canon de rugăciune către sfântul sfinţit mucenic ierotei

10
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei, glasul al 4-lea: Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Pe învăţătorul Tainelor, care s-a răpit până la cer, pe Dum- nezeiescul Pavel, pe vânătorul lumii având dascăl, te-ai făcut ucenic privirii celei de sus. Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Limba Apostolului Pavel cea mişcată de Duhul, grăind arătat Tainele lui Dumnezeu, aceea te-a cuprins pe tine, fericite şi te-a făcut grăitor de Dumnezeu. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Rănindu-te cu dragostea cea duhovnicească şi cu cuvinte Dumnezeieşti, vorbind cu Stăpânul tuturor, ai pus spre tine cuvintele cele sfinţite. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Upload: tucamea

Post on 17-Dec-2015

3 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Canon de Rugăciune Către Sfântul Sfinţit Mucenic Ierotei

TRANSCRIPT

Canon de rugciune ctre Sfntul Sfinit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Canon de rugciune ctre Sfntul Sfinit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Troparul Sfntului Sfinit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei, glasul al 4-lea:Buntate nvndu-te i mbrbtndu-te ntru toate, cu bun cunotin, ca un sfinitor cuvios mbrcndu-te, ai scos din vasul alegerii cele negrite; i credina pzind, stadiul ntocmai ai svrit, Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Hristos Dumnezeu, s mntuiasc sufletele noastre.

Cntarea 1, glasul al 8-lea.Irmosul:Apa trecnd-o ca pe uscat i din rutatea Egiptului scpnd, israeliteanul striga: Mntuitorului i Dumnezeului nostru s-I cntm.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Pe nvtorul Tainelor, care s-a rpit pn la cer, pe Dumnezeiescul Pavel, pe vntorul lumii avnd dascl, te-ai fcut ucenic privirii celei de sus.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Limba Apostolului Pavel cea micat de Duhul, grind artat Tainele lui Dumnezeu, aceea te-a cuprins pe tine, fericite i te-a fcut gritor de Dumnezeu.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Rnindu-te cu dragostea cea duhovniceasc i cu cuvinte Dumnezeieti, vorbind cu Stpnul tuturor, ai pus spre tine cuvintele cele sfinite.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Fiind Loca deDumnezeumpodobit al Luminii Celei Venice, Fecioar Preacurat, spal-m, Stpn i pe mine cel spurcat i ntinat de toate pcatele.

Cntarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai fcut cele...Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Ca pe un sfinit vorbitor, care grieti Sfintele Scripturi i ca pe unul ce propovduieti cuvntul dreptei credine, adunndu-ne, toi te cinstim cubucuriei te ludm, Sfinte Preafericite Ierotei.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu putere, cu plecciune i cu dragoste Dumnezeiasc, ntinzndu-te ctre Fctorul de bine al tuturor, i-ai luminat gndul cu Razele cele de acolo i sufletul i l-ai strlucit, preafericite.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Purttor de numele sfinirii te-ai numit i te-ai artat prinos cinstit Dumnezeiesc sfinit Atotiitorului i Fctorului veacurilor i ai mpodobit Biserica cea Cereasc, de Dumnezeu gnditorule.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Cel Ce a ntins cerul i Care ine ocolul pmntului, cuprinzndu-Se Trupete n braele tale, cu toat Firea Dumnezeirii, te-a artat Preacurat pe tine ntrire tuturor credincioilor.

Irmosul:Doamne, Cel Ce ai fcut cele de deasupra Crugului Ceresc i ai zidit Biserica, ntrete-m ntru dragostea Ta, c Tu eti Marginea doririlor i credincioilor ntrire, Unule, Iubitorule de oameni.

Cntarea a 4-a.Irmosul:Tu eti Tria mea Doamne, Tu i Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce n-ai lsat Snurile Printeti i a noastr srcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum, strig ctre Tine: Slav Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu graiuri de ritori Dumnezeieti, ai luminat cetele credincoilor, Fericite Ierotei i ai veselit sfinit adunarea Apostolilor; i fiind ntru uimire Dumnezeiasc, ai cntat: Slav Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu totul te-ai fcut sfinit lui Dumnezeu, n tot chipul, fericite, fiind cuprins cu sfinitele cuvinte, cele gritoare de Dumnezeu ctre Dnsul, de Dumnezeu primite, arttorule de cele sfinte; de aceea, cei de fa nelepete te socotesc i ca nelept vorbitor de Dumnezeu i ca scriitor de laude Dumnezeieti.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Acum vznd, printe, cele Dumnezeieti, mai artat dect toate semnele i umbrele cele trecute, preafinite, cu socotinele cele preaadevrate ale vederii de Dumnezeu, roag-te s se mntuiasc cei ce cnt cu credin: Slav Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Tu ai nscut pe Dumnezeu Cel Nencput, ncpndu-L n pntecele tu, Preacurat; ca Una ce eti Curat i mpodobit cu strlucirile nevinoviei, pururea Fecioar. Pentru aceea, te binevestim cu adevrat Nsctoare de Dumnezeu i cinstim cu credin naterea ta.

Cntarea a 5-a.Irmosul:Pentru ce m-ai lepdat de la faa Ta, Cel Ce eti Lumin Neapus i m-a acoperit ntunericul cel strin, pe mine ticlosul? Ci, m ntoarce i la Lumina Poruncilor Tale ndrepteaz cile mele, rogu-m.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Fiind dimpreun cu adunarea Apostolilor, cu ei ai sosit, Dumnezeiescule, la Dumnezeiasca adormire a Preasfintei Curatei Maici a lui Dumnezeu, care ne-a nscut nou Trupete pe Dttorul de via.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.nelegnd, fericite, Minunile cele mai presus de fire ca un btrn mai presus de fire, le-ai artat tuturor, celor ce primesc cu credin, luminare; celor ce doresc s priceap cuvntrile tale despre Dumnezeu, cele adunate la un loc, fericite preaalesule.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Cu Razele cele preafericite ale Luminii Celei mai presus de fire luminndu-te, pe muli ai biruit cu adeverirea Dumnezeietilor dovediri i cu curia nvndu-te cele Dumnezeieti, cu nvtur preandelungat i cu privirea cea preanelepete ai artat cele Dumnezeieti.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Fr ispit de brbat, Fecioar, ai zmislit pe Cuvntul Cel Necuprins cu firea Dumnezeiasc i Care S-a ntrupat pentru noi oamenii i s-a nchipuit din sngiuirile tale cele Fecioreti, mai presus de cuvnt i de Legea firii.

Cntarea a 6-a. Irmos: Curete-m, Mntuitorule...Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu nvtur cuvioas lui Dumnezeu, nvndu-te Dumnezeiasca cunotin, ne-ai lsat nou, printe, cuvintele tale ca a doua Scriptur, pentru cunotina celor sfinte; luminnd cu adevrat sufletele noastre.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Fericit te-ai fcut cu adevrat, iubitorule de Dumnezeu, cu suflet curat iubind Frumuseea Cea cu adevrat Fericit i Singur Dorit a Mntuitorului, Sfinte Ierarhe Ierotei.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Cu socotine curate, uitndu-te ctre Fulgerele cele de neles ale Dumnezeietilor Strluciri, te-ai artat prta Luminii acelora i Strlucirii, fericite.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Cu adevrat, Nsctoare de Dumnezeu, pe tine te slvim; c ai Nscut n chip de negrit cu adevrat, pe Adevratul Dumnezeu, Care S-a unit cu Trup, dup Ipostas, Preasfnt Maic Fecioar.

Irmosul:Curete-m Mntuitorule, c multe sunt frdelegile mele i m ridic din adncul rutilor, rogu-m. Cci ctre Tine am strigat i m auzi, Dumnezeul mntuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Aprtoare Doamn...Pe tine, ierarhul Atenei, te ludm, ca unii care ne-am nvat prin tine cele minunate i negrite; c te-ai artat cuvnttor de cntare de Dumnezeu primit. Roag-te, dar, Preafericite Printe Ierotei, s ne curim de toate greelile, ca s strigm: bucur-te, printe, de Dumnezeu nelepite.

CONDAC, glasul al 4-lea.Podobie: Cel Ce Te-ainlat pe Cruce...Ca un stlp necltinat, Sfinte Ierarhe Ierotei, nu te-ai temut de ngrozirile vrjmailor, ci ai surpat temeiul nelciunii, ntrindu-te ca pe o piatr cinstit, printe. Pentru acesta, ca pe un biruitor, Stpnul te ncununeaz cu dreapta cea Dumnezeiasc i nceptoare de via; pe care roag-L pentru noi toi.

Cntarea a 7-a.Irmosul:De pogorrea lui Dumnezeu, focul s-a ruinat n Babilon oarecnd; pentru aceasta tinerii n cuptor, cu bucuros picior, ca ntr-o grdin verde, sltnd au cntat: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Srguindu-te cu via curat a vedea Sfintele Sfinilor, fericite, ndeplinirea Dumnezeiescului gnd nelepete ai ctigat-o i cntnd, strigai: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Sunetul cuvintelor tale i frumuseea vorbei scrierilor tale veselesc pe cei ce cu dragoste le cinstesc i ndeamn ctre laud, nvndu-i a cnta: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh (a Preasfintei Treimi).Teologhisit-ai o Dumnezeire n Trei Fee i Ludat n Trei Ipostasuri, gnditorule de Dumnezeu, i cntnd, strigai: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Afar de legile firii ai nscut Fecioar Maic pe Stpnul tuturor celor vzute i celor de gnd, Preacurat; pe Care, ludndu-L, cu un glas cntm: Binecuvntat eti, Dumnezeul prinilor notri.

Cntarea a 8-a. Irmos: De apte ori tiranul...Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Lucrarea Sfntului Duh Cea Atotputernic, slluindu-se n preacuratul tu suflet, te-a artat propovduitor de Dumnezeu primit; cel ce mreti pe Rscumprtorul, ludnd cu sfinit cuviin i cu credin cntnd: preoi ludai, popoare preanlai peHristosntru toi vecii.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Cu cercare de dreapt credin, cercetnd Tainele cele negrite ale rnduielii lui Hristos, de fa le-ai artat; slujindu-te cu grai nalt i cu alctuirea cea dulce a cuvintelor tale, cntai nencetat: preoi ludai, popoare preanlai pe Hristos ntru toi vecii.

Binecuvntm pe Tatl i pe Fiul i peSfntul Duh, Domnul.Darul cel preandestulat te-a umplut pe tine, cu nsuflarea Dumnezeiasc i de teologie; pentru aceea, ca un ru ai izvort dogmele, veselind inimile Apostolilor cu care mpreun acum cni: preoi binecuvntai, popoare preanlai pe Hristos ntru toi vecii.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Fiindu-mi omort sufletul de greeli i chinuit cu muctura cea veninat, Ceea ce ai nscut mai presus de fire, Neispitit de nunt, pe Dumnezeu, Cel Ce poate s nvieze toate, nviaz-m i pe mine, care cnt: preoi binecuvntai, popoare preanlai pe Hristos ntru toi vecii!

Irmosul:S ludm, s binecuvntm i s ne nchinm Domnului, cntndu-I i preanlndu-L pe Dnsul ntru toi vecii.Tiranul haldeilor a ars nebunete, de apte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu i vzndu-i pe acetia cu Putere mai bun mntuii, Fctorului i Mntuitorului a cntat: tineri binecuvntai-L, preoi ludai-L, popoare preanlai-L ntru toi vecii.

Cntarea a 9-a. Irmos: Spimntatu-s-a de aceasta...Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Ca unul care te-ai fcut iubitor al nelepciunii Celei mai presus de nelepciune, acum ai luat de la Dnsa cu bucurie cununa darurilor cea frumoas i fiind dnuitor n ceruri mprejurul Ziditorului tuturor, roag-te s ne mntuim de primejdii, cei ce te ludm pe tine, Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei.

Stih: Sfinte Sfinite Mucenice Ierotei, roag-te lui Dumnezeu pentru noi.Slluitu-te-ai n Dumnezeietile Curi cele de sus i locuind n Locaurile cele venice, acum prznuieti mpreun cu Otile ngereti i cu cetele Apostolilor; cu acetia petreci cu bucurie i te veseleti, cernd mpreun cu ei Dumnezeiasc pace, celor ce cu credin te cinstesc pe tine.

Slav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh.Lund adevrate rspltiri pentru socotinele ce ai avut pe pmnt, nlndu-te ctre Dumnezeu cu dorina cea de-a pururea, acum roag-te nencetat, Sfinte Printe Ierotei, s se druiasc iertare nou, celor ce cu credin svrim pomenirea ta cea purttoare de lumin i preasfinit.

i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin (a Nsctoarei).Ca o Maic a Ziditorului tuturor, roag cu ndrzneala ta de Maic pe Fiul tu s mntuiasc de apsarea tirneasc pe cei robii n orice chip, s nceteze asupririle celor ri i s dea linite i mntuire celor ce te laud pe tine.

Irmosul:Spimntatu-s-a de aceasta cerul i marginile pmntului s-au minunat. C Dumnezeu S-a artat oamenilor Trupete i pntecele tu s-a fcut mai Desftat dect cerurile! Pentru aceea, pe tine, Nsctoare de Dumnezeu, nceptoriile Cetelor ngereti i omeneti, te mrim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Penelepciunea i Cuvntul...Strlucind cu buntile cele duhovniceti, te-ai fcut de un cuget cu nvturile Apostolilor, Preafericite Ierarhe Ierotei, printele nostru. Cci, din Dumnezeiasc hotrre, ai mpodobit scaunul, hrnindu-i trupul cu desvrit nfrnare. Pentru aceasta i credina, cu scumptate propovduind-o, ai pzit-o neclintit pn la sfrit, mpreun vorbitorule cu ngerii; roag-te lui Hristos Dumnezeu s druiasc iertare de greeli celor ce cu dragoste prznuiesc sfnt pomenirea ta.

SEDELNA,glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mrturisire Dumnezeu...Toat lumea ai adpat-o, Printe Ierotei, ca i cu nite ape, cu nvturile dogmelor dreptei credine; c Hristos, Izvorul vieii, ntru tine S-a odihnit, printe cuvioase; roag-L, dar, ca unul care ai ndrzneal de sus, s ne druiasc nou mare mil.

SEDELNA Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu,glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mrturisire Dumnezeu...Nu s-a desprit de Dumnezeiasca Fire, Trup fcndu-Se n pntecele tu, ci, ntrupndu-Se, a rmas Dumnezeu, nsui Domnul, Cel Care dup natere ca i mai nainte de natere, Te-a pzit Maic Fecioar fr prihan. Pe Acela nencetat roag-L s druiasc nou mare mil.

SEDELNA Sfintei Cruci i a Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu,glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mrturisire Dumnezeu...Mielueaua Cuvntului cea Nentinat, Fecioara, Maica cea Nestricat, vznd spnzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrslit dintr-nsa fr dureri, tnguindu-se, ca o Maic striga: vai mie, Fiul meu! Cum ptimeti, vrnd s izbveti pe om de patimile cele de ocar!