carmen pedagogie interactiva studiu de caz

2
 Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesional ă în sprijinul creşterii economice şi socieţătii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie: 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională; Titlul proiectului : „Program de formare inovativ-carieră de succes în învă ământul preuniversi tar ” ț Cod Contract: POSDRU/87/1.3/S/63 666 Beneficiar: Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea Studiu de caz Realizaţi un material în care să identificaţi diverse posibilităţi de formare a personalului didactic din  perspectiva abordării constructiviste a educaţiei.  Încărcaţi materialul propriu în secţiunea Biblioteca virtuală, în directorul „Pedagogie interactivă”! Abordarea constructivistă a procesului de formare continuă a cadrelor didactice impune centrarea acestuia pe nevoile de forma re ale educatorului şi necesită ajustarea siste mului teleologic la un context concret. Concretizarea sis temului teleologic a l unei activ ităţi concrete de formare continuă se va realiza în baza următorului algoritm: • identificarea competenţelor necesare de format/dezvoltat în vederea asigurării şi controlului calităţii procesului educaţional; • prioritizarea nevoilor de formare continuă ale cadrelor didactice; • determinarea funcţiei activităţii concre te de formare (reieşind din competenţele ce se vor forma şi de nevoile de formare ale formabililor); •formularea sistemului de competenţe pentru activitatea de formare continuă concretă prin adaptarea la cadrul social, lingvistic şi cultural al contextului de învăţare şi al viitorilor formabili. Formarea continua a cadrelor didactice este realizată prin: activităţi de perfecţionare metodică şi  psihopedago gică, realizate la nivelul catedrelor sau al colectivelor de specialitate din unităţile de învăţămînt; conferinţe, seminarii, dezbateri sau alte forme speciale de perfecţionare, organizate la nivel interşcolar, teritorial şi naţion al; cursuri de perfecţion are a pregătirii de spec ialitate, metodice şi  psihopedago gice pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice; activităţi de formare: seminarii, traininguri, ateliere de lucru în cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale. Principalele forme de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din instituţiile de educaţie includ: • activităţi metodico-ştiinţifice realizate în instituţia educaţională şi la nivel interinstituţional; • conferinţe, sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane, schimburi de experienţă; • stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei; • cursuri cu f recvenţă redusă; • cursuri de perfecţionare, organizate la diferite niveluri; • cursuri de pregătire şi de perfecţionare a personalului de conducere. Formele de organizare a activităţilor de formare continuă includ: instruirea faţă în faţă; şedinţele în grup; trainingul; e-Learning; activitatea independentă ; formarea mixtă, cînd sînt combinate mai multe forme; monitorizarea de către un mentor/superviz area etc. Cursant: Ivanus (Paunescu) Carmen Elena Grupa: SI5

Upload: kathyusha

Post on 13-Jul-2015

426 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

5/11/2018 Carmen Pedagogie Interactiva Studiu de Caz - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/carmen-pedagogie-interactiva-studiu-de-caz 1/2

Investeşte în oameni!Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi socieţătii bazate pe cunoaştere”Domeniul major de intervenţie: 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională;Titlul proiectului: „Program de formare inovativ-carieră de succes în învă ământul preuniversitar ”ț

Cod Contract: POSDRU/87/1.3/S/63666

Beneficiar: Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea

Studiu de caz

Realizaţi un material în care să identificaţi diverse posibilităţi de formare a personalului didactic din perspectiva abordării constructiviste a educaţiei.

 Încărcaţi materialul propriu în secţiunea Biblioteca virtuală, în directorul „Pedagogie interactivă”!

Abordarea constructivistă a procesului de formare continuă a cadrelor didactice impune centrarea

acestuia pe nevoile de formare ale educatorului şi necesită ajustarea sistemului teleologic la un contextconcret. Concretizarea sistemului teleologic al unei activităţi concrete de formare continuă se va

realiza în baza următorului algoritm:• identificarea competenţelor necesare de format/dezvoltat în vederea asigurării şi controlului

calităţii procesului educaţional;

• prioritizarea nevoilor de formare continuă ale cadrelor didactice;• determinarea funcţiei activităţii concrete de formare (reieşind din competenţele ce se vor forma

şi de nevoile de formare ale formabililor);•formularea sistemului de competenţe pentru activitatea de formare continuă concretă prin

adaptarea la cadrul social, lingvistic şi cultural al contextului de învăţare şi al viitorilor formabili.

Formarea continua a cadrelor didactice este realizată prin: activităţi de perfecţionare metodică şi psihopedagogică, realizate la nivelul catedrelor sau al colectivelor de specialitate din unităţile de

învăţămînt; conferinţe, seminarii, dezbateri sau alte forme speciale de perfecţionare, organizate la nivelinterşcolar, teritorial şi naţional; cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi

 psihopedagogice pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice; activităţi de formare: seminarii,

traininguri, ateliere de lucru în cadrul proiectelor naţionale şi internaţionale.Principalele forme de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din instituţiile de educaţie

includ:

• activităţi metodico-ştiinţifice realizate în instituţia educaţională şi la nivel interinstituţional;• conferinţe, sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane, schimburi de experienţă;

• stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul ştiinţelor educaţiei;• cursuri cu frecvenţă redusă;

• cursuri de perfecţionare, organizate la diferite niveluri;• cursuri de pregătire şi de perfecţionare a personalului de conducere.

Formele de organizare a activităţilor de formare continuă includ: instruirea faţă în faţă; şedinţele

în grup; trainingul; e-Learning; activitatea independentă; formarea mixtă, cînd sînt combinate mai multeforme; monitorizarea de către un mentor/supervizarea etc.

Cursant: Ivanus (Paunescu) Carmen Elena

Grupa: SI5

5/11/2018 Carmen Pedagogie Interactiva Studiu de Caz - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/carmen-pedagogie-interactiva-studiu-de-caz 2/2