când-consideră-legea-că-o-clauză-este-abuzivă

Upload: petrea-kosmy

Post on 05-Jul-2018

218 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/15/2019 Când-consideră-Legea-că-o-clauză-este-abuzivă

    1/3

    Când consideră Legea că o clauză este abuzivă?  

    O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul  va fi considerată

    abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentulconsumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturileşi obligaţiile părţilor.

    Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fostnegociată direct cu consumatorulnu exclude aplicarea prevederilor  Legii pentru restulcontractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fostprestabilit unilateral de profesionist.

    Reţinem că, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată

    direct cu consumatorul, şi, pe cale de consecinţă nu este o clauză abuzivă, este de datoria lui săprezinte probe în acest sens.

    valuarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal alcontractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cuprodusele şi serviciile oferite în sc!imb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze suntexprimate într-un limba" uşor inteligibil.

    Există în Lege exemple de clauze considerate ca fiind abuzive? 

     #n anexa care face parte integrantă din Lege sunt redate, cu titlu de exemplu, clauzeleconsiderate ca fiind abuzive.

    Fără a insista foarte mult pe exemplele oferite de Lege, arătăm că, în practica instantelor, s-aconstatat, de exemplu, că suntem în prezenţa unei clauze abuzive într-un contract de credit dacă într-un astfel de contract există o clauză contractuală care acordă dreptul băncii de a modificaunilateral dobânda creditului, în raport de o mar"ă fixă stabilită exclusiv de către bancă.

    Ce se întâmplă cu contractul în cazul în care se constată existenţa unei/unor clauze abuzive?  

    $lauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula încontinuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

     #n măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor 

    http://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatori

  • 8/15/2019 Când-consideră-Legea-că-o-clauză-este-abuzivă

    2/3

    considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, put%ndsolicita, după caz, şi daune-interese.

    Ce poate face consumatorul/persoana prejudiciată în cazul în care constatăexistenţa unei clauze abuzive?  

     #n cazul în care consumatorul* /persoana pre"udiciată a constatat existenţa unei clauze abuzive într-un contract înc!eiat cu un profesionist**, acesta are posibilitatea să denunţe clauzarespectivă formul%nd în acest sens o sesizare sau are posibilitatea de a invoca în modindividual nulitatea clauzei pe cale de acţiune &ori pe cale de excepţie', în condiţiile legii.

    Ce se întâmplă în cazul în care consumatorul/persoana prejudiciată alege sădenunţe clauza abuzivă formulând o sesizare?  

    (acă consumatorul)persoana pre"udiciată alege să denunţe clauza abuzivă formul%nd o sesizare,atunci organele de control efectuează verificări  la sesizarea persoanei pre"udiciate &reţinem căorganele de control se pot sesiza şi din oficiu'.

    *otrivit art. + din Lege, controlul respectării dispoziţiilor Legii se face de către reprezentanţii împuterniciţi ai utorităţii aţionale pentru *rotecţia $onsumatorilor, precum şi de către specialiştiautorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.

    *rofesionistul are obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractul)contractele înc!eiat)inc!eiate cu consumatorul.

    Organele de control abilitate înc!eie un proces-verbal prin care se consemnează fapteleconstatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele din lege încălcate de profesionist.

     În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuziveorganele de control prevăzute la art! " din Lege vor sesiza tribunalul de la domiciliul saudupă caz sediul profesionistului solicitând obligarea acestuia să modifice contractele

    aflate în curs de executare prin eliminarea clauzelor abuzive a cererea de c!emare în "udecată va fi anexat şi procesul-verbal mai sus amintit.

    (e asemenea, reţinem că asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiileprevăzute la art. /0 şi /1 din O2 nr! #$/$%%# privind protecţia consumatorilor, republicată, cumodificările şi completările ulterioare, îl pot chema în &udecată pe profesionistul care utilizeazăcontracte de adeziune care conţin clauze abuzive, în instanţă, pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prineliminarea clauzelor abuzive.

    3nstanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistulsă modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine

    http://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gezdiobygm/ordonanta-nr-21-1992-privind-protectia-consumatorilorhttp://lege5.ro/Gratuit/gezdiobygm/ordonanta-nr-21-1992-privind-protectia-consumatorilorhttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gmzdmnzxgm/legea-nr-193-2000-privind-clauzele-abuzive-din-contractele-incheiate-intre-profesionisti-si-consumatorihttp://lege5.ro/Gratuit/gezdiobygm/ordonanta-nr-21-1992-privind-protectia-consumatorilor

  • 8/15/2019 Când-consideră-Legea-că-o-clauză-este-abuzivă

    3/3

    clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţiiprofesionale. #n acest caz, instanţa va aplica şi amenda cuprinsă între #'' (i $''' de lei.

     #n sc!imb, dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.