BASMUL

Basmul cult – „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

Definiţia basmului. Scurt istoric

Termenul de basm provine din vechea slavă (basnî = născocire, scornire) şi defineşte o specie a epicii populare (de regulă, în proză) şi culte, cu largă răspândire, în care se narează întâmplări fabuloase ale unor personaje imaginare (feţi – frumoşi, zâne, animale năzdrăvane, etc), aflate în luptă cu forţele nefaste ale naturii sau ale societăţii (simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare, etc), pe care ajung să le biruiască în cele din urmă.

În viziunea lui G. Călinescu, basmul este o „Gândire a vieţii, în moduri fabuloase”.

În mediile populare, basmul a însemnat o formă de amuzament şi de manifestare a imaginaţiei. Datând din cele mai vechi timpuri, această specie literară este întâlnită în folclorul diverselor popoare, ilustrând plăcerea de a povesti.

Transmise pe cale orală secole de-a rândul, basmele au început să fie consemnate în scris, pe la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Exemple de poveşti din folclorul universal: poveştile din „O mie şi una de nopţi”, colecţiile de poveşti ale fraţilor Grimm sau ale lui H.C. Andersen.

La noi, primele basme consemnate în scris datează din sec. al XVIII-lea , dar o colecţie de basme a fost publicată abia în 1860 („Poveşti culese şi corese” de E.B. Stănescu Arădanul). Alte culegeri de basme populare: Petre Ispirescu („Legendele şi basmele românilor”), I. Pop Reteganul („Poveşti ardeleneşti”), Al Vasiliu („Poveşti şi legende”), Ov. Bârlea („Antologie de proză populară epică”). Unii dintre realizatorii acestor culegeri prelucrează textele culese (P. Ispirescu), în vreme ce alţii le consemnează fără a interveni asupra textului respectiv (Ov. Bârlea).

Printre scriitorii români, preocupaţi de această specie literară, se numără şi I. Creangă, M. Eminescu, I. Slavici, M. Sadoveanu, etc.

1

Caracteristici ale basmului

- întâmplări sau personaje fabuloase ce poartă valori simbolice, forţe supranaturale (ex. animale cu comportament omenesc, zâne, zmei, căpcăuni, draci, etc.)

- eroii se grupează în două categorii, după cum se află în slujba binelui sau a răului – personaje pozitive şi personaje negative (protagonişti şi antagonişti)

- „binele” şi „răul” apar în diverse ipostaze: frumosul şi urâtul, harnicul şi leneşul, isteţul şi prostul, etc.

- basmul se încheie, de obicei, prin victoria forţelor pozitive asupra celor negative – final optimist ce corespunde mentalităţii oamenilor din popor şi nevoii acestora de a vedea în eroii lor nişte învingători care pot deveni modele.

- caracterul moralizator. - formule tipice: iniţiale, mediane, finale (= clişee, compoziţii)- locul şi timpul acţiunii nu sunt precizate cu exactitate, sugerând caracterul

universal valabil al întâmplărilor şi al personajelor. - existenţa unor planuri / tărâmuri opuse: real şi fabulos. - momentele subiectului sunt ordonate astfel: o situaţie iniţială de echilibru,

un eveniment ce destramă acest echilibru, o acţiune eroică reparatorie, refacerea echilibrului şi răsplata eroului.

- acţiuni tipice: absenţa, interdicţia, încălcarea, vicleşugul, iscodirea etc. (manual pag. 16).

- eroul (protagonistul) este ajutat adesea de obiecte magice, de fiinţe supranaturale, de animale fabuloase sau de formule magice în confruntarea cu un adversar (antagonistul).

- existenţa unor cifre magice (simbolice)- prezenţa unor motive specifice: călătoria / drumul iniţiatic, motivul

probelor iniţiatice.

Particularităţi ale basmului cult

- autor individual (în cazul basmului popular autorul este anonim şi colectiv)- forma scrisă (basmul popular s-a transmis în formă orală). - personaje complexe cu calităţi şi defecte (în basmul popular personajele

sunt fie pozitive, fie negative). - îmbinarea naraţiunii cu dialogul şi descrierea, epicul fiind chiar estompat

prin folosirea abundentă a dialogului.

2

- umorul, viziunea despre lume exprimată în basmul lui Creangă dezvăluie o perspectivă umoristică: situaţiile sau personajele sunt privite cu multă bunăvoinţă şi cu gândul că în orice rău există şi o parte bună.

- stilul, deşi conţine diverse mijloace ale oralităţii, este, după cum remarcă G. Călinescu, rezultatul unui rafinat talent de povestitor. Personajele din basmul lui Creangă se exprimă şi se comportă ca nişte ţărani din Humuleşti.

- umanizarea fantasticului. De pildă, dracilor din „Dănilă Prepeleac”, simboluri ale răului, autorul le împrumută unele trăsături umane: se văicăresc atunci când sunt loviţi de Dănilă cu un retevei sau chinuiţi de copiii acestuia cu blestemele părinteşti; au unele valori la care ţin cu sfinţenie, cum ar fi, de exemplu, buzduganul, o moştenire pe care doresc să o păstreze cu orice preţ, sunt organizaţi ierarhic, fiind conduşi de Scaraoschi, de ale cărui ordine ascultă cu toţii; prezintă unele slăbiciuni, căci se dovedesc a fi mai proşti decât Dănilă, devenind victimele isteţimii dobândite de erou (poate de aceea, dracii prezenţi în acest basm sunt mai mult simpatici decât fioroşi).

- individualizarea şi particularizarea situaţilor şi a personajelor (în basmul popular personajele sunt abstractizate). În basmul cult personajele primesc adesea nume sau porecle ce ne amintesc de lumea reală.

- în „Dănilă Prepeleac” eroul nu este un tânăr, ci un ţăran însurat, cu nevastă şi copii.

- în „Dănilă Prepeleac” sunt înfăţişate nişte situaţii tipice de viaţă ce amintesc de lumea reală a satului: bogăţia şi sărăcia, relaţiile dintre fraţi, negustoria (drumul către târg).

Caracteristicile limbajului la Creangă

Vocabularul specific. Majoritatea cuvintelor sunt de factură populară (regionalisme, fonetisme moldoveneşti; lipsesc aproape complet neologismele).

Limbajul afectiv – este marcat de prezenţa interjecţiilor, a exclamaţiilor, a dativului etic, etc.

Creangă nu povesteşte rece, indiferent, ci se implică, participă sufleteşte. Economia de mijloace artistice. Scrisul lui Creangă este lipsit de metafore,

sărac în figuri de stil. Cel mai adesea este întâlnită la el comparaţia.Oralitatea stilului

3

Particularităţi ale basmului cult în „Dănilă Prepeleac” de I. Creangă

Basmul (termen ce provine din vechea slava - ,,basmi” = nascocire, scornire) defineste o specie a epicii populare sau culte, in care se nareaza intamplari fabuloase ale unor personaje imaginare aflate in lupta cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii, pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

Aceasta specie literara s-a nascut in mediile populare, reprezentand o forma de amuzament si de manifestare a imaginatiei. Datand din cele mai vechi timpuri, basmul este intalnit in folclorul diverselor popoare, ilustrand placereea de a povesti. In viziunea lui G. Calinescu, basmul este o ,,gandire a vietii, in moduri fabuloase.” Printre culegerile de basme populare din literatura noastra se numara: ,,Legendele si basmele romanilor” (Petre Ispirescu), ,,Povesti ardelenesti” (I.Pop Reteganul), ,,Povesti si legende” (Al.Vasiliu), ,,Antologie de proza populara epica” (Ov.Barlea) etc. Dintre scriitorii romani interesati de aceasta specie literara pot fi amintiti I.Creanga, M.Eminescu, I.Slavici, M.Sadoveanu etc.

,,Danila Prepeleac” scriere ce ii apartine lui Ion Creanga, este un basm cult, prezentand atat asemanari cu basmul popular cat si deosebiri, elemente ce il particularizeaza.

Printre caracteristicile comune celor doua tipuri de basm se numara: prezenta unor personaje fabuloase (dracii), simboluri ale raului, ce poseda trasaturi supranaturale (chiuie de se cutremura pamantul, arunca buzdganul pana la cer si acesta se intoarce dupa trei zile si trei nopti, blesteama de-i plezneste lui Danila un ochi in cap etc.); ,,binele” si ,,raul” cunosc mai multe ipostaze [ harnicul ( fratele) si (lenesul Danila); prostul ( Danila – in prima parte a basmului) si istetul ( Danila – in a doua parte a basmului)]; finalul optimist (Danila iese invingator din confruntarea cu dracii, recompensa primita, sacul cu bani, asigurandu-i o viata linistita, alaturi de familie, pana la adanci batraneti); caracterul moralizator ( din basmul lui Creanga pot fi desprinse o serie de invataminte: cand iti intemeiezi o familie trebuie sa fii responsabil, din experientele negative trebuie sa inveti si sa nu mai repeti greselile, credinta in Dumnezeu poate fi salvatoare etc.); prezenta cifrei magice (de trei ori este inconjurat iazul in prima proba, buzduganul revine pe pamant dupa trei zile si trei nopti); existenta a doua planuri (planul fabulos, reprezentat de iazul in care salasluiesc dracii, este inserat in cel real, reprezentat de sat); prezenta unor motive literare specifice (motivul drumului initiatic, al probelor initiatice, al trocului, al prostiei omenesti). Ca si basmul popular, basmul cult ,,Danila Prepeleac” este construit dupa un scenariu epic relativ simplu: traiau odata intr-un sat doi frati, unul ,,harnic, grijuliu si chiabur”, celalalt ,, sarac (…) nechitit la minte si nechibzuit la trebi”; intervine un eveniment care perturba

4

echilibrul (drumul catre targ cand Danila face o serie de schimburi paguboase, realizand in final ca ,, dintr-o pareche de boi de-a mai mare dragul sa te uiti la ei am ramas cu o punga goala”), are loc si o actiune eroica reparatorie (probele pe care le castiga Danila in confruntarea cu dracii, apeland la viclesug sau la ajutoare: inconjurul iazului, intrecerea in fuga, in tranta, in chiuit, in aruncatul buzduganului, in blestemat) dupa care, eroul este recompensat (Danila castiga un sac cu bani).

Basmul cult ,, Danila Prepeleac” prezinta insa si o serie de caracteristici ce il deosebesc de basmul popular printre care amintim: autorul cunoscut si individual, forma scrisa in care s-a transmis, imbinarea modurilor de expunere, nota de realism, umanizarea fantasticului, umorul, stilul caracterizat in primul rand printr-o puternica nota de oralitate, particularizarea si individualizarea situatiilor si a personajelor, infatisarea unor situatii tipice de viata, complexitatea eroului etc.

Asadar, un prim aspect ce particularizeaza basmul cult, deosebindu-l de cel popular ar fi autorul cunoscut si individual. ,,Danila Prepeleac” este creatia genialului povestitor Ion Creanga, cel care se impune in literatura romana prin extraordinara forta de a nara si prin maiestria dialogurilor, fiind considerat urmasul lui Ion Neculce, cronicarul moldovean si al lui Anton Pann (cel care a scris ,,Povestea vorbei”. Afirmatia lui Garabet Ibraileanu - ,, Basmul, povestirea valoreaza cat valoreaza talentului celui care le povesteste”- se justifica, putem spune, in cazul scriitorului humulestean.

,,Danila Prepeleac” este publicat la 1 martie 1876 in revista ,,Convorbiri literare”, o publicatie a societatii iesene ,,Junimea”, in care Creanga a fost introdus de prietenul sau, Mihai Eminescu. Prin urmare, basmul cult este consemnat in scris, in vreme ce basmul popular se transmite pe cale orala, in literatura noastra fiind alcatuite primele culegeri de basme populare abia in secolul al XVIII-lea.

In ceea ce priveste formula introductiva- ,,Erau odata intr-un sat doi frati…”- observam ca timpul actiunii nu este precizat, ca si in basmul popular, dar spatiul este plasat in plan apropiat. Autorul ne introduce in lumea satului arhaic populata cu personaje ce se comporta si vorbesc mai ales, aidoma taranilor din Humulesti. Scriitorul imagineaza asadar o realitate asemanatoare cu cea a satului in care s-a nascut si s-a initiat un alt personaj de-al sau, Nica al lui Stefan a Petrei, ipostaza propriei personalitati. Prepeleac ne aminteste de Nica, ambii eroi fiind surprinsi in procesul lor de maturizare. Ca si personajul din basm si Nica da uneori dovada de naivitate si iresponsabilitate (de pilda atunci cand fuge la scaldat neglijand gospodaria), dar se va maturiza dupa parcurgerea unor experiente intiatice, cum ar fi scoala. Cumnata lui Danila isi are si ea un corespondent in lumea ,,amintirilor”, in persoana matusii Marioara, o femeie zgarcita si haina. Asadar, critica literara a observat si realismul basmelor lui Creanga, o particularitate ce se regaseste si in ,,Danila Prepeleac”, deosebindu-l de basmul popular.

5

Criticul Garabet Ibraileanu observa ca ,,povestile lui Creanga sunt bucati rupte din viata poporului moldovenesc”. Scriitorul zugraveste lumea reala pe care a cunoscut-o, miraculosul fiind secundar. Sunt infatisate situatii tipice de viata, aspecte ce amintesc de lumea reala: relatiile dintre frati, bogatia si saracia, negustoria (drumul spre targ).

Observam, de asemenea, ca si finalul basmului (,,Iara Danila Prepeleac (…) a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci batranete, vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.”) se deosebeste de cel al basmului popular prin lipsa prozei ritmate care plasa actiunea in fabulos.

O alta particularitate a basmului cult, pe care o intalnim si in ,,Danila Prepeleac” ar fi imbinarea modurilor de expunere (naratiune, descriere si dialog), epicul fiind chiar estompat prin folosirea abundenta a dialogului. In basmul popular predominand naratiunea.

Stilul, desi contine diverse mijloace ale oralitatii este, dupa cum remarca G.Calinescu, rezultatul uni rafinat talent de povestitor. Limbajul din basmul ,, Danila Prepeleac” se caracterizeaza printr-un vocabular specific, ce cuprinde cuvinte din registrul popular (regionalisme, fonetisme moldovenesti), excluzand neologismele. Creanga nu povesteste rece, indiferent, ci se implica, participa sufleteste, folosind un limbaj afectiv, marcat prin interjectii, exclamatii (,,In sfarsit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac marita capra !”). Se remarca si economia de mijloace artistice, basmul lui Creanga fiind sarac in figuri de stil, intalnindu-se uneori repetitia (,,Da, da-mi-l, da-mi-l!”) sau enumeratia (,,Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tanjala…”). Autorul lasa impresia zicerii, oralitatea fiind generata de utilizarea dialogului, adresarea directa, prezenta vocativelor (,,Stai, prietene…”), interjectii onomatopeice (,,Hodorog! Incolo hodorog! pe dincolo”, ,,ga, ga, ga, ga!”, ,,hustiuliuc!” etc.), exclamatii si interogatii, ziceri tipice, proverbe (,,Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate”, ,,Da-ti, popa pintenii si bate iapa cu calcaiele.” etc.), sintaxa etc.

Tudor Vianu remarca la Creanga oralitatea artei: ,,Creanga restituie povestirea functiunii ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor.”. Criticul il aseamana pe scriitorul moldovean cu Francois Rabelais ,,nu numai prin fabulatia enorma (…) nu numai prin humorul abundent, dar si prin oralitatea stilului.”.

La randul sau, G.Calinescu observa insusirile de comediograf ale autorului si inrudirea artei sale cu cea a lui Caragiale: ,,Amandoi caracterizeaza dialogic si au un umor verbal pe care il comunica personajelor. Amandoi pun in gura eroilor vocabulare originale - unul taranesc, altul orasenesc semidoct.”.

O alta particularitate a basmului cult este umorul. Viziunea despre lume exprimata in ,, Danila Prepeleac” dezvalui o perspectiva umoristica: situatiile sau personajele sunt privite cu multa bunavointa si cu gandul ca in orice rau exista si o

6

parte buna, optimism ce caracterizeaza si conceptia de viata a oamenilor simpli. Spre deosebire de Caragiale, Creanga nu isi satirizeaza personajele, ci doar se amuza uneori pe seama lor, ironizand subtil. O sursa a umorului in ,, Danila Prepeleac” este chiar numele eroului ce are doua semnificatii: una profana (numele propriu, Danila, ce aminteste de Nila a lui Ilie Moromete, si el o intrupare a prostiei omenesti) si alta simbolica (porecla Prepeleac, data de sateni, ce sugereaza trasaturi morale ale protagonistului: lene, nepricepere, lipsa de initiativa). Umorul este generat si de diversele situatii in care sunt surprinse personajele: drumul initiatic parcurs de Danila, cand face acele trocuri dezavantajoase, crezand, la inceput, ca el este pacalitorul; scena din padure cand trage carul cu boi in dreptul unui copac, pentru a-si usura munca si se alege cu o paguba; probele initiatice, secventa in care dracii sunt de data aceasta cei care starnesc rasul si intruchipeaza prostia. O alta sursa a umorului este limbajul (,,…un burduf de bivol plin cu bani ca sa-l deie pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo”, ,,sa te carabanesti de-aici”- exprimari poznase etc”).

Asistam in ,,Danila Prepeleac” la o umanizare a fantasticului, o alta caracteristica proprie a basmului cult. Dracilor, fapturi fauloase, simboluri ale raului, autorul le imprumuta unele trasaturi umane: se vaicaresc atunci cand sunt loviti de Danila cu un retevei sau chinuiti de copiii acestuia cu blestemele parintesti; au unele valori la care tin cu sfiintenie, cum ar fi, de exemplu, buzduganul, o mostenire pe care doresc sa o pastreze cu orice pret; sunt organizati ierarhic, fiind condusi de Scaraoschi de ale carui ordine asculta cu totii. Desi sunt inzestrati cu puteri supranaturale, prezinta unele slabiciuni caci se dovedesc a fi mai prosti decat Danila, devenind victimele istetimii dobandite de erou. Naratorul omnicient si omniprezent noteaza: ,,Pana acum toti radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada si el de dracul”. Dracii din basmul lui Creanga sunt mai mult simpatici decat fiorosi, starnind chiar compasiunea. Ei au rolul pe care il are si Spanul din ,, Poveste lui Harap Alb” , acela de a-i revela eroului calitatile (curaj, istetime, perseverenta etc.) si de a ajuta la initierea si la maturizarea lui.

Asa cum observa si Garabet Ibraileanu, creatiilor fabuloase, cum sunt dracii, Creanga ,,le imprumuta o viata curat omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu desavarsire in mediul de toate zilele din Humulesti si ii trateaza pe un picior de perfecta egalitate.”.

Complexitatea eroului este si ea o particularitate a basmului cult, in cel popular personajele fiind fie pozitive, fie negative. Danila este creionat in lumini si umbre, prezentand atat calitati (istetime, curaj, ambitie, viclenie - in a doua parte a basmului) cat si defecte (lene, nepricepere, lipsa de initiativa, naivitate – in prima parte a basmului). Prepeleac este prost printre oameni si destept printre draci.

Spre deosebire de eroul din basmul popular, personajul lui Creanga nu este un tanar, ci un barbat casatorit, cu nevasta si multi copii, iar procesul sau de

7

maturizare are loc dupa ce isi intemeiaza o familie. Eroul, mobil, este ajutat sa se maturizeze de experientele nefericite pe care le traieste (schimburile dezavantajoase), de incercarile la care este supus (probele initiatice) si poate cel mai mult de credinta in Dumnezeu, caci mintea lui Danila se lumineaza abia atunci cand ia decizia de a construi o manastire.

Spre deosebire de protagonistul basmului popular, Prepeleac nu sufera o metamorfozare in plan fizic, ci in plan spiritual (daca la inceputul basmului intruchipa prostia omeneasca, in final dobandeste istetime si iese invingator.

Daca in basmul popular eroul lupta adesea pentru o imparatie sau pentru o tanara frumoasa, Danila intra in conflict cu dracii, se intrece cu ei pentru un sac cu bani. Recompensa aminteste de zicala populara ,,Banu-i ochiul dracului”.

In basmul popular, protagonistul este acela care hotaraste, in general, plecarea la drum, in vreme ce in ,,Danila Prepeleac”, calatoria initiatica nu este o decizie personala a eroului, ci este sugerata de fratele cel mare, al acestuia. Poate de aceea si este sortita esecului, Danila actionand fara prea multa convingere si tragere de inima.

In basmul popular animalele sunt insufletite, avand darul vorbirii sau puteri supraumane, pe cand in basmul lui Creanga, ursul si iepurele nu demonstreaza forte iesite din comun (caci se stie ca iepurele este neintrecut la fuga, iar ursul la tranta).

O alta particularitate a basmului cult, intalnita in ,, Danila Prepeleac” este individualizarea si particularizarea situatiilor si a personajelor. In basmul popular personajele sunt abstractizate (Fat-Frumos, Frumoasa etc.), in timp ce in textul lui Creanga, protagonistul primeste un nume si o porecla ce amintesc de lumea reala, individualizandu-se si prin comportament ori limbaj.

In concluzie, ,,Danila Prepeleac” este un basm cult, prezentand o serie de particularitati ce il deosebesc de basmul popular, dar si unele asemanari cu acesta.

Dănilă Prepeleac - caracterizarea personajului -

Basmul, nascut in mediile populare si datand inca din cele mai vechi timpuri, este o specie a epicii populare sau culte, in care se nareaza intamplari fabuloase ale unor personaje imaginare, aflate in lupta cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii, pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

Basmul cult ,,Danila Prepeleac” este publicat in 1876 in revista ,,Convorbiri literare”, o publicatie a societatii iesene ,,Junimea” in care Creanga a fost introdus

8

de prietenul sau, Mihai Eminescu. Printre alti scriitori romani preocupati de aceasta specie literara, se numara Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu.

Basmul este construit pe tema prostiei omenesti, urmarindu-se si lupta dintre bine si rau. Printre motivele literare intalnite in ,,Danila Prepeleac” amintim: motivul drumului initiatic, motivul trocului, motivul probelor initiatice. Evenimentele sunt prezentate din perspectiva unui narator omniscient si omniprezent, relatarea facandu-se la persoana a III-a, iar focalizarea fiind ,,zero” (perspectiva narativa ,,din spate”/,,dindarat”). De asemenea, evenimentele se desfasoara in ordine cronologica, prin inlantuirea secventelor narative.

Danila Prepeleac este protagonistul, personajul principal, care da si titlul basmului (personaj eponim). Eroul este cel care face legatura intre planul real (satul) si cel fabulos (iazul), caci in a doua parte a basmului va intra in contact cu dracii, simboluri ale raului prin definitie, umanizati insa, in scrierea lui Creanga. Danila Prepeleac este un personaj mai complex decat eroul din basmul popular: este surprins in mai multe ipostaze (prostul – in prima parte a basmului si istetul in partea a doua), prezentand atat defecte cat si calitati.

Scenariul epic este unul simplu caracteristic basmului: in incipit se prezinta statutul eroului, are loc un eveniment ce perturba echilibrul (schimburile paguboase pe care le face Danila pe drumul spre targ), urmeaza o actiune eroica reparatorie (probele castigate de catre protagonist in confruntarea cu dracii) ce reface echilibrul, aducand rasplata eroului (sacul cu bani).

Incipitul basmului ne introduce intr-un timp nedeterminat (actiunea se desfasoara ,, odata”) si intr-un spatiu plasat intr-un plan mai apropiat decat in basmul popular. Cititorul este introdus in satul arhaic, populat cu personaje ce se comporta si vorbesc mai ales, asemenea taranilor din Humulesti. Se remarca nota de realism ce caracterizeaza basmul lui Creanga. In acest sens, criticul Garabet Ibraileanu observa ca ,,povestile lui Creanga sunt bucati rupte din viata poporului moldovenesc”. Sunt infatisate situatii tipice de viata ce intaresc nota de realism: relatiile dintre frati, bogatia si saracia, negustoria.

In incipitul basmului, Danila Prepeleac este prezentat in antiteza cu fratele sau, tocmai pentru a-i fi scoase in evidenta defectele ce-l caracterizeaza in prima parte a scrierii: naivitate, nepricepere, iresponsabilitate, lipsa de initiativa, lipsa de personalitate.

Spre deosebire de eroul din basmul popular, Danila Prepeleac este un taran insurat, cu nevasta si multi copii, si nu un tanar. Procesul de maturizare al protagonistului va avea loc, asadar, dupa ce acesta isi intemeiaza o familie. Initial, se dovedeste iresponsabil caci nu reuseste sa asigure familiei un trai linistit, apeland adesea la ajutorul fratelui instarit.

Numele personajului este semnificativ, porecla pe care i-o atribuisera satenii (prepeleacul fiind singurul obiect facut de Danila cu mana lui) sugerand trasaturi

9

de caracter ale eroului: lenea, delasarea. Consecinta acestor defecte este saracia in care traieste Danila si familia lui. Insusi naratorul omniscient si omniprezent il caracterizeaza direct, ca fiind ,,nechibzuit la trebi”.

Intr-o prima faza, Prepeleac, asemenea lui Pacala, intruchipeaza prostia omeneasca, fiind ,,nechitit la minte” – dupa cum marturiseste naratorul, ,,mare natarau” – dupa spusele fratelui sau. Naivitatea personajului reiese din schimburile dezavantajoase pe care le face pe drumul catre targ, crezand tot timpul ca el este pacalitorul cand, de fapt, era cel pacalit: schimba boii pe un car, carul pe o capra, capra pe un gansac, iar gansacul pe o punga goala. Abia la sfarsitul acestei experiente nefericite, Danila realizeaza ca a gresit (,, Dintr-o pareche de boi de-a mai mare dragul sa te uiti la ei am ramas cu o punga goala (…), dar parca dracul mi-a luat mintile.”). Primeste o lectie de viata ce va ajuta la maturizarea sa (,,de-acum am prins eu la minte…” exclama personajul). Dupa fiecare schimb dezavantajos, Prepeleac nu se descurajeaza, ci isi pastreaza optimismul, o trasatura a omului din popor.

O alta dovada a naivitatii si comoditatii lui Danila o reprezinta secventa din padure, cand eroul trage carul cu boi in dreptul unui copac pe care urmeaza sa il taie, distrugand in felul acesta, bunurile fratelui. Acest moment ne aminteste de un alt personaj ce intruchipeaza naivitatea, Nila din romanul ,,Morometii” al lui Marin Preda. Este evidenta si asemanarea dintre numele celor doi eroi.

Lipsa de personalitate, de initiativa a protagonistului este demonstrata de faptul ca mai mereu pune in aplicare niste idei care sunt sugerate de fratele sau. Ideea de a merge la targ pentru a-si vinde boii (ca sa cumpere un car si niste boi mai mici) nu-i apartine si poate tocmai de aceea demersul este sortit esecului. O alta idee pe care fratele i-o sugereaza, mai in gluma, mai in serios – aceea de a se calugari – se dovedeste salvatoare pentru Danila Prepeleac.

Cand eroul hotaraste sa inalte o manastire, in padure, langa un helesteu, procedeaza pentru prima data asa cum se cuvine, de parca Dumnezeu i-ar fi luminat mintea pentru gandul cel bun: se gandeste sa ciopleasca mai intai o cruce, asa cum era traditia.

In cea de-a doua parte a basmului, protagonistul va demonstra o serie de calitati: istetime, curaj, inventivitate, ambitie. Toate aceste trasaturi de caracter sunt evidentiate in timpul probelor initiatice la care il supun dracii pentru a-i oferi sacul cu bani. Personaje fabuloase, inzestrate cu puteri supranaturale, dracii au rolul pe care il are si spanul din ,,Poveste lui Harap Alb”, acela de a-i revela eroului calitatile si de a ajuta la initierea si la maturizarea lui prin incercarile la care il supun: inconjuratul iazului cu iapa in spate, fuga, tranta, aruncatul buzduganului, chiuitul, blestematul.

Spre deosebire de eroul din basmul popular, protagonistul basmului cult iese invingator din confruntarile cu dracii datorita unor calitati de ordin moral,

10

caracteristice omului obisnuit si nu datorita unor insusiri supraumane. Danila invinge prin forta mintii si nu prin forta fizica, sufera o metamorfozare in plan spiritual si nu in plan fizic. Eroul este, asadar, unul mobil.

In relatiile cu oamenii, Danila se dovedeste a fi un naiv. Asa cum am vazut, pe drumul de la sat spre targ, intra in relatie cu mai multi tarani, dovedind ca nu este un bun negustor, ca nu are simtul afacerilor. In schimb, pe draci ii pacaleste de fiecare data, transformandu-i in victime, prin istetimea pe care o dobandise. Asadar, Danila este prost printre oameni si destept printre draci, asa cum noteaza si naratorul: ,,Pana acum toti radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada si el de dracul.”.

In partea a doua a basmului, eroul manifesta preocupare fata de familie, luptand sa obtina sacul cu bani si pentru a-i ajuta pe ai sai, asa cum sugereaza finalul basmului: ,,Si scapand deasupra nevoiei a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci batranete, vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.”. Spre deosebire de eroul din basmul popular, care adesea castiga o imparatie sau mana unei tinere frumoase, Danila obtine un sac cu bani, rasplata ce aminteste de zicala populara: ,,Banu-i ochiul dracului.”.

In confruntarea cu dracii, protagonistul este ajutat de animale, insa spre deosebire de cele din basmul popular, care sunt insufletite, avand darul vorbirii sau puteri fabuloase, iepurele si ursul nu demonstreaza insusiri iesite din comun (se stie ca iepurele este neintrecut in fuga, iar ursul in tranta).

Spre deosebire de personajele din basmele populare, care sunt abstractizate (Fat-Frumos, Frumoasa etc.) eroul lui Creanga se individualizeaza prin nume, dar si prin comportament si limbaj.

Prepeleac se comporta si vorbeste asemenea unui taran din Humulesti. Intalnim in limbajul sau cuvinte si expresii din registrul popular, fonetisme moldovenesti, regionalisme (,,sa facem treampa”, ,,nu suguiesc”, ,,bine l-am boit”, ,,Taci ca-i cu buche; l-am potcovit bine!”, ,,stai” etc.), ziceri tipice, proverbe (,,Ia, acu-i acu”, ,,tot bogatul minte os si tanarul frumos”) etc. In general limbajul din scrierile lui Creanga se caracterizeaza printr-un vocabular specific, limbaj afectiv, economie de mijloace artistice, oralitate. Stilul este o particularitate a basmului cult ,,Danila Prepeleac”; desi prezinta o serie de mijloace ale oralitatii este, dupa cum observa G.Calinescu rezultatul unui rafinat talent de povestitor.

O alta particularitate a basmului cult este umorul. Danila este surprins in mai multe situatii care starnesc rasul (schimburile paguboase, secventa din padure, cand doboara copacul peste car si boi). Spre deosebire insa de Caragiale, Creanga nu isi satirizeaza personajul, ci doar se amuza pe seama lui, ironizand subtil.

Danila Prepeleac este caracterizat direct (de catre narator sau de catre fratele sau), dar si indirect (prin limbaj, comportament, actiuni, evolutia pe parcursul

11

desfasurarii actiunii, relatia cu celelalte personaje, nume etc.), intalnim si monologul interior.

Basmul poate fi considerat un bildungsroman deoarece se urmareste formarea eroului, initierea si maturizarea acestuia.

Afirmaţii critice

„Poveştile şi snoavele, care numai prin dimensiunile lor se deosebesc unele de altele, partea cea mai mare din opera lui Creangă adică, nu fac nimic alta decât să ni dea, fără nici o amestecare de tendinţi străine şi de neologisme ca vocabular şi sintaxă, adevăratul spirit al poporului, de la care a învăţat meşteşugul lui de scriitor şi care a pus pe temperamentul acesta vioi şi puternic pecetea lui neştearsă [….]

Creangă e rezumatul chipului de a fi al ţăranului român – moldovean în special din a doua jumătate a veacului al XIX-lea [….]

Humorist născut, el a văzut lucrurile prin partea lor comică, le-a privit supt unghiul ridicolului, şi temperamentul lui propriu se reflectă în operă. [….]

Scutit de orice influenţă străină, el a păstrat neatinsă limba şi gândirea românească, şi de aceea nici o altă figură mai originală în simplitatea ei viguroasă nu se întâlneşte în literatura noastră modernă. Şi, dacă e regretabil, pe de o parte, că n-a cunoscut izvoarele frumuseţii estetice a Apusului, pe de altă parte, tocmai acestei izolări a lui trebuie să-i atribuim caracterul original al operei sale” (Nicolae Iorga).

„Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare, al sufletului moldovenesc între români, al sufletului ţărănesc între moldoveni, al sufletului omului de munte între ţăranii moldoveni. [….]

Basmul, povestea, valorează cât valorează talentul celui care povesteşte. Şi Creangă a avut un aşa de mare talent, încât în toate poveştile sale oamenii trăiesc cu o individualitate şi cu o putere de viaţă extraordinară.

Să nu ne înşelăm: „Poveştile” lui Creangă sunt bucăţi rupte din viaţa poporului moldovenesc. Soacra şi nurorile ei, Stan Păţitul, badea Ipate etc. sunt oameni vii, ţărani din Humuleşti, ţărani din plasa muntelui din judeţul Neamţ. Şi vestiţii năzdrăvani: Ochilă, Flămânzilă Păsări – Lăţi – Lungilă şi Gerilă şi Setilă, sunt flăcăi şugubeţi şi «ai dracului», ca şi dascălii Mogorogea, Trăsnea, şi ceilalţi din «Amintiri», numai sunt trataţi epic.

Şi chiar capra cu iezii ei nu-s decât megieşi ai feciorului lui Ştefan al Petrei, o biată văduvă necăjită cu trei copii. Puneţi în loc de capră - un nume femeiesc, în

12

loc de iezi – copii, în loc de lup – un ţăran hain, şi veţi avea o nuvelă din viaţa ţărănească.

După cum La Fontaine a zugrăvit în dobitoacele sale, pe contemporani, stările sociale şi până şi pe Ludovic XIV, tot aşa şi marele nostru scriitor, în poveştile sale, a zugrăvit lumea reală pe care a cunoscut-o. «Miraculosul» e secundar, afară de unele cazuri când îi serveşte să exagereze humoristic.

Creangă este atât de realist, încât unele din poveştile lui sunt aproape lipsite de miraculos, iar altete au numai acea specie de miraculos care îngăduie povestitorului să-i înzestreze pe eroii săi cu însuşiri sufleteşti şi trupeşti peste măsura omenească. Iar creaţiilor pur fantastice, ca zmeii şi altele, Creangă le împrumută o viaţă curat omenească, şi anume ţărănească, îi amestecă cu desăvârşire în mediul vieţii de toate zilele din Humuleşti, şi-i tratează pe un picior de perfectă egalitate” (Garabet Ibrăileanu).

„Poveştile lui Creangă, aci adevărate nuvele de tip vechi, aci naraţiuni fabuloase, sunt şi ele dezvoltări ale unei observaţii morale milenare. În «Soacra cu trei nurori» dăm de veşnicul conflict între noră şi soacră care ţine mai mult la fecior; «Capra cu trei iezi» este ilustrarea iubirii de mamă; «Dănilă Prepeleac» dovedeşte că prostul are noroc…[….]

Mijlocul de caracterizare nu este analiza, ci desfăşurarea dramatică. Creangă are însuşiri de comediograf, şi dacă ar fi scris piese de teatru cum plănuia, ar fi izbutit şi în acest gen. [….]

Cine nu se lasă înşelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. Amândoi caracterizează dialogic şi au un umor verbal pe care-l comunică personajelor. Amândoi pun în gura eroilor vocabulare originale – unul ţărănesc, altul orăşenesc semidoct. (G. Călinescu).

Tudor Vianu remarcă la Creangă „oralitatea artei [….] Creangă restituie povestirea funcţiunei ei estetice, primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu, cu tot ce poate transmite acesta peste înţelesul abstract al lucrurilor comunicate. [….]

Rabelais este de altfel scriitorul strein, asemănător mai mult cu Creangă, nu numai prin fabulaţia enormă (….), nu numai prin humorul abundent, dar şi prin oralitatea stilului”.

13