N. Grigorescu: Dimineaţa pe plaiu.

COLABORATORII ACESTUI NUZWÂR- P R 0 F - D R - V - BABES, A. COTRUŞ. GEORGE BACALOGLU, Dr. ANDREI U U U U U U M U U U U " L U J 1 " ' " U T " " - ' S1GMOND. ION DONGOROZI, GH. SOFRONIE. GEORGE VOE/1DCA, AL. KERESZTURY, DEM. BASSARABEANU, VOLBURA POIANA, CHRISTACHE MIL1AN. RADU GYR, TRA1AN BIRÂESCU. A. DA-

V1DESCU, IOAN I. CIORÂNESCU, VLADIMIR TUDOR, KÂLMÂN MIKSZATH. A. BUTEANU. EMIN a 3^W-JJ^^ CRONICI - CELE TREI CRIŞURI IN ŢARĂ - NOTE - MEMENTO - BIBLIOGRAFIE - rjLJjţM?Jb> V \

h

NO. 6. Preti eu

BCU Cluj / Central University Library Cluj

GELE TREI CRIŞURI ABONAMENTE:

Pe un an /• Lei 100.— Pe un an autorităţi Lei 200.— Pe un an studenţi 1 Lei 70.— Anunţuri şi reclame după tarif. — Manuscrisele nu se înapoiază.

i i M i n i i i i i i M i i n i M i i i i i i i i i i M i m i i i u i i ! m i II u i ii i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i i n i m u m i i i i i n i i i u i u m i i i n i i i i i i i i n i i i i n i i i i i i i i

C U P R I N S U L :

G. Bacaloglu : Ateneul Român şi misiunea lui ; Prof. Dr. V. Babeş: Ştiinţa şi credinţa ; Dr. Andrei Sigmond: Sistemul de mâine al

vietei sociale ; A. Cotruş; Către cer (versuri); Ion Dongorozi: Transbordare ; Radu Gyr: Cenuşe de Toamnă (versuri); Gh. Sofronie : Din perspectivele revoluţiei mon­

diale ; Vladimir ludor: Clopotele (versuri); Kălmăn Mikszăth: Carul invalid — traducere

din ungureşte de A. Buteanu', George Voevidca: Seceriş (versuri); NOTE: Ronsard a fost Român ? — Un exemplu şi un îndemn. — Libertatea presei peste Tisa. —

Doi premiaţi. — Kâlmân Mikszăth. MEMENTO — BIBLIOGRAFIE — CLIŞEE: Dimineaţa pe plaiu de N. Grigorescu şi Migdali

în floare de I. N. Alexandrescu.

Al. Keresztury: Panslavismul, slavofilismul şi neoslavismul;

Dem. Bassarabeanu : Trudit (versuri); Volbură Poiană : Peisaj (versuri); Ioan I. Ciorănescu: Tristeţi comune (versuri). CRONICI: Emin Asan : Cronica literară (Filimon

Hâncu, nuvele şi schite de Ion Dongorozi) ; Christache Milian: Cronica economică (Piedicile

economice în desvoltarea economică a românilor ardeleni).

CELE TREI CRIŞURI IN TARĂ: Traian Birăescu •' Scrisori din Bana t ; A. Davidescu: Scrisori din Sătmar.

fiiirTiirrfiiiiiiiiiifiiiEfiiMiiiiiiiiiiiiiiiMfiffiiîiiiiiiiiiiiiiiiiiMtiiTTiiiiiriiiriiiiiiiiiiiiifuiiiiiiiiiiiliiiiiiiilliliiliiEiliiiiiilfiiliiiiiiiiitiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiifiiiiiifii i n i i i f k i i i i • • i i i iEi i i i i in i f in liilllirlîif i ichi i i s

COLABORATORII REVISTEI:

I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, C. Banu, N. Bănescu, G. Bogdan-Duică, N. Batzaria, Zaharia Bârsan, Măria Baiulescu, Şt. Bezdechi, Lucian Blaga, V. Bogrea, Oct. Beu, Elena Bacaloglu, Const., Victor şi George Bacaloglu, Emanuil Bucuja, Al. Bogdan, George Bota, Al. Cazaban, Al. Ciura, R. Ciorogariu, A. Ciortea, Th.Capidan, A. Cotruş, Gh.Ciuhandu, Const. Doboş, Viora Dr. Ciordaş, V. Corbasca, Cridim, V. De-metrius, R. Demetrescu, I. G. Duca, Mihail Dragomirescu Silviu Dragomir, Ion Dragu, Bucura Dumbravă, Mihail Dragoş, Victor Eftimiu, Ion Foti, G. Galaction, Vl. Ghi-dionescu, Vasile Al-George, Dem. Gâlman, Radu Gyr, E. Hodoş, N. Iorga, Bogdan Ionescu, Al. Iaco­bescu, Iustin Ilieşiu, Emil Isac, M. Iorgulescu, N. E.Idieru,

E. Lovinescu, I. Lupaş, A. Lupeanu-Melin, Dr. Cassiu Maniu, G-ral Moşoiu, S. Mehedinţi, V. Merufiu, A. Ma-gier, V. Militaru, T. Murăşanu, M. Mora, Şt. Mărcuş, D. Nanu, A. Nanu, G-ral Scarlat Panaitescu, I. Paul, Ion Peretz, N. Pora, Sextil Puşcariu, V. Petala, Alex Pteancu, Ecaterina Pitiş, D. Pompei, Matilda Poni, Sep-timiu Popa, Pauli. Prodan, Pr. Gh. Pteancu, George A. Petre, P. I. Papadopol, Mircea Rădulescu, G. Rotică, C. Râuleţ, Alexandrina Scurtu, Ion P. Sache-larie, Vasile Savel, Al. T. Stamatiad, Eugeniu Spe-rantia, Marin Ştefănescu, C. Sudejeanu, Caton Theo-dorian, G. Tutoveanu, Nuşi Tulliu, N. G. Tistu, G. Tulbure, I.. Ursu, I. Valerian, George Voevidca, Con­

stanta Zamfir, George M. Zamfirescu.

c 1111 n i im n 111111 i m u n i i i i i i i i i i i i i i i i m i i i i i i H i i i i i i i ni i i iTTîTi • 11 n iTTi 11 n 1111 ii m i i i i ini ini im i iniinmiii i i i i i i i i i i i i n i i i i i i i i H i i i i i m i i r r i

BIBLIOGRAFIE Cărţ i :

Ioan Nădejde: V. G . Morjun. Biografia lui. genealogia şi albu­mul f a m i l i e i Morjun. Institutul de arte grafice „Speranţa", Bucureşti 1924, _280 pag. 125 Lei.

V. L a z ă r : Gheorghe Lazăr (viata ş i opera lui). Revis t e :

Reuista Română, a n u l 1. No. 1. Bucureşti: Lamura, a n u ! Vl. N o . 5 . B u c u r e ş t i ;

Gândul Nostru, anul III, No. 6, Iaşi; Icoane Maramureşene, anul II, No. 6, Sătmar; N ă z u i n ţ a , anul IV, No. 5, Craiova ; Gândirea, Adevărul Literar şi Artistic, Drum Nou, Căminul Nostru, România Militară, Natura, Slove, Ţara Noastră, Sufletul Nostru, Revista învăţământului, Educuţia. Lumina Creştină, Cultura Creştină, etc.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Anul V. No. 6.

Redacţia şi Administraţia: STR. PRINŢUL CAROL 5.

ORADEA-MARE

REVISTĂ DE CULTURĂ <&m&

Iunie 1924

T E L E F O N : 119.

• D i r e c l o r - F o n d c r t o r : fi E 0 R S E B A C A L O S L U • ATENEUL ROMÂN $1 MISIUNEA LUI Ştiinţa şi credinţa.

In viata culturală a României, o instituţie care prinde să ia un avânt puternic e Ateneul Rorriăn din Bucureşti. Noi, cari ne bucu­răm oridecâte ori întâlnim acest lucru netăgăduit de necesar, sim­ţim o datorie să relevăm şi să facem cunoscută munca ce se duce pe alocuri pentru propăşirea poporului nostru, îndeosebi când această muncă vine dela o per­soană sau o grupare particulară.

Atenul Român a fost fundat în anul 1865 şi are ca scop cultura sub toate formele şi răspândirea ei prin toate mijloacele.

Rezultatele obţinute până acum, de Una dintre cele mai da frunte societăţi culturale ce le-avem, sunt dintre cele mai satisfăcătoare. N'a fost timp să nu ne ajungă la cu­noştinţă, prin ajutorul ziarelor, manifestările Ateneului Român, de orice fel. Comunicările valoroase numai, făcute în timpul din urmă, cu ocaziunea estinderei activităţii şi a membrilor, în noua fază a României întregite, ar putea ră­mâne fapte însemnate în mersul nostru cultural. Iar .discursurile de primire, rostite de nouii membri, in ultima sesiune, au împrumutat un fast cu adevărat academic. De altfel însăşi activitatea de până acum a Atenului îl îndritueşte să stea pe aceeaşi treaptă cu Acade­mia Română, căci avem aci, într-adevăr, o forţă vie de cultură în viata poporului românesc. Aici e locul să aducem elogii d-lui Dr. Angelescu, ministrul de Instrucţie Publică şi preşedintele Ateneului, de felul şi interesul viu cu care ştie să se ocupe de această instituţie.

Ateneul Român se deosebeşte

de GEORGE BACALOGLU. de alte societăţi culturale din tară prin aceea că munca sa se în­dreaptă către o pătură mai cultă a poporului nostru. Pe câtă vreme câteva societăţi au ca ţintă şi cel mai mic colţişor de sat românesc, străduindu-se să ducă până acolo făclia nestinsă a culturii, el şi-a ales ca ţintă mai mult ridicarea culturală a oraşelor, căci într'ade-văr, oraşele noastre au vădită ne-voe de aceasta. Misiunea lui e să trezească interesul pentru cultură şi să contribue la creearea unui nivel european oraşelor româneşti.

In cazul acesta — ne vom în­treba — Ateneul Român, având un cerc de activitate definit, nu e izolat de celelalte societăţi cultu­rale? La prima vedere — da; la a doua — pe jumătate nu; iar dacă ne gândim că el şi-a mani­festat întotdeauna dorinţa de a colabora cu celelalte societăţi şi într'un apel a şi cerut serviciul acestora, atunci putem spune că nu e izolat. Prin intermediul aces­tor societăţi culturale, cari tind mai mult la ridicarea culturală a satelor, Ateneul are un drum de­schis într'acolo. Deaceea, eu pro­pun o legătură strânsă între Ate­neul Român şi celelalte, cum ar fi în Ardeal „Astra" şi „Cele Trei' Crişuri". In modul acesta se poate rotunji şi complecta întreaga acti­vitate culturală ce trebue depusă în tara noastră. Planurile făcute sunt mari şi cum progresul nu se face fără ideal, — iar idealul e o floare foarte rară azi, — pentru reuşita acestor planuri, o conlucrare şi o complectare a forţelor, în felul amintit, ar fi cel mai fericit pas în evoluţia noastră culturală.

Idei din comunica rea la Ateneul Român in 4 Iunie a . c.

de Dr V. B a b e ş .

Minunile religiunilor nu sunt totdeauna simple inventiuni pentru a înşela, acapara şi înfricoşa ere* dincioşii şi în mare parte au o bază reală, mai cu seamă suges* tiunea, catalepsia, halucinaliuni sau fenomene exagerate sau gre* şit interpretate.

Bacteriologia nimiceşte nim­bul minunilor, arătând că minu­nea ostiei sângerânde şi a stig* matelor lui Christos apărute la persoane alese, sunt simple cul­turi de microbi roşii (bacterium prodigiosum şi haematolium).

Fiinţele mitologice, ca sirenele şi ciclopii, nu sunt decât monstruo­zităţi neviabile, cari au fost ob­servate şi exagerate prin mitolo­gie. In natură sunt atari monştri ce corespund cu totul descriptiu-nei din Odisea lui Homer.

Din timpurile luptei şi selectiu-nei omului fată cu puterile duş­mane ale naturei, religiunilor pri­mitive le-au rămas un caracter crud, sălbatec, care şi astă-zî stig­matizează unele religiuni ca cea mozaică, sau religiuni ca cea creştină-catolică; aceasta din urmă, mai cu seamă, a fost la început religiunea iubirei şi sacrificiului, aju­torul celor desmoştenili, dar a fost acaparată de domnitori şi preoţi, cari au făcut din religiune o a r m ă teribilă pentru terorizarea popula-tiunii lor în interesul papalităţii şi domnitorilor, nimicind prin foc şi tortură, prin morţi teribile, adver­sarii absurdităţilor, explorării, tira­nizării conştinjelor şi ştiinţa.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

In fata acestora s'a opus cu toată energia ştiinţa modernă, pro-ducându-se o luptă înverşunată între ştiinţă şi credinţă.

Numai în timpul din urmă sa­vanţii cei mai autorizaţi în frunte cu Pasteur au găsit cuvântul îm­păciuitor între ştiinţă şi credinţă. Este inadmisibil ca credinţa să se amestece în cercetările şi rezul­tatele ştiinţei,; însă aceasta să nu împiedice ca un om de ştiinţă să"şi păstreze credinţa, întru cât poate servi pentru consolarea şi fericirea sufletului său. '

Acum 3 secole a fost introdusă cu forja în România şi, inteligenta transilvană, pentru a scăpă de opresiunea naţiunilor favorizate, a trebuit să se lapede de reîigiunea strămoşească, care are un trecut pur de ori ce crime şi persecutj-uni şi să treacă Ia catolicismul pătat de un trecut teribil. Gratie unor genii, astă-zi când ştiinţa a progresat în mod admirabil şi a fertilizat, toate activităţile ome­neşti şi-au întemeiat sănătatea, averea, sănăta tea cetăţenilor şi deci fericirea omuluii, minoritatea inteligentă din Ardeal nu are nici un cuvînt să persiste în reîigiunea greco-catolică cu papismul ejL cu trecutul ei scăldat în sînge şi ar fi o datorie patriotică să revină la credinţa masei mari a poporu­lui, adică la ortodoxie. Prin ace­asta ar pune capăt luptelor con­tinue şi urei care există între mi­noritatea catolică şi majoritatea ortodoxă şi numai atunci s'ar realiza visul fiecărui bun Român, adică unirea sufletească a tuturor Românilor.

CELE TREI CRISURI u m n n i m i i i i i i i w u i i i i i i i i i i m i n u n i u u i i n

Sistemul de mâine al viefii sociale

de Dr. Andrei Sigmond prof. universitar.

I. Istoria ne învaţă că, întotdea­

una şi pretutindeni, sistemul vieţii noastre sociale nu este ceva sta­tornic, cu toate că trăsăturile carac­teristice ale naturii omului nu se prefac în mod simţitor. Insă chiar dacă am admite asemenea prefa­ceri, totuşi aceasta n'ar putea să ne explice radicala şi — deseori — vehementa modificare a acestui sistem social în care au trăit, re­lativ mulţumite, mai multe gene-ratjuni ale diferitelor neamuri, într'o viată comună.

Baza principală a sistemului social este modul nostru de a vedea deci, ceva schimbător, întru cât mentalitatea ni se manifestă în cel mai perceptibil mod, prin însăşi orânduirea vieţii noastre sociale.

Dacă, dincolo de însuşiri natu­rale — în genere schimbătoare — omul n'ar avea şi pe cele sociale cari, atârnând de libera sa voinţă, sunt supuse — şi acestea — la nesfârşite variatiuni; deoparte nu ne-am explica evenimentele isto­rice ce au produs cunoscutele schimbări, de altă parte s'ar ex­clude progresul cutural al omenirii, întrucât numai vederile mai lim­pezi — deci prefacerea felului nostru de a le avea — conduce către reforme sociale înaintate.

Nerămânând îndoială asupra caracterului schimbător pe care îl are omenirea în modul său de a vedea, va fi cu totul interesant să cercetăm dacă există o cauză ge­nerică principală, care, în trecut, a dat sistemului vieţii sociale pre­facerea ce a avut loc ; iar în ca­zul afirmativ să vedem : oare eve­nimentele zilelor noastre sunt într'adevăr indicii că ne-am găsi în ajunul unei radicale schimbări cu privire la viata socială actuală ?

Mersul ideilor omului cugetător fiind un proces logic, se impune în mod firesc necesitatea ca să existe un oarecare echilibru între modul de a vedea al societăţii deoparte şi orânduirea vieteii sale sociale de altă parte. Cu cât ex­perienţa de lume a socitătji se va depărta mai mult de institutiunile sociale existente, cu atât se vor clătina mai mult stâlpii ordinei so­

ciale, a cărei prăbuşire ar deveni inevitabilă. Că va învinge curentul reacţionar sau cel liberal, carac­terul situaţiei nu se schimbă — din punctul nostru de vedere — fiind vorba numai de a se resta­bili echilibrul, la un moment dat inexsistent. Revolujiunea nu e de cât un mijloc, nici de cum scop, şi deci, poate fi motivată numai atunci când redobândirea echili­brului social nu s'ar putea obţine de cât prin o izbucnire violentă a noului curent, corespunzând cu adevărat modului de a vedea al societăţii în raport cu institutiunile sociale existente.

Avem deci acelaş motiv al tu­turor schimbărilor sociale, dată fiind silinţa ce-şi dă fiecare soci­etate de a trăi pe cât cu pu­tinţă — într'un complect acord cu experienţa sa de lume.

Să nu ne ducem prea departe în trecut, ci cu totul în treacăt să menţionăm numai sistemul feudal. Acesta a fost condamnat pieirii din momentul când a dispărut ra­ţiunea sa sociaiă de a mai fi, când divizarea în clase a socie­tăţii şi-a pierdut rostul social prin schimbarea modului de vedere al societăţii ce, până atunci, trăise după acest sistem.

El s'a putut menţine numai atâta timp cât societatea a so­cotit ca justificată clasarea ser­viciilor şi aptitudinea individuală, condiţionate fiind „â priori" prin descendentă, sau văzând o ade­vărată răsplată pentru serviciul prestat de membrii diferitelor clase în contravaloarea privilegiilor acor­date unora — deşi după vederile actuale, asemenea sistem social este inadmisibil, — întru cât pe atunci aceste institutiuni sociale au contribuit ca curentele sociale existente să păstreze echilibrul.

Tot aşa se explică şi celelalte sisteme sociale, spre ex. al caste­lor, care, dela început a înlăturat schimbarea stării sociale, etc. — care pentru noi cei născuţi sub egida legalităţii şi libertăţii sociale, pare o grozavă ofensă a dreptu­rilor omeneşti. /

Aşa se face că atunci când s'a ivit un curent general nou, pe mă­sură ce popoarele culte l'au înţe­les, a dispărut şi dreptul de exis­tentă al institutiunilor sociale în­vechite şi, prin aceasta, ele înce­tau de a mai fi mijloace de men­ţinerea echilibrului social.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI H l H M H H U I I f H U m U U U I U

Cât timp lumea a crezut că e just şi echitabil ca, pentru intere­sele comune sociale, unul să con-tribue numai cu sânge pe câmpul de luptă, altul prin rugăciuni, al­tul prin sudoarea sa, — şi a con­siderat aceste servicii ca achitare a datoriilor publice; de asemenea cât timp a crezut că e bună cla­sarea serviciilor, răsplătirea indi­viduală, în mod deosebit, prin pri­vilegii, drepturi inegale, etc. — mai larg sau mai închis — cum şi că sarcinile publice se pot îndeplini mai bine prin crearea de clase şi prerogative sociale, tot atâta timp şi sistemul feudal a avut oarecare bază morală, întru cât corespun-pundea modului de a vedea al societăţii respective.

Odată ce acest mod s'a schim­bat, se prăbuşeşte şi echilibrul, dând naştere la noui reforme so­ciale corespunzătoare noului cu­rent al societăţii.

Cum însă un nou curent nu pătrunde dintr 'odată în sufletul tuturor, aşa se explică deosebirea în orânduirea socială a diverse neamuri. Cea învechită la un po­por, poate fiinfâ încă la altul, al cărui mod de a vedea n 'a suferit încă o schimbare atât de gene­rală, în cât să impună refacerea radicală a sistemului social exis­tent.

Totuşi, noul curent — întru cât reprezintă cu adevărat noul mod de a vedea — are un caracter general prin aceea că, mai curând sau mai târziu, fără îndoială, va pătrunde în sufletul|tuturor popoa­relor culte, creind astfel o expe­rienţă nouă universală.

Modul de a vedea, generalizat numai în a 2-a jumătate a veac. XlX-lea, se născuse mai de mult, încă sub cârmuirea ideilor feu­dale. Nu revoluţia franceză i-a dat naştere, căci aceasta n 'a fost de cât o violentă izbucnire a noului curent care, la poporul francez, şi-a pretins realizarea.

Ideile democratice au fost între" buintate treptat la diferite popoare, transformând organizaţia socială în aşa fel ca să corespundă mo­dului nou de a vedea al societă­ţilor. S'a crezut că prin recunoaş­terea drepturilor omeneşti, înfiin­ţarea de instituţii juridico-sociale pe bază de egalitate şi libertate, se va fi găsit remediul universal de a se vindecă toate bolile soci­ale, cauzate de dispariţia echi"

Prieten mut, protivnic surd, imens, despotic — munte! . . . Spre înălţimile-ţi cărunte, Mă cheamă-aceleaşi freamăte adânci şi crunte . . , Pe însorita vale, Pe nesimţite, umbra-ţi uriaşe-mi iese'n cale Ca 'naintea unui sol trimis de şes împărăţiei tale . . .

Trenuri nevăzute, repezi, parcă Trec prin codrii-ţi şi furtuni năprasnice încarcă şi descarcă.. . Ga un haiduc, Mă duc . . . mă duc Pe urma poftei mele — nesdrăvană-ogarcă . . . Cu suişurile 'n mut, cumplit răsboiu vânjosu-mi trup se'ncearcă Prin codrii nesfârşiţi ai vieţii, Prin codrii neguroşi ai gândului . . .

Munte! Va putea iubirea şi răbdarea hiea de fulger să te 'nfrunte|? Va putea să smulgă lacom toate sevele şi tainele din tine ? Să-ţi smulgă, în avântu-i fără de hotare, Tinereţea, sufletul, eterna nepăsare ? ! . . .

0 , Munte! Munte! Ascunziş de foc, de aur, de gheţare, Cu orice pas ce-1 fac pe cărăruile-ţi prăpăstioase şi haine, Flămând de mine însumi şi stingher, Parcă mă urc biruitor, cu câte-o treaptă, tot mai sus în mine, Prin întunerecul, pe munţii arşi, din mine, Către c e r ! . . .

(Arad) A. Cotruş.

librului social dintre modul de a vedea al masselor şi institutiu-nile creiate pe baza unor idei învechite, şi azi combătute. Nă­dejdea a fost numai o himeră. Rând pe rând s'au ivit teorii deo­sebite, toate cu unicul scop: resta­bilirea echilibrului social turburat, ducerea omenirii către un „eldo­rado" pământesc, către o viaţă socială, calmă şi fericită.

* * * Dacă revizuim puţin iteratura mo­

dernă a economiei politice, vedem îndată că nu s'a găsit încă acel remediu universal. După şcoala liberală zisă şi clasică fundată pe individualism, au apărut diverse şcoli socialiste, care a tacă—vigu­ros sau moderat ;— capitalismul, proprietatea individuală, etc. insti-tutiunile fundamentale ale vieţii

noastre sociale ducând către co­munism, colectivism, socialism agrar, socialism creştin, ori la so­cialismul de stat, cum şi către unele tendinţe exagerate, rătăcite ca : nihilism, anarchism, bolşevism.

Deşi între şcolile moderne di­vergentele sunt atât de mari că nu s'ar putea împăca de cât ca focul cu apa, totuşi au şi o tră­sură caracteristică comună — că pornesc dela principiul egalităţii oamenilor — ceeace are capita ă importantă din punctul nostru de vedere.

Vom vedea într'un articol viitor dacă egalitatea socială este înte­meiată realmente pe însăşi viata socială.

Oradea-Mare.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI m\ 84 i ^ g ^ Transbordare*)

de Ion Dongorozi. Altă opinteală'n silă, un îignal

răguşit, mistuit chiar în pântecul maşinii, două pufnituri de abur speriet, o poruncă scurtă, şi lo­comotiva opreşte'n loc, duduind din adâncul măruntaelor. Intr'-o clipită, călătorii se şi îmbulzesc pela uş i ; cu toate că trenul — tren Simplon — a fost ţinut patru ceasuri şi mai bine, la o sută de metri de staţia Chitila, acum tot trebue să se facă „transbordare". Plin câmp. Pe stânga şinelor, o perdelută de salcâmi — mai toji pueti — cu ramurile tocate spre Soare-Răsare, de melita crivăţu­lui. Pe mâna dreaptă, o cureluşe de câmpie, scrijălată, şuiu de col­tul plugului; fundalul; măguri aliniete pe două rânduri, cu scufă de lut urluit şi 'nvăscut de ploaie. Cerul spânzură greoiu şi'ncruntat. Prin pănurile de negură burniţea­ză îndoelnic. Vântul, dovedeşte când şi când s 'aleagă câte-un fulguşor firav de omăt, pe care-1 joacă bucuros, mârâind pe două glasuri, până se mistue cu totul în păinjenişul de negură şi stropi. Călătorii, frânţi de povara baga­jelor, terciuesc clisa'n loc, nădăj" duind fiştecare'n gând, s'ajungă mai întâi la garnitura trasă cam la 500 de metri, de unde a'ncre-menit Simplonul. La urmă de tot, coboară din vagonul de dormit o călătoare cam între două vârste, înfăşurată în haină de astrahan, lungă până la glezne, cu căciulită aşezată ştrengăreşte pe-o sprânce­ană, cu botine de „chevreau-lac", pledul păturit în două pe braţul stâng, iar în mâna dreaptă „po­şeta" de aur şi-o valiză teşită tare, de marochin negru, învelită în doc „bej" impermeabil. La doi paşi îndărăt, un ţigănuş ca de 15—16 ani, deşirat şi golaş, se cumpăneşte cu geamantanul într'o mână şi cu cutia de pălării în cealaltă. Vagoanele, unele fărâ­mate ţăndări, altele încleştate, ori încălecate în fel şi chipuri, zac buluc pe linie. Cei cinci lucrători, purceşi de mânecate din haltă, dela Ştirbey-Vodă, măsoară tropă­ind, convoiul de călători, care cu toată zoreala, frământă aproape'n

*) Din volumul: La hotarul dobrogean care va apărea în curând (Ed. Scrisul Românesc).

loc clisa dospită de-atâta umeze­ală. Cel care soseşte întâiul, în dreptul mormanului de ţăndări, îşi descheie blana, aşează bini­şor geamantanul pe prundişul ce tiveşte şanţul şinelor, răsuflă adânc şi pe gură, aşteaptă până ce-1 ajunge din urmă colonelul de administraţie, şi începe vorba aşa din senin ;

— Puteam sta mult şi bine, dom­nule coloneii

— Indolentă... anarchie dom'le... ce ne facem însă, că numai ser­vesc m a s a ?

— Cum se poate ? Imposibil! — Ei, se poate că n 'au prepa­

rat imbecilii nimic, tot aşteptând să pornim.

— Sunteţi sigur, domnule co­lonel ?

— Absolut sigur, că doar am vorbit cu şeful bucătar!

In vremea asta, grămada a tot sporit.

— Dar ce s'a întâmplat aicea, măi c a m a r a d e ?

— S a u ciocnitără, cucoane. — Asta o vedem şi noi idiotule,

dar ce s'au ciocnit? — Un trin de marfă cu unu de

lucru. — Morţi sunt ? întrebă cu sfială

şi din vârful buzelor, o dudue subţirică, sulemenită şi cu părul oxigenat.

— Un frânar, cucoană I — Numai ? ! se miră colonelul

de administraţie. — Numa' să trăiţi! — Ei, atunci-i moft curat, în­

cheie, înăltând din umeri şi ples" câind din buze, un căpitan de artilerie, care n'o slăbeşte din ochi pe duduia cea blondă, sub­ţirică şi cu pantofi „marron" de antilopă.

— Mortu-i colo, arată şeful echipei de lucrători, petrecând o dâră de scuipat cleios, prin struna lătăretilor de sus.

Pe-o uşă de vagon, frântă'n două, zace cu fa{a'n sus, hoitul frânarului Petrîcă Vilău. La cap, proptită altă uşă, ca să fie sta­vilă vântului şi ploaiei. Din tâmpla stângă, sângele a tot şuruit, pâ-nă-ce-a umplut găoacea urechii, apoi şi-a croit pârtie prin rariştea bărbii, închegându-se piftie subt ceafă. In {âtâna buzelor, spumă roşietică mai musteşte încă. Un ochiu — stângul — crăpat pe jumătate, cată şuiu la cei ce se adună roată. Şuba svârlită cur­meziş pe pântec, lasă să se vadă

^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ pag. m

fluerele picioarelor retezate cu un lat de palmă mai jos de genunchi. Cine le-a potrivit la loc, n 'a lipit pe semne cumsecade bucată de bucată, ori poate bocancile, spân­zurând pe muchea uşii de vagon, au iras prea greu la vale. La căpă­tâiul mortului, se boceşte tăvălindu-şi fata în tină, o muiere ca de 30—35 de ani, numa'n polcută de barhet şi cu capul goi. De cea­laltă parte, chircită pe vine, geme scâncind o fetişcană ca de 10—12 ani, suptă la fată, şi cu cozile ca mătasea de păpuşoiu spălăcită tare. Un prichindel de 4—5 ani, stând turceşte, se joacă tare mul­ţumit, cu şireturile dela boncancii mortului. Când şi când ridică ca­pul, ferind bătaia vântului, ca să privească la cei ce sporesc, în-groşând grămada.

— A dumitale-i ? — Fost cucoane . . . acu i-a pă­

mântului . . . şi bocetul izvorăşte tot mai săltat din pieptul femeii. Cel care-a pornit vorba, aşează cu băgare de seamă geamanta­nul între picioare, desface agale „porte-feuille-ul", trage o bumaşcă, două, şi cum atâtea perechi de ochi îi urmăresc mişcările, face o adevărată sforţare şi adaugă încă o hârtie de douăzeci. Ceilalţi se simt pesemne obligaţi, căci fişte-care, la rând, svârle câte-o hâr­tie, două, îngroşând purcoiul dela capul mortului. Femeia şi-a curmat aproape bocetul, iar de-ai căta cu băgare de seamă, fata par 'că i s'a luminat. In capul vădanei lui Vilău, gândurile s 'au ales din ceată, încetul pe înce­tul : cu ce-o mai rămâne dela po­mana de trei zile — că 'nmormân-tarea priveşte staţia — îşi cum­pără barizul, pe care i 1-a făgă­duit bărbatu-său de Pastele ce trecu. Şi ca să-şi dovedească oarecum o abureală de nehotă-rîre, rosteşte ceva mai tare, dar tot în gând : „De, să-i împlinesc voia, sărmanul de e l ! . . . " . Când vine rândul căpitanului de artile­rie, acesta ia cu două degete, la întâmplare, din sulul tras dela spete, o hârtie de 5 lei, şi 3—4 de câte un leu, se otăreşte, înto­arce capul, le dă drumul de sus, şi se depărtează grăbit tare. Cei­lalţi au şi prins „cheia"; fiştecare, cu capul răsucit într'o parte, svârle la întâmplare o hârtie, două, pâ" năce, cel rămas la urmă de tot, un preot catolic, roşu şi 'nvăscut, mormăe ceva între buze, face o

BCU Cluj / Central University Library Cluj

crucefmareZîn vânt, şi zoreşte pa­sul. "Cum s'a îndepărtat preotul, fetişcana — fata mortului — a şi dosit o hârtie de 5 lei, sub pulpă. Acu, are cu ce să-şi cumpere oglinjoara cu mutra harapului, şi cu 4 mărgeluşe albe, care, de-acolo, dintre şipurile şi carnaţii din fereastra crâşmii, a tântuit-o'n Ioc de-atâtea ori.

Când a ajuns în dreptul mortu­lui şi cucoana ceia cu haină de astrahan, lungă pânăla glezne, călătorii se şi urcaseră în accelera­tul pentru Timişoara.

— A h ! mon Dieu! şi mai reve-nindu-şi ceva în fire:

— Dar bine femeie, tocmai aicea 'n drum ti-ai găsit să-1 aşez i?

— Dar cu ce era să-I duc acasă, cucoană, păcatele mele ? Şi vădana lui Vilău se porneşte iarăşi pe bocit.

— Aoleu Petrică . . . trică . . . cum mă laşi cu trei c o p c h i i . . . i . . . hi, h i i . . . !

0 fluerătură scurtă, tremurată, şi Simplonul se urneşte greoiu din loc,

— F o x u l . . . foxul m e u . . . mon Dieu, mOn Dieu . . .

— Ce spui ba rosano? se cru­ceşte ţiganul. „

— Foxul meu . . . foxul meu în tren . . . opreşte . . . opreşte maşi­nist . . . o mie de lei, cinci m i i . . . opreşte!

— Hei, opreşte barosane . . . o p r e ş t e . . . n'auzi ? şi ţiganul rage cât îl tin bojocii, bălăbănind dintr'o mână într'alta cutia de pălării. Maşina Simplonului, gâfâind din adânc, îşi iuţeşte din ce în ce mersul.

In vreme ce muerea mortului se tot trudeşte să taie leşinul cucoa­nei cu haina lungă de astrahan, întrebările se îmbulzesc dela ţigan la femeie, şi dela femee înapoi

*la t'gan. — Şi-o fi uitat săraca copchilu

'n trin! — Eu n'am văzut nimica, tată

Marioară! Las'că bate domnu şăf o tiligramă!

Cucoana cu haina lungă de astrahan „veritabil", deschide aiu­rită ochii şi suspină. îşi plimbă apoi privirea agale pe cei adunaţi buluc în jurul ei, oftează din adânc şi pâlpâe din pleoape, cercând să-şi adune gândurile răvăşite.

Un fluerat scurt, tăios, şi maşma garniturii pentru Timişoara, îşi ia vânt din loc.

Linişti de Schituri.

Cenuşe d e T o a m n ă .

Jăraticul foilor, (pe care Toamna le-a aprins), a licărit tremurător şi slab — ca într'o sobă de săraci — şi-apoi, s'a stins . . . . . . Şi despuieti încremenesc tăciunii negrilor copaci . . . — *E jarul stins!

Zadarnic Vremea tremură de frig şi 'ncearcă să le smulgă cărbunilor, o nouă pară jucăuşe . . . Zadarnic chiamă Vântul şi-1 atâta să scormorească şi să sufle în cenuşe . . .

Zadarnic cere Soarelui să-i împrumute un drob de cremene de rază, să reînvie mortul foc . . . . . . Zadarnic • . . nimeni nu vroieşte s'o ajute şi, trişti, tăciunii sterpi vor putrezi în loc . . .

Or Vremea, (de atâta supărare), cu lacrimi mari de ploaie- şi tânguie amarul, pe când în soba rece a sfârşitului de toamnă, s'a preschimbat în piatră neagră, jarul . . .

Radu Gyr.

Din perspectivele revoluţiei mondiale

* de Gh. Sofronie profesor.

Este cunoscut, în deobşte, că revoluţiile cu rezultat determinant în viata istorică a popoarelor, au fost, în regulă generală, consecinţa războaelor nenorocoase.

Exemple evidente sun t : revoluţia cu caracter muncitoresc dela 1871 din Franţa, ca şi marea revoluţie care s'a desfăşurat sub ochii noştri, în Rusia, şi al cărei efect momen­tan a fost desorganizarea com­plectă a unui popor, care, consti­tuit în Stat, jucase un rol deosebit în perioada istoriei moderne şi contemporane.

Aceste două revoluţii, mai ales, prezintă puncte de asemănare.: I. Atât Comuna din Paris dela 187 L cât şi Republica Sovietelor din 1917 au fost un produs al războiu­lui, un produs al înfrângerilor mili­tare ; II. Şi una şi alta au avut la bază proletariatul revoluţionar.

Dar pe când bolşevicii au putut să pună mâna pe puterea politica, pentrucă dintre toate partidele din Rusia ei erau acela care ceTea pacea cu mai multă energie, pa­cea separată, pacea cu orice pret, fără a se preocupa de repercu­siunea ei asupra ansamblului situa­ţiei internaţionale, şi de înlesnirea pe care ca o putea aduce domina­ţiei universale a monarhiei militare ge rmane ; radicalismul francez în

BCU Cluj / Central University Library Cluj

timpul războiului dela 1870 şi după căderea lui Napoleon 111, când s 'au ridicat pretenţiile de despoiare de Alsacia-Lorena, a revenit la vechea atitudine a proletariatului francez din 1793, cerând continua­rea cu cele mai mari sacrificii a războiului. Totuşi, ca şi în Rusia din 1917, partidul păcei, saturat de sforţările şi de riscurile războiu­lui, fiind alcătuit din reacţionari monarhişti, nu din democraţi socia­lişti, obţinu superioritatea asupra acelora care doriau prelungirea războiului.

Este fapt cunoscut de toată lumea că bolşevicii care nu au izbutit în punerea în aplicare a principiilor marxiste — şi reaua orientare po­litică din Rusia ne-o dovedeşte pe deplin — au căutat întotdeauna şi caută încă prin toate mijloacele de propagandă, răspândirea princi­piilor şi metodelor lor de organi­zare socială, în toate statele şi mai ales în Europa Occidentală, unde sunt numeroşi teoreticiani socialişti şi unde muncitorimea are o organizare solidă care a permis partidelor radicale recentele suc­cese din Anglia şi Franţa.

Explicarea? Ea provine de acolo că conducătorii sovietelor atribue nereuşita lor mediului inferior de educaţie civică asupra căruia s'a experimentat: poporul rus, şi con­vingerii că, în statele apusene, o încercare de reorganizare socială pe baze socialiste ar da rezulta­tele dorite.

De-aci problema revoluţiei mon­diale, care pentru bolşevici este cu mult mai presus de acea a refa-cerei Europei, problemă ce este veşnic de actualitate şi vitală pen­tru Europa de mâine.

Indiferent de metodele de rea­lizare, ce perspectivă poate avea revoluţia mondială, şi în câte chi­puri este ea concepu tă?

Cred, că se poate concepe în două modur i : I. Ca un avânt al ideei socialiste în lumea întreagă, întovărăşit de o întărire simultană a proletariatului şi de un antago-

CELE TREI CRIŞURI iiumiHBiuiii m i n « u t i u i u i i * M U U u i t i i i u l

Clopotele... In turle de biserici învechite, Ca o poveste de demult, uitată. Răsună clopotele vechi, dogite Şi tainic cântă-acum, ca niciodată.

Plâng clopotele . . . plânsul de aramă Pluteşte prin amurgul trist, ce moare. Un glas încet şi slab parcă mă chiamă De undeva, din fund, din depărtare . . .

Iar din trecut o clipă "mi vine 'n minte: O zi de vară caldă şi senină, Doi ochi cerniţi.. . vreo câteva cuvinte Şi-uitarea prinde tot, ca o rugină

Şi-aşa, cuprins de taina amintirii — In înserarea blândă le ascult. . . Doar clopotul duios al fericirii In sufletu-mi nu-1 mai aud de mult

Vladimir Tudor.

nism de clasă mereu accentuat, un avânt care în lumea întreagă să facă din socialism forţa motrice care va determina din ce în ce mai mult viaja Statelor, şi, al II lea): Revoluţia mondială poate fi în­ţeleasă ca o tulburare a lumei, în înţelesul bolşevist; cucerirea puterii politice de către proletariat în toate Statele mar i ; introducerea regimului sovietist integral, supri­marea tuturor drepturilor pentru elementele necomuniste, deslăn-tuirea războaelor civile, timp de o generaţie, etc.

Ambele puncte de vedere, des­prinse din cadrul teoriilor contem­porane revoluţionare, pot p ă r e a ' extremiste; dar, dacă, exemplul Rusiei face pujin posibilă o în­tindere a experienţei din Răsărit şi în Apus, întărirea organizaţiilor muncitoreşti, succesele politice ale socialismului, în Apus, arată că viitorul trebue să aducă cu sine, dacă nu o revoluţie de idei, mon­dială, care din multe puncte de vedere, or fi nenorocită, în tot cazul o largă democratizare a Statelor şi'o exactă interpretare a principiilor democratice — lipsite de demagogism — în viata socială, economică şi politică.

Oradea-Mare.

Carul invalid — Shijâ de Kâlmân Mikszâth —

Călătoream cu un comisar gu-vernial prin şesul Ungariei, şi cum ţinta noastră era dintre acele cari trebuesc neapărat ajunse la timp (trebuia să fim de fată la o ono­mastică) ne-am văzut siliţi a ne grăbi, şi prin urmare nu ne-am urcat în tren, ci am angajat un car în Szoreg.

Nu vreu să fac zeamă lungă ; esenţa e aceia că în comuna Horgoş ni-s'a rupt osia carului şi comisarul meu a început să înjure fără de seamă.

Dintr'o poartă împodobită cu cununi de ardeiu roşu, aşa era obiceiul ţinutului, semănând cu dolmanele de sărbătoare, un ţăran bătrân privea foarte flegma­tic cum partea din urmă a carului nostru s'a aşezat dintr'odată, scâr­ţâind, pe pământ.

Nici nu râdea de noi, nici nu se mira; ne privea doar în aşa fel cum priveşte norii, când nu-i pasă dacă merg spre răsărit ori spre apus.

Dar, acum ce să facem ? Pentru o asemenea eventualitate ortacul meu de drum nu avea nici o in­strucţie dela înaltul guvern. Vizi­tiul era desperat şi el, dar mai rămăsese totuşi în el atâta ştiinţă să ne spună că s'ar putea repara osia cu o bucată de lemn. Dar unde găsim o asemenea osie su­plimentară ?

— Hei moşule — îl agrăieşte comisarul guvernului pe ţăranul ce-şi pierdea vremea în poartă — ce-am putea noi face acum ?

Ţăranul s'a apropiat aşa cam în doară, apoi din vârful gurii, ne răspunse după lungă socoteală :

— Apoi, aceea nu se prea poa­te şti.

— Îmi spune vizitiul că cu un lemn potrivit s'ar putea lega la loc osia.

— Aia da, lega s'ar putea . . . — Apoi, s'ar găsi pe unde-va o

bucată de lemn potrivită? — grăi comisarul guvernial nerăbdător.

— Păi, dacă s'ar găsi I — Nu s'ar putea câştiga de

unde-va ? — Cum să se p o a t ă ? — grăi

omul, mutându-şi luleaua în ceia parte a gurii.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI iiiiiiiHHiiiuiiiuujiiiiiiiiiiittiJimiiirmiiu

— Poate îi avea matale pe undeva vreo dranifă, ori ce zici? — îl descosea, eşit pe jumătate din fire-şi, comisarul.

— Păi, voiu fi având — grăi alene, şi peste câteva minute ne aduse lemnul trebuincios.

Dar numai cu acesta nu ne puteam ferici, nu'l puteam folosi fără de o funie puternică, cu care să întărim rămăşiţele osiei de odi­nioară.

— Ne-ar mai trebui o funie, jupâne.

— Hm — zice el scărpinându-şi capul — cam aşa e.

— Apoi, de unde s'o luăm acu ? Ţăranul din Horgoş dădu din

umeri. — Păi, de unde ? — îşi dădu

părerea cu o linişte necontrariată. — Dar n'ai pe lângă casă vr'o

funie pentru vitei, ori vreun ştreang? — S'o găsi . . . zău s'o găsi —

mormăi căscând — şi îndată ne şi aduse una din grajd. Privi apoi cu vădită plăcere la sforţările vi­zitiului, care la urma urmelor tot ne repară carul.

— Iar acu, cu ce {i-am fi da­tori — întrebă cu bunătate comi­sarul, după ce ne-am aşezat pe şezutul din spate, al carului.

— Ei, asta-i, cu ce mi-atj fi dator i? — grăi mirat.

— Păi, doar lucrurile acele tot pretuesc ceva pentru Dumneata!

— Nu preţuiesc! — răspunse dur.

— Atunci mergem, vizitiu ! Mul­ţumim frumos de îndemână. Rămâi cu Domnul.

— Bine, bine — strigă după noi — dar la întoarcere nu cumva să nu-mi aduceţi funea şi lemnul.

— Ho ! Opreşte ! Ce faci comedii mata — izbucui comisarul năcă­jit. — Ne întoarcem pe altă cale. Dracu va veni pe aici de hatârul funiei şi lemnului dumitale 1

— No, no . . . păcat s ă i faci aşa pe om — grăi domolitor. — Că doar' de nu vă întoarceţi pe aici, de sigur, nici nu mi-Ie puteţi aduce ! Binecuvinte-vă Domnul 1

. . . Comisarul a câştigat lemnul şi funiea cu atâta greutate, iar eu cu tot atâta uşurinţă câştigai fo­tografia fidelă a ţăranului ungur.

T rad . A. Buteami .

SECERIŞ Halda 'n şoapte Svelte fete grâne coapte maci în plete

clatină, undind . . . şi cicori îşi prind. cântă seceri, De pe vale în întreceri vin agale

sprintene sclipind. dragi flăcăi doinind.

Spice pică, Colo 'ncarcă se ridică aur par'că.

blond belşug în snopi. rumeni muncitori . . Pe frunţi brune Grele care perle-ai spune trec arare

că-s fierbinţii stropi. legănând comori.

Seceri cântă . . . tn văpaie Se frământă se înmoaie

harnicul norod . . . culmi în asfinţit: Beat de soare, iată 'n zare sărbătoare blondul soare

ţine-al brazdei rod. carul şi-a oprit.

Zăboveşte şi zâmbeşte

craiul zilii blând, pe copiii bruni ai glii

binecuvântând. Din .Turnuri" George Voevidca.

Panslavismul, slavofilismul şi neoslavismul de AL Keresztury.

II.

Politica externă a Rusiei nu-şi va ajunge scopul urmărit, fiindcă nu numai că adevărul se va de­sfăşură în curând în fata polonilor şi ucrainenilor, dar se \ nasc şi alte dificultăţi. Slovacii protestează contra făţărniciei de tutori a cehi­lor, sârbii vroesc să nimicească pe bulgari şi pe românii din Mace­donia, polonii tind să polonizeze cu orice mijloace pe rutenii din aproprierea lor şi pe ruşii albi, — aşa că popoarele slave în loc să se înţeleagă şi să se unească, diferenţa dintre ele creşte din zi în zi tot mai mult. Şi în cazul acesta se adevereşte marele ade­văr, al vietei reale, că cel mai tare tinde să fure via{a celui mai slab.

In faja unei asemenea situaţii, atmosfera politicei externe din Europa începe să se agraveze. Contra tendinţelor ruseşti se cre­ează alianţa (germano-maghiaro-turcă) mijlocie, care se trezeşte repede că bazele ei de viată sunt ameninţate. Anglia care vede mai periculoase pentru interesele sale aspiraţiile Germaniei spre Asia Mică, întocmai ca francezii în urma bătăliei dela Sedan, iscăleşte în anul 1909 fatalul contract de ali­anţă cu Rusia, şi prin aceasta se depărtează foarte mult de politica sa tradiţională care întotdeauna îmbrăţişase cu dragoste Ardealul. Nici cei dela Londra nu doresc deloc înfăptuirea visului tarilor, iar politica externă a Angliei tre­mură când se gândeşte că în cazul unei victorii va avea de deslegat

BCU Cluj / Central University Library Cluj

socoteli separate, dar pericolul pangerman îi apare şi mai fatal. In modul acesta politica rafinată a {arilor câştigă mereu întreaga opinie a Europei pentru ideea panslavismului. La începutul seco­lului actual nu lipsea altceva de­cât înţelegerea în sânul slavilor. Dacă popoarele acestea se înţele­geau, atunci în fata unui „fait accompli" al slavismului, Europa rămânea fără nicio putere.

Din Praga, iarăşi, porneşte ini­ţiativa neoslavismului, care în anul 1908 (chiar înainte de semnarea acordului anglo-rus) îşi desfăşură steagul. Congresul care a fost în­trunit tot în acest an la Praga, declară că ideea unirei trebue să aibă ca bază ideea de „libertate, frăţie şi egalitate". Din pana lui Kramarj apare un volum (Slavon-tsvo, obraz jeho minulosti a prio-runosti, Praga, 1908) care se ocupă amănunţit cu toate popoarele slave, iar în prefaţă trasează bazele neoslavismului. Neoslavismul pro­pagă următoarele: 1. deşi toate popoarele slave se înrudesc prin sânge şi limbă, totuşi sunt naţio­nalităţi independente, cari vroesc să rămână în această indepen­dentă de care se bucură a z i ; oricare popor slav are dreptul ca în cadrele statelor actuale să-şi îngrijească limba, morala şi tradi­ţiile sale naţ ionale ; 2. slavii nu trebue să tindă la o va'stă ocu­paţie, subjugând naţii şi popoare streine ; 3. popoarele slave au da­toria să desrobească şi să ajute pe fraţii lor subjugaţi.

Kramarj spune că cea mai mare piedică în calea unirei slave este imperialismul rus şi internaţiona­lismul. Primul, prin tendinţele lui de a rusifica toate popoarele slave, respinge pe slavi în loc să-i une­ască, iar ultimul jefueşte mişcarea de caracterul ei naţional. Singura condiţie a rămas ca Rusia să-şi câştige ordinea internă; numai atunci — cum crede Kramarj — „se poate 1 realiza fără sânge marele vis de secole, a cărui realizare pe terenul cultural şi economic va pune în mişcare popoarele slave". In această convingere i-a găsit pe slavi războiul mondial şi distrugerea monarhismului a fost baza statelor noui formate. Dar numai pe hârtie. In realitate, slavii (polonii, cehii, ruşii, sârbii) îmbo­găţiţi prin contractele de pace, nici până azi nu s'au eliberat de sub imperialismul spiritului slav,

Nu-mi mai cânta, lăută, că nu mai vreau să plâng... Inchide'n strune-aleanul din inima-mi bolnavă . . . Arcuşul ăsta ţipă în sufletu-mi, — şi-1 frâng : El picură pe coarde nu cântec — ci otravă . . .

Nu-mi mai cânta, lăută. De-acuma e târziu, Cu paşi de uriaşă se plimbă noaptea-afară Svârlind imensităţii linţoliu-i de pustiu, Pândind la colţ de uliţi să-i cadă besna'n ghiară...

Ascuşul, vai . . . îmi ţipă în inimă — şi-l frâng; Eu vreau să-mi beau acuma paharul ăsta'n tihnă; Nu-mi mai cânta, lăută, că nu mai vreau să plâng — Trudit cum sânt şi dornic de pace şi odihnă . . .

Dem. Bassarabeanu.

HM TTTÎiiiiTiTnNinTTTniTTTTTTTTTT 1 1 J^rTTTTrmiiiiiiiii'FIÂIIIIIIIITIIIIIIIIIINNM?nr^niTntumnniunTTi l luiimiiinmiiii i inil

şi ruşii desrobesc pe ucraineni, sârbii pe croaţi, cehii pe slovaci : aceeaşi situaţie de dinaintea ră­zboiului. Acest fapt trebue să fie remarcat oricând ne ocupăm cu chestia panslavismului.

III. Nietzsche scrie într'o mare operă

a lui (Innsets den Gut und Bose): Energia mult timp reţinută şi con­densată în Rusia, nu se ştie încă în ce mod se va elibera, însă aşteaptă momentul să se mani­feste. Probabil că nu numai de războae indiene sau alte tulburări asiatice avem nevoe ca Europa să se elibereze de sub presiunea celui mai mare pericol, ci şi de schimbări lăuntrice, de desmem-brarea imperiului rusesc, şi în primul rând ca să se introducă şi în Rusia parlamentarismul v şi oricare rus să citească jurnalul după cafeaua de dimineaţă. Toa­te acestea nu sunt dorite de mine, ci din contră, aş privi mai bucuros contrariul, sub care în­ţeleg, că Rusia să crească şi mai mult în putere, pentruca să fie silită şi Europa a-se concentra şi a-şi creia o voinţă mai puternică,

şi care i-ar stabili programul pe mai multe secole. Secolul viitor va fi secolul luptelor de hege­monie mondială şi de politică în stil mare.

Volumele lui Nietzsche şi Spen-gler (Untergang des Abendlandes) cari vorbesc despre energia vir­gină a slavilor şi decăderea cui-' turei europene, contribuesc actu­almente la lichidarea acesfei pro­bleme. Consternatiile politice din Europa din zi în zi ne prezintă, tot mai luminoase conturele pan­slavismului. Pe noi, românii şi ungurii, ne interesează mai de aproape acest mare pericol ce ameninţă Europa, fiindcă suntem două popoare ce stăm, izolate, în drumul unirei slavilor de nord şi de sud. Pentru români şi ma­ghiari, lipiţi pe malul Mării Negre, panslavismul n'a prezintat nici­odată aşa de mare primejdie ca acum. Nici interesele noastre co­mune n 'au fost văzute aşa de clar ca acum. Cei cari cred că „internaţionalismul" bolşevismu­lui nu--şi va permite să realizeze o idee naţională, vor primi răs­punsul încurând, tot în aceeste pagini.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI l i i t u u i i i u i u u i umiimuiiuiHujuuiUiJiitut

Ieşind din Mureş veselă, uşoară, De cer se prinde dornică de viată: Aşa-i de mare luna'n astă seară Că n-aş putea să o cuprind în brafă.

Şi tot mai sus în noapte se ridică Pe înstelatul cerului rotund, Până se face cât un pumn de mică Din nou în Mureş coborâtă'n fund.

Volbură Poiană,

Tristeţi comune. Trec oamenii pe stradă trişti Că nu pot să gândească la nimic. Cu frunţile 'n pământ, îngânduraţi. Dar fără a avea vre-un gând în minte, Trec oamenii pe stradă trişti Privind în urma lor, sau înainte. In tragedia gândului ei sunt artişti Mai mult sau mai puţin îndemânatici. La mimica figurei lor asişti Şi-ti par sau antipatici, sau simpatici, Dar toji sunt trişti de ne'njeles Pe poarta locuinţei lor când ies. Se străduesc să se gândească la ceva Dar nu ş în stare. Privirea lor nu ştiu nici ei ce-ar căuta Dar se afundă tot mai mult în depărtare. §i oamenii nu pot să se gândească la nimic. Dacă 'ntâlnesc pe stradă câte-un dric îşi scot toti pălăria maşinal Privind spre caii 'nvestmântati în negru Şi spre sicriul dureros de pal. Şi oamenii cu mersul uniform merg mai Aşa cum ochii-alunecă pe-o carte, [departe Şi-aşa cum merg toti trişti şi mu|i Şi cu priviri adânci dar fără de privire îmi par Că toti D e stradă-au prins ca să se 'nşire Doar ca să meargă şi-ei în u,-ma Unui cortegiu funerar. Unui cotegiu trist al Amintirii Ce le-a murit din zâmbetul privirii . . .

Ioan I. Ciorănescu.

CRONICA LITERARĂ de Emin Asan.

Filimon Hâncu, nuvele si schiţe de I. Dongorozi

Editura „Cartea Românească" — Bucureşti.

ÎI urmăresc pe d-1 Ion Dongo­rozi de vre-o câţiva ani. Schitele şi nuvele sale răspândite cu dăr­nicie prin diferite reviste din {ară, au atras dela început atenţia citi­torului şi a u făcut să încolţească numai speranţe frumoase. Se ghi­cea acolo un talent care va trage o brazdă adâncă în ogorul litera­turii româneşti. Şi, într'adevăr, speranţele n 'au fost spulberate şi nici împlinirea lor n'a întârziat prea mult. Din zi în zi scrisul d-lui Dongorozi apărea mai valo­ros şi cucerea mai puternic sufle­tul cititorului. La prima lectură par 'că n'ar fi adus nimic nou, par' că se asemăna cu vre-un predecesor; dar urmărind mai cu atenţie sufletul noului scriitor şi manifestările acestui suflet, te în­credinţai că există acolo o notă nouă, o putere de viata nouă, o personalitate literară, originală — şi, apoi, în zadar căutai asemă­narea operei sale cu a l ta : nu exista Ia mijloc o asemănare, pentrucă scriitorul n 'a suferit nici-o influentă. Opera sa isvorâşte dintr'-un suflet sănătos şi e tot aşa de înviorătoare şi plăcută ca apa băută la gura izvorului. Acest suflet n'a fost ademenit de nici-o adiere moleşitoare. In mijlocul furtunei moderne, el a stat neclin­tit ca un stejar puternic. Rădăci­nile sale vânjoase sunt înfipte adânc, în straturile cari dau veş­nic hrană sănătoasă şi sevă de viată. Aceasta o înţeleg greu — sau se fac că n'o'nteleg — cei rătăciţi (cu voe sau fără voe) sau cei îngâmfaţi de curente super­ficiale cari clădesc opere de nisip ce se năruesc sub însăşi presiu­nea lor.

Primul volum al său „Tanti Veronica" a apărut anul trecut. Acum ne soseşte al doilea volum „Filimon Hâncu", editat frumos şi atractiv. Amândouă cuprind şi

bucăţi publicate la început în re­vista „Cele Trei Crişuri" al cărei colaborator- harnic e d-1 Dongorozi şi pe care ţinem să-1 relevăm, cum se şi cuvine, ca un eveni­ment însemnat în literatura noastră.

Scriitorul Ion Dongorozi e un adânc cercetător şi cunoscător al sufletului omenesc. In privinţa acestui meşteşug se a seamănă cu marii săi predecesori român i : De-Iavrancea, Caragiale, Brătescu-Voineşti. Cel mai mic semn din jurul său nu-1 lasă nepăsător. Su­fletul său e o oglindă care prinde toate manifestările vieţii în mare. Lucruri şi evenimente cari trec invizibile şi neobservabile pentru oameni, la el se desvolta şi se transformă în descrieri minunate sau în drame sguduitoare. Aşa e Filimon Hâncu, portarul-invalid din gara Dâmbu, care ştiind că nevastă-sa păcătueşte cu şeful gării, într'o seară îi face vânt acestuia înaintea trenului, care îl tescueşte sub roate. E aci groza­vul sbucium al omului mic, infirm, care îşi încordează toate puterile pentru a se răzbuna.

Moartea omului necunoscut, Ilie Cumpănă (din schiţa „Vis") care nu-şi putea da sufletul neîmpăcat şi care îşi jertfise sănătatea pentru tară şi lăsa pe drumuri o nevastă şi un copil, e un fapt neînsemnat pentru cei cari s'au obişnuit cu el sau pentru cei cari nu cugetă asupra lui. Câţi n 'au murit a ş a ? Dar aici scriitorul îti prinde inima în cleşte şi te face să suferi, s ă plângi pe Ilie Gumpănă şi să vezi în moartea lui, soarta şi moartea nenumăraţilor nenorociţi din lume.

0 altă schijă, deosebită în lite­ratura noastră, este „Isomnie," ul­tima din volumul de mai sus şi care a fost publicată mai întâiu în revista noastră. Conu Mitrită Valerian, văduv de 15 ani, avea un cult pentru răposata sa ne­vastă. Dar într'o seară, după 15 ani, răsfoind, paginele unei cărji pe care citise ea odinioară, gă­seşte o scrisoare a ei către un amant şi descopere că nevasta îl înşelase. Schiţa se termină cu

BCU Cluj / Central University Library Cluj

scrisoarea şi semnătura. Ce s'o fi întâmplat în sufletul conului Mitrită Valerian, e lăsat să-şi închipuiască cititorul.

Celelalte: „In toiu - de iarnă", „într'un an Ia iarmaroc", „împă­carea", „In tren", „Licăr stins", „Suflet uşorat", „Din alte vremuri", sunt tot atâtea bucali desăvârşite cari evidenţiază pe deplin valoarea scriitorului şi cuceresc pe cititor. Dacă spaţiul ne-ar permite, am vorbi despre fiecare în parte.

Un alt gen pe care d-1 Dongo­rozi îl stăpâneşte cu un meşteşug rar, sunt scrisorile. In volumul de fată întâlnim zece scrisori, care de care mai frumoasă, mai stu­diată sau mai duioasă. Scrisorile acestea ne desvăluesc taine sufle­teşti adânci şi fiecare e o mică

Nu am intenţiunea de a scormoni durerile noastre din trecut suferite de la clasa ,stăpânitoare ungurească. în toate timpurile şi în toate domeniile, pentru a trezi sentimente de ură şi de a stimula energiile romîneşti la o răsplată dată în aceiaşi măsură, atâta timp cât clasa conducătoare a ma­ghiarilor nu vrea să conlucreze în mod sincer cu noi şi să renunţe la lupta iredentistă-

Fără a intra în amănuntele faze­lor istorice, ale Ungariei de odinoară, şi evidenţiind fazele mai importante din punct de vedere social-economic, ne vom edifica complect asupra stări­lor social-economice din trecut şi ce avem de făcut. Trecutul a fost şi este isvorul tuturor învăţămintelor în toate direcţiunile şi prin el multe po­poare s'au regenerat şi au putut ajunge culmile apogeului.

Iobăgia. „Furtunile vremurilor grele — scrie

Acsâdy — natural că mai tare le-a simţit iobăgimea, clasa de jos a po­porului, cea mai puţin apărată, pen­trucă oligarhii apăsau nobilimea, iar aceasta se răsbuna asupra muncito­rilor săi, fiindcă exemplul dat de sus o conrupt întreaga societate. — Pa­trioţii mai treji şi mai cu simţire pri­veau îngroziţi schimbarea şi arhiepis­copul Vâradi Peter de la Colocia deja la 1496 se plângea că în comitatele

capo-d'operă prin fina analiză psichologică de care sunt pă­trunse.

D-I Dongorozi e şi unul dintre cei mai serioşi cunoscători ai ade­văratei limbi româneşti. El ştie să aleagă cuvintele şi să le potri­vească în rânduri fermecătoare pe cari le considerăm ca model de structură a limbei româneşti în literatura noastră. O limbă aşa de curată, neaoşă, curgătoare, rar ne e dat să întâlnim.

Alături de volumul „Tanti Ve-ronica", al aceluiaş, apărut anul trecut, „Filimon Hâncu" e încă o preţioasă contribuţie ta proza ro­mânească şi aşteptăm cu aceeaş convingere volumul al treilea „La hotarul dobrogean" a cărui apariţie se anunţă pentru toamnă.

Bodrog şi Simiu se tratează cu io­bagii cum nu s'ar cuveni sa tra­teze nici cu vitele ; sa tratează mai râu ca în Turcia, aşa sunt temeri că ei se vor duce acolo în masă- actele de pe vremea aceea sunt pline de pilde îngrozitoare, de abuzuri şi tiranii, pentrucă nu numai stăpânul, ci mai ales slujbaşii lor au nesocotit orice margine a religiei, a dreptului, a moralei şi a minţii sănătoase"1)

Sub acest regim tiranic a fost ţinută nu numai populaţia românească sau a celorlalte naţionalităţi, dar şi aceia un­gurească muncitoare. Oligarhii unguri căutau a'şi păstra cu orice preţ prada care le putea da posibilitatea unei vi­eţi trîndave, luxoase şi satisfacerea tuturor plăcerilor în legătură cu acestea.

Dela iobăgie — concesii unguri­lor — şovinism.

Oligarhii unguri având domenii în­tinse, castele luxoase, un traiu des­frânat, din timpurile cele mai vechi şi până în timpurile noastre, iar pe de altă parte majoritatea locuitorilor, muncitori de pământ, săraci, supuşi unui tratament neomenos şi fără ni-cio situaţie materială care să le dea

*) Iobăgia de Ion Russu Şirianu 1908 voi. I. pag. 401.

putinţa unei bune desvoltări, n'au fă­cut altceva din populaţia muncitoare de pământ, decât un sclav al tre­buinţelor lor, care deşi a acceptat de nevoie o răsplată, totuşi toate si-linţile şi toate gândurile îi erau în­dreptate către o viaţă nouă de li­bertate. Acest suflu de viaţă era la pas cu evoluţia societăţii europene şi nimeni nu-1 mai putea opri.

Oiigarhii unguri, văzându-se con­strânşi de împrejurări, sclavii agi-tându-se încet-încet şi cu multă gre­utate, au început să se gândească, că o rezistenţă din partea lor, dusă la extrem, fără concesii, le-ar peri­clita interesele şi însăşi existenţa lor. Atunci ei au acordat o libertate doar aparentă păturei muncitoare de orice naţionalitate şi cum ea îşi reclama dreptul la viaţă, iar populaţia româ­nească, împreună cu a celorlalte na­ţionalităţi era mai numeroasă şi ur­mărea redobândirea vechilor lor drepturi, a trezit în ei, instinctul de conservare atât al naţionalităţii lor, cât şi al bunurilor dobândite prin fraude şi silnicii.

Todeodată s'a trezit în sufletul lor sentimentul şovinist, adică nutri-rea gândurilor de desnaţionalizare şi aplicarea lor prin ori şi ce mijloc, ca elementul românesc şi al celorlalte naţionalităţi sau să simtă Şi să tră­iască ungureşte sau să fie extermi­nate ca ei — ungurii — să-şi poată deţine teritoriile luate cu forţa.

Procesul stăpânirei maghiare cu noi românii şi celelalte naţionalităţi începe să se desbată cu putere.

Sentimentul şovin, luase aşa pro­porţii încât în orice lucrare, cât de neînsemnată, trebuia ca să facă operă ungurească-

Toate concesiile făcute păturei mun­citoare ungureşti n'au fost făcute decât de a-i da putiinţa unei vieţi mai bune, faţă de celelalte elemente convieţui­toare şi în felul acesta să aibă o su­perioritate socială şi economică.

Şovinismul unguresc origina so ­lidarităţii româneşti.

Oprimarea maghiară pentru desna-ţionalizarea elementului românesc a deşteptat în toţi românii sentimentul demnităţii de om, al rasei şi a tot ce este românesc.

Şovinismul maghiar a făcut servi­ciul cel mai mare cauzei româneşti şi tuturor celorlalte naţionalităţi, fiindcă prin procedeele barbare şi extermina­toare a contribuit la solidaritatea românească şi a celorlalte naţiona­lităţi conlocuitoare.

CRONICA ECONOMICĂ de Chistache Milian.

Piedicile economice în desvoltarea economică a românilor ardeleni. (Fapte şi acte.)

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CKîSURI 91

Solidaritatoa închiegată din su­fletele tuturor românilor a servit atât ca bază morală, cât şi ca bază materială pentru desvol­tarea noastră.

Solidaritatea ca bază materială, a fost că toţi românii strânşi laolaltă au putut pune mână dela mână, din banul agonisit cu multă trudă, ca să poată să-şi procure viaţa tuturor în­treprinderilor: banul românesc.

Acest ban românesc nu şi-1 putea avea decât prin cooperaţie.

Şovinismul unguresc în calea co­operaţiei româneşti.

Elementul românesc deşi încătuşat sub toate raporturile, a căutat ca cel puţin pe teren economic să poată dobândi oarecare libertate. Dar, şi sub acest raport, românii au avut de luptat cu toate piedicile care îşi au origina în şovinismul maghiar.

Astfel „cooperativele de credit sunt organizate după o lege mai nouă (art. XXXIII., anul 1898). In această lege se vede deja trasată ° m a i puternică presiune maghiară exercitată asupra celorlalte naţionalităţi. In realitate, ea creează cooperative conform textului, dependinţe de Budapesta unde guver­nul maghiar avea o influenţă capi­tală- Noi vedem proba în stipulările însăşi ale zisei legi. O societate co­operativă poate să se formeze cu co­laborarea organelor administrative (pa­ragraful 2). In cazul când câţiva mem­brii nu vor fi maghiari este destul ca doi din ceilalţi membri să con­firme că conţinutul lor a fost expli­cat (paragraf 3), adunarea generală este prezidată de un funcţionar al ad­ministraţiei sau un funcţionar al fede­ralei care semnează de asemenea statutele. Cooperativele din acest fel dobândesc foloase considerabile. In caz de poprire proprietăţii mobiliare a uneia din membri, ele au dreptul de întâietate în faţa celorlalţi creditori neprivilegiaţi (paragraf 23). Tribunalul de comerţ examinează deciziile tutu­ror adunărilor generale şi poate să le anuleze în 15 zile următoare (parag­raful 28). In caz de lichidare tribu­nalul poate numi din oficiu un lichi­dator (paragraful 39.) De asemenea mult timp când societatea face parte din Centrala cooperativelor de credit, ea este scutită de impozitul pe bene­ficii, de impozitul asupra venitului şi are importante foloase în aceea că primeşte plăţile sale (paragraful 47). îndată ce o societate cooperativă ese din această centrală, ea pierde aceste foloase."

/. N. Alexandrescu: Migdali în floare (Italia).

„Pentru aceste societăţi cooperative s'a întemeiat prin aceiaşi lege o Cen­trală naţională a cooperativelor de credit la Budapesta — aşezământ la care statul participa printr'un vărsă-mânt de 3 milioane coroane ca garan­ţie a datoriilor sale. Infine statul îi acorda o subvenţie de exploatare 100000 coroane. Această centrală poate numi un reprezentant în toate societăţile cooperative care au legătură, de ase­menea, în consiliul de administraţie ca şi în consiliul de supraveghere (parag­raful 56). Cooperativa nu poate modi­fica statutele sale fără consimţământul său. Administraţia centralei este în­credinţată la 1 preşedinte, 2 vice­preşedinţi şi 12 membri; 9 din aceşti membri depinzând de guvern sau de alte asociaţiuni atârnătoare de guvern. Numirea directorilor trebuie ca să fie întărită de ministerul de finanţe.

„Mai mult, guvernul muncea pentru acest aşezământ, un comisar având dreptul de „vot" în toate hotărârile. Toată modificarea statutelor era su­pusă ratificărei guvernului"

„Ca particularitate, trebuie a evi­denţia faptul că Părţile sociale din aceste cooperative nu puteau da decât o dobândă de 5 la sută Şi că în caz de pierdere, societatea cooperativă putea a se acoperi prin cotizaţii în-afară de garanţie. Răspunderea mem­brilor egali de cinci ori sau de zece ori suma părţilor sociale. Cooperati­vele nu puteau institui un fond de predare. Caracterul principal al acelui fel de cooperative este prin el arătat, Trebuie însă a menţiona că princi­palele funcţiuni locale erau date în aceste societăţi cooperative notarului comunei, profesorului şcoalei maghiare, preotului sau unui alt funcţionar, cari erau devotaţi cu totul guvernului maghiar şi guvernul avea astfel con­trolul absolut al tuturor lucrărilor economice ale poporului.2)

Acestea erau binefacerile guvernan­ţilor maghiari, faţă de poporul

2) La Cooperation dans la Republique Tchecoslovaque. Ladislaw Fr. Dvorak pag: 6 4 - 6 5 - 6 6 .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

92 £*i t ţ i j i (£i i i t im

CELE. TREI CRIŞURI U E i i i i n i i i i i i i i i N i i i i i i m i i i i i i i i i i i i i i i i i i i E i i i i i

român şi fată de toate naţionalităţile ce le subjugase. Şovinismui maghiar urmându-şi calea lui, desigur că po­porul român ardelean nu putea ac­cepta desnaţionalizarea lui pentru a putea profita de foloasele pe care li dădea guvernul. Din această cauză cooperaţia în Ardeai s'a redus la în­fiinţarea cooperativelor, numai din români şi fără spujinul oficial, fapt care a făcut ca ele să meargă foarte încet pe căile propăşirei întrucât nu dispuneau de capitaluri mari.

Situaţia cooperativelor româneşti sub unguri. Societăţile anonime

româneşti. Deşi înfiinţarea cooperativelor în

Transilvania datează încă din anul 1867, totuşi din cauze arătate mai sus ele n'au putut să se înmulţească-Astfel nu există decât , 7 0 coopera­t i v e de credit, cu un capital văr­sat de 1.048.011 şi ale căror fonduri de rezervă au atins cifra de 791.980 Cor, iar activul lor de 10.354.066 Cor. Depozitele spre fructificare 5.814.387 Cor. Cele mai multe coo­perative de credit le găsim în jude­ţele Sibiu în număr 16 şi Făgăraş 14".3)

In ceia ce priveşte cooperativele de consum erau, în număr de 14 cu un ca­pital de 59.275 cor, iar fondurile lor de rezervă la 12.214. Mai toate aceste societăţi de consum sunt întemeiate de funcţionarii administrativi şi sunt membre ale federalei ungare de Con­sum „Hangya" din Budapesta, care^ le acorda creditele necesare şi le prevedea cu mărfuri". (Ibidem pag. 230.)

Dacă capitalurile româneşti n'au putut fi strânse în cooperative de credit, de consum şi de tot felul, din cauza greutăţilor ce li se făcea de legile maghiare, şi ele nu puteau fi un reazem puternic pentru menţine­rea solidarităţii morale şi materiale, cert este că românii au fost mai fericiţi în strângerea capitalurilor ro­mâneşti în societăţi anonime, toate însumând un capital total de 13.500.000 cor. Toate aceste bănci au fost for­mate cu bani strânşi numai de la ro­mânii din Transilvania, fără niciun alt sprijin şi ele pe lângă că au fost instituţii financiare pentru acordări de împrumuturi românilor, dar au fost reazemul mişcărei pentru redobândi­rea drepturilor politice şi economice ale românilor.

învăţăminte. Din trecutul atât de mohorât al

nostru avem de tras o mulţime de învăţăminte, atât sub raportul moral cât şi economic.

Nu trebuie să călcăm pe ur­mele guvernărei exclusiviste şi şovi-niste maghiare, ci să căutăm a le da putinţa tuturor minorităţilor c a s ă se poată desvolta şi mai cu seamă păturei muncitoare agricole şi indu­striale.

Nu trebuie, însă. a ne lăsa sub­minaţi de elementele iredentiste ma­ghiare — pătura magnată-oligarhică — care la adăpostul acestei libertăţi să caute ca să slăbească temelia sta­tului român. Trebuie făcută o dife­renţiere între oligarhii maghiari cari râvnesc demnităţile şi întoarcerea unor timpuri de dulce fericire pe care au pierdut-o, şi ţăranii maghiari cari sunt dornici de propăşire şi mulţu­miţi de egalitatea pe care o au în faţa tuturor legilor şi de tratamentul ci­vilizat românesc.

Nu trebuie a cădea în greşala atâtor multe state cari au creeat două clase veşnic înduşmănite: clasa capi­talistă şi clasa lucrătorilor.

România fiind încă un stat în plină desvoltare, cu o agricultură care o îndreptată pe căile progresului şi cu o industrie în formaţie, trebuie ca să caute să asigure o viaţă bună, tihnită şi fără vrăşmaşii între noi, *şi între noi şi celelalte naţionalităţi. De asemenea nu trebue să fim dife­renţiaţi din punct de vedere material ca să avem clasa celor bogaţi şi îmbuibaţi în bine şi clasa celor săraci, cari duc din greu sărăcia, boalele şi incultura, fiindcă numai aşa vom păstra solidaritatea morală-

Chestiunea economică pentru noi ca stat este vitală şi ea trebuie .în­drumată cât mai bine. Această îndru­mare, şi care ne va chezăşul viitorul statului nostru, este „asociaţia pen­tru viaţă".

CELE TREI CRIŞURI IN TARA

3) Ardealul, Banatul, Crşana şi Mara­mureş de Ion Enescu şi Iiiliu Enescu, pag. 222.

SCRISORI DIN BANAT de Traian Birăescu-

Mijloace efective pentru naţionalizarea oraşelor. — In Banat ne piere neamul-— Ce constată Soc. „Principele Mircea". — Banatul pe timpul ocupaţiei Roma­nilor. — Artă şi afaceri. — Căsătoriile mixte din Timişoara întrec pe acelea

încheiate între români şi românce. Timişoara, Iunie 1924.

Fără mult sgomot, dar cu atât mai multă însufleţire sinceră, s'a inaugurat la data de 17 Iunie al cincelea cămin pentru ucenicii şi calfele de meseriaşi. Pentru trecăto­rul grăbit, superficial, un fapt divers, ca atâtea altele, pe care le aruncă la suprafaţă pulsaţia nervoasă a metro­polei Banatului.

Un istoric al acestor cămine, dar mai ales o comparaţie a datelor sta­tistice de azi cu acelea din trecut ne vor lămuri asupra importanţei ce o au din punct de vedere naţional că-minurile susţinute cu multe jertfe de primăria oraşului Timişoara.

De sigur că azi, mai mult ca ori şi când, s'au convins toţi factorii po­litici ai ţărei, că problema naţiona-lisărei oraşelor de dincoace de Car-paţi, centre industriale şi comerciale, va rămânea atâta vreme o simplă utopie, câtă vreme ne va lipsi la oraşe clasa mijlocie de meseriaşi,

comercianţi, ce formează chiagul vieţii orăşeneşti. Fiindcă bruma de funcţio­nari români, profesori etc. trăind şi luptând cu mizeria de azi pe mâne, fără rădăcini, legaţi de o anumită localitate numai prin funcţia ce ocupă, nu sunt capabili să imprime carac­ter nou sau să schimbe structura, nici cea economică, nici cea etno­grafică, a centrelor din nouile teritorii.

Când s'a înstăpânit administraţia românească în Timişoara, primăria avea un singur cămin de felul celor menţionate, având adăpostiţi peste 100 ucenici din cari nici 5 % nu erau români. Azi are cinci căminuri cu peste 550 acenici, cari varsă an de an aproape 200 meseriaşi români specializaţi în diferitele ramuri ale industriei şi comerţului. Aceştia la rândul lor peste alţi 4—5 ani vor întemeia tot atâtea familii româneşti. Prin forţa împrejurărilor fie ca mun­citori specializaţi prin fabrici, fie ca meseriaşi independenţi, aceste ele­mente româneşti vor forma populaţia permanentă, românească, a oraşelor. Că ce însemnează aceste forţe noui, active, în lupta ce o dăm pentru cucerirea oraşelor şi naţionalisarea vieţii economice a Ardealului şi Ba­natului, o vedem mai bine la noi, unde cu toată naţionalizarea câtorva consilii de administraţie, în care

BCU Cluj / Central University Library Cluj

! m t t m E ! i « i i n ! K i i i t n n m i u i M t t M u u a t n s i a |

CELE TREI CRIŞURI MIIIII1II1I1II11I I I M I i l l I I I I l I l U I I I H I l l I i l I l l i m i

ocupă l ° c Şi românii, viaţa economică, mai ales comerţul, se- orientează şi acum tot înspre Budapesta.

* * * Dar atragerea elementului româ­

nesc la oraşe, deschiderea de noui cariere pentru fii de ţăran din Banat, mai are şi o altă latură cu mult mai importantă.

Noi, în Banat, ca popor, ne stin­gem încet, dar sigur. Sate, cari la anul 1880 aveau 2000, azi nu mai au decât 1700 ba şi mai puţine suflete ca populaţie.

Sistemul de unul sau doi copii face adevărate ravagii. Ţăranca bă­năţeană, încărcată de galbeni, cu cătrinţă în fir de aur, cu opreg şi ciupag, artistic lucrat, care adeseaori valorează o avere, când e vorba să se achite de datoria sa de româncă, de mamă de familie, e absentă- Şi aceasta cu ştirea, aprobarea, ba ade­seaori chiar la îndemnul bărbatului.

Sistemul a fost luat dela şvabii noştri şi e determinat în primul rând de motive- economice. „Să nu se îm­partă averea, pământul" este refre­nul, cu care eşti întâmpinat tot dea-tâtea ori, de câte ori încerci să con­vingi pe ţăranul român dela noi de grozăvia păcatului ce'I comite faţă de neam.

Măsura primejdiei ce ne ameninţă ne-o dă întâmplarea petrecută zilele trecute. Societatea „Principele Mir-cea" având înscris în programul său ocrotirea infantilă, a început să cer­ceteze satele din Jurul Timişoarei pentru a servi cu sfatul, la caz de nevoie cu ajutorul efectiv, ţărancele române, mame. Constatările făcute sunt sguduitoare. In sate cu câte 1500—1600 locuitori, de abea s'au găsit 12—15 copii până la 2 ani şi 15—20 între 2—5 ani. lntr' un sin­gur sat, în curs de un au, an murit, operate de moaşe clandestine, opt femei tinere.

In „Tipografia Naţională" din Lu­goj a apărut, legată în frumoase scoarţe cu motive rdmâneşti o preţi­oasă lucrare asupra cetăţilor şi aşe­zărilor Romanilor la noi în Banat. Autorul ei este profesorul Simu dela liceul din Oraviţa. Un volum de peste 100 pagini, în care ni se în­făţişează destul de amănunţit viaţa strămoşilor noştri, opera lor de civi­lizare în aceste părţi, numele legiu­nilor şi cohortelor cari au avut gar­nizoana pe teritoriul Banatului etc.

Deşi autorul, cum de altfel şi

singur o recunoaşte, — afară de câteva date privitoare Ia Legiunea „Germina" nu a adus elemente noi pentru cunoaşterea trecutului acestui ţinut, totuşi lucrarea îşi are valoarea netăgăduită din punct de vedere is­toric. Adunarea şi sistemizarea date­lor, procurarea clişeielor, întocmirea unei hărţi politice a Banatului de acum 1800 ani şi în general edita­rea în cazul unei lucrări proprii în limba românească a mulţimelor de documente apărute până acum numai în limba germană şi maghiară, cu adnotaţii cari fac accesibilă această istorie a Banatului, a cetăţilor, legi-unelor şi a lucrărilor de artă, etc. şi pentru cei ce cunosc mai puţin is­toria Romanilor, fac ca să recunoaş­tem, că profesorul Simu a săvârşit nu numai o lucrare preţioasă, dar şi utilă-

* * *

In palatul Lloyd din Timişoara s'a deschis zilele trecute o expoziţie de pictură. Artiştii maghiari atât cei dela noi, cât mai ales cei din Unga­ria şi-au expus ce au avut mai reu­şit. Lucrările expuse — picturi, de-senuri — representând diferitele di­recţii şi scoale, au fost adevărate lucrări de artă. Nici nu voim să ne ocupăm la acest loc de lucrările propriu zise, critica având înţelesul ei numai pentru cei ce au şi visitat xpoziţia.

Ceia ce voim să remarcăm este graba cu care pictorii maghiari, cei de peste frontieră, s 'au grăbit să dea concursul lor unei expoziţii dintr' un oraş din România.

Cei mai susceptibili au văzut o demonstraţie îmbrăcată în haina ne­vinovată a solidarităţii culturale şi profesionale în gestul pictorilor din Budapesta. Cei mai mulţi români însă apreciind graba artiştilor unguri de peste frontieră, au convenit că maghiarii sunt popor practic în ma­terie de artă- Datorită presei minori­tare maghiare expoziţia a reuşit. In primele trei zile s'au vândut peste 150 tablouri. Noi credem, că şi unii şi alţii au avut dreptate.

Mai ales că cei veniţi cu paşa­poarte la expoziţie spuneau că pre-senţa lor se datoreşte nevoii de a se reabilita. Anume, acum 2 luni im­presarii fără suflet au expus tot în Timişoara cpâii fără valoare ale unor aitişti unguri consacraţi, c6pii prevă­zute şi cu semnătura contrafăcută a pictorului şi cari s'au vândut, decă nu cu preţ mai bun, apoi cel puţin

tot atât de bine, ca originalele. Şi aceasta cu concursul aceleaşi prese maghiare.

* * *

La adunarea Reuniunei Femeilor Române din Timişoara, organizaţie ce are un frumos trecut românesc, d. E. Ungureanu a cetit o interesantă statistică întocmită de Dsa, privi­toare la căsătoriile mixte din Timi­şoara.

Astfel am aflat, că din căsătoriile românilor sau româncelor, încheiate în faţa ofiţerului stărei civile în anul 1923, majoritatea, adică 6 7 % au fost mixte. Din 100 căsătorii mixte 65 sunt bărbaţii ce s'au însurat cu srtă-ine şi numai 35 fete sau femei şi-au legat capul cu cei de alt neam.

De sigur, că în alte împrejurări şi anume dacă oraşul nostru ar fi tre­cut prin procesul acela de transfor­mare ca să fie stăpânit de un puter­nic spirit românesc, capabil de a asimila, căsătoriile mixte ar fi o dovadă de vitalitate şi asimilare.,

In împrejurările date însă, căsă­toriile mixte sunt încă o primejdie pentru neam. Mai ales în centrele străine sau înstrăinate.

SCRISORI DIN SĂTMAR de A. Davidescu.

Au înflorit teii . . . Miresme subtile împrăştie grupurile de garoafe ale parcului, sub alba ninsoare a florilor de tei . . .

Oraşul interminabilelor „târguri de vite" în luna Iunie a luat un nou aspect. Par'că parfumul petalelor albe, roşii şi crem, a purificat atmos­fera de negustorie a zilelor trecute. Răcoarea serilor îndeamnă la o me­ditaţie mai lungă, sufletele ; le scutură de toropeala zilelor calde şi pline de praf— le'ndeamnă . . . Este luna serbă­rilor . . . Nici într'un an nu au fost mai multe serbări şcolare. Şi şcolile sunt anul acesta foarte numeroase. Corpul didactic dă dovadă că sfidează pe acei ce le întind cu sgârcenie un adaos de 35 lei lunar la mizera lor leafă. Dascălii lucrează- Cari mai de cari se întrec în strălucite rezultate.

Deşi s'au suprimat înveselitoarele şi emoţionantele examene, aicişcoalele primare se ţin de tradiţie. Zilele din mijlocul acestei luni, au fost închi­nate acesteia. Catedra lui „domnu" a fost împodobită de albul cripilor, iar portretele suveraniior în cetina

BCU Cluj / Central University Library Cluj

94 CELE TREI CRIŞURI

brazilor „Clasa" exaltă parfum de margarete. Părinţi modeşti, români, maghiari şi evrei, vin să-şi asculte odraslele. Pe feţele tuturor se citeşte mulţumire. Este un mare progres la şcoalele primare româneşti de la noi. Copiii cari la începutul anului nu cunoşteau un cuvânt românesc, acum vorbesc binişor. Iţi spun istoria Ro­mânilor, îţi vorbesc de marii eroi ai patriei . . .

Şi, ca o ironie, se zăreşte printre buchetele de pansele — flori simbo­lice — haina roasă de vreme şi să­răcie a .Domnului11. Clopul rupt de vlagă, este totuşi zâmbitor! Este singurul pe care vitregia soartei nu l'a clintit de la datorie. La graniţă munca lui a fost uriaşă şi de aceia şi mulţumirea e mare.

Zgomotul copiilor cu guriţa plină de râs, privirea melancolică a dască­lului şi frunţile senine ale ascultătorilor, dă examenelor şcolare de anul acesta o măreaţă înfăţişare . . .

Serbări dau şi şcoalele secundare. Expoziţia de lucru manual a şcoalei profesionale de fete va aduce la anul multe fiice de-ale satelor. Neîncrede­rea faţă de această şcoală — ne­cunoscută la noi ca organizaţie — s'a împrăştiat. Producţiunile din ul­timul timp, munca ce se depune de către corpul didactic în frunte cu dna Directoare, a făcut ca multor părinţi să H se îndrepte privirile spre această instituţie de mare viitor. Este o creia-ţie nouă, frumoasă şi utilă-

Un important rol în mişcarea cul­turală a judeţulului îl joacă Şcoala Normală. Dl Roman nu s'a mulţumit să îndrepte activitatea culturală a şcoalei sale numai la oraş. Satele au fost prima ţintă- Pe unde a trecut şcoala, a organizat serbări. Şi ce fo­lositoare au fost ele. Multe cărţi po­pulare au complectat bibliotecile satelor.

Pentru a arăta elevilor ardeleni Regatul, în adevărata sa valoare, şi anul acesta ca şi anul trecut, excur-siuni lungi şi instructive vor fi orga­nizate.

Dar afară de Şcoala normală lu­crează în acest sens şi liceul M. Emi-nescu, şc. secundară de fete, iar în ultimul timp, spre cinstea directorului ei, dl. Dragoş, Şcoala comercială, care până acum era maghiară, dă serbări în româneşte.

Precum se vede, cronica Săt-marului luna aceasta vorbeşte de flori, de examene şi de serbări! E vremea lor. Se închee anul şcolar.

• N O T E

Ronsard a fost român ? Sub acest titlu d-1 Le*c Claretie se

ocupă în revista „Les Nouvelles Littdraires" din 14 Iunie a. c. de origina aceluia în amintirea căruia se prosternează întreaga Franţă- S'a vorbit şi în presa noastră mult, în timpul din urmă, mai cu seamă, despre marele Ronsard, despre origina căruia n'a ajuns să se stabilească mai nimic definitiv, afară de poezia lui în care spune singur:

„Or, quant â mon anc4tre, ii a t\r6 sa race D'oi i le glace Danube e s tvo i s in d e l a T h r a c e . Plus bas que la Hongrie, en une froide part. Est un seigneur nommâ le Marquis de Ronsart"

Tot în această poezie ne spune că un fiu al acestuia şi*a părăsit ţara, a traversat Ungaria, Germania, Bour-gogne şi Ghampagne, venind să ser­vească pe regele Philippe de Valois contra englezilor. Regele 1-a răsplătit şi el a rămas în Franţa.

De-aci se vede clar că Ronsard a fost născut în România sau că el este fiul celui de mai sus, adică ne­potul lui Ronsart din România. De altfel cam aceleaşi lucruri spune şi Vasile Alexandri în poezia sa „Banul Mărăcine". Numai că el scrie că aceasta a plecat de-aict (din Oltenia) cu toţi ai casei şi cu 50 de război­nici să ajute pe Filip, iar regele 1-a numit Marquis ăeRongart; cuvântul din urmă e traducerea lui Mărăcine în franţuzeşte.

E interesant că unii cercetători francezi cred că Ronsard a venit din Ungaria. M. Saint-Venant spunea în 1911 că la vârsta de 16 ani Ronsard a că­lătorit în România, dar nu crede că această călătorie a fost determinată de vre-o legătură familiară-

Atâta vreme cât întâmplarea nu ne va aduce în faţa datelor precise, ori­gina uneia dintre cele mai mari fi­guri ale Franţei clasice va rămâne întunecată- Că va rămâne francez sau se va dovedi mai târziu că e român, tot una. Dece e tot una, ne-o spune d-1 Claretie foarte frumos şi măgulitor pentru noi, în următoarele rânduri.

.Rasa română Şi cea franceză au afinităţi cari le apropie şi cari

s'au afirmat strălucitor în lupta co­mună contra duşmanului".

„Românii sunt latinii Europei Orien­tale, unde ei apără cu mândrie ge­niul nostru, fapt de gust, de rezervă» de discreţiune, de cult pentru fru­museţe."

„A te naşte Român, e a fi Francez, cu alte cuvinte, a iubi poezia limpede, vibrantă, armonioasă şi dulce, aşa cum a făcut-o munca lucidă şi rafi­nată a Renaşterei, şi aşa cum o cântă Muza modernă, ronsardiană, contesa de Noailles, asemenea de origine română-"

Mai departe urmează un alt şir de cuvinte frumoase la adresa poporului nostru şi articolul se termină în mo­dul următor: „Venind în Franţa, Ba­nul Mărăcine n'a făcut decât să revie la primul leagăn al rasei sale".

Un exemplu şi un îndemn. Un vagabond dela Brăila şi-a luat

odinioară lumea în cap şi, dupăce a cutreerat ţări şi continente, a ajuns în Franţa. Dupăce încercase toate meseriile şi răbdase de foame şi de frig, şi-a ales pe cea de zugrav şi apoi pe cea de fotograf ambulant. Având atracţiune către scris, a pus mâna pe un dicţionar şi câteva cărţi şi a învăţat să vorbească Şi să scrie limba lui Boileau, întâmplarea a fă­cut să fie cunoscut de marele scrii-toar francez Romain Roland, care a rămas încântat de calităţile lui; şi plăcându-i viaţa aventuroasă a vaga­bondului pornit de pe malurile Du­nării româneşti, 1-a îndemnat să în­ceapă mai întâi cu povestirea acestei vieţi. Acesta a ascultat sfaturile ademe­nitoare şi aşa a pătruns în paginele revistelor franceze, cari au remarcat o notă nouă Şi originală la scriitorul Panait Istrati, căci aşa îl chiamă-

Astăzi Panait Istrati a scos un roman şi alte opere îi sunt în apa­riţie. E înconjurat de aureolă Şi toate cercurile franţuzeşti îl comentează cu viu interes. Zugravul şi vagabondul a devenit pe neaşteptate „marele scrii­tor" al Franţei, cu şanse de a pă­trunde uşor în toată lumea.

Ţinta noastră nu e sâ povestim viaţa lui Panait Istrati, căci am mai

BCU Cluj / Central University Library Cluj

ţ i t i m i m t i r o i H W m H i i i i — i M m î n m M t r e r o

CELE TREI CRIŞURI IIHUIIIIIJIIIII1II1IIIIIEI1IIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII1

vorbit despre el şi în numărul trecut, ci să tragem din exemplul său un îndemn. Am citit şi noi ceva din scri­erile lui şi nota originală şi nouă pe care o aduce el în literatura fran­ceză ni se pare răsuflată şi obişnuită la noi. Fireşte, nu vrem să contestăm calităţile sale literare, ci vrem să spunem că în literatura românească se găsesc scriitori cu notă mult mai originală şi mai de valoare. Dacă această notă a multor dintre scrii­torii români vechi şi noi e originală pentru noi, ne închipuim cât de ori­ginală Şi puternică ar apărea în Ger­mania, Anglia sau Franţa, unde avem exemplul de mai sus şi cât de apre­ciaţi ar fi ei acolo.

Acest lucru l-au înţeles mai bine ca noi ungurii, cari îşi dau toate si­linţele ca scriitorii lor să fie traduşi în celelalte limbi.

Noi, fie că nu l-am înţeles, fie că n'avem tragere de inimă, fie că I-am ignorat, căci cu toate strigătele răz­leţe ale unora, n'am văzut nici-un rezultat mai mare, decât acela al câ­torva iniţiative venite din afară. Având în faţă exemplul de mai sus, noi mai aruncăm încă odată îndemnul la o propagandă culturală mai energică în străinătate. Şi această propa­gandă n'o putem intensifica decât prin traducerea scriitorilor români în limbele străine. In urma celor con­state până acum, putem spune că succesul ne e asigurat, pentrucă li­teratura noastră conţine valori indis­cutabile în faţa străinătăţii-

Libertatea presei peste Tisa. ^ Departe de noi gândul de a trezi răni sau a da loc la polemici cu co­legii minoritari. Vrem numai să fa­cem o comparaţie între libertăţile de dincolo de Tisa şi cele de dincoace.

E cunoscut felul cum se plâng contăţenii noştri minoritari de sugru­marea drepturilor în ţara noastră- Şi, desigur, cea care se plânge mai mult e presa. Dacă un ziar unguresc din Ardeal ar ajunge cu aceste plângeri, în altă tară. s'ar crede că, într'adevăr, această presă e sugrumată- Dar să citească însăşi unii dintre confraţii noştri, cu mai mult scaun la cap, presa de aici şi de dincolo. Vor con­stata că ziarele maghiare de aici sunt pline de critici contra regimului româ­nesc şi încă foarte violente. Nu tot aşa se întâmplă în Ungaria, unde nu ţn-drâsneşte nici-un ziar să critice în modul de aici regimul hortist, fără sg se aştepte la un proces de presă cu urmări rele. Avem o dovadă proas­pătă ;

Unul dintre cei mai buni scriitori maghiari, Szabd Dezso, a fost con­damnat la opţ luni de închisoare, cari i s'au redus apoi la două luni, pentru grozava crimă că şi-a permis o cri­tică puţin mai violentă a regimului de azi din Ungaria. Scriitorul în chestie, e drept că e un temut po­lemist, dar dacă s'ar răsfoi paginele operilor sale, s'ar vedea că el îşi iubeşte ţara şi poporul şi a scris mult în favorea lor. Astfel a scris un mare roman sub titlul „Elsodort falu" (Satul măturat) ceeace s'ar traduce mai exact pe românaşte: Satul dis­trus, unde arată cum cruda armată românească distrugea satele maghia­re, la intrarea în Ardeal. Desigur că sunt fantazii şi nedreptăţi, dar romanul e unul dintre cele mai bune ungureşti. Şi scriitorul acestui roman a fost condamnat de ai lui. Ne gân­dim acum ce vâlvă Şi proteste s'ar fi produs dacă el ar fi fost condam­nat aici pentru acelaş motiv.

Şi acum să judece oricine: unde este mai sugrumată libertatea scriitorului şi ziaristului?

Doi premiafi: Mihail Sadoveanu, Octavian Goga.

începând cu anul acesta, Ministe­rul Artelor a înfiinţat două mari premii naţionale, literare, de câte 100.000 Lei fiecare. E unul dintre cele mai frumoase gesturi ale onoratului Minister, căci avem credinţa că pre­miile acestea vor stimula pe scriito­rul român să lucreze vreme lungă încordat, cu ambiţia de-a cuceri când­va un astfel de premiu.

Deocomandată premiile literare, naţionale sunt două: unul pentru proză (nuvelă şi roman) iar altul pentru poezie. Unele pene şi-au ară­tat părerea că ar trebui înfiinţat un premiu şi pentru critică. Aşa cum s'ar găsi scriitori, a căror operă să fie consacrată printr'un premiu na­ţional, cari au muncit până acum neobosit în ogorul literaturii româ­neşti, ca de exemplu G. Ibrăileanu, Bogdan-Duică, M. Dragomirescu, O. Densuşianu, E. Lovinescu, etc.

Ziarele bucureştene ne aduc ştirea că cele două premii au fost decer­nate d-lor Mihail Sadoveanu şi Octav ian Goga, celui dintâi pentru nuvelă şi roman, iar celui de-al doi­lea pentru poezie. E cea mai fericită şi mai potrivită alegere. S'au lăsat Ia o parte toate consideraţiile părtini­toare, orice neînţelegeri persoanele,

şi s'a scos în lumină numai opera a doi dintre cei mai puternici şi mai reprezentativi scriitori români.

De-altfel aşa era de dorit să se întâmple. Aici n'a mai fost vorba de simple ajutoare literare, împărţite scriitorilor nevoiaşi, ci de o încunu­nare a operei întregi, indiferent de poziţia autoruiui.

D. Mihail Sadoveanu e cel mai fecund dintre prozatorii români. A apărut la orizontul literaturii române acum vreo douăzeci de ani. La în­ceput a scris şi versuri, dar apoi s'a dedicat cu desăvârşire nuvelei şi ro­manului,

Proza d-lui Sadveanu a înviorat rânduri-rânduri de tineri şi e singurul izvor de literatură sănătoasă şi azi, pentru noi toţi. Un puternic şuvoiu de poezie simplă, dar fermecătoare, şerpueşte prin proza sa. El reînvie oamenii şi lucrurile din trecutul ro­mânesc şi mai ales cel moldovenesc, şi are un dumnezeesc dar de a po­vesti. Până acum a dat la lumină câteva zeci de volume. O parte din nuvelele sale au fost traduse în engle­zeşte, mai multe în italieneşte (puţine şi în alte limbi) şi au fost primite cu o rară căldură de criticele respective.

Dl Ocfav ian Goga a rămas până acum neîntrecutul cântăreţ al neamu­lui românesc şi mai cu seamă ai Ardealului. Atunci când Ardealul zăcea în robie străină, cântăreţul Octavian Goga şi-a înstrunat coardele şi a scos cele mai doioase accente în faţa no­astră Şi a lumii. Poezia sa făcea pe asupriţi să rabde lanţurile cu o cre­dinţă de apropiată mântuire, iar pe cei de peste Carpaţi să se îndârje- j ască şi mai aprins întru realizarea j idealului nostru naţional. Zece ani în şir, înainte de război, pretutindeni nu se auzeau decât dureroasele sale cântece. Ele au dat avânt şi vitejie celor cari s'au aruncat în războiul de întregire, — şi autorul lor a avut parte de viaţă, ca să-şi vadă roadele muncii. E mulţumirea de a vedea închegate două opere dintr'odată cea de poet şi cea de apostol.

Premiul ce s'a oferit d-lui Goga nu e numai o încununare a nemu­ritoarei sale opere, ci e şi o recom­pensare a zilelor de temniţă, ce le-a suferit sub stăpânirea ungurească pentru această operă.

Ne asociem şi noi Ministerului Artelor şi trimitem omagiile noastre celor doi premiaţi.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

CELE TREI CRIŞURI , Pag.

Kâlmân Mikszăth. Primul loc în romanul unguresc,

după Jokai M6r, se cuvine lui Kâl­mân Mikszăth, a cărui operă se bu­cură de eceiaşi popularitate ca şi a lui Jokai, nu numai în ţara ungu­rească, dar şi în străinătaie.

S'a născut în judeţul Nogrâd, la 1847 şi a murit în 1910, pe neaş­teptate, după 12 zile dela sărbăto­rirea jubileului său de 40 ani de ac­tivitate literară, sărbătorire ce numai lui J6kai i-a fost dat să întâmpine cu atâta strălucire în viaţă- A apărut în literatură la 1869, dar cu foarte mare greutate şi-a putut câştiga un loc modest. Renumele şi 1-a cucerit abia la 1881 cu prevestirile şi schi­ţele adunate în volumele: „Fratele Tăut" şi „Bunii Paloţi." Sunt un tel de provestiri scurte cari au dat naş­tere la o modă nouă în literatura maghiară- Moda aceasta a început dela J6kai, dar numai sub Mikszăth a putut să ia un avânt mai puternic.

Acest gen taie drumul operilor ce tind la o desvoltare mai mare, mai complicată şi mai adâncă- Revistele maghiare sunt pline cu asemenea scrieri şi istoria literaturii maghiare va trebui să-i deschidă un capitol separat, mult mai larg.

Cele mai însemnate scrieri ale lui Mikszăth sunt în genul de mai sus. El priveşte dela o mare înălţime co­micul vieţii, faptele triste sau ridicole ale maghiarilor, gândurile lor nobile şi prezumţioase, întristându-ne sau stârnindu-ne râsul; adeseaori vedem la el o ironie foarte ascuţită-

Cel mai mare roman al lui e „Pu­ternicul Mâcsik," însă cele mai bune opere ale sale în istoria romanului unguresc sunt: „Potcovarul surd Pra-kovsky", apoi „Căsătorie neobişnuită, „Oraşul negru," etc. Operile sale pos­tume au apărut în volum în 1912 sub titlul „In vizită spinoasă-"

Mikszăth are un suflet sănătos şi nobil. Totdeauna ne distrează şi ne atrage prin realismul său natural şi prin diformarea stărilor de fapt. Fan-tazia sa nu rătăceşte şi în toate rămâne prevestitorul ales şi plăcut. Limba sa e foarte coloratăi serioasă şi fermecă­toare ; iar inima iubitoare de oameni, chiar atunci când a descris fără cru­ţare pe contimporanii săi. Totdeauna vede limpede, natural şi exact, şi a fost dotat cu un creer înţelept, pă­trunzător.

Din scurtele schiţe ale lui Mikszăth publicăm şi noi una în cuprinsul re­vistei, intitulată „Carul invalid" şi în pare ne descrie ţăranul maghiar.

In comitetul ţinut la 26 Iunie a. c. Reuniunea „Cele Trei Crişuri" a făcut un program de activitate pentru lunile de vacantă. Astfel se vor face execursiuni la sate cu care ocazie se vor aranja şi şezători culturale, cu conferinţe şi pro­gram. S'au înscris pentru conferinţe d-nii: Bogdan Ionescu, prof. univ: George Ba­caloglu, directorul revistei noastre şi al Reuniunei; d-1 Vaientin Ionescu şi Con­stantin Doboş, consilieri la Curtea de Apel; Aurel V. Catana, prefectul politiei; George Bota, directorul Şcoalei normale de băeti; Gh. Tulbure, inspector şcolar; Petre Vuruclas şi Dr Dem. Gâldău ; toti membri în comitet. In acelaş timp se vor mai înfiinţa noui biblioteci populare la sate. D-nii preoţi şi învăţători cari doresc să aibă în comunele lor asemenea biblioteci şi şezători, sunt rugaţi a se pune în legă­tură prin scris sau personal cu Reuniunea „Cele Trei Crişuri" (Str. Prinţul Carol, No. 5, elaj I. Oradea-Mare).

• L a 22 Iunie a. e. au avut loc pe tere­nul Parcului sportiv din Oradea-Mare, concursul general, anual, de oină. Au asistat dela Mininisterul Insructiunei d-1 Valaori, secretar general. Arbitru general a fost d-1 P. Marinescu, iar arbitru d-1 Bădescu. Au luat parte Ia joc echipele liceelor Gh. Lazăr şi G. Şincai din Bucu­reşti ; liceul Haşdeu din Buzău şi liceul Carol din Craiova ; apoi Seminarul Central din Bucureşti, Seminarul din Craiova şi Şcoala de Aplicaţie din Bucureşti. Statuia care fusese anul trecut oferită echipei dela liceul „Gh. Lazăr" a fost câştigată şi anul. acesta de aceeaşi echipă.

Sâmbătă 21 Iunie a. c. d-1 profesor uni­versitar Mihail Dragomirescu, distinsul nostru critician, a ţinut o conferinţă în sala „Cercului Catolic" din oraşul nostru, vorbind despre I. L. Caragiale. In fata unui public select d-1 Dragomirescu a scos în adevărată lumină universală opera marelui dispărut, care este unul dintre cei mai mari scriitori ai lumei. Conferen­ţiarul n'a analizat decât „Scrisoarea pier­dută" şi „Făclie de Paşti", dar numai din analiza acestor două, cari sunt şi cele mai puternice şi mai reprezentative, a reuşit pe deplin să ne convingă de marea valoare pe care' trebue s'o dăm pururi lui Caragiale.

C u toate greutăţile materiale în cari sunt nevoite să înnoate revistele culturale şi literare azi, noi dăm de veste abon(i-lor şi cititorilor noştri că revista „Cele Trei Crişuri" îşi va continua regulat apa­riţia şi în cursul lunilor de vară.

» L a 7 Iunie trupa de sub conducerea marelui artist Ion Manolescu, a reprezen­tat în oraşul nostru sguduitoarea dramă a lui A. Strindberg: „Tatăl*. Pe lângă pu­ternicul talent al d-lui I. Manolescu, am remarcat pe acela al d-nei Stanca Alexandrescu, care e cea mai potrivită parteneră pentru tragedianul nostru.

Deasemenea o echipă a Teatrului Na­tional din Cluj, în frunte cu d-na Ignă-tescu-Dobrescu şi d-nii Ştefan Braborescu, M. Ştefănescu etc. a jucat în cursul acestei luni la Oradea, piesa lui Ibsen. „Strigoii" obţinând succese frumoase.

Tace mare senzaţie în lumea savantă ultima descoperire pe care ne-o aduce la cunoştinţă un memoriu apărut într'un nu­măr din „Annales de l'Institut Pasteur" din Paris. Acest memoriu spune că s'a descoperit posibilitatea de a-se vaccina copiii contra difteriei, aşa cum se face azi contra variolei. Această vaccinare se face cu „anatoxine" cari au un efect sigur şi gratie cărora va dispare difteria şi deci groaza mamelor, E un mare triumf al ştiinţei şi o armă contra morjii nemi­loase.

°* L a 8 Iunie a. c. comuna Tilecuş, cu concursul învăţătorului Ilie Andrei, a dat o serbare câmpenească în pădurea din vicinătatea comunei, pentru mărirea fondului din care se va ridica un local de şcoală. Programul serbării a fost alcă­tuit din producţii şcolare. Din partea reu­niunii „Cele Trei Crişuri" au vorbit d-nii: prof. Andrei Crăciun (despre Istoria Româ­nilor) şi George A. Petre (îndrumări pentru ţărănime).

Literatura maghiară din Ardeal îşi spo­reşte numărul noilor opere. Astfel ne ajunge acum la cunoştinţă că în scurt timp vor apare trei cărji datorite scrii­torilor din Ardeal. Editura „Napkelet konyvtâr" va scoate în curând un volum de nuvele de Balogh Endre, autorul ves­titului roman „Naufragiaţii". In zilele aces­tea apare la Berlin un volum de nuvele istorice şi populare de Gyallay Domokos. Tot la Berlin va apare §i cel mai nou volum de poezii al lui Walter Gyula,

Ucenici i industriali cari lucrează la toate institutiunile industriale din Cluj sunt în număr de 2300, dintre cari numai 570 sunt români, iar restul unguri, evrei, saşi, etc. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt angajaţi la întreprinderile metalurgice şi de industria pielii şi to{i posedă cel puţin cursul primar complect, afară de 15—20 la sută, cari au câte 2 sau 4 clase secundare. In baza legii de organi­zare a muncii, din 1884, nici-un ucenic nu poate căpăta brevetul de lucrător până ce nu' a trecut vârsta de 15 ani şi nu a lucrat ca ucenic 3 ori 4 ani, după natura meseriei. Din actualul număr de ucenici, sunt în Cluj cam 60°!o între 14 ani şi numai 40°/9 între 12 şi 14 ani.

S o m ă m pe D-l Simion Munteanu să trimită administraţiei şi autorizaţia semnată de directorul revistei noastre prin care este împuternicit a lucra şi face încasări de abonamente, reclame etc. întrucât dela 1 Iunie 1924 îi este retrasă acea autorizaţie.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

j ţcaca:aca:acaca:a:a:a :AKA :aca:a::azaeaca:acacaj| ; ţ :a :a :a :a :a :a :a :a :a :a :a i :a :asa:a:a :a ;a :ar .a :AR .a j |

5 LA GLOBUL ALBASTRU * * HOTELUL ROYAL-PALACE |J ii GH. GH, MUNTEANU & Co. M M Bucureşt i , S t rada Să r inda r H M BUCUREŞTI. STR. PÂNZARI 13. :-: TELEFON 25188 X M " M

^§| |j§|jr w u In apropiere imediată de Cercul C M ^feifl»' »j rj militar. — 202 camere pentru călători. ^ ^ Manufactură, pânzărie, mercerie si galanterie. — Speciali- ţ{ înzestrat CU tot confortul modern. ^ |^ tate in dantele, broderie, articole pentru pointlace, etc. ^ k* ^ M Engos şi Endetail. « ^ CALORIFER : Apă caldă şi rece la toate etajele M M Ciorapi — Mănuşi. — Lână fire — Tiul grec H M şi Ia orice oră ; băi, telefoane, ascensoare, etc. M tf: a: a: ac a: a: ac a: ac ac ac ANE ac ac ac ac a: ae ac ac x ac atf iic ac ac ac ac ac ac ac ac a: ac A I : a: aca: a: ac a: ac ac ac a: a M

1 " " * JL11 ^ f " ^ A ¥ A Societate Română de Asigurări Generale 3 V J I ^ 1 ^ 1 - J 1 \ ^ J L . L - | / ^ . Capital Social deplin v ă r s a t Lei 15.000.000

Fonduri de garanţii la finele anului 1922 Lei 125,967.183 ^ | . Daune plătite în 1922 „ 68,783.446 j+g Daune plătite dela înfiinţarea Societătei „ 271,522.362

Asigurări contra vietei în vigoare la finele anului 1922 „ 475,959.077 Sediul: Bucureşti, Piaţa Universităţii. Telefon 5/12, 3/23.

Reprezentanta Generală: Bucureşti, Str. Smărdan 4. Telefon 5/13 Agenţii în toate oraşele din vechiul regat şi provinciile alipite. Pentru Ardeal: Biroul Technic Cluj, Strada Nicolae Iorga No. 2.

^ Asigurări contra daunelor de : Incendiu, Grindina şi Transport (fluvial, maritim şi terestru) -i^jS Asigurările de Transport sunt tratate în mod special din partea „Biroului Central Transport" din Brăila, Strada

împăratul Trăian No. 8, Palatul „Generalei" şi de „Sucursala Biroului Central" Bucureşti, Strada Paris No. 2. ^ § Asigurări de viată după combinaţiunile cele mai avantajoase. -* > Asigurări cu bonificiare de 3 °|o asupra tuturor primelor plătite. Asigurări de caz de moarte şi mixte cu scutirea de

plata primelor în caz de invaliditate. Asigurări de Rente etc. ^ A C C I D E N T E

Asigurări individuale cu şi fără restituirea primelor. Asigurări de răspundere civilă fată de terţi pentru întreprinderile industriale şi pentru proprietarii de automobile, precum şi contra stricăciunilor de obiecte proprietatea altora.

^5 Asigurări contra stricăciunilor accidentale ale automobilelor şi autocamioanelor, cu includerea furtului, incendiului şi a exploziei lor. Asigurări contra furtului la mobilier, casse de bani, mărfuri. Asigurări contra jefuirii casierilor,

""*< încasatorilor (curieri). Asigurări contra spargerii geamurilor, etc. ^ PROSPECTE ŞI ORICE LĂMURIRI LA CERERE.

))DACIA ROMÂN IA « Societate Generală de Asigurare în Bucureşti.

în temeiată la 1871

Capital de acţiuni Lei 24 .000 .000-— deplin vărsat Rezerve statuare 1 7 5 7 2 . 2 9 9 — Diverse garanţii . 108.835.614-— Averea Fondului de Asociaţiuni . . . 2 .714.450'— Garanţie totală Lei 153.122.363 -Daune plătite în anul 1922 . . . . „ 66 905.073-— Daune plătite dela înfiinţarea Societăţii , 435.792.715-—

„Dacia România" este Societatea cea mai veche şi mai puternică din Ţară. Trecutul ei, însemnatele sale capitaluri şi persoanele cari o conduc, dau asiguraţilor ce le mai depline garanţii, pentru asigurări cât de mari în ramurile: Incendiu, Gridină, Transport, Viaţă, Accidente, Furturi prin spargere şi anume, în condiţiunile cele mai prielnice pentru asiguraţi.

Lămuriri se dau de îndată, la cerere, în Bucureşti la sediul Societăţii, Str. Wilson No. 3 , sau la agenţiile principale din Str. Stavropoleos No. 15 şi Pasagiul Român No . 5, în judeţe la' agenţiile ei din toate oraşele, iar în ţinuturile alipite, în

următoarele oraşe :

yrad, Str. Regele Ferdinand No. 1 Et. H. Braşov, Banca Românească. Buziaş, la Banca Temişana. Cernăuţi. Str. I. Flon-dor No. 22 şi No. 23 . Chişinău. Str. Puşkin No. 34 . Cluj, Calea Victoriei No. 27. Dicio Sân Martin, la Banca Comercială şi Industrială din Valea Târnavei. ugos, Oradia-Mare, la Banca Românească. Tg.-Mureşului, la Banca Românească. Sibiu,

la Banca Românească. Satu-Mare, la Banca Românească. Timişoara, la Banca Românească .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

„NAŢIONALA"

«3

0 (!) 0 0

SOCIETATE GENERALĂ DE ASIGURARE Fondată la 1882.

Capital de acţiuni Lei 10,000.000. Fond de Rezervă Lei 65,000.000. Daune plătite dela fundarea Societăţei Lei 209,000.000.

NAŢIONALA primeşte asigurări în ramurile: INCENDIU. GRINDINA, TRANSPORT, ACCIDENTE, RĂSPUNDERE CIVILA, FURT PRIN SPARGERE ŞI VIATA.

In condiţiunile cele mai avantajoase: GAZ DE MOARTE, SUPRAVIEŢUIRE, ZESTRE, RENTE VIAGERE, etc. etc. Asigurări contra riscurilor de războiu în ramurile V i a ţ ă ş i T r a n s p o r t . Informaţiuni la Sediul Social : Bucureşti, Strada Paris No. 12. (Palatul Societăţei.

! « o , . d e « * M ^ BANCA GENERALA A TĂRII ROMANEŞTIfrSL

PI*

pis PAJ!

SOCIETATEA ANONIMA PENTRU

DISTRIBUIREA PRODUSELOR PETROLEULUI adresa telegrafică; „Distribuţia"

Bucureşti, Str. G-ral Budişteanu No. 11 bis. Telefoane: 50-12, 50-44, 44-26.

Petrol de lampă Benzină pentru automobile

Benzină grea pentru motoare industriale Motorină pentru motoare „ D i e s e l "

Uleiuri minerale Valvolină Parafină

Depozite de distribuire: în vechiul regat, în fiecare capitală de judeţ; în teritorile realipite la: Arad,

Timişoara, Oradia-Mare şi Chişinău.

8 0 0 0

o o 0 o

Noua Societate a Atelierelor „VULCAN" Fabrică de Maşini şi Vagoane. — Societate Anonimă

Bucureşti, — Strada Honzik — Gara Dealul Spirei, — Telefon 15/54. Fabrica de Vagoane : Bucureştii-noi — Gara Chitila — Telefon 2/7.

Biroul Ploeşti: Calea Rudului No. 81. — Telefon 50/2. Cazane de aburi sistem babcock-wilcox, cornwall, tischbein, lachapelle, etc.

Supraîncălzitoare, Economisoare, Curălitoare de apă. Rezervoare până Ia 1 0 0 0 vagoane. — Instalaliuni complecte pentru rafinării de petrol, extracţiuni şi rafinerii de ulei vegetal, fabrici de săpun, etc. Aparate

pentru fabrici de zahăr, bere şi spirt. Constructiuni de fier, poduri metalice. — Troliuri, geamlâcuri, transmisiuni intermediare, burlane de sondaj. — Transmisiuni de forţă; acuplări brevet „Benn"; Turnătorie de fontă şi de bronz. — Reparatiuni de locomotive şi vagoane.

0 9 t

« 9

BCU Cluj / Central University Library Cluj