Carol I al Angliei

Carol I al Angliei a fost rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei din 27 martie 1625 până la moarte.

Ca şi tatăl său, Iacob I, a fost un tenace susţinător al dreptului divin al regelui (şi in general, al casei regale). În prima fază a domniei sale, a dus o luptă dură pentru putere împotriva Parlamentului, pe care de altfel l-a şi suprimat pe 10 martie 1629. Văzând tendiţele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobarea acestuia, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei .

O altă cauză de conflict cu societatea engleză a fost politica lui religioasă: ostil atât fundamentalismului cât şi tendinţelor reformatoare, şi adoptând calea de mijloc, regele Carol I al Angliei a fost acuzat de supuşii săi că ar fi filo-catolic, favorizează catolicismul şi se opune reformei Bisericii Anglicane.

Tensiunile politice şi religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forţele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzaţia de trădare, condamnat la moarte şi executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită şi în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluţiei, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimţind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l aminteşte pe 30 ianuarie.