capitolul 6 politicile uniunii europene

8/18/2019 Capitolul 6 Politicile Uniunii Europene

1/135

CAPITOLUL 6 POLITICILE UNIUNII EUROPENEPentru a pune în aplicare politicile UE, instituţiile europene adoptă acte legislative în

conformitate cu normele şi procedurile decizionale stabilite în Tratate. În general, omisia Europeană propune actele legislative, care sunt ulterior adoptate de onsiliu şi de Parlamentul European. ele trei proceduri principale sunt consultarea, avizul conform şi codecizia.

etăţenii au şi ei un cuv!nt de spus în elaborarea politicilor comunitare.

"iar dacă statele UE sunt at!t de diferite, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de alucra împreună, pe baza unor interese comune. #cestea au condus la convingerea că în unele domeniise pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european dec!t la nivel naţional.

Uniunea îşi atinge scopurile prin intermediul$ politicilor comune, în domeniul agriculturii % P#, al Uniunii Economice şi &onetare,

pescuitului, transporturilor, mediului încon'urător, comerţului e(terior, competiţiei, dezvoltăriiregionale, energiei, uniunii vamale)

programelor comune, în cercetare*dezvoltare, telecomunicaţii, coordonarea programelor naţionale dedezvoltare ale statelor membre în scopul asigurării coeziunii economice şi sociale, a politicilor sociale.

#stfel s*a a'uns ca politicile comune tuturor statelor membre, să fie elaborate şi adoptate deinstituţiile comunitare pentru a fi aplicate pe întreg teritoriul Uniunii. +e multe ori, asfel de politicicomune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şicoeziunii. E(istenţa politicilor comune conferă unicitate UE, pentru că demonstrează acceptareacedării unei părţi a suveranităţii statelor membre catre instituţiile europene.

Politicile comune reprezintă un ansamblu de reguli, măsuri, linii de conduită propuse şisauadoptate de instituţiile comunitare. Politicile comune apar şi se dezvoltă în măsura în care guvernele %

părţi contractante într*un tratat % consideră că interesele particulare ale statelor membre sunt astfel mai bine reprezentate dec!t prin politicile naţionale.

+eşi distincţia între politici comune sau comunitare nu este foarte uşor de făcut, ma'oritatea autorilor sunt de acord că politicile comune sunt cele care înlocuiesc un număr de elemente esenţiale ale politicilor naţionale, în vreme ce politicile comunitare sunt cele care susţin şi completează politicile naţionale.

-ormele diferite pe care le îmbracă acţiunile Uniunii relevă în fapt e(istenţa a două modalităţiconcrete de e(ercitare a competenţelor UE, respectiv substituirea şi armonizarea.

Prima modalitate este asimilată noţiunii de politici comune/, prin intermediul căroracompetenţele naţionale sunt transferate Uniunii, în vreme ce a doua modalitate are în vederemenţinerea competenţelor în plan naţional, pe fondul apropierii legislative, în diferite domenii

punctuale.În realitate însă lucrurile sunt mult mai complicate, în practică în legătură cu modul de e(ercitare al

competenţelor put!nd fi identificate şi alte categorii de relaţii care se stabilesc între UE şi statele membre$de coordonare 0situaţie în care se menţine dreptul naţional, iar dreptul comunitar nu acţionează dec!t însensul reducerii diferenţelor de abordare1, de coe(istenţă 0precum în cazul pieţelor publice, în cazul căroradreptul naţional şi cel comunitar, deşi acţionează în aceeaşi direcţie, îndeplinesc funcţii diferite1 etc.

În plus, în cadrul unei politici comune pot fi identificate şi elemente care ţin de domeniularmonizării legislative 0în cazul P#, circa o treime din cele 232 de directive de armonizare prevăzute

în artea #lbă, privind realizarea pieţei unice, vizau sectorul agroalimentar % directive privindcontrolul veterinar sau fitosanitar, privind utilizarea coloranţilor etc. şi vizau în principal armonizarealegislativă1.

UE îşi e(ercită competenţele se află sub incidenţa a trei principii fundamentale care suntspecificate în articolul 4 din Tratatul privind UE. +elimitarea competenţelor UE facilitează în maremăsură aplicarea adecvată a acestor principii$

5 principiul atribuirii $ Uniunea dispune numai de competenţe care îi sunt atribuite prin tratate.#stfel Uniunea are competenţa e(clusivă în următoarele domenii$

Uniunea vamală)6tabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne)Politica monetară pentru statele membre a căror moneda este euro)onservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul)Politica comercială comună)

1


2/135

principiul proporţionalităţii $ e(ercitarea competenţelor UE nu poate depăşi ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor tratatelor. UE parta'ează competenţele cu statele membre în domeniica$

5. Piaţa internă)

2. Politica socială, pentru aspectele definite în Tratatul privind funcţionareaUE) 7. oeziunea economică, socială şi teritorială)

8. #gricultura şi pescuitul)

4. &ediul)9. Protecţia consumatorului):. Transporturile)3. ;eţelele transeuropene)


3/135

politici comune orizontale 0numite uneori şi politici generale/1 % care afectează în mod egalcondiţiile generale ale economiei şi societăţii statelor membre, ca de e(emplu, politica socială, îndomeniul concurenţei, mediului etc.

politici comune sectoriale % care vizează numai anumite sectoare ale economiei statelor membre,în special industria, agricultura, transporturile, energia etc.

politici comune e(terne % care vizează relaţiile UE statelor membre cu terţe ţări, precum politica comercială sau politica de a'utor în spri'inul dezvoltării.

În cadrul UE, rolul principal în formularea politicilor revine omisiei, care este singura abilitatăsă iniţieze legi noi, să asigure respectarea Tratatelor, şi faptul că spiritul/ acestora se regăseşte înreglementări şi politicile adoptate.

+e regulă, propunerile venite din partea omisiei suferă modificări ca urmare a intervenţiilor făcute prin intermediul grupurilor de lobb@, a guvernelor naţionale, a presiunilor e(terne sau adezbaterilor din cadrul onsiliului de &iniştri şi Parlamentului European.

iclul politic al politicilor UE constau din următoarele etape$5. Identificarea problemelor şi stabilirea agendei (a priorit!ilor 1. Înainte ca orice alegere politică să

fie făcută este necesară identificarea problemei de rezolvat. ?dentificarea problemei se va face diferit înfuncţie de valorile economice, sociale şi ideologice specifice momentului respectiv, dar şi în funcţie demodul de implicare al guvernelor. +upă identificarea problemelor prioritare, se va realiza o ordonare a

acestora în funcţie de nivelul lor de interes public şi politic.2. "orm#larea politicilor. >dată ce o nevoie sau o problemă au fost identificate, apare necesar a fi

formulat un răspuns şi găsită o soluţie. #cest lucru implică un plan, un program care să*şi propunăacest lucru, ceea ce implică e(istenţa unor legi noi şi a unor resurse financiare corespunzătoare 0a unor alocări bugetare distincte1. #bordarea logică şi cuprinzătoare implică, anterior acestui proces,realizarea unor analize metodologice şi raţionale prin care să fie studiate cauzele şi dimensiunile

problemei respective, precum şi costurile şi beneficiile implicate. În realitate însă, acest lucru seînt!mplă arareori, iar cele mai multe politici se aplică intuitiv, fie ca rezultat al con'uncturilor politice,fie ca răspuns la diferitele semnale transmise de către opinia publică.

7. Legitimarea. Pentru a putea deveni funcţionabile, politicile trebuie să se bazeze pe un suport legal, dar şi pe recunoaşterea publică. u certitudine, într*un sistem politic democratic, bazat pe respectarea

regulilor de drept, cu o guvernare realizată pe baza unor seturi de reguli reciproc acceptate şi faţă decare toţi cetăţenii sunt în mod egal subiecţi, e(istă puţine semne de întrebare în ceea ce priveşteautoritatea guvernului de a face sau de a implementa politici.

8. Implementarea$ Politicile, oric!t de genial ar fi concepute, răm!n simple vorbe dacă nu suntimplementate corespunzător şi apoi aplicate şi respectate ca atare. +e regulă, acest lucru înseamnă nunumai legi şi reglementări noi sau instrucţiuni pentru funcţionarii publici care le vor aplica, dar şiinformarea cetăţenilor afectaţi de noile politici. Elementele respective transformă acest moment în celmai dificil din întreg ciclul politic.

4. E%al#area, care reprezintă momentul final al ciclului politic, în care se determină modul în care o lege sauo politică a fost pusă în aplicare. &omentul devine greu de transpus în practică în cazul în care nu au foststabilite scopuri specifice de la bun început sau dacă nu au fost realizate raportări corecte privindrezultatele politicilor. #stfel, în multe situaţii este aproape imposibil de ştiut ce acţiuni au fost realizate şi

cu ce consecinţe sau dacă rezultatele au fost corect raportate. Evaluarea devine e(trem de utilă în cazul încare se porneşte de la premisa că rezultatele politicilor pot fi identificate şi măsurate 0integral sau parţial1,astfel înc!t să fie făcute a'ustări 0pe parcurs sau la finalul perioadei1 sau c"iar se poate renunţa la o anumită

politică în cazul în care nu se dovedeşte a fi eficientă. În cazul UE, evaluările sunt realizate at!t de cătreomisie, onsiliul de &iniştri, onsiliul European, Parlamentul European, la care se adaugă şirapoarte ale statelor membre, ale grupurilor de interes sau ale consultanţilor independenţi.

Presiunile economice venite dinspre statele membre, deşi vor influenţa deciziile şi politicilecomune ale Uniunii reprezintă condiţia necesară nu însă şi suficientă, elementul esenţial, în cele dinurmă, fiind reprezentat de acordul creat între elitele politice şi cele economice, precum şi de e(istenţaunei viziuni comune în ceea ce priveşte viitorul.

Pentru a putea deveni funcţionabile, politicile trebuie să se bazeze pe un suport legal, dar şi perecunoaşterea publică. u certitudine, într*un sistem politic democratic, bazat pe respectarea regulilor

de drept, cu o guvernare realizată pe baza unor seturi de reguli reciproc acceptate şi faţă de care toţicetăţenii sunt în mod egal subiecţi, e(istă puţine semne de întrebare în ceea ce priveşte autoritateaguvernului de a face sau de a implementa politici.

3


4/135

u alte cuvinte, implementarea reprezintă un proces de interacţiune între momentul stabiliriiobiectivelor şi cel al adoptării măsurilor corespunzătoare de transpunere în practică a acestora. Pentrucă este însă iluzoriu să presupui că, odată ce un guvern a luat o decizie, ea va fi şi automat transpusă şirespectată e(act aşa cum a fost concepută 0politicile pot fi reinterpretate şi redefinite c"iar şi în stadiulde implementare1, acţiunile în sensul respectării deciziilor luate sunt şi ele e(trem de importante pentrureuşita întregului proces.

6$&$ Politica agricol com#n (PAC'Politica agricolă comună este unul din obiectivele de bază ale construcţiei europene, curepercusiuni directă asupra politicii comerciale a acesteia. Ea a constituit unul din cele mai dificilecapitole ale procesului de integrare economică.

Aeografia şi climatul Europei îi permit să producă aproape orice tip de produse agricole, este a filiderul mondial în producţia de măsline, ulei, vin, B"isC@ etc.

ondiţiile naturale şi de producţie variate, evoluţiile economice şi politice agricole diferite s*autradus în structuri de producţie diverse. a urmare, în momentul constituirii omunităţii Economice

Europene, agricultura avea un aspect multiform, pe alocuri c"iar contradictoriu.#gricultura continuă şi astăzi să depindă, într*o mare măsură de condiţiile naturale, climatice, de

calitatea solului, ceea ce face ca volumul producţiei să difere la unele produse de la un an la altul şi să

fie diferite de la o ţară la alta. În decursul dezvoltării lor, ţările membre ale Uniunii Europene auîncercat fiecare în felul său să*şi rezolve problemele agricole.6.1.1. Condiţiile şi necesitatea apariţiei PAC.Prin formarea omunităţii Economice Europene, statele membre şi*au propus coordonarea

eforturilor pentru promovarea dezvoltării economice şi ridicarea accelerată a nivelului de viaţă, iar stabilirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor lor economice au fost consideratedirecţiile principale de acţiune.

+iscuţiile iniţiale s*au purtat asupra includerii sau nu a agriculturii în procesul de integrare a pieţelor naţionale. E(cluderea beneficia de argumente teoretice. Un proces de integrare nu poate fi net avanta'osdec!t dacă economiile au structuri concurenţiale şi niveluri comparabile de dezvoltare. #griculturile ţărilor europene erau însă caracterizate de o puternică eterogenitate. Plasarea lor într*un regim de liber sc"imbspecific pieţelor comune ar fi accentuat disparităţile e(istente, cu tot ansamblul de efecte economico*sociale şi politice negative. ert era cert însă, că nu se putea forma o piaţă comună fără agricultură.

#stfel, interesele politice şi economice au determinat includerea agriculturii în procesulconstrucţiei europene şi aplicarea unei politici comune prin care agricultura avea să devină e(presiacea mai fidelă a principiilor de funcţionare şi e(istenţă a unui sistem integrat.

Principalii factori care au determinat includerea agriculturii în procesul de integrare prinaplicarea unei politici comune au fost$ diversitatea politicilor agricole naţionale, disparităţilestructurale şi randamentele scăzute în agriculturile europene, importanţa politică a agricultorilor şiconte(tul internaţional.

#gricultura a fost domeniul pentru care s*a prevăzut aplicarea unei politici comune încă din primele etape ale construcţiei europene. #gricultorii reprezentau, în momentul semnării Tratatului de la;oma, 24D din populaţia activă oferind 5=D din P?*ul comunitar. +incolo de apartenenţa la aceeaşi

arie de civilizaţie, în care agricultura şi ţăranii au constituit baza edificării culturii europene,caracteristica principală a Europei agricole era diversitatea sistemelor şi structurilor de e(ploatare, ametodelor de gestiune şi a politicilor.

+in altă perspectivă, Europa de Fest nu reuşise încă să depăşească, în pofida spri'inului americanacordat prin Planul &ars"all şi a eforturilor de coordonare a politicilor de dezvoltare în cadrul >+E,înt!rzierea economică şi dezec"ilibrele provocate de anii de război. #griculturile europene, c"iar celemai moderne 0&area ritanie, >landa, +anemarca1, erau încă puţin mecanizate, foloseau cantităţireduse de îngrăşăminte, iar rolul produselor fitosanitare era ignorat. E(ploataţiile familiale de micidimensiuni 0:3,4D aveau o suprafaţă de p!nă la 5= "a1, nespecializate, nu puteau să asigure dec!tvenituri de subzistenţă într*o agricultură de autoconsum, departe de a oferi necesarul de produsealimentare şi de a face faţă concurenţei e(terne, venită îndeosebi din partea 6U#.

Ga începuturile P#, mulţi agricultori mici din generaţia de după război încă mai mulgeau vacilecu m!na şi coseau f!nul cu coasa. Pentru aceştia, la fel ca pentru restul societăţii, amintirile penuriei şicozilor la alimente erau încă proaspete. 6ubvenţiile prin intermediul P# i*au a'utat să cumpereec"ipamente, să renoveze clădirile fermelor şi să obţină seminţe şi îngrăşăminte mai bune. #v!nd

4


5/135

venituri mai mari, au putut face împrumuturi de la bănci pentru a*şi dezvolta afacerile. Producţia dealimente a crescut. +ar viaţa la ţară continua să fie grea. #gricultorii îmbătr!neau şi copiii lor nu erau

prea dornici să le calce pe urme.Politica #gricolă omună s*a dorit a fi, într*un astfel de conte(t, soluţia pentru atingerea a trei

categorii de obiecti%e$ economice % promovarea progresului te"nic, alocarea optimă a resurselor,creşterea producţiei) sociale % nivel de viaţă ec"itabil pentru agricultori, preţuri rezonabile pentru

consumatori) politice % garantarea securităţii alimentare.Protecţia realizată de fiecare ţară în domeniul agriculturii prin diverse reglementări 0garantarea preţurilor, subvenţii la e(port, restricţii la import, precum şi alte procedee specifice fiecărei ţări1 făceauimposibilă punerea în raport direct a economiilor agricole pe baza regulilor economiei de piaţă. +e laaceste deosebiri a început istoria elaborării şi punerii în aplicare a politicii agricole comune care a avutca principal scop să regrupeze, în cadrul unei pieţi comune agricole, agricultorii tuturor ţărilor membre, pornindu*se de la poziţiile lor, în cea mai mare parte, diferite.

Politica agricolă este prevăzută nu şi definită însă în Tratatul de la ;oma 0#rt.7, punct d1. undese stipulează$ Piaţa comună cuprinde şi agricultura şi comerţul cu produse agricole. Prin produseagricole se înţeleg produsele solului, creşterea animalelor şi pescuitul, ca şi produsele de primătransformare aflate în raport direct cu acestea/.

Hecesitatea realizării unei pieţe agricole unice a fost motivată de următorii factori$

● Agricultura, prin specificul său, nu este o ramură economică care să funcţionezesatisfăcător întrun mediu economic dominat numai de legile pieţei.

Pe termen scurt, cererea de produse agricole este rigidă sau foarte puţin elastică în raport cu preţurile. În plus, pe termen lung, ea se dovedeşte relativ inelastică nu numai faţă de preţuri, dar şi faţăde veniturile consumatorilor. reşterea veniturilor consumatorilor nu induce însă şi o creştere a cereriide produse agricole, din cauza potenţialului biologic de consum limitat al omului, rigidităţiisc"imbărilor din structura consumului şi a populaţiei.

6*a estimat că la produsele alimentare elasticitatea cererii este doar de =,84, faţă de circa 5,3 laservicii, ceea ce înseamnă că la o creştere a veniturilor consumatorului de 5=D, cererea de servicii vacreşte cu 53D, iar la produsele alimentare cu numai 8,4D. >ferta poate să oscileze în sus sau în 'os,faţă de o tendinţă medie 0dar nu mai mult de 24D1, urmare a influenţei unor factori naturali, cu acţiune

independentă de voinţa omului. -luctuaţiile ofertei, dublate de lipsa de instrucţie şi informare aagricultorilor, fac ca pieţele agricole să aibă e!oluţii impre!izibile. În fapt, agricultorii sunt prea mici şi

prea dispersaţi şi e(trem de independenţi în raport cu dimensiunile pieţei şi foarte greu pot determinasau influenţa mecanismele de funcţionare a acesteia.

+e asemenea, caracterul inelastic al cererii poate conduce la scăderea preţurilor produselor agricole, respectiv a veniturilor agricultorilor, în situaţia sporirii numai a producţiei agricole în raportcu celelalte sectoare din economie.

"ferta de produse agricole urmăreşte oscilaţia preţurilor, dar după o perioadă de timp cedepăşeşte, de cele mai multe ori, un an) la animalele vii este nevoie de 2*7 ani, pentru maturizareaacestora.

Pe fondul acestei caracteristici obiective a pieţelor produselor agricole şi a comportamentului

independent manifestat de agricultori, e(istă pericolul potenţial ca după o perioadă în care preţurile aufost foarte ridicate, oferta să înregistreze cote e(trem de înalte. Evident, rezultatul este o ofertăsuplimentară sau supraofertă, care determină, în cascadă, scăderea preţurilor şi, implicit, a veniturilor

producătorilor agricoli.Teoretic, e(istă un punct de ec"ilibru între cerere şi ofertă, dar în practică acesta nu poate fi atins.

> piaţă liberă a produselor agricole înseamnă oscilaţia între penurie şi abundenţă.Cererea de produse agroalimentare este instabilă, în funcţie de structura consumului.?nstabilitatea cererii poate fi determinată de cauze subiective şi obiective, se poate manifesta faţă de

un produs sau grupa de produse, în sensul renunţării 0respingerii1 sau adaptării lor şi poate fitemporară sau definitivă.

Efectele instabilităţii cererii se regăsesc în modificările structurale, care induc creşteri e(trem deînalte at!t la nivelul producătorilor agricoli, c!t şi al industriilor alimentare.

6.1.#. "biecti!ele PAC Pentru a înţelege opţiunile ţărilor membre EE în materie de politică agricolă comună se impune

şi prezentarea precizărilor făcute la onferinţa #gricolă de la 6tressa 07*52 iulie 5


6/135

obiectivele acesteia. ompararea politicilor naţionale e(istente la acea dată şi punerea de acord aresurselor şi nevoilor au permis trasarea primelor linii directoare ale viitoarei politici comune.

;estructurarea agriculturii comunitare era o necesitate, dar trebuia realizată fără a se aduceatingere sistemului de e(ploataţie familială. +at fiind că toate costurile de producţie erau mai ridicateîn omunitate dec!t în celelalte ţări mari producătoare, preţurile urmau să fie aduse la un niveluniform şi mai ridicat dec!t preţurile mondiale, fără a incita însă la supraproducţie. În acelaşi timp,

politica agricolă trebuia să permită participarea ec"ilibrată la comerţul mondial prin prote'area pieţeiinterne.

#rticolul 73 stabilea că$ piaţa comună se va e(tinde şi asupra sectorului agricol şi comerţului cu produse agricole/ şi că operarea şi dezvoltarea pieţei comune pentru produsele agricole vor fi însoţitede crearea unei politici agricole comune/, iar articolul 7< 0articolul 77 din varianta consolidată aTratatului1 fi(a obiecti%ele politicii agricole com#ne$

reşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului te"nic, prin asigurarea dezvoltăriiraţionale a producţiei agricole şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, în special a forţei demuncă)

#sigurarea unui nivel de trai ec"itabil pentru populaţia agricolă, în special prin creştereaveniturilor individuale ale lucrătorilor din agricultură)

6tabilizarea pieţelor)

#sigurarea 0garantarea1 siguranţei aprovizionărilor)#sigurarea unor preţuri rezonabile pentru consumatori.

Tratatul de la ;oma propunea în fapt elaborarea unui program comun de dezvoltare a agriculturiiţărilor membre care să ţină cont de$

caracterul particular al activităţii agricole, decurg!nd din structura socială a agriculturii şidisparităţile structurale şi naturale între diversele regiuni agricole)

necesitatea de a opera gradual a'ustările oportune)faptul că, în statele membre, agricultura constituie un sector propriu legat de ansamblul

economiei.Guarea în considerare a acestor aspecte particulare urmărea să impună mecanisme de integrare

tolerabile pentru producători 0un interes particular, prin protecţia unei categorii sociale, dispun!nd de forţă

politică puternică1 şi care să nu compromită a'ustarea structurală a agriculturii prin eventualedezec"ilibre în măsură să fr!neze dezvoltarea economică 0un interes general1.6.1.$. Principiile PAC Principiile directoare ale P# au fost enunţate de către E(ecutivul comunitar, la onferinţa de la

6tressa 05


7/135

Pentru realizarea obiectivelor politicii agricole comune au fost aplicate trei ms#ri esenţiale$unicitatea pieţei, preferinţa comunitară şi solidaritatea financiară.

Unicitatea pie!ei presupune libera circulaţie a produselor agricole între ţările UE prin eliminareata(elor vamale, a restricţiilor cantitative sau a altor măsuri de politică comercială cu efect similar.

+in aplicarea acestui principiu rezultă unicitatea preţurilor pentru produsele agricole în toatăomunitatea ca urmare a mecanismelor pieţei. ?niţiatorii politicii agricole au decis însă că realizareaobiectivelor propuse obligă la o gestiune centralizată şi stabilirea unor preţuri unice comunitare prindecizii politice. -i(ate anual în EU, încep!nd cu anul agricol 5A#.

a urmare a negocierilor rundei Urugua@ 05


8/135

intervenţie pe piaţa internă, dar în conte(tul respectării anga'amentelor comerciale şi dezvoltăriicomerţului e(terior.

olidaritatea financiar considerată o condiţie esenţială de realizare şi menţinere a unui spaţiuintegrat, solidaritatea financiară a constat în sfera politicii agricole în gestionarea şi suportarea încomun a c"eltuielilor aferente.

a instrument de realizare, onsiliul a decis în 5A# a fost utilizată pentru acţiunile de garantare 0peste


9/135

Prin crearea şi utilizarea unor preţuri distorsionate pentru anumite produse agricole s*a încura'atcreşterea producţiei acestora, a'ung!ndu*se, pe această cale, la obţinerea de surplusuri. a atare, auapărut noi p!rg"ii, de data aceasta pentru a reduce susţinerea financiară atunci c!nd se ating ţintele

propuse. +in acestă categorie menţionăm cantităţile ma(ime garantate, cotele ma(ime de producţie şico*responsabilitatea producătorilor în susţinerea costului producţiei obţinute în surplus.

-ub!enţiile directe reprezintă a'utoare suplimentar acordate unor produse agricole, de regulă produse marginale, cum ar fi măslinele, viermii de mătase sau anumite tipuri de seminţe.

0arierele de import reprezintă un sistem mi(t de ta(e vamale aplicate asupra importurilor,combinat cu stabilirea unor cote de import asupra produselor agricole. Uniunea Europeană a înc"eiat,de*a lungul timpului, o serie de acorduri preferenţiale care permit accesul produselor agricole dinstatele în curs de dezvoltare în regim preferenţial, însă aceste produse, provenind în special din zonamediteraneană, nu reprezintă un pericol pentru agricultura europeană.

-ub!enţiile de e&port 0sau restituirile la e(port1 reprezintă un mod de a susţine e(porturile de produse agricole comunitare pe piaţa e(ternă atunci c!nd costul obţinerii acestora la nivel comunitar este mai mare dec!t cel de pe piaţa mondială. #cordarea unor astfel de subvenţii este interpretată dreptun mod de distorsionare a concurenţei şi este penalizată de către >&, fapt care a determinat oreducere a

c"eltuielilor cu subvenţiile de e(port ale Uniunii de la 44D din totalul e(porturilor de produse

agricole în 5


10/135

+ar, acţiunile întreprinse în scopul diminuării veniturilor agricultorilor nu au avut efectele doriteîn planul stabilizării pieţelor. Unul din factorii esenţiali care au limitat eficienţa acestora l*a reprezentat

posibilitatea compensării reducerilor de venit prin creşterea producţiei. Era deci logic să se intervină prin

limitarea cantităţilor garantate. &ecanismele prin care omunitatea a încercat % şi a reuşit % sălimite*e %ol#m#l prod#c!iei, şi implicit al e(cedentelor, sunt sistemul cotelor şi sistemul stabilizatorilor bugetari.

+upă 5P prin preţgarantat spre >P prin subvenţii directe şi de la >P prin subvenţii directe spre >P prin simplă

protecţie e(ternă.+inamica >P, caracterizată de tendinţele menţionate, este considerată a fi rezultatul unei legi

proprii de evoluţie. Ea nu reflectă însă altceva dec!t că o opţiune eficientă în anumite condiţii nureprezintă o soluţie absolută, că acolo unde intervenţiile sfidează legile pieţei şi nu sunt modulate înfuncţie de modificarea datelor iniţiale, dezec"ilibrele nu înt!rzie să apară.

Reforma +ac,arr- a confirmat de altfel că în politica agricolă comună, garantarea preţurilor

nu mai reprezintă principalul mi'loc de intervenţie. ;eforma continua tendinţa de liberalizare a pieţelor care s*a manifestat în deceniul nouă, iar preocupările instituţiilor comunitare sunt tot mai multîndreptate spre componenta structurală a P#. Politica structurală a fost prevăzută în art. 7< alTratatului de la ;oma, cu scopul de a susţine şi stimula modernizarea agriculturii şi ameliorareastructurilor de producţie. +ar, numai anii I3= cunosc o dezvoltare a măsurilor structurale care au reuşitsă dea conţinut unei politici structurale agricole) reforma fondurilor socio*structurale din 5


11/135

&ans"olt în restructurarea producţiei şi comercializării printr*un ansamblu de măsuri const!nd în$reducerea preţurilor, acţiuni la nivelul structurilor de producţie, acţiuni în favoarea ec"ilibrării pieţelor şi ameliorarea funcţionării lor.

Planul &ans"olt, este prima tentativăde reformăa P#, prin care se dorea o creştere a dimensiunilor

e(ploataţiilor agricole prin comasări. Unităţile de referinţă erau considerate e(ploataţiile de 3=*5== "a pentru cultură mare şi 8=*9= de vaci de lapte sau ec"ivalentul acestora. ;eforma a eşuat din cauzaimplicaţiilor negative pentru micii agricultori şi a reacţiilor ve"emente ale acestora. # fost prima oara c!nds*a constatat că, pe l!ngă o politică de susţinere prin preţuri, este necesară şi o politică structurală/.

&emorandumul atrăgea atenţia asupra faptului că problema principală a agriculturii europeneeste de natură structurală şi poate fi soluţionată prin reducerea numărului agricultorilor şi creştereadimensiunilor e(ploataţiilor, în condiţiile unei politici prudente de preţuri. 6e impunea cu necesitate caagricultura să fie orientată spre o structură a e(ploataţiilor care să utilizeze muncă mai puţină şi mai

calificată, în întreprinderi agricole moderne, capabile să asigure agricultorilor venituri şi un modde viaţă comparabile cu cele ale populaţiei din mediul urban.

Planul &ans"olt s*a dovedit prea radical şi prea ambiţios în conte(tul deceniului şapte.

6ingurul rezultat al memorandumului se consideră a fi adoptarea în 5


12/135

concentrarea a'utoarelor în zonele defavorizate, pe exploataţiile mici şi mi'locii;

creşterea cofinanţării comunitare în cazul măsurilor acoperite de obiectivul ! al reformei fondurilor structurale („promovarea dezvoltării şi a'ustării structurale a regiunilor rămase în urmădin punct de vedere economic şi social);

stabilizarea populaţiei rurale şi întinerirea acesteia prin spri'inul în afirmarea tinerilor agricultori;

protecţia mediului;diversificarea activităţilor în exploatările agricole;

simplificarea gestiunii subvenţiilor pentru transformarea şi comercializarea produselor agricole şi pentru silvicultură.

Este evident că după apariţia şi manifestarea crizei agriculturii europene priorităţile în materie de politică agricolă comună s*au modificat. 6usţinerea pieţelor prin preţuri garantate în cadrulorganizaţiilor comune pentru creşterea producţiei şi asigurarea unor venituri minime agricultorilor acedat treptat locul măsurilor structurale.

Politica pri!ind zonele defa!orizate reprezintă în termeni financiari principala acţiunestructurală, viz!nd peste 'umătate din suprafaţa agricolă a UE. Un loc important revine măsurilor deameliorare a structurilor agricole prin$

înlocuirea sistemului planurilor de modernizare şi dezvoltare cu sistemul planurilor deameliorare, av!nd drept obiectiv ameliorarea durabilă a veniturilor agricole 0accentul cade pereducerea costurilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă, creşterea calităţii produselor agricole, orientarea spre produse deficitare, protecţia mediului1)

interdicţia sau limitarea subvenţiilor pentru investiţii în cazul producţiilor excedentare;creşterea spri'inului în formarea profesională;

subvenţii în favoarea tinerilor agricultori;încura'area pensionărilor;compensaţii pentru zonele de munte şi cele defavorizate (pe animal sau pe hectar);

spri'in pentru dezvoltarea serviciilor de a'utor mutual, gestiune etc.

> serie de alte obiecti%e de nat#r complementar au fost introduse în sfera politiciistructurale comune pentru a susţine dezvoltarea zonelor rurale, creşterea contribuţiei agriculturii lastabilizarea vieţii rurale şi protecţia mediului, o mai bună integrare a agriculturii cu celelalte sectoareale economiei şi reducerea diferenţelor regionale. Pot fi menţionate în acest sens$

ameliorarea structurilor de transformare şi comercializare a produselor agricole şi silvice prina'utoare în favoarea grupurilor de producători şi susţinerea investiţiilor pentru întreprinderi agro*alimentare, de comercializare şi transformare primară a lemnului)

ameliorarea situaţiei pieţelor agricole prin spri'in în e(tensificarea şi reconversia terenurilor 0scoaterea din folosinţă agricolă prin îng"eţare, împădurire, utilizări neagricole1)

restructurarea economiei rurale din sudul -ranţei, ?talia şi Arecia pentru a face faţă concurenţei pieţei iberice 0programele de dezvoltare integrată % P?&1)

programele de iniţiativă comunitară 0P?1 pentru dezvoltarea regională) susţinerea integrării *uediei, +inlandei şi ustriei 0>biectivul 91.

Politica structurală agricolă, deşi componentă a P#, este concepută în cadrul mai larg al politicii de dezvoltare regională. +upă reforma fondurilor structurale din 5


13/135

parteneriatului, subsidiarităţii, complementarităţii şi adiţionalităţii vor răm!ne coordonate ma'ore ale politicii structurale.

Este însă posibilă o creştere a rolului iniţiativelor comunitare şi o rela(are/ a condiţiilor deaplicare a diverselor sisteme de măsuri structurale în conte(tul unor programe de formare profesională,de dezvoltare a centrelor de informare şi de adaptare administrativă, care să faciliteze aplicarea politiciistructurale comune. 6e poate anticipa, de asemenea, o apropiere progresivă a politicii regionale şi acelei structurale agricole. Este o consecinţă logică ce decurge din faptul că disparităţile regionale suntîn principal de natură structurală, iar regiunile rămase în urmă sunt caracterizate, de regulă, de o

pondere ridicată a agriculturii în realizarea P? şi ocuparea forţei de muncă.P2ARE este primul instrument financiar nerambursabil conceput de Uniunea Europeană pentru a

spri'ini Europa entrală şi de Est în evoluţia către o societate democrată şi o economie de piaţă. Înfiinţat laînceputul anului 5


14/135

structurale în sectorul agricol şi în alte domenii legate de dezvoltarea rurală, precum şi înimplementarea acLuis*ului comunitar referitor la Politica #gricolă omună şi la legislaţia aferentă.

Principalele obiective ale 6#P#;+ sunt$să finanţeze proiecte ma'ore din domeniul agricol şi al dezvoltării rurale)

să îmbunătăţească activităţile de prelucrare şi comercializare a produselor agricole şi pescăreşti)

să dezvolte şi să îmbunătăţească infrastructurile rurale)să dezvolte economia rurală 0investiţii în companiile cu profil agricol1)să dezvolte resursele umane 0instruire profesională) asistenţă te"nică, inclusiv studii menite să

spri'ine pregătirea şi monitorizarea programului, campanii de informare şi publicitate1.6.1.2. 3eformele PAC Încep!nd cu anii I9=, agriculturile europene sunt antrenate în sc"imbări profunde care afectează

at!t sistemele de cultură, c!t şi structurile de e(ploatare. #lături de creşterea industrială şi ridicareagenerală a nivelului de viaţă, un rol esenţial în formidabila reuşită economică a agriculturii vest*europene a avut*o Politica #gricolă omună. Ea a reprezentat un model de intervenţie eficientă, uninstrument de modernizare şi dezvoltare rapidă a agriculturii, cel puţin în condiţiile economico*socialeale anilor I9=. Europa a trecut de la penurie la autosatisfacere şi surplus agricol, de la situaţia deimportatoare netă la cea de e(portatoare pentru ma'oritatea produselor agricole temperate) este în

prezent cel mai mare importator şi al doilea e(portator mondial, av!nd una din agriculturile de marerandament.

+ar anii I3= au adus reversul medaliei/$ creşterea e(cedentelor agricole şi a c"eltuielilor definanţare fără ameliorarea veniturilor agricultorilor şi fără reducerea inegalităţilor de venituri, e(odrural ridicat, concentrarea e(ploataţiilor etc. Europa agricolă începe o perioadă de instabilitate pefondul lipsei unei politici structurale eficace şi într*un conte(t e(tern nefavorabil, dat de presiunile deliberalizare e(ercitate în cadrul fostului A#TT.

&ulte dintre sc"imbările importante ale P# avuseseră de'a loc în anii I3=, dar s*au accentuat înspecial la începutul anilor I


15/135

>biectivele şi instrumentele reformei &ac6"arr@ au fost favorizate şi constr!nsede$ M trecerea la Piaţa ?nternă, cu stimularea concurenţei în toate domeniile)

M presiunea partenerilor comerciali în cadrul rundeiUrugua@. Pe interior s*a acţionat pe diverse dimensiuni$

de la susţinerea preţurilor garantate, cu niveluri mai mari dec!t preţurile mondiale, la susţinerea

veniturilor fermierilor sub forma unor compensaţii directe, inclusiv pentru păm!nturi necultivate 0area pa@ments1)aproapierea preţurilor interne de preţurile mondiale 0la cereale, carne de vită1, diferenţa, plătită

sub formă de compensaţii care să le menţină veniturile 0:5D din veniturile pentru cereale1 * plăţitransparente)

încura'area utilizării cerealelor în "rana animalelor, înlocuind maniocul 0carbo"idraţi1, glutenulde porumb sau boabele de soia 0proteine1, care aveau un preţ artificial)

folosirea păm!ntului necultivat pentru cereale în alte scopuri dec!t pentru culturi 0e(emplu, pentru păşunat1 şi aplicarea metodelor de cultură e(tensive)

stimularea diversificării activităţilor economice în mediul rural 0de e(emplu agroturismul1)conceperea sc"emelor pentru pensionări timpurii.Ga import$

tarificarea prelevărilor variabile 0convertirea barierelor netarifare în ta(e vamale convenţionale1şi reducerea progresivă a nivelului rezultat 079D1)

reducerea c"eltuielilor pentru subvenţii la e(port cu 79D, iar volumul subvenţiilor cu 25D. 4mpactul reformei din 155# asupra consumatorilor şi fermierilor ;eforma din 5A# % >rientare au crescut de la 5,7miliarde EU în 5


16/135

preţuri dinainte garantate, a produselor ce nu aveau nicio şansă de competitivitate pe pieţele mondialenu avea mai nimic în comun cu principiile pieţei libere. În noul sistem, cea mai mare parte a veniturilor fermierilor provine de pe piaţă. #'utorul pentru susţinerea veniturilor constituie numai un supliment.

;eforma a determinat o stabilizare a producţiei la un nivel mai apropiat de consumul comunitar. Ea afr!nat creşterea producţiei fără să antreneze totuşi reduceri ma'ore ale nivelurilor producţiei anterioarereformei. 6ingura raţiune de creştere a producţiei în viitor este găsirea de noi pieţe de desfacere. #ceste

pieţe trebuie însă aprovizionate prin e(porturi concurenţiale şi nicidecum prin e(porturi subvenţionate.etăţenii, în calitatea lor de contribuabili, doresc să*şi vadă banii c"eltuiţi eficient. Ei trebuie

însă să realizeze că beneficiază şi îşi recuperează în mare parte investiţiile făcute în agricultură încalitatea lor de consumatori. &ultă vreme P# a fost acuzată de creşterea artificială a preţurilor

produselor agricole, dar astăzi o familie din Uniunea Europeană c"eltuieşte 54D din bugetul său pealimente, în comparaţie cu 7=D c!t c"eltuia în 5


17/135

specialităţi tradiţionale. În plus, apro(imativ 2=== de indicatori geografici pentru vinuri şi băuturi spirtoase de origine din UE şi din lumea a treia sunt prote'ate pe piaţa UE.

#ceastă campanie de promovare a calităţii superioare a produselor nu trebuie să eclipsezeeforturile viz!nd fi(area de norme de igienă severe pentru bunurile alimentare din comunitate şifurnizarea de informaţii adecvate consumatorilor despre valoarea dietetică a alimentelor.6tandardizarea nu trebuie în nici un caz să conducă la o uniformizare a produselor alimentare.

;eforma recompensează modelele mai puţin intensive de cultură şi creştere a animalelor.6istemul anterior de susţinere a preţurilor pentru un nivel nelimitat al producţiei a încura'at nu numairecurgerea masivă la îngrăşăminte şi pesticide, dar şi promovarea producţiilor cu randament ridicat.

În fapt, confruntat cu o îng"eţare a preţurilor, producătorul nu a avut alte mi'loace de creştere saude menţinere a nivelului anterior al veniturilor proprii dec!t produc!nd mai mult la acelaşi preţ. #cum,agricultorii pot să răm!nă în agricultură, lucru ce nu era posibil în sistemul anterior, c!nd numărule(ploataţiilor agricole se reducea într*un ritm de 7D pe an. "iar dacă reforma nu a inversat completaceastă tendinţă, i*a încetinit cel puţin ritmul. Practic, a'utorul financiar este acum canalizat cu

precădere către categoria cea mai vulnerabilă de agricultori şi către modelele e(tensive de cultivare şicreştere a animalelor.

Araţie acestor argumente şi datorită faptului că reforma a pus accent pe măsurile de acompaniereecologică şi socială, programul reformei a devenit pivotul strategiei de piaţă al omunităţii în vedereaunei dezvoltări rurale ec"ilibrate.

;eforma P# a stabilit participarea activă a agricultorilor la protecţia mediului. >peraţiunile deîmpădurire sau de gestiune a suprafeţelor forestiere sunt astăzi remunerate precum orice altă activitateeconomică. Păstrarea patrimoniului rural al Uniunii Europene şi al satelor europene au mult de c!ştigatdin aceste noi activităţi introduse prin reforma din 5


18/135

agricultorilor pensionari să*şi continue traiul în mediul rural, iar pe de altă parte, permite tinerilor agricultori să se instaleze pe e(ploataţii agricole viabile.

Agenda #777 a omisiei Europene cuprinde un nou set important de propuneri de reformă aP# alături de pac"etul financiar de spri'in al acestor măsuri. Toate aceste propuneri au ca scopimprimarea, în anii care vin, a unei forme concrete modelului european de agricultură. Principalelecaracteristici ale acestui model vor fi$ M un sector agricol competitiv, care să poată face faţă, în mod

treptat, competiţiei de pe pieţele internaţionale fără să fie nevoie să recurgă la subvenţii, care sunt dince în ce mai puţin acceptate la nivel internaţional) M metode de producţie sănătoase şi care prote'eazămediul, capabile să furnizeze produse de calitate în varietăţile cerute de populaţie) M forme diverse deagricultură, bogate în practici tradiţionale care nu sunt numai orientate către un nivel mare de

producţie, dar care caută să menţină frumuseţile naturii şi ale peisa'ului rural, precum şi comunităţirurale dinamice şi active, gener!nd şi menţin!nd nivelul de ocupare al forţei de muncă) M o politicăagricolă mult mai simplă şi mai simplu de înţeles, care stabileşte clar linii de separaţie între deciziile cetrebuie luate în comun şi cele ce răm!n în competenţa 6tatelor &embre) M o politică agricolă carestabileşte clar că c"eltuielile pe care ea le implică sunt 'ustificate de serviciile pe care fermierii lefurnizează societăţii în sens larg.

#cest model de agricultură nu este similar cu cel urmat de către concurenţii UE. # căuta să fii

competitiv nu trebuie confundat cu dictatul pieţei care este departe de a fi perfect. &odelul europeaneste g!ndit să păstreze nivelul c!ştigurilor fermierilor astfel înc!t să le asigure stabilitatea prin folosireamaşinilor, a organizaţiilor comune ale pieţei şi a plăţilor compensatorii directe.

6ecole de*a r!ndul, agricultura europeană a îndeplinit funcţii multiple pentru economie şi mediu şi a 'ucat multe roluri în societate. #cesta este motivul pentru care la onsiliul European de la Gu(emburg, dindecembrie 5 contribuţie anuală de 4== de milioanede euro este acordată anual din -E>A# % Aaranţii pentru cele zece ţări candidate. 6e va acorda

prioritate măsurilor viz!nd creşterea eficienţei fermelor şi industriei agroalimentare, iniţiativelor privind îmbunătăţirea managementului păm!ntului şi altor resurse naturale, încura'area diversităţiieconomice în zonele rurale, programelor de promovare a agriculturii durabile.

Un efort foarte mare trebuie depus de către statele candidate pentru armonizarea standardelor îndomeniul sanitar veterinar şi fitosanitar pentru a pregăti aceste ţări să adere la piaţa unică.

18


19/135

&ai t!rziu, ;eforma 2==7 a pregătit P# pentru e(tinderea UE către Europa entrală şi de Est, principalele evoluţii fiind$ orientarea către piaţă) întărirea disciplinei bugetare) creşterea roluluimăsurilor structurale, în detrimentul politicii prin garantarea preţurilor) o mai bună corelare asistemului de intervenţie cu obiectivele dezvoltării durabile 0condiţionalitatea de mediu, bunăstarea

plantelor şi a animalelor, e(tensificarea agriculturii, promovarea agriculturii biologice1) creşterearolului măsurilor de susţinere a dezvoltării rurale, de asemenea, în conte(tul aplicării strategiei dedezvoltare durabilă.

3eforma )iscer din #77$. În septembrie 2==7, onsiliul Uniunii a adoptat o nouă reformă a P#,cunoscută sub denumirea de ;eforma -isc"er/, după numele comisarului pentru agricultură al UE. 6copulesenţial al respectivei reforme a fost asigurarea unui mai bun ec"ilibru pentru susţinerea mediului rural,

prin transferarea unor fonduri din Pilonul 5 al P# % #gricultura, în Pilonul 2 % +ezvoltarea rurală.

Prin această reformă s*a urmărit crearea condiţiilor ca fermierii să aibă libertatea de a produceceea ce se cere pe piaţă.

Obiecti%#l general al acestei reforme l*a constituit orientarea cu prioritate spre cerinţele pieţei,spri'in mai puţin distorsionat pentru comerţul agricol şi centrarea activităţii mai mult pe calitate şi mai

puţin pe cantitate.

>biectivele specifice ale noii politici agricole comune sunt$susţinerea at!t a intereselor consumatorilor, c!t şi pe cele ale producătorilor agricoli)

prote'area în mai mare măsură a economiei rurale şi a mediului)menţinerea disciplinei financiare, prin încadrarea strictă în baremurile de c"eltuieli)facilitatea negocierilor cu >& privind comerţul cu produse agricole)stimularea competitivităţii fermierilor pe piaţa internă şi e(ternă)stimularea aplicării te"nologiilor prietenoase faţă de mediu/)orientarea producţiilor spre calitate şi spre beneficiul regional)

păstrarea specificităţii zonelor rurale.

Principala sc"imbare adusă de reforma din 2==7 se referă la modul de acordare a subvenţiilor agricole, care vor fi decuplate, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a acestora va fi plătităindependent de volumul producţiei.

;eforma din 2==7 a P# a avut ca obiectiv şi întărirea politicii de dezvoltare rurală, prin măsuride protecţie a mediului şi de a îmbunătăţi a'utorul acordat tinerilor agricultori pentru investiţii.

Prin #cordul de la Gu(emburg, din iunie 2==7, s*a decis ca noua Politică #gricolă omună să se bazeze pe următoarele principii$

o mai mare orientare spre cerinţele pieţii)amplificarea măsurilor de dezvoltare rurală)o susţinere mai puţin birocratizată)sc"imbarea unor instrumente de politică de piaţă comună.+in păcate, ultima reformă dezavanta'ează ţările nou aderente la UE, îndeosebi Polonia,

;om!nia şi ulgaria, a căror agricultură deţine o pondere importantă în producerea P? şi au nevoie de

un spri'in mai susţinut pentru restructurare şi modernizare.#ceastă sc"imbare de strategie, care a avut loc în 5


20/135

menţine stabilitatea veniturilor, fiind eliminată legătura cu producţia. În afară de aceasta, agricultoriitrebuie să respecte standarde de protecţie a mediului, de siguranţă a alimentelor si de protecţie a

plantelor şi animalelor. În cazul nerespectării acestor standarde, vor risca reduceri ale plăţilor directede care beneficiază 0o condiţie cunoscută sub denumirea de eco*condiţionalitate/1.

#tunci c!nd consumatorii aleg să cumpere produse ecologice, ei trebuie să ştie că primesc e(actacel produs pentru care au ac"itat. 6igla şi sistemul de etic"etare ecologic reprezintă mecanismul ce

face posibil acest lucru.#cest sistem este creat pentru a oferi încredere deplină că produsele procurate sunt produse întotalitate în conformitate cu Reg#lament#l UE pri%ind prod#c!ia agricol ecologic sau în cazul

bunurilor importate, conform unui sistem ec"ivalent, cu reguli la fel de stricte.Producţia şi comercializarea produselor pe piaţa ce poartă etic"ete şi sigle UE specifice modului

de producţie ecologic urmează un proces strict ce trebuie urmat întocmai.

-ermierii ce practică agricultura convenţională trebuie mai înt!i să supună e(ploataţia unei perioade de conversie de minimum doi ani înainte de a putea obţine produse agricole ce pot ficomercializate ca produse ecologice. În cazul în care vor să obţină at!t produse ecologice c!t şiconvenţionale, ei trebuie să separe clar aceste două operaţiuni, în cursul fiecărei faze de producţie.

#t!t producătorii c!t şi procesatorii trebuie să respecte tot timpul regulile specifice precizate în

;egulamentul UE. Ei trebuie să*şi supună activitatea unor inspecţii din partea organismelor sauautorităţilor de inspecţie UE, pentru a se asigura că fermierii respectă legislaţia în vigoare privind produsele ecologice.

>peratorii care trec cu succes de aceste inspecţii vor primi apoi certificarea ecologică şi îşi vor putea etic"eta produsele ca fiind ecologice.

#plicarea logo*ului UE pe produsele alimentare preambalate este obligatorie încep!nd cu data de5 iulie 2=5=. Utilizarea acestuia răm!ne opţională pentru produsele importate după această dată. #colounde, în viitor, este folosită sigla ecologică UE, o dată cu aplicarea noului ;egulament, aceasta vatrebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor prime agricole. #ceastă indicaţie

poate fi de forma UE/, non*UE/ sau numele ţării din UE sau din afara UE, unde au fost obţinute produsul sau materiile prime ale acestuia.

Houa siglă comunitară oferă consumatorilor garanţia că$cel puţin


21/135

2 6ecuritatea şi calitatea produselor alimentare sunt două aspecte egale ca importanţă. Este oobligaţie fundamentală de a garanta siguranţa produselor alimentare pentru consumatorii din Uniune şiacest aspect trebuie decis să fie o prioritate a P#*ului.

>biectivele determinante ale P# care asigură garanţia unui nivel de viaţă ec"itabil pentru populaţia agricolă şi o contribuţie ma'oră la stabilitatea veniturilor agricole sunt reafirmate. În acestconte(t, problemele legate de modelarea şi redistribuirea subvenţiilor pentru venituri între agricultori şi

prezervarea unei agriculturi viabile devin din ce în ce mult mai importante şi numai din punct devedere al coeziunii sociale.?ntegrarea obiectivelor de protecţia mediului încon'urător şi dezvoltarea rolului pe care

agricultorii pot şi trebuie să*l 'oace pe planul gestionării resurselor naturale devine o prioritate din ce înce mai determinantă a P#.

rearea de surse de venituri si folosirea complementară sau de înlocuire pentru agricultori şifamiliile lor, fie la fermă, fie în afara fermei. Ronele rurale sunt multifuncţionale şi agricultorii trebuiesă fie încura'aţi să ia în considerare toate posibilităţile care se oferă întreprinzătorilor din mediul rural.

Propunerile noii reforme P# confirmă opţiunea politică definită în -ocumentul strategieiagricole/ din decembrie 51) reorientarea P# în sensul respectării mediului încon'urător şi al dezvoltăriirurale 0pentru a 'ustifica c"eltuielile1) modelarea a'utoarelor, pe tari şi regiuni, dar fără renaţionalizare/.

oncret, propunerile omisiei europene îmbină forma măsurilor următoare, pe mari domenii0răm!n!nd totuşi în domeniul strict agricol1$

-ectorul culturilor mari8 cereale, oleaginoase şi proteaginoasePreţul de intervenţie la cereale este fi(at într*o singură etapă 0anul 2===1 la un nivel de securitate

de


22/135

omisia propune reducerea preţului de intervenţie cu 7=D, la un nivel de 5A# % 6ecţiunea garanţie, vor fi completate prin regimul regiunilor

defavorizate şi a celor cu dezvoltare tardivă. Pentru aceste zone rurale se vor pune în practică programede dezvoltare rurală integrate, finanţate după natura obiectivelor urmărite de la -E>A# * Aaranţie,-E>A# * >rientare, -E+E; şi -6E.

22


23/135

Politica de protecţie a mediului încon(urător 6e va acorda o importanţă deosebită în cursul viitorilor ani instrumentelor de protecţie a

mediului, destinate să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale şi a răspunde astfel creşteriie(igentelor societăţii în domeniul serviciilor ecologice.

2&asurile de protecţie a mediului orientate în mod precis trebuie întărite şi încura'ate graţiemi'loacelor bugetare curente şi necesare precum şi gradului de cofinanţare mai ridicat.

Perspecti!ele Politicii Agrare ComunitareP# trece încă o dată prin reforme importante. >biectivul este de a o pregăti pentru 2=2= şi mait!rziu. >biectivele*c"eie sunt o politică mai ecologică, mai ec"itabilă şi mai eficientă. #griculturaeuropeană trebuie să îşi sporească competitivitatea at!t din punct de vedere economic, c!t şi ecologic.

a urmare a reformelor întreprinse p!nă în anul 2=55 recoltele medii anuale obţinute deagricultorii 0între anii 2== mai bună direcţionare a spri'inului pentru venit în vederea stimulării dezvoltării şi a ocupăriiforţei de muncă. Pentru o mai bună dezvoltare a potenţialului agricol al UE, omisia propunesusţinerea într*un mod mai 'ust, mai simplu şi mai bine direcţionat a veniturilor agricultorilor. +espri'inul de bază pentru venit vor beneficia numai agricultorii activi. #cesta va scădea progresivîncep!nd de la 54= === euro per e(ploataţie şi va fi plafonat la peste 7== === euro, lu!nd înconsiderare numărul de locuri de muncă create. +e asemenea, spri'inul va fi distribuit într*un mod maiec"itabil între agricultori, între regiuni şi între statele membre.

?nstrumente de gestionare a crizelor mai bine adaptate şi cu o capacitate de reacţie sporită pentrua face faţă noilor provocări economice. Folatilitatea preţurilor reprezintă o ameninţare pentrucompetitivitatea pe termen lung a sectorului agricol. omisia propune plase de siguranţă/ mai eficace,cu o capacitate de reacţie sporită pentru sectoarele cele mai e(puse crizelor 0depozitarea privată şiintervenţia publică1 şi promovarea creării de sisteme de asigurări şi de fonduri mutuale.

Plăţi de agromediu pentru prezervarea productivităţii pe termen lung şi a ecosistemelor. Pentru aconsolida durabilitatea agriculturii din punct de vedere ecologic şi pentru a spri'ini eforturileagricultorilor, omisia propune ca 7=D din plăţile directe să fie acordate în mod specific pentruutilizarea îmbunătăţită a resurselor naturale. #ceste măsuri % diversificarea culturilor, menţinerea

păşunilor permanente, prezervarea rezervoarelor ecologice şi a peisa'elor % sunt practice, uşor de pusîn aplicare şi vor avea un efect ecologic real.

?nvestiţii suplimentare pentru cercetare şi inovare. Pentru a produce mai mult cu mai puţin şi mai bine, omisia propune dublarea bugetului alocat cercetării şi inovării în domeniul agricol, inclusiv prinintermediul unui nou parteneriat european pentru inovare. #ceste fonduri, inclusiv printr*un nou parteneriateuropean pentru dezvoltare, vor spri'ini proiectele de cercetare cu relevanţă pentru agricultori, vor încura'ao cooperare mai str!nsă între oamenii de ştiinţă şi agricultori şi transferul accelerat al rezultatelor pozitivedin laborator la c!mp, precum şi o informare şi o consiliere mai bună a agricultorilor.

Un lanţ alimentar mai competitiv și mai ec"ilibrat. #gricultura 'oacă un rol vital prin poziţionarea sa la baza lanţuluialimentar, dar este foarte fragmentată şi puţin structurată, valoarea sa adăugată nefiind recunoscută. Pentru a consolida poziţiaagricultorilor, omisia propune spri'inirea organizaţiilor de producători, a dezvoltării organizaţiilor interprofesionale şi av!nzărilor directe între producători şi consumatori. otele de za"ăr, care şi*au pierdut relevanţa, nu vor fi prelungite după 2=54.

Încura'area iniţiativelor de agromediu. Trebuie luate în considerare caracteristicile specificefiecărui teritoriu, iar iniţiativele naţionale, regionale şi locale cu privire la mediu trebuie încura'ate. Înacest sens, omisia propune două priorităţi specifice ale politicii de dezvoltare rurală pentru refacerea,

prezervarea şi îmbunătăţirea ecosistemelor şi pentru utilizarea eficientă a resurselor şi lupta împotrivasc"imbărilor climatice.

23


24/135

-acilitarea lansării în activitate a tinerilor agricultori. +ouă treimi dintre agricultori sunt în v!rstă de peste 44 de ani. Pentru a susţine implicarea generaţiei tinere în sectorul agricol, omisia propune

crearea unui nou a'utor pentru instalare de care să poată beneficia, în timpul primilor cinci ani ai proiectului lor, agricultorii care nu au împlinit 8= de ani57.

57 Ponderea persoanelor anga'ate în agricultură cu v!rsta sub 74 de ani constituie doar 9D.6timularea ocupării forţei de muncă în mediul rural şi a spiritului antreprenorial. Pentru a promovaocuparea forţei de muncă şi spiritul antreprenorial, omisia propune o serie de măsuri de stimulare a

activităţii economice în zonele rurale şi de încura'are a iniţiativelor de dezvoltare locală 58. +e e(emplu, vafi creat un pac"et iniţial/ pentru spri'inirea proiectelor de microîntreprinderi, cu o finanţare pe o perioadăde cinci ani care poate a'unge p!nă la := === euro. For fi consolidate grupurile de acţiune locală

GE#+E;.> mai mare atenţie acordată zonelor vulnerabile. Pentru a evita deşertificarea şi pentru a prote'a

bogăţia teritoriilor noastre, omisia oferă statelor membre posibilitatea de a*i spri'ini în mod maisusţinut pe agricultorii 54 situaţi în zone dezavanta'ate din punct de vedere natural, prin intermediulunei indemnizaţii suplimentare. #cest a'utor va completa celelalte a'utoare care se acordă de'a încadrul politicii de dezvoltare rurală.

> P# mai simplă şi mai eficientă. Pentru a evita sarcinile administrative inutile, omisia propunesimplificarea mai multor mecanisme ale P#, precum normele privind condiţionalitatea și sistemele de control, fărăca aceasta să ducă la o pierdere a eficienţei. În plus, va fi simplificat şi spri'inul acordat micilor agricultori. Pentruaceştia, se va institui o plată forfetară anuală de 4==*5 === euro pentru o fermă. Fa fi încura'at transferul de terenuride la micii agricultori care îşi încetează activitatea agricolă către alte e(ploataţii care doresc să se restructureze.

#ctualmente în toate cele 23 de state membre ale UE e(istă apro(imativ 52 milioane deagricultori şi alte 8 milioane de persoane lucrează în sectorul alimentar. 6ectorul agricol şi alimentar oferă, împreună, :D din totalul locurilor de muncă şi generează 9D din P?*ul UE.

6.1.6. Politica comună în domeniul pescuitului +PCPPrimele reglementări comune în domeniul pescuitului datează din 5


25/135

82D din agricultorii europeni sunt femei.#ctivităţi agricole, în mod regulat, desfăşoară 29,: milioane de cetăţeni ai Uninii Europene.reproducerii acestuia. În plus, prin dispoziţia noului regulament, toate verigile reţelei, de la

producător p!nă la consumator, inclusiv capturile, desembarcările, transportul şi v!nzările, sunt acumobiect al continuării şi documentării, ceea ce permite un control mult mai detaliat al datelor înregistrateîn 'urnalele de bord pescăreşti.

6ancţiunile, decise de tribunalele naţionale, includ încep!nd cu impozitarea unor mari amenzi

sau confiscarea plaselor, a peştelui capturat sau, inclusiv, a navei, p!nă la suspendarea temporară sauretragerea permanentă a licenţei de pescuit.Uniunea acordă statelor membre a'utoare financiare pentru aplicarea măsurilor destinate întăririi

controalelor şi ac"iziţiei de nave şi aeronave dedicate prote'ării pescăriilor. #stfel, a început să seutilizeze astăzi în mod e(perimental te"nologia sateliţilor pentru controlarea poziţiei şi mişcăriinavelor.

În prezent, pescuitul şi acvacultura sunt activităţi economice importante ale UE, reprezent!ndapro(imativ 5D din produsul naţional brut al statelor membre şi oferind peste 'umătate de milion delocuri de muncă.

+irectoratul Aeneral pentru Pescuit şi #faceri &aritime din cadrul omisiei Europene,responsabil cu implementarea acestei politici, dispune de un instrument financiar % -ondul European

pentru Pescuit 0-EP1 % de aproape 8 miliarde de euro pentru 2==:*2=57 pentru a pune în aplicaremăsurile aferente acestei politici.

Principalele arii de acţiune ale politicii comune în domeniul pescuitului sunt$stabilirea de norme care să garanteze că sectorul european al pescuitului este d#rabil şi nu

dăunează mediului marin) punerea la dispoziţia autorităţilor naţionale a instrumentelor de care au nevoie pentru aplicarea

acestor norme şi sancţionarea contravenienţilor)monitorizarea dimensi#nilor flotei e#ropene de pesc#it şi prevenirea e(tinderii acesteia)acordarea de spri8in financiar şi te,nic pentru iniţiative care pot contribui la durabilitatea

sectorului)participarea la negocieri /n n#mele !rilor UE în cadrul organizaţiilor internaţionale şi în

relaţiile cu ţări terţe din lumea întreagă)

spri'inirea producătorilor, prelucrătorilor şi distribuitorilor pentru ca aceştia să obţină un pre!corect şi garantarea calităţii şi siguranţei produselor de origine marină)

spri'inirea dezvoltării unui sector dinamic al ac%ac#lt#rii 0creşterea peştilor, a fructelor de mareşi a algelor1)

finanţarea cercetrii ştiin!ifice şi a colectrii de date, pentru a garanta că elaborarea politicilor şi luarea deciziilor au o bază solidă.

+atele omisiei Europene arată că 3=D din resursele de peşte din &editerană şi 8:D din celedin

#tlantic sunt pescuite e(cesiv.

omisia a iniţiat o reformă a politicii comune în domeniul pescuitului pentru a*i creşte eficienţaîn ceea ce priveşte garantarea viabilităţii economice a flotelor europene, conservarea stocurilor de

peşte, armonizarea cu politica maritimă şi furnizarea pe piaţă a unor alimente de calitate. Pentru detalii privind reforma politicii comune în domeniul pescuitului, consultaţi subsite*ul consacrat reformei PP.

Pac"etul reformei politicii comune de pescuit, inclusiv măsurile pentru a opri pescuitul e(cesiv şi pentru a interzice aruncarea peştelui înapoi în ape, care au reprezentat obiectivele c"eie ale Parlamentului

European, a fost aprobat în vot final de plen. ;egulile de etic"etare au fost, de asemenea,revizuite pentru a îmbunătăţi informaţiile oferite consumatorilor. Houa legislaţie va permite un pescuitmai durabil şi a intrat în vigoare la inceputul lui 2=58.

#runcarea prăzii înapoi în apă, de obicei pentru că este dintr*o specie sau de o mărime nedorite,reprezintă aproape un sfert din totalul prăzilor din UE. ele mai multe specii care sunt aruncate înapoi

în apă mor.Pentru a pune capat acestei practici păguboase, care în prezent nu este interzisă, vasele de pescuitvor fi obligate să aducă la ţărm cel puţin


26/135

pentru diferite specii, începand gradual cu 2=54. Parlamentul European a luptat şi a reuşit să păstrezeacest procenta' c!t de mare posibil, aproape de interzicerea totală.

Prăzile aduse la ţărm care nu au dimensiunea dorită, de e(emplu, nu vor putea fi utilizate dec!t pentru consumul uman.

Pentru a marca importanţa mărilor ca element economic şi social esenţial, UE sărbătoreşte anual,la 2= mai, Riua maritimă europeană/.

6$5 Politica monetar6.#.1. Abordări conceptuale pri!ind politica monetară 9 obiecti!e şi principii ondiţia de bază pentru crearea şi funcţionarea unei forme integrative de tipul Uniunii

Economice şi &onetare o constituie e(istenţa unei pieţe comune a bunurilor şi serviciilor, deşi, încazul UE, Uniunea Economică şi &onetară 0UE&1 este mai degrabă asociată cu piaţa internă unică.

+upă al doilea ;ăzboi &ondial, au fost înregistrate eforturi de a forma o Uniune &onetară,dintre acestea remarc!ndu*se două încercări cu rezultate semnificative$ 5. atunci c!nd o ţară mică a

preluat moneda unei ţări mai mari și 2. c!nd mai multe ţări au renunţat la controlul asupra politicii lor monetare în favoarea unei bănci centrale supranaţionale. +e e(emplu, elgia şi Gu(emburg au avutaceeaşi monedă59 încep!nd din 5biectivele omunităţii Economice Europene 0EE1,către care a fost orientată întreaga politică comunitară au vizat$ realizarea unei uniuni vamale, respectiva unei protecţii comune tarifare faţă de terţi) realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, a forţei demuncă şi a serviciilor) realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii. +eşi Tratatul de la;oma nu cuprindea nicio prevedere cu privire la unificarea monetară, la nivelul EE se conturează

pentru prima dată ideea unei UE&. ?ntegrarea monetară în cadrul 6istemului &onetar European06&E1 este iniţiată prin mecanismul şarpelui monetar/ 05


27/135

#ceasta se bazează pe criteriile de convergenţă enunţate în cadrul Tratatului de la &aastric"t,vizează în principal adoptarea monedei unice şi stabilitatea cursului de sc"imb şi se concretizează prinzona Euro.

+imensiunea mai largă a integrării economice include, pe l!ngă implementarea politiciimonetare comune, şi elemente de convergenţă structurală, fiscală şi bugetară. #stfel, procesul deconvergenţăal economiei europene porneşte de la voinţa politică de a implementa un cadru structuralcomun, trece prin etapa esenţială a omogenizării monetare şifinanciare şi evoluează prin întărireamecanismelor de coordonare şi în domeniul fiscal şi bugetar.

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare 0bancacentrală, trezoreria etc.1 influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor dob!nzii,cursurile de sc"imb valutar şi alţi indicatori economico*monetari, în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice 0de stimulare a activităţii economice, de ocupare a forţei de muncă, destabilitate a preţurilor etc.1.

Teoria politicii monetare, precum şi practica internaţională, cunoaşte următoarele tipuri deobiective finale$

creşterea economică durabilă)ocuparea deplină a forţei de muncă)stabilitatea preţurilor)

stabilitatea ratelor dob!nzii)stabilitatea e(ternă 0stabilitatea cursurilor de sc"imb valutar şi sustenabilitatea balanţei de plăţi1)stabilitatea sistemului financiar şi alocarea optimă a fondurilor 0resurselor1 financiare.În evoluţia monetară a Uniunii Europene putem identifica mai multe etape distincte$

Uni#nea E#ropean de Pl!i (&09 4 &091': c!nd a fost facilitată compensarea multilaterală de plăţi între ţările membre. anca ;eglementelor ?nternaţională a acţionat ca o bancă de compensare.

Acord#l +onetar E#ropean (&091 4 &0;5': c!nd multe dintre monedele ţărilor europene audevenit liber convertibile 0au fost eliminate restricţiile în calea sc"imburilor valutare ce puteau fiefectuate de rezidenţi şi nerezidenţi1. #cordul a facilitat acţiunile băncilor centrale din Europa săîntreprindă operaţiuni în aur şi dolar 0fără convertibilitate astfel de tranzacţii erau limitate1.

istem#l de la


28/135

Aeneza ideii necesităţii unui sistem monetar european se află în Tratatele de la ;oma, cu toate căconstituirea acestuia şi adoptarea unei monede unice nu sunt prevăzute în mod e(pres ca obiective aleomunităţilor Europene. u toate acestea, au fost fondat omitetul &onetar European, ca organinformal în cadrul căruia erau dezbătute principalele dificultăţi de politică monetară şi valutară cu carese confruntau statele membre.

#celaşi tratat prevedea abolirea progresivă a tuturor restricţiilor privind mişcarea capitalului, în

vederea asigurării funcţionării pieţei comune, însă permitea guvernelor naţionale să adopte măsuri protecţioniste prin care să restricţioneze circulaţia capitalului, în situaţia în care aceasta ar fi pre'udiciat pieţei vreunui stat. Giberalizarea circulaţiei în cele patru domenii % c"eie a reprezentat principalulcatalizator al adoptării unei monede unice.

aracterul de unicitate al UE a condus la crearea, prin cele trei Tratate constitutive şi prinTratatul de la &aastric"t şi la consolidarea, prin Tratatul de ;eformă, a unei structuri instituţionaleoriginale, în cadrul căreia instituţiile conlucrează şi cooperează în scopul atingerii obiectivelor comunitare şi al respectării intereselor specific naţionale.

În domeniul politicii monetare, îşi e(ersează competenţe e(clusive următoarele instituţiispecializate$


29/135

pentru că s*au luat în considerare întinderea geografică a Ronei Euro, diversitatea de limbi şi culturidin cadrul acesteia şi pentru că între H din statele UE& e(istă relaţii de colaborare de lungă durată,fiecare din ele beneficiind de o bună infrastructură financiară, e(perienţă şi capacitate operaţională.

&isiunea fundamentală a Eurosistemului constă în menţinerea stabilităţii preţurilor în interesulgeneral. În acest sens, E defineşte cantitativ acest obiectiv ca o creştere anuală, sub nivelul de 2Da indicelui armonizat al preţurilor de consum 0?#P1 pentru zona euro/. #u fost desemnate şi alte

obiective ale Eurosistemului, printre care se numără$ conservarea stabilităţii financiare) cooperarea cuautorităţile europene şi naţionale în vederea îndeplinirii misiunii fundamentale. În mod concret, acestadefineşte şi aplică politica monetară în zona euro prin operaţiuni pe piaţa financiară % cursurile desc"imb şi condiţiile de lic"iditate internă, prin asigurarea concordanţei dintre obiectivele politiciimonetare şi operaţiunile valutare, prin influenţarea ratelor dob!nzii şi a condiţiilor de pe piaţamonetară, prin controlul bazei monetare şi prin promovarea bunei funcţionări a sistemului de plăţi.

6.#.$. 4nstrumentele politici monetare?nstrumentarul utilizat în spaţiul economico*monetar pentru crearea politicii monetare conţine

elemente specifice băncilor centrale, un sistem de plăţi care corelează sistemele naţionale de plăţi dinaceeaşi zonă şi un mi'loc de analiză monetară edificator pentru stabilitatea preţurilor.

?nstrumente de politică monetară pot fi catalogate ca$

indirecte +acţiuni asupra pieţei % utilizate de către anca entrală în relaţiile cu agenţiinefinanciari şi cu alte bănci, orientate către piaţă 0permit controlul asupra costului şi asupra cantităţiide monedă centrală1)

directe +măsuri ale autorităţilor monetare % utilizate pentru a influenţa agenţii financiari0utilizatorii şi deţinătorii de monedă1$ încadrarea creditului, fi(area administrativă a unor rate aledob!nzii, controlul asupra ratei de sc"imb.

Evoluţiile negative petrecute la scara economiei mondiale spre sf!rşitul anilor I9= şi începutulanilor I:= au condus, în final, la prăbuşirea 6istemului de la retton Voods. onstituirea unor rezerveîn dolari la băncile centrale din ce în ce mai consistente, creşterea fără precedent a deficituluiînregistrat în tranzacţiile curente americane dar şi diminuarea stocului de aur al 6U# sunt fenomenelece au determinat o scădere accentuată a încrederii faţă de dolar în perioada menţionată.

În Europa de Fest, marca germană şi francul francez cunoşteau evoluţii oscilante, prin aceasta

ameninţ!nd stabilitatea celorlalte monede europene. Planul


30/135

?arpele monetar. #cordul de la Vas"ington din 5


31/135

Qarpele în tunel se caracterizează printr*o fluctuare a monedelor europene faţă de dolarul 6U# şiîntre ele, în anumite limite, respectiv$ W2,24D faţă de dolar şi W8,4D între ele. #stfel, e(istă două tipuride mar'e faţă de dolar$ inferioară şi superioară, care formează un tunel, iar în interiorul acestuia e(istăo bandă de fluctuare a cursurilor de sc"imb ale monedelor europene.

#tunci c!nd cursul de piaţă al unei monede se apropie de limitele stabilite, este necesarăintervenţia ăncii entrale prin v!nzarea sau cumpărarea de devize cerute sau oferite e(cedentar.

@?arpele /n t#nel/ a fost afectat de practica speculativă a deţinătorilor de dolari care au încercatsa se debaraseze de moneda americană pentru a cumpăra aur pe piaţa liberă de la Gondra.În aceste condiţii, ţările europene au eliminat obligaţia menţinerii unei limite de fluctuaţie faţă de

dolarul american, dar păstrează acelaşi nivel de fluctuaţie între monedele europene 0W8,4D1. Îndecursul perioadei în care a funcţionat, mecanismul şarpelui/ monetar a cunoscut perioade dificile. Îniunie 5


32/135

?niţial, paritatea EU * dolar american a fost de 5 la 5, iar EU a fost utilizat în special pentruapropierea tranzacţiilor financiar*monetare, 0inclusiv a emisiunilor de obligaţiuni şi a altor titluri decreanţă1, publice şi private 0de unde şi denumirea de %$ public şi respectiv %$ privat 1, şi mai puţin0apro(imativ 5D1 pentru acoperirea tranzacţiilor comerciale. +e e(emplu, în perioada aprilie 5


33/135

ăncile centrale puteau, de asemenea, să utilizeze pentru operaţiile dintre ele sumele în EU pecare le primeau de la -E>&, în sc"imbul depozitelor constituite la acest fond.

"ond#l e#ropean de cooperare monetara 0-E>&1, creat în 5


34/135

\ facilităţi de împrumut marginal % ăncile entrale Haţionale oferă lic"idităţi instituţiilor la rateale dob!nzii situate la un nivel superior ratelor de pe piaţă pe termen scurt 0rate plafon/1 în sc"imbulactivelor eligibile)

\ facilităţi de depozitfacilităţi Gombard % băncileinstituţiile financiare pot depune lic"idităţi laăncile entrale Haţionale la rate ale dob!nzii pe termen scurt, inferioare celor de pe piaţă.

A"idată de către principiile directoare ale undesbanC, viziunea E asupra acestui tip demi'loace de îndeplinire a obiectivelor monetare a fost una de obţinere a dezvoltării ratelor dob!nzii petermen mediu. u alte cuvinte, facilităţile permanente creează un anume coridor/ în care pot evoluaratele dob!nzii, coridor controlat prin operaţiuni de piaţă desc"isă.

6istemul de rezerve obligatorii care au ca scop stabilizarea ratelor dob!nzii) contribuţia lae(pansiunea monetară) asigurarea lic"idităţii structurale. oncret, băncile sunt obligate să constituiedepozite la băncile centrale într*un procent din pasivele eligibile proprii. E va aplica o proporţie arezervei minime de 2D din următoarele tipuri de pasiv$ depozite pe termen foarte scurt, depozite şititluri de datorie cu o scadenţă de p!nă la doi ani şi marCet mone@ papers. +e asemenea, instituţia*nucleu a UE& va permite o sumă de ma(imum 5== === de euro pentru a fi retrasă din rezerveleconstituite.

Totodată, aceasta are posibilitatea de a e(tinde grupul de instituţii care poate deţine rezerve laanca entrală, în scopul evitării dezintermedierii bancare în zona euro.

Hecesitatea impunerii rezervelor minime ca instrument de politică monetară a generat polemiciîn cadrul opiniilor divergente ale unor voci europene, înainte ca anca entrală Europeană să ianaştere.

#stfel, anca #ngliei 0anC of England1 privea rezervele minime drept o ta(ă asupra sistemului bancar, care ar fi putut periclita forţa competitivă bancară europeană în raport cu 6.U.#. şi aponia 0dealtfel, &area ritanie era printre puţinele state industriale care nu foloseau în plan monetar sistemul derezerve1. În sc"imb, alte bănci centrale, conduse din punct de vedere doctrinar de către undesbanC,spri'ineau instrumentul monetar al rezervelor minime, cu rol în reducerea fluctuaţiilor ratelor dob!nziişi în stabilizarea cererii pentru moneda ăncii entrale.

6.#./. >recerea de la -istemul onetar 'uropean la ;niunea onetarăPerioada de stabilitate ce a caracterizat evoluţia 6istemului &onetar European la sf!rşitul anilor I3= a

determinat un nou av!nt în r!ndul promotorilor integrării monetare. Un rol esenţial în această direcţie l*a 'ucat preşedintele omisiei Europene de la acea vreme, Bac#es 3elors. 6porirea dimensiunilor

mişcărilor de capital între ţările membre ale 6&E s*a dovedit incompatibilă cu stabilitatea ratelor de sc"imb. #stfel, în aprilie 5


35/135

#ltă soluţie prevedea ca, alături de monedele naţionale, să fie utilizată o monedă comună pentruansamblul ţărilor membre. #ceasta a fost poziţia &arii ritanii, care considera că monedei EU i*ar

putea reveni un astfel de rol.# treia soluţie, consta în optarea pentru moneda unică.#stfel, din ;aportul +elors se reţine a 7*a soluţie, potrivit căreia trecerea la moneda unică trebuia

să se realizeze în următoarele 7 etape$

prima etapă îşi propunea ca obiectiv sporirea performantelor economice şi monetare în cadrulinstituţional e(istent/. În ceea ce priveşte domeniul monetar, obiectivul consta în realizarea unificării pieţelor financiare şi accentuarea coordonării politicilor monetare)

a doua etapă viza realizarea coordonării politicilor economice şi înfiinţarea unor noi instituţiieuropene, dintre care, 6istemul European al ăncilor entrale 06E1)

pentru cea de a treia etapă, s*a prevăzut trecerea la parităţi fi(e, transferarea competentelor băncilor centrale către 6E şi înfiinţarea monedei unice.

;ealizarea UE& este de natură să creeze un mediu economic fără precedent în istorie. UE devineun spaţiu economic cu o singură monedă şi pieţe interne % inclusiv pieţele de capital % absolut libere.

Un asemenea grad de interdependenţă între economiile naţionale coe(istă însă cu menţinereaunei largi independenţe în formularea politicii economice a fiecărei ţări membre, cu deosebire îndomeniul fiscal.

#ceastă combinaţie propune atingerea prealabilă a unui grad ridicat de convergenţă între economiilece se integrează UE&, at!t în ce priveşte situaţia indicatorilor macroeconomici, c!t şi sub aspectul

promovării unor politici fiscal*bugetare naţionale compatibile între ele şi supuse unor discipline comune.

u alte cuvine, înainte de a intra în UE&, economiile naţionale trebuie să fie pregătite pentru a facefaţă tuturor e(igenţelor sale. #ceastă pregătire urmează să fie apreciată în funcţie de o serie de criterii0numite criterii de convergenţă/1. Principala raţiune de e(istenţă a acestor criterii o constituie evitarea

posibilităţii ca UE& să fie destabilizată, ca urmare a admiterii premature a unei ţări ale căreifundamente economice nu sunt încă compatibile cu o monedă stabilă.

Tratatul asupra Uniunii Europene a stabilit următoarele @criterii de con!ergenţă 7+eficitul bugetar să nu depăşească 7D din P?)+atoria publică să nu depăşească 9=D din P?)

;ata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 5,4D media ratelor inflaţiei a celor trei membriUE cu cele mai slabe preţuri)+ob!nda pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2D media dob!nzilor corespunzătoare

înregistrate în cele trei ţări cu cea mai redusă rată)&oneda naţională să fie integrată în 6&E şi să fi rămas timp de cel puţin 2 ani în limitele

mar'elor de fluctuaţie ale acestuia.Toate criteriile enumerate urmăresc garantarea ec"ilibrelor şi asigurarea stabilităţii monedei

unice, care reprezintă faza finală a UE&. Pentru a le respecta, statele membre sunt nevoite să procedeze la reduceri bugetare drastice şi să promoveze o disciplină financiară fermă.

Evaluarea criteriilor de convergenţă nu este bazată pe un set rigid de condiţii. +e altfel, însăşiformularea acestor criterii este făcută de o asemenea manieră înc!t o anumită fle(ibilitate este posibilă

atunci c!nd credibilitatea măsurilor de convergenţă întreprinse de ţara în cauză este apreciată pozitiv.#stfel, un deficit bugetar, c"iar e(cesiv în raport cu procentul de 7D din P?, poate fi acceptabil dacăel s*a diminuat în mod substanţial şi continuu şi a atins un nivel apropiat de cel de referinţă/.

+e asemenea, o datorie publică ec"ivalentă cu peste 9=D din P? nu interzice accesul la UE&dacă ea se diminuează în mod suficient, apropiindu*se de nivelul de referinţă într*un ritmsatisfăcător/. elgia şi ?talia au avut o datorie publică ec"ivalentă cu 52-?H1.

omisia Europeană considera, în noiembrie 5


36/135

onsiliul European este instituţia îndreptăţită să 'udece gradul de îndeplinire a acestor criterii şi,în baza recomandărilor făcute de omisia Europeană, stabileşte lista ţărilor capabile să treacă lamoneda unică. #ceastă decizie ţine însă seama şi de situaţia altor indicatori, faţă de care nu e(istăcerinţe e(prese 0cum ar fi costul orar al m!inii de lucru sau situaţia contului curent din balanţa de plăţie(terne1, ca şi de progresele făcute aplicarea măsurilor legate de desăv!rşirea Pieţei ?nterne.

Acord#l de la +aastric,t

În decembrie 5


37/135

Arecia, care în 5


38/135

de la 5 ianuarie 5


39/135

&ulte sectoare ale economiei au trecut la sistemul EU;> încă de la 5 ianuarie 5


40/135

altul. Transparenţa preţurilor este în avanta'ul consumatorilor, deoarece uşurinţa cu care pot fi comparateetic"etele permite consumatorilor să ac"iziţioneze de la furnizorii cu cele mai mici preţuri din zona euro)

posibilitatea emitenţilor de monedă de a beneficia de venituri de pe urma sumelor deţinute înstrăinătate 0în afara UE1. Fa continua procesul de realocare a portofoliilor de active financiare înfavoarea titlurilor emise în euro) M dispariţia necesarului de rezerve în cadrul băncilor centralenaţionale pe plan intracomunitar. 6e pot realiza economii importante, estimate la 2== miliarde dedolari)

cu o monedă unică riscul de sc"imb intra*european dispare şi se elimină costurile datoraterecurgerii la diferite instrumente de acoperire a acestui risc)

27 Prin introducerea monedei unice se apreciază că la fiecare tranzacţie de 5= mld. euro se vor economisi 2== milioaneeuro.

se elimină costurile de tranziţie datorate trecerii de la o monedă la alta/ 0se estimează o reducerede

=,4D din PH al UE, variind între =,5D pentru ţările cu monedă puternică şi 5D pentru ţările cumonedă slabă128) M posibilitatea reducerii costurilor de intermediere bancară şi convergenţa ratelor dob!nzii) M întărirea disciplinei financiare, reducerea instabilităţii şi incertitudinii, dezvoltarea

cooperării economice)atragerea unei fracţiuni importante a economiei mondiale sub forma investiţiilor directe şi de portofoliu)

pieţe financiare mai integrate) M economie mai performantă) M un cadru pentru finanţe publicemai solide) M voce mai puternică pentru UE în economia mondială) M facilitarea comerţuluiinternaţional) M un simbol tangibil al identităţii europene.

Argumentele aduse împotriva monedei unice sunt$ 5. moneda unică, elimin!nd variaţiilenominale de sc"imb ale cursurilor, face mai dificile a'ustările pe termen scurt) 2. fiecare naţiune îşi

pierde suveranitatea în politică monetară 0determinarea ratei de inflaţie şi arbitrarea între inflaţie şişoma'1) 7. consecinţe regionale nedorite, generate de neconcordanţa între evoluţia aproape uniformă asalariilor nominale şi productivităţile mai scăzute ale regiunilor periferice şi de mişcările de forţă de

muncă şi de capital între regiuni) o politică de redistribuire a veniturilor, stimularea delocalizărilor deforţă de muncă spre regiunile periferice ar constitui soluţia eliminării acestui dezavanta') 8. diferenţe în politica fiscală % ţările membre care vor avea o datorie în creştere vor duce la creşterea dob!nzilor întoate ţările zonei Euro) 4. creşterea preţurilor % tendin�

capitolul 6 politicile uniunii europene

Documents