Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu

(1882-1913)

Inginer constructor de avioane, inventator si pilot romn, unul din pionerii aviatiei mondiale. A proiectat si a construit doua avioane monoplane (Vlaicu I in 1910 si Vlaicu II in 1911), cu care a realizat performante de zbor remarcabile pentru acea vreme. A obtinut la concursul aviatic international de la Aspern- Viena (iunie 1912), premiul I pentru aruncarea la tinta a unui proiectil si premiul II pentru aterizare la punct fix. Avioanele construite de el se deosebeau de cele straine prin: forma de sageata a corpului, dispunerea in fata a profundorului si a crmelor, aripa cu profil variabil, care in zbor lua forma apropiata de cea optima, prezenta a doua elice in tandem, care, invrtindu-se in sensuri contrare, isi compensau reciproc cuplul de torsiune, prezenta trenului de aterizare cu roti independente, precum si aceea a reductorului dintre motor si elice. Caracteristic pentru avioanele sale era de asemenea faptul ca pilotul avea cmp de vedere liber in toate directiile. In 1912-1913 a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion de constructie metalica din lume. S-a prabusit lnga Cmpina, la 13 septembrie 1913, incercnd sa treaca Carpatii cu avionul Vlaicu II.Aripa variabila in zborAurel Vlaicu s-a nascut la 19 nov. 1882 in satul Bintinti (jud. Hunedoara) si a murit la 13 sept. 1913 langa Ploiesti in timp ce incerca sa treaca in zbor cu avionul sau Vlaicu II. Si-a facut studiile liceale la Orastie si si-a luat bacalaureatul la Sibiu (1902). A urmat apoi cursurile politehnicii din Munchen a carui diplomat este din 1907. Dupa ce a fost inginer ls uzinele Oppel din Russelheim se intoarce in 1908 in tara si incepe construirea primului sau avion. Avionul sau, deosebit de bine construit, extrem de stabil si foarte manevrabil, la aceea vreme, i-a permis sa castige diferite premii in confruntari internationale in compania unor alti pioneri istrustri cum a fost francezul Rolland Garos. . La concursul aviatic de la Aspern (iunie 1912), de langa Viena, cu Vlaicu II, castiga doua premii I la probele de aterizare la punct fix, aruncarea la tinta a unui proiectil. Dupa moartea sa colaboratorii sai C. Silisteanu si G. Magnani au terminat de construit avionul sau Vlaicu III, complet metalic.Ion Dodu-Balan despre Aurel Vlaicu

Cred, precum vechii egipteni, ca a evoca mortii inseamna a-i invia, a-i smulge din ghearele mortii si a-i renaste in constiinta urmasilor. Sambata 13 septembrie 1913. Exact acum 84 de ani! Pe Valea Prahovei cadea frunza... Peste noapte cazuse bruma; din cer cazuse o stea cu un destin uman legat de ea. Al cui o fi fost? In lumina melancolica a unei toamne timpurii din castanul singuratic de la marginea drumului dintre Ploiesti si Campina, peste un loc blestemat de pe campul comunei Banesti se desprindea melancolica o frunza ruginie. Scuturata parca de o mana nevazuta paraseste creanga pe care a stat toata vara, se zbate cateva clipe in vant si-apoi se culca linistita la pamant, ca un om rupt de oboseala.Atat au durat rosturile si trecerea ei prin lume... Cadeau frunzele.. unele se scurgeau repede la pamant, indiferente ca o piatra. Altele aveau ceva din misterioasa cadere a stelelor, antrenand dupa ele destine... Cateva cadeau, cad uneori oamenii; cad cu o anumita parere de rau si cu un soi straniu de disperare care trezeste sentimentul infricosator al mortii. Cad cum a cazut legendarul Icar in Marea Egee, cu aripile topite de soare, cum a cazut mesterul Manole de pe manastirea de Arges, semanand in spiritualitatea romaneasca mitul jertfei pentru creatie, mitul fundamental al civilizatiei romanesti pe care l-a intruchipat cu sclipiri de geniu, Aurel Vlaicu. E mitul fundamental, reprezentativ, al istoriei noastre, care ne-a cerut mereu jertfe pentru ca sa putem dura peste vrajmasiile vremurilor mastere. In ziua aceea fatala, inginerul, inventatorul si aviatorul Aurel Vlaicu din Bintintii Hunedoarei, sat aflat, cu intregul Ardeal, in robia austro-ungara, se hotarase sa treaca Muntii Carpati, in chip simbolic, sfidand granita arbitrara, cu avionul inventat, construit si condus de el.Astfel, el incerca o unire simbolica a Ardealului cu patria-muma. Vlaicu a plecat de la Bucuresti spre Orastie, unde urma sa aiba loc adunarea anuala a Astrei, unde-l asteptau mii de romani cu sufletele pline de mandrie patriotica. Vlaicu, pe unde umblase, lasase peste tot un nume bun care va deveni renume: la liceul din Orastie, la cel din Sibiu, unde a fost coleg de clasa cu Octavian Goga, la Universitatile din Budapesta, Viena, in armata, la marina, la uzinele Oppel din Germania, unde facuse interventii, demne de invidiat de orice savant. Cand a inventat avionul sau, multi bogatasi straini au incercat sa-i cumpere inventia. Era vremea pionieratului aviatiei. Vlaicu, desi stramtorat din punct de vedere material, n-a acceptat sa-si vanda inventia, socotind ca inventiile sale sunt parti din sufletul sau care nu poate fi de vanzare, ca o marfa. El poate fi, doar, daruit neamului din care face parte si apoi neamul sa-l ofere patrimoniului civilizatiei si culturii universale.

Ce pilda de demnitate si patriotism! Ca intreaga lui generatie, ca toti scriitorii care-l pretuiau, ca pe un simbol al geniului creator romanesc, Vlaicu a fost un roman modern, plin de demnitate care nu s-ar fi aplecat in fata nimanui, nici de a ridica de pe jos o coroana de imparat. Se povesteste ca primit in audienta la Palat, el nu a vrut sa se adreseze regelui cu Majestate ci cu apelativul obisnuit, dar respectos, Domnule.

Cata diferenta intre un atare comportament si cei care nu stiu cum sa-si vanda strainatatii produsele mintii lor luminate.

Cata deosebire intre slugarnicii nostalgi regalisti, de la opinca, pana la vladica! Cata deosebire, Doamne, de la vierme pana la astru!...

Pentru Vlaicu singura Majestate era neamul sau!

Odata, pe cand zbura peste Dealul Pomului, de langa Orastie, de pe care-l admirau mii de romani si cativa membrii a familiei imperiale care voiau sa-l felicite dupa aterizare, Vlaicu a coborat din avion si nu s-a dus mai intai la ei, ci la mama sa, taranca lelea Ana, imbratisand-o si spunandu-i:

- Mama draga, am zburat peste sura noastra...

O mare de oameni plangeau, impreuna cu lelea Ana, plansul bucuriei si-al mandriei romanesti satisfacute.

Trist destin, care ne obliga sa ne plangem si victoriile si bucuriile...

Iata in acea zi de sambata, 13 septembrie 1913, repede bucuria unui neam s-a transformat intr-un plans mioritic. Pe cand dintr-un castan de la marginea drumului ce leaga Ploiestiul de Campina a cazut o frunza, cum cad cateodata oamenii de pe inaltimi, cum cad cateodata stelele, cum a cazut, poate, aceea a ciobanului din Miorita, unind ceremonialul nuntii cu cel al mortii:

Si la nunta mea/A cazut o stea... a cazut si Aurel Vlaicu."

In sambata aceea blestemata, 13 septembrie 1913, din marele arbore al natiunii noastre s-a scuturat o frunza de aur pe campul satului Banesti. Mana rea a sortii, rautatea si invidia omeneasca cu chip de sabotaj, un atac de care, in urma unei trude si sicane chinuitoare, nenorocul sau toate la un loc l-au fulgerat in vazduh. Oamenii indurerati au inceput repede sa-l planga in balada, ca pe un Fat-Frumos al cerului: Plangu-l frati/Plangu-l surori/Plange-l gradina cu flori/Plange-l mama/Plange-l tata/Plange-l Romania toata.

Il pomenim de 84 de ani de la caderea lui care a insemnat inaltarea neamului romanesc in ochii lumii, afirmarea geniului nostru tehnic creator, o pilda de patriotism care ne spune chiar in vremuri de pierzanie si instrainarea de noi insine ca: sufletul nu-i de vanzare, ca geniul l-a nascut poporul si lui ii este dator pana la jertfa, ca mai intai trebuie sa fii al neamului tau si pe urma al lumii.

Din pacate, traim vremuri in care, printr-o condamnabila uitare ne ucidem marii morti a doua oara. Aurel Vlaicu (* 19 noiembrie 1882, Binini, lng Ortie, Judeul Hunedoara; 13 septembrie 1913, Baneti lng Cmpina) a fost un inginer romn, inventator i pionier al aviaiei romne.

A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Ortie, care din 1919 ncoace a fost numit "Liceul Aurel Vlaicu", lundu-i bacalaureatul la Sibiu n 1902.

i-a continuat studiile inginereti la Universitatea din Budapesta i Maximilians-Universitt Mnchen, n Germania, obinndu-i diploma de inginer n 1907. Dup ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel n Russelheim, se ntoarce la Binini unde construiete un planor cu care efectueaz un numr de zboruri n 1909. n toamna lui 1909 se mut n Bucureti i ncepe construcia primului su avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboar fr modificri (lucru unic pentru nceputurile aviaiei mondiale) n iunie 1910. n anul 1911 construiete un al doilea avion, Vlaicu II, cu care n 1912 a ctigat dou premii memorabile la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

A murit n 1913, n timpul unei ncercri de a traversa Munii Carpai cu avionul su Vlaicu II.

n anul urmator, prietenii si Magnani i Siliteanu finalizeaz construcia avionului Vlaicu III, i cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza cteva zboruri scurte. Autoritile vremii interzic continuarea ncercrilor; n toamna anului 1916, n timpul ocupaiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost vzut ultima data n anul 1940.