Comuna Tulnici, Vrancea

Caracteristicile activităţilor economice şi rolul lor în organizarea teritoriului

1. Activităţile agricole

Premise ale dezvoltării agricole

Principalele activităţi economice, din vechime ale tulcenilor au fost păstoritul, creşterea animalelor mari (vaci, cai, şi boi pentru tracţiune), exploatarea lemnului etc. În timp, şi-au creat şi terenuri de cultură (în secături), unde au semănat cu precădere porumb, fasole, dar şi cartofi, bostani, plante de nutreţ. În aceleaşi locuri defrişate au plantat pruni, vişini şi cireşi. Statisticile consemnează şi alte surse ale existenţei, cum ar fi albinăritul, cultivarea legumelor, prelucrarea lânii etc.

Agricultura s-a impus ca o necesitate în vederea asigurării hranei de zi cu zi, pentru a nu a depinde în totalitate de produsele oferite de câmpeni în târguri. Prin urmare, în dezvoltarea agriculturii comunei Tulnici, au acţionat atât factori naturali precum climatul montan, mediul înconjurător şi gradul de asigurare cu apă al terenului, cât şi factori de natură economică prin importanţa utilizării terenurilor de către localnici într-un mod cât mai profitabil.

Structura culturilor şi producţiei agricole

În urma analizei datelor existente între anii 1990- 2003 principalele culturi tulcene sunt reprezentate în primul rând de porumb, care ocupă suprafeţele cele mai mari, cartofi, legume şi într-o mică măsură grâu între anii 1990- 1991 şi respectiv 1995.

Un fenomen important început în 1991 îl reprezintă reconstituirea terenurilor agricole. În afara teritoriului administrativ al comunei Tulnici, locuitorii comunei au primit şi alte suprafeţe cum ar fi Tişiţa (57 ha cu 138 de proprietari, pământ primit după Primul Război Mondial), Complexul Unirea Odobeşti (25,85 ha cu 51 de proprietari), Punctul Plopi, com. Garoafa (16,50 ha cu 27 de proprietari), Punctul Corniş, com. Garoafa (57 ha cu 142 de proprietari) ş.a. Acest fapt consemneaz extinderea terenurilor pentru cultivat şi implicit creşterea culturii şi producţiei agricole.

Suprafaţa cultivată cu porumb a avut cea mai mare extindere în anul 1995 şi anume 528 ha după care s-a diminuat treptat, ajungând în 2003 la numai 170 ha. Cartoful a fost cultivat pe o suprafaţă de 50 ha între anii 1998 – 2002 şi doar 20 ha în anul 1992, înregistrând totuşi o scădere în 2003 (37 ha), iar legumele au fost cultivate pe 40 ha în 1999 în ceilalţi ani fiind sub această valoare, cea mai mică extindere de 20 ha înregistrând-o perioada 1994 – 1996.

Odată cunoscută suprafaţa culturilor predominante în această zonă, producţia agricolă reflectă cantitatea culturilor menţionate anterior (porumb, cartof, legume). Astfel, dacă porumbul ocupă suprafeţele cele mai mari, tot acesta deţine şi cea mai mare producţie. Pe parcursul perioadei analizate au fost înregistrate oscilaţii ale cantităţii producţiei de porumb, cea mai mare cantitate fiind obţinută în 1991 de 1924 de tone urmată de scădere până în 1996 când s-a

ajuns iarăşi la 1923 de tone pentru ca apoi producţia să se diminueze constant până la 340 de tone în 2003.

În ceea ce priveşte producţia de cartofi, aceasta la rândul ei a înregistrat oscilaţii în decursul anilor. Toate aceste diferenţe anuale ale producţiei agricole pot fi cauzate de numeroşi factori, cel mai important fiind însă factorul climatic. Prin urmare cea mai mare cantitate de cartofi a fost obţinută în anii 1993, 1994 şi 1998 şi anume 500 şi peste 500 de tone, restul anilor având producţii mai mici, în 2003 fiind de doar 296 tone. Cât despre producţia de legume, aceasta a scăzut treptat de la 508 tone în 1990 la 227 tone în 2003.

2. Activităţile industriale

Resursele naturale din acest teritoriu sunt destul de variate, dar valorificarea lor industrială este deficitară. Principalele resurse sunt cele de origine vegetală şi agricolă, dar nu lipsesc nici anumite resurse de subsol. Dezavantajul regiunii este că aceste resurse nu pot fi exploatate din cauza condiţiilor specifice de relief şi randamentului scăzut pe care l-ar presupune investiţiile în extragerea lor.

Situaţia înainte de 1989

Mica industrie a apărut în Tulnici ca urmare a cerinţelor de exploatare a lemnului şi de prelucrare a lui pe plan local, folosind mai ales forţa apei. Pentru procesul de prelucrare erau folosite fierăstraie, pive, dârste, mori de apă. În anul 1946 în Tulnici erau înregistraţi în total 57 de proprietari şi meşteşugari, comuna situându-se printre cele mai dezvoltate din Vrancea. După naţionalizare, activităţile de mică industrie au fost preluate de unităţile corporatiste sau de unităţile socialiste de stat.

Exploatarea forestieră constitue una dintre activităţile tradiţionale iar în perioada dinainte de 1989 aceasta a fost foarte intensă, ajungându-se la un adevărat jaf al pădurilor, fondul forestier reducându-se semnificativ.

Restructurarea economiei şi modificările intervenite după 1990

Activităţile industriale din această perioadă sunt reprezentate de exploatarea materialelor de construcţie, în special pietriş şi nisip, care se face prin intermediul balastierelor, situate în apropierea cursurilor de apă principale.

Industria energetică este prezentă în regiune dar slab reprezentată, potenţialul hidroenergetic al apelor fiind slab valorificat.

Produsele de origine vegetală (fructe ale vegetaţiei spontane, ciuperci, plante medicinale etc.) şi agricolă (plante cultivate, lapte, carne, lână, piei) ar putea susţine activitatea unor microîntreprinderi locale, atât ale industriei alimentare, cât şi textilă şi a pielăriei, însă lipsesc investiţiile în aceste domenii. Există totuşi la nivel local câteva unităţi mici ale industriei alimentare în care se obţin băuturi alcoolice având ca materie primă fructele.

Industria artizanală valorifică resursele locale, în special lemn, lână şi piei. Sunt confecţionate în atelierele de tâmplărie locale lădiţe, butoaie, doage, şindrilă, sau produse artizanale de către meşterii locali, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare.

În ultimii ani se observă o dezvoltare a etno-turismului şi agro-turismului datorită peisajelor deosebite şi a tradiţiilor care s-au păstrat.

Cu toate acestea în comună funcţioneză instituţii, asociaţii, firme, societăţi comerciale, industriale şi unităţi agroturistice, care fac din această localitate o aşezare bogată şi atractivă a Vrancei arhaice. În comună se remarcă activitatea a peste 200 de agenţi economici printre care: „Desadent” (profil stomatologie), SC Bradul SA (exploatarea şi prelucrarea lemnului), SC Eusebio SRL (comerţ cu amănuntul), SC Auto T. Torino (transport persoane), SC EuroRică Comprest (discotecă şi cazare).

Pe lângă aceste unităţi trebuie menţionate câteva locuri de popas: pensiunile „Norocel”, „Andreea”, „Cascada Putnei”, „Damatis”, „Gîrleanu”, alături de hotelurile „Trezor”, „Flora” ş.a.

Restrângerea activităţilor industriale şi apariţia fenomenului de şomaj

Gradul de dependenţă de activităţile agricole este unul semnificativ iar dezvoltarea sectorului terţiar este redusă fapt ce determină un număr relativ ridicat de şomeri în zonă . De asemenea, poziţia geografică în zona montană determină o anumită izolare iar tot aici se constată ponderea foarte mare a persoanelor dependente de ajutor social. Cu toate acestea, conform datelor statistice, numărul şomerilor între anii 2010-2013 scade treptat de la 88 şomeri în ianuarie 2010 la 25 în 2013, lucru ce demonstrează atât o dezvoltare la nivelul localităţii.

Restrângarea navetismului

În ceea ce priveşte navetismul, acesta este practicat predominant de către elevi şi profesori, ponderea cea mai ridicată fiind înregistrată primăvara. Naveta se decontează de către MECI tuturor celor care fac cerere în acest sens.

Evoluţia numărului de salariaţi

Conform datelor statistice se poate observa oscilaţii ale numărului mediu de salariaţi în perioada 1991 – 2012 cu tendinţă generală de scădere. Această scădere a salariaţior denotă practicarea pe scară largă a agriculturii de subzistenţă, generatoare de venituri mici.

Atragerea investiţiilor

Investiţii seminificative la nivel de judeţ au fost realizate de cetăţeni italieni, constatându-se o creştere a interesului acestora faţă de potenţialul economic al zonei. Italienii au investit în mai multe domenii, de la agricultură la confecţii, materiale de construcţii, industrie şi transporturi, atraşi de posibilitatea de a derula afaceri într-o ţară membră a Uniunii Europene, unde investiţiile minime pot aduce profituri mari. Pe locul urmator în topul investiţiilor străine se află Turcia fiind urmată de întreprinzatorii din Republica Moldova. Abia pe locul patru se află afaceriştii germani, lista investitorilor

străini fiind continuată de francezi, englezi şi americani, suedezi etc. Totuşi se poate remarca o prezenţă redusă a investiţiilor cu capital străin sau autohton, potenţialul de asimilare rămânând nefructificat, în lipsa unei dezvoltări a infrastructurii de afaceri ( parcuri industriale sau tehnologice, centre de afaceri sau centre expoziţionale). Totodată, se remarcă lipsa investiţiilor straine în agricultură, din cauza nivelului redus de asociativitate în acest domeniu.

Demararea unor proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de afaceri ar putea fi finanţată din fonduri comunitare, ceea ce ar putea conduce la o creştere explozivă a economiei. Principalele avantaje ale unor investiţii în infrastructura de afaceri ar fi accesibilitatea la pieţe, resursa umană bine pregatită şi ieftină, precum şi potenţialul de creare şi dezvoltare a unor industrii de nişă competitive. 

3. Impactul transporturilor asupra aşezărilor umane

Infrastructura de transport existentă facilitează legăturile intra şi interspaţiale, schimburile de mărfuri, mobilitatea populaţiei, contribuind la creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea spaţiului rural. Dezvoltarea infrastructurii reprezintă o condiţie esenţială pentru implementarea cu succes a programelor de dezvoltarea facilitate în urma integrării României în Uniunea Europeană.

În spaţiul analizat infrasctructura de transport este sunt reprezentată doar de infrastructura rutieră. Încă din celemai vechi timpuri comnua era traversată de una dintre principalele căi de comunicaţie între zonele intra şi extracarpatice, acea Via Varancha. Cel mai important drum actual, din punctul de vedere al clasificării naţionale, care trece pe teritoriul regiunii analizate este DN 2D, care face legătura dintre Focşani (situat pe DN 2, E85) şi Târgu Secuiesc (situat pe DN 11, E574), traversând Carpaţii de Curbură pe sectorul Tulnici – Lepşa – Greşu – Ojdula.

4. Turismul- o alternativă de dezvoltare a aşezării

Tulnici şi zona limitrofă sunt cunoscute din vechime pentru frumuseţea şi pitorescul locurilor. Valorificarea potenţialului turistic al componentelor naturale sau antropice este o premisă a dezvoltării durabile a regiunii. Pentru a putea satisface nevoia turiştilor de recreere şi agrement, dezvoltarea infrastructurii şi activităţilor turistice trebuie să se facă în concordanţă cu principiile de protecţie a mediului, dar şi cu păstrarea şi introducerea în oferta turistică a elementelor de cultură şi habitat specifice.

Potenţialul turistic natural este unul variat. Relieful montan şi submontan, prin elementele sale deindividualitate (creste înalte, platouri şi poieni, chei şi defilee, cascade, elemente ruiniforme,eroziune diferenţiată) se constituie într-un element puternic atractiv pentru circulaţia turistică. Numărul mare de arii protejate poate constitui o garanţie a conservării elementelor naturale.

În ceea ce priveşte potenţialul turistic antropic al regiunii studiate, elementele materiale şi spirituale de atractivitate turistică sunt abundente. Se prezintă ca o adevărată vatră de tradiţii şi obiceiuri, cu specific etnografic, folcloric şi cultural deosebit. Amintim aici casele rustice

cu arhitectură tradiţională, portul popular, meşteşugurile şi obiceiurile tradiţionale, care încă se mai păstrează. Sunt renumite pentru frumuseţea lor tiparele de caş, confecţionate din lemn, piese caracteristice pentru arta populară din această zonă, alături de care am situa şi vasele de lemn pirogravate, ale căror forme trezesc încântare, fluierele, bâtele ciobăneşti, măştile. Crestarea furcilor de tors sau a bâtelor ciobăneşti este realizată printr-o sculptură fină, de obicei un cuţit.

Potenţialul turistic al unei regiuni include, pe lângă resursele turistice naturale şi antropice, şi baza tehnico-materială necesară practicării activităţii turistice, adică elementele de infrastructură: cazare, alimentaţie publică, căi de acces, servicii şi agrement. Infrastructura de cazare turistică este prezentă aici atât în satul Tulnici dar mai ales în satele Lepşa şi Greşu, aparţinătoare comunei Tulnici unde a avut loc o dezvoltare puternică a infrastructurii de cazare turistică. S-au construit aici numeroase case de vacanţă, cabane, vile şi pensiuni turistice particulare. De asemenea, au fost construite şi moteluri şi restaurante. Infrastructura de alimentaţie publică este reprezentată atât de restaurantele care funcţionează în incinta hotelurilor sau motelurilor, cât şi de pensiunile turistice. În cadrul acestora turiştii pot beneficia de mâncarea servită de către gazdă sau îşi pot găti singuri.

Formele de turism care se desfăşoară în regiunea analizată sunt incluse în categoria turismului rural, cu forma specială ecoturismul. În general turiştii vin individual sau în grupuri mici, neorganizate. Prin promovarea unor politici coerente de dezvoltare a turismului rural, comuna Tulnici, cu un potenţial turistic natural şi antropic deosebit de valoros şi variat şi o infrastructură care se dezvoltă continuu, poate deveni o importantă zonă turistică a României.

5. Elemente de analiză SWOT

Dintre punctele tari ale comunei menţionăm:

Localizarea favorabilă, pe un drum transcarpatic; Areal montan cu caractere distincte; Fondul forestier de bună calitate; Biodiversitate ridicată, reţea extinsă de arii protejate; Calitatea mediului este dintre cele mai bune; lipsa surselor de poluare; Existenţa unei forţe de muncă numeroase şi relativ ieftine; Accesibilitate bună în regiune: DN2D – drum naţional transcarpatic reabilitat, drumuri

forestiere; Existenţa unor produse alimentare tradiţionale foarte căutate (lactate); Valenţe etnoculturale deosebite – valorificarea tradiţiilor – atractivitate turistică; Capacitatea de a organiza târguri şi festivaluri; Dezvoltarea infrastructurii turistice de cazare şi alimentaţie publică.

Punctele slabe sunt reprezentate de: Extensiunea terenurilor degradate; Necesitatea derulării programelor de conştientizare a populaţiei în privinţa protecţiei

mediului; Absenţa unui pol urban cu potenţial de dezvoltare ridicat;

Timpii ridicaţi de transport, datorită situării periferice la nivelul judeţului şi lipsa transporturilor feroviare;

Activităţile economice au o productivitate scăzută şi deci un randament insuficient; Reţele de alimentare cu apă slab dezvoltate şi staţii de epurare aproape inexistente; Lipsa unor programe cu privire la promovarea şi dezvoltarea organizată a turismului;

Oportunităţile sunt favorizate de: Reabilitarea terenurilor degradate şi reîmpăduriri; Valorificarea deşeurilor lemnoase; Promovarea produselor tradiţionale sub forma mărcilor locale; Promovarea şi susţinerea financiară a fermierilor; Valorificarea potenţialului etno-cultural; Dezvoltarea turismului rural; Accesarea Fondurilor Structurale;

Ameninţările sunt diverse, dintre acestea punctând: Riscuri seismice; Riscuri de producere a inundaţiilor şi alunecărilor de teren; Riscul îmbătrânirii demografice şi reducerea forţei de muncă; Modernism prost înţeles de către populaţia rurală – risc crescut de pierdere a tradiţiilor etnografice; Lipsa cadrului legislativ de protejare a patrimoniului tradiţional; Slaba capacitate managerială de atragere a investiţiilor.

6. Strategii de dezvoltare locală

Obiectivele care au în vedere dezvoltarea comunei Tulnici sunt următoarele: Dezvoltarea echilibrată a infrastructurii coordonată cu implementarea sistemelor

adecvate de management al capitalului natural şi de prevenire şi gestionare a riscurilor naturale

Menţinerea unui mediu rural viu, atractiv şi curat, strâns integrat cu mediul urban, simultan cu creşterea valorii adăugate şi diversificarea activităţilor economice din mediul rural

Crearea unui mediu favorabil investiţiilor şi spiritului antreprenorial, dezvoltarea resurselor umane în vederea creşterii productivităţii acestora şi înfiinţării de locuri de muncă bine plătite

Crearea unui mediu social-incluziv care să sprijine eficient intergarea tuturor grupurilor defavorizate în viaţa social-economică a comunei.

În ceea ce priveşte dezvoltarea comunei sunt începute următoarele lucrări:-staţie de canalizare şi epurare în Tulnici;-aducţiune de apă în Tulnici din pârâul Mocearul;-pod peste pârâul Coza.

Între proiectele următorilor ani sunt incluse:-un sediu nou pentru Şcoala din Tulnici;-sală de sport;-asfaltarea de 5 km de drumuri comunale;-pârtie de schi la Lepşa.

Concluzii

Comuna Tulnici se constitue într-o zonă a cărei specific economic este unul agro-pastoral, a doua ramură economică, după importanţă, fiind exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului. O activitate care a cunoscut un oarecare avânt este turismul, care, prin măsuri de promovare, poate deveni un important producător de venituri la nivel regional.

Bibliografie

Neagu Ştefan, 2008, Tulnici „Centrul Vrancei istorice”, Ed. Terra, Focşani Tătaru Alexandra, 2008, Organizarea spaţiulul rural în bazinul Putnei, Ed. Transversal, BucureştiAlexandru Mureşan, 2012, Ţara Vrancei. Studiu de geografie regională, Cluj Napocahttp://www.cjvrancea.rohttp://www.ziare.com/

http://www.insse.ro/

http://www.1asig.ro/