Cel mai complex dintre basmele lui Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb,  a apărut în revista Convorbiri literare, la 1 august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul Timpul de catre Mihai Eminescu.

Basmul (termenul vinedin slava veche si inseamna“nascocire”) desemneaza o specie a epicii populare si culte, in proza, mai rar in versuri,in care personaje imaginare (regi, zane, zmei) traverseaza intamplari fantastice, intr-un spatiu si un timp nedefinit, si in care fortele Binelui triumfa intotdeauna asupra Raului, intr-o confruntare care constituie si tema operei – lupta dintre bine si rau.

Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria binelui. Personajul principal parcurge astfel o aventură eroica imaginară, un drum al maturizării presărat de diferite probe și obstacole. Lumea în care se petrece acțiunea este una miraculoasă, dominată de hiperbolizare. Din aceasta cauza basmul poate fi considerat un bildungsroman.

Personajul principal, Harap-Alb, este protagonistul basmului, reprezentant al binelui, personajul principal si eponim, numele lui sugerand dubla personalitate a eroului: cea de print si cea de sluga a Spanului. Este un erou atipic, deoarece reuneste calitati si defecte, spre deosebire de prototipul folcloric. Aparitia defectelor este inovatia adusa de basmul cult. Harap - Alb este naiv, lasându-se pacalit de Spân, neputincios, întrucât nu poate trece de proba padurii - labirint si nu respecta porunca tatalui sau. Tanarul este stapanit de deznadejde, teama si nesiguranta, aceasta remarca iesind indirect din vorbele sale adresate calului sau Sfintei Duminici atunci cand este trimis de Span sa aduca "salati" din Gradina Ursului si pietrele pretioase incrustate in pielea cerbului.

Harap-Alb este timid, ruşinos, lipsit de curaj, trasaturi ce reies la inceputul basmului, când tatăl său îi mustră pe fraţii lui mai mari pentru că s-au întors din drum de frica ursului, el nu are curajul să-i spună acestuia că vrea şi el să-şi încerce norocul.

Este un personaj real si nu fabulos, nu are calitati supranaturale, probele care depăşesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul personajelor înzestrate cu puteri supranaturale.

Trasaturile morale reies indirect din faptele, atitudinea si comportamentul eroului cat si din relatiile lui cu celelalte personaje: fata de Span, eroul este corect si loial, întrucât jurase pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru şi demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui. Numai o singura data sovaie impotriva lui si anume atunci cand se indragosteste de fata Imparatului Ros.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân, deşi un stăpân tiran ca acesta ar fi meritat. De pildă, atunci când se întoarce spre împărăţie cu pielea şi capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strălucea" atât de tare, încât mulţi crai şi împăraţi îl rugară să-i "deie bănăret cât a cere el, altul să-i deie fata şi jumătate din împărăţie, altul să-i deie fata şi împărăţia întreagă", dar Harap-Alb şi-a urmat calea fără să clipească, ducând bogăţia întreagă stăpânului.

 Tot indirect, prin atitudinea sa fata de personajele reiese si altruismul sau. Atunci cand pe un pod, Harap-Alb întâlneşte o nuntă de furnici el trece prin apă ca să nu curme "viaţa atâtor gâzuliţe nevinovate” sau cand vede un roi de albine care se învârteau bezmetice, neavând pe ce să se aşeze, Harap-Alb îşi scoate pălăria, o aşază pe pământ cu gura în sus, iar albinele se îngrămădesc acolo.

Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e bun prin valorile sale morale: inteligenţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la

diverse situaţii ale vieţii.

Harap-Alb si Spanul intruchipeaza personajele principale care se afla in opozitie. Intre ele exista o relatie de supunere,chiar de inferioritate. Protagonistul in drumul sau trece prin incercari cu ajutorul carora reuseste sa evolueze si prin dobandirea statutului inferior se ridica la rangul de imparat. Initial,fiul de crai pierzandu-se din punct de vedere social ajuge sa fie tentat si ispitit, nu este capabil sa faca distinctia dintre aparenta si esenta. Astfel, devine prada pacatului si rob al Spanului. Prin incercarile care trece datorita nevegherii,eroul invata sa rabde,sa accepte,sa tolereze orice persoana si ramane credinios spanului,niciodata nu se leapada de juramantul facut. Initial,spanul este infatisat ca un impostor,care-l conduce pe fiul craiului pe cai gresite,dar in cele din urma,este intruchipat intr-un rau necesar care a ajutat la initierea lui Harap-alb.

Spanul reprezintă antagonistul eroului, personaj care are rolul de a-l iniția pe Harap-Alb, reprezentând astfel, un rău necesar maturizării protagonistului.

Trăsăturile sale morale reies în mod indirect din propriile fapte şi din relaţiile cu celelalte personaje. Inzestrat cu vicelnie, la inceput este umil, binevoitor, dornic sa dea sfaturi si sa ajute. Nu se dă în lături să-l păcălească pe mezinul craiului, îşi schimbă înfăţişarea de trei ori, dovedind, aşadar, tenacitate în şarlatania pusă la cale. El atrage adolescentul în capcana din fântână prin minciuni şi tentaţii ce dovedesc o bună cunoaştere de oameni şi un adevărat talent în prefăcătorie. Mieros şi linguşitor la început, devine ameninţător după ce îl închide pe fiul craiului în fântână.

Impostor şi lipsit de educaţie, Spânul se comportă ca un stăpân tiran. În ipostaza de urmaş la tronul împărătesc, Spânul devine arogant şi lăudăros, îşi atribuie toate meritele lui Harap-Alb, fiind de asemenea insolent şi infatuat, însuşirile reieşind indirect şi din dialog. La ospăţul dat de împăratul Verde în cinstea „nepotului”, jigneşte mesenii înfricoşaţi de puterile miraculoase, despre care se vorbea că le are fata împăratului Roş: „- Rău e când ai a face cu oameni cari se tem şi de umbra lor. D-voastră, cinstiţi oaspeţi, se vede că paşteţi boboci, de nu vă pricepeţi al cui fapt e acesta”.

L im ba j u l   cup r i nde : t e r men i   ş i   exp res i i   pop u la re : „De-ar sti omul ce=ar pati/dinainte s-ar pazi” sau versuri construite duzpa model popular: „lumea de pe lume s-a strans de privea/ Soarele si luna din cer le radea”; fraze ritmate: „La placinte, /Inainte/ Si la razboi, /Inapoi”;  r eg ion a l i sme   fone t i ce   ş i   l ex i ca le : hatarul, farmazoana, arzuliu; diminutive: trebusoara, fetisoara, pasarica; proverbe si zicatori: „Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla”, „omul sfinteste locul” etc.;  expresii onomatopeice (Si odata pornesc ei teleap-teleap), cuvinte si expresii populare, verbe imitative si interjectii ‘ Mai Pasarila, iacata-o, ia, colo dupa luna, zise Ochila), expresii narative tipice (si atunci, si apoi, in sfarsit, dupa aceea).

Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a personalităţii, si, deşi este înzestrat cu importante calităţi, are slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului, toate conducând la desăvârşirea lui ca om. Asadar, drumul pe care il parcurge pentru a ajunge împărat este unul de iniţiere în tainele vieţii. Maturizarea eroului are loc atunci cand il intalneste pe omul Ros, un pericol pe care ar fi trebuit sa il evite.

El este un personaj pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun despre el.