BIOGRAFIE:Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII și XIX, poetul și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul sau poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.Manuscrisele poetului Mihai Eminescu au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Despre opera “luceafãrul”:

Luceafãrul este publicat in anul 1883 in Almanahul Societãtii Academice Social Literare “România Juna” din Viena. Revista “Convorbiri literare a reprodus versiunea din almanah, iar Titu Maiorescu publica poemul in editia sa de versuri de la sfârsitul anului 1883. Pentru a creea poezia “Luceafarul”, Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, “Fata in gradina de aur”, basm cules de germanul Kenish in timpul unei calatorii in Muntenia, in 1861.

Rezumatul poeziei:In basm era vorba despre o tânãrã fatã de-mpãrat, inchisã de tatãl ei intr-un castel. Un zmeu se indrãgosteste de ea, dar fata îl respinge speriatã de nemurirea lui. În cele din urmã fata de-mpãrat îi cere zmeului sa devinã muritor. Zmeul se duce la demiurg si-i cere sã devinã muritor, dar este refuzat.

In acest timp fata de-mparat se indragosteste de un fecior de-mparat cu care fuge-n lume. Zmeul se razbuna pravalind o stanca pe fata de-mparat. Tanarul moare si el de durere.Eminescu nu s-a multumit sã versifice basmul, ci a supus mterialul folcloric unei modificãri,schimbând finalul.

“Aceasta este povestea, iar intelesul alegoric ce i-am dat este cã, dacã geniul nu cunoaste nici moarte, si numele lui scapã de noaptea uitãrii, pe de altã parte aici pe pãmânt nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.” Mihai Eminescu

Vã multumesc!

Realizat de Dan Mãdãlin