biserica ortodoxĂ romÂnĂ din paris · 2013. 10. 9. · 2 scrisoare pastoralĂ la naŞterea...
TRANSCRIPT
-
1
E P I S C O P I A O R T O D O X Ă R O M Â N Ă D I N E U R O P A O C C I D E N T A L Ă
ACOPERITĂ CANONIC DE
ÎNALT PREA SFINŢIA SA NATHANIEL
ARHIEPISCOP DE DETROIT ŞI AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE DIN AMERICA
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN PARIS
S F I N Ţ I I A R H A N G H E L I M i h a i l , G a v r i i l ş i R a f a i l
1372 – 1382 – 1882 –1892
2007
B u l e t i n
N r . 2 4 - 2 5 • d e c e m b r i e 2 0 0 7 ( e d i ţ i e s p e c i a l ă )
-
2
SCRISOARE PASTORALĂ LA NAŞTEREA
MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
2007 « Trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în
psalmi. »
(Lc. 24, 44).
Hristos se naşte ! Măriţi-L !
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini ai
Episcopiei noastre de Dumnezeu-păzite,
“Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Cristos” (I Cor. 1,3),
iar de la noi părintească dragoste şi arhiereşti binecuvântări!
Iubiţi credincioşi,
Să adresăm mulţumiri şi mărire lui
Dumnezeu pentru că ne îngăduie să sărbătorim
minunata taină a Întrupării, a Naşterii Domnului
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, născut de la Duhul Sfânt şi din Pururea
Fecioară Maria.
În tainele şi slujbele Bisericii, auzim
fragmente din Sfânta Scriptură atât a Vechiului
Testament, adică din sfintele scrieri de
dinaintea naşterii Domnului nostru Iisus
Hristos, cât şi din Sfânta Scriptură a Noului
Testament, adică din sfintele scrieri scrise după
Înălţarea Sa la ceruri, la 40 de zile după
Învierea Sa din morţi.
Anumite texte din aceste profeţii şi din
Noul Testament se citesc şi se cântă din două
motive: întâi, pentru că ele ne spun ce fel de
persoană avea să fie Mântutorul, ce fapte va
face şi care va fi relaţia Sa cu Dumnezeu Tatăl;
şi, apoi, pentru că Evangheliile mărturisesc că aceste profeţii s-au împlinit în Iisus din Nazaret,
Hristosul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Sf. Ev. Matei aminteşte aceasta atunci când spune că naşterea lui Iisus Hristos « s-a făcut ca
să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul (Isaia)» (Mt. 1, 22-23).
În timpul misiunii Sale pe pământ, Iisus a vindecat tot felul de boli şi neputinţe şi apostolii
şi-au amintit că proorocul Isaia a spus: « El a luat asupră-şi durerile noastre şi cu suferinţele
noastre s-a împovărat. » (Is. 53, 4)
Isaia proorocind despre Domnul, zice: « Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu,
întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor
legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu
o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie; El nu
-
3
va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui
toate ţinuturile o aşteaptă. » (Is. 42, 1-4).
În fragmentul din Evanghelia după Sf. Luca capitolul 24, versetul 44, Domnul nostru Iisus
Hristos spune apostolilor Săi că toate cele scrise în Lege, în profeţi şi în psalmi se împlinesc în El!
Iubiţi credincioşi, aceste scripturi au fost scrise cu secole înainte ca Iisus să se nască ; ele au
anticipat Întruparea Sa şi propovăduirea Evangheliei mântuirii neamului omenesc. Aceste scrituri
cuprind profeţiile mesianice care s-au împlinit în Iisus Hristos, născut din Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria.
După Învierea Sa din morţi, Hristos Cel Înviat a venit în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a arătat
mâinile şi picioarele Sale străpunse şi le-a zis : « Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către
voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea
lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. » (Lc. 24,
44-45)
Hristos Cel Înviat este Acelaşi Iisus Care S-a născut în Betleem, Care a fost apoi răstignit şi
a Cărui natură omenească era acum complet transfigurată. Într-un anumit mod El era nou, întrucât
natura Sa omenească era îndumnezeită, şi acum aşa cum spunem în Crez, El « stă de-a dreapta
Tatălui. » Iisus Cel născut în Betleem, S-a născut ca să ne dăruiască o viaţă nouă, veşnică ; El ne-a
restaurat la viaţă împreună cu Tatăl în rai, şi în El întreaga natură va fi restaurată.
Apostolii nu l-au cunoscut pe Iisus înainte ca El să-şi înceapă misiunea Sa. Nu L-au
cunoscut în copilăria Sa, sau în adolescenţa Sa, sau la începutul tinereţii Sale ; şi chiar dacă cei
doisprezece şi mulţi alţii L-au urmat pe Iisus de-a lungul anilor scurtei Sale propovăduiri, la
răstignirea Sa au fugit şi s-au ascuns din teamă pentru vieţile lor. Fuga din teamă nu este acţiunea
unor oameni care ar fi fost convinşi pe de-a întregul că Iisus de pe cruce este Dumnezeu adevărat şi
om adevărat. Acţiunea lor nu era a unor persoane care au înţeles deplin că toate profeţiile erau
despre Iisus, chiar dacă le-au văzut împlinite sub ochii lor.
La vremea răstignirii şi înmormântării Sale, ei încă Îl vedeau numai ca pe un om. Învierea
Sa a fost evenimentul care i-a convins că este Fiul lui Dumnezeu; şi cele 40 de zile petrecute
împreună cu El după Înviere, deschiderea minţii lor ca să priceapă scripturile, adică Legea
Vechiului Testament, profeţii şi psalmii, i-au întărit pentru a putea propovădui mai apoi, moartea,
Învierea şi a doua venire a Sa. A fost această experienţă trăită cea care i-a întărit pentru a accepta de
bunăvoie să moară ca adevăraţi martori ai acestui adevăr, pentru că au crezut că Iisus îi va ridica
într-o zi dintre cei morţi.
Probabil că vă întrebaţi de ce această scrisoare pastorală la Naşterea Domnului pune atât de
mult accent pe profeţiile Vechiului Testament despre Mântuitorul, despre Iisus Hristos, şi de ce
pomenim moartea şi Învierea Sa acum când sărbătorim Naşterea Sa. Dar tocmai de aceea S-a născut
Hristos ! El a venit în lume nu pentru a trăi viaţa aceasta (de altfel, El Însuşi este viaţa şi nu are
nevoie de a trăi ceea ce El Însuşi a creat), ci pentru a da viaţă nouă lumii ! El a venit să distrugă
moartea şi puterea ei asupra noastră ! El a venit să renască omenirea prin naşterea şi moartea Sa,
dând astfel omenirii posibilitatea de a participa la o nouă viaţă prin înviere!
Sf. Hipolit ne aminteşte: « Dumnezeu-Cuvântul S-a pogorât din ceruri… pentru ca El să
izbăvească pe omul cel căzut, şi pentru a oferi nemurirea omului care crede în numele Său »
(Împotriva ereziei lui Noetius, Cap. 17).
În Biserica primelor veacuri, Naşterea şi Botezul, adică Teofania – arătarea Sfintei Treimi,
se sărbătoreau împreună. De ce? Pentru că naşterea Sa în trup omenesc a fost începutul misiunii
Sale pământeşti ; şi Teofania, în care Tatăl Îl numeşte pe Iisus Fiul Său Cel iubit, iar Duhul Sfânt se
pogoară peste El în chip de porumbel, arată originea Sa dumnezeiască care mărturiseşte că El este
Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Amintiţi-vă de proorocirea lui Isaia care zice : « Acesta este
slujitorul meu Cel credincios pe Care L-am ales, iubitul Meu, dragul sufletului Meu. »
-
4
Sf. Hilaria, în cartea sa, « Despre Sf. Treime » (cartea a 9-a, cap. 3), spune : « Omul Iisus
Hristos, Fiul Cel Unul-Născut, care prin trup şi Cuvânt este atât Fiul Omului cât şi Fiul lui
Dumnezeu, a luat fiinţă omenească adevărată după asemănarea fiinţei noastre, fără a sacrifica
divinitatea Sa. »
Când rostim Crezul, spunem că toate s-au întâmplat « după Scripturi ». Prin aceasta,
adeverim că ceea ce Hristos a făcut a fost mai înainte vestit prin prooroci, prin Lege şi prin psalmi,
în scripturile Vechiului Testament, scrise înainte de naşterea Sa din Pururea Fecioară Maria. De
asemenea, mărturisim în Crez că « Iisus Hristos, Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a
pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om. » În
Psalmul 17 : 11, citim : « Şi a plecat cerurile şi S-a coborât. »
Sf. Irineu afirmă : « Scripturile n-ar fi spus aceste lucruri despre El, dacă ar fi fost un
simplu om ca şi ceilalţi. Dar pentru că a avut, ca nimeni altul, naştere mai înainte de veci din Tatăl,
şi de asemenea, naştere mai presus de fire din fecioară, Sfintele Scripturi mărturisesc în ambele
cazuri despre El. » (Împotriva eresurilor, cartea 3, cap. 19). Sfântul Irineu spune că Hristos este
veşnic prin aceea că este Dumnezeu, dar şi că El a fost născut în timp cu trup. Dumnezeu pe Care
noi nu-l putem cunoaşte, a venit în mijlocul nostru într-un mod prin care noi să-L putem cunoaşte :
născut din Sf. Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Isaia a profeţit : « Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi) » (Is. 7,14).
Sf. Atanasie cel Mare în lucrarea sa « Despre Întrupare », spune : « Dar El (Cuvântul lui
Dumnezeu) a intrat în lume într-un mod nou, coborându-se la nivelul nostru din dragoste şi
descoperindu-Se pe Sine nouă. El a văzut omenirea pierzându-şi existenţa şi moartea domnind
peste toate . El ar fi putut să-şi descopere mărirea sa dumnezeiască în orice alt chip. Dar, nu, El a
luat Trupul nostru, şi nu numai atât, dar l-a primit de la o fecioară fără de prihană ca un templu
pentru sine Însuşi » (Despre Întrupare, 8)
Iubiţi credincioşi,
Adunându-ne la peştera Betleemului, îngenunchind alături de Pururea Fecioara Maria,
privind spre Emanuel, Dumnezeu este cu noi, Domn al păcii, Pruncul Hristos din iesle, să ne
aducem aminte că darurile pe care magii i le-au adus s-au pierdut, dar darul pe care Pruncul Hristos
ni l-a dăruit este veşnic! Mântuitorul lumii atât de dorit şi de aşteptat, s-a născut pentru noi şi pentru
a noastră mântuire. Proorocii Vechiului Testament şi Apostolii Noului Testament aduc mărturie
scrisă despre El.
Iubiţi credincioşi,
Haideţi să-I aducem mărturie şi noi prin vieţile noastre mărturisind împlinirea Sfintei
Scripturi şi să strigăm tare:
Hristos se naşte ! Măriţi-L ! Hristos în mijlocul nostru !
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L !
+NATHANIEL,
Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Detroitului şi al
Episcopiei Ortodoxe Române din America
-
5
Cuvânt spre veşnică trăire, pururea
pomenire la Naşterea lui Hristos 2007
Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne,
ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind ; ca
unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.
(II Cor. 6, 10)
Hristos S-a născut !
ubiţii mei, Praznicul Naşterii Pruncului Iisus, a adus şi anul acesta 2007 binecuvântările
stăpânului nostru arhiereu Nathaniel, a adus lacrimi de bucurie căzând pe obrazul
arhiepiscopului şi mitropolitului Iosif în sfânta si binecuvântata sărbătoare la 25 noiembrie
2007, a pomenirii sfintei marii muceniţe Ecaterina, când adunaţi la sunetul trâmbiţei arhanghelului,
această sărbătoare de 625 de ani de la primul oficiu religios în biserica noastră, 154 de ani de la
sfinţirea primei capele ortodoxe române la Paris, 125 de ani de la cumpărarea sfintei noastre biserici
de către regele Carol I şi 115 ani de la sfinţirea ei de către episcopul Inochentie Ploieşteanul, mai
toate aceste sărbători petrecându-se în luna noiembrie, a fost încununată de scrisoarea patriarhului
Bisericii Ortodoxe Române.
Cât de adevărate sunt
cuvintele sfântului Antonie cel
Mare care ne spune „Când vrea
sufletul toată tulburarea trupului
se stinge” (Filocalia 1). În această
sfântă şi mare zi istorică şi cei din
ceruri, înaintaşii noştri, vrednicii
slujitori, ostenitori ai acestei
comunităţi de exilaţi, s-au
bucurat, au adus slavă lui
Dumnezeu, de bucuria adevărului
care a revărsat peste noi rodurile
lui Iisus Hristos, „iubire, pace,
bunăvoire şi unire între oameni”.
Aproape trei sferturi de
veac am aşteptat ca tot plânsul,
toată rana din sufletele noastre, din sufletele înaintaşilor noştri să fie oblăduite cu recunoaşterea
sfintei noastre Patriarhii române, a jertfei, a tot lucrului bun pe care l-am împlinit aici în exil.
Dacă ne-am păstrat în tot acest răstimp sfinţenia, care în înţelesul cuvântului evreiesc kodeş,
înseamnă fără pată, fără defect, iar în Noul Testament ia înţeles spiritual, fără pată, fără defect pe
linia iubirii, aşa cum se arată în încheierea predicii de pe munte a Mântuitorului: „Fiţi, dar, voi
desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48), în acest înţeles, în
viaţa înaintaşilor noştri, vrednicii de pomenit: mitropolitul Visarion Puiu, episcopul Teofil Ionescu,
episcopul Policarp Moruşca, episcopul Valerian Trifa, ieromonahul Pahomie, preotul Vasile
Boldeanu – sufletul acestei comunităţi – , preotul Virgil Gheorghiu, preotul dr. Petre Popescu –
vicarul sfintei noastre episcopii – preotul Mircea Domitriu, preotul Dumitru Popa, preotul Gheorghe
Calciu Dumitreasa, s-a consacrat sfinţenia, ei care au făcut pământul exilului lor cer, prin
strălucirea faptelor bune.
Aşadar, dragii mei, bucuria sfinţeniei este bucuria oricărei fapte bune, este bucuria celui
milostiv, a făcătorului de pace, a celui blând, a celui curat cu inima, a dreptului, este bucuria care
I
-
6
decurge din orice trăire a iubirii. Această bucurie, dragii mei, a umplut inimile noastre când IPS
mitropolitul Iosif, cu lacrimi pe obraz, a dat citire mesajului părintelui patriarh Daniel al Bisericii
Ortodoxe Române, a primei epistole a Patriarhiei Române către comunitatea noastră, iar bunul
Dumnezeu a binecuvântat, şi harul Sfântului Duh, revărsat în toată plinătatea peste sfânta noastră
biserică, care ne-a mângâiat, ne-a întărit, ne-a şters lacrimile, ne-a îmbărbătat, l-a ridicat pe cel
căzut, l-a înălţat pe cel smerit, ne-a împărţit eterne bunătăţi din visteriile sale, deoarece cu toţii în
toată această vreme l-am chemat: „Vino şi te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată
spurcăciunea, şi mântuieşte Bunule sufletele noastre”.
Precum sfântul apostol Pavel în epistola a doua către Corinteni, prima epistolă a Patriarhiei
Române către sfânta noastră biserică şi membrii ei, i-a înţelesul capitolului 2 versetul 3 unde se
scrie: „Şi v-am scris vouă acestea, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care
trebuie să se bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi bucuria voastră a
tuturor”, sau capitolul 6 versetul 11 „O, Corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima
noastră s-a lărgit”.
Fie ca praznicul Naşterii Pruncului Iisus să fie primit după cuviinţă de fiecare dintre noi,
mulţumind lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că ne-a dat nouă să trăim astăzi ceea ce
înaintaşii noştri au avut speranţa că într-o zi, bucuria harului, bucuria adevărului, bucuria sfinţeniei,
bucuria propovăduirii, bucuria libertăţii sufleteşti, bucuria împărăţiei, bucuria luminii , bucuria
secerişului se va sălăşlui şi la noi. Amin.
Preot Constantin TÂRZIU
***
În încheiere redau imnul lui Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor”, deoarece pentru noi, pentru
întreaga suflare românească, fraţii români din Basarabia, din Bucovina, uitarea nu se va sălăşlui în
inimile noastre, deoarece noi, „trăind cu morţii, trăim cu Ţara”:
Imn
Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină,
Cu pietre vii zidite-n temelii!
Să crească-n inimile voastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ,
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună imnul Învierii sfânt.
Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.
Veniţi creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat,
Veniţi flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat.
-
7
L’Eglise Orthodoxe Roumaine de Paris,
Les Saints Archanges, fête son 125 ème
anniversaire
es 24 et 25 novembre 2007, l‟Eglise
Orthodoxe Roumaine de Paris, les
Saints Archanges, cathédrale histo-
rique de l‟Eparchie Orthodoxe Roumaine de
l‟Europe Occidentale de feu le Métropolite
Visarion Puiu de bien heureuse mémoire,
fêtait plusieurs moments historiques.
La chapelle gothique du Collège de
Dormans (XIII et XIV èmes siècles) de la rue
Jean de Beauvais, classée monument histo-
rique, sans doute l‟édifice religieux le plus
documenté de la capitale, avait été achetée en
1882 par la grâce du Roi Carol Ier de
Roumanie et sur souscription nationale, pour
offrir un lieu de culte à la communauté
roumaine grandissante. Depuis la révolution
de 1848, la colonie d‟exilés et d‟étudiants
s‟accroissait considérablement et la première
chapelle du 22 de la rue Racine, fondée en
1852 par l‟archimandrite Josaphat
Snagoveanu (higoumène du monastère de
Snagov) était devenue trop petite.
Une Eglise marquée du sceau indélébile
de l’Exil
Dès son acquisition, l‟Eglise des Saints
Archanges accueillait à côté des étudiants
roumains venant en France, un nombre
important de réfugiés et d‟exilés qui à la suite
du contre coup de la révolution de 1848,
durent s‟expatrier. Les avantages que les
Hongrois avaient acquis ne s‟étaient pas
étendus aux Roumains qui les avaient
pourtant bien aidés en 48…Monsieur Kossuth
avait un sens très unilatéral de la liberté et de
l‟indépendance.
Formés en France, ces expatriés qui
nouèrent de profondes amitiés dans le monde
culturel et politique européen et en particulier
français, devaient devenir le fer de lance de la
future indépendance roumaine.
La grande période de l‟exil roumain fut
celle consécutive à la deuxième guerre
mondiale et au pacte germano-soviétique
Molotov-Ribbentrop (1939) dont les
conséquences de l‟annexion des territoires
roumains par les Soviétiques ne sont toujours
pas effacées aujourd‟hui puisque la
Fédération Russe et l‟Ukraine en ont pris le
relais. Les réfugiés arrivèrent en grand
nombre fuyant l‟instauration du régime
communiste imposé par l‟Armée Rouge.
Le « petit reste »
C‟est ainsi qu‟autour de son Eglise de
Paris, la fine pointe de l‟intelligentsia
roumaine exilée se retrouva, avec la
conscience claire de sauvegarder une vie
orthodoxe sans compromission, d‟être en
terme biblique « le petit reste », se sachant
investie d‟une mission historique.
Tout ceci forgea une génération d‟élite
qui dans le monde libre devait briller dans les
Arts, la Littérature et les Sciences.
L
-
8
Enfin de nos jours, de nombreux exilés
roumains de Bessarabie (République de
Moldavie), de Bucovine du nord et de
Transnistrie continuent d‟alimenter cette
conscience particulière de l‟Exil que les
jeunes générations apprennent à comprendre.
Cette Eglise fêtait donc son 125ème
anniversaire.
Sous le haut patronage de Son Eminence
Monseigneur Nathaniel, archevêque de
Detroit et de l‟Episcopat orthodoxe roumain
d‟Amérique dont dépend encore l‟Eglise
orthodoxe roumaine des Saints Archanges qui
a toujours refusé de passer sous la canonicité
du saint Synode de Roumanie pour les raisons
politiques, des cérémonies festives se sont
déroulées durant deux jours pour marquer
l‟anniversaire de cette acquisition et celui de
la consécration de l‟Eglise par l‟évêque
Inochentie Ploiesteanul..
Le samedi 24 novembre, après la tenue
d‟un conseil commun de l‟Association pour la
Pratique du Culte Orthodoxe Roumain
(APCOR) et de l‟Association de l‟Eparchie
Orthodoxe Roumaine (A.E.O.R.), présidé par
Son Eminence l‟archevêque Nathaniel, les
Vêpres furent concélébrées par Son Eminence
Nathaniel et par Son Eminence le Métropolite
Iosif de l‟Europe occidentale et méridionale
tandis que le chœur Byzantion venu de Iassy
pour cette occasion, emplissait la nef de la
grandeur du chant byzantin authentique.
Après l‟office vespéral, le groupe Byzantion
donna un concert de chant sacré devant un
parterre de fidèles et de personnalités
religieuses et civiles françaises et roumaines.
Son Excellence le nouvel ambassadeur
roumain en France, Monsieur T. Baconsky,
théologien et ancien ambassadeur au Vatican
fut invité à prendre la parole.
Le dimanche 25, la Divine Liturgie fut
concélébrée par leurs Eminences,
Monseigneur Nathaniel, le Métropolite Iosif,
Monseigneur Adrian Hritcu et Monseigneur
Marc qui avait été lui-même ordonné dans
cette église, entourés d‟un grand nombre de
prêtres et de diacres et avec le concours du
chœur Byzantion. Au cours de la liturgie, le
Métropolite Iosif procéda à l‟ordination
diaconale du Docteur Jean Boboc, secrétaire
de l‟APCOR et qui avait été fait lecteur la
veille par Son Eminence Monseigneur
Nathaniel. L‟homélie fut prononcée en
français par Monseigneur Marc, sur la fausse
richesse, se référant à l‟évangile du jour (le
jeune homme riche) et faisant un remarquable
parallèle antithétique avec celui de sainte
Catherine, fêtée ce jour.
L’allocution de Son Eminence le
Métropolite Iosif
Devant une foule de fidèles emplissant
l‟Eglise et pour beaucoup suivant la liturgie
devant un écran placé sur le parvis,
l‟allocution finale de Son Eminence le
Métropolite Iosif, très attendue, eut un
caractère historique. Après avoir rappelé avec
une émotion à peine contenue, les divisions
liées à des moments difficiles du passé et la
position historique de résistance au
communisme de l‟Eglise des Saints
Archanges, Son Eminence donna lecture
d‟une lettre patriarcale reçue à cette occasion,
dans laquelle le nouveau patriarche de
Roumanie Sa Béatitude Daniel, demandait
pardon en son nom et celui de ses
prédécesseurs pour les erreurs du passé et tout
ce qui avait pu être fait de regrettable ou
aurait du être fait sans l‟avoir été, et ce dans
les termes suivants: « je vous remercie pour
votre fidélité, courage et dignité et en même
temps, au nom de tous mes prédécesseurs, je
vous demande pardon pour tout ce que
l‟Eglise Orthodoxe Roumaine aurait du faire
de bien et n‟a pas fait en ces temps de
persécution communiste.»
Instant d‟immense émotion dans l‟église
qui attendait ce geste de repentance depuis si
longtemps et qui prenait la mesure de la
-
9
portée historique de cette lettre en ce jour
anniversaire.
Clôturant son émouvante allocution, le
Métropolite Iosif remit une croix pectorale au
Révérend Père Constantin Târziu, supérieur
de l‟Eglise des Saints Archanges.
L’omniprésence du grand absent
A diverses reprises, fut évoquée la
personnalité héroïque du Révérend Père
Vasile Boldeanu, supérieur de cette Eglise,
qui durant plus de trente ans, la tint à bout de
bras, en dépit des pressions de toutes sortes
exercées sur lui et son entourage. Menaces,
procès, diffamations, tentatives d‟occupation
de l‟église, aucune des manœuvres officielles
et officieuses ne put faire céder cet athlète du
Christ qui aura tant marqué sa communauté.
La Révérend Père Vasile Boldeanu avait
d‟ailleurs été élu par le peuple parmi deux
candidats à l‟épiscopat, mais n‟avait pu être
ordonné pour des raisons „‟politiques‟‟ et son
refus de passer sous un autre calendrier
liturgique.
Durant les agapes officielles qui suivirent,
une médaille commémorative, frappée à cette
occasion fut remise aux diverses personnalités
religieuses et civiles, tandis que différents
télégrammes de félicitations étaient lus dont
une lettre de la Maison Royale de Roumanie
remerciant leurs Eminences pour leurs prières
et la commémoration de la Maison Royale
lors des liturgies.
Diacre Jean Boboc
Secretaire de l’APCOR
Scrisoarea Prea Fericitului Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Bucureşti, 25 noiembrie 2007
Înalt Prea Sfinţiile Voastre,
Prea Sfinţia Voastră,
Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul nostru
Iisus Hristos,
Azi, comunitatea ortodoxă română din
Paris, aflată sub ocrotirea Sfântului
Evanghelist Ioan şi a Sfinţilor Arhangheli
Mihail, Gavriil şi Rafail, cunoscută în lumea
întreagă cu numele de Biserica română Jean
de Beauvais, sărbătoreşte mai multe
evenimente istorice care au marcat istoria
neamului românesc şi a Bisericii ortodoxe :
• 154 ani de la sfinţirea primei capele
ortodoxe române din Paris de către
arhimandritul Iosafat Snagoveanul în ziua de
22 noiembrie 1853. În această capelă, situată
pe rue Racine la numărul 22, s-au rugat
studenţii români la Paris până când, prin grija
Majestăţii Sale Carol I, Dumnezeu le-a
rânduit un locaş de cult mult mai încăpător,
biserica în care vă aflaţi acum.
• 125 ani de la cumpărarea Bisericii
din rue Jean de Beauvais de către regele Carol
I şi 115 ani de la sfinţirea ei de către
episcopul Inochentie Ploieşteanul.
Situată în inima Cartierului Latin, capela
Colegiului de Dormans a fost zidită cu peste
şase veacuri în urmă, fiind dedicată Sfântului
Ioan Evanghelistul în ziua de 29 noiembrie
1382. În acest sfânt locaş s-au rugat
personalităţi de seamă ale culturii româneşti şi
ale Bisericii Ortodoxe : Mitropolitul Visarion
Puiu, episcopul Teofil Ionescu, pr. Vasile
Boldeanu, pr. Virgil Gheorghiu, pr. dr. Petre
Popescu, pr. Mircea Domitriu, pr. Dumitru
Popa, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil
Cioran, Elvira Popesco, Constantin Brâncuşi,
Anne de Noaille şi mulţi alţii.
În vremurile de grea pribegie şi de
prigoană, bravii creştini ai bisericii din Jean
de Beauvais s-au unit în jurul lui Hristos şi al
mitropolitului Visarion Puiu pentru a organiza
una dintre cele mai vestite acţiuni de rezis-
tenţă anticomunistă. În urmă cu 60 de ani au
fost înfiinţate asociaţiile APCOR şi AEOR,
-
10
iar mai târziu AFOR, potrivit legilor franceze.
În ciuda tuturor atacurilor, membrii
bisericii regrupaţi în asociaţiile sus-numite au
păstrat această comunitate fidelă Bisericii
Ortodoxe Române. Pentru cei care au trecut la
Domnul, mă rog să fie primiţi în corturile
drepţilor şi să se bucure de lumina Învierii lui
Hristos. Iar celor dintre dumneavoastră care
sunteţi în viaţă, vă mulţumesc pentru
fidelitate, curaj şi demnitate iar în acelaşi
timp, în numele tuturor predecesorilor mei, vă
cer iertare pentru tot ceea ce Biserica
Ortodoxă Română ar fi trebuit să facă bine şi
nu a făcut, în vremurile de prigoană
comunistă. Totodată, la rândul nostru iertăm
pe cei care neînţelegând suficient situaţia grea
în care au păstorit ierarhii Bisericii Ortodoxe
Române, i-au judecat cu asprime.
Păstrăm amintiri plăcute de la liturghia pe
care am slujit-o în biserica dumneavoastră în
mai 2005 cu prilejul hirotonirii întru arhiereu
a Prea Sfinţitului Marc Alric. Pentru primirea
şi dragostea pe care ni le-aţi arătat cu acel
prilej, mulţumesc tuturor celor care, ajunşi la
Paris în anii de după Război sau după 1990,
prin strădania lor, aduc mărturie bună spre
slava Bisericii lui Hristos.
Bucuria acestei sărbători a Bisericii
Ortodoxe Române din Paris să ne întărească
în iubirea sfântă faţă de Biserica poporului
român şi să ne conducă prin post şi rugăciune
la slăvitul Praznic al Naşterii Domnului
nostru Iisus Hristos şi la bucuria refacerii
unităţii de cuget, simţire şi de rugăciune a
comunităţii române din Franţa.
Felicităm astăzi cu aleasă preţuire şi
bucurie pe ierarhii care sunt în mijlocul
dumneavoastră şi au slujit împreună : înainte
de toate pe Înalt Prea Sfinţitul Nathaniel,
Arhiepiscop de Detroit al Episcopiei
Ortodoxe Române din America, apoi pe Înalt
Prea Sfinţitul Iosif, Mitropolitul Mitropoliei
Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală
şi Meridională, pe Înalt Prea Sfinţitul Adrian,
Arhiepiscop emerit şi pe Prea Sfinţitul
Episcop vicar Marc Nemţeanul.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos,
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea
Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi.
Cu părintească dragoste şi binecuvântare
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Paris
la ceas aniversar
u multă bucurie şi emoţie am
sărbătorit, în zilele de 24-25
noiembrie, împreună cu ierarhii (Înalt
Preasfinţitul Arhiepiscop Nathaniel de Detroit
şi al Episcopiei Ortodoxe Române din
America, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop C
-
11
emerit Adrian şi Preasfinţitul Episcop Marc),
clerul şi credincioşii prezenţi, aniversarea
celor 125 de ani de la acea zi binecuvântată de
septembrie 1882, în care emigraţia română
din Franţa, de la Paris, dobândea biserica sa
proprie, o adevărată catedrală la Sena, în
imediata apropiere a vestitei catedrale Notre-
Dame din Paris.
Era meritul tuturor românilor emigraţi la
Paris în secolul al XIX-lea, atraşi sau împinşi
de raţiuni diverse pe care istoria le
consemnează detaliat. Aceştia s-au organizat
devreme ca o comunitate creştină, având în
mijlocul lor pe arhimandritul Iosafat
Snagoveanul şi slujind într-o capelă
improvizată (Paris, strada Racine). A fost
însă, mai cu seamă, meritul tuturor românilor
din Regatul României, proaspăt declarat
independent (1879-1880), în frunte cu Regele
Carol I, ajutat de marii fruntaşi ai ţării, de
intelectuali şi chiar de cei mai simpli dintre
români, care au putut contribui efectiv la
cumpărarea bisericii, prin intermediul colectei
publice lansate atunci de către guvern.
În acest fel, încă de la inaugurarea ei,
biserica “Sfinţii Arhangheli” din Paris (strada
Jean de Beauvais) era o biserică naţională, cel
dintâi simbol bisericesc al românilor din
străinătate, destinat să adune, să unească şi să
reprezinte pe toţi românii, nu numai din
metropola pariziană, ci din întregul Occident,
căci comunitatea românească de la Paris
devenise o emblemă naţională şi un model de
urmat pentru toate celelalte comunităţi
româneşti din străinătate.
Într-adevăr, la biserica “Sfinţii
Arhangheli” au slujit, mai apoi, clerici dăruiţi
de Dumnezeu cu mult har, dintre care nu
puţini au ajuns mai târziu episcopi sau
profesori la facultăţile de teologie din
România. Dar nu numai atât, ci aici s-au
adunat, precum albinele în jurul fagurelui de
miere, mari personalităţi din toate categoriile
sociale, intelectuale, artistice, politice etc. ale
românilor din Occident. Să amintim numai
numele lui Constantin Brâncuşi, care a fost
cântăreţ al bisericii vreme de mai mulţi ani.
Din nefericire însă, istoria zbuciumată a
celui de-al doilea război mondial şi a
ideologiilor fără-de-Dumnezeu care l-au
provocat şi l-au întreţinut multă vreme în mod
tacit, au umilit ţara noastră, precum ştim cu
toţii, până acolo încât nu mai era libertate, nu
mai era omenie, nu mai era nimic sfânt şi cu
frică de Dumnezeu, iar Biserica retrăia, mai
mult sau mai puţin conştientă, vremurile
marilor persecuţii din primele secole.
Atunci, Biserica de aici s-a dezis de
sistemul impus în România şi s-a organizat
singură, în jurul ierarhiei sale, aşa cum
făcuseră deja şi alte popoare ortodoxe exilate.
Aceasta s-a întâmplat odată cu înfiinţarea
Episcopiei din Europa occidentală de către
Mitropolitul Visarion Puiu, singurul episcop
român care a putut să se refugieze în 1945, a
cărui lucrare a fost continuată de
Arhiepiscopul Teofil Ionescu. În această
vreme, Biserica de la Paris, devenită un
nucleu de rezistenţă bisericească şi patriotică,
a suferit cumplite hărţuiri şi atacuri, prin toate
mijloacele, violenţe care au deschis răni
adânci şi au lăsat urme de neşters.
Pentru noi, cei mai tineri, care trăim
astăzi binefacerile libertăţii redobândite acum
18 ani cu preţ de sânge, nu este uşor să
înţelegem aceste răni nevindecate şi să legăm
firul istoriei lor, pentru a le putea explica şi
aborda. Ca episcop tânăr la Paris, ales şi
hirotonit acum 10 ani, mi-a fost foarte greu să
văd şi să trăiesc faptul că fraţi, de aceeaşi
credinţă în Hristos şi de acelaşi neam, nu pot
să se bucure împreună, nu pot să-şi vorbească,
nu pot, în fine, să slujească Domnului
împreună şi să se împărtăşească din acelaşi
Potir. A trebuit să trecem prin multe necazuri
şi suferinţe, ca să înţelegem ceea ce spunea
profetul Ieremia, că „părinţii au mâncat
aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”
(Ieremia 31,29); ca să dorim şi să ne
-
12
îndemnăm, pe cât ne stă în putinţă, să nu mai
mâncăm şi noi aguridă.
Şi iată că în aceste zile am putut să slujim
din nou împreună, să ne împărtăşim, să ne
bucurăm de această aniversare încărcată de
istorie şi simbolism; să ascultăm din nou,
după zeci de ani, un mesaj transmis Bisericii
„Sfinţii Arhangheli” de către Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul
Părinte Daniel, care cere iertare şi dă la rândul
său iertare; să primim în mijlocul nostru pe
reprezentanţii autorităţilor patriei noastre, în
persoana Excelenţei Sale, Domnul
Ambasador Teodor Backonsky.
Toate acestea reprezintă momente de
comuniune, de bucurie şi emoţie. Dar ele lasă
încă loc spre mai multă deschidere şi
cunoaştere reciprocă, spre mai multă
apropiere smerită şi împreună-slujire, spre
ceea ce ne dorim cu toţii: să-L slăvim pe
Dumnezeu „cu o gură şi o inimă”, să fim ca
fraţii, cu „o inimă şi un suflet” (Faptele
Apostolilor 4,32), aşa cum am primit credinţa
noastră dreaptă de la Domnul nostru Iisus
Hristos şi am păstrat-o secole de-a rândul,
neabătuţi nicidecum de vitregiile vremurilor şi
de toate relele pătimiri.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne întărească
pe toţi, să ne lumineze şi să ne adune laolaltă
tot mai mult şi cât mai des, astfel încât
biserica „Sfinţii Arhangheli” din Paris să-şi
redobândească cinstea cuvenită, menirea
iniţială şi importanţa ei de odinioară!
† Mitropolitul Iosif
THE ORTHODOX CHURCH IN AMERICA THE ROMANIAN ORTHODOX EPISCOPATE OF AMERICA
The Most Reverend Dr. NATHANIEL Popp, Archbishop
The Right Reverend IRINEU Duvlea, Auxiliary Bishop
10 decembrie, 2007
Sf. Muc. Mina, Ermoghen şi Eugraf
Prea Fericirii Sale,
Prea Fericitul Părinte Patriarh DANIEL Palatul Patriarhiei
25, Aleea Dealului Mitropoliei
040163 Bucuresti IV
Fax: +40 21 406 71 72
Prea Fericirea Voastră,
Acum două săptămâni, am avut marea bucurie să slujim o Sfântă Liturghie în Biserica Sf.
Arhangheli Mihail, Gavriil, şi Rafail, din Paris, împreună cu IPS Mitropolit IOSIF,cu IPS
Arhiepiscop ADRIAN, şi cu PS Episcop MARC, cu ocazia împlinirii a 125 de ani dela cumpărarea
acelei bisericii de către Maiestatea Sa Regele CAROL I al României, şi a 115 de ani dela sfinţirea
acestei biserici ca lăcaş de rugăciune pentru creştinii ortodocşi români din Paris. Cu toţii am adus
mulţumire bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra tuturor celor care, de-a lungul
anilor, au intrat să se închine în această sfântă biserică.
Toţi cei de faţă au fost adânc mişcaţi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, de cuvintele Prea Fericirii
Voastre, citite de IPS Mitropolit Iosif, prin care cu părintească dragoste, aţi dat dovadă de multă
înţelegere pentru acei bravi creştini care în vremuri de grea pribegie şi de prigoană s‟au luptat ca să
menţină aprinsă făclia credinţei strămoşeşti libere chiar atunci când unele atacuri păreau că vin chiar
din partea bisericii.
-
13
Suntem convins că cuvintele Prea Fericirii Voastre au reuşit să aline multă durere din sufletul unora
care au trăit prin acele vremuri grele şi dorim şi noi să vă mulţumim pentru ele.
Păstrăm şi amintiri din cele mai plăcute dela momentele petrecute în Bucureşti cu ocazia măreţelor
zile ale înscăunării Prea Fericirii Voastre.
Rămânând al Prea Fericirii Voastre împreună rugător în Domnul Iisus Hristos,
+NATHANIEL,
Arhiepiscop de Detroit şi al Episcopiei Ortodoxe Române din America
Mailing: PO BOX 309, Grass Lake, Michigan 49240-0309
Shipping: 2535 Grey Tower Road, Jackson, Michigan 49201-9120
Chancery Office: 517.522.4800 - Department of Finance: 517.522.3598 - Department of Publications: 517.522.3656
Facsimile: 517.522.5907 - Email: [email protected] - Website: http://www.roea.org
La vocation symphonique de l’Eglise
orthodoxe roumaine de Paris au carrefour de la contradiction épistémologique entre l’Occident et l’Orient, le Sud et le Nord
dans l’ordre français, roumain, russe
I. Dans la perspective de l’évolution française
1) De l’ouverture religieuse de l’Ecole laïque : Le 4 septembrie 2007, le Président de la République
Française, Nicolas Sarkozy, résume l‟actuel moment de l‟histoire humaine par une tentation, un risque
et une conviction : D‟abord, « la tentation de l‟enfermement religieux » devant la porte de l‟Ecole
publique, partiellement fermée au fait religieux. Ensuite, le « risque de la confrontation religieuse qui
ouvrirait la voie à un choc des civilisations ». Enfin; la conviction « qu‟il ne faut pas laisser le fait
religieux à la porte de l‟Ecole. » Avant de voir l‟origine des confrontations inter-religions, inter-
civilisations comme celles entre les premières et les secondes, il faudrait voir aussi bien les
insuffisances de l‟actuelle forme de la laïcité française que la voie pour les guérir ou les éviter.
2) Par les insuffisances de l’actuelle laïcité française . En voici ici trois des conclusions tirées par
Régis Debray dans son Rapport au Ministre de l‟Education Nationale en avril 2002 :
L’Abandon de l’interpénétration des trois personnes divines : Pour l‟esprit quotidien, aplati, affadi par l‟«inculture religieuse », « la Trinité n‟est plus qu‟une station de métro » à Paris.
(RD), alors que les débats millénaires sur la Trinité commencent à révéler la logique du tiers
inclus, dont dépend l’explication et l’orientation de la vraie économie, c’est-à-dire de la vraie vie,
à la fois spirituelle, intellectuelle et matérielle.
L‟Affectation de l‟enseignement religieux dans toutes les écoles, publiques et confessionnelles : «L’inculture religieuse affecte autant les établissements confessionnels que l’Ecole publique »
(RD), alors que le dynamisme des jeunes générations de l‟Europe, surtout depuis 1989, commence
à poser les vraies questions sur la véritable vocation de leur Eglise.
Inséparabilité du principe laïc et de l‟étude religieux :« La faculté d’accéder à la globalité de
mailto:[email protected]://www.roea.org/
-
14
l’expérience humaine (...) implique (...) la lutte contre l’analphabétisme religieux et l’étude des
systèmes de croyances existants. Aussi ne peut-on séparer principe de laïcité et étude du
religieux.”(RD). Par où chercher les faits, les systèmes et les principes religieux ?
A l’itinéraire triadique de la recherche : Parmi les raisons pour lesquelles Jacques Lang, à l‟époque
ministre de l‟Education Nationale, a demandé, en 2001, à Régis Debray de faire un Rapport sur
l‟Enseignement du fait religieux dans l‟Ecole laïque, il mentionne l‟un des derniers livres de Debray,
intitulé Dieu, un itinéraire. Cependant, en tant que sujet de recherche il existe aussi Dieu, trois
itinéraires : l‟itinéraire ascendant de l‟homme vers Dieu, l‟itinéraire descendant de Dieu chez l‟homme,
et l‟itinéraire réascendant de l‟homme chez Dieu. Considérés dans la finalité de leur itinéraire il y
aurait un Dieu totalement et éternellement transcendant, un Dieu-homme et un Homme-Dieu.in un
Dieu-Homme et un Homme-Dieu, En réalité il y a encore Dieu, un itinéraire triadique, en vertu de
l‟interpénétration contradictoire mais indissociable, entre ces trois itinéraires, au point que chacun d‟eux
est, à sa manière, à la fois l‟un et l‟autre et leur témoin médiateur, sans qu‟il cesse d‟être ce qui le
distingue de l‟un et de l‟autre. C‟est là qu‟apparaît la première forme de la contradiction
fondamentalement triadique, dont il reste à voir si et à quel niveau (essentiel, énergétique, économique),
elle peut être comprise, interprétée et utilisée ou évitée.
De l’unique capital fondamental : «La genèse des grandes religions, dit encore le Président de la
République Française, leurs visions de l‟homme et du monde doivent être étudiées, non, bien sûr, dans
un quelconque esprit de prosélytisme, non dans le cadre d‟une approche théologique, mais dans celui
d‟une analyse sociologique, culturelle, historique qui permette de mieux comprendre la nature du fait
religieux». Il y a pourtant une dernière question dont découlent encore d‟autres : Le cadre de l‟approche
théologique est-il, par définition, nuisible à la laïcité? Si oui, quelle est l‟origine de cette nuisance ?
Sinon quels sont les critères qui distinguent les cadres théologiques nuisibles des cadres théologiques
bénéfiques ? Les mêmes questions ne se posent-elles pas aussi pour le cadre d‟une analyse sociologique,
philosophique, historique et surtout juridiques ?
Par le seuil de la poétique religieuse et de la religion poétique : Nous arrivons ainsi au seuil de la
poésie et de la religion, cette dernière au sens étymologique du terme (lier) qui implique ceux de délier
et relier. Elles impliquent une recherche omnidisciplinaire à l‟échelle de l‟histoire réellement universelle
: Depuis les mythes préhistoriques et les philosophies présocratiques, par Jésus-Christ, l‟Apotre Jean et
Jean Damascène, à travers tous les précurseurs et martyrs de tous les horizons, qui, durant des
millénaires, ont contribué, surtout dans les catacombes du XXe siècle, à la préparation de la mutation
symphonique de cette histoire et sa maïeutique de l‟amitié. Mutation esquissée en 1973 dans La
signification universelle de l’Eglise orthodoxe roumaine de Paris, définie la même année dans
Préhistoire, Histoire et Métahistoire de l’Economie Universelle dans la revue NOUVELLE EUROPE
(NE), Arts, Lettres, Sciences, Luxembourg, adoptée, en juin 1976 par l‟Assemblée générale du 3e
Congrès mondial des Poètes et en novembre 1979 par le premier congrès de l‟Eglise Orthodoxe
Roumaine de l‟Europe centrale.
L’An 2002 - Par le mouvement de la gauche vers le centre. Rapport de Régis Debray au ministre de
l‟Education nationale sur L’Enseignement du fait religieux dans l’Ecole laïque .
- Distincton et respect des deux épistémologies
- Refus de la confusion « a. Personne ne peut confondre catéchèse et information, proposition de foi
et offre de savoir, témoignages et compte rendus. Non plus que l‟épistémologie de la Révélation avec
celle de la raison. Le rapport sacramental à la mémoire vise à accroître et à affiner la croyance, le
rapport analytique à accroître et à affiner la connaissance. »
- Définitions énergétiques (et/ou essentielles ?) «Le premier type d‟enseignement, si argumenté et
dialectisé soit-il présuppose l‟autorité d‟une parole révélée incomparable à toute autre, donation
surnaturelle régulée en dernière instance par l‟institution. Le second procède à une approche descriptive,
factuelle et notionnelle des religions en présence, dans leur pluralité, de l‟Extrâme-Orient à l‟Occident,
et sans chercher à privilégier telle ou telle.La Republique n‟a pas à arbitrer entre les croyances, et
-
15
l‟égalité de principe entre croyants, athées et agnostiques vaut a fortiori pour les confessions. » p 23-24
suite : b.,c.,d.,e.f. p 31
7) L‟An 2007 Au mouvement épistémologique de la droite vers le centre :
Lettre du Président de la République Française aux éducateurs.
Du refus du « cadre de l‟approche théologique en faveur du seul cadre « d’une analyse
sociologique, culturelle, historique qui permette de mieux comprendre la nature du fait religieux. »
•Par la permanence du spirituel civilisateur : « Le spirituel, le sacré accompagnent de toute éternité
l’aventure humaine. Ils sont aux sources de toutes les civilisations et l’on s’ouvre plus facilement aux
autres, on dialogue plus facilement avec eux quand on les comprend. »
•Au besoin d‟une culture commune : «l’apprentissage de la différence ne doit pas conduire à
négliger la participation à une culture commune, à une identité collective, à une morale partagée. (..).
Continuité globale à l‟échelle des millénaires : «les héritages de toutes les cultures, de toutes les
civilisations appartiennent à toute l’’humanité. Nous sommes nous-mêmes les héritiers de toutes les
créations de l’esprit humain. (...) Ouvrir nos enfants à l’universel, (..) C’est un accomplissement. » P 8
Continuité réduite seulemnt à quelques siècles ? le monde a besoin d’une nouvelle Renaissance, qui
n’adviendra que grâce à l’éducation. A nous de comprendre le fil qui court depuis l’humanisme de la
Renaissance jusqu’à l’école de Jules Ferry, en passant par le projet des Lumières.
Dans la perspective de Régis Depray ses douze recommandations culminent dans celle de la
création d’un Institut européen en sciences des religions, identifiable sur la scène internationale et dont
la «Vème section (de l’Ecole pratique de hautes études, Sorbonne) serait le fer de lance».
Inutilité d‟une langue nationale ou ethnique ? Il faut contribuer à désamorcer les divers
intégrismes, qui ont en commun cette dissuasion intellectuelle : il faut être d’une culture pour pouvoir
en parler.
C’est en ce sens et sans exclure d’autres confessions de foi, qu’on peut avancer : la laïcité est une
chance pour l’Islam en France, et l’Islam de France est une chance pour la laïcité.
Inutilité de toute langue ? « On ne parlerait pas, à ce propos, d’agiornamento, mais de
ressourcement. Ni d’une laïcité plurielle, ouverte ou repentante, mais plutôt refondée (...) rassurée
d’elle-même. »
Démosthène NACOU
20 décembre 2007
Anunţuri
1. Preşedintele Consiliului Eparhial, arhiepiscopul Nathaniel, preşedintele Consiliului Parohial, dl Mihai Kivu, preşedinta asociaţiei doamnelor ortodoxe române, Irina Luciu, preotul
Constantin TÂRZIU, superiorul Bisericii noastre, preotul Iulian Nistea, preotul Dan Săvan,
ierodiaconul Iosif, diaconul Jean Boboc, vă urează sărbători fericite şi La Mulţi Ani,
mulţumindu-vă pentru toată dragostea şi ajutorul pe care le-aţi arătat şi în anul 2007 faţă de
sfânta noastră Biserică.
2. Aducem mulţumire IPS mitropolit Iosif pentru toată dragostea şi înţelegerea sufletească şi tot ajutor dat comunităţii române a sfintei bisericii „Sfinţii Arhangheli”.
3. Aducem mulţumire Domnului Ambasador Teodor Baconschi, pentru dragostea arătată la prima invitaţie oficială adresată de către Biserica noastră Ambasadei României la Paris.
-
16
Mulţumim Dlui Ambasador pentru mesajul de preţuire la adresa episcopilor noştri şi a
comunităţii primit de la Preşedinţia României prin Dl Bogdan Tătaru-Cazaban, Consilier de
Stat pentru Cultură şi Culte.
4. Mulţumim Doamnei Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român la Paris, şi întregului personal al Ambasadei, Consulatului, Centrului Cultural, pentru prezenţa sau
susţinerea acordate în anul 2007 şi cu ocazia sărbătorilor din 24-25 noiembrie 2007.
5. Mulţumim Majestăţilor lor Regina şi Regele Mihai I al
României pentru mesajul
trimis prin Dna Constantza
Iorga, seful de cabinet al
Secretariatului Majestăţii Sale:
„Leurs Majestés le Roi et la
Reine de Roumanie m‟ont
autorisé de vous remercier
chaleureusement pour
l‟invitation à la divine liturgie
dans l‟Eglise Orthodoxe
Roumaine de Paris, « Les
Saints Archanges », qui fêtera
le 125ème
anniversaire de son
acquisition par la grâce du Roi
Charles Ier de Roumanie, ainsi
que le 115ème
anniversaire de
sa consécration solennelle, le
25 novembre, 2007. […] Le
Roi et la Reine adressent leurs meilleures pensées à Son Emminence l‟archevêque Nathaniel
et à Son Emminence Métropolite Iosif, auxquels Ils joignent Leurs gratitude pour les prières
que vous faites régulièrement, lors de vos liturgies, en commémorant Leurs Majestés, ainsi
que toute la Maison Royale : […] »
6. În mod special aducem mulţumire tuturor care aţi răspuns la apelul Părintelui Constantin pentru cheta întru susţinerea cheltuielilor pentru sărbătoarea de la 25 noiembrie; precum şi
pentru prima renovare a celor patru candelabre mari din 1882 ale sfintei noastre Biserici şi
cele patru mici donate de familia domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1872):
Familia preotului dr. Petre Popescu din Montreal, Canada (1000 Eur)
Dna Porfira Indrieş (800 Eur)
Dl Nelu Nencit (1000 Eur)
Dna Ariana Negropomte (2000 Eur)
Dna Sanda Sfinţescu (800 Eur)
Dna Viviane Ingouf (800 Eur)
Familia Brostain Cociu (800 Eur)
Familia Gheorghe Şerbănescu (2000 Eur)
Familia dr. diacon Jean Boboc (800 Eur)
Familia Barbăneagră (300 Eur)
Familia Dan Galoiu (650 Eur)
Dna Mihaela Marcelli (1000 Eur)
Familia Colas – Familia Dumitrescu (500 Eur)
Familia Teofănescu Nicolae (1000 Eur)
Familia Constantin Surdu (1000 Eur)
Familia Pr. Constantin Târziu (1600 Eur)
-
17
7. Aducem mulţumiri familiilor care au răspuns la apelul Părintelui Constantin Târziu pentru prima renovare a celor două lustre din Biserică (1882): Familia Ing. Teodor şi Nelu Marin
din Bucureşti (2000 Eur); dl Nelu Nencit (2000 Eur). Lustrele vor fi renovate în cursul
anului 2008.
8. Aducem mulţumire familiei Taran Alexandru şi Ada, în memoria fiicei lor Elena, pentru renovarea celor patru mici lustre laterale şi a lustrelor de pe sfântul iconostas (600 Eur) –
renovare în cursul anului 2008.
9. Aducem mulţumire pentru tot ajutor dat, material, financiar, sfintei noastre Biserici, pentru toată participarea la sfintele slujbe din Biserica noastră.
10. Şi anul acesta, ca şi anul trecut, de Bobotează, după Sfânta Liturghie, vom merge la Sena, lângă Notre-Dame, în procesiune, pentru sfinţirea apei celei mari.
11. Mulţumim Dlui Dragoş Schenkel, artist fotograf, pentru expoziţia cu titlul „Emigraţia politică a românilor şi Biserica ortodoxă Română din Paris”. Dl Schenkel a făcut o donaţie
de 800 Eur
12. Vă amintim deschiderea unui cont special pentru renovarea Bisericii în interior.
13. Sumele donate vor putea fi deduse pe declaraţia de impozit la rubrica nr.7 „Dons à des organismes … ou associations”. Se declară suma donată, se pune chitanţa fiscală de la
Biserică pentru suma totală, iar organul de stat deduce 60% pentru donaţie şi 40% pentru
impozit. Exemplu: 1000 Eur donaţi la Biserică se plăteşte impozit doar pe 400 Eur. Nu se
donează la Biserică 1000 Eur, statul vă ia oricum pe 1000 Eur la impozit.
Fie ca Bunul Dumnezeu, prin Pruncul Iisus, să înmulţească în viaţa voastră tot darul făcut în sfânta
noastră Biserică, la sfintele noastre mănăstiri din Ţara Românească întregită, pentru că, dragii mei,
spun bătrânii „Dar din dar se face rai” şi „Mai fericit este a da decât a lua”. Singuri, fără dragostea
Voastră şi darul vostru, nici noi slujitorii, dar nici voi binefăcătorii nu puteam să ne bucurăm în anul
2007 de toate darurile Sfântului Duh revărsate peste noi. Am avut multe cheltuieli, dar am avut mai
multe bucurii ! Să mulţumim Bunului Dumnezeu !
A Dvs întru toate rugător,
Părintele Constantin Târziu
Biserica Ortodoxă Română din Paris
Motto:
« La vie d'un peuple se fonde et se perpétue par sa
spiritualité. Quand ce peuple est menace dans sa
liberté, dans son existence même, c'est par sa
spiritualité qu'il subsiste et survit. L'église des Saints-
Archanges est, pour la Roumanie, non loin de Notre-
Dame, ce lieu spirituel, gardien de la vie envers et
contre toutes les vicissitudes historiques et personnelles
qui la, se transforment en espérance. »
(Eugène IONESCO, de l'Académie française, membre
de la communauté orthodoxe roumaine de Paris)
În inima Cartierului Latin (cartierul şcolilor, cu
Sorbona şi Collège de France), nu departe de
Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei
- rive gauche), la câţiva paşi mai sus de Saint
Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a
Parisului), şi puţin mai jos de Sfânta Genoveva
(ocrotitoarea parizienilor),
se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris,
cu hramul „Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfinţii
Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”,
la 9 bis, rue Jean de Beauvais.
Biserica Ortodoxă Română din Paris este,
alături de cea rusească din strada Daru şi de
cea grecească din strada Bizet, una din cele
trei catedrale ale Ortodoxiei în Oraşul
Luminilor. Cu slujbe în limba română şi un
-
18
cler român, biserica din strada Jean de
Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de
ani un fel de a doua ambasadă, culturală şi
spirituală, a României în capitala Franţei, şi
reprezintă până astăzi o oază de românitate şi
ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt
exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie
studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin
Paris.
Biserica, monument de arhitectură pentru
Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de
cultură şi spiritualitate pentru România,
poartă această dublă încărcătură şi moştenire
istorică.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la
30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei,
Charles V, în amintirea cancelarului său,
cardinalul Jean II de Dormans, episcop de
Beauvais. Acesta, mort în 1373, a întemeiat
Colegiul de Dormans în 1370, iar biserica
urma să fie capela acestui nou colegiu al
Cartierului şcolilor din Paris. Ca să onoreze
până la capăt testamentul şi memoria
cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca
protector al bisericii pe sfântul apostol şi
evanghelist Ioan Teologul, şi a încredinţat
construcţia propriului său arhitect, Raymond
du Temple, celebru deoarece contribuise la
edificarea palatului Luvru şi a catedralei
Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a
început lucrarea la începutul anului 1375, cu
cei mai buni meşteri zidari şi sculptori ai
Franţei, cu care lucrase până atunci la palatul
Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-
Beauvais s-a încheiat în 1380, şi la 29 aprilie
a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul
Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc
însă decât la 29 noiembrie 1382, de
sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.
Ca o mişcătoare coincidenţă, exact 500 de
ani mai târziu, în 1882, biserica este
cumpărată de Regatul României.
În această capelă, o bijuterie a goticului
târziu, s-au rugat de-a lungul timpului
François-Xavier (1506-1552), Ignaţiu de
Loyola (1491-1556) – cofondatori ai ordinului
iezuit –, Cyrano de Bergerac (1619-1655),
Nicolas Boileau (1636-1711), fraţii Perrault
(sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) şi
alte nume celebre ale lumii intelectuale şi
ecleziastice franceze. Unii au fost elevi, alţii
profesori ai Colegiului Dormans-Beauvais.
După ce a suferit vicisitudinile Revoluţiei
franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul
lui Napoleon. În 1865 o comunitate de
dominicani cumpără biserica, o restaurează şi
o împodobesc cu vitraliile care există până
astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franţa
secolului al XIX-lea pentru congregaţiile
catolice: în noiembrie 1880, la doar
cincisprezece ani de la cumpărarea locaşului,
dominicanii sunt expulzaţi din Franţa în urma
violentului decret anti-congregaţionist din
acel an. Dominicanii vând la repezeală unor
întreprinzători constructori, care schimbă
definitv destinul vechiului colegiu: biserica
este lăsată în paragină (cu gândul poate că aşa
se vor obţine autorizaţiile spre a fi demolată),
şi clădiri de locuinţe se construiesc strâns în
jurul ei. Totuşi, Providenţa pregătise altceva
pentru acest lăcaş de cult.
Pe de-o parte, Ministerul culturii francez
se sesizează, şi clasează capela monument
istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează
de la pieire.
Pe de altă parte, românii căutau, în acelaşi
timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât
capela improvizată din strada Racine, unde
prima parohie a fost fondată în anul 1853.
Într-adevăr, simpatia şi admiraţia
românilor pentru Franţa face ca Parisul să
-
19
devină prin anii 1830-1840 principalul oraş
universitar occidental unde tineretul Ţărilor
Române era trimis spre a se forma. Aceşti
tineri, care fondau prin 1845 o „Societate a
studenţilor români din Paris”, dimpreună cu o
bibliotecă şi o sală de întâlniri, sunt cei care
vor fi motorul Revoluţiei române de la 1848
(iar mai târziu creatorii României moderne).
În mijlocul acestor tineri entuziaşti soseşte la
Paris, pe la sfârşitul anului 1852 sau începutul
lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul,
el însuşi membru al efemerului guvern
revoluţionar valah de la 1848. El înfiinţează o
capelă ortodoxă românească, care este
recunoscută oficial de guvernul francez în
noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil
din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin,
Capela Română din Paris funcţionează aici
până în 1882, când clădirea primeşte aviz de
demolare, în urma planurilor de extindere a
laboratoarelor Facultăţii de Medicină.
Proiectul de cumpărare a « capelei
dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de
Beauvais, primeşte susţinerea deplină a
guvernului regelui Carol I al României
(încoronat cu doar un an în urmă) şi a mai
tuturor familiilor boiereşti ale vremii. O
subscripţie publică este de asemeni deschisă.
Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais
este cumpărată de guvernul Regatului
României în septembrie 1882, cu participarea
financiară şi morală a tuturor românilor, ca o
profeţie a ceea ce ea avea să devină: o punte
în schimbul spiritual între România şi Franţa.
Resfinţită în 1892 – de către episcopul
Inochentie Ploieşteanul – biserica a avut o
pleiadă de preoţi superiori de valoare,
profesori la facultăţile de teologie sau viitori
episcopi în România.
În 1948, când comunismul s-a instalat în
România postbelică, comunitatea decide să se
separe administrativ de Patriarhia Română,
înţelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă
nu mai are libertatea deplină a propriilor
decizii. Începe o perioadă dificilă de
rezistenţă creştină activă faţă de invazia
comunistă, cu susţinerea unor mari
personalităţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran
sau Eugen Ionescu, şi sub oblăduirea canonică
a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar
după retragerea şi moartea acestuia, sub
omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost
superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea
război mondial).
Administrată din 1948 şi până astăzi de
asociaţia cultuală de drept francez APCOR
(Association pour la pratique du culte
orthodoxe roumain à Paris), Biserica participă
şi astăzi din plin la viaţa spirituală şi culturală
a românilor din regiunea pariziană, sub
îndrumarea duhovnicească a preotului paroh
stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoţii
Iulian Nistea şi Dan Săvan.
În zilele de 24-25 noiembrie 2007,
comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de
ani de la cumpărarea bisericii şi 115 ani de la
sfinţirea ei. Au luat parte la festivităţi
Excelenţa Sa domnul Teodor Baconschi,
ambasador al României la Paris, doamna
Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural
Român din Paris, alţi membrii ai ambasadei şi
consulatului României în Franţa. Au slujit
mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul
Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian
(Hriţcu), episcopul Marc (Alric), dimpreună
cu un sobor de preoţi şi diaconi.
[acest mic istoric al Bisericii a fost scris
recent de Pr. Iulian Nistea, pentru situl web
al Bisericii – www.EgliseRoumaine.com ;
toate sugestiile concrete privind completarea
şi îmbunătăţirea lui sunt binevenite]
http://www.egliseroumaine.com/
-
20
Lucian BLAGA (1895-1961) Philosophe, poète, écrivain roumain // Filozof, poet, dramaturg român
Cantique de Noël pour Dorli
Dans l‟humble poulailler, là-bas, il dort,
le nourrisson, qu‟ignore encore son Père.
Á son chevet, en pleurs, soupire sa Mère :
elle a donné la vie à Bethléem,
et il lui manque les couches en lin ;
tout lui fait défaut : l‟eau à prix d‟or,
bougies, le linge, les bas en laine,
voire même, une bonne marraine.
Joseph, laisse son auréole sur la patère,
sort dans le bourg, où les chiens naguère
aboyaient. Il fait noir dans la nuit,
les heures traînent, l‟étoile luit, mais…
la mère ne quitte pas son nouveau-né.
Soudain, un ange, compagnon du ciel,
arrive enfin, afin de leur servir d‟autel.
Dans la nuit il embrase, de plein gré, son doigt
et l‟ange de Dieu brûle,
tel une chandelle de soie.
Colindă pentru Dorli
Doarme colo în poiată
pruncuşor fără de tată.
Şi măicuţa mama lui
se tot plânge boului
c-a născut în Vifleim,
n-are scutece de in,
n-are apă, n-are faşă,
nici opaiţ, nici nănaşă.
Iosif cercul de pe cap
În cuier şi l-a lăsat
şi-a plecat unde-a plecat
ca să-l latre cânii-n sat.
Noaptea-i neagră, ceasu-i lung,
stă măicuţa lângă prunc.
Să le ţie de urât
înger-nalt s-a coborât.
Şi în noapte înadins
degetul şi l-a aprins.
Arde îngerul lui Dumnezeu
ca o lumânare de său.. Traducere
Liviu Popescu
Buletinul Bisericii Ortodoxe
Române din Paris, Sfinţii
Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail
9 bis, rue Jean de Beauvais
75005 PARIS
Nr. 24-25 – decembrie 2007
Redactori responsabili :
Prof. Dr. Titus Bărbulescu, Diacon
Jean Boboc
Tehnoredactare : Pr. Iulian Nistea
„Hristos se naşte, măriţi-L”.
An Nou fericit.
Ai Dvs. rugători şi doritori de tot binele,
Pr. Constantin Târziu, Pr. Iulian Nistea, Pr. Dan Savan Ierod. Iosif Vlad, Diacon Jean Boboc, Diacon Viorel Gala Nedelcu