Bubico

de Ion Luca Caragiale (rezumat)

În cîteva minute pleacă trenul. Autorul acestei povestiri aleargă la casa de bilete,

apoi pe peron spre tren şi în sfîrşit ajunge în vagon. Aici găseşte un compartiment mai

comod în care se află deja o doamnă, ce era însoţită de un căţel lăţos, plin de funde, de

panglici roşii şi albastre. Cum a intrat în compartiment, căţelul,pe nume Bubico, a şi

început să-l latre ca pe un răufăcător. Cocoana,încerca cu multă blîndeţe să-şi potolească

potaia. Dar nu trecu multă vreme şi apăru conductorul. Bubico, parcă scos din minţi

începu să latre la acesta, mai ales atunci când cucoana îi întinse biletul ei. Din nou,

aceasta, încearcă cu multă dragoste în glas să-l potolească pe Bubico,mângâindu-

l ,,mumos,,. Cucoana îşi aprinde o ţigară....autorul vrea să-şi aprindă şi el ţigara ,îşi dă

seama că nu are chibrituri şi încearcă să se apropie de cucoană pentru un foc, însă iar este

lătrat de jigodie. Într-un final încearcă să se apropie de căţel, făcându-i complimente,

dându-i bomboane. Dar, în mintea lui plănuia cu totul altceva. Cucoana măgulită de

apropierea dintre autor şi Bubico, a început să-i povestească ce a păţit căţelul cu

Bismarck, câinele ofiţerului Papadopolini. Ba chiar i-a povestit şi genealogia favoritului.

Între timp îl servea pe ,,băiatul mamiţii,, cu zăhărel şi lapte, serveşte şi ea lapte din

acelaşi pahar. Autorul ajunge la capătul răbdării, îl ia pe Bubico în braţe şi deschide

geamul în ideea de a mai aerisi compartimentul, apoi Bubico dispare ca un porumbel alb

în noaptea neagră. L-a aruncat pe geam, cucoana înebunită de disperare trage semnalul de

alarmă şi leşină. Ajunşi la destinaţie, cucoana zdrobită de nenorocire se deşteaptă din

leşin, iar autorul îi spune adevărul şi dispare în noapte. Ea leşină din nou...