Avarul

Avarul

Moliere

Editura de Stat pentru Literatura si Arta

Bucuresti 1958

Traducere de Alexandru Kiritescu

Avarul este o comedie satirica a lui Moliere, in cinci acte, in proza, al carei subiect a fost inspirat din piesa Ulcica a scriitorului antic Plaut. Eroul principal este Harpagon, al carui nume a devenit, in timp, sinonim cu notiunea de avar. In aceasta comedie, patrundem in interiorul unei familii burgheze din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, ii aflam moravurile si viciile.

In aceasta piesa, ideea centrala este foarte simpla: un zgarcit care isi ascunde comoara , obsedat de pierderea ei, iar pe baza ei se creeaza tot felul de conflicte. Astfel in primul act, aflam ca cei doi copii ai lui Harpagon s-au indragostit : Cleante ii marturiseste surorii sale, Eliza, marea iubire pentru Marianne, iar Eliza, la randul ei este indragostita de Valere, fiu ratacit al unei familii bogate. De dragul sau si-a ascuns identitatea si s-a tocmit slujitor al tatalui ei . Pentru a capata increderea suspiciosului avar, ii lauda fara incetare bunul simt si cumpatarea , aprobandu-i initiativele cele mai absurde . Incercand sa-si ia inima in dinti, cei doi frati incearca sa vorbeasca cu tatal lor despre casatorie, dar Harpagon le spulbera visurile, spunandu-le ca el a aranjat totul: Eliza se va casatori cu domnul Anselme, pentru ca nu cere zestre, iar Cleante cu o vaduva bogata. In acelasi timp, le spune si ca are de gand sa se casatoreasca cu Marianne. Sperand ca va reusi sa o ia inaintea tatalui sau, Cleante isi propune sa faca imprumut la un camatar, jupanul Simon, chiar daca conditiile acestuia sunt total nerusinate, pentru a avea bani de nunta. Problemele insa se complica fiindca banii pe care ii ofera jupanul Simon sunt luati de la Harpagon, iar cand tatal si fiul sunt pusi fata in fata, tensiunea dintre ei se intensifica. In planuri secundare, Moliere adauga putin umor, aducand-o in scena pe Frosine, petitoare de profesie, care in incercarea ei de a lua cativa bani, minte si il linguseste pe Harpagon intr-un mod foarte comic.Actul al treilea si al patrulea ating punctul culminant. Se fac pregatirile pentru un ospat cat mai saracacios posibil pentru venirea Marianei. Cand aceasta apare, dispretul sau pentru batranul cu care ar trebui sa se casatoreasca este vizibil, insa cina este salvata de incercarile curtenitoare ale lui Cleante de a o inveseli. Cina este plina de umor si intamplari amuzante care ii evidentiaza defectele lui Harpagon. Avand o discutie despre bani, Harpagon se retrage cu valetul sau, La Merluche si ii lasa pe tineri singuri, planuind o scapare. Harpagon, suspect, il ademeneste pe Cleante sa-si recunoasca sentimentele pentru Mariane, lucru pe care acesta il face, nefiind constient de capcana intinsa de tatal sau. Enervat, acestia incep sa se certe, dar sunt intrerupti de vestea tulburatoare: comoara lui Harpagon a fost furata (intr-o alta scena, aflam ca La Fleche este cel care a facut-o). Harpagon inebuneste ii suspecteaza pe toti si-i ameninta pe toti cu spanzuratoarea.In ultimul act, lucrurile se clarifica si povestea ia un sfarsit comic si fericit. Disperat, Harpagon isi ameninta servitorii si il cheama pe procuror. Jupan Jacques (bucatar si vizitiu) care nu-l poate suferi pe Valere, arunca vina asupra lui . Luat din scurt asupra "crimei" sale, Valere crede ca este vorba de dragostea ascunsa pentru Elise si incearca sa-si ceara iertare in fata lui Harpagon, a procurorului si a lui Anselme, sosit pentru a o peti pe Elise. In felul acesta iese la iveala nu doar adevarata vina a lui Valere, dar si identitatea sa. Lovitura de teatru: atat acesta, cat si frumoasa Marianne sunt copiii domnului Anselme, pe numele sau adevarat don Thomas dAlburcy, a carui familie se risipise pe vremuri intr-un naufragiu din care fiecare se socotise unic supravietuitor. Casatoria celor doua perechi nu mai este in pericol, caci Anselme, generos a acceptat toate conditiile lui Harpagon: suportarea tuturor cheltuielilor, lipsa oricarei zestre pentru Elise si Cleante, iar in plus haine noi de nunta pentru parintele lor, care si-a recuperat si iubita caseta cu bani. Piesa lui Moliere pledeaza pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul isi alege din inepuizabila natura umana viciile eterne: avaritia, infumurarea, gelozia, zgarcenia, ignoranta si ipocrizia. Subiectul, ca al oricarei comedii, este simplu, centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter a eroului, si se amplifica treptat prin acumularea confuziilor care genereaza comicul. Frumusetea acestei comedii rezida din realizarea tipologiei comice a avarului. Arta portretului este stapanita cu maiestrie de autor, care schiteaza astfel trasaturile eroului, incat spectatorul recunoaste tipul inca de la aparitia sa in scena, in dialogul cu La Flche. Cu toate astea, Moliere nu se rezuma in caracterizarea personajului principal numai la avaritie, il infrumuseteaza si cu prostie, ingamfare si insensibilitate in fata propriilor lor copiii. Piesa e comica, dar si tragica prin subiectul pe care il prezinta, faptul ca banii sunt mai importanti pentru Harpagon decat fericirea proprilor sai copii reprezinta o latura umana ingrozitoare. De altfel, Harpagon, ignorant, nu e in stare sa-si invete lectia nici macar la sfarsitul piesei cand accepta casatoria copiilor lui doar daca nu e nevoie sa dea bani. Desi prin dezumanizarea eroilor sai si prin zugravirea moravurilor vietii de familie sau sociale, piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului, comicul ramane modul de expresie natural al autorului clasic care ramane un spirit modern si intotdeauna actual.