Prof. Georgeta Cozma

1.Basmul cult: ,,Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creangă

Inroducere

Teza; definirea speciei

Scriitorii valorifică în creaţii originale tezaurul popular românesc: Mihai Eminescu-,,Făt-Frumos din lacrimă’’; Ion Creanga- ,,Povestea lui Harap-Alb’’; Ion Luca Caragiale-,,Făt-Frumos cu moţ în frunte’’; Barbu Ştefănescu Delavrancea-,,Neghiniţă’’etc .“Povestea lui Harap-Alb” este o sinteză a basmului românesc. Basmul este o specie a genului epic popular, în care se narează întâmplări fantastice, puse pe seama unor personaje imaginare, cu forţe supranaturale (Feţi-Frumoşi, zâne, zmei, animale năzdrăvane). Basmul este de mare întindere, cu multe personaje, cu final de regulă fericit. Este o creaţie orală, anonimă, colectivă.,povestitorul este o instanta supraindividuala, care nu se proiecteaza in discursuldiegetic [narativ] decat prin dativul etic - ,,mi ti-l..’’ – si prin indici de persoana I , in formula finala- ,,si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa’’- in basmul cult povestitorul apare frecvent in ipostaza naratorului auctorial, care cumuleaza functia narativa,de regizor si de interpretare.In ,,Povestea lui Harap-Alb’’ naratorul intervine cu ,,epitete de caracterizare’’, dar si cu indic care fixeaza functia de narator:,,eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati’’. La nivelul registrelor stilistice, in basmul popular se apeleaza la limbajul popular, marcat de oralitate, spre deosebire de basmul cult,in care discursul este elaborat, cu marci stilistice particulare. Basmul cult aparţine unui autor cunoscut, spre deosebire de basmul popular, care este o creaţie anonimă, colectivă, orală.Se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

exprimă viziunea autorului asupra temei propuse şi nu viziunea colectivă; respectă structura şi simbolistica basmelor populare, pastrandu-se stereotipia

[scheme prestabilite] acestora. basmul propune povestea unei iniţieri; conflictul constă în lupta dintre bine şi rău; deznodământul ilustrează de regulă victoria binelui asupra răului;singurul basm

atipic din literatura noastra, in care moartea invinge viata este ,,Tinerete fara batranete si viata fara de moarte’’, cules de P. Ispirescu.

naraţiunea se derulează la persoana aIII-a, din perspectiva naratorului omniscient, subiectiv, pentru ca intervine in naratiune prin comentarii la adresa personajelor si a situatiilor.

timpul şi spaţiul sunt mitice, nedeterminate, naratorul proiectează întâmplările într-un “illo tempore”, în termenii lui Mircea Eliade;

fantasticul este de regulă umanizat, personajele fabuloase comportându-se asemenea oamenilor;

naraţiunea se articulează cu ajutorul unor formule specifice: formula iniţială: “ A fost odată ca niciodată…”; formula mediană: “Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este…”;formula finală: “Şi incălecai pe-o şa şi vă spusei povestea aşa…”;

1

TemaTitlul

1.form initiala

finalul este închis, punctând un deznodământ fericit, anume ca eroul depăşeşte obstacolele, trece de la stadiul de neofit la cel de iniţiat şi este răsplătit cu o nuntă “care şi acum mai ţine”, împlinindu-şi astfel destinul;

structura este lineară, textul este alcătuit din episoade care urmăresc structura canonică. În naraţiune apar simboluri (drumul, pădurea, armele strămoşeşti), obiecte magice (tipsia, furce, cuţitul, basmaua) şi figuri arhetipale (Sfarmă-Piatră, Gheonoaia);

personajele sunt tipice. Criticul V.I.Propp identifică în studiul “Morfologia basmului” şapte personaje tipice: eroul, răufăcătorul, donatorul, adjuvanţii zoomorfi şi antropomorfi, fata de împărat şi tatăl ei, trimiţătorul şi falsul erou. Tot Propp identifică 31 de funcţii (structuri narative), în care se desfăşoară povestea iniţiatică a eroului. D.p.d.v. moral personajele sunt pozitive sau negative;

cadrul natural este reprezentat de două tărâmuri: tărâmul oamenilor şi tărâmul fiinţelor malefice, supranaturale, spre care se pătrunde prin peşteră, tunel, grotă sau prăpastie. Identificăm aici motivul “Descensus ad Inferos”;

tematica este diversă, de aici derivand tipologia diversa: basm fantastic, animalier, metamorfoză; catastrofa naturală etc .

Tema basmului ,,Povestea lui Harap-Alb’’ este initierea si maturizarea treptata a eroului, triumful binelui asupra raului. Titlul contine un oximoron, surprinzand dubla personalitate a protagonistului: identitatea reală, tânărul prinţ şi una aparentă, slugă a Spânului. Totodată reflectă, prin contrastul cromatic “negru-alb”, armonia defectelor şi a calităţilor umane. Dupa V. Lovinescu , sugereaza androginul, alaturarea celor doua rincipii, Yin si Yang. .Subiectul e organizat intr-un tipar consacrat, schema epica fiind structurata pe motivul ordonator al calatoriei si al probelor depasite, dar ca element de originalitate, Creanga asociazaa calatoriei initiatice si pe aceea de confirmare a insusirilor dobandite de erou, apoi calatoria de intoarcere si de recuperare a identitatii adevarate.Naratiunea se deruleaza din perspectiva unui narator heterodiegetic . Naratiunea debutează cu formula iniţială: “Amu cică era odată un craiu, care avea trei feciori.” Creangă stilizează formula iniţială : adverbul “amu” sugerează incertitudinea, iar sintagma “era odată” proiectează acţiunea ,,in illo tempore’’.Spatiul si timpul sunt indeterminate, instituind insa un topos ce aminteste de universul existential taranesc.In aceasta lume careia ii sunt anexate in mod firesc spatii fabuloase,telurice [gradina ursului, padurea cerbului] sau celeste [ostrovul florilor, taramul Sfintei Duminici, locul unde ,,se bat muntii in capete’’] se desfasoara eposul fabulos.Actiunea este dinamizata de un conflict moral [categorii etice-bine/rau], iar tiparul narativ consacrat se concretizeaza I intr-o suita de situatii-tip. Din cele 31 de funcţii ale basmului aproape toate sunt identificate în basmul lui Creanga. In basm personajele sunt tipice. V.I.Propp identifică în studiul “Morfologia basmului” şapte personaje tipice: eroul [protagonistul], răufăcătorul [oponentul], donatorul, adjuvanţii zoomorfi şi antropomorfi, fata de împărat şi tatăl ei, trimiţătorul şi falsul erou [antagonistuul]. Tot Propp identifică 31 de funcţii (structuri narative), în care se desfăşoară povestea iniţiatică a eroului. D.p.d.v. moral personajele sunt pozitive sau negative. In basmele populare, personajele sunt statice si

2

motivul lipsei-intriga

m. probelor si m. travestirii tatalui

m. inzestrarii eroului- doonatorul

m. drumului

neindividualizate, definindu-se ca niste arhetipuri care reprezinta modele morale opuse:eroii pozitivi [intruchipand binele, adevarul, frumosul, dreptatea etc] si personajele negative[ ilustrand egoismul, viclenia, rautatea, nedreptatea, lasitatea etc.].In basmele lui Creanga, eroii sunt individualizati prin comportament, atitudine, limbaj, psihologie, moodul de a gandi si de a actiona, acestea fiind moduri de caracterizare indirecta, care nu este folosita in mod obisnuit in basmul popular.Desi raman personaje arhetipale, construite pe o dominanta etica,eroii din ,,Povestea lui Harap-Alb’’ au complexitate, ilustrand si categorii psihice.Harap-Alb va evolua de la ipostaza initiala ,antieroica, la cea finala, de Fat-Frumos, ,,erou solar’’,adevaratul Cavaler demn de tron.Remarcam si schimbari de regim moral- fata imparatului Ros, initial o ,,farmazoana’’ de esenta diabolica, va deveni mireasa craisorului,dupa ce va cunoaste experienta iubirii. Basmul prezintă în continuare motivul lipsei şi anume că acel crai avea un frate mai mare,Verde- imparat, care traia ,,la o margine a pamantului’’. Acesta nu avea feciori, ci numai fete. Fiind bătrân si neavand urmas la tron, va cere craiului să-i trimită un fecior.Astfel se configureaza intriga. Motivul probelor este cumulat cu motivul travestirii tatălui in ursul de la pod, în scopul testării calităţilor fiilor săi. Podul este un spatiu intermediar intre doua lumi si doua etape existentiale. Prima încercare a fiului cel mare este nereuşită. Intorcandu-se acasa, este intampinat de vorbele ironice ale tatalui: “Lac de-ar fi, broaşte sunt destule”. A doua încercare, a fiului mijlociu, este de asemenea nereuşită. Craiul îl întâmpină cu aceeaşi ironie usturătoare: ”Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem”. Prâslea ii cere craiului sa-l lase sa-si incerce norocul, dar acesta nu are incredere in el. Motivul înzestrării eroului cu armele, calul şi hainele tatălui fixeaza întâlnirea mezinului cu Sfânta Duminică, deghizată în cerşetoare Identificăm aici donatorul, reprezentat de Sfânta Duminică, un personaj pozitiv. Bătrâna cerşetoare are atributele Cassandrei, vorbele sale sunt premonitorii, punctând în mod gradat destinul ales al tanarului : ţie ţi-a fost scris de sus să-ţi fie dată această cinste”; “Puţin mai este şi ai să ajungi împărat ” .Feciorul de crai este, asadar, Prâslea “cel cu noroc la vânat”, “cel cu stea în frunte”, cel cu un destin însemnat. Elementele simbolice prin care donatorul îl înzestrează pe erou sunt armele-semnul cavalerului; calul-“animal psihopomp”(G. Călinescu), având rolul de a-l purta pe erou ; hainele de mire sugerează împlinirea destinului eroului prin căsătorie. Prin toate aceste elemente tatăl devine ,,mistagogul’’ eroului de-a lungul traiectului iniţiatic. Apare motivul drumului, inteles ca: “răspunsul ce se dă destinului, tragicului vieţii”, in termenii lui M. Eliade. “Drumul nu este rătăcire, ci oglinda sinelui, înseamnă iniţiere, dar nu neapărat şi înţelepciune’’, scria Mircea Muthu. Călătoria eroului începe cu proba la care este supus de tatăl său, pe care o trece cu bine. Craiul il sfatuieste sa se fereasca ,,de omul roş’’ si mai ales ,,de cel spân’’, caci ,, sunt tare şugubeţi.” Sfatul acesta ne proiectează în plină gândire magică. Termenul şugubeţ păstrează semnificaţia arhaică de viclean, fariseu, ipocrit. Culoarea roşie are valenţe malefice, demonice. Aminteşte de flăcările Iadului; de Iuda, despre care tradiţia spune că a avut părul roşcat. Spânul este complexat din lipsa de pilozitate. Drumul către împărăţia unchiului său traversează pădurea şi un pustiu dezolant.

3

Incalcarea interdictiei- raufacatorul

Divulgarea identitatii

Adjuvantii- zoomorfi si antropomorfi

Probele

Pădurea este un loc al iniţierii, topos al mortii, dar si al renasterii, fiind asociata cu labirintul. Urmează cele trei întâlniri cu Spânul, care ii propune tanarului sa il insoteasca. Acesta ii vorbeste despre “taurul cel grozav” din adancul padurii, care trimite la miticul minotaur, pretinzând că el este singurul care , asemeni lui Tezeu, s-ar putea măsura cu fiara. Neofit, craisorul nu-l recunoaste pe span, crezand ca este tara spanilor, motiv pentru care incalca interdictia tatalui . Apelativul Spân are valoare de mască-poreclă, fixându-i coordonatele malefice: asemenea lui Mefisto, este în fapt deghizarea spiritului luciferic în fiinţă umană. Potrivit legii ezoterice, numai păstrând această nouă aparenţă el continuă să aparţină speciei diavoleşti. Dacă ar renunţa la noua imagine, el ar risca pedeapsa majoră, anume excluderea din tagma diavolească. Spanul este un alt personaj tipic, anume răufăcătorul, rolul sau fiind acela de a-i aduce un prejudiciu eroului. Spânul îl ademeneste într-o fântână, adica în spaţiul în care el îşi poate exercita puterea malefică. Astfel fântâna îşi modifică destinaţia benefică, devenind temniţă infernală. Creangă foloseşte aici motivul “Descensus ad Inferos”. Demonicul spân îl avertizează pe fecior asupra intenţiei sale, dar acesta “boboc în felul său”, nu înţelege invocaţia acestuia : “Chima răului pe malul pârăului”. Spânul cheama in ajutor tocmai pe Talpa-Iadului, prin regionalismul “chima răului’’. Văzându-se închis în fântână, fiul de crai nu are altă soluţie decât divulgarea identităţii. Spânul îşi însemnează victima prin nume, conferindu-i o nouă identitate: ” Harap-Alb”. Aceasta este prima moarte simbolică a eroului şi a doua naştere sub un nou statut ontologic. Naraţiunea se dezvoltă într-o succesiune de două micronuvele fantastice. Ajunsi la curtea lui Verde- imparat, Spanul il supune pe Arap- Alb la trei incercari: aducerea salatelor din gradina ursului; aducerea pielii cerbului cu pietre nestemate si a fetei imparatului Ros.La primele doua incercari , Harap-Alb este dus de calul năzdrăvan la Sfânta Duminică. Aceasta sălăşluieşte acum pe o insulă, spaţiu sacru unde se săvârşesc ritualurile de iniţiere. Batrana il sfatuieste si ii da obiecte magice: pentru urs o licoare fermecata, ,,somnoroasa’’, iar pentru cerb obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Pentru a treia incercare Harap-Alb porneşte la drum, unde intalneste mai multe personaje: Gerilă, Ochilă, Flămâzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, care se învoiesc să il insoteasca. În cadrul fiecărui portret, punctul de sprijin îl constituie trimiterea la fiinţa umană: Gerilă – “o dihanie de om”, Flămânzilă – “o namilă de om”, Setilă – “o arătare de om”, Ochilă – “o schimonositură de om” şi Păsări-Lăţi-Lungilă – “o pocitanie de om”. Pe drum Harap-Alb protejeaza alaiul unor furnici şi face stupul unor albine, primind de la craiesele acestora acestora fagaduinta de a-l ajuta la nevoie. Ajungand la palatul împăratului Roş, tanarul va trece printr-o serie de probe, încununate cu succes, fiind ajutat de adjuvanţii zoomorfi şi antropomorfi: proba focului; proba mesei hiperbolice; proba alegerii macului din nisip, unde Harap-Alb este ajutat de furnici; proba pazirii domnitei viclene; proba recunoasterii printesei travestite, unde este ajutat de craiasa albinelor. Fata impune o ultima proba,a calului şi

4

deznodamantul

Nunta

Formula finala

Arta narativa

a turturelei, care trebuie sa aduca ,,trei smicele de mar si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete’’. Proba este câştigată de calul lui Harap-Alb şi astfel acesta porneşte spre palatul lui Verde Împărat. Pentru erou drumul acesta este partea cea mai dificila dintre probe, deoarece , asemenea lui Tristan, se indragosteste de fata, dar credincios juramantului nu-I dezvaluie adevarata sa identitate. Ajunsi la curtea lui Verde- imparat, fata dezvăluie adevărata identitate a Spânului. Spânul, crezând că a fost trădat de către Harap-Alb, îi taie capul acestuia.In felul acesta, il dezleaga de juramant, semn ca initierea este incheiata. Calul eroului îl pedepseşte pe răufăcător, aruncandu-l din inaltul cerului. ,,Farmazoana’’ apelează la obiectele magice aduse de cal reînviindu-l pe erou. Este a doua moarte simbolică şi a treia naştere simbolică a eroului, de data aceasta el dobândind statutul de iniţiat.Reintra in posesia palosului si promeste drept recompensa pe fata imparatului Ros si tronul imparatiei. Eroul îşi împlineşte destinul prin căsătorie. Nunta este cosmică, natura însăşi devenind ,,raisonneur’’ al fericirii lor. Basmul se încheie cu formula finală:”Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă’’, optimistă, specifică literaturii populare. Ion Creanga este un povestitor desavarsit, impresionand prin modul in care ‘’spune’’.In aceasta privinta, se situeaza intre Ion Neculce si Mihail Sadoveanu. ,,Creanga a facut din povestea traditionala ceea ce Alecsandri a facut inaine cu doinele, anume o opera de arta’’[Jean Boutiere].“Povestea lui Harap-Alb” este o sinteză a basmului românesc, imbinand elementele culte cu sursele folclorice.Spre deosebire de basmul popular in care creatorul anonim improvizeaza pe o structura stereotipa o schema narativa, punand accentul asupra intamplarilor, fara a insista pe detalii, basmul lui Ion Creanga se distinge prin cateva aspecte: arta povestirii, fantasticul, umorul, oralitatea, eruditia paremiologica, limbajul. La nivelul artei narative, textul lui Creanga se articuleaza pe apropape toate cele 31 de functii narative [motive] identificate de V. I. Propp: motivul lipsei, al probelor, al incercarilor grele etc.De asemenea, cele sapte personaje tipice basmului, potrivit aceluiasi cercetator, sunt perfect reprezentate in creatia sa: eroul,falsul erou,adjuvantii [zoomorfi si antropomorfi],donatorul, falsul erou, trimitatorul, fata de imparat si tatal ei.[Dezvolta din comentariu………………] Modul de a povesti al lui Creanga se caracerizeaza prin: ritmul rapid, rezultate din eliminarea descrierilor ; dramatizarea actiunilor prin dialog, acesta fiind si un mijloc indirect de caracterizare a personajelor; individualizarea personajelor si a actiunilor prin epitete de caracterizare, prin detalii semnificative. Un exemplu relevant in acest sens sunt adjuvantii antropomorfi, trasaturile hiperbolizate ale acestora :,,o dihanie de om’’, o ,,pocitanie de om’’, o ,,schimonositura de om’’ etc. Fantasticul este umanizat si localizat la Creanga, personajele, indiferent de tipologie, se comporta asemenea taranilor din Humulesti.Prin detalii realiste,lumea fabuloasa coboara intr-un plan al existentei care poate fi localizat geografic si istoric.Personajele , de la Harap-Alb pana la adjuvanti, se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste. Registrul stilistic predominant este cel popular, caracterizat prin oralitate.Creanga re-

5

creeaza limba populara, o ‘’toarna’’ in tiparele unei rostiri individuale, care devine o marca a stilului sau. Cuvintele populare se imbina cu regionalismele fonetice sau lexicale moldovenesti.Oralitatea il apropie pe sciitorul humulestean de creatorul personajelor Gargantua si Pantagruel, francezul Francois Rabelais. Aceasta se realizeaza prin:-expresii onomatopeice:,,Si pornesc ei teleap, teleap!’’-implicarea subiectiva a naratorului- marcata de dativul etic:,,Si mi ti-l insfaca..’’-expresii ritmate:,, De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi’’.-limbajul paremiologic , proverbe si zicatori, introduse prin sintagma:,,Vorba ceea..’’:,,La placinte inainte, la razboi inapoi’’.-codul paraverbal-intonatia, pauzele ,ritmul naratiunii, se impletesc cu cel nonvebal, conferind textului relief stilistic. O alta trasatutra a textelor lui Creanga este umorul, realizat prin:-exprimare mucalita:,,Sa traiasca trei zile cu cea dealaltaieri’’.-ironia subtila:,,Lac de-ar fi, ca de broaste nu ma tem’’.-porecle cu valoare de supranume:Pasari-Lati-Lungila., Ochila , Gerila etc.-diminutive cu valoare augmentativa:,,buzisoare’’,,,bauturica’’-caracterizari caricaturale: portretul adjuvantilor.

-

6