PUBLICAŢIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ARADULUI

Continuare în pagina 2Diac. Caius Cuţaru

Fondat 1877Nr 1-3

decembrie 2013Anul XCIII (93)SERIE NOUĂ

A ajuns iarăşi vremea marilor praznice creştine, dând şi

prilej de cugetare adâncă, la sfârşit şi început de an, asu­pra celor întâmplate cu mai mult sau mai puţin bine, având pentru viitor nădejdea spori­rii a ceea ce este de folos spre mântuire. Credinciosul găseşte astfel prilej de reculegere şi rugăciune, pe cărarea spre Împărăţia lui Dumnezeu, cum ne-ar învăţa un cunos­cut duhovnic[1]. Sărbătoarea Întrupării Domnului arată aceasta în mod deosebit prin mesajul cerului către pământ ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[2] Pri­veliştea lumii vrea să contureze imaginea împărăţiei cereşti prin toate frumuseţile naturale şi podoabele create de înzes­trarea oamenilor şi munca lor, fără însă a putea întrece pro­totipul, întrucât trebuie simţită şi legătura pe care o poate face doar încorporarea la viaţa însăşi a tot ceea ce reprezintă creaţia şi planul lui Dumnezeu. Puţine bucurii sunt asemenea celor pe care le dă praznicul Naşterii Domnului, întrucât peste cele materiale se aştern cele spiri­tuale. După cum zice Apos­tolul neamurilor „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt”[3]. Ea nu este un cuvânt searbăd, ci o forţă lucrătoare prin energiile spirituale de sus, căci „nu stă în cuvânt, ci în putere,” cum adaugă acelaşi autor inspirat[4]. Dincolo de bucuria ce umple sufletul pentru cele pământeşti, este cea pentru cele cereşti, adică strădaniile spre bine ale vieţii duhovniceşti. Mântu­itorul Însuşi, „fiind întrebat de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dum­nezeu este înlăuntrul vostru”[5]. Un mare om de cultură afirma următoarele: „Există un spec­tacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există şi un spec­tacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.”[6] Puterile sufleteşti sunt cele prin care pământul câştigă cerul. Stăruie

în conştiinţă tot cuvintele Mântuitorului: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”[7]. În întâmpin­area strădaniilor omeneşti de a conlucra cu harul dumnezei­esc, vine Domnul Însuşi; iar sărbătoarea de azi concretizează faptul afirmat constant de părinţii Bisericii că Dumnezeu s-a făcut om pentru a-l îndum­nezei pe acesta[8]. Năzuinţa tuturor este aceea de a ajunge la porţile împărăţiei, nutrind certitudinea exprimată prin cuvintele apostolului „că Dum­nezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.”[9] Voinţa, având adevărata libertate în mişcarea mereu spre bine şi ferindu-se de ispita răutăţii, stăruie, potrivit rugăciunii domneşti, astfel: „vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.”[10] Creştinul se străduieşte spre lucrare de înnoire neîncetată, mai ales în zilele Crăciunului, retrăind cu cei mai mici o întreagă istorie biblică, cu luare aminte la tex­tul sacru: „În ceasul acela s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mi­

jlocul lor, şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia ceruri­lor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte...”[11]

Împărăţia cerurilor este chipul înţelegerii stăpânirii lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, peste îngeri şi oameni şi înt­regul univers. Cu acest gând şi-au început propovăduirea atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât şi Domnul nostru Iisus Hristos: „Pocăiţi-vă că s-a ap­ropiat împărăţia cerurilor.”[12] Era în aceasta o chemare la în­noirea lumii, la statornicirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ precum este şi în cer, aşa cum a învăţat Domnul.[13] Într-adevăr, s-ar putea tălmăci acestea tot prin cuvintele Sfintei Scripturi: „…Ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am cre­zut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape.

Continuare în pagina 2† TIMOTEI

Arhiepiscop al Aradului

Sfântul Constantin cel Mare şi-a atribuit un titlu modest faţă de realizările sale în folosul Bisericii lui Hristos. El s-a numit

doar „episcop al celor din afara ei” (a Bisericii, n.n.), însă Biserica a făcut corectivul, numindu-l Apostol, mai precis „întocmai cu apostolii”. De aceea putem afirma că Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi mama sa, Sfânta Împărăteasă Elena, au primit, pe bună dreptate, supranumele de cei întocmai cu Apostolii, datorită ser­viciului imens pe care l-au adus tinerei religii creştine, contribuind în mod decisiv la răspândirea ei. Ce a însemnat Edictul de la Me­diolanum din anul 313 d. Hr. şi care au fost consecinţele lui, dar şi ale altor acţiuni întreprinse de cei doi împăraţi, putem doar intui astăzi, însă nu putem conştientiza pe deplin modalitatea în care ar fi curs istoria creştinismului în lipsa unor asemenea măsuri. Şi până la urmă, istoria nu lucrează cu probabilităţi, ci cu fapte is­torice, astfel încât viaţa şi faptele Sfântului Constantin cel Mare le vedem integrate în planul mai larg al providenţei divine.

Secolul al IV-lea este supranumit „secolul de aur al creştinismului” prin contribuiţia remarcabilă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii trăitori în această perioadă, la formularea şi precizarea, cu multă rigoare, a învăţăturii de credinţă a Bisericii. Printre aceştia îi amintim pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Didim cel Orb, Sfântul Spiridon al Trimitun­dei, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului etc. Dar secolul al IV-lea este şi secolul în care creştinismul dobândeşte mult dorita libertate de manifestare, ieşind din catacombele impuse de un politeism păgân opresiv. De cele mai mlte ori se uită faptul că secolul de aur al creştinismului îşi datorează acest nume şi Sfântului Împărat Con­stantin cel Mare şi mamei sale, Sfânta Împărăteasă Elena, care vor lua constant măsuri în favoarea creştinismului. Secolul al IV-lea va fi martorul unei schimbări fundamentale din punct de vedere religios. Dacă începutul secolului a înregistrat una dintre cele mai sângeroase persecuţii împotriva creştinismului, cea a lui Diocleţian, sfârşitul secolului va marca emiterea decretului (a edictului) împăratului Teodosie cel Mare, care a impus credinţa creştină în tot imperiul. Între aceste două repere temporale apare ca punct de cotitură edictul de toleranţă de Mediolanum din anul 313 d. Hr. emis de Liciniu şi de Sfântul Constantin cel Mare, care va acorda libertate de mani­festare creştinismului şi celorlalte culte din Imperiu, însă marea câştigătoare va fi noua religie ce se răspândea în acea perioadă: re­ligia creştină. Evenimentul, de o importanţă crucială, care a avut loc în urmă cu 1700 ani a fost celebrat în anul 2013, an dedicat de Biserica Ortodoxă Română Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi rolului pe care l-au jucat în încheierea perioadei de persecuţii în­dreptate împotriva creştinismului şi în încurajarea noii religii.

Sfântul Constantin a adus victoria finală pentru creştinism, devenind protectorul Bisericii şi al creştinilor. Istoricii consideră convertirea Sfântului Constantin un punct de cotitură, şi există cel puţin două elemente care vin în sprijinul aceastei afirmaţii: înce-tarea persecuţiei şi Edictul de toleranţă religioasă de la Mediola­num, care a însemnat totodată un mare şi nesperat sprijin pentru noua religie. Devenit creştin, Împăratul Constantin cel Mare va lua constant măsuri în favoarea creştinismului, Imperiul dobândind o nouă identitate spirituală. Fără implicarea împăratului, cu întreaga sa autoritate, nu pot fi explicate progresele rapide înregistrate de Biserica creştină. Această atitudine procreştină a împăratului se reflectă în legislaţia emisă.

Apropierea Împărăţiei Cerurilor*

*Pastorală la Naşterea Domnului, 2013

Sfântul Constantin cel Mare şi secolul de aur al

creştinismului

Pagina 2

Să lepădăm, dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Dom­nul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte…”[14] Oricum, apropierea împărăţiei cereşti de cea pământească este o dovadă a iubirii lui Dumne­zeu faţă de om, coroana creaţiei Sale. Ea cere apropierea omu­lui de Dumnezeu, lucrare la care îndeamnă şi apostolul „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi... Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.”[15] Ap­ropierea arată şi o înaintare sau venire, şi o ajungere la o ţintă. Un semn al lucrării împărăţiei, după cuvântul Domnului, sunt minunile săvârşite de El şi de apostoli. Bunăoară zice Dom­nul: „Dacă Eu cu duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dum­nezeu… Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.”[16] Împărăţia lui Dumnezeu este scopul final al chemării şi alegerii, căci toţi fiii împărăţiei sunt mai întâi chemaţi, iar apoi aleşi, după cum arată parabola nunţii fiului de împărat.[17] Şi sfântul apostol Petru sfătuieşte: „Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi che­marea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului şi Mân­tuitorului Iisus Hristos;”[18] iar sfântul apostol Pavel numeşte aceeaşi împărăţie „a lui Hris­tos şi a lui Dumnezeu.”[19] Ea este un dar al lui Dumnezeu dat de sus, ca urmare a jertfei lui Hristos Domnul, ca şi drep­tatea sau mântuirea. El o dă cui voieşte, mai ales celor care fac roadele ei şi o ia de la cei ce nu o merită, cum învaţă pilda lucrătorilor viei.[20] Împărăţia de aici este temporară, având un început şi un sfârşit, în­cheindu-şi existenţa cu a doua venire a Domnului Hristos la sfârşitul veacului, când va veni întru slavă, Împărat şi Judecător al viilor şi al morţilor. Cea a cerurilor, după cum mărturisim şi în simbolul credinţei „nu va avea sfârşit,” fiind a luminii şi a slavei veşnice şi în care Dum­nezeu le este tuturor toate, pre­cum prooroceşte Apocalipsa Sfântului Ioan pentru cei scrişi în Cartea vieţii Mielului.[21] Mântuitorul a fost trimis în lume ca să întemeieze împărăţia Lui, ce corespunde cu întemei­erea Bisericii Sale pe care nici porţile iadului, adică puterile răului, nu o vor birui.[22] Şi numai ucenicii Domnului au cheile împărăţiei cerurilor.[23] Părintele Dumitru Stăniloae precizează că „Fiul lui Dum­nezeu Cel întrupat pregăteşte pe oameni pentru împărăţia cerurilor prin cuvântul şi pilda

vieţii Sale unificatoare. Dar El ne pregăteşte şi mai mult pentru această Împărăţie a unităţii desăvârşite a iubirii, prin pătimirea Sa curată cu tru­pul pentru noi. Căci şi aceasta are o funcţie unificatoare prin ridicarea oamenilor din egois­mul despărţitor.”[24] Împăratul este Dumnezeu, fiind numit „fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Dom­nul domnilor, Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin.”[25] Mântuitorul este împăratul care vine în numele Domnului;[26] iar Sfântul Duh, cum invocă rugăciunea, este Împăratul ceresc. Imnografia bisericească încă glăsuieşte aşa: „Împăratul cerurilor, pentru iu­birea de oameni, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit. Că din Fecioară curată trup luând, şi dintr-însa ieşind cu luarea, Unul este Fiul, îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta, pe Acesta binevestindu-l Dumne­zeu desăvârşit şi om desăvârşit, cu adevărat mărturisim pe Hris­tos, Dumnezeul nostru.”[27] Şi colindele adaugă versuri priv­ind împărăţia ca şi cele despre: Cei trei crai de la răsărit//Care cu steaua-au călătorit//Prun­cului s-au închinat// Ca unui mare-mpărat.

Anul ce se sfârşeşte încheie şirul manifestărilor închinate Sfinţilor Împăraţi de Dumne­zeu încoronaţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena în Biserica Ortodoxă Română. După cum se ştie, Arhiepisco­pia Aradului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a bucurat de peleri­najul cu sfintele lor moaşte la Catedrala eparhială în zilele de nouă, zece şi unsprezece ale lunii decembrie, credincioşii întâmpinând astfel sfintele sărbători spre toată împlinirea de folos personal şi colectiv. Obştea întreagă având mijloci­rea lor, s-a întărit pe întreg par­cursul anului în dreapta credinţă şi în dragostea creştină. Sesiuni solemne ale Sfântului Sinod şi ale diferitelor foruri sau unităţi bisericeşti şi laice, evenimente ca târnosiri şi hramuri de bi­serici, pelerinaje şi alte acte ale evlaviei creştine, întregesc mărturia cultului sfinţilor în inima poporului. Din toate cele urmate se înţelege că, împărăţia lui Dumnezeu se zideşte în­cepând de la împărăţia lumii cu pietrele virtuţilor dreptăţii, dragostei şi păcii. Mesajul Crăciunului este cel al slăvirii lui Dumnezeu prin bunăvoirea între oameni. Sensul comuni­unii cu Dumnezeu şi cu oame­nii a pecetluit mereu şi oriunde mesajul libertăţii adevărate. Aceasta, odată garantată în împărăţia pământească, s-a afir­mat hotărât, preceptele creştine fiind puse în valoare de către întreaga societate. S-au aşezat astfel temeliile legăturii dorite

între Biserică şi Stat, în aşa fel ca împărăţia lumii să fie o pregătire a celei de dincolo de lume. Îmbunătăţirea legislaţiei rigide a antichităţii, decretarea egalităţii între oameni în ve­chea epocă a robiei, cinstirea familiei într-o lume ce doar cu anevoie o dădea, organizarea unei asistenţe sociale eficace într-un timp în care oropsiţii sorţii nu aveau un statut mul-ţumitor, iar dreptul de viaţă era în mâna celor puternici, sunt contribuţii creştine la dez­voltarea civilizaţiei universale. Desigur că şi alte împărăţii ale lumii, în afara celei romane, au înscris o treaptă înaintată de civilizaţie ce visa şi la un sal­vator care să asigure ordinea generală. Primele trei veacuri ale creştinismului au dat mărturia despre tăria sa, necesară înnoirii vieţii întregii lumi.

Venirea Mântuitorului este garanţia dobândirii noii împără-ţii. Este de trebuinţă ca ţinuta creştină să dea imaginea a ceea ce lumea aşteaptă de la fiii Bi­sericii. O veche lucrare patristică, adică de literatură creştină, con-semnează astfel purtarea creş-tinilor: „Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Locuiesc pe pământ, dar sunt locuitori ai ce­rului…”[28]. Cerul pe pământ şi pământul în cer, rămâne ca o dorinţă permanentă a sufletului omenesc. Ea se realizează prin dragostea între toţi oamenii care îşi urează reciproc, mai ales de praznicul Naşterii Domnului, tot binele cu împlinirea şi mulţu-mirea tuturor şi spre slava lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfân­tul Duh, Amin.

NOTE:[1] Ieromonah Arsenie Boca, Că­

rarea Împărăţiei, Deva, 2006, p.9;[2] Luca 2, 14;[3] Romani, 14, 17;[4] I Corinteni, 4, 20; cf. Pr. Dr.

Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Tes­tament, Bucureşti, 1984, p. 231 – 233;

[5] Luca 17, 20 -21;[6] V. Hugo, Mizerabilii, trad. Lu­

cia Demetrius, Ed.I 1-3, vol. I, p.264; Idem, Cugetări, Bucureşti, p. 152 (1100);

[7] Matei, 11, 12;[8] Cf. Sf. Atanasie cel Mare, Tra­

tat despre Întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, prin trup, în Scrieri, partea I, col. Părinţi şi Scri­itori Bisericeşti, vol. XV, trad. Pr. D. Stăniloae, Bucureşti, 1987, C. LIV, p. 151;

[9] I Tim. 2, 3-4;[10] Matei, 6, 10;[11] Matei, 18, 1-5;[12] Matei, 3, 2; 4, 17;[13] Cf. Pr. I. Mircea, Idem;[14] Rom. 13, 11 -14;[15] Iacob, 4, 8-10;[16] Matei, 12, 28;[17] Cf. Matei, 22, 14;[18] 2 Petru, 1, 10-11;[19] Efeseni, 5, 5;[20] Cf. Matei, 21, 43; a se vedea

şi Pr. I. Mircea, o.c., Idem;[21] 21, 23; 22, 5;[22] Matei, 16, 18;[23] Matei, 16, 18-19;[24] Chipul nemuritor al lui Dum­

nezeu, Craiova, 1987, p. 345;[25] I Tim. 6, 15-16;[26] Luca, 19, 38;[27] Slava... Şi acum, Dogmatica

Vecerniei glas VIII[28] Epistola către Diognet, în

Scrierile Părinţilor Apostolici, col. Pă-rinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. I, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1979, cap. V, 8 -9, p. 340;

Urmare din pagina 1

Împăratul Constantin pune bazele unei noi relaţii între Biserică şi Stat, care se va dezvolta în continuare (cu unele lacune marcate de domniile lui Licinius, Iulian Apostatul), până la Teodosie cel Mare şi chiar mai târziu. Din secolul al IV-lea şi până în secolul al VI-lea, împăraţii Constantin, Teodosie şi Iustinian vor acorda diferite privilegii Bisericii, cum ar fi: preluarea unei părţi a puterii judecătoreşti, monopolul asupra binefacerilor, vor fi ridicate biser­ici impresionante pe locurile sfinte din istoria Creştinismul (Ieru­salim, Betleem), vor fi cedate Bisericii unele aşezăminte păgâne. Între Biserică şi stat se va stabili un raport echilibrat, cunoscut sub numele de „simfonie bizantină”, aşa cum se va stipula în Novela a VI-a a lui Iustinian, care datează din 16 martie 535: „Cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a făcut oamenilor sunt preoţii şi Imperiul. Preoţii pentru slujirea celor dumnezeieşti şi Imperiul pentru afacerile omeneşti”. Chiar dacă nu a existat niciodată o formulare juridică exactă, „simfonia bizantină” a fost mai mult o stare de spirit decât un sistem de guvernare. Au existat încercări de a subordona Biserica împăratului, dar statul nu a supus niciodată formal Biserica, iar după secolul al IX-lea Biserica Răsăritului a dat patriarhi capabil să reziste arbitrariului imperial.

Sfântul Constantin cel Mare nu numai că a sprijnit creştinismul, dar s-a şi implicat în lupta împotriva păgânismului greco-roman. Astfel, a dispus demolarea a trei renumite temple, unde se practica prostituţia sacră, sechestrarea terenurilor şi a comorilor templelor, iar din anul 331 a oprit săvârşirea sacrificiilor cu scop divinatoriu. Însă implicarea majoră a Sfântului Împărat Constantin s-a realizat în direcţia stingerii ereziilor, a celei donatiste şi mai ales a ereziei ariene.

Convocarea Sinodului I ecumenic şi a unor sinoade locale au reprezentat contribuţia majoră a Sfântului Constantin la apărarea creştinismului de derapajele în materie de doctrină. Abia în pre-zent, când constatăm cât de dificil se poate convoca un sinod panortodox putem evalua importanţa împăratului la convocarea şi supravegherea primului Sinod ecumenic, în care s-au formulat primele şapte articole ale Simbolului de credinţă. În anul 321 a fost generalizată prăznuirea duminicii în Imperiul roman.

Pentru toate aceste fapte, dar şi pentru calităţile sale personale, cum ar fi bunătatea, smerenia, evlavia şi credinţa sa, despre care aminteşte istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, Sfântul Con­stantin cel Mare a fost trecut în rândul sfinţilor fiind prăznuit alături de mama sa Sfânta Împărăteasă Elena, la 21 mai a fiecărui an.

Apropierea Împărăţiei Cerurilor

Urmare din pagina 1

Sfântul Constantin cel Mare şi secolul de aur al

creştinismului

Pagina 3

Gândirea părintelui Dumitru Stă-niloae (1903-1993) este com-

plexă şi profundă, el realizând o o-peră vastă cu implicaţii în toate compartimentele teologiei şi chiar în gândirea filosofică, depăşind prin diversele sale abordări şi a-profundări multe din deviaţiile teo­logice şi reducţionismele filosofice ale secolului al XX-lea, raportân­du-se la toate acestea din perspec­tiva Revelaţiei divine, în special a teologiei patristice, căreia îi dă o substanţială actualitate. Deşi opera părintelui Stăniloae se identifică cu aspiraţiile, căutările şi aprofundările teologice şi spirituale ale secolului al XX-lea, în special cu cele neopa­tristice şi ecumenice, totuşi – cu puţine excepţii – ea rămâne actuală şi astăzi, continuând să încânte, să fascineze, să contrarieze şi să zi-dească în acelaşi timp, nefiind încă, nici interpretată deplin şi cu atât mai puţin asimilată şi depăşită în specificul ei, nici în teologia or-todoxă română, nici în cea ortodoxă şi creştină în general. Opera mo-numentală a părintelui Stăniloae exprimă o excepţională creativita­te, universalitate, o fidelitate în va-lorificarea izvoarelor şi implicit o originalitate.

Adâncirea continuă şi cuprin-zătoare a interpretării dogmelor din perspectiva şi în cadrul Tradi-ţiei Bisericii, fac din părintele Stă-niloae un teolog integral în sensul depăşirii reducţionismelor şi unila-teralităţilor contextului istoric în care a trăit şi a scris. Folosindu-se creator de aproape toate curentele teologice şi filosofice ale perioadei în care a teologhisit de la cele teo­logice până la cele filosofice, de la psihologismul lui Schleiermacher la istorismul lui Harnack, de la teo­logia demitologizării a lui Bult­mann până la teologia lui Karl Barth, Oscar Culmann şi Jürgen Moltmann sau Karl Rahner şi Hans

Urs von Balthasar, de la filosofia lui Lucian Blaga până la cea a lui Gabriel Marcel, Martin Buber şi Heidegger, părintele Stăniloae le depăşeşte, aducându-le totodată o corecţie directă sau indirectă din perspectiva învăţăturii ortodoxe. (Cristinel Ioja, Dogmatică şi dog­matişti. Prolegomena privind apro­fundarea Teologiei Dogmatice Or­todoxe în România în a doua jumătate a secolului al XX­lea şi începutul secolului al XXI­lea, Edi-tura Marineasa, Timişoara, 2008, pp. 63-67)

Teologia părintelui Stăniloae este considerată a fi filocalică, măr-turisitoare, universală, ontologică, creativă, mistică şi personalistă, el regenerând Dogmatica secolului al XX-lea.Acest parcurs de vindecare Acest parcurs de vindecare şi restaurare a Teologiei Ortodoxe a generat şi implicat conexiuni inedi­te în cercetarea teologică, părintele Stăniloae aducând contribuţii deci­sive pentru sedimentarea unei vi­ziuni unitare, experimentale, ecle­siale asupra dogmelor şi teologiei. Aceste aspecte au generat tot atâtea tot atâtea dimensiuni înnoitoare ale teologiei ortodoxe în general şi ale teologiei ortodoxe române în special: 1) Relaţia dintre dogmă, spiritualitate şi Liturghia Bisericii; 2) Teologia energiilor divine şi în legătură cu aceasta problema experienţei ha­rului şi a misterului integral al mântuirii prin Hristos în Duhul Sfânt; 3) Relaţia natural-supranatu­ral, apofatic-catafatic cu implicaţii profunde în toate compartimente-le Teologiei Dogmatice; 4) O an-tropologie hristologică, integrală, patristică şi contemporană; 5) O adevărată teologie a creaţiei cu ac­cente pe interrelaţia fără confuzie dintre Dumnezeu-om-lume, pe di­mensiunea cosmică a mântuirii în Hristos, pe dimensiunea sacramen­tal-eclesiologică a cosmologiei, pe destinul eshatologic şi transfi-

gurativ al ei; 6) Centralitatea lui Hristos în cadrul teologiei, creaţiei, Bisericii şi a istoriei omenirii; 7) Chipul evanghelic sau istoricitatea lui Hristos ca Dumnezeu şi om; 8) Eclesiologia sobornicească ca ecle­siologie a comuniunii în care mod­elul suprem îl constituie, perihore­za trinitară; 9) Teologia deschiderii Bisericii faţă de lume, deschidere care ţine de însăşi natura dialogu­lui divino-uman şi de responsabili­tatea umană care decurge de aici; 10) Dimensiunea ascetic-mistică a existenţei creştine legată de Li-turghia şi Tainele Bisericii; 11) Teologia ecumenismului ortodox; 12) Identifică profilul Ortodoxiei române, în raport cu celelalte teolo­gii ortodoxe şi cu cultura română. (A se vedea Teologia Dogmatică în Biserica Ortodoxă Română în trecut şi azi, „Ortodoxia” an XXIII (1971), nr. 3, pp. 342-343).

Astfel, contribuţia de excepţie a părintelui Dumitru Stăniloae la regăsirea, interpretarea şi actuali-zarea mesajului evanghelic şi pa-tristic impune câteva concluzii suc-cinte pentru teologia şi viaţa Bisericii noastre astăzi: a) Restaurarea ope-rată de părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Ortodoxă a secolului al XX-lea este remarcabilă şi impre-sionantă, el reuşind să asume se­lectiv şi creator în duhul Tradiţiei Bisericii cele mai frecventate sis­

teme şi idei filosofice ale vremii sale, rămânând în acelaşi timp pe linia biblică şi patristică a teologiei şi experienţei eclesiale. Depăşeşte schematismul dogmaticilor de şcoa-lă influenţate de scolastica medie-vală tocmai prin forţa creaţiei sale teologice, printr-o viziune cuprin-zătoare şi sintetică ancorată în Revelaţie, în Hristos şi Biserică, în Taine, Liturghie, în asceza şi spiri­tualitatea răsăriteană; b) În ceea ce priveşte receptarea operei şi gândi­rii sale în areopagul culturii ro-mâne, aceasta continuă să fie asi-milată de tot mai mulţi intelectuali români, evenimentul Dumitru Stă­niloae implicând nu doar cultura teologică, ci cultura română într-un univers capabil de redefinire şi dialog continuu cu alte culturi şi orizonturi existenţiale. Gândirea părintelui Stăniloae s-a dovedit a fi nu doar fapt existenţial prin care teologia ortodoxă a fost racordată la izvoarele ei biblice şi patristice, ci şi factor coagulant între domenii precum teologia şi filosofia şi, im­plicit, între teologi şi oamenii de cultură laică, aspiranţi la o viziune integrală şi cuprinzătoare asupra sensului existenţei. De aceea, op­era părintelui Stăniloae, încă ne-explorată pe deplin, cuprinde idei şi conţinuturi care pot inspira nu doar parcursul unor domenii de cercetare precum teologia şi filoso­fia, ci însuşi parcursul atât de în­cercat al omului postmodern flan­cat de utopiile modernităţii şi de antropologiile reducţioniste ale postmodernităţii; c) Noi, teologii, trebuie să gândim o integrare a operei părintelui Stăniloae într-un program constant de evenimente academice la care să participe se­lectiv profesori din alte domenii de cunoaştere. Facultăţile de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţilor din România au un rol decisiv în acest sens, care ţine de vocaţia şi

sensul lor de a fi în Universitate, de a susţine un dialog avizat cu re-prezentanţii altor domenii de cer­cetare, în care ethosul Bisericii Or-todoxe să fie afirmat. Ori, gândirea părintelui Stăniloae poate juca un rol esenţial într-un asemenea de­mers, fiind luată ca bază de discuţie sau ca şi punte de dialog cu cultura contemporană secularizată; d) Dia­logul constant cu reprezentanţii al­tor domenii din Universităţi ar pu­tea fi extins în spaţiul public românesc cu elitele culturii române punând în evidenţă profunzimea gândirii părintelui Stăniloae pe te-me cum ar fi cele antropologice, cosmologice, eclesiologice. Fecun­ditatea gândirii părintelui va trebui să pătrundă şi mai concret în con-ştiinţa culturală a României post­comuniste prin oportunitatea con­struirii unui dialog pe care teologii vor trebui să-l iniţieze şi să-l cris­talizeze cu elitele lumii laice ro-mâneşti; e) Gândirea părintelui Stă-niloae poate fi valorificată nu numai la înălţimea faptului cultural românesc, ci şi la nivelul mentalu­lui colectiv cultural al poporului român printr-o bună relaţionare a preoţilor cu intelectualii comuni-tăţilor pe care le păstoresc. Multe din contribuţiile părintelui Stăni-loae din presa bisericească îşi păs-trează prospeţimea apologetică şi formatoare, forţa de convingere că între cultura română şi Biserica Ortodoxă există o relaţie intrinsecă şi inextricabilă. Astfel, opera pă-rintelui Dumitru Stăniloae trebuie integrată între documentele de ba­ză ale misiunii Bisericii noastre în mediul social-cultural românesc, precum şi între textele care pot in­spira cultura lumii în general, în orientarea ei către un Dumnezeu personal, descoperit în Iisus Hris­tos ca centru al creaţiei.

Prof. univ. dr. Cristinel Ioja

Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) – creaţie şi restaurare în Teologia Ortodoxă a secolului al XX-lea

Bazată pe reintegrarea valorilor patristice în structurile teologice contemporane,

opera părintelui profesor Dumitru Stăniloae are intenţia de a oferi spaţiului cultural româ­nesc – şi nu numai – un nou model de a privi fundamentele gândirii Părinţilor Bisericii noastre ortodoxe. Propunerea marelui teolog român concordă cu revirimentul dictat de te­ologii exponenţi ai generaţiei sale – plan propus de Georges Florovsky şi promulgat oficial în 1936, la Atena – de a ne întoarce la cercetarea operelor originare ale teologiei ortodoxe. Fiind un cunoscător fidel al teolo­giei scolastice, pe care a studiat-o intens în decursul pregătirii sale academice, dar şi al filosofiei occidentale – mai ales a celei din spaţiul german – părintele Stăniloae reali-zează o sinteză de o profunzime extraordinară ce îi va caracteriza întreaga sa operă.

Manifestarea omului în spaţiul Bisericii constituie o premisă esenţială ca acesta să-şi descopere adevărata sa chemare. Teologul român ne expune în acest sens o imagine ex­trem de expresivă în ceea ce priveşte rolul şi importanţa pe care o are Biserica în viaţa omului. Baza de la care porneşte părintele Dumitru Stăniloae prezentarea viziunii sale eclesiologice este legătura între modul de manifestare al relaţiei dintre om şi Duhul Sfânt în timpul existenţei istorice a Mân­tuitorului nostru Iisus Hristos şi aceeaşi re-laţie manifestată după Înălţarea Sa la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Dacă în timpul

existenţei istorice a Fiului lui Dumnezeu, re-laţia dintre om şi Duhul Sfânt era mediată în­totdeauna de către Mântuitorul Însuşi, după Înălţarea Sa la cer, prezenţa Duhului Sfânt în Biserică şi în viaţa omului este singura care asigură prezenţa şi continuitatea acţiunii mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos în viaţa fiecărui om în parte.

Biserica este o expresie vie a legăturii in-terioare între om şi dumnezeire, prin parti-ciparea acestuia la actele sfinţitoare desfăşu-rate în cadrul acesteia. Dimensiunea spirituală a Bisericii înglobează întreaga umanitate şi este destinată asumării fiecărui suflet în par­te, însă pentru aceasta este intrinsec necesară şi contribuţia pozitivă a actului volitiv uman la nivel individual. Identificarea ca membru al Bisericii nu se realizează, în viziunea pă-rintelui Stăniloae, ca un aspect al apartenenţei, ci ca un atribut al existenţei. Omul poate fi conştient pretutindeni de scopul său primor­dial şi de acţiunea Duhului Sfânt în viaţa sa, însă în cadrul Bisericii, pronia dumnezeiască se manifestă în cel mai sublim şi intim mod, în cadrul vieţii liturgice asumate de către fie-care credincios în parte.

Hristos este sălăşluit înlăuntrul nostru încă de la Botez – idee preluată din teolo­gia Sfântului Marcu Ascetul – şi prezenţa Sa este reactivată permanent prin păzirea poruncilor evanghelice. Biserica este spaţiul spiritual în care toţi oamenii sunt chemaţi să-şi activeze chemarea primordială de a de­

veni dumnezei după har. Trupul pnevmati­zat al Mântuitorului înălţat la cer se pogoară peste oameni în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt ne împărtăşeşte capacităţile necesare îndeplinirii acestui deziderat existenţial al omului. Biserica devine astfel Trupul tainic al Mântuitorului, iar oamenii devin mădulare ale acestuia. Hristos este capul Bi­sericii, Cel care îşi asumă responsabilitatea mântuirii fiecărui credincios în parte. Bi­serica este, în acest fel, o societate dinamică, bazată pe permanenta interacţiune între om şi Hristos prin Duhul Sfânt. De altfel, iu­birea trinitară izbucneşte în interiorul Bi­sericii şi se propagă prin intermediul vieţii liturgice în rândul fiecărui suflet în parte. Doar conştienţa implicării în viaţa Biseri­cii îi asigură credinciosului identificarea ca persoană şi deplinătatea existenţei sale.

Părintele Dumitru Stăniloae subliniază declinul pe care Biserica îl prezintă în socie­tatea apuseană, unde protestantismul a elimi­nat complet ideea de spaţiu sacru, distrugând astfel dimensiunea spirituală a Bisericii şi atributul său de Trup tainic al Domnului nostru Iisus Hristos. În acelaşi timp, vizând Biserica Catolică, scoate în evidenţă juridis­mul specific acesteia, în care Biserica a fost păstrată totuşi ca un reper important în viaţa credincioşilor, însă a devenit o instituţie de drept, în care rolul ei sfinţitor sau îndumne­zeitor a fost realmente desfiinţat.

Pentru Biserica Ortodoxă, Biserica re-

prezintă încununarea şi finalitatea acţiunii mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Toate actele săvârşite de către Mântuitorul Însuşi de-a lungul existenţei Sale istorice au avut un singur scop: mântuirea întregii omeniri. Întruparea, Răstignirea, Înălţarea şi Învierea, toate au avut menirea de a fonda Biserica, spaţiu în care creştinul se poate împărtăşi de darurile mântuitoare şi de harul lui Dumnezeu, prin actele sfinţitoare ce se petrec în sânul ei, mai ales de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în Euharistie.

După Cincizecime, omul se poate îm-părtăşi prin mijlocirea Duhului Sfânt, de toate darurile lui Dumnezeu, având din nou posibilitatea de a se ridica la măsura chemării sale primordiale, aceea de a deveni dum­nezeu după har şi moştenitor al Împărăţiei celei veşnice. Răspunsul omului la iniţiativa mântuitoare a lui Dumnezeu nu se poate da decât în interiorul vieţii eclesiale, Biserica devenind spaţiul în care întâlnirea dintre om şi Hristos, prin Duhul Sfânt, se manifestă în cel mai intim şi profund mod. Toate acţiunile din Biserică converg către Potir, către locul de maximă afecţiune a lui Dumnezeu pen­tru creaţia Sa, Jertfa Mântuitorului de pe Cruce, actualizată în cadrul fiecărei liturghii şi asumată de fiecare credincios în parte prin împărtăşirea din Însuşi Trupul şi Însuşi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Cristian Ţuţuroi

Biserica – finalitate a acţiunii mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos (viziunea părintelui profesor Dumitru Stăniloae)

Pagina 4

Duhovnicii Bisericii se cunosc şi se cinstesc ca mari luminători care li­

turgic ne descoperă adevărul vieţii noastre creştine. Unul dintre aceştia este Părintele Cleopa din Sihăstria, lumina poporului ro-mân prin viaţa, exemplu şi scrierile sale. De la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa se împlinesc 15 ani, dar chipul său ne este mereu viu şi apropiat. Apropiindu-ne de personalitatea sa sfântă găsim adevărul din care izvorăşte viaţa şi care îl eliberează pe om. Vom descoperi apoi sinceritatea, mărtu-risirea, cunoaşterea de sine, smerenia, înăl-ţarea minţii, schimbarea noastră, bogăţia duhului, lumina nevăzută interioară, învred­nicirea noastră, harul milostivirii sălăşluit continuu în viaţa de zi cu zi, harul de foc al pocăinţei adevărate pentru a ne face pe noi toţi fii vrednici ai luminii Paştelui Domnu­lui. Avva Cleopa ne cheamă să-L cunoaştem pe Hristos cel răstignit al Bisericii în viaţa noastră, să ne unim cu acest Hristos răstignit pentru toată perioada vieţii noastre. Uniţi cu Hristos răstignit Îl vom cunoaşte pe Hristos cel înviat. Avva Cleopa vrea să ne aducă la această concluzie existenţială pe noi toţi fiii pocăinţei adevărate. El ne relevă duhul

pocăinţei adevărate care ne va umple de har şi lumină, ne va face liberi cu adevărat, fiii adevărului, fiii luminii Paştelui. Părintele Cleopa ne vorbeşte din viaţa lui personală, ne ridică prin exigenţa rugăciunii lui, ne împărtăşeşte binecuvântare. În rugăciunea lui se vede pe sine, dar şi pe noi toţi, pen­tru că prin iubirea lui ne cunoaşte pe toţi, ne iubeşte pe toţi prin iubirea Dumnezeului Treimic, Care este iubire. Ne iubeşte pe noi toţi pentru că noi suntem iubire. Aceasta este Evanghelia creaţiei noi, mesajul vieţii pe care îl predică Părintele Cleopa, precum Părinţii de odinioară prin scrierile lor, care fac cu­noscut modul existenţei adevărate în Hristos. Părintele Cleopa ne cheamă să cunoaştem şi să ne împărtăşim de sănătatea mântuirii, ne clarifică prin rugăciunea sa însăşi harul Evangheliei şi ne adună puterile ascunse ne­cunoscute ale noastre, ale tuturor. Cuvintele rugăciunii ne dau har, nădejde şi putere. Lasă toate să se mişte liber. Ele vor să restaureze omul din căderea egoismului lui şi să-l ridice la cunoaşterea smereniei curate.

Avva Cleopa ne cheamă să dobândim starea rugăciunii curate, care naşte în noi o altă înţelegere, care ne naşte la o nouă fi-inţare, care cuprinde toate în Hristos. Calea rugăciunii curate se identifică pocăinţei vii, adevărate pentru tot ce am gândit şi făptuit contra voinţei lui Dumnezeu şi contra con-ştiinţei semenilor noştri. Curăţirea prin po-căinţă şi lacrimi devine lumină simţurilor noastre, care se transfigurează, şi noi înşine păşim pe tărâmul luminii şi harului Dumne­zeiesc. Avva Cleopa vrea să ne deschidă larg ferestrele minţii pentru a vedea diferit, pen­tru a înţelege în totalitate şi chiar mai mult: să ne corectăm, să ne îndreptăm şi să trecem de la greşitul „ego” la adevăratul „noi”. Când cunoaştem pe adevăratul „noi” drumul spre desăvârşire devine mai uşor.

Avva Cleopa vrea să lumineze întuneri­cul, să mângâie tristeţea lumii, pentru ca lumea să se transfigureze şi să cunoască bu­curia şi exaltarea. Cuvântul scris şi existenţa

scriitorului se concentrează pe viaţa veşnică. Se hrăneşte din aceasta. Se hrăneşte prin Cu­vântul, prin Care „toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In. 1, 3). Rugăciunea înalţă pe cei care au stăruit în pocăinţă, întrupează în ei ceea ce au dorit: sfinţenia vieţii.

Rugăciunea este dinamică, ea conţine suişuri duhovniceşti în treptele despătimirii. Nu încetează înaintarea niciodată, nici e-pectaza şi nici urcuşul. Prin rugăciune con-tinuă înaintezi continuu. Toate invocările rugăciunii te cuprind în ele, toate îţi sunt de folos, te regăseşti în fiecare stih al ei. Toate îţi fac bine. Impropriindu-ţi conţinutul lor te schimbi, te cunoşti, cauţi tăcerea, vrei să făptuieşti diferit. Cuvântul şi viaţa ta vorbesc şi mărturisesc despre tine în mod diferit.

Dacă eşti exigent cu tine în toate, exi­gent în toată viaţa ta poţi să vii în contact cu Avva Cleopa. El te va iniţia în cele primite din rugăciune. Te va prelua de acolo unde ai rămas. Te va apuca de mână când vei simţi că nu poţi să urci. Te va ajuta să înaintezi în drumul tău. Îţi va descoperi – o vei vedea şi o vei trăi tu singur – că împărăţia lui Dumne­zeu cea viitoare se dăruieşte oamenilor deja de acum. El îţi va revela Paradisul virtuţilor.

Şi rămâne Avva Cleopa, dascălul cuvinte­lor şi al harului rugăciunii, criteriu şi măsură pentru această viaţă şi pentru cealaltă, pen­tru pedagogie duhovnicească şi scris, pentru făptuire şi teorie, pentru abordarea fiecărei nereuşite sau încercări, pentru tăinuire şi de­scoperire, pentru tăcere şi pentru cuvânt. Dacă după o oarecare experienţă şi după un anumit interval de timp, după cunoştinţele dobândite după o altă logică sau ethos, te întorci la Avva Cleopa, te impresionează întotdeauna aceleaşi lucruri, la toate punctele, pentru toate temele – virtute, ethos, cuvânt – el excelează.

Scrierile sale nu au nicio frază lejeră! Nu există nicio scurgere de sens şi de căutare duhovnicească între cuvinte, fiecare cu­vânt este ca o chemare evanghelică şi fiec­are sens te lasă uimit. Fiecare scriere este o

frumuseţe a virtuţii şi un timp al creţiei noi în Hristos. Ele sunt fructele unei maturităţi duhovniceşti, care încântă şi desfată fiecare foamete. Înţelege şi îmbrăţişează fiecare om din univers. Ele sunt lacrimi care înmoaie fiecare inimă. Frumuseţe care inspiră fiec­are caracter. Binecuvântare care ajunge la orice ocupaţie sau profesie şi drum pe care omul îl poate alege, pentru a-l urma în viaţă. Muzicianul îşi găseşte armonia. Filosoful, înţelepciunea. Antropologul plenitudinea ştiinţei. Politicianul, puterea lui. Isihastul, îndrumarea. Bătrânul, înţelegerea şi sin­drofia. Tânărul, scăparea de furtună agitată, deschisă şi înşelătoare. Părintele şi dascălul, atitudinea faţă de copilul lor. Soţul, îndru­mare pentru convieţuirea cu soţia lui. Mama, sprijinul până la capăt, duioşie şi trandeţe. Cei pe patul morţii, îmbărbătare. Cel în­curcat în mrejele lumii, scăpare. Cel închis pe viaţă, libertate adevărată a mişcării şi vieţuirii. Cel fără leac, vizita dumnezeiască şi înălţarea psihomatică imediată. Modelul Părintelui Cleopa este spaţiu şi cultură, unde toate se transformă în recunoştinţă continuă. Părintele Cleopa se află acolo unde nu se află nimeni altul dintre vieţuitorii români ai secolului xx, însă se află în armonie cu toţi. Şi toţi îl consideră un părinte indispens­abil, al lor propriu, care îi înţelege, care le vorbeşti cu sinceritate. Le vindecă patimile, îi îmbărbătează, le dăruieşte curaj.

Întreaga viaţă a Avvei Cleopa este un mi-racol, iar cuvintele lui – scrieri de viaţă. Putem astfel încheia amintindu-vă cuvintele încuraja­toare ale profetului Isaia care a spus din partea Domnului că binecuvântaţi sunt cei a căror rădăcini se află în Sion şi ale căror rudenii se află în Ierusalim. Şi într-adevăr putem afirma cu toţii că suntem binecuvântaţi, pentru că rădăcinile noastre sunt în Sion, la duhovnicii noştri; iar în Ierusalimul ceresc avem multe rudenii. Ei se roagă şi acum pentru noi şi constituie lumina şi nădejdea vieţii noastre prezente şi viitoare.

Arhim. Teofan Mada

Într-unul din cele mai cunoscute dialoguri platonice intitulat Republica, în cartea

a VII-a,a Platon prezintă, sub forma unui dialog între Socrate şi Glaucon, celebrul mit al peşterii, din care transpare îndem­nul la înţelepciune, atât sub formă teoretică (ştiinţa), cât şi practică (morala şi politica), a unei încurajări pentru părăsirea umbrei peşterii – simbol al acestei lumi care ne face captivii săi (517b) – şi pentru înălţarea graduală până la un principiu al luminii vizibile, pentru a accede mai apoi la prin­cipiul lumii invizibile simţurilor omeneşti. În alegoria peşterii, Platon vorbeşte despre natura umană (514a): „Prizonierii sunt ase­meni nouă” (515a), înlănţuiţi într-o poziţie fixă încă din copilărie, cu spatele întors către intrarea peşterii, ei nu pot decât să considere adevărate şi reale umbrele şi reflexele de pe pereţii locuinţei subterane, pereţi pe care ochii lor i-au privit dintotdeauna. A-i elibera dintr-o dată, fără nici o perioadă de acomo­dare treptată la lumina cunoaşterii, ar da naştere la suferinţă excesiv de violentă, orbi­rea lor fiind încă şi mai profundă ca înainte.

Cei eliberaţi din peşteră vor descoperi că soarele era principiul a ceea ce vedeau pe zidurile peşterii, cauză a imaginii fiinţei, dar mai presus, cauză a fiinţei sensibile, şi vor înţelege că soarele ca astru ceresc este el însuşi un principiu derivat şi sensibil, vizibil doar cu ochii trupului. Imaginea principi­ului inteligibil, reflex material al Ideii celei mai înalte ca valoare şi demnitate – Binele -, soarele are statutul de „fiu al Binelui” (cf. Republica VI, 508c: „Soarele [este] odrasla Binelui, odraslă pe care Binele a zămislit-o asemănătoare cu el însuşi. Căci ceea ce Binele este în locul inteligibil, ... acelaşi lu­cru este soarele faţă de vedere şi de lucrurile vizibile”). Cartea a VII-a transpune această dezvoltare teoretică în limbajul mitului, dar prin ambele texte Platon îşi expune concepţia sa asupra fiinţei şi cunoaşterii, cu diferitele sale grade, momente şi etape.b Platon lasă să se înţeleagă faptul că adevărul este una din­tre acele valori eterne pe care oamenii le-au

căutat pe parcursul întregii lor vieţi. Aseme­nea omului din peşteră, fiecare om trebuie să parcurgă un traseu iniţiatic, în care fiec­are etapă reprezintă un pas înainte pe calea cunoaşterii adevărului. La un moment dat, chiar dacă adevărul nu este atins, fiinţa umană tinde să împărtăşească ceea ce a descoperit, prin acest gest împlinindu-şi existenţa.

Între dialogurile platonice şi înaltele înţelesuri teologice pe care cărţile de cult le dau evenimentului Naşterii Domnului se derulează o întreagă istorie a pregătirii omenirii pentru venirea Mântuitorului, filoso­fii contribuind în mod decisiv la pregătirea lumii păgâne pentru acest moment crucial al istoriei. Dacă lecturăm imnele din Mineiul pe luna decembriec, avem bucuria de a de­scoperi cum referirile la sărbătoarea Naşterii Domnului se înmulţesc cu cât ne apropiem de data de prăznuire şi cum bogăţia de cugetare teologică străbate toate aceste alcătuiri im­nografice. Dacă avem în vedere doar imag­inea peşterii din Betleem, ea este investită cu o bogăţie de sensuri, cu mult mai presus de multitudinea de sensuri pe care hermeneutica mitului platonic al peşterii le poate naşte.

Spre deosebire de peştera imaginată de Platon în dialogul Republica, o peşteră a necunoaşterii realităţii, a adevăratului Soare, peştera Betleemului ni se revelează ca fi­ind adevăratul loc al cunoaşterii, dar nu al oricărui tip de cunoaştere, ci al cunoştinţei de Dumnezeu, „Soarele dreptăţii cel înţe-legător”, „soarele celor dintru întuneric”. Peştera Betleemului este locul sălăşluirii Adevărului, a luminii şi a iluminării, locul pe care Fiul lui Dumnezeu l-a ales pentru a veni în lume. Ea nu este un loc al aparenţelor, al umbrelor înşelătoare, al întunericului, ci paradoxal (dar în Hristos paradoxul devine normalitate), peştera se transformă într-un loc al revărsării de lumină, devine acea Axis Mundi menită a uni cerul cu pământul: „Ce­rul şi pământul s-au unit astăzi, născându-se Hristos”.

Troparul Naşterii Îl arată pe Hristos ca fiind Cel care „a răsărit lumii lumina

conoştinţei”, risipind întunericul păcatului, al necunoştinţei de Dumnezeu, El este „Soarele dreptăţii” şi „Răsăritul cel de sus”, expresii care arată că Fiul lui Dumnezeu întrupat este „lumina care a venit să lumineze pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). În peşteră, spun imnele din această perioadă, „vine să se nască lumina cea neapusă”, care luminează „celor ce şedeau întru întunerec şi în umbră”, având o condiţie asemănătoare celei descrise de Platon. Despre Adevărul Hristos care risipeşte întunericul necunoaşterii vorbeşte şi Svetilna Crăciunului: „Cercetatu-ne-a pre noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, şi cei dintru întuneric şi din umbră, am aflat adevărul...”. Prin naşterea Sa, Mântuitorul Hristos a venit să schimbe inclusiv viziunea platonică a cunoaşterii, viziune adoptată de lumea veche, căci dacă pentru Platon peştera era locul aparenţelor, peştera Betleemului va deveni locul realităţii absolute, a sălăşluirii celui mai desăvârşit real, al Fiinţei prin excelenţă, al lui „Eu sunt cel ce sunt” (Ieşire 3, 14).

Peştera din Betleem este locul chenozei lui Dumnezeu, al smeritei Sale naşteri („În taină te-ai născut în peşteră...”). El, Care a plecat cerurile vine să-şi plece capul într-o peşteră („Cel ce a plecat cerurile şi în Fecioară s-a sălăşluit, vine în peştera Betleemului să se nască cu trup...”); El pe Care nu-L încape Universul fizic, încape în peştera cea mică („Cum te va primi Cuvinte, pre tine cel ce vei să te naşti cu trup, peştera cea prea mică şi foarte proastă?” sau „peştera primeşte pe cel neîncăput”); El care are pământul aşternut picioarelor Sale se sălăşluieşte în acest pân­tec al pământului. Multe din imnele perioa­dei postului Crăciunului vorbesc despre Zi­ditorul şi pronietorul tuturor („Care le ţine împreună toate”), care încape în peşteră şi în ieslea dobitoacelor celor necuvântătoare: „în ieslea dobitoacelor culcându-te ne-ai dezle­gat de necuvântare”. Giovanni Papini, în lu­crarea Viaţa lui Iisus ne oferă unele dintre cele mai impresionante pagini din literatura universală despre naşterea smerită a Mân­

tuitorului Hristos, la care participă întreaga creaţie, fiecare aducând darul său. Şi con­dacul Naşterii Domnului, în mod sintetic, face referire la cei pe care acest eveniment i-a sensibilizat, adunându-i în jurul peşterii din Betleem: „Fecioara astăzi pre cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera, celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dum­nezeu cel mai nainte de veci”.

În aceeaşi notă a paradoxurilor actu­alizate la Naşterea suprafirească a Mântu­itorului, peştera este numită cer („că peştera cer o vedem” sau „cer fiind peştera”, în ea străluceşte steaua cea vestitoare), pierzân­dui-şi prin aceasta fireasca sa dimensiune telurică şi dobândind un caracter uranian, căci Îl primeşte în sine pe Fiul cerului. Peştera găzduieşte pomul vieţii, transfor­mându-se într-un alt Eden: „că pomul vieţii în peşteră a înflorit din Fecioară. Pentru că rai înţelegător pântecele aceleia s-a arătat, întru care este dumnezeiescul pom, din care mîncând vom fi vii...”; „peştera aduce Edenul...”. Peştera care găzduieşte ieslea vi­telor, a necuvântătoarelor, în care a fost cul­cat Hristos, devine pentru neamul omenesc dezlegătoare de necuvântare, spun cântările din această perioadă.

Toate aceste imagini, atât de poetice, nu au menirea de a se constitui doar ca figuri de stil, ci ele poată întreaga bogăţie de sen­suri teologice pe care Naşterea Domnului le aduce în înţelegerea cuvântătorilor de Dum­nezeu şi a tuturor celor ce se apleacă cu dra­goste asupra tainei Naşterii Sale.

NOTE:a. A se consulta Platon,A se consulta Platon, Republica, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.b. Jacqueline Russ, Istoria filosofiei, vol. I

– Gândirile fondatoare, Editura Univers Enciclo­pedic, Bucureşti, 2000, p. 42-44.

c. A se vedeaA se vedea Mineiul lunei decembrie, Ediţia a III-a, Tipografia Sfintei Mănăstiri Cernica, 1927.

Diac. Caius Cuţaru

Părintele Cleopa din Sihăstria, un Avvă al timpurilor moderne

De la mitul peşterii lui Platon la peştera Betleemului

Dintre chipurile marilor pro-fesori, care au ilustrat în-

văţămîntul teologic universitar românesc, un loc cu totul aparte îl ocupă personalitatea Părin-telui Prof. Dr. Ene M. Branişte, care mai bine de 45 de ani, s-a dăruit cu toată fiinţa, puterea şi capacitatea sa creatoare catedrei de Liturgică, Pastorală şi Artă creştină. Sfinţia Sa rămâne chi-pul profesorului care şi-a iden­tificat viaţa cu studiul şi cu slu­jirea Bisericii şi a Teologiei, rămânând pentru noi cei de as-tăzi un exemplu de muncă, se-riozitate, competenţă, conştiin-ciozitate, cinste şi dăruire, constituind o pildă vie de urmat tuturor celor contribuie şi astăzi la dezvoltarea teologiei româ-neşti şi a afirmării Bisericii no­astre naţionale în context panor-todox. Înanulacesta se împlinescÎn anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea Pă-rintelui Profesor. În acest sens, la Facultăţile de Teologie din Bucureşti şi Sibiu s-au desfă-şurat în toamna acestui an am-ple manifestări ştiinţifice care au analizat contribuţuia Părin-telui Profesor la dezvoltarea li-turgicii româneşti.

Astfel, Simpozionul naţional dedicat părintelui Branişte de la Bucureşti a fost deschis de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care prin prezenţa Pre­afericirii Sale la această manifes-tare a dat o anvergură naţională comemorării părintelui profe­sor.

Examinând opera atât de va-riată ca tematică a Părintelui Ene Branişte, am dezvoltat în prezentul material o direcţie majoră care poate fi desprinsă din cuprinsul bogatei sale cre-aţii teologice. L-am considerat astfel, un strălucit mistagog al Liturghiei.

Începutul cercetării teolo-gice a părintelui profesor îl constituie excepţionala mono-grafie liturgică dedicată tâlcuirii Dumnezeieştii Liturghii a au-torului bizantin Nicolae Caba-sila. Lucrarea aceasta, cu certi-tudine reprezintă cea mai strălucită abordare a tâlcuirii li-turgice a lui Nicolae Cabasila din teologia românească, cons-tituindu-se într-o lucrare de o valoare netăgăduită, atât prin examinarea critică a lucrării Tâlcuirea Liturghiei de Nicolae Cabasila, susţinută de un bogat aparat bibliografic, cât şi prin forma lucrării, care lasă lesne de înţeles faptul că autorul ei a tratat cu multă pasiune şi dăruire tema pe care o dezvoltă.

Meritul părintelui profesor în evaluarea lucrării Explicarea Liturghiei, de Nicoale Cabasila, derivă din aceea că sfinţia sa nu doar reproduce tot ceea ce ex-

primă Nicolae Cabasila cu pri-vire la semnificaţia mistico-sim-bolică a Dumnezeieştii Liturghii, ci reuşeşte în toate problemele pe care le abordează în profun-zime, să să exprime comparativ, ştiinţific şi critic tot ceea ce s-a scris în problematica respectivă, atât în tâlcuirile liturgice de dinainte de Nicolae Cabasila, cât şi în toată literatura teologică din Apus şi Răsărit, până în veacul XX.

La toate aceste consideraţii teologice asupra lucrării părin-telui Profesor Dr. Ene Branişte, Explicarea Dumnezeieştii Litur­ghii după Nicolae Cabasila, îmi îngădui şi câteva consideraţii personale asupra personalităţii părintelui profesor, privit ca mistagog al Liturghiei:

1. Părintele profesor nu este un simplu mistagog al Litur-ghiei, ci tâlcuirea ştiinţifică şi duhovnicească pe care el o face asupra Liturghiei izvorăşte şi din propria trăire personală, din bucuria întâlnirii reale cu Dum-nezeu în Sfântul Altar, pe calea slujirii liturgice. Se cuvine să menţionăm în acest serns faptul că părintele Ene Branişte a îm- Ene Branişte a îm­binat munca didactică cu aceea de slujire a lui Dumnezeu, în calitate de cleric. Chiar din anii studenţiei (1 mai 1937 – 30 septembrie 1938) a fost cîntăreţ bisericesc la parohia «Oborul Vechi», din Capitală, continuînd această activitate pînă în 26 oc­tombrie 1940, cînd a fost hiro­tonit diacon pe seama fostei capele «Sf. Sava» a Universităţii din Bucureşti, deşi a continat să slujească în această calitate, la parohia «Oborul Vechi» din Ca-pitală. La 15 mai 1950 a fost hirotonit preot slujitor onorific pe seama paraclisului Institutu­lui Teologic Universitar din Bu-cureşti. În această calitate, Prea Cucernicia Sa a rămas pînă la adormirea sa, slujind frecvent la paraclisul Institutului, „fiind un slujitor desăvîrşit, cu voce caldă şi frumoasă, cu evlavie plină de demnitate şi eleganţă fără ostentaţie, cu prestanţă şi autoritate, îmbinînd admirabil slujirea de la catedră cu cea de la Sfântul Altar”, aşa după cum îl caracterizează ucenicul său apropiat şi urmaşul său la ca-tedră, părintele profesor dr. Ni-colae D. Necula ((Părintele Prof. Dr. Ene Branişte, comemorare a 100 de ani de la naştere, în vol. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, „Liturghia – sufletul etern al Ortodoxiei în rugăciune – Studii de Teologie Liturgică”, vol. 1, Editura Andreiană, 2013, p. 14-15). După cum apreciază Înalt-După cum apreciază Înalt-preasfinţitul Părinte Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropoli-tul Ardealului, „studierea şi a-„studierea şi a-

profundarea semnificaţiei taini­ce a Sfintei Liturghii vor marca... nu numai activitatea ştiinţifică, ci şi personalitatea viitorului preot şi profesor de teologie, Părintele Branişte, de-venind criteriul său de viaţă. Din slujirea şi trăirea misterului Sfintei Liturghii vor izvorî atât forţa credinţei sale de adevărat slujitor al lui Dumnezeu, câr şi dragostea fără de margini faţă de preoţie, ca instituţie dumne-zeiască, faţă de slujirea divină şi faţă de slujitorii sfintelor altare... Sfânta Liturghie, pe care a trăit-o şi a explicat-o Părintele Branişte, este pentru noi toţi... o şcoală a rugăciunii, încât rugăciunea liturgică devi-ne criteriul rugăciunii perso-nale”. Caracterizându-l pe părin-tele profesor Branişte ca slujitor la Sfântul Altar, Părintele Mi-tropolit Laurenţiu subliniază ur-mătoarele: „Calitatea de „litur­gist” a Părintelui Branişte era dublată permanent de cea a liturghisitorului model. În slu-jirea la Sfântul Altar, Părintele Branişte acorda o atenţie deo-sebită calităţii în exprimarea cuvântului liturgic, frumuseţii şi corectitudinii interpretării im­nelor şi cântărilor liturgice şi, mai ales, respectării ritmului melodic, pentru solemnitatea şi frumuseţea deplină a slujbei divine. Calmul şi căldura vocii sale, care izvorau din intonarea formulărilor liturgice... con-tribuiau la exprimarea miste­rului dumnezeiesc al slujbei şi la stimularea emoţiei şi contem­plaţei liturgice, nu numai a atorului, ci şi a coliturghisitorilor săi, preoţi şi credincioşi” (Viaţa ca o Liturghie – Părintele Pro­fesor Dr. Ene Branişte, în vol. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, „Li-turghia – sufeltul etern al Orto­doxiei în rugăciune …”, vol. I, p. 6, 8). Concluzionând asupra. Concluzionând asupra personalităţii teologice şi du-hovniceşti a Părintelui Profesor Dr. Ene Branişte, Înaltpreasfin-ţitul Părinte Mitropolit Lauren-ţiu Streza apreciază că „Viaţa sa întreagă i-a fost o perma-nentă Liturghie, o continuă le-gătură cu Cerul, aducând lui Dumnezeu ca ofrandă toate da-rurile sale de care a fost învred-

nicit, pentru a se împărtăşi de harul iubirii divine. Ne-a lăsat nouă spre contemplare şi îm­propriere studii şi experienţe li-turgice, teologice şi duhovni-ceşti. Toate au avut aceiaşi sursă – Sfânta Liturghie” (Ibidem, în vol. cit, p. 9-10)..

2. Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii nu este făcută de pă-rintele Ene Branişte doar în chip scolastic, şcolăresc, ur-mând doar rigoarea ştiinţifică şi academică, ci sunt avute în vedere şi aspecte practice în ce-ea ce priveşte săvârşirea Dum-nezeieştii Liturghii şi roadele acesteia în viaţa credincioşilor. Astfel, părintele profesor subli-niază necesitatea unei participări directe a credincioşilor la să-vârşirea Liturghiei, arătând în acest sens faptul că rostul cre-dincioşilor în sfântul locaş „nu este... doar să urmărească rân-duiala slujbei, adică să privească sau să asculte, ca nişte simpli spectatori... Ei trebuie să par-ticipe în adevăratul înţeles al cuvântului, să conlucreze efec-tiv la Sfânta Jertfă, care se aduce pentru ei şi în numele sau din partea lor ... Cea dintâi formă de manifestare a acestei colaborări active a credincioşilor la acţiunea liturgică este cân-tarea în biserică” (Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, p. 254-255). Această. Această idee se cere afirmată, arată părintele profesor, pornind de la realitatea faptului că „astăzi se poate vorbi mai degrabă de o asistenţă a poporului la Sfânta Liturghie” ((Ibidem, p. 255). Socotind problema aceasta de o foarte mare actualitate, părintele profesor va relua această dez-batere teologică privitoare la participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie într-un studiu ulterior foarte amplu, în care descoperă şi mijloace practice prin care se poate intensifica această prezenţă a credincioşilor la Dumnezeieasca Liturghie (Te­meiuri biblice şi tradiţionale pentru cântarea în comun a cre­dincioşilor, în rev. „Studii Te-ologice”, an VI (1954), nr. 1-2, p. 17-29). Chiar şi în conţinutul studiului privitor la Explicarea Litrughiei după Nicolae Caba­sila, părintele Branişte identifică ca mijloc de intensificare a par-ticipării credincioşilor la săvâr-şirea Dumnezeieştii Liturghii, cântarea în comun a acestora, arătând din această perspectivă faptul că „autorul Erminiei nu pomeneşte niciodată de cân-tăreţi, strană sau cor, ci preferă să pună toate răspunsurile pe seama poporului sau a credin-cioşilor” (Ibidem, p. 255). O altă problemă practică abordată de părintele Ene Branişte este

cea legată de problematica de­sei împărtăşiri cu Sfintele Taine, sfinţia sa arătând că „deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este… nu numai necesară, ci absolut indispensabilă şi nu numai în această viaţă, ci şi chiar şi în cea de dincolo, pentru menţinerea sufletelor în legătură durabilă şi permanentă cu Hris-tos” (Ibidem, p. 289).

3. Părintele Ene Branişte în-ţelege şi subliniază faptul că pentru a putea înţelege Dumne-zeieasca Litrughie în toată sem-nificaţia ei mistico-simbolică avem nevoie de un text curat al ei, de o bună şi fidelă traducere a textului ei după originalul gre-cesc. Astfel, părintele profesor, într-un studiu foarte amplu a analizat limbajul Liturghierului şi unele nepotriviri ivite în tex-tul românesc, în urma traducerii acestuia din limba greacă, ne-potrivri care îngreuiază înţelesul mistico-simbolic al Liturghiei (a se vedea în acest sens studiile: Observaţiuni şi propuneri pen­tru o nouă ediţie a Liturghierului românesc. Contribuţie la pro­blema revizuirii cărţilor noastre de ritual, Tipografia Cărţilor Bi-sericeşti, Bucureşti, 1945, 62 p. şi Limba Liturghierului româ­nesc, evoluţia şi importanţa ei pentru formarea şi unitatea limbii noastre literare, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, 1982, nr. 3-4). Din această pers-pectivă amintim şi faptul că Sfinţia Sa nu doar a tâlcuit Dumnezeiesca Liturghie, ci a şi diortosit, în colaborare, ediţia Liturghierului în limba română din 1980, cercetând cu acrivie textul original grecesc şi redând în limba română o traducere fru-moasă şi aşezată (a se vedea în acest sens articolul Noua ediţie a Liturghierului românesc în comparaţie cu cele anterioare, studiu comparativ, în rev. „Stu-dii Teologice”, an III (1951), nr. 9-10, p. 563+580).

4. În fine, amintim şi faptul că fiind convins de frumuseţea şi profunzimea înţelesului Litur-ghiei Ortodoxe, părintele pro-fesor a abordat-o în mai multe studii comparative cu Liturhiile romano-catolice şi cu cele vechi orientale, evidenţiind şi pe a-ceastă cale frumuseţea şi bo-găţia ei (a se vedea în acest sens studiile Liturghiile romano­ca­tolice în comparaţie cu cele or­todoxe, în rev. „Ortodoxia”, an„Ortodoxia”, an IX, 1957, nr. 1, p. 119-138 şi Cultul Bisericilor Creştine ve­chi din Orient. Liturghiile ritu­rilor orientale, în rev. „Orto­doxia”, an XVIII, 1966, nr. 1, p. 85­131).

Pr. Lucian Farcaşiu

Părintele Profesor Dr. Ene Branişte – mistagog al Dumnezeieştii Liturghii. Medalion la comemorarea a 100 de ani de la naşterea sa

Pagina 5

Pagina 7

OCtOmbrIe – DeCembrIe 2013

Conferinţele preoţeşti de toamnă dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Arhiepiscopia AraduluiUrmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Orto­doxe Române, luată în sedinţa sa de lucru din 7 noiem­brie 2011, potrivit căreia la nivelul Patriarhiei Române anul 2013 a fost declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul Arhiepiscopiei Aradului au început, în ziua de marţi, 8 octombrie 2013, seria Conferinţelor preoţeşti pastoral-misionare semestriale de toamnă, sub genericul: 2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împaraţi Constantin şi Elena în Pa­triarhia Română.

În Protopopiatul Arad conferinţa s-a ţinut în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea, după ce a fost precedată de slujba de Te-Deum săvârşită în Catedrala veche ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de către un sobor slujitor, şi a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepis­copul Aradului. Chiriarhul a fost întâmpinat cu imnul arhieresc şi cu un cuvânt de bun venit din partea tu­turor preoţilor, rostit de către părintele protopop Fla­vius Petcuţ.

După cuvântul de binecuvântare al chiriarhului, Conducerea lucrărilor conferinţei a fost încredinţată părintelui Teodor Faur, consilier economic.

Referatul conferinţei a fost pregătit de PC Pr. Dr. Flavius Ardelean de la Parohia Mândruloc cu tema: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena –susţinători ai Bi­sericii.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei a a-dresat un cuvânt la nivel academic întregii asistenţe şi a felicitat pe Părintele Dr. Flavius Ardelean pen­tru pregătirea şi prezentarea referatului, precum şi pe ceilalţi co-referenţi.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, joi, 10 octombrie, în Protopopiatul Lipova, în prezenţa preoţilor parohi şi ai reprezentanţilor aşezămintelor monahale din pro­topopiat, a avut loc conferinţa preoţească de toamnă. Din partea Centrului eparhial, au fost prezenţi, cu încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Mariş Gabriel, con­silier social, Pr. Blaj Mihai, inspector eparhial şi D-na ec. Borteş Angela, contabil-şef al Arhiepiscopiei.

Referatul a fost susţinut de părintele Ungur Dan­iel de la Parohia Dorgoş, completat fiind şi de ceilalţi coreferenţi şi preoţi participanţi.

Marţi, 15 octombrie, în biserica Parohiei Sebiş I, din Protopopiatul Sebiş, după slujba de Te Deum, s-au desfăşurat lucrările conferinţei preoţeşti de toamnă. Protopopul locului Pr. Beni Ioja a salutat oaspeţii de la Centrul Eparhial şi după ce a făcut apelul preoţilor şi a anunţat tema conferinţei, a predat conducerea lucrărilor părintelui dr. Iustin Popovici, consilier cul­tural, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu. Preacuviosul părinte consilier a fost însoţit de la Centrul Eparhial de PC Pr. Teodor Faur, consilier economic şi de doamna ec. Angela Borteş, contabil şef al Arhiepiscopiei.

Referatul principal al conferinţei a fost susţinut de preotul Vasilie Nistor de la Parohia Chisindia.

Joi, 17 octombrie 2013, în Protopopiatul Ineu, se încheie ciclul Conferinţelor preoţeşti de toamnă din Arhiepiscopia Aradului. Întruniea a fost prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei, Arhiepis­copul Aradului.

Referatul principal a fost susţinut de către preotul Mircea Oală de la Parohia Şicula având tema ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinători ai Biseri­cii”, propunând auditorului o prelegere foarte bine concepută şi riguros documentată. Au fost reliefate pe larg mai multe aspecte.

Totodată, în cadrul întâlnirilor, reprezentanţii Cen­trului Eparhial au dezbătut mai multe probleme admin­istrative, economice, sociale şi culturale, iar preoţii participanţi au prezentat diferite aspecte cu care se con-

fruntă în pastoraţie.

Întâlnirea semestrială a consilierilor sociali din cadrul Mitropoliei Banatului, la AradCu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pă-rinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Sectorul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Aradului a organizat marţi, 22 octombrie 2013, întâlnirea semestrială a consilier­ilor sociali din cadrul Mitropoliei Banatului, în confor­mitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Sistemului de Asistenţă Socială în Biserica Ortodoxă Română.

La întâlnire au participat P.C. Pr. ic. stavr. Cristian Pavel – consilier social al Arhiepiscopiei Timişoarei, P.C. Pr. ic. stavr. Gabriel Gozman-Pop – consilier so­cial al Episcopiei Caransebeşului, P.C. Pr. Mihai Ci­ucur - Inspector social al Episcopiei Caransebeşului, P.C. Pr. Ic. Gabriel C. Mariş - consilier social al Arhi­episcopiei Aradului şi Capriş Ştefan – asistent social al Arhiepiscopiei Aradului.

Între subiectele discutate se numără următoarele: replicarea activităţilor de tip FORTE în cadrul Mitropo­liei Banatului, hotărârile Sfântului Sinod şi modul de punere în aplicare a acestora, colaborarea în cadrul Federaţiei Filantropia şi altele de ordin social – filan­tropic.

La sfârşitul întâlnirii, invitaţii au vizitat Biroul Asociaţiei Filantropia Arad, Centrul de Incluziune Socială, Cabinetele Medicale „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, Centrul de zi „Naşterea Maicii Domnului” şi Cantina socială „Sfântul Nico­lae”.

Întâlnirea a fost apreciată ca fiind folositoare, ven­ind în sprijinul îmbunătăţirii colaborării şi activităţii sociale desfăşurate de consilierii sociali din cadrul Mitropoliei Banatului.

Ziua Armatei la Arad (25 octombrie)Oficialităţile locale ale municipiului Arad s-au întrunit în Piaţa Avram Iancu pentru a lua parte la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei Române. După a-cordarea onorului, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în fruntea unui so­bor de preoţi, a oficiat slujba de Te-Deum, închinată soldaţilor români, evocând la final datoria noastră de a le cinsti momoria. După aceea a urmat discursul co­mandantului Batalionului din Cetate, un program ar­tistic al elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 5 şi depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor.

Ziua de 25 octombrie, a Armatei Române, semnifică eliberarea ultimei localităţi româneşti de sub dominaţia străină după cel de-al doilea Război Mondial, în anul 1944. înainte cu o zi, în prezenţa Ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a avot loc ceremonia de dec­orare a Drapelului de Luptă a Batalionului 191 de In­fanterie ,,Colonel Radu Golescu”. Prin această decorare s-au recunoscut meritele militarilor arădeni întorşi re­cent din dificila misiune efectuată în Afghanistan.

Hram la Mănăstirea Hodoş-BodrogBiserica veche a Mănăstirii Hodoş-Bodrog şi-a sărbă-torit hramul de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie). La sărbătoare a fost prezent Înaltpreasfinţia Sa Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că Maica Domnului a fost adusă în templul din Vechiul Testament, icoană ce închipuia Bi­serica Noului Legământ. Astfel, Născătoarea de Dum­nezeu devine Maică a Bisericii, adică a tuturor celor ce alcătuiesc Trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Chiriarhul a explicat înţelesul templului din Ierusalim, unde a intrat Maica Domnului, ca prefigurarea a Bi­sericii ca instituţie întemeiată de Mântuitorul.

Spre sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa, i-a acordat Preacuviosului Ieromonah dr. Iustin Popo-vici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, ran­gul de Protosinghel.

Preacuviosul părinte stareţ arhimandritul Nestor Iovan a mulţumit Înalpreasfinţitului Părinte Timotei şi tuturor clericilor şi credincioşilor pentru participare la această zi de sărbătoare a mănăstirii.

Manifestare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existenţă a Şcolii „Vasile Goldiş”La Palatul Cultural din Arad s-a desfăşurat manifesta-rea prilejuită de 50 de ani de existenţă a Şcolii Generale nr. 4, instituţie care ani de-a rândul a strălucit în pleiada învăţământului arădean.

La eveniment a participat Înaltpreasfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, oficialităţi lo- cale, reprezentanţi ai minorităţilor româneşti din Ser­bia, foşti şi actuali profesori, absolvenţi ai şcolii, părinţi şi elevi.

În cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale s-a evidenţiat bu­nul mers al instituţiei sărbătorite, evocând chipuri de dascăli şi elevi care au devenit binecunoscuţi în viaţa de obşte, inclusiv ca slujitori ai Bisericii, la treptele cele mai înalte. S-a evocat în cuvinte emoţionante per­sonalitatea mentorului spiritual al şcolii, Vasile Goldiş, mai ales că ne aflăm înainte cu o zi de aniversarea datei de naştere a marelui patriot şi cu câteva zile înainte de Sărbătoare naţiunii, 1 Decembrie. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanţa păstrării cu grijă în memoria noastră a faptelor marilor noştri înaintaşi, mulţi dintre aceştia slujind cu putere şi voinţă atât şcoala cât şi Bi­serica. A adresat urări părinteşti şi binecuvântate celor care astăzi duc mai departe strădania generaţiilor tre­cute, cu îndemnul de a nu-i uita nici pe cei care au slu­jit şcoala, trecând în vreme dincolo de hotarele vieţii.

Săptămâna duhovnicească la Facultatea de teologie din AradProgramul acestei săptămâni a urmat cu programul liturgic obişnuit, în fiecare dimineaţă săvârşindu-se Utrenia sau Sfânta Liturghie iar seara Vecernia urmată de un cuvânt de învătătură din partea unuia dintre pro­fesorii Facultăţii. Acest program a urmărit introdu­cerea studenţilor în atmosfera postului, pregătirea lor din punct de vedere duhovnicesc pentru înălţarea lor duhovnicească.

Săptămâna s-a încheiat cu o conferinţă intitulată ,,Cum să ne pregătim ieslea sufletului pentru pri­mirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, susţinută de Înaltpreasfinţia Sa Serafim Joantă, Mitropolitul orto­dox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale Dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. În alocuţiunea sa, ÎPS Serafim a evidenţiat câteva coordonate necesare pregătirii su-fleteşti prin „rugăciune, post şi fapte bune, efort încu­nunat de împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine”. La finalul conferinţei, corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie din Arad a interpretat trei colinde, dedicate Înaltului oaspete.

Manifestări ştiinţifice şi culturale dedicate aniversării a 95 de ani de la Marea Unire (1918-2013) la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, a partici­pat, miercuri 27 noiembrie, la manifestările ştiinţifice şi culturale organizate de către Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad, sub genericul 2013 – Anul Marii Uniri.

Manifestările s-au desfăşurat în perioada 27.11.2013 – 01.12.2013, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire (1918-2013) şi au debutat, în Aula „Ştefan Cicio Pop” cu vernisarea expoziţiei fotografice „Vasile Goldiş şi Marea Unire”, autor: lect. univ. dr. Virgiliu Jireghie, în prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş”, care a evocat personalitatea lui Vasile Goldiş. Lucrările au continuat în Sala „ Regele Ferdinand” din cadrul Primăriei Arad, unde au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotora­ci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii,

Actualitatea eparhială • Actualitatea eparhială

Pagina 8

Actualitatea eparhială • Actualitatea eparhială •Înaltpreasfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, prof. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universitar, prorectori, directori de instituţii, oameni de cultură şi artă, cadre didactice, studenţi, masteranzi, absolvenţi ALUMNI-UVVG. Inspectora­tul Şcolar Judeţean a fost reprezentat de prof. Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct, iar Prefectura Arad de subprefectul Radu Stoian.

Binecuvântare şi bucurie pentru credincioşii din Parohia Micălaca Nouă –AradÎnaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost prezent sâmbătă, 30 noiembrie 2013, în mijlocul cre-dincioşilor din Parohia Micălaca Nouă, Zona 300, Protopopiatul Arad. Cu acest prilej, chiriarhul a sfinţit lucrările ce s-au executat la ridicarea Bisericii cu hram­ul ,,Sf. Ap. Andrei”. După aceasta, ierarhul a oficiat în biserica parohială Sfânta Liturghie Arhierească, încon­jurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul cuvân­tului de învăţătură chiriarhul, după ce a tâlcuit Peri­copele zilei, a vorbit credincioşilor despre misiunea apostolilor şi ucenicilor de a propovădui Cuvântul Lui Dumnezeu. Chiriarhul a făcut o legătură între aposto­latul creştin prin Sf. Ap. Andrei, iar în vremea noastră prin Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei tot pe bază istorică, pentru propăşirea creştinismului şi a Ortodoxiei în patria noastră. Sf. Ier. Andrei Şaguna a avut legături strânse cu această parte de vest a ţării, fiind pomenit de-a lungul timpului, cu multă pietate de clericii şi credincioşii din aceste părţi. În continu­area cuvântului, ierarhul a făcut referire şi la celelalte evenimente semnificative care se vor desfăşura pe par­cursul următoarelor zile, şi anume: sărbătorirea Zilei naţionale a României şi totodată 95 de ani de la Marea Unire; aducerea moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constan­tin şi Elena, de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, spre închinare şi cinstire în Eparhia Aradului, precum şi sfinţirea unui birou de pelerinaj ,,Basilica Travel”al Patriarhiei Române, în Arad.

La final, preotului paroh ic.stavr. Gheorghe Oprea, i s-a înmânat Diplomă de merit.

Inaugurarea unui nou birou al Agenţiei „BASILI-CA TRAVEL” a Patriarhiei Române în AradAnul 2013 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ort­odoxe Române, ca An omagial al ,,Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, a fost marcat în Arhiepiscopia Aradului prin inaugurarea biroului de pelerinaj al Agenţiei „BASILICA TRAVEL” a Patriarhiei Româ-ne.

Iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române de a înfiinţa în partea de

Vest a ţării, în Arhiepiscopia Aradului, un birou de pel­erinaj, a fost primită cu multă bucurie şi recunoştinţă de către Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei, Arhiepis­copul Aradului şi conducerea Centrului Eparhial care au pus la dispoziţie în vederea realizării acestui obiec­tiv un spaţiu adecvat în care să funcţioneze un astfel de oficiu. Amenajat corespunzător cu binecuvântarea şi sub permanenta purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, spaţiul a fost dotat logistic de către Patriarhia Română, sub directa îndrumare şi supra­veghere a d-lui ing. Leonard CIOFU - Consilier Pa­triarhal. Biroul a fost inaugurat în ziua de 30 noiem­brie 2013 cu ocazia sărbătorii „Sfântului Apostol Andrei – ocrotitorul României” şi patronul spiritual al acestui oficiu, printr-o slujbă religioasă oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului înconjurat de Permanenţa Consiliului Eparhi­al şi în prezenţa d-lui ing. Leonard CIOFU reprezen­tant al Patriarhiei Române.

La eveniment au participat oficialităţile locale, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, preoţi şi credincioşi ai parohiilor din Municipiul Arad.

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul A-

radului, a adresat celor prezenţi un bogat cuvânt, su-bliniind importanţa pelerinajului creştin şi faptul că beneficiile din acest sector sunt folosite în lucrarea misionar - filantropică a Bisericii. Legat de Anul oma­gial Înaltpreasfinţia Sa a menţionat că printre primii pelerini creştini la Locurile Sfinte s-au numărat chiar cei pe care-i omagiem, ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena”.

Aprecierea activităţii depuse, într-un timp scurt, pentru înfăptuirea celor de mai sus a fost concretizată prin oferirea unor înalte distincţii bisericeşti din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Biroul se află într-o locaţie centrală a Municipiului Arad (B-dul Revoluţiei, nr. 30) şi devine operaţional începând cu data de 02 decembrie 2013, oferind celor interesaţi servicii de specialitate pentru pelerinajele organizate la Locurile Sfinte, în ţară şi în străinătate, prin Agenţia „BASILICA TRAVEL” a Patriarhiei Române şi este primul de acest gen în afara celor din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Ziua Naţională a României sărbătorită la AradCu ocazia Zilei Naţionale a României, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a participat la manifestările organizate cu acest prilej.

Manifestările pentru Ziua de 1 Decembrie au în­ceput la ora 10.00 cu depunerea de coroane la mor­

mintele „Corifeilor Marii Uniri”: Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, primirea oficialităţilor, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului de Stat, ofic­ierea slujbei de pomenire de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi din municipiul Arad, depuneri de coroane.

În cuvântarea rostită în cadrul acestor manifestări Înaltpreasfinţia Sa a accentuat aspecte potrivite fiecărui loc şi moment, evidenţiind personalităţile arădene care au avut o contribuţie deosebită la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Dublă aniversare în Arhiepiscopia AraduluiÎncă din 1984, la data de 2 decembrie, Permanenţa Centrului Eparhial, clericii şi credincioşii arădeni, oficialităţile locale şi reprezentanţii învăţământului arădean, aniversează cu multă bucurie pe chiriarhul lor, mai precis înscăunarea sa ca episcop al Aradu­lui. De atunci şi până azi, timp de 29 ani, activitatea Înaltpreasfinţiei Sale, la Arad, se desfăşoară pe mai multe planuri, după cum ar fi: construcţia a zeci de bi­serici noi; restaurarea a sute de biserici, unele monu­mente istorice; ridicarea noii Catedrale Arhiepiscopale ,,Sfânta Treime” din centrul Aradului; reînfiinţarea

după 1990 a unor mănăstiri, unele în Hunedoara; orga­nizarea învăţământului teologic arădean; participarea la numeroase conferinţe teologice şi ecumenice, în ţară şi peste hotare ş.a.

La 28 noiembrie se împlinesc patru ani de la istori­ca zi a ridicării la rang de Arhiepiscopie a Eparhiei arădene, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Da- niel şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Orto­doxe Române. La acea dată Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a îmbrăcat straie de sărbă-toare, pregătindu-se să îl primească pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Timotei, în noua sa demnitate.

Cu acest prilej sărbătoresc, ostenitorii Centrului E-parhial, clericii şi credincioşii arădeni, rugăm pe Bu-nul Dumnezeu să dăruiască arhipăstorului nostru multă sănătate, viaţă îndelungată şi măreţe făptuiri spre pro-păşirea Eparhiei arădene.

Întru mulţi ani, Stăpâne!

Sfântul Ierarh Nicolae sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad (6 decembrie)Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai creştinismului, a fost sărbătorit cu multă bu­curie de către preoţii şi credincioşii de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad. Bucuria a fost îndoită, întrucât în mijlocul lor a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, spre a conferi solemnitate şi strălucire paraclisului de la demisolul catedralei, destinat, în mod special, activităţilor liturgice şi pastoral – misionare cu copiii şi tinerii.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfin­tei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa, a tâlcuit Pericope­lor citite, după care, pe baza Sinaxarului, a prezentat viaţa Sfântului Nicolae în cadrul epocii constantiniene cu aplicare practică la anunţul pelerinajului care va avea loc în zilele următoare cu Sfintele Moaşte ale Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.

Spre finalul slujbei, părintelui Ieromonah Teodor Vid, consilier administrativ – bisericesc al Arhiepis­copiei Aradului, i s-a acordat rangul de Protosinghel.

Evocarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” din Arad (6 decembrie)Rememorarea acestui mare eveniment a fost deosebit de pregnantă în anul acesta, ţinând cont că se împlinesc 1700 de ani de la promulgarea Edictului de la Medio­lanum, mai ales în Patriarhia Română care a declarat anul 2013, An omagial dedicat Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. În acest context Catedra de Religie a Liceului Pedagogic din Arad a organizat, vineri 6 decembrie, o activitate ştiinţifică de omagiere dedicată Sf. Împăraţi la care au participat conducerea şcolii, cadre didactice şi elevii de liceu. La această activitate au fost invitaţi, Preacuviosul părinte dr. Iustin Popovici, consilier cul­tural al Arhiepiscopiei Aradului şi părintele prof. Flo­rin Sirca, inspector de religie.

Cuvântul de debut a aparţinut domnului prof. Mar­cel Tang, după care părintele consilier a transmis sa­lutul şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În cuvântul său părintele consilier a făcut referire la istoria şcolii no­astre şi în special la Dimitrie Ţichindeal, primul direc­tor al Preparandiei, slujitor al Sf. Altar şi al catedrei. A luat cuvântul şi domnul prof. dr. Doru Bogdan. După cuvântul de deschidere a urmat expunerea celor două referate, în Power Point, de către elevi ai claselor a X-a C şi a XII-a C, coordonaţi de profesorul lor de reli­gie, drd. Marcel Tang. Primul referat a elogiat persona-litatea Sf. Împărat Constantin cel Mare, insistându-se în special pe momentul convertirii şi pe prezentarea Edictului. Cel de-al doilea material a prezentat viaţa Sf. Împărătese Elena, evidenţiind ctitoriile sale de la Locurile Sfinte.

Acţiunea s-a bucurat de un real interes ştiinţific şi cultural, fixând în coordonatele ei principale deschi­derea unei noi epoci în evoluţia lumii creştine.

Racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la catedrala patriarhală din Bucureşti au ajuns în Arhiepiscopia Aradului (9-11 decembrie)Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi la demersurile făcute de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, o delegaţie condusă de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahove­anul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin

Continuare în pagina 8

şi Elena de la Catedrala patriarhală din Bucureşti, în Arhiepiscopia Aradului, spre întărirea credinţei şi ev­laviei credincioşilor.

Moaştele au fost întâmpinate la intrarea în judeţul Arad, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Timotei, alături de subprefectul Aradului domnul Radu Stoian, alte oficialităţi judeţene şi o parte din Permanenţa Consiliului Eparhial. Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au poposit în trei vetre importante ale ortodoxiei arădene, şi anume, primul popas a fost făcut la străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog, după aceea, pentru două zile, la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, încheind pelerinajul la Mănăstirea de maici ,,Sf. Simeon Stâlp­nicul” din cartierul arădean gai. Preasfinţitul Părinte Varsanufie, a vorbit despre importanţa şi folosul aces­tui pelerinaj şi a transmis celor de faţă binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, după care a oferit, ce­lor trei vetre, din partea Preafericitului Părinte Dan­iel, icoana şi medalia omagială a Sfinţilor Împăraţi şi cartea lui Eusebiu de Cezareea cu „Viaţa Împăratului Constantin”.

La finalul acestui pelerinaj, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a transmis Preafericitului Părinte Patriarh Daniel toată preţuirea pentru binecuvântarea acordată ca sfintele moaşte să ajungă si în mijlocul arădenilor, chiar şi pentru câteva zile, spre întărirea ev­laviei credincioşilor din aceste părţi, iar Preasfinţitului Părinte Varsanufie i-a urat multă sănătate, bucurie, pace şi răsplată de la Bunul Dumnezeu pentru toată osteneala în lucrarea misionară împlinită în Arhiepis­copia Aradului şi-n partea de apus a ţării.

Grupul psaltic ,,Tronos” al Catedralei Patriarhale în concert de colinde la AradGrupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, condus cu multă măiestrie de Arhidiaco­nul protopsalt Mihail Bucă, a susţinut miercuri, 11 decembrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, un concert de colinde din vas­tul repertoriu ce îl deţine, în sala Palatului Cultural din Arad. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Aradului, în colaborare cu Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca şi Asociaţia Brâncoveanu din Arad, şi reprezintă o încununare a festivităţii arădene, prilejuite prin prezenţa sfintelor moaşte ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Arhiepiscopia Aradului.

De asemenea, evenimentul se încadrează în progra­mele demarate pe această perioadă în întreg munici­piul. Concertul s-a bucurat de un deosebit succes, bu­curându-se de aprecierea întregii săli umplute până la refuz de arădeni şi cei veniţi din alte părţi. Arhidiaconul Mihail Bucă, dirijorul grupului psaltic ,,Tronos”, inter­pret fidel al muzicii bisericeşti de sorginte bizantină, are o nemăsurată dragoste pentru răspândirea acestui gen muzical pe teritoriul ţării noastre.

Moderatorul serii a fost arhid. drd. Tiberiu Arde­lean, profesor de muzică la Seminarul Teologic din Arad, care a făcut prezentarea buchetului de colinde, interpretate cu multă prestanţă de grupul psalţilor.

Tradiţionalul concert de colinde al corurilor Facultăţii de Teologie din Arad (13 decembrie)Vineri, 13 decembrie, în sala de concerte a Filarmoni­cii de Stat din Arad, a avut loc tradiţionalul concert de colinde susţinut de cele două coruri ale Facultăţii de

Teologie arădene: Corul dirijorilor masteranzi şi Corul mixt, instruite şi dirijate de domnul conf. univ. dr. Mir­cea Remus Buta. Ediţia din anul acesta, cu numărul XXI, s-a desfăşurat sub genericul „Minune prea mare”, fiind prezentată de părintele lector dr. Filip Albu.

La manifestare au participat Înaltpreasfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, ostenitori de la Centrului Eparhial, conducerea Universităţii „Au­rel Vlaicu”, conducerea Facultăţii de Teologie, cadre universitare, studenţi şi un numeros public. Este de menţionat activitatea deosebită a Corului dirijorilor masteranzi, care au obţinut anul acesta două locuri I la Concursul Internaţional desfăşurat în Republica Belar­us, oraşul Grodno, precum şi prodigioasa activitate şi deosebitul profesionalism ale dirijorului acestor coru­ri, domnul conf. univ. dr. Mircea Remus Buta, titularul catedrei de Muzică bisericească şi Cântare corală şi dirijată, care anul acesta a obţinut locul I la Secţiunea Compoziţie, din cadrul Concursului „Lăudaţi pe Dom­nul”.

Atmosfera a fost cu totul deosebită, menită să pre-gătească sufletele celor care au participat, pentru ma-rele praznic al Naşterii Domnului.

Concertul de colinde al Seminarului teologic Ortodox din AradLa Seminarul Teologic Ortodox din Arad a avut loc , în 17 decembrie, tradiţionalul concert de colinde, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale dr. Timotei Seviciu, Ar-hiepiscop al Aradului, precum şi a unei bogate asisteţe din care au făcut parte membri ai permanenţei Sfintei Arhiepiscopii a Aradului, cadre didactice de la Facul­tatea de Teologie „Ilarion V. Felea”, părinţi ai elevilor seminarişti, absolvenţi ai Seminarului arădean.

Corul, dirijat de părintele arhid. prof. Tiberiu Ar­delean, a interpretat colinde cu sensibilitatea specifică vârstei. De asemenea câţiva elevi, pregătiţi de doam­nele prof. Irina Ancuţa şi prof. dr. Florica Faur, au reci­tat frumoase poezii din lirica românească. Spectacolul, prezentat de pr. prof. Dacian-Emilian Nan, s-a încheiat cu piesa Irozii, aparţinând dramaturgiei populare, după care părintele director prof. Pompiliu Gavra a mulţumit tuturor celor prezenţi.

În încheiere ÎPS Timotei a adresat un cuvânt de apreciere a eforturilor Seminarului de a păstra tradiţiile româneşti, dorind tuturor sărbători fericite, sănătate şi multe bucurii.

Cerul şi pământul în cântări răsună - Marşul Colindătorilor în AradCa şi în anii trecuţi, arădenii au răspuns cu bucurie în glas şi cu căldură în suflet iniţiativei Asociaţiei Stu-denţilor Creştini Ortodocşi Români ( A.S.C.O.R ) filiala Arad şi au participat la procesiunea de colinde numită ,,Marşul Colindătorilor”, care a avut loc miercuri, 18 decembrie 2013.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ti-motei şi cu sprijinul autorităţilor locale, creştinii au purtat în colind vestea Naşterii Domnului de-a lun­gul întregului traseu, care a cuprins mai multe puncte importante ale oraşului: după săvârşirea vecerniei în biserica studenţilor din incinta Facultăţii de Teologie, colindătorii, în frunte cu preoţi profesori şi studenţi au plecat spre Catedrala Veche, urmând Teatrul, pla­toul din faţa Primăriei şi nu în ultimul rând Catedrala Arhiepiscopală Nouă.

În cele două lăcaşe de cult, alaiul a fost întâmpinat cu mult drag de preoţii slujitori, care la rândul lor au îndemnat colindătorii să laude, să cânte şi să se bucure de acest moment.

Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului a con-certat la Comlăuş, Catedrala Veche din Arad şi la IneuCu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhi­episcop dr. Timotei Seviciu, Corala preoţilor din Arhi­episcopia Aradului, au susţinut concerte, în trei biser­ici de seamă din Arhiepiscopia Aradului, începând în prima seară în Parohia Comlăuş (14 decembrie), după aceea la Catedrala Veche din Arad (18 decembrie) şi încheiind în biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ineu (20 decembrie).

La Catedrala Veche din Arad, corala a susţinut con­certul de colinde în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, care prin cuvinte înţelepte şi părinteşti, a felicitat pe părintele arhid. drd. Tiberiu Ar­delean, a apreciat jertfa depusă de preoţii coralei care s-au ostenit cu pregătirea acestui concert şi a dorit tu­turor celor prezenţi, sărbători binecuvântate cu pace, sănătate şi prosperitate.

Corala preoţilor din Arhiepiscopia Aradului, întemeiată în 4 februarie 2010, în ziua când s-au împlinit 85 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române, la initiaţiva şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, este reunită sub bagheta dirijorului, arhidiacon prof. Tiberiu Ardelean, şi alcătuită din preoţi din întreaga eparhie arădeană, cu aptitudini muzicale deosebite, pasionaţi de arta corală. Corala are în componenţa sa 30 de membri, care din pasiune şi dragoste pentru cântare, îşi rezervă, înaintea marilor praznice şi a evenimentelor religioase de pe în­treg cuprinsul eparhiei, zeci de ore de repetiţii pentru a transmite publicului larg şi societăţii de astăzi, măcar câteva emoţii şi trăiri duhovniceşti.

Între piesele corale interpretate s-au numărat: Gazde mari – Tiberiu Brediceanu; Praznic luminos – Timotei Popovici ; Nouă azi ne­a răsărit – Dumi­tru G. Kiriac; O, ce veste minunată – Gheorghe Dima; Nunta din Cana Galileii – Ioan D. Chirescu; În ieslea din Betleem – Marius Cuteanu; În seara de Moş Ajun – Marin Trache; Moş Crăciun – Dumitru G. Kiriac; La Vifleem colo­n jos – Nicolae Lungu; Bună dimineaţa – Ioan D. Chirescu; Pogorât­a Domnul Sfânt – Tiberiu Brediceanu; Domnuleţ şi Domn din cer – Gheorghe Cucu; Sus în casa lui Crăciun – Gheorghe Şoima; Pluguşorul – Maxim Vasiliu.

Prezentarea colindelor la Comlăuş a fost făcută de părintele Gabriel Mariş, consilier social al Arhiepis­copiei Aradului; la Catedrala Veche au fost prezentate de părintele Flavius Petcuţ, protopop al Aradului iar la Ineu de părintele Moise Nica, protopop al Ineului.

Eroii Revoluţiei au fost comemoraţi la Arad, în cadrul mai multor manifestări Timp de trei zile, arădenii au luat parte la ceremo­niile de omagiere a eroilor Revoluţiei din 1989. În perioada 21 – 23 decembrie, Prefectura Arad, alături de asociaţiile de revoluţionari şi oficialităţi au orga­nizat o serie de manifestări de comemorare a eroilor Revoluţiei din ‘89. Seria manifestărilor a debutat, ca în fiecare an la fosta fabrică de orologerie, unde a fost marcat momentul începerii Revoluţiei la Arad. După aceea s-a mers la Strungul, la Paraclisul Mar­tirilor din Piaţa UTA, şi la Troiţa Eroilor. De la 9.30, manifestările au continuat la Crucea Eroilor din Piaţa Revoluţiei, iar la 11.00, la Garnizoana din Subcetate. De la ora 17.00, ceremonialul din prima zi s-a încheiat la Monumentul Eroilor. Duminică, de la ora 13.00, în Piaţa Revoluţiei, s-a desfăşurat ceremonialul celei de a doua zi de manifestări, unde s-au adunat reprezentanţi ai administraţiei, ai partidelor politice locale şi ai asociaţiilor de revoluţionari. Mai apoi, de la ora 14.00, s-a mers la monumentul de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar de la 15.00, la Monumentul Eroilor din Făt-Frumos. Ceremoniile s-au încheiat luni, la monumentul lui Toth Sandor, la podul Dece­bal. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost prezent la parte dintre aceste evenimente, unde a săvârşit slujbe de pomenire a eroilor şi a rostit cuvinte de comemorare. Protos. Dr. Iustin Popovici – consilier culturalDiac. Silviu – Nicolae Faur – secretar eparhial

Pagina 9

Actualitatea eparhială • Actualitatea eparhială

Comitetul de redaCţie: Înaltpreasfinţitul arHiePiSCoP dr. timotei SeViCiu – preşedinte;

Protos. dr. iustin Popovici, consilier cultural, redactor responsabil; arhim. dr. teofan mada, vicar administrativ; diac. Silviu-Nicolae Faur, secretar eparhial – membri

redaCţia şi admiNiStraţia: arad, 310084, Str. episcopiei nr. 60-62, tel.: 0257–281856teHNoredaCtare: Călin Chendea. tiPar: „Poudique” S.r.l. arad

Urmare din pagina 7