ACIDUL URIC

Generalitǎţi: Acidul uric este o substanţă azotată care ia naştere în organism fie din descompunerea pro teinelor alimentare (carne, ouă, lactate, etc), fie prin sinteză din alte materiale existente în sânge si ţesuturi. Fiind un deşeu pe care orga nismul nu-l mai poate utiliza, acidul uric din sânge este eliminat prin urină. Când producţia sa depăşeşte concentraţia normală, acidul uric se poate depune în jurul articulaţiilor producând guta sau se solidifică în căile urinare sub formă de calculi urinari de acid uric sau uraţi. Acidul uric sanguin variază în limite largi în raport de alimentaţie, vârstă, sex, de zona geografică şi de moştenirea genetică.Valori crescute:- după consumul excesiv de produse carnate- în anomaliile enzimatice genetice care duc la o supraproducţie de acid uric- în stările care distrug celulele organismului, bogate în constituenţi ai acidului uric: ex. – leucemie, anemia Biermer, anemie hemolitică, poliglobulie, infarct miocardic, şoc traumatic, arsuri intense, boli febrile, stres, mielom şi alte tumori maligne, după radioterapie- în bolile renale cronice (insuficienţă renală, hidronefroză), când filtrul renal sclerozat nu mai permite trecerea acidului uric în urină, acesta acumulându-se în sânge. În afecţiunile glandei tiroide şi paratiroide, în diabet, obezitate (dereglări hormonale).- după unele medicamente, ca: aminofilină, citostatice, codeină, cofeină, corticosteroizi, furosemid, gentamicinǎ, indometacin, lincomycină,oxacilină,propranolol,salicilaţi,spironolactonǎ, sulfamide, tetraciclină- alte stări: inaniţie,intoxicaţii cu plumb şi mercur.Valorile scăzute:- nu au mare importanţă în patologie. Acestea se întâlnesc:- în subnutriţia cu proteine- în bolile hepatice (prin sinteza scăzută)- după medicamente care scad sinteza ori elimină acidul uric din sânge. ex:- colchicina fenilbutazona, piperazina

AMILAZA

Generalităţi. Amilazele sunt enzime care catalizează degradarea hidrolitică a amidonului. Acestea acţionează asupra legăturii 1-4 glucozidice, cu producerea de maltoză. Activitatea amilazică a sângelui sau a urinei se datorează enzimelor tisulare din pancreas si a glandelor salivare in umori. Valori patologice:Valori crescute- pancreatita acută,valoarea este mult crescută mai ales în primele zile ale afecţiunii- în unele cancere digestive- prin amilazemie se poate urmări tratamentul medica mentos şi evoluţia pancreatitei acumulate.

BILIRUBINA

Generalităţi. Bilirubina este un pigment galben-brun provenit prin dezintegrare din metabolismul hemoglobinei în cursul procesului fiziologic de regenerare eritrocitară. Sediul dezintegrării hemoglobinei se afla la nivelul celulelor sistemului reticuloendotelial (ficat, splină, maduvă osoasă). Bilirubina produsă este legată primar de alfa globulina.

Catabolismul bilirubinei are loc în intestin sub acţiunea florei intestinale, rezultând mai întâi stercobilinogen şi apoi stercobilină, formă sub care se elimină in fecale. Atât urobilirubinogenul cât şi urobilina, sunt de fapt tot stercobilinogen şi stercobilină, pigmenţi eliminaţi sub aceeaşi formă prin urină.Defect de producere al bilirubinei - sferocitoza ereditarăDefect de metabolism - hepatita infecţioasă şi cirozăDefect de eliminare - carcinom de cap de pancreas, hepatită clorpromazinică şi litiaza coledociană.Creşteri patologicea) bilirubina conjugată

- obstacol mecanic sau funcţional;(icter cataral, ciroze) sau obstrucţie a căilor biliare

b) bilirubina neconjugată- icter prin hemoliză

Aceste, modificări izolate nu există decât la începutul afecţiunilor menţionate mai sus. Prin urmare există cel mai adesea creşterea bilirubinei totale cu predominanţa unuia sau celuilalt tip.

CALCIUL

Generalităţi. Ca pătrundere în organism pe cale alimentară, e absorbit de la nivelul intestinului subţire sub acţiunea vitaminei D şi a hormonului paratiroidian. Acest proces necesită pH acid.Odată cu înaintarea în vârstă absorbţia calciului din intrestin se diminuează. Transportul Ca în sânge are loc sub 2 forme:- jumătate complex calciu-proteină - jumătate sub forma ionizată, în asociere cu fosforul (aceşti ioni liberi de calciu sunt cei care reprezintă fracţiunea fiziologică cea mai activă)În reglarea concentraţiei serice a calciului cei mai importanţi sunt factorii endocrini: hormonul paratiroidian şi calcitonina din sînge. Hormonii corticosteroizi inhibă funcţia osleoblaştilor conducind către o osteoporoză incipienta (terapie prelungită cu corticosteroizi), spre deosebire de estrogeni care stimulează osteoblaştii favorizind formarea do osteoid, bogat în proteine (osteoporoza presenilă prin deficit de estrogeni).Factorul vitaminic cel mai important este reprezentat de vitamina D, care favorizează reabsorbţia Ca la nivelul mucoasei intestinale, cu fixarea Ca in ţesutul osos, printr-o probabilă activare a osteoblaştilor.Elementele clinice care pot provoca o tulburare a metabolismului calciului: calculoza renală, tetania, sindrom insuficient conturat cuprinzând: astenie, poliurie, polidipsie sau o calciurie marcantă sau chiar o scădere efectivă a calciului urinar.Variaţii patologice

a) Creştere netă peste 120 mg% - maladia Recklinghausen. b) Creştere moderată - hipervitaminoză D, mielom multiplu, orice proces osteolitic

activ de origine tumorală, de origine infecţioasă (osteomielită)c) Valori scăzute – hipoparatiroidism, rahitism grav, hipovitaminoză D, tetanie (inconstant)

CLORUL

Generalităţi. Clorul sanguin. Provine din alimente şi mai ales din sare (clorura de sodiu). De aceea variaţiile clorului sanguin urmează îndeaproape pe cele ale sodiului.Valori crescute:- după consumul exagerat de sare şi după perfuzii cu ser fiziologic- în pielonefrita cronică şi hiperfuncţiile glandei paratiroide- după tratamente cu corticosteroizi, fenilbutazonăValori scăzute:- în regimul alimentar fără sare- prin pierderi digestive (vomǎ, diaree) sau renale (diuretice)- în boala Cushing şi boala Addison

COLESTEROLUL SANGUIN

Generalităţi. Sinteza colesterolului are loc în celulele reticulare si histiocitare răspândite în tot organismul. Activitatea cea mai intensa a acestor celule este în în ficat. Este cunoscut că glucidele, acizii aminaţi şi diverse grăsimi sunt convertite în colesterol, cuprinzând ca punct de plecare un numitor comun : - acetatul. Colesterolul esterificat este sintetizat in principal în ficat. Procese mai reduse în acest sens au loc şi la nivelul mucoasei intestinale. În mod obişnuit variaţiile colesterolului seric sunt paralele cu ale lipidelor totale.Variaţii patologiceColesterolul este crescut în:- sindroame nefrotice (în particular - nefroze lipoidice) - ictere prin retenţie- mixedem- tulburări de metabolism ale lipidelor: diabet, obezitate, aterom, xantomatoze diverse, gestatie.Colesterolul este scăzut în:

- insuficienţe hepatice grave (ciroză)- unele maladii infecţioase severe: pneumonii, endocardită malignă- hipertiroidism (inconstant)

COLINESTERAZA SERICĂ

Generalităţi.Colinesteraza este o enzimă produsă de ficat şi secretată în plasmă. Aceasta asigură transmiterea influxului nervos de la nervi la muşchi prin inhibarea acetilcolinei (neurotransmiţǎtor) Prin determinarea cantităţii de colinesterază serică obţinem informaţii asupra funcţiei de sinteză de proteine a ficatului.Variaţii patologiceValori crescute:- nefroza lipoidă- neoplasm de cap de pancreas- creşteri inconstante în:- obezitate- diabet- ateromatozăValori scăzute:- leucemia paramieloblastică acută - hepatite subacute

- ciroze atrofice decompensate- metastaze hepatice- distrofie musculară- lipsa proteinelor din alimentaţie- intoxicatii cu unele insecticide- în timpul gestaţiei- scăderea în afecţiunile hepatice este un test sensibil de determinare a alterării celulei hepatice

CREATININA

Generalităţi. Creatinină ia naştere in ţesutul muscular din transformarea creatinei. Participǎ la asigurarea rezervei de energie musculară prin fosforilare în fosfocreatină. Când această energie musculară e solicitată pentru nevoile proceselor metabolice, fosfocreatina e scindată pâna la creatinină. Cantitatea de creatină convertită în creatinină se păstrează la un nivel constant care este în raport direct cu masa de ţesut muscular al organismului.Creatinina reprezintǎ 1-2% din stocul de creatină al unui organism aflat în masa musculară.Producerea creatininei are loc in ficat şi rinichi. Creatinina ca şi ureea sunt eliminate prin urină. Acestea se găsesc concentraţii fiziologice, constante în sânge, care le transportǎ.Valori patologiceCreşte în:- afectare gravǎ renalǎ- gutǎ- unele afecţiuni hepatice- boli caracterizate printr-o distrugere intensǎ a proteinelor- miopatii- polimioziteEste constituientul azotat sanguin cel mai exact ca concentraţie, întrucât nu depinde de regim, de efort sau de constante biologice şi nu variază decât în funcţie de eliminarea sa renală, da unde şi interesul in aprecierea unei tulburări a filtraţiei glomerulare.Existǎ o creştere fiziologicǎ în gestaţie şi în stare de inaniţie.

Titrul creatininei rǎmâne constant atâta timp cât factorul renal de eliminare rǎmâne normal.

CREATINFOSFOKINAZA – CPK

Generalităţi. Enzima se găseşte în 3 forme izoenzimatice, prezente în citoplasmă şi mitocondriile din miocard, muşchi şi creier. Această enzima ce catalizează formarea de ATP din creatin fosfat şi ADP este prezentă în ţesuturile men ţionate sub următoarele forme: MM în musculatura scheletică şi miocard, BB în creier şi musculatura scheletică, iar MB în miocard. Creşterile patologice ale enzimelor serice (de la 10-20 ori valoarea normală) şi variaţiile izoenzimelor, sunt deosebit de importante pentru patologie. Enzima serică se inactivează foarte repede prin oxidarea grupărilor SH şi ale situsului său catalitic.Variaţii patologiceCreşteri accentuate în:

- primele 2-3 ore, cu maxim în 12-36 ore în infarctul miocardic (proporţional cu întinderea necrozei), paralel creşteri ale izoenzimei CPK/MB - miopatii (fără creşterea CPK/MB)- distrofia musculară- traumatisme musculare- polimiozită - dermatomiozită- hipertermia malignă postoperatorie- după biopsii musculare- leziunile sistemului nervos central prin - hemoragii cerebrale- intoxicaţii cu somnifere- electroşoc- după narcoză (halotan),creşte CPK fără modificarea izoenzimei CPK/MB

FIERUL SERIC (SIDEREMIA)

Generalităţi. Determinarea Fe seric face parte din examenele ce completează analizele hematologice, cu deosebire în diagnosticul unor anemii. Variaţia concentraţiei Fe in ser este mai mare dimineaţa şi scade spre seară.Variaţii patologice Scăzute:-în anemii hipocrome: - post hemoragice- feriprive- clorozǎ- anemia prematurilor- avitaminoze- în anemii hipocrome sau normocrome din infecţii: - tumori maligne- tulburări de absorbţieCrescute:- anemia Biermer- anemii şi ictere hemolitice- hepatite- hemosideroză- hemocromatoză

FOSFATAZA ACIDĂ

Generalităţi. Se formează in special in prostată sub in fluenţa hormonilor androgeni. Ea are activitate optimă la un pH acid (4,6) şi se găseşte in mod normal în ser.Valori crescute- cancerul de prostată şi metastazele sale osoase(carcinom)

FOSFATAZA ALCALINĂ

Generalităţi. Fosfataza alcalină are activitate optimă la pH 9,2. Aceasta provine din căile biliare, splină, osteoblasti precum şi din intestin, rinichi, placentă.Este necesară pentru hidroliza fosfaţilor organici, de aceea are rol important in digestia si absorbţia intestinului activitatea metabolică a osteoblaştilor, regenerarea şi repa rarea ţesutului hepatic.Valori crescute- de obicei la vârste tinere, o dată cu creşterea oaselor- Maladia Paget- hiperparatiroidism (în special maladia Recklinghausen)- ictere prin retenţie (coleslază)- rahitism (semn f. precoce de avitaminoză D)- boala oaselor marmorate (Albers-Sonberg)- osteomalacie- tumori osoase- neoplasm hepatic fără icter, cu hepatomegalie

FOSFORUL

Generalităţi. Fosforul alături de calciu (fosfat de calciu) contribuie la formarea şi creşterea oaselor. Are un rol important în buna funcţionare a sistemului nervos, a inimii şi intră în compoziţia unor enzime.Fosforul sanguin, depinde de buna func ţionare a glandei tiroide, a glandei paratiroide şi de vitamina D.Valori crescute:- în consumul exagerat de lactate- în insuficienţa glandei paratiroide- după fracturi şi tumori osoase- în insuficienţa renală acută şi cronică- după distrugerea globulelor roşii (hemoliză)- după tratamentul cu: alcaline, heparina, meticilină, tetraciclină, vitamina DValori scăzute:- în lipsa de fosfor şi de vitamina D din alimentaţie.- în hiperfuncţia glandei paratiroide.- în lipsa absorbţiei fosforului din intestin (diaree cronică).- în rahitism.- După unele medicamente: corticosteroizi, estrogeni, Fenilbutazonă, fenotiazine, hormonparatiroidian , insulina, iod.

GLICEMIA

Generalităţi. Metodele de dozare cantitativă a glucozei în sânge reprezintă un rol determinant in studiul metabolism lui glucidic.Efectuarea glicemiei ca analiză este integrată in cadrul analizelor de uz curent întrucit constituie de multe ori dovada unui diabet care apare la un control solicitat de medicul veterinar, indiferent de fenomenele subiective şi obiective clinice. Variaţiile glicemiei se pot manifesta prin: hipoglicemie şi hiperglicemie, ceea ce necesită şi efectuarea altor analize.Variaţii patologice

Valori crescute:- diabet de origine pancreatieă- diabet de origine hipofizară.- diabet de origine suprarenală- diabet de origine tiroidiană- infecţii, intoxicaţii cu oxid carbon, cafeina, tumori, accidente cerebro-vasculareValori scăzute:- unele afecţiuni organice: - adenom Langerhans- insuficienţă cortico-suprarenală (Addison)- insuficienţă tiroidiană- insuficienţă antehipofizară- insuficienţă hepatică gravă- după administrarea de doze mari de insulina

* Întrucit aceste valori diferă după metoda folosită, pentru a se evita interpretări greşite, mai ales când rezultatele comportă o decizie clinică, se va specifica metoda de lucru pe buletine.

HEMOGLOBINA

Generaliţaţi. Proteinǎ conţinutǎ în globulel roşii, cǎrora le confrǎ culoarea, care vehiculeazǎ oxigenul în sânge.Hemoglobina este sintetizatǎ de cǎtre globulele roşii în timpul formǎrii în mǎduva osoasǎ. Ea serveşte la ţransportul dioxidului de carbon din organe (inimǎ, muşchi) cǎtre plǎmâni, dar mai ales transportul oxigenului în toate ţesuturile organismului. Hemoglobina este un pigment roşu-aprins, atunci când este oxigenatǎ (culoarea sângelui arterelor din marea circulaţiei), albastru când ea şi-a pierdut oxigenul sǎu(venele din marea circulaţie)Valori patologiceCrescute– policitemiiScăzute - anemii

HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ

Hemoglobina pe care este fixatǎ o moleculǎ de glucozǎ.Hemoglobina glicozilatǎ este utilizatǎ pentru supravegherea eficacitǎţii unui tratament de lungǎ duratǎ la pacienţii cu diabet.

LACTAT DEHIDROGENAZA (LDH)

Generalităţi. Este vorba de un grup enzimatic care participă la cataliza ciclului final din faza anaerobă a metabolismului hidraţilor de carbon. Acesta activează in procesul de trecere de la acid piruvic la acid lactic în absenţa 02 şi invers, de la acid lactic la acid piruvic in prezenţa lui.Ca şi transaminazele aceste enzime sunt distribuite în diferite teritorii, cu precădere în ţesuturile hepatice, renale, cardiace şi in muşchii scheletici.

Variaţii patologice Valori ridicate LDH = infarct miocard acut (conc. LDH se ridică mai încet la 12-24 h de la infarct şi atinge valuarea maximǎ în 2-3 zile după care descreşte treptat pentru a reveni la normal 1-2 săptămâni).Împreună cu transaminazele, valori înalte, ale LDH, pot avea si un caracter prognostic având o evoluţie nefavorabilă.Constelaţia enzimatică din infarct miocardic este: LDH >AST >ALT Valori mult crescute ale LDH: - hepatita cronică - ciroză - pancreatită- infarctul pulmonar- în hemopatii LDH atinge in Anemia Biermer de 10 ori valoarea normală, iar în anemia hemolitică şi LGC de pânǎ la 7ori.În tumori maligne valorile sunt foarte ridicate.

LIPIDE TOTALE

Generalităţi. Lipidele sunt transportate de circulaţia sanguină şi limfatică. Principalele lipide din ser sunt: colesterolul, fosfolipidele compuse din lecitinǎ, sfingomielină şi cefalină, şi trigliceride.Creşterea transportului de lipide în plasmă, de la sediul resorbţiei către, ţesuturi sau a eliberării lor de către aceste ţesuturi, determină o ridicare a lipemiei în ser. Lipidele se găsesc, fie depozitate in ficat şi ţesut adipos, fie in muşchi şi celulele organismului. Trigliceridele sunt stocate, în timp ce colesterolul se află în muşchi şi celule sanguine şi participă sub această formă la constituirea membranelor celulare. Sub forma esterificată, colesterolul este prezent în inimă, intestin, ficat, corticala suprarenală şi organele genitale. Fosfolipidele sînt răspindite în toate celulele organismului avind ca rol principal transportul acizilor graşi. O dezordine in metabolismul lipidelor poate determina o stocare a acestora în piele (xantomatoză diseminată) sau o tezaurismoză visce rală, lipoidoză.Variaţii fiziologiceCreştere fiziologică în timpul gestaţiei şi după mese.Variaţii patologiceCrescut: - în afecţiuni de origine: - renală: sindrom nefrotic +++ - hepatică: ciroză (la început), icter prin retenţie- pancreatică: diabet, pancreatită acută- tiroidiană; mixedem- suprarenalianǎ: hipercorticsm- esenţialǎ : idiopaticǎ- toate xantoamele sau dislipidozele- maladii arteriale :aterom, arteritǎ, coronaritǎ

MAGNEZIU

Generalităţi. Determinarea Mg se efectuează pe ser sau plasmă lipsite de hemoliză (concentraţia Mg in eritrocite este aproape, dublă decât in ser). Probele tulburi hiperlipemice sau icterice pot fi folosite: deproteinizarea este necesară. Prezintă un interes practic crescut in

ultimii ani, fiind urmărită paralel cu calcemia in stările de hiperexcitabilitate neuro-musculară şi în insuficienţa renală severă.Variaţii patologiceValori crescute:- hipertiroidii - insuficienţe renale severe- ciroze graveValori scăzute:- tetanii- rahitism- mixedem- nefroză lipoidică- izolată în: tetanii normale din punct de vedere al calcemiei

POTASIU (K)

Generalităţi: K este necesar metabolismului proteic. Are acţiune antagonistă faţă de ionul Na+, pentru presiunea osmotică. Are acţiune antagonistă faţă de Ca++ (creşte excitabilitatea neuro-musculară). Variaţii patologice Crescut:- toate stările de şoc - arsuri - hemoragii mari - infarct de miocard - sindroame maligne - insuficienţa suprarenală acută sau cronică în pusee - sindrom hemolitic acut şi cronic - nefrită acută sau cronică

PROTEINEMIA

Generalităţi: Proteinele plasmatice sunt substanţe complexe alcătuite din aminoacizi.  Proteinele plasmatice se împart în:- albumine- globuline- fibrinogenGlobulinele la rândul lor cuprind următoarele componente: - lipoproteine- glicoproteine- „metalo proteine" (ceruloplasma, siderofilina) - haptoglobina- imunoglobulinele care sunt globuline cu proprietăţi de anticorpValori patologiceCrescut:- in hemoconcentraţie- insuficienţă de aport lichidian- pierdere lichidiană prin

- diaree- vomismente- acidoză diabetică- toate hipergamaglobulinemiile, in particular, mielom multiplu, macroglobulinemia WaldenströmScăzut:- hemodiluţie, prin rehidratare prost îndrumată- denutriţie - prin carenţe alimentare sau insuficienţă de absorbţie- afecţiuni renale (sindroame nefrotiee, nefrite glome-rulare cronice)- afecţiuni hepatice (mai ales ciroză)- pierderea proteică (hemoragii, stări de şoc)- intoxicaţii cronice (benzen, fosfor, tetraclorură de carbon)

* Mai puţin semnificativă in infecţii şi colagenozǎ

SODIUL (Na)

Generalităţi. Important în funcţia de osmoreglare, bilan ţul hidric si echilibrul acido-bazio.Crescut:- deshidratare normală - supraîncărcări saline- insuficienţă cardiacă- hiperfuncţie corticosuprarenală- administrare de hormoni cortico suprarenaliScăzut:- pierderi saline - vomismente- diaree- insuficienţe corticosuprarenale

*Prezintă interes practic în controlul unui regim desodat strict.

TRANSAMINAZE

Generalităţi. Aceste enzime catalizează transferul grupului amino (NH2) de la un acid aminat la un cetoacid, în aşa fel ca să se constituie un alt acid aminat. Două dintre aceste enzime, Transaminaza glutamic oxal acetică (AST) şi transaminaza glutamic piruvică (ALT) se află în concentraţii diferite în teritorii si cu activitate metabolică ridicată: inima, celula hepatică, celula musculară. Fiecare din aceste teritorii produc cantităţi însemnate de transaminaze, iar o cantitate foarte redusă de transaminaze este excretată şi în bilă.

ALT

Este prezentă mai ales în ficat şi în rinichi. Nivelul său creşte în caz de distrugere a celulelor ficatului - mai ales în cursul unei hepatite virale, înainte de apariţia icterului - uneori în măsură foarte mare; acest nivel mai creşte, însă în proporţii mai mici, în cursul altor boli ale

ficatului (cancer, ciroză, hepatită toxică cauzată de tetraclorura de carbon, de exemplu, obstrucţia biliară etc.) şi în cursul infarctului de miocard.

AST

Se află, în principal, în celulele muşchilor striaţi, ale ficatului şi în globulele roşii. Nivelul acesteia creşte în caz de distrugere a celulelor, în particular în caz de infarct al miocardului şi de miopatie. în caz de distrugere a celulelor ficatului, nivelul sanguin de AST. Creşte mai puţin decât cel al ALTVariaţii patologiceValoare crescută:- Permite diagnosticul de infarct de miocard (AST mai mare ca ALT); creşterea este netă incepind cu a 5-a oră şi atinge valoarea maximă intre 18-36 h, de la producerea infarctului. Revine gradat la normal intre a 4-a şi a 6-a zi.- Este un semn precoce in hepatita virală ALT mai mare ca AST- Creşte înaintea fazei icterice ca şi înaintea momentului în care testele clasice de explorare funcţională devin pozitiveCreştere moderată - cirozeCreştere mai discretă in:- infarcte pulmonare şi renale- necroze musculare- distrofii musculare progressive- litiaza de coledoc- carcinom de pancreas sau ampula Vater

* Creşterea acestora e semn de necroză tisulară.

TRIGLICERIDE

Generalităţi. Trigliceridele iau naştere la nivelul celulelor hepatice şi ţesut grăs din glicerol şi acizii graşi. Substanţele care participă la această sinteză sint glucidele şi in mai mică măsură proteinele şi acizii graşi. Glicoliza desface hidratul de carbon în acetatul necesar sintezei de acizi graşi.Tot hidraţii de carbon sunt aceia care furnizează glicerolul, pe cale de glicoliza anaerobă (din alfa-glicerofosfat).Variaţii patologiceValori crescute- Intâlnite în unele hiperlipemii (sarcină, hiperlipemie esenţială, ateroscleroză)- hipotiroidie- sindrom nefrotic.Valori scăzute:- infecţii cronice

- neoplasme- hipertiroidie

* Practicat la intervale regulate permite aprecierea eficacităţii unei terapeii în hiperlipemii.

UREEA

Generalităţi. Ureea este principalul produs final azotat al metabolismului acizilor aminaţi, proveniţi din scindarea în stomac şi intestin a proteinelor sub acţiunea fermenţilor proteolitici şi absorbţia acestora prin peretele intestinal. Acizii aminaţi eliberează grupul amino, în urma unei decarboxilări care are loc sub acţiunea decarboxilazei. Urmează dezaminarea oxidativă şi transformarea acestor amine in amoniac. Prin fixare de CO2, amoniacul liber se condensea ză, intră în ciclul ornitină spre citrulină, din care pe calea argininei se desprinde, ca produs final, ureea.Sediul principal de formare a ureei este ficatul, dar şi ţesutul în curs de creştere (ţesut embrionar, tumori), are proprietatea de a forma uree din arginină. Variaţii patologice:Crescute:- hipercatabolism protidic (cu creştere in urină), diabet, maladie febrilă- afecţiuni renale acute sau cronice- azotemie prin lipsă de sareScăzute:- afecţiuni hepatice antrenind o prăbuşire ureogenezei.

*Ureea din sânge şi urină variază în raport direct cu alimentaţia proteică şi indirect cu anabolismul celular din cursul stărilor de creştere, gestaţie, convalescenţă.

Table 1: Physiological range of certain blood parameters

Analysis Reference Range1. pH 7.36 - 7.45

2. Bicarbonate 21 - 27.5 m mol / l

3. Oxygen saturation Normally > 97%

4. Glucose 3.6 - 6.8 m mol / l

---