batalia de la bastogne

4
Batalia de la Bastogne Evenimentul:Batalia de la Bastogne Forte participante:Fortele aliate conduse de generalul Anthony McAuliffe si fortele germane conduse de generalii von Zangen, Branderburger, Sepp Dietrich şi von Manteuffel; Impact : Ultima mare ofensivă germană de pe Frontul de Vest a început în zorii zilei de 16 decembrie 1944, la ora 05.30, după o puternică pregătire de artilerie executată de către Armata 6 blindată SS. Valul de foc german avea să se abată asupra zonei în care se aflau cantonate unităţile Corpurilor V şi VIII americane. Ultimul „Blitzkrieg“ german va începe la ora 08.00 şi va angrena 250.000 de soldaţi germani, peste 2.000 de avioane, mii de tancuri pe un front de 140 de kilometri, de la Monschau la Echternach. În faţa comandanţilor germani de pe Frontul de Vest, Hitler va declara, la 10 decembrie 1944 că: „Această ofensivă ne va decide soarta: viaţa sau moartea; ofensiva va fi un război fără scrupule şi fără milă, un val de groază trebuie să-l preceadă, orice rezistenţă va trebui zdrobită prin teroare“. Pe întregul Front de Vest, germanii dispuneau de 68 de divizii, faţă de 61 cât aveau Aliaţii Occidentali. Ofensiva germană din Ardeni va impune participarea la atac a 29 de divizii germane, dintre care 12 blindate, împotriva celor opt divizii, dintre care una blindată, din compunerea Corpurilor V şi VIII americane. Principalul scop era cucerirea orasului port Anvers. Eroismul soldaţilor din Divizia 101 aeropurtată americană a rămas în legendă şi în istoria războaielor Bătălia de la Bastogne reprezintă unul dintre cele mai dure episoade ale Bătăliei din Ardeni, desfăşurată în zilele de Crăciun ale anului 1944. Eroismul soldaţilor din Divizia 101 aeropurtată americană a rămas în legendă şi în istoria războaielor. Bătălia de la Bastogne va începe la 17 decembrie 1944, la ora 13.20, când Gruparea de luptă „B“ din Divizia 10 blindată americană, care se

Upload: ionutsa

Post on 01-Jul-2015

256 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Batalia de la Bastogne

Batalia de la Bastogne

Evenimentul:Batalia de la Bastogne

Forte participante:Fortele aliate conduse de generalul Anthony McAuliffe si fortele germane conduse de generalii von Zangen, Branderburger, Sepp Dietrich şi von Manteuffel;

Impact : Ultima mare ofensivă germană de pe Frontul de Vest a început în zorii zilei de 16 decembrie 1944, la ora 05.30, după o puternică pregătire de artilerie executată de către Armata 6 blindată SS. Valul de foc german avea să se abată asupra zonei în care se aflau cantonate unităţile Corpurilor V şi VIII americane. Ultimul „Blitzkrieg“ german va începe la ora 08.00 şi va angrena 250.000 de soldaţi germani, peste 2.000 de avioane, mii de tancuri pe un front de 140 de kilometri, de la Monschau la Echternach.

În faţa comandanţilor germani de pe Frontul de Vest, Hitler va declara, la 10 decembrie 1944 că: „Această ofensivă ne va decide soarta: viaţa sau moartea; ofensiva va fi un război fără scrupule şi fără milă, un val de groază trebuie să-l preceadă, orice rezistenţă va trebui zdrobită prin teroare“. Pe întregul Front de Vest, germanii dispuneau de 68 de divizii, faţă de 61 cât aveau Aliaţii Occidentali. Ofensiva germană din Ardeni va impune participarea la atac a 29 de divizii germane, dintre care 12 blindate, împotriva celor opt divizii, dintre care una blindată, din compunerea Corpurilor V şi VIII americane. Principalul scop era cucerirea orasului port Anvers. Eroismul soldaţilor din Divizia 101 aeropurtată americană a rămas în legendă şi în istoria războaielor

Bătălia de la Bastogne reprezintă unul dintre cele mai dure episoade ale Bătăliei din Ardeni, desfăşurată în zilele de Crăciun ale anului 1944. Eroismul soldaţilor din Divizia 101 aeropurtată americană a rămas în legendă şi în istoria războaielor. Bătălia de la Bastogne va începe la 17 decembrie 1944, la ora 13.20, când Gruparea de luptă „B“ din Divizia 10 blindată americană, care se afla în zona Saar, începe să se deplaseze către frontiera franco-luxemburgheză unde va rămâne în aşteptare. Divizia 101 aeropurtată americană este alarmată, la ora 20.30, şi primeşte ordinul de deplasare către Bastogne. În cursul dimineţii de 18 decembrie 1944, colonelul Roberts, comandantul Grupării de luptă „B“, primeşte ordinul de a bloca cele trei căi de acces către Bastogne, respectiv şoselele dinspre Houffalize, Sainth-Vith şi Wiltz. Avangarda Diviziei 101 aeropurtată, reprezentată de Regimentul 501 paraşutişti, ajunge la Bastogne în seara zilei de 18 decembrie, la ora 22.30. Un batalion antitanc, aflat la nord de Aix-la-Chapelle, a primit ordinul, la ora 18.00, de a se îndrepta către Bastogne unde va ajunge, după numeroase peripeţii, abia a doua zi, 19 decembrie, la ora 20.30.

Page 2: Batalia de la Bastogne

În seara zilei de 18 decembrie 1944, elementele înaintate ale Diviziei 2 tancuri germană au ajuns la est de localitatea Longvilly şi schimbă direcţia de înaintare spre nord-vest pentru a putea începe operaţiunea de încercuire a trupelor americane din Bastogne. Divizia „Panzer Lehr“ soseşte şi ea în zona localităţii Bastogne şi se grăbeşte să desăvârşească încercuirea.. În dimineaţa zilei de 20 decembrie 1944, Divizia 2 tancuri, Divizia „Panzer Lehr“ şi Divizia 26 „Volksgrenadier“ au început asediul de la Bastogne şi după lupte extrem de înverşunate au silit trupele aeropurtate americane să se replieze pe noi poziţii de rezistenţă. Înaintarea germană este oprită, însă contactul între unităţile americane se pierde. Până la căderea serii, toate localităţile învecinate oraşului Bastogne aveau să cadă în mâinile germanilor.

În Bastogne, la cartierul general al colonelului Roberts, comandantul Grupării de luptă „B“, domneşte descurajarea. Colonelul Roberts interzice civililor din Bastogne să părăsească oraşul de teamă ca debandada refugiaţilor să nu încurce convoaiele militare. Deşi luptele au fost extrem de dure, niciuna dintre cele trei divizii germane ale Corpului XLVII blindat nu a reuşit să pătrundă în Bastogne. În dimineaţa de 21 decembrie 1944, toate şoselele care duceau la Bastogne erau interceptate de către germani: 45.000 de germani au încercuit 18.000 de americani (Divizia 101 aeropurtată americană, Gruparea de luptă „B“, un batalion antitanc, două divizioane de artilerie suplimentare de 155 mm, resturi ale Grupării de luptă „R“ din Divizia 9 blindată, precum şi câteva sute de oameni din Divizia 28 infanterie americană).

Celor 18.000 de americani li se alătură 3.000 de bastognarzi ascunşi în pivniţe şi adăposturi. Moralul celor asediaţi este la pământ, iar foamea începe să-şi facă simţită efectele. Seminarul teologic din Bastogne devine, în curând, centrul vital al oraşului încercuit. Populaţia înfometată se organizează sub bagheta abatelui Louis Dethienne şi a medicilor Heintz şi Govaerts, şi începe să sacrifice animalele din oraş pentru a supravieţui foamei. Oamenii încep să mănânce mai bine decât soldaţii, însă oraşul este dominat de spaimă. O spaimă care stăpâneşte sufletele celor încercuiţi toată noaptea de 22 spre 23 decembrie 1944. În zorii zilei de 23 decembrie, soarele se ridică pe cer şi împrăştie ceaţa. Aviaţia Aliaţilor occidentali trece la acţiune şi reuşeşte să paraşuteze 250 de tone de muniţii şi 18.000 de preţioase „raţii K“. Pe 24 decembrie 1944, în Ajun de Crăciun, artileriştii de la Bastogne primesc containere cu material de artilerie, precum şi medicamente.

În condiţiile în care unităţile Diviziei 4 blindate din Armata 3 americană a generalului Patton începea să-şi facă simţită prezenţa în apropiere de Bastogne, conducerea germană a hotărât să dea asaltul decisiv. Diviziile 26 „Volksgrenadier“ şi 15 „Panzergrenadier“, împreună cu Divizia 5 aeropurtată germană, vor începe atacul în zorii zilei de 25 decembrie 1944. Asediaţii din Bastogne vor sărbători Naşterea Mântuitorului sub spectrul iminentului atac german. Melodia „Noapte liniştită, noapte sfântă...“ smulge lacrimi soldaţilor Diviziei 101 aeropurtate americane şi bastognarzilor care asistă la mesa de Crăciun. La ora 02.45, puţin după terminarea liturghiei de Crăciun, artileria germană deschide focul. Marea bătălie pentru Bastogne, din noaptea de Crăciun,

Page 3: Batalia de la Bastogne

începea. Infanteria şi tancurile germane trec la atac la ora 03.30. În prima parte a zilei de 25 decembrie, blindatele şi artileria germană au bombardat liniile apărătorilor de la Bastogne şi au încercat să străpungă dispozitivul aliat. Singura pătrundere în interiorul perimetrului apărat de paraşutiştii lui McAuliffe s-a soldat cu distrugerea totală a atacatorilor. La ora 15.00, dispozitivul aliat era restabilit, după eliberarea localităţii Champs Cherry. Curajul şi spiritul de sacrificiu ale apărătorilor au fost impresionante, în condiţiile în care apărătorii nu dispuneau de câmpuri de mine şi de ajutorul aviaţiei.

Primele elemente ale Diviziei 4 blindate americane vor face joncţiunea cu apărătorii de la Bastogne, la ora 15.00, în cursul zilei de 26 decembrie 1944. Începea contraofensiva Aliaţilor, iar Bătălia din Ardeni intra în faza agoniei. Visurile germanilor erau spulberate.

Urmari: Bilanţul era extrem de dur: 32.000 de morţi (24.000 de germani şi 8.000 aliaţi), 111.000 răniţi (63.000 de germani şi 48.000 aliaţi), precum şi 2.500 de civili căzuţi victime atrocităţilor naziste. Crăciunul însângerat de la Bastogne avea să rămână în amintirea combatanţilor pentru foarte multă vreme, iar rezistenţa din acele memorabile zile, dar mai ales din cea de Crăciun, avea să influenţeze soarta războiului de pe Frontul de Vest.

Statuia generalului Anthony McAuliffe la Bastogne