Carol cel Mare și armata sa luptă de șapte ani în Spania. Marsilion, sau Marsile, regele sarazin al Sarragossei, poartă o discuție cu nobilii săi. La sugestia lui Blancandrin, Marsilion hotărăște să simuleze că se predă, pentru a asigura retragerea francilor de pe pământurile sale.

Marsilion trimite emisari pentru a negocia predarea sa lui Carol: Blancandrin, șeful delegației, promite, cu rea credință, că, în cazul în care Carol se întoarce la Aachen (Aix-la-Chapelle), Marsilion îl va urma la scurt timp și se va converti la creștinism.

Nobilii creștini discută despre cum ar trebui să răspundă ofertei lui Marsilion. Roland nu are încredere în acesta, însă Ganelon, Naimon și majoritatea celorlalți consideră că merită să fie considerat sincer. Carol este de acord, dar îi este greu să aleagă un ambasador care să-i ducă lui Marsilion acest mesaj.

El nu dorește să aleagă un cavaler de valoare, deoarece Marsilion l-a ucis pe ultimul ambasador care fusese trimis. De aceea, Carol respinge propunerile lui Roland și Turpin de a duce ei mesajul și hotărăște ca niciunul dintre cei doisprezece pairi să fie trimis.

Roland recomandă atunci trimiterea lui Ganelon, tatăl său vitreg. Acesta consideră propunerea sa ca o insultă, îl amenință pe Roland, și, în timpul călătoriei cu Blancandrin la Zaragoza, plănuiește să se răzbune.

În Zaragoza, Ganelon îl minte pe Marsilion, spunându-i că acceptarea lui Carol este condiționată de două lucruri. În primul rând, Marsilion nu poate păstra decât jumătate din Spania, restul fiindu-i dat lui Roland, În al doilea rând, unchiul lui Marsilion trebuie să fie printre ostaticii dați ca garanție a bunei credințe.

După ce îl amenință pe Ganelon cu moartea, Marsilion este informat de Blancandrin că francul este gata să-l trădeze pe Roland și pe cei doisprezece pairi. Marsilion îi oferă atunci lui Ganelon prietenia sa și daruri bogate, iar el promite să se asigure ca Roland și cei doisprezece pairi să fie plasați în ariergarda armatei și nu în corpul principal al forțelor france.

Acest lucru îi va permite lui Marsilion, care nu-i poate învinge în luptă pe franci, să-i ucidă pe cei doisprezece mari cavaleri ai francilor, fără de care, conform spusele lui Ganelon, francii nu vor mai purta război.

După ce Ganelon își îndeplinește sarcina, Roland, împreună cu Oliver și ceilalți doisprezece pairi, preia comanda ariergărzii armatei france, care număra 20.000 de oameni.

O armată de sarazini de 100.000 de oameni, condusă de nepotul lui Marsilion și de alți 11 mari războinici sarazini, este văzută apropiindu-se de ariergardă. Prietenul lui Roland, Oliver, îi cere să sune din corn pentru a chema restul armatei în ajutor, dar codul onoarei îl obligă pe Roland să lupte deși este dezavantajat numeric.

Bătălia care urmează are două părți. Atacul inițial al sarazinilor este respins de franci, dar numai 300 de cavaleri, inclusiv Roland și cei mai mulți dintre cei 12 pairi supraviețuiesc.

Sarazinii atacă a doua oară, Marsilion însuși conducând o oaste de 300.000 de oameni. În curând este clar că francii sunt cei care vor pierde lupta. La sfatul arhiepiscopului Turpin, Roland sună din corn, nu pentru a chema trupe în ajutor, ci în sperînd la revenirea lui Carol pentru îngroparea trupurilor și răzbunarea martirajului. Roland sună din corn atât de tare încât i se rupe tâmpla și îi curge sânge din gură.

Când doar Roland, Turpin și Gualter de Hum mai sunt în viață, Roland îi taie mâna dreaptă a lui Marsilion. Acesta fuge de pe câmpul de luptă și este urmat de supraviețuitorii din armata sa. Roland și Turpin sunt singurii războinici rămași pe câmpul de luptă și sunt deci victorioși.

Totuși, Turpin a fost rănit în multe locuri de proiectilele sarazinilor și sângerează până la moarte, în timp ce ține o slujbă pentru soldații săi. Roland, nerănit de nici o armă, sângerează din cauza tâmplei rupte.

După moartea lui Turpin, Roland urcă până în vârful unui deal, privind către sud, înspre Spania. Își crapă cornul, lovind un păgân pe care-l ucide pentru că a încercat să-i fure sabia, apoi eșuează să-și frângă sabia pe o piatră. Roland moare sub un copac, cu fața către sud, ținându-și sabia Durendal și cornul.

Între timp, Carol cel Mare se întoarce din Franța în cea mai mare rapiditate, arestându-l pe Ganelon pentru trădare. Când ajunge pe câmpul de luptă de la Roncevaux (Roncesvalles), leșină de durere.

El îl jelește și apoi pornește la drum cu scopul de a distruge armata sarazină. Îi ajunge din urmă pe câmpurile de lângă Sarragossa și îi măcelărește, majoritatea supraviețuitorilor înecându-se în apele unui râu din apropiere.

Marsilion scapă în fortăreața sa din Sarragossa. Deoarece armata lor nu a primit ajutor de la zei, locuitorii înfuriați ai orașului batjocoresc idolii treimii lor infernale: statuile lui Mahound, Tervagent, și Apollyon sunt luate din moschee și bătute cu bețe.

În acea noapte Baligant, emirul Babilonului (Cairo din Egipt, nu Babilonul din Mesopotamia)), vine cu întăriri. Marsilion moare și Baligant preia conducerea.

Carol își împarte forțele după naționalitate, sub cei mai mari războinici rămași: bavarezii, germanii, mormanzii, bretonii, flamanzii și burgunzii. Forțele creștine distrug armata muslumană, iar Carol cel Mare îl învinge pe Baligant în duel.

Armata creștină pătrunde în Sarragossa: idolii și obiectele vrăjitorești din sinagogile și moscheile orașului sunt distruse, iar 100.000 de musulmani și evrei sunt creștinați.

Bramimonde, văduva lui Marsilion, este capturată, iar Carol dă ordin ca ea să fie convertită, nu prin forță, ci prin 'parabole și predică'.

Apoi, francii se întorc la Aix-la-Chapelle (Aachen), unde Aude, logodnica lui Roland (și sora lui Oliver) moare de durere.

Ganelon este judecat pentru trădare, dar susține că acțiunile sale reprezintă o răzbunare justificată. Pentru a rezolva disputa, ruda lui Ganelon, Pinabel se duelează cu prietenul lui Roland, Thierry, care câștigă.

După victoria lui Thierry, Ganelon este executat împreună cu membrii familiei sale care s-au pus chezași (garanți) pentru nevinovăția sa.

Regina Bramimonde este botezată, iar Carol este în final satisfăcut. În somn, un înger vine și îi cere să ajute orașul Imphe, atacat de păgâni. Carol se lamentează și își plânge soarta dar se supune voinței lui Dumnezeu.

2. Sursa

Poemul se bazează pe un incident istoric relativ minor, Bătălia de la Roncesvalles (Roncevaux în franceză), de pe 15 august 778, când ariergarda francilor lui Carol cel Mare, aflat în retragere, a fost atacată de basci, după o ambuscadă. În această luptă, descrisă de biograful său Einhard (Eginhard) în Viața lui Carol cel Mare (scrisă în jurul anului 830), se spune că soldații surprinși au fost cu toții uciși, printre ei aflându-se un "Hruodland (Roland n.n.), prefect al mărcii Bretaniei" (Hruodlandus Brittannici limitis praefectus).[1]

Poemul nu este o reprezentare corectă a realității. Roland devine nepotul lui Carol, bascii devin sarazini, iar Carol, în loc să-și continue drumul spre nord pentru a-i supune pe saxoni, se întoarce în Spania și răzbună moartea cavalerilor săi. Autorul poemului nu avea nici cunoștințe despre islam, reprezentat ca o religie idolatrică.

Cântecul lui Roland este celebrat încă din Evul Mediu: există mai multe versiuni ale acestuia, cât si modificari datând din perioade diferite. Acesta este desemenea modelul numeroaselor cântece de mai târziu. Prima ediție tipărită a celui mai vechi text, rămas mult timp necunoscut, nu datează, totuși, decât din 1837. Acest text conține 4002 decasilabe reunite în 291 lasate inegale. Este semnat la ultimul vers („Aici este făcută fapta de vitejie pe care Turoldus o refuză”) de un anume Turold care este ignorat dacă este vorba de autor, de un copist, de un jongler, si chiar o simplă sursă.

Povestea, inspirată de un eveniment istoric, bătălia de la Roncevaux (778), este compusă cu multă măiestrie în două părți, având fiecare câte două părți: moartea lui Roland (trădarea, bătălia) și răzbunarea Împaratului (pedeapsa păcătoșilor, pedeapsa lui Ganelon), încadrate de o expunere și o dublă concluzie. Unitatea întregului este întărită de numeroase paralelisme, contraste și ecouri. Anumite pasaje prea sobre totuși posedă o mare intensitate dramatică și tocmai de aceea au rămas celebre (moartea frumoasei Aude sau cea a lui Roland).