bp 107

I. Sfânta Cruce – semn creştin, distinct şi distinctiv. Toate religiile lumii, din trecut şi de azi, au avut şi au semne şi simboluri specifice: unele corpuri cereşti (soarele, luna, stelele), altele corpuri şi figuri de animale, iar altele obiecte de tot felul. În acelaşi timp, su-verani şi popoare, armate, instituţii, asociaţii, familii nobile etc., au adoptat diferite sim-boluri, socotite reprezentative. Ar fi nevoie de un muzeu imens, ca să fie expuse toate la un loc! Deosebit de toate religiile şi celelalte organizaţii omeneşti, creştinismul se prezintă în faţa lumii, de douăzeci de veacuri, cu cel mai simplu, dar şi cel mai mare dintre semne: Sfânta Cruce. Prin comparaţie, nici unul din-tre celelalte n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o realitate. De ce? Pentru că Sfânta Cruce nu este un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască. Părinţii Bisericii ne învaţă că Sfânta Cruce are trei semnificaţii: obiect sfânt, semn de închinare şi cale de urmat, misiune. În pofida faptului că s-a vorbit şi s-a scris enorm despre ea, că ştim, aşadar, foarte multe lucruri, Sfânta Cru-ce rămâne, în esenţă, o mare taină, sau „uşa tainelor” – cum frumos exprimă un vers din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), aşa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întrupa-rea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim şi le înţelegem numai prin credinţă. Trebuie să reţinem, de asemenea, că în ierar-hia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului şi înaintea Sfinţilor. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust), se rosteşte: „Hristos – Adevăratul

Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Prea-curatei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cu ale tuturor sfin-ţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască…”. Înţelegem, astfel, că Hristos ne mântuieşte şi cu puterea Crucii.

II. Tema catehezei noastre se are ca obiec-tiv prezentarea unei sinteze a învăţăturii or-todoxe despre Sfânta Cruce, cu evidenţierea importanţei pentru mântuirea noastră.

III. Tratarea va parcurge următoarele puncte: cele trei semnificaţii (obiect, semn, cale); locul Crucii în cultul ortodox; rătăcirile sectarilor.

1.a. Crucea ca obiect. Toate locurile şi obiectele care au intrat în legătură cu viaţa pă-mântească a Mântuitorului, au fost consacra-te prin harul izvorât asupra lor din Fiinţa Lui Dumnezeiască. Evenimentele deosebite ale vieţii şi activităţii Sale au dat naştere la biserici şi mănăstiri vestite, în locuri ca: Betleem, Ior-dan, Tabor, Ierusalim, Golgota, Ghetsimani etc. Slujitori ai Bisericii, demnitari politici de bună credinţă şi credincioşi de rând, au preţu-it întotdeauna locurile şi obiectele despre care vorbim. Între acestea, grija împărătesei Elena (c. 248-329) pentru descoperirea Crucii de pe Golgota, aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei biserici pe acel loc (odată cu alte 17 în Ţara Sfântă!). La sfinţirea bisericii (335) episco-pul Macarie a înălţat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel, sărbătoarea Înălţă-rii Sfintei Cruci (14 sept.). Împărăteasa Ele-na era trecută la cele veşnice, dar credem că Mântuitorul i-a dăruit şi ei bucuria vederii

din ceruri a minunatei privelişti… De atunci, cultul Crucii, ca obiect, s-a dezvoltat uimitor: va străjui toate bisericile creştine şi casele cre-dincioşilor, în anumite zone. Va fi prezentă pe Altare, la toate slujbele Bisericii, în casele credincioşilor şi chiar purtată la gât de creş-tinii evlavioşi. În anumite ţări (Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Bo-tez, pentru a-i apăra de trecerea forţată la is-lam. Această practică, admirabilă prin scopul ei, poate fi înţeleasă în anumite locuri, dar în ţara noastră nu este nevoie să fie încurajată. În schimb, bine este ca fiecare creştin să poarte o cruciuliţă la gât, de bun gust, dar ca pe un obiect sacru şi discret, nu ca pe o podoabă oa-recare şi nu la un loc cu amulete, ori bijuterii extravagante. Tot la capitolul „obiect” intră şi Troiţele, de mare frumuseţe pe alocuri, întâl-nite pe la răspântii, în curţile bisericilor şi ale oamenilor, în munţi şi pe dealuri etc. Trebuie cultivată şi această tradiţie, cu grija ca Troiţele să fie confecţionate cu acelaşi bun gust, ca şi celelalte Cruci şi Cruciuliţe.

1.b. Crucea ca semn de închinare. Însem-narea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut chiar din vremea Sfinţilor Apostoli, la început într-o formă mai simplă. Iudeii şi păgânii care intrau în creştinism, prin Taina Botezului şi a Mirungerii, erau însemnaţi/pe-cetluiţi cruciş pe frunte, cu degetul arătător. Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi, folosind toate degetele mâinii drepte: inelarul şi cel mic, lipite de podul palmei (simbolizând faptul că Hristos este Dumnezeu şi Om), iar primele trei degete împreunate (închipuind Sfânta Treime). Rostim „În numele Tatălui”

SFÂNTA CRUCE şI SEMNIFICAŢIILE EI

„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)

septembrie–octombrie 2012 foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări Anul XIV, nr. 9 (107)

din SUMARCea dintâi rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p . 3Botez în familia redacţiei . . . . . . . . . . . . . . . p . 4În dialog cu enoriaşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p . 5Prescurile de la Gorgani . . . . . . . . . . . . . . . . . p . 6

ABCpastoral liturgic

2

şi ne însemnăm la frunte; „şi al Fiului” şi ne însemnăm la piept; „şi al Sfântului Duh”, însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri; „Amin” – lăsând mâna jos. Semnul Crucii trebuie făcut corect, fără grabă, cu evla-via cuvenită. Când ne închinăm? În toate îm-prejurările potrivite: la sfintele slujbe, la rosti-rea rugăciunilor, la culcare şi când ne sculăm, înainte şi după masă, când trecem pe lângă o biserică sau o troiţă, când suntem ispitiţi sau speriaţi de un duh rău etc. Pe scurt, „la fiecare pas şi la fiecare faptă” – cum spune Tertulian, un scriitor creştin din sec. al III-lea (De corona militis). Este „semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de necredincioşi şi ne recu-noaştem” (Sfântul I. Damaschin, Dogmatica).

Întâlnim adesea întrebarea: de ce ortodocşii se închină de la dreapta la stânga şi catolicii invers? Tot pe scurt: sunt tradiţii diferite, da-torită schismei. Practic, semnul Crucii se făcea la fel până prin sec. al XIII-lea (vezi Ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci, www.crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnului-sfintei-cruci). Fără să criticăm practica ro-mano-catolică, vom respecta, desigur, tradiţia noastră. Detaliile închinării au importanţa lor, fără îndoială, dar mai importantă decât forma este atitudinea închinării/însemnării: cu cre-dinţă, nădejde, evlavie, smerenie etc.

1.c. Crucea – cale/misiune. Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se le-

pede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc 8, 34). La modul general, ştim că fiecare om este chemat de Dumnezeu pe ca-lea creştină a desăvârşirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă acestei chemări. „Crucea vieţii” nu înseamnă doar necaz şi su-ferinţă, ci şi „misiunea vieţii personale”, îm-plinită în familie, la locul de muncă, în lume etc., cu bună credinţă, hărnicie şi conştiincio-zitate. Cu sacrificii de tot felul, inclusiv cel suprem, la nevoie, după exemplul desăvârşit al Mântuitorului.

2. Locul Crucii în cultul ortodox este mar-cat de sărbătorile închinate ei (două „cu ţine-re” – cruce roşie: Înălţarea – 14 sept. şi Dumi-nica a III-a din Postul Mare; una cu cruce nea-gră: Scoaterea Sfintei Cruci – 1 aug.). Marcat, de asemenea, prin faptul că nici o slujba nu se face fără prezenţa Crucii (ca obiect) şi ca semn de închinare, mai ales atunci când se invocă Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfinţii. Vor-bind de „cult”, trebuie să-l avem în vedere şi pe cel particular: închinarea şi însemnarea cu Sfânta Cruce, însoţeşte toate rugăciunile creş-tinului, din pruncie până la mormânt. În afa-ră de Cruce, nu există altă scară să ne ducă la cer!

3. Sectarii (şi Protestanţii, în general) nu aduc cinstire Sfintei Cruci, după cuviinţă, după cum nu cinstesc nici sfinţii, icoanele, moaştele. Motivaţia lor şi răspunsul ortodox ar necesita un spaţiu pe care nu-l avem acum, dar îndemnăm a se citi amănunte în cartea părintelui Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, accesibilă şi „online” (www.resurse-ortodoxe.ro/carti-ortodoxe/despre-credinta-ortodoxa). Interesant (şi interesat, credem) este faptul că în ultimele decenii se observă şi la ei semnul Crucii zugrăvit sau lipit pe casele lor de adu-nare… Socotim gestul ca pe o recunoaştere publică a importanţei Sfintei Cruci, chiar dacă neoficială încă, d.p.v. doctrinar.

IV. Recapitulăm (sintetizăm) noţiunile „cheie”: altar de jertfă, uşa tainelor, obiect sfânt, semn creştin, cale şi putere de mântuire.

V. Asociem cinstirea Crucii cu cinstirea Sfinţilor, a Icoanelor, a Sfintelor Moaşte, pe care, din păcate, sectarii le ignoră acum, în pofida Tradiţiei Bisericii nedespărţite şi a unor hotărâri sinodale din vremea când creş-tinii erau una. (Ex., Sin. al VII-lea, 787: „Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apos-toleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe sfinte-le puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii părinţi purtători de Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor... Cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumne-

Înălţarea Sfintei Cruci, icoană de pe catapeteasma bisericii

3

Bunica s-a născut de Sfântul Ilie. În Bucovina răpită, într-un sat cu nume bi-necuvântat: Iordăneşti.

Nu ştia carte, căci în acea vreme, fete-le de la țară nu se dădeau la şcoală. Dar...câte nu ştia bunica! Știa atâtea câte nu le mai ştiu astăzi , nici cei cu carte care, în neştiința lor, au schimbat dragostea, mo-rala, omenia, viața zilelor noastre...

Știuse să crească patru fete şi doi băieți, din ce avea în sărmana ei gospo-dărie şi din simbria pe care i-o aducea Moşu, de la Căile ferate austro-ungare, atât de amărîtă că trebuia să mai cârpeas-că şi încălțările satului, ca să facă un ban. Îşi crescuse copiii cu cele din ogradă şi cu nelipsita mămăligă, tăiată cu sfoara, legată de coada fundului celui greu, de lemn, moştenit, poate şi el de pe la altă bunică... Dar, i-a crescut în rugăciune, mulțumindu-I lui Dumnezeu că o ajută să-i crească cu ce are.*

Apărusem pe lume, ca primul ei ne-pot, ca o alinare pentru pierderea, cu câteva luni înainte, a Moşului Erast. Îmi spunea Mama că m-au botezat în grabă, ca să nu mor necreştinat, căci nu mă mai udasem de nişte zile... Abia când Părin-tele Eusebie m-a scos din cristelniță, am stropit toată adunarea, care s-a crucit în fața acestei minuni dumnezeieşti.

*Sunt sigur că aceea care m-a învățat

rugăciunea „Înger, îngeraşul meu, roa-gă-te lui Dumnezeu pentru suflețelul meu, ziua şi noaptea, pân-la ceasul cel de moarte”, a fost Bunica. Căci nu făcea nimic fără rugăciune. Se ruga când luam în gură prima cireaşă din an, pentru ca să nu mă doară burta. Se crucea şi se ruga când mă vedea cățărat pe câte o cracă a bătrânului vişin din pomăt, cu o buca-tă de mămăligă rece, în mână (căci bu-nica mea făcea cea mai bună mămăligă din lume!) savurând-o, cu vişine. Se ruga până şi când îmi stingea cărbunii, de de-ochi, pentru că mă deochiam adesea. Se ruga mereu, bunica mea.

*

Anii trecură, iar la şcoală învățam „Religia”, cu cei mai buni preoți din Cernăuți, care ne duceau încolonați în „exortă”, la Sfânta Liturghie de la Cate-drală şi eram mândri că locul nostru în biserică, era „cu bărbații” şi nu cu feme-ile, cum erau plasate şcolărițele. De ru-gat, mă rugam în fiecare seară, la culcare, - mai fierbinte, când luam câte un 4 la matematică: „Doamne, să nu afle tata”.

Apoi, în vălmăşagul celor două refu-gii de mai târziu, rugăciunile ne însoțeau mereu viața, zbaterile... Îmi amintesc un episod trăit la Orăştie, când, înainte de a intra la comisia de bacalaureat, un clopo-tar m-a încuiat din greşeală, în biserică, unde mă rugam Domnului să reuşesc şi am putut ieşi numai după ce am bătut tare în uşă.

Am trăit apoi vremuri în care am fost nevoit să-mi botez copilul, în taină, în casă şi, din satul unde lucram, abia dacă mai mergeam la biserică de Înviere...A urmat apoi Canada, unde încercările prin care am trecut şi nevoia de a întâlni români, m-au apropiat de Biserică. Apoi l-am cu-noscut pe Părintele Gheorghe Calciu şi viața mea s-a schimbat şi mai mult...

Erast CĂLINEsCU

CEA DINTÂI RUGĂCIUNEzeu, atât cei dinainte de lege, cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinste după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi, să fie anatema!”. Iar când spunem „sfinţi”, cinstim şi ceea ce este legat de ei: Icoane, Moaşte etc.

VI. Generalizând binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, evocăm fragmente din Aca-tistul ei: (Bucură-te) ridicarea celor căzuţi, îndreptarea celor robiţi de patimi, sprijinirea sărmanilor, apărătoarea deznădăjduiţilor, doctorul celor ce bolesc, veselia sufletului… În acelaşi timp, mărturisirea inspirată a Sfântu-lui Ioan Damaschin (sec. VIII): Crucea este pavăza, arma şi trofeul împotriva diavolului… Este scularea celor căzuţi, sprijinul celor stator-nici, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvârşirea celor în-aintaţi, mântuirea trupului şi a sufletului, iz-gonitorul răutăţilor, pricinuitorul bunătăţilor, distrugerea păcatului, răsadul învierii, pomul vieţii veşnice (Dogmatica, IV, 11). Este re-marcabilă şi concluzia unor oameni de ştiin-ţă: „Am observat că obiceiul facerii semnului crucii deasupra mâncării şi băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic. În spa-tele lui este un folos practic: mâncarea este purificată efectiv instantaneu. Este un mare miracol, ce se întâmplă fizic în fiecare zi”, a declarat fizicianul Angelina Malakhovskaya, citat de Agenţia Interfax. Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de 10 ani. Ea a descoperit, în special, proprietăţile bactericide unice ale apei după ce este bi-necuvântată cu o rugăciune ortodoxă şi cu semnul crucii.” (Lumina, 11 feb. 2011). Nu comentăm această ştire, nici nu o supraeva-luăm, dar facem trimitere la extrem de inte-resantul articol publicat de Adriana Mihalcea în „Lumina” (Să ne facem cruce fără ruşine!).

VII. Aplicarea învăţăturilor despre Sfân-ta Cruce înseamnă recunoştinţă faţă de jertfa Mântuitorului de pe Golgota, printr-o închi-nare corectă, prin credinţă în puterea ei de mântuire şi prin mărturisire liturgică, dim-preună cu întreaga suflare creştină: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învie-rea Ta o lăudăm şi o mărim!” (Înălţarea Sfintei Cruci, Laude).

Pr. VasILE GordoN

Câteva repere bibliografice: ****Învăţătura de credinţă ortodoxă, Bucureşti, 1952Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucureşti, 1938Arhim. Ilie Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, Bucu-

reşti, 1981Prof. T. M. Popescu, Meditaţii teologice, Bucureşti,

1997A. Mihalcea, Să ne facem cruce fără ruşine, Lumina, 11

fe, 2011. Ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci, www.

crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnului-sfintei-cruci

4

O rice Botez, adică ori-ce naştere din apă şi din duh, este prilej de bucu-

rie. Prin Botez devenim fii ai harului, fii ai Domnului Însuşi. Aşadar, ne creş-te cumva numărul de părinţi... În plus, dobândim şi un înger păzitor – ajutorul nostru, sfetnicul, mijlocitorul, însufle-ţitorul gândurilor bune. Iată cu câte ne alegem în urma Botezului!

Când ştim toate astea, noi ca oameni ai credinţei, tresăltăm de bucurie. Aşa a fost şi în ziua de 12 mai, când Ma-ria a fost cufundată în baia Botezului, în biserica noastră. Trebuie să ne cerem iertare că, datorită unor scăpări regreta-bile, acest material apare acum şi nu în numărul precedent, cum se cuvenea. În schimb, contăm pe faptul că evenimen-tul îi va bucura pe toţi cititorii, în pofida acestei întârzieri.

Micuţa creştină este fiica familiei Răzvan şi Ioana Bucuroiu – ataşaţi de ani de zile de parohia Sf. Ilie Gorgani. Aici s-au cununat acum 14 ani, tot aici, la noi, şi-au botezat primul născut – pe Toma Andrei – aici au năşit câteva pe-rechi de tineri şi au botezat câţiva prun-ci. Le-a venit lor acum rândul să aibă emoţiile cuvenite ca părinţi, mai ales că cel care a săvârşit taina Botezului a fost Episcopul Vicar Varsanufie Prahovea-nul, prin al cărui har şi slujire slujba a fost înălţătoare. Naşii copilei sunt toc-mai din Oradea, părintele Vasile Bota şi prezbitera Ligia Maria. Părintele Vasile a ctitorit una dintre cele mai frumoase biserici din România ultimilor ani – cu hramul Sf. Apostol Andrei, şi este un vrednic slujitor al altarului, în Nord-Vestul ţării.

Soborul de preoţi – pe măsură! Pe lân-gă noi, preoţii parohiei, au venit să con-slujească părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi părintele Nicolae Dascălu, directorul general al Centrului de presă Basilica . O prezenţă deosebit de pitoreas-că a fost cea a grupului de maramureşeni veniţi tocmai din Poienile Izei, în frunte cu părintele Ioan Pop. Aceştia, cu graiul şi cu portul lor, au adus o binevenită pată de culoare în mijlocul Bucureştiului, to-ropit de canicula prematură... Printre

invitaţi, atât membri ai parohiei noastre – familia Hanganu – cât şi ziarişti creştini de top ai breslei lor: Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Marius Vasileanu, Ma-rina Baconschi, Radu Carp, Gheorghiţa Ciocioi, Iulian Capsali, Remus Rădules-cu, Cristian Curte, Mădălin Iacob. Nu au lipsit nici alte nume ale vieţii publice bu-cureştene: Tudor Călin Zarojanu (TVR), Călin Mocanu (directorul teatrului Ţăn-dărică), Toader Paleologu, Sorin Faur (di-rector Radio Guerilla), Radu Tudorache, Mihaela Voicu (director editura Sophia), Nicolae Ghincea (director Supergraph), cărora li s-au adăugat mai apoi dr. Pavel Chirilă, Varujan Vosganian, Ionuţ Tudo-se (director Yacht Magazin) şi mulţi alţii.

Aşadar, un eveniment care a făcut şi mai cunoscută – în mediile culturale – biserica noastră. Desigur, parcă cele mai bucuroase au fost bunicile Mariei care şi-au văzut nepoata trecută – cu aseme-nea alai! – în rândul creştinilor. Despre părinţii trupeşti – ce să mai spunem? Emoţii, bucurie, lacrimi – fiindcă, după o sarcină dificilă, Dumnezeu s-a milos-tivit să cheme pe lume un copil sănătos. Le urăm tuturor viaţă lungă, să rămână ataşaţi de credinţă şi de biserica noastră şi să ne cheme la cununia Mariei!

PrEoŢII sLUJItorI aI ParoHIEI sFâNtUL ILIE-GorGaNI

BOTEZ ÎN FAMILIA REDACŢIEI

Pr. V.G.: Domnule Lucian Varlam, sunteţi cunoscut ca fiind foarte ataşat şi nelipsit din biserica noastră. Totodată, deţineţi o funcţie in cadrul Consiliului parohial. Trebuie să adăugăm că aţi ajutat întotdeauna biserica noastră şi că dumneavoastră vă număraţi printre cei mai constanţi donatori. De cât timp păşiţi pragul bisericii noastre?

D‑l L.V.: Am lucrat la Ministerul Finanţelor timp de peste 40 de ani, iar în drumul meu spre casă mă opream adesea la această biserică. Am avut pri-lejul să-l cunosc mai îndeaproape şi pe Părintele Olescu. Cu timpul, am de-venit foarte legat de acest loc, aici am depăşit toate necazurile mari pe care le-am avut, în special problemele de sănătate, iar Dumnezeu m-a ajutat de fiecare dată când m-am rugat aici.

Pr. V.G.: Ne puteţi spune câteva ceva despre obârşia şi familia dumneavoas-tră?

D‑l L.V.: Mama era bucovineancă, provenea din zona Sucevei. A crescut şi a îngrijit singură doi copii, pe mine şi pe fratele meu mai mic. A muncit din greu pentru ca eu şi fratele meu să absolvim învăţământul superior. Toţi trei ne-am mutat la Bucureşti, iar aici mi-am urmat toate studiile. Am ab-solvit Facultatea de Finanţe şi Credit, iar unul din profesorii mei m-a reco-mandat pentru o slujbă în Ministerul Finanţelor. Apoi am fost transferat în învăţământ, unde am elaborat planuri şi programe de studiu pentru şcolile financiare, iar mai târziu am devenit inspector de învaţământ. Traseul meu profesional a culminat cu funcţia de şef de serviciu la Buget, unde timp de 25 de ani am întocmit bugetul ţării. A fost o responsabilitate foarte mare, din cauza căreia, în cele din urmă, am ajuns la spital. Şi astfel mi-a fost dat să trec prin zece intervenţii chirugicale de-a lungul timpului!

În ceea ce-l priveşte pe fratele meu, a absolvit Facultatea de Electronică şi a fost director tehnic la TVR. A publicat şi câteva cărţi, ultima apariţie numindu-se “Investiţia în spiritualitate”.

Pr. V.G.: Despre soţie şi copii, ce ne puteţi spune?

D‑l L.V.: Soţia mea a fost contabilă în cadrul RATB. Din

păcate, odată cu vârsta au apărut se-rioase probleme de sănătate, din cauza cărora nu mai poate ieşi din casă. Fiica noastră a absolvit Facultatea de Chimie şi, trebuie să spun, că ne ajută deose-bit de mult, este un copil extraordinar! De asemenea, ne bucurăm foarte mult şi de nepotul nostru, student la Facul-tatea de Electronică şi Telecomunicaţii, care ne iubeşte şi ne cerceteaza des. Înseamnă foarte mult pentru noi, cred că aceste lucruri ne mai ţin în picioare!Pr. V.G.: Domnule Varlam, ne-am dorit foarte mult să realizăm acest interviu pen-tru că prezenţa dumneavoastră în biserică ne onorează şi ne încurajează de fiecare dată. Am înţeles că vă simţiţi foarte bine în biserica noastră. Aţi stabilit legături mai strânse cu unii dintre credincioşii de aici?

D‑l L.V.: Stau de vorbă cu mulţi credincioşi de aici, ne spunem păsurile, ne întrebăm cum mai suntem cu sănătatea… Pot spune că trăiesc o înălţare spirituală când mă găsesc în această biserică, iar învăţăturile pe care ni le daţi dumneavoastră, preoţii, ne luminează şi ne dau putere să mergem mai departe. Să ştiţi că am acasă toate cărţile dumneavostră şi citesc din ele, nu tot, că nu mă mai ajută ochii, dar citesc...

Pr. V.G.: Acum, în încheierea discuţiei noas-tre, aţi putea oferi tinerei generaţii un sfat, o indrumare, având în vedere experienţa pe care o aveţi la venerabila dumneavoastră vîrstă de 83 de ani?

D‑l L.V.: Da, să-L caute pe Dum-nezeu, în primul rând. Apoi, să muncească, să facă bine, să-l iubească pe aproapele, să se roage, să postească. Insist pe ideea de muncă, aşa cum în mod clar şi cu un revoluţionar simţ pe-dagogic accentua academicianul Simion Mehedinţi-Soveja în remarcabila sa lucrare “Altă creştere - Şcoala muncii”, în care ne arată că “adevărata şcoală a unui om şi chiar a unui neam este munca lui de toate zilele”.

Interviu realizat de pr. VASILE GORDON

şi transcris de Iosefina Sârbu

ÎN DIALOG CU ENORIAŞII NOŞTRIPentru acest număr, o scurtă dar plăcută convorbire cu DL LUCIAN VARLAM (83 ANI)

5

6

PRESCURILE DE LA GORGANIImpresii de călătorie liturgică în drum spre casă

P entru unii clerici, slujirea preoţească se aseamănă cu un drum lin şi drept. Pen-

tru alţi confraţi de altar, această slujire se aseamănă cu un drum abrupt, sinuos, ciclic sau în spirală. În privinţa mea, tra-iectoria celor zece ani de preoţie a avut, până acum, patru (!) puncte de cotitură, fiind influenţată de voia lui Dumnezeu şi de intervenţia unor oameni providen-ţiali. Totul a început cu darul hirotoniei în preot pe care l-am primit de la Î.P.S. Serafim Joantă în 16.12.2002 pentru o comunitate ortodoxă de români din Offenburg (Germania), comunitate re-strânsă din punct de vedere numeric şi geografic, dar deosebit de caldă şi unită. După cinci ani de misiune în diaspora şi după încheierea studiilor post-uni-versitare de la Strasbourg (2000-2007), am răspuns cu mare bucurie invitaţiei părintelui profesor Vasile Gordon pen-tru a mă transfera la biserica Sfântul Ilie-Gorgani din Bucureşti, fiind repede „adoptat” într-o parohie‑familie in-struită şi omogenă, distinsă şi ordonată, în care am slujit iniţial între 1.02.2008 şi 30.11.2010. În data de 01.12.2010, pentru „a face ascultare”, dar şi din ra-ţiuni străine de voia mea (în limbaj bi-sericesc bisericesc s-ar spune „din bine-cuvântate pricini”), am fost transferat la o altă parohie din Capitală, Adormirea Maicii Domnului – Militari I. În cu-vântul meu de rămas bun rostit înain-te de a pleca spre noua mea destinaţie din cartierul bucureştean Militari, le-

am spus credincioşilor de la Gorgani că despărţirea va fi de şase luni (conform perioadei de probă pe care o respectă fi-ecare cleric transferat), neştiind că acest interval avea să fie de... douăzeci de luni, până în 01.08.2012. La acel moment, în sinea mea, nu credeam că aveam să mă mai întorc prea curând la Gorgani. Dar, câteodată, defectele şi slăbiciunile mele sunt „răsplătite” prompt şi... surprinză-tor de bine; dau dreptate celor care spun că „viaţa bate filmul”. Aşa se face că, din cutia deschisă a Pandorei rămăsese spe-ranţa, iar speranţa s-a concretizat prin aprobarea favorabilă a cererii mele de revenire la Gorgani, deşi mi se propuse-seră alte destinaţii „tentante” din Bucu-reşti. În mod deosebit, mă bucură şi mă linişteşte foarte mult gândul că voi sluji din nou cu preoţii Vasile Gordon, Ema-noil Băbuş şi Silviu Tudose. Revederea cu ceilalţi membri ai familiei lărgite de la Gorgani (credincioşi, prieteni, cunoş-tinte, tinerii din cor) îmi umple inima şi chipul de bucurie.

În ultimii doi ani, experienţa mea de preot la parohia Militari I s-a îmbo-găţit cu exemplul sincer şi convingător al multor credincioşi care participau cu fervoare şi devotament la slujbe în orice condiţii (caniculă sau ger, aglomeraţie sau lume puţină, ordine sau dezordi-ne, linişte sau gălăgie). De asemenea, aveam să constat un interes constant şi o sete aparte din partea unor credin-cioşi pentru catehezele şi dialogurile pe teme religioase din Postul Crăciunului

şi al Paştilor, adevărate momente de cunoaştere reciprocă, de aprofundare a credinţei dincolo de săvârşirea ritu-alului, de „taifas” duhovnicesc. Acum duc dorul acelor ore frumoase în care s-au creat punţi de comunicare sinceră şi totală între mine şi credincioşi, între altar şi naos, punţi care m-au ajutat să evit „rutina” slujbelor şi statutul im-propriu de „prestator” de servicii reli-gioase pentru o comunitate foarte mare (de aprox. 10.000 de familii, din care o treime erau repartizate mie). Am re-alizat cât de importantă este strădania (uneori reuşită, alteori nu) pentru sluji-rea cuvântului în viaţa unui cleric care este acaparat în mod nedrept, de cele mai multe ori, de slujirea sfinţitoare şi de cea conducătoare, deşi toate cele trei slujiri ar trebui să fie egale ca importan-ţă şi timp alocat în misiunea preoţeas-că. Când îmi aduc aminte cu nostalgie de chipul luminos şi prietenos al pr. Marin Moldoveanu, plecat prea devre-me din această viaţă (în 13.10.2011, la doar 53 de ani), îmi dau seama că viaţa e prea scurtă şi că toate sunt trecătoare, iar ceea ce rămâne în urma noastră sunt crâmpeiele senine şi frumoase din viaţă exprimate prin cuvinte. Cuvintele cal-de şi blânde ale pr. Marin sunt cele care rămân mult timp în sufletele celor care l-au cunoscut.

E greu de spus ce sentimente mă în-cearcă acum. Pe de o parte, resimt ca nedreaptă, pripită şi dureroasă această nouă dezrădăcinare de la Militari I; pe

7

de altă parte, revenirea la Gorgani este o bucurie şi o uşurare pentru familia mea şi pentru multe proiecte personale amâ-nate… sine die. Nu în ultimul rând, în ultimii cinci ani de preoţie am experi-mentat volens-nolens diferenţa dulce‑amară dintre colegialitate şi vasalitate, dintre transparenţă şi opacitate, dintre conlucrare şi disimulare, dintre coabi-tare şi monopol, dintre „chenoza” dia-logului sincer şi „trufia” denunţului părtinitor, dintre pastoraţia bunului simţ şi cea a bunului plac. Am învăţat că armonia, deschiderea şi cordialitatea dintre slujitorii unui altar sunt determi-nante în viaţa unei parohii şi în bunul mers al acesteia. Altminteri, totul se reduce la mercantilism şi interese ego-iste, la servilism şi robotizare liturgică, la un creştinism de „vitrină” impregnat de ignoranţă şi superstiţie, de ritualism şi formalism, de superficialitate, fără preocupări de luminare a credinţei şi de creştere spirituală reală.

În ultimele douzeci de luni de slujire la Militari I (01.10.2010-01.08.2012), am fost deodată uluit şi răsfăţat cu un gest de o mare valoare sentimentală şi existenţială. O distinsă şi discretă doam-nă, enoriaşă fidelă a bisericii Sfântul Ilie-Gorgani şi nelipsită de la slujbe, îmi aducea două sau trei prescuri cu o re-gularitate de orologiu elveţian, o dată la trei săptămâni, vineri seara. Prima din-tre prescuri o foloseam la Liturghia de sâmbătă, a doua o foloseam la Liturghia de duminică, iar uneori foloseam a tre-ia prescură la sărbătorile cu cruce roşie din cursul săptămânii. Grijulie fiind, mă suna de joi seara şi mă întreba dacă eu sunt rânduit pentru week-end-ul care se apropia, ştiind că, dacă suntem trei pre-oţi la altar, mie imi venea rândul ca pro-tos (întâietate în slujire la Proscomidie şi la Sfânta Liturghie) o dată la trei săptă-mâni. Atunci când era liberă, venea şi la Liturghie în Militari şi simpla ei prezen-ţă îmi alina dorul de casă, adică de Sfân-tul Ilie-Gorgani. Ei bine, aceste pres-curi, pe lângă faptul că erau pregătite cu multă pricepere şi dragoste, că erau bine crescute şi coapte, că aveau un gust de-osebit, mi-au întreţinut viu dorul după slujirea de la Gorgani şi după atmosfera deosebită a slujbelor de acolo. Agneţul

rezultat din prescură era de o frumuseţe rară pe Sfântul disc... Ţin să îi mulţu-mesc pe această cale pentru că a crezut în întoarcerea mea acasă atunci când eu şi mulţi alţii ne resemnasem deja. Mulţu-mesc şi altor credincioşi, ştiuţi şi neştiuţi de mine, pentru că au crezut cu pute-re că rugăciunile lor vor fi ascultate de Dumnezeu care a surprins pe unii (chiar şi pe mine) prin revenirea mea la matcă. Mulţumesc şi unor credincioşi de la fos-ta parohie din cartierul Militari care s-au familiarizat deja cu frumuseţea şi liniştea slujbelor de la Gorgani, urmate întot-deauna de un cuvânt cumpănit şi ziditor.

Alese mulţumiri şi celor trei preoţi de la Gorgani care m-au primit cu cordialitate şi braţele deschise, ca pe cineva de‑al ca‑sei. Un cuvânt special de reverenţă şi de gratitudine P.F. Părinte Patriarh Daniel care a aprobat întoarcerea mea din exil! Atunci când compar slujirea la diferite altare cu o călătorie liturgică prin viaţă, îmi doresc ca oprirea mea în staţia de la Gorgani punctul terminus al slujirii pre-oţeşti. Cine ştie, totul e posibil... Poate da, poate nu. Mai presus de toate, spun: Doamne, facă-se voia ta!

Pr. VasILE CrEŢU

8

Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. DTP: Larisa BarbuMembri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; e‑mail: [email protected];

pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; e‑mail: [email protected]; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; e‑mail: [email protected]; Pr. Vasile Creţu 0751.071.546 [email protected];

Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; e‑mail: [email protected] redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresa web: www.gorgani.ro

PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII OCTOMBRIE-Miercuri, 3 oct., h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30:

dialoguri-Vineri, 5 oct., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii-Sâmbătă, 6 oct., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi

parastase; h. 18.00: Vecernie

† Duminică, 7 oct., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie

-Miercuri, 10 oct., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri

-Vineri, 12 oct., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii

-Sâmbătă, 13 oct., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie cu Litie

† Duminică, 14 oct., Sfânta Cuv. Parascheva, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase


-Vineri, 19 oct., h. 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii

-Sâmbătă, 20 oct., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie



- Joi, 25 oct., h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii† Vineri, 26 oct., Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul

de mir, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii

† Sâmbătă, 27 oct., Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie


-Miercuri, 31 oct., h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri

PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII SEPTEMBRIE-Sâmbătă, 1 sept., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi


† Duminică, 2 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie

-Miercuri, 5 sept., h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri

-Vineri, 7 sept., h. 17.30: h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii

† Sâmbătă, 8 sept., Naşterea Maicii Domnului, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie


-Miercuri, 12 sept., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri

- Joi, 13 sept., h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii† Vineri, 14 sept., Înălţarea Sfintei Cruci,

h. 8.15‑12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie; h. 17.30: Acatistul Sfintei Cruci (zi de post)-Sâmbătă, 15 sept., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi



-Miercuri, 19 sept., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri

-Vineri, 21 sept., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii

-Sâmbătă, 22 sept., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie


-Miercuri, 26 sept., h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri

-Vineri, 28 sept., h. 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii

-Sâmbătă, 29 sept., h. 9.00-11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie


bp 107

Documents