Intrebarea nr.1- Biostatistica: definitia, bazele teoretice, obiective si compartimente.

DEFINITIA

Pentru a intelege conceptual de biostatistica, este necesara definirea notiunii de statistica. STATISTICA- o stiinta sociala, ce studiaza partea cantitativa a fenomenelor sociale de masa in legatura strinsa cu particularitatile lor calitative in conditii concrete de spatiu si timp.BIOSTATISTICA- statistica care studiaza aspectele legate de medicina si ocrotirea sanatatii. Se mai intilnesc urmatoarele definitii: 1. Biostatistica este ştiinţa care studiază legităţile fenomenelor în masă prin metoda indicatorilor generali.2. Biostatistica este o ştiinţă socială de sinestătătoare, care studiază aspectul cantitativ al fenomenilor sociale în masă în corelaţie cu aspectul calitativ, care permite prin metoda indicatorilor generali studierea legităţilor fenomenelor studiate, a proceselor economice importante, a vieţii cotidiene şi sănătăţii populaţiei,a organizării sistemului de sănătate.3. Biostatistica este o disciplină socială, care studiază particularităţile cantitative ale fenomenelor în mase, în strânsă corelaţie cu particularităţile lor calitative.

Biostatistica, studiază nu evenementele unitare, ci fenomenele sau evenimentele care se petrec în mase.

BAZELE TEORETICE ALE BIOSTATISTICII

Teoria probabilităţiiTeoria probabilităţii studiază măsura posibilităţii de apariţie a unui caracter în grupa studiată pe care matematicii îl numesc „eveniment întâmplător”. Exemplu: Necătând la faptul că fiecare chemare a Urgenţei medicale este întâmplătoare, în totalitatea lor aceste chemări se repartizează din zi în zi şi din oră în oră după o anumită legitate, în acest mod pe baza lor noi putem presupune cu ce probabilitate vor fi efectuate chemările urgenţei în zilele următoare. Probabilitate se numeşte măsura posibilităţii apariţiei evenimentului întâmplător în condiţiile concret date. Se înseamnă această măsură, noţiune prin litera latină „p” mic. Probabilitatea apariţiei evenimentului întâmplător în totalitatea selectivă se determină prin raportul următor:

p≃mn unde „m” este numărul evenimentelor care sau produs / la „n” –

numărul total de evenimente posibile. Probabilitatea apariţiei evenimentului se găseşte în limitele de la 0 până la 1.Pentru probabilitatea apariţiei evenimentului întâmplător avem o altă mărime, numită „alternativa” – sau contraprobabilitatea, sau probabilitatea absenţei, neproducerii evenimentului întâmplător, care se înseamnă prin litera „q” şi care se calculează în felul următor:

q≡n−mn sau

q≡1−mn sau q≡1−p

probabilitatea apariţiei evenimentului se găseşte în limitele de la 0 până la 1.

Legea cifrelor mariLegea cifrelor majore pentru studiul totalităţii selective se caracterizează prin doua legităţi:Pe măsura majorării numărului de observaţii, rezultatele cercetării tind să reflecte rezultatele totalităţii statistice generale.

La atingerea unui număr anumit de unităţi de observaţii în totalitatea selectivă rezultatele totalităţii selective maximal se vor asemăna cu rezultatele totalităţii generale.

Pentru argumentarea acestor două teze teoretice în matematică se aplică două modele simple ca: aruncarea monedei, sau cutia cu bile albe şi negre care simbolizează fenomenul studiat. În cazul cutiei cu bile albe şi negre, necunoscute la număr, vom afla proporţia lor dacă le vom scoate una câte una, repetat în câteva serii crescânde la număr. În rezultat vom observa că cu creşterea numărului de scoateri, proporţia bilelor albe şi negre tot mai puţin diferă, până această diferenţă dispare de tot iar proporţia bilelor se egalează cu cea din cutie. Adică, cu cât numărul de observaţii este mai mare, cu atât rezultatul proporţiei este mai veridic, iar la atingerea unui număr anumit de observaţii diferenţa aceasta este atât de mică încât nu mai are vre-o însemnătate.

OBIECTIVE

identificarea particularităţilor sănătăţii populaţiei şi factorilor determinanţi ale ei;

studiul datelor despre reţeaua de instituţii medicale, despre activitatea lor şi a cadrelor medicale.

COMPARTIMENTE

Statistica sanatatii populatiei.Statistica ocrotirii sanatatii.Statistica managementului de profilaxie, tratatment si a altor activitati in medicina.

2. Obiectul de studiu și metodologia statisticii și biostatisticii.

Obiectul de studiu al statisticii - fenomenele sociale de masă sau de tip colectiv. Particularitățile fenomenelor de masă:

- este nevoie de un nr mare de cazuri individuale pentru a pune în evidență esența din punct de vedere statistic.

- se caracterizează prin variabilitate mare în timp și în spațiu.- au caracter nedeterminat și se produc în condiții de incertitudine.- statistica le studiază din punct de vedere cantitativ în condiții concrete de timp și

spațiu.- se realizează trecerea de la datele individuale numeroase la un sistem de indicatori

specifici unei colectivități.Așadar, obiectul statisticii îl reprezintă studiul cantitativ al fenomenelor de masă în scopul cunoașterii legităților lor de manifestare la nivelul întregii colectivități.

3.Istoricul apariţiei si etapele de dezvoltare a statisticii.

Statistica este ştiinţa ce studiază aspectele cantitative ale fenomenelor şi proceselor din cadrul naturii, tehnologiei şi societăţii şi se diferenţiază in funcţie de domeniul studiat.Cuvîntul statistică a pătruns in literatura de specialitate abia in secolul XVIII. Rădăcinile istorice ale statisticii moderne sunt:

1. Statistica practică2. Statistica descriptivă3. Aritmetica politică și calculul probabilităților

Statistica practică-datează peste 4 milenii.Ea serveşte unor scopuri fiscale,demografice si administrative.

Ca ştiinţă statistica s-a dezvoltat in 2 direcţii:statistica descriptivă,apărută in Germania, şi care s-a dezvoltat in paralel cu practica statisticii în cadrul universităţilor.Caracteristică acestei direcţii este că ea se rezumă la descrierea fenomenelor sau a unor părţi ale acestora fără să se ocupe şi de cunoaşterea regularităţilor care se ocupau in interiorul lor.A doua direcţie a aparut in Anglia,şcoala aritmeticii politice.Numele şcolii provine de la lucrarea lui William Petty(1623-1687).Obiectul de bază fiind găsirea regularităţilor ce se produc în manifestările sociale si economice.

Spre sfârsitul secolului 19 si începutul secolului 20, statistica înregistreaza o noua etapa a evolutiei sale, prin extinderea si perfectionarea metodelor specifice de investigare, prin introducerea pe scara larga a instrumentului matematic în prelucrarea si analiza statistica a datelor, prin orientarea gândirii statistice spre interpretarea analitica a fenomenelor de masa si obtinerea de concluzii inductive şi deductive.

Aparitia şi dezvoltarea tehnicii electronice de calcul a impus regîndirea locului şi rolului statisticii în procesul de cunoaştere şi predicţie a fenomenelor atît in plan teoretic cît şi practic.Acestea cu atît mai mult că au aparut ştiinţe ca:econometria, biometrie, psihometrie,sociometrie. La acestea se adaugă cibernetica, managmentul, marketingul.Tuturor acestor discipline, statistica le oferă din plin serviciile devenind ştiinţă metodologică.

4. Metode de cercetare utilizate in biostatistica.

- Metoda matematică

- Metoda statistică

Ambele metode presupun : Orice studiu ştiinţific se bazează pe calcule şi procedeie matematice. Statistica, prin intermediul matematicii calculează diverşi indicatori necesari pentru generarea şi testarea ipotezelor de cercetare cum ar fi: calcularea indicatorilor relativi şi medii şi a veridicităţii lor, analiza corelaţiei şi a regresiei, determinarea pragului de semnificaţie şi a diferenţei semnificative statistice, etc.

- Metoda observăriiConstă în urmărirea desfăşurării unor fenomene pentru a le putea analiza în dinamică, sau prin

compararea lor, ca apoi să se realizeze sinteza caracteristicilor lor esenţiale.

- Metoda epidemiologicăPrezintă un studiu corelativ al fenomenelor de sănătate publică cu factorii de risc. Se utilizează diverse

tipuri de cercetare ca: studiul descriptiv, cohortă, caz-control, experimental etc.

- Metoda istoricăÎn cadrul acestei metode se utilizează compararea evoluţiei fenomenelor din punct de vedere istoric:

prezent – trecut. Se analizează dinamica fenomenelor în timp

- Metoda sociologicăStudiază aspecte sociologice cu referire la individ în societate sau grupurile de oameni: comportamente,

atitudini etc.Utilizează în scop de cercetare intervievarea, chestionarea, observarea directă şi analiza surselor de informaţie ( arhive, monografii), inclusiv meta – analiza.

- Metoda economicăPrin intermediul ei se studiază modul de influenţă a aspectelor economice asupra sănătăţii populaţiei, cît

şi cum influienţează nivelul sănătăţii populaţiei asupra economiei unei ţări

- Metoda experimentală

Presupune efectuarea unor experimente în condiţii create special în laborator sau în teren, unde se studiază modul în care se modifică diferite fenomene şi caracteristici ale acestora

- Metoda psihologică Presupune studierea diverselor aspecte psihologice legate de memorie, gîndire, senzaţii, percepţii,

caracter, temperament, etc. Utilizând diverse metode specifice psihologiei, inclusiv testarea psihologică.

5 Metode de colectare a datelor

Principalele metode de colectare sau de culegere a datelor sunt:

- observarea directă

- experimentele

- sondajele

Observarea directă este cea mai simplă metodă de obţinere a datelor statistice şi constă din observarea şi înregistrarea directă (nemijlocită) a datelor dintr-un anumit eşantiion sau populaţie statistică

Experimentele reprezintă o metodă de a obţine date statistice prin proiectarea şi planificarea modalităţii de obţinere a datelor statistice respective.

Sondajele statistice reprezintă o metodă de culegere a datelor statistice, ce constă în obţinerea de informaţii de la diferite categorii de populaţii, referitoare la opţiunile politice, economice sau alte date (venituri, consumuri etc.)

Tehnicile de sondaj utilizează:

-interviuri (directe, telefonice)

-chestionare (directe, prin poştă, e-mail, internet)

Pentru analiza datelor statistice şi pentru decizie se utilizează şi date obţinute prin metode de simulare , indiferent de metoda de colectare a datelor, pentru inferenţa statistică este importantă eşantionarea datelor

Metode de analiză statistică

Analiza statistică presupune aplicarea unor metode de calcul datelor sau

şirurilor de date statistice în vederea:

testării anumitor calităţi, caracteristici ale acestora

stabilirii existenţei unei relaţii între acestea

determinarea tipului de relaţii dintre acestea

determinarea semnificaţiei relaţiei dintre date

În statistică există 2 mari categorii de metode:

- parametrice

-non parametrice.

Metodele parametrice sunt metode care se utilizează exclusiv în ştiinţele

exacte ,aplicându-se în general dalor intervale. Datele cărora li se aplică trebuie

să aibă o distribuţie normală. Sunt cunoscute ca fiind metode foarte riguroase, cu

“greutate” ştiinţifică. Datorită rigidităţii lor privind calitatea datelor aceste

metode NU SE UTILIZEAZĂ în ştiinţele sociale şi deci nici în turism.

Metodele non parametrice. Acestea se aplică datelor nominale, ordinale sau intervale. Distribuţia normală a datelor nu este o condiţie pentru a putea fi utiilizate în metode non parametrice. Aceste metode nu sunt la fel de ‚rigide’ ca cele parametrice dar sunt mult mai ‚robuste’ şi flexibile.

6. Totalitatea (colectivitatea) statistică Defi niţia:

totalitatea statistica reprezintă un număr de elemente (unităţi de observare) omogene, luate împreună în baza unui factor comun în anumită perioadă de timp şi spaţiu. Numărul de unităţi de observare determină volumul totalităţii supuse studiului şi se notează prin litera „n”. După volum deosebim două tipuri de totalităţi statistice: • Totalitatea integrală (generala, „univers statistic”) • Totalitatea selectivă Totalitatea selectiva are următoarele caracteristici de bază: ¾ trebuie sa deţină caracteristice de bază de care dispune cea integrală; ¾ trebuie sa dispună de un volum. Metodele de selectare a totalităţii selective: • cercetarea prin sondaj • cercetarea monografi că • cercetarea selectivă: ¾ aleatorie ¾ mecanică ¾ tipică. Cercetarea prin sondaj se bazează pe o metodologie precisă, unitară, valoarea rezultatelor depinzând de efectuarea ei corectă ştiinţifi c. Această cercetare nu permite să se tragă concluzii generale, valabile pentru totalitatea integrală, fi ind mai mult o metodă de investigaţie preventivă unui studiu de mare volum. De obicei se efectuează pe baza unui eşantion mic. Cercetarea monografi că e un studiu selectiv în care limitarea volumului eşantionului e completată cu o aprofundare a cercetării caracteristicilor esenţiale. Acest tip de eşantion poate fi limitat în cazul unui examen medical clinic cu un scop bine determinat (stabilirea gradului de răspândire al unei boli sau al unui grup de boli din aceeaşi clasă). Tot astfel de cercetări pot fi aplicate pe un eşantion mic după spaţiu, dar majorat în volum după timp, adică în dinamică (studiul natalităţii, mortalităţii pe o perioadă de mai mulţi ani într-o circumscripţie rurală, dar într-o strânsă legătură cu factorii social-economici, sanitaro-igienici etc.). Cercetarea selectivă – studiul selectiv reprezentativ pentru totalitatea integrală şi care poate fi efectuat prin selecţia: - aleatorie (întâmplătoare, randomizată simplă) se efectuează prin extrageri din liste în care sunt înregistrate toate cazurile individuale fără nici o grupare sistemică prealabilă. O metodă frecventă de selecţie aleatorie este tragerea la sorţi; Noţiuni de bază. Metode statistice 28 BIOSTATISTICA 29 - mecanică (sistemică) – este o metodă superioară celei aleatorii, deoarece fi ecare unitate de observaţie are şanse egale să fi e aleasă. Selecţia eşantionului se face după modelul de şah sau cazurile de evidenţă sunt ordonate în ordine alfabetică sau localităţile sunt aranjate după hartă şi se selectează fi ecare a 4-a, a 6-a ori a 10-a, în funcţie de pasul de numărare. În acest mod se obţine o selecţie teritorială uniformă. Intervalul se calculează astfel ca eşantionul să cuprindă de la 5 până la 10% din totalitatea integrală. De exemplu, 10% – atunci: , fi ecare al 10-lea; etc. Calea aceasta de selectare, deşi răspândită, este anevoioasă de înfăptuit. Avantajul constă numai în simplitatea selectării eşantionului, în timp ce exactitatea rezultatelor cercetării poate avea erori mari, fi indcă nu se ţine cont de frecvenţa reală de răspândire a fenomenului, de dispersia lui în spaţiu; - tipică (stratifi cată) (proporţională cu mărimea eşantionului) – urmăreşte scopul selecţiei unităţilor de observaţie din grupurile tipice ale “universului statistic”. Pentru început, în cadrul “universului statistic” toate unităţile de observare se grupează după anumite caracteristici în grupuri tipice (de exemplu, vârstă,

sex sau după intensitatea frecvenţei fenomenului). Din fi ecare grup, pe cale aleatorie sau mecanică, este selectat un anumit număr de unităţi astfel ca raportul după caracteristici în eşantion să fi e acelaşi ca şi în totalitatea integrală. Dacă e nevoie să se facă o nouă stratifi care cu scopul obţinerii unui grup şi mai omogen, metoda în cauză se numeşte tipică stratifi cată cu mai multe trepte. Avantajul ei este că fenomenele studiate pot fi mai uniform reprezentate şi deci şi eşantionul va fi reprezentativ; - în cuiburi (în serii, în clastere) – aici din totalitatea integrală se selectează nu unităţi individuale, ci serii (microzone), localităţi care sunt ulterior examinate în întregime. Distribuţia datelor în totalitatea selectivă poate fi alternativă (Da/ Nu), simetrică (normală) şi asimetrică.

7. Observarea statistică

Planul lecţiei1. Observarea statistică: definire, clasificări;2. Surse de date statistice;3. Programul observării statistice;4. Metode de observare statistică special organizate;5. Erorile observării statistice. Controlul datelor statistice.

1. Observarea statistică: definire, clasificări Observarea denumită şi culegerea (înregistrarea) datelor reprezintă prima etapă a

procesului de cercetare statistică.În sensul cel mai general, observarea statistică constă în culegerea unitară a datelor despre

unele caracteristici în prealabil stabilite de la unităţile care au fost incluse în obiectivul de cercetare statistică, după un program riguros elaborat.

La efectuarea observării statistice trebuie să se ţină seama de unele recomandări generale ca:

- datele culese cu privire la însuşirile proprii fenomenului observat trebuie să fie autentice;- caracterizarea colectivităţilor supuse studiului se bazează pe observaţii culese

pentru fiecare unitate componentă a colectivităţii sau pentru o parte sufficient de mare a acestora;

- datele obţinute prin observarea statistică trebuie să îndeplinească atât condiţia de volum cât şi de calitate;

- datele statistice trebuie să se prezinte ca un material informativ complet şi unitar atât sub aspectul organizatoric cât şi al conţinutului.

Existenţa mai multor metode de observare statistică prezentând particularităţi de conţinut şi metodologie face posibilă clasificarea lor în funcţie de mai multe criterii.

Un prim criteriu de clasificare este acela al gradului de cuprindere al numărului de unităţi în procesul de observare. În funcţie de aceasta, întâlnim observări totale şi observări parţiale. Observarea totală presupune înregistrarea după criterii unitare a datelor - potrivit programului de observare - de la toate unităţile colectivităţii. Ţinând seama de posibilităţile de obţinere a informaţiei, observările totale sunt: recensământul şi raportările statistice cunoscute şi sub denumirea de dări de seamă. Observările parţiale presupun că datele se obţin numai de la o parte a unităţilor colectivităţii, parte care poate să fie reprezentativă sau nu în raport cu întreaga colectivitate.

Un alt criteriu de clasificare are în vedere modul în care este caracterizat fenomenul. Din acest punct de vedere se întâlnesc observări statice şi observări dinamice. Observaţiile statice sunt folosite pentru a culege date cu privire la volumul şi structura unei colectivităţi statice delimitată ca volum şi circumscrisă în aceleaşi condiţii de timp, adică la un moment dat. Observările dinamice au ca obiect înregistrarea unui proces ce evoluează în timp. În cadrul observărilor statice se includ recensămintele şi în general orice inventariere statistică indiferent de colectivitatea la care se referă, iar celelalte observări statistice totale sau parţiale, care înregistrează fenomenele în continua lor transformare sunt observări cu caracter dinamic.

Din punct de vedere al modului de organizare observările statistice pot fi observări cu caracter permanent, deci, în mod sistematic intră date statistice în sistemul informaţional şi observări speciale care vin să completeze pe cele permanente, organizându-se de fiecare dată când este necesar.

Din punct de vedere al timpului de efectuare se pot întâlni observări curente, periodice şi unice.

La selectare metodei de culegere a datelor se ţine seama de natura fenomenelor studiate, de modul de organizare a activităţii agenţilor economici, de posibilităţile de înregistrare a fenomenelor, de mijloacele tehnice de prelucrare existente la un moment dat.

2. Surse de date statistice preluarea datelor din documente de evidenţă primară, documente contabile şi

financiare, documente de personal, documente de stare civilă, documente vamale etc. în care au fost înregistrate în alte scopuri;

extragerea datelor necesare din publicaţii statistice (Anuarul statistic al României, Buletine statistice lunare sau trimestriale pe diverse domenii);

organizarea unor înregistrări speciale de către organismele de statistică.

3. Programul observării statisticeCulegerea datelor necesită numeroase operaţii efectuate în conformitate cu programul

special elaborat care trebuie să cuprindă o serie de probleme metodologie şi organizatorice.

Principalele probleme, care trebuie rezolvate pentru realizarea unei observări statistice, se referă la: scopul observării; obiectul observării; programul observării propriu-zise: unitatea de observare; timpul şi locul observării; formularele; instrucţiunile; problemele organizatorice necesare desfăşurării normale a operaţiei de culegere a datelor.

Scopul observării se determină în funcţie de necesităţile specifice de informaţii pentru domeniul în care se organizează cercetarea şi care se încadrează în scopul general al acesteia. Corespunzător obiectivului final urmărit de cercetarea statistică respectivă se pot delimita obiectivele parţiale care, în cazul observării statistice, se vor referi concret la volumul şi calitatea datelor necesare.

Obiectul observării îl formează colectivitatea de fenomene despre care urmează să se culeagă date statistice. Colectivitatea supusă observării trebuie delimitată ca volum, în timp şi spaţiu, indiferent dacă este o colectivitate statică sau o colectivitate dinamică. De remarcat este faptul că nu întotdeauna obiectul cercetării coincide cu obiectul observării. Astfel, în cazul când se foloseşte o observare parţială, colectivitatea observată este mai mică decât colectivitatea totală. Indiferent însă, de felul observării utilizate este necesar ca atunci când caracterizarea finală se referă la întreaga colectivitate să se definească nu numai colectivitatea parţială - pentru care se culeg datele - ci şi cea totală pentru care se generalizează rezultatele. În cazul fenomenelor cu un grad mai mare de complexitate, colectivitatea se structurează pe subcolectivităţi cu un grad mai mare de omogenitate. Aceste subcolectivităţi pot fi observate separat sau împreună cu întregul ansamblu.

Programul propriu-zis al observării este format din totalitatea caracteristicilor pentru care urmează să se culeagă date de la toate unităţile colectivităţii. Programul observării se concretizează în întrebări care sunt înscrise în formulare statistice şi la care trebuie să se obţină răspunsuri cu privire la nivelul de dezvoltare sau la forma lor de manifestare. De menţionat faptul că, în programul observării trebuie să se includă acele caracteristici care prezintă interes pentru cercetarea statistică şi sunt esenţiale, adică răspund direct obiectivului stabilit. Întocmirea corectă a unui program de observare este nerealizabilă fără consultarea specialiştilor din domeniul care face obiectul observării.

Unitatea de observare poate să fie simplă sau complexă. Definirea unităţilor de observare, indiferent de felul lor, trebuie să se facă pe baza unor elemente clare, care să permită înţelegerea unitară a noţiunii respective de către toate persoanele care culeg datele. De regulă, definirea unităţii trebuie să fie însoţită de exemple de manifestare concretă sub care se pot întâlni diferite cazuri. De asemenea, la definirea unei unităţi de observare trebuie să se ţină seama şi de felul colectivităţii (statice sau dinamice). Astfel, unităţile colectivităţii statice există la momentul dat ca entităţi de sine stătătoare, bine determinate, cu o dimensiune precisă. Spre deosebire de acestea, unităţile colectivităţilor dinamice (fenomenele apar, se dezvoltă, dispar în decursul unei perioade) pot fi înregistrate numai pe intervalul respectiv, numărul lor la un anumit moment fiind lipsit de sens. La definirea unităţii de observare trebuie să se ţină seama şi de necesitatea de a asigura comparabilitatea datelor pe plan teritorial şi în dinamică.

Timpul observării. Pentru efectuarea unitară a observării statistice trebuie să se precizeze atât timpul la care se referă datele culese, cât şi timpul când se face înregistrarea. Timpul la care se referă datele nu trebuie confundat cu timpul înregistrării. De regulă, timpul observării este considerat acela la care se referă datele culese şi poate fi un singur moment (pentru înregistrările statice) sau o perioadă (pentru înregistrările dinamice). Alegerea timpului observării se face în funcţie de felul observării, de particularităţile obiectului şi mai ales de scopul cercetării statistice. Există şi situaţii când timpul observării coincide cu timpul când se înregistrează datele, cum este cazul fotografierii zilei de lucru a muncitorului. Un alt aspect căruia trebuie să i se acorde o mare importanţă se referă la alegerea timpului observării. În practica statistică, ca timp al observării se alege perioada în care colectivităţile prezintă gradul cel mai ridicat de stabilitate. De remarcat faptul că în prelucrarea ulterioară a datelor nu apare decât timpul la care se referă datele.

Locul observării este precizat în program cu scopul de a găsi mai uşor unităţile de observare. El coincide, de regulă, cu locul producerii fenomenelor. Cazul în care locul înregistrării diferă de locul producerii fenomenului se întâlneşte în special când observarea statistică se realizează prin preluarea datelor din diferite surse deja existente (alte forme de evidenţă, publicaţii etc.).

Formulare şi instrucţiuni. Pentru a realiza o observare unitară este necesar ca formularele pe care se culeg datele statistice să fie întocmite pe baza programului observării, astfel încât să se poată da răspunsuri la toate caracteristicile. În practică se folosesc două tipuri de formulare: fişa şi lista. În fişe se trec datele cu privire la o singură unitate de observare, conform programului. Fişa se foloseşte când programul de observare este mai bogat şi când unităţile de înregistrare sunt mai răspândite în spaţiu. Într-o listă se înscriu răspunsurile la caracteristicile din program pentru mai multe unităţi de observare statistică concentrate în spaţiu. În unele situaţii se pot folosi şi combinat cele două tipuri de formulare. De exemplu, la recensămintele de populaţie se întocmeşte câte o fişă pentru fiecare familie, iar persoanele care locuiesc în colectivităţi numeroase (cămine, armată, spitale) sunt înregistrate în liste. Normele metodologice şi tehnice privind completarea formularelor sunt imprimate direct pe ele sau separat în broşuri speciale. Aceste instrucţiuni de completare a formularelor trebuie să fie cât mai scurte, dar complete, asigurând înţelegerea uniformă pentru toţi observatorii statistici. Formularele trebuie să fie întocmite în aşa fel încât să permită codificarea răspunsurilor la întrebări, în vederea prelucrării ulterioare a datelor folosind o tehnică de calcul adecvată.

Măsurile organizatorice au drept scop asigurarea unor condiţii cât mai bune pentru desfăşurarea observării statistice. Între măsurile organizatorice necesare desfăşurării normale a unei observări statistice amintim: stabilirea listelor şi hărţilor necesare identificării tuturor unităţilor de la care urmează să se culeagă date statistice; efectuarea instructajului cu toţi observatorii, pentru ca să se asigure de la început o înţelegere unitară a tuturor aspectelor legate de observarea respectivă; operaţiile de tipărire şi difuzare a formularelor aprobate în prealabil de forurile competente; măsuri referitoare la controlul modului cum se desfăşoară observarea statistică şi cum se transmit formularele de înregistrare. Când datele se culeg direct

de la populaţie este necesar să se facă popularizarea acţiunii prin presă, radio şi televiziune pentru a informa populaţia asupra conţinutului şi scopului observării respective.

4. Metode de observare statistică special organizatePrincipalele metode de observare statistică special organizate sunt: recensământul,

raportările sondajul statistic, ancheta statistică, monografia etc.Recensământul este cea mai veche metodă de observare totală şi reprezintă fotografierea

fenomenelor la un moment dat numit moment critic faţă de care ne raportăm atunci când culegem datele. Recensămintele reprezintă observări cu caracter periodic, periodicitatea recunoscută pe plan naţional şi internaţional fiind de 5-10 ani. La alcătuirea programului observării trebuie să se ţină seama de scopul recensământului. În acelaşi timp pentru a putea surprinde mutaţiile de structură trebuie să asigurăm comparabilitatea datelor pe plan naţional şi internaţional. În acest scop, se elaborează un număr mare de nomenclatoare folosind într-o mare măsură recomandările statistice O.N.U. Pentru buna reuşită a recensământului se organizează un recensământ de probă cu care ocazie se verifică dacă normele pe un recenzor sunt bine stabilite şi în timpul preconizat se poate obţine întreaga cantitate de informaţie. Recensămintele populaţiei reprezintă modelul general pentru observările de acest tip. Ele reprezintă operaţii de mare amploare şi durata de pregătire de 1-2 ani. Prin analogie se pot folosi recensăminte şi în alte domenii ca de exemplu: anual, populaţia de vârstă şcolară şi cu opţiunile corespunzătoare; anual, recensământul animalelor. Într-un sens mai larg orice inventariere poate să fie considerată ca un recensământ statistic.

Sondajul statistic face parte din metodele de observare cu caracter parţial. Pentru ca să putem substitui observarea totală prin cea parţială eşantionul trebuie să îndeplinească condiţia de reprezentativitate. Prin reprezentativitate înţelegem ca eşantionul să reproducă într-un număr sufficient de mare de unităţi structura întregii colectivităţi (populaţii). Sondajul statistic este o metodă riguroasă care se bazează pe principiile teoriei probabilităţilor potrivit căreia putem obţine nu numai caracterizarea statistică a fenomenelor, dar putem calcula şi erorile probabile de estimare a tendinţelor generale pe baza datelor de eşantion.

Ancheta statistică este o metodă de observare parţială cu deosebirea că numai cu totul întâmplător poate să îndeplinească condiţia de reprezentativitate. Ea se bazează pe completarea benevolă a chestionarelor, ceea ce înseamnă că pe baza rezultatelor ei putem aprecia unele tendinţe generale fără să putem face o estimare riguroasă a parametrilor colectivităţii totale.

Monografia este o observare parţială care se realizează la o unitate complexă sau pentru o problemă care interesează. De exemplu, se poate întocmi monografia unui oraş, municipiu, întreprindere. Rezultă că o monografie statistică înseamnă o caracterizare aprofundată a unităţilor complexe studiate. Ea se realizează de către o echipă mixtă de specialişti care participă la toate trei etapele: observarea datelor, prelucrarea lor, analiza şi interpretarea rezultatelor.

5. Erorile observării statistice. Controlul datelor statisticeErorile de observare reprezintă abateri ale dateler înregistrate de la mărimea concretă, reală

a caracteristicilor cuprinse în programul observării. Aceste erori de înregistrare sunt cu atât mai numeroase cu cât cercetarea este de mai mare amploare şi cuprinde un program amplu de observare.

Erorile de observare întâmplătoare au caracter aleator şi survin, de regulă, datorită lipsei de concentrare a persoanei care efectuează înregistrarea, copierea sau codificarea datelor. Deşi apar relative frecvent, acest tip de erori influenţează doar în mică măsură acurateţea rezultatelor de ansamblu; explicaţia acestui efect redus este dată de faptul că erorile întâmplătoare se manifestă sub forma unor abateri (atât pozitive, cât şi negative) de la valorile reale, compensându-se pentru colectivităţi de dimensiuni mari.

Erorile de observare sistematice au o incidenţă redusă, dar afectează într-o măsură însemnată autenticitatea datelor culese. Ele provin, de regulă, din interpretarea incorectă a instrucţiunilor de culegere a datelor , neînţelegerea scopului observării sau necunoaşterea unor noţiuni; acestea conduc la înscrierea repetată în formularele observării a unor informaţii neconforme cu realitatea. Amploarea erorilor sistematice este direct proporţională cu volumul colectivităţii observate. Erorile observării sistematice pot fi prevenite printr-o mai bună instruire a personalului care efectuează observarea şi pot fi diminuate prin aplicarea riguroasă a controlului aritmetic şi logic. Pentru eliminarea erorilor, datele statistice sunt supuse unui control care poate fi de volum, cantitativ-numeric sau logic.

Controlul de volum presupune ca la centrul de prelucrare să se verifice dacă au sosit toate formularele, cu toate rubricile completate.

Controlul aritmetic constă în refacerea prin sondaj a unor calcule de obţinere a unor indicatori înscrişi în formular.

Controlul calitativ vizează verificarea relaţiilor cantitative existente între mărimile economice, a marjei de valori admisibile pentru anumiţi indicatori şi concordanţa între valorile acelor fenomene între care există legături de interdependenţă.

8. Criteriile de clasificare a caracteristicilor statistice:

a) în funcţie de conţinutul caracteristicii: caracteristici de timp (exemplu: anul naşterii); caracteristici de spaţiu (exemplu: localitatea de domiciliu); caracteristici atributive, în care variabila reprezintă un atribut, altul decât spaţiul ori timpul – cele calitative şi cantitative. b) în funcţie de modul de exprimare: Caracteristici (variabile) De timp De spaţiu Atributive Cantitative Calitative Continue Discrete Alternative Nealternative 29 caracteristici calitative (nominative), nu se pot exprima prin unităţi de măsură, ci prin atribute: specializarea medicului, culoarea părului, mediul de reşedinţă, culoarea tegumentelor, sexul, starea de nutriţie sau de boală, starea la externare a unui bolnav, stadiul de evoluţie a bolii etc.; caracteristici cantitative (numerice), se exprimă numeric sau prin unitate de măsură: salariu, înălţime, greutate, perimetru, tensiune arterială, puls, temperatură, vechimea în muncă etc. Sunt caracteristici măsurabile. c) în funcţie de numărul variantelor/valorilor de răspuns pe care le pot lua caracteristicile calitative: caracteristici alternative (binare sau dihotomice), care pot lua doar două variante de răspuns, după modelul adevărat/fals din logică: sex (masculin/feminin), starea civilă (căsătorit/necăsătorit), familie cu copii sau fără copii, candidat admis sau respins, persoană aptă sau inaptă de muncă etc.; caracteristici nealternative — cele care pot lua mai multe valori/variante de răspuns: trei variante, de exemplu, împărţirea populaţiei în copii, adulţi şi vârstnici, activitatea procesului patologic (minimă, medie, maximă); patru variante, de exemplu, grupele sanguine în sistemul AB0, statusul marital (căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv); cinci sau mai multe variante, de exemplu, starea pacientului la externare (vindecare, ameliorare, fără schimbări, agravare, deces), specializarea medicilor, culoarea părului, ochilor. Aceste variabile sunt analizate cu ajutorul frecvenţelor. d) în funcţie de natura variaţiei caracteristicilor numerice: caracteristici continue (cu variaţie continuă), cele care pot lua orice valoare din scara lor de variaţie: greutatea, înălţimea, temperatura, etc.; caracteristici discrete sau discontinue, care au un număr limitat de valori posibile, reprezentat prin numere întregi: numărul de copii în familie, cazuri de boală într-o localitate, număr de medici, număr de vizite, pulsul etc. e) în funcţie de modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului: 30 caracteristici primare: se înregistrează direct la unităţile colectivităţii statistice prin măsurare sau numărare; caracteristici derivate: obţinute în procesul prelucrării variabilelor primare printrun anumit algoritm de calcul. f) în funcţie de modul de influenţă: caracteristici factoriale – vârsta, sexul, profesia, doza medicamentului; caracteristici rezultative – diagnoza, consecinţele bolii, greutatea, înălţimea. Datele statistice reprezintă caracterizarea numerică obţinută de statistică despre unităţile colectivităţii analizate. Spre deosebire

de numerele abstracte cu care operează matematica, datele statistice sunt mărimi concrete obţinute din experimente, observaţii, măsurare, numărare sau din calcule. Ele pot fi primare sau derivate, absolute sau relative. Datele statistice cuprind următoarele elemente: noţiunea, care precizează fenomenul sau procesul la care se referă, identificarea (de timp, de spaţiu, organizatorică etc.) şi valoarea numerică. Indiferent de forma în care se obţin, datele statistice sunt purtătoare de informaţii. Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific, semnificaţia, mesajul datelor. Indicatorul statistic reprezintă expresia numerică a fenomenelor sociale sub raportul structurii, interdependenţelor, modificărilor lor în timp şi spaţiu. Indicatorul statistic este obţinut urmare procesului cercetării statistice, este obiectiv determinat, are un conţinut real, o formulă proprie de calcul şi o formă specifică de exprimare Funcţiile indicatorilor statistici: de măsurare; de comparare; de analiză; de sinteză; de estimare; de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici calculaţi. Parametrul statistic desemnează o valoare reprezentativă, obţinută prin calcule, aplicată unei repartiţii statistice. Se mai numeşte şi valoare tipică. În funcţie de 31 conţinutul lor se disting parametri de nivel (media, mediana, modulul), parametri de variaţie (dispersia, abaterea medie pătratică, coeficientul de variaţie), parametri de asimetrie etc. Relaţia statistică este expresia matematică care arată cum o variabilă este relaţionată cu una sau mai multe variabile, ignorând pentru un timp efectele factorilor minori în sistem. Modelul statistic exprimă sub forma unei construcţii logice sau matematice trăsăturile, momentele, corelaţiile esenţiale din manifestările reale ale fenomenelor.

9. Datele statistice reprezintă caracterizarea numerică obţinută de statistică despre

unităţile colectivităţii analizate. Spre deosebire de numerele abstracte cu care operează matematica, datele statistice sunt mărimi concrete obţinute din experimente, observaţii, măsurare, numărare sau din calcule. Ele pot fi primare sau derivate, absolute sau relative. Datele statistice cuprind următoarele elemente: noţiunea, care precizează fenomenul sau procesul la care se referă, identificarea (de timp, de spaţiu, organizatorică etc.) şi valoarea numerică. Indiferent de forma în care se obţin, datele statistice sunt purtătoare de informaţii. Informaţia statistică reprezintă conţinutul specific, semnificaţia, mesajul datelor. Indicatorul statistic reprezintă expresia numerică a fenomenelor sociale sub raportul structurii, interdependenţelor, modificărilor lor în timp şi spaţiu. Indicatorul statistic este obţinut urmare procesului cercetării statistice, este obiectiv determinat, are un conţinut real, o formulă proprie de calcul şi o formă specifică de exprimare Funcţiile indicatorilor statistici: de măsurare; de comparare; de analiză; de sinteză; de estimare; de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori statistici calculaţi. Parametrul statistic desemnează o valoare reprezentativă, obţinută prin calcule, aplicată unei repartiţii statistice. Se mai numeşte şi valoare tipică. În funcţie de 31 conţinutul lor se disting parametri de nivel (media, mediana, modulul), parametri de variaţie (dispersia, abaterea medie pătratică, coeficientul de variaţie), parametri de asimetrie etc. Relaţia statistică este expresia matematică care arată cum o variabilă este relaţionată cu una sau mai multe variabile, ignorând pentru un timp efectele factorilor minori în sistem. Modelul statistic exprimă sub forma unei construcţii logice sau matematice trăsăturile, momentele, corelaţiile esenţiale din manifestările reale ale fenomenelor.

10. Indicator statistic. Noţiuni teoretice. Indicatorii statistici reprezintă expresia

numerică a fenomenelor socialeconomice şi biomedicale studiate, definite în timp şi spaţiu. Au o formă generală de exprimare relativă, fiind în majoritate reprezentaţi prin rate şi mult mai rar prin proporţii, rapoarte sau medii. Astfel, deosebim indicatori statistici de frecvenţă, de 87 structură, de raport şi demonstartivi. Fenomenele social-economice şi biologice se manifestă după conţinutul lor ca fenomene simple sau complexe, rezultate din acţiunea a mai multor factori. Tipurile de mărimi utilizate în cercetarea ştiinţifică: absolute relative medii 1. Mărimile absolute (indicatori primari) se utilizează pentru consemnarea ca atare a unor evenimente sau cazuri, se obţin prin numărarea sau măsurarea directă. Numărul absolut este dependent de mărimea populaţiei de referinţă. Acest mod

de exprimare nu permite compararea riguroasă a datelor statistice. Astfel, dacă Elveţia şi China ar avea exact acelaşi număr de cazuri de SIDA, nu s-ar putea spune că situaţia epidemiei este la fel în ambele ţări. Mărimile absolute deobicei se utilizează pentru a evidenţia: numărul de locuitori dintr-o anumită regiune; evenimente şi fenomene cu o frecvenţă rară Cazurile se prezintă şi sunt plasate în anuarele statistice fără a le exprima la 100, 1000 sau 100 000 de locuitori. Pentru a avea posibilitatea de a compara şi ca urmare de aface concluzii despre starea de sănătate a populaţiei, activitatea, atît a serviciului medical, cît şi a specialistului în parte, este necesar de a utiliza mărimile relative - indicatori care posedă proprietăţi de generalizare şi comparare. 2. Mărimile relative (indicatori derivaţi) rezultă din raportul dintre două mărimi absolute, care se înmulţeşte cu un multiplu de zece, şi au formula generală: Mărimile relative permit compararea fenomenelor pentru că baza de comparare sau populaţia de referinţă este aceeaşi. 10 A n MR B 88 Ca tipuri de mărimi relative se cunosc: - de rata; - de proporţie; - de raport; - demonstrativ. 2.1 Rata exprimă frecvenţa unui fenomen pe durata unui anumit interval de timp sau la un anumit moment într-o populaţie definită, care nemijlocit l-a produs; se mai numesc şi indicatori de intensitate, de frecvenţă. Astfel, rata exprimă dinamica evenimentului. Distingem rate globale sau generale, care se referă la întreaga populaţie şi rate specifice, care se referă unei anumite subpopulaţii (copii, femei, etnie, persoanele vaccinate, etc.). În funcţie de multiplu ratele se pot exprima în procente, promile, prodecimile, procentimile sau părţi per milion (ppm), respectiv: x 100 - % x1000 - 0 /00 x10 000 - 0 /000 , etc. Se utilizează multiplu mare de 10 (105 ), atunci cînd diferenţa dintre numitor şi numărător este foarte mare şi în cazul în care exprimarea s-ar face procentual, s-ar obţine valori subunitare. Ca exemple de rate avem: a)Natalitatea pentru un an calendaristic într-o regiune definită: de g 1000 număr născuţi vii în anul estiune număr populaţie b)Incidenţa tuberculozei în anul de gestiune de g 1000 Cazuri noi de TBC în anul estiune număr populaţie 100 (1000, ( . ) Număr absolut al fenomenului Rata mediul care a produs fenomenul nr absolut 89 Reprezentarea grafică a indicatorilor statistici de tip rată se efectuează prin diagrama: Lineară În coloane (bare) şi benzi Radială (polară) Cartogramă Cartodiagramă 2.2 Proporţia se referă la relaţia dintre o parte componentă şi întreg. Baza de raportare este egală cu 100, avînd formula generală: Proporţia mai este cunoscută ca indicator extensiv sau de structură şi exprimă statica evenimentului. De exemplu: ponderea sexului feminin în localitatea X este de 51,2% faţă de 48,8% sexul masculin. Modalitatea de calcul fiind: . ( ) 100 . nr absolut femei Proporţia femei nr absolut populaţie . ( ) 100 . nr absolut bărbaţi Proporţia bărbaţi nr absolut populaţie Reprezentarea grafică a indicatorilor statistici de tip proporţie se efectuează prin diagrama: sectorială intracolonară 2.3 Raportul arată relaţia dintre două categorii de variabile evaluate în acelaşi moment sau acelaşi interval de timp (de exemplu, în localitatea A raportul masculin/ ( . ) 100 int ( . ) o parte a fenomenului nr absolut Proporţia fenomenul egru nr absolut 90 feminin pentru cazurile de SIDA este de 3/1). La fel raportul poate fi definit ca relaţia dintre două totalităţi independente (care nu se produc reciproc), avînd formula generală: Mai frecvent se utilizează pentru a evalua nivelul de asigurare a poulaţiei cu resurse: . 1 000 . Nr resurse Nr populaţie Pentru reprezentarea grafică a indicatorului statistic de raport se utilizează diagramele ca şi în cazul indicatorului statistic de tip rată. 2.4 Mărimi relative de tip demonstrativ arată raportul unei serii de valori a aceluiaşi fenomen faţă de o valoare luată ca bază şi considerată egală cu 100% sau 1 unitate. Mărimea relativă de tip demonstrativ indică de cîte ori sau cu cîte % s-a mărit sau s-a micşorat fenomenul cercetat în depndenţă de timp, spaţiu sau standard referit la un individum sau colectivitate. Avînd formula generală: Astfel, mărimea relativă de tip demonstartiv, ca procedeu de calcul, reprezintă un raport prin care se compară mărimea aceluiaşi fenomen înregistrat în două unităţi de timp, de spaţiu, de plan la o unitate statistică, la o grupă sau la nivelul întregii colectivităţi. De exemplu: Redăm în tabelul 1 indicatorii statistici care descriu dinamica numărului de medici într-o localitate, în ultimii ani, considerînd ca bază egală cu 100 prima valoare înregistrată. .1 100 (1000,10 000) .2 totalitatea statistică nr Raport totalitatea statistică nr " " 100 "0" rata la momentul T rata la momentul " " 100 " " rata în zona A rata în zona B 91 Tabelul 1 . Dinamica numărului de medici

în localitatea X, pentru perioada 2005-2010 Anul Nr. medici Indicator demonstrativ 2005 3096 100 – baza 2006 3103 100,2 2007 3181 102,7 2008 3191 103,1 2009 3253 105,1 2010 3455 112 Reprezentarea grafică a indicatorilor statistici de tip demonstrativ se efectuează prin diagrama: Lineară (cronograma) Exemplu de calcul: În anul de gestiune (G) în raionul „A” numărul locuitorilor constituia 75 000. În acelaşi an s-au născut vii 1908 şi au decedat 897 oameni, dintre care copii pînă la un an – 95. În raion activau 120 medici, inclusiv: pediatri – 35; chirurgi – 30; medici de familie – 55. În acelaşi raion indicatorii statistici pentru 3 ani precedenţi au constituit (pentru a compara cu perioada de gestiune): Anul Indicatorii statistici Natalitatea, 0 /00 Mortalitatea generală,0 /00 Mortalitatea infantilă, 0 /00 X 21,0 13,0 19,3 Y 20,0 14,0 18,0 Z 19,0 13,8 17,5 92 În acelaşi raion datele statistice la compartimentul „Natalitate” pentru 3 ani precedenţi au constituit: Anul Număr nou-născuţi vii, nr.absolut X 1575 Y 1500 Z 1650 Să se calculeze indicatorii statistici posibili. - Calcularea mărimilor relative de tip rată (indicatori statistici intensivi): a) Rata natalităţii pentru anul de gestiune (0 /00): . 1908 1 000 1 000 25,44 . 75 000 Nr nou născuţilor vii Nr populaţie b) Rata mortalităţii generale pentru anul de gestiune (0 /00): . 897 1 000 1 000 11,96 . 75 000 Nr decedaţilor Nr populaţie c) Rata mortalităţii infantile pentru anul de gestiune (0 /00): . 1 95 1 000 1 000 49,7 . 1 908 Nr decedaţilor pînă la andeviaţă Nr nou născuţilor vii Concluzie: Mărimile relative de tip rată calculate reprezintă indicatori statistici, care sunt expresia numerică a fenomenelor (natalitate, mortalitate ), definite în timp ( an de gestiune) şi spaţiu (raionul”A”) şi exprimă frecvenţa lor, fiind o relaţie dintre două fenomene dependente, care se produc reciproc (nr.populaţie- nr.născuţi,etc). Rata natalităţii pentru anul de gestiune este în creştere. Rata mortalităţii generale pentru anul de gestiune este în descreştere. Rata mortalităţii infantile este în creştere evidentă, fapt îngrijorător, care impune implicări de urgenţă. - Calcularea mărimilor relative de tip proporţie( indicatori statistici extensivi sau de structură): 93 a) Ponderea medicilor pediatri (%): . 35 100 100 29,2 . 120 Nr de medici pediatri Nr total de medici b) Ponderea medicilor chirurgi (%): . 30 100 100 25,0 . 120 Nr de medici chirurgi Nr total de medici c) Ponderea medicilor de familie (%): . 55 100 100 45,8 . 120 Nr medicilor de familie Nr total de medici Concluzie: Mărimile relative de proporţie calculate reprezintă indicatori statistici care exprimă o parte din întreg, reprezentînd astfel structura sau statica fenomenului. - Calcularea mărimilor relative de tip raport (indicatori statistici de raport): a) Nivelul de asigurare a populaţiei cu medici(0 /000): . 120 10 000 10 000 16,0 . 75 000 Nr total de medici Nr toatl de populaţie Concluzie: Mărimea relativă de raport calculată reprezintă indicator statistic, care este expresia numerică a fenomenului (Nivelul de asigurare) definite în timp ( an de gestiune) şi spaţiu (raionul”A”) şi exprimă o relaţie dintre două fenomene independente, care nu se produc reciproc ( număr de medici-număr de populaţie). În raionul A asigurarea cu medici a populaţiei constituie: 16 medici la 10 000 populaţie. - Calcularea mărimilor relative de tip demonstrativ (indicator demonstrativ: Deoarece este necesar de comparat anul de gestiune, datele statistice pentru acest an se consideră a fi ca bază de comparare si sunt considerate egale cu 100. 94 a) Calcularea Indicelui statistic de natalitate pentru anul „X”(%): . " " 1575 100 100 82,5 . " " 1908 Nr total de nou născuţi vii în anul X Nr total de nou născuţi vii în anul G b) Calcularea Indicelui statistic de natalitate pentru anul „Y”(%): . " " 1500 100 100 78,6 . " " 1908 Nr total de nou născuţi vii în anul Y Nr total de nou născuţi vii în anul G c) Calcularea Indicelui statistic de natalitate pentru anul „Z”(%): . " " 1450 100 100 76,0 . " " 1908 Nr total de nou născuţi vii în anul Z Nr total de nou născuţi vii în anul G Tabel. Dinamica natalităţii în raionul „A” pentru anii G, X-Z - Anul Nr. nou-născuţi vii Indici statistici de natalitate G 1908 100 X 1575 82,5 Y 1500 78,6 Z 1450 76,0 Concluzie: Mărimile relative de tip demonstrativ calculate reprezintă indicatori statistici demonstrativi care sunt expresia unui raport ce compară nivelul aceluiaşi fenomen (natalitate) în momente de timp diferite ( anii X,Y,Z). Astfel, din datele obţinute reese că indicatorul statistic demonstrativ a natalităţii pentru anul „X” a constrituit 82,5% , pentru anul „Y” 78,6%, pentru anul „Z” 76,0%, toate comparativ cu anul de gestiune. Astfel, se poate de afirmat că nivelul nalităţii pentru anul de gestiune, comparativ cu trei ani precedenţi este în creştere.

13 Proportia. Definitie.Componente. Domenii de utilizare. Exemple.

Proportia- relatia dintre o parte componenta si intreg, baza de raportare fiind egala cu 100. Sinonimele indicatorului de proporţie sunt cota, ponderea, structura.

Formula generala a proportiei:

Proportia =o parte a fenomenului / fenomenul integru *100

Proportia mai este cunoscuta ca un indicator extensiv sau de structura si exprima statica evenimentului. De exemplu: ponderea sexului feminin in localitatea X este de 51,2% pe cind a celui masculin 48,8%

Reprezentatea grafica se efectueaza prin diagrama sectoriala sau intracolonara