MODULUL. 1 Tema . Infracţiuni contra păcii şi a securităţii omenirii şi infracţiunile de război. 1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunilor de război.2. Infracţiuni contra păcii. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului. Determinarea noţiunii agresiunii, formulată în rezoluţia sesiunii XXIX a Asambleiei Generale a ONU din 17 decembrie 1974. Propaganda războiului. Alte acţiuni instigatoare la război sau orientate spre declanşarea războiului. Propaganda războiului săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională. 3. Infracţiuni contra securităţii omenirii. Genocidul. Faptele săvîrşite în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios. 4. Infracţiunile de război. Tratamente inumane. Modalităţile tratamentelor inumane. Agravantele

infracţiunii. Încălcarea dreptului umanitar internaţional. Formele infracţiunii.

Plan de CURS:

1. Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii şi infracţiunilor de război.

Buna întelegere între state, mentinerea unui climat de pace si asigurarea securitatii colectivitatilor umane reprezinta elemente de o însemnatate primordiala pentru toate popoarele lumii.

Ocrotirea tuturor acestor valori si prin intermediul dreptului penal s-a impus mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, plecând de la nenumaratele crime de razboi savârsite în aceasta perioada si de la distrugerile de orice natura care au afectat mai ales populatia civila, cultura popoarelor etc.

Ulterior în comunitatea internationala s-a pus problema înfiintarii unor tribunale internationale, pentru judecarea crimelor de razboi.

Statutele acestor tribunale au definit pentru prima data crimele contra pacii si omenirii, reprezentând totodata un ghid pentru întocmirea unui cod al infractiunilor contra pacii si omenirii.

De asemenea, aceste statute au reprezentat adevarate modele pentru statele membre ale ONU, care au dorit incriminarea acestor infractiuni în propriile legislatii penale.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic specific. Infractiunile din prezentul titlu au ca obiect juridic specific relatiile sociale referitoare la coexistenta pasnica a statelor si popoarelor, mentinerea pacii si securitatii colectivitatilor umane. Deci întâlnim atât un obiect juridic principal - mentinerea pacii, cât si un obiect juridic secundar, referitor la asigurarea securitatii omenirii.

b) Obiectul material. Aproape toate infractiunile contra pacii si omenirii au si un obiect material. De exemplu, acesta este reprezentat de corpul persoanelor facând parte dintr-o colectivitate sau grup în cazul genocidului, corpul persoanelor supuse unor tratamente neomenoase, dar poate fi reprezentat si de obiecte sau bunuri, cum ar fi: cladiri, nave ce servesc drept spitale, în cazul art. 135 C. pen. Exista unele infractiuni care nu au obiect material (de exemplu, propaganda pentru razboi).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ în principiu poate fi orice persoana, deoarece textul de lege nu circumstantiaza în nici un fel subiectul activ, dar de la caz la caz, acesta poate avea o

anumita calitate (de exemplu, medic specialist care efectueaza experiente pe oameni în cazul infractiunii de tratamente neomenoase).

Participatia este posibila în toate formele sale.

b) Subiectul pasiv în principal este statul care a avut de suferit de pe urma acestor infractiuni. Tot subiect pasiv principal poate fi si o colectivitate sau un grup national etnic sau religios.

Subiect pasiv secundar poate fi persoana care a suferit în mod direct în urma savârsirii acestor infractiuni.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Din punct de vedere al elementului material, infractiunile contra pacii si omenirii sunt infractiuni comisive.

În continutul mai multor infractiuni, elementul material este prevazut în modalitati alternative, realizarea unei singure asemenea modalitati fiind suficienta pentru existenta infractiunii. Unele infractiuni se pot realiza si prin acte comisive, de exemplu în cazul infractiunii de tratamente neomenoase.

Una din caracteristicile infractiunilor din acest capitol o reprezinta aceea ca de multe ori mijloacele sau modalitatile de comitere a acestora sunt fapte incriminate si ele în mod distinct în legea penala (de exemplu fapta de ucidere, vatamare corporala grava, distrugerea etc.).

b) Urmarea imediata consta în crearea unei stari de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestor infractiuni. Unele infractiuni prevad în continutul lor si producerea unei urmari materiale, a unei vatamari concrete (de exemplu, genocidul, distrugerea unor obiective si însusirea unor bunuri etc.).

c) Legatura de cauzalitate la marea majoritate a infractiunilor nu trebuie dovedita, ea rezultând din comiterea faptei, deoarece asa cum am precizat urmarea consta într-o stare de pericol.

La unele infractiuni de rezultat, legatura de cauzalitate între elementul material si rezultat trebuie dovedita între elementul material si rezultate (de exemplu distrugerea unui muzeu, monument).

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie ceruta de textul de lege la majoritatea infractiunilor este intentia directa sau indirecta.

La unele infractiuni intentia este doar directa, aceasta fiind calificata prin scop (scopul distrugerii colectivitatii sau grupului, în cazul genocidului).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Toate infractiunile, fiind intentionate, sunt susceptibile de o desfasurare în timp. Astfel, sunt posibile actele pregatitoare, dar acestea nu sunt incriminate. Ca exceptie, ele pot fi incriminate în mod distinct când îmbraca forma unor întelegeri în vederea savârsirii infractiunii de genocid (art. 135) sau ca acte de complicitate anterioara.

Tentativa, conform art. 135.

Infractiunile se consuma în momentul când s-au savârsit una sau toate modalitatile elementului material. În cazul infractiunilor materiale, acestea se consuma când s-a produs urmarea ceruta de lege

2 Infracţiuni contra păcii. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului. Determinarea noţiunii agresiunii, formulată în rezoluţia sesiunii XXIX a Asambleiei Generale a ONU din 17 decembrie 1974.

3 Infracţiuni contra securităţii omenirii. 135. GENOCIDUL    Articolul 135. Genocidul    Săvîrşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia din următoarele fapte:    a) omorîrea membrilor acestui grup;    b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;    c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sînul grupului;    d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;    e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială,    se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii colectivităţilor umane si a grupurilor naţionale, etnice, rasiale şi religioase.Obiectul material- îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupului vizat, contra cărora este îndreptată infracţiunea.Astfel, victima genocidului este grupul ca atare, şi nu individul în calitate de reprezentant al grupului.Latura obiectivă - . se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte:a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art. 145 CP.b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art. 151 CP.c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în sânul grupului.d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o altă colectivitate sau grup.e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale: neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte vestimentare.Latura subiectivă - Vinovăţia sub formă de intenţie directă. Scopul urmărit de făptuitor este unul calificat - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios.Subiectul infracţiunii - orice persoana fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani

Ecocidul. Formele acţiunilor de ecocid. Clonarea. Gradul prejudiciabil al clonării.

4 Infracţiunile de război.137. TRATAMENTE INUMANE    (1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sînt justificate de un tratament medical în interesul lor    se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.    (2) Săvîrşirea faţă de persoanele indicate la alin.(1) a uneia dintre următoarele fapte:

    a) constrîngerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;    b) luarea de ostatici;    c) deportarea;    d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;    e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege    se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.    (3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor menţionate la alin.(1)     se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea principiilor de umanitate în timp de război faţă de persoanele căzute sub puterea adversarului. Obiectul nemijlocit suplimentar îl constituie viaţa, sănătatea şi libertatea persoanei. Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul fizic al persoanei ca o totalitate de funcţii şi procese organice ce menţin individul în viaţă.Latura obiectivă - se realizează prin supunerea prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor.Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi utilizate în sensul pe care li-1 oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la l 0 decembrie 1984 (TI, voi. l, pag. 129-144) şi PPA la CG (TI, voi. 5, pag. 194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (art. 8):a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană 1-a comis sau este bănuită că 1-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte puternic o durere fizică sau psihică;d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse tratamentului inuman este explicată în comentariul la art. 151 CP;e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii si femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate;f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de prevederile celei de-a IlI-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de război sau rezultă că are dreptul la statutul de prizonier de război;g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art. 4 A 1), 2), 3) şi 6) al celei de-a IlI-a CG şi în art. 43 al PPA. în caz de îndoială, persoana respectivă va fi considerată civilă (art. 50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această populaţie de calitatea sa;h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie îngrijirea bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de

diagnosticare;i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea angajaţilor în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute legal şi autorizate de către o parte la conflict;j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG;k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege folosirea persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justificate de un tratament medical în interesul ei.

Latura subiectivă – Vinovăţia sub formă de intenţie directă. Motivul şi scopul n-au importanţă pentru calificare.Subiectul infracţiunii - orice persoana fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.

MODULUL 2 Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei

1. Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei.

2. Infracţiuni contra vieţii. Noţiunea omorului şi categoriile lui. Delimitarea omorului de alte infracţiuni, însoţite de lipsirea de viaţă a victimei. Omorul intenţionat. Formele infracţiunii. Agravantele omorului intenţionat. Omorul săvârşit în stare de afect. Acţiunile ilegale ale victimei. Pruncuciderea. Circumstanţele atenuante ale omorului unui copil nou-născut. Lipsirea de viaţă la dorinţa victimei (eutanasia). Problemele calificării infracţiunii. Lipsirea de viaţă din imprudenţă. Agravantele infracţiunii. Determinarea la sinucidere. Agravantele infracţiunii.

3. Infracţiuni contra sănătăţii. Noţiunea vătămărilor integrităţii corporale şi a vătămărilor sănătăţii persoanei. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Formele infracţiunii. Agravantele infracţiunii. Delimitarea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul victimei de omor. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Formele şi agravantele infracţiunii. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Formele infracţiunii. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă. Agravantele infracţiunii. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect. Actele ilegale ale victimei. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă. Infracţiunea calificată.

4. Infracţiuni care pun în pericol viaţa sau sănătatea persoanei. Categoriile acestor infracţiuni. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Calificarea acestor atentate ilegale. Constrîngerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare. Agravantele infracţiunii. Provocarea ilegală a avortului. Formele avortului ilegal. Agravantele infracţiunii. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale. Agravantele infracţiunii. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţămîntul pacientei. Neacordarea de ajutor unui bolnav. Agravantele infracţiunii. Lăsarea în primejdie. Agravantele infracţiunii.

I. Plan de CURS:1. Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. Dispoziţiile din noul Cod penal al R.Moldova cu privire la infracţiunilecontra persoanelor, comparate cu cele din codurile penale moderne şicontemporane, nu conţin diferenţe profunde din punctul de vedere alconţinutului nominativ, adică al formei de reglementare juridică. Astfel,activitatea – pentru a fi incriminată ca o atingere adusă vieţii – trebuie să poarteasupra corpului omenesc al unei persoane în viaţă, alta decât făptuitorul.Apărarea

persoanei şi, îndeosebi, a vieţii constituie o preocupare constantă,comună tuturor sistemelor de drept. În orice orândurire socială viaţa a fostocrotită de lege, nu atât ca fenomen biologic, ci, mai presus de toate, cafenomen social, ca valoare primară şi absolută a oricărei societăţi, ca o condiţieindispensabilă a însăşi existenţei societăţii omeneşti. Legea ocroteşte nu numaiinteresul fiecărui individ de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar maiales interesul societăţii ca viaţa fiecărui om să fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii indivizilor fiind hotărâtoare pentru existenţa societăţiicare nu poate fi concepută decât ca formată din indivizi in viaţă.Legea penală ocrotind, aşadar, prin incriminarea faptelor care aducatingere persoanei, valorile sociale legate de existenţa persoanei, apără,totodată, relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestor valori..Apărând, depildă, persoana omului ca valoare socială fundamentală împotrivafaptelor susceptibile să o pună în pericol sau să o vatăme, legea penalăocroteşte implicit şi relaţiile sociale care se dezvoltă în jurul persoanei şi aprincipalelor sale atribute. Aşadar, când ne referim la obiectul juridic generic algrupului de infracţiuni contra persoanei, avem în vedere relaţiile sociale care seformează în jurul valorilor sociale, constituite din principalele atribute alepersoanei : viaţa, integritatea corporală, sănătatea, onoarea. În general, obiectulmaterial al infracţiunilor contra vieţii persoanei îl reprezintă corpul persoanei acărei viaţă a fost suprimată. Viaţa este ocrotită de legea penală din momentulapariţiei şi până la încetare. Nu are relevanţă dacă corpul aparţine uneipersoane tinere sau în vârstă, dacă este în plinitudinea forţelor fizice saupsihice, este necesar însă să fie vorba de o persoană în viaţă. 

Subiect activ al infracţiunilor contra vieţii poate să fie orice persoană deoarece,de regulă, legea nu prevede cerinţa ca subiectul să aibă vreo calitate ; numai la anumite infracţiuni contra vieţii legea cere ca subiectul activ să aibă o anumită calitate (de exemplu, la pruncucidere, subiectul activ trebuie să aibă calitatea demamă a nou-născutului) ; la alte infracţiuni contra vieţii calitatea subiectului activ atrage încadrarea faptei într-o variantă agravantă a infracţiunii, ca de exemplu, la uciderea din culpă când subiectul activ este conducător de autovehicule. Infracţinile contra vieţii săvârşite cu intenţie se pot comite şi înparticipaţie (coautorat, instigare, complicitate), în afara de cazul când subiectul activ trebuie să aibă o calitate determinată (de exemplu calitatea de mamă a nou-născutului). În acest caz coautoratul este exclus. Subiect pasiv al infracţiunilor contra vieţii este persoana împotrivacăreia se îndreaptă acţiunea (inacţinea) de ucidere, putând fi orice persoană ;numai rareori legea cere să existe o anumită calitate a subiectului pasiv (deexemplu, calitatea de copil nou-născut în cazul pruncuciderii) ; alteori calitateasubiectului pasiv constituie o agravantă a infracţiunii (de exemplu, calitatea desoţ sau rudă apropiată la infracţiunea de omor calificat În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor contra vieţiiobservăm că elementul material al laturii obiective se caracterizează printr-oacţiune sau inacţiune de ucidere. Infracţiunile de omucidere sunt infracţiuni decomisiune, adică cele prin care se încalcă preceptul legii de a nu face ceea celegea opreşte. Acest precept poate fi încălcat, însă, atât printr-o faptă comisivă,cât şi printr-o omosiune. De aceea, vor putea exista omucideri săvârşite prinacţiune cât şi prin inacţiune. Acestea din urmă se mai numesc şi fapte decomisiune prin omisiune. Acţiunea este directă când făptuitorul, prin propria saenergie, provoacă, nemijlocit, moartea victimei (de exemplu, prin împuşcare, înjunghiere, otrăvire, înecare, sufocare, strangulare sau tăiere). Acţiunea esteindirectă când făptuitorul se foloseşte de anumite mijloace sau procedee,deanumite forţe străine, de anumite stări psihice sau fizice ale victimei saude Fiind infracţiuni condiţionate de producerea unui rezultat,infracţiunile contra vieţii implică întotdeauna necesitatea stabilirii raportului decauzalitate între fapta săvârşită şi rezultat (moartea victimei). Legătura decauzalitate este o categorie obiectivă care dobândeşte anumite trăsăturispecifice datorită împrejurării că se referă la fapte social-umane, la relaţii întreoameni.Sub aspectul formei de vinovăţie, infracţiunile contra vieţii pot fisăvârşite cu intenţie, care poate fi directă, indirectă, sau din culpă. Intenţia estedirectă când făptuitorul prevede că prin fapta sa (acţiune sau inacţiune) vaproduce moartea unei persoane şi urmăreşte anume producerea acestuirezultat. Intenţia este indirectă când autorul, deşi nu urmăreşte producerearezultatului aflat în reprezentarea sa, îl acceptă. Existenţa intenţiei de a uciderezultă, cel mai adesea, chiar din materialitatea faptei, de pildă, dacă autorul afolosit un instrument apt de a provoca moartea, a lovit cu intensitate victima înlocuri vitale (cap, abdomen, gât etc.)

2. Infracţiuni contra vieţii 1. Articolul 145. OMORUL INTENŢIONATArticolul 145. Omorul intenţionat    (1) Omorul unei persoane     se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.    (2) Omorul săvîrşit:    a) cu premeditare;    b) din interes material;    d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;    e) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;    f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic;    g) asupra a două sau mai multor persoane;    h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu;    i) de două sau mai multe persoane;     j) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;     k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei;    l) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;     m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;     n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;     o) de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1);     p) la comandă    se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei împotriva faptelor prin care se aduce atingere acestei valori sociale.Latura obiectivă - . Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneştecopilul.. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin. l art. 145 CP, poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.. Omorul săvârşit cu premeditare (lit. a) alin. 2 art. 145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa premeditării se exclude, în sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat.Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o

concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse sporite de reuşită. Omorul săvârşit din interes material (lit. b) alin. 2 art. 145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.Potrivit p. l O al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre omorurile intenţionate., drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat, săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.).Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că lipseşte intenţia de a dobândiun câştig material.Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în concurs (lit. b) alin. 2 art. 145 CP şi lit. c) alin. 3 art. 188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia art. 145 CP. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti (lit. d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii ne-statale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit. c) alin. 3 art. 145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un omor simplu.Potrivit p. 12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare. Omorul săvârşit cu cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor lit. e) alin. 2 art. 145 CP) presupune uciderea unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către vinovat că victima este un minor.Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei Pentru aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.

A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care 1-a determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca o tentativă (art. 27 şi lit. e) alin. 2 art. 145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu.

Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit. f) alin. 2 art.145 CP) presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. In toate aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale.La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii persoanei sau a securităţii publice. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit. g) alin. 2 art.145 CP) presupune uciderea a doi sau mai multoroameni.Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p. 13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei si săvârşite, de regulă, concomitent.Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane, avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit. g) alin. 2 art.145 CP.Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p. 13 alin. 2), potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform prevederilor art. 89 sau 88 şi art. 15 şi alin. 4 art. 88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.

Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit. h) alin. 2 art.145 CP) se deosebeşte de omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit. d) alin. 2 art. 145 CP.Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelorde stat învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subor-donarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).în calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.

18. In cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit. i) alin. 2 art. 145 CP) se cer luate în consideraţie faptele la care:a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin. 6 din art. 42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art. 42 şi alin. l din art. 145 sau art. 42 şi lit. i) alin. 2 art. 145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin. l art. 145 CP, iar acţiunile instigatorului -potrivit art. 42 şi alin. l art. 145 CP. în cazul în care instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art. 42 şi lit. i), alin. 2 art. 145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit. i) alin. 2 art. 145 CP.În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit. j) alin. 2 art. 145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.Potrivit p. 15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui

număr mare de leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.)- O cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, (lit. k) alin. 2 art. 145 CP), se deosebesc tranşant.Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.In cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă (lit. l) alin. 2 art. 145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni. Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului, în unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai -- nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau religioasă. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit. m) alin. 2 art. 145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă într-o mulţime de oameni.Potrivit p. 16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane, în cazul aplicării vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art. 151, 152 sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei (lit. n) alin. 2 art. 145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei. Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de a efectua un experiment medical. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin. l lit. o) alin. 2 art. 145 CP. Potrivit art. 31 CP, se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin. l , 145 CP,

dar nu şi un omor prevăzut la alin. 2 art. 145 CP.Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale. Prin Hotărârea nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul nr. 7. Iar conform art. 4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte. Potrivit alin. l art. 4 al Pr. nr. 7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr. 17, precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr. 12 - 2d/ 2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat.Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin. 2 art. 145 CP, iar pe urmă - un omor prevăzut de alin. l din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform art. 26 sau 27 CP.Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator, instigator sau complice. Omorul săvârşit la comandă (lit. p) alin. 2 art. 145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc.Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-1 comite sau care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la răspundere penală potrivit art. 42 şi lit. p) alin. 2 art. 145 CP. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită. .Latura subiectivă - Vinovăţia cu intenţia directă. Motivul şi scopul nu sunt calificate.Subiectul infracţiunii - o persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de paisprezece ani.

2.Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECTOmorul săvîrşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimeise pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.

Obiectul juridic nemijlocit - relaţiile sociale ale căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei împotriva faptelor prin care se aduce atingere acestei valori sociale.Latura obiectivă - se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce, în acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic, în această ordine de idei, important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.In starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o circumstanţă atenuantă. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art. 146

CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi ca-lificat potrivit art. 146 CP.Latura subiectivă a omorului săvârşit în stare de afect se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, survenite numai în mod subit, adică spontan.Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.3.Articolul 147. PRUNCUCIDEREAOmorul copilului nou-născut, săvîrşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernămîntului, cauzată de naştere,     se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.

Obiectul juridic nemijlocit al pruncuciderii îl constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al copilului nou-născut.Latura obiectivă constă în omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de legislaţie, de exemplu: în Franţa -3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un ter-men formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art. 147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama răspunde potrivit lit. d) alin. 3 art. 145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art. 159 CP). O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a şocului hemoragie, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să răspundă în baza lit. e) alin. 2 art. 145 CP.

Latura subiectivă a pruncuciderii se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată. Subiect al pruncuciderii poate fi numai mama copilului nou-născut, care a împlinit vârsta de paisprezece ani.4.Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni este identic cu cel al omorului intenţionat şi constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la viaţă.

Latura obiectivă se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă direct sau indirect decesul uneipersoane. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă (neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că o va evita. Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan referitor la o circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească posibilitatea provocării consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De exemplu, un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui pale şi 1-a scăpat de la etajul şapte etc. Dispoziţia art. 149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin. 4 art. 151, lit. c) alin. 2 art. 159, lit. c) alin. 3 art. 160, lit. b) alin. 2 art. 162, lit. b), alin. 3 art. 164, lit. e), alin. 3 art. 171, lit. b) art. 216, lit. b) alin. 3 art. 224, lit. b) alin. 3 art. 264, lit. b) alin. 3 art. 278 CP ş. a. m. d.În aceste cazuri, potrivit alin. l art. 116 CP şi art. 149 CP, este o normă generală, iar articolele menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art. 149 CP) se referă la rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori dacă făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de pedeapsă.Latura subiectivă – Vinovăţia din imprudenţă în ambele modalităţi; încrederea exagerată în sine şi neglijenţa criminală. Subiectul infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă care a împlinit vârsta de şaisprezece ani.5.Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE    (1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel vinovat     se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani.    (2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:    b) a unui minor;    c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat;    d) prin comportare plină de cruzime;    se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Obiectul nemijlocit al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei. Latura obiectivă se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea victimei. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni verbale sau în scris.Prin înjosirea sistematică a demnităţii presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a se sinucide. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau tentativa de sinucidere a persoanei, între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin. 2 art. 150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele

corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art. 145 CP. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit. c) alin. 2 art. 150 CP). Prin dependenţă materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a constituit una din principalele surse de existenţă ale victimei.Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de raporturile conjugale etc. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime (lit. d) alin. 2 art. 150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea acesteia la bătaie şi tortură etc.Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă nu poate fi, pentru că dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie calificată drept omor.Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

3. Infracţiuni contra sănătăţii. 6.Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

    (1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,     se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.    (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:    b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;    c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;    d) de două sau mai multe persoane;    e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;    [Art.151 al.(2), lit.e) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]    f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;    g) din interes material;    i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;    j) asupra a două sau a mai multor persoane;    k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;    l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;    m) la comandă    se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.    (4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat decesul victimei,    se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale (MO nr. 170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere administrativă. Noul regulament determină si termenul dereglării sănătăţii:a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei:a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;b) pierderea vederii;c) pierderea auzului;

d) pierderea graiului;e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;f) boală psihică;g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;h) întreruperea sarcinii;i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept periculoase pentru viaţă.Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele pentru viaţa victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu, plăgile abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-ar lua în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când obiectele nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3 - 5 cm de la pavilionul urechii.Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii, piciorului ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a membrului, având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza psihiatrică. Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului legist.Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea incapacităţii de muncă.Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. In cazurile în care se va dovedi că intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală. întreruperea sarcinii^ indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale sau ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se află în legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul obstetri-cian-ginecolog.în cazul desfigurării iremediabile a feţei sil sau a regiunilor adiacente expertiza medico-legală apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale însemnate.

Prin vătămări ireparabile^ care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile care pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale -sănătăţii prevăzute la alin. l, 2 sau 3, care au provocat decesul victimei (alin. 4 art. 151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune unică complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzută de alin. l, 2 şi 3 art. 151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de art. 149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit art. 19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). In consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.

. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.4. Infracţiuni care pun în pericol viaţa sau sănătatea persoanei.

Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvîrşită:    a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;    b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;    c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul Sănătăţii;    d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;    e) în condiţii antisanitare    se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.    (2) Aceeaşi acţiune:    b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;    c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei     se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infrac-ţiunii este stipulat în art. 15 CP..Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită în vreunul din următoarele cazuri:a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;e) în condiţii antisanitare.în RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul MS despre ordinea efectuării avortu lui interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este pasibilă de răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIUdin 28.03.95 (MO nr. 34/373 din 22.06.1995;.Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează sensul de întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de autorizaţii pentru a efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat, efectuarea avortului se admite numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la victimă sau în orice alt loc, se consideră ilegal.Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale

înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care nu este licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de un medic obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau de către orice altă persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de către un medic obstetrician-ginecolog în afară de spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune numai răspundere disciplinară.Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici este periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune grave sănătăţii victimei sau chiar la decesul ei.Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a fost întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prinintenţie directă. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi ilegale până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au expirat termenele de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte explicaţii ale repetării infracţiunilor la art. 145 CP.)Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la art. 151 şi 152 CP.Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi agravanta prevăzută de alin. 4 art. 151 CP.Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.Soluţionaţi şi argumentaţi speţaSpeţa № 1. Prima instanţă 1-a condamnat pe inculpatul N. Gh. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, care a cauzat decesul victimei din imprudenţă, prevăzută de art. 151 alin. 4., în următoarele împrejurări. În timpul nopţii, a aplicat numeroase lovituri cu cureaua concubinei sale, de o deosebită intensitate şi pe tot corpul, ceea ce a produs multiple echimoze pe mai mult de jumătate din corpul victimei, precum şi fracturi şi dezarticulări ale coastelor. Vic tima a decedat ca urmare a şocului traumatic. Instanţa a menţinut încadrarea juridică dată faptei în rechizitoriul procuraturii, motivind că obiectul cu care au fost aplicate loviturile nu a fost apt da a ucide, iar inculpatul a încercat să salveze victima atunci când şi-a dat seama că aceasta se află în stare gravă în urma loviturilor primite.În urma acestei hotărâri, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, s-a declarat recurs extraordinar, apreciindu-se că s-a comis o încălcare esenţială a legii în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei.În ce texte ale legii penale se încadrează fapta inculpatului şi cu ce formă a vinovăţiei a acţionat acesta?Soluţia: Calificarea corectă a faptei este art. 145 alin 1 C.P al R.M., Omor intenţionat alin 3 lit. h, cu deosebită cruzime. Speţa № 2. Victima nu a început tratamentul recuperatoriu fizio-terapeutic concomitent cu tratamentul medicamentos, împrejurare care a prelungit durata îngrijirii medicale necesare pentru vindecare de la 56 la 70 de zile.Victima a explicat că întârzierea tratamentului fizico-terapeutic s-a datorat necunoaşterii de la început a gravităţii urmărilor traumatismului suferit. Care este încadrarea juridică a faptei inculpatului?Soluţia: Fapta inculpatului se încadrează în prevederile articolului 151 alin. 1. C.P. al R.M. Speţa № 3. Instanţa a reţinut că, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu alţi tineri, inculpatul a pornit, împreună cu aceştia, spre comuna unde domicilia. La un moment dat, a observat un cal, care păştea pe marginea şoselei legat la gât cu un lanţ lung de circa 3 m. Pentru a face o glumă, inculpatul a luat lanţul de la capătul liber şi 1-a legat de piciorul drept al victimei, a sărit în faţa animalului cu mâinile ridicate, simulând că îl loveşte şi îndemnându-1 să fugă. Calul a început să alerge, târând victima pe asfalt pe o distanţă de peste 1 km, iar acesta, datorită leziunilor grave produse prin târâre şi lovire, precum şi a şocului traumatic, a decedat în aceeaşi zi.Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

Soluţia: Fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 145 alin. 3 lit. h) (cu deosebită cruzime), chiar dacă la calificare instanţa trebuie să ţină seama de vinovăţia intenţionată şi modalitatea indirectă a acesteia.Speţa № 4. Inculpatul, deşi nu avea nici o calificare pentru meseria de dulgher, lucra la repararea acoperişului unei case. A pus pe grindă, fără să-1 asigure, un stâlp lung de lemn care, căzând, a provocat unei persoane o vătămare corporală. Leziunile provocate au necesitat pentru vindecare 75 zile îngrijiri medicale.Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?Soluţia: Respectivul fapt infracţional se va putea califica eventual ca vătămare corporală imprudentă art. 157 C.P. al R.M.

MODULUL III. Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei

1. Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra libertăţii cinstei şi demnităţii persoanei. 2. Infracţiuni contra libertăţii persoanei. Răpirea unei persoane. Agravantele infracţiunii. Traficul de fiinţe umane. Formele şi agravantele infracţiunii. Privaţiunea de libertate. Agravantele infracţiunii. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei. Formele acţiunilor infracţionale. Munca forţată. Formele acţiunilor infracţionale. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatr

PLAN DE CURS

1. Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra libertăţii cinstei şi demnităţii persoanei. 2. Infracţiuni contra libertăţii persoanei.Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE    (1) Răpirea unei persoane     se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.    (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:    b) asupra a două sau mai multor persoane;    c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;    e) de două sau mai multe persoane;    f) din interes material;    g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă    se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani.    (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:    a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;    b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,     se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 13 ani.

Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudi-ciabil al infracţiunii este stipulat în art. 15 CP.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări, violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare suplimentară se cere numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.

Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art. 166) şi cu luarea de ostatici (art. 280). însă există şi deosebiri.Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de bună voie.Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de autorităţi.Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b) deschis (prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice: ameninţare cu violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin înşelăciune sau abuz de încredere. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de aflare a victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni, luni) nu are importanţă.Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare, gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc. Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în consideraţie numai la individualizarea pedepsei penale.Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie, origine naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin. 2 şi 3 la art. 164 este aceeaşi ca şi a agravantelor infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art. 145-154.)Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.

Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE

    (1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor, săvîrşită prin:    a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane  atît fizice, cît şi juridice;    b) înşelăciune;    c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,     se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.    (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:    a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);    b) asupra a două sau mai multor persoane;    c) asupra unei femei gravide;    d) de două sau mai multe persoane;    e) de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;    [Art.165 al.(2), lit.e) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]    f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;    g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei,    se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale, cu

privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.    [Art.152 al.(2), lit.g) modificată prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]    (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):    a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;    b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia,     se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.    (4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudi-ciabil al infracţiunii este stipulat în art. 15 CP.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE nr. 1325 (1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec. nr. R(2000)ll adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001) a Adunării Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi sancţionarea trafi cului de persoane, în special femei şi copii, care completează Convenţia ONU pentru combaterea crimei organizate transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000; Convenţia ONU contra crimei organizate transfrontaliere. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b) transportarea; c) transferul; d) adă-postirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericu-loase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane.Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie de acţiuni menţionate.Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin selecţionare într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin. l art. 165.Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în altul în aceleaşi scopuri.Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a utiliza victima în scopurile menţionate.Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o folosi în scopurile infracţiunii analizate.Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere, într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită făptuitorului de a o folosi în scopurile traficului de fiinţe umane. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care produc numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer îngrijiri medicale pe un termen de până la 6 zile.Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art. 164.Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie (slujire,

aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza traficul de fiinţe umane.Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu interpretările acestor noţiuni de la art. 324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al laturii subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin. l art. 165.Agravantele traficului de fiinţe umane din alin. 2 şi 3 art. 165 au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art. 145-154.Alin. 4 art. 165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responabilă, care a împlinit vârsta de 16 aniArticolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia,    se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.    (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:    b) asupra a două sau mai multor persoane;    c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;    d) de două sau mai multe persoane;    e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;    f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă     se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.    (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,    se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudi-ciabil al infracţiunii este stipulat în art. 15 CP.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în pădure sau în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi reţinerea victimei acolo împotriva dorinţei şi voinţei sale.Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, al supravegherii minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea de libertate a agresorului în caz de legitimă apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu 1-a putut îndeplini din cauză că a fost lipsită de libertate, fapta constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau luarea de

ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin. 5 art. 164.Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul acesteia.Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei penale.Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin. l - şi de 14 ani - în condiţiile alin. 2 şi 3. Dacă victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art. 308) sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu (art. 327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art. 328), sau ca abuz de serviciu (art. 335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art. 336). Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin. 2 şi 3 art. 166 au aceeaşi interpretare ca şi agravantele corespunzătoare de la art. 145-154

SPEŢE:articolului amintit. Mai în detaliu consultaţi Bibliografie specială.Speţa № 1. Inculpatul a întâlnit pe stradă partea vătămată şi a invitat-o în parc, sub pretextul că vrea să-i comunice ceva. În parc, ameninţând-o cu cuţitul, i-a cerut să meargă până la marginea oraşului, într-o pădure, unde a avut cu ea, prin constrângere, raport sexual repetat. În continuare, i-a cerut, tot sub ameninţare cu cuţitul, să-1 urmeze într-o comună situată în apropierea oraşului şi, în locuinţa unei alte persoane — unde a rămas peste noapte — a constrâns din nou victima să aibă cu el raport sexual, de mai multe ori, iar dimineaţa i-a permis să meargă acasă. Care este încadrarea juridică a faptei ?Soluţia: Inculpatul a săvârşit infracţiunile de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 171 alin. 2, lit. a) în concurs ideal art. 33 alin. 3 C.P. al R.M. cu art. 164 C.P. al R.M. Răpirea unei persoane.Speţa № 2. Inculpatul a întâlnit pe stradă partea vătămată şi a invitat-o în parc, sub pretextul că vrea să-i comunice ceva. În parc, ameninţând-o cu cuţitul, i-a cerut să telefoneze de pe mobil la domiciliu pentru ca părinţii acesteia să-i aducă o sumă de bani şi a menţionat locul unde părinţii urmau să-i lase. În continuare, i-a cerut, tot sub ameninţare cu cuţitul, să-1 urmeze într-o comună situată în apropierea oraşului şi, în locuinţa unei alte persoane — unde a rămas peste noapte — a constrâns din nou victima să aibă cu el raport sexual, de mai multe ori, iar dimineaţa, convingându-se că suma de bani este lăsată la locul indicat, i-a permis să meargă acasă.Care este încadrarea juridică a faptei ? Soluţia: Inculpatul a săvârşit infracţiunile de şantaj art. 189 alin. 2 lit. d) C.P. al R.M., Infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 171 alin. 2, lit. a) în concurs ideal art. 33 alin. 3 C.P. al R.M. cu art. 164 C.P. al R.M. Răpirea unei persoane.

MODULUL 4 . Infracţiunile privind viaţa sexuală

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor sexuale.

2. Infracţiuni contra libertăţii sexuale. Violul. Formele şi agravantele violului. Acţiuni violente cu caracter sexual. Formele şi noţiunea acţiunilor violente cu caracter sexual. Agravantele infracţiunii. Constrîngerea la acţiuni cu caracter sexual. Formele infracţiunii.

3.Infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vîrsta de 16 ani. Formele acţiunilor infracţionale. Acţiuni perverse. Noţiunea perversiunilor sexuale. PLAN DE CURS

2. Infracţiuni contra libertăţii sexuale. 1 Articolul 171. VIOLUL    (1) Violul, adică raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,    se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

    (2) Violul:    a) săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);    b) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;    b1) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;     b2) săvîrşit asupra unui membru de familie    [Art.171 al.(2), lit.b2) introdusă prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]    c) săvîrşit de două sau mai multe persoane;    e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;    f)  săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice    [Art.171 al.(2), lit.f) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]    se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.    (3) Violul:    a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului;    b) unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani;    c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;    d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;    e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;    f) soldat cu alte urmări grave     se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, indiferent de sex.Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a) constrângere fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată, manifestă un handicap fizic sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului.. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual, indiferent de consecinţe.La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. în legătură cu aceasta este necesar de a face deosebire între tentativa de viol şi alte atentate criminale care lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea personalităţii victimei (acte de desfrâu, huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea p. 13 al HP CSJ nr. 7 din 29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale., cu modificările HP CSJ nr. 38 din 20.12.1999 şi nr. 25 din 29.10.2001).Violul săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1) , pentru care răspunderea este prevăzută de diferite alineate ale art. 171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori făptuitorul a apărut în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine stătător pentru fiecare dintre infracţiunile comise de făptuitor.Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat termenele prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p. 7 al HP CSJ nr. 7 din 29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr. 38 din 20.12.1999 şi nr. 25 din 29.10.2001).Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-ştiinţă faptul

că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă infracţiunea a fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate de coautori. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul de la art. 45 CP). Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art. 211 CP. Violul săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore, curator, pedagog, medic, antrenor etc.Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în cazul în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14 ani.Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la art. 212 CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit. c) din alin. 3 al prezentului articol şi a prevederilor art. 212 CP.Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art. 157.Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art. 149 CP.

În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care au drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau între-ruperea sarcinii etc.Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este conştient că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi satisface pofta sexuală. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

3.Infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale.

Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA DE 16 ANI

(1)Raportul sexual altul decît violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele, comise asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.    [Art.174 al.(1) în redacţia LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]    (2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vîrsta şi dezvoltarea fizică şi psihică

1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani atentează la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este evidenţiată de legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestor copii.

2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de cea de acţiuni violente cu caracter sexual etc.

3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la art.171 şi 172 CP.

4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani apar copiii de ambele sexe.

5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins vârsta de 16 ani.

6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

SPEŢESpeţa № 1. Prima instanţă a reţinut că în seara zilei de 28 iunie 1997, inculpatul G. P., cioban de meserie, după ce a consumat băuturi alcoolice la bufetul din comună, în jurul orei 21ºº, a plecat spre sălaşul său. Trecând pe lângă casa victimei M. B. şi ştiind-o singură, s-a dus la aceasta, cu intenţia de a avea relaţii sexuale.Victima care se găsea în faţa casei, a stat de vorbă cu el. Mai apoi, aceasta a fost luată în braţe de către inculpat pentru a fi dusă într-o parte pentru a avea cu ea un raport sexual forţat, dar aceasta s-a opus şi, în timpul luptei, M. B. s-a aruncat din braţele lui G. P., căzând şi lovindu-se cu capul de marginea pragului, ceea ce a determinat cauzarea decesului momentan. Prima instanţă l-a condamnat pe G. P. la 8 ani închisoare pentru un concurs ideal de infracţiuni art. 33 alin 3 C.P. al R.M., tentativă de viol art. 27 C.P. al R.M. şi 171 alin. 1 şi infracţiunea prevăzută la art. 149 alin. 1. C.P. al R.M. Instanţa de apel i-a numit o pedeapsă de 12 ani închisoare la apelul declarat de procuror şi a calificat fapta comisă în baza art. 171 alin. 4 C.P. al R.M. Care este încadrarea juridică corectă a acestei fapte?Speţa № 2. Inculpatul A. C. a mers la locuinţa numitei D. C. unde, prin forţarea uşii cu umărul, a reuşit să intre în casă. După pătrunderea în încăperea acesteia, a întreţinut cu victima un raport sexual, contrar voinţei victimei. Înfrângând opunerea victimei, inculpatul a acţionat violent, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta şi cauzându-i vătămări şi fracturi de oase, fapt care a condus în scurt timp la cauzarea decesului victimei.Din raportul medico-legal rezulta că moartea victimei s-a datorat unui mecanism de strangulare şi fracturile costale au fost produse prin comprimare.În a căror texte de lege urmează a fi condamnat inculpatul?Speţa № 3. Inculpatul O. C. a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 6 ani, în apartamentul martorului L. O., fapt care i-a cauzat victimei o boală psihică şi zdruncinarea îndelungată a sănătăţii. Care este încadrarea juridică a acestei fapte?Speţa № 4. Instanţa a reţinut că în seara zilei de 28 iunie anul 2000, inculpaţii V. B., în vârstă de 13 ani, şi V. A., în vârstă de 20 de ani, după o înţelegere prealabilă, au avut raporturi sexuale forţate cu victima M. I., care, la acel moment, împlinise vârsta de 18 ani. Însă, ulterior, inculpatul V. B. s-a căsătorit cu victima M. I. şi aceasta a retras plângerea în privinţa lui. Ambii însă au fost atraşi la răspunderea penală în baza art. 171 alin. 2 lit. c) C.P. al R.M., pronunţându-se o pedeapsă de 7 ani închisoare.Ulterior, V. B. şi V. A. au declarat apel, solicitând achitarea ambelor. Apelul a fost respins ca neîntemeiat. Este temeinică soluţia instanţei de apel sau nu?

MODULUL. 5 Caracterizarea general-orientativă a INFRACŢIUNILOR CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILORPLAN DE CURS

1.INFRACŢIUNILOR CONTRA DREPTURILOR CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR. Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor.     Articolul177.Încălcareainviolabilităţiivieţii  personale, Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU

2. Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR

(1) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în drepturi şi în libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, orice susţinere a comportamentului discriminatoriu în sfera politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu:    a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;    b) care a cauzat daune în proporţii mari;

    c) săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice;    d) săvîrşită în baza a două sau mai multe criterii;    e) săvîrşită de două sau de mai multe persoane,    se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.    (2) Promovarea ori susţinerea acţiunilor specificate la alin. (1), săvîrşită prin intermediul mijloacelor de informare în masă,    se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.    (3) Acţiunile specificate la alin. (1) şi (2) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei ori sinuciderea acesteia    se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.    [Art.176 în redacţia LP306 din 26.12.12, MO27-30/08.02.13 art.104]

1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din 10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.

2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaţie etc. (A se vedea art.24-54 CRM.)

3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).

4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de apartenenţa persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.

5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:

- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);

- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).

6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le doreşte sau le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de persoanele care fac parte din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.

Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE

    (1) Culegerea ilegală sau răspîndirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţămîntul ei     se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.    (11) Culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(1), fără consimţămîntul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei,     se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore.     (2) Răspîndirea informaţiilor menţionate la alin.(1):    a) într-un discurs public, prin mass-media;    b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu     se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1 an, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest amestec este prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, moralei ori a drepturilor şi libertăţilor persoanei.

2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale individuale, particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la adăpost sigur, fără amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi desfăşoară existenţa.

3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl exprimă prin art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van Oosterwijk împotriva Belgiei (Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a noţiunii de viaţă privată: "Dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi aşa cum doreşti, protejat de publicitate [...]. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, în special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".

4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a căpăta în mod ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau familial al altei persoane, fără consimţământul ei.

5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţământul persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al acesteia.

6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial se înţeleg datele care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele ce se referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a intimităţii persoanei vizate.

7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea vieţii private a persoanei include:

a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a informaţiei cu caracter personal;

b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;

c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal, cu respectarea confidenţialităţii;

d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate, nerelevante etc.

e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra divulgării informaţiei;

f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.

8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către făptuitor a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea unei asemenea informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt publică sau prin mijloacele de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare în locurile publice a placardelor, lozincilor, fotografiilor etc.

9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul utilizează informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând astfel daune drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere şi obligaţiunile lor în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).

10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Legea nu prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.

11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul infracţiunii nu are nici o relevanţă, această circumstanţă va fi luată în consideraţie la numirea pedepsei.

12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI

(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) cu folosirea situaţiei de serviciu;

b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a informaţiei;

c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale

se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

[Art.178 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.

2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de făptuitor prin încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor, coletelor, trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale de comunicare, fără acordul persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.

3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin radiograme, banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă electronică.

4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului corespondenţei de către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a mesageriei prin internet etc.

5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru asigurarea procesului de interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.

6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a fost explicată în comentariul de la art.46, 47 CP.

7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că prin violarea dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi mesajul respectiv, prevede urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.

8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU

(1) Pătrunderea sau rămînerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţămîntul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale,     se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.    (2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei     se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.    (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:    a) cu folosirea situaţiei de serviciu;    b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,     se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani.

1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, decât în cazurile prevăzute de lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi pe această cale, realizarea dreptului persoanei de a-şi desfăşura viaţa personală la dorinţa sa fără amestecul abuziv al reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.

2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi timp, conform prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care imixtiunea în viaţa privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:

a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;

b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, statornică sau principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei persoane oficiale, cât şi al unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află temporar sau permanent.

4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.

Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuitorului în domiciliul sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află făptuitorul.

5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea normelor de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se efectuează în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.

6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165 CP.

7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:

a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a infracţiunii folosind abuziv drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP).

8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu sau în reşedinţă.

9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel libertatea.

10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

MODULUL 6. Infracţiuni contra patrimoniului

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra patrimoniului.

2. Furtul. Noţiunea şi semnele furtului. Agravantele furtului. Jaful. Noţiunea şi semnele jafului. Agravantele jafului. Tîlhăria. Noţiunea şi semnele tîlhăriei. Agravantele tîlhăriei. Şantajul. Noţiunea şi semnele şantajul. Agravantele şantajului. Escrocheria. Noţiunea şi semnele escrocheriei. Agravantele escrocheriei. Delapidarea averii străine. Noţiunea şi semnele delapidării. Agravantele delapidării. Pungăşia. Noţiunea şi semnele pungăşiei. Agravantele pungăşiei. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari.

3.Atentatele cu interes material contra patrimoniului fără semnele însuşirilor. Ocuparea bunurilor imobile străine. Agravantele infracţiunii. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere. Formele şi agravantele infracţiunii. Dobîndirea sau

comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală. Noţiunea şi agravantele infracţiunii.

4.Infracţiuni contra patrimoniului, urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau pieirea bunurilor proprietarului. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

PLAN DE CURS

2. Furtul. Noţiunea şi semnele furtului. Agravantele furtului. Jaful. Noţiunea şi semnele jafului. Agravantele jafului. Tîlhăria. Noţiunea şi semnele tîlhăriei. Agravantele tîlhăriei. Şantajul. Noţiunea şi semnele şantajul. Agravantele şantajului. Escrocheria. Noţiunea şi semnele escrocheriei. Agravantele escrocheriei. Delapidarea averii străine. Noţiunea şi semnele delapidării. Agravantele delapidării.

Articolul 186. FURTUL

(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,     se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.    (2) Furtul săvîrşit:    b) de două sau mai multe persoane;    c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;    d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile     se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.    (3) Furtul săvîrşit:    a) în timpul unei calamităţi;    b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală     se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale.    (4) Acţiunile prevăzute la alin. (1),(2) sau (3)săvîrşite în proporţii mari    se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.    (5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari    se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.

4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile,

fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de starea lor fizică (lichidă, solidă sau gazoasă).

5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe ascuns dacă:

a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;

b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;

c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia creată, consideră că acţionează pe ascuns;

d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;

e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;

f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.

6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele materiale în proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.

7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.

Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane), cele comise trebuie calificate drept delapidare a averii străine (art.191 CP).

Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.), acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.

8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea mijloacelor de transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 şi 273 CP.

9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau în camera de control a organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.

10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie (art.352 CP).

11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator, hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt. Într-un asemenea caz, fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie că realizează componenţa unei distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că constituie, după caz, o răpire a mijlocului de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de

transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost "împrumutat" temporar).

12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.

Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale săvârşite.

Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi ale omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.

13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:

a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;

b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;

c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul în care instigatorul a determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP. Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele cu care, deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.

14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie 1992.

Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.

Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele, containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.

Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen se referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă,

cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale - verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.

Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.

15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.

17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.

18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186 CP) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod repetat (lit.a) alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în baza alin.3 art.186 CP.

19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

Articolul 187. JAFUL

(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Jaful săvârşit:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;

e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;

f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale.

(3) Jaful săvârşit:

a) în timpul unei calamităţi;

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală

se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 4.000 unităţi convenţionale.

[Art.187 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.

4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)

5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod deschis dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi dădeau seama de caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.

Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor sau a persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.

Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost prelungite de către infractor cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.

6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.

7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)

8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost săvârşită în timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie încadrate în funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune corespunzătoare împotriva patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.

9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)

10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o

organizaţie criminală sunt identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).

11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.

În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus etc.

12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154 CP).

În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de cel mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.

Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din buzunar. Astfel de ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.

13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

Articolul 188. TÂLHĂRIA

(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale.

(2) Tâlhăria săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;

e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;

f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale.

(3) Tâlhăria săvârşită:

a) în timpul unei calamităţi;

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant

se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi convenţionale.

[Art.188 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.

4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi nemijlocită a unei violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un caracter deschis, însă în unele cazuri poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din ambuscadă, atacul unui paznic care dormea etc.

5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare, periculoase pentru viaţă şi sănătate.

Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt calificate drept furt.

6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188 CP, trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este explicată în art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată în art.152 CP), precum şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la

momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj, strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea îndelungată a capului victimei în apă etc.

Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată circumstanţă agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.

7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei atacate.

Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori cu răpirea victimei, nu constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).

8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului, însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei, indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.

Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia materială a agravantei la lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP pot fi un atac în scopul sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, dacă din cauze indiferente de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi producerea daunei materiale proprietarului în proporţii mici sau esenţiale, valoarea cărora este determinată de alin.1 art.126 CP.

9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la art.186.)

10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.

11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b) p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete unghiulare, pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).

Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).

Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei.

Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.

12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.

Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.

Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni, prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.

Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).

În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră consumată (componenţă formal redusă).

13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.

Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).

Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

Articolul 189. ŞANTAJUL

(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 4 ani.

(2) Şantajul săvârşit:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;

d) prin ameninţare cu moartea;

e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;

c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;

d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;

e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;

f) soldate cu alte urmări grave,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale.

(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale.

[Art.189 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.

4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.

Cerinţele pot fi următoarele:

a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se află în proprietatea sau în posesia victimei;

b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului sau unor persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească bunuri sau alte foloase patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani etc.;

c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea acţiuni de importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el pot primi foloase materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul victimei de a încheia o tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de datorie) a şantajistului, efectuarea fără plată a unei lucrări pentru el etc.

5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin următoarele forme de ameninţări:

a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă drept realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP, se înţelege ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea comentariul la art.154 CP), cu vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP). Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de alin.2 art.189 CP.

Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă victima nu-i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte ameninţarea cu violenţa în cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în cazul cerinţei de transmitere a dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat, dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul asupra acesteia. Pe când obiectul material al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai dobândirea unei averi reale;

b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu interesează dacă aceste informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de răspândirea scornirilor defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170 CP (calomnia), deoarece componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;

c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii, organizarea unei inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un pericol social;

d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea ei în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.

6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii (şefii de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau apropiaţii (strănepoţi, fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).

7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.

8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit de mari, se încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în proporţii mici, esenţiale şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP presupun numai cererea de a transmite infractorului bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul să primească averea cerută.

9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la art.186.)

10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, însoţit de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului, jafului şi tâlhăriei. (A se vedea explicaţiile de la art.186, 187, 188.)

11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică, îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea sa, o stare de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie calificate şi în baza art.155 CP.

12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau parţială a unui obiect, astfel că acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale. Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.

13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter patrimonial cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.

14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul întreprinderii, autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a indicilor economici etc.

15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.

16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni trebuie încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.

17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în condiţiile alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.

Articolul 190. ESCROCHERIA

(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Escrocheria săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;

d) cu folosirea situaţiei de serviciu

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale.

[Art.190 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.

4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de încredere.

Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament (de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată drept escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.

5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei înşelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizaţii de la stat etc.

6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luând un avans, el promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân;

primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandând o masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.

7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.

8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.

9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).

10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având calitatea de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte atribuţiile sale de serviciu la săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal de infracţiuni (art.190 CP şi art.327 sau 335 CP).

11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.

12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.

Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE

(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în administrarea vinovatului,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;

d) cu folosirea situaţiei de serviciu,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,

se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în administrarea vinovatului.

4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul proprietarului. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie calificate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de răspundere materială deplină pentru averea încredinţată.

5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea sau administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se comporta faţă de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel bun.

6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea lui prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea echivalentului lui.

7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.

8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii de furt şi escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).

9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut posibilitatea de a se folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.

10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.

11. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

Articolul 192. PUNGĂŞIA

(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

(2) Pungăşia săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane,

se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi convenţionale.

[Art.192 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.

3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.

4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.

5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de săculeţ, serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare pentru transportare sau călătorie.

6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte bunuri din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a realizat scopul scontat sau nu.

7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în proporţii mari sau deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de alin.1 din art.192 presupune numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.

8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.

9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt identice cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).

10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2. SPEŢESpeţa № 1. Prima instanţă a reţinut că inculpatul a transportat cu taxiul pe care-1 avea în primire, părţile civile I. N. şi C.A., precum şi martorii F. I. şi F. C.La coborâre, după ce unul dintre pasageri a achitat cursa, inculpatul a demarat brusc, mai înainte ca părţile civile să fi avut timpul de a-şi lua din taximetru unele lucruri care le aparţineau.Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, art. 186 C.P. al R.M,. lit. d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile încadrarea menţinută de prima instanţă.Instanţa de recurs a schimbat încadrarea juridică — din furt calificat în infracţiunea de jaf, art. 187 C.P. al R.M. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?Soluţia: Infracţiunea de jaf. art. 187 C.P. al R.M., deoarece sustragerea s-a realizat în mod deschis. Speţa № 2. Inculpaţii au furat un portofel în care se aflau, în afară de bani, acte de legitimare si identificare. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia: Fapta constituie o pungăşie art. 192 C.P. al R.M. Speţa № 3. Inculpatul a fost surprins de victimă în timp ce fura roşii din plantaţia acesteia. A încercat să-i aplice o lovitură cu furca în cap, însă, fiind orbit de lumina lanternei din mâna victimei, a lovit-o doar în mână. Imediat a vrut să dea o altă lovitură cu furca, însă partea vătămată se afla prea aproape şi apoi mai intervenise şi sora victimei şi iarăşi nu a reuşit să aplice lovitura. Prima instanţă 1-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 27 raportat la art. 188 C.P. al R.M., luând în considerare şi faptul că partea vătămată a prezentat doar o plagă superficială la cap. Este corectă încadrarea juridică a faptei ?Soluţia: Fapta constituie o tentativă de furt art. 27 şi corespunzător art. 186 în concurs real art. 33 alin. 4 C. P. al R.M. cu tentativa de omor art. 27 şi art. 145 alin.2 lit. a) din interes de profit.

Speţa № 4. În fapt, inculpaţii s-au hotărât să atace autovehiculele care circulau pe drumul public, folosind un dispozitiv special de oprire accidentală a acestora prin spargerea pneurilor, pentru ca apoi să poată sustrage din acele autovehicule bunuri pe care le transportau.Fiind condamnaţi pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie (deoarece nu au reuşit să-şi finalizeze planul datorită unor factori care erau determinat să renunţe, inculpaţii au declarat recurs, susţinând că în mod greşit fapta lor a fost încadrată ca fiind tentativă la tâlhărie. Recursul este întemeiat ?Soluţia: Recursul nu este întemeiat, deoarece prin folosirea unui dispozitiv special de spargere a pneurilor, pentru a determina oprirea accidentală a autovehiculelor, s-a provocat o stare accentuată de panică si temere a şoferilor, echivalentă cu starea de ameninţare specifică conţinutului infracţiunii de tâlhărie.Speţa № 5. Inculpatul avea calitatea de angajat al unei societăţi comerciale, având ca obiect difuzarea presei şi cărţii. Care este încadrarea juridică a faptei prin care şi-a însuşit unele din produsele primite spre valorificare (difuzare)?Soluţia: Fapta constituie un abuz de încredere, prevăzută si pedepsită de art. 190 C.P. al R.M.- excrocheria. În speţă, făptuitorul nu are calitatea de funcţionar sau alt salariat, în sensul art. 191 C.P. al R.M.- delapidarea, iar patrimoniul lezat nu face parte din avutul public pentru ca fapta să constituie o delapidare.Speţa № 6. Prin hotărâre judecătorească, inculpatului i s-a stabilit o obligaţie alternativă: de predare în materialitatea lor a bunurilor proprii, aparţinând soţiei sau de plată a contravalorii lor.Inculpatul nu a procedat la restituirea bunurilor, dar a plătit contravaloarea acestora. Prin plângerea prealabilă, inculpatul a fost chemat în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere şi apoi condamnat pentru această faptă. Este corectă încadrarea juridică?Soluţia: În sarcina inculpatului nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în paguba avutului personal ca modalitate a excrocheriei – infracţiune prevăzută şi sancţionată la art. 190 C.P. al R.M. Speţa № 7. Inculpatul a primit un anumit bun pentru a-1 folosi o perioadă de timp. Înainte de restituirea bunului, proprietarul acestuia a decedat. La cererea succesorului de a-i fi restituit bunul inculpatul s-a împotrivit. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia: În sarcina inculpatului nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în paguba avutului personal ca modalitatea a excrocheriei – infracţiune prevăzută şi sancţionată la art. 190 C.P. al R.M. Speţa № 8. În calitate de gestionar la o societate comercială cu capital privat, inculpatul şi-a însuşit din gestiune diferite sume de bani. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia: Fapta constituie infracţiunea de delapidare prevăzută, reglemenată şi sancţionată la art. 191 C.P. al R.M. Speţa № 9. Inculpatul M. C., şef de vagon la C.F.E., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, prevăzută şi pedepsită de art. 179 C.P. al R.M. Inculpatul era bănuit că deschide scrisorile în care erau expediaţi bani, contrar dispoziţiilor legale, însuşindu-şi respectivele sume, după care reface trimiterile poştale care ajung, astfel violate, la destinaţie.Prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptei, considerând că reprezintă delapidare.Instanţa de apel a calificat infracţiunea drept violare a secretului corespondenţei, prevăzută şi pedepsită de art. 179 C.P. al R.M. în concurs ideal art. 33 alin. 3 C.P. al R.M. cu infracţiunea de delapidare art. 191 C.P. al R.M. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia: Instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă.Speţa № 10. Inculpatul G.C. a fost condamnat de prima instanţă pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 189 C.P. al R.M.Această soluţie a fost confirmată de instanţa de recurs, reţinându-se în sarcina sa că după ce a consumat băuturi alcoolice într-un restaurant, la plecare, pe stradă a tras deoparte victima D. H. cu forţa, apoi a ameninţat-o cu un cuţit şi a constrâns-o să-i dea haina cu care era îmbrăcată aceasta. În speţă, s-a comis infracţiunea de şantaj sau o altă infracţiune?Soluţia: Soluţia corectă este incriminarea lui G.C. a infracţiunii de tâlhărie art. 188 C.P. al R.M.Speţa № 11. Inculpatul, conducător auto la o unitate de transport cu capital privat a sustras în repetate rânduri diferite piese auto de la alte vehicule, parcate în garajul unităţii, pe care le-a montat la maşina pe care lucra. Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare art. 191 alin. 2, lit. d C.P. al R.M. Este legală calificarea juridică a faptei dată de prima instanţă?Soluţia: Fapta constituie infracţiunea de furt. Prevăzută şi reglementată la art. 186 C.P. al R.M.Speţa № 12. Inculpatul, încadrat în calitate de conducător auto, a primit de la unitate cantitatea de motorină necesară pentru a alimenta autovehiculul pe care îl avea în primire în virtutea obli -gaţiilor de serviciu. O parte din combustibilul primit de la unitate, el şi l-a însuşit şi valorificat. Care este încadrarea juridică a faptei?

Soluţia: În speţă, s-a comis infracţiunea de delapidare art. 191 alin. 2, lit. d) C.P. al R.M. Speţa № 13. X l-a oprit pe Y care mergea pe stradă şi i-a dat acestuia nişte fotografii, unde acesta se afla în nişte posturi jenante, după care a plecat. La câteva minute a primit un telefon mobil de la un alt complice a lui X, -Z şi, sub ameninţarea dării publicităţii prin INTERNET a conţinutului pozelor respective, i-a zis să pună în coşul de gunoi o anumită sumă de bani.Soluţia: Fapta constituie tentativă la infracţiunea de şantaj, prevăzută şi reglementată la art. 27, respectiv, art. 189 C.P. al R.M.

MODULUL 7. Infracţiuni contra familiei şi minorilor

1.Caracteristica generală, noţiunea şi semnele infracţiunilor contra familiei şi minorilor.

2.Infracţiuni contra intereselor familiei. Incestul. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Divulgarea secretului adopţiei. Agravantele infracţiunii. Abuzul părinţilor şi altor persoane în adopţia copiilor. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

3.Infracţiuni contra dezvoltării fizice şi morale normale a minorilor. Traficul de copii. Formele şi agravantele infracţiunii. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Atragerea minorilor în activitate criminală sau determinarea lor la săvîrşirea unor fapte imorale. Formele şi agravantele infracţiunii. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu efect narcotizat. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rîndurile lor. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

PLAN DE CURS

1.Caracteristica generală, noţiunea şi semnele infracţiunilor contra familiei şi minorilor.

2.Infracţiuni contra intereselor familiei. Incestul. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

3.Infracţiuni contra dezvoltării fizice şi morale normale a minorilor. Traficul de copii. Formele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 201. INCESTUL

Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari),

se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.

[Art.201 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi prezintă un pericol pentru fondul biologic al speciei umane.

2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei în condiţii morale normale.

3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două persoane de sex opus care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari).

4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri (a se vedea art.45 CF).

5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.

6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care sunt responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.

7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de autor.

Articolul 206. TRAFICUL DE COPII

(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul:

a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;

b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;

c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;

d) folosirii în conflicte armate;

e) folosirii în activitate criminală;

f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare;

g) abandonării în străinătate,

se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:

a) de aplicare a violenţei fizice sau psihice asupra copilului;

b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia;

c) de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea copilului ori însoţite de viol, de profitare de dependenţa fizică a copilului, de folosire a armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;

d) de exploatare în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;

e) de folosire a copilului în conflicte armate;

f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20 de ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvârşite repetat;

b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;

c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu decesul acestuia,

se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.

[Art.206 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 (New York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin copil se înţelege orice fiinţă umană de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral sau multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă, se stipulează în art.35 al Convenţiei numite.

2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.

3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi psihică a copilului, libertatea lui individuală.

4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele modalităţi de realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului în scopurile indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de trafic enumerate se reduc la transmiterea copilului unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.

5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau pentru exploatarea muncii lor.

6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de transport şi de locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele statului.

7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane pentru un timp sau pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.

8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul, înzestrarea lui cu documente falsificate, în scop de trafic.

9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru posesie permanentă.

10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate, cointeresate în obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în scopurile enumerate în norma dată.

11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se săvârşesc în scopul:

a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică. Prin exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii abuzive a copilului la raporturi sexuale. În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un profit în bani sau obiecte, acest fapt se numeşte exploatare sexuală comercială, iar în cazul în care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este denumit exploatare sexuală necomercială. Prin exploatare sexuală,

comercială şi necomercială, în prostituţie sau în industria pornografică se înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în raporturile sexuale şi în opere care au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;

b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci forţate plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate de muncă plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse foloase. Prin servicii forţate se înţelege obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau în interesul vinovatului;

c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii echivalente cu cele ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se înţelege tragerea de foloase de pe urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în condiţiile de stare de totală dependenţă economică în care aceştia sunt ţinuţi;

d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;

e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);

f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP);

g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).

12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:

a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39 CP);

b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia (a se vedea comentariul la p.11 al art.206);

c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a copilului, de folosire a armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane, ceea ce presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de tortură a fost explicată în comentariul la art.151, 154 CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în art.39 CP. Noţiunea de aplicare a tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a fost explicată în comentariul la art.137 CP;

d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce se află ca proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se vedea p.11 lit.a) comentariul articolului dat);

e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana copilului pentru ca să îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a se vedea comentariul la art.210);

f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP).

13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante prevăzute de alin.1 sau 2, dacă ele au fost săvârşite:

a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);

b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau mai mulţi copii;

c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi 47 CP).

d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu decesul acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).

14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul motivelor este determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile materiale ce apar la întreţinerea copilului.

15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul se află la întreţinere legală.

16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede absolvirea ei de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat colaborarea cu organele de urmărire penală.

SPEŢESpeţa № 1. Inculpatul a avut raport sexual benevol cu fiica sa adoptivă, în vârstă de 11 ani, pe care o avea în îngrijire, ocrotire şi educare. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite ?Soluţia: Fapta constituie infracţiunea de incest art. 201 C.P. al R.M. şi infracţiunea de raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani art. 174 C.P. al R.M., infracţiuni aflate în concurs ideal art. 33 alin. 3 C.P. al R.M. Speţa № 2. V. N., minoră în vârstă de 12 ani, a fost atrasă de către vărul ei A. C. care avea vârsta de 14 ani, într-o cameră obscură. Inculpatul i-a astupat gura cu palma, a trântit-o pe o canapea, a dezbrăcat-o forţat, după care a întreţinut raport sexual cu aceasta.Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol art. 171 alin. 3, lit. b) C.P. al R.M. Prin schimbarea încadrării juridice, instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de raport sexual cu o minoră art. 174 C.P. al R.M. Este corectă încadrarea juridică dată faptei ?MODULUL 8. Infracţiuni contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale.

2.Infracţiuni contra sănătăţii publice. Transmiterea unei boli venerice. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Contaminarea cu maladia SIDA. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Noţiunea şi formele infracţiunii. Practicarea ilegală a medicinii sau activităţii farmaceutice. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Răspîndirea bolilor epidemice. Formele infracţiunii. Producerea (falsificarea) transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor. Formele infracţiunii. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor. Formele şi agravantele infracţiunii. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope. Formele şi agravantele infracţiunii. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope. Formele şi agravantele infracţiunii.

3.Infracţiuni contra convieţuirii sociale. Proxenetismul. Formele şi agravantele infracţiunii. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Profanarea mormintelor. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Agravantele infracţiunii. PLAN DE CURS

2.Infracţiuni contra sănătăţii publice. Transmiterea unei boli venerice. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Contaminarea cu maladia SIDA. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Încălcarea din

neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Noţiunea şi formele infracţiunii. Producerea (falsificarea) transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor. Formele infracţiunii. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor. Formele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE

(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane

se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) asupra a două sau mai multe persoane;

c) cu bună ştiinţă asupra unui minor

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de către persoana care ştie că suferă de astfel de boală.

4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia), şancrul moale, limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli afectează organele genitale.

5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai. Uneori, în special sifilisul, se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală venerică se produce în urma relaţiilor sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut, utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet) etc.

6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală venerică, iar victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele persoane sunt bolnave, dar de boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre aceste persoane realizează infracţiunea dată.

7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei care ştie că suferă de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub denumirea Avertismentul persoanei bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii sănătăţii practică, sub formă scrisă, avertismentul persoanelor contaminate de o boală venerică, impunându-le să-l semneze.

8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa materială), adică o dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea acţiunilor menţionate rezultatul nu s-a produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului - atare acţiuni trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.1 art.211.

9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală venerică nu constituie un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite acestei persoane.

10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în perioada bolii şi tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor ocrotirii sănătăţii, până la scoaterea de la evidenţă a bolnavului.

11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.

12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este săvârşită în mod repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane, precum şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.

13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.

14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA

(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA

se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:

a) asupra a două sau mai multor persoane;

b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 8 ani.

(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiunilor sale profesionale

se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a determinat legislatorul RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII din 25.05.93 (M nr.7/214 din 3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar uman (HIV) şi a maladiei SIDA, precum şi al sporirii răspunderii penale pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii maladiei SIDA. În loc de două norme penale prevăzute de CP din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează trei componenţe de infracţiuni:

a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;

b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;

c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.

4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA se realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte - primejdiei de a fi contaminată cu această maladie.

5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de către persoanele bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a muncii, de comportare în familie, la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei persoane de către un narcoman cu o seringă utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor profesionale de către lucrătorii medicali (de exemplu, la efectuarea operaţiei, transfuziei de sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma cărora pacientul este expus primejdiei de contaminare).

6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este determinarea că făptuitorul ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de contaminare cu HIV. În aceeaşi vreme acordul victimei de a fi expus riscului contaminării nu liberează făptuitorul de răspundere penală.

7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu comiterea acţiunilor (inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.

8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie indirectă. Dacă subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului imunodeficitar uman altei persoane (intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea victimei, contaminarea nu s-a produs, o atare acţiune constituie o tentativă a contaminării cu maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi alin.2 art.212.

9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de maladia SIDA, cât şi un lucrător medical.

10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această boală se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei peroane. În prezent ştiinţa nu dispune cu certitudine de modul în care se produce contaminarea cu această maladie. Se consideră că există două metode de contaminare cu maladia SIDA - prin raport sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin contactul suprafeţei corpurilor vătămate). HIV atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această maladie deocamdată e incurabilă, produce iminent decesul.

11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia SIDA.

12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi prin imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.

13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă de această boală şi care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.3.

Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă infectarea cu virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile medicale asupra necesităţii respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi asupra răspunderii penale pentru punerea intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru infectarea intenţionată a altor persoane.

14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două persoane şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.

15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se realizează prin transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor lui profesionale. De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei, transfuziei de sânge, efectuării injecţiei, analizei sângelui, în urma cărora pacientul este contaminat cu maladia SIDA.

16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.

17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin încredere exagerată în sine şi prin neglijenţă.

Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat sănătăţii - se cer calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.

18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care efectuează tratamentul şi deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale etc.), precum şi cele care primesc sau păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu, lucrătorii punctelor de transfuzie a sângelui).

Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI METODELOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE

Încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat:

a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) decesul pacientului,

se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul pacientului.

4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al Legii privind ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte acte normative adoptate în baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-46/310 din 21.05.98) etc.

5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de acordare a consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în cazuri de urgenţă şi în cazuri extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi metodele de administrare a medicamentelor (art.28 al Legii nr.411-XIII din 28.03.95).

6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.

7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.

8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este un lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.

Articolul 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA), TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA PRODUSELOR (MĂRFURILOR) PERICULOASE PENTRU VIAŢA SAU SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR

Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat:

a) îmbolnăviri grave;

b) decesul persoanei,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.

[Art.216 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.

4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea semifabricată, materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală prin aplicarea muncii (zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare, pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele colectate şi altele).

O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin vânzare-cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a satisface anumite necesităţi, de a avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.

5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg cele care, din cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea unor agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel, determină modificarea substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a produselor (mărfurilor) de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.

6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării produselor standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru

mediul ambiant nr.1300 din 31.12.98 (M nr.5-6/49 din 21.01.99), Legii protecţiei consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M nr.10/281 din 30.10.93), Legii standardizării nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie de circumstanţele cauzei - trebuie traşi la răspundere administrativă sau penală.

7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20 decembrie 1999, consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele juridice, inclusiv subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi mărfurile pentru necesităţile personale, de producţie şi în alte scopuri.

8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau temporar, din cauză că sunt vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel decât fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă nefiartă.

9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele autentice, în realitate ele au un conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu, o băutură alcoolică cu alcool metilic în loc de alcool etilic.

10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se efectuează în condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor) devenind astfel vătămătoare sănătăţii consumatorilor.

11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului consumatorului.

12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii cel puţin unei persoane, sau a unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).

13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.

14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al HP CSJ citată deja), precum şi persoanele juridice.

Articolul 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A PRECURSORILOR

(1) Activitatea ilegală privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, adică cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, supuse controlului în conformitate cu legislaţia, precum şi organizarea consumului de asemenea substanţe fără autorizaţie,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) în proporţii mari,

se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.

(4) Persoana fizică care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii este liberată de răspundere penală pentru activitate ilegală privind circulaţia acestora.

[Art.217 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.

3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de mijloacele narcotice, CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor într-un singur articol.

4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, noţiunea şi lista lor se conţine în următoarele acte normative:

a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi Protocolul de modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8, Chişinău, 1999);

b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971 (ibidem);

c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20 decembrie 1988 (ibidem);

d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-XIV din 06.05.99 (M nr.73-77/339 din 15.07.99);

e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din 14.03.2002);

f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a narcomaniei şi a narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din cadrul MS şi aprobate de Guvern.

5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor se realizează prin următoarele activităţi ilegale alternative:

a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea acestor plante;

b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;

c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;

d) circulaţia ilegală a precursorilor;

e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.

6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau utilizarea următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver Somiferum L.), cânepei (Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor plante poate fi autorizată numai în scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.

7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia ilegală a substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul sau nimicirea lor.

8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări psihice în urma consumului lor abuziv.

Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.

Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din 1961. De exemplu: heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.

9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii şi proprietăţii lor este destul de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.1) cere ca instanţele judecătoreşti să dispună de concluziile expertizei de specialitate, efectuate conform metodicii aprobate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor, pe care le vor aprecia în cumul cu alte probe.

10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară pentru extragerea substanţei cu efect narcotic.

11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei 1961).

12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit obţinerea stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante (ibidem).

13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce le conţin.

14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu efect narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.

15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.

16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de aflarea lor în posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).

17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.

18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul materialului de stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei din 1961).

19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ, transformarea ei în obiect de schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.

20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri sau mai multor persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.

21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană printr-o tranzacţie ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).

22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.

23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin poştă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).

24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor totală sau parţială, după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.

25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale circulaţiei substanţelor narcotice. Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui comentariu.

26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia substanţă psihotropă se referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă dereglări psihice şi dependenţa fizică de consumul lor abuziv.

Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică (stupefiant) se mai numesc droguri.

Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul, amobarbitalul, aeporzalamul ş. a.

27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă explicaţiile date la p.5.2.

28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope (a se vedea explicaţiile de la p.5).

29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori psihotrope.

Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20 decembrie 1988: acidul lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.

30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără autorizaţie presupune îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având drept scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana asupra căreia se exercită influenţa, în afară de organizarea ori iniţierea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, care este stipulată în art.219.

31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.

32. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.

33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor adeseori se săvârşeşte de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de concluziile expertizei psihiatrice în scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor iresponsabile, deoarece consumarea acestor substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări psihice.

34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală. Persoana care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este liberată de răspunderea penală pentru activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.

35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod repetat, de două sau mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol sporit pentru sănătatea omului.

Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cap.II, art.151-153).

36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.

37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din art.217 a fost explicată în comentariile de la art.46 şi 47.

38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu se determină prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare gen de astfel de substanţe aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.

39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană juridică. MODULUL 9. Infracţiuni ecologice

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor ecologice.

2.Infracţiuni ecologice cu caracter general. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. Noţiunea şi formele infracţiunii. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului. Noţiunea şi formele infracţiunii. Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor

ecologice. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de Stat. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

3.Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei şi utilizării raţionale a solului şi subsolului. Poluarea solului. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. Noţiunea şi formele infracţiunii.

4.Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei faunei. Vînatul ilegal. Noţiunea şi formele infracţiunii. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

5.Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei florei. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere. Noţiunea şi formele infracţiunii. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei apelor şi aerului. Poluarea apei. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Poluarea aerului. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

PLAN DE CURS

2.Infracţiuni ecologice cu caracter general. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. Noţiunea şi formele infracţiunii.

3.Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei şi utilizării raţionale a solului şi subsolului. Poluarea solului. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. Noţiunea şi formele infracţiunii.

4.Infracţiuni ecologice în domeniul protecţiei faunei. Vînatul ilegal. Noţiunea şi formele infracţiunii.

Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE

Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:

a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;

b) daune sănătăţii populaţiei;

c) pieirea în masă a animalelor;

d) alte urmări grave,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.223 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia mediului, cum ar fi materialele

Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14 iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.

Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Legea nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului şi alte legi şi acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale: solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.

3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a) schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.

4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte normative. Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.

5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii consecinţelor prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.

Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.

Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin a unei singure persoane sau îmbolnăvirea ei.

Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se ţine cont şi de mărimea populaţiei lor.

Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul ecologic), adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De exemplu, a fost proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de radiaţie s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se vedea art.19 CP).

7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu asigurarea respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte persoane ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective. Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în

exploatare a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.

Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).

3. Articolul 227. POLUAREA SOLULUI

(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:

a) sănătăţii populaţiei;

b) mediului;

c) producţiei agricole,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceleaşi acţiuni:

a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;

b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.227 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare infracţională asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea cărora solul este reprezentat ca o parte a mediului.

Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.

Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative, principalul dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.

Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care constituie, în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul localităţilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale fondului silvic; ale fondului apelor; ale altor fonduri de rezervă.

3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de impurificare; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice

ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.

Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale solului din cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice, introduse în sol cu depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.

Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca epidemii sau epizootii.

Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.

4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice sau biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru creşterea necomercială a plantelor.

5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie primă industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale (lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului lor.

6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.

De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului, se interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.

7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor consecinţelor enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c) producţiei agricole.

Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor persoane.

Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.

Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor etc.

8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie (a se vedea art.18-19 CP).

9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, cât şi cea juridică.

10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea infracţiunii în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă.

Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.

11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă ecologică, necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor suplimentară şi în temeiul art.227 CP.

4. Articolul 233. VÂNATUL ILEGAL

Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

[Art.233 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de vânatul ilegal, care se realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite prin prinderea sau nimicirea animalelor care se află în starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des întâlnită infracţiune ecologică. Cu toate acestea, în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal se califică drept contravenţie administrativă şi se sancţionează conform Codului contravenţional.

Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în menţinerea echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal, de alte acte normative.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele sălbatice (animalele şi păsările) ce se află în starea lor de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot constitui obiecte ale infracţiunii examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în crescătorii sau ferme de creştere a unor asemenea animale. În astfel de împrejurări, acţiunile făptuitorilor ce vor vâna astfel de animale sau păsări vor fi calificate ca infracţiuni contra patrimoniului.

3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea, ca acţiune, înseamnă căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau a oricărei alte activităţi care are ca scop dobândirea acestuia.

Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a gospodăriei cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul gospodăriei cinegetice, expuse în anexa nr.1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat de către Departamentul Protecţiei Mediului, Asociaţia de Stat pentru silvicultură "Moldsilva" şi autorităţile administraţiei publice locale.

Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el se efectuează fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie

cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari. Dispoziţia articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se poate realiza atât în cazul existenţei tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol, cât şi în cazul realizării doar a uneia din ele.

Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate în art.33 al Anexei nr.1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite următoarele termene de vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; căpriori - de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; iepuri - de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie până la 31 decembrie etc.

4. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră vânătoare ilicită (braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a armei de vânătoare sau a carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului; în locurile şi în termenele interzise; cu arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia folosirii în modul stabilit a armelor de vânătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau dobândire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de legislaţie; dobândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase, cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor; instalarea laţurilor, capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adâncă, în foc, în apă; dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor aflate în primejdie (salvându-se de incendiu, inundaţie etc.); strânsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) etc.

5. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se vedea art.126 CP), de numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile animalelor dobândite (de exemplu, specii rare) etc.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.

7. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.

În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special, persoanele care au în atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal şi anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului şi ai autorităţilor administraţiei publice locale.

Tema 10. Infracţiuni economice

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor economice.

2.Infracţiuni economice din domeniul finanţelor, de creditare şi bancar. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. Formele şi agravantele infracţiunii. Dobîndirea creditului prin înşelăciune. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

3.Infracţiuni economice fiscale. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

4.Infracţiuni economice în domeniul antreprenoriatului. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Agravantele infracţiunii.

5.Infracţiuni economice care afectează regimul de protecţie a consumatorului. Înşelarea clienţilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

6.Infracţiuni economice cu caracter general. Contrabanda. Formele de contrabandă. Agravantele şi semnele infracţiunii..

PLAN DE CURS

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor economice.

2.Infracţiuni economice din domeniul finanţelor, de creditare şi bancar. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. Formele şi agravantele infracţiunii. Dobîndirea creditului prin înşelăciune. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

Articolul 236. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR FALŞI SAU A TITLURILOR DE VALOARE FALSE

(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,

se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) repetat;

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

c) în proporţii mari

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.236 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în sensul includerii suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a altor titluri de valoare şi al includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un grup criminal organizat sau de către o organizaţie criminală, precum şi în proporţii mari.

Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului, însă aceasta nu poate fi interpretată ca o scădere a gradului prejudiciabil al faptelor infracţionale, fapte care atentează la funcţionarea normală a sistemului financiar-bancar, a relaţiilor social-economice.

Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în RM a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica monetară şi cea valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a monedei naţionale sub formă de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.

2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele metalice ale Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, hârtiile de valoare emise de

BNM ori de Guvern, precum şi alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt falsificate (bonuri de trezorerie, obligaţii de stat).

Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 lei, iar monedele metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.

Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile (art.163), cecul (art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280), care se emit în numele statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituţii competente.

3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de bilete (bancnote), monede metalice, hârtii ori titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de contrafacere sau de alterare.

Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor, hârtiilor ori a titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu originalul, ci e suficient ca ele să poată circula.

Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii ori titlu de valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială (schimbarea nominalului, culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).

Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii comentate este esenţial ca obiectul material să se afle în mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de schimb.

4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude participarea ei în circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite condiţii (lipsa de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care prevede infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23 din 29.10.2001).

Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie să urmărească scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră consumată din momentul fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă persoana a reuşit sau nu să-l pună în circulaţie.

5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri, servicii, la operarea schimbului, donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element de sine stătător al infracţiunii prevăzute de art.236 alin.1 CP.

Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei singure bancnote ori a unui singur titlu de valoare false.

6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false poate fi săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.

Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de a se produce rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a produs fiindcă nu s-au obţinut banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite, necorespunzătoare într-atât, încât nu pot fi puse în circulaţie.

Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca pregătire de săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).

Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de punere a lor în circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.

7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de falsificare şi punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca dobândire a avutului proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.

Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi titlurilor de valoare false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în eroare alte persoane fizice ori juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul monetar sau bancar, prin care sunt obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea acestor fapte şi ca un concurs de infracţiuni (art.190 CP ) este de prisos.

O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.

8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false, potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante - deosebit de gravă. Sunt pasibile de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii comentate persoanele care îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia poate avea loc în formă simplă ori în una complexă. Celelalte două forme ale participaţiei - grup criminal organizat şi organizaţie criminală - sunt prevăzute de textul art.236 alin.2 lit.b) CP ca circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.

9. Infracţiunea prevăzută de art.236 CP se comite cu intenţie directă.

Fabricarea cu scop de punere în circulaţie ori punerea în circulaţie a banilor falşi, a titlurilor de valoare false se consideră săvârşită repetat dacă aceste fapte au fost comise de sine stătător sau împreună de două sau de mai multe ori, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din fapte şi nu a expirat termenul de tragere la răspundere penală. În funcţie de intenţia făptuitorului, infracţiunea poate avea forma prelungită.

Nu pot fi recunoscute ca săvârşite în mod repetat acţiunile de fabricare ori procurare a unei sume de bani falşi o singură dată şi care ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane diferite. Astfel de acţiuni nu pot fi divizate în componenţe de infracţiuni separate, deoarece ele au un caracter prelungit, se compun dintr-un şir de acţiuni criminale identice, sunt cuprinse de o intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul lor o singură infracţiune (p.9 al HP CSJ nr.23 din 23.10.2001).

10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către un grup criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute de art.art.46-47 CP.

11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în proporţii mari are loc atunci când suma acestora depăşeşte 500 unităţii convenţionale.

3.Infracţiuni economice fiscale. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR ŞI ORGANIZAŢIILOR

(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit depăşeşte 500 unităţi convenţionale,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.244 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale care asigură interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public naţional pe calea încasării impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii de la persoanele juridice. Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra încasării depline şi la timp a impozitelor formează obiectul nemijlocit adiacent. În calitate de obiect material apar obiectele impozabile (inclusiv venitul) în evaluare bănească.

2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele contabile pentru stabilirea cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii privind bazele sistemului fiscal nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30 noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-134 art.654 din 2 decembrie 1999) şi de actele legislative vizând tipurile concrete de impozite.

Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea veniturilor, cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele care reflectă incorect starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.

Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt pregătite spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.

3. Prin documente contabile se înţeleg conturile de evidenţă contabilă, incluse în planul de acţiune, documentele justificative care se întocmesc pentru toate operaţiunile economice, precum şi dările de seamă contabile (bilanţuri, dări de seamă privind veniturile şi cheltuielile, calcularea impozitelor etc.).

Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor obţinute, majorarea cheltuielilor aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor etc. Consideraţiunile generale vizând problema documentelor contabile sunt redate în Legea contabilităţii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (MO nr.28 din 25 mai 1995). La soluţionarea chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în documentele contabile, fiscale şi financiare se conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai necorespunderea lor datelor din actele justificative (de evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă, fiscală şi financiară, dar şi necorespunderea acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora sunt stabilite de legislaţia fiscală.

4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare (diminuare) a obiectului impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente a obiectelor în

cauză. De exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane determină tăinuirea obiectului impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent nu vor fi achitate nici TVA, impozitul pe venit etc.

5. Urmarea prejudiciabilă sunt daunele în proporţii ce depăşesc valoarea de 500 unităţi convenţionale.

6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.

7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea componenţa infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute din vânzarea drogurilor, substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii ilegale de întreprinzător.

8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter material. Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii penale. Astfel, evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, se consideră consumată din momentul prezentării la organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind expirate termenele de achitare a impozitului pentru perioada fiscală raportată. Data prezentării documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua transmiterii oficiale a ei organelor fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea infracţiunii trebuie legată de prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte impozabile (cu excepţia datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării acestora în cazul în care aceasta o cere legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să fie plătit să depăşească 500 unităţi convenţionale.

9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele fiscale ori timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.

10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra calificării infracţiunii nu influenţează, dar sunt luate în seamă în procesul individualizării răspunderii şi pedepsei penale.

11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul art.244 CP, subiect al impunerii poate fi numai persoana juridică, iar subiect al infracţiunii - persoana juridică şi cea fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani şi care posedă anumite calităţi speciale. În cadrul persoanei juridice actele vizând ţinerea evidenţei contabile, autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale sunt realizate de către conducătorii întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili, precum şi de către alţi funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în calitate de complici ai infracţiunii (art.45 şi 244 CP).

12. Repetarea infracţiunii presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.244 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu au expirat termenele de prescripţie vizând tragerea la răspundere penală.

4.Infracţiuni economice în domeniul antreprenoriatului. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Agravantele infracţiunii.

Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR

(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte

cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu folosirea situaţiei de serviciu;

d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

e) în proporţii deosebit de mari;

f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.241 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din domeniul antreprenoriatului.

2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125 CP).

3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt reglementate de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 (M nr.2/33 din 28 februarie 1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile activităţii de antreprenoriat practicate de către persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile străine. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină sunt reglementate în temeiul condiţiilor acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele stabilite de legislaţia autohtonă privind antreprenoriatul.

4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri". Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.

5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe teritoriul RM, până la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (MO nr.31-34/109 din 22 martie 2001). Întreprinderea se înregistrează de CÎS a DTI la locul unde se

află sediul întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Modificările din documentele de constituire care nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi se consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a acestor modificări pot fi declarate nule.

6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege (art.10 al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de activitate. Licenţele de stat se eliberează de către Camera de Licenţiere sau de alte autorităţi publice.

Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6 septembrie 2001).

7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia, spre exemplu prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de întreprinzător. Răspunderea pentru aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.

8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a deschide subconturi.

Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi exercită unele din atribuţiile acesteia.

Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de drept.

Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii. Pentru fiecare filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit, unitate comercială etc.) a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza licenţei obţinute, titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau ale altei subdiviziuni separate de a desfăşura activităţi pe baza licenţei obţinute. În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente prevăzute expres de legislaţia în vigoare.

9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu original în formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului privind produsele oferite se realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu - după caz - pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.

Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema comercială, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.

Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul, standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele fabricate. La înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în privinţa mărfii indicate.

Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei comerciale şi a licenţei ei unei alte persoane.

10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea se înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului fiscal". Forma şi conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul fiscal.

Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit Regulamentului MF nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96 din 10 august 2001), pentru cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de stat al populaţiei RM. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul fiscal se formează din seria şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul fiscal al cetăţeanului străin sau apatridului poate fi similar cu numărul documentului ce-i atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut în RFS.

Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră codul fiscal înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract licenţiat.

11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează în fiecare caz concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul obţinut şi de alţi factori. Nu este considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în acordarea de servicii întâmplător, în semn de răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor cunoscute.

12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de întreprinzător există numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată potrivit art.241 CP - obţinerea unui profit în proporţii mari (art.126 CP).

Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente, este profit.

13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale

14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră consumată din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.

15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie directă). Scopul este de profit.

16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice cetăţean al RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.

Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică. Persoana fizică trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani (subiect general - în cazul neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect special - în cazul desfăşurării unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de activitate fără licenţa respectivă).

17. Repetarea infracţiunii - a se vedea art.31 CP.

18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la art.240 p.7 CP.

19. Săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu presupune cazul aplicării acesteia anume la săvârşirea acestor acte criminale. Dacă persoana cu funcţii de răspundere a falsificat nişte acte oficiale, este vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art.241 şi 332 CP.

20. În baza art.46 CP grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.

Art.47 CP defineşte organizaţia criminală ca o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a le controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.

21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în proporţii deosebit de mari trebuie înţeleasă activitatea realizată în mărime ce depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale. Incriminarea acestei modalităţi agravante are loc doar în cazul obţinerii unui profit în proporţii mari drept rezultat al activităţii ilegale de întreprinzător (varianta-tip a infracţiunii).

22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari, spre deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a proporţiei de realizare a activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din această activitate ilegală.

5.Infracţiuni economice care afectează regimul de protecţie a consumatorului. Înşelarea clienţilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR

(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor, săvârşite în proporţii esenţiale sau considerabile,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) în proporţii mari

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul comerţului, politicii preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice şi patrimoniale ale persoanelor fizice sau juridice, interese prejudiciate într-un mod sau altul.

2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea care comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele stabilite.

Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când mărfurile se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o asemenea activitate.

3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic cu respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit art.34 al Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996) statul, referitor la reglementarea activităţii comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă, maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele prevăzute de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi pieţei de consum sunt Departamentul Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei lor.

Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.

4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor, acordarea serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea.

5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei. Înşelarea la socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus faţă de cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii (serviciului) în sensul majorării sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.

6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea instrumentelor de măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul, litrul, cântarul şi unităţile de greutate auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din ce cauză a devenit inexact instrumentul de măsurat: din cauza intervenţiei făptuitorului sau a altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind instrumentul inexact, îl prezintă ca instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.

O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea frauduloasă a instrumentului de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere frauduloase, infractorul face ca activitatea de măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe mânuieşte incorect un metru exact, barmenul, folosind un pahar exact gradat, dă clienţilor băuturi cu lipsă la măsurătoare).

Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre primirea sumelor ce depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.

7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi preţurilor, tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori urma să obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii esenţiale (a se vedea comentariul la art.126 CP ).

8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:

a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);

b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul cod);

c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii preţurilor ori tarifelor stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.

9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii sociale, comunale populaţiei.

10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie directă. Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine că înşeală pe client pentru a obţine un folos suplimentar.

6.Infracţiuni economice cu caracter general. Contrabanda. Formele de contrabandă. Agravantele şi semnele infracţiunii..

Articolul 248. CONTRABANDA

(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;

d) în proporţii deosebit de mari,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.248 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se aplică în cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire la tariful vamal, de alte acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM este parte.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţii a căror desfăşurare normală şi dezvoltare este condiţionată de respectarea regulilor impuse de lege privind controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.

3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi constă în trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.

4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul statelor vecine, linie care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul zonelor libere şi al depozitelor vamale libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate posturi (puncte) şi birouri vamale ca unităţi ale organului vamal în care pot fi perfectate în totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal, precum şi în alte locuri stabilite de Departamentul Controlului vamal, sunt create zone de control vamal, prin care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei vamale. Ieşirea din această zonă echivalează cu trecerea vămii.

5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al RM a mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale internaţionale prin conducte şi prin linii de transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor din teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a teritoriului vamal al RM.

6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a persoanei (făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste frontiera de stat.

Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi alte valori, inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de plată şi valori mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie electrică, termică, alt fel de energie, precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor folosite pentru transportul internaţional de pasageri şi mărfuri, containere.

7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din ţară) prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative (solicitarea comunicării de către persoane a informaţiilor respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală. Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci împrejurarea că acele mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea controlului vamal mai înainte de scoaterea din ţară sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a acestora.

8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere folosirea ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal nedestinate pentru aşa ceva, însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale (inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor şi a altor valori cu mijloace reutilate sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri.

9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală, mărfurile şi mijloacele de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de transport în cazurile prevăzute de legislaţie sunt declarate organului vamal.

Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 13.01.1994 cu modificările ulterioare stipulează prevederile ce se referă la declararea obligatorie a valutei naţionale ori străine, deţinută de persoană la trecerea frontierei vamale.)

Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act juridic. Organul vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei, până la controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată, completată sau retrasă de declarant cu permisiunea organului vamal.

10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori comerciale folosite la trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este denaturat sau conţinutul documentului este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul sau mai multe) să fie întrebuinţate efectiv la trecerea frontierei vamale.

Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se referă la alte mărfuri sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase. Folosirea înseamnă prezentarea, înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca dovadă privind anumite mărfuri sau bunuri, supuse controlului autorităţilor vamale, fie la punctele (birourile) de control pentru trecerea frontierei vamale, fie la birourile vamale din interiorul ţării.

Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se pot afla mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de către organul vamal. Mijloace de identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile, marcaje, semne de identificare, prin prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi

mijloacelor de transport, prin desenarea planului, fotografiere, precum şi prin alte mijloace de identificare.

Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau cu autorizaţia lui.

11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte despre aceste mărfuri, obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei vamale şi se depune organului vamal împreună cu alte documente necesare vămuirii.

Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este autentic, însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul păstrează elementele şi indicii originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile persoanelor împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el (textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale p.6.)

Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt documentele bancare, de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii, procuri etc.

12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de alin.1 sunt caracteristice şi pentru alin.25 art.248 CP.

13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită dacă valoarea mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte suma de 500 unităţi convenţionale. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această sumă se consideră contravenţie vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.

Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de contrabandă prevăzute de alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.

Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale acestora în conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.

14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte valori au trecut frontiera vamală a RM .

15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.

Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.

16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se cere, ca o condiţie a conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil. Acestea pot fi însă luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.

17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.

Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care persoana vinovată nu a fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală, se consideră contrabandă săvârşită în mod repetat.

18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când acestea s-au înţeles în prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă şi, în funcţie de gradul de coordonare a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma participaţiei simple ori complexe. În cazul săvârşirii contrabandei de către un grup criminal organizat ori de

către o organizaţie criminală, calificarea se efectuează cu trimitere şi la art.46, 47 ale prezentului cod.

19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de serviciu în scopul săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:

- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;

- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;

- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;

- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11 HP CSJ din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale).

20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală peste frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.

MODULUL 11. Infracţiuni în domeniul informaticii

1.Caracteristica generală şi noţiunea infracţiunilor în domeniul informaticii.

2.Analiza juridică a componenţelor de infracţiune în domeniul informaticii.

3.Accesul ilegal la informaţia computerizată. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Introducerea sau răspîndirea programelor virusate pentru calculatoare. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

PLAN DE CURS

2.Analiza juridică a componenţelor de infracţiune în domeniul informaticii.

3.Accesul ilegal la informaţia computerizată. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Introducerea sau răspîndirea programelor virusate pentru calculatoare. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ

(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu violarea sistemelor de protecţie;

d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;

e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.259 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea relaţiilor ce ţin de securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia informaţiei şi a resurselor informaţionale, sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea MEC (maşinilor electronice de calcul).

Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării, prelucrării, păstrării şi prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În urma accesului ilegal la informaţia computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii considerabile intereselor legale ale personalităţii, societăţii sau statului în diverse sfere ale activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte considerabil în cazul în care inculpatul obţine acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc sistemul apărării naţionale, al derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc. Deseori, accesul ilegal la informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a altor infracţiuni (sustragerea bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).

2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul acesteia. În limitele componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se prezintă tehnica electronică de calcul drept complex de mijloace informaţionale, purtător de informaţii. Informaţia pură nu prezintă o particularitate fizică şi, prin urmare, nu poate să figureze în calitate de obiect al infracţiunii.

3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca structură de aparat, fapta săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI al părţii speciale a CP.

4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată protejată de lege sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator de informaţii pe discuri de magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-R etc.), în maşina electronică de calcul, sistemul MEC sau în reţelele lor.

5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ atât complexele de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o anumită distanţă unul de altul în vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură, de stat sau interstatale.

Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un complex unic prin intermediul liniilor de telecomunicaţii.

6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai diverse. De exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării

automate a numerelor de abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin intermediul selecţionării, ghicirii codului), folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori în logica construcţiei programului, pe calea depistării locurilor slabe în protecţia sistemelor automatizate etc.

7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul accesului ilegal la informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de circumstanţele de calificare, conform alineatului corespunzător al articolului 250 CP.

8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată, adică diferite tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere, analizatoare, exploratoare, didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu ajutorul cărora tehnica de calcul se conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea, modeme etc.).

9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a altei infracţiuni, fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă inculpatul, în scopul sustragerii bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul electronic al băncii şi a comandat MEC transferarea (transferul) de mijloace băneşti pe contul lui curent, fapta săvârşită, ţinând cont de circumstanţele procesului, se califică conform articolului corespunzător, care prevede responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP), şi conform art.259 CP.

10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând cu prezenţa cel puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora. În cazul în care fapta comisă a fost suprimată până la apariţia faptică a consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca tentativă de acces ilegal la informaţia computerizată sau ca pregătire de această faptă.

11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a informaţiei, care nu poate fi restabilită.

Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea utilizării ei pentru acţiunile competente ale utilizatorului.

Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice modificări ale ei (de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).

Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul, precum şi înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.

Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în funcţionarea tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare sau a echipamentelor, canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice (de exemplu, reprezentarea informaţiei eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de calculatoare etc.).

12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Inculpatul sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor protejată prin lege, prevede că, din cauza acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora, doreşte sau admite conştient apariţia consecinţelor nocive menţionate ori manifestă indiferenţă faţă de ele.

13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism, interes "sportiv", dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu sunt caracteristici obligatorii ale componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în consideraţie la stabilirea pedepsei.

14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de 16 ani. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de reprezentantul persoanei juridice în interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul nemijlocit şi persoana juridică. Persoana fizică care a dat dispoziţie de efectuare a acestei operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.

15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: în mod repetat; de două sau mai multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la canalele de telecomunicaţii şi cu folosirea unor mijloace tehnice speciale.

16. Noţiunea de repetare a infracţiunii e dată în comentariul de la art.31 alin.1 CP.

17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri prealabile se consideră principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat trebuie să execute un volum deplin sau parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte - să îndeplinească rolul de coautor. În calitate de coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat accesul ilegal la informaţia computerizată (de exemplu, se includ într-un sistem informaţional străin), efectuează nemijlocit acte care duc la distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC şi a reţelelor lor. În acest caz, cel puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale subiectului infracţiunii (să fie responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită de lege). În cazul prezenţei unui singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor celorlalţi coparticipanţi, se califică cu trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1 art.259 CP, dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute de alin.2.

18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată, modificată, blocată sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei informatice afectate în mod direct sau prin conectarea la ele cu ajutorul canalelor de telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al infracţiunii.

Articolul 260. INTRODUCEREA SAU RĂSPÂNDIREA PROGRAMELOR VIRULENTE PENTRU CALCULATOARE

(1) Introducerea cu bună-ştiinţă în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter virusulent sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informaţiei care scoate din funcţiune suporţii materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor sau violează sistemul de protecţie

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Răspândirea programelor virusulente pentru calculatoare, dacă aceasta a provocat urmări grave,

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

[Art.260 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin două forme de activităţi, care sunt indicate în dispoziţie, şi anume: introducerea cu bună-ştiinţă în programe a modificărilor cu caracter virusulent sau răspândirea programelor cu acelaşi caracter care scoate din funcţiune suporturile materiale, echipamentul, sistemul de protecţie.

2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării maşinilor electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui anumit rezultat.

3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul care, primind comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea diverselor acţiuni nedorite la calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul repartizării, amplasării, ilustrării fişierelor pe disc, să înfunde memoria operativă a calculatorului etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în alte programe care se conţin în memoria calculatorului sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele telefonice de calculatoare de la un terminal la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele care se află în memoria electronică a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.

4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active din partea persoanei care o săvârşeşte.

5. Prin utilizarea programelor-virus se înţelege introducerea (instalarea) lor în memoria electronică a calculatorului.

Difuzarea programelor menţionate înseamnă transmiterea lor altor utilizatori ai MEC, sistemelor MEC sau reţelelor lor.

6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de exemplu, difuzarea unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul utilizării unei dischete cu înscriere care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin intermediul modemului sau prin transmitere în reţeaua de calculatoare etc.).

7. Infracţiunea nominalizată se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a uneia din acţiunile menţionate în dispoziţia alin.1. Componenţa infracţiunii este formală. În cazul dat nu sunt necesare consecinţele reale, ca distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, precum şi dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor lor (despre consecinţele nocive enumerate a se vedea comentariul art.259 din CP).

8. Posibilitatea survenirii consecinţelor menţionate în dispoziţia alin.1 art.260 CP trebuie să fie reală. Nu pot fi considerate delictuoase faptele persoanei care a creat un program cu viruşi destul de inofensiv, care abia luminează pe ecranul monitorului (display), de exemplu - un punct sau o felicitare cu ocazia unei sărbători, şi imediat dispare. De aceea, în cazurile în care programul-virus nu prezintă pericol, acţiunile persoanei trebuie apreciate ca puţin importante (alin.2 art.14 CP).

9. Introducerea sau răspândirea programului-virus pentru MEC care atrag ieşirea din funcţie a tehnicii de calcul ca structură de aparataj se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP), precum şi conform art.260 CP.

10. Alin.2 al acestui articol prevede în calitate de circumstanţă de calificare survenirea consecinţelor grave.

11. Specificul categoriei de infracţiune examinate constă în faptul că aceasta este săvârşită prin două categorii ale vinovăţiei, adică se caracterizează prin intenţie referitoare la introducerea sau răspândirea programelor-virus pentru MEC şi imprudenţă (nechibzuită sau neglijentă) referitoare la consecinţele grave (a se vedea comentariul de la art.19 CP).

12. Legea nu dezvăluie definiţia noţiunii consecinţe grave. Însă survenirea lor, legată cauzal de săvârşirea a cel puţin uneia din acţiunile menţionate la alin.1 art.260 CP, este necesară pentru responsabilitate conform alin.2.

13. La consecinţele grave pot fi raportate moartea oamenilor, vătămarea gravă a sănătăţii lor, avariile în transport şi de producţie, catastrofele ecologice, cauzarea de daune materiale mari persoanei, societăţii sau statului. Consecinţele pot fi considerate grave doar prin hotărârea instanţelor judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală în fiecare caz concret, ţinându-se cont de totalitatea circumstanţelor procesului.

14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana vinovată înţelege că introduce în programe modificări cu caracter virusulent sau răspândeşte programe cu acelaşi caracter şi doreşte acest lucru.

15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică.

Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI INFORMATIC

Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea, denaturarea sau la distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

[Art.261 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea, repartizarea informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.

2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în încălcarea directă a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în nerespectarea sau în ignorarea directă a anumitor reguli (de exemplu, dereglarea directă a regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul exercitării controlului asupra suporturilor materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).

3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din momentul apariţiei consecinţelor menţionate în lege.

4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform art.261, este aceea că acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea informaţiei ori au provocat alte urmări grave.

5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară. La alte urmări grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat, divulgarea informaţiei de investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre îmbolnăvirile de infecţiile SIDA etc., care, la rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau statului.

6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate a sistemelor MEC sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor încălcări.

7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, care a atins vârsta de 16 ani.

SPEŢESpeţa № 1. În situaţia concretă, prin fraudă informatică un grup de hacheri care a preluat controlul centralei telefonice Moldtelecom, utilizând-o pentru convorbiri telefonice transatlantice. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite ?Soluţia: Fapta se va califica drept infracţiunea incriminată la art. 261/1, Accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii.Speţa № 2. Câţiva hackeri au pătruns în banca de date a unei companii comerciale, operând un transfer de 10 milioane de lei. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite ?Soluţia: Inculpaţii vor fi atraşi la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută la art. 259 C.P. al R.M., Accesul ilegal la informaţia computerizată, în concurs de infracţiuni ideal art. 33 C.P. al R.M. alin. 3 art. 259 cu art. 195 alin. 2 C.P. al R.M. Sustragerea în proporţii deosebit de mari.Speţa № 3. Câteva site-uri oficiale americane au fost „ocupate” de o acţiune spectaculoasã, de tip protestatar, a unei peroane X. Acesta a introdus în locul mesajelor standard existente, propriile lor texte de protest, provocând un fel de mini-război psihologic, dar şi de natură politică. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite ?Soluţia: X. va fi atras la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută la art. 261 C.P. al R.M. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic în concurs de infracţiuni ideal art. 33 C.P. al R.M. alin. 3, şi eventual art. 278 al C.P. al R.M., infracţiunea de Speţa № 4. Un individ, dorind să-şi elimine rivalul aflat la tratament într-un spital utilat cu o aparatură modernă, a pătruns în baza de date a spitalului, modificând diagnosticul pacientului. Fiind tratat pentru altceva decât boala de care suferea, pacientul a decedat în scurt timp. Cum va fi calificată fapta?Soluţia: Inculpatul va fi atras la răspundere penală conform art. 261 Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic în concurs de infracţiuni ideal art. 33 C.P. al R.M. alin. 3, cu infracţiunea de lipsirea de viaţă de imprudenţă art. 149 C.P. al R.M. Speţa № 5. J.J. şi S.V., a avut surpriza să constate cã în timp ce şi-au lăsat calculatorul într-o noapte să funcţioneze pentru a finaliza un download de mari dimensiuni, un hacker XX i-a accesat PC-ul prin conexiunea DSL şi a instalat un program care i-a permis să controleze calculatorul, să fure fişiere importante şi să şteargă informaţiile de pe hard disk-uri. Aceştia au scăpat de catastrofă datorită unei blocări neaşteptate a sistemului. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite ?Soluţia: XX va putea fi acuzat pentru tentativa la infracţiunea prevăzută la art. 261, C.P. al R.M. şi art. 27 C.P. al R.M, încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic.Speţa № 6. X i-a instalat lui Y un virus – „Typo”, orientat pe distrugerea datelor care creează erori de dactilografiere, atunci când utilizatorul depăşeşte 60 de cuvinte pe minut. Cum va fi calificată fapta săvârşită?Soluţia: La calificarea infracţiunii se va ţine cont de dispoziţiile art. 260 C.P. al R.M.Speţa № 7. Un operator la o întreprindere a lansat prin reţeaua întreprinderii concurente (o întreprindere metalurgică) un virus de distrugere a producţiei cu scopul de a micşora cu câteva grade temperatura în cea de-a treia fază a procesului de răcire a otelului, conducând la o calitate inferioară a produsului. Cum va fi calificată fapta?

MODULUL 12. Infracţiuni în domeniul transporturilor

1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor în domeniul transporturilor.

2.Infracţiuni însoţite de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. Încălcarea regulilor de zbor. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Părăsirea locului accidentului rutier. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

3.Infracţiuni în domeniul transporturilor, însoţite de nerespectarea securităţii condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian ori, punerea în exploatare cu defecte tehnice. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Oprirea samovolnică, fără necesitate, a trenului. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Blocarea intenţionată a arterelor de transport. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

4.Alte infracţiuni în domeniul transporturilor. Răpirea mijloacelor de transport. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Falsificarea elementelor de identificare a autovehiculelor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Folosirea unui autovehicul cu elemente de identificare false. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

PLAN DE CURS

1.Infracţiuni însoţite de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.

2.Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.

3.Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

4.Părăsirea locului accidentului rutier. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA CARE CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă  o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi  convenţionale sau  cu  muncă  neremunerată  în folosul  comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 4 la 6 luni, sau cu închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără)  privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani.[Art.264 al.(1) modificat prin L45-XVI din 21.04.05, MO69-70/13.05.05 art.282] (2) Aceeaşi acţiune săvîrşită în stare de ebrietate se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale,  sau  cu  muncă neremunerată  în folosul  comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 3 ani.[Art.264 al.(2) modificat prin L211/29.05.03, MO116/13.06.03 art.470](3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:a)  vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;b) decesul unei  persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 4 ani.

(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvîrşită în stare de ebrietate, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care  a cauzat decesul a două sau  mai multor persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani  cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvîrşită în stare de ebrietate, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani  cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.

Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care apar vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari ce se află în raport de cauzalitate.Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă. Pregătirea sau tentativa de infracţiune pe acest articol lipseşte, însă când conducătorul mijlocului de transport l-a utilizat intenţionat şi a provocat daune vieţii şi sănătăţii persoanei, acţiunile săvârşite de făptuitor vor fi încadrate ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.Subiectul infracţiunii poate fi conducătorul mijlocului de transport, care a atins vârsta de 16 ani, indiferent dacă deţine sau nu permis de conducere sau este privat de acest permis, precum şi nu depinde de faptul dacă el este proprietar sau arendaş al mijlocului de transport, l-a răpit sau este o persoană căreia proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.

3.Infracţiuni în domeniul transporturilor, însoţite de nerespectarea securităţii condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite. Noţiunea şi semnele infracţiunii.

4.Alte infracţiuni în domeniul transporturilor. Răpirea mijloacelor de transport. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT(1) Răpirea mijlocului de transport fără  scop  de însuşire se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale  sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.(2) Aceeaşi acţiune:a) săvîrşită repetat;b) săvîrşită de două  sau  mai  multe persoane;c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau  de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):a) săvîrşite prin pătrunderea în garaj, în alte încăperi ori teritorii îngrădite sau păzite;b) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţese pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din transporturile feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin măcar una dintre ameninţările: cu moartea; cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; cu distrugerea averii lui sau a rudelor apropiate ale acestuia, dacă a existat pericolul realizării unor astfel de ameninţări.Latura subiectivă - a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie cu intenţie directă.Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani.Aceste referinţe expuse sânt doar unele de natură sumară prin care se concepe în mare conţinutul infracţional reflectat în dispoziţia articolului amintit. De aceea mai pe larg consultaţi în mod obligatoriu Bibliografia specială:Până a recurge la soluţionarea speţelor, consultaţi Practica judiciară a Republicii Moldova

existentă în domeniul vizat.Practica judiciară în domeniul vizat:1. În conformitate cu prevederile p. 8 al HP CSJ, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutie re şi/sau de exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate în art. 264, dar nu persoana care efectuează pregătirea practică (Hotărârea Plenului CSJ nr. 20 din 8.07.1999. Culegere, 2002, pag. 342).2. Conducătorul mijlocului de transport care după săvârşirea accidentului auto a părăsit persoana accidentată, lăsând-o cu bună ştiinţă în pericol pentru viaţă, urmează să poarte răspundere conform cumulului de crime(art. art. 264, 163) (P. 9 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 20 din 8.07.1999. Culegere, pag. 342).3. Recursul procurorului este recunoscut ca inadmisibil. Instanţele de judecată au stabilit just că victima în cauză a ieşit brusc pe partea carosabilă, unde a fost tamponată de automobilul condus de şofer care era în imposibilitate tehnică de a evita tamponarea (Decizia CP al CSJ nr. lra-213-04 din 7.04.04).4. Recursul reprezentantului părţii vătămate a fost recunoscut ca inadmisibil. Conform prevederilor alin. 3 art. 401 CPP, partea vătămată poate ataca hotărârea în latura penală doar în cazul când procesul penal se porneşte la plângerea prealabilă a acesteia, conform art. 276 CPP. Infracţiunile prevăzute de art. 264 şi 266 CP pentru care a fost condamnat făptuitorul nu sunt incluse în acest articol (Deciziile CP al CSJ nr. lra-242-04 din 7.04.04, nr. lra-355-04 din 19.05.04, nr. lra-512-04 din 16.06.04).5. Lăsarea fără examinare a acţiunii civile, din motivul lipsei de probe privitoare la prejudiciul moral, nu poate servi drept temei pentru a casa sentinţa în cauză în recurs (Decizia CP al CSJ nr. lra-161-04dinl7.03.04).6. Făptuitorul a văzut pietonul la o distanţă de 100-150 m care intenţiona să traverseze strada, nu a întreprins acţiuni de prevenire a tamponării cu acesta, astfel încălcând prevederile art. 45 p. 1 şi 2 din RCR, din care pricină au survenit consecinţele în cauză (Decizia CP al CSJ nr. lra-199-04 din 6.04.04).7. Recursul apărătorului este respins ca neîntemeiat. Instanţele de fond şi cea de apel au statuat just asupra vinovăţiei făptuitorului care a răpit automobilul şi l-a deteriorat (Decizia CP al CSJ nr.lra-33-04 din 12.05.04)8. La răpirea mijlocului de transport nu are însemnătate dacă făptuitorul poate sau nu poate conduce acest mijloc de transport. Este necesară stabilirea faptei de răpire intenţionată a mijlocului de transport fără scop de însuşire (Decizia CP al CSJ nr. lra-191-04 din 20.04.04).

SPEŢESpeţa № 1. Inculpatul s-a îndreptat singur, spre autobază, pentru a solicita un autotrailer ca să remedieze defecţiunea, lăsând maşina în timp de noapte, pe carosabilul şoselei, fără nici o semnalizare. În aceste împrejurări, venind din acelaşi sens de mers, autospeciala condusă de celălalt inculpat a izbit autofurgonul din spate, rezultând accidentul de circulaţie cu consecinţa morţii a două persoane.Fapta de a lăsa autofurgonul pe carosabil şi nesemnalizat, cu producerea consecinţelor arătate, constituie sau nu o infracţiune?Soluţia: Fapta respectivă poate fi calificată eventual ca infracţiunea prevăzută la art. 264 Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţa decesul a două sau mai multor persoane, alin. 5 C.P. al R.M.Speţa № 2. Mergând cu bicicleta, inculpatul a lovit partea vătămată, căreia i-a produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile îngrijiri medicale. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?Soluţia: Fapta respectvă va fi calificată în baza art. 264 C.P. al R.M., Drept încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport care a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, lit. a, alin. 3.Speţa № 3. S-a reţinut în sarcina inculpatului care, fără a poseda permis de conducere, a condus autoturismul proprietate personală, în care se mai afla numita R. E. împreună cu doi copii ai săi. La un moment dat, inculpatul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de susţinere a firelor electrice, provocând celor doi minori vătămări care au necesitat îngrijiri medicale timp de 6—7 zile şi respectiv 35—40 zile.Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia: La soluţionarea cazului ţineţi seama de dispoziţia art. 33 alin.3 şi alin. 1, art. 264 C.P. al R.M.Speţa № 4. În fapt, instanţa de judecată a fost sesizată, prin rechizitoriu aratându-se că inculpatul,

conducând autovehiculul cu nerespectarea regulilor de circulaţie a produs un accident în urma căruia părţile vătămate - în număr de două - au rămas cu infirmităţi fizice permanente. Care este încadrarea juridică a faptei?MODULUL 13. Infracţiuni contra securităţii publice şi a ordinii publice1.Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra securităţii publice şi a ordinii publice. 2 Infracţiuni contra securităţii publice. Terorismul. Noţiunea, semnele şi agravantele terorismului. Circumstanţele atenuante ale terorismului. Liberarea de răspundere penală a persoanelor care au participat la pregătirea actului de terorism. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Luarea de ostatici. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Comunicarea mincinoasă cu bună ştiinţă despre actul de terorism. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Condiţiile liberării de răspundere penală a vinovaţilor. Banditismul. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Semnele bandei. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Dezordini de masă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor. Noţiunea şi semnele infracţiunii. 3 Infracţiuni contra ordinei publice. Huliganismul. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Vandalismul. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Pirateria. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. 4 Infracţiuni însoţite de încălcarea ordinii circulaţiei materialelor şi obiectelor de pericol general. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Condiţiile liberării de răspundere penală. Păstrarea ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corozive. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor inflamabile. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. 5 Infracţiuni, însoţite de încălcarea unor reguli speciale de securitate a anumitor activităţi. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectelor energetice. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor militare sau a lucrărilor de construcţie miniere. Noţiunea de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului expoziţiei. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

PLAN DE CURS2 Infracţiuni contra securităţii publice. Terorismul. Noţiunea, semnele şi agravantele terorismului. Circumstanţele atenuante ale terorismului. Liberarea de răspundere penală a persoanelor care au participat la pregătirea actului de terorism.. Luarea de ostatici. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Banditismul. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Semnele bandei. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Dezordini de masă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 278. TERORISMUL

(1) Terorismul, adică provocarea unor explozii, incendii sau săvârşirea altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave, dacă acestea sunt săvârşite în scopul de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, precum şi ameninţarea cu săvârşirea unor astfel de acţiuni în aceleaşi scopuri,

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) de un grup criminal organizat;

c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;

d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvârşite de o organizaţie criminală;

b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă

se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

(4) Terorismul însoţit de omor intenţionat

se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse penale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre acţiunile respective şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.

(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere penală dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.

1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva securităţii publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi internaţional. Republica Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată la New York la 12 ianuarie 1998 şi a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care determină direcţiile de bază de combatere a actelor de terorism (a se vedea Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001, vol.28, pag.74").

2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al terorismului apare viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.

3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative indicate în dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni: provocarea unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu comiterea unor astfel de acţiuni.

4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au în vedere: producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea clădirilor, a oricăror alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor teritorii cu substanţe radioactive, chimice, bacteriologice etc.

5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de mărimea prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai mic de 500 de unităţi convenţionale.

6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav activitatea normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea activităţii normale a organelor administraţiei publice.

7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa oamenilor, cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.

8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în scris, prin telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu scopul de a lua anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în prezentul articol.

9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune (art.343 CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul periclitării securităţii publice.

10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:

a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism distincte cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (a se vedea comentariul de la art.31 CP);

b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea comentariul de la art.46 CP);

c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive se înţelege utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de terorism, cât şi ameninţarea cu aplicarea acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei persoanelor care ar putea interveni pentru a împiedica săvârşirea infracţiunii de terorism;

d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ceea ce presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de art.151 şi 152 CP (a se vedea comentariile de la aceste articole);

e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, ceea ce presupune cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii infracţiunii, în corespundere cu prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.

11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor descrise în alineatele precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.47 CP) ori soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin prezenţa vinovăţiei duble, a atitudinii intenţionate faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei faţă de urmarea cea mai gravă produsă - moartea victimei (a se vedea comentariul de la art.19 CP).

12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului însoţit de omor intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi necesară calificarea suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci când se constată comiterea acestora în acelaşi scop.

13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă caracterizată prin prezenţa unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite decizii.

14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în care persoanele care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat autorităţile despre comiterea infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi deosebit de grave care s-ar fi putut produce, inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor persoane instanţa le poate aplica pedepse penale minime cu respectarea prevederilor art.79 CP.

16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere penală, împrejurarea în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări actului de terorism, iar acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace prin care făptuitorul a contribuit la preîntâmpinarea actului de terorism se are în vedere neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de terorism, influenţa psihică sau fizică asupra altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai departe a infracţiunii planificate etc.

Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice condiţiilor descrise în art.56 CP.

Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI

(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(2) Luarea de ostatici săvârşită:

a) repetat;

b) asupra a două sau mai multor persoane;

c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;

d) de două sau mai multe persoane;

e) din interes material;

f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;

g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă

se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale.

(3) Luarea de ostatici săvârşită:

a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;

d) cu provocarea altor urmări grave

se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.

(4) Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.

1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia naţională ca infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra infracţiunilor de luare de ostatici, adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din 18.07.2002).

2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.

3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin luarea ilegală în captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona liber, în conformitate cu voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi pe ascuns, atât cu aplicarea, cât şi fără aplicarea constrângerii fizice sau morale (de exemplu, prin inducerea în eroare a victimei în locul reţinerii ei).

4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este lipsită de posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea persoanei într-o încăpere etc.).

5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei organizaţii internaţionale, unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o importanţă dacă cererea formulată are caracter legal sau ilegal şi este indiferent dacă făptuitorul a adresat cererea victimei sau unei alte persoane, care ar putea satisface această cerere. De asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se condiţionează eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau nu satisfăcută.

6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes material), sunt identice cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de libertate), după cum se vede şi din comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii din interes material presupune formularea unei cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.

7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele circumstanţe calificative:

a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP);

b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a se vedea comentariul de la art.151 CP);

c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această circumstanţă agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav - moartea victimei;

d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor urmări, mai grave decât cele indicate în conţinutul acestui articol.

8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.

9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează de răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP. Dacă

acţiunile săvârşite de infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi încadrate de sine stătător, persoana răspunde penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării corporale grave a integrităţii corporale, decesul victimei din imprudenţă, purtarea ilegală a armelor şi muniţiilor etc.).

Articolul 283. BANDITISMUL

Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice, precum şi participarea la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,

se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu scopul de a comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.

Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie recunoscut în calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să fie înarmat; c) să fie constituit din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului de a ataca persoane fizice sau juridice.

2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul permanent al membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns unite, metode şi forme constante de activitate infracţională etc.

3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de foc, armelor albe sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt informaţi despre prezenţa armei respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc, a muniţiilor).

4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele acţiuni: organizarea bandei armate; participarea în calitate de membru al bandei armate; participarea la atacurile săvârşite de bandă.

5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei, procurarea armelor, elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii bandei etc.

6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei în componenţa bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea acesteia la atacurile săvârşite de bandă.

7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din bandă, dar care au participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către bandă.

8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală, agresivă, prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice în scopul săvârşirii celor mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului, şantaj, distrugerea averii proprietarului etc.

9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă. Persoana este conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la atacurile săvârşite de bandă şi doreşte acest fapt.

10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.

Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII CRIMINALE

Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de organizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate,

se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.

1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii penale pentru activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (cu privire la definirea noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la art.47 CP).

2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea unei organizaţii criminale.

3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte întemeierea unei organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi infracţionale care se deosebesc de banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor activităţi în vederea obţinerii de avantaje şi interese economice, financiare sau politice.

4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a întregii organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru funcţionarea şi existenţa organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea modului de conduită şi sancţionare a membrilor etc.

5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează prin intenţie directă.

6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale.

Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ

(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoţite de dezorganizarea activităţii normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor,

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:

a) de violenţă sau batjocorire a persoanelor;

b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare;

c) de rezistenţă armată opusă autorităţilor

se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.

(3) Participarea activă la săvârşirea actelor de violenţă sau la batjocorirea persoanelor, la incendierea sau distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(4) Chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.

1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite de o grupă de persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri, precum şi opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se dezorganizează activitatea normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate în teritoriul respectiv.

2. Latura obiectivă a dezordinilor de masă prevăzute în alin.1 art.285 CP se realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni: a) organizarea unor dezordini de masă; b) conducerea acţiunilor în cadrul dezordinilor de masă.

3. Organizarea unor dezordini de masă poate să se exprime prin diferite forme: prin planificarea, pregătirea şi instigarea la comiterea unor astfel de acţiuni, crearea unor grupuri de persoane pentru provocarea şi aţâţarea dezordinilor de masă, conducerea acţiunilor participanţilor la dezordinile de masă etc.

4. Conducerea acţiunilor de dezordini în masă nu presupune întotdeauna şi participarea activă, nemijlocită, obligatorie a conducătorului la comiterea acestei infracţiuni, cu toate că aceste persoane, de regulă, pot avea şi această calitate.

5. Prin opunere de rezistenţă autorităţilor se are în vedere nesupunerea faţă de cerinţele legale ale reprezentanţilor organelor de stat de a înceta dezordinile de masă.

6. Alin.2 art.285 CP stabileşte următoarele circumstanţe calificative care agravează răspunderea penală pentru săvârşirea aceleiaşi acţiuni însoţite:

a) de violenţa şi batjocorirea persoanelor; prin violenţă se are în vedere atât violenţa fizică cât şi cea psihică, iar prin batjocorire se înţelege insulta, dezonorarea gravă publică adusă demnităţii unei persoane concrete;

b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare, prin care se înţelege degradarea, distrugerea totală sau parţială a unor edificii, clădiri, unităţi de transport statale sau particulare etc. (a se vedea comentariul de la art.197 CP);

c) de rezistenţa armată autorităţilor, prin care se înţelege opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor în timpul îndeplinirii obligaţiunilor funcţionale prin aplicarea sau ameninţarea cu folosirea armelor de foc, a substanţelor explozive, a armelor albe etc.

7. Alin.3 art.285 CP stabileşte răspundere penală atenuantă pentru participarea activă, nemijlocită la săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.2 al acestui articol.

8. Alin.4 art.285 CP stabileşte răspundere penală pentru chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor. Chemările pot fi făcute în scris - prin afişarea unor placate, răspândirea foilor volante etc., oral - prin luarea de cuvânt în faţa gloatei sau prin radio etc.

9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.

10. Calitatea de subiect al infracţiunii o poate avea persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani; alin.3 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 16 ani, iar alin.4 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 14 ani.

3 Infracţiuni contra ordinei publice. Huliganismul. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Articolul 287. HULIGANISMUL

(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvârşite cu aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani.

[Art.287 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Trăsătura esenţială a huliganismului este încălcarea grosolană a ordinii publice, exprimată printr-o vădită lipsă de respect faţă de societate.

2. Ordine publică înseamnă o totalitate de relaţii sociale, ce asigură o ambianţă liniştită de convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi activitatea normală a instituţiilor de stat şi publice.

3. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect se are în vedere săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convieţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a onoarei şi demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice, zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc.

4. Prin huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe se are în vedere atât violenţa psihică cât şi cea fizică, ce se poate manifesta prin cauzarea unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvârşirii unor

acţiuni cu caracter violent produse prin aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrâncirea, punerea unei piedici victimei, urmate de cauzarea vătămărilor intenţionate uşoare sau medii a integrităţii corporale sau sănătăţii (art.152 alin.1 şi 153 CP).

Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală de natură să insufle temere cu privire la aplicarea violenţei fizice urmată de provocarea unor leziuni de o gravitate diferită până la cauzarea morţii.

5. Prin opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice se înţelege comiterea unor acţiuni fizice active de opunere de rezistenţă care se realizează în procesul comiterii actelor de huliganism. Ignorarea cerinţelor persoanelor indicate să înceteze activitatea huliganică nu constituie opunere de rezistenţă; numai intervenţia fizică, folosirea forţei pentru curmarea acţiunilor fizice se consideră drept opunere de rezistenţă.

Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea ulterioară a vinovatului, nu va fi considerată circumstanţă care califică huliganismul, ea urmează a fi calificată în concurs cu huliganismul (a se vedea HP CSJ din 20.12.1993, nr.12 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre huliganism).

6. Prin huliganism însoţit de un cinism deosebit se are în vedere încălcarea insistentă şi demonstrativă a regulilor morale unice, ce se poate manifesta prin batjocură faţă de bolnavi, de persoanele în etate, aflate în stare de neputinţă etc., iar obrăznicia deosebită presupune săvârşirea unor acte huliganice violente, nimicirea averii proprietarului, întreruperea manifestărilor de masă, întreruperea temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului etc.

7. Alin.2 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative acţiunile huliganice săvârşite repetat sau de două sau mai multe persoane. Circumstanţele indicate sunt analizate în legătură cu comentariul efectuat în privinţa art.31 şi 44 CP, fiind analizate suplimentar în conţinutul comentariului de la art.186 CP.

8. Alin.3 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative săvârşirea acţiunilor huliganice cu aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, după cum se arată în comentariul de la art.188 CP.

9. Aplicarea sau încercarea de a aplica armele de foc sau alte obiecte folosite în calitate de arme se califică în temeiul alin.3 art.287 CP nu numai în acele cazuri în care vinovatul cu ajutorul lor cauzează sau intenţionează să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea obiectelor menţionate în procesul actelor huliganice creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor. Cu toate acestea, acţiunile huliganice, exprimate prin demonstrarea obiectelor indicate, dar nelegate de aplicarea lor, nu pot fi calificate în baza alin.3 art.218 CP.

10. Latura subiectivă a huliganismului se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a infracţiunii; persoana conştientizează că încalcă grosolan ordinea publică, exprimând astfel o vădită lipsă de respect faţă de societate şi dorind acest fapt.

11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 art.287 este persoana fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani. Răspunderea penală pentru comiterea huliganismului agravant (alin.2 şi 3) survine de la vârsta de 14 ani.

.

4 Infracţiuni însoţite de încălcarea ordinii circulaţiei materialelor şi obiectelor de pericol general. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA, FABRICAREA, REPARAREA SAU COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR

(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeavă linsă, sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.

1. Obiectul infracţiunii îl formează securitatea publică în cazul punerii ilegale în circulaţie a armelor şi muniţiilor.

2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.290 CP se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeava linsă sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare.

3. Toate aspectele determinate de încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute prin conţinutul art.290 CP sunt stipulate în HP nr.31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor.

4. Drept armă de foc sunt considerate toate tipurile de arme, principiul de funcţionare al cărora este bazat pe forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din explozia unei încărcături, care determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile destinate pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge, a căror folosire şi purtare necesită acordarea unei autorizaţii speciale.

5. Prin muniţii se înţeleg: cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, grenadele, proiectilele de orice fel, care pot fi utilizate în calitate de încărcătură la armele de foc şi pot fi fabricate în mod industrial sau în mod meşteşugăresc.

6. Nu se referă la arme de foc armele de vânătoare cu ţeava linsă, pistoalele sportive de semnalare cu aer comprimat, armele pneumatice care servesc la lucrările de construcţie, precum şi pistoalele cu gaz, pistoalele care servesc la punerea în mişcare a rachetelor.

7. Purtare a armelor şi muniţiilor se consideră portul acestora de către persoane în lipsa permisului organului autorizat.

8. Prin procurare a armelor şi a muniţiilor se înţelege obţinerea acestora prin diferite metode (cumpărare, donare, schimb, sustragere etc.) fără autorizaţia organelor competente.

9. Fabricarea ilegală a armelor şi a muniţiilor se consideră producerea lor industrială sau în urma unei activităţi meşteşugăreşti fără autorizaţia corespunzătoare.

10. Repararea armelor înseamnă restabilirea capacităţilor de nimicire, distrugere a bunurilor materiale, rănire a fiinţelor umane, pierdute anterior.

11. Comercializare a armelor şi a muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată a acestora prin vânzare, dăruire, împrumut etc. cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.

12. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă). Persoana îşi dă seama că procură, păstrează, fabrică, repară sau comercializează ilegal armele şi muniţiile neavând autorizaţia corespunzătoare.

13. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.

14. Alin.2 art.290 prevede în calitate de circumstanţe agravante comiterea aceloraşi acţiuni: a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44 şi 45 CP).

15. Conform alin.3 art.290 CP, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.

Articolul 291. PĂSTRAREA NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIILOR

Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora altor persoane, dacă aceasta a avut urmări grave,

se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.

1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.291 CP se caracterizează prin păstrarea sau transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor, soldate cu survenirea unor urmări grave.

2. Cu privire la definiţia noţiunii de armă de foc şi muniţii a se vedea comentariul la art.290 CP.

3. Păstrare neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră păstrarea acestora de către persoanele dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună-ştiinţă a regulilor şi condiţiilor de păstrare stabilite de legislaţia în vigoare şi de organele abilitate.

4. Se consideră transmitere ilegală a armei sau a muniţiilor altei persoane transmiterea acestora în lipsa unui temei legal.

5. Prin urmări grave se înţeleg cauzarea morţii, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii oamenilor, nimicirea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari, săvârşirea cu ajutorul acestor arme sau muniţii a unor infracţiuni etc.

6. Latura subiectivă a infracţiunii de păstrare neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă (autoîncredere exagerată sau neglijenţă). Transmiterea armelor şi a muniţiilor se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.

7. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.

SPEŢESpeţa № 1. Pe dosarul penal al cetăţeanului G.. V. şi încă a şapte persoane, care au format un grup armat, ofiţerul de urmărire penală, în procedura căruia se afla dosarul în cauză, a înaintat învinuirea pe art. 283 şi 227 al. 2 C.P. al R.M., deoarece, în timpul săvârşirii atacului, G.. V. a transmis membrilor grupului un automat de tipul „Kalaşnikov”. Instanţa judiciară, examinând materialele dosarului în cauză, a pronunţat o sentinţă, potrivit căreia G. V. a fost recunoscut culpabil pe art. 283 CP al R.M., fiindu-i numită pedeapsa

corespunzătoare. Este corectă hotărârea instanţei?Soluţia: Hotărîrea instanţei este corectă, însă, dacă vinovatul în afară de participarea la atacurile bandei, săvârşeşte din propria iniţiativă o infracţiune, care nu întră în planurile bandei, atunci acţiunile lui trebuie calificate prin cumul de infracţiuni expuse de prima instanţă.Speţa № 2. Pe data de 23 martie 2001, aproximativ pe la ora 15.00, cetăţeanul U., aflându-se în stare de ebrietate, a intrat în incinta agenţiei № 44 a “Băncii de Economii “, situată pe strada Bulgară, mun. Bălti pentru a schimba 210 de dolari S.U.A. în valută naţională, unde, neîntemeiat, a început să o înjure pe casiera P.A., încălcând grosolan ordinea publică, regimul de lucru al agenţiei şi manifestând o deosebită obrăznicie, lovind-o, ulterior, pe o altă cetăţeană peste faţă. În acest moment, gardianul Cebotari a încercat să curme acţiunile cetăţeanul Ursu, el însă, i-a rupt gardianului uniforma, după ce, înjurând obraznic ceilalţi clienţi, a ieşit în curtea agenţiei, unde găsise o piatră cu care se îndârjise la cetăţeana Z., care dorea să intre în agenţie. După ce aceasta îi făcuse observaţie, o lovise cu piatra peste picior, cauzându-i leziuni corporale uşoare. Astfel, cetăţeanul U., a încălcat grosolan ordinea publică, manifestând o vădită lipsa de respect faţă de societate şi exprimând o deosebită obrăznicie, însoţită cu violenţa faţă alţi cetăţeni.Cum va fi calificată fapta săvârşită? Soluţia: Cetăţeanul U. a comis infracţiunea prevăzută de alin. 2 art. 287 C.P. al R.M.

Speţa № 3. Pe data de 1 ianuarie 2001, aproximativ la ora 6.30 min., I. I. împreună cu P. P. şi cu alţi tineri, fiind toţi în stare de ebrietate, din impulsuri huliganice, în prezenţa cetăţenilor R. R. şi C. C., s-au apropiat de P. V. care stătea lângă la uşa de la bloc şi l-au înjurat, încălcând, astfel, ordinea publică şi exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate. I. I. l-a apucat pe P. V. de mâini, iar P. P. l-a lovit cu piciorul în abdomen. P. V. s-a zmuls din mîinile lor şi a început să fugă, dar I. I. împreună cu alţii l-au ajuns şi, exprimând o obrăznicie deosebită, au început să-l lovească cu pumnii, strigând şi înjurându-i pe cei din jur. Când P. V. a căzut, I. I. împreună cu alţi băieţi neidentificaţi continuau să-l bată cu picioarele în cap şi în corp. Ca rezultat al acţiunilor lor, P. V. a primit leziuni corporale uşoareMODULUL 15. Infracţiuni contra justiţiei

1 Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor contra justiţiei.

2 Infracţiuni săvârşite de persoanele care efectuează justiţia. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală a unei persoane nevinovate. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Reţinerea sau arestarea ilegală. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Constrângerea de a face declaraţii. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Falsificarea probelor de o persoană cu funcţii de răspundere (art.310, alin.2). Înlesnirea evadării. Noţiunea şi agravantele infracţiunii. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise cu folosirea situaţiei de serviciu (art.332, aln.2). Divulgarea datelor urmăririi penale(art.315, aln.2)

3 Infracţiuni săvîrşite de persoanele în privinţa cărora au fost aplicate măsuri de constrângere juridică. Evadarea din locurile de deţinere. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoarea. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului.

4 Infracţiuni săvîrşite de persoanele obligate potrivit legii sau datoriei cetăţeneşti de a acorda ajutor justiţiei sau de a nu împiedica înfăptuirea ei. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală. Formele infracţiunii. Agravantele infracţiunii. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Falsificarea probelor(art.310, alin.1 şi 3). Denunţarea calomnioasă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Condiţiile liberării de răspunderea penală. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Constrîngerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau a traducerii incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţii. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Divulgarea datelor urmăririi penale (art.315, alin.1). Divulgarea datelor urmării penale (art.315, alin 1).

5 Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi participanţii la procesul penal. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Neexecutarea intenţionată a

hotărîrii instanţei de judecată. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise (art.322, alin.1). Favorizarea infracţiunii. Noţiunea şi semnele infracţiunii. Persoanele care nu sunt pasibile de pedeapsă pentru favorizarea infracţiunii.

PLAN DE CURS

2 Infracţiuni săvârşite de persoanele care efectuează justiţia. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală a unei persoane nevinovate. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Reţinerea sau arestarea ilegală. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 306. TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNEI PERSOANE NEVINOVATE

(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care efectuează urmărirea penală

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;

b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;

c) soldată cu urmări grave

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

1. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea procesului penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa unei persoane, ştiind că este nevinovată.

2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului.

3. Latura obiectivă se realizează prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului penal, dispunerea arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa unei persoane nevinovate.

4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării ordonanţei respective, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.

5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg infracţiuni după gradul prejudiciabil prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea specială a prezentului cod.

În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni efectuate în cazul primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte, promisiuni, servicii, avansare în serviciu etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din propria iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.

În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi degradant al persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli psihice, sinucidere sau vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în baza acestui punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real de infracţiuni.

6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul ştie cu certitudine că e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat.

7. Subiectul infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere încadrată în organele de drept (procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire penală).

Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII

(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii

se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;

b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;

c) soldată cu urmări grave

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei în condiţii bune şi respectiv referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului; în cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării nelegitime a unei persoane sunt lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.

2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a unei persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea infracţiunii care se confirmă prin probe administrate în cauză.

Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul administrativ la examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform procedurilor judiciare.

Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile, de contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.

Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva hotărârilor, sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.

Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul acestui articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor participante la proces (încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de arestare, refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest, suspendarea cauzei etc.); încălcarea respectivă trebuie să fie stabilită de către instanţa ierarhic superioară.

3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a comis una din acţiunile incriminate şi s-a produs urmarea periculoasă.

4. Latura subiectivă a infracţiunii se constituie din intenţie directă sau indirectă.

5. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia (judecător, judecătorul de instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din ţară).

6. Pentru alin.2 al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile prevăzute în p.5 al art.306.

3 Infracţiuni săvîrşite de persoanele în privinţa cărora au fost aplicate măsuri de constrângere juridică. Evadarea din locurile de deţinere. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE

(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvârşită de persoana care execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,

se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Aceeaşi acţiune:

a) săvârşită repetat;

b) săvârşită de două sau mai multe persoane;

c) însoţită de aplicarea violenţei;

d) săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.

1. Unul din principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM).

În scopul asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cadrul justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea evadării.

Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 CP şi se prezintă sub două variante. În alin.1 se incriminează fapta de evadare în varianta simplă (tip), iar în alin.2 este incriminată fapta în varianta agravată.

2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al măsurilor

privative de libertate luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al pedepselor privative de libertate. În cazul evadării însoţite de aplicarea violenţei (alin.2 art.317 CP) infracţiunea dată poate avea şi un obiect juridic secundar - relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei.

Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest caz obiectul material al infracţiunii de evadare.

3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune de evadare din locurile de deţinere. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.

Acţiunea de evadare din locurile de deţinere constituie o sustragere de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de deţinere.

Locurile de deţinere sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele faţă de care a fost dispusă măsura preventivă - arestarea preventivă. De asemenea se consideră evadat cel care fuge de sub escortă, din mijloacele de transport în timpul etapării deţinutului, din biroul procurorului sau al ofiţerului de urmărire penală, din şedinţa de judecată etc.

Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace.

Astfel, evadarea poate fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de deţinere, escaladare, travestire, substituire de persoane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau inducerea pazei în eroare, coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte evadarea (de exemplu - prin mituire, distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se întrunesc condiţiile unei alte infracţiuni, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni evadare plus fapta penală respectivă.

4. Subiect activ (autor) al evadării pot fi două categorii de persoane:

condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;

bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă - arestarea preventivă.

Aceste persoane pot fi subiecţi ai evadării în cazul în care ele sunt condamnate sau arestate preventiv legal. În cazul în care persoana se află în locul de deţinere şi evadează, iar ulterior ea este recunoscută nevinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru evadare. În momentul evadării persoana nu avea calitatea legală de condamnat, bănuit, învinuit sau inculpat. În afară de aceasta, în cazul evadării prevăzute de alin.1 art.317 CP subiect al infracţiunii date poate fi numai persoana care a atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.2 art.317 - persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani (alin.2 art.21 CP).

Subiectul pasiv secundar (parte vătămată) al evadării poate fi persoana împotriva căreia au fost folosite violenţele.

5. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul infracţiunii este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal. Motivul evadării nu are importanţă pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă pentru individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei.

6. Evadarea săvârşită în mod repetat sau însoţită de aplicarea violenţei ori săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme, precum şi săvârşită de două sau mai multe persoane, constituie varianta agravată a evadării prevăzute de alin.2 art.317 CP.

Prin evadare săvârşită repetat se înţelege săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de evadare, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (art.32 CP).

Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai împotriva persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva oricărei alte persoane care încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare (personalul tehnic sau auxiliar al penitenciarului, alţi deţinuţi etc.).

În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una din consecinţele prevăzute în art.145 sau art.151-153 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.

Înţelesul termenului de arme şi al expresiei altor obiecte folosite în calitate de arme folosit în textul alin.2 art.317 CP este dat în art.129 CP. Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele declarate astfel prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.

Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme atrage răspunderea penală conform alin.2 art.311 CP numai în cazul în care ea a contribuit efectiv la evadare. Nu constituie evadare în formă agravată acţiunile făptuitorului care, de exemplu, avea asupra sa armă, dar pe care nu a folosit-o în scopul de a facilita evadarea.

Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul a avut în vedere înţelegerea sau cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).

Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune distinctă în art.318 CP - înlesnirea evadării (a se vedea p.2 din comentariul la art.318 CP).

7. Evadarea este o infracţiune de acţiune, săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se manifeste atât în forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.

Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată în momentul în care cel aflat legal în locurile de deţinere a ieşit complet din această stare, devenind liber în urma activităţii sale ilegale.

4 Infracţiuni săvîrşite de persoanele obligate potrivit legii sau datoriei cetăţeneşti de a acorda ajutor justiţiei sau de a nu împiedica înfăptuirea ei. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală. Formele infracţiunii. Agravantele infracţiunii.

Articolul 303. AMESTECUL ÎN ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ŞI ÎN URMĂRIREA PENALĂ

(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ilegale

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în persoana judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale pentru a evita amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau efectuarea urmăririi penale.

2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală. Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului de urmărire penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni îndreptate spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a persoanelor implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane - subiecţi ai procedurii penale pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.

3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate manifesta în acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor prevăzute de art.305 CP) lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc. Legea penală în acest scop nu stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.

4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul admiterii acţiunilor prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în activitatea instanţei, a urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală nu este obligatorie, însă astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la aplicarea pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest articol.

5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea acţiuni urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.

6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se înţelege folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete, ordine pentru a influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii agreabile acestei persoane.

7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana vinovată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, în activitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte survenirea rezultatului infracţiunii.

8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.

Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere, conform art.123 CP.

SPEŢESpeţa № 4. Din gelozie, bănuind că soţul întreţine relaţii extraconjugale cu partea vătămată, inculpata a sesizat organele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de avort şi furt. Inculpata a recunoscut împrejurarea că denunţul a fost făcut cu rea credinţă. Este corectă încadrarea juridică dată faptei în condiţiile în care denunţul a fost anonim ?

Soluţia: În mod corect, fapta va constitui infracţiunea de denunţare calomnioasă şi va fi încadrată în prevederile art. 311 alin.2, C.P. al R.M., lit. a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.Speţa № 5. În fapt, prin diferite sesizări adresate unor organe de stat, inculpatul a învinuit un funcţionar că a luat mită. Care este încadrarea juridică a faptei ?Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.Speţa № 95. C. I. a denunţat calomnios personalitatea lui C. V. pentru faptul că acesta, fiind contabil apoi preşedintele de gospodăriei ţărăneşti în perioada anului 1990-1983, a delapidat sume enorme de bani, fapt expus în repetate rânduri la adunările acesteia. Ulterior C. I. a ocupat funcţia de contabil. Dar comisia creată ca urmare a numirii expertizei, nu a putut dovedi infracţiunea de delapidare din cauza lipsei documentelor ca atare. Cu toate că din materialele dosarului lipsa sumelor a fost demonstrată. MODULUL 15. Infracţiuni săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere

1 Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere.

2 Noţiunea persoanei cu funcţie de răspundere. Noţiunea persoanei cu o înaltă funcţie de răspundere.

3 Infracţiuni săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere cu caracter general. Corupere pasivă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Neglijenţa de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Refuzul de a îndeplini legea. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Falsul în acte publice. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

4 Alte infracţiuni contra autorităţii publice, intereselor serviciului de stat şi serviciului în organele autoadministrării locale. Traficul de influenţă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Acceptarea de către un funcţionar a recompensei ilicite. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Coruperea activă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

PLAN DE CURS

2 Noţiunea persoanei cu funcţie de răspundere. Noţiunea persoanei cu o înaltă funcţie de răspundere.

Prin noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere (alin.3) se înţelege persoana cu funcţii de răspundere al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de CRM: preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului (art.78), prim-ministrul şi membrii guvernului (art. 82, 98, 101), judecătorii din instanţele de judecată de toate nivelurile (art.116), magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii (art.122), procurorul general şi procurorii ierarhic inferiori (art.125), membrii Curţii de Conturi (art.133), preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale (art.136) etc. care coincid cu prevederile art.123 alin.2 CP.

De asemenea sub incidenţa sensului exprimat de noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere cad persoanele al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în organele a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de legile prevăzute în alin.3 art.72 CRM şi coincide cu noţiunea prevăzută la alin.2 art.123 CP. În calitate de persoană cu înaltă funcţie de răspundere poate să apară şi orice persoană căreia persoana cu înaltă funcţie de răspundere i-a delegat împuternicirile sale.

3 Infracţiuni săvîrşite de persoane cu funcţie de răspundere cu caracter general. Corupere pasivă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ(1) Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru  a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la  autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă,se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale  şi cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:a) repetat; b) de două  sau mai  multe  persoane;c) cu  extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);d) în proporţii marise pedepsesc cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale  şi cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:a) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;b) în proporţii deosebit de mari;c) în interesul unui grup  criminal organizat sau  al unei organizaţii criminale,se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale  şi cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

4 Alte infracţiuni contra autorităţii publice, intereselor serviciului de stat şi serviciului în organele autoadministrării locale. Traficul de influenţă. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii..

Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

(1) Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;

b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale.

[Art.326 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Alin.1 art.326 CP explică traficul de influenţă la general în sensul că faptă exprimată prin primirea ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să săvârşească ori să nu săvârşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu săvârşite, au produs sau nu rezultatul scontat.

Făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani sau al altor bunuri, avantaje necuvenite - să intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu care se face înţelegerea.

2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a serviciilor publice a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.

3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor sume de bani, bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul determinării unui funcţionar să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a altor bunuri, iar acceptarea serviciilor, bunurilor, avantajelor... presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile date sau înţelegerea de moment sau pe viitor a acestor persoane asupra valorilor şi bunurilor care urmează a fi transmise sau luate.

Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin ameninţare, violenţă, şantaj.

Înţelegerile, acceptările, estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot avea loc direct între persoanele interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru sine, cât şi pentru o altă persoană.

4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele:

a) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public care urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu;

b) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act care depinde de funcţiile lui de serviciu;

c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă funcţionarul în folosul persoanei interesate să urmeze după acţiunile făptuitorului care a promis, a pretins, a acceptat, a primit bunuri, bani etc. În cazul în care făptuitorul nu a intervenit către funcţionarul vizat în interesul persoanei respective, iar funcţionarul a îndeplinit actul solicitat şi făptuitorul ştia despre aceasta, fapta nu constituie trafic de influenţă, ci escrocherie.

5. Termenul repetat prevăzut la alin.2 presupune săvârşirea a două şi mai multor infracţiuni prevăzute de art.326 CP de către făptuitor în folosul uneia şi aceleiaşi sau al altei persoane interesate.

Prin primire de bunuri sau avantaje în proporţii mari se înţelege aprecierea în bani a valorilor transmise la nivelul preţurilor de piaţă sau în baza raportului de expertiză ori al specialiştilor. Conform prevederilor art.126 CP, dauna în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi convenţionale (10.000 lei).

6. Termenul primire de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari se caracterizează prin mărimea daunei evaluate în bani. Conform comentariului prevăzut la p.7, sub incidenţa prevederii legale stipulate în alin.3, lit.a) cade dauna care depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale (30.000 lei).

Conţinutul sintagmei în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale din alin.3, lit.b) este prevăzut în art.46 şi 47 CP care urmează să fie apreciat în mod adecvat.

7. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează prin două sau toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri...) personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale diferite de timp, reprezintă în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită).

Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a interveni în faţa unui funcţionar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce intră în obligaţiunile lui pentru trafic de influenţă (pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).

8. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.

9. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă asupra unui funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină funcţionarul să facă sau să nu facă, să obţină sau să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă nu este necesar ca acest scop să fie realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat la momentul primirii sau pretinderii unui bun sau avantaj.

10. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de influenţă urmează să fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca bunuri dobândite ilicit.

Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta urmează să achite în folosul statului echivalentul lor în bani.

Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU

1. Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

2. Aceeaşi acţiune:

a) săvârşită repetat;

b) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;

c) soldată cu urmări grave

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

3. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii organelor autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor cu funcţii de răspundere în scopul îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.

2. Persoană cu funcţii de răspundere este persoana care cade sub incidenţa prevederilor art.123 CP. Punctele 5 şi 6 din comentariul de la art.324 CP se aplică respectiv.

Nu cad sub incidenţa noţiunii de persoană cu funcţii de răspundere persoanele angajate în organele autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept şi în alte organe de stat care execută doar atribuţii profesionale sau tehnice (ingineri, medici, electricieni, grefieri etc.).

3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-o acţiune în cazul îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul neîndeplinirii unui act care urma să fie îndeplinit.

Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte atribuţiile, drepturile şi obligaţiunile persoanei cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în alte acte subordonate legii, care reglementează activitatea de serviciu a acesteia.

Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, când desfăşoară activităţi legate de atribuţiile sale de putere şi de serviciu.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către făptuitor trebuie să aibă neapărat la bază un interes material ori alte interese personale, dacă aceste acţiuni sau inacţiuni au cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice. Dacă aceste urmări lipsesc, nu poate fi vorba de răspundere penală.

4. Interesele generale ale societăţii, încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, crearea obstacolelor sau tulburărilor în activitatea organelor puterii şi a altor instituţii publice, încălcarea ordinii de drept, tăinuirea infracţiunilor săvârşite etc. sunt considerate obiective asupra cărora se orientează acţiunile de cauzare de daune în proporţii considerabile intereselor publice.

Sfera destul de largă a intereselor care poate exprima activitatea persoanei în concordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care legea le recunoaşte şi le garantează (dreptul la proprietate, dreptul la viaţă, dreptul la apărare, dreptul la siguranţa personală, dreptul la libera asociere, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la învăţătură, libera concurenţă, libertatea

conştiinţei etc.), se consideră daune în proporţii considerabile cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar public sau orice alt funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea de autor al infracţiunii. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de organizatori, instigatori, complici sau coautori.

6. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce atingere intereselor publice sau drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, urmărind sau acceptând producerea acestui rezultat.

Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui articol.

7. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate urmări alt interes personal.

Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte scopul de a dobândi bunuri materiale, bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin îndeplinirea sau neîndeplinirea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.

Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a avea alte avantaje, nepatrimoniale, prestări servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de serviciu, susţinere profesională sau de a-şi ascunde incompetenţa etc., dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.

Dacă, în urma abuzului de serviciu, a fost delapidată, prin înşelăciune sau abuz de încredere, averea străină încredinţată pentru administrare făptuitorului, calificarea acţiunilor acestuia se va face numai în baza art.190, 191, 196 CP. Însă dacă abuzul de serviciu a fost săvârşit din motive de profit, dar nu a avut drept scop sustragerea averii, acţiunea cade sub incidenţa prevederilor art.327 CP.

8. Prin noţiunea de acţiune săvârşită repetat (alin.2 lit.a) se presupune săvârşirea de către acelaşi făptuitor a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.327 CP.

Prin sintagma săvârşit de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere din lit.b) se înţeleg persoanele care sunt alese sau numite în modul prevăzut de CRM sau de o lege organică (miniştri, deputaţi, judecători, procurori, comisari...). Comentariul de la p.8 al art.324 CP se aplică respectiv.

Sintagma soldată cu urmări grave din lit.c) urmează să fie apreciată, de la caz la caz, pornindu-se de la împrejurările concrete ale cauzei, dacă au fost stabilite avarii cu pagube enorme, oprirea şi staţionarea transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau întreprinderi, cauzarea unui prejudiciu material, indiferent de forma de proprietate, în proporţii deosebit de mari, mai mult de 1500 unităţi convenţionale (30.000 lei), cauzarea de deces sau de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii chiar în privinţa unei singure persoane.

9. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, prevăzut la alin.3, trebuie coroborat cu prevederile art.46 şi 47 CP.

10. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii făptuitorului, au survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau juridice. SPEŢESpeţa № 6. În speţă, la rugămintea unui coleg X, inculpatul Y a intervenit pe lângă şeful biroului

administrativ din cadrul unităţii Z (care avea, printre altele, şi atribuţia de a întocmi comunicările necesare pentru ocuparea spaţiului locativ, către persoanele cărora li s-au repartizat camere la căminul de nefamilişti), pentru a-1 ajuta pe acesta să ocupe o cameră la cămin.Cel solicitat a fost de acord, dar a pretins, prin intermediul inculpatului, suma de 3 000 lei, bani care, tot prin intermediul inculpatului, au fost daţi funcţionarului în cauză. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior. Speţa № 7. Având calitatea de medic- şef la un dispensar dependent de o întreprindere, inculpata a primit de la unii salariaţi ai unităţii diverse sume de bani pentru a le elibera certificate de concediu medical.Prin rechizitoriul procurorului, inculpata a fost trimisă în judecată, iar ulterior condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie pasivă art. 324 C.P. al R.M. În apărarea sa, inculpata a susţinut că ea nu poate fi subiect al acestei infracţiuni, adică nu are calitatea de funcţionar public.Instanţa de judecată a calificat fapta ca primirea de mijloace necuvenite art. 330 C.P. al R.M., în concurs ideal art. 33 alin. 3 C.P. al R.M. cu infracţiunea de fals în acte publice art. 332 C.P. al R.M.Cum va proceda instanţa de recurs ?Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.Speţa № 108. În fapt, în calitate de oficţer de urmărire penală, funcţionar cu atribuţii de constatare şi sancţionare a unor contravenţii, inculpatul a întocmit un proces verbal de constatare fictiv şi apoi a semnat în fals pe actul astfel plăsmuit pentru un martor asistent. Care este încadrarea juridică a faptei?Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.Speţa № 9. În fapt, inculpatul a falsificat datele înscrise în carnetul său de muncă, apoi a prezentat acest carnet la încadrarea într-o organizaţie şi apoi, în mod repetat, a încasat o retribuţie superioară celei la care era îndreptăţit. Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?Soluţia o găsiţi independent, consultând literatura recomandată, practica judiciară în domeniu, mostrele de soluţionare a speţelor expuse anterior.

MODULUL 16. Infracţiuni săvîrşite de persoanele care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale

1 Caracteristica generală, noţiunea şi sistemul infracţiunilor săvîrşite de persoanele care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale.

2 Noţiunea persoanei care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. Luarea de mită. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Abuzul de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Depăşirea atribuţiilor de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

3 Alte infracţiuni contra intereselor organizaţiilor comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. Darea de mită. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. PLAN DE CURS

2 Noţiunea persoanei care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. Luarea de mită. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Abuzul de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii. Depăşirea atribuţiilor de serviciu. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 333. LUAREA DE MITĂ

(1) Luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă asemenea acţiune intră în obligaţiile de serviciu ale mituitului,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu extorcarea mitei;

d) în proporţii mari

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) în proporţii deosebit de mari;

b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.

[Art.333 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii, privilegii sau orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui funcţionar ce gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori spre a săvârşi un act contrar acestor obligaţiuni.

2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de a solicita sau primi, direct sau prin mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau promisiunii privind un asemenea avantaj pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca această persoană să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând obligaţiunile sale de serviciu.

3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate juridică, a cărei activitate se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul de bunuri) sau în sfera serviciilor (transport, telecomunicaţii etc.).

4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări comune, care se constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a realiza nişte activităţi organizate.

5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe un termen determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un scop anumit (fundaţia etc.) în condiţiile legii.

6. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.

7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale mituitului în interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia că asemenea acţiuni sau inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.

Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse alimentare, bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau dreptul de a primi avere în proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de la obligaţii materiale, datorii etc.), acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport fără plată, transportarea fără plată a mărfurilor, primirea fără plată a biletelor de tratament, lucrări de construcţii şi reparaţii fără plată şi altele); titluri de valoare sunt determinate de către legislaţia în vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199 din 18.11.98, MO nr.27-28 din 23.03.99 şi HG nr.770 din 03.08.2001, MO nr.97-99 din 17.08.2001); privilegii sau avantaje (plata premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare abuzivă, avansare în post, prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin mituitului în coraport cu circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.

Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor care se află într-o funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor oficiale sau de serviciu, nu cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul comentat.

8. Pentru noţiunile prevăzute la alin.2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c) cu estorcarea mitei este valabil comentariul de la p.7 al art.327, iar noţiunea în proporţii mari de la lit.d) se consideră mita exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi convenţionale şi egală cu 10.000 lei. Pentru noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) - în proporţii deosebit de mari - şi alin.3 lit.b) - în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale - sunt valabile explicaţiile date în comentariul art.326, p.6.

9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art.124.

Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, însă lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele plăţi sau servicii cu caracter necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de mită. Aceste acţiuni pot conduce doar la răspunderea disciplinară a făptuitorului.

10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală conştientizează şi doreşte să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în sfera obligaţiunilor de serviciu, un bun, un avantaj patrimonial sau un privilegiu.

Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege că anume în asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la mituitor bani şi alte valori, chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere drept mită, dar nu are intenţia de a proceda astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa infracţiunii de înşelăciune sau abuz de încredere (p.20, HP CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Chişinău, 2002, pag.350).

11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii, urmează să fie confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept mită sau prestări servicii au fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului echivalentul acestora în bani.

3 Alte infracţiuni contra intereselor organizaţiilor comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. Darea de mită. Noţiunea, semnele şi agravantele infracţiunii.

Articolul 334. DAREA DE MITĂ

(1) Darea de mită

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:

a) repetat;

b) de două sau mai multe persoane;

c) în proporţii mari

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) în proporţii deosebit de mari;

b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.

(3) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită de ea.

[Art.334 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]

1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase, valori ori avantaje persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art.333 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii nestatale, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor din sectorul obştesc şi privat.

3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute alternativ în textul art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.

Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p.8 al art.333 CP se răsfrânge şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de dare de mită şi comentariile ce vizează coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici naţionali (art.324 şi 325 CP).

4. Noţiunile prevăzute la alin.2, lit.a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în proporţii mari au aceeaşi interpretare ca în comentariile din p.9 al art.333, p.7 al art.327, p.4 art.324 CP. Noţiunile prevăzute în alin.3 au fost explicate în comentariul de la art.326, p.6.

5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat. În această calitate poate să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi

săvârşită de o singură persoană care a atins vârsta de 16 ani sau prin coautorat, instigare, complicitate.

6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă bani, bunuri, avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală şi acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume prin intermediul mituirii pentru acţiunile sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.

7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă mituitului bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a realizat sau nu acţiunile pe care trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.

8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de răspunderea penală dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a autodenunţat înainte ca organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu ştia că în privinţa lui se efectuează o urmărire penală.

Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente (organele vamale, organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).

9. În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în condiţiile alin.3 banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite mituitorului, urmând ca instanţa să invoce motivele respective în sentinţa adoptată.

10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează a fi încasate de la mituitor în valoarea lor exprimată în bani.