Universitatea “Dunarea de Jos” din Galati

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

Tema: “Teoria avantajului comparativ”

Studenti: Bertea Emilia, Bitlan Ana-Maria, Andreea Oana Moscu, Stoica Evelina

Specializare: Afaceri internationale

Anul de studiu: II

Galati

2013

Teoria avantajului comparativ (modelul David Ricardo)

La începutul secolului al XIX-lea, plecând de la ideile predecesorului lor, A. Smith, R.Torrens şi D. Ricardo analizează relaţiile economice dintre ţări şi elaborează „Teoria costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative reciproce în comerţul internaţional” care ar explica motivele şi consecinţele diviziunii internaţionale a muncii, respectiv principiile alocării raţionale a resurselor şi câştigul care poate fi obţinut din comerţul internaţional de către ţările participante. D. Ricardo considera că nu ar fi necesar ca fiecare ţară să producă absolut toate mărfurile de care are nevoie, ci, fiecare ţară ar trebui să se specializeze în producerea unor mărfuri pentru care dispune de un anumit avantaj (comparativ) exprimat în unităţi de timp de muncă sau pe baza legii valorii. Avantajul relativ, în viziunea lui D. Ricardo constă în „câştigul realizat de către o naţiune care produce şi vinde la extern bunurile pe care le realizează cu costuri de producţie mai mici relativ cu alte bunuri naţionale, iar în schimbul lor procură alte mărfuri a căror realizare la intern se dovedeşte mai puţin avantajoasă”. Modelul său se limita însă la analiza a două ţări şi a două produse. Mesajul lui D. Ricardo constă în liberalizarea comerţului internaţional precum şi în necesitatea dezvoltării schimburilor comerciale între naţiuni ca sursă a progresului economic, a binelui universal al tuturor: „Fiecare ţară îşi consacră în mod natural capitalul şi munca acelor genuri de activităţi care îi sunt cele mai avantajoase. Această urmărire a avantajului individual este admirabil legată de binele universal al tuturor”. El absolutizează noţiunea de avantaj relativ, considerând că liberalismul schimburilor economice internaţionale ar conduce în mod automat spre un avantaj reciproc al tuturor partenerilor, obţinând armonia universală a intereselor lor. Această teorie nu sesizează însă, consecinţele diferite ale acestei liberalizări asupra diferitelor economii naţionale cu dimensiunea, potenţialul, structura şi eficienţa lor extrem de diferită (mai ales asupra ţărilor cu un caracter economic preponderent agrar). D.Ricardo admite că schimburile mondiale sunt de cele mai multe ori neechivalente, însă nu găseşte soluţii pentru această realitate economică destul de gravă. El porneşte în demonstrarea teoriei lui de la o ipoteză pe care istoria nu a confirmat-o: superioritatea productivităţii muncii în industria dintr-o ţară agrară comparativ cu productivitatea muncii industriei dintr-o ţară industrială, ignorând existenţa reală a unor contradicţii de interese între parteneri inegali, participanţi la schimburile economice internaţionale. Cu toate limitele teoriei lui, D. Ricardo a contribuit la îmbogăţirea ştiinţelor economice cu termeni noi, mult dezbătuţi de generaţiile următoare: cost de producţie (timpul de muncă necesar pentru obţinerea mărfurilor), cost relativ sau comparativ (costul exprimat prin comparaţie cu cel al altor mărfuri) sau avantaj relativ (expresia fie a celui mai mare avantaj absolut, fie a celui mai mic dezavantaj absolut). În prima jumătate a secolului al XIX lea, economia de piaţă şi liberalismul care aduseseră omenirii mari realizări, au început să fie dezaprobate de masa largă a populaţiei, de micii producători ruinaţi de concurenţa marilor întreprinderi capitaliste şi de patronatul din ţări mai puţin dezvoltate sau care au trecut mai târziu la dezvoltarea economiei moderne de piaţă. Din analizarea Teoriei avantajelor relative sau comparative - David Ricardo (1817) se pot evidenţia următoarele concluzii: fiecare ţară se va specializa în producerea acelor bunuri pentru care este cea mai

avantajată sau cel mai puţin dezavantajată, respectiv în producerea acelor bunuri ale căror costuri comparative sunt cel mai puţin ridicate.

România are nevoie de forţa şi inteligenţa de a surprinde antreprenoriatul european prin oportunităţi de dezvoltare în domenii cu un pronunţat avantaj relativ pentru România: agricultură, industria meşteşugăreascăşi artizanală, industria casnică cu puternice reverberaţii naturiste, etnografice, turism, servicii. Pentru implementarea unei strategii de dezvoltare în România, care să fie complementară cu înclinaţia de investire a comunităţii oamenilor de afaceri, statul trebuie să orienteze sistemul economic în ansamblul său prin măsuri de ordin legislativ, social, economic care, coroborate, să contribuie la obţinerea unor rezultate pozitive, bazate pe cooperare, competiţie, inovare şi în final, prosperitate.

Forta de munca ieftina existenta în economia României a creat un anumit avantaj comparativ pentru produsele interne, în special pentru cele din industria usoara, prelucrarea lemnului si încaltamintei. Activitatile intensive în capital sunt rezultatul structurii industriale a economiei socialiste, în care ponderea combinatelor siderurgice si metalurgice era considerabila. Intensitatea energetica reprezinta o caracteristica generala a tuturor bunurilor produse în economie.