buletinul asocia Ţiei cuprins balint din...

1

BULETINUL ASOCIAŢIEI BALINT, VOL. 10., NR. 39, SEPTEMBRIE 2008

Septembrie, 2008, Volumul 10, Nr. 39.

Periodic trimestrial, apare în ultima decadăa lunii a treia din trimestru.

Fondat – 1999

Redactor şef – Albert VERESS M.D. Sc.D.

Lector – Almoş Bela TRIF M.D., Sc.D., J.D., M.A.

Tehnoredactor – Péter GOLICZA

Coperta – Botond Miklós FORRÓ

Comitetul de redacţie:Tünde BAKA, Dan Lucian DUMITRAŞCU, Evelyn

FARKAS, Iosif GABOS GRECU, Cristian KERNETZKY (Germania), Holger Ortwin LUX, Csilla MOLDOVAN,

Iuliu OLTEAN, Gheorghe PAINA, Ovidiu POPA-VELEA, Traian STRÂMBU, Almoş Bela TRIF (USA),

Ionel ŢUBUCANU, Éva VERESS, Nicolae VLAD,Róbert ZIELINSKI.

Adresa redacţiei:530.111 – MIERCUREA CIUC, Str. Gábor Áron 10.

tel./fax 0266-371.1360744-812.900, (Dr. Veress)

E-mail: [email protected], [email protected], www.balint.xhost.ro

Adresa lectorului:E-mail: [email protected]

Editat de Asociaţia Balint din RomâniaTipărit la Tipografia Alutus, Miercurea-Ciuc

Manuscrisele sunt supuse lecturii unui comitet de referenţi, care primeşte manuscrisele cu parolă, fără să cunoască numele autorilor şi propune eventualele modificări care sunt apoi transmise autorului prin

intermediul redacţiei.Toate drepturile de multiplicare sau reeditare, chiar şi numai

a unor părţi din materiale aparţin Asociaţiei Balint.Buletinul este expediat de către secretariatul Asociaţiei

Balint fiecărui membru cu cotizaţia achitată la zi.Plata abonamentului şi a cotizaţiei se face în cont CEC

Miercurea Ciuc, nr. RO26CECEHR0143RON0029733, titular Asociaţia Balint, cod fiscal: 5023579 (virament)

sau 25.11.01.03.19.19 (depunere în numerar)Preţul unui număr la vânzare liberă este de 2 EURO/număr

la cursul BNR din ziua respectivă.Abonamentele pentru ţările occidentale costă 50 EURO/an,

incluzând taxele poştale şi comisionul de ridicarea sumei din bancă.

INDEX: ISSN – 1454-6051

BULETINUL ASOCIAŢIEI BALINT DIN ROMÂNIA

Dr. Pierre Gelly, Franţa,LA LIBERTE DE PENSER: QUELLE AVENTURE!* 3

Dr. Schnell Endre, BudapestIN MEMORIAM BÁLINT MIHÁLY ÉS ALICE A BÁLINT MIHÁLY MUNKÁSSÁGA ÉS JELENTŐSÉGE A HAZAI ORVOSLÁSBAN............................................................ 4

Laura Poantă, DL DumitraşcuDIRECŢII RECENTE ÎN CERCETAREAPSIHOSOMATICĂ......................................................... 7

John Salinsky, GP in London; Balint group leaderIS YOUR DOCTOR A BALINT DOCTOR?................ 11

John Salinsky, General Practicioner, LondonA CONVERSATION WITH RUTH PINDER*.......... 12

D.L. Dumitraşcu, Liliana DavidPSIHOSOMATICA PENTRU ASISTENTE MEDICALE........................................................................... 15

STIRI DIN VIAŢA ASOCIAŢIEI....................................... 16

FOTO - ALBUMUL BALINTIENILOR........................... 17

CUPRINS

Dorim să stabilim schimburi cu alte publicaţii.On désiré établir l’échange avec d’autres

publications.We wish to establish exchange with other

publications.Wir wünschen mit anderen Herausgaben den

Austausch einzurichten.Desideriamo stabilire cambio con alte

publicazioni.Déseamos establecer intercambio con otras

publicaciones.

2


PrezentareaASOCIAŢIEI BALINT DIN ROMÂNIAData înfiinţării: 25 iulie 1993Michael BALINT: Psihanalist englez de origine

maghiarăGrupul BALINT: Grup specific alcătuit din

cei care se ocupă de bolnavi şi care se reunesc sub conducerea a unu sau doi lideri, având ca obiect de studiu relaţia medic-bolnav prin analiza transferului şi contra-transferului între subiecţi.

Activitatea Asociaţiei: grupuri Balint, editarea Buletinului, formarea şi supervizarea liderilor, colaborare la scară internaţională.

Specificul Asociaţiei: Apolitică, nereligioasă, inter-universitară, multi-disciplinară, de formaţie polivalentă.

Obiective: Formarea psihologică continuă a participanţilor. Încercarea de a îmbunătăţi prin cuvânt calitatea relaţiei terapeutice între medic şi bolnav şi a comunicării dintre membrii diferitelor categorii profesionale. Rol de “punte” între etnii, confesiuni, categorii sociale, regiuni, ţări.

BIROUL ASOCIAŢIEI:Preşedinte: Albert VERESS; Vicepreşedinte: Tünde BAKA;Secretar: Éva VERESS;Trezorier: Rita-Lenke FERENCZ; Membri: Csilla HEGYI, Csilla MOLDOVAN, Attila MUNZLINGER, Ovidiu POPA-VELEA, István VÁRADI

Cotizaţia se achită până la 31 martie a.c. Cvantumul ei se hotărăşte anual de către Biroul Asociaţiei. În cazul când ambii soţi dintr-o familie sunt membrii Asociaţiei, unul din ei poate cere scutirea de la plata abonamentului la Buletinul Informativ, al cărui cost se stabileşte anual.

Cei care nu achită cotizaţia până la data de 31 martie a anului în curs nu vor mai primi Buletinul din luna iunie, iar cei care nu vor plăti cotizaţia nici până la data de 31 martie a anului următor vor fi penalizaţi cu o majorare de 50%! Cei cu o restanţă de doi ani vor fi excluşi disciplinar din Asociaţie.

Studenţii sunt scutiţi de plata cotizaţiei, fiind necesară doar abonarea la Buletinul Asociaţiei.

Cotizaţia pentru anul 2008 este de 10 EURO (la cursul oficial BNR din ziua în care se face plata), în care se include şi abonamentul la Buletin.

Taxa de înscriere în Asociaţie este de 20 EURO (nu se fac reduceri studenţilor!). Abonamentul costă 4 EURO.

Se primesc articole cu tematică legată de activitatea grupurilor Balint din România şi din străinătate, de orice fel de terapie de grup, de psihoterapie, de psihologie aplicată şi de alte abordări de ordin psihologic al relaţiei medic-pacient (medicină socială, responsabilitate medicală, bioetică, psihosomatică, tanatologie). Materialele scrise la solicitarea redacţiei vor fi remunerate.

Buletinul este creditat de către CMR ca prestator de EMC, deci orice articol publicat se creditează cu 15 credite EMC. Abonamentul la Buletin se creditează cu 5 credite.

Redactorul şef şi / sau lectorul îşi iau libertatea de a face cuvenitele corecturi de formă, iar în cazul neconcordanţelor de fond vor retrimite articolele autorilor cu sugestiile pentru corectare.

Deoarece revista se difuzează şi în alte ţări, articolele care nu se limitează la descriere de evenimente, adică – eseurile, expunerile teoretice, experienţele clinice – trebuie să aibă un rezumat în limba română şi engleză, de maximum 10 rânduri dactilografiate. Lectorul îşi asumă responsabilitatea de a face corectura rezumatului.

Pentru rigoarea ştiinţifică apreciem menţionarea bibliografiei cât mai complet şi mai corect, conform normelor Vancouver, atât pentru articolele din periodice cât şi pentru monografii (citarea în text se notează cu cifre în paranteză, iar în bibliografie se enumeră autorii în ordinea citării nu

cea alfabetică).Recenziile cărţilor trebuie să cuprindă datele de identificare

a cărţii în cauză – autorii, titlul şi toate subtitlurile, anul apariţiei, editura şi oraşul de provenienţă, numărul de pagini şi ISBN-ul. Pentru cei care au posibilitatea, se poate trimite pe fişier separat imaginea scanată a primei coperţi.

Se primesc doar materiale trimise pe diskete floppy de 3,5”, CD sau prin e-mail ca fişier ataşat (attach file). Este inutil să expediaţi materiale pe altă cale (foi scrise de mână, dactilografiate, fax sau altfel). Se vor folosi numai caracterele româneşti din fontul Times New Roman, culese la mărimea 12 pentru aprecierea convenţională a numărului de pagini, în WORD 6.0 sau 7.0 din WINDOWS.

Imaginile – fotografii, desene, caricaturi, grafice – vor fi trimise ca fişiere separate, cu specificarea locului unde tre-buie inserate în text pentru justa lectură. Pentru grafice este important să se specifice programul în care au fost realizate.

Articolele trimise vor fi însoţite de numele autorului, cu precizarea gradului ştiinţific, a funcţiei şi a adresei de contact, pentru a li se putea solicita copii în extras de către cei care doresc. Autorii vor scana o fotografie tip paşaport sau eseu pe care o vor trimite ca fişier ataşat sau pe o disketă la adresa redacţiei.

CĂTRE AUTORI

3


Abstrait: Laissons-nous aller à la pédagogie-fiction que Pierre Gelly nous propose ici, se promenant entre un vieux souvenir, celui d’un « patron » qui posait vraiment cette question aux étudiants de son service (quelles seraient vos réactions si une malade vous affirmait qu’elle est enceinte d’un chien) et une celle d’un conte ou plutôt d’une fable pédagogique qui pourrait s’intituler: les trois étudiants,la femme enceinte et le chien. Vous reconnaîtrez sans nul doute l’étudiant balintien !

Un chef de service hospitalier faisait sa visite, accompagné de sa cohorte habituelle de médecins et de stagiaires. Devant une malade affirmant qu’elle était enceinte d’un chien, il eut la curiosité de connaî-tre, au-delà de leurs connaissances la personnalité de ses étudiants, en leur demandant ce qu’ils pensaient de tels propos. Le premier répondit tranquillement qu’une telle réalisation était tout à fait impossible comme toute grossesse inter spécifique. Le deuxième évoqua la folie de la dame. Celle-ci était certaine, la preuve en était apportée par ce qu’elle affirmait. Il ne serait pas sensé de s’intéresser davantage à ses paroles. C’est même pour cela qu’on a inventé les tests qui permet-tent de faire l’économie de l’écoute de telles insanités. Le troisième avait la délicatesse et la complaisance de s’intéresser aux paroles de ses interlocuteurs même si ceux-ci n’avaient pas les mêmes références culturel-les, idéologiques et langagières. De même, lors de ses voyages, il se préoccupait des mœurs et des coutumes des pays visités sans se soucier d’établir une quel-conque hiérarchie avec les ressortissants de sa terre natale. Il pensait que les modes de vie, les habitudes pouvaient expliquer en partie les croyances et les fan-tasmes. Par exemple l’expression « il a été bien puni » pour rendre compte des différents malheurs qu’éprou-vent les humains renvoie aux convictions religieuses et à la notion de péché. A propos du chien qu’évoquait la patiente pour décrire son état, cause de son séjour à l’hôpital, il se souvint que parfois, il s’imaginait être un malheureux chien attaché à sa niche comme les aliénés d’antan entravés mais il n’aurait jamais osé s’exprimer ainsi : « je ne suis qu’un malheureux chien en laisse incapable d’exprimer ce que je pense ». C’eût

été incongru et dangereux pour sa réputation. En lisant un roman ou au spectacle, il comprenait et appréciait l’intrigue en se laissant aller suivant les émotions qu’il ressentait. Dans sa relation à l’autre c’est la sympathie ou l’empathie qu’il éprouvait qui lui permettait de sai-sir la subtilité de la personnalité de son interlocuteur. Il pouvait se mettre à la place d’une femme enceinte en proie à un délire. Il pensait que cette dame espérait retenir l’attention de son entourage pour en obtenir ce que l’on appelle des bénéfices secondaires, ignorant le prix qu’il lui faudrait payer ceux-ci. Après ce soli-loque, il se contenta de s’exprimer ainsi : « il faudrait savoir ce qu’elle veut dire». « Je suis enceinte d’un chien » est peut-être une métaphore pour signifier sa détresse qui se réfère à ses préoccupations et à son histoire. Par exemple, on peut garder à quelqu’un un chien de sa chienne, se plaindre de sa chienne de vie, être un fils de chien, ou proclamer que même si les chiens aboient la caravane passe. Notre étudiant ten-tait de faire partager ses impressions à son environne-ment. Il put au moins retenir l’attention de son patron ce qui était l’essentiel. Tout le monde lui reconnaissait une originalité certaine mais pas beaucoup de sens pratique. Les commentaires du chef de service furent les suivants : Au premier stagiaire, il signifia que ses consi-dérations n’étaient d’aucune utilité. Depuis bien long-temps tout le monde savait, hormis certains délirants qu’une grossesse humaine ne pouvait être induite par un animal. Pas besoin d’invoquer Linné ni Darwin pour cela; c’est étaler sa science en pure perte. Au deuxième, il reprocha d’avoir commis un sophisme. Il affirmait que cette femme était folle parce qu’elle se croyait enceinte d’un chien et que si elle se croyait enceinte de cet animal, c’est parce qu’elle était folle. Au troisième il reconnut qu’il avait procédé à une véritable démarche scientifique sans pour autant préjuger de sa valeur. Sa méthode était originale parti-culièrement pour le milieu médical. Il s’était intéressé aux propos de la patiente non pour les rejeter au nom d’une prétendue science objective et rationnelle, mais pour y trouver un autre sens que celui qui semble évident au nom du sens commun. Il ne connaissait

ANUNŢURI IMPORTANTE

Asociaţia Balint are un site. Adresa: www.balint.xhost.ro

Autorii sunt rugaţi să se conformeze regulilor de redactare a articolelor.

REFERATE

LA LIBERTE DE PENSER : QUELLE AVENTURE!*

dr. Pierre Gelly, France

RE

FER

ATE

4


RE

FER

ATE

pas la complexité du cheminement de son élève mais en avait perçu les efforts. Comme il affectionnait les comparaisons hardies propres à retenir l’attention il poursuivit : « penser librement est très rare, très diffi-cile, tellement notre esprit est encombré de bienséan-ces pseudo-scientifiques entre autres, c’est comme l’amour débarrassé de ces préjugés qui est enfant de Bohême ». Dans les deux aventures, l’amour et la liberté, on risque de perdre son âme et sa vie mais que de jouissance en perspective pour l’être humain qui sait affronter les difficultés et l’adversité. Les théories sont nécessaires à condition que ce soit des ouvertures et non des limites contraignantes. Ne vous hâtez pas de répondre à une question que vous vous posez car la réponse à celle-ci est la mort de la question comme

disait Maurice Blanchot. Il termina son discours par cette péroraison qui déconcerta son auditoire mais le satisfait visiblement. A l’issue de cette matinée ce troisième stagiaire conforté dans son originalité mais inquiet des perspectives qu’elle lui promettait, rentra chez lui par le métro. Il y rencontra une belle étrangère ; « un trouble s’éleva dans son âme éperdue » (Racine, Phèdre). Il ne sut que dire, l’ébauche d’un sourire ne fut pas suffisante pour amorcer une aventure et elle disparut. Rentré chez lui il se consola en travaillant et en espérant d’autres jouissances.

*Articolul a fost publicat cu acordul redactorului şef aRevistei Societăţii Medicale Balint din Franţa prin

preluare din nr. 53/2007 al Revistei

IN MEMORIAM BÁLINT MIHÁLY ÉS ALICEA BÁLINT MIHÁLY MUNKÁSSÁGA ÉS JELENTŐSÉGE A HAZAI ORVOSLÁSBAN

Dr. Schnell Endre, Budapest

Összefoglalás: A szerző tömören nyújta olvasóinat mindazt a tudnivalót, amelyet a Bálint-elv és munka megalkotójának életéről, munkásságáról tudni kell, tudni illik.

Abstract: Autorul pune la dispoziţia cititorilor ele-mente de bază ale ideii şi muncii balintiene şi etalează datele biografice al celui care a gândit şi demarat activitatea balintiană.

Bálint Mihály 1896. december 3-án Budapesten látta meg a napvilágot. Apja gyakorló orvos volt és - mint mondják - orvosi körútjaira gyakran magával vitte gyermekét. Ezek a koragyermekkori emlékek biztosan mély nyomot hagytak benne és nyilván döntő szerepet játszottak abban, hogy életművének középpontjába nagy, de szükséges kitérő után a gya-korló orvoslást tette és visszaszerezte számára a túlszakosodás és az egyoldalú természettudományos szemlélet során már veszendőbe tűnő régi rangját a gyógyítás művészetében. Orvosi tanulmányait Budapesten végezte. Először kutató biokémikus lett és első tanulmányai is ebből a tárgykörből jelentek meg. 1920-ban Ferenczi Sándor elsőként a világon a pszichoanalízis kinevezett professzora lett a pesti egyetemen és az ő előadásait látogatva találkozott először a pszichoanalízissel. 1921-ben Berlinbe ment, ahol egyrészt biokémiai tan-ulmányait folytatta, publikált és olyan mesterei voltak, mint Warburg, His és Zondeck, másrészt itt találkozott Hans Sachssal, a freudi iskola legbelsőbb köréhez tar-tozó analitikussal, akinél megkezdte kiképző analízi-sét, melyet később Ferenczinél fejezett be Budapesten. Berlinben még filozófiai doktorátust szerzett, majd hazatért. 1926-ban kiképző analitikus lesz, majd néhány év múlva megindítja ugyancsak Budapesten

a ma világszerte elterjedt és az ő nevét viselő szem-ináriumait a gyakorló orvosokkal. A történelmi hite-lesség kedvéért tehát le kell szögeznünk, hogy az első Bálint-csoportok itt alakultak meg, ami ha elsősorban Bálint érdeme is, de azt jelzi, hogy a hazai orvoslás a húszas-harmincas években azon a színvonalon volt, hogy egy ilyen világméretű eszmei áramlatnak és gyakorlatnak bölcsője tudott lenni. Ezt bizonyítja az is, hogy csak szűkebb szakmánknál maradjunk, hogy innen kerültek ki olyan tudományt, szemléletet és gyakorlatot formáló egyéniségek, mint Selye János, akinek neve világszerte fogalommá vált és túllépte tudományának határait, Alexander Ferenc, akit sokan a modern pszichoszomatika atyjának neveznek, vagy Szondi Lipót, a sorsanalízis megalkotója, akinek zürichi intézete zarándokhelye a világ pszichológu-sainak és pszichoterapeutáinak. Az itteni történelmi és politikai események szomorú következménye volt, hogy ezeknek az embereknek sok más honfitársukkal együtt el kellett menni innen, hogy kiteljesíthessék életművüket és átadhassák azt az egyetemes emberi kultúrának. Bálint számára is egyre nehezebbé vált a hazai légkör. Szemináriumait a rendőrség figyeltette, azon rendszeresen jelen voltak politikai megbízot-tak és jelentéseket küldtek feletteseiknek. Később sokszor tréfásan mesélte, hogy milyen sikert jelentett számukra, amikor egy ilyen tikos rendőr a csoport-ból választott orvost a maga és családja számára. Tevékenységét azonban ilyen nehéz körülmények között is folytatta, a tanítás és a szemináriumok mel-lett kiterjedt elméleti munkásságot is fejtett ki és sokat publikált hazai és külföldi lapokban. Itt kell megem-líteni, hogy ebben a munkájában nemcsak hűséges társa, de inspirátora, kreatív munkatársa is volt fele-sége, Alice, akitől az első Freud-könyvet kapta, akivel

5


RE

FER

ATE

együtt ugyanazokhoz járt analízisbe és akivel szá-mos közös publikációt is jelentetett meg. Róla írja a „Primary Love” előszavában, hogy annyira együtt éltek és gondolkodtak, hogy az ebben az időszakban kiadott műveiknek bármelyikük lehetne a szerzője. 1939-ben, a háború kitörésekor Angliába emi-grálnak, ahol felesége nemsokára meghal. Bálint Manchesterben telepszik le, majd három évig Lanshire Prestonban a Child Guidance Clinic primáriusa. A háború után Londonba költözik és ez lesz vég-leges otthona. 1947-ben a hírneves Tawistock-klinika pszichiátriai tanácsadója lesz és ott Enid Bálinttal, második feleségével megindítják újra a szeminári-umokat, először szociális gondozók, majd 1950-től gyakorló orvosok részére. Ezzel megindul Bálint éle-tének leggyümölcsözőbb korszaka az ún. Bálint-mód-szer kialakulása, melynek eredményeként 1957-ben megjelenik és azonnal világsikerré válik híres könyve, „Az orvos, a betege és a betegség.” Ez a könyv nemcsak Bálint életművének leglátványosabb csúcsa, de mérföldkő az általános orvoslás történetében is. Igazolja, hogy az nem kihalásra ítélt felesleges disz-ciplína az egyre túlszakosodó természettudományos medicinában, mely egyre inkább szem elől téveszti az embert, mint egészet, hanem éppen annak közép-pontba helyezésével nagyon fontos, integráló szerepe van. Ugyanakkor bebizonyítja azt is, hogy ez nem csak gyakorlat, hanem nagyon igényes kutatási terület is, melynek feltárására csak a gyakorló orvos képes. Ebben a könyvben mondja ki és igazolja, hogy a beteg számára a leghatékonyabb gyógyszer maga az orvos. Ahhoz, hogy ez valóban hatékony legyen, minél jobban meg kell ismerni annak farmakológiáját, hatását és mellékhatásait, adagolási módját, vagyis az orvosnak minél jobban meg kell ismernie önmagát és hatását betegeire. Ilyenformán az egész gyógyászat középponjában az orvos-beteg-kapcsolat kerül, mely-nek minél jobb megismerése és kezelése az orvoslás kulcsa és középponti lényege. Bálint tevékenysége azonban ezután sem lany-hul. Sorra jelennek meg mind elméleti, mind gyakor-lati szempontból is fontos könyvei, melyek összessé-gei gondolkodásának, tapasztalatainak. 1961-ben pub-likálja a „Pszichoterápiás technikák a medicinában” című nagyon lényeges munkáját, melyben meghatáro-zza a szakorvosi és az általános orvosi tevékenység kereteit és azok mélységi szintjeit és megállapítja, hogy az általa „overall diagnózis”-nak, vagyis lehető teljességi kórismének felállítására - melyben a szoma-tikuson túl a pszichés, a szociális és a személyes-biográfiai dimenziók is benne vannak - helyzeténél fogva csak a gyakorló orvos képes és hivatott. Leírja az általa végezhető és végzendő pszichoterápiás mód-szereket, szól az interjú-technikáról, mely egyszerre diagnosztikus és terápiás értékű és itt írja le az általa megfogalmazott ún. autogén és iatrogén betegség koncepcióját. Ennek lényege az, hogy minden beteg-nek van egy elképzelése saját bajáról (ez az autogén

betegség) és egy az orvosnak (ez az iatrogén). Ha a kettő egymástól nagyon különbözik -és ez a csak szomatikusán orientált orvoslás esetében elég gyakori - akkor kevés esély van arra, hogy orvos és betege jól megértsék egymást, míg minél jobban közelít ez a kettő egymáshoz, annál jobb az orvos-beteg-kapcsolat és a várható terápiás hatás. Másik jlentős műve a „Primary Love and Psychoanalitic Technique” 1965-ben ugyancsak Londonban, a Tawistock-kiadványok sorában jelenik meg. Ez a mű 1930-52-ig összefoglalja Bálint elméleti munkásságának legjavát. Első részében az ösztön és a tárgykapcsolatok témaköréből értekezik, a máso-dikban az analitikus technika problémáit tárgyalja, a harmadikban pedig az analitikus-képzés, a tan-analízis kérdései kerülnek megvilágításra. Ebben a könyvben sokat olvashatunk a regresszióról, mely Bálint gon-dolkodásában központi helyet foglal el. Szerinte a regresszió nem csupán és egyszerűen elhárító mechanizmus, ahogyan ezt Freud gondolta, hanem annál sokkal átfogóbb és fontosabb jelentősége van. Segítségével, akárcsak a pszichoanal-itikus folyamatban, az ember visszamehet, regrediál-hat addig a pontig, ahol újra kezdheti, ugyanúgy mint a természetben, amely mindig a sejtre megy vissza, hogy újat kezdjen. Ilyenformán az újrakezdés a New Beginning szintén egy kulcsszava a bálinti gondola-trendszernek, amely a kezdetektől mindig újra vissza-tér írásaiban. A harmadik, talán legjelentősebb és egyben utolsó műve az ugyanebben a sorozatban 1968-ban megjelent „The basic fault” - az alaphiba-elmélet. Ennek lényege az, hogy a legfogékonyabb első éle-tévekben - sőt hónapokban elszenvedett sérülések - diszkrepanciák a gyermek igényei és ezeknek kielé-gítése között abban a korban, amikor a biológiai és a pszichés szféra még szoros egységben fejlődik - maradandó nyomot hagy az ember életében. Bálint gondolatrendszere itt kapcsolódik legszorosabban a pszicho-szomatikához, Groddeck és Ferenczi tanai-hoz, itt találja meg gyökerét nemcsak a szűkebb értelemben vett pszichoszomatikus betegségeknek, de a pszichózisoknak, súlyos karakteropathiáknak, neurózisoknak is. Az alaphiba következményei csak részben reverzibilisek és ez az a szint, amit az analízis-nek el kell érnie. Minél mélyebben éri azt el - vagyis minél mélyebb a regresszió, annál jobb esélyei vannak az újrakezdésnek, az egészséges személyiségrekon-strukciónak. Bálint szinte élete utolsó percéig dolgozott - tele volt gondolatokkal és tervekkel. Egyik ilyen gon-dolata volt, hogy az általános orvos, aki az idő szorí-tásában dolgozik, hogyan végezhet ilyen körülmények között mégis hatékony pszichoterápiát. így alakították ki az ún. flash-technikát, melynek lényege az, hogy az orvos egészen rövid idő alatt mintegy ráhangolódik a beteg hullámhosszára, („tuning in”) A két agy és lélek szinte egymásba kapcsolódik („klicking in”) és ez

6


RE

FER

ATE

villanásszerűen világítja meg mindkettőjük számára a beteg problémájának a lényegét. Ez a könyv, mely Bálint Mihály 1970 decemberében bekövetkezett váratlan halála után jelent meg 1973-ban, felesége és tanítványa, S. Norell szerkesztésében „Six mi-nutes for the patient” címen, ugyancsak rövid idő alatt világ-siker lett. Nagy elismerés volt, hogy Bálintot élete utolsó évében az Angol Pszichoanalitikus Társaság elökévé választotta. Temetése 1971. január 5-én volt a londoni Golders Green Krematóriumban. Ennyiben kívántam röviden összefoglal-ni Bálint Mihály életét munkássága tükrében. A továbbiakban ebből az életműből elsősorban azokat a vonatkozásokat szeretném kiemelni, amelyek az általános orvoslás elméletét és gyakorlatát érintik. Mindenekelőtt azt kell kiemelni, hogy Bálint egész életében pszichoszomatikus beállítottságú orvos volt. Erre nemcsak származása - apja gyakorló orvos - predestinálta, hanem első tudományos érdeklődési területe - a biokémia is, majd a fejlődéstan, mely végig megmaradt, szomatikus és természettudományos ala-pot adva munkásságának. Már 1926-ban „Testi tünetek pszichogenezise és pszichoterápiája” címen publikál, melyben az asthma, az ulcus-betegség, a thyreotoxsi-cosis és az obesitás pszichoterápiás megközelítésével foglalkozik. Ugyanebben az évben jelentetett meg egy tanulmányt „Pszichoanalízis és klinikai medicina” címen, ezek az írásai még magyar nyelven jelentek meg, sok évvel Alexander működése előtt, és őt a pszicho-analitikusan orientált pszichoszomatika egyik kiemelkedő pionírjává tették. A pszichoterápiás technikákról írott művében behatóan foglalkozik az általános orvosi és a szakor-vosi medicina közötti különbségekkel. Megállapítja, hogy mindig is ez a kétféle medicina létezett és hogy csak az utóbbi évszázadban, a technikai fejlődés ugrásszerű kialakulása következtében körözte le a szakorvosi az általános orvoslást. A kettő közöt-ti alapvető különbség az, hogy míg a szakorvosi medicina betegség-centrikus beállítottságú, addig az általános orvosi mindig is a beteg embert helyezte érdeklődése középpontjába. Ennek a szempontnak elsikkadása ill. háttérbe szorulása juttatta az általános orvoslást ilyen alárendelt helyzetbe, a rehabilitációnak is következésképpen ezen elv újra érvényesítésével kell létrejöni. Az általános orvoslás soha nem fogja tudni felvenni a versenyt pontosság és tudományosság szempontjából a szakorvosival, viszont keretei sok-kal tágabbak és magukba foglalják az egész embert a maga testi, lelki, kulturális és történeti totalitásában. A szakorvosi medicina a betegségeket baleset-nek, szomatikus üzemzavarnak tekinti, feladata pedig annak tüneti korrekciója, reparálása, a pszichoszoma-tikusán orientált általános orvoslás viszont azokat a beteg élettörténetének szerves részeként fogja fel, melynek funkciója van az életben, következésképpen kezelése az ember összes dimenzióinak figyelem-bevételével kell, hogy töténjék. Ezek a különbségek

azonban nem azt jelentik, hogy ez a kettő ellentétes egymással, hanem ellenkezőleg, azok kölcsönösen kiegészítik egymást, de ehhez az kell, hogy az álta-lános orvoslás visszanyerje történelmileg és a dolog természetéből eredő régi pozícióját és újra átvegye a primátus-szerepet a beteg emberek gyógyításában. Ennek a visszás helyzetnek a helyreállításában a bálinti életmű nagy hozzájárulást jelent. Egy másik, számunkra nagyon fontos dolog, amit Bálint műveiben sokszor hangoztat, hogy az álta-lános orvos van egyedül abban a helyzetben az orvo-sok között, aki az alaphiba következményeit, vagyis a legkülönfélébb betegségeket és magatartászavarokat kialakulásuk időbeli hosszmetszetében tudja végig követni. Bálint megfogalmazásában ugyanis min-den kialakult, megszerveződött betegségnek van egy hosszabb-rövidebb szervezetlen állapota, melyet az ember általános rossz közérzete, diszkomfortérzése jellemez és amikor elkezd panaszkodni. Itt, az orga-nizálódás előállapotában lehet az általános orvosnak nagyon fontos szerepe annak megelőzésében, de szeri-ntem főleg abban, hogy egyoldalú szomatikus beál-lítottságánál fogva előlegzett diagnózisával ne segítse elő annak kialakulását. Nehéz lenne ma megmondani - és ez külön izgalmas kutatási területet ígér - hogy egy pszichoszomatikus kórállapot létrejöttében men-nyi szerepe van a szervi-szervezeti prediszpozíciónak, mennyi az alaphibának, mennyi a mimézisnek és men-nyi a környezeti hatásoknak, köztük az iatrogén hatás-nak. Érzésem szerint az utóbbi nem lebecsülendő. De akárhogy is áll a dolog, az általános orvos terápiájával az „alaphiba” szintjét nem tudja elérni, hiszen az hosszú interjúk sorozatát igényli, amire se képzettsége, se ideje nincsen. Bálint szerint azt az analízis sem tudja meggyógyítani, legfeljebb az általa okozott hegek gyógyulásában jelenthet segítséget. Az általános orvos szerepe főleg a betegség szervetlen állapotában fontos, úgy is mondhatnánk, hogy ez az ő speciális szakterülete. Az itt alkalmazandó technika, amely a már említett teljességi, vagy mélységi diag-nózishoz vezet, a Bálint-szemináriumok munkájából leszűrt legértékesebb tapasztalatok közé tartozik. Nézzük ennek néhány elemét. 1. Mindenekelőtt a pácienst meg kell hallgatni - eleinte ha kell, hosszan. Ide illik az a sokat idézett bálinti mondás: aki kérdéseket tesz föl, az válaszokat kap - de egyebet nem. 2. Minden érdekes és fontos lehet, amit a beteg mond. 3. Fontos jellemzője ennek a technikának a „szelektív figyelem” és bizonyos dolgok „szelektív mellőzése” az orvos részéről. Ez egy kicsit rokon a már említett „flash”-technikával, melynek ugyanúgy az a lényege, hogy az orvos tan-uljon meg ráhangolódni betege hullámhosszára és képes legyen elkülöníteni a nyert anyagban a beteg számára lényeges -de sokszor tudattalan elemeket a lényegtelentől. 4. Nagyon fontos annak ismerete is, hogy a negatív lelet ugyanolyan fontosságú, mint a pozitív. Mélységi diagnózisunkban például fontos

7


RE

FER

ATE

DIRECŢII RECENTE ÎN CERCETAREA PSIHOSOMATICĂLaura Poantă, DL Dumitraşcu

Clinica Medicală 2, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj Napoca

elem lehet, ha a beteg sohasem említi apját, vagy anyját. Itt kell rámutatni az először említett meghall-gatás fontosságára. Ha pl. idő előtt rákérdezünk, hogy milyen kapcsolata volt, vagy van páciensünknek szüleivel, kaphatunk egy értéktelen sablonos választ, ugyanakkor ettől a fontos negatív lelettől elesünk. Amikor Bálintot tanulmányozzuk és módsz-erét tanuljuk, sohase felejtsük el, hogy ő tulajdonkép-pen pszichoanalitikus volt. Az analízisnek pedig Freud megfogalmazásában két tartóoszlopa van: az ellenál-lás és az indulatátvitel. Tudatában kell tehát lennünk annak, hogy pácienseink, és különösen a neuroti-kus és pszichoszomatikus betegek valamilyen oknál fogva ellenállnak annak, hogy bajuk valódi lényegét feltárják - ez számukra többnyire tudattalan. Ha ily-enkor az első „felkínált” tünetet - legyen az pszichés, vagy szomatikus - fogadjuk el betegségnek, akkor félrevezethetjük őt önmagunkkal együtt, nem gyó-gyítjuk, hanem rögzítjük és krónikussá tehetjük a bajt, magunk is a beteg neurózisának foglyaivá leszünk és frusztrálódunk. Ezért a páciens ún. indulatátvitelét az orvosra, és annak ellen-indulatátvitelét, mely a pszichoterápiás munka feltétele, diagnosztikus eszközként kell fel-használnunk, de nem szabad aszerint cselekednünk. Minden orvosi tevékenységnek - de kül-önösen a pszichoterápiának - egyik lényeges eleme a megfelelő szupervízió. Ez különösen fontos lenne a gyakorló orvos munkájában, aki egyedül, magára

hagyottan dolgozik és főleg, ha pszichés területre téved, márpedig munkája természeténél fogva erre lépten-nyomon kénytelen, akkor könnyen elveszítheti a helyes irányt. A gyakorló orvos munkájának egyik legjobb szupervíziója a Bálint-csoport, és ez Bálint életművének egyik legnagyobb, de mindenképpen a legsikeresebb és leggyakorlatibb eredménye. A Bálint-csoportot azonban nem szabad összetévesz-teni, mint ahogy ez nagyon gyakran történik, sem az esetmegbeszélő, sem az önismereti, sem a terápiás csoportokkal. A Bálint-csoportban nem a beteggel (azzal is), nem a betegséggel (azzal is) nem is az orvos személyével és magatartásával foglalkoznak, hanem az orvos és a beteg kapcsolatával. A csoportvezetőnek éppen az az egyik legfontosabb feladata, hogy ebben a mederben tartsa a beszélgetést és ha az bármilyen irányba elterelődik, amire sokszor elég nagy a hajlandóság, akkor oda visszaterelje azt. Feltétel, hogy a referáló orvos számára problémát jelentő beteget hozzon a csoportba, a csoport feladata pedig az, hogy őt a több oldalról jövő kérdések és hozzászólások által hozzásegítse betege és saját vele kapcsolatos magatartása jobb megértéséhez. Paneth Gábor szellemesen a csoport „sztereo-hatásáról” beszél. Ilyenformán ez a munka nemcsak az orvos jobb aktuális terápiás munkáját segíti, de a benne résztvevőket rendszeresen továbbképezi, önismereti szintjüket és következésképpen személyiségüket is fejleszti.

Rezumat: Acest articol reprezintă un sumar al celor mai interesante lucrări publicate la Conferinţa Europeană de Psihosomatică, Zaragoza 25-28 iunie 2008. Sunt prezentate date noi din domenii consacra-te de cercetare şi noi domenii de investigaţie.Abstract: This paper reviews the most interes-ting contributions to the European Conference on Psychosomatic Research, Zaragoza 25-28 June 2008. New data from established research fields as well as brand new directions are summarized here.

În luna iunie a acestui an a avut loc în Zaragoza, Spania, cea de-a douăzeci şi opta Conferinţă Europeană de Medicină Psihosomatică, în paralel cu Congresul Anual al Societăţii Spaniole de Medicină Psihosomatică şi cu Meetingul Anual al Asociaţiei Europene de Psihosomatică şi Psihiatrie de legătu-ră. Temele abordate au fost complexe şi variate, pe măsura prestigiului acestor trei evenimente desfă-şurate concomitent. Aşa numita psihiatrie psihosomatică a fost

o temă mult discutată, psihiatria de legătură fiind acceptată deja în Statele Unite ale Americii ca şi o subspecialitate a psihiatriei (de către American Board of Medical Specialities). În Europa există încă o serie de controverse legate de rolul şi de taxonomia acestor ramuri ale psihiatrei moderne. Psihiatria de legătură (liaison psychiatry), numită în literatura anglo-saxonă şi consultative psy-chiatry sau consultation-liaison psychiatry (C-L psy-chiatry), este o ramură a psihiatriei care acţionează ca o interfaţă între medicină şi psihiatrie, fiind de obicei aplicată în spitale sau ambulatorii de specialitate. Are mai multe zone de overlap cu alte ramuri ale medici-nii, cum ar fi medicina psihosomatică sau neuropsi-hiatria. Consultul are loc atunci când medicul curant află problemele de natură psihiatrică ale pacientului internat pentru o problemă medicală. Echipa medici-lor psihiatri acţionează ca o legătură între pacient şi medicul său curant.

Se subliniază faptul că tratarea problemelor complexe de natură psihologică şi psihiatrică, asociate adesea la pacienţi cu bolile acute sau cronice medicale

8


RE

FER

ATE

de care suferă, necesită experienţă specializată, astfel încât termenul de psihiatrie asociat psihosomaticii, în această perspectivă, este binevenit şi destul de expli-cit.

Statutul actual al medicinii psihosomatice a fost abordat de mai multe prezentări, subliniindu-se faptul că aceasta a evoluat în paralel cu dezvoltarea medicinii în general, a complexităţii acesteia, dar şi cu înţelegerea faptului că legătura trup/suflet/spirit este indestructibilă (1,2).

Bolile cronice se asociază adesea cu afecţinui psihice, uneori grave, ce trebuie diagnosticate şi trata-te cu deosebită atenţie, deoarece impactul individual şi social al acestora este mare. Cercetătorii iranieni au descris co-morbidităţile psihiatrice ale pacienţilor cu boli cronice de piele, precum şi motivele prezentării la cabinetul de psihiatrie de legătură, pe locul întâi situându-se tulburările cognitive şi cele de dispoziţie, mai ales cele corelate cu abuzul de psihotrope (3, 4). Cercetătorii germani au analizat cauzele prezentării la consultaţie în servicii de psihiatrie de legătură şi ambulatorul de specialitate al unui centru de medicină psihosomatică, existând o serie de diferenţe semnifi-cative legate de sex, nivelul de instruire şi diagnostic. (5)

Co-morbidităţile psihiatrice la pacienţii inter-naţi în clinicile medicale cu diverse diagnostice pre-lungesc perioada de internare şi au impact negativ asupra vindecării acestora. Ghidurile în psihiatria de legătură ar putea fi importante pentru practica medi-cală, cu menţiunea că ele trebuie adaptate de la ţară la ţară, ţinându-se cont de o serie de factori. (6)

Depresia la pacienţii cu simptome inexplica-bile (în special durerea) a fost de asemenea abordată. Acest diagnostic este adesea trecut cu vederea, în spe-cial la cei cu durerere cronică de etiologie incertă, şi este asociat de cele mai multe ori cu scăderea calităţii vieţii, dovedită prin chestionare validate (7). Acelaşi grup de studiu a abordat problema şi invers, adică a studiat prevalenţa durerii, de etiologie cunoscută sau nu, la pacienţii trataţi pentru depresie.

Se pare, pe de altă parte, că pacienţii cu depre-sie la externare au o prevalenţă mai mare a anomaliilor biochimice şi hematologice (8). Un studiu arată că la pacienţii cu depresie majoră consilierea interpersonală poate fi la fel de eficientă ca şi inhibitorii selectivi ai serotoninei (9). Retardul psihomotor la cei cu depresie este expresia unor mişcări reduse ca frecvenţă şi ca ampli-tudine, şi nu a bradikineziei (cum este cazul pacienţilor cu boală Parkinson), deci mecanismele sunt diferite, la fel şi posibilităţile de intervenţie terapeutică. (10).

Depresia la bolnavii cu boli reumatologice cronice este de asemenea frecventă. La pacienţii cu sclerodermie, fibromialgie sau poliartrită reumatoidă, au fost analizate simptomele depresiei cu ajutorul chestionarelor validate, iar rezultatele arată prevalenţa crescută a acesteia, corelată cu lipsa suportului fami-

lial, durerea cronică de intensitate mare sau impotenţa funcţională (11).

S-a vorbit şi despre calitatea vieţii şi suportul social la pacienţii cu depresie internaţi în clinicile medicale (12), precum şi despre afecţiunile de natură psihiatrică ale pacienţilor vârstnici (peste 65 de ani), care tind să constitue un grup populaţional din ce în ce mai mare şi cu nevoi specifice (13).

Suferinţa cronică, studiată la pacienţii cu diverse patologii, ca de exemplu lupusul eritematos sistemic, ar putea ajuta Sinele să se dezvolte, spun cerectătorii, în locul reacţiei mai frecvente de percep-ţie negativă şi al ineficienţei fenomenelor de coping, ceea ce ar uşura mult suferinţa celui afectat; pe de altă parte, suferinţa pacientului este individualizată şi ar trebui considerată şi abordată ca atare (14). Un studiu spaniol a urmărit să analizeze validitatea ches-tionarului Illness Behavior Questionnaire, prin prisma relaţiei dintre depresie şi comportamentul anormal faţă de boală, la un număr de pacienţi internaţi în secţii de medicină internă. Se pare că scorurile mai mari de depresie la externare corelează pozitiv cu mortalitatea mai crescută (15, 16).

Bolile cronice se asociază şi cu alexitimie, ce a fost studiată la cei cu lupus eritematos sistemic şi cu urticarie cronică (17), dar şi la cei cu suferinţe funcţi-onale gastrointestinale sau boli inflamatorii ale tubului digestiv (la aceştia din urmă corelaţia fiind mult mai slabă) (18).

S-a discutat şi despre importanţa abordării psihologice a pacienţilor supuşi intervenţiilor chi-rurgicale pentru scădere ponderală, având în vedere complexitatea problemelor postoperatorii (nu în ulti-mul rând de natură psihologică); aceşti pacienţi au nivele mai crescute de anxietate şi depresie, şi o serie de tulburări alimentare ce trebuie combătute siste-matic (19). Tulburările de alimentaţie sunt studiate mai ales la femeile tinere, dar nu trebuie neglijaţi nici bărbaţii, la care ar putea fi mai frecvente bulimia şi obezitatea (20).

Nu au fost uitaţi nici cei fără adăpost (21), asupra cărora se orientează programul Sense-Sostre din Barcelona. Datorită fenomenului deloc de neglijat al imigrării, psihiatria transculturală a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare importantă. Cel mai frecvent întâlnit diagnostic la pacienţii imigranţi care solicită ajutorul serviciilor specializate de psihiatrie este cel de tulburarea de acomodare (adjustment disorder) (22). Tot de fenomenul imigrării se ocupă şi cerec-tătorii unui studiu care arată că somatizarea este mai frecventă la imigranţi decât la nativii italieni, estima-rea realizându-se cu ajutorul chestionarului Bradford Somatic Inventory (23). S-a abordat şi problema impactului diagnos-ticului de cancer de sân asupra calităţii vieţii indi-viduale şi intrafamiliale, precum şi modalităţile de intervenţie disponibile medicilor (24); de asemenea, problema relaţiei infertilitate-stres (anxietate şi/sau

9


RE

FER

ATE

depresie), care este controversată, dar suscită tot mai mult interesul specialiştilor (25).

Diagnosticul de cancer are un impact deosebit asupra vieţii de familie, nu doar asupra individului. Dar acest impact poate fi şi pozitiv, de „creştere” individuală. Unele studii arată că schimbările pozitive apar şi la soţiile celor cu diagnosticul de cancer în sfera ORL (26).

Despre importanţa medicinii psihosomatice în tratamentul pacienţilor cu boli cardiovasculare s-a vorbit în mai multe studii. Anxietatea şi depresia au fost principalele elemente patologice vizate la cei cu boală coronariană, iar intervenţiile de tip terapie cognitiv-comportamentală au redus semnificativ sco-rurile obţinute de pacienţi. Alte ţinte ale intervenţiilor ar putea fi inhibiţia socială şi mecanismele de coping (27). Dintre simptomele depresiei, asociate cu mor-biditate şi mortalitate mai crescute, reţinem anhedo-nismul, oboseala cronică şi scalele de cogniţie de tip depresiv (28).

Personalitatea de tip hipertensiv este o noţi-une importantă a medicinii psihosomatice, bazată pe numeroase studii care demonstrează asocierea anxie-tăţii şi depresiei la hipertensivi, în proporţie mai mare decât în populaţia generală (29).

Ca şi în multe alte ţări europene, şi în Germania se preferă transplantul de organe de la donator în viaţă, între rude compatibile, din motive clar altruiste. S-a discutat despre conflicetele psihologice posibile între donator, receptor şi familiile acestora, motivele fiind diferite, de la accentuarea unor conflicte marita-le preexistente, până la culpabilizarea refuzului de a dona sau a incompatibilităţii de organ (30).

Mai multe studii prezentate au abordat această temă a transplantului de organe, atât din perspectiva donatorului, cât şi din cea a receptorului, deoarece impactul diagnosticului sever care impune transplan-tul, apoi al intervenţiei chirurgicale propriu-zise şi al vieţii de după transplant, necesită un suport psihologic specializat şi de lungă durată, co-morbidităţile psihia-trice fiind redutabile.

O altă temă abordată a fost cea a stresului profesional la medicii tineri – medici rezidenţi, la care, deşi la început de carieră, prevalenţa sindromului de burnout este mare. Asocierea cu stresul psihologic şi lipsa de satisfacţie la locul de muncă este evidentă. (31, 32). S-a discutat şi despre influenţa scorurilor mai mari pentru depresie, obţinute la Job Content Queastionnaire aplicat medicilor sănătoşi, asupra vari-abilităţii frecvenţei cardiace, care este un binecunos-cut factor de risc pentru morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară (33).

Activitatea grupurilor Balint a fost abordată de cercetătorii germani, care arată că aceste grupuri sunt deja integrate în medicina generală şi în psiho-terapie, dar constituie o problemă de interes pentru multe alte specialităţi medicale. Ideile lui Michael Balint au fost preluate şi adaptate medicinii moderne

şi cerinţelor zilelor noastre (34).O altă temă interesantă a fost aceea a plân-

sului ca mecanism de adaptare (coping), din perspec-tiva tradiţiei conform căreia plânsul este „sănătos”. Problema dacă plânsul este într-adevăr un mecanism util de coping, dacă poate elibera individul de stres, sau dacă inhibarea plânsului paote fi cauza unor boli, a fost abordată de un grup de cercetători olandezi şi americani. Concluzia lor a fost că studiile existente sunt contradictorii sau lipsesc cu desăvârşire, astfel încât nu pot fi formulate concluzii convingătoare. Relaţia plânsului cu depresia este mai puţin clară, fiind necesare studii viitoare care să tranşeze aceste probleme (35).

Consilierea interpersonală (o formă de psi-hoterapie interpersonală) a fost analizată din perspec-tivă istorică, din anul 1987 până în prezent. Toate stu-diile au arătat beneficiile acestui tip de psihoterapie, care oferă un suport emoţional real şi ajută pacientul să îşi fixeze anumite ţeluri; dar sunt, în acelaşi timp, necesare altele noi, în viitor, mai corect randomizate, pentru a confirma rolul acestei metode în depresia majoră (36).

Nu în ultimul rând, deprinderea aptitudinilor de comunicare medic – pacient trebuie reevaluată şi repusă în drepturi. Comunicarea medic-pacient este deosebit de importantă, dar adesea neglijată; se pro-movează din ce în ce mai activ studierea ei în cadrul pregătirii profesionale a medicilor. Cuprinde schimbul de informaţii medic-pacient, anamneza cazului, comu-nicarea diagnosticului, suportul psihologic, constru-irea încrederii. Hipocrate credea că „succesul (unui terapeut) depinde în primul rând de cuvânt, şi doar pe urmă de plantă sau cuţit”. De atunci, medicina s-a dezvoltat, posibilităţile de investigare au evoluat spectaculos, dar contactul interuman este în continua-re (sau ar trebui să fie) în centrul procesului complex de diagnosticare şi tratare a unei boli, iar medicul nu trebuie să cadă în capcana dezumanizării, robotizării medicinei moderne (37).

Bibliografie Toate referinţele sunt citate din Journal of Psychosomatic Research, vol 64 (6): 635 – 680.

1. Alter CL. The current state of psychosomatic medicine: focus on trening, care delivery and research. Pp 636.

2. Lobo A, Lozano M, Diebenbacher A. Psychosomatic psychiatry: an European view. Pp 660.

3. Arbabi M, et al. Psychiatric comorbidies in dermatology patients in Iran. Pp 636

4. Arbabi M, et al. An epidemiological study of an Iranian psychiatric liaison service: a sur-vey of a year’s experience. Pp 637

5. Beutel ME, Nehring C, Subic Wrana C, Michal M, Schafer A. Consultation Liaison and outpatient services of a psychosomatic

10


RE

FER

ATE

university hospital: patients referral, reasons for presentation, recommendations. Pp 641.

6. Diefenbacher A, Gaebel W. Guidelines in con-sultation-liaison psychiatry: a critical com-ment. Pp 647.

7. Aguera L, Mico JA, Failde I, Cervilla J. Prevalence and correlates of depression in patients with unexplained symptoms in pri-mary care: the Dedo-primary care study. Pp 635.

8. Barcones et al, GZEMPP group. Biological factors and physical ilness in medical patients depressed at the time of discharge. Pp 638.

9. Berardi D, et al. Interpersonal counselling vs serotonin selective reuptake inhibitors for major depression in primary care: a rando-mized controlled trial. Pp 640.

10. Berney a et al. Psychomotor retardation in depression: bradykinesia or paucity of move-ment? Pp 641.

11. Ferrari D et al. Comorbid depression in rhe-umatic patients. Pp 649.

12. Furlanetto LM et al, Quality of life, social support and clinical variables in medical inpatients with depression. Pp 651.

13. Forghieri M et al. Geropsyhiatric consulta-tion burden in a general hospital in Italy. Pp 650.

14. Buchi S et al. Suffering in subjects with syste-mic lupus erythematous: a qualitative-quanti-tative case study. Pp 642.

15. Buil Labat M, et al. Illness behavior and depressive symptoms in Spanish internal medicine inpatients: the Spanish FAMIDEP study. Pp 643.

16. Campayo A, et al. Mortality associated with depression in internal medicine inpatients followed-up in primary care: teh Spanish FAMIDEP study. Pp 643.

17. Barbosa F, et al. Alexithymia in patients with systemic lupus erythematous and chronic urti-caria. Pp 638.

18. Porcelli P. Alexithymia and treatment outcome in gastroenterology: two longitudinal studies. Pp 669.

19. Abiles V, et al. Evaluation of a psychological assessment protocol for weight loss surgery patients. Pp 635.

20. Bel Aguado MJ, et al. Gender differences in eating disorders: a descriptive study. Pp 639.

21. Alvarez Silva S, et al. Presenting a new min-tal health program for homeless population.

Pp 636. 22. Cortina Lacambra MT, et al. Psychiatric

attendance to immigrant patients from a lia-ison psychiatry and psychosomatic unit. Pp 645.

23. Ferrari S, et al. Understanding somatisation through cross-cultural liaison psychiatry. Pp 649.

24. Auba E, et al. Longitudinal study of psychia-tric morbidity, quality of life and family func-tioning in the early adjustment to breast can-cer compared to to a healthy control group. Pp 637.

25. Auba E, et al. Pregnancy outcome in a mind-body medicine group intervention for women with infertility. Preliminary data. Pp 637.

26. Jenewein J. Positive personal changes in the aftermath of head and neck cancer diagnosis: a qualitative study in patients and their spou-ses. Pp 657.

27. Deter HC, et al. Psychosomatic intervention in coronary heart disease: depression, anxie-ty, social inhibition and stress management as the therapeutic focus? Pp 646.

28. Doyle F, et al. Depressive symptoms predict excess cardiovascular risk in cardiac pati-ents: but which symptom(s)? Pp 647.

29. Frunza A, et al. Hypertensive personality – between speculation and certainty. Pp 651.

30. Beutel ME, Greif Higer G. Psychological conflicts between relatives during long-term course after successful living organ donation. Pp 642.

31. Gonzales-Goizeuta E, et al. Prevalence of burnout in Spanish medical residents. Pp 653.

32. Gonzales-Goizeuta E, et al. Psychological distress and job satisfaction in Spanish medi-cal residents. Pp 653.

33. Poanta LI, Tiboc C, Dumitrascu DL. The effect of depression on autonomic function in healthy physicians . pp 669.

34. Hafner SO. Leading Balint groups – theory and practice in Germany. Pp 655.

35. Vingerhoets AJ, Bylsma L. Crying and health: a critical review. Pp 679.

36. Bortolotti B, et al. Interpersonal counselling: a literature review. Pp 642.

37. Bernard M, et al. Should communication skills training increase the focus on psychodynamic aspects of the patient-clinician relationship? Pp 640.

11


IS YOUR DOCTOR A BALINT DOCTOR?John Salinsky, GP in London; Balint group leader

Abstract: The author tries to emphasize how the medi-cal doctor practicing the Balint group work has a bet-ter approach towards difficult patients.

Key words: reactions to the feelings; being sensitive; relationship over time; Freud: love & work; inter-viewing in depth; breaking new ground; training.

Rezumat: Autorul încearcă să sublinieze în ce mod medicul care este inclus în activitatea de grup Balint poate aborda mai bine pacienţii dificili.

Cuvinte cheie: reacţii provocate de sentimente; a fi sensibil; relaţii dezvoltate în timp; Freud: iubire şi muncă; chestionând în amănunţime; deschizând căi noi; formare.

Those of us who have been in a Balint groups for years know from our own experience how it has helped us:We have somewhere to go to tell our storiesWe have a sympathetic audience who will know what our work is likeThey will not laugh at us or make us feel small because of our mistakesThey will give advice what to do – and we will take no noticeThey will have new ways of looking at the patient: different reactions to the feelings.We will come away with some new insightsWe have a wise leader who can hold the whole thing together and enable the process to work.

Research also shows that as a result of being in the groupWe are more patient with difficult patients We are less likely to get ‘burned out’ and retire too early.We are better at tolerating uncertaintyWe are more psychologically minded.

But what about the patients? There seems to be very little research about what patients think about Balint or whether having a Balint doctor makes any difference to them.Can patients tell whether their doctor is a Balint doc-tor? It used to be easy in the 1950s:The Balint doctor would be the one who listened to you carefully and then told you that your sore throat was a result of your unconscious sexual problems. He would then invite you to come for an hour’s psycho-therapy. Nowadays Balint doctors are less eager to make inter-

pretations. They try to be sensitive GPs rather than amateur psychotherapists.

From the patient’s point of viewIf you have a Balint doctor – does it make a differ-ence?How would you know? How would a research project try to find out?

MethodsShould we study a single consultation on video? This is now used for training young family doctors in Britain and assessing their skills.But Balint is really about a relationship over time, so one consultation would not be enough.My suggestion is that we study some patients who have a ten-year relationship with their doctor.We should ask some questions about what happened over those ten years.And compare some Balint trained doctors with a con-trol group matched for age, sex, etchWhat would we look for?

First of all we might look for objective criteria:

Do the Balint doctor’s patients live longer?Do they make fewer visits to the doctor?Do they lose their symptoms: headaches, back pains, coughs, skin rashes etcDo they feel better emotionally with less depression and anxiety?Do they have more fulfilled lives: Freud said that the essential features of a good life were love and work: liebe und arbeit.That might mean they have a worthwhile and enjoy-able job and a good sex life. I will change that to a good loving relationship with a long-term partner – and a good sex life.Of course these effects might not be due to the doctor: all sorts of other things happen to affect people’s lives outside the consulting room.

We could ask the patients what they thought about their doctor: the Subjective criteria.

In regard to the doctor, a patient might feel that he or she:

Listened to meShowed empathySpent time with meUnderstood me

RE

FER

ATE

12


(Ruth Pinder is the principal author of the recently published RCGP Occasional Paper No 87: Talking about my Patient: the Balint approach in GP educa-tion. She was talking to John Salinsky)

JS: Can you tell me first of all how you came to ethnography?RP: It’s quite hard to pinpoint a particular moment when it happened. I started my academic career quite late: late 30s, early 40s. I started off with sociology and law and found myself uncomfortable with the level of abstraction with which sociologists often work. They seemed to have no relationship with what goes on in everyday reality, the messy world. They talk in abstractions that go careening above real life and I found myself drawn increasingly to anthropol-ogy. Anthropologists use ethnographic understandings much more. And in the last ten years or so I started to teach at the Open University. It’s quite a good course. It comes from cultural studies rather than anthropolo-gy so it’s quite Euro-American. It doesn’t have begin-ning and end points. I honestly can’t remember when I became fascinated with ethnography. But I get very cross if it’s seen as a set of techniques. I think it’s a lot more than that; It’s keyed into some important debates about how we go about representing others and the problem of translation. For me it’s a way of doing life almost in the way that I began to think that Balint was

a way of being and doing as well. An embodied kind of understanding of the world. Not an application of techniques.

JS: Did you know anything about Balint before you started our project?RP: Well I had heard of him, you got me wrong there! I remember I’d seen the book somewhere. But I hadn’t done much with it. I remember there were some quite derogatory references to it in sociology! So yes I rather bypassed it. And then this colleague of mine told me about the post and said he didn’t want to do it which was interesting in itself; I’m not sure what reverberations that set up in me but I thought it would be interesting to do.JS: So how was your reception by the Balint world?RP: Difficult! Well, you would remember it yourself probably. Rushing in to inscribe, I did that too quickly. The sort of things that happen to ethnographers there are the sort of things that are actually happening already. In a sense you act as a kind of catalyst for them. The idea that Balint only takes place in proper Balint groups, that it can only be known in a single place. You do Balint all the time, as I do ethnography. We do old things in new places. One of the things I found very difficult was the privatising of emotions, with all the stress on being the individual person. Because of the stress on the individual doctor and

RE

FER

ATE

A CONVERSATION WITH RUTH PINDER*John Salinsky, General Practicioner, London

Was interested in my family and my lifeHelped me to understand myselfWas kind and gentleMade me think about how I needed to change my life

You can think of lots of other things.

What would we find?

If we tried to express our results quantitatively: prob-ably not very much.The numbers of patients would be too small for sta-tistical power and we would lose the fine detail. We would have no surprises about what goes on between doctors and patients.

I think it would be better to use qualitative methods, which means interviewing the patients in depth and letting them talk freely. We would be looking for cer-tain criteria but we might find other things going on which we had not thought of. That is what I mean by surprises. And we would be breaking new ground. I don’t think anyone has ever asked the patients what

they think about Balint before. Did you know your doctor sits in a little group with eight other doctors and a leader every week? And she talks about you and what a difficult person you are. What do you think about that?

We might find out that having a Balint doctor makes a difference to the patient.We might also find that some non-Balint doctors are doing wonderful things too. Some doctors are naturally good at human relation-ships and perhaps don’t need our training. Is that hard for us to accept?It may be that Balint training doesn’t make us the best doctors – just better than we would have been without it. In other words, it helps us to be a ‘good enough’ doctor.If we do this research we might not end up proving that Balint is best but we would have a wonderful time and learn a lot about the richness of the relationships between all sorts of doctors and all sort s of people.

I think we should start now!

13


RE

FER

ATE

patient you lose a sense of a person’s history and the context in which they think about things. I suppose I think to deprive somebody of their history is the very stuff of objectifying people.JS: How did you feel sitting in with the registrars’ Balint group?RP:I didn’t mind that. I think it was difficult for the group leaders to have anybody in. Terrible stress from evaluation; one of the things I did think was happen-ing was that ‘what Balint is’ seems to be increasingly shaped by the evaluation industry. I noticed this at the Stockholm International Congress. One of the present-ers was asked, well did it have an effect? I didn’t think Balint was about having an effect. At least the kind of effects one can produce are the easy things.JS: You mean the presenter was asked whether any-thing had fallen into place in his understanding?RP: Not quite as crude as that, but yes.JS: It does happen sometimes!RP: Not as quick as that..JS: Not often, no. But sometimes people will say, I learnt something that I hadn’t thought of. I’ll try that. Or something.RP: I suppose that’s fair enough. But I tend to think how long things take to say what they mean to us rather than how quickly. They are mostly long after the fact. And they only ever come in fragments.JS: But there is a pressure to show that what we are doing can achieve results.RP: I understand the pressure but I think it’s unfortu-nate because it seems to compress the value of what you have to offer. Make it almost banal; make it dance to a tune that is not meaningful to it.JS We should really be trying to interest our paymas-ters in a different tune or the value of a different way of doing it. You can’t really reduce it to a set of num-bers anyway, so why pretend that you can.RP: Well not even to a set of numbers, to a set of invariant responses. The single invariant response; that’s not the way the world works. A set of determi-nate answers. But all is flux, is it not, all the time. The essence of knowledge is that it is continually being turned topsy-turvy with the ground shifting under your feet. I guess I found the search for determinate answers difficult with the project.JS: Well I think that is largely the result of this kind of outside pressure. RP: Yes, I remember somebody in Sweden saying something about ‘changing behaviours’ and I think I was quite pious; I said I wasn’t ‘comfortable’ with it. That word comfortable that comes from assertive-ness language, which is a bit grim but we are trying to impose our own meaning systems on the world the whole time, are we not? And if I thought I wasn’t in the business of doing that too, I’d be fooling myself. We’re all in the business of trying to make the world over in our own image, are we not? Little tyrants, I think we are.

JS: So were there ways in which you were hoping to convert the Balint group? Point out different direc-tions it might go in, certainly.RP:Yes. There wasn’t the bite to the research question that there should have been. Research worth its salt is supposed to have ‘bite’.JS: What sort of bite would you have liked to see?RP: Nice question. Well I think we weren’t even look-ing in the right place. So rather than thinking, what is the effect of Balint on general practice, perhaps we should have been thinking more, or at the same time, what’s the impact of general practice on Balint? I think the two are always wrapped up in each other.. We were doing a piece of research, not just a piece of advocacy. Trying to get the right research questions asked. It was like trying to extract teeth. It was actu-ally very difficult because they were framed in this causal analysis way. So trying to turn those around and ask more process kinds of questions was very, very difficult. Causal reasoning always kills process reasoning.JS: my impression was that you did in the end get some of your questions asked.RP: Some of them. I think one of the questions we should have been asking was: why was it that Balint was seen to be unchanging, while the whole world was in flux.JS: If we see it as unchanging, is it that we in the movement don’t want to change it; or is that the out-side world regards it as unchanging, fossilised…RP: Perhaps a bit of both. You don’t meddle with the ancestors! In fact, we nibble away at them all the time, don’t we? Can’t let them rest…JS: I think it’s the question of change and how things ought to change that will interest readers most. Balint people anyway will notice the things that you say; that we are closing things down when we say we re open-ing things up; certain things are not to be talked about. That was one of your conclusions, wasn’t it?RP: I didn’t want to be prescriptive. One thing I was pondering on the train was, for me, the uncomfortable relationship between pedagogy and research. Did I come to understand or to tell? There was a product, we had to work towards a product and I was thinking to myself, would that make the difference. Does that make didacticism alright? I don’t know. And it’s much more into emancipatory research; that we empower people. But I feel ambivalent about that also. The group is perfectly capable of empowering itself! What do you think about it?JS: I’m just struggling to understand it at the moment. Do you mean that, as a result of what we learned from the research, we were empowered to –RP: – go and do it yourself. We’ve taught you skills about methodology.JS: You’ve taught us about skills. Whether we are capable of using them ourselves, I don’t know. A dif-ferent way of looking at things, certainly.

14


RP: Then there was all the dance between attraction and repulsion. That’s one of Freud’s things, is it not. As fast as we seem to be working together, the differ-ent people in the group are separating themselves off. Oh, no,no, no, it’s not like Balint at all. You would watch people draw back and then somebody else would come in and find similarities. It’s that kind of imaginative projection. A minuet. And then: oh, no, we don’t want to get too close again!JS: Well. Let’s unpack that one. Who is getting too close?RP: Too close for comfort. Perhaps this is the point, because almost all the cases in that group we were supposed to be doing research on were about making appropriate emotional and other boundaries, between doctor and their patients. Boundaries are always ambiguous and dangerous. You can look both ways. Boundaries are always ambiguous and dangerous. You can look both ways. And so, in the group that I was observing, people were trying to draw nice clear lines around what a doctor should be able to communicate with his or her patient. And boundaries of a very dif-ferent sort were being articulated in our group [the Balint researchers group]JS: Can you tell me what can be learned from that?RP:. Well, maybe to ask another question, it’s really to ask, what is the role of an academic in a group like yours? What did you expect of me?JS: ( pause...sigh…) Well I suppose we started off hoping that you would be able to tell us whether we were any good. Whether what we were doing was productive in any way. Or was it just ‘navel-gazing’ as our critics say. Pointless introspection. We were hoping that you would say ‘I’m an expert, I’m an academic and I can see that you are doing some good here’. To put it in very basic terms. Or if you did it like this you would be doing it even better. Which, to some extent, I think you did say.RP: You want simple answers to complex problems.JS: I’m afraid so, yes!RP: It must have been quite a disappointment.JS: Maybe it was, at first. I personally didn’t find it disappointing. I found it interesting that things turned out to be more complex than I thought they were as far as your discipline was concerned.RP: The thing I found difficult with Balint first of all was this intense concentration on the doctor-patient relationship as though it was an isolated, bounded unit. Which didn’t leak! I couldn’t get my head round that. As if it could be pulled out and examined as though it was the jelly on the end of a microscope. There was that sort of feeling. Not all the time, but sometimes. And then you got caught up in the fascina-tion of the thing.JS: Well that was Balint’s big idea. That the doctor-patient relationship could and should be examined. I don’t think he saw it quite like that – being pulled out and examined. When we are leading trainee groups,

our feeling is often that they are not thinking about the doctor-patient relationship enough and need to be brought back to it. Whereas your perspective was that there are all sorts of other things that are on their minds which they need to talk about and the leaders are preventing them from doing this. Would that be right? I think that is one of the things in the paper that is going to be talked about and debated.RP: I suppose my feelings were always to take the person and look at the whole play of influences on a person, of which Balint is one, but only one. And how meanings can be negotiated between all sorts of different influences rather than taking Balint as the epicentre which is what an Impact study does. They always exaggerate the importance of what it is that they have to offer. Its only when you go out and look at the ‘what else’ factors, what else people are doing, that you get that sense of perspective. And so hence what I said earlier that what we should be looking at is how much does GP impact on Balint as much as the other way round. It is not just a one-way traffic. It’s a mutually reinforcing constitutive thing. I think that’s more to do with analogical reasoning.JS: Tell me the difference.RP: Well, with linear causal reasoning, you have an external precipitant, Balint, and that impacts on a sup-posedly passive or inert recipient. An external trigger. That’s how Western reasoning works. Why it’s so powerful. Some Eastern cultures might find that much more difficult to live with, though I’m crudely polaris-ing things here. It’s why I really liked the conversation I had with ‘Dr Ling’ [subject of one of the case stud-ies] because his reasoning was partly different. I could see the two conflict in him. It might provide at least some of an answer as to why apparently Balint ‘takes less well’ with people from different ethnic groups; I don’t know whether it does or not but that’s what I was told.JS: What happens in non-causal reasoning?RP: You bring different perspectives and you don’t try and ‘trump’ them. You know, the birds-eye view that has all the answers. You are bringing all sorts of perspectives into the social space and not making a judgment about them.JS: Right. And not drawing a conclusion?RP: Or being much more tentative about the conclu-sions that we do draw. And for the Occasional Paper, authoritative conclusions were wanted. Quite properly so.JS: So you have to live without authoritative conclu-sionsRP: Yes! That’s exactly what I’m after. Leave people to draw their own conclusions. I would see ethnogra-phy as trying to do as much justice as you possibly can to all the different points of view. Its about valuing diversity. I don’t know quite how to approach it. So you are not sitting there as an adjudicator.

RE

FER

ATE

15


Medicina psihosomatică este o disciplină interdisciplinară care studiază bolile psihosomatice sau psihofiziologice, cum mai sunt numite. Aceste boli au în comun faptul că sunt rezultatul unor procese psihice, mentale, mai degrabă decât al unor fenomene fiziopatologice imediate. În această accepţie, boala încetează a fi doar o perturbare biologică sau fizică provocată de factori obiectivi, de cauze externe con-crete şi perfect identificabile ori de disfuncţii interne fizico-chimice decupabile matematic. Se acceptă tot mai mult ideea existenţei, deloc neglijabile, a unor cauze subiective, strict personalizate şi nu neapărat „reale” ale pacientului ca identitate non-repetabilă.

Evaluarea şi tratarea pacienţilor cu acest tip de patologie – clasificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sub denumirile de sindroame neurotice, sindroame legate de stres şi tulburări de somatizare – necesită implicarea mai multor specialităţi (psihiatrie, neurologie, medicină internă, managementul durerii ş.a.m.d.) şi a cadrelor medicale cu diverse nivele de pregătire, de la medicul curant, la asistenta medicală şi, de ce nu, la infirmiere. O dată cu acceptarea fap-tului că procesele psihologice complexe pot afecta evoluţia bolii şi complianţa la tratament a pacientului, medicina psihosomatică a devenit o ramură din ce în ce mai puternică şi mai mult discutată.

E de menţionat aici că puterea minţii şi a emoţiilor a fost recunoscută încă din cele mai vechi timpuri, Avicenna însuşi vorbind despre existenţa unei „psihologii fiziologice” în tratamentul anumitor boli şi chiar dezvoltând un sistem de influenţare a

frecvenţei cardiace prin intermediul propriilor trăiri – lucru ce ar putea fi considerat o anticipare a ceea ce Jung avea să numească asociere verbală. Secolul 20 re-aduce cu sine un interes tot mai susţinut pentru interacţiunea indestructibilă dintre minte şi trup, ceea ce ar duce la „umanizarea” medicinii. Există astăzi o recunoaştere universală a rolului medicinii psihoso-matice în întregul proces de evaluare a unui caz clinic, de la diagnostic la tratament. Medicul zilelor noastre este, deopotrivă, om de ştiinţă şi psiholog, capabil să răspundă complexităţii fizice şi psihice pe care o reprezintă fiecare caz particular în parte.

La noi în ţară, unul dintre promotorii medi-cinii psihosomatice şi o voce deja recunoscută pe plan naţional şi internaţional a acestei discipline este profesorul universitar Dan Dumitraşcu. Autor a nume-roase cursuri predate atât la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, dar şi peste hotare, autor al unui Curs de Medicină Psihosomatică pentru studenţi (şi nu doar pentru ei) apărut la Editura Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu” din Cluj, domnia sa propune de această dată un curs de Psihosomatică pentru asistente medi-cale, apărut la aceeaşi editură, în anul 2008.

Este prima dată la noi în ţară când un astfel de curs se adresează cadrelor medii, poate mai apropiate de pacienţi decât medicii, în anumite situaţii, şi care, tocmai de aceea, rezonează mai uşor la problemele acestora. Alături de prezentarea extrem de actualizată şi cuprinzătoare a ceea ce înseamnă medicina psiho-somatică, a conceptelor de sănătate şi de boală, a stării

PSIHOSOMATICA PENTRU ASISTENTE MEDICALEAutori: D.L. Dumitraşcu, Liliana David

Editura Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu” Cluj Napoca 2008

JS: And yet some judgments –RP: - have to be made.JS: Do they have to be made? I thought you were just saying that they didn’t RP: Well yes, there’s the contradiction. Isn’t it more about deferring judgment? Or certainly being less severe in the judgments we do make. It doesn’t mean that I do it, of course! It’s much easier to judge than to try and understand. Those contradictions! The idea that we have to resolve them! It’s trying to be more at home with ambiguities.JS: We have presented the research several times now but I expected people to be more disconcerted by what we’ve come up with.RP: Why?JS: Because of things like: Balint groups claim to be opening up areas for discussion but in fact they close some of them down; you can’t talk about race, you can’t talk about this or that; people feel that they have to please the group leaders, fit into the group.RP: The conformity.

JS: Yes, the conformity. Whereas we feel that we are liberating; go where you like and so on. But Balint audi-ences didn’t seem to be upset by these observations.RP: So we were imagining difficulties that weren’t really there? The world is Janus faced, isn’t it? Whether it’s ‘Balint groups are liberating and transgressive’ or ‘Balint groups are quite authoritative and conformist.’JS: Yes, we liberate you in some ways but you have to obey our rules in others.RP: I think it depends which side of the bed you get out of. Which way you flip and flop. I kept flipping and flopping from one to the other. The condition of freedom is that we accept the constraints. Take a dis-cipline like yoga for example. Or ballet. You wouldn’t get the glorious apparent freedom of movement if there hadn’t been the hours and hours of discipline.JS: It does terrible things to their feet.RP: Yes, it does.

* With courteously accepted publishing in our Journal, by John Salinsky

RE

CE

NZ

IE C

AR

TE

16


29 iunie 2008: fish bowl (grup mare) în cadrul celei de a 3-a Conferinţă Internaţională de Psihiatrie Româno-Maghiară şi al 5-lea Simpozion Naţional de Psihiatrie, la Şumuleu-Ciuc. Pe lângă membrii Asociaţiei au par-ticipat la grup şi mulţi colegi „neiniţiaţi”. 4-6 iulie: Weekend Interjudeţean Balint la Bârlad. Gazdele nici de această dată nu s-au făcut de ruşine!6-7 septembrie: curs de formare pentru liderii de grup Balint, Poiana-Braşov. Formator: Michel Delbrouck din Belgia, trezorierul Federaţiei Balint. 11 lideri şi-au îmbogăţit cunoştinţele cu elemente de psihanaliză, de conducere şi supervizare al grupurilor. Următoarea etapă al cursului va avea loc pe 7-8 martie 2009.

Planuri de viitor:

26-28 septembrie: a XV-a Conferinţă Naţională Balint, cu Adunare Generală şi alegerea noului Birou. Să le urăm succes în activitate!21-23 noiembrie: Weekend interjudeţean la Satu-Mare. Persoană de contact: Gáspár György (Gigi), 0740-362.641, [email protected] . Taxă de par-ticipare: 25 Euro. EMC: 10 credite (promise!). Termen de anunţare a participării şi reţinerea camerei: 17 noiembrie.12-14 decembrie: Weekend interjudeţean cu

de bine, a mecanismelor de adaptare la boală, există un capitol destinat anume calităţii vieţii bolnavului, din perspectiva răsunetului bolii asupra personalităţii acestuia şi asupra integrării sale sociale, elemente deloc de neglijat. Sunt prezentate instrumentele dis-ponibile de evaluare a calităţii vieţii, de monitorizat alterarea ei în procesul de îmbolnăvire, dar şi felul în care poate fi influenţată pentru a diminua impactul negativ al bolii. Sunt prezentate, de asemenea, princi-piile comunicării cadru medical–pacient, punct cheie al stabilirii unei relaţii bazate pe încredere şi respect.

Asistenta medicală este cea care realizează un contact emoţional şi fizic zilnic/periodic cu pacientul internat (dar şi cu cel tratat în ambulatoriu), cea care trebuie să ofere încredere în momentul în care admi-nistrează un tratament, cea care va asculta problemele pacienţilor şi va putea să îi ajute să depăşească dis-confortul stării de boală. Pacientul nu este un obiect inert al actului medical, ci o fiinţă umană cu un trup suferind şi un suflet pe măsură, uneori mai bolnav chiar decât trupul, un om care aşteaptă înţelegere şi compasiune concomitent cu asistarea sa competentă pentru a traversa procesul complex şi disturbator al bolii şi al însănătoşirii.

Cartea profesorului clujean este un instrument

extrem de util pentru asistentele medicale dornice – şi datoare, într-o descriere ideală a profesiunii – să facă mai mult decât simpla administrare impersona-lă şi mecanică a unui medicament. Scris într-un stil accesibil şi elegant, volumul furnizează informaţii de largă utilitate şi soluţii clare unor probleme inerente vieţii de zi cu zi printre oameni bolnavi, indiferent de patologia de care suferă. În medicina orientată spre pacient, rolul asistentei este (sau ar trebui să fie) foarte important, aceasta acţionând alături de şi împreună cu medicul în diagnosticarea şi tratamentul fiecărui bol-nav în parte, depăşindu-şi rolul clasic de „instrument de tratament” din medicina orientată doar spre boală. După cum bine afirmă autorii, „cel mai bun medica-ment este un medic cu răbdare” – am putea extrapola „cel mai bun medicament este un cadru medical cu răbdare”.

Atent construită, bine nuanţată, susţinută de cunoaşterea unei vaste bibliografii, dar şi de o remar-cabilă experienţă de practician, cartea de faţă nu ar tre-bui să lipsească din biblioteca niciunui cadru medical care îşi iubeşte profesiunea.

Laura Poantă, asistent universitar UMF Cluj, Catedra de Semiologie Medicală

ŞTIRI DIN VIAŢA ASOCIAŢIEI

Prerevelion Balint. Motelul CONDOR din comuna DULCEŞTI, la cca. 20 km. de la Roman spre Piatra Neamţ. 10 credite EMC. Cazare în camere cu 70-80 RON (în funcţie de confort) cu mic dejun inclus. Taxa de participare 25 Euro (include banchetul pentru balintienii cu cotizaţia achitată la zi. Termen de anun-ţare a participării şi reţinerea cazării: 5 decembrie. Persoana de contact: dr. Ţubucanu Nelu la telefoanele 0233-725.520 sau 0746-978.77616-18 ianuarie 2009: Weekend Naţional Balint de iarnă cu Postrevelion Balint (aşteptăm sugestii pentru locaţie şi voluntari pentru organizarea evenimentului)8-10 mai 2009: Weekend Naţional Balint de Vară, Maramureş26-28 iunie 2009: Weekend Interjudeţean Balint, Bârlad5-9 septembrie 2009: al XVI-lea Congres Internaţional Balint, Poiana Braşov. După 10 ani de solicitare în final ni s-a acordat dreptul organizării congresu-lui internaţional. ESTE O RECUNOAŞTERE A ACTIVITĂŢII ŞI VIABILITĂŢII ASOCIAŢIEI NOASTRE! SĂ PARTICIPĂM DECI CÂT SE POATE DE MULŢI! Taxa de participare al cole-gilor din ţară va fi gândit pentru 3 categorii de servicii. Pentru cei din străinătate, fără cazare va costa în jur de 360 Euro. PUNEŢI DE PE ACUM ŞT

IRI D

IN V

IAŢA

ASO

CIAŢI

EI

17


BANII LA PUŞCULIŢĂ!!! Din fondul Asociaţiei se va oferi o sponsorizare pentru colegii noştri. SE IMPUNE PREZENŢA PE TOT PARCURSUL CONGRESULUI. NU SE ACCEPTĂ PLECĂRI, DEOARECE GRUPURILE MICI VOR FI CU COMPONENŢĂ FIXĂ IAR PLECĂRILE VOR DESTRUCTURA GRUPUL RESPECTIV. CEI CARE NU POT ACCEPTA ACEASTĂ CLAUZĂ SĂ

NICI NU SE PREZINTE. Studenţii vor putea participa la lucrări şi în grupuri fără taxă de participare, dar pentru pachetul activităţi-lor sociale, pauzele de cafea, mesele de prînz sau cină trebuie să plătească preţul negociat.25-27 september 2009: a XVI-a Conferinţă Naţională Balint cu Adunare Generală.

FOTO - ALBUMUL BALINTIENILOR

FOTO

- A

LB

UM

18


FOTO

- A

LB

UM

19


FOTO

- A

LB

UM

20


FOTO

- A

LB

UM

21


FOTO

- A

LB

UM

22


FOTO

- A

LB

UM

23


FOTO

- A

LB

UM

24


FOTO

- A

LB

UM

25


FOTO

- A

LB

UM

26


FOTO

- A

LB

UM

27


FOTO

- A

LB

UM

28


FOTO

- A

LB

UM

buletinul asocia Ţiei cuprins balint din...

Documents