cantecul cidului

2
Cântecul Cidului „Cântecul Cidului” se numără printre cele mai cunoscute opere ale literaturii clasice spaniole, aparţinând, în acelaşi timp, de însăşi istoria Spaniei. „Cântecul Cidului” este o epopee eroică, păstrată şi transmisă pe cale orală de-a lungul mai multor secole, a cărei primă versiune provine din secolul al 12-lea, aproximativ din anul 1140. Astfel, „Cântecul” e cea mai veche operă literară spaniolă care s-a păstrat până în zilele noastre. Este alcătuită din trei secţiuni, totalizând un număr de 3730 de versuri. Personajul principal este un nobil castilian cu numele de Rodrigo Diaz de Vivar, supranumit „Cidul”. În urma unor dispute cu regele Alfonso, Rodrigo Diaz a fost nevoit să plece în exil fără a-i fi îngăduit să-şi ia cu sine familia. Epopeea povesteşte despre faptele de vitejie şi multele lui victorii în luptele cu maurii, prin care şi-a câştigat renumele în timpul exilului. Printre succesele Cidului pe câmpul de luptă se numără şi cucerirea Valenciei, cunoscută fortăreaţă maură pe teritoriul Spaniei actuale, în care s-a şi stabilit. A trimis apoi daruri regelui Alfonso, rugându-l să le permită soţiei şi fiicelor lui să vină la Valencia. Alfonso a fost de acord, iar Cidul şi-a continuat şi apoi lupta victorioasă împotriva maurilor, spre marea bucurie a suveranului. După câţiva ani, fiicele Cidului s-au măritat în aceeaşi zi, la Valencia având loc o fastuoasă nuntă dublă. Ginerii, doi infanţi toledani, erau însă oameni lipsiţi de caracter, care nutreau o ură ucigătoare împotriva socrului lor. În cele din urmă, i-au cerut să le permită fiicelor să meargă să locuiască pe domeniile lor. În loc să manifeste recunoştinţă pentru ospitalitatea şi purtarea aleasă a socrului, au încercat fără încetare să îl trădeze şi, în cele din urmă, aproape şi-au omorât soţiile în bătaie. Înfuriat şi jignit de suferinţele fiicelor sale, Cidul i-a cerut regelui Alfonso să le ia apărarea. Acesta a decis să tranşeze cauza pe câmpul de luptă, poruncind infanţilor să lupte împreună cu oştile lor împotriva socrului şi a armatei acestuia. Bătălia s-a încheiat cu victoria

Upload: dilek-mustafa

Post on 31-Oct-2014

233 views

Category:

Documents


15 download

DESCRIPTION

roman spaniol

TRANSCRIPT

Page 1: cantecul cidului

Cântecul Cidului

„Cântecul Cidului” se numără printre cele mai cunoscute opere ale literaturii clasice spaniole, aparţinând, în acelaşi timp, de însăşi istoria Spaniei. „Cântecul Cidului” este o epopee eroică, păstrată şi transmisă pe cale orală de-a lungul mai multor secole, a cărei primă versiune provine din secolul al 12-lea, aproximativ din anul 1140. Astfel, „Cântecul” e cea mai veche operă literară spaniolă care s-a păstrat până în zilele noastre. Este alcătuită din trei secţiuni, totalizând un număr de 3730 de versuri.

Personajul principal este un nobil castilian cu numele de Rodrigo Diaz de Vivar, supranumit „Cidul”. În urma unor dispute cu regele Alfonso, Rodrigo Diaz a fost nevoit să plece în exil fără a-i fi îngăduit să-şi ia cu sine familia. Epopeea povesteşte despre faptele de vitejie şi multele lui victorii în luptele cu maurii, prin care şi-a câştigat renumele în timpul exilului. Printre succesele Cidului pe câmpul de luptă se numără şi cucerirea Valenciei, cunoscută fortăreaţă maură pe teritoriul Spaniei actuale, în care s-a şi stabilit. A trimis apoi daruri regelui Alfonso, rugându-l să le permită soţiei şi fiicelor lui să vină la Valencia. Alfonso a fost de acord, iar Cidul şi-a continuat şi apoi lupta victorioasă împotriva maurilor, spre marea bucurie a suveranului. După câţiva ani, fiicele Cidului s-au măritat în aceeaşi zi, la Valencia având loc o fastuoasă nuntă dublă. Ginerii, doi infanţi toledani, erau însă oameni lipsiţi de caracter, care nutreau o ură ucigătoare împotriva socrului lor. În cele din urmă, i-au cerut să le permită fiicelor să meargă să locuiască pe domeniile lor. În loc să manifeste recunoştinţă pentru ospitalitatea şi purtarea aleasă a socrului, au încercat fără încetare să îl trădeze şi, în cele din urmă, aproape şi-au omorât soţiile în bătaie. Înfuriat şi jignit de suferinţele fiicelor sale, Cidul i-a cerut regelui Alfonso să le ia apărarea. Acesta a decis să tranşeze cauza pe câmpul de luptă, poruncind infanţilor să lupte împreună cu oştile lor împotriva socrului şi a armatei acestuia. Bătălia s-a încheiat cu victoria Cidului şi retragerea ruşinoasă a infanţilor pe propriile moşii, fără a mai fi în stare să facă rău nimănui. Fiicele Cidului s-au măritat din nou cu regii Navarrei şi Aragonului, care le-au onorat şi protejat până la moarte. Tatăl lor a continuat să lupte şi a câştigat multe alte bătălii, înscriindu-şi numele pentru totdeauna în istoria Spaniei.

Cidul e eroul naţional al poporului spaniol