Mai intii, aculturatia a fost considerata de catre antropologi un fenomen de cultura (v. Redfield et al, 1936). Ea a fost definita ca o schimbare in cultura, rezultata din contactul intre doua grupuri culturale autonome si distincte. Lucrarile lui Graves (1967) au demonstrat ca fenomenul de aculturatie implica atit din partea membrilor societatii de primire, cit si din cea a noilor imigranti aparitia unor noi moduri relationale in viata cotidiana. Notiunea de "aculturatie psihologica" avansata de Graves se refera la aceste comportamente si strategii de adaptare noi. Cercetarile din acest domeniu au aratat existenta unui numar mare de diferente individuale in modul de a se adapta la schimbarile de aculturatie. Aceste strategii sint compuse din trei elemente: preferintele sau atitudinile de aculturatie" (Berry, 1989; Berry et al, 1989), schimbarile concrete de compor-tament sau "modificarile comportamentale" (Berry, 1980) si nivelul de dificultate resimtit de indivizi in a face fata situatiei sau "stresul de aculturatie" (Berry, 1991; Berry et al., 1987). Mai multe moduri de analiza a atitudinilor de aculturatie au fost propuse in literatura de specialitate (v. Berry, 1980; Berry, Trimble & Olmedo, 1986; Padilla, 1980; Sayegh & Lasry, 1993; Szapocznick & Kurtines, 1980, 1993). in primul rind, aculturatia a fost privita ca o adaptare progresiva: indivizii se desprindeau de grupul lor de origine pentru a se contopi cu societatea de primire. Orientarea catre grupul de origine si orientarea catre societatea de primire s-ar situa, conform acestei perspective, la cele doua extremitati ale aceluiasi conti-nuum. Ca masura de adaptare s-a considerat indicele de contact cu societatea de primire sau adoptarea valorilor acestei societati (scara de americanizare sau de australizare); de asemenea, modernismul a fost pus in opozitie cu traditionalismul. Dupa ce studiile pe teren au demonstrat ca adaptarea nu are loc liniar, au fost avansate modele mai complexe de evaluare.

â

Figura 6 - Criterii ale strategiilor de aculturatie.Unii au propus ca biculturalismul sa fie considerat o optiune oferita indivizilor din grupurile etnice; altii au sugerat ca orientarea spre grupul etnic si orientarea spre grupul de primire trebuie considerate ca independente (Sayegh & Lasry, 1993; Szapocznick & Kurtines, 1980, 1993). in opinia noastra, modul cel mai pragmatic de a determina diferitele pozitii ale individului in fata aculturatiei consta din a admite prioritatea a doua probleme din evantaiul strategiilor de

adaptare ce pot fi observate in viata cotidiana (Berry, 1989). Una dintre ele este legata de mentinerea si dezvoltarea distinctiei etnice a grupurilor in sinul societatii. Pentru grupuri si indivizi trebuie sa se determine daca mentinerea propriei identitati culturale si a obiceiurilor lor reprezinta o valoare importanta (sau nu) si sa se stabileasca in ce masura ele trebuie pastrate. O alta problema se refera la dorinta de a avea contacte interculturale: adica la a stabili daca, pentru indivizi si grupuri, relatiile cu celelalte grupuri reprezinta o dimensiune importanta si in ce masura sint necesare aceste relatii. Cele doua dimensiuni, constituind, de fapt, probleme de valoare, pot fi evaluate si masurate cu ajutorul starilor continue dintre polul pozitiv si cel negativ. Cu toate acestea, criteriile conceptuale permit ca orientarile sa fie reduse la alegeri dichotomice (da/nu) si astfel sa genereze un model cu patru celule (v. figura 6). Fiecare celula este considerata o strategie de aculturatie, sau, altfel spus, o optiune oferita indi-vizilor sau grupurilor din societatile multiculturale fata de care indivizii pot manifesta diferite atitudini (Berry et al., 1989). Noi am numit aceste patru optiuni: Asimilare, Integrare, Separare si Marginalizare.Asimilarea este cazul in care raspunsul la prima intrebare este negativ, iar cel la a doua intrebare este pozitiv. Ea corespunde, asadar, dorintei de a-si abandona identitatea culturala de origine si de a se orienta spre societatea de primire. Aceasta se poate produce prin absorbtia unui grup nedominant de catre un grup stabilit ca dominant. Un astfel de exemplu este ideea de "creuzet cultural" aparata cu ardoare in Franta de catre politicieni atunci cind este vorba despre scoala si strategii scolare. Politicienilor francezi le place sa repete ca imigrantii ar trebui sa doreasca si sa fie mindri de a deveni francezi, ceea ce, in opinia lor, inseamna ca ei urmeaza sa faca un maximum de efort pentru a se comporta ca un ipotetic francez mediu.Optiunea pentru Integrare implica faptul ca identitatea culturala specifica grupului este mentinuta in intregime, dar ca, in paralel, are loc in cadrul grupului o miscare pentru a deveni parte integranta din societatea de primire. in acest caz, exista numeroase grupuri etnice distincte, toate cooperind in cadrul sistemului social general. Modelul multiculturalismului promovat in Canada reprezinta o ilustrare a situatiei: se vorbeste de mozaicul canadian, adica de un tot coerent si semnificativ format dintr-o imbinare de fragmente extrem de diferite.Absenta relatiilor dintre grup si societatea de primire, asociata cu mentinerea identitatii si a traditiilor caracterizeaza o a treia optiune, care ia forma Segregarii sau a Separarii, fie ca ea este rezultatul controlului exercitat de grupul dominant sau al dorintei grupului non-dominant. Cind aceasta este impusa de grupul domi-nant asistam la modelul clasic de segregare care "tinde sa puna oamenii la locul lor". Un exemplu recent a fost Africa de Sud, dar este si cazul indienilor si al eschimosilor din Alaska, America de Nord. in schimb, mentinerea traditiilor dincolo de orice participare sociala in cadrul societatii poate proveni din dorinta grupului de a avea o existenta autonoma. Exemplul pacifist tipic este cel al grupurilor religioase hutterite si amish care incearca sa traiasca pe pamintul nord-american in cea mai mare autarhie posibila si care refuza, pe cit se poate, modernismul (automobile, electricitate etc). Asadar, Separarea si Segregarea difera prin originea alegerilor si a puterilor care determina aceasta situatie.si, in sfirsit, exista o ultima optiune, dificil de conturat cu precizie, probabil fiindca este insotita in mare masura de confuzie colectiva si individuala ca si de anxietate.

Ea este caracterizata printr-o miscare de recul si printr-o distantare de societatea de primire, existind sentimentul de instrainare provocat de pierderea identitatii, adaugat stresului legat de aculturactii. Optind pentru Marginalizare, grupurile pierd contactul cultural si psihologic atit cu societatea lor traditionala, cit si cu societatea in ansamblul ei (Stonequist, 1935).Numeroase cercetari s-au inspirat din acest model (Berry et al., 1989; Krishnan & Berry, 1992; Neta, 1993; Som & Berry, sub tipar). Ele au demonstrat pertinenta abordarii in mai multe tari ale lumii, pe diferite grupuri etnice. Validitatea si soliditatea modelului au fost evidentiate cu precadere in studiile efectuate in Canada. Atitudinile de aculturatie sint corelate comportamentelor de aculturatie: diferitele practici lingvistice sau apartenenta la o asociatie etnica indica acest fapt. Astfel, in grupul portughezo-canadian, cei care vorbesc acasa numai portugheza dau scoruri mai ridicate pe scara de separatie. in grupul coreano-canadian, cei care dau scoruri mai ridicate scarii de asimilatie nu participa decit la reuniuni canadiene si nu sint implicati in nici o reuniune coreana si/ sau nu citesc decit ziarele canadiene. Cei care dau scoruri mai inalte scarii de integrare participa la reuniuni ale ambelor grupuri, citesc ziarele coreene si pe cele canadiene si vorbesc ambele limbi acasa. Cei care dau scoruri mai inalte pe scara separatiei nu participa decit la reuniuni coreene, nu vorbesc acasa decit coreeana si nu citesc decit ziarele coreene (Berry et al., 1989). Totusi, trebuie sa remarcam ca datele pe care tocmai le-am prezentat se sprijina pe anumite corelatii existind intre o scara si indicii comportamentali luati cite unul. Ele valideaza scarile/treptele de aculturatie utilizate in diferitele cercetari si indica fondul empiric al abordarii teoretice. in acelasi timp, trebuie sa evitam o considerare prea rigida a indicilor comportamentali, intrucit acestia nu definesc iremediabil atitudinile de aculturatie. Atitudinile si comportamentele nu sint in permanenta reciproc conditionate. Distanta dintre atitudinile anuntate si comportamentele efective ale anumitor indivizi poate fi un obiect de analiza interesant.Cercetarile canadiene arata ca, practic, toate grupurile prefera strategia de Integrare si doresc cel mai putin atitudinea de Marginalizare. Altfel spus, exista o dorinta evidenta de a-si mentine si dezvolta mostenirea culturala si identitatea proprie, in acelasi timp participind plenar la institutiile si viata cotidiana a socie-tatii de primire. insa, din motive specifice culturii sale, dar mai ales din cauza conditiilor istorice si sociale ale imigrarii lui, fiecare grup are atitudini diferite fata de Asimilare si de Separare. Media fiecarei scari si corelatiile dintre scari variaza in functie de grupurile studiate, ceea ce arata ca, pentru fiecare grup, motivele reale si cele simbolice ale asimilarii si separarii nu sint aceleasi si nici macar percepute in acelasi fel. Astfel, virtual, asimilarea este imposibila pentru unele grupuri minoritare, in special cele cu trasaturi fizice distinctive, cum ar fi aborigenii australieni, indienii sau coreenii din Canada. in mod similar, separarea este o atitudine putin probabila in cazul anumitor grupuri care au imigrat recent si voluntar ca, de exemplu, portughezo-canadienii.