CADRUL LEGISLATIV ROMÂNESC PRIVITOR LA ASISTENŢA ŞI ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR

Drd. Daniel FILIMON

Ralierea legislaţiei româneşti la standardele şi cerinţele impuse de spaţiul european a condus la adoptarea unor serii de măsuri legiuitoare care subliniază atenţia permanentă acordată promovării şi

protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dreptul la viaţă, la ocrotirea sănătăţii şi asigurarea unui mediu sănătos ocupă un loc central în spaţiul legislativ românesc.

În acord cu tradiţia şi învăţătura ortodoxă, legislaţia românească în vigoare protejează viaţa şi libertatea persoanei printr-o serie de dispoziţii legale ce privesc aspecte precum: asigurarea dreptului la viaţă al individului, promovarea unor măsuri care să încurajeze păstrarea şi ocrotirea sănătăţii, asigurarea asistenţei medicale în cazul victimelor, bolnavilor, persoanelor cu handicap şi bătrânilor, crearea şi garantarea unui mediu sănătos şi a unor condiţii de trai satisfăcătoare. Ne interesează, în cele ce urmează, textele de lege care formează cadrul legislativ românesc în legătură cu asistenţa şi îngrijirea bolnavilor şi a persoanelor cu handicap.

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI urmăreşte prin consacrarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei să stabilească garanţii cât mai eficiente pentru apărarea persoanei umane şi a vieţii ei private. În actul constituţional, o primă categorie de drepturi fundamentale au ca obiect ocrotirea persoanei umane şi a vieţii ei private. În această categorie se numără şi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. De asemenea, în rândul drepturilor fundamentale întâlnim şi dreptul la asistenţă medicală şi ocrotirea sănătăţii, respectiv dreptul la asigurarea unui mediu sănătos. Se poate observa, aşadar, orientarea normelor constituţionale spre siguranţa şi asistenţa persoanei.

Remarcăm cu predilecţie 3 articole ale actului constituţional care fac referire la subiectul nostru: art. 22 stipulează: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică sunt garantate. Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. Pedeapsa cu moartea este interzisă”; art. 34 aminteşte: „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Organizarea asistenţei ... precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii”; iar art. 35 subliniază faptul că „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.

Observăm astfel că, în calitate de lege organică fundamentală a statului, Constituţia României acordă un interes deosebit protejării şi siguranţei vieţii persoanei. Acest interes se materializează, atât prin asigurarea unui mediu de viaţă eficient, cât şi prin garantarea asistenţei medicale a bolnavilor şi a celor aflaţi în suferinţă.

CODUL CIVIL (Legea 287/2009) reglementează în Titlul al II-lea (despre persoana fizică), Capitolul II, Secţiunea a II-a, drepturile la viaţă, la sănătate şi la integritate ale persoanei fizice. Pe parcursul articolelor 61-69 se prevede faptul că „viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite de lege”, corpul uman fiind inviolabil. Orice tentative şi/sau acte ilicite aduse integrităţii corpului uman cad sub incidenţa legii, persoana având dreptul la asistenţă medicală în caz de nevoie. Se consolidează astfel dreptul constituţional la viaţă şi la îngrijire medicală.

CODUL FAMILIEI şi CODUL MUNCII (Legea 288/2007 şi Legea 40/2011) conţin, de asemenea, dispoziţii privitoare la asistenţa medicală a persoanei şi dreptul la viaţă. Astfel, capitolul IV (art. 86-96) din Codul Familiei reglementează obligaţia de întreţinere (prin întreţinere, în sens larg, înţelegându-se şi asistenţa persoanelor „în nevoie” – art. 96) dintre membrii familiei. În aceeaşi măsură, art. 101 prevede datoria părinţilor de a asigura sănătatea şi dezvoltarea fizică a minorului,

CADRUL LEGISLATIV EUROPEAN CU PRIVIRE LA ASISTENŢA BOLNAVILOR

orice purtare abuzivă soldată cu atingerea sănătăţii şi/sau dezvoltării fizicea copilului soldându-se cu decăderea din drepturile părinteşti potrivit art. 109. La rândul lui, Codul Muncii reglementează prin titlul al V-lea (art. 175-191) „sănătatea şi securitatea în muncă”. Se subliniază obligaţia angajatorului de a „asigura protecţia şi sănătatea angajaţilor” şi de a asigura accesul salariaţilor la serviciul medical de medicina a muncii; stabilirea unor măsuri de „protecţie şi prevenire a accidentelor de muncă” precum şi obligaţiile medicului de medicina muncii de a supraveghea şi asigura controlul şi asistenţa medicală a salariaţilor.

LEGEA SĂNĂTĂŢII nr. 95/2006 cuprinde dispoziţii privitoare la desfăşurarea activităţii medicale din ţară noastră. Sunt prezente norme care legiferează, printre altele, rolul asigurărilor de sănătate, controlul şi desfăşurarea activităţii centrelor spitaliceşti, statutul medicilor şi desfăşurarea activităţii de asistenţă medicală în spitalele din România. De remarcat textul art. 226 care stipulează: „asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea suferinţei, după caz. Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţii medicali şi de alt personal sanitar, la indicaţia şi sub supravegherea medicului”.

Printre alte acte legislative din România, care reglementează asistenţa persoanelor bolnave şi aflate în suferinţă, amintim: Legea 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi asistenţa persoanelor cu handicap, Legea nr. 71/2008 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionare Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, Legea 292/2011 privind asistenţa socială, H.G. nr. 617/2004 privind prevenirea şi combatarea exploatării copiilor prin muncă, O.U.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului etc.

Coordonatele legislative amintite mai sus indică o activitate fermă şi opulentă a legiuitorului român, referitoare la protecţia şi asigurarea îngrijirii bolnavilor şi a persoanelor cu handicap. Indiferent de vârstă, statut social, sex sau religie cetăţenilor români le este recunoscut dreptul la viaţă şi la asigurarea calităţii acesteia, legea sprijinind apărarea, promovarea şi fundamentarea libertăţii persoanei şi a asistenţei medical-sociale în caz de necesitate.

2