bulgaria

18
Capitolul I Bulgaria este o țară din Europa de Sud-Est. Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Cu un teritoriu de 110.994 km², Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa. Poziția sa a făcut din ea o răscruce istoric a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte și dovezi ale prelucrării metalelor din lume. Culturile preistorice au început să se dezvolte în Bulgaria de astăzi în neolitic. Istoria sa antică a fost marcată de prezența tracilor, și ulterior de a grecilor și romanilor. Apariția poporului și statului bulgar unificat datează de la Primul Imperiu Bulgar, care a dominat mare parte din Balcani și a funcționat ca centru cultural al popoarelor slave în Evul Mediu. După căderea celui de al Doilea Imperiu Bulgar în 1396, teritoriul său a căzut sub dominație otomană timp de aproape 500 de ani. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 a avut ca rezultat apariția celui de al treilea stat bulgăresc, devenit independent în 1908. Anii ce au urmat au fost marcați de conflicte cu vecinii, în contextul cărora Bulgaria s-a aliat cu Germania în ambele războaie mondiale. În 1946, a devenit stat comunist cu partid unic până în 1989, când Partidul Comunist Bulgar a permis alegeri libere. După 1990, Bulgaria a devenit o democrație și o economie de piață. Populația de 7,36 de milioane este predominant urbană, fiind concentrată în reședințele celor 28 de regiuni. Majoritatea activităților comerciale se concentrează în capitala Sofia. Cele mai bine dezvoltate sectoare ale economiei sunt industria grea, ingineria energetică, agricultura și turismul, toate bazându-se pe resurse disponibile local. Bulgaria ocupă o porțiune din estul peninsulei Balcanice, învecinându-se cu cinci țări—cu Grecia și Turcia la sud, cu Macedonia și Serbia la vest si cu România la nord. Frontierele terestre au o lungime totală de 1.808 km, iar

Upload: catoiu

Post on 03-May-2017

216 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Bulgaria

Capitolul I

Bulgaria este o țară din Europa de Sud-Est. Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Cu un teritoriu de 110.994 km², Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa. Poziția sa a făcut din ea o răscruce istoric a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte și dovezi ale prelucrării metalelor din lume.

Culturile preistorice au început să se dezvolte în Bulgaria de astăzi în neolitic. Istoria sa antică a fost marcată de prezența tracilor, și ulterior de a grecilor și romanilor. Apariția poporului și statului bulgar unificat datează de la Primul Imperiu Bulgar, care a dominat mare parte din Balcani și a funcționat ca centru cultural al popoarelor slave în Evul Mediu. După căderea celui de al Doilea Imperiu Bulgar în 1396, teritoriul său a căzut sub dominație otomană timp de aproape 500 de ani. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 a avut ca rezultat apariția celui de al treilea stat bulgăresc, devenit independent în 1908. Anii ce au urmat au fost marcați de conflicte cu vecinii, în contextul cărora Bulgaria s-a aliat cu Germania în ambele războaie mondiale. În 1946, a devenit stat comunist cu partid unic până în 1989, când Partidul Comunist Bulgar a permis alegeri libere. După 1990, Bulgaria a devenit o democrație și o economie de piață.

Populația de 7,36 de milioane este predominant urbană, fiind concentrată în reședințele celor 28 de regiuni. Majoritatea activităților comerciale se concentrează în capitala Sofia. Cele mai bine dezvoltate sectoare ale economiei sunt industria grea, ingineria energetică, agricultura și turismul, toate bazându-se pe resurse disponibile local.

Bulgaria ocupă o porțiune din estul peninsulei Balcanice, învecinându-se cu cinci țări—cu Grecia și Turcia la sud, cu Macedonia și Serbia la vest si cu România la nord. Frontierele terestre au o lungime totală de 1.808 km, iar coasta Mării Negre are o lungime de 354 km. Suprafața totală a țării este de 110.994 km², ceea ce o clasează pe locul 105 în lume. Coordonatele geografice ale Bulgariei sunt 43° lat. N. și 25° long. E.

Harta fizică a Bulgariei

Cele mai notabile unități de relief sunt Câmpia Dunării, Munții Balcani, Câmpia Traciei și Munții Rodopi.[64] Extremitatea sudică a Câmpiei Dunării este ușor înclinată până la poalele dealurilor subbalcanice, în vreme ce Dunărea formează mare parte din frontiera cu România. Câmpia Traciei este aproximativ triunghiulară, începând la sud-est de Sofia și lărgindu-se până la coasta Mării Negre.

Page 2: Bulgaria

Clima

Bulgaria are o climă dinamică, rezultată din poziționarea sa la întâlnirea maselor de aer mediteranean și continental, cu concursul efectului de barieră al munților. Bulgaria de nord are mediile de temperatură cu 1 °C mai mici și cele de precipitații cu 200 mm mai ridicate decât regiunile de la sud de Balcani. Amplitudinile temperaturii variază semnificativ de la zonă la zonă. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în țară este de -38,3 °C, în vreme ce cea mai ridicată este de 45,2 °C. Precipitațiile se ridică la 630 mm pe an, și fluctuează de la 500 mm în Dobrogea până la peste 2.500 mm în munți. Masele de aer continental aduc mari cantități de zăpadă iarna

Moneda oficială a Braziliei este leva bulgara . Curs valutar 1 leva - 2,3237 RON

Religi

Grup religios Populație Procentaj

Creștini ortodocși bulgari 6,552,751 82.64%

Musulmani 966,978 12.20%

Creștini romano-catolici 43,811 0.55%

Protestanți 42,308 0.53%

Altele 14,937 0.19%

Atei 283,309 3.57%

Religie nedeclarată 24,807 0.31%

Total 7,928,901 100%

Page 3: Bulgaria

Gastronomie

Gastronomia bulgareasca si turismul culinar

Este bine cunoscut faptul ca ofertele turistice promoveaza, in special, conditiile de cazare si de transport, atractiile turistice ale zonei, posibilitatile de shopping, posibilitatile de distractie, dar fac referire foarte putin sau aproape deloc la atractiile culinare.

Bucataria traditionala bulgara este considerata drept una dintre cele mai sanatoase din Europa, nu numai datorita ingredientelor folosite, ci si datorita modului in care sunt preparate. Gastronomia este influentata de cea turceasca si greceasca, dar asta nu insemna ca nu va ofera caracteristici unice. Bulgarii situeaza in preferintele culinare pe primul loc carnea de ovine si legumele proaspete.

Faimoasa pentru salatele bogate ce insotesc fiecare masa, bucataria bulgara se remarca si prin diversitatea si calitatea produselor lactate, vinurilor si a bauturilor spirtoase precum rachiu, mastic si menta. Pe masa bulgarilor abunda supele calde sau reci si produsele de patiserie. Printre mancarurile traditionale se numara lapte acru, salata shopska, musaca, ghiveci, pita, sarmale, cozonac, drob de miel, supa de fasole, halva, baclava si compot.

Mancarurile bulgaresti sunt foarte usoare, pregatite cu ulei de floarea soarelui in asa fel incat ingredientele sa isi pastreze calitatile naturale. In special ghiveciurile si iaurtul au un loc de onoare pe masa.Un fapt destul de putin cunoscut este acela ca modul de preparare a iaurtului a fost descoperit chiar pe teritoriul Bulgariei, iar bulgarii sunt foarte mandri de descoperirea lor. Iaurtul este un produs lactat care se obţine prin fermentare. Principalul microorganism care participă în procesul de fermentare se numeşte Lactobacillus bulgaricus şi se întâlneşte în stare liberă numai pe teritoriul Bulgariei. Adevaratul iaurt bulgaresc este foarte consistent si are un gust specific extrem de placut.

Specialitatile traditionale se gatesc cu foarte multe legume si cu carne fiarta sau fripta la gratar, mai ales de pui sau de peste. Cea mai folosita mirodenie este cimbrul de gradina (numit chubritsa sau

Page 4: Bulgaria

cubrica), pe care il puteti intalni in aproape toate felurile de mancare.Felul de mancare cel mai caracteristic pentru gastronomia bulgareasca este ciorba de fasole, ale carei compozitie si gust difera de la o regiune la alta, in functie de traditia locala.

Ce se asorteaza mai bine cu preparatele bulgaresti? Muraturile! Sunt exceptionale, asa ca nu incercati cumva sa treceti pe acolo fara sa le gustati.

Foarte apreciata este si salata bulgareasca Shopska, a carei reteta provine de la locuitorii din apropierea oraselor Sofia si Dupnice, binecunoscuti prin conservatorismul lor. Salata Şopska este salata tradiţională, face parte din categoria aperitivelor şi reprezintă un simbol culinar al Bulgariei. Se prepară din roşii tăiate, castraveţi, ceapă, brânză telemea rasă sau fărâmiţată şi ardei gras sau capia (de preferinţă, ardei copţi). Se condimentează cu dressing de uleiuri vegetale (ulei de floarea soarelui sau de măsline). Uneori se pune şi puţin usturoi, mai ales dacă ardeii sunt copţi. Şopii o pregătesc dintr-un soi local de ardei, care au un gust iute plăcut.

In vreme ce inainte de masa bulgarii iau cu placere ca aperitiv o tarie de fructe, excelenta gastronomie bulgareasca este completata de numeroasele vinuri locale de foarte buna calitate, care se numara (mai ales cele rosii) printre cele mai apreciate la nivel european. Soiuri de vin tipic bulgaresti sunt Gamza si Mavrud (rosii), precum si Dimiat si Pamid (albe).

Page 5: Bulgaria

Mavrudul este un soi tradiţional bulgăresc de struguri roşii de vin, unul dintre cele mai vechi şi considerat de iubitori ca unul dintre soiurile locale cele mai valoroase şi de bună calitate. Vinul roşu produs din acesta se numeşte, de asemenea, Mavrud. Caracterizat de o culoare specifică rubiniu intens, o aromă foarte plăcută, în care poate fi detectată o aromă de mure şi dude coapte. Pastrate in butoaie din lemn de stejar, vinurile capata o aromă puternică, complexă şi un gust armonios şi dens.

Berea bulgareasca este din ce in ce mai apreciata si in unele restaurante de buna calitate se serveste si la halba. Cea mai cunoscuta marca este Stara Zagora, despre care se spune ca este cea mai gustoasa, si care se exporta. Printre bauturile tari specifice pentru Bulgaria se numara rakija (rachiu de vin), mastica (lichior de anason), lichorul de menta si vodca.

In ceea ce priveste desertul, nici aici bulgarii nu stau mai prejos. La desert, apreciaza fructele, placintele, baclavalele, orez cu lapte inghetata, placinta – un amestec inconfundabil din branza de oaie si lapte, nuga bulgareasca si multe altele!

Bulgaria a devenit în ultimii ani destinatia preferată de călatorii a turistilor români, atrasi în special de litoralul Mării Negre. Vecinii nostrii bulgari au speculat apetitul românilor pentru scoici si peste proaspăt, prins direct din Marea Neagră. Asa că, la doar câtiva kilometri de granita cu Vama Veche, bulgarii au deschis zeci de restaurante unde sortimentele sunt foarte variate cu fel de fel de specialităti culinare marine, care de care, mai gustoase.

Page 6: Bulgaria

Asadar, fie ca sunteti in tranzit in Bulgaria, intr-o mini-vacanta de 1 mai sau Paste or chiar intr-un sejur All Inclusive intr-un resort ce va pune la dispozitie toate facilitatile, sfatul nostru este sa va faceti timp pentru a lua masa intr-un local cu specific bulgaresc, pentru ca in mod sigur nu veti regreta, pentru ca aveti de unde alege!

 

Publicul țintă

Publicul ţintă vizat de pachetul nostru turistic este reprezentat de aproape toate formele de vârstă: adulţi dar şi pensionari cu venituri medii, de preferat ce au ca hobby gastronomia.

Capitolul II

Transportul

Pachetul turistic include transportul dus-întors București – Nispurile de aur. Transportul va fi asigurat astfel: plecare de la Autogara Bucuresti (Paci metrou)-Bulgaria-Nisipurile de aur, durata totală a drumului este de 5h20min cu pauze a cate o jumatate de ora la 100km, dintr-un total de 285 km, avand un toaal de 2 pauze.

Din Nispurile de aur , pe parcursul sejurului, se va folosi un autocar inchiriat, de 20+1 locuri.

Cazare

Cazarea se va face intr-un singur oras inclus in circuit : Nisipurile de aur în unitatea de cazare:

Nisipurile de aur – 5 nopți de cazare

HOTEL ELENA ****

Sursa:www.google.ro Sursa:www.google.ro

Page 7: Bulgaria

Aceast hotel se află în apropiere de plajele , faimoase pentru restaurantele cu specific traditional Bulgaresc, dari si de celebrul nisip de la al carui culoare a luat nastere si numele statunii, acesta avand o culoare apropriata aurului .

Prezintă un total de 176 de camere, hotelul Elena in Nisipurile de Aur are 176 camere duble, care permit cazare de pana la 2 persoane, cu 2 copii, 17 studiouri pentru a permite de cazare de pana la 3 persoane cu 2 copii. Camerele sunt oferite cu privire la parc sau la plaja. hotelul Elena are unele dintre cele mai mari camere pentru hoteluri din aceasta categorie. Hotelul este complet incalzit. Cazarea oferita este pe baza de all inclusive. Disponibile pentru vanzare sunt camere duble, cu vedere la mare si la parc, camere single, studiouri mici, mari studiouri si camere de familie.

Distanța până la plajă: 180m

Distanța până la centru: 0.2km

Distanța până la aeroport: 26km to airport varna

Distanța până la stația de autobuz: 0.2km

Distanța până la gara de trenuri: 19km

Distanța până la bancomat: 0.1km

Distanța până la casa de schimb valutar: în hotelul

Distanța până la restaurante: 0.1km

Distanța până la supermarket: 0.2km

Distanța până la magazine: 0.2km

Hotelul Elena in Nisipurile de Auri dispune de:

Restaurant cu 220 locuri si terasa in aer liber cu 80 de locuri, lobby bar, cocktail bar la mezanin, bar la piscina, bazine in afara si in interiorul, Spa, cabinet medical deschis 24 ore, Sala de fitness, sauna, Baie de aburi, Internet, Frizerie si salon de frumusete, magazine.

TOATE ACESTE FIIND INCLUSE IN PRTUL SEJURULUI !

Preț cameră pe persoana fiind de 170.5€.

Check-in De la ora 13:00

Check-out Înainte de ora 12:00

Page 8: Bulgaria

Programul turistic:

Durata programului turistic este de 6 zile și 5 nopți.

Ziua 1: Întâlnire cu însoţitorul de grup(ghid) şi plecare la ora 8 de la Autogara Bucuresti (Pacii metrou) . Sosire la ora 13:00 la hotelul Elena pentru cazare şi servirea pranzului . Ziua este liberă dar turiştii se pot odihni, având în drumul parcurs pana la unitatea de cazare.

După perioada petrecută pentru odihnă, turiștii vor vizita Castelul Balcic. Apoi vom merge pe plaja. În primul rând, plaja este mărginită de apele Marii Negre, precum și de promenada pe falezele stariunii și toate facilitățile moderne ale orașului pe cealaltă parte. În plus, la ambele capete ale acestei plaje lungi se află două forturi istorice maiestuoase. În finalul zilei vom poposi la restaurantul Regina Maria , restaurantul unuia dintre cei mai buni chefi din Bulgaria, unde turiștii vor avea ocazia să guste din diferite feluri de mâncare specifica acestei țări.

Ziua 2: Va începe cu servirea mic dejunului în cadrul hotelului. Apoi va avea loc plecarea spre plaja . Fâșia lungă de oferă, o mulțime de modalități de distracție și o serie de dotări în plus. De exemplu, puteți găsi cu usurință o bere răcoritoare pe plajă, care să contribuie la o privetliste minunata.In jurul orei pranzului vom merge dinou la hotelul unde suntem cazati pt masa de pranz. Mai mult decât atât, partea de vest a plajei este dominată de culmile superbe ale muntelui , care creează o ambianță unică pentru a privi apusul de soare si razele mângâind dealurile. După vizita pe plajă, vom face o plimbare în statiune. Cina se va servi la restaurantul Mr. Baba Ship-Restaurant, un restaurant cu specific marinaresc , dar unde se servesc bineînțeles și specialități culinare bulgaresti . Aici va găti pentru dumneavoastră Georgios Kritos, nominalizat în anul 2008 ca cel mai bun chef al anului.

Ziua 4: Se va servi micul dejun în incinta hotelului, apoi se va efectua o alta mini excursie spre Cap Kaliakra. Urmează o mica pauză de odihnă/relaxare, apoi vizitarea, Cap Kaliakra, pentru a admira ruinele cetății medievale, rezervația naturală foarte valoroasă și, mai ales, un peisaj unic, datorat stâncilor de culoare roșiatică ce sunt înghițite de marea de un albastru ireal. servirea cinei la Restaurantul Kaliakra.(fel de mâncare recomandat Ulcica bulgareasca, preparat tradițional)

Ziua 4: Servirea micului dejun. Timp liber de odihă/recreere, apoi vom vizita cenrul acvatic si relaxare Aqapolis, undeturistii vor benefilia de un masaj ca la carte efectuat de spcialisti din tailanda.pranzul va fi serivt in incinta hotlului in care am fost cazati, iar pana la sfarsitul zilei turistii vor fi tiberi in a iesi la plaje, la ora cinei se va servi dinou masa la restaurantul hotelului in care sunt cazati, bineinteles mancare fiind de asemena ca de obicei traditionala.

Page 9: Bulgaria

Ziua 5: Micul dejun și deplasarea la Rila Monastery manastirea este un monument arhitectural si detine o multime de valori culturale si artistice. Iconostasul este cel mai mare si singurul placat cu aur in Bulgaria. O biblioteca masiva detine comori literare colectate in sute de ani. Manastirea Rila a supravietuit de-a lungul secolelor si a ramas ca un memorial emblematic al Renasterii bulgare si un simbol al identitatii culturale slave.Dupa orele pranzului turistii vor ajunge la hotel pentu masa si odihna pentru ca seara ii astepta un adevarta festin la restaurantul hoteluli unde vor veni sa le gateasca 3 dintre chefi bucatari ai Bulgariei, petrecere organizata la fiecare sf de saptamana de conducerea hotelului Elena .

Ziua 6: Se va lua micul de jun si se va efectua check-out ,dupa care se va efectua imbarcare turistilor pt drumul de intoarcere. Se va ajunge în București la ora 19:10 după un dupa un drum de 6 ore.

Capitolul III

Circuitul turistic se realizează pe un grup format din 15 persoane .Preţul include bilet autocar, cazarea şi micul dejun, pranzul si cina in incinta hotelului .Asigurarea medicală este obligatorie. În preţ nu sunt incluse: mesele serivite la restaurant, intrăril e la obiectivele turistice si,transportul la diferitele puncte vizitate .

Suma se achită integral cu 30 de zile înainte de desfăşurarea circuitului.

Analiza Prețului

Elementul Calculat

Cheltuieli TotaleCheltuieli pe Turist

Total per Turist

Cazare

Hostel Elena

5 nopti: 2557.5€

170.5€

Cazare: 170.5€

TransportTransport vizitari 757.5

30.5€Transport:50.5 €

Page 10: Bulgaria

Cheltuieli Organizatorice

5€ 5€ 5€

Pret fara comision si TVA

- -

Pret fara comision si TVA :221.5€

Calculul comisionului: 10%

- -Comision :22.1€

Aplicarea TVA-ului de 24% la comision

- -TVA: 75.26€

Pret pachet - - Pret

Page 11: Bulgaria

turisticpachet turistic : 296.76€

Capitolul IV

O modalitate de promovare o reprezintă târgurile de turism , unde personalul de la stand este disponibil tuturor potenţialilor clienţi şi le vor prezenta pachetul nostru turistic. Vor fi puse la îndemana clienţilor atât filmuleţe de prezentare, cât şi brosuri. În funcţie de interesul pentru acest pachet turistic vor fi puse la dispoziţie şi indicaţii asupra petrecerii timpului, astfel încât sejurul să se desfăşoare într-un mod plăcut.

O altă formă de promovare o reprezintă pagina noastră online , unde veţi găsi detalii începând cu facilităţi, meniuri, cât şi preţuri.

Ca strategii de promovare a ofertei amintim: spoturi publicitare pe posturile de radio; împărţirea de pliante la intrarea în restaurante, dineuri, teatru, operă, având în vedere segmentul de piaţă vizat.

Rezervările se pot face telefonic,cât şi de pe site-ul agenţiei, cu minim 30 zile înainte de data plecarii. Serviciile pot fi achitate în Euro, în numerar, transfer bancar, cec sau carte de credit.

Page 12: Bulgaria

Bibliografie

https://www.google.ro/maps/@43.2325772,27.8175211,15z

http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/top-10-locuri-de-vizitat-in-bulgaria/

https://www.google.ro/search?q=cap+kaliakra+restaurant&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=-AxoU_26PMTBPMu3gaAC&sqi=2&ved=0CAYQ_AUoAQ&biw=1366&bih=624#q=mancare+traditionala+bulgareasca&tbm=isch

http://prinvacanta.ro/popas-la-cap-kaliakra-bulgaria/

http://www.elenagoldensands.com/ro/

http://distanta.ro/44.432468,26.103619/43.287227,28.037136

http://www.travelplanner.ro/blog/?p=355

http://bulgaria.directbooking.ro/oferte-varna_bulgaria-cazare.aspx?ids=0&idr=46&tr=

Page 13: Bulgaria

Anexe:

Anexa 1:

Anexa 2:

Page 14: Bulgaria