Olteanu Livia-ElenaSociologie, an III, modulul II: Dezvoltare comunitară şi integrare socială

Craiova

Capitalul social

Capitalul social a primit numeroase definiţii, ajungând aproape a se considera un leac pentru toate problemele vremii (Alejandro Portes, 1998), noţiunile desemnate de capitalul social din prezent fiind marcate de concepţiile lui Pierre Bourdieu şi a lui Jame Coleman.

Bourdieu [1980] oferă prima abordare sistematică a tipurilor de resurse de care poate dispune un individ, în care include şi capitalul social ca distinct de cel economic şi de cel cultural. El defineşte capitalul social ca fiind „agregarea resurselor actuale sau potenţiale legate de posesia unei reţele durabile de relaţii mai mult sau mai puţin instituţionalizate de responsabilitate şi recunoaştere reciprocă - sau, cu alte cuvinte, resurse legate de apartenenţa la un grup - care furnizează fiecărui membru sprijinul capitalului de care dispune colectivitatea, o «acreditare» care te îndreptăţeşte la credibilitate, în variatele sensuri ale termenului” (1986, p. 148).Aceste relaţii sunt bazate pe „indisolubile schimburi materiale şi simbolice”.

Coleman consideră „capitalul social este definit prin funcţiile sale. El nu constă într-o singură entitate ci într-o varietate de entităţi diferite, având două elemente în comun: toate sunt constituite din aspecte ale structurii sociale şi înlesnesc unele acţiuni ale actorilor - persoane sau actori corporaţi - în cadrul acestei structuri” (1988, p. 16).

Robert Putnam vede capitalul social ca bun public în sine, facilitând sau putând frâna dezvoltarea socială (după cum sugerează Putnam, insistând asupra relaţiilor orizontale, dar şi asupra normelor ce susţin funcţionarea instituţiilor guvernării). Capitalul social nu reprezintă un panaceu universal pentru rezolvarea bolilor societăţii, investiţiile în dezvoltarea lui nefiind o alternativă, ci o parte complementară a unei politici generale de dezvoltare a capitalului economic (fizic şi financiar), uman şi social.

Caracteristicile capitalului social: - durabilitate: este produsul unor eforturi îndelungate şi are inerţie - potenţial mare de servire: oferă acces la servicii prin reţelele locale, acces la

informaţii - flexibilitate: poate fi utilizat pentru atingerea unei game variate de scopuri- substituibilitate: poate fi înlocuit, transformat sau tradus,transpus în alte forme de

capital în diferite circumstanţe - poate apărea uzura „fizică” –prin neîntreţinerea relaţiilor-, „tehnologică” –prin

apariţia unor capitaluri mai bune pentru atingerea aceloraşi scopuri -, morală –prin monotonie.

- poate fi investit şi multiplicat- poate fi utilizat în mod etic sau ne-etic (excluziune pe baza capitalului social)

Funcţiile capitalului social: - funcţia de sursă a controlului social (Portes, 1998): un nivel ridicat de capital

social implică solidaritate socială şi încredere, respectarea normelor. Comportamentele anomice sau deviante duc la excluderea din reţelele sociale, la lipsa de acces la bunurile furnizate de acestea.

- funcţia de garant al ajutorului familial: Coleman notează cum familii în care legăturile sunt mai strânse pot furniza copiilor suport pentru o mai bună

- 1 -

Olteanu Livia-ElenaSociologie, an III, modulul II: Dezvoltare comunitară şi integrare socială

Craiova

performanţă şcolară (1988), concept ilustrat şi de familia extinsă din mediul rural, în care părinţii rămân la ţară păstrând legături strânse cu copiii ce s-au mutat la oraş din scopuri predominant economice.

- funcţia de acces la diferite resurse prin intermediul reţelelor locale sociale - funcţia de catalizator al dezvoltării sociale - instrument de economisire: persoanele cu un capital social mai mare (relaţii mai

multe, cu actori sociali sus-puşi) au acces mai uşor la servicii mai bune

Tipurile capitalului social: - capital social geografic urban/ rural- capitalul social ca relaţii sociale şi încredere în instituţii (Putman)- „capital social guvernamental” şi „capital social civil” (Collier -1998-)- capitalul social pozitiv şi cel negativ, în funcţie de impactul asupra societăţii- Deepa Narayan(1999) - social în funcţie de efectele sale în planul dezvoltării.:

A) capitalul social datorat relaţiilor între grupuri (pe care îl numeşte capital social de legătură/conectare – „bridging social capital”) şi cel al relaţiilor din interiorul grupului. Relaţiile care stabilesc contracte între grupuri, fie ele şi slabe, se dovedesc mult mai productive în ce priveşte dezvoltarea socială a întregii comunităţi. B) capital social de menţinere a coeziunii grupurilor („bonding social capital”), care în absenţa celui de legătură se manifestă ca şi capital social de separare, cu efecte negative asupra dezvoltării globale. Woolcock (2000) distinge un tip special – al C) capitalului social de legătură pe care îl numeşte „linking social capital” (Woolcock,2000) şi îl identifică prin legăturile verticale ce se stabilesc între săraci şi indivizii care se află în poziţii cheie ale instituţiilor formale ale sistemului social (bănci, poliţie etc.). Urmându-l pe Woolcock, World Development Report 2000/2001 (World Bank, 2000) operează cu aceeaşi clasificare în trei categorii a capitalului social, folosind „bridging social capital” ca şi capital social relaţional dezvoltat între indivizi proveniţi din grupuri diferite, situaţi însă la „nivele comparabile ale statusului economic şi puterii politice” (p. 128).

Dezvoltarea socială şi capitalul social: Legătura dintre capital social şi dezvoltare este anticipată de studiul extrem de influent al lui Banfield (1958) asupra satului Montegrano, din sudul Italiei, semnalând fenomenul de “amoralism familial”: lipsa de încredere faţă de persoanele dinafara familiei, ce duce la o slabă dezvoltare cominutară şi de asemenea şi individuală. Almond şi Verba (1963) observă că democraţiile cu cea mai lungă stabilitate în timp sunt cele în care încrederea inter-personală cunoaşte nivelele cele mai înalte. Putnam (1993) a argumentat şi el asupra legăturii dintre eficienţa guvernelor locale din Italia şi stocurile de capital social existente în regiunile cu pricina. O serie de studii realizate pe baza World Values Survey şi a altor seturi de date comparative, au semnalat asocierea semnificativă dintre nivelul capitalului social şi gradul de dezvoltare al societăţilor de pretutindeni. Narayan şi Pritchett (1997) observau, studiind gospodăriile rurale din Tanzania, capitalul social: duce la creşterea calităţii serviciilor publice; duce la o mai bună colaborare pentru obţinerea bunurilor commune, publice; favorizează răspândirea inovaţiilor; asigură accesul pe pieţe informale; oferă un set de asigurări informale.

- 2 -

Olteanu Livia-ElenaSociologie, an III, modulul II: Dezvoltare comunitară şi integrare socială

Craiova

Capitalul social favorizează generarea şi răspândirea cunoaşterii, dar poate şi defavoriza dezvoltarea prin efectul capitalului social “între egali”: oamenii tind să aibă reţele sociale cu persoane de aceeaşi sau de situaţie foarte apropiată, ducând la un efect de excluziune al celor defavorizaţi şi oferindu-le exemple negative în imediata lor apropiere socială. Un al efect al capitalului social este reducerea oportunismului, deoarece relaţiile economice presupun un nivel de încredere şi au ca urmare clădirea unei reputaţii; pe dr altă parte, reputaţia, atunci când are o valoare negativă, poate împiedica evoluţia, îmbunătăţirea unei persoane defavorizate, prin acelaşi mecanism de reprezentare prin etichetă. Capitalul social este un factor foarte important în formarea bunurilor publice şi a acţiunii colective, bunurile publice precum oferirea securităţii publice având o importanţă mai mare pentru persoanele defavorizate, ele depinzând mai mult de aceste servicii publice decât cei ce au mijloacele de a-şi asigura servicii de natură echivalentă prin fonduri, resurse private.

Politici de dezvoltare ale capitalului social:Dezvoltarea capitalului social presupune două mari direcţii: identificarea şi analizarea capitalului social existent, urmând apoi fie dezvoltarea sa, fie consolidarea. În ambele direcţii este necesară dezvoltarea încrederii în restul actorilor sociali, de la indivizi până la instituţii, aceasta fiind absolut necesară coeziunii şi legăturilor de bonding social. Pentru creşterea încrederii se impun măsuri pe două direcţii (Piotr Sztompka): la nivel macrosocial, privind o legislaţie clară, transparentă, ne-echivocă, acurateţea şi încrederea acţiunilor politice, pluralismul şi libertatea presei, natura, pregătirea şi imaginea oamenilor ce întră în contact cu publicul; la nivelul individului, creşterea accesibilităţii şi calităţii educaţiei, promovarea şi respectarea valorilor familiale, promovarea toleranţei şi a comunicării, acordarea de şanse dacă nu egale măcar echitabile. Trebuie de asemenea sesizată importanţa empowermentului, a capacităţii unui actor social de a se autosusţine, de a controla mediul său de viaţă şi procesul de sprijinire acordată actorului social în acest scop.(Sandu, 2005), empowermentul presupunând un nivel psihologic, individual, şi unul social, al comunităţilor. Empowermentul presupune acces la informaţie, crearea de oportunităţi , participare, responsabilizarea organismelor publice, susţinerea sa obţinându-se prin trei metode semnalate de Banca Mondială în 2001: responsabilizarea instituţiilor(descentralizare, reformare), eliminarea barierelor sociale şi dezvoltarea instituţiilor. Printre mecanisme de dezvoltare menţionăm incluziunea socială a celor excluşi din sisteme formale financiare, de guvernare, educaţioanle, scop obţinut prin promovarea toleranţei şi incluziunii sociale, a comunicării eficiente, medierea conflictelor, accesul la informaţie, acces la educaţie nediscriminatoriu, descentralizare şi transparenţă, toate acestea crescând nivelul de încredere între indivizi precum şi nivelul de încredere în instituţii.

Bibliografie:

- Adrian Dan, “DEZVOLTARE COMUNITARĂ”, Suport de curs, anul III, Asistenţă Socială, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2006-2007 (http://facultate.regielive.ro/cursuri/sociologie/dezvoltare_comunitara-17844.html)

- 3 -