Atribuțiile monarhului

- În raport cu guvernul numește candidatura premierului ce urmează a fi confirmată de parlament, fiind obligat să desemneze liderul partidului sau al coaliției majoritare.

EX: În Suedia în 1978, regelui i s-a retras această atribuție fiind transferată speacker-ului Riksdag-ului. La cererea premierului, numește și demite miniștrii. Tot la cerere, poate dizolva parlamentul, dar poate respinge demersul.

- În raportul cu legislativul: adresează mesaje și deține veto suspensiv, dar, de regulă, nu-l aplică. Emite decrete ce urmează a fi contrasemnate de guvern(decretele sunt propuse tot de guvern). Această practică reiese din considerentul că regele domnește, dar nu guvernează și prin urmare nu poartă responsabilitate pentru actele și acțiunile sale.

În plus, monarhul deține imunitate totală. El nu poate fi tras la răspundere penală, civilă sau administrativă

Avantajele instituției monarhului

- Monarhul reprezintă un simbol apolitic și imparțial al unității și integrității naționale;- În calitate de persoană apolitică, poate asigura coeziunea conciliind anumite forțe politice sau sociale;- În calitate de simbol al națiunii, cultivă sentimentul solidarității și atașamentului față de stat și valorile

naționale.

Dezavantajele instituției

- În societățile polarizate politic, social și ideologic, monarhul poate fi o forță ce dezbină

Comportamentul regelui Leopold al III-lea în timpul celui de al 2-lea război mondial a constituit o problemă majoră pentru Belgia post-belică. Nu a avut o poziție promptă față de atacul forțelor naziste. La referendumul desfășurat în anul 1950, majoritatea flamanzilor și catolicilor l-au susținut pe rege în timp ce valonii, liberalii și socialiștii s-au pronunțat pentru republică. Deși Leopold câștigă cu 58%, pentru monarh este o victorie relativă.

Tema: Republica

1. Caracteristicile republicii2. Republica prezidențială3. Republica parlamentară4. Formele mixte (semi-prezidențiale)5. Polemici academice privind formele de guvernare

1.

Etimologic: res –afaceri publice

Publica – comun

Prima guvernare de acest tip este întâlnită în Grecia, apoi în Roma. În evul mediu, există republici aristocratice. SUA se constituie ca stat având formă republicană. În Europa – în 1789. După primul război mondial, se formează republica de la Weimar, Austria, Cehoslovacia. După al 2-lea război mondial –

România, Grecia, Italia, Portugalia. În Asia – Coreea de Sud, Singapore, India, Pakistan. Două state au moștenit această formă: Elveția și San Marino.

În calitate de suveran este poporul, iar șeful statului – președintele.

Președintele este ales pe un termen prestabilit. Durata mandatului variază între 4 și 7 ani. Pot exista cazuri cu 2 mandate consecutive sau cu un număr de mandate nelimitat (Egipt, până în 2012, președintele era ales de popor, iar candidatura era propusă de parlament. Deținând mandatul de 7 ani, cu un număr nelimitat).Prima țară care a introdus instituția prezidențială a fost SUA, urmată de țările din America Latină, iar apoi de Franța în 188?. De regulă, președinția este unipersonală, deși există cazuri de președinție colegială: în Cipru, în 1965-67, funcția de președinte îi revenea reprezentantului populației greco-cipriote, iar de vice-președinte celei turco-cipriote. Ultimul deținea dreptul de veto în mai multe domenii, blocând procesul decizional. În prezent, în Bosnia și Herțegovina, organul executiv suprem este format din trei persoane, reprezentând comunitatea bosniacă, croată și sârbă.

2. SUA, Mexic, Argentina, Brazilia, Ecuador, Peru, Venezuela, Bolivia. Unicul model clasic este SUA.Inițial, congresul continental exercita funcția legislativă și executivă. După constituirea federației, a apărut necesitatea instituționalizării executivului, unde președintelui i-ar reveni atribuții suficiente, dar nu la fel de extinse ca cele ale monarhului. Era necesar de introdus instituția care să coordoneze puterea legislativului, dar exista temere că acest președinte își poate asuma responsabilități prea mari. Colacul de salvare a fost Washington, persoana căruia oferea garanții. Președintele, în calitate de șef al statului, deține funcții ceremoniale, precum: comandantul suprem al forțelor armate, declară război, încheie pace, numește/acreditează ambasadori, oferă ordine și distincții, participă la recepții. Președintele este șeful guvernului, el numește și destituie miniștrii. În unele țări, este necesar acordul legislativ. Este ales prin vot direct, în SUA – indirect.În raport cu legislativul: președintele adresează mesaje în care solicită legiferare într-un domeniu sau altul. Deține dreptul de veto calificativ, emite decrete, dar nu poate dizolva parlamentul.Parlamentul controlează executivul: el aprobă bugetul sau decide alocarea fondurilor auxiliare. Parlamentul ratifică actele internaționale semnate de președinte. Poate invita orice ministru pentru informare, în cazul în care raportul este apreciat negativ poate cere demisia acestuia. În al 4-lea rând, poate declara vot de neîncredere șefului de stat pentru înaltă trădare, violarea constituției, corupție și fraude inițiind procedura de impeachment.

Republica semi-prezidențială

Știința politică era dominată de școala … care recunoștea doar două forme de guvernare: republica prezidențială și parlamentară. Totodată unele state precum Cehoslovacia, republica de la Weimar nu puteau fi atribuite nici unui model.

În rezultatul reformei constituționale promovare de Charles de Gaulle în Franța în 1958 (prin referendum a modificat constituția, în rezultat atribuțiile președintelui au fost extinse, dar el era ales în continuare în mod indirect), iar apoi în 62 a fost introdus un sistem specific. Termenul de regim semi-prezidențial este introdu în circuit de Maurice Duverger în 1970 într-un studiu consacrat instituțiilor politice franceze și particularitățile constau în 2 aspecte: alegerea directă a președintelui și responsabilitatea guvernului față de parlament. El atribuia acest model Franței, Finlandei, Portugaliei, Greciei, Austriei, Irlandei și Islandei, însă alegerea directă a șefului statului nu reprezintă criteriul de

bază. De aceea, ultimele 3 țări nu pot fi catalogate ca semi-prezidențiale. După destrămarea lagărului socialist, modelul este preluat de Polonia, România, Moldova (91-2001), Ucraina și restul țărilor CSI.

Președintele, în calitate de șef al statului, deține funcții ceremoniale. Spre deosebire de republica parlamentară atribuțiile sale sunt mult mai extinse.

În raport cu guvernul:

- Este parte a puterii executive;- Desemnează candidatura premierului, consultând fracțiunile parlamentare. Dar are mai multă

libertate de opțiune și capacitate de intervenție politică;- La cererea premierului numește și destituie miniștrii;- Prezidează ședințele guvernului stabilind ordinea de zi a ședinței

În raport cu parlamentul:

- Adresează mesaje în care solicită ceva;- Dizolvă legislativul în cazul blocării procedurii de legiferare sau de respingere de 3 ori a

candidaturii premierului;- Deține veto suspensiv;

Președintele emite decrete, dar care trebuie contrasemnate de guvern. O atribuție extrem de importantă este dreptul de inițiere a referendumului. În esență, executivul este bicefal.

Reieșind din coraportul de forțe din legislativ, pot exista câteva situații în relația președinte –premier – guvern.

- Opțiunile politice ale președintelui și majorității parlamentare coincid. În acest caz crește rolul șefului statului, premierului revenindu-i poziția de inferioritate

- Opțiunile politice coincid, dar majoritatea parlamentară îl recunoaște pe premieri în calitate de lider. Astfel crește rolul său politic și decizional

- Președintele și parlamentul au diferite poziții. Situația este denumită coabitarea puterilor. În acest caz, șefului statului îi revine domeniul politicii externe, iar premierului cele interne.

Portugalia, în 1976, renunță la model. Turcia renunță în 1982. Grecia preia această formă în 1975 și renunță în 1986. În majoritatea țărilor din CSI modelul dat a evoluat în unul super-prezidențial. Unicul model funcțional este Franța.

Clasificarea guvernărilor/formelor de guvernare:

- Clasificarea guvernărilor parlamentare- Prezidențiale- A formelor mixte

I. Cercetătorul italian Sartori propune trei tipuri:

- Dominarea cabinetului sau sistemul britanic, unde puterea executivă predomină în raport cu cea legislativă. În cadrul acestui sistem premierul conduce întregul organ executiv și controlează procesul de adoptarea a deciziilor de către camera inferioară a legislativului. Nu există o funcționare colegială a parlamentului, dar dominarea premierului. Miniștrii nu dispun de capacitate decizională. Astfel, cabinetul domnește, iar premierul guvernează. Acest sistem se caracterizează prin disciplină de partid strictă, dar este stabil și funcțional

- Dominarea asambleei sau sistemul francez din perioada celei de a 4-a republici. Cabinetul nu influențează parlamentul, puterea nu este centralizată, dar difuză și atomizată. Nu există disciplină de partid sau e foarte slabă, premierul și cabinetul nu pot acționa în mod independent fiind tutelați stric de parlament. Coalițiile nu pot depăși divergențele, iar susținerea lor parlamentară este slabă. Sunt foarte frecvente crizele guvernamentale

- Regimul echilibrat . nici o putere nu predomină asupra alteia. Coalițiile se formează în rezultatul unor negocieri și compromisuri activând pre întreaga durată a mandatului.

II. cercetătorul Lane identifică 2 categorii:

- Regim cu președinte forte, unde șeful statului exercită întregul volum al puterii executive (SUA)- Formă slabă. Președintele împarte puterea cu prim-ministrul, ceea ce , de fapt, este semi-

prezidențială.

Un grup aparte al prezidențialismului reprezintă sisteme super-prezidențiale. Identificăm următoarele modele:

- Republică prezidențială monocrată. șeful statului este liderul singurului partid existent și liderul oficial al statului (Uganda)

- Prezidențial partocrată. șeful statului este ales de organul suprem (elita partidului) al unicului partid politic existent (Angola, Congo, Coreea de Nord, China)

- Prezidențial militară. șeful statului este comandatul suprem al forțelor armate în calitate de militar cu carieră.