1

Brăila- oraş palimpsest

„În oraşul nou, cu blocuri de o monotonie copleşitoare, ieşi cu treburi; în oraşul vechi ieşi

să te plimbi savurând, de exemplu, aerul de distincţie al clădirilor de pe fosta stradă Regală.....în

faţă ai straturi suprapuse de var peste var. Dacă le raşchetezi, descoperi oraşul palimpsest, textul

originar, şi de abia atunci vei înţelege farmecul Brăilei de altădată, considerată „picior de

Paris”.” (Aleiul Cuza şi alte monumente, 2015)

În timp, farmecul oraşului a fost legat invariabil de vocaţia sa portuară, pentru că „La

Brăila, mai mult ca în orice port românesc, se trăise cu faţa la Dunăre” (Ioan Munteanu, 2013),

iar despre Dunăre, Grigore Antipa, afirma că este „cea mai mare dintre toate avuţiile naturale ale

ţării noastre”. Cu siguranţă, Dunărea a constituit elementul geografic dominant, ce a favorizat

dezvoltarea oraşului Brăila, pe malul stâng al fluviului, pe un promontoriu al Bărăganului, ce l-a

ferit adeseori de inundaţii.

Brăila - vedere aeriană Sursa foto: www.debraila.ro

„Roma sau Iaşiul sunt aşezate pe şapte coline. Brăila, pe un pisc, pe un

promontoriu în care, în timp, s-au tăiat numeroase vaduri pentru accede la

Dunăre” (Portul Brăila- Mărire şi decădere, 2013)

Din punct de vedere geografic, municipiul Brăila este localizat pe următoarele coordonate:

45°16′9″N şi 27°57′27″E, în sud-estul ţării şi nord-estul Câmpiei Române, la cca. 200 km

distanţă de Bucureşti, în Câmpia Brăilei, unitate ce face parte din Bărăganul de Nord. Oraş de

rangul I, Brăila se află în subsectorul bălţilor, la o altitudine medie de 20 m.

Relieful municipiului Brăila nu face excepţie de la descrierea geografică generală a

judeţului, caracterizându-se prin uniformitate şi monotonie. Relieful este unul tipic de câmpie,

oraşul dezvoltându-se mai precis, pe un interfluviu al Bărăganului nordic, între 20-30 m înălţime,

2

precum şi pe terasa Dunării inferioare. Altitudinea medie de 20 m creşte uşor, dinspre fruntea

terasei Dunării, din est, spre nord-vest, unde, datorită acumulărilor eoliene, cartierele

Baldovineşti şi Pisc se află la altitudinea de 33 de metri. Spre Dunăre, oraşul se termină printr-

o pantă abruptă, dominând valea fluviului cu o medie de 10 metri. Oraşul se învecinează cu

Insula Mare a Brăilei, care reprezintă suprafaţa cuprinsă între cele două braţe ale Dunării:

Dunărea veche sau Braţul Măcin şi Dunărea Nouă.

Dacă Dunărea a determinat nu doar amplasarea strategică a oraşului, ci şi dezvoltarea sa

portuară, Lacul Sărat, aflat în proximitate şi cunoscut din vechime, era apreciat pentru

proprietăţile curative ale nămolului sapropelic, valorificat terapeutic, în baza de tratament din

staţiune. Se spune că până şi Vlad Ţepeş îşi vindeca oştenii aici, de bolile fără leac. În verile

secetoase, dat fiind că Brăila beneficiază de un climat continental, cu veri calde, caniculare şi

ierni relativ reci, cu viscol şi Crivăţ, precipitaţii reduse cantitativ, aproximativ 500 mm pe an, nu

de puţine ori, s-a întâmplat ca nivelul Lacului Sărat să scadă dramatic, crescându-i salinitatea, şi

periclitând în acelaşi timp, activităţile turistice, strict dependente de existenţa acestuia şi a

nămolului sapropelic.

Monotonia climatică este particularizată în est, spre Lunca Dunării de existenţa unui

topoclimat cu veri mai călduroase şi mai umede şi a unor ierni mai blânde, ceea ce favorizează

dezvoltarea unei vegetaţii specifice de luncă, alături de cea stepică, dezvoltată pe soluri de tip

cernoziom.

La întâlnirea dintre Bărăgan şi Dunăre, oraşul s-a dezvoltat în timp, nu doar teritorial, ci şi

demografic. Populaţia Municipiului Braila la 01 ianuarie 2016 era de 210602 locuitori, în

continuă scădere faţă de sfârşitul secolului XX.

„Brăila este, ca târg şi port, mai veche decât statul Ţării Româneşti...”

(Constantin C. Giurescu, 1968)

Pendulând între vocaţia cerealieră, dat fiind solurile fertile din Bărăgan şi vocaţia nautică,

datorită amplei deschideri la Dunăre şi bălţi, asediată, lovită şi arsă din temelii de mai multe ori,

Brăila a traversat timpul, renăscând sub mai multe denumiri, ce s-au schimbat pe rând, după

vremurile şi cerinţele istoriei. După cum afirmau Sotir Constantinescu şi George Buznea:”Istoria

Phoenixului este însăşi istoria Brăilei: de atâtea ori a fost arsă şi de atâtea ori a renăscut din

propria cenuşă. Va renaşte încă o dată”.

Brăila apare pentru prima dată cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi

de călătorii în limba spaniolă, "Libro del conoscimiento" în 1350, dar şi pe câteva hărţi

catalane, în jurul anilor 1300. Denumirea de Brayla, apare în 1368, într-un privilegiu de

transport şi comerţ acordat negustorilor braşoveni. Odată cu intrarea oraşului sub dominaţie

otomană, acesta a fost ocupat de turci între 1538-1540, devenind raia sau kaza, iar din 1554

până la sfârşitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, oraşul se numeşte Ibrail. În secolul al XV-

3

lea, numele Brăilei este prezent sub forma Breil, într-o menţiune a Cancelariei Voievodului

"Tibor din Transilvania". Se pare însă că toponimul « Brayla » este autohton, cu origini tracice

sud-dunărene (Bragylor-Bragiola), menţionat în limba greacă ca « Proilaba », în limba slavă ca

« Proilava », în limba turcă ca « Ibraila » , « Brilaga », « Braylaum ».

Orice denumire a avut, Brăila a continuat să crească, demografic, urban şi economic,

devenind peste secole, o cetate înfloritoare, falnică, ridicată de turci, în scopul aprovizionării

întregului sistem militar otoman, de la Dunărea de Jos, înconjurată de cinci incinte, din care trei

cu bastioane, ceea ce o făcea foarte greu de cucerit, fiind cea mai puternică, dintre cele trei cetăţi

de-a lungul Dunării, alături de raiaua Giurgiului şi raiaua Turnului. Dar nu atât de puternică

încât » Întrând în târg, Ion Vodă au tăiat pe turcii din Brăila, cât nici un câine nu a rămas viu şi

curgea sângele pârâu în Dunăre şi a dat foc de a ars târgul şi multă avere şi scule de aur şi

argint şi mărgăritar mult, că era tare bogat acel târg ». (Nicolae Costin, 1574)

După aproape trei secole de dominaţie otomană, Brăila iese de sub monopolul turcesc, odată

cu victoria ruşilor în 1828. Mândra citadelă de la Dunăre va fi dărâmată, metodic, perseverent,

timp de 2-3 ani, până când nici urmă de cărămidă nu va mai rămâne martora unor vremuri

orientale.

Brăila în 1826, chiar înainte de distrugerea sa de către ruşi Sursa foto : www.brailapebune.net

Cumva, sfidător un zid de cărămidă medievală se mai păstrează în Grădina Publică. Dar ne-au

rămas hrubele, tunelurile subterane care puneau în legătură diversele părţi din cetate. Atât de

înalte, cât să încapă soldaţii turci, călare, atât de late, cât să se poată transporta tunuri, armament,

muniţie, sau după caz, alimente, grâu, provizii, atât de rezistente, încât seismele, să nu le

4

prăbuşească. Arcadele păstrate până în ziua de azi, mărturisesc tăcut, priceperea arhitecţilor

otomani. Se pare că tot subteranul Brăilei vechi, medieval, era brăzdat de o reţea de hrube, înalte

de măcar 6 metri, suficient de late, pavate cu cărămizi de lut, mici, înguste, bine arse şi dispuse

în aşa fel, încât să transmită cât mai puţin, şocul seismic.

Intrare în hrubă – zona Grădinii Publice Pulberăria nouă –hrubă în centrul istoric Sursa :www.infobraila.ro www.brăiladealtădată.blogspot.ro

Unele hrube s-au păstrat până azi, tavanul altora s-a prăbuşit, ca urmare a lucrărilor de

construcţie, a diverselor clădiri şi blocuri. Câteva tuneluri subterane au devenit pivniţe private,

încăpătoare, crame cu vinuri scumpe sau boeme restaurante. Sistemul subteran de hrube

comunica invariabil cu malul Dunării. Nu doar ele. Mai târziu, în secolul XIX, întreaga tramă

stradală era orientată spre fluviu, având un aspect radiar concentric, ca o pânză de păianjen.

Planul oraşului Brăila-1892. Reţeaua radiar- concentrică Sursa : www.mixdecultură.ro

5

„Oraşul a trăit prin grâu şi prin navigaţie. Oraş al Dunării şi al Bărăganului, cel

mai al Dunării şi cel mai al Bărăganului. Arhitectura oraşului este terestră,

spiritul său este însă nautic” (Radu Tudoran)

Vocaţia portuară şi comercială a Brăilei, apare în două documente, cel de –al doilea

fiind şi prima atestare documentară a aşezării: privilegiul regelui Ungariei, Ludovic cel Mare (20

iunie 1358) şi tratatul din 20 ianuarie 1368, al lui Vladislav I, prin care împuternicea negustorii

braşoveni să facă comerţ la Brăila. Traficul comercial era stimulat prin introducerea unei măsuri,

prin care negustorii nu plăteau vamă decât o singură dată, pentru import, în situaţia în care

exportau mărfurile prin Brăila. La început de secol XV, Brăila apare menţionată ca important

port pescăresc.

Radu I. Perianu afirmă în „Raiaua Brăilei”: „Brăila în afară de a fi o fortăreaţă

militară, servea ca centru de aprovizionare şi de export pentru Constantinopol. Prin Brăila se

exporta tot ce era de trebuinţă Porţii. La Brăila se strângeau corăbiile de la Constantinopol

pentru încărcare sau cele din susul Dunării care aduceau mărfurile, cerealele sau alte

încărcături. Brăila încetase să mai fie un centru comercial al Valahiei, devenise un antrepozit

general de mărfuri în folosul turcilor.”

În sec. XVI, la Brăila se preda către Poartă, zahereaua, adică cereale şi alte produse.

Împortanţa cerealelor în comerţul Brăilei este demonstrat şi de folosirea chilei brăilene, care,

după cum arăta istoricul C. G. Giurescu, se impunea pentru tranzacţiile şi furniturile din Ţara

Românească şi Moldova. Conform unui document din 1783, capacitatea chilei de Brăila era de

220 ocale iar ocaua, de trei funţi.

La început de sec.XIX, preţul grâului furnizat împărăţiei otomane, se fixa anual, în

schela Brăilei. S-a simţit nevoia construirii unui port corespunzător pentru schela

(debarcader/punct vamal langa port) Brăilei. În timp, oraşul a devenit un „apendice al

portului” şi nu invers. Activitatea economică din port a revigorat şi polarizat viaţa întregului

oraş, pentru că Dunărea era o cale sigură şi optimă de a transporta mărfuri, în special grâu, către

ţările importatoare din Europa de Vest şi Europa Centrală.

6

Europenizarea şi modernizarea portului Brăila s-a făcut după cucerirea oraşului de către ruşi, în

1828. În anii ce au urmat, s-au construit docuri, cheiuri, silozuri, depozite, rezervoare de petrol,

amenajări complexe şi o întreagă infrastructură gata să deservească operaţiunile de export-

import mărfuri.

Intrarea în docuri Sursa foto: www.brailapebune.net

Lucrările s-au finalizat în perioada 1881-1900, contribuind la acestea, însuşi Anghel Saligny, cel

care a construit dealtfel şi podul de la Cernavodă. Pentru că Dunărea avea la Brăila 30 metri

adâncime sub etiaj şi pentru că terenul nu era prea solid, s-a folosit pentru prima oară în lume

betonul armat, ca soluţie ingenioasă la problemele întâlnite. În 1888, viaţa economică a Brăilei

era prosperă, excedentul traficului comercial fiind de 37 milioane lei aur, iar în 1911, de 105

milioane lei aur; în fiecare zi, intrau in port, în jur de 50 de vase comerciale.

După eliberarea oraşului de sub turci (1828) şi după Pacea de la Adrianopol (1829), când Ţara

Românească a fost scutită să mai predea zahereaua, Constantinopolului, chiar şi sub ocupaţia

rusă, până în 1834, Brăila devenise antrepozit de grâne pentru armata rusă.

Perioada de maximă înflorire a debutat odată cu declararea Brăilei, în 1836, ca

PORTO FRANCO, adică „port liber” sau „antrepo”, zonă în care regimul vamal prevedea

7

accesul liber al vaselor şi debarcarea, depozitarea, manipularea, prelucrarea şi exportarea

mărfurilor, fără a se percepe taxe vamale; totuşi, patru articole de comerţ făceau excepţie: tutun,

tabac-tutun măcinat, vin şi rachiu. Până în 1883, timp de 47 de ani, Brăila a valorificat această

oportunitate economică, integrându-se şi racordându-se comerţului internaţional, având tranzacţii

mai ales cu Franţa şi Anglia, către care trimiteau cereale şi de la care importau produse

industriale, distribuite apoi în tot perimetrul balcanic. Scutirea de taxe nu se mai aplica dacă

produsele erau scoase din acest teritoriu porto-franco. Pentru că era nevoie de supravegherea

atentă a drumurilor s-au înfiinţat trei, apoi cinci bariere, bine păzite şi cu funcţie de punct vamal,

pentru a evita contrabanda. Denumirea de „barieră” a rămas şi astăzi, pe Str. Călăraşi.

Că traficul comercial în portul Brăila,era generat în special de tranzacţii cu cereale,

nu este ceva nou. Că sacul de grâu a dus la dezvoltarea economiei Ţării Româneşti şi a Brăilei,

iarăşi nu este ceva nou. Cele mai multe tranzacţii se încheiau în birourile de pe strada Misiţiilor,

„mică stradelă paralelă cu cheiul portului” (La Roumanie contemporaine, 1904), unde misiţii,

numiţi şi samsari erau agenţi iscusiţi ce mijloceau afaceri negustoreşti, comisionând cereale.

Nicu Carandino, afirma că „firmele făceau afaceri de miliarde, dar, din calcul, din avariţie sau

din dispreţ, aveau sedii mizere”. Ligia Naum afirma despre această stradă:” În Misiţii, auzeai

ciripit de limbi străine: greacă, italiană, franceză, engleză, portugheză şi chiar norvegiană.

Căpitani de vase, marinari, misiţi sau lichele, totul dădea o larmă continuă, toţi se simţeau aici,

ca la ei acasă, căci aici era sufletul, pulsul activităţii portului....Puzderie de şlepuri, vase su

pavilion străin, cargouri ce încărcau cereale şi diferite mărfuri. O forfotă ce deborda de mişcare

şi de pitoresc...”

Strada Misiţiilor Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

8

Însă, ceea ce făcut din Brăila, cel mai înfloritor oraş al epocii, „Regina comerţului Ţării

Româneşti”, „podoabă a Dunării muntene” a fost tocmai industria morăritului, realizată în acea

epocă de aur, în două mori celebre, cele mai mari din partea aceasta a Europei: moara

Lykiardopoulos şi moara Gabriel Violattos & Co.

Hamali încărcând un vapor în portul Brăila Sursa: https://braila-portal.ro

Premisele unei economii înfloritoare au existat, căci Bărăganul, în generozitatea sa, livra

Europei de Vest, ceea ce aceasta avea cea mai mare nevoie : cereale. Vocaţia sa cerealieră a fost

îndelung exploatată de armatorii greci. Pretul graului se stabilea la Braila.

In 1862, registrul Căpităniei portului Brăila, înregistra 6 nave cu proprietari greci. Dar

comercianţii greci nu erau interesati doar de export, ci şi de industrializarea cerealelor. Aşa apar

primele mori şi mici întreprinderi de măcinat grâu şi produs pâine. În 1863, existau în Brăila, 5

astfel de întreprinderi, toate aparţinând grecilor. Industria se dezvoltă, astfel că la final de secol

XIX, tot antreprenorii greci sunt cei care au curaj şi viziunea de a construi cele mai inovative şi

grandioase mori din sud-estul Europei : Moara Galiatzatos (pe strada Rosiori, dispărută azi),

Moara Violattos şi Moara Lykiardopoulos, ultimele două fiind incluse în lista monumentelor

istorice, protejate ca elemente de patrimoniu cultural şi istoric naţional.

9

Turist prin Brăila

„Brăila este un muzeu la scară naturală şi în

acest lucru stă unicitatea lui” (Maria Stoica)

Pentru un trecător oarecare, neatent şi grăbit, Brăila este doar un oraş gri, zgomotos,

degradat pe alocuri, cu malluri, vitrine, pieţe şi tramvaie. Pentru turistul curios, înarmat cu

aparat fotografic şi poftă de promenadă, şederea de o zi se transformă într-o aventură urbană,

pietonală, în care oraşul Brăila îşi dezvăluie onest şi nostalgic, poveştile, istoria, legendele,

taclalele, despre oamenii şi locurile de altădată.

Despre Brăila s-a vorbit mult şi s-a scris şi mai mult. Fiecare clădire ruinată sau

renovată, fiecare faţadă, fiecare vitraliu colorat, orice detaliu arhitectural specific secolului XIX,

frontoane, balustrade, balcoane, temple şi biserici vechi, străzile cu denumiri inspirate şi care

şerpuiesc agale, radiar către port, hrubele, statuile şi monumentele istorice, cărţile poştale

ilustrate în tonuri sepia, toate acestea mărturisesc tăcut, demn, la superlativ, o EPOCĂ DE AUR,

când Brăila era „picior de Paris”.

La Brăila, aurul şi Dunărea au curs deopotrivă.

Timpul şi istoria nu au iertat Brăila, deşi, în vremurile comuniste, norocul a făcut ca centrul

vechi să fie ferit cumva, de buldozerele şi macaralele, ce dărâmau şi construiau o nouă ţară, un

nou oraş, un om nou.

Şi totuşi, astăzi ne-au mai rămas câteva bijuterii arhitecturale urbanistice, cu caracter

de patrimoniu. Unele au devenit muzee şi teatre, altele au devenit case memoriale. Altele sunt

abandonate în ruine. Până şi unele străzi constituie monumente istorice declarate şi incluse în

Lista monumentelor istorice 2004, cazul străzii „Mihai Eminescu”, fostă ”Republicii”, fostă

„Regală”.

Fără pretenţia de a cuprinde totul, sintetic, pe scurt, aduc în faţa cititorului, pentru a nu

fi date uitării, frânturi din istoria şi poveştile oraşului palimpsest, ce se regăsesc în următoarele

repere urbane, cu caracter de obiective turistice. Într-o ordine aleatorie, fotografiile şi cărţile

poştale vor povesti mai mult decât aş putea eu.

10

Panoramă asupra Brăilei vechi Sursa: http://www.aionion.gr

1. Strada Regală

cândva Calea Bucureştilor (1774 – 1828), Strada „Regele Ferdinand” (după

primul război mondial), „Strada Republicii” (1948), actualmente Strada „Mihai

Eminescu” (după Revoluţie), cu prelungire în „ 1 decembrie 1918”

orientare V- E, dinspre Bărăgan spre Dunăre (cum altfel?)

servea ca loc de promenadă, pentru lumea bună a Brăilei, fiind iniţial, podită cu

lemn; nivelul de călcare era mai jos decât acum, cu cca.70-80 cm; potrivit

11

muzeografului şi arheologului N.Harţuche (1982), Strada Regală era de fapt, o

„uliţă podită”; mai târziu, străjuită de rânduri de salcâmi

plimbarea cu trăsura, droşca sau şareta începea aici şi se termina la Lacul Sărat

Strada Regală Sursă: www.brăilaveche.wordpress.com

Strada Regală

Sursa :www.brăiladealtădată.blogspot.com

12

2. Teatrul Maria Filotti

iniţial, s-a numit ”Rally” (după numele proprietarului Ianachi Rally, ce deţinea un

han pe locul actualului teatru)

construcţia imobilului este datată cu aproximaţie în anii 1849-1850, fiind

considerată la acea vreme cea mai frumoasă clădire a oraşului

în 1878 – clădirea primeşte denumirea de Teatrul Regal, după spectacolul dat în

onoarea « M.S. Domnul Carol »

în 1900, familia Rally cedează clădirea în stil baroc, lui Dumitru Ionescu, pentru

suma imensă de 985.000 lei aur

în 1910, filantropul Dumitru Ionescu întocmeşte un testament, prin care toată

averea sa revenea primăriei, după moartea acestuia

în 1919, după decesul său, clădirea întră în patrimoniul primăriei

se numeşte Teatru Comunal până în 1949 (aparţinea Comunei Urbane Brăila)

1949 - se înfiinţează Teatrul de Stat Brăila - Galaţi

1969 – Teatrul de Stat primeşte numele numele de Maria Filotti, după marea

artistă ce a debutat aici, în toamna lui 1905, în piesa Gioconda, de Ponchielli

timp de un secol, actori celebri au jucat pe scena teatrului : Matei Millo, Matei

Pascaly, Aristizza Romanescu, Constantin Notarra, Fanny Tardini, ba chiar şi

Sarah Bernhardt, în două rânduri (jucând în Dama cu camelii, de Al.Dumas fiul şi

Tosca de Victorien Sardou)

Teatrul Maria Filotti Sursa : www.brăilapebune.net

13

Teatrul Maria Filotti – cu vedere din Piaţa Sf.Arhangheli

Sursa: www.ioanmunteanu.ro

3. Cazinoul Armelin – Marele Hotel Francez – Muzeul Brăilei

nucleul clădirii iniţiale se pare că datează dinainte de 1830

extinsă în jurul anului 1850

a devenit Cazinoul Armelin între 1850- 1897

Nicoletto Armelin, exportator de cereale a fost primul proprietar cunoscut al clădirii care

avea în 1855, "case cu două caturi, cu prăvălii dedesupt", construite conform regulilor

impuse de planul Berroczyn (1834)

sala de spectacole amenajata în „Cazinul Armelin” este menţionată printre primele în

care s-a jucat teatru la Brăila, înainte de 1860 (Nuntă ţărănească, Coana Chiriţa şi Piatra

din casă, de V. Alecsandri)

între 1897 – 1945, clădirea funcţionează sub denumirea de „Marele Hotel Francez”,

adăpostind şi Restaurantul Francez

anul 1897 este important pentru evoluţia clădirii; proprietarele A. Harcopol si H.Armelin

încep lucrările de reparaţii şi de extindere a imobilului

în anul 1945, clădirea hotelului care cuprindea atunci 10 camere cu 2 paturi şi 15 camere

cu un pat, a fost rechiziţionată de trupele sovietice, dându-i-se diferite destinaţii

şi atunci, ca şi acum, clădirea continua să fie reprezentativă pentru oraş, toţi oaspeţii de

seamă fiind găzduiti şi ospătaţi în acest stabiliment: principele Ferdinand (1902), regele

Ferdinand I (1925), Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Cezar Petrescu, M. Sebastian etc.

începând cu 1958, parterul clădirii, iar din 1967 şi etajul au adăpostit colecţiile Muzeului

Brăilei

astăzi, clădirea găzduieşte Muzeul de Istorie „Carol I”

14

Marele Hotel Francez- actualul Muzeu de Istorie „Carol I” http://brailadealtadata.blogspot.ro

4. Piaţa Traian

centrul istoric, vechi al Brăilei, cartea de vizită a oraşului, inima acestuia

fosta Piaţă Sf. Mihail, Piaţa Sf. Arhangheli, Piaţa Dumitru Ionescu, Piaţa Lenin şi, din

1990, Piaţa Traian

primul plan al oraşului (Riniev, 1830) şi al doilea, cel al lui Borroczyn (1834) sugerează

edililor urbei, realizarea unei pieţe în jurul fostei geamii, devenită ulterior, biserică creştin

ordoxă cu hramul „Sf. Mihail”

pavată din 1832

prezintă 3 elemente de mobilier urban: ceasul, fântâna şi grupul statuar „Traian”

sub Piaţa Traian şi biserica Sf. Mihail s-a descoperit între 1994-1995, cu ocazia unor

săpături şi lucrări de restaurare a bisericii, un important cimitir creştin, datand din sec.

XV

astăzi poartă numele de Piaţa Traian

5. Ceasul din Piaţa Traian

datat în 1909

construit prin bunăvoinţa consilierului comunal Petru Naum, care în 1898 a lăsat prin

testament, primăriei, 10000 lei pentru construcţia acestui ceas public

a fost comandat la Viena

reper temporal al vieţii oraşului

15

Piaţa Traian, fostă Piaţă Sf. Arhangheli

Sursa: http://brailadealtadata.blogspot.ro

Ceasul din Piaţa Traian (1909)

16

Detaliu la baza ceasului, înfăţişând un velier http://www.hailabord.ro

6. Biserica Sf. Mihail - fostă geamie turcească

fost lăcaş de cult musulman, loc de rugăciune

a fost sfinţită ca biserică creştin- ordoxă, pe 8 martie 1831 (după cucerirea rusă), la

iniţiativa unui şef al armatei ruseşti

i s-a dat hramul Sf. Mihail, deşi în tradiţia ortodoxă, cei doi arhangheli Mihail şi

Gavril sunt nedespărţiţi

multă vreme, a fost numită de populaţie „biserica rusească”, fiindcă la început,

serviciul religios era oficiat în limba slavă

a suferit de-a lungul timpului, mai multe transformări şi reparaţii

este singura biserică din ţară, provenită dintr-o geamie şi care nu are turle

Biserica Sf.Mihail, fostă geamie

Sursa: https://instant-trips.blogspot.ro

7. Casa Embiricos

17

clădirea de pe strada Belvedere nr.1 este o capodoperă a noului spirit din arhitectura

locală

concepută în 1912, de către arhitectul Lazar I. Predinger

prima destinaţie a fost cea de sediu al agenţiei de vapoare M. Embiricos & Co. şi de

locuinţă a marelui armator Menelaos Embiricos

firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale şi import de cărbuni, deţinea

linia transatlantică de transport de călători, cu vapoare de lux

clădirea a fost vândută în anul 1927, când afacerile firmei au scăzut

după 1930, destinaţia clădirii a fost pe rand: sediul Societatii Meseriaşilor Brăileni

“Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul Casei Asigurarilor Sociale (1937)

Casa Embiricos Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

a fost ocupată de trupele armatei sovietice, din august 1944 până la retragerea

acestora din ţară

a adăpostit un spital şi o policlinică

în 1987 s-a numit Casa Colecţiilor de Artă

din 2002, până în prezent se numeşte Centrul Cultural Nicăpetre (sculptor)

18

Detalii din interiorul Casei Embiricos Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

deşi a avut destinaţii diverse, specificul arhitectural al clădirii nu s-a pierdut

constituie o bijuterie splendidă, din punct de vedere arhitectural, fiind renovată recent.

8. Castelul de apă din Grădina Mare

construit între 1912 si 1913, în stil modern, înlocuind vechiul rezervor de apă din Piaţa

Carantinei, prăbuşit în anul 1892

situat pe faleza înaltă a Dunării, în punctul cel mai înalt al oraşului, la data ridicării lui,

fiind cea mai mare construcţie, de acest gen, din România.

după prăbuşirea vechiului rezervor, edilii epocii au dispus realizarea unui castel de apă,

care să vizeze integrarea în stilul arhitectural al vremii

a fost elaborat un proiect iniţial, de către inginerul Elie Radu, pentru Piaţa Spiridon, într-

un stil arhitectonic renascentist, dar care nu a mai fost pus în practică; construcţia

finalizată în anul 1913, nu mai respectă nimic din proiectul iniţial, fiind formată din

centuri si contraforţi, ce îmbracă la exterior, rezervorul cilindric cu o capacitate totală, de

2000 mc

în 1982, când construcţia îsi pierduse destinaţia anterioară, a devenit spaţiu pentru

alimentaţie publică

în partea superioară a construcţiei, s-a amenajat o cafenea, care se putea deplasa în jurul

axului său, cu ajutorul unui motor electric, într-o rotaţie completă, oferind privitorului,

panorama întregului oraş, dar mai ales asupra Dunării.

19

Castelul de apă din Grădina Mare Sursă: https://pavelionut.eu

9. Moara Violattos

construită pe malul Dunării, aproape de port

certificată în anul 1897, fiind la acea vreme, printre cele mai mari din Europa

în 1921, avea un capital rulant de 20 de milioane lei aur, motoare aduse din

Braunschweig, ce consumau 8 tone de păcură zilnic şi o capacitate de producţie de

15 vagoane de făină, în 24 de ore

construită în 1898 de către Anghel Saligny, Moara Violattos a reprezentat, pentru

perioada când a fost inaugurată, o realizare de excepţie – era cea mai mare moară

pe bază de abur din estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii

construită pe piloni de lemn, înfipţi în solul argilos, întăriţi cu elemente liniare din

beton, suprastructura fiind realizată din cărămidă, iar planşeele peste parter şi peste

5 nivele, fiind din profile metalice, cu placă din beton armat

în timp, au fost efectuate mai multe lucrări de consolidare, cele mai importante

fiind realizate după cutremurul din 1977, prin montarea unor tiranţi de oţel beton.

20

Moara Violattos Sursa : www.brailaveche.wordpress.ro

din anul 1912, moara a avut acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul

Brăilei, ci şi la drumul feroviar naţional

clădirea avea şase niveluri, dintre care două, ocupate de “depozitele colosale de grâne de

toate calităţile“, fiind legată de fluviu printr-un tunel subteran, în care o instalaţie

mecanică asigura descărcarea cerealelor din şlepuri, direct în fabrică

mecanicii-şefi şi maeştrii morari erau aduşi din străinătate

odiseea celebrei mori a început în anii ’40 când, din pricina problemelor financiare, a fost

silită să intre în faliment

Moara Violattos, în prezent Sursa: http://www.infobraila.ro

21

în anul 1944, ruşii au demontat toată maşinăria şi-au transportat-o în Rusia, iar în 1948, a

fost naţionalizată, ulterior urmaşii celebrilor comercianţi greci fiind aruncaţi afară din

propriile case

10. Moara Valerianos & Lykiardopoulos

construcţia ei s-a finalizat în 1912

în urmă cu 100 de ani, moara construită de industriaşul grec Lykiardopoulos era una

dintre cele mai mari şi mai moderne construcţii industriale din partea de est a Europei

clădirea ocupa o suprafaţă de peste 11.000 metri pătraţi iar capacitatea de producţie era

uimitoare pentru acele vremuri

în 1920, la scurt timp după terminarea Primului Război Mondial, acolo se producea zilnic

cantitatea record, de 24 vagoane de făină

moara Lykiardopoulos exporta făină în Turcia, Grecia, Algeria, Egipt

după naţionalizarea comunistă, acolo a funcţionat fabrica de pâine a Brăilei, transformată

ulterior în SC “Demopan” SA, societate care a trecut în domeniul privat în anii '90 ;

privatizarea s-a dovedit a fi una nereuşită, în câţiva ani, fosta fabrică de pâine, biscuiţi şi

eugenii oprindu-şi producţia şi închizându-şi, rând pe rând, toate secţiile.

Moara Lykiardopoulos Sursa : Sursa: http://www.aionion.gr

22

Bibliografie selectivă:

Volume

Munteanu, Ioan: Piaţa Traian. Emblema Brăilei moderne, Editura Ex Libris, Brăila, 2007

Munteanu, Ioan: Stradele Brăilei, Editura Ex Libris, Brăila, 2005

Munteanu, Ioan: Povestea unei străzi. Regala, Editura Ex Libris, Brăila, 2009

Munteanu, Ioan: Portul Brăila – Mărire şi decădere, Editura Proilavia, Brăila, 2013

Gorincu, Gh., Gorincu, F.: Brăila 625- în date cronologice, Editura Danubius, Brăila, 1992

Anastasiu F., Berian S., Bounegru S.: Braila. Monografie, Col. Judeţele patriei, Editura Sport-

Turism, Bucureşti, 1980

Alexandru, Ionel: Lacul Sărat, Editura Libertatea S.A., Brăila, 1997

Ştefănescu, Costin: Brăila. Mic îndreptar turistic, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965

Gâştescu, P., Gruescu, I. S.: Judeţul Brăila, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucureşti, 1973

Munteanu, Ioan: Mihail Sebastian şi Brăila, Editura Proilavia, 2014

Studii

*** Studiu de valorificare a potenţialului balneo-turistic în Municipiul Brăila, 2012

Au mai fost consultate şi utilizate surse media, în special pentru fotografie:

www.ioanmunteanu.ro

www.brăilapebune.net

www.brailaveche.blogspot.ro

www.brailadealtadata.blogspot.ro

www.vechiul-regat.blogspot.ro www.aionion.gr

www.pavelionut.eu

www.instant-trips.blogspot.ro

www.mixdecultură.ro

www.debraila.ro

www.braila-portal.ro

www.infobraila.ro

www.hailabord.ro

Prof. Mihaela Camelia Roşu, Gr.Did.I

Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”