bogatiile harului

8/17/2019 Bogatiile harului

1/15

Joe Crews

Bogăţiile harului


2/15

Bogăţiile harului __________________________________________________________________________________________________________________________________

2

Cuprins

O, bogăţiile harului Său! ................................................................... 3

Ce se poate mai bine din ce se poate mai rău .................................... 5

Harul Meu îţi este de ajuns ................................................................ 6

Pavel înaintea lui Nero ...................................................................... 8

Triumful final al lui Petru ................................................................. 13


3/15


3

O, bogăţiile harului Său!

Recent, am citit despre un director executiv în ale cărui atribuţiiintra şi să ia tot timpul interviuri celor care căutau un serviciu la firmalui. Acest om a cerut să aibă o cameră lungă, iar biroul său să stea lacapătul camerei unde trebuiau să intre candidaţii. Când ei traversaucamera ca să ia loc în faţa lui, el îi privea cu atenţie tot drumul şi cândse aşezau, el ştia deja ce urma să facă cu cererea lor.

Nu vreau să spun că ar fi bine să-i judecăm şi să-i clasificăm peoameni după prima impresie, dar, din nefericire, majoritatea dintre noiaşa facem, fie conştient, fie inconştient. Luăm decizii rapide, destul deincorecte, bazându-ne pe cum reacţionăm noi la felul de a umbla alomului respectiv, zâmbetul său sau tunsoarea lui.

Daţi-mi voie să vă pun o întrebare. Oare Dumnezeu ne judecă lafel cum ne judecăm noi unul pe altul? Nu vă bucuraţi că nu face aşa?Şi El Se uită la aceiaşi oameni la care ne uităm noi, dar Biblia nespune că El face totul "după bogăţiile harului Său". Ce maredeosebire! Omul se uită la înfăţişarea exterioară, dar Dumnezeu Seuită la inimă.

Unul din textele cele mai ciudate din Biblie se găseşte în 1Corinteni 1:27. Ap.Pavel scria aici: "Dar Dumnezeu a ales lucrurilenebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu aales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari". Cum se

poate asta? După mintea noastră, nu se poate aşa ceva. Cum ar puteaoamenii simpli şi neştiutori să fie folosiţi spre a-i pune în dificultate pecei cu multă ştiinţă?

Am dat de răspunsul la aceste întrebări când am studiat felul în

care Şi-a chemat ucenicii Domnul Isus. Cugetaţi pentru o clipă.Învăţătorul avea nevoie de oameni care trebuiau să-L ajute să facăcunoscută o solie de viaţă sau moarte în orice ţară şi în toate limbile de

pe pământ. Închipuiţi-vă că d vs. vi s-ar fi încredinţat o astfel desarcină. Unde aţi fi căutat vorbitori calificaţi şi reprezentanţi ai dvs.

personal? Nu pot să răspund în dreptul altora, dar cred că eu m-aş fiîndreptat direct spre centrele universitare, unde talentul de a comunicaşi de a vorbi este dus până la perfecţie.

Dar Domnul Isus nu a făcut aşa. El a trecut cu vederea pestemarile şcoli ale rabinilor de pe vremea Lui şi a coborât la malul mării


4/15


4

unde oamenii îşi aruncau plasele după peşti. Acolo, Şi-a chematucenicii dintre aceia care erau aspri şi neciopliţi şi chiar vulgari. I-aales pe unii care nu ştiau să vorbească cum trebuie, nici măcar îndialectul lor de provincie! Cum puteau aceşti ţărani neinstruiţi din

pătura cea mai de jos a societăţii să răspundă vreodată cerinţelormisiunii Lui mondiale? De ce nu Şi-a ales erudiţi din cultura greacăsau ebraică, oameni care ar fi ştiut cum să se raporteze la ceilalţi înorice situaţie socială? Să vedem dacă putem să găsim răspunsurile.

În micuţul sat de pescari Betsaida, într-o dimineaţă însorită, pescarii se ocupau cu ceea ce prinseseră noaptea. Printre cei caretrudiseră la plase şi la peşti se afla un om vânjos şi iscusit, pe numeSimon Petru. Poate că fredona unul din cântecele populare grosolane

ale mării în timp ce lucra la curăţirea peştilor pentru piaţă. Nicio clipănu şi-a dat seama că se va întâmpla ceva cu el în acea zi, lucru care îiva aduce numele pe buzele a milioane de oameni de-a lungulveacurilor. Petru era doar un pescar obscur când Isus din Nazaret atrecut pe lângă el şi S-a uitat la el.

Dar ce a văzut Hristos când S-a uitat la Petru în acea dimineaţămemorabilă? Desigur nu acelaşi lucru pe care l-au văzut toţi ceilalţi.Vedeţi, pescarul cel masiv nu era un personaj de care să-ţi placă. Era

lăudăros şi arogant în aşa măsură că probabil oamenii îl evitau cât puteau de mult. Acest om impulsiv şi bombănitor întotdeauna călca înstrăchini şi zicea ce nu trebuie atunci când nu trebuie. S-ar părea, dinraportul limitat pe care-l avem, că era acel gen de om pe care doarmama lui putea să-l iubească. Dar nu pe acest om l-a văzut DomnulIsus când S-a uitat la Petru în acea zi!

Domnul Isus l-a văzut pe adevăratul pescar. El a privit dincolode acel exterior aspru şi a văzut ce putea să ajungă acest lăudăros prin

bogăţiile harului Său. El a văzut un om care era în stare să se ridice în picioare şi să ţină o predică ce urma să aducă mii de oameni la altar custrigătul "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Şi pentru că arecunoscut ce putea să devină acest diamant din mocirlă prin putereaharului, Domnul Isus l-a iubit şi l-a chemat ca să-i fie ucenic. Nu esteminunat? Şi iată de ce dvs. şi cu mine ne aflăm unde ne aflăm chiaracum. Iată de ce nu mai tragem plasele urât mirositoare ale păcatului.Domnul Isus a trecut pe lângă noi şi S-a uitat la noi. Nu ne-a văzut aşa

cum eram, ci aşa cum am putea deveni prin minunata Lui putere detransformare. O, bogăţiile harului Său!


5/15


5

Ce se poate mai bine din ce se poate mai rău

Tare mi-aş dori să fi ştiut întreaga istorisire a acelei întâlniri dela malul mării. Mai întâi de toate, mă întreb de ce oare Petru şiînsoţitorii lui au urmat atât de repede chemarea acestui galilean umil,care părea tot atât de aspru în înfăţişare precum erau şi ei. În trăsăturilefizice ale Domnului Isus nu era nimic deosebit care să-L facă să iasă înevidenţă într -o mulţime. Ni se spune că era asemenea unui "Lăstar careiese dintr-un pământ uscat", cuvinte care arătau că nu era neapăratfrumos. Hainele Lui de tâmplar şi mâinile bătătorite L-ar fi identificatdrept un alt sătean din vecinătate.

Cum ne putem atunci explica de ce aceşti oameni ai mării auvrut să-şi lase bărcile şi plasele de îndată ce Isus le-a zis: "Urmează-Mă"? Cine ar putea înţelege, din această perspectivă viitoare, de ce aufost atraşi să se predea pentru toată viaţa spre a-L urma pe aceste ţăranaparent neştiutor? Cu siguranţă că probabil exista ceva irezistibil înfaţa şi glasul Domnului Isus atunci când i-a chemat să lase totul înacea zi. Probabil că o aură de iubire şi putere strălucea cu atâta târieîncât ei nici măcar n-au pus întrebările aşteptate. Nu există niciun

raport că ar fi cerut să-şi lase plasele lor scumpe şi cât li se va plăti pentru asta sau cum să-şi lase familia şi prietenii atât de repede.Dar apoi a început procesul de modelare a tuturor acelor

bulgări de material omenesc dificil într -o echipă de evanghelişti cu putere. Ce speranţă era ca Petru să se transforme? Mi-amintesc deMichelangelo, care se plimba într-o zi pe străzile Romei. Într-un colţ, aobservat o bucată de marmură spartă, care se părea că fusese aruncatăde vreun aşa-zis sculptor. În ciuda şanţului spart urât pe faţa ei, marele

artist a privit pentru un timp piatra abandonată. În cele din urmă, şi-achemat ucenicii să-i ducă marmura în atelier. În spatele suprafeţeidistruse, Michelangelo văzuse ceva ce nimeni altcineva nu fusese înstare să recunoască. Începu să lucreze asupra pietrei cu dalta şi cuciocanul de lemn. Au trecut săptămâni şi luni, timp în care maestrul aciocănit şi a lovit piatra azvârlită până ce în final a ieşit din degetelelui talentate figura unui om, despre care se spunea că era atât dedesăvârşită încât îi lipsea doar viaţa. Acea statuie a lui David a stat

timp de mulţi ani în basilica din catedrala Sf ântul Petru din Roma cauna din cele mai desăvârşite capodopere ale lui Michelangelo.


6/15


6

Cred că asta a văzut Domnul Isus când S-a uitat la acea bucatăstricată de om numită Simon Petru. Artistul Divin văzuse ceva în

pescarul cel corpolent ce nimeni altcineva nu văzuse şi porni procesulde transformare. A fost nevoie de multă ciocănire ca să se îndepărteze

toată mândria şi dorinţa de slavă deşartă. A fost nevoie de lovituriasemenea nopţii Schimbării la faţă, tăgăduirea de lângă foc şi denoaptea în care Petr u a mers pe apă. Dar încet a ieşit o capodoperă dininfluenţa talentată a Maestrului.

Putem înţelege minunea care a avut loc cu Petru deoareceacelaşi lucru s-a întâmplat cu fiecare dintre noi. În starea noastră deneconvertiţi, nu Îi eram mai atrăgători Domnului Isus decât pescarulcel furtunos şi cu gură mare. Dar când El a trecut pe lângă noi şi S-a

uitat la noi, ne-a iubit la fel. Îmi urmam treaba mea cu încăpăţânare peun câmp de tutun în Carolina de Nord când m-a chemat să-L urmez.De atunci viaţa mea s-a schimbat. Cum a putut să scoată ceva bundintr-un material aşa de nenorocit? Şi cu toate acestea, a făcut-o deatâtea ori. A ales lucrurile nebune şi slabe ale lumii ca să facă deruşine pe cele înţelepte şi tari. Nu vă bucuraţi că a venit să vă caute şinu v-a trecut cu vederea? Lăudaţi-L pe Dumnezeu pentru harul Săunepreţuit!

Harul Meu îţi este de ajuns

Gândiţi-vă puţin cum Dumnezeu a luat lucrurile cele mai slabeşi cele mai rele pentru a revoluţiona lumea. Pe cine a ales când a avutde îndeplinit o însărcinare cutremurătoare? El a intrat în atelierul unuicizmar din Northampton, Anglia şi a bătut pe umeri un om caremuncea la calapodul său. În acel umil atelier, Dumnezeu l-a chemat pe

William Carey să lumineze ţinutul hindus al Indiei pr in predicareaevangheliei. Acel lucrător în piele, necunoscut de nimeni, a ajuns părintele mişcării misionare moderne din India şi am fost onorat, ca încalitate de misionar, ani de zile mai târziu, să lucrez cu un urmaş directal primului convertit hindus câştigat la creştinism de către WilliamCarey.

Şi iarăşi Domnul Isus a trecut pe o stradă lăturalnică dinChicago şi a intrat într -un magazin cu pantofi unde un tânăr creştin

lucra ca vânzător. Numele lui era D. L. Moody, iar Isus l-a chematchiar în acea zi ca să-I fie martor. Dwight Moody a ieşit afară din acel


7/15


7

magazin mic ca să ajungă unul din cei mai mari evanghelişti laici, cumn-au mai fost încă de pe timpurile apostolilor. Mai târziu, împreună cucântăreţul său evanghelist, Sankley , au mers în Anglia pentru o marecampanie de evanghelizare în oraşul Londra. Într -una din zilele lor

libere, s-au plimbat cu trăsura prin pădurea din afara oraşului şi au dat peste o tabără de ţigani. Moody l-a rugat pe birjar să se oprească pentru ca el să le poată predica şi ţiganilor care se îmbulzeau în jurultrăsurii. După predică, Sankey a cântat unul din cântecele luifrumoase, care făceau apel la predare. Un ţigănuş sincer a stat tottimpul lângă roata trăsurii şi nu şi-a dezlipit deloc ochii de la marelesolist. Sankey a fost atât de mişcat de băieţel încât şi-a pus mâna pecapul lui şi i-a zis: "Dumnezeu să facă un predicator din băiatul

acesta!" Mai târziu, sub influenţa acelei atenţii creştine de amabilitate,acel băieţel ţigan din pădure şi-a predat viaţa lucrării şi a marcat cu putere lumea ca fiind Gypsy Smith.

În zilele Lui, Domnul Isus a chemat şi El doi fraţi impetuoşi,care lucrau la bărci şi plase cu tatăl lor Zebedeu. S-ar părea că Iacov şiIoan se potriveau chiar mai puţin pentru a fi candidaţi la lucrare decâtnăvalnicul Petru. Aveau temperamente furtunoase şi s-ar fi certat

pentru orice fleac. De fapt, Domnul Hristos le-a dat o poreclă ca

răspuns la dispoziţia lor violentă; i-a numit "fiii tunetului." Poate căle-a acordat acest nume după experienţa din satul samaritean. Acolo,cei doi fraţi au vrut să cheme foc din cer ca să ardă întregul sat pentrucă nu le arătaseră ospitalitatea potrivită.

După toate aparenţele, Domnul Isus Îşi distrugea misiunea,chemându-i pe Iacov şi Ioan ca să-I fie ucenici. Probabil că era evident

pentru toată lumea că aceşti oameni Îl vor stânjeni pe Învăţător, ori decâte ori urmau să-şi deschidă gura. Cu toate acestea, Isus ştia exact ce

face. El a văzut potenţialul de slavă din viaţa acestor fraţi gâlcevitori.Unul dintr e ei urma să devină cel mai gingaş din cei doisprezece, carese odihnea pe pieptul Domnului Isus şi care urma să scrie epistole fărăseamăn despre iubirea pentru alţii. Încă o dată, Dumnezeu alesese"lucrurile dispreţuite ca să facă de ruşine pe cele tari". "Unde s-aînmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult" (Romani 5:20).

Apoi, a mai fost ocazia când Domnul Isus S-a dus sprecartierul Bowery din vechiul şi răul New York City, iar pe jos în

mizeria străzii se afla un nenorocit de beţiv pe nume Sam Hardley. Zide zi, zăcea pe jos ca o privelişte revoltătoare pentru aceia care treceau


8/15


8

pe lângă el iar în fiecare noapte se târa pe jos spre una din camerele pline de purici din Bowery ca să aibă unde dormi. Iată ce a văzut Isus pe când a trecut pe acolo şi a privit. Sau asta a văzut Isus? Adevăruleste că Hristos nu a văzut deloc un nenorocit neajutorat. El a privit

dincolo de murdărie şi stricăciune şi a văzut ce putea să devină SamHadley prin puterea harului Său. El i-a zis: "Urmează-Mă!" iar acea

bucată de gunoi omenesc a reacţionat. Ani de zile, Sam Hadley a predicat evanghelia pe malurile New York-ului, ajutându-i pe mii deoameni să primească harul lui Hristos, care schimbă viaţa şi sădovedească din nou că Dumnezeu poate să facă ce poate mai bine dince poate fi mai rău.

Pavel înaintea lui Nero

Cum am putea descrie acest "mult mai mult" har care să poatăsă învingă înclinaţiile cele mai puternice spre rău? Mai întâi de toate,este gratuit şi la îndemâna oricărui suflet din lume. De asemenea, elajunge cu mult mai departe de definiţiile banale, pe care le desemnămnoi de obicei. Harul nu este o teorie sau un vis sau o speranţă moartă.Explicaţia standard de "favoare nemeritată" nu reuşeşte să descrie

misiunea lui de răscumpărare. Aş dori să sugerez că harul este maiîntâi de toate putere disponibilă în orice nevoie posibilă din viaţaomului. Este nevoie de multă putere ca să cizelezi o bucată de granitmasiv în forma desăvârşită a unui om, dar este nevoie de infinit maimult ca să transformi un om sau o femeie imorală şi desfrânată dupăchipul lui Isus Hristos.

Dintre toţi scriitorii Bibliei, s-ar părea că ap.Pavel are oconcepţie mai adevărată despre har şi o apreciere mai profundă a

realizărilor lui spectaculare în viaţa de zi cu zi. Dacă mar ele apostol ar putea să scrie astăzi, probabil că n-ar fi în stare să dea o declaraţie mai profundă a harului decât a dat-o bisericii din Corint. El scria: "Prinharul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fostzadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harullui Dumnezeu, care este în mine" (1 Corinteni 15:10). Într-un versetPavel face o întreită referinţă la harul de care au depins întru totulrealizările lui. Tot timpul a predicat despre el şi a dat mărturie în orice

loc despre întâlnirea lui minunată cu Hristos pe drumul spre Damasc.


9/15


9

Ap.Pavel n-a uitat niciodată evenimentele deosebite ale aceluitimp, care l-au adus faţă către faţă cu Mesia pe care Îl respinsese şi Îldispreţuia. Cu furie în suflet, se grăbise să distrugă orice creştin a căruiurmă putea să o găsească în Damasc. Dar pe urmă veni lumina cea

strălucitoare şi glasul din cer! Mândrul fariseu a fost orbit în timpulacelei confruntări, dar i s-au deschis şi ochii pentru prima dată cu

privire la ţinta urii lui intense. Când i-au căzut solzii de pe ochii luispirituali şi a recunoscut glasul chiar al lui Isus pe care Îl persecutase,a strigat: "Ce vrei să fac?"

V-aţi întrebat vreodată de ce Isus l-a ales pe cel mai furiosfanatic religios din comunitatea iudaică să-I fie misionar la neamuri?Cu siguranţă că orice aparenţă exterioară l-ar fi exclus pe Saul dintr-o

astfel de posibilă misiune. Dar Isus a acţionat pe baza harului - aceaenergie divină care urma să prindă furia lui Saul şi să o redirecţioneze în zelul misionar al lui Pavel. Nu este de mirare că marele apostolscria: "Prin harul lui Dumnezeu, sunt ce sunt."

Cum a lucrat această putere impulsionată de har în lucrareamare realizată de Pavel? Când a găsit har în ochii Domnului, ce i-a

provocat acest har? A găsit izbăvire de furtuna pe mare şi de veninulde moarte al viperei de pe insulă. A fost salvat din închisoare şi scăpat

de gloata care încerca să-l omoare cu pietre. Harul era ceva real pentruel, deoarece consta din putere dinamică prezentă în fiecare clipă de

pericol din viaţa lui agitată. Este lesne de înţeles de ce a făcut din hartema centrală a încercărilor lui de evanghelizare printre cetăţile ne-iudaice cărora le slujea. Efesenilor le scria: "Da, mie, care sunt cel maineînsemnat dintr e toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestescneamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos" (Efeseni 3:8).

A găsit Pavel că acest har minunat se potriveşte tuturor

problemelor şi pericolelor care îl asaltau permanent? În orice caz,suferea de o slăbiciune fizică, iritantă pe care a descris-o drept "unţepuş în carne". Din alte locuri din epistolele lui, înţelegem că

problema avea de a face cu vederea lui. În epistola către Galateni,declara: "V-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat" (Galateni 4:15).Şi iarăşi vorbea că a trebuit să le scrie cu litere mari deoarece nu vedea

prea bine (Galateni 6:11). Neputinţa a ajuns atât de gravă încât Pavel a făcut din ea un

subiect special de rugăciune. El şi-a descris experienţa în cea de-adoua epistolă către Corinteni: "De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l


10/15


10

ia. Şi El mi-a zis: 'Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea înslăbiciune este făcută desăvârşită." (2 Corinteni 12:8, 9). Astfel, harulizbăvitor şi puternic dat de Dumnezeu a ajuns acum harul susţinătorcare îl întărea pe Pavel şi îl făcea să rămână statornic, deşi ţepuşul nu a

fost îndepărtat. Ca să înţelegem tăria acelui har îndeajuns, trebuie să-l urmăm

pe Pavel în acele ultime săptămâni şi luni ale lucrării sale. Nutrea odorinţă de nestăpânit ca să se întoarcă la Ierusalim şi să vesteascăevanghelia, acolo unde de-abia scăpase de preoţii cei furioşi şi defarisei. Toţi prietenii lui încercau să-l facă să renunţe la aceastăaventură periculoasă, avertizându-l despre prejudecăţile violentenutrite de comunitatea iudaică. Răspunsul lui Pavel a fost: "Şi acum,

iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se vaîntâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetatecă mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţamea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu

bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca săvestesc evanghelia harului lui Dumnezeu" (Fapte 20:22-24).

Acel har ce i se descoperise apostolului Pavel pe drumul spreDamasc era asemenea unui foc ce-i ardea în inimă. Dorea cu ardoare

să le mai dea o ultimă mărturie mai marilor poporului pe care-i iubea,deşi Dumnezeu îi descoperise că va fi întemniţat.

Desigur că duşmanii de-abia îl aşteptau pe Pavel, aşa că l-au şiatacat fizic. A fost dus de braţe de către soldaţi şi cetăţeni şi, după ceşi-au manifestat cât de mult îl urau, aşa cum se descoperă prin martoriimincinoşi înaintea curţii guvernatorului, Pavel a făcut apel la Cezar.

După luni de intrigi politice ca şi multe săptămâni nefericite defurtuni, care ameninţau să-i ia viaţa pe mare, Pavel a fost predat

autorităţilor din Roma. Acolo, a fost aruncat într -o gaură întunecoasăşi mizeră din pământ numită închisoarea Mamertini. Astăzi, cei carevizitează locul sunt conduşi în jos spre închisoare pe nişte trepteluminate strălucitor. M-am gândit la detenţia lui Pavel, când amcoborât acele scări în vizita mea la Roma. A lâncezit acolo multe zileînainte ca să-l târască afară şi să-l pregătească să răspundă înainteaîmpăratului. Am încercat să reconstruiesc în mintea mea cum s-o fisimţit Pavel când a fost adus în sala tronului tiranului celui mai

sângeros şi mai rău, care a condus vreodată o naţiune. Nero era undespot nemilos, care îi persecutase neîndurător pe creştinii din Roma şi


11/15


11

ale cărui fapte faţă de propriul lui popor fuseseră fără vreo urmă demilă sau compasiune.

Ce o fi trăit elocventul Pavel când i s-a îngăduit să se apereînaintea conducătorului întregii lumi? Cum s-o fi simţit când s-a uitat

în jurul acelei săli magnifice unde se adunaseră ambasadorii şi trimişiidin toate ţările ca să-l cinstească pe împărat? Nu încape nicio îndoialăcă Pavel o fi prezentat o apărare măiastră în favoarea lui, deoarece erafoarte instruit în arta discursului persuasiv, dar când a văzut aceaadunare vastă de reprezentanţi de la capătul pământului, inima lui i s-aînduioşat. Şi-a dat seama că prin cuvintele rostite de el în acea zi, soliava fi dusă în toate ţările reprezentate acolo. Aşa că în loc de a se apăra,Pavel a rostit una din cele mai puternice predici despre bogăţiile acelui

har care i se descoperise cu atât de mult timp în urmă pe drumul spreDamasc.

Acea predică n-a murit niciodată. Fără îndoială că a fostrepetată de către aceia care au auzit-o până ce influenţa ei a făcutînconjurul pământului. Dar Pavel a fost trimis înapoi în mizerianenorocitei de închisori Mamertini. Mai târziu, i s-a acordat libertatealimitată de a comunica cu prieteni şi împreună creştini, dar după doiani, gărzile au revenit spre a-l încătuşa pe bătrânul apostol în lanţuri

din care n-a mai fost niciodată eliberat. Oare a ajuns harul făgăduit pentru a-l susţine pe curajosul

făuritor de corturi până la sfârşitul vieţii lui? Da. Sosi şi ziua când l-aucondus pentru ultima dată pe strada pietruită, dincolo de palatulîmpăratului, în arena unde urma să i se ia viaţa. Ce-o fi gândit Pavelcând a trecut pe lângă statuia măreaţă a lui Nero din faţa palatuluiregal? Istoria ne spune că uriaşul chip se ridica la 35 de metri în aer,asemenea unui turn; i-ar fi fost cu neputinţă să nu-l vadă pe când

soldaţii îl escortau pe prizonier spre coliseum. Fără îndoială că Pavel a văzut monumentul în acea zi şi

inscripţia sculptată pe piedestal: Nero - Învingătorul . Ne vine greu săne închipuim ce gânduri i-au trecut prin minte când s-a uitat la acelchip masiv din piatră şi a citit cuvintele de la temelie? Fără îndoială cămintea lui Pavel s-a întors la ziua când se afla în închisoarea din Corintşi scria o epistolă de îmbărbătare sfinţilor ce sufereau în Roma. Auzisedespre persecuţiile lor sub mâna crudului Nero, iar cu pana sa înmuiată

în compasiune şi iubire, şi-a revărsat inima către ei: "Cine ne vadespărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea,


12/15


12

sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? ... Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem maimult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bineîncredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici

puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, niciadâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă dedragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru"(Romani 8:35-39).

Propriile cuvinte inspirate scrise de Pavel acum îi revin înminte pentru a-l mângâia când citeşte inscripţia plină de lăudăroşeniede pe statuie. Probabil că s-a gândit cam aşa: "Nero, nu eşti tuînvingătorul. Eşti sclavul propriei tale firi stricate. Creştinii sunt cei

liberi. Noi suntem 'mai mult decât biruitori prin Hristos Domnulnostru.'"

Pavel a considerat o bucurie să facă supremul sacrificiu pentruMântuitorul pe care Îl iubea. Un om nu-şi poate da viaţa pentru ocauză inutilă, dar în inima lui Pavel se înscrisese ceva care nu se mai

putea şterge niciodată. Harul lui Dumnezeu îi era îndeajuns. Nu-L părăsise. Şi nici nu s-a arătat neîndeajuns pentru niciun alt om care l-a pretins prin credinţă. Un om nu mai rămâne acelaşi, după ce trece Isus

pe lângă el, Se uită la el şi îl iubeşte. Cu siguranţă că nici Pavel nu arămas acelaşi şi nici Natanael nu a rămas acelaşi, după ce Isus l-avăzut sub smochin.

Dar ce-am putea spune despre Zacheu, milionarul de staturămică, ce era atât de dornic să-L vadă pe Învăţătorul încât s-a căţăratîntr-un dud ca să-L vadă mai bine? Omul acesta fusese un funcţionarvamal, obişnuit cu furtul, dar când Isus S-a uitat la el în acea zi, inimalui lacomă s-a transformat prin har. V-aţi gândit vreodată la minunea

din acea clipă când Domnul Isus l-a strigat pe nume şi l-a anunţat căvine la el la masă? Într -o clipeală de ochi, vameşul cel viclean acoborât uşor din copac spre a accepta oferta, dar când piciorul i-a atins

pământul, firea lui şireată se schimbase total şi era un alt om. Primelelui cuvinte au fost: "Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dausăracilor; şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoiîmpătrit" (Luca 19:8).

Nimeni n-ar putea tăgădui că aceste cuvinte dau o puternică

mărturie despre adevărata convertire. Zacheu avea multe de refăcut şitotuşi şi-a propus să-şi dea jumătate din avere săracilor. Ce schimbare


13/15


13

spectaculară a avut loc în inima lui în doar câteva secunde deconversaţie! O, bogăţiile harului Său! Cât de nemăsurate şi de adânci

pot fi! Domnul Isus a trecut într-o zi pe acel drum şi a văzut un sărmanîn noroi. S-a aplecat asupra lui şi i-a răspuns nevoii. A doua zi, a trecut

pe acelaşi drum şi S-a uitat în sus la un bogat urcat într-un copac. Areuşit să răspundă şi nevoii lui. Ce minunat că El este în stare săîmplinească nevoia fiecărui om de orice nivel social şi indiferent de

problemă. El este în stare să-mi împlinească mie nevoia şi dvs. la felchiar în acest moment.

Triumful final al lui Petru

Dar haideţi să ne întoarcem la biografia marelui pescar.Probabil că dintre toţi, schimbarea lui a fost cea mai spectaculară. Şicu toate acestea, a mai existat o ocazie când Domnul Isus l-a privit pePetru într-o situaţie cu totul deosebită. Toţi ucenicii declaraseră că vorfi cu Stăpânul lor până la moarte, dar Petru cel impulsiv rostisedeclaraţia aceasta mai tare şi mai mult decât toţi ceilalţi. Mai degrabăar muri decât să-I fie necredincios Celui care îl chemase de la plasa luide peşte. Desigur că Domnul Isus ştia mai bine şi îl avertiză pe

ucenicul cel impulsiv că în curând cuvintele îi vor fi puse la încercareşi vor fi găsite prea uşoare. "Adevărat îţi spun, că tu, chiar în noapteaaceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de mine de trei ori"(Matei 26:34).

În mai puţin de câteva ceasuri, micul grup de ucenici sestrăduia să stea treaz în timp ce Domnul Isus Se lupta în rugăciune înGrădina Ghetsemani. Deodată, din întunericul nopţii, se auziră strigătede la o gloată, bine înarmată, iar Petru, trezit din somnul său, sări în

picioare cu sabia în mână. Într -o etalare rapidă de bravură, se năpustisălbatic la cel mai apropiat om, tăindu-i o ureche. Imediat, Petru a fostmustrat de către glasul liniştit al Învăţătorului: "Pune-ţi sabia la loculei."

Apoi izbucni pandemoniul, când trădătorul Iuda Îl oferi peDomnul Isus celor care-L căutau. În confuzia care a urmat, Isus a fostdespărţit cu violenţă de urmaşii Săi şi târât către o întrevedere nelegalăşi neaşteptată cu Pilat, în sala de judecată a guvernatorului. Cât despre

ucenici, nu avem decât următoarea declaraţie simplă şi succintă:"Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit" (Matei 26:56). Dar apoi


14/15


14

Matei adaugă repede aceste cuvinte: "Petru L-a urmat de departe, pânăla curtea marelui preot" (versetul 58).

Ruşinoasa întrevedere de lângă focul din curtea palatului puneîn evidenţă profunzimea instabilităţii lui Petru, recnoscută mai

devreme de către Domnul Isus când a adăugat numele de Chifa sauPetru (piatră rostogolitoare) la numele lui Petru. Prin trei tăgăduiriruşinoase, Petru s-a îndepărtat de Cel care Se putea vedea clar prin uşadeschisă. Acele buze care declaraseră: "Tu eşti Fiul lui Dumnezeu",acum începură să rostească blesteme şi invective ca să evite degetulacuzator al unei tinere care îl recunoscuse, dar tăgăduirile lui

pământeşti au fost întrerupte la mijlocul propoziţiei de către sunetulstrident al unui cocoş care cânta. Apoi, ochii lui Petru au fost atraşi

spre acea uşă deschisă pentru ca să întâlnească privirea prelungă, derăspuns a Domnului Isus - o privire îndurerată de iubire şi compătimirecare arde timp de multe ceasuri inima zdrobită a lui Petru.

Pe când oroarea deplină a ceea ce făcuse i se lumină în minte,Petru alergă să se ascundă la întuneric. Slavă Domnului că nu ni seîngăduie să-l urmăm pe apostolul sfâşiat de durere, pe când probabil ofi căutat un loc singuratic în care să sufere singur într -o noapte aparentfără sfârşit. Dar remuşcările nu s-au terminat pentru Petru în acea

noapte pascală şi nici în ziua pregătirii care a urmat. Cu mintea, ne putem închipui cu uşurinţă starea de chin din

mintea lui Petru din timpul acelui Sabat deosebit, în timp ce DomnulIsus Se odihnea în mormânt. El se lupta cu gândul că poate a comis

păcatul de neiertat. Vina copleşitoare a faptei lui josnice se afla permanent în faţa lui. Dar apoi, a venit duminica dimineaţa, iar Petrus-a silit să vină împreună cu ceilalţi ucenici când s-au adunat să-şiîmpătăşească durerea. Toţi s-au simţit ruşinaţi când şi-au adus aminte

cât de laş s-au purtat joi noaptea, dar Petru s-a simţit mai distrus decâtoricare altul. Mi-l închipui trăgându-se la o parte într-un colţ, cu ochiiîncă roşii de plâns. Deodată uşa se deschide violent, iar în cameră senăpusteşte Maria Magdalena, rostind cu toată suflarea vestea ceaşocantă că ea L-a văzut pe Isus cel înviat. Mai întâi, toţi seentuziasmează, după care apare un val de necredinţă. Emoţionată,Maria repetă cuvintele îngerului că ei trebuie să se ducă în Galilea casă se înâlnească cu Învăţătorul singuri acolo. Dar Biblia ne spune

despr e cuvintele ei că "li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau"(Luca 24:11).


15/15


15

Oare ne vine greu să ne închipuim cât de frustrată s-o fi simţitMaria la atâta neîncredere faţă de ceea ce văzuse ea cu ochii ei? Darunde era Petru? Cu siguranţă că el o va crede că spunea adevărul.Văzându-l într-un colţ, se grăbi să-şi istorisească din nou ceea ce

văzuse. "Vino", îi spuse. "Trebuie să ne înâlnim cu Domnul înGalilea". "Nu, Maria. Nu eu. Isus nu va mai dori să vorbeascăniciodată cu mine. L-am tăgăduit cu blesteme şi înjurături!" Iar apoicuvintele Mariei se rostogolesc cu o uimire şi mai mare: "Nu, Petru,îngerul mi-a spus 'Spune le ucenicilor şi lui Petru.' Te-a chemat penume. El a dorit ca să fii şi tu neapărat acolo."

Oare au atins vreodată cuvinte mai dulci o inimă omenească,decât acele cuvinte uimitoare ale Mariei? În viaţa întunecată a acelui

ucenic întristat a izbucnit slava cerului asemenea unui soare răsărit dinnou. Iar apoi Petru aleargă, aleargă să le spună tuturor vestea ceaminunată. Istorisirea continuă după ce a spus: "nu le credeau", princuvintele: "Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt" (versetul 12).Cuvinte pline de bucurie, încă îi răsunau în inimă - Isus îl mai iubea!Isus îl iertase!

N-are rost să mai folosesc alte cuvinte, amintind aceastăistorisire, deoarece fiecare dintre noi a trecut prin aceleaşi remuşcări,

care ne tăiau asemenea unui cuţit ascuţit şi care reuşiseră să-i frângă bucuria şi nădejdea lui Petru. Ne-am pus aceeaşi întrebare pe care probabil că a strigat-o şi el în întuneric - "De ce am făcut asta? L-amiubit şi totuşi m-am lepădat de El!" Iar inima noastră frântă a fostînălţată şi vindecată de aceeaşi asigurare binecuvântată că păcatele nis-au iertat. Domnul Isus încă ne iubeşte şi răspunde imediat la strigătulnostru de pocăinţă. Aleluia! Ce Mântuitor! Cum am putea să nu iubimun astfel de Răscumpărător? Iar dintr -o astfel de experienţă de

refacere, putem intra aşa cum a intrat şi Petru într -o viaţă de biruinţă permanentă şi de mărturisire rodnică pentru Învăţătorul. Toate acesteadeoarece El ne-a ales în slăbiciunea noastră, prin bogăţiile harului Său,ca să facă de ruşine lucrurile care sunt puternice. Acolo unde păcatuls-a înmulţit, să se înmulţească şi mai mult harul! Mulţumiri fie aduselui Dumnezeu pentru bogăţiile de nepătruns ale acestui har!

__________________________________________________________________________________________________________________________________

bogatiile harului

Documents