UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU - FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIA PERSONALITATII

REFERAT: CARACTERUL

Dumitru Eduard Ionuţ

Anul ll, Grupa 3

Caracterul

Definitie si caracterizare generala:

Caracterul reprezinta latura rational-valorica si autoreglatorie a personalitatii, modul de a fi al omului, ca structura psihica complexa, prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe, in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.

Caracterul reprezinta cea mai inanlta si sintetica formatiune a personalitatii, care rezulta din integrarea in anumite modalitati pshihocomportamentale a intregii experiente de viata.

Aceasta exprima valoarea psiho-morala a omului; fiind apreciata in functie de unitate, consistenta si stabilitate.

Spre deosebire de temperament, care exprima forma de manifestare a personalitatii si care evidentiaza in orice situatie, caracterul reprezinta latura de continut a acesteia, ce formeaza nucleul psiho-social al relatiilor individuale (caracterul se implica si se manifesta numai in relationare).

Caracterul nu este innascut (component genetica doar inclina si nu determina foarma acestuia), ci dobandita, la formarea acestuia contribuind mai multi factori, dintre care cei mai relevanti fiind cei socio-culturali. Premisele in conturarea caracterului consta in modul in care individul isi manifesta receptivitatea fata de normele si valorile existente la un moment dat in societatea in mijlocul careia vietuieste.

Fiecare persoana dispune, la nivelul caracterului, de capacitate de autoreglaj, care filtreaza toate intentiile sociale, astfel incat sa se manifested oar acelea care ii asigura o buna integrare in colectivitate.

Asadar, caracterul este singura component a personalitatii care poate fi modelata prin dezvoltare personala continua, in functie de preferintele fiecaruia dintre noi. Acest asepect este si mai important, mai ales dupa o anumita varsta, atunci cand fiecare devenim, in acelasi timp constienti si responsabili de propriul mod de comportare.

Atitudinile caracteriale:

Caracterul se refera la un complex de atitudini proprii fiecarui indivit, pe care acesta la exprima in mod constant la nivel comportamental. Datorita acestui fapt, atitudinea poate fi definita ca si un invariant al conduitei, prin care acesta se orienteaza spre anumite valori, respective ceea ce persoana considera semnificativ si dezirabil. Atitudinile se formeaza treptat si se definitizeaza spre sfarsitul adolescentei, avand un rol semnificativ in evolutia personalitatii.

Atunci cand vorbim de character ne referim la conduita umana directionata de un ax conducator. Omul nu reactioneaza arbitrar, ci comportamentele lui izvorasc dintr-o anumita atitudine.

Atiudinea este pozitia interna, specifica, pe care o are persoana fata de realitatea in care traieste sau fata de un grup de problem ale acstei realitati.

Atitudinea este o constructive psihica sintetica, ce reuneste elemente cognitive, affective si volative.

1. Componenta cognitiva: include toata gama de reprezentari, cunostinte, concept, convingeri, stereotipuri pe care o persoana le are in raport cu obiectul atitudinii. Acesta componenta ii ofera atitudini orientare.

2. Compoenta afectiv-motivationala: indica gradul de acceptare sau neacceptare al obiectului atitudinii. Aceste comportamente (emotii, sentimente, pasiuni, trebuinte, interese, idealuri) il propulseaza pe individ in actiune sau il opresc din actiune, maresc sau diminueaza potentialul sau energetic.

3. Componenta volitiva: se refera la tendintele de comportament ale persoannei fata de obiectul dat, la orientarea atitudinilor individului, desemnand sensul spre care intreprinde individul actiunea. Caracterul se structureaza prin integrarea pe plan cognitiv, afectiv-motivational si volitiv a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile si evenimentele sociale (structura caracteriala nu este dictate de situatiile si evenimentele externe, ci ea se impune acestora).

Atitudinile exercita functii de reglaj asupra comportamentului, la nivelul caruia acestea se exprima prin actiuni corespunzatoare. In timp ce procesele psihice se dezvolta, caracterul de maturizeaza odata cu adptarea individului la viata sociala, in functie de modelul atitudinal ales.

Trasaturi de caracter:

Atitudinea se exprima, cel mai adesea, in comportament prin intermediul trasaturilor de caracter; de exemplu, atitudinea fata de sine se exprima prin trasaturi ca: modestie si demnitate.

Potrivit psihologiei, sunt trasaturi de caracter numai acelea care indeplinesc urmatoarele conditii:

- Sunt esentiale, definitorii pentru individ.- Sunt stabile, durabile, determinand un mod constant de manifestare a

individului si permit anticiparea reactilor viitoare- Sunt corelate intre ele, formand o structura armonioasa in virtutea careia

oamenii se diferentiaza unii de altii.- Sunt asociate cu o valoare morala.- Sunt specific si unice (deoarece se formeaza de-a lungul vietii individuale)

La formarea trasaturilor de caracter, componenta genetica doar coparticipa, nu si determina natura acestora, cunostiinta prin analiza si selectia factorilor de mediu avand rol determinant.

Caracterul, ca sistem valoric si autoreglabil de atitudini si trasaturi, indeplineste mai multe functii pe care M. Zlate (2000) le sintetizeaza in:

1. Functia relationala (punte individul in contact cu realitatea si, in acelasi timp, faciliteaza relatiile sociale).

2. Functia orientativ adaptativa (ofera persoanei posibilitatea de orientare si conducere de sine conform scopului sau, si totodata, posibilitatea manifestarii atitudinii adecvate).

3. Functia de mediere si filtrare (permite filrearea la nivel cognitive si afectiv a tuturor actiunilor).

4. Functia reglatorie (prin care persoana isi regleaza propria sa conduia).

Caracterul domina, controleaza si inregistreaza celelalte subsisteme ale personalitatii, valorizandu-le si valorificandu-le maximal.

Devieri caracteriale

Potrivit lui A. Athanasius si R. Constantin (2007), devierile caracteriale sunt reprezentate de o serie de insusiri (care exista la fiecare dintre noi, intr-un grad redus, dar fara manifestari exterioare deranjante pentru cei din jur), de o anumita intensitate, care isi pun amprenta asupra personalitatii. Cand acestea se augmenteaza, ajung sa-I influenteze negative structura, transformand-o intr-o pesronalitate “accentuata” (dupa K. Leonard 1972).

Potrit acestora, principalele devieri caracteriale sunt urmatoarele

1. Agresivitatea: este definite ca o permanenta dispozitie la actiuni violente, intense si disproportionate, mai mult sau mai putin provocate; se manifesta prin intransigent, tendinte violente si imprevizibile (care sunt atat mai evidente, cu cat persoana este mai emotiva).

2. Egoismul: este definit ca o preocupare constanta fata de propria persoana (convingerea nezdruncinata ca numai ceea ce are legatura cu fiinta sa are importanta); se manifesta prin dorinta persoanei de a fi in centrul atentiei, de a avea toate avantajele, dar niciun inconvenient, lipsa de consideratie fata de ce vine de la altii (idei, opinii, planuri etc); este cauzat de lipsa empatiei, inflexibilitatea emotionala, poate fi transmis inclusive ereditar.

3. Orgoliul: se manifesta printr-o atitudine de infatuare si vanitate, pana la exagerarea megalo-maniaca, si printr-un comportament inabordabil; principal cauza este reprezentata de instabilitatea mediului afectiv-familial;

4. Labilitatea: este definita ca o variatie foarte frecventa si rapida a dispozitiilor mentale si affective (de regula, nemotivate); se manifesta prin reactii dezordonate, bruste, in sfera sentimentelor, hiperexcitabilitate emotiva, impulsivitate, intoleranta extrema la frustrari, abesnta controlului asupra emotiilor; cauza principal este reprezentata de instabilitatea mediului afectiv-familial;

5. Nesinceritatea: este definite ca un process de trezire in mintea celorlalti, in mod constient si fara o necesitate absoluta, a unor idei neconforme cu realitatea, in intentia de a leza interesele acestora sau pentru a-si atinge propriile obiective, se manifesta prin cuvinte inselatoare, gesturi false sau chiar prin tacere: cauza acesteia fi lipsa de educatie sau manifestarea unei boli psihice, respective mitomania.

6. Imaturitatea afectiva: este definite de un decalaj persistent intre predominarea reactiilor affective de tip infantile si aspectele maturitatii fizice si intelectuale; se manifesta prin dependent excesiva de ceilalti, incertitudine comportamentala, imposibilitatea de a controla propriile emotii, imposibilitatea de a face judecati intelectuale neafective, imposibilitatea de integrare in real si comunitate; cauza principal este reprezentata de un mediu familial supraprotectiv.

Toate aceste devieri caracteriale stau la baza neantelegerilor dintre oameni, fiind inclusive cauza coportamentelor anti-sociale care conform codului penal, se numesc contraventii sau, mai rau, infractiuni. Agresivitatea produce violenta (verbal, psihica si fizica), egoismul, orgoliul si nesinceritatea genereaza minciuna si

inselatoria. Indiferenta sau imaturitatea afectiva, impreuna cu labilitatea, genereaza multa suferinta celor apropiati, iar toate ceste, in diverse combinatii, pot produce acte violente sau deosebit de grave (violenta domestica, talharii, violuri, trafic de “carne vie” etc.)

Caracterul individului in multime

Studiind psihologia multimilor, medical francez, Gustave Le Bon (1841-1931), realizeaza prima lucrare despre schimbarile caracteriale ale indivizilor in situatii de multime (1896), punand astfel bazele psihologiei sociale. Potrivit acestuia, prin apartenenta la o multime, omul coboara mai multe trepte pe scara civilizatiei; luat individual, el poate fi un evoluat, dar in multime nu este mai mult decat un instinctual, avand violenta dar si entuziasmul si eroismul fintelor primitive. Estomparea personalitatii constiente, predominarea celei inconstiente, orientarea cu ajutorul sugestiei si al constrangerii, a sentimentelor si ideile in aceeasi directive, tendinta de a transpune orbeste in realitate ideile sugerate sunt principalele caracteristici ale individului ce face parte dintr-o multime,

Schimbarile de caracter apar la individul aflat intr-o manifestatie spontana sau organizata fata de situatia in care este singur sunt generate de urmatorii factori:

1. Sentimentul invincibilitatii: este direct proportional cu dimensiunea multimii; acesta permite individului sa cedeze instinctelor sale, pe care sigur le-ar izola (va ceda, cu atat mai entuziasmat, cu cat multimea este anonima).

2. Puterea sugestiei: determina, la indivizii unei multimi, caracteristici deosebite, desea total opuse celor alea indivudului izolat; acesta face ca activitatea creierului sa fie paralizata, personalitatea constienta sa fie stersa, pentru ca sentimentele gandurile sa fie orientate in directia data de cel care sugestioneaza (care, de regula, este foarte discret).

3. Convingerea mentala: fiind de natura hipnotica, aceasta determina caracterele specific ale multimilor si orientarea lor (intr-o multime, orice sentiment, orice act este atat de contagios, incat individul isi sacrifica foarte usor interesul personal in favoarea celeui colectiv; chiar daca acest lucru nu ii este benefic)

Sfarsit!

BIbliografie:

Personalitatea! – Sorin Negruti

Psihologia Personalitatii editia a-lV-a – Mihaela Corina Tutu