asociaţia generală a vânătorilor şi pescarilor …vânător din ţările membre, se eliberează...

© Toate drepturile rezervate autorului

7

Capitolul I

GENERALITĂŢI, ISTORIC, ADMINISTRARE

ŞI GESTIONARE FOND CINEGETIC

1. Examenul de vânător are, în România, o tradiţie de peste:

a) 10 ani, fiind impus prin prevederile Legii nr. 103/1996;

b) 25 ani, fiind impus prin prevederile Legii nr. 26/1976;

c) 50 ani, fiind impus iniţial prin reglementări proprii ale A.G.V.P.S. din

România, apoi prin lege.

2. Examenul de vânător este impus, în prezent, prin:

a) Legea nr. 103/1996 republicată;

b) Legea 407/2006 modificată şi completată;

c) Statutul A.G.V.P.S. din România.

3. Există şcoli speciale în Europa pentru pregătirea candidaţilor la calitatea de

vânător?

a) da, dar numai în câteva ţări europene;

b) da, în toate ţările membre U.E.;

c) nu, candidaţii instruindu-se prin studiu individual şi ucenicie pe lângă vânătorii cu

experienţă.

4. Conform Recomandării nr. R(85)17 a Comitetului de Miniştri ai Statelor

Membre ale U.E., permisele de vânătoare, pentru candidaţii la calitatea de

vânător din ţările membre, se eliberează în urma absolvirii unui examen

similar, care cuprinde:

a) o probă teoretică privind cunoştinţele dobândite în perioada de stagiatură;

b) o probă practică susţinută în terenurile de vânătoare şi în poligoane de tir special

amenajate;

c) o probă teoretică şi una practică, ambele preorientate de sugestiile care

figurează în anexa la recomandare.

5. Participarea la examenul de vânător este legal condiţionată de:

a) participarea la cursuri speciale de pregătire organizate de asociaţiile de vânători;

b) efectuarea a cel puţin unui an de stagiatură;

c) executare de trageri cu ocazia participării la vânători colective.

6. În decursul istoriei societăţii umane, omul a fost mai întâi:

a) agricultor;

b) vânător;

c) crescător de animale.


8

7. Lărgirea iniţială a spaţiului vital al omului şi cultivarea terenurilor obţinute

prin fragmentarea pădurii şi a stepei, a dăunat sau a favorizat fauna de interes

vânătoresc?

a) a dăunat faunei de interes vânătoresc, datorită deteriorării mediului natural de

viaţă al acesteia;

b) a favorizat, până la un moment, majoritatea speciilor de interes vânătoresc,

prin îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire ale acestora;

c) a favorizat şi continuă să favorizeze fauna de interes vânătoresc, datorită

mecanizării şi chimizării agriculturii.

8. Restricţionarea vânării unor specii de vânat mare a fost impusă oamenilor de

condiţie socială inferioară încă din perioada:

a) antichităţii;

b) feudalismului;

c) capitalismului.

9. Din ce perioadă dăinuie categorisirea vânatului în „vânat mare” şi „vânat

mic”?

a) din antichitate;

b) din feudalism;

c) din capitalism.

10. În feudalism, vânatul mare era, de regulă, accesibil:

a) întregii societăţi;

b) nobilimii;

c) cetăţenilor de condiţie socială medie.

11. În feudalism, vânatul mic era, în general, accesibil:

a) întregii societăţi;

b) nobilimii;

c) cetăţenilor de condiţie socială inferioară.

12. Extinderea suprafeţelor cultivate cu plante prăşitoare a favorizat, până spre

sfârşitul secolului al XIX-lea, unele specii de interes vânătoresc?

a) da, majoritatea speciilor de interes vânătoresc;

b) nu, datorită tulburării echilibrului din natură;

c) da, dar numai puţine specii de vânat.

13. Agricultura modernă – care implică monoculturi pe suprafeţe mari,

mecanizare şi chimizare - favorizează cultura vânatului mic sedentar?

a) da;

b) nu;

c) da, doar speciile de vânat mic din zona de câmpie.


9

14. Când au apărut în România primele reglementări legale privind protecţia

speciilor de interes vânătoresc?

a) înainte de sfârşitul secolului al XIX-lea;

b) la începutul secolului XX;

c) în anul 1948.

15. Protecţia speciilor de interes vânătoresc se poate aborda eficient ruptă de

ideea conservării habitatelor acestora?

a) da;

b) nu;

c) doar în cazul speciilor de vânat migrator.

16. Ursul, lupul, râsul şi pisica sălbatică sunt specii de interes vânătoresc, încă

bine reprezentate în:

a) lume;

b) Europa;

c) România.

17. Involuţia calităţii trofeelor pentru unele populaţii plantivore de interes

vânătoresc din Europa a fost cauzată, în ultimul secol, de:

a) extragerea exagerată a exemplarelor din ambele sexe;

b) extragerea exagerată a exemplarelor cu trofee valoroase;

c) extragerea surplusului de femele.

18. Poate suplini vânătorul, prin selecţie artificială, rolul prădătorilor naturali

ai speciilor plantivore?

a) da;

b) nu;

c) da, dar numai parţial.

19. În ce an s-a constituit, prin voinţa reprezentanţilor asociaţiilor de vânători

din ţară, Uniunea Generală a Vânătorilor din România?

a) în 1919, după Marea Unire;

b) în 1923, când i s-a recunoscut prin lege personalitatea juridică;

c) în 1948, când a fost dispusă, prin Decret al Consiliului de Miniştri, noua

organizare vânătorească în România.

20. În ce an a fost recunoscută personalitatea juridică a Uniunii Generale a

Vânătorilor din România?

a) în 1919, după Marea Unire;

b) în 1923, odată cu promovarea Legii pentru protecţia vânatului şi

reglementarea vânătorii;

c) în 1948, prin Decretul referitor la noua organizare vânătorească.


10

21. În ce an a fost desfiinţată, prin act normativ, Uniunea Generală a

Vânătorilor din România şi a fost înfiinţată Asociaţia Generală a Vânătorilor

din România?

a) în 1923;

b) în 1948;

c) în 1953.

22. Este Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

succesoarea Uniunii Generale a Vânătorilor din România?

a) da, deoarece a preluat prin lege membrii, patrimoniul, precum şi drepturile

şi obligaţiile acesteia;

b) nu, deoarece U.G.V.R. a fost desfiinţată prin lege, în locul ei înfiinţându-se, tot

prin lege, A.G.V.R.;

c) afirmaţia este discutabilă.

23. Denumirea de A.G.V.P.S. din România datează din anul:

a) 1948, anul preluării activităţii U.G.V.R.;

b) 1953, anul preluării activităţii de pescuit sportiv desfăşurate în apele colinare

şi de şes;

c) 1968, anul înfiinţării asociaţiilor judeţene de vânătoare şi pescuit sportiv.

24. Anul înfiinţării asociaţiilor judeţene şi din municipiul Bucureşti ale

vânătorilor şi pescarilor sportivi, afiliate la A.G.V.P.S. din România, a fost:

a) 1953, anul organizării A.G.V.P.S. din România;

b) 1968, anul reorganizării administrării teritoriale a ţării;

c) 1996, anul promulgării Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului.

25. România este ţară fondatoare şi membră a Consiliului Internaţional de

Vânătoare şi de Protecţie a Vânatului?

a) da;

b) a fost ţară fondatoare, dar membră este acum A.G.V.P.S. din România;

c) nu.

26. A.G.V.P.S. din România este membră cu drepturi depline în Federaţia

Asociaţiilor de Vânători din Comunitatea Europeană?

a) da, din anul 2000;

b) da, din momentul aderării României la U.E.;

c) nu, este doar candidată pentru a fi afiliată.

27. Prima societate autentică de vânătoare din România, s-a constituit în anul:

a) 1870;

b) 1919;

c) 1948.


11

28. Organul suprem de conducere al A.G.V.P.S. din România este:

a) Congresul;

b) Adunarea generală;

c) Consiliul.

29. Congresul A.G.V.P.S. din România se organizează:

a) anual;

b) la 4 ani;

c) la 5 ani.

30. Organele de conducere ale A.G.V.P.S. din România şi ale organizaţiilor

afiliate sunt alese statutar, o dată la:

a) 4 ani;

b) 5 ani;

c) ori de câte ori este necesar.

31. În perioada interbelică, dreptul de vânătoare aparţinea:

a) nimănui, vânatul fiind considerat „res nullius”;

b) proprietarului de teren pe care vânatul se găsea temporar;

c) statului.

32. După 1947, vânatul a fost considerat în România ca fiind:

a) „res nullius”, adică al nimănui;

b) al proprietarului terenului pe care se găsea temporar;

c) al statului.

33. Cine administrează în prezent, fondurile de vânătoare din România?

a) organizaţiile vânătoreşti licenţiate;

b) A.G.V.P.S. din România şi R.N.P.;

c) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

34. Speciile de interes vânătoresc din libertate sunt:

a) proprietatea deţinătorilor a mai mult de 50 de ha de teren, pe care acestea se

găsesc temporar;

b) bun public;

c) proprietatea gestionarilor fondurilor de vânătoare.

35. Vânatul dobândit în condiţiile legii aparţine:

a) deţinătorului, cu orice titlu, al terenului pe care acesta a fost dobândit;

b) administratorului fondului de vânătoare;

c) gestionarului fondului de vânătoare.


12

36. Cine poate practica vânătoarea în România?

a) exclusiv vânătorii cu domiciliul sau rezidenţa în România;

b) vânătorii, personalul cu atribuţii de vânătoare al gestionarilor fondurilor de

vânătoare şi studenţii unităţilor de învăţământ cu profil cinegetic;

c) exclusiv vânătorii români şi vânătorii străini, ultimii pe bază de invitaţie scrisă.

37. Pot avea calitatea de membru-vânător în România:

a) cetăţenii străini indiferent de ţara de domiciliu;

b) cetăţenii străini domiciliaţi sau rezidenţi în U.E.;

c) cetăţenii străini rezidenţi în România.

38. Printre gestionarii fondurilor de vânătoare din România se numără:

a) R.N.P. Romsilva;

b) A.G.V.P.S. din România;

c) structurile din teritoriu ale M.A.P.D.R.

39. Gestionari ai fondurilor de vânătoare în România pot fi:

a) administratorii pădurilor, asociaţiile vânătoreşti licenţiate şi instituţiile care

au ca obiect de activitate învăţământul şi cercetarea ştiinţifică în domeniul

cinegetic;

b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi structurile

descentralizate din teritoriu ale acesteia;

c) exclusiv organizaţiile vânătoreşti, afiliate sau neafiliate la A.G.V.P.S. din

România.

40. Fondul cinegetic naţional a fost împărţit în unităţi de gospodărire cinegetică

denumite, până în anul 2008, astfel:

a) fonduri cinegetice;

b) fonduri de vânătoare;

c) terenuri de vânătoare. 41. Fondurile cinegetice sunt delimitate:

a) pe limitele unităţilor administrativ-teritoriale;

b) pe limite naturale şi artificiale uşor de identificat;

c) pe limitele fondului forestier. 42. Împărţirea fondului cinegetic naţional în fonduri cinegetice este atributul:

a) A.G.V.P.S. din România;

b) Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

c) Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

43. Vânătoarea se practică în principal, în scopul:

a) asigurării echilibrului ecologic şi ameliorării populaţiilor faunei de interes

cinegetic;

b) dobândirii trofeelor, a cărnii şi a altor produse din vânat;

c) valorificării superioare a unei resurse naturale regenerabile.


13

44. Este impusă, în România, o suprafaţă minimă a fondurilor de vânătoare?

a) da, prin lege;

b) da, prin reglementările subsecvente legii;

c) nu.

45. Se poate promova un număr nelimitat de vânători în cadrul asociaţiilor

vânătoreşti din România?

a) da, cu condiţia susţinerii şi promovării examenului de vânător;

b) da, urmând să se înscrie în asociaţiile vânătoreşti în limita numărului de locuri

vacante;

c) nu, doar în limita numărului de locuri vacante, din cadrul fiecărei organizaţii

vânătoreşti.

46. Pot fi înscrişi ca membri ai organizaţiilor vânătoreşti din România, cetăţenii

altor ţări din U.E.?

a) nu;

b) da, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii români;

c) da, condiţionat de obţinerea rezidenţei şi promovarea examenului de vânător

în România.

47. Pot deveni membri-vânători ai asociaţiilor vânătoreşti din România cetăţenii

români cu domiciliul în străinătate?

a) da, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii străini domiciliaţi în România;

b) da, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii români domiciliaţi în ţară;

c) nu.

48. Permisul de vânătoare se retrage şi se anulează dacă posesorul acestuia:

a) se retrage dintr-o organizaţie vânătorească gestionară de fonduri cinegetice;

b) a săvârşit o faptă sancţionată contravenţional de Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic;

c) a săvârşit o faptă sancţionată ca infracţiune de Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic.

49. Calitatea de membru al unei organizaţii vânătoreşti din România se pierde

prin:

a) renunţare, radiere, excludere sau retragerea carnetului de membru vânător;

b) suspendarea permisului de vânătoare;

c) exclusiv la cererea scrisă a acestuia.

50. Permisul de vânătoare poate fi eliberat, conform reglementărilor în materie,

de:

a) asociaţiile vânătoreşti licenţiate şi gestionare de fonduri de vânătoare;

b) structurile teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

c) organele de poliţie competente teritoriale.


14

Capitolul II

ECOLOGIA ŞI ETOLOGIA SPECIILOR

DE INTERES VÂNĂTORESC

51. Pentru satisfacerea nevoilor vitale - de nutriţie, de reproducţie şi de odihnă - un animal sălbatic are nevoie de un anumit spaţiu vital, denumit: a) teritoriu; b) domeniu; c) areal. 52. Nevoi vitale sunt considerate pentru indivizii populaţiilor de animale sălbatice: a) nevoile de nutriţie şi de confort; b) nevoile de nutriţie, odihnă şi reproducţie; c) nevoile de nutriţie şi igienă. 53. Domeniul vital, ocupat de un individ aparţinând unei specii, este mai mare decât teritoriul acestuia? a) da; b) nu; c) se suprapun. 54. Arealul constituie o suprafaţă de teren ocupată de: a) un individ; b) un cuplu; c) o populaţie.

55. Se pot suprapune teritoriile ocupate de indivizii unei populaţii? a) da, pe aceleaşi limite care includ suprafeţe optime pentru indivizii populaţiei; b) da, dar numai parţial; c) nu, deoarece teritoriile sunt apărate cu agresivitate de indivizii care le-au ocupat şi

marcat. 56. În teritoriile pe care le ocupă, indivizii speciilor de interes vânătoresc se deplasează la întâmplare sau pe trasee cunoscute? a) în general se deplasează la întâmplare; b) de regulă se deplasează pe trasee cunoscute; c) nu există nici o regulă în privinţa traseelor de deplasare, din cauza interesului

acestora pentru prospectarea continuă a teritoriului ocupat. 57. Totalitatea domeniilor vitale ocupate de indivizii unei populaţii formează: a) un teritoriu; b) un areal; c) un domeniu vital.


15

58. Totalitatea arealurilor unor populaţii de faună de interes vânătoresc alcătuiesc: a) arealul speciei; b) biotopul speciei; c) ecosistemul speciei.

59. Arealul unei populaţii de vânat poate fi:

a) exclusiv continuu;

b) de regulă, discontinuu;

c) continuu sau discontinuu, după caz.

60. Totalitatea indivizilor aparţinând unei specii de vânat, dintr-un areal

continuu, alcătuiesc:

a) o populaţie;

b) o biocenoză;

c) o zoocenoză.

61. Totalitatea populaţiilor vegetale dintr-un anumit biotop alcătuiesc:

a) o fitocenoză;

b) o zoocenoză;

c) o biocenoză.

62. Totalitatea populaţiilor animale dintr-un anumit biotop alcătuiesc: a) o fitocenoză; b) o zoocenoză; c) o biocenoză. 63. Totalitatea populaţiilor vegetale şi animale dintr-un biotop alcătuiesc: a) o fitocenoză; b) o zoocenoză; c) o biocenoză.

64. Totalitatea biocenozelor de pe glob formează împreună:

a) ecosistemul planetar;

b) biosfera;

c) biocenoza terestră.

65. Biocenoza împreună cu biotopul acesteia formează:

a) biosfera;

b) ecosistemul;

c) biomul.

66. Ecologia este considerată ştiinţa care se ocupă de:

a) studiul relaţiilor organismelor vii cu mediul lor de viaţă;

b) studiul comportamentului animalelor;

c) studiul cerinţelor biologice şi al comportamentului animalelor.


16

67. Etologia este ştiinţa care se ocupă de:

a) studiul relaţiilor organismelor vii cu mediul lor de viaţă;

b) studiul comportamentului animalelor;

c) studiul cerinţelor biologice ale animalelor faţă de mediul acestora de viaţă.

68. Rămânerea nemişcată a potârnichii la vederea uliului care planează

deasupra terenului, constituie:

a) comportament de ameninţare;

b) comportament înnăscut;

c) comportament dobândit.

69. Modul de căutare a hranei şi de prospectare a terenului la vârste mici, ca şi

regăsirea sexelor, instinctul matern şi apărarea progeniturii, sunt manifestări

ale:

a) comportamentului colectiv;

b) comportamentului înnăscut;

c) comportamentului dobândit.

70. Ce comportament se datorează însuşirii de noi obiceiuri, imitării şi

acomodării?

a) comportamentul explorativ;

b) comportamentul înnăscut;

c) comportamentul dobândit.

71. Comportamentul circadian se referă la comportamentul:

a) anual;

b) sezonier;

c) în 24 ore.

72. Comportamentul sedentar, eratic sau migrator al unor specii de vânat

constituie laturi ale comportamentului:

a) explorativ;

b) sezonier;

c) circadian.

73. Activităţile de căutare şi de descoperire a hranei, de ingerare a acesteia şi

eventual de strângere şi de depozitare a proviziilor fac parte dintre

manifestările comportamentului:

a) teritorial;

b) alimentar;

c) parental.


17

74. Scăldatul în praf, în apă sau în mocirlă, frecatul de arbori, scărpinatul şi

deparazitatul, linsul părului şi ciugulitul penelor reprezintă activităţi ale

comportamentului specific de:

a) curăţire;

b) igienă şi confort;

c) joacă.

75. Marcarea olfactivă, vizuală şi acustică a teritoriului constituie activităţi ce

ţin de comportamentul:

a) de ameninţare şi luptă;

b) teritorial;

c) ierarhic.

76. Mamiferele prădătoare folosesc cel mai frecvent pentru marcarea

teritoriului:

a) mărcile vizuale;

b) mărcile olfactive;

c) mărcile acustice.

77. Mărcile vizuale lăsate pe sol, pe cioate şi pe pietre, corespund frecvent cu cele

olfactive, la:

a) cervide;

b) mistreţ;

c) lup, râs şi vulpe.

78. Zbârlirea coamei, rânjirea colţilor şi mârâitul, fac parte din compor-

tamentul:

a) ierarhic;

b) de reproducere;

c) de ameninţare şi luptă.

79. Comportamentul de ameninţare şi luptă se manifestă:

a) exclusiv între indivizii aceleiaşi specii;

b) exclusiv între grupările de indivizi aparţinând aceleiaşi specii;

c) atât între indivizi, cât şi între grupările de indivizi, din cadrul aceleiaşi specii

şi din specii diferite.

80. Comportamentul de ameninţare şi luptă se manifestă în relaţiile:

a) exclusiv intraspecifice;

b) exclusiv interspecifice;

c) atât în relaţii intraspecifice, cât şi în cele interspecifice.


18

81. Comportamentul de impunere şi de ameninţare face parte, după scopul şi

forma de manifestare, din categoria comportamentului:

a) teritorial;

b) ierarhic;

c) de ameninţare şi luptă.

82. Comportamentul ierarhic reglementează cel mai frecvent relaţiile dintre:

a) indivizii aceluiaşi grup de animale;

b) indivizi separaţi;

c) grupuri de animale.

83. Ierarhizarea în cadrul ciurdei de mistreţi este:

a) strictă;

b) facultativă;

c) nu există.

84. Ciurda de mistreţi este condusă de:

a) perechea conducătoare;

b) vierul cel mai bătrân;

c) scroafa cea mai în vârstă.

85. Ierarhizarea în cadrul haitei de lupi este:

a) strictă;

b) facultativă;

c) nu există.

86. Ierarhizarea în cadrul stolului de gâşte sălbatice este:

a) strictă;

b) facultativă;

c) nu există.

87. Comportamentul reproductiv, la cele mai multe specii de interes vânătoresc,

se manifestă:

a) periodic;

b) continuu;

c) intermitent.

88. Regăsirea sexelor la mamiferele de interes vânătoresc se realizează, cel mai

frecvent, prin semnale:

a) optice;

b) acustice;

c) olfactive.


19

89. Apropierea sexelor la păsările de interes vânătoresc cântătoare se realizează,

prin semnale:

a) optice;

b) acustice;

c) olfactive.

90. Pentru atenuarea agresivităţii în perioada de rut, masculii mamiferelor de

interes vânătoresc adoptă faţă de femele un:

a) comportament de supunere;

b) comportament de ameninţare;

c) ritual de curtare.

91. Comportamentul parental se referă, în principal, la:

a) relaţia tată – pui;

b) relaţia mamă – pui;

c) relaţia între părinţi şi puii acestora.

92. Comportamentul parental, în cazul speciilor nidicole comparativ cu cele

nidifuge, este:

a) total diferit;

b) asemănător;

c) aproape identic.

93. Comportamentul de curăţire se referă la comportamentul de:

a) micţiune sau defecare;

b) confort;

c) igienă.

94. Eliminarea produselor de excreţie serveşte la marcarea teritoriului în cazul:

a) iepurelui;

b) râsului;

c) cocoşului de munte.


a) căpriorului;

b) ieruncii;

c) lupului.


a) viezurelui;

b) fazanului;

c) cerbului.


20


a) caprei negre;

b) vulpii;

c) prepeliţei. 98. Metodele somatometrice de examinare a exteriorului animalelor se bazează

pe:

a) aprecieri vizuale;

b) măsurători biometrice;

c) comparaţii cu imagini standard. 99. Metodele somatoscopice de examinare a exteriorului animalelor se bazează pe:



c) comparaţii cu imagini standard. 100. Metodele somatografice de examinare a exteriorului animalelor se bazează

pe:



c) comparaţii cu imagini standard. 101. Comportamentul circadian al gâştei mari este preponderent:

a) nocturn;

b) diurn;

c) auroral şi crepuscular. 102. Comportamentul circadian al viezurelui este preponderent:

a) nocturn;

b) diurn;

c) auroral şi crepuscular. 103. Comportamentul circadian al mistreţului din România este preponderent:

a) nocturn;

b) diurn;

c) auroral şi crepuscular. 104. Comportamentul circadian al cocoşului de munte este preponderent:

a) nocturn;

b) diurn şi auroral;

c) crepuscular.

105. Ierunca este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.


21

106. Potârnichea este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

107. Prepeliţa este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

108. Raţa mică este considerată specie:

a) migratoare, oaspete de iarnă;

b) migratoare, oaspete de vară;

c) sedentară.

109. Ferestraşii sunt specii:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratice.

110. Raţa cârâitoare este o specie:

a) migratoare, oaspete de iarnă;

b) migratoare, oaspete de vară;

c) sedentară.

111. Sitarul este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

112. Becaţinele sunt specii:

a) migratoare;

b) sedentare;

c) eratice.

113. Lişiţa este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

114. Bizamul este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.


22

115. Fazanul este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

116. Porumbelul gulerat este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

117. Turturica este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

118. Guguştiucul este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

119. Cocoşul de munte este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

120. Cioara de semănătură este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

121. Coţofana este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

122. Cormoranul este considerat o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

123. Sturzul de vii este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.


23

124. Gaiţa este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

125. Cioara grivă este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

126. Călifarul este o specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

127. Ursul este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.

128. Bizamul este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.

129. Nurca este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.

130. Mistreţul este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.

131. Muflonul este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.

132. Nutria este un animal:

a) plantivor;

b) omnivor;

c) carnivor.


24

133. Şacalul este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor.

134. Vulpea este un animal: a) plantivor; b) omnivor; c) carnivor.

135. Ursul îşi amenajează pentru odihna de iarnă:

a) covată;

b) bârlog;

c) culcuş.

136. Viezurele îşi amenajează pentru odihnă:

a) vizuină;

b) bârlog;

c) culcuş.

137. Lupul îşi amenajează pentru odihnă:

a) vizuină;

b) bârlog;

c) culcuş.

138. Lapinul îşi amenajează pentru odihnă:

a) vizuină;

b) bârlog;

c) culcuş.

139. Iepurele îşi amenajează pentru odihnă:

a) vizuină;

b) culcuş;

c) cuib.

140. Râsul îşi marchează teritoriul, în afara perioadei de împerechere,

preponderent:

a) olfactiv şi vizual;

b) vizual şi acustic;

c) acustic şi olfactiv. 141. Mistreţul îşi marchează teritoriul, îndeosebi în perioada de rut,

preponderent:

a) olfactiv şi vizual;

b) vizual şi acustic;

c) acustic si olfactiv.


25

142. Regăsirea sexelor la prepeliţă se realizează prin:

a) semnale optice;

b) semnale acustice;

c) semnale olfactive. 143. Regăsirea sexelor la fazani se realizează, în principal, prin:

a) semnale optice;


c) semnale olfactive. 144. Apropierea sexelor la lupi se realizează, în principal, prin:

a) semnale optice şi olfactive;

b) semnale acustice şi optice;

c) semnale olfactive şi acustice. 145. Apropierea sexelor la căpriori se realizează, în principal, prin:

a) semnale optice;


c) semnale olfactive. 146. Apropierea sexelor la cerbul comun se realizează, în principal, prin:

a) semnale optice şi acustice;

b) semnale acustice şi olfactive;

c) exclusiv prin semnale olfactive. 147. Apropierea sexelor la pisica sălbatică se realizează în principal, prin:

a) semnale optice şi olfactive;

b) semnale acustice şi olfactive;

c) exclusiv prin semnale olfactive. 148. Apropierea sexelor la cocoşul de munte se realizează în principal, prin:

a) semnale optice;


c) semnale olfactive.

149. Cocoşul de munte este o specie:

a) nidicolă;

b) nidifugă;

c) nidicolă sau nidifugă, după caz.

150. Fazanul este o specie:

a) nidicolă;

b) nidifugă;

c) nidicolă sau nidifugă, după caz.


26

Capitolul III

ELEMENTE DE MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA

SPECIILOR DE INTERES VÂNĂTORESC

151. Păsările de interes vânătoresc au:

a) 3 degete;

b) 4 degete;

c) 5 degete.

152. Prepeliţa are ciocul:

a) scurt;

b) mediu;

c) lung.

153. Sitarul are ciocul:

a) scurt;

b) mediu;

c) lung.

154. Coţofana are ciocul:

a) scurt;

b) mediu;

c) lung.

155. Sitarul are ciocul:

a) drept;

b) încovoiat;

c) turtit dorso – ventral.

156. Cocoşul de munte are ciocul :

a) drept;

b) încovoiat;

c) turtit dorso – ventral.

157. Raţa suliţar are ciocul:

a) drept;

b) încovoiat;

c) turtit dorso-ventral.

158. Ochii sitarului, aşezaţi lateral şi sus, permit vederea:

a) laterală;

b) laterală şi în faţă;

c) laterală, în faţă, în spate, în sus şi în jos.


27

159. Coada păsărilor, la cele mai multe specii de interes vânătoresc, este: a) egală cu corpul; b) mai scurtă decât corpul; c) mai lungă decât corpul. 160. Coada, la cele mai multe păsări de interes vânătoresc, are rol: a) de cârmă în zbor; b) decorativ; c) de diferenţiere a sexelor.

161. Vârzobii la cocoşul de munte sunt:

a) permanenţi;

b) temporari, doar în perioada de iarnă;

c) permanenţi, doar la exemplarele foarte bătrâne.

162. Toate speciile de păsări de interes vânătoresc au 4 degete, din care unul

îndreptat înapoi?

a) da;

b) nu, doar cele terestre;

c) nu, doar cele acvatice.

163. Toate speciile de păsări acvatice prezintă membrană interdigitală

completă?

a) da;

b) nu, doar unele;

c) nu, majoritatea prezintă lobi digitali.

164. Lişiţa prezintă ca adaptare pentru înot:

a) membrană interdigitală;

b) lobi digitali;

c) degete lungi.

165. Gâsca prezintă ca adaptare pentru înot:


b) lobi digitali;

c) degete lungi.

166. Găinuşa de apă (corla) prezintă ca adaptare la condiţiile acvatice de mediu:


b) lobi digitali;

c) degete lungi.

167. Tarsul este lung, de regulă, la:

a) speciile acvatice;

b) speciile limicole;

c) speciile terestre.


28

168. Tarsul este lipsit în totalitate de pene la păsările: a) terestre şi limicole; b) acvatice şi terestre; c) limicole şi acvatice.

169. Năpârlirea gâştelor sălbatice are loc: a) periodic şi lent, pentru a nu li se diminua capacitatea de zbor; b) pe tot parcursul anului, pentru a fi tot timpul capabile de zbor; c) relativ brusc, după perioada de clocire.

170. Sacii aerieni, aflaţi în legătură directă cu plămânii păsărilor, servesc în principal pentru: a) respiraţie mai eficientă; b) plutire mai uşoară în timpul zborului; c) mărirea capacităţii de respiraţie a plămânilor.

171. La mamifere, sunt prinse liber de corp:

a) picioarele anterioare;

b) picioarele posterioare;

c) picioarele anterioare şi cele posterioare.

172. Picioarele anterioare asigură mamiferelor:

a) mişcare limitată în plan paralel cu corpul;

b) susţinerea corpului şi mobilitate mare de mişcare;

c) exclusiv susţinerea corpului.

173. Picioarele posterioare asigură mamiferelor:

a) susţinerea corpului şi mişcare limitată în plan paralel cu corpul;

b) susţinerea corpului şi mobilitate mare de mişcare;

c) exclusiv susţinerea corpului.

174. Gheare retractile prezintă:

a) toate speciile de mamifere ocazional căţărătoare;

b) unele specii de mamifere ocazional căţărătoare;

c) nici una dintre speciile de mamifere admise la vânătoare.

175. Jderii prezintă gheare retractile?

a) da;

b) nu;

c) numai jderii de copac.

176. Care dintre următoarele mamifere de interes vânătoresc prezintă

picioarele anterioare adaptate vizibil pentru săpat vizuini:

a) vulpea, şacalul şi dihorul;

b) câinele enot, şacalul şi iepurele de vizuină;

c) marmota, viezurele şi jderul de piatră.


29

177. Ce mamifere de interes vânătoresc prezintă membrane interdigitale:

a) viezurele şi nutria;

b) vidra şi bizamul;

c) şacalul şi nurca.

178. Coada serveşte ocazional drept cârmă la:

a) jder, vidră şi bizam;

b) vidră, nurcă şi lup;

c) jder, dihor şi viezure.

179. Formaţiuni tegumentare la speciile de interes vânătoresc sunt:

a) părul, penele, copitele, ghearele;

b) exclusiv copitele şi ghearele;

c) coarnele persistente şi coarnele caduce.

180. Glandele sudoripare, sebacee şi odorante apar la:

a) mamifere;

b) păsări;

c) păsări şi mamifere.

181. Glanda uropigiană apare la:

a) mamifere;

b) păsări;

c) păsări şi mamifere.

182. Coarnele sunt caduce la:

a) cerb lopătar, căprior şi capră neagră;

b) cerb lopătar, căprior şi elan;

c) cerb lopătar, căprior şi capră ibex.

183. Perii senzitivi sau tactili, denumiţi vibrize, sunt întâlniţi:

a) numai la mamifere;

b) doar la păsări;

c) la păsări şi mamifere.

184. La mamifere se pot întâlni următoarele tipuri de păr:

a) păr aspru de contur şi vibrize;

b) păr aspru de contur şi subpăr;

c) păr de contur, subpăr şi vibrize.

185. La păsări se pot întâlni următoarele tipuri de pene:

a) pene de contur şi puf;

b) pene filiforme, puf şi pene de contur;

c) puf şi pene filiforme, pene de contur şi vibrize.


30

186. Văzul este mai dezvoltat :

a) la păsări decât la mamifere;

b) la mamifere decât la păsări;

c) este similar dezvoltat la păsări şi la mamifere.

187. Auzul este mai dezvoltat:

a) la păsări decât la mamifere;

b) la mamifere decât la păsări;

c) similar dezvoltat la păsări şi la mamifere.

188. Mamiferele care trăiesc preponderent în mediul acvatic sau în subteran,

comparativ cu cele terestre, au urechile:

a) mai mari;

b) similare;

c) mai mici.

189. Mamiferele, comparativ cu păsările, au simţul olfactiv:

a) similar;

b) mai puţin dezvoltat;

c) mai dezvoltat.

190. Corpusculii tactili servesc la:

a) pipăitul şi alegerea hranei;

b) selectarea hranei şi depistarea intrării femelelor în călduri;

c) exclusiv, la selectarea hranei.

191. Păsările, comparativ cu mamiferele, au simţul olfactiv:

a) similar;

b) mai puţin dezvoltat;

c) mai dezvoltat.

192. Porţiunea indicată din figura alăturată poartă denumirea de:

a) crupă;

b) şale;

c) greabăn.


31


a) crupă;

b) şale;

c) greabăn.


a) crupă;

b) şale;

c) greabăn.

195. Porţiunea indicată în figura alăturată poartă denumirea de:

a) omoplat;

b) torace;

c) abdomen.


a) omoplat;

b) torace;

c) abdomen.


a) omoplat;

b) torace;

c) abdomen.


32

198. Partea din corp indicată în figura alăturată poartă denumirea de:

a) nucă;

b) stop;

c) trufă.


a) nucă;

b) stop;

c) trufă.


a) nucă;

b) stop;

c) trufă.


33

Capitolul IV

MAMIFERE DE INTERES VÂNĂTORESC ÎN ROMÂNIA

ŞI ÎN EUROPA

Cerbul comun

201. Puiul de cerb este denumit:

a) cerbulean sau coldan, după caz;

b) viţel sau viţea, după caz;

c) ied sau iadă, după caz.

202. Cerbul tânăr, de 1-2 ani, este denumit:

a) viţel sau viţea, după caz;

b) coldan sau junincă, după caz;

c) ţăpulean sau vătuie, după caz.

203. Culoarea de iarnă a cerbului este:

a) brun-roşcată;

b) brună închis – cenuşie;

c) brună deschis.

204. Culoarea de vară a cerbului este:

a) brun-roşcată;

b) brună închis – cenuşie;

c) brună cu pete albe.

205. Este întâlnit fenomenul de homocromie la cerbii comuni adulţi?

a) da;

b) nu

c) numai la un număr redus de exemplare.

206. Oglinda cerbului comun este vizibilă:

a) iarna;

b) vara;

c) atât iarna, cât şi vara.

207. Masculii de cerb comun din România au în general o greutate de:

a) 90 – 150 kg;

b) 150 – 180 kg;

c) peste 180 kg.


34

208. Ciutele de cerb comun din România au în medie o greutate de: a) 90 – 150 kg; b) 150 – 180 kg; c) peste 180 kg.

209. Coarnele cad mai întâi la cerbii comuni:

a) tineri, de 2-4 ani;

b) de 4-10 ani;

c) bătrâni sau foarte viguroşi.

210. Longevitatea naturală a cerbului comun este apreciată la:

a) 10 – 12 ani;

b) 14 – 16 ani;

c) 18 – 20 ani.

211. Trofeul de cerb comun atinge apogeul la:

a) 8 – 10 ani;

b) 12 – 14 ani;

c) 16 – 18 ani.

212. Cerbii comuni intră în uşor regres, inclusiv în privinţa trofeului, după:

a) 10-11 ani;

b) 11-12 ani;

c) 13-14 ani.

213. Mugetul cerbului – mascul poartă denumirea de:

a) boncănit;

b) brăhnit;

c) urlet.

214. Urma-tipar a cerbului comun se aseamănă cel mai mult urma de: a) cerb lopătar; b) elan; c) mistreţ.

215. Urmele mai puţin clare de cerb comun tânăr se deosebesc cel mai pregnant de cele de mistreţ puternic prin: a) mărimea copitei; b) forma copitei; c) forma şi imprimarea pintenilor.

216. Excrementele de cerb comun mascul se deosebesc de cele de ciută, în

primul rând ca:

a) mărime;

b) formă;

c) culoare.


35

217. Cerbul comun se întâlneşte în România:

a) de la câmpie până în golul de munte;

b) la deal şi la munte;

c) numai la munte.

218. Cel mai periculos prădător pentru cerbul comun este:

a) râsul;

b) lupul;

c) ursul.

219. Cerbii comuni adulţi masculi iernează amestecaţi în cârdurile de ciute?

a) da;

b) nu;

c) da, numai cerbii apţi de împerechere.

220. Cerbii comuni bătrâni sau cei foarte puternici iernează solitari?

a) de regulă, da;

b) nu, iernează exclusiv în cârduri de masculi;

c) nu, de regulă iernează în cârduri mixte.

221. În perioada împerecherii, cerbii comuni se adună în:

a) cârduri compuse din 2-3 masculi şi mai multe ciute;

b) haremuri compuse dintr-un cerb şi mai multe ciute;

c) cuplu, compus dintr-un cerb şi o ciută.

222. Perioada de împerechere la cerbul comun din România este cuprinsă între:

a) 5 septembrie şi 15 octombrie;

b) 20 septembrie şi 20 octombrie;

c) 10 octombrie şi 31 octombrie.

223. Boncănitul la cerbul comun începe, de regulă, mai devreme la:

a) câmpie;

b) deal;

c) munte.

224. Fătatul ciutelor de cerb comun are loc, de regulă, în luna:

a) aprilie;

b) mai;

c) iunie.

225. Ciutele de cerb comun nasc de regulă:

a) 1-2 viţei;

b) 2-3 viţei;

c) 3-4 viţei.


36

226. Viţeii de cerb comun pot să-şi urmeze mama, pe distanţe scurte, la:

a) 2-3 ore după naştere;

b) 2-3 zile după naştere;

c) 2-3 săptămâni după naştere.

227. Viţelul de cerb carpatin prezintă, în primele luni de viaţă, fenomenul de

homocromie?

a) da;

b) nu;

c) doar unele exemplare.

228. Cum este apreciat dimorfismul sexual la cerbii comuni?

a) accentuat;

b) moderat;

c) slab.

229. Apreciaţi categoria de vârstă a cerbului din imaginea alăturată:

a) tânăr (2-3 ani);

b) matur (7-9 ani);

c) bătrân (peste 12 ani).



b) matur (7-9 ani);




b) matur (7-9 ani);



37

232. Apreciaţi categoria de vârstă a ciutei de cerb comun din imaginea

alăturată:

a) junincă;

b) ciută tânără;

c) ciută bătrână.

233. Apreciaţi categoria de vârstă a ciutei de cerb comun din imaginea

alăturată:

a) junincă;

b) ciută tânără;


234. Apreciaţi, după unghiul poziţiei incisivilor şi lungimea acestora, care

maxilar provine de la cerbul comun cel mai tânăr:

235. Apreciaţi dacă incisivul din imaginea alăturată provine de la un cerb

comun:

a) tânăr;

b) matur;

c) bătrân.

236. Apreciaţi dacă urma din imaginea alăturată este de:

a) ciută de cerb comun;

b) cerb comun;

c) mistreţ.

a) b) c)


38



b) cerb comun;

c) mistreţ.



b) cerb comun;

c) mistreţ.

239. Apreciaţi dacă excrementele din imaginea alăturată sunt de:

a) viţel de cerb comun;

b) ciută de cerb comun;

c) taur de cerb comun.

240. Apreciaţi care dintre trofeele de cerb comun prezentate este de selecţie:

241. Apreciaţi care dintre trofeele de cerb comun prezentate este de viitor la un

cerb comun de 9-10 ani:

a) b) c)

a) b) c)


39

242. Apreciaţi care dintre trofeele de cerb comun prezentate este considerat „de

selecţie” la 11-12 ani:

243. Care dintre trofeele neconvenţionale prezentate poartă denumirea de

„Crucea Hubertus”?

244. Care dintre trofeele neconvenţionale alăturate poartă denumirea de

„perlă”?

245. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza

lupului?

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 4.

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


40


mijlocie?

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.

247. Care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de raza de

gheaţă?

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.


ochiului?

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.

249. Care este perioada legală de vânare a cerbului comun pentru trofeu:

a) 1 septembrie – 15 decembrie;

b) 10 septembrie – 15 noiembrie;

c) 1 septembrie – 15 februarie.

Cerbul lopătar

250. Cerbul lopătar mascul are o greutate de:

a) 25 – 40 kg;

b) 40 – 100 kg;

c) peste 100 kg.

251. Lopătăriţa are o greutate de:

a) 25 – 45 kg;

b) 45 – 100 kg;

c) peste 100 kg.


41

252. La cerbul lopătar matur se constată fenomenul de homocromie?

a) da, fără nici o excepţie;

b) da, doar la unele exemplare;

c) nu.

253. Apogeul la trofeul de cerb lopătar este atins la vârsta de:

a) 6-8 ani;

b) 9-10 ani;

c) 10-14 ani.

254. Cerbul lopătar scoate sunete asemănătoare cerbului comun când

boncăneşte?

a) da, motiv pentru care speciile se pot confunda;

b) da, dar boncănitul este totuşi inconfundabil;

c) nu boncăneşte.

255. Excrementele de cerb lopătar se deosebesc vizibil la cele două sexe:

a) da;

b) nu;

c) numai iarna.

256. Pentru cerbul lopătar din România, sunt propice pădurile situate în:

a) zona de joasă altitudine;

b) zona de dealuri înalte;

c) zona de munte.

257. Este mai pretenţios lopătarul faţă de condiţiile de hrănire decât celelalte

cervide?

a) este mai pretenţios decât cerbul, dar mai puţin pretenţios decât căpriorul;

b) da, este mai pretenţios decât cerbul şi căpriorul;

c) nu.

258. Cârdurile de cerbi lopătari adulţi trăiesc separat de cele de femele şi de

tineret?

a) da, tot timpul anului;

b) da, după perioada de boncănit;

c) nu, trăiesc în cârduri mixte.

259. În cazul cerbilor lopătari boncănesc:

a) numai masculii;

b) atât masculii cât şi femelele;

c) numai femelele.


42

260. Boncănitul cerbului lopătar are loc în perioada:

a) 10 august – 10 septembrie;

b) 10 septembrie – 10 octombrie;

c) 10 octombrie – 10 noiembrie.

261. Cerbul lopătar are activitate:

a) nocturnă;

b) diurnă;

c) atât nocturnă, cât şi diurnă.

262. Cerbul lopătar mascul de trofeu se poate vâna în perioada:

a) 1 septembrie – 15 februarie;

b) 1 septembrie – 15 decembrie;

c) 10 octombrie – 1 decembrie.

263. Cerbul lopătar mascul de selecţie se poate vâna în perioada:



c) 10 octombrie – 1 decembrie.

264. Vânarea lopătăriţei se poate face în perioada:



c) 15 august – 30 decembrie.

265. La care dintre cervide se întâlneşte frecvent fenomenul de albinism şi de

melanism?

a) la căprior;

b) la cerbul lopătar;

c) la cerbul comun.

266. Apreciaţi categoria de vârstă a lopătarului din imaginea alăturată:


b) matur (6-7 ani);

c) bătrân (peste 10 ani)


43

267. Apreciaţi categoria de vârstă a ciutei de lopătar din imaginea alăturată:

a) junincă;

b) ciută matură;


268. Precizaţi care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de

spin:

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.

269. Precizaţi care dintre ramuri poartă denumirea de raza ochiului:

a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.

270. Precizaţi care dintre ramurile trofeului prezentat poartă denumirea de

ramură mijlocie: a) nr. 1;

b) nr. 2;

c) nr. 3.


44

Căpriorul

271. Fenomenul de homocromie este întâlnit la căprior doar la:

a) iezii sub 3 luni;

b) iezi şi tineret;

c) iezi, tineret şi unele exemplare adulte.

272. Se poate deosebi oglinda ţapului de oglinda căprioarei?

a) da;

b) nu;

c) doar la unele exemplare.

273. Longevitatea căpriorului este apreciată la:

a) 10 ani;

b) 15 ani;

c) 20 ani.

274. În primul an de viaţă, iedului de căprior îi cresc:

a) un rând de corniţe;

b) două rânduri de corniţe;

c) numai cilindrii frontali.

275. Căpriorul:

a) boncăneşte;

b) brăhneşte;

c) mugeşte.

276. Se poate deosebi brăhnetul ţapului de cel al caprei?

a) da, fiind total diferite;

b) da, cu oarecare incertitudine fiindcă sunt uşor de confundat;

c) nu.

277. Se pot deosebi excrementele de căprior de cele de oaie?

a) nu;

b) da, fiind vizibilă diferenţa ca mărime;

c) da, după miros, la introducerea acestora în apă clocotită.

278. Căpriorul se întâlneşte:

a) în zona de câmpie, coline şi dealuri;

b) din zona de coline până în golul de munte;

c) de pe ţărmul mării şi din Delta Dunării până în zona montană, inclusiv.


45

279. Ciopoarele de căprior cuprind de regulă: a) numai masculi maturi sau numai femele cu iezi şi tineret; b) căpriori din ambele sexe şi din toate categoriile de vârstă; c) numai masculi adulţi, exceptând exemplarele bătrâne care iernează solitar, sau

numai femele cu iezi şi tineret. 280. Alergatul la căprior are loc în perioada: a) 15 iulie – 15 august; b) 15 septembrie – 15 octombrie; c) 15 octombrie – 15 noiembrie.

281. Perioada de gestaţie la căprioare durează în mod obişnuit:

a) 9 luni;

b) 5 luni;

c) 4 luni.

282. Întâlnim perioadă latentă de dezvoltare a fetusului la:

a) căprior;

b) mistreţ;

c) urs.

283. Poate avea loc o a doua perioadă de împerechere la căprior, în decursul

aceluiaşi an?

a) da, în lunile noiembrie – decembrie;

b) da, în lunile februarie – martie;

c) nu.

284. „Inele de alergat” întâlnim la:

a) cerbul comun;

b) capră neagră;

c) căprior.

285. Căprioara fată cel mai adesea:

a) un ied;

b) doi iezi;

c) trei iezi.

286. Metodele de vânătoare admise la cervide sunt:

a) pânda şi dibuitul;

b) dibuitul şi goana;

c) goana, dibuitul şi pânda.

287. Vânarea căpriorului-mascul se poate face în perioada:

a) 15 mai – 15 octombrie;

b) 1 septembrie – 28 februarie;

c) 1 septembrie – 31 decembrie.


46

288. Vânarea căprioarei se poate face în perioada:

a) 15 mai – 15 octombrie;



289. Recunoaşteţi oglinda de capră din imaginile următoare:

290. Apreciaţi categoria de vârstă a ţapului din imaginea următoare:


b) matur (4-7 ani);

c) bătrân (8-10 ani).

291. Apreciaţi categoria de vârstă a caprei din imaginea alăturată:

a) vătuie;

b) adultă;

c) bătrână.

292. Apreciaţi care dintre următoarele tipuri de coarne este de viitor la ţapii de

2 ani:

a) b) c)

a) b) c)


47

293. Apreciaţi care dintre următoarele trofee este de viitor pentru ţapii de 3 ani:

Capra neagră

294. Puiul de capră neagră se numeşte:

a) ţăpuc sau căpriţă, după caz;

b) ied sau iadă, după caz;

c) miel sau mia, după caz.

295. Culoarea de vară a caprei negre este?

a) neagră;

b) brună-închis;

c) galben-cenuşie.

296. Care este culoarea caprei negre iarna?

a) neagră;

b) brună-închis;

c) galben-cenuşie.

297. Barba caprei negre este constituită din:

a) părul mai lung de sub maxilarul inferior;

b) părul mai lung de sub gât şi de pe piept;

c) părul mai lung şi mai închis la culoare de pe ceafă şi de pe şira spinării.

298. Greutatea masculului de capră neagră este, de regulă, de:

a) 15-25 kg;

b) 25-35 kg;

c) 35-45 kg.

a) b) c)


48

299. Capra neagră prezintă coarne persistente sau caduce?

a) persistente;

b) persistente, dar numai masculul;

c) caduce.

300. Tecile coarnelor de capră neagră se dezvoltă:

a) pe cilindri frontali;

b) pe cepi osoşi;

c) direct pe osul cranian.

301. Se poate determina, cu exactitate, vârsta caprei negre împuşcate?

a) da, după inelele anuale de pe teci;

b) da, după tocirea dentiţiei;

c) nu, doar cu mare aproximaţie.

302. Longevitatea caprei negre este apreciată la circa:

a) 15 ani;

b) 20 ani;

c) 30 ani.

303. Sunetul scos, cel mai frecvent, de caprele negre este:

a) un brăhnit;

b) un behăit;

c) un şuierat.

304. Sunetul scos, cel mai frecvent, de iezii de capră neagră este:

a) un brăhnit;

b) un behăit;

c) un şuierat.

305. Capra neagră vede foarte bine:

a) numai în apropiere;

b) numai la distanţă;

c) atât în apropiere, cât şi la distanţă.

306. Capra neagră este considerată un animal pretenţios faţă de condiţiile de

hrănire?

a) da;

b) nu;

c) da, numai iarna.


49

307. Capra neagră trăieşte de regulă:

a) exclusiv pe păşunile şi în stâncăriile din golul de munte;

b) numai în stâncăriile situate spre limita altitudinală a pădurilor;

c) în golul de munte şi în stâncăriile din pădurile situate spre limita superioară

a acestora.

308. Principalul duşman sălbatic al caprei negre este:

a) ursul;

b) lupul;

c) râsul.

309. În cea mai mare parte din an, caprele negre trăiesc:

a) izolate, exceptând capra cu iedul sau iezi ei;

b) în ciopoare compuse din ţapi şi capre cu iezi şi tineret;

c) în ciopoare de capre cu iezi şi separat ţapi solitari.

310. Cine conduce cioporul de capre negre?

a) ţapul cel mai puternic;

b) capra cea mai bătrână fără ied;

c) o capră bătrână cu ied.

311. Alergatul la capră neagră are loc în perioada:

a) 15 august – 15 septembrie;

b) 15 septembrie – 15 octombrie;

c) 15 octombrie – 15 noiembrie.

312. Caprele negre fată de regulă:

a) un ied;

b) doi iezi;

c) trei iezi.

313. Vânarea caprei negre se poate face la:

a) goană şi dibuit;

b) dibuit şi pândă;

c) pândă şi goană.

314. Trofee neconvenţionale de capră neagră sunt:

a) coarnele cu craniu;

b) perlele;

c) crucea Hubertus.


50

315. Apreciaţi care din trofeele de mai jos este cu certitudine, de femelă?

316. Ce calibru, dintre cele de mai jos, este mai potrivit pentru vânarea caprei

negre?

a) 22 Hornet;

b) 6,5 x 57;

c) 9,3 x 62.

317. Care este perioada legală de vânare a caprei negre?

a) 1 septembrie – 15 decembrie;



Muflonul

318. Femela de muflon se mai numeşte:

a) capră;

b) oaie;

c) vacă.

319. Culoarea de bază a muflonului este:

a) ruginie;

b) brună închis, cu pete mai deschise pe flancuri şi abdomen;

c) neagră.

320. „Barba” muflonului-berbec este constituită din:

a) părul mai lung de sub maxilarul inferior;

b) părul mai lung şi mai negru de sub gât şi de pe capul pieptului;

c) părul mai lung de pe gât şi de pe şira spinării.

321. Oile de muflon prezintă coarne?

a) da, toate exemplarele;

b) da, doar unele exemplare;

c) nu.

a) b) c)


51

322. Berbecii de muflon cântăresc în medie:

a) 30 kg;

b) 50 kg;

c) 70 kg.

323. Sunetul de alarmă al muflonului este:

a) un şuierat slab;

b) un behăit nazal scurt;

c) un pufăit puternic.

324. Muflonul este considerat specie:

a) foarte pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire;

b) pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire;

c) puţin pretenţioasă faţă de condiţiile de hrănire.

325. Muflonii trăiesc, în cea mai mare parte a anului, în:

a) cârduri separate de masculi şi cârduri separate de femele cu miei şi tineret;

b) cârduri mixte;

c) cupluri familiale.

326. Perioada principală de împerechere a muflonului este:

a) august – septembrie;

b) octombrie – noiembrie;

c) decembrie – ianuarie.

327. Metodele de vânătoare admise pentru muflon sunt:

a) goana şi pânda;

b) dibuitul şi goana;

c) pânda şi dibuitul.

328. Apreciaţi vârsta muflonului din imaginea alăturată:

a) 4-5 ani;

b) 6-7 ani;

c) 8-9 ani.


52

329. Apreciaţi care dintre amprentele de mai jos este de capră neagră:

330. Apreciaţi care dintre amprentele de mai jos este de muflon:

Mistreţul

331. Vierul mistreţ matur se mai numeşte:

a) izgon;

b) gligan;

c) bârling.

332. Purceii de mistreţ, în vârstă de 6-12 luni, se numesc:

a) coldani;

b) bârlingi;

c) gligani.

333. Vârsta optimă pentru vânarea vierului de trofeu este:

a) 7 – 8 ani;

b) 8 – 10 ani;

c) 10 – 12 ani.

334. Greutatea vierilor poate depăşi în mod excepţional:

a) 200 kg;

b) 300 kg;

c) 400 kg.

a) b) c)

a) b) c)


53

335. Longevitatea mistreţului din libertate este apreciată la:

a) 10 – 15 ani;

b) 15 – 20 ani;

c) 20 – 30 ani. 336. Scroafele au colţi cu rădăcina:

a) închisă după doi ani, aşa încât creşterea colţilor stagnează;

b) deschisă, aşa încât creşterea colţilor este permanentă;

c) închisă după vârsta de 4-6 ani, când creşterea colţilor încetează. 337. Sunetul de prevenire a ciurdei de mistreţi în privinţa unui potenţial pericol

este:

a) un grohăit scurt;

b) un pufăit;

c) un guiţat nuanţat.

338. Simţurile cele mai dezvoltate la mistreţ sunt:

a) văzul şi auzul;

b) auzul şi mirosul;

c) mirosul şi văzul.

339. Mistreţul este specie tipic:

a) plantivoră;

b) carnivoră;

c) omnivoră. 340. Duşmanul cel mai de temut al mistreţului este:

a) ursul;

b) lupul;

c) râsul. 341. Ciurdele de mistreţi întâlnite în perioada de vară pot fi compuse din:

a) un vier dominant, scroafe şi purcei acestora;

b) scroafe din aceiaşi familie, cu purceii lor;

c) vieri, scroafe şi purcei. 342. Perioada cea mai intensă de împerechere la mistreţi este:

a) septembrie - octombrie;

b) noiembrie - decembrie;

c) ianuarie – februarie. 343. Distanţa maximă până la care se deplasează vierii, faţă de locul de baştină,

este apreciată la:

a) 10 – 20 km;

b) 30-40 km;

c) peste 50 km.


54

344. Perioada de gestaţie la mistreţi este de circa:

a) două luni;

b) patru luni;

c) nouă luni.

345. Mistreţul poate ataca omul în următoarele situaţii:

a) când este rănit şi urmărit;

b) la locurile de hrănire;

c) locurile de odihnă.

346. Mistreţii se scaldă cu plăcere în:

a) apă curată stătătoare;

b) mocirlă;

c) ape curgătoare.

347. Perioada legală de vânătoare la mistreţ este:

a) 1 august – 31 ianuarie;

b) 1 august – 15 februarie;


348. Mistreţul se poate împuşca cu:

a) glonţ tras exclusiv din arme ghintuite;

b) proiectil unic tras din arme ghintuite sau din arme lise;

c) poşuri şi proiectil unic.

349. Care dintre calibrele de mai jos este mai potrivit pentru vânarea

mistreţilor?

a) 5,6 x 52;

b) 6,5 x 54;

c) 8 x 57.

350. Apreciaţi categoria de vârstă a mistreţului cu colţii prezentaţi în imaginea

alăturată:

a) juvenil;

b) matur;

c) bătrân.


55

351. Recunoaşteţi urma de mistreţ din imaginile alăturate:

352. Marcaţi maxilarul mistreţului de 3-5 ani din imaginile care urmează:

353. Marcaţi colţii de scroafă în vârstă de 7-8 ani, din imaginile ce urmează:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


56

Iepurele de câmp

354. Iepurele de câmp vieţuieşte:

a) singuratic;

b) în grupuri familiale;

c) în cupluri.

355. Longevitatea iepurilor de câmp se apreciază la:

a) 5 ani;

b) 10 ani;

c) 15 ani.

356. Simţul cel mai dezvoltat al iepurelui de câmp este:

a) mirosul;

b) auzul;

c) văzul.

357. Arealul iepurelui de câmp se circumscrie:

a) zonelor de câmpie şi dealuri;

b) zonelor de câmpie, de deal şi de munte;

c) întregului spaţiu productiv cinegetic, de pe ţărmul mării până în golul de

munte.

358. Iepuroaicele de câmp fată:

a) o dată pe an;

b) de 2-3 ori pe an;

c) de 4-5 ori pe an.

359. Iepuroaica de câmp fată odată:

a) 2-4 pui;

b) 5-7 pui;

c) 8-10 pui.

360. Iepurele de câmp este mamifer cu activitate preponderent:

a) diurnă;

b) nocturnă;

c) aurorală şi crepusculară.

361. Duşmanii actuali cei mai de temut ai iepurelui de câmp sunt:

a) lupul, nevăstuica şi vulturii;

b) vulpea, câinele hoinar, uliu porumbar;

c) mistreţul, viezurele şi huhuruzul.


57

362. Raza de activitate a iepurelui de câmp este de:

a) 1-2 km;

b) 3-4 km;

c) 5-10 km.

363. Iepurele de câmp poate produce prejudicii mari prin:

a) roaderea cojii pomilor fructiferi;

b) roaderea puieţilor forestieri;

c) roaderea pepenilor, morcovilor şi verzelor.

364. Iepurele de câmp se poate vâna:

a) la pândă şi la goană;

b) la sărite şi la goană;

c) sărite şi la pândă.

365. Perioada de vânare a iepurelui este:

a) 1 octombrie – 31 ianuarie;

b) 1 noiembrie – 31 decembrie;

c) 1 noiembrie – 31 ianuarie.

366. Alicele cele mai potrivite pentru vânat la iepuri de câmp sunt de:

a) 2,5 – 3,0 mm;

b) 3,5 – 4,0 mm;

c) 4,5 – 5,0 mm.

Iepurele de vizuină

367. Iepurele de vizuină este:

a) mai mare decât iepurele de câmp;

b) similar cu iepurele de câmp;

c) mai mic decât iepurele de câmp.

368. Iepurele de vizuină se deosebeşte de cel de câmp prin:

a) coloritul mai roşcat;

b) talia mai redusă;

c) picioarele şi urechile mai lungi.

369. Iepurele de vizuină este autohton?

a) nu;

b) da;

c) da, limitat la câteva judeţe din ţară.


58

370. Iepurele de vizuină trăieşte:

a) singuratic;

b) în familie;

c) în colonie.

371. Sunetele cele mai frecvente scoase de iepurii de vizuină sunt:

a) un mormăit discret, prin care ţine legătura cu semenii;

b) un şuierat discret, urmat de baterea pământului cu picioarele din spate

pentru avertizarea semenilor asupra unui potenţial pericol;

c) vaiete şi mormăituri, mai frecvente.

372. Au dat rezultate colonizările efectuate în România cu iepurii de vizuină?

a) da, spectaculoase local;

b) da, satisfăcătoare;

c) nu au fost deloc încurajatoare.

373. Iepurele de vizuină preferă:

a) nisipurile curate, în care-şi poate săpa uşor vizuinile;

b) terenurile nisipoase, în care-şi poate săpa vizuinile;

c) orice fel de terenuri situate în apropierea resurselor de hrană şi apă.

374. Raza de activitate a iepurelui de vizuină este considerată:

a) sub 1 km;

b) 3-4 km;

c) 5-10 km.

375. Puii de iepure de vizuină se nasc:

a) orbi şi golaşi;

b) orbi, dar cu blăniţă;

c) cu ochii deschişi şi cu blăniţă.

376. Iepurii de vizuină pot avea:

a) 1-2 fătări/an;

b) 2-4 fătări/an;

c) 4-5 fătări/an.

377. Iepuroaicele de vizuină pot naşte o dată:

a) 1-3 pui;

b) 3-4 pui;

c) 4-8 pui.

378. Perioada legală de vânătoare la iepurii de vizuină este:

a) 1 octombrie – 31 ianuarie;

b) 1 noiembrie – 31 ianuarie;

c) 1 noiembrie – 15 februarie.


59

379. Sunt consideraţi stricători iepurii de vizuină?

a) sunt consideraţi una dintre cele mai stricătoare specii de interes vânătoresc;

b) în România nu s-au dovedit deloc păgubitori, datorită arealelor reduse ale

populaţiilor întemeiate;

c) sunt consideraţi mai păgubitori decât iepurii de câmp.

380. Limitarea extinderii iepurelui de vizuină în România se datorează:

a) suprafeţelor reduse cu teren adecvat săpării vizuinilor;

b) hranei deficitare pe timp de iarnă;

c) presiunii exercitate de prădătorii naturali asupra speciei.

Marmota

381. Marmota trăieşte în România:

a) în zona de stepă;

b) în zona de munte;

c) în zona alpină.

382. Marmota este:

a) plantivoră;

b) omnivoră;

c) carnivoră.

383. Sunetul cel mai frecvent scos de marmotă este:

a) un şuierat puternic de alarmă;

b) un lătrat specific în caz de pericol;

c) un şuierat discret prin care se ţine legătura cu membrii coloniei.

384. Cel mai dezvoltat simţ al marmotei este considerat:

a) văzul;

b) mirosul;

c) auzul.

385. Marmota trăieşte:

a) singuratică;

b) în perechi;

c) în colonii.

386. În perioada de iarnă, marmota:

a) hibernează;

b) este activă, pe seama proviziilor din vizuină;

c) este activă şi se hrăneşte în zilele însorite, când iese afară pentru micţiune.


60

387. Perioada legală de vânare a marmotei este:

a) 15 septembrie – 31 octombrie;

b) 15 septembrie – 31 martie;

c) 1 noiembrie – 31 ianuarie.

Bizamul

388. Bizamul se întâlneşte mai frecvent la noi, în:

a) apele reci şi curate de munte;

b) lacurile alpine;

c) apele curgătoare şi stătătoare din zona colinară şi de şes.

389. Bizamul trăieşte:

a) singuratic;

b) în colonii;

c) în familii.

390. Bizamul este specie preponderent:

a) plantivoră;

b) omnivoră;

c) carnivoră.

391. Bizamul este specie:

a) rozătoare;

b) rumegătoare;

c) carnivoră.

392. Bizamul este specie:

a) autohtonă;

b) originară din Palearticul Occidental;

c) originară din America.

393. Duşmanii cei mai de temut ai bizamului sunt:

a) câinele, vidra, dihorul şi enotul; b) şacalul, vulpea, jderul şi viezurele;

c) şoimii, ciufii şi acvilele.

394. Hrana bizamului constă în:

a) exclusiv ierburi şi alte plante verzi;

b) plante acvatice, ierburi de pe malurile apei, lujeri, coajă de arbuşti şi

ocazional larve, scoici etc.

c) peşte, scoici şi alte vieţuitoare acvatice.


61

395. Bizamul se vânează legal cu:

a) armele de vânătoare;

b) capcane cu pedală;

c) câinele special dresat.

396. Alicele cele mai indicate pentru vânarea bizamului sunt de:

a) 2,5 mm;

b) 3,0 mm;

c) 3,5 mm.

397. Cele mai importante pagube produse de bizam pot fi:

a) prejudicierea culturilor din apropierea apelor;

b) roaderea scoarţei arborilor din apropierea apelor;

c) perforarea corpului digurilor din amenajările piscicole.

398. Perioada legală de vânare a bizamului este:

a) 15 septembrie – 31 martie;


c) 15 septembrie – 15 aprilie.

Vulpea

399. Dimorfismul sexual la vulpe:

a) nu este evident;

b) este evident;

c) este foarte uşor vizibil.

400. Longevitatea la vulpe este apreciată la:

a) 8-10 ani;

b) 12-14 ani;

c) 15-20 ani.

401. Urma-tipar a vulpii se deosebeşte cel mai uşor de urma de câine de talie

mică prin:

a) forma mai alungită;

b) degetele mai răsfirate şi unghiile din mijloc mai îndepărtat imprimate;

c) forma perniţelor şi călcâiului.


62

402. Urma-pârtie a vulpii este dispusă:

a) rectiliniu;

b) uşor în zig-zag;

c) evident în zig-zag.

403. Vulpea marchează teritoriul prin:

a) depozite de fecale;

b) urinare şi depunerea fecalelor pe ridicături şi alte locuri vizibile;

c) toalete săpate pentru depunerea fecalelor.

404. Hrana de bază a vulpii o constituie:

a) iepurii;

b) fazanii şi potârnichile;

c) şoarecii şi rozătoarele mici.

405. Vulpea trăieşte, în cea mai mare perioadă a anului, în:

a) haită;

b) cuplu familial;

c) solitar.

406. Vulpea naşte o singură dată pe an, câte:

a) 2-3 pui;

b) 4-7 pui;

c) 8-10 pui.

407. În caz de moarte a vulpii-mamă, vulpoiul preia sarcina creşterii puilor?

a) nu;

b) da, după ce puii depăşesc 30-40 zile;

c) numai în mod excepţional.

408. Când latră mai frecvent vulpea?

a) în perioada de împerechere şi când puii sunt în pericol;

b) la vârste mici;

c) în tot timpul iernii.

409. Vulpea poate împărţi vizuina cu exemplare din alte specii de interes

vânătoresc?

a) nu;

b) da, cu viezurele şi pisica sălbatică;

c) da, cu vidra.

410. Vulpea are activitate preponderent:

a) nocturnă;

b) aurorală şi crepusculară;

c) diurnă.


63

411. Vulpea se împuşcă cu alice de:

a) 3,0 mm;

b) 3,5 – 4,0 mm;

c) 5,0 – 6,0 mm.

Şacalul

412. Şacalul este specie autohtonă?

a) da;

b) da, endemică în Dobrogea;

c) nu.

413. Greutatea obişnuită a şacalului este de:

a) 10 – 15 kg;

b) 15 – 20 kg;

c) 20 – 30 kg.

414. Şacalul seamănă, ca aspect general şi culoare, cel mai mult cu:

a) vulpea;

b) lupul;

c) câinele enot.

415. Sunetele cele mai frecvente scoase de şacal sunt:

a) lătrăturile specifice, mai frecvente în perioada împerecherii;

b) urlete prelungi, amestecate cu schelălăituri şi vaitete;

c) urlete prelungi, singuratice.

416. Este arealul şacalului în expansiune?

a) da;

b) nu;

c) se menţine într-un areal relativ redus, cu limite stabilizate.

417. Este şacalul un animal sociabil?

a) da;

b) da, doar iarna;

c) nu.

418. Haita de şacali este condusă de:

a) masculul cel mai puternic;

b) femela cea mai bătrână;

c) perechea conducătoare.


64

419. Împerecherea şacalului are loc în lunile:

a) septembrie – octombrie;

b) decembrie – ianuarie;

c) februarie – martie.

420. Durata gestaţiei la şacal este de aproximativ:

a) două luni;

b) patru luni;

c) nouă luni.

421. Şacalul este considerat periculos pentru:

a) efectivele de cerbi comuni şi cerbi lopătari;

b) mistreţi;

c) căpriori şi mufloni.

422. Perioada legală de vânare a şacalului este:


b) 1 august – 31 martie;

c) 15 mai – 31 martie.

Câinele enot

423. Câinele enot se mai numeşte:

a) câine jder;

b) jder;

c) bursuc.

424. Câinele enot este specie autohtonă:

a) da;

b) da, doar în Delta Dunării

c) nu.

425. Câinele enot preferă biotopul:

a) bălţilor;

b) pădurilor restrânse, înconjurate de terenuri agricole;

c) stepei.

426. Câinele enot trăieşte:

a) în haită;

b) în cuplu familiar;

c) solitar.


65

427. Greutatea câinelui enot este de:

a) 1,5 – 2 kg;

b) 5 – 8 kg;

c) 10 – 15 kg.

428. Perioada de gestaţie la câinele enot este de :

a) două luni;

b) patru luni;

c) nouă luni.

429. Perioada legală de vânare a câinelui enot este:

a) 1 august – 31 martie;


c) 15 septembrie – 31 martie.

Viezurele

430. Viezurele mai este cunoscut sub denumirea de:

a) câine – jder;

b) bursuc cu barbă;

c) bursuc.

431. Se poate aprecia vârsta viezurelui împuşcat?

a) da, după culoarea care se deschide cu vârsta;

b) da, după tocirea dentiţiei;

c) foarte dificil, după mărime şi evoluţia culorii.

432. Urmele de viezure se aseamănă ca formă cu urmele de:

a) urs;

b) lup;

c) râs.

433. Viezurele este întâlnit:

a) din Lunca Dunării până în zona de munte;

b) în zonele de câmpie şi de deal;

c) în zonele de deal şi munte.

434. Viezurele este un animal:

a) carnivor;

b) omnivor;

c) plantivor.


66

435. Viezurele strânge provizii pentru perioada de iarnă?

a) da;

b) nu;

c) numai sorturi uscate, care nu se alterează în vizuină.

436. Viezurele petrece iarna:

a) hibernând câteva luni;

b) dormitând câteva luni;

c) activând pe seama proviziilor strânse în vizuină..

437. Viezuroaica fată, de regulă, în luna:

a) februarie;

b) martie;

c) aprilie.

438. Viezurele se împuşcă cel mai uşor la:

a) goană;

b) dibuit;

c) pândă la vizuină.

439. Trofeu convenţional la viezure este:

a) blana

b) craniul;

c) pămătuful de păr confecţionat din părul din coamă.

440. Marcaţi viezurele din imaginile ce urmează:

441. Recunoaşteţi urmele-tipar de viezure din imaginile alăturate:

a) b) c)

a) b) c)


67

Jderii

442. Jderul de piatră se mai numeşte:

a) câine-jder;

b) jder de scorbură;

c) beică.

443. Jderul de copac se mai numeşte:

a) câine-jder;

b) jder de scorbură;

c) beică.

444. Deosebirea între jderul de copac şi cel de piatră se face cel mai uşor după:

a) culoare şi formă;

b) forma şi culoarea petei de pe piept;

c) siluetă şi greutate.

445. Deosebiri sigure între jderul de piatră şi cel de copac se pot face uşor după:

a) forma capului;

b) forma celui de-al treilea molar;

c) forma urechilor şi a cozii.

446. Jderul de piatră se întâlneşte:

a) numai în zona de munte, până la limita superioară a vegetaţiei forestiere;

b) în zona de dealuri înalte şi de munte;

c) din zona de munte până la câmpie şi în Lunca Dunării.

447. Jderii au activitate:

a) nocturnă;


c) diurnă.

448. Perioada de împerechere are loc în lunile:

a) iulie-august;

b) septembrie-octombrie;

c) februarie

449. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc au o perioadă latentă

de dezvoltare a embrionului?

a) căpriorul;

b) jderii;

c) viezurele.


68

450. Marcaţi imaginea jderului de copac din imaginea ce urmează:

451. Marcaţi imaginea jderului de piatră din imaginile ce urmează:

452. Marcaţi urmele pârtie ale jderului de copac din imaginile de mai jos:

453. Marcaţi urma tipar a jderului de piatră din imaginile de mai jos:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


69

454. Cum se vânează în mod clasic jderii?

a) la goană;

b) căutându-i după urmele lăsate pe zăpada proaspătă;

c) la întâmplare.

Dihorul

455. În România sunt întâlnite:

a) o specie de dihor;

b) două specii de dihor;

c) trei specii de dihor.

456. De unde-i vine denumirea de dihor puturos?

a) de la firea leneşă;

b) de la mirosul generat de murdăria din vizuină;

c) de la mirosul determinat de secreţia glandei perianale.

457. Dihorul prezintă, pe culoarea generală de brun-închis cu puf gălbui sau

alburiu dedesubt, următoarele pete:

a) o pată albă pe piept, care coboară pe picioarele din faţă;

b) o pată gălbuie, ovală, pe piept;

c) pete alburii în jurul buzelor, pe obraji sub ochi şi la vârful urechilor.

458. Dihorul prezintă diformism sexual:

a) între sexe nu există nici o deosebire;

b) masculul este vizibil mai mare decât femela;

c) masculul prezintă culoare mai închisă şi subpăr mai gălbui comparativ cu femela.

459. Dihorul are talpa piciorului:

a) acoperită cu păr scurt şi aspru;

b) lipsită de păr;

c) cu 4 degete şi călcâi, lipsite de păr.

460. Habitatul preferat al dihorului îl constituie:

a) pădurile întinse şi umbrite;

b) luncile, mlaştinile, pădurile mici cu sol nisipos, carierele şi casele părăsite

etc.;

c) Delta şi Lunca Dunării.


70

461. Hrana dihorului se compune, în principal, din:

a) şoareci, şobolani, insecte, broaşte, peşti, ouă şi pui de pasăre;

b) iepuri, iezi de căprior, pui de cocoş de munte etc.;

c) fructe, miere de albine, ierburi fragede etc.

462. Durata gestaţiei la dihor este de:

a) 4 luni;

b) 62 de zile;

c) 40-43 de zile.

463. Perioada de vânare a dihorului este:



c) 15 septembrie – 15 aprilie.

Hermelina

464. Hermelina se mai numeşte:

a) nevăstuică;

b) vizon;

c) helgă.

465. Culoarea hermelinei este:

a) roşcată-cafenie, cu pieptul şi abdomenul albe, iarna;

b) albă cu vârful cozii negru, iarna;

c) albă cu vârful cozii negru, tot timpul anului.

466. Nevăstuica se mai numeşte:

a) helgă;

b) nevăstuică mică;

c) hermelină.

467. Hermelina se deosebeşte de nevăstuică, mai evident vara, prin:

a) coloraţia roşcată-cafenie;

b) pata alburie de pe abdomen;

c) coloraţia neagră a vârfului cozii.

468. Hermelina şi nevăstuica se pot vâna cu alice de:

a) 2,0 – 2,5 mm;

b) 3,0 – 3,5 mm;

c) 4,0 – 4,5 mm.


71

a) b) c)

469. Marcaţi vidra din imaginile de mai jos:

470. Marcaţi nevăstuica din imaginile de mai jos:

471. Recunoaşteţi cerbul Sika din imaginile de mai jos:

472. Recunoaşteţi cerbul de Virginia din imaginile de mai jos:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


72

473. Recunoaşteţi cerbul Axis din imaginile de mai jos:

474. Recunoaşteţi capra de stâncă din imaginile de mai jos:

475. Recunoaşteţi capra de Spania din imaginile de mai jos:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


73

a) b) c)

a) b) c)

476. Recunoaşteţi ratonul din imaginile de mai jos:

477. Recunoaşteţi glutonul din imaginile de mai jos:

478. Recunoaşteţi cornul de cerb sika din imaginile de mai jos:

a) b) c)


74

479. Recunoaşteţi cornul de cerb de Virginia din imaginile de mai jos:

480. Recunoaşteţi cornul de cerb Axis din imaginile de mai jos:

481. Cerbul sika se mai numeşte:

a) cerb cu coadă albă;

b) cerb oriental japonez;

c) cerb Axis.

482. Cerbul de Virginia se mai numeşte:

a) cerb cu coadă albă;

b) cerb oriental japonez;

c) cerb Axis.

a) b) c)

a) b) c)


75

483. Cerbul sika s-a aclimatizat satisfăcător în:

a) Bulgaria, Serbia şi Ungaria;

b) Finlanda;

c) Anglia, Cehoslovacia, Spania, Danemarca, Germania.

484. Cerbul de Virginia s-a aclimatizat satisfăcător în:

a) Finlanda şi Cehoslovacia;

b) Bulgaria şi Serbia;

c) Polonia şi Lituania.

485. Cerbul Axis a fost populat în Europa, în:

a) Cehoslovacia;

b) Germania;

c) Jugoslavia.

486. Capra de stâncă se mai numeşte:

a) capra ibex;

b) capră de Spania;

c) capră iberică.

487. Duşmanul natural cel mai de temut al cerbului sika, care face improbabilă

popularea, este:

a) ursul;

b) râsul;

c) lupul.

488. Greutatea medie a unui taur de cerb sika este de:

a) 55 kg;

b) 80 kg;

c) 100 kg.

489. Cerbul de Virginia seamănă ca formă şi se apropie ca mărime de:

a) cerbul comun;

b) cerbul lopătar;

c) căprior.

490. Câte varietăţi de cerb de Virginia se întâlnesc în Europa?

a) una;

b) două;

c) trei.

491. Cerbul de Virginia este original din:

a) America de Nord;

b) America de Sud;

c) Asia.


76

492. Cerbul Axis este original din:

a) America de Nord;

b) America de Sud;

c) Asia.

493. Capra de stâncă a supravieţuit de secole în:

a) Munţii Alpi;

b) Munţii Pirinei;

c) Munţii Rodopi.

494. Capra de Spania este considerată specie endemică în:

a) Munţi Alpi;

b) Munţii din Peninsula Iberică;

c) Munţii Rodopi.

495. Ursul spălător este original din:

a) America;

b) Asia;

c) Europa.

496. Ursul spălător a fost aclimatizat pentru prima dată în Europa, în:

a) Cehoslovacia;

b) Germania;

c) Norvegia, Finlanda, Suedia şi nordul Rusiei.

497. Ratonul este o specie:

a) tipic omnivoră;

b) omnivoră, care înclină mai mult spre hrana de natură animală;

c) tipic carnivoră.

498. Glutonul este o specie:

a) tipic omnivoră;

b) omnivoră, care înclină mai mult spre hrana de natură animală;

c) tipic carnivoră.

499. Glutonul este un mustiled de:

a) 5-10 kg;

b) 10-15;

c) 15-45 kg.

500. Glutonul se întâlneşte în:

a) Norvegia, Suedia, Finlanda şi nordul Rusiei;

b) Germania şi Cehia;

c) Turcia, Grecia şi Cipru.


77

Capitolul V

MAMIFERE LA CARE VÂNĂTOAREA

ESTE INTERZISĂ

Elanul

501. Elanul face parte din familia:

a) Bovidae;

b) Cervidae;

c) Suidae.

502. Elanul european prezintă:

a) exclusiv coarne lăţite;

b) atât coarne lăţite, cât şi prăjini cu vârfuri;

c) exclusiv coarne sub formă de prăjini cu ramuri.

503. Elanul european mascul cântăreşte la maturitate:

a) 250-320 kg;

b) 320-450 kg;

c) 450-600 kg.

504. Elanul european consumă în mod obişnuit:

a) lujeri, muguri şi vegetaţie erbacee submersă şi de uscat;

b) ierburi sălbatice verzi şi uscate;

c) exclusiv vegetaţie submersă.

505. Elanul european este localizat în păduri întinse de foioase sau în amestec cu

răşinoase din zona:

a) nord europeană;

b) central europeană;

c) sud-est europeană.

506. Elanul european poate produce pagube importante în:

a) culturile agricole;

b) culturile silvice şi regenerările naturale;

c) bazinele acvatice.


78

Zimbrul

507. Zimbrul din România vieţuieşte:

a) exclusiv în ţarcuri închise;

b) în ţarcuri închise şi în rezervaţii naturale deschise;

c) în ţarcuri şi parcuri naţionale.

508. Zimbrul prezintă barbă?

a) da, exclusiv sub maxilar;

b) da, sub maxilarul inferior şi sub gât;

c) nu.

509. Zimbrul mascul cântăreşte la maturitate:

a) 400-500 kg;

b) 500-900 kg;

c) peste 900 kg.

510. Cel mai slab simţ al zimbrului este:

a) văzul;

b) auzul;

c) mirosul.

Nutria

511. Nutria este originală din:

a) America de nord;

b) America de sud;

c) Asia.

512. Nutria se întâlneşte în mediul sălbatic din România?

a) nu, vieţuieşte exclusiv în crescătorii;

b) da, cel puţin într-o zonă acvatică restrânsă;

c) da, în Delta Dunării şi în mai multe ape colinare şi de şes.

513. Culoarea nutriei sălbatice este:

a) brună sau brună deschis;

b) neagră;

c) albă.


79

514. Nutria posedă membrane interdigitale:

a) la toate picioarele;

b) numai la picioarele anterioare;

c) numai la picioarele posterioare.

515. Care este factorul limitativ care împiedică răspândirea nutriei în România?

a) umiditatea;

b) frigul;

c) căldura.

Brebul

516. Brebul se mai numeşte:

a) vizon;

b) castor european;

c) castor canadian.

517. Brebul a dispărut din fauna României:

a) înainte de 1900;

b) în timpul celui de-al doilea război mondial;

c) după 1989.

518. Coada brebului este:

a) lungă, groasă la bază şi lipsită de păr;

b) lungă, acoperită cu solzi şi turtită lateral;

c) relativ lungă, turtită dorso-ventral şi lipsită de păr.

519. Brebul are picioarele:

a) plantigrade, cu 5 degete şi pieliţă interdigitală la cele posterioare;

b) plantigrade cu 4 degete şi pieliţă interdigitală;

c) digitigrade, cu 5 degete şi pieliţă interdigitală la cele posterioare.

520. Brebul preferă:

a) apele liniştite şi adânci, cu malurile împădurite;

b) biotopul bălţilor înconjurate de stufuri întinse;

c) biotopul pădurilor umede de luncă.

521. Brebul trăieşte, în mod obişnuit, în:

a) colonii;

b) cupluri familiale;

c) solitar, exceptând femela cu pui.


80

522. Brebul se hrăneşte cu:

a) ierburi submerse şi terestre, arbuşti şi arbori de esenţă moale;

b) vegetaţie submersă şi terestră, peşte, scoici etc.;

c) exclusiv cu peşte şi alte vieţuitoare acvatice.

523. Brebul are într-un an:

a) o generaţie de 2-4 pui;

b) două-trei generaţii de 4-6 pui;

c) patru-cinci generaţii de 4-6 pui.

524. Brebul existent acum în România provine din:

a) câteva exemplare care au supravieţuit distrugerii habitatelor prin poluare;

b) câteva exemplare autohtone şi câteva exemplare importate după 1990;

c) exclusiv din exemplare importate şi colonizate, după 1990.

Hârciogul

525. Hârciogul are o greutate de:

a) 150-350 gr;

b) 500-1000 gr;

c) peste 1000 gr.

526. Hârciogul trăieşte, de regulă, în:

a) câmpul cultivat agricol;

b) tufişuri şi crânguri;

c) zăvoaie, stufărişuri şi plauri.

527. Hârciogul este specie tipic:

a) plantivoră;

b) omnivoră;

c) carnivoră.

528. Hârciogul se adăposteşte în:

a) platforme plutitoare amenajate pe apă;

b) vizuini săpate aproximativ orizontal în diguri şi maluri;

c) vizuini verticale săpate în câmp deschis.

529. Hârciogul are într-un an:

a) o generaţie de 2-4 pui;

b) 2-3 generaţii de 4-10 pui;

c) 5-6 generaţii de 2-4 pui.


81

530. Marcaţi castorul din imaginea alăturată:

531. Marcaţi nutria din imaginea alăturată:

532. Marcaţi hârciogul din imaginea alăturată:

Ursul

533. Masculii capitali de urs brun din România pot depăşi, în mod cu totul

excepţional, greutatea de:

a) 200 kg;

b) 300 kg;

c) 400 kg.

534. Variabilitatea mare a greutăţii, formei şi culorii urşilor se datorează:

a) existenţei mai multor subspecii de urs brun;

b) existenţei mai multor ecotipuri de urşi bruni;

c) existenţei mai multor varietăţi morfologice în cadrul speciei.

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


82

535. Longevitatea urşilor se apreciază la:

a) 15-20 ani;

b) 20-30 ani;

c) 30-50 ani.

536. Ursul face deplasări periodice (sezoniere), care în mod excepţional pot

ajunge la:

a) 40 km faţă de locul de baştină;

b) 60 km faţă de locul de baştină;

c) 100 km faţă de locul de baştină.

537. Ursul trece peste perioada de iarnă prin:

a) hibernare;

b) somnolenţă profundă;

c) hrănire pe seama depozitelor strânse în vizuini sau bârloguri.

538. Ursul trăieşte:

a) solitar;

b) în cuplu familial;

c) în harem.

539. Împerecherea la urs are loc în:

a) februarie-martie;

b) aprilie-iunie;

c) iulie-august.

540. Ursoaica fată, de regulă, în lunile:

a) ianuarie-februarie;

b) martie-aprilie;

c) mai-iunie.

541. Ursoaica fată, de regulă:

a) în fiecare an;

b) din doi în doi ani;

c) din trei în trei ani.

542. Pui de urs cântăresc la naştere:

a) 400-500 gr.;

b) 1-2 kg;

c) cca 3-3,5 kg.

543. Ursul se poate vâna, când se aprobă derogare:

a) la nadă, din observatoare închise;

b) la pândă în locuri fără nadă, la dibuit şi la goană;

c) exclusiv la pândă, la cadavrul animalelor omorâte de urs.


83

544. Este admisă vânarea urşilor la nadă?

a) da, deoarece se poate face mai uşor selecţie:

b) da, dar numai dacă nada este de natură vegetală;

c) nu.

545. Care din următoarele calibre de arme este mai indicat pentru vânarea

ursului?

a) 6,5 x 57;

b) 243;

c) 9,3 x 74.

546. România deţine recordul mondial la:

a) blană de urs;

b) craniu de urs;

c) blană şi craniu de urs.

Lupul

547. Lupul poate depăşi rar, în România, greutatea corporală de:

a) 40 kg;

b) 60 kg;

c) 80 kg.

548. Longevitatea lupului se apreciază la:

a) 15 ani;

b) 20 ani;

c) 25 ani.

549. Urma-tipar a lupului se deosebeşte uşor de cea de câine de talie mare, prin:

a) mărime;

b) forma eliptică mai alungită;

c) imprimarea mai depărtată a unghiilor de la degetele mediane.

550. Urma-pârtie a lupului se deosebeşte de cea a unui câine de talie mare, prin:

a) dispunerea rectilinie a urmelor;

b) dispunerea în zig-zag a urmelor;

c) pasul evident mai mare.

551. Lupul marchează teritoriul ocupat?

a) nu;

b) da;

c) da, dar numai masculul.


84

552. Hăiticul de lupi este condus de:

a) masculul dominant;

b) femela cea mai în vârstă;

c) perechea conducătoare.

553. Lupul vieţuieşte în România:

a) exclusiv în pădurile întinse şi liniştite din zona de munte;

b) în pădurile întinse şi liniştite din zona de munte şi în zonele împădurite din zona

de deal;

c) în pădurile de munte şi de dealuri înalte, în sudul Dobrogei şi accidental în

anumite zone de coline şi de câmpie.

554. Lupul face deplasări zilnice, când nu găseşte hrană, de până la:

a) 20 km;

b) 30 km;

c) 40 km.

555. Lupii marchează teritoriul ocupat prin:

a) mărci olfactive lăsate prin frecarea corpului de arbori şi alte corpuri dure;

b) excremente, urină, râcâituri şi urlete;

c) marcarea arborilor de limită prin mărci vizuale şi olfactive.

556. Lupul trăieşte:

a) singuratic;

b) în grup familial;

c) în haite, compuse din masculi şi femele neînrudite.

557. Împerecherea la lupi are loc, de regulă, în luna:

a) decembrie;

b) ianuarie;

c) februarie.

558. Gestaţia la lupi durează:

a) 9 săptămâni;

b) 36 săptămâni;

c) 8-9 luni.

559. Lupul mascul ajută femela la hrănirea puilor mici?

a) nu, niciodată;

b) da, când puii au depăşit vârsta de 30-40 zile;

c) numai în mod excepţional.


85

560. Se vânează lupul în România?

a) nu, fiindcă este specie stric protejată prin convenţii internaţionale la care ţara

noastră a aderat;

b) da, fără restricţii, deoarece efectivele reale au depăşit cu mult optimul stabilit;

c) da, în mod excepţional, cu derogare acordată potrivit legii.

561. Lupii atacă omul?

a) în nicio situaţie;

b) doar iarna când sunt reuniţi în haite numeroase şi flămânde;

c) doar în cazuri de excepţie, unele exemplare rănite, imobilizate în capcane ori

altfel strâmtorate încât să nu poată evita confruntarea cu omul.

Râsul

562. Râsul din România are o greutate de:

a) până la 15 kg;

b) 15-40 kg;

c) peste 45 kg.

563. Care dintre simţurile râsului are acuitatea cea mai ridicată?

a) văzul;

b) auzul;

c) mirosul.

564. Urma-pârtie a râsului se deosebeşte de cea a lupului, când este imprimată

neclar în zăpada pufoasă, prin:

a) dispunerea rectilinie a urmelor tipar;

b) dispunerea în uşor zig-zag a acestora şi imprimarea călcâiului;

c) forma mai alungită a urmei.

565. Biotopul preferat a râsului îl constituie:

a) golul alpin;

b) pădurile întinse şi liniştite de munte;

c) pădurile de deal.

566. Râsul este o specie considerată:

a) tipic carnivoră;

b) facultativ carnivoră;

c) omnivoră.


86

567. Râsul îngroapă cadavrele animalelor omorâte?

a) nu;

b) da, dar superficial şi nu în toate cazurile;

c) da, în toate cazurile.

568. Modul de atac al râsului este:

a) prin săritură în spate, exclusiv din arbori, de pe stânci sau de pe alte locuri înalte;

b) prin sărituri în spate, de pe sol, după apropiere furişată şi atac scurt şi rapid

în salturi;

c) prin agăţare de gât şi secţionarea jugularei.

569. Râşii trăiesc:

a) în haită;


c) solitar, exceptând femela cu pui sub un an.

570. Împerecherea la râşi are loc în lunile:

a) decembrie-ianuarie;

b) februarie-martie;

c) iulie-august.

571. Femela de râs fată, de regulă:

a) un singur pui;

b) 2-3 pui;

c) 5-6 pui.

572. Când se aprobă vânarea râsului, este recomandat să se folosească alice de:

a) 4,5 mm;

b) 6,0 mm;

c) 7,0 mm.

573. Activitatea râsului este preponderent:

a) diurnă;


c) nocturnă.

574. Râsul prezintă gheare:

a) retractile;

b) neretractile;

c) permanent retrase în perniţe.


87

Pisica sălbatică

575. Pisica sălbatică este întâlnită în România:

a) din Delta Dunării până în golul de munte;

b) din Lunca Dunării până în zona de coline şi dealuri joase;

c) din Lunca Dunării până în zona de dealuri înalte;

576. Pisica sălbatică trăieşte:

a) în familii reunite;


c) solitar, exceptând femela cu pui mici.

577. Pisica sălbatică mănâncă:

a) exclusiv hrană de natură animală, fiind un carnivor tipic;

b) preponderent hrană de natură animală, dar şi fructe de pădure şi ierburi fragede;

c) hrană de natură animală, anumite specii de ierburi fragede, fructe şi seminţe etc.

578. Împerecherea pisicii sălbatice are loc:

a) în august – septembrie;

b) în decembrie – ianuarie;

c) în februarie – martie.

579. Motanul sălbatic participă la creşterea puilor?

a) nu;

b) da, când puii au depăşit 30-40 zile;

c) da, în situaţia în care pisica mamă dispare.

580. Pisica sălbatică se vânează în România?

a) tot timpul anului;

b) numai în condiţiile stabilite, prin derogare, potrivit legii;

c) exclusiv în perioada 15 septembrie – 31 martie.

581. Blănurile şi craniile de pisică sălbatică constituie trofee convenţionale?

a) da;

b) numai blănurile;

c) numai craniile.


88

582. Care urmă, din imaginile de mai jos, este caracteristică pisicii sălbatice?

583. Pisica sălbatică se deosebeşte de cea domestică prin pata neagră situată pe

partea din spate a piciorului posterior care:

a) este situată imediat deasupra călcâiului;

b) este extinsă de la călcâi până la cot;

c) depăşeşte cotul piciorului.

584. Care imagine, din cele mai jos prezentate, este caracteristică pisicii

sălbatice?

Vidra

585. Vidra mai are denumirea de:

a) helgă;

b) lutră;

c) vizon.

a) b) c)

a) b) c)


89

586. Vidra prezintă coadă:

a) turtită dorso-ventral şi fără păr;

b) lungă, groasă la bază şi nudă;

c) lungă, groasă la bază şi cu păr scurt şi des.

587. Picioarele de vidră prezintă:

a) 4 degete şi membrană interdigitală;

b) 5 degete şi membrană interdigitală;

c) 5 degete şi lobi interdigitali.

588. Vidra comunică cu semenii săi, prin:

a) lătrat caracteristic;

b) mieunat caracteristic;

c) şuierat specific.

589. Vidra este întâlnită:

a) exclusiv în Lunca şi Delta Dunării;

b) din zona de munte până în Delta Dunării;

c) exclusiv în apele curate de munte.

590. Hrana vidrei se compune din:

a) exclusiv peşte;

b) peşte, ouă, raci, broaşte, bizami, pui de păsări şi păsări sălbatice;

c) peşte, ouă, pui de păsări, raci, plante acvatice, ierburi şi fructe de pe malul apei.

591. Vidra are activitate:

a) exclusiv nocturnă;

b) nocturnă şi aurorală;

c) diurnă.

592. Perioada de împerechere a vidrei este:

a) iulie-august;

b) ianuarie-februarie;

c) nu este bine determinată.

593. Vidra naşte:

a) 1-2 pui;

b) 2-4 pui;

c) 5-8 pui.

594. Vidra se poate vâna, în condiţiile derogării, prin metoda:

a) la pândă;

b) la goană;

c) la dibuit.


90

595. Marcaţi urma-tipar de vidră din imaginile de mai jos:

Nurca

596. Nurca europeană se mai numeşte:

a) vizon;

b) noriţă;

c) helgă.

597. Nurca europeană se aseamănă, ca formă şi culoare, cu:

a) vidra;

b) jderul;

c) dihorul.

598. Picioarele de nurcă europeană prezintă:

a) membrana interdigitală dezvoltată;

b) membrana digitală doar schiţată;

c) nu prezintă membrană interdigitală.

599. Nurca europeană este întâlnită în România:

a) exclusiv în Delta şi Lunca Dunării;

b) din zona de munte până în Delta Dunării;

c) exclusiv în apele curate de munte.

600. Nurcile de culoare neagră sau albă întâlnite în România sunt:

a) nurci europene;

b) cazuri de albinism şi, respectiv, melanism ale nurcii europene;

c) exemplare de vizon scăpate sau provenite din exemplare scăpate din

crescătorii.

a) b) c)


91

Capitolul VI

PĂSĂRI ADMISE LA VÂNĂTOARE ÎN ROMÂNIA

601. Care este cea mai mare gâscă sălbatică întâlnită în România?

a) gâsca de vară;

b) gâsca de semănătură;

c) gârliţa mare.

602. Recunoaşteţi gârliţa mare din imaginile de mai jos:

603. Gâsca de vară are o greutate de:

a) 1,5 – 2 kg;

b) 2 – 2,5 kg;

c) 2,5 – 4 kg.

604. Care dintre gâştele care se vânează în România au ciocul de culoare roz-

portocaliu şi picioarele de culoarea cărnii crude (roz-roşiatice):

a) gâsca mare;

b) gâsca de semănătură;

c) gârliţa mare.

605. În ce perioadă zboară greoi sau este incapabilă de zbor gâsca mare?

a) iarna, când este polei;

b) vara, în perioada clocitului;

c) vara, în prima perioadă a creşterii bobocilor.

606. Dimorfismul sexual al gâştei mari este evident?

a) da;

b) nu;

c) da, dar numai la exemplarele mature.

a) b) c)


92

607. Gâsca mare cuibăreşte în România?

a) da, numai în Delta Dunării şi în câteva bălţi din sudul ţării;

b) da, frecvent în Delta Dunării şi izolat pe tot cuprinsul ţării;

c) în mod obişnuit nu, fiind oaspete de iarnă.

608. Stolurile de gâşte sunt conduse de:

a) gâştele cele mai bătrâne, prin rotaţie;

b) gâscanii bătrâni, prin rotaţie;

c) prin rotaţie, de orice gâscă care vine din coada cârdului.

609. Gâsca mare înnoptează de obicei:

a) pe apă;

b) pe câmp;

c) pe câmp doar în nopţile cu lună, în rest pe apă.

610. Este gâsca mare specie monogamă?

a) da, perechile formându-se pentru mai mulţi ani;

b) da, perechile formându-se în fiecare an;

c) nu, după împerechere gâscanul părăseşte gâsca.

611. Cuibul de gâscă mare este amenajat de:

a) gâscan;

b) gâscă;

c) ambele sexe.

612. La gâsca mare cloceşte:

a) gâscanul;

b) gâsca;

c) atât gâsca, cât şi gâscanul.

613. Bobocii de gâscă mare sunt:

a) nidicoli;

b) nidifugi;

c) părăsesc cuibul la 1-2 zile.

614. Gâsca mare acoperă ouăle cu puf şi ierburi când părăseşte cuibul?

a) da;

b) de regulă, nu;

c) nu, niciodată.

615. Sezonul de vânătoare al gâştei mari este:

a) 15.VIII - 28.II;

b) 1.IX – 28.II;

c) 15.VIII – 15.III.


93

616. Gâsca mare se poate vâna cu alice de:

a) 2,5 – 3,0 mm;

b) 3,5 – 4,5 mm;

c) 5,0 – 7,0 mm.

617. Cea mai eficientă metodă de vânare a gâştelor este:

a) pânda;

b) dibuitul;

c) goana.

618. Este admisă folosirea chemătorilor pentru vânarea gâştelor?

a) da, fără restricţii;

b) da, cu excepţia celor electronice;

c) nu.

619. Pândirea gâştelor, din motive de etică vânătorească, este recomandată:

a) pe traseele de venire şi de plecare spre şi dinspre locurile de hrănire;

b) în locurile de odihnă de peste zi;

c) în locurile de înnoptare pe baltă.

620. Care dintre gâştele întâlnite la noi iarna, admise la vânătoare, prezintă o

pată albă pe frunte, fără ca aceasta să atingă sau să se apropie de ochi?

a) gâsca cu cioc scurt;

b) gârliţa mică;

c) gârliţa mare.

621. Exemplarele juvenile de gârliţă mare prezintă pată albă pe frunte şi dungi

negre transversale pe abdomen?

a) da;

b) nu;

c) da, dar nu toate exemplarele.

622. Gârliţa mare este:

a) oaspete de iarnă;

b) oaspete de vară;

c) specie de pasaj, care cuibăreşte destul de frecvent şi în România.

623. Raţa mare prezintă dimorfism sexual evident?

a) da, tot timpul anului;

b) da, numai în perioada de toamnă - primăvară;

c) nu


94

624. Vara, când penajul este asemănător, diferenţierea femelei de raţă mare de

răţoi se face după:

a) cioc, de culoare galben-cenuşiu la raţă şi galben-verzui la răţoi;

b) oglinda mai viu colorată a răţoiului;

c) penele din coada răţoiului, răsucite caracteristic în sus.

625. Raţa mare cuibăreşte:

a) exclusiv pe plauri şi în stuf;

b) pe plauri, în stuf, în sălcii scorburoase, dar şi în locuri ascunse situate la 1-2

km depărtare de ape;

c) exclusiv pe uscat, în locuri ascunse.

626. Simţul cel mai dezvoltat al raţei mari este considerat:

a) văzul;

b) auzul;

c) mirosul.

627. Raţa mare face parte din categoria:

a) raţelor de suprafaţă;

b) raţelor scufundătoare;

c) raţelor semiscufundătoare.

628. Raţa mare înnoptează de obicei:

a) pe apă;

b) atât pe apă, cât şi pe uscat;

c) pe uscat.

629. Raţa mare este considerată specie monogamă?

a) da, perechile formându-se la sfârşitul iernii pentru vara ce urmează;

b) da, perechile formându-se pentru mai mulţi ani;

c) nu, răţoiul părăsind femela imediat după împerechere.

630. În cazul raţei mari, cloceşte:

a) raţa;

b) răţoiul;

c) ambele sexe.

631. Marcaţi raţa mare dintre cele trei imagini de raţe de mai jos:

a) b) c)


95

632. Marcaţi raţa mică din imaginile de mai jos:

633. Marcaţi raţa cârâitoare din imaginile de mai jos:

634. Câte ponte poate depune raţa mare pe an?

a) de regulă, o singură pontă;

b) în mod curent două ponte;

c) trei ponte, din care una de înlocuire în cazul distrugerii primelor ponte.

635. Marcaţi capul de mascul de raţă mare:

636. Raţa mare se împuşcă, în mod obişnuit, cu alice de:

a) 2,0;

b) 3,0;

c) 3,5.

637. Raţa mică este:



c) specie de pasaj, care cuibăreşte frecvent în România.

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


96

638. Raţa cârâitoare este:



c) specie de pasaj, care nu cuibăreşte niciodată în România.

639. Masculul de raţă mică se deosebeşte vizibil de cel de raţă cârâitoare prin:

a) capul roşu-cărămiziu, cu sprânceană verde metalizat;

b) capul brun, cu sprâncene albe;

c) capul verde-metalizat, cu inel alb în jurul gâtului.

640. Masculul de raţă cârâitoare se deosebeşte de masculul raţei mici prin:

a) capul roşu-cărămiziu, cu sprâncene verde metalizat;

b) capul brun, cu sprâncene albe;

c) capul verde metalizat, cu inel alb în jurul gâtului.

641. Raţa mică se deosebeşte de raţa cârâitoare prin:

a) oglinda jumătate verde şi jumătate neagră, mărginită anterior de o dungă

albă;

b) oglinda verde mărginită atât anterior, cât şi posterior, de benzi albe;

c) lipsa oglinzii.

642. Raţa cârâitoare se deosebeşte de raţa mică prin:

a) oglinda jumătate verde şi jumătate neagră, mărginită anterior de o dungă albă;

b) oglinda verde mărginită, atât anterior cât şi posterior, de benzi albe;

c) lipsa oglinzii.

643. Raţa mică şi raţa cârâitoare este recomandat să se vâneze cu alice de:

a) 2,5 mm;

b) 3,0 mm;

c) 3,5 mm.

644. Raţa suliţar se identifică uşor, inclusiv în zbor, după:

a) forma de suliţă a ciocului;

b) două pene alungite în coadă;

c) forma turtită dorso-ventral a corpului.

645. Femela de raţă lingurar se deosebeşte cel mai uşor de alte femele de raţe

sălbatice după:

a) coloraţie şi mărime;

b) forma ciocului;

c) coloraţia oglinzii, ciocului şi picioarelor.


97

646. Dimorfismul sexual al raţelor de suprafaţă, în perioada de iarnă-

primăvară, este:

a) evident;

b) slab;

c) inexistent.

647. Eiderul se deosebeşte pregnant de restul raţelor prin:

a) forma ciocului, asemănătoare ciocului de gâscă;

b) greutatea mai mică decât a raţei mari;

c) culoarea albă, cu abdomenul, coada, flancurile şi sprâncenele negre la ambele

sexe.

648. Hrana gâştelor şi raţelor sălbatice este compusă din:

a) plante acvatice, ierburi terestre, seminţe, cereale, larve, peştişori, icre, melci,

larve etc.;

b) exclusiv din plante acvatice şi terestre, precum şi din seminţele acestora;

c) exclusiv din peşte, icre, mormoloci, larve, insecte, melcişori etc.

649. Care din următoarele specii de raţe sunt interzise la vânătoare?

a) raţa moţată, raţa suliţar şi raţa lingurar;

b) raţa sunătoare, raţa fluierătoare, raţa cu cap castaniu şi raţa cu cap negru;

c) raţa cu ciuf, raţa cu cap alb şi raţa roşie.

650. Marcaţi eiderul din imaginile de mai jos:

651. Lişiţa este pasăre:

a) migratoare;

b) eratică;

c) sedentară.

652. Lişiţa are penajul:

a) complet negru;

b) negru, cu o pată albă pe frunte;

c) negru, cu o pată roşie pe frunte şi pene albe la aripi şi coadă.

a) b) c)


98

653. Găinuşa de baltă are penajul:

a) negru complet;

b) negru mat cu o pată albă pe frunte;

c) negru cu o pată roşie pe frunte şi pene albe la aripi şi coadă.

654. Talpa piciorului de lişiţă este prevăzută cu:


b) lobi înotători;

c) degete foarte lungi, pentru a asigura o suprafaţă mare de sprijin.

655. Talpa piciorului de găinuşă de baltă este prevăzută cu:


b) lobi înotători;

c) degete foarte lungi, pentru a asigura o suprafaţă mare de sprijin.

656. Lişiţa se întâlneşte cel mai frecvent:

a) în bălţi cu stuf şi ochiuri de apă;

b) în ochiuri mari de apă fără stuf şi papură;

c) pe ape curgătoare cu apă curată.

657. Găinuşa de baltă se întâlneşte cel mai frecvent:

a) în bălţi cu stuf;

b) în ape fără stuf şi papură;

c) pe ape curgătoare curate.

658. Lişiţa consumă:

a) exclusiv peşte şi alte vieţuitoare acvatice;

b) plante acvatice, diverse seminţe, insecte, larve, melci, peştişori etc.;

c) exclusiv plante şi seminţe acvatice şi terestre.

659. Lişiţa este specie:

a) monogamă;

b) poligamă;

c) preponderent monogamă, dar se comportă ca specie poligamă când numărul

femelelor este mare.

660. Găinuşa de baltă seamănă cu lişiţa, de care se deosebeşte prin:

a) talia mai mică şi pata albă de pe frunte;

b) pata albă de pe frunte;

c) pata roşie de pe frunte.

661. Sitarul se aseamănă, ca formă generală, cu:

a) becaţinele;

b) sturzii;

c) ierunca.


99

662. Penajul sitarului este preponderent:

a) ruginiu, cu pete negre şi dungi cenuşii;

b) cenuşiu, cu pete negre şi dungi galbene;

c) cenuşiu, cu pieptul şi penele din coadă ruginii.

663. Ciocul sitarului este:

a) scurt şi îngroşat la bază;

b) mediu, de aceeaşi lungime cu capul;

c) lung comparativ cu capul.

664. Dungile negre de pe creştetul capului sitarului sunt:

a) longitudinale;

b) transversale;

c) în formă de „V”.

665. Ochii sitarului, comparativ cu ai altor păsări, sunt poziţionaţi:

a) sus şi puţin în spate;

b) jos şi puţin în faţă;

c) asimetric.

666. În timpul zborului nupţial, sitarul:

a) toacă şi tocilează;

b) piscuie şi corăie;

c) crăuie şi şuieră.

667. Sitarul este o specie de pasaj, care cuibăreşte arareori în România, în:

a) zona de munte;

b) luncile apelor interioare;

c) Delta Dunării.

668. Jocul de seară al sitarului este executat, la începutul pasajului de

primăvară, de:

a) masculi;

b) femele;

c) ambele sexe.

669. La sitar se trage cu alice de:

a) 2,0-2,5 mm;

b) 3,0 mm;

c) 3,5 mm.

670. Trofee tradiţionale la sitar sunt considerate:

a) peniţa pictorului şi pensuliţa din jurul glandei uropigene;

b) penele întoarse din coadă;

c) penele din oglinda aripii.


100

671. Sitarul este căutat de vânători pentru:

a) dificultatea tirului şi carnea foarte gustoasă;

b) necesitatea asigurării echilibrului între sexe;

c) necesitatea reducerii efectivelor.

672. Sitarul de mal este o specie:

a) de pasaj, dar şi oaspete de iarnă în Delta Dunării;

b) de pasaj, întâlnit frecvent doar primăvara în Delta Dunării;

c) de pasaj şi oaspete de vară, frecvent în Delta Dunării.

673. Câte feluri de becaţine se întâlnesc România?

a) o specie;

b) două specii;

c) trei specii.

674. Becaţina comună este considerată în România:

a) specie de pasaj;

b) oaspete de iarnă;

c) oaspete de vară.

675. Câte specii de becaţine se pot vâna în România?

a) una;

b) două;

c) trei.

676. Care dintre becaţine se poate împuşca în România?

a) becaţina mare şi becaţina comună;

b) becaţina comună şi becaţina mică;

c) becaţina mică şi becaţina mare.

677. Coloraţia generală a becaţinelor, comparativ cu a sitarului, este mai:

a) ruginie, cu dungi negre;

b) sură, cu dungi galben-brune;

c) negricioasă, cu dungi alburii.

678. Becaţinele preferă:

a) pădurea;

b) terenurile mocirloase şi mlăştinoase;

c) întinderile mari de ape, fără papură şi stuf.

679. Care dintre speciile de becaţine zboară în zig-zag şi scoate un ţipăt nazal

aspru când se ridică în zbor?

a) becaţina mare;

b) becaţina comună;

c) becaţina mică.


101

680. Becaţina comună se vânează de obicei:

a) la pândă, seara şi dimineaţa;

b) la goană;

c) la sărite, cu sau fără câine pontator.

681. Becaţina mică sau surda se deosebeşte de becaţina comună prin:

a) creştetul capului roşu şi nud;

b) sprânceana roşie;

c) 12 rectrice în coadă.

682. Becaţina mică se deosebeşte, când se ridică în zbor, de becaţina comună,

prin:

a) zborul rectiliniu, dar uşor fluturat;

b) zborul rapid în zigzag;

c) strigătul nazal aspru pe care-l scoate.

683. Găina cocoşului de munte se mai numeşte:

a) gotcă sau tătarcă;

b) ieruncă sau găinuşă de alun;

c) găina de mesteacăn.

684. Dimorfismul sexual la cocoşul de munte este:

a) accentuat;

b) slab;

c) nu există.

685. Culoarea generală a cocoşului de munte este:

a) neagră, cu mici pete albe;

b) ruginie, împestriţată cu pete negre;

c) sură, cu dungi şi pete negre.

686. Culoarea generală a găinii cocoşului de munte este:

a) neagră, cu mici pete albe;

b) ruginie, împestriţată cu pete negre;

c) sură, cu dungi şi pete negre.

687. Cocoşul de munte are ciocul:

a) drept, scurt şi gros la bază;

b) drept, dar mai lung şi nu foarte gros la bază;

c) relativ scurt şi încovoiat, asemănător cu al păsărilor de pradă.

688. Cocoşul de munte prezintă:

a) un început de membrană interdigitală;

b) lobi digitali;

c) vârzobi.


102

689. Cocoşul de munte mascul are:

a) 1,8 – 2,5 kg;

b) 2,5 – 3,0 kg;

c) 3,5 – 5,0 kg.

690. Cocoşul de munte este specie:

a) poligamă;

b) monogamă, la care cocoşul nu cloceşte;

c) monogamă, la care clocesc ambele sexe.

691. Găina cocoşului de munte se deosebeşte de găina cocoşului de mesteacăn,

atunci când există dubii în privinţa mărimii şi culorii, prin forma cozii, care:

a) se termină convex când este deschisă în evantai;

b) este aproape dreaptă când este deschisă în evantai;

c) se termină în „V” (concav) când este deschisă în evantai.

692. Sunetele emise de găina cocoşului de munte, în perioada împerecherii, sunt

denumite:

a) tocat şi tocilat;

b) godcăit;

c) rotit.

693. Vârsta cocoşului de munte aflat în libertate se apreciază, în principal,

după:

a) mărimea corpului şi densitatea penelor albe din penaj;

b) forma corpului şi numărul penelor din coadă;

c) lungimea cozii proporţional cu corpul şi unghiul deschiderii evantaiului cozii.

694. Vârsta cocoşului de munte împuşcat se apreciază, după:

a) greutatea cocoşului şi forma evantaiului cozii;

b) lungimea, lăţimea, numărul şi forma terminală a penelor din coadă;

c) forma de liră, mai mult sau mai puţin pronunţată, a penelor codale.

695. Cocoşul de munte trăieşte:

a) în stâncăriile din golul alpin;

b) în zona pădurilor cu răşinoase;

c) în zona pădurilor de foioase.

696. Hrana cocoşului de munte este constituită din:

a) hrană vegetală şi mamifere mici;

b) exclusiv din muguri şi cetină de răşinoase;

c) fructe, seminţe, ierburi, cetină şi faună nevertebrată.


103

697. Gastroliţii întâlniţi la cocoşul de munte sunt:

a) substanţe care ajută la digestie;

b) pietrice pentru triturarea hranei;

c) viermi intestinali specifici tetraonidelor.

698. Rotitul cocoşului de munte are loc:

a) primăvara, în aprilie – mai;

b) primăvara, în martie – aprilie;

c) 10 septembrie – 5 octombrie.

699. Rotitul fals al cocoşului de munte are loc în perioada:

a) martie – aprilie;

b) aprilie – mai;

c) octombrie – început de noiembrie.

700. Găina cocoşului de munte îşi amenajează cuibul:

a) în arbori rămuroşi;

b) pe sol, bine căptuşit cu ierburi şi pene;

c) pe sol, foarte sumar amenajat.

701. Puii cocoşului de munte sunt:

a) nidicoli;

b) nidifugi;

c) eratici.

702. Hrana puilor mici de cocoş de munte, de care depinde supravieţuirea

acestora, este compusă din:

a) ouă de furnici şi faună nevertebrată;

b) fructe moi şi dulci de pădure;

c) frunze şi fructe de afine.

703. Vânarea cocoşului de munte se practică în România:

a) prin împingere sau la goană;

b) prin apropiat, pe cântec (tocilat), sau la pândă, în locurile de rotit şi

înnoptat;

c) la dibuit, cu câine de aret.

704. Cocoşul de munte se poate împuşca cu:

a) exclusiv cu armă lisă şi alice de 4,0-4,5 mm;

b) cu armă lisă sau cu armă ghintuită de calibru mic;

c) exclusiv cu armă ghintuită şi proiectil perforant.


104

705. Fazanul comun este specie autohtonă sau specie introdusă în Europa?

a) autohtonă;

b) alohtonă;

c) numai unele subspecii de fazan comun sunt autohtone.

706. Fazanul comun sau fazanul de vânătoare este considerat:

a) specie pură;

b) metis al mai multor subspecii de fazani autohtoni;

c) metis al mai multor subspecii de fazani asiatici la origine.

707. Dimorfismul sexual la fazani este:

a) evident;

b) moderat;

c) slab evident.

708. Vârsta cocoşului de fazan se poate aprecia după:

a) lungimea penelor din coadă;

b) forma şi mărimea ciocului;

c) mărimea şi forma pintenilor.

709. Simţul cel mai dezvoltat al fazanului este:

a) mirosul;

b) văzul;

c) auzul.

710. Fazanul preferă:

a) pădurile întinse şi bine umbrite;

b) trupurile mici de pădure, crângurile şi spinăriile;

c) câmpul cultivat agricol, care-i asigură vederea la mare distanţă.

711. Hrana obişnuită a fazanului se compune din:

a) exclusiv seminţe, fructe şi plante verzi;

b) nevertebrate, vertebrate mici, seminţe, fructe şi plante verzi;

c) preponderent vertebrate, ouă de pasăre şi pui mici, cadavre şi seminţe de plante

sălbatice şi cultivate.

712. Fazanul cuibăreşte de obicei:

a) pe sol;

b) în arbori;

c) pe plauri.

713. Fazanul este specie:

a) tipic monogamă;

b) facultativ monogamă;

c) poligamă.


105

714. Sezonul de vânătoare la fazan este cuprins între:

a) 1.IX – 28.II;

b) 1.XI – 31.I;

c) 1.X – 28.II.

715. Alicele cele mai potrivite pentru vânarea fazanului sunt de:

a) 2 – 2,5 mm;

b) 3,0 mm;

c) 3,5 – 4,0 mm.

716. Metodele legale de vânare ale fazanului sunt:

a) la goană şi la pândă;

b) la pândă şi la sărite;

c) la sărite şi la goană.

717. Potârnichea autohtonă se mai numeşte:

a) potârniche cu picioare roşii;

b) potârniche cenuşie;

c) potârniche de stâncă.

718. Potârnichea este specie:

a) sedentară;

b) eratică;

c) migratoare.

719. Potârnichea este întâlnită:

a) din zona de câmpie până în golul alpin;

b) doar în zonele de câmpie, coline şi deal;

c) numai în Lunca Dunării şi zonele de câmpie şi de coline.

720. Nuanţa generală a potârnichii este:

a) cenuşie;

b) ruginie;

c) ruginie – marmorată.

721. Potârnichea matură se deosebeşte de cea juvenilă după:

a) primele două remige mai rotunjite la vârf;

b) mărimea pintenului;

c) culoarea cenuşie a picioarelor.

722. Culoarea picioarelor de potârniche (Perdix perdix L.) matură este:

a) galbenă;

b) cenuşie;

c) roşie.


106

723. Dimorfismul sexual la potârniche este:

a) accentuat;

b) uşor evident;

c) inexistent.

724. Masculii de potârniche se deosebesc de femele prin:

a) potcoava brună mai evidentă de pe piept;

b) dungile gălbui de pe penele aripilor care sunt atât longitudinale, cât şi

transversale;

c) coada vizibil mai lungă a masculului.

725. Simţul cel mai folositor pentru potârniche este:

a) auzul;

b) văzul;

c) mirosul. 726. Potârnichea este considerată specie tipică de:

a) pădure;

b) teren agricol, intercalat cu tufărişuri, mărăcinişuri şi teren pârloagă;

c) stufărişuri şi mlaştină.

727. Hrana potârnichii este compusă din:

a) exclusiv din cereale şi plante verzi;

b) seminţe, fructe, cereale, plante verzi şi nevertebrate;

c) nevertebrate şi vertebrate mici.

728. Potârnichea are activitate:

a) diurnă;

b) preponderent crepusculară şi aurorală;

c) nocturnă.

729. Căderea potârnichilor în perechi are loc:

a) toamna, când are loc rotitul fals;

b) iarna, în zilele însorite;

c) primăvara devreme.

730. Clocitul, la potârniche şi la fazan, începe imediat după:

a) depunerea primului ou;

b) depunerea majorităţii pontei;

c) depunerea ultimului ou.

731. Cum atrag potârnichile – părinţi atenţia duşmanilor naturali tereştri de la

pui?

a) prefăcându-se moarte;

b) imitând convingător comportamentul unei păsări rănite;

c) imitând atacuri pentru distragerea atenţiei.


107

732. La potârniche cloceşte:

a) numai femela;

b) numai masculul;

c) ambele sexe.

733. Câte ponte depune, în mod normal, o potârniche într-un an:

a) o singură pontă;

b) două ponte;

c) 3-4 ponte.

734. Perioada de vânare a potârnichii este:




735. Prepeliţa este specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

736. Dimorfismul sexual la prepeliţa matură este:

a) evident;

b) slab evident;

c) inexistent.

737. Masculii de prepeliţă au spre deosebire de femele:

a) tectricele brăzdate cu dungi galbene longitudinal şi transversal;

b) o potcoavă brună mai evidentă pe piept;

c) o pată neagră sub bărbie.

738. Habitatul preferat al prepeliţei îl constituie:

a) pădurile mici, mărăcinişurile şi spinările;

b) tufărişurile şi stufărişurile;

c) câmpul cultivat agricol, fâneţele umede şi miriştile.

739. Prepeliţa depune într-un an:

a) o singură pontă şi eventual una de înlocuire în cazul distrugerii celei dintâi;

b) obişnuit două ponte;

c) 3-4 ponte în funcţie de intensitatea şi durata ploilor de vară.

740. Perioada de vânare a prepeliţei este cuprinsă între:


b) 1 august – 15 octombrie;

c) 15 august – 31 decembrie.


108

741. Prepeliţa se împuşcă cu alice de:

a) 1,8 – 2,0 mm;

b) 2,5 – 3,0 mm;

c) 3,0 – 3,5 mm.

742. Porumbelul gulerat se mai numeşte:

a) porumbel popesc;

b) porumbel de scorbură;

c) porumbel de stâncă.

743. Porumbelul de scorbură se mai numeşte:

a) porumbel popesc;

b) porumbel gulerat;

c) golumb.

744. Porumbelul gulerat se deosebeşte de cel de scorbură prin:

a) pete albe vizibile la gât, aripi şi coadă;

b) prin vârfurile aripilor mai negricioase;

c) guler alb complet la baza gâtului.

745. Porumbelul de scorbură se deosebeşte de cel gulerat prin:

a) petele albe vizibile la gât, aripi şi coadă;

b) prin vârfurile aripilor mai negricioase;

c) prin greutatea evident mai mare.

746. Porumbelul gulerat cuibăreşte în:

a) arbori, situaţi în crânguri şi păduri;

b) arbori izolaţi;

c) poduri de clădiri părăsite.

747. Porumbeii sălbatici depun obişnuit:

a) o singură pontă pe an;

b) două ponte pe an;

c) 3-4 ponte pe an.

748. Porumbeii sălbatici sunt specii:

a) sedentare;

b) migratoare;

c) eratice.

749. Porumbeii sălbatici sunt specii:

a) monogame, la care cloceşte şi masculul;

b) monogame, la care cloceşte doar femela;

c) poligame.


109

750. Perioada de vânare a porumbeilor sălbatici este:

a) 15 august – 28 februarie;


c) 1 august – 31 martie.

751. Turturica este specie:

a) sedentară;

b) migratoare;

c) eratică.

752. Guguştiucul este specie:

a) sedentară;

b) migratoare;

c) eratică.

753. Biotopul preferat al turturicii îl constituie:

a) pădurile de munte;

b) pădurile de câmpie, de coline şi de deal;

c) Lunca şi Delta Dunării.

754. Turturica se deosebeşte de guguştiuc prin:

a) nuanţa generală mai roşcată şi abdomenul mai alb;

b) o semilună neagră pe ceafă;

c) coada negricioasă la bază cu bandă albă mai lată la vârf

755. Guguştiucul se deosebeşte de turturică prin:

a) culoarea generală cafenie-cenuşie;

b) două semiluni negre pe părţile laterale ale gâtului;

c) coada negricioasă, fără bandă albă la vârf.

756. Habitatul preferat al guguştiucului îl constituie:

a) pădurile;

b) livezile, grădinile şi curţile, cu pomi şi arbori, din localităţi;

c) arborii izolaţi de pe lângă apele curgătoare.

757. Turturica şi guguştiucul sunt specii:

a) strict monogame;

b) facultativ monogame;

c) poligame.

758. Turturica depune anual:

a) o singură pontă şi eventual una de înlocuire;

b) obişnuit două ponte;

c) 3-4 ponte, în funcţie de mersul vremii.


110

759. Turturica şi guguştiucul se vânează în perioada:

a) 15 august – 28 februarie;

b) 15 august – 28 februarie;


760. Sturzii întâlniţi frecvent în România sunt reprezentaţi de:

a) două specii;

b) trei specii;

c) patru sturzi.

761. Sturzii întâlniţi în România sunt specii:

a) migratoare;

b) sedentare;

c) sedentare sau migratoare, după caz.

762. Sturzii se vânează în perioada:




763. Sturzii cuibăresc în cuiburi amenajate:

a) pe ramuri;

b) în scorburi, crăpături din ziduri, cuiburile altor păsări etc.;

c) pe sol.

764. Sturzii se vânează cu alice de:

a) 2,0 – 2,5 mm;

b) 3,0 mm;

c) 3,0 – 3,5 mm.

765. Graurul este specie:

a) migratoare, oaspete de vară;

b) migratoare, oaspete de iarnă;

c) sedentară.

766. Graurul trăieşte, în afara perioadei de cuibărit, în:

a) familii;

b) stoluri familiale mici;

c) stoluri mari.

767. Graurii se vânează în perioada:





111

768. Graurii cuibăresc în cuiburi amenajate: a) pe ramuri; b) în scorburi, crăpături din ziduri, poduri etc.; c) pe sol. 769. Câte subspecii de cioară grivă trăiesc în România? a) una; b) două; c) trei. 770. Cioara grivă ardeleană şi cioara cenuşie din sudul ţării aparţin aceleaşi specii? a) da, sunt subspecii diferite ale aceleiaşi specii; b) nu, sunt specii diferite; c) da, aparţin aceleiaşi subspecii, dar este denumită diferit, în nord-vestul ţării faţă

de restul României. 771. Prin modul de hrănire, cioara grivă produce prejudicii: a) cinegeticii; b) silviculturii; c) pisciculturii.

772. Ciorile grive cuibăresc:

a) în colonii;

b) în cuiburi izolate, amplasate în arbori înalţi;

c) în poduri de clădiri părăsite.

773. Puii de cioară grivă sunt:

a) nidicoli;

b) nidifugi;

c) nidicoli sau nidifugi, în funcţie de ploi la data eclozării.

774. Cioara grivă are perioadă de protecţie:

a) nu, se vânează tot timpul anului;

b) da, în perioada de reproducere şi creştere a puilor;

c) da, în perioada critică de iarnă.

775. Marcaţi cioara grivă din imaginile de mai jos:

a) b) c)


112

776. Cioara de semănătură este specie:

a) sedentară;

b) eratică;

c) migratoare.

777. Cioara de semănătură cuibăreşte:

a) în colonii, situate de obicei în arborete rare şi liziere înalte;

b) în cuiburi izolate amplasate în arbori înalţi;

c) în podurile clădirilor părăsite.

778. Cioara de semănătură se vânează:

a) tot timpul anului;

b) în afara perioadei critice de iarnă;

c) în afara perioadei de reproducere şi creştere a puilor.

779. Cioara de semănătură este considerată:

a) dăunătoare pentru cinegetică;

b) dăunătoare pentru agricultură;

c) dăunătoare pentru silvicultură.

780. Stăncuţa este specie:

a) sedentară;

b) cu comportament eratic;

c) migratoare.

781. Stăncuţa cuibăreşte:

a) în cuiburi izolate, amplasate în arbori înalţi;

b) în colonii situate în arborete rare sau liziere;

c) în podurile construcţiilor, în hornuri, în interiorul unor stâlpi de curent

electric etc.

782. Stăncuţa este pasăre:

a) granvioră;

b) carnivoră

c) omnivoră.

783. Coţofana se mai numeşte:

a) cioară;

b) stăncuţă;

c) ţarcă.


113

784. Marcaţi ţarca din imaginile alăturate:

785. Coţofana este specie:

a) sedentară;

b) eratică;

c) migratoare.

786. Coţofana cuibăreşte de regulă în:

a) colonii amplasate în arborete înalte;

b) cuiburi izolate, amplasate în arbori izolaţi de talie medie şi pâlcuri de arbuşti

înalţi;

c) cuiburi izolate amplasate în arbori înalţi.

787. Gaiţa este o specie care vieţuieşte, în mod obişnuit, în:

a) păduri;

b) în parcuri şi livezi din apropierea localităţilor;

c) în grădinile din localităţi.

788. Marcaţi gaiţa din imaginile alăturate:

a) b) c)

a) b) c)


114

789. Marcaţi cioara grivă din imaginile alăturate:

790. Recunoaşteţi gârliţa mare din imaginile alăturate:

791. Care dintre următoarele specii de gâşte se poate vâna în România?

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


115

792. Recunoaşteţi eiderul din imaginile alăturate:

793. Marcaţi corla, din imaginile de mai jos:

794. Recunoaşteţi prepeliţa din imaginile alăturate:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


116

795. Recunoaşteţi potârnichea din imaginile alăturate:

796. Marcaţi ierunca din imaginile alăturate:

797. Marcaţi ciocârlia din imaginile alăturate:

798. Ierunca cuibăreşte în:

a) cuiburi sumare amenajate pe sol;

b) cuiburi construite din crenguţe şi paie pe ramuri;

c) cuiburi amenajate în scorburi.

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


117

799. Ierunca este specie:

a) migratoare;

b) sedentară;

c) eratică.

800. Ierunca trăieşte în:

a) fâneţe umede, lunci mlăştinoase, terenuri inundate etc.;

b) dealuri xerofite, cu ierburi ţepoase şi mărăcini;

c) arborete din zona de dealuri înalte şi munte.

Capitolul VII


118

UNELE SPECII DE PĂSĂRI LA CARE

VÂNĂTOAREA ESTE INTERZISĂ

801. Gârliţa mică se deosebeşte uşor de gârliţa mare prin:

a) lipsa petei albe de pe frunte;

b) un cerc galben în jurul ochiului, prezent şi la exemplarele juvenile;

c) vârful aripilor care închise sunt mai scurte decât coada.

802. Gârliţa mică se poate deosebi în cârdul de gârliţe mari aflate în zbor?

a) da;

b) da, dacă se poate observa cu atenţie coloraţia;

c) este aproape imposibil de deosebit.

803. Care dintre următoarele specii de gâşte este interzisă a se vâna în

România?

a) gâsca mare;

b) gârliţa mare;

c) gârliţa mică.

804. Gâsca cu gât roşu este în România:

a) oaspete de vară;

b) oaspete de iarnă;

c) specie eratică.

805. Gâsca călugăriţă mai este denumită:

a) gâscă neagră;

b) gâscă cu gât roşu;

c) gâscă cu obrajii albi.

806. Recunoaşteţi gâsca călugăriţă din imaginile alăturate:

a) b) c)


119

807. Marcaţi gâsca neagră din imaginile alăturate:

808. Care dintre următoarele specii de raţe sunt interzise a se vâna:

a) sarsela de iarnă şi sarsela de vară;

b) raţa lingurar şi raţa suliţar;

c) raţa catifelată şi raţa cu ciuf.

809. Raţa roşie se mai numeşte:

a) raţă cu ochi albi;

b) raţă cu obraji albi;

c) raţă arămie.

810. Raţa roşie se mai numeşte raţa cu ochi albi datorită:

a) ochilor albi ai femelei;

b) ochilor albi ai masculului;

c) ochilor albi ai ambelor sexe.

811. Raţa arămie se mai numeşte:

a) raţă cu ochi albi;

b) raţă cu obraji albi;

c) raţă roşie.

812. Recunoaşteţi raţa arămie din imaginile alăturate:

a) b) c)

a) b) c)


120

813. Recunoaşteţi raţa roşie din imaginile alăturate:

814. Recunoaşteţi călifarul roşu din imaginile alăturate:

815. Recunoaşteţi ferestraşul mic din imaginile alăturate:

816. Ciocul ferestraşilor comparativ cu al raţelor, este:

a) similar, dar mult mai puternic dinţat;

b) mai îngust, mai lung şi mai puternic dinţat;

c) mai scurt şi mai îngust.

817. Ferestraşul moţat se deosebeşte de cel mare, cel mai evident, prin:

a) dimensiunile mai mici;

b) coloraţia mai închisă;

c) ciuful mai evident, cu două vârfuri.

818. Femela ferestraşului mare se deosebeşte vizibil de cea a ferestraşului moţat,

datorită:

a) mărimii;

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


121

b) ciufului, cu un singur vârf;

c) formei ciocului.

819. Ferestraşii sunt:

a) oaspeţi de vară;

b) oaspeţi de iarnă;

c) păsări de pasaj, care cuibăresc frecvent şi în Delta Dunării.

820. Ferestraşii se întâlnesc relativ frecvent:

a) pe malul mării şi în Delta Dunării;

b) în Delta şi în Lunca Dunării;

c) pe toate apele interioare care nu îngheaţă iarna.

821. Marcaţi ferestraşul, din imaginile de mai jos:

822. Care dintre speciile de călifari sunt interzise a se vâna?

a) călifarul roşu;

b) călifarul alb;

c) ambele specii.

823. Recunoaşteţi călifarul alb din imaginile alăturate:

824. Cormoranul mare este considerat:



c) specie de pasaj prin România.

825. Picioarele cormoranului mare prezintă:

a) membrană interdigitală completă;

a) b) c)

a) b) c)


122

b) lobi interdigitali;

c) unghii lăţite care ajută la înot.

826. Culoarea cormoranului mare este:

a) complet neagră;

b) neagră, cu sacul de sub cioc de culoare măslinie;

c) neagră, cu pete albe sub cioc, pe gât şi pe flancuri.

827. Hrana cormoranului mare este compusă din:

a) plante acvatice, seminţe acvatice, melci, larve şi peşti;

b) plante acvatice, cereale, seminţe, melci, peşti;

c) exclusiv din peşte.

828. Cormoranul mare cloceşte:

a) solitar;

b) în familii;

c) în colonii.

829. Cormoranul mare prezintă glanda uropigiană?

a) foarte puternic dezvoltată;

b) normal dezvoltată;

c) nu prezintă glandă uropigiană.

830. Puii de cormoran sunt:

a) nidicoli;

b) nidifugi;

c) nidifugi şi zburători după 8 săptămâni de la eclozare.

831. Cormoranul mic nu se poate confunda cu cormoranul mare deoarece:

a) este oaspete de iarnă, spre deosebire de cormoranul mare care este oaspete de

vară;

b) prezintă primăvara un maţ poziţionat pe frunte, nu spre ceafă ca la cormoranul

mare; mărimea mult mai redusă;

c) are coloraţia neagră, fără pete albe.

832. Cormoranul moţat nu se poate confunda cu cormoranul mare deoarece:

a) este oaspete de iarnă, spre deosebire de cormoranul mare care este oaspete de

vară;

b) prezintă primăvara un moţ poziţionat spre frunte, nu spre ceafă ca la

cormoranul mare;

c) prezintă, în tot cursul anului, un moţ vizibil, poziţionat spre frunte.


123

833. Ţigănuşul este considerat în România:

a) specie de pasaj;


c) oaspete de iarnă. 834. Recunoaşteţi ţigănuşul din imaginile alăturate:

835. Cârsteii sunt consideraţi în România:

a) specii de pasaj;

b) oaspeţi de vară;

c) oaspeţi de iarnă.

836. Recunoaşteţi cârsteiul de câmp din imaginile alăturate?

837. Cocorii au fost şi sunt încă, consideraţi în România:

a) specii de pasaj;

b) oaspeţi de vară;

c) oaspeţi de iarnă.

838. Recunoaşteţi cocorul mare din imaginile alăturate:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


124

839. Recunoaşteţi cocorul mic din imaginile alăturate:

840. Cocorul mare adult are creştetul capului:

a) negru;

b) roşu şi nud;

c) cenuşie, cu o dungă longitudinală albicioasă.

841. În România este stric interzis a se vâna:

a) doar cocorul mic;

b) numai cocorul mare;

c) ambele specii de cocori.

842. Dropia este considerată în România:

a) specie sedentară;

b) specie eratică;

c) specie de pasaj.

843. Spârcaciul a fost şi mai este încă considerat în România:

a) specie sedentară;

b) specie eratică;

c) specie de pasaj.

844. Becaţina mare se ridică şi zboară:

a) în zig-zag, scoţând un strigăt caracteristic;

b) în linie dreaptă, fără să ţipe;

c) în zig-zag, fără să ţipe.

845. Becaţina mare sau dubla are în coadă:

a) 16 rectrice;

b) 14 rectrice;

c) 12 rectrice.

a) b) c)


125

846. Cocoşul de mesteacăn este prezent în fauna României:

a) numai în pădurile de amestec şi de răşinoase pure;

b) doar în munţii din nordul ţării, la limita dintre judeţele Maramureş, Bistriţa

şi Suceava;

c) nu mai este prezent, nemaifiind observat în ultimii ani.

847. Marcaţi cocoşul de mesteacăn din imaginile alăturate:

848. Marcaţi potârnichea de stâncă din imaginile alăturate:

849. Marcaţi ciocârlanul din imaginile alăturate:

850. În perioada cât este oaspete de vară în România, nagâţul preferă:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


126

a) arborete tinere;

b) fâneţele umede, luncile mlăştinoase, terenurile agricole inundate etc.;

c) întinderile mari de ape, cu stuf şi papură.


127

Capitolul VIII

GESTIONAREA VÂNATULUI

851. Echilibrul între diferitele specii de interes vânătoresc, pe de o parte, şi între

acesta şi mediul lor de viaţă, pe de altă parte, este:

a) un echilibru natural relativ stabil, conservat prin fenomene de autoreglare

populaţională;

b) un echilibru natural relativ stabil, caracterizat prin ciclicitate determinată de

raportul între efectivele prădătorilor şi efectivele speciilor pradă;

c) un echilibru artificial relativ stabil, conservat conştient de vânători prin

vânătoare raţională.

852. Scopul principal al activităţii de gestionare raţională a populaţiilor

speciilor de interes vânătoresc îl constituie:

a) menţinerea cu arma a echilibrului agro-silvo-cinegetic;

b) satisfacerea plăcerii de a vâna, pentru cât mai mulţi vânători amatori;

c) introducerea în circuitul economic a produselor vânătoreşti.

853. Obiectivul principal al gestionării populaţiilor speciilor de interes

vânătoresc îl constituie:

a) creşterea efectivelor pentru ca vânătorii să beneficieze de cote de recoltă cât mai

ridicate;

b) conservarea unor efective normale într-o structură optimă pe specii, sexe şi

clase de vârstă;

c) diminuarea efectivelor până la niveluri la care nu mai produc prejudicii

sectoarelor agricol, zootehnic şi silvic.

854. Efectivele optime pentru principalele specii de interes vânătoresc sunt

stabilite de:

a) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

b) A.G.V.P.S.;

c) fiecare gestionar de fonduri cinegetice în parte.

855. Cine aprobă cotele anuale de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc

admise la vânătoare?

d) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

a) A.G.V.P.S.;

b) fiecare gestionar de fonduri cinegetice în parte. 856. Bonitatea fondurilor de vânătoare este stabilită pentru:

a) toate speciile de interes vânătoresc;

b) toate speciile sedentare de interes vânătoresc;


128

c) unele specii sedentare, considerate mai importante, din punct de vedere

vânătoresc.

857. Bonitatea fondurilor cinegetice s-a stabilit:

a) riguros ştiinţific;

b) folosind anumite „chei” de determinare a bonităţii;

c) prin apreciere, după evoluţia efectivelor speciilor de interes vânătoresc evaluate în

fiecare primăvară.

858. Categoriile de bonitate ale fondurilor cinegetice sunt stabilite în funcţie de:

a) punctajul obţinut prin utilizarea cheilor de determinare a bonităţii;

b) oferta trofică, pentru speciile de interes vânătoresc, din perioada critică de iarnă;

c) nivelul cotelor reale de recoltă.

859. Efective optime sunt considerate, efectivele care:

a) pot vieţui pe un fond cinegetic fără intervenţia omului;

b) corespund punctajului bonităţii fondurilor cinegetice;

c) asigură extragerea unor cote maxime de vânat din fondurile cinegetice.

860. Bioechivalenţa uzitată în cinegetică, la stabilirea efectivelor optime, are în

vedere:

a) valoarea economică diferită a speciilor de interes vânătoresc;

b) concurenţa diverselor specii de interes vânătoresc la aceeaşi resursă de

hrană;

c) greutăţile medii diferite ale diferitelor specii de interes vânătoresc.

861. Bonitatea fondurilor de vânătoare şi efectivele optime pentru speciile de

interes vânătoresc sunt recalculate:

a) anual;

b) periodic;

c) o singură dată pentru fiecare fond de vânătoare.

862. Raport normal între sexe la cervide este considerat:

a) 1:1;

b) 1:2;

c) 1:3.

863. Efective reale ale speciilor de interes vânătoresc sunt efectivele stabilite:

a) periodic, folosindu-se cheile de determinare a bonităţii;

b) în fiecare an, cu ocazia evaluării numărului acestora;

c) din zece în zece ani, prin lucrări speciale de recenzare a efectivelor acestora.

864. Evaluarea efectivelor de „vânat mare” se face de regulă prin:

a) metoda observaţiilor directe şi metoda citirii urmelor pe zăpadă;


129

b) metoda criticării urmelor în suprafeţe de probă;

c) metoda suprafeţelor de probă şi a observaţiilor periodice.

865. Evaluarea efectivelor de fazan şi iepure se face de regulă prin:

a) metoda observaţiilor directe;

b) metoda citirii urmelor pe zăpadă;

c) metoda suprafeţelor de probă.

866. Cea mai potrivită metodă de evaluare a efectivelor de capră neagră este:

a) metoda observaţiilor directe;

b) metoda citirii urmelor pe zăpadă;

c) metoda suprafeţelor de probă.

867. Raportul între sexe, la anumite specii de interes vânătoresc, se stabileşte de

regulă prin :

a) observaţii directe;

b) citirea urmelor pe zăpadă;

c) observaţii în suprafeţe de probă.

868. Metoda citirii urmelor pe zăpadă, în scopul evaluării efectivelor speciilor

de interes vânătoresc, se uzitează:

a) la începutul iernii, când zăpada permite acest fapt;

b) la sfârşitul iernii, cu ocazia căderii ultimelor zăpezi;

c) toamna, cu ocazia căderii primei zăpezi.

869. Citirea urmelor pe zăpadă, în scopul evaluării efectivelor speciilor de

interes vânătoresc dintr-un fond de vânătoare, se face:

a) pe trasee special alese, care înconjoară bazinetele din fondul cinegetic;

b) pe trasee alese la întâmplare, în interiorul fondului cinegetic;

c) pe conturul fondului cinegetic.

870. Suprafeţele de probă amplasate în pădure, pentru evaluarea efectivelor de

„vânat mic”, este recomandat să aibă:

a) 15-25 ha;

b) 50-100 ha;

c) 100-200 ha.

871. Suprafeţele de probă amplasate în terenul agricol, pentru evaluarea

efectivelor de „vânat mic”, este recomandat să aibă:

a) 15-25 ha;


130

b) 50-100 ha;

c) 100-200 ha.

872. Suprafeţele de probă stabilite pentru evaluarea efectivelor de „vânat mic”,

se pot parcurge cu:

a) gonaci, fără pregătire specială;

b) doar cu observatori instruiţi;

c) exclusiv cu personal de specialitate.

873. Recenzarea vânatului, ieşit din suprafeţele de probă stabilite pentru

evaluarea efectivelor de „vânat mic”, se face de către:

a) gonaci, fără pregătire specială;

b) observatori instruiţi;

c) exclusiv de personal de specialitate.

874. Pentru folosirea unui număr cât mai mic de gonaci, la evaluarea efectivelor

de „vânat mic” prin metoda suprafeţelor de probă, sunt recomandate

suprafeţele:

a) dreptunghiulare;

b) pătrate;

c) în formă de cerc.

875. Cotele de recoltă pentru principalele specii sedentare de interes vânătoresc

se stabilesc:

a) exclusiv, în funcţie de recoltele realizate în anul precedent;

b) exclusiv, în funcţie de efectivele reale evaluate în primăvara anului în curs;

c) în funcţie de efectivele reale evaluate pe anul în curs, sporul natural calculat

şi efectivele optime prestabilite.

876. Cotele de recoltă pentru speciile migratoare de interes vânătoresc se

stabilesc în funcţie de:

a) recoltele realizate în anul precedent;

b) efectivele reale evaluate în anul în curs;

c) efectivele reale evaluate, sporul natural calculat şi efectivele optime prestabilite.

877. Cotele de recoltă se împart în cote recoltă-masculi şi cote recoltă-femele la:

a) toate speciile de interes vânătoresc;

b) toate speciile de mamifere de interes vânătoresc;

c) unele specii de mamifere plantivore de interes vânătoresc.

878. Din cotele de recoltă-femele se defalcă o anumită cotă de recoltă-exemplare

juvenile la unele specii de interes vânătoresc?


131

a) da;

b) da, dar numai pentru speciile plantivore;

c) nu, fiindcă includ aceste cote.

879. Cine aprobă cotele de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc?

a) administratorul statului, care aprobă efectivele optime şi, după verificare, şi

efectivele reale;

b) gestionarul fondului cinegetic, în funcţie de efectivele reale, sporul natural şi

efectivele optime;

c) institutul responsabil de cercetare în domeniul cinegetic.

880. Noţiunea de „îngrijire cu arma” a populaţiilor speciilor de interes

vânătoresc se referă la:

a) combaterea dăunătorilor naturali ai speciilor plantivore;

b) împuşcarea selectivă a exemplarelor degenerate, rănite, accidentate, cu

comportament anormal etc.;

c) împuşcarea exemplarelor care produc pagube în culturile agricole şi silvice ori

animalelor domestice.

881. Prin „îngrijire cu arma” se urmăreşte:

a) ocrotirea şi îngrijirea populaţiilor speciilor de interes vânătoresc degenerate,

accidentate, bolnave;

b) protecţia culturilor agricole şi silvice, prin împuşcarea selectivă a exemplarelor

care produc pagube importante în acestea;

c) menţinerea unor stocuri de reproducţie sălbatice, viguroase, sănătoase şi

corect structurate pe sexe şi categorii de vârstă, la populaţiile speciilor

sedentare de vânat.

882. Aprecierea „exemplarelor de selecţie”, din cadrul populaţiilor de interes

vânătoresc, se face:

a) după aspectul exterior, comportament şi conformaţia trofeului;

b) exclusiv după aspectul trofeului;

c) în urma analizei stării de sănătate a exemplarelor cu aspect şi comportament

anormal.

883. Cea mai importantă măsură de îngrijire a populaţiilor speciilor de interes

vânătoresc trebuie să devină:

a) combaterea dăunătorilor naturali ai acestora;

b) hrănirea complementară cu nutreţuri concentrate;

c) extragerea selectivă a exemplarelor care se abat de la standardul speciei.

884. Care specie de vânat este expusă degradării calitative din cauza vânării la

nadă?


132

a) mistreţul;

b) ursul;

c) lupul.

885. Care din următoarele specii de interes vânătoresc sunt cele mai expuse

degradării prin vânătoarea practicată pentru trofeu?

a) capra neagră şi cerbul;

b) lupul şi râsul;

c) căpriorul şi mistreţul.

886. Care din următoarele categorii de specii plantivore sau omnivore de interes

vânătoresc sunt cele mai expuse degradării prin împuşcare pe alese?

a) cele care se vânează la goană;

b) cele care se vânează la pândă;

c) cele care se vânează „la sărite”.

887. Asigurarea condiţiilor de linişte, pentru speciile de interes vânătoresc, are

în vedere:

a) combaterea braconajului, a dăunătorilor naturali ai vânatului şi renunţarea

la metodele de vânătoare care le dislocă din locurile de înnoptat;

b) diminuarea efectivelor speciilor concurente la hrană;

c) sistarea lucrărilor agricole şi silvice în zonele de concentrare ale acestora.

888. Asigurarea liniştii necesare vânatului de baltă şi a porumbeilor sălbatici se

face, cel mai eficient, prin renunţare la vânarea acestora la:

a) locurile de hrănire;

b) locurile de înnoptare;

c) locurile de pasaj.

889. Asigurarea eficientă a liniştii speciilor sedentare de interes vânătoresc se

realizează, în principal, prin:

a) combaterea braconajului şi a dăunătorilor naturali ai acestora;

b) interzicerea păşunatului şi exploatării pădurii în perioadele de reproducţie şi

creştere a progeniturii;

c) interzicerea vânării acestora în parcurile naţionale, în ariile protejate şi în zonele

de linişte a vânatului.

890. Îmbunătăţirea de lungă durată a condiţiilor de adăpost pentru vânat, în

câmpul cultivat agricol, se poate realiza prin:

a) conservarea stufărişurilor şi tufărişurilor prin crearea unor remize pentru

vânat;

b) plantarea de plante perene, cu rol de adăpost pentru vânat;

c) lăsarea plantelor agricole nearse şi a terenului nearat pe timpul iernii.


133

891. Care dintre cele trei condiţii de existenţă ale speciilor de interes vânătoresc

determină, în principal, nivelul populaţiilor acestora?

a) adăpostul;

b) hrana din timpul iernii;

c) liniştea.

892. Bogăţia în specii de interes vânătoresc a unui fond cinegetic este

determinată natural, preponderent, de:

a) natura substratului, calitatea solului şi structura vegetaţiei;

b) efectivele dăunătorilor acestora;

c) diversitatea culturilor agricole şi silvice.

893. Creşterea productivităţii naturale a fondurilor cinegetice se poate realiza

prin:

a) conservarea condiţiilor de adăpost şi linişte;

b) îmbunătăţirea condiţiilor de hrănire în perioada critică;

c) sporirea stocurilor de reproducţie, prin renunţarea temporară la extragerea cotei de

recoltă.

894. Îmbunătăţirea de lungă durată a condiţiilor naturale de hrănire pentru

speciile plantivore de interes vânătoresc, în perioada critică de iarnă, se poate

realiza prin :

a) administrarea periodică de hrană complementară;

b) înfiinţarea de plantaţii speciale de ros;

c) cultivarea „ogoarelor de hrană pentru vânat” cu lucernă, trifoi şi diverse alte

cereale.

895. Plantaţiile de ros sunt:

a) culturi speciale din arbuşti forestieri consumaţi preferenţial de speciile

plantivore de interes vânătoresc, instalate în terenuri adecvate, care se

recepează periodic;

b) culturi de pomi, arbori şi arbuşti special plantaţi pentru roaderea cojii;

c) culturi de varză palmier, rapiţă furajeră, topinambur etc.

896. Hrănirea complementară a vânatului se practică:

a) exclusiv în perioada critică de iarnă;

b) în perioada critică de iarnă, dar şi în afara acestei perioade, pentru abaterea

atenţiei vânatului de la culturile agricole, forestiere şi de la animalele

domestice;

c) exclusiv toamna, iarna şi primăvara.


134

897. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc reacţionează cel mai

bine la hrănirea complementară în perioada critică de iarnă?

a) potârnichea şi fazanul;

b) iepurele;

c) căpriorul.

898. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc reacţionează cel mai

bine la hrănirea complementară în perioada critică de iarnă?

a) capra neagră;

b) mistreţul;

c) cerbul carpatin.

899. Sarea constituie pentru speciile plantivore şi unele specii omnivore de

vânat:

a) un aliment vital;

b) un ingredient necesar unei mai bune digestii;

c) un element nutritiv valoros.

900. Sarea constituie atracţie aparte pentru:

a) iepure;

b) viezure;

c) capra neagră.

901. Sarea constituie atracţie aparte pentru:

a) viezure;

b) urs;

c) mistreţ.

902. Specii de interes vânătoresc rezistente la lipsa de apă pentru băut sunt:

a) viezurele şi prepeliţa;

b) capra neagră şi cerbul;

c) mistreţul şi ursul.

903. Sarea şi apa lichidă pot constitui factori de dirijare a răspândirii spaţiale a

vânatului?

a) da;

b) da, dar numai pentru anumite specii de vânat;

c) nu.

904. Unităţi de gestionare cinegetică, conform prevederilor legii, sunt:

a) asociaţiile de vânători legal constituite, licenţiate, care gestionează fonduri de

vânătoare;


135

b) unităţile silvice gestionare de fonduri de vânătoare;

c) fondurile cinegetice.

905. Amenajarea fondurilor cinegetice se face, conform legii, în baza unor:

a) amenajamente silvo-cinegetice;

b) planuri de management;

c) studii de specialitate.

906. Prin amenajarea fondurilor cinegetice se urmăreşte:

a) delimitarea şi amenajarea de zone speciale în cuprinsul acestora;

b) amenajarea de drumuri, poteci, observatoare şi standuri necesare practicării

vânătorii;

c) dotarea cu amenajări, instalaţii şi construcţii vânătoreşti necesare atât

îngrijirii şi ocrotirii vânatului, cât şi practicării vânătorii.

907. Clădirile destinate adăpostirii vânătorilor şi personalului de teren, compuse

din mai multe dormitoare, sufragerie, bucătărie, băi şi alte dependinţe ori din

apartamente şi garsoniere sunt cunoscute sub denumirea de:

a) case de vânătoare;

b) cabane de vânătoare;

c) colibe de vânătoare.


din 2-3 încăperi, din care una poate servi pentru gătit şi luat masa, sunt

cunoscute sub denumirea de:





dintr-o singură încăpere cu prici şi vatră sau sobă pentru încălzit, sunt

cunoscute sub denumirea de:




910. Observatoarele speciale, compuse de regulă dintr-o încăpere cu 1-2 paturi,

masă şi sobă, uneori cu hol şi grup sanitar, fac parte din categoria:

a) construcţiilor vânătoreşti;

b) instalaţiilor vânătoreşti;

c) amenajărilor vânătoreşti.

911. Observatoarele înalte, închise parţial şi acoperite, fac parte din categoria:



136



912. Standurile la sol fac parte din categoria :




913. Depozitele de hrană fac parte din categoria:




914. Potecile de vânătoare fac parte din categoria:




915. Bordeiele de vânătoare fac parte din categoria:




916. Standurile înalte fac parte din categoria:




917. Repopulările cu anumite specii autohtone de interes vânătoresc se fac în

scopul:

a) folosirii integrale sau creşterii potenţialului cinegetic al unor fonduri de

vânătoare;

b) diversificării posibilităţilor de practicare a vânatului;

c) asigurării echilibrului agro-silvo-cinegetic.

918. Specii de interes vânătoresc populate în România, în decursul timpului,

sunt:

a) marmota şi lopătarul;

b) lopătarul şi elanul;

c) capra neagră şi capra ibex.

919. Specii de interes vânătoresc populate în România, în decursul timpului,

sunt:


137

a) muflonul şi elanul;

b) fazanul şi muflonul;

c) ierunca şi potârnichea de stâncă.

920. Precizaţi care din următoarele specii de interes vânătoresc a fost

repopulată după aproape 100 de ani de la ultima semnalare în România:

a) castorul;

b) lopătarul;

c) marmota.

921. Precizaţi care este specia de interes vânătoresc repopulată cel mai frecvent

în fondurile cinegetice din România:

a) fazanul;

b) iepurele de vizuină;

c) potârnichea.

922. Repopulările efectuate pentru „împrospătări de sânge” la speciile poligame

de interes vânătoresc, sunt mai eficiente când:

a) raportul între sexe este de 1:1;

b) raportul între sexe este în favoarea femelelor;

c) raportul între sexe este în favoarea masculilor.

923. Repopulările efectuate cu specii de interes vânătoresc pentru

„împrospătarea de sânge”, au avut rezultate:

a) spectaculoase;

b) moderate;

c) neconvingătoare.

924. Populările cu specii de interes vânătoresc inexistente în România se pot

face:

a) ulterior realizării unor experimente în România cu aceste specii, sub

supravegherea unei instituţii de cercetare sau învăţământ superior în profil;

b) cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza

unor studii de impact, avizate de Academia Română şi de Autoritatea

publică centrală care răspunde de protecţia mediului;

c) numai cu avizul Consiliului Naţional de Vânătoare şi aprobarea Autoritatea

publică centrală care răspunde de silvicultură.

925. Este foarte important raportul de 1:1 între sexe la populările cu:

a) fazani;

b) potârnichi;

c) iepuri de vizuină.

926. Legea nr. 407/2006 prevede obligativitatea delimitării de:


138

a) zone de linişte a faunei cinegetice;

b) zone de refugiu pentru vânat;

c) zone de protecţie pentru vânat.

927. Suprafaţa zonelor de linişte a faunei cinegetice trebuie să însumeze

minimum:

a) 2% din suprafaţa fondului cinegetic;

b) 5% din suprafaţa fondului cinegetic;

c) 10% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic.

928. Zonele de linişte a faunei cinegetice se delimitează pentru:

a) anumite specii sedentare de vânat;

b) anumite specii migratoare de vânat;

c) toate speciile de vânat care vieţuiesc sau tranzitează zona de linişte.

929. În parcurile naţionale, vânătoarea:

a) este cu desăvârşire interzisă;

b) este interzisă, dar excepţional se poate practica în condiţii speciale;

c) se poate practica în limita cotelor de recoltă stabilite de administraţia parcurilor.

930. În scopul acoperirii pagubelor cauzate de speciile de vânat din anexa 2 la

Legea nr. 407/2006, aceasta prevede responsabilităţi în sarcina:

a) gestionarului fondului cinegetic;

b) autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

c) autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

931. În scopul diminuării pagubelor cauzate de speciile de interes vânătoresc

din anexa 1 la Legea nr. 407/2006, sunt prevăzute obligaţii concrete în sarcina:

a) autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

b) gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor sau deţinătorilor de

culturi agricole, silvice şi animale domestice;

c) inspectorilor de regim silvic şi cinegetic.

932. Gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligaţi, în scopul evitării pagubelor

cauzate de speciile de interes vânătoresc, să ia următoarele măsuri:

a) să extragă integral cotele de recoltă aprobate şi să practice hrănirea de

abatere;

b) să practice permanent hrănirea complementară a vânatului;

c) să ia măsuri de pază a culturilor şi animalelor aparţinând proprietarilor de teren şi

respectiv, de animale.


139

933. Proprietarii de culturi agricole şi silvice sau de animale domestice sunt

obligaţi să ia, în scopul evitării pagubelor cauzate de exemplare din speciile de

interes vânătoresc, următoarele măsuri:

a) să folosească sperietori pentru îndepărtarea animalelor sălbatice din zona

proprietăţii şi să păzească sau să împrejmuiască aceste proprietăţi;

b) să captureze vânatul viu sau să-l omoare în condiţii extreme;

c) nu au nici o obligaţie legală să ia măsuri în acest sens.

934. Hrănirea de abatere a atenţiei exemplarelor din speciile de interes

vânătoresc de la culturile agricole, silvice şi de la animalele domestice,

completată prin măsuri adecvate de speriere a acestora din locurile predispuse

prejudicierii, poate da rezultate satisfăcătoare, dar temporare, în cazul

următoarelor specii:

a) mistreţ şi urs;

b) lup şi râs;

c) urşi şi căpriori.

935. Hrănirea de abatere a atenţiei exemplarelor din speciile de interes

vânătoresc de la culturile agricole sau de la cele silvice, completată prin măsuri

adecvate de speriere a acestora din locurile predispuse prejudicierii, poate da

rezultate satisfăcătoare, dar temporare, în cazul următoarelor specii:

a) cerbi şi mistreţi;

b) căprior şi urs;

c) lup şi vulpe.

936. Păşunatul în pădure are, în domeniul cinegetic, următoarele repercusiuni:

a) diminuează direct resursele de hrană pentru speciile plantivore şi indirect

pentru speciile prădătoare de vânat;

b) diminuează producţia de lemn prin consumul mugurului terminal, roaderii cojii

etc.;

c) tasează solul şi favorizează viiturile de ape, cu repercusiuni asupra sporului natural al

vânatului.

937. Păşunatul în pădure are, în domeniul cinegetic, următoarele repercusiuni:

a) favorizează viiturile periculoase de apă, prin tasarea solului şi reducerea

capacităţii de retenţie a apei;

b) afectează grav capacitatea de regenerare a pădurii, prin tasarea solului, consumul

de seminţe şi consumul de puieţi;

c) favorizează îmbolnăvirea vânatului prin vehicularea bolilor comune

vânatului şi animalelor domestice.


140

938. Ce este mai important pentru îndepărtarea speciilor de interes vânătoresc

de la culturile agricole?

a) numărul sperietorilor;

b) tipul acestora;

c) surprinderea vânatului, la perioade scurte de timp, cu tipuri noi de

sperietori.

939. Care este prima obligaţie a vânătorilor pentru evitarea pagubelor cauzate

culturilor agricole şi animalelor domestice, de către exemplarele din speciile de

interes vânătoresc?

a) realizarea cotei de recoltă;

b) îndepărtarea acestora din zonele în care produc pagube;

c) paza eficientă a zonelor afectate.

940. În cazul producerii unor prejudicii de către mistreţi în culturile agricole,

când alte măsuri de evitare a acestor prejudicii nu mai sunt eficiente, se

recomandă împuşcarea:

a) vierilor, scroafelor sterpe şi purceilor;

b) scroafele conducătoare;

c) oricărui exemplar, cu excepţia scroafelor conducătoare.

941. Nivelul efectivelor speciilor de interes vânătoresc, în zonele predispuse

producerii de prejudicii, trebuie:

a) diminuat prin împuşcarea unor exemplare de către gestionar;

b) condus sau conservat, după caz, la nivelul stabilit de autoritatea publică care

răspunde de silvicultură;

c) diminuat prin capturare şi repopulare în zone limitrofe.

942. Combaterea şoarecilor cu momeli otrăvite se poate face, în câmpul cultivat

agricol, prin:

a) împrăştierea acestora pe toată suprafaţa afectată;

b) depozitarea acestora în grămezi în locuri însemnate pentru a putea fi recuperate

cele neconsumate;

c) introducerea acestora în găurile şoarecilor.

943. Cu ocazia efectuării de semănături, cu seminţe tratate cu furadan sau cu

alte substanţe toxice pentru animalele cu sânge cald, este obligatorie:

a) strângerea seminţelor neîngropate de la capetele tarlalelor;


141

b) neutralizarea seminţelor neîngropate prin stropire cu soluţii adecvate;

c) nu sunt necesare măsuri speciale.

944. Cele mai eficiente măsuri pentru protejarea progeniturii speciilor de

interes vânătoresc, la recoltarea culturilor de păioase, s-au dovedit a fi:

a) sperierea vânatului cu ajutorul unor dispozitive optice şi fonice;

b) dispozitivul cu lanţuri amplasat lateral pe utilaj, pentru a speria vânatul din

banda de lucru ce urmează;

c) alungarea cu goana a vânatului din tarlaua supusă recoltării.

945. Sunt cunoscute, în toată amploarea lor, pierderile înregistrate în rândul

speciilor de interes vânătoresc din cauza lucrărilor mecanizate şi a chimizării

practicate în agricultura modernă? a) da, deoarece vânătorii urmăresc atent desfăşurarea acestor lucrări; b) nu, deoarece temperatura ridicată şi vegetaţia abundentă din vară fac să

dispară sau să nu se vadă urmele exemplarelor omorâte; c) cu aproximaţie, deoarece vânătorii urmăresc fenomenul în pieţe de probă.

946. Prin extinderea mecanizării lucrărilor agricole, vânătorii sunt:

a) avantajaţi, deoarece creşte productivitatea lucrărilor agricole şi scade preţul hranei

complementare necesare vânatului în perioada critică;

b) dezavantajaţi, întrucât creşte mortalitatea vânatului prin distrugerea

progeniturii şi a cuiburilor;

c) avantajele şi dezavantajele se compensează.

947. Care dintre următoarele specii de interes vânătoresc sunt mai afectate de

mecanizarea lucrărilor de pregătire a solului şi a celor de recoltare a plantelor

pentru nutreţ?

a) iepurele şi prepeliţa;

b) cerbul şi lopătarul;

c) hamsterul şi vulpea.

948. Care din următoarele substanţe chimice este recunoscută drept cea mai

dăunătoare pentru vânat?

a) azotatul, ca urmare a folosirii acestuia pe scară largă în agricultură;

b) furadanul, ca urmare a acţiunii toxice puternice şi imediate după ingerare,

precum şi remanenţei proprietăţilor toxice chiar în plantulele plantelor de

curând răsărite;

c) îngrăşămintele complexe, ca urmare a toxicităţii crescute prin combinarea

substanţelor active.

949. Utilizarea furadanului poate afecta grav următoarele specii de vânat:

a) fazanul şi potârnichea;

b) viezurele;

c) mistreţul.


142

950. Există posibilitatea înlocuirii unora dintre substanţele chimice utilizate în

agricultură cu risc ridicat pentru vânat, mediu şi om?

a) nu, deoarece nu sunt descoperite substanţe chimice mai puţin toxice pentru

animalele cu sânge cald, dar cu efect similar în combaterea dăunătorilor vegetali

cu sânge rece;

b) nu, deoarece producerea substanţelor chimice cu efect similar în combaterea

dăunătorilor vegetali este extrem de scumpă;

c) da, deoarece sunt deja descoperite şi folosite pe scară largă substanţe chimice

cu efect similar în combaterea dăunătorilor vegetali.


143

Capitolul IX

METODE ŞI REGULI DE ORGANIZARE

A VÂNĂTORII

951. Vânătoarea la dibuit face parte din categoria:

a) metodelor de vânătoare individuală;

b) metodelor de vânătoare în grup restrâns;

c) metodelor de vânătoare colectivă.

952. Vânătoarea în cerc face parte din categoria:

a) metodelor de vânătoare individuală;

b) metodelor de vânătoare în grup restrâns;

c) metodelor de vânătoare colectivă.

953. Vânătoarea la pândă, după asfinţitul soarelui, se poate practica la:

a) căprior şi iepure;

b) cerb, vulpe şi viezure;

c) iepure şi fazan.

954. Vânătoarea la pândă, înainte de răsăritul soarelui, se poate practica la:

a) iepure;

b) gâşte şi raţe sălbatice;

c) fazan şi potârniche.

955. Vânătoarea la dibuit se poate practica cu succes la:

a) cervide şi capră neagră;

b) lup şi râs;

c) iepure şi fazan

956. Vânătoare cu chemătoarea se poate practica cu succes la:

a) cervide şi cocoş de munte;

b) iepure şi potârniche;

c) lapin şi marmotă.

957. Vânătoarea cu atrape se utilizează cu succes la vânarea:

a) raţelor şi gâştelor sălbatice;

b) ciorilor şi stăncuţelor;

c) fazanilor şi potârnichilor.

958. Vânătoarea la sărite se poate practica cu succes la:

a) capră neagră şi căprior;

b) vulpe şi bizam;

c) fazani, potârnichi, becaţină şi sitari.


144

959. Vânătoarea cu câine pontator se poate practica cu succes la:

a) sitari şi fazani;

b) ieruncă şi cocoş de munte;

c) vulpi şi bizami.


a) prepeliţe şi potârnichi;

b) porumbei şi ierunci;

c) vulpi şi iepuri.


a) fazani;

b) gâşte sălbatice;

c) raţe sălbatice.

962. Vânătoarea cu câine scotocitor se poate practica cu succes la:

a) jderi şi vulpi;

b) fazani şi potârnichi;

c) viezuri şi dihori.


a) prepeliţe şi sitari;

b) jderi şi dihori;

c) gâşte sălbatice şi raţe sălbatice.


a) dihori şi jderi;

b) porumbei şi gâşte sălbatice;

c) potârniche şi fazani.

965. Vânătoarea cu câine gonitor se poate practica cu succes la:

a) mistreţi şi vulpi;

b) capră neagră şi muflon;

c) cervide.

966. Vânătoarea cu câine gonitor-hărţuitor se poate practica cu succes la:

a) capră neagră şi cerb comun;

b) căpriori şi lup;

c) mistreţi şi urs.

967. Vânătoarea la vizuină, cu ajutorul câinilor special dresaţi, se poate practica

cu succes la:

a) iepuri de vizuină ;

b) vulpi şi pisici sălbatice;


145

c) beici.

968.Vânătoarea cu ajutorul câinilor, prin săparea vizuinilor, se practică la:

a) vulpe;

b) viezure;

c) pisică sălbatică.

969. Precizaţi care din următoarele rase de câini sunt mai eficienţi pentru

vânarea mistreţului şi a ursului:

a) copoii şi jagdterierii;

b) seterii şi pointerii;

c) foxterierii şi tekelii.

970. Precizaţi care din următoarele rase de câini sunt folosiţi pentru vânătoarea

la vizuină:

a) tekelii şi foxterierii;

b) bretonii;

c) airedale terierii.

971. Vânătoarea cu steguleţe se poate practica în România la:

a) lupi;

b) lupi, vulpi şi alte specii carnivore;

c) nu se poate practica legal.

972. Vânătoarea cu bufniţă se poate practica cu succes la:

a) ulii;

b) ciori grive şi coţofene;

c) ciori negre, stăncuţe şi corbi.

973. Vânătoarea în grup restrâns se poate practica cu:

a) câini de vânătoare;

b) cu hăitaşi (gonaci sau bătăiaşi);

c) ogari.

974. Apreciaţi care din următoarele metode de vânătoare este mai sportivă şi

mai etică:

a) vânătoarea colectivă la iepuri, în pădure;

b) vânătoarea în grup restrâns, la mistreţi, cu câini specializaţi;

c) vânătoarea la pândă, în locurile de înnoptat ale vânatului de baltă.

975. Care dintre metodele de vânătoare enumerate mai jos, permite o selecţie

mai uşoară a vânatului?

a) vânătoarea colectivă;

b) vânătoare în grup restrâns;


146

c) vânătoare la dibuit şi pândă.

976. După ce criterii se poate aprecia, cel mai corect, nivelul gestionării unui

fond de vânătoare?

a) după gradul de dotare cu construcţii, instalaţii şi amenajări vânătoreşti;

b) după ogoarele de hrană şi cantitatea de hrană complementară şi sare administrate

vânatului;

c) după efectivele de vânat care se văd şi după rezultatul vânătorilor

organizate.

977. Care pot fi cauzele scăderii efectivelor de vânat într-un teren cu adăposturi

naturale favorabile, bine amenajat, în care se administrează hrană

complementară suficientă?

a) paza puţin eficientă sau evoluţia necontrolată a efectivelor de prădători;

b) mortalitatea ridicată datorită vânătorii;

c) migrarea vânatului spre zone învecinate, din cauza deranjului produs de om.

978. Când trebuie să înceapă organizarea unei vânători colective?

a) cu una – două zile mai devreme, ocazie cu care se recunoaşte terenul, se

stabileşte numărul de participanţi, data, ora şi locul convocării, programul

acţiunii etc.;

b) în dimineaţa zilei de vânătoare, deoarece informaţiile necesare sunt preluate de la

paznicul de vânătoare, responsabil cu stabilirea tuturor detaliilor privind

vânătoarea;

c) la data şi ora stabilită, deoarece un bun organizator ştie cu certitudine ce are de

făcut în ziua vânătorii.

979. Conducerea vânătorii colective aparţine:

a) exclusiv paznicului de vânătoare retribuit;

b) exclusiv organizatorului de vânătoare;

c) unui colectiv de organizare, din care fac obligatoriu parte paznicul de vânătoare şi

organizatorul grupei.

980. Când se pot face observaţii critice, de către participanţi, cu privire la

modul de desfăşurare a vânătorilor colective?

a) imediat, pentru a fi eficienţi;

b) în pauza dintre goane;

c) la sfârşitul zilei de vânătoare.

981. Vânătorile colective debutează obligatoriu cu:

a) goana cea mai sigură;

b) tragerea numerelor la sorţi;


147

c) un instructaj despre cum, ce şi unde se va vâna în ziua respectivă, ocazie cu

care se semnează autorizaţia de vânătoare.

982. În stand, fiecare vânător are libertatea sau, după caz, obligaţia:

a) să facă ce vrea, deoarece comportamentul acestuia îi sporeşte sau îi diminuează

doar propria şansă;

b) să stea bine camuflat, fără să fumeze, fără să tuşească şi fără să facă mişcări

inutile;

c) să avertizeze vecinii, prin gesturi şi sunete, cu privire la vânatul care se îndreaptă

spre ei.

983. Vânătorul poate părăsi standul, în timpul goanei, doar pentru:

a) a da lovitura de graţie vânatului rănit retras în desiş;

b) a strânge vânatul mic, care altfel ar putea fi însuşit de gonaci;

c) nu are voie să părăsească standul.

984. Arma de vânătoare se păstrează într-un dulap special, la care are acces:

a) doar vânătorul, posesor al armei;

b) doar vânătorul şi eventual un membru major al familiei, stabilit de acesta;

c) doar vânătorul şi membrii majori ai familiei acestuia.

985. La deplasarea dintre goane, arma se poartă:

a) închisă în toc;

b) frântă sau cu încărcătorul deschis;

c) descărcată, dar închisă pentru a nu se deteriora bascula sau încărcătorul, după caz.

986. La vânătorile colective:

a) arma se încarcă şi se păstrează gata de tragere pe tot parcursul acţiunii;

b) arma se încarcă doar după ocuparea locului în stand şi se descărcă înainte de

părăsirea acestuia;

c) arma se încarcă doar la apropierea vânatului şi se descarcă, dacă nu s-a tras, după

îndepărtarea acestuia.

987. Arma de vânătoare basculantă se încarcă cu ţevile îndreptate:

a) în sus;

b) în plan orizontal;

c) în jos, spre pământ.

988. Înainte de încărcare, arma se verifică pentru a vedea dacă:

a) nu este ruginită pe ţevi;


148

b) nu are corpuri străine pe ţeavă;

c) are piedica de siguranţă pusă.

989. La aşezarea în stand este obligatoriu:

a) să se identifice bine poziţia vecinilor şi să se stabilească unghiurile sub care se

poate sau nu se poate trage;

b) să se observe cărările pe care poate veni vânatul;

c) să se observe cu atenţie terenul din jur pentru a constata dacă există vânat în raza

de tragere.

990. Este permisă schimbarea standului indicat de organizator?

a) da, doar în apropiere pentru găsirea unui camuflaj mai bun;

b) da, pe maximum 10 m distanţă, pentru a nu se intra în unghiurile de tragere ale

vecinilor;

c) nu este permisă.

991. În vânat se trage doar dacă:

a) a fost zărit şi este bine localizat după zgomot;

b) a fost bine identificat şi se află sub distanţa unui tir eficient;

c) se îndreaptă spre vecin şi se găseşte la limita unui foc eficient.

992. Vânatul se urmăreşte cu arma epolată:

a) până în imediata apropiere a liniei vânătorilor, peste această linie arma trecându-

se ridicată în sus;

b) tot timpul, dar obligatoriu din picioare pentru ca eventualul foc tras să fie

îndreptat spre sol;

c) numai sub un unghi mai mare de 45° faţă de linia vânătorilor.

993. Din stand, la vânătoarea colectivă se poate trage:

a) exclusiv din picioare, pentru ca încărcătura trasă să ajungă în pământ;

b) din poziţia în genunchi sau de pe scăunel, pentru a avea mai multă siguranţă la

ochit;

c) întotdeauna, sub un unghi mai mare de 45° faţă de linia standurilor.

994. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu alice spre gonaci, în pădure,

când aceştia s-au apropiat la:

a) 200 m;

b) 300 m;

c) 500 m.


149

995. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu alice spre gonaci, în câmp deschis,

când aceştia s-au apropiat la:

a) 120 m;

b) 200 m;

c) 500 m.

996. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu glonţ spre gonaci, când aceştia au

ajuns, în pădure, la:

a) 120 m

b) 500 m;

c) 1000 m.

997. Nu se mai trage cu arma de vânătoare cu glonţ spre gonaci, când aceştia au

ajuns, în teren liber, la:

a) 120 m;

b) 200 m;

c) 500 m.

998. Cum trebuie reacţionat la apariţia ursului cu ocazia goanelor la mistreţi?

a) trebuie păstrată liniştea, lăsat să se apropie şi să treacă pe lângă vânător fără să-l

observe;

b) trebuie avertizat de departe prin gesturi vizibile şi zgomote discrete;

c) trebuie surprins prin strigăte puternice, mai ales când este foarte aproape de

vânător, pentru a-l speria.

999. În vânatul care se îndreptă spre vecin:

a) se trage numai dacă este aproape şi în poziţie favorabilă de foc;

b) nu se trage sub nici un motiv;

c) rămâne la aprecierea vânătorului, riscul greşirii focului fiind al acestuia.

1000. Sunt permise glumele cu arma îndreptată spre semeni?

a) doar cu arma descărcată şi frântă sau cu încărcătorul deschis;

b) numai cu arma descărcată;

c) nu sunt permise sub nici un motiv.


150

Capitolul X

ARME ŞI MUNIŢII DE VÂNĂTOARE

1001. Armele cu ţevi basculante pot fi:

a) arme lise, arme ghintuite şi arme mixte;

b) carabine şi arme lise cu închizător;

c) arme semiautomate.

1002. Armele de vânătoare se împart în arme cu alice sau cu ţevi lise, arme cu

glonţ sau cu ţevi ghintuite şi arme mixte, ţinând seamă de:

a) modul acestora de încărcare;

b) tehnologia confecţionării ţevilor;

c) configuraţia interiorului ţevii.

1003. O armă lisă, cu două ţevi de cal. 12, poate fi:

a) armă cu ţevi basculante;

b) armă cu ţevi fixe;

c) armă mixtă.

1004. O armă cu două ţevi aşezate în plan orizontal, este o armă:

a) „bock”;

b) cu ţevi juxtapuse;

c) cu ţevi suprapuse.

1005. O armă cu două ţevi aşezate în plan vertical, este o armă:

a) „bock”;

b) cu ţevi juxtapuse;

c) „Hammerless”.

1006. O armă sistem „Hammerless” este o armă:

a) cu trei zăvoare;

b) cu cocoaşe ascunse;

c) cu patru ţevi (vierling).

1007. Armele semiautomate sunt admise la vânătoare?

a) da, fără restricţii;

b) da, dacă au limitator pentru maximum două cartuşe în magazie;

c) nu sunt admise la vânătoare.


151

1008. Armele de vânătoare cu repetiţie sunt arme care:

a) se reîncarcă manual, prin introducerea câte unui cartuş cu mâna, după fiecare foc;

b) se reîncarcă după fiecare foc, prin manipularea unui dispozitiv denumit

închizător;

d) se reîncarcă automat după fiecare foc, până la epuizarea cartuşelor din magazie.

1009. Armele de cal. 10 sunt considerate arme:

a) de putere mijlocie;

b) de putere redusă;

c) de putere mare.

1010. Arme de cal. 16 sunt considerate arme:



c) de putere mare.

1011. Armele de cal. 28 sunt considerate arme:



c) de putere mare.

1012. Ţevile armelor lise se pot obţine prin:

a) forare sau forjare la rece;

b) turnare;

c) broşare.

1013. Ţevile armelor ghintuite se pot obţine prin:

a) forare;

b) forjare sau broşare;

c) turnare.

1014. Camera cartuşului este forată:

a) cilindric;

b) uşor conic;

c) cu „choke”.

1015. Choke-ul armelor de vânătoare reprezintă:

a) reculul resimţit de vânător;

b) îngustarea diametrului ţevii spre gura acesteia;


152

c) conul de racordare dintre camera cartuşului şi ţeava propriu zisă.

1016. Calibrul armelor de vânătoare lise se exprimă prin:

a) diametrul, în mm, al câmpului ţevii;

b) un număr convenţional, egal cu numărul bilelor având diametrul ţevii ce se

pot confecţiona dintr-o livră de plumb;

c) un număr convenţional, fără corelaţie cu diametrul ţevii.

1017. Calibrul armelor de vânătoare cu glonţ se exprimă prin:

a) diametrul, în mm, al câmpului ţevii;

b) un număr convenţional egal cu numărul bilelor având diametrul ţevii ce se pot

confecţiona dintr-o livră de plumb;

c) un număr convenţional, fără corelaţie cu diametrul ţevii.

1018. Ţevile armelor de vânătoare lise au, de regulă, lungimi:

a) sub 50 cm;

b) sub 60 cm;

d) peste 60 cm.

1019. Sistemul de zăvorâre denumit Greener asigură închiderea armelor de

vânătoare prin zăvoare şi:

a) un „cui” ce trece orizontal prin prelungirea comună a ţevilor;

b) un zăvor ce trece orizontal pe deasupra prelungirii comune a ţevilor;

c) două zăvoare ce trec orizontal prin prelungirea celor două ţevi.

1020. Sistemul de zăvorâre denumit Purdey asigură închiderea armelor de





1021. Sistemul de zăvorâre denumit Kersten asigură închiderea armelor de





1022. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată ?

a) pat simplu (englezesc);

b) pat cu pistolet;

c) pat cu obrăzar şi pistolet.


153

1023. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată?


b) pat cu pistolet;


1024. Ce fel de pat este prezentat figura alăturată?


b) pat cu pistolet;


1025. Antepatul unei arme basculante se mai numeşte:

d) basculă;

e) şarnier;

f) pană.

1026. Mecanismul de dare a focului la armele basculante este situat în:

a) basculă;

b) închizător;

c) antepat.

1027. Mecanismul de dare a focului la carabine este situat în:

a) basculă;

b) închizător;

c) antepat.

1028. Care dintre calibrele menţionate mai jos poate fi considerat aproape

universal?

a) 5,6 x 35;

b) 7,62 x 63;

c) 9,3 x 74.

1029. Care este rolul acceleratorului la armele cu glonţ?

a) să accelereze viteza glonţului;

b) să sensibilizeze trăgaciul;

c) să uşureze ochirea.

1030. Bura intră în componenţa:


154

a) cartuşelor în alice;

b) cartuşelor cu glonţ;

c) cartuşelor cu alice şi a cartuşelor cu glonţ.

1031. Pulberea din cartuşele armelor cu alice, comparativ cu pulberea din

cartuşele armelor cu glonţ, dezvoltă o presiune:

a) mai mică;

b) mai mare;

c) egală.

1032. Proiectilele cartuşelor de vânătoare clasice cu glonţ sunt confecţionate

din:

a) plumb;

b) oţel;

c) plumb, cu blindaj metalic.

1033. Proiectilele cartuşelor de vânătoare cu glonţ pot fi:

a) nedeformabile;

b) expansive sau perforante;

c) explozive.

1034. Izbitura pe care vânătorul o resimte în umăr, ca urmare a arderii pulberii

în ţeava armei, poartă denumirea de:

a) chocke;

b) recul;

c) culată.

1035. Cu cât viteza iniţială a proiectilului este mai mică şi greutatea acestuia

mai mare, cu atât săgeata traiectoriei este:

a) mai mică;

b) mai mare;

c) nu au legătură.

1036. Care dintre tipurile de cartuşe redate mai jos are teoretic viteza cea mai

mare ?

a) 6,5 x 57;

b) 8 x 57;

c) 9,3 x 74.

1037. Distanţa optimă de reglare a unei arme cu glonţ, pentru un tir cât mai

razant prin lunetă, se face:

a) în funcţie de calibrul armei şi tipul cartuşului folosit;


155

b) dorinţa vânătorului de a trage mai aproape sau mai departe;

c) la 180 m, indiferent de calibrul armei, tipul cartuşului folosit şi dorinţa

vânătorului.

1038. La tirul de jos în sus, când ţinta se află sub distanţa optimă de reglare, se

ocheşte:

a) la baza ţintei;

b) în centrul ţintei;

c) la linia superioară a ţintei.

1039. La tirul de sus în jos, când ţinta se află sub distanţa optimă de reglare, se

ocheşte:

a) la baza ţintei;

a) în centrul ţintei;

b) la linia superioară a ţintei.

1040. La tirul de jos în sus, când ţinta se găseşte peste distanţa optimă de reglare

a armei, se ocheşte:

a) la baza ţintei;

a) în centrul ţintei;

c) la linia superioară a ţintei.

1041. Procentajul, la verificarea armelor de vânătoare cu alice, se calculează în

funcţie de:

a) numărului de alice intrate în cercul mare, de pe panoul standard, faţă de

numărul total de alice din cartuş ;

b) numărului de alice intrate în cercul mic, de pe panoul standard, faţă de numărul

total de alice din cartuş;

c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare şi al celor intrate în cercul

mic de pe panoul standard, raportată la numărul total de alice din cartuş.

1042. Grupajul, la verificarea armelor de vânătoare, se calculează în funcţie de:

a) numărului de alice intrate în cercul mare, de pe panoul standard, faţă de numărul

total de alice din cartuş ;

b) numărului de alice intrate în cercul mic, faţă de numărul total de alice din

cartuş;

c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare de pe panoul standard şi al

celor intrate în cercul mic, raportată la numărul total de alice din cartuş.

1043. Regularitatea, la verificarea armelor de vânătoare, se calculează în funcţie

de:

a) numărului de alice intrate în cercul mare de pe panoul standard, faţă de numărul

total de alice din cartuş ;


156

b) numărului de alice intrate în cercul mic de pe panoul standard, faţă de numărul

total de alice din cartuş;

c) diferenţei dintre numărul de alice intrate în cercul mare de pe panoul

standard şi al celor intrate în cercul mic, raportată la numărul total de alice

din cartuş.

1044. Pentru verificarea armelor de vânătoare este indicat să fie folosite alice

de:

a) 2,5 mm;

b) 3,5 mm;

c) 4,5 mm.

1045. Pentru verificarea armelor de vânătoare este indicat să se tragă la o

distanţă de:

a) 25 m;

b) 35 m;

c) 45 m.

1046. Cercul mare de pe ţinta standard, pe care se determină procentajul

armelor de vânătoare, trebuie să aibă diametru de:

a) 100 cm;

b) 75 cm;

c) 50 cm.

1047. Cercul mic de pe ţinta standard, pe care se determină grupajul armelor de

vânătoare, trebuie să aibă diametru de:

a) 75 cm;

b) 50 cm;

c) 37,5 cm.

1048. O armă de vânătoare cu glonţ este considerată doar precisă, nu şi justă,

când 5 focuri de probă, trase consecutiv din aceasta, merg:

a) grupat în centrul ţintei;

b) grupat în altă parte decât centrul ţintei;

c) împrăştiat, dar în jurul punctajului ochit.

1049. O armă de vânătoare cu glonţ este considerată justă şi precisă când cele 5

focuri de probă, trase consecutiv din aceasta, merg:

a) grupat în centrul ţintei;

b) grupat în altă parte decât centrul ţintei;

c) împrăştiat, dar în jurul punctajului ochit.


157

1050. Pentru curăţarea armelor de vânătoare, vergeaua echipată cu perie se

introduce:

a) pe la gura ţevii;

b) pe la detunător;

c) nu are nici o importanţă din ce parte se curăţă ţeava.


158

Capitolul XI

CÂINI DE VÂNĂTOARE

1051. Câinii de vânătoare fac parte din categoria câinilor:

a) de agrement;

b) de serviciu;

c) utilitari.

1052. Prepelicarii insulari se caracterizează prin:

a) chetă largă, desfăşurată în viteză, cu nasul sus şi aret ferm;

b) aport ferm după focul de armă;

c) rezistenţă redusă la lucru, în condiţii de căldură şi uscăciune.

1053. Prepelicarii continentali se caracterizează prin:


b) aport ferm după focul de armă;

c) rezistenţă deosebită la lucru, chiar în condiţii de căldură şi uscăciune.

1054. Prepelicarii scotocitori se caracterizează prin:

a) chetă largă, miros excelent, dar rezistenţă medie la oboseală;

b) chetă scurtă, desfăşurate în ritm vioi, şi miros mediocru;

c) rezistenţă aparte la oboseală, la căldură şi la intemperii.

1055. Prepelicarii scotocitori:

a) marchează uşor perceptibil vânatul şi îl stârnesc fără comandă;

b) aretează ferm vânatul;

d) nu aportează vânatul împuşcat.

1056. Prepelicarii continentali se caracterizează prin:


b) chetă relativ scurtă, desfăşurată în ritm mediu, cu nasul jos şi aport ferm;

c) rezistenţă deosebită la oboseală, mai ales în condiţii de căldură şi uscăciune.

1057. Retrieverii se caracterizează prin:

a) aport excelent, inclusiv din apă foarte rece;

b) chetă rapidă şi aret sigur;

c) temperament vioi, chetă largă şi rezistenţă deosebită la lucru.


159

1058. Câinii prepelicari sunt utilizaţi la:

a) vânătoarea de vânat mic;

b) vânătoarea de vânat mare;

d) urmărit pe urmă de sânge.

1059. Din categoria marilor pontatori face parte:

a) pointerul;

b) retrieverul;

c) beagle.

1060. Din categoria prepelicarilor insulari face parte:

a) bretonul;

b) seterul;

c) jagdterierul.

1061. Gonitorii sunt câini de vânătoare caracterizaţi prin:

a) chetă strânsă, executată metodic, cu viteză medie;

b) pasiune pentru căutatul la distanţă, stârnitul şi urmăritul cu glas al

mamiferelor de interes vânătoresc;

c) rezistenţă redusă la oboseală.

1062. Gonitorii sunt câini de vânătoare caracterizaţi prin:

a) temperament echilibrat, chetă medie şi miros bun;

b) pasiune deosebită pentru căutatul la distanţă şi urmăritul vânatului cu glas;

c) agresivitate mare faţă de vânatul negru şi prădător.

1063. Hărţuitorii, cu excepţia tekelului, sunt câini de vânătoare caracterizaţi

prin:

a) cheta relativ mică, miros în general mai slab şi pasiune mai redusă pentru

gonit;

b) agresivitate redusă faţă de vânatul negru şi prădător;

c) lucru foarte bun pe urma de sânge.

1064. Tekelii se comportă:

a) asemănător gonitorilor tipici la suprafaţă, dar acoperă suprafeţe mai mici şi

gonesc cu viteză mai redusă;

b) asemănător hărţuitorilor sub pământ, fiind însă mai puţin perseverenţi decât

aceştia;

c) mediocru pe urma de sânge, datorită mirosului mai slab caracteristic hărţuitorilor.


160

1065. Limierii excelează prin:

a) miros mediu, dar perseverenţă deosebită pentru căutarea vânatului mare pe urmă

proaspătă;

b) miros excelent, care-i ajută să ţină urma veche de sânge, chiar după 24-48 de

ore de la rănirea vânatului;

c) agresivitate mare faţă de vânatul rănit.

1066. Pentru lucru pe urma de sânge pot fi folosiţi cu succes:

a) airedale-terierii şi foxterierii;

b) pointerii şi seterii;

c) bloodhund-ul şi tekelii.

1067. Pentru lucru pe urma de sânge pot fi folosiţi:

a) limierii;

b) vachtelhundul şi münsterlanderul;

c) jagdterierii şi labradorii.

1068. Pentru lucru pe urma de sânge pot fi folosiţi cu succes şi:

a) copoii şi tekelii;

b) pointerii şi seterii;

c) foxterierii şi jagdterierii.

1069. Termenul „a ponta” este sinonim cu:

a) a aporta;

b) a areta;

c) nu are legătură cu termenii de „aret” sau „aport”.


a) bracul;

b) labradorul;

c) pointerul.


a) vijla maghiară;

b) seterul;

c) pudel-pointerul.

1072. Marii pontatori:

a) aretează ferm;


161

b) aportează ferm;

c) lucrează cu mare plăcere în apă.

1073. Prepelicarii continentali, comparativ cu cei insulari, prezintă:

a) miros mai fin;

b) rezistenţă mai mare la oboseală;

c) pasiune mai mare pentru aport.

1074. Rasă autohtonă de câine de vânătoare este considerată:

a) basetul;

b) copoiul;

c) ciobănescul carpatin.

1075. Chetă corectă, pentru un câine prepelicar, este considerată:

a) căutatul în cercuri concentrice a vânatului de jur-împrejurul vânătorului;

b) căutatul în adâncime, dus-întors pentru a putea surprinde vânatul;

c) căutatul de la stânga la dreapta şi invers, în faţa vânătorului.

1076. La alegerea unui câine de vânătoare trebuie să primeze:

a) aspectul exterior caracteristic standardului rasei alese;

b) aptitudinile pentru vânătoare ale părinţilor şi exemplarului ales;

c) în egală măsură aspectul caracteristic standardului rasei şi aptitudinile pentru

vânătoare.

1077. Pentru un vânător din câmpie, care vânează preponderent specii de

„vânat mic” de uscat şi de baltă, este de preferat:

a) bracul german;

b) seterul;

c) pointerul.

1078. Pentru un vânător din câmpie, care vânează preponderent prepeliţe, sitari

şi potârnichi, este de preferat:

a) jagdterierul;

b) pointerul;

c) labradorul.

1079. Educaţia căţelului de vânătoare trebuie începută:

a) la 6 săptămâni;

b) la 3-4 luni;

c) după 6 – 12 luni.

1080. Un câine gonitor se învaţă uşor să lucreze:


162

a) prin imitaţie, dându-i-se drumul din lesă după un câine experimentat;

b) dându-i-se drumul din lesă pe urmă caldă de vânat;

c) lăsându-i-se libertatea să caute singur, să gonească şi să urmărească cu glas

vânatul descoperit.

1081. Un câine prepelicar trebuie învăţat mai întâi:

a) să aibă apel;

b) să stea, la comandă, în poziţia „şezi” şi „down”;

d) să aporteze vânatul fără a-l muşca.

1082. Cea mai importantă sarcină la dresarea unui câine gonitor este:

a) să fie obişnuit să gonească;

b) să fie specializat pentru anumite specii de vânat;

c) să fie învăţat să semnaleze găsirea vânatului împuşcat.

1083. Când se consideră un câine de mistreţi bine format şi specializat?

a) după vârsta de un an;

b) după vârsta de 2-3 ani;

c) doar după vârsta de 5-7 ani.

1084. Care dintre următoarele rase de câini s-a dovedit mai precoce pentru

lucru la mistreţi:

a) copoiul ardelenesc;

b) jagdterierul;

c) foxterierul.

1085. Care dintre următoarele rase de câini sunt mai potrivite pentru

vânătoarea la vizuină a vulpilor şi pisicilor sălbatice:

a) tekelul;

b) jagdterierul de talie mică;

d) airedale terierii.

1086. Care dintre următoarele rase de câini sunt mai potrivite pentru

vânătoarea la vizuină a vulpilor şi pisicilor sălbatice:

a) foxterierii;

b) tekelii;

c) airedale terierii.

1087. Este indicată, când se vânează cu câinele de vizuină, săparea vizuinilor

ocupate de vulpi şi pisici sălbatice?

a) da, pentru a nu pierde timp inutil;

b) nu, pentru a nu obişnui câinii să insiste exagerat în vizuină;

c) depinde de situaţie.


163

1088. Cei mai eficienţi câini de vizuină, pentru vânarea vulpilor şi pisicilor

sălbatice, sunt apreciaţi:

a) tekelii, deoarece sunt foarte perseverenţi;

b) jagdterierii şi foxterierii, fiindcă sunt mai agresivi şi atacă cu intermitenţe;

c) airedale terierii, fiindcă sunt foarte puternici.

1089. Recunoaşteţi câinele de vânătoare din imaginea alăturată:

a) copoi;

b) pointer;

c) seter englezesc.


a) copoi;

b) pointer;

c) seter englezesc.


a) copoi;

b) pointer;

c) seter englezesc.


a) epagneul breton;

b) foxterier;

c) jagdterier.


a) epagneul breton;


164

b) foxterier;

c) jagdterier.


a) epagneul breton;

b) foxterier;

c) jagdterier.


a) tekel cu păr sârmos;

b) copoi ardelenesc;

c) spaniel – cocker.


a) tekel cu păr scurt;

b) copoi ardelenesc;

d) spaniel – cocker.


a) tekel cu păr sârmos;

b) jagdterier;

c) spaniel – cocker.

1098. Marcaţi golden-retrieverul din următoarele imagini:


165

1099. Marcaţi beagle din imaginea alăturată:

1100. Marcaţi airedale-terierul din imaginea alăturată:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


166

Capitolul XII

ECHIPAMENT AUXILIAR DE VÂNĂTOARE

1101. Cele mai indicate binocluri pentru observarea speciilor de vânat sunt:

a) cele mici ca dimensiuni, pentru a fi uşor de purtat;

b) cele foarte puternice, pentru a putea observa detalii ale aspectului speciilor

urmărite;

c) cele medii ca putere de apropiere, dar cu luminozitate mare.

1102. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observarea trofeului de căprior şi

de cerb?

a) 7 x 42;

b) 10 x 50;

c) 15 x 50.

1103. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observarea trofeului de capră

neagră?

a) 7 x 42;

b) 8 x 56;

d) 10 x 50.

1104. Ce binoclu consideraţi mai util pentru observaţii de seară la vânat?

a) 8 x 56;

b) 15 x 50;

c) 10 x 50.

1105. Ce binocluri sunt de mai bună calitate?

a) cele foarte uşoare;

b) cele uşoare;

c) cele mai grele.

1106. Ce indică prima cifră înscrisă pe un binoclu de 8 x 56?

a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului;

b) diametrul lentilei obiectiv;

c) luminozitatea binoclului.

1107. Ce indică cea de-a doua cifră înscrisă pe un binoclu de 8 x 30?

a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului;

b) diametrul lentilei obiectiv, în mm;

c) luminozitatea binoclului.


167

1108. Luminozitatea unui binoclu este indicată de:

a) puterea de apropiere (mărire) a binoclului ;

b) diametrul lentilei obiectiv, în mm;

c) raportul dintre diametrul lentilei obiectiv şi puterea de mărire.

1109. Ce lunetă este mai adecvată pentru ochirea unei ţinte aflate în mişcare?

a) 1,1 - 4 x 42;

b) 6 x 42;

c) 4-12 x 42.

1110 Ce lunetă este mai adecvată pentru practicarea vânătorii de căprior şi

cerb?

a) 1,1 - 4 x 42;

b) 4 x 42;

c) 6 x 42;

1111. Ce lunetă este mai adecvată pentru practicarea vânătorii la capră neagră?

a) 1,5–6 x 42;

b) 6 x 42;

c) 4-12 x 42.

1112. Ce lunetă este mai adecvată pentru împuşcarea ursului şi mistreţului la

goană?

a) 1,5 – 6 x 42;

b) 6 x 42;

d) 4 – 12 x 42.

1113. Pe vreme cu ceaţă, ploaie şi vânt cu praf este mai indicată folosirea unui

binoclu:

a) foarte puternic;

b) mediu ca putere;

c) de putere mai redusă.

1114. Manşonul se foloseşte la vânătoare pentru:

a) prelungirea patului armei;

b) protejarea mâinilor împotriva frigului;

d) prinderea lunetei.

1115. Care este cea mai importantă calitate la îmbrăcămintea vânătorească?

a) să fie lejeră şi comodă, adică haina să permită epolarea fără dificultate, iar

pantalonii să permită îndoirea genunchiului;

b) să se încadreze în culoarea mediului, indicată fiind culoarea pătată tipic militară;

c) să fie impermeabilă, pentru a feri vânătorul de vânt şi umezeală.


168

Capitolul XIII

SEMNELE RĂNIRII ŞI CĂUTAREA

VÂNATULUI RĂNIT

1116. Efectul alicelor asupra vânatului mic, când se trage sub distanţă eficace,

depinde în principal de:

a) mărimea alicelor;

b) numărul alicelor care au atins vânatul;

c) puterea de penetraţie a alicelor.

1117. Distanţa până la care lovitura este mortală poartă denumirea de:

a) distanţa optimă;

b) distanţa maximă;

c) distanţa eficace.

1118. Distanţă eficace la armele cu alice este considerată a fi maximum:

a) 40 – 45 m;

b) 50 – 55 m;

c) 55 – 60 m.

1119. Iepurele care se cutremură uşor perceptibil în foc şi îşi înteţeşte fuga,

lăsând pe zăpadă stropi de sânge roşietic, a fost lovit în:

a) ficat;

b) plămâni;

c) rinichi.

1120. Iepurele lovit în plămâni moare, de regulă, la:

a) 70 – 100 m;

b) 100 – 200 m;

c) peste 200 m.

1121. Iepurele care se gheboşează, mergând cu spatele încovoiat şi în salturi

scurte, ca apoi să se aşeze şi să moară dacă este lăsat, a fost lovit în :

a) inimă;

b) plămâni;

c) rinichi şi ficat.

1122. Iepurele care în foc îşi întinde spinarea, se scutură şi continuă să fugă

departe este lovit în:

a) plămâni;


169

b) rinichi şi ficat;

c) stomac şi intestin.

1123. Părul rămas în cantitate mare după focul tras la iepure, indică:

a) rănire uşoară;

b) rănire mediocră;

c) rănire gravă.

1124. Vulpea care se dă peste cap, se ridică şi fuge, este semn că:

a) a fost rănită uşor;

b) a fost rănită mortal;

c) nu a fost rănită, vulpea mimând doar rănirea.

1125. Vulpea care marchează focul, plecând cu capul în pământ şi/sau cu coada

„ţepuşă”, este:

a) rănită superficial la cap sau coadă;

b) rănită relativ uşor şi va merge departe;

c) rănită mortal şi va cădea în scurt timp.

1126. Când vulpea ţipă în foc, se tăvăleşte şi fuge a primit:

a) lovitură în oase (falcă, picioare etc.) şi se va duce rănită;

b) lovitură mortală, urmând să cadă la mică distanţă;

c) lovitură mortală, urmând sa cadă imediat.

1127. Păsările care înţepenesc în poziţie planând sau urcă brusc pe verticală, ca

apoi să se prăbuşească moarte, sunt lovite în:

a) plămân;

b) inimă;

c) intestine.

1128. Păsările care la foc se ridică vertical în sus, ca apoi să coboare în spirală la

sol, sunt lovite în:

a) inimă;

b) cap;

c) plămân.

1129. Păsările care la foc coboară coada şi uneori scapă picioarele, zburând pe

distanţe scurte, ca apoi să se lase în jos au fost atinse:

a) în plămâni;

b) în abdomen;

c) în piept.

1130. Când vânatul mare se prăbuşeşte de parcă i se taie picioarele ori când se

zbate după foc fără control asupra mişcărilor, este semn că a fost bine lovit:


170

a) în cap sau şira spinării;

b) în inimă;

c) în rinichi.

1131. Când vânatul mare se prăbuşeşte brusc, ca apoi să-şi revină şi să plece, la

început împleticindu-se apoi normal, este semn că a fost lovit:

a) tangenţial la cap sau în apofizele şirei spinării ;

b) în stern sau picioare;

c) în ficat.

1132. Vânatul mare care cade brusc, uneori direct pe spate, ca apoi să-şi revină

şi să plece, împleticit doar la început, a fost rănit:

a) mortal;

b) periferic la cap ori în apofizele şirei spinării, fiind greu de recuperat;

c) în abdomen, fără şanse de a fi recuperat.

1133. Vânatul care cade în foc sau marchează vizibil focul şi se îndepărtează în

fugă de moarte, ca apoi la 40-80 m să se prăbuşească, a fost lovit în:

a) inimă;

b) rinichi;

c) abdomen.

1134. Semn de lovitură mortală la vânatul mare este:

a) sângele deschis la culoare, din ce în ce mai puţin;

b) sângele roşu, închis la culoare din ce în ce mai abundent;

c) sângele deschis la culoare sau cu urme de salivă.

1135. Când vânatul mare se cocoşează sau zvârle din picioarele posterioare, este

semn că a fost lovit în:

a) inimă;

b) plămân;

c) abdomen (stomac, intestine) şi, respectiv, torace.

1136. Împuşcarea în rinichi este urmată de:

a) cădere pe spate;

b) prăbuşirea părţii din spate a corpului;

c) săritură în două picioare.

1137. Săritura în două picioare, la vânatul mare, este semn de lovitură în:

a) inimă;

b) plămân;

c) membrele anterioare.


171

1138. Vânatul mare rănit se urmăreşte:

a) imediat, pentru a i se da lovitura de graţie;

b) după 1-2 ore, pentru a fi lăsat „să se răcească”;

c) după un interval mai mic sau mai mare de timp, în funcţie de semnele rănirii.

1139. Căutarea vânatului negru rănit este indicat să fie făcută:

a) în linişte, de o singură persoană;

b) o echipă de vânători cu experienţă;

c) de 1 sau 2 vânători şi un câine de vânătoare bine dresat.

1140. Regulă obligatoriu de respectat în cazul urmăririi vânatului mare rănit :

a) urmărirea vânatului se va face exact pe urmele lăsate de sânge;

b) nu se va pleca de la ultima urmă de sânge găsită fără a o marca, pentru a

putea relua de aici căutarea ori de câte ori se pierd urmele;

c) urmărirea se va face indicând permanent camarazilor, prin semnale sonore, locul

în care se găseşte (cel plecat pe urma de sânge).

1141. Operaţiunea de scoatere a organelor interne ale vânatului împuşcat

poartă denumirea de:

a) condiţionarea vânatului;

b) eviscerare;

c) tranşare.

1142. Răcirea vânatului mare eviscerat este indicat să fie făcută:

a) aşezat pe spate pe o pardoseală rece;

b) atârnat în aer, la umbră, cu cavitatea abdominală deschisă;

c) aşezat pe spate, pe zăpadă sau pe gheaţă.

1143. Eviscerarea iepurilor se face tradiţional prin practicarea:

a) unei tăieturi lungi de la anus până la gât;

b) unei tăieturi scurte de la anus până la stern;

c) unei tăieturi scurte, cât să încapă mâna, transversal la baza abdomenului.

1144. Eviscerarea vânatului cu pene, până la mărimea raţei şi fazanului, se face:

a) practicând o tăietură abdominală;

b) cu un cârlig direct prin anus;

c) nu se face, păsările mici răcindu-se uşor cu intestinele în ele.

1145. Vânatul mare eviscerat se curăţă de sânge prin:

a) ştergere cu cârpe uscate;

b) ştergere cu cârpe ude;

c) spălare cu apă rece şi ştergere cu cârpe uscate.


172

1146. Eviscerarea este continuată în cazul speciilor de „vânat mare”, pentru o

răcire cât mai rapidă şi mai completă, de:

a) practicarea unor tăieturi de răcire la subsuori;

b) crăparea greabănului de la cap la coadă;

c) tăierea capului şi a picioarelor de la genunchi.

1147. Semnele unei răciri corecte a vânatului sunt:

a) rigidizarea corpului eviscerat;

b) înmuierea corpului eviscerat;

c) culoarea cafenie-vineţie a cărnii.

1148. Jupuirea animalelor cu blană-trofeu trebuie făcută:

a) cât mai repede după împuşcare sau atâta timp cât cadavrul animalelor

rămâne rigid;

b) imediat după ce corpul trece din faza rigid în cea de uşoară înmuiere;

c) după înmuierea totală a corpului.

1149. Blănurile jupuite trebuie să fie:

a) curăţate, prin eliminarea tuturor straturilor de grăsime, scuturate de sânge

şi de corpuri străine, sărate şi puse la uscat;

b) spălate de sânge în apă rece, cu sau fără detergent, apoi sărate şi puse la uscat;

c) sărate şi împachetate în pungi de plastic pentru a se conserva.

1150. Tranşarea vânatului mare se face:

a) după un anume tipic, în 8-9 bucăţi mari, fără cap;

b) în 4 bucăţi mari, fără cap;

c) nu există o regulă în acest sens.


173

Capitolul XIV

OBICEIURI DUPĂ FOCUL DE ARMĂ

1151. Indicaţi locul în care a fost rănit un cerb mascul plecat spre stânga

vânătorului:

1152. Precizaţi semnul marcării locului de urmă, în care a fost rănit vânatul:

1153. Care este semnul de oprire şi aşteptare în cazul urmăririi vânatului rănit?

1154. Care este semnul care indică că urmărirea vânatului rănit poate

continua?

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


174

1155. Indicaţi semnul locului în care a fost rănită o ciută plecată spre stânga:

1156. Indicaţi semnul marcării locului în care a fost rănit un mascul plecat într-

o direcţie necunoscută:

1157. Atenţionare pe urma vânatului rănit în timpul urmăririi:

1158. Indicaţi semnul marcării locului în care a fost rănită o femelă plecată într-

o direcţie necunoscută:

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)

a) b) c)


175

1159. Indicaţi semnul marcării locului din care a tras vânătorul şi a rănit

vânatul:

1160. Ultima îmbucătură, constând în introducerea unei ramuri cu frunze verzi

în gura vânatului, este tradiţională pentru:

a) tot vânatul mare;

b) numai pentru vânatul copitat;

c) masculii aparţinând speciilor de vânat copitat.

1161. Ramura înroşită în sângele vânatului dobândit prin vânătoare se oferă

vânătorilor care împuşcă:

a) vânat copitat;

b) iepuri şi fazani;

c) orice altă specie de vânat.

1162. Ramura înroşită în sângele vânatului împuşcat se oferă:

a) pe pălărie sau pe lama cuţitului;

b) cu mănuşi de vânătoare;

c) cu mâna goală.

1163. Ramura înroşită în sângele vânatului împuşcat poate să fie din:

a) brad, molid, stejar sau anin;

b) tei, salcie căprească, mesteacăn sau afin;

c) orice arbore din apropierea locului în care a căzut vânatul.

1164. Tabloul vânatului se referă la:

a) un tablou cu vânat împuşcat;

b) aşezarea vânatului împuşcat după un anumit tipic, în faţa vânătorilor, a

personalului şi a gonacilor;

c) fotografiile cu vânat împuşcat de la sfârşitul vânătorii.

a) b) c)


176

1165. La sfârşitul unei vânători de vânat mic, piesele împuşcate se aşează în

tablou cu respectarea ordinii:

a) vulpi, iepuri, fazani, potârnichi;

b) iepuri, fazani, potârnichi şi vulpi;

c) potârnichi, fazani, iepuri, vulpi.

1166. Vânatul mic se aşează pe:

a) abdomen;

b) partea stângă;

c) partea dreaptă.

1167. Într-un tablou de vânătoare vânatul se aşează:

a) de la dreapta spre stânga;

b) de la stânga spre dreapta;

c) nu are importanţă din ce parte se începe tabloul.

1168. La tabloul de vânătoare:

a) vânătorii se aşează, cu organizatorul, în faţa vânatului;

b) gonacii se aşează cu personalul de teren în spatele vânătorilor;

c) gonacii şi personalul de vânătoare nu se aşează vânat;

1169. La o vânătoare mixtă, de vânat mare şi mic, vânatul împuşcat se aşează în

următoarea ordine:

a) fazani, iepuri, vulpi, mistreţi;

b) mistreţi, vulpi, iepuri şi fazani;

c) vulpi, iepuri, fazani, mistreţi.

1170. Alte reguli de respectat la tabloul de vânătoare:

a) piesele din tablou nu se ating între ele;

b) se poate păşi peste rând, dar nu se poate călca niciodată pe vânatul împuşcat;

c) lupul se poate aşeza în rând cu mistreţii, iar vulpile cu iepurii.

1171. Botezul vânătorului se face:

a) o singură dată, când ucenicul împuşcă primul vânat;

b) de fiecare dată când vânătorul împuşcă o specie mai mare de vânat decât cea

pentru care este deja botezat;

c) după ce a fost botezat la capră neagră, nu mai poate fi botezat decât la cerb şi urs.

1172. Naşul vânătorului:

a) este ales de vânător, dintre vânătorii botezaţi la acea specie;

b) este obligatoriu organizatorul vânătorii;

c) este impus noului vânător de către organizatorul vânătorii.


177

1173. Ziua vânătorului:

a) a fost stabilită în data de 20 septembrie;

b) a fost deja statuată prin lege;

c) a fost omisă din Statutul A.G.V.P.S. din România.

1174. Ziua vânătorului coincide cu ziua:

a) Sfântului Hubertus;

b) Sfântului Eustaţiu;

c) Sfântului Nimrod.

1175. Ultima îmbucătură este corect uzitată pentru următoarele categorii de

vânat:

a) prădător;

b) tetraonide;

c) copitat.


178

Capitolul XV

TROFEE ŞI EXPOZIŢII DE VÂNĂTOARE

1176. Ce sunt trofeele de vânătoare:

a) anumite părţi caracteristice din corpul animalelor vânate ori animalele

întregi sau bust naturalizate;

b) animalele vânate ori găsite moarte după naturalizare;

c) animale sălbatice dobândite prin vânătoare.

1177. Care dintre trofeele menţionate mai jos sunt considerate trofee

convenţionale de vânat:

a) coarnele căzute de cervide;

b) craniile de urs, lup, râs, vulpe, pisică sălbatică, câine enot şi viezure;

c) blănurile de vulpe, câine enot şi viezure.


convenţionale:

a) blănurile la urs, lup, râs şi pisică sălbatică;

b) blănurile de vulpe, câine enot, viezure;

c) craniile de mistreţ, vidră şi nurcă.


convenţionale:

a) colţii de mistreţ;

b) caninii de ciută şi de cerb;

c) osul penian la urs, lup, vidră şi vulpe.


neconvenţionale:

a) blănurile de mistreţ naturalizate covor;

b) colţii de mistreţi;

c) coarnele cu craniu sau parte din acesta la cervide şi bovide.


neconvenţionale:

a) „pana pictorului” la sitar, becaţină şi cocoş de munte;

b) colţii de mistreţi;

c) coarnele de capră neagră.


179


neconvenţionale:

a) blănurile de urs, lup, râs şi pisică sălbatică;

b) „pana pictorului” la răţoiul sălbatic;

c) „crucea Hubertus” la cerb şi capră neagră.


neconvenţionale:

a) bustul de mufloni şi bustul de capră neagră naturalizate;

b) „piatra Bezoar” şi părul din „barba” caprei neagre;

c) coarnele cu cranii de cervidae şi de capră neagră.

1184. Părţile caracteristice din corpul animalelor de interes vânătoresc,

indiferent de categoria acestora, sunt considerate trofee numai dacă:

a) sunt dobândite de vânător prin vânătoare;

b) sunt achiziţionate de vânător, însă au fost obţinute prin vânătoare;

c) sunt achiziţionate de orice colecţionar, cu condiţia să fi fost dobândite prin

vânătoare.

1185. Trofeele de vânat au pentru vânător, în primul rând, o valoare:

a) economică;

b) simbolică şi sentimentală;

c) culturală şi ştiinţifică. 1186. Trofeele de vânat au în secundar şi valoare:

a) economică;

b) simbolică;

c) sentimentală.

1187. Trofeele de vânat se evaluează cu ajutorul formulelor şi instrucţiunilor

CIC, dacă fac parte din:

a) categoria trofeelor neconvenţionale;

b) categoria trofeelor convenţionale;

c) categoria trofeelor convenţionale sau neconvenţionale.

1188. Prezentarea trofeelor dobândite de fiecare vânător, în vederea omologării

în cadrul expoziţiilor de vânătoare, constituie o:

a) obligaţie legală ;

b) obligaţie statutară;

c) obligaţie morală.

1189. România deţine în prezent recorduri mondiale la:

a) blană de urs şi blană de lup;

b) coarne de cerb;

c) craniu de urs.


180

1190. România deţine în prezent recorduri mondiale la:

a) coarne de căprior şi craniu de urs;

b) coarne de capră neagră şi craniu de pisică sălbatică;

c) craniu de viezure şi blană de râs.

1191. România a deţinut pânã de curând, dar a pierdut, recordul mondial la:

a) craniu de urs şi coarne de cerb;

b) colţi de mistreţi şi coarne de căprior;

c) craniu de râs şi craniu de lup.

1192. Pentru evitarea degradării trofeelor convenţionale de vânat, este

recomandat ca acestea să fie:

a) detaşate sau jupuite doar de specialişti, în ateliere special destinate acestui scop;

b) detaşate sau jupuite pe loc, înainte de transportul vânatului dobândit;

c) nu are nici o importanţă unde sunt detaşate sau jupuite.

1193. Trofeele de vânat se pot degrada frecvent:

a) în timpul transportului;

b) cu ocazia detaşării sau jupuirii de către specialişti;

c) cu ocazia preparării în ateliere corespunzător dotate.

1194. Recunoaşteţi care din trofeele de mai jos poartă denumirea de „peniţa

pictorului”:

1195. Marcaţi trofeul intitulat „Crucea Hubertus” din următoarea imagine:

a) b) c)

a) b) c)


181

1196. Marcaţi trofeul convenţional din următoarea imagine:

1197. Coarnele unui cerb mâncat de lupi sunt considerate trofeu de vânătoare:

a) da, dacă sunt prinse pe craniu întreg sau pe parte din acesta;

b) da, dacă nu sunt deteriorate;

c) nu.

1198. Coarnele cu craniu întreg sau parte din acesta, la cervide şi la bovide, sunt

considerate trofee de vânătoare dacă:

a) au fost găsite în stare bună şi montate corespunzător de către deţinători;

b) au fost achiziţionate de la vânători;

c) au fost dobândite prin vânătoare.

1199. Se evaluează şi se punctează după formule CIC, următoarele trofee:

a) blănurile de vulpe şi de câine enot;

b) busturile cu coarne de capră neagră şi de muflon;

c) craniile de vidră.

1200. Marcaţi trofeul de mai jos, care se evaluează şi se punctează conform

instrucţiunilor CIC în materie:

Capitolul XVI

a) b) c)

a) b) c)


182

ETICA VÂNĂTOREASCĂ

1201. Obligaţia de pregătire a ucenicilor la calitatea de vânător datează în

România:

a) de pe vremea breslelor vânătoreşti;

b) de la constituirea primelor societăţi şi asociaţii de vânătoare;

c) de la promulgarea Legii nr. 103/1996, prima lege care a impus legal examenul de

vânător.

1202. Calitatea de vânător se obţine legal după:

a) absolvirea unor cursuri teoretice şi practice de vânătoare;

b) efectuarea unui an de stagiatură şi absolvirea unui examen de vânător;

c) participarea efectivă la 5 vânători organizate şi la 5 zile de gospodărire a fondului

cinegetic.

1203. Etica vânătorească a fost impusă, în timp, prin:

a) articole de lege referitoare la vânătoare;

b) reglementări obligatorii ce au decurs din legile referitoare la vânătoare;

c) „legi” nescrise ale vânătorii.

1204. Camaraderia constituie o obligaţie:

a) legală pentru orice vânător;

b) statutară a fiecărui vânător;

c) morală, de etică vânătorească.

1205. Nerespectarea normelor de etică vânătorească atrag:

a) răspunderea contravenţională;

b) oprobriul camarazilor;

c) excluderea din rândul membrilor vânători.

1206. Un vânător care se respectă merge la vânătoare îmbrăcat în:

a) orice fel de haine de teren, dar împodobite, mai mult sau mai puţin discret, cu

însemne vânătoreşti;

b) haine potrivite pentru vânătoare, lejere şi curate;

c) haine purtate îndelung la vânătoare, chiar afumate, peticite şi uzate vizibil de

trecerea timpului.

1207. Vânătorul trebuie să se prezinte pentru vânătoare:

a) în locul, la data şi la ora stabilită;

b) obligatoriu înainte de ora stabilită, pentru a nu sosi după organizator;

c) cel mai târziu până la ora plecării vânătorilor spre standuri.

1208. Vânătorul invitat la vânătoare, poate aduce cu el:


183

a) un singur invitat, fără a anunţa în prealabil organizatorul;

b) mai mulţi invitaţi, care urmează să primească acordul organizatorului vânătorii;

c) nici un invitat fără acordul prealabil al organizatorului.

1209. Ritmul deplasării spre ţiitoare îl imprimă:

a) organizatorul vânătorii;

b) cel mai înzestrat fizic dintre vânători, care merge în capul şirului;

c) cel mai în vârstă sau cel mai puţin rezistent fizic dintre vânători.

1210. Pe timpul deplasării spre stand:

a) se merge grupat, fără prea multă vorbă;

b) nu se vorbeşte decât în şoaptă, nu se fumează şi nu se face zgomot inutil;

c) se poate merge şi vorbi în voie, dar numai până în apropierea standului.

1211. Un vânător poate oferi standul tras la sorţi altui vânător ?

a) nu;

b) da, dar numai standul mai apropiat şi unui vânător în vârstă, bolnav sau cu

afecţiuni care îi îngreunează deplasarea;

c) da, cu acordul organizatorului.

1212. În drumul spre terenul de vânătoare pentru care este autorizat, vânãtorul

trebuie să poarte arma:

a) introdusă în toc;

b) descărcată şi frântã sau cu închizãtorul deschis;

c) cu ţevile îndreptate în sus sau în jos şi cu piedica de siguranţă pusă.

1213. Cum se poate intra cu arma în mijloace de transport în comun:

a) cu arma descărcată;

b) cu arma frântă şi, respectiv, cu închizătorul deschis;

c) exclusiv cu arma în toc.

1214. La vânătoarea de mistreţi poate fi folosită arma cu glonţ de cal. 5,6 x 38?

a) da, necondiţionat;

b) da, dar numai în condiţiile în care se poate ochi un organ vital (cap, inimă, plămân

ş.a.);

c) nu.

1215. La vânătorile de mistreţi este etic să se tragă cu o armă de cal. 7,62 x 63,

folosind un glonţ complet blindat ?

a) da, deoarece calibrul armei este corespunzător;

b) da, numai în condiţiile în care se poate lovi un organ vital (cap, inimă, plămân

ş.a.);

c) nu, fiindcă glonţul complet blindat răneşte mai mult decât omoară vânatul.

1216. Vânatul mare aparţine vânătorului care:


184

a) a tras primul foc de la care vânatul a lăsat sânge;

b) a tras primul foc cauzator de moarte;

c) a tras ultimul foc în vânatul care mai mergea încă.

1217. Vânatul mic aparţine vânătorului care:

a) a tras primul foc de la care vânatul a lăsat sânge;

b) a tras primul foc cauzator de moarte;

c) a tras ultimul foc mortal în vânatul care se mai deplasa încă.

1218. Cui aparţine vânatul mic, dacă după foc se mai zbate încă sau se târăşte

cu mare dificultate şi este împuşcat mortal de vecin?

a) vânătorului care l-a rănit grav;

b) celui care ia dat lovitura de graţie;

c) se împarte între cei doi vânători.

1219. Dacă vânatul mare rănit uşor în muşchii gâtului, al pulpei, în copita unui

picior, în rât, în falcă etc. a fost lovit mortal de un al doilea vânător, cui

aparţine?

a) primului vânător;

b) celui de-al doilea vânător;

c) se împarte între vânători.

1220. Dacă vânatul mare a fost lovit în rinichi, ficat, abdomen sau plămâni, ori

într-un picior pe care nu-l mai poate utiliza deloc, cui aparţine?

a) primului vânător;

b) celui de-al doilea vânător care i-a dat lovitura de graţie;

c) se împarte între vânători.

1221. Dacă un vânător dă lovitura de graţie vânatului mic care se mai zbate încă

sau se târăşte în faţa vecinului după focul acestuia, cum este etic să se

procedeze?

a) să se ceară scuze vecinului, aplicând însă regula conform căreia la vânatul mic

ultimul foc contează;

b) să-i ceară scuze vecinului pentru faptul că s-a grăbit şi să-i precizeze imediat

că vânatul îi aparţine;

c) să-i propună împărţirea vânatului.

1222. La ocuparea standului, vânătorul este obligat:

a) să respecte locul indicat de organizator;

b) să caute un loc mai favorabil camuflajului, dar în apropierea locului indicat de

organizator;

c) să se deplaseze în stânga sau dreapta, dar nu în faţă şi nici în spate, pentru a găsi

un loc mai favorabil tirului;


185

1223. Dacă un vânător trage concomitent cu vecinul în acelaşi vânat mic, aflat

mai aproape de acesta din urmă, şi vânatul cade, cum trebuie să procedeze?

a) să-l ofere vecinului, cerându-i scuze pentru faptul de a se fi grăbit şi de a fi

apreciat greşit distanţa;

b) să-l analizeze atent pe ambele părţi şi să tragă concluzii asupra focului mortal;

c) să-i ofere vecinului un cartuş şi să-i mulţumească pentru vânatul pe care şi-l

însuşeşte.

1224. Când un vânător cu experienţă a tras concomitent cu un începător într-un

vânat mic şi acesta a căzut în foc, este elegant:

a) să-i cedeze vânatul, cu resemnare, vânătorului începător, dacă acesta insistă

că el l-a împuşcat;

b) să-l analizeze împreună, pentru a se constata din ce parte a fost lovit;

c) să-şi însuşească vânatul deoarece vechimea ca vânător înclină balanţa judecăţii în

favoarea sa.

1225. Un vânător poate ajuta vecinul la căutarea vânatului căzut în desiş?

a) da, din proprie iniţiativă, imediat după terminarea goanei;

b) da, dacă vecinul este de acord cu ajutorul oferit în acest sens;

c) nu-i este permis să aibă astfel de iniţiative.

1226. Poate oferi un vânător cartuşe potrivite vecinului, sub formă de

împrumut, atunci când acesta le-a terminat?

a) nu, fiindcă legea nu-i permite acest lucru;

b) nu, pentru a nu avea discuţii ulterioare sau probleme în caz de ratare, accident

etc.;

c) da, numai dacă vecinul solicită acest lucru.

1227. În legătură cu câinii de vânătoare ai camarazilor:

a) vânătorii pot face comentarii nefavorabile acestora, fiind scuzabili doar dacă nu

au proprii câini şi nici experienţa necesară în materie;

b) lasă stăpânilor acestora dreptul de a-i aprecia şi de a hotărî ce trebuie să facă

pentru a ajuta, nu a încurca, desfăşurarea vânătorii;

c) vânătorii pot face comentarii nefavorabile doar la sfârşitul zilei de vânătoare.

1228. În legătură cu câinii de vânătoare plecaţi după vânat ori pierduţi:

a) vânătorii îşi pot continua vânătoarea, fără a ţine seamă de situaţie;

b) vânătorii fac o pauză, pentru a lăsa răgazul necesar reîntoarcerii câinilor;

d) după pauză, vânătorii iau decizia a ceea ce este de făcut.

1229. Vânătorii sunt obligaţi moral, mai ales în situaţia vânătorilor reuşite, să

aprecieze:

a) munca paznicului de vânătoare şi strădania gonacilor;

b) calităţile şi greşelile organizatorului;

c) abilităţile celor mai buni vânători.


186

1230. Paznicii de vânătoare care nu îşi respectă atribuţiile de serviciu trebuie:

a) admonestaţi deschis, în mod public, de fiecare dată când greşesc;

b) sancţionaţi pe loc cu asprime;

c) eliminaţi prin desfacerea contractului de muncă, dar nu jigniţi.

1231. Gonacii, mai ales în situaţia goanelor reuşite, aşteaptă de la vânători:

a) pe lângă retribuţia stabilită, un adaos pe măsură;

b) un tratament uman şi aprecierea celor pentru care au trudit;

c) nu aşteaptă nimic, deoarece participă la vânătoare din pasiune.

1232. Nu este etic să se tragă:

a) în fazanii care se ridică greoi în zbor;

b) în potârnichile care stau pe cracă;

c) în iepurii culcaţi în covru.


a) în fazanii şi în potârnichile aflate pe sol;

b) în fazanii care zboară printre crengile arborilor;

c) în păsările de baltă când se ridică greoi de pe apă.

1234. Nu este legal să se tragă:

a) în cervide la sărării, adăpători şi hrănitori;

b) în urşi la goană;

c) în cocoşul de munte care roteşte pe cloambă.


a) în cocoşul de munte aflat pe sol;

b) în iepuri, fazani şi potârnichi de la apusul până la răsăritul soarelui;

c) în mistreţi de la apusul până la răsăritul soarelui.


a) în femela conducătoare de cârd;

b) în juvenilii slabi din cârd;

c) în masculul dominant din cârd.


a) în iepuri, la sărite;

b) în urşi, la nadă;

c) în vulpi şi lupi, la nadă.

1238. Vânătorul este obligat să facă tot ceea ce este posibil pentru:

a) recuperarea imediată a vânatului mare rănit;

b) recuperarea cât mai urgentă a vânatului mic rănit;

c) urmărirea imediată a vânatului scăpat.


187

1239. Vânătorului nu-i este îngăduit să tragă:

a) în vânatul apreciat ca fiind în declin;

b) în vânatul aflat în situaţia de a nu putea fi recuperat;

c) în vânatul care se îndreaptă spre vecin, aflat sub distanţa eficace de tras şi în

condiţii de vizibilitate foarte bună.

1240. Vânatul mare rănit se urmăreşte:

a) imediat, pentru a i se da lovitura de graţie şi a i se curma cât mai repede chinurile;

b) după 1-2 ore, pentru a se aşeza şi a se „răci”;

c) a doua zi, cu un câine limier bine dresat.

1241. Vânatul negru rănit este recomandat să fie urmărit:

a) de un singur vânător cu experienţă, în mare linişte;

b) de un grup de 2 vânători cu experienţă însoţiţi de un singur câine de vânătoare

bine dresat;

c) de către vânătorul care l-a rănit sau de către paznicul de vânătoare, însoţit

de un vânător cu experienţă şi câini de vânătoare bine dresaţi.

1242. Priveghiul vânătorului se referă la:

a) descoperirea capului vânătorului în faţa vânatului mare dobândit, preţ de

câteva secunde, în semn de căinţă;

b) descoperirea vânătorilor în faţa tabloului de vânătoare, în semn de cinstire a

vânatului dobândit;

c) asistarea la operaţiile de jupuire şi tranşare a vânatului.

1243. Este admisă smulgerea părului sau a penelor vânatului împuşcat, pentru a

fi purtate la pălărie?

a) da, imediat după împuşcare;

b) nu mai înainte de a fi oferit, din tabloul de vânătoare, vânătorului;

c) nu, până la momentul jupuirii blănurilor ce nu constituie trofeu sau jumulirii

păsărilor, după caz.

1244. În cazul vânatului mare împuşcat, nu este etic:

a) să fie mutilat ori lovit cu beţe, cu piciorul sau oricum altfel;

b) să se calce peste rândurile cu vânat aşezat în tablou;

c) să fie târât direct pe zăpadă sau pe pământ până la mijlocul de transport.

1245. Nu este admisă, din punct de vedere etic:

a) eviscerarea vânatului şi jupuirea blănurilor trofeu direct în teren;

b) jupuirea şi tranşarea vânatului în faţa vânătorilor;

c) fotografierea vânatului împuşcat în poziţii hilare.


188

1246. Trofeele vânatului împuşcat (coarne, colţi, blănuri etc.) aparţin:

a) vânătorului care a dobândit vânatul;

b) în mod egal, vânătorilor participanţi la vânătoare;

c) vânătorilor participanţi, după cum va hotărî organizatorul vânătorii.

1247. Vânatul mic în blană sau pene şi carnea vânatului mare dobândit se

atribuie obligatoriu:

a) vânătorului care a dobândit vânatul;

b) vânătorilor participanţi la vânătoare, în mod egal;

c) vânătorilor participanţi, dar diferenţiat, după cum va hotărî organizatorul

vânătorii;

1248. Împărţirea vânatului mic de către organizator este recomandat să se facă:

a) în ordinea aşezării vânătorilor în faţa tabloului de vânătoare;

b) începând cu invitaţii şi bătrânii, apoi continuând cu ceilalţi vânători;

c) oferind fiecărui vânător ceea ce a împuşcat personal.

1249. Eviscerarea vânatului mare împuşcat se impune a fi făcută:

a) cât mai repede posibil, profesional şi cu decenţa necesară;

b) imediat după dobândirea vânatului, urgentă fiind eviscerarea şi răcirea, precum şi

castrarea masculilor;

c) doar după expunerea acestuia în tabloul de vânătoare.

1250. Participarea la masa vânătorească, cu care se încheie vânătoarea, este:

a) opţională;

b) obligaţie morală;

c) la latitudinea majorităţii.

Capitolul XVII


189

LEGEA VÂNĂTORII ŞI A PROTECŢIEI FONDULUI CINEGETIC NR. 407/2006

MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ PRIN LEGEA NR. 197/2007, PRIN LEGEA

NR. 215/2008, PRIN O.U.G NR. 154/2008 ŞI PRIN O.U.G NR. 164/2008

1251. Fondul cinegetic naţional este alcătuit din:

a) totalitatea animalelor sălbatice care se vânează;

b) totalitatea animalelor sălbatice care se vânează şi a celor interzise la vânătoare,

cuprinse în anexele 1 şi 2 la lege;

c) totalitatea fondurilor cinegetice din România.

1252. În România, fauna de interes cinegetic este considerată:

a) resursă naturală regenerabilă şi bun public de interes naţional şi

internaţional;

b) proprietatea deţinătorului cu orice titlu al terenului pe care se găseşte temporar;

c) proprietate de stat sau proprietate privată, după cum se găseşte temporar pe teren

public sau privat.

1253. Fondul cinegetic se compune din:

a) fauna de interes cinegetic cuprinsă în limitele sale;

b) suprafaţa de teren cuprinsă în limitele sale;

c) fauna de interes cinegetic şi suprafaţa de teren astfel delimitată încât să

asigure stabilitate faunei de interes cinegetic din cuprinsul ei.

1254. În România, vânătoarea se exercită în principal, pentru:

a) asigurarea echilibrului ecologic şi ameliorarea calităţi populaţiilor faunei de

interes cinegetic;

b) satisfacerea unor cerinţe de ordin social, didactice şi de cercetare ştiinţifică;

c) satisfacerea unor interese economice.

1255. Nimeni nu are dreptul de a vâna pe proprietatea altuia:

a) fără aprobare scrisă din partea proprietarului sau a împuternicitului acestuia;

b) fără să aibă asupra sa autorizaţie de vânătoare;

c) nu există nici o condiţionare legală în acest sens.

1256. Fondul cinegetic naţional se împarte în unităţi de gestionare cinegetică

denumite:

a) terenuri de vânătoare;

b) fonduri cinegetice;

c) fonduri de vânătoare.


190

1257. Suprafaţa minimă a unui fond de vânătoare din zona de câmpie este, în

România, de:

a) 5.000 ha;

b) 7.000 ha;

c) 10.000 ha.

1258. Suprafaţa minimă a unui fond de vânătoare din zona de deal este, în

România, de:

a) 5.000 ha;

b) 7.000 ha;

c) 10.000 ha.

1259. Suprafaţa minimă a unui fond de vânătoare situat din zona de munte este,

în România de:

a) 5.000 ha;

b) 7.000 ha;

c) 10.000 ha.

1260. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător din zona de câmpie

este, conform legii, de:

a) 150 ha;

b) 250 ha;

c) 350 ha.

1261. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător din zona de deal este,

conform legii, de:

a) 150 ha;

b) 250 ha;

c) 350 ha.

1262. Suprafaţa minimă necesară unui membru vânător din zona de munte este,

conform legii, de:

a) 150 ha;

b) 250 ha;

d) 350 ha.

1263. Administrarea fondului cinegetic din România este atributul:

a) Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi;

b) Regiei Naţionale a Pădurilor;

c) Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

1264. Gestionarea faunei cinegetice din România se atribuie de către:


b) Regia Naţională a Pădurilor;

c) Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.


191

1265. Gestionarea faunei cinegetice din România se poate atribui către:

a) organizaţiile de vânătoare şi administratorii pădurilor proprietate publică şi

privată;

b) R.N.P. Romsilva şi AGVPS din România;

c) exclusiv asociaţiilor vânătoreşti legal constituite şi instituţiilor publice care au ca

obiect cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior în profil.

1266. Atribuirea dreptului de gestionare a faunei de interes cinegetic se

realizează, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură,

după cum urmează:

a) exclusiv direct, în baza unor tarife de gestionare corelate cu cotele de recoltă;

b) exclusiv prin licitaţie publică, pornind de la tarife de gestionare stabilite prin

corelare cu cotele de recoltă;

c) atât direct cât şi prin licitaţie publică, după caz.

1267. Cine stabileşte criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor de

vânătoare şi valoarea de pornire a licitaţiilor în scopul atribuirii acestora?

a) Guvernul României;

b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

c) Consiliul Naţional de Vânătoare.

1268. Contractele de gestionare a faunei cinegetice se încheie legal pentru o

perioadă de:

a) 10 ani;

b) cel puţin 20 ani;

c) 49 ani.

1269. Gestionarul asigură plata tarifului de gestionare pentru fiecare fond

cinegetic, după cum urmează:

a) integral la bugetul de stat, deoarece fauna de interes cinegetic constituie bun

public de interes naţional;

b) 50% către proprietarii de teren şi 50% către bugetul de stat;

c) 81% către proprietarii de teren, 16% către bugetul de stat şi 3% către

„fondul pentru mediu”.

1270. Plata sumei datorate proprietarilor privaţi de teren se realizează

direct către:

a) proprietarii a mai mult de 10 ha de teren, inclus în fondul cinegetic;

b) proprietarii a mai mult de 50 ha de teren inclus în fondul cinegetic;

c) proprietarii a cel puţin 100 ha. de teren inclus în fondul cinegetic.


192

1271. Cine aprobă cotele anuale de recoltă pentru speciile de interes vânătoresc

admise la vânătoare?

a) Regia Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor

Sportivi;


d) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.

1272. Cine aprobă eventuala vânare a speciilor de interes vânătoresc strict

protejate:

a) Regia Naţională a Pădurilor şi Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor

Sportivi din România;


c) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.

1273. Cine este responsabilă de elaborarea strategiei privind fondul cinegetic

al României:


b) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului;

c) Gestionarii fondurilor cinegetice.

1274. Stabilirea raselor de câini admişi la vânătoare în România se face de

către:

a) AGVPS din România;

b) Consiliul Naţional de Vânătoare;


1275. Stabilirea armelor şi muniţiilor care se pot folosi la vânătoare în România

se face de către:

a) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului, cu avizul

Consiliului Naţional de Vânătoare;

b) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, cu avizul Autorităţii

publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

c) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, împreună cu

Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor.

1276. Cine poate aproba împuşcarea unor exemplare din specii admise la

vânătoare, care produc prejudicii culturilor agricole, silvice şi animalelor

domestice, în afara perioadei legale de vânătoare?

a) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului;;




193

1277. Cine coordonează, conform prevederilor legii, activitatea de combatere a

braconajului:

a) Gestionarii fondurilor de vânătoare;

b) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;


1278. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură:

a) promovează, pe bază de examen, experţii tehnici judiciari în vânătoare;

b) colaborează cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Tineretului pentru atestarea

experţilor tehnici judiciari în vânătoare;

c) colaborează cu Ministerul Justiţiei pentru atestarea experţilor tehnici

judiciari în vânătoare.

1279. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură:

a) tipăreşte şi pune la dispoziţia organizaţiilor vânătoreşti permisele permanente de

vânătoare;

b) emite şi pune la dispoziţia gestionarilor fondurilor de vânătoare, permisele

temporare de vânătoare;

c) aprobă modelul permiselor de vânătoare şi ţine evidenţa persoanelor care au

dobândit calitatea de vânător.

1280. Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură are în

componenţă:

a) un organism distinct, specializat în domeniul cinegetic;

b) Comisia naţională de evaluare a trofeelor de vânat;


1281. Vânatul dobândit în condiţiile legii se valorifică de către:

a) administratorul fondului cinegetic;

b) gestionarul faunei cinegetice din fondul cinegetic;

c) vânătorul care l-a dobândit.

1282. Exemplarele speciilor de interes vânătoresc dobândite în cadrul cotei de

recoltă, fără autorizarea gestionarului, cele găsite moarte şi coarnele de cervide

strânse din teren aparţin:

a) persoanei care le-a dobândit, găsit sau strâns;

b) gestionarului faunei cinegetice;

c) administratorului fondului cinegetic.


194

1283. Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de exemplare din speciile de

interes vânătoresc admise la vânătoare, cuprinse în anexa 1 din Legea 407/2006,

revine:

a) societăţilor de asigurare a culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice;

b) exclusiv administratorului fondului cinegetic;

c) gestionarului faunei cinegetice sau administratorului fondului cinegetic,

conform prevederilor legii.

1284. Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de exemplarele din speciile

de interes vânătoresc strict interzise la vânătoare, cuprinse în anexa 2 din Legea

407/2006, revine:

a) societăţilor de asigurare a producţiei agricole, silvice şi animalelor domestice;

b) Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

c) gestionarilor şi administratorului fondurilor cinegetice.

1285. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice, sunt

obligaţi:

a) să asigure terenurile necesare cultivării, depozitării şi distribuirii hranei

complementare a vânatului;

b) să permită desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate;

c) să permită amplasarea construcţiilor şi instalaţiilor vânătoreşti de orice fel.

1286. Gestionarii faunei cinegetice sunt obligaţi să asigure paza acesteia cu:

a) cel puţin un inspector voluntar şi un paznic de vânătoare retribuit pe fiecare fond

cinegetice în parte;

b) cel puţin un paznic de vânătoare pe fiecare fond cinegetic;

c) cel puţin un inspector voluntar de vânătoare pe fiecare fond cinegetic în parte.

1287. Pisicile şi câinii sălbatici sau hoinari, găsiţi în fondurile cinegetic, se

împuşcă:

a) în limita numărului şi în condiţiile înscrise în autorizaţia de vânătoare;

b) fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri;

c) fără restricţii, dar cu plata de despăgubiri corespunzătoare către proprietari.

1288. În scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic, se interzice:

a) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul

forestier;

b) doar păşunatul în pădurile statului;

c) doar păşunatul cu ovine, caprine şi cabaline în fondul forestier.


195


a) lăsarea în libertate, în scopul sălbăticirii, a animalelor domestice sau a

metişilor acestora;

b) punerea în libertate, în fondurile cinegetice, a exemplarelor din specii care sunt

incluse în anexele 1 şi 2 la Legea 407/2006, fără aprobarea administratorului;

c) popularea fondurilor de vânătoare cu vânat din alte crescătorii decât ale

gestionarilor fondurilor de vânătoare.


a) deranjarea faunei de interes cinegetic în scopul fotografierii sau filmării pe

traseele turistice;

b) hrănirea vânatului în afara perioadei critice de iarnă;

c) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali sau

animali ai culturilor agricole sau silvice a substanţelor chimice toxice pentru

fauna de interes cinegetic, fără luarea măsurilor de protecţie a acesteia.


a) circulaţia pe fondurile cinegetice a persoanelor însoţite de câini, din alte rase

decât cele admise la vânătoare, dacă aceştia nu sunt ţinuţi în lesă;

b) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare, în fondurile cinegetice, chiar dacă au fost

vaccinaţi şi dehelmintizaţi;

c) lăsarea liberă a câinilor însoţitori de turme sau cirezi, vaccinaţi şi dehelmintizaţi,

în fondurile de vânătoare.

1292. Sunt interzise, fără aprobarea sau autorizarea Autorităţii publice centrale

care răspunde de silvicultură, următoarele:

a) producerea, procurarea, comercializarea şi deţinerea curselor de orice fel

destinate capturării sau uciderii vânatului;

b) amplasarea şi ridicarea din fondurile de vânătoare a materialelor de conştientizare

şi a indicatoarelor;

d) producerea, achiziţionarea, comercializarea şi repararea armelor de vânătoare.

1293. Vânătoarea se poate exercita legal în România şi de către:

a) personalul tehnic de vânătoare al Autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură, dar numai în limita atribuţiilor de serviciu;

b) personalul tehnic de vânătoare al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar

numai în limita atribuţiilor de serviciu;

c) personalul tehnic al Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia

mediului, cu atribuţii de protecţie a faunei sălbatice.

1294. Permisele de vânătoare se eliberează de către:

a) organizaţiile vânătoreşti care au în gestiune fonduri cinegetice;

b) toţi gestionarii fondurilor cinegetice, exclusiv celor în drept;

c) administratorul fondului cinegetic naţional.


196

1295. Permisele de vânătoare eliberate în România pot fi:

a) permanente sau temporare, după caz;

b) definitive sau provizorii, după caz;

c) permanente sau periodice, după caz;

1296. Permisul de vânătoare permanent poate fi obţinut legal în România, de

către:

a) cetăţenii care au domiciliul sau rezidenţa în România;

b) cetăţenii români cu domiciliul în România sau în străinătate;

c) cetăţenii ţărilor U.E. care au calitatea de vânători în ţara de origine, dacă sunt

veniţi la vânătoare în România.

1297. Permisele de vânătoare temporare pot fi obţinute, la cerere, de:

a) exclusiv de cetăţenii ţărilor U.E, dacă în ţările de origine posedă permis sau

licenţă de vânătoare;

b) cetăţenii străini care în ţara de origine au calitatea de vânător, dacă sunt

veniţi în România pentru acţiuni de vânătoare;

c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, chiar dacă în ţara de domiciliu nu au

calitatea de vânător.

1298. Formularele permiselor de vânătoare sunt:

a) documente cu regim special, emise şi înseriate de către Autoritatea publică

centrală care răspunde de silvicultură;

b) documente tipărite, înseriate, gestionate şi eliberate de către organizaţiile

vânătoreşti gestionare de fonduri de vânătoare, conform modelului aprobat

de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

c) documente cu regim special, emise şi înseriate de către R.N.P. Romsilva şi

A.G.V.P.S. din România.

1299. Permisul de vânătoare se anulează dacă:

a) posesorului i se suspendă dreptul de a deţine şi purta arme de vânătoare;

b) posesorul pierde calitatea de membru al unei asociaţii vânătoreşti gestionare de

fonduri cinegetice;

c) posesorul a săvârşit o faptă sancţionată ca infracţiune de Legea nr. 407/2006.

1300. Autorizaţiile de vânătoare, individuale sau colective, pot fi obţinute de la:

a) gestionarii fondurilor de vânătoare;

b) administratorul fondului cinegetic;

c) atât de la gestionarii fondurilor cinegetice, cât şi de la administratorul statului.


197

1301. Vânătoarea se poate exercita de vânători dacă posedă:

a) permis de vânătoare şi autorizaţie de vânătoare;

b) permis de vânătoare, permis de armă şi autorizaţie de vânătoare;

c) permis de vânătoare, autorizaţie de vânătoare, asigurare împotriva

accidentelor şi permis de armă, care atestă dreptul de a purta şi folosi arme

de vânătoare.

1302. Studenţii şi personalul tehnic de vânătoare al gestionarilor fondurilor

cinegetice, ultimul în limita atribuţiilor de serviciu, pot practica vânătoarea:

a) numai pe bază de autorizaţii de vânătoare, eliberate de gestionar;

b) numai dacă posedă permis de vânătoare şi autorizaţii de vânătoare;

c) numai dacă posedă permis de vânătoare, autorizaţii de vânătoare şi asigurare

împotriva accidentelor de vânătoare.

1303. Vânătoarea se poate practica, în România, cu:

a) arme de foc de vânătoare şi capcane autorizate;

b) arme de foc, arcuri, arbalete şi capcane;

c) arme de foc, capcane autorizate, arcuri şi păsări de pradă.

1304. Este permisă vânătoarea, la păsări migratoare, în Delta Dunării?

a) da, pe toată suprafaţa, în condiţiile impuse de Administraţia Rezervaţiei delta

Dunării;

b) da, cu 15 zile după deschiderea sezonului în restul ţării în cuprinsul

fondurilor cinegetice;

d) nu, suprafaţa Deltei Dunării fiind scoasă din suprafaţa fondului cinegetic naţional.

1305. Pot fi vânaţi, în afara perioadei legale de vânătoare, mistreţii care produc

pagube culturilor agricole şi silvice:

a) da, prin orice metodă de vânătoare, exceptând scroafele mamă şi purcei în vârstă

de până la 4 luni;

b) da, la pândă, cu aprobarea Autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură;

c) da, doar masculii, în condiţiile impuse de Autoritatea publică centrală care

răspunde de protecţia mediului.

1306. În afara perioadei legale de vânătoare sunt interzise:

a) vânzarea, cumpărarea şi transportul vânatului în stare proaspătă, exceptând

vânatul dobândit cu aprobarea şi în condiţiile stabilite de Autoritatea publică

centrală care răspunde de silvicultură;

b) vânzarea, comercializarea şi transportul vânatului congelat în cursul sezonului de

vânătoare;

c) vânzarea, cumpărarea şi transportul vânatului în stare vie.


198

1307. Constituie infracţiune conform prevederilor Legii vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic:

a) practicarea vânătorii fără autorizaţie de vânătoare legală, eliberată de

gestionar;

b) practicarea vânătorii, de către personalul tehnic de vânătoare al gestionarilor, fără

permis de armă;

c) folosirea copoilor şi a metişilor de copoi la vânătoarea de urs şi de mistreţ.


fondului cinegetic:

a) practicarea vânătorii fără permis de vânătoare;

b) vânătoarea cu copoi sau metişi de copoi;

c) depăşirea cotei de recoltă aprobate pentru oricare fond de vânătoare dintre cele

gestionate.


fondului cinegetic:

a) emiterea de autorizaţii de vânătoare peste cota de recoltă aprobată pe fiecare fond

cinegetic în parte dintre cele contractate de gestionar;

b) emiterea de autorizaţii de vânătoare peste cota de recoltă aprobată pentru

fiecare gestionar;

c) nereturnarea autorizaţiilor de vânătoare consumate.


fondului cinegetic:

a) vânătoarea fără asigurare împotriva accidentelor;

b) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare decât este autorizat

vânătorul, fără acordul gestionarului acestuia;

c) trecerea vânătorului, cu arma în toc şi în afara căilor de circulaţie pe alt fond decât

cel pe care este autorizat să vâneze.


fondului cinegetic:

a) vânătoarea din bărci cu motor staţionate;

b) vânătoarea din autoturism pe timp de zi;

c) vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor.


fondului cinegetic:

a) vânarea puilor de mamifere de interes vânătoresc;

b) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

c) vânarea juvenilelor speciilor de interes vânătoresc.


199


fondului cinegetic:

a) vânarea speciilor protejate în sezonul de vânătoare;

b) vânătoarea prin utilizarea armelor la care percuţia cartuşului se realizează

pe ramă;

c) vânătoarea prin utilizarea capcanelor autorizate.


fondului cinegetic:

a) vânarea urşilor la goană;

b) vânarea urşilor la dibuit;

c) vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog.


fondului cinegetic:

a) utilizarea la vânătoare a armelor altfel decât ţinute în mână;

b) utilizarea la vânătoare a calibrelor nepotrivite speciei care se vânează;

c) utilizarea la vânătoare a armelor semiautomate, cu maximum două cartuşe în

magazie şi unul pe ţeavă;

1316. Constituie infracţiune conform prevederilor Legii vânătorii şi protecţiei

fondului cinegetic:

a) scoaterea din ţară a trofeelor nemedaliabile de vânat;

b) scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile de vânat fără respectarea

dispoziţiilor legale;

c) scoaterea din ţară a câinilor de vânătoare, fără respectarea dispoziţiilor legale.

1317. Constituie infracţiune conform prevederilor Legii vânătorii şi protecţiei

fondului cinegetic:

a) eliberarea şi folosirea permiselor de vânătoare în alte condiţii decât

stipulează legea;

b) completarea greşită a autorizaţiilor de vânătoare;

c) depăşirea cotei de recoltă pe fonduri de vânătoare, dar nu şi pe gestionar.

1318. Constituie infracţiune, conform prevederilor Legii vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic:

a) vânătoarea în parcurile naţionale, fără aprobarea administraţiei acestora în

acest sens;

b) vânarea speciilor de vânat strict protejate fără aprobarea Autorităţii publice

centrale care răspunde de protecţia mediului;

c) vânătoarea practicată în scop comercial în fondurile de vânătoare gestionate de

organizaţiile vânătoreşti non-profit.


200

1319. Sunt supuse confiscării, conform prevederilor Legii nr. 407/2006,

următoarele bunuri:

a) toate bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunii de braconaj (armă,

maşină, proiector, câine etc.)

b) bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunii de braconaj, dar numai în măsura

în care aparţin braconierilor;

c) doar arma şi vânatul braconat.

1320. Sunt supuse confiscării, conform prevederilor Legii nr. 407/2006,

următoarele bunuri:

a) mijloacele de transport cu care s-au deplasat braconierii, chiar dacă nu le-au

folosit efectiv la braconaj;

b) mijloacele de transport în care se transportă vânat braconat, indiferent de

proprietarul acestora şi de persoana care a braconat vânatul;

c) mijloacele de transport nu se pot confisca.

1321. Permisul de vânătoare al celui care a săvârşit infracţiunea de braconaj:

a) se retrage şi se anulează în condiţiile legii;

b) se reţine şi se transmite pentru suspendare temporară organizaţiei vânătoreşti care

are vânătorul în evidenţă;

c) se retrage ulterior de asociaţia care l-a eliberat.

1322. Infracţiunile de braconaj cinegetic se sancţionează mai aspru dacă au

fost săvârşite:

a) de persoane cu atribuţii publice sau atribuţii de serviciu în domeniul

vânătorii;

b) de persoane care nu au calitatea de vânători;

c) de vânători, posesori de permise de vânătoare.

1323. Infracţiunile de braconaj se sancţionează mai aspru dacă au fost săvârşite:

a) de la răsăritul până la apusul soarelui;

b) de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate

ocrotirea vânatului sau vânătoarea;

c) fără autorizaţie şi în afara perioadei legale de vânătoare.

1324. Constituie infracţiune, potrivit prevederilor Legii 407/2006, următoarea

faptă:

a) fabricarea, comercializarea, deţinerea sau utilizarea alicelor cu diametrul mai

mare de 5 mm;

b) împiedicarea practicării vânătorii;

c) vânătoarea practicată cu arbaleta sau cu arcul.


201

1325. Constituie infracţiune, potrivit prevederilor Legii vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic:

a) nerealizarea cotei de recoltă pentru vânatul sedentar;

b) utilizarea gardurilor şi steguleţelor pentru dirijarea speciilor de interes vânătoresc;

c) scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile de vânat sau a faunei vii de interes

vânătoresc, fără respectarea dispoziţiilor legale.

1326. Constituie contravenţie potrivit prevederilor Legii vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic:

a) vânătoarea practicată fără permis de vânătoare;

b) vânătoarea practicată fără autorizaţie de vânătoare;

c) vânătoarea practicată fără asigurare împotriva accidentelor.


fondului cinegetic:

a) depăşirea numărului de piese înscrise pentru recoltă, pe autorizaţie;

b) depăşirea cotei de recoltă aprobate pe gestionar;

c) nerealizarea, fără motive justificate, a cotei de recoltă aprobate.


fondului cinegetic:

a) vânarea cervidelor şi caprelor negre la hrănitori, la sărării, la goană sau cu

câini gonitori;

b) vânarea urşilor la nadă sau la bârlog;

c) vânarea mistreţilor la punctele de hrănire.


fondului cinegetic:

a) vânarea iepurilor, fazanilor sau potârnichilor de la apusul până la răsăritul

soarelui;

b) vânarea fazanilor pe cracă şi a iepurilor pe culcuş;

c) vânătoare cu ajutorul păsărilor de pradă.


fondului cinegetic:

a) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul

forestier;

b) vânătoarea prin folosirea ogarilor şi metişilor acestora;

c) folosirea la vânătoare a altor arme decât cele autorizate sau omologate, după caz,

pentru vânătoare în România.


202


fondului cinegetic:

a) utilizarea la vânătoare a chemătorilor electronice, a atrapelor vii mutilate şi

a oglinzilor;

b) exercitarea vânătorii din vehicule cu tracţiune animală;

c) comercializarea cărnii şi altor produse vânătoreşti de către gestionarii fondurilor

de vânătoare.

1332. Constituie infracţiune potrivit prevederilor Legii vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic:

a) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

b) depăşirea cotei de recoltă aprobate pe fond cinegetic, dar nu şi pe gestionar;

c) comercializarea vânatului, a cărnii de vânat şi a trofeelor de vânat de către

persoane fizice.


fondului cinegetic:

a) depăşirea cotei de recoltă realizate pe gestionar;

b) neplata sumelor datorate proprietarilor de teren din proprie iniţiativă;

c) neplata, din proprie iniţiativă, a sumelor nefacturate de administratorul fondului

cinegetic.


fondului cinegetic:

a) refuzul proprietarilor privaţi de teren de a permite amplasarea instalaţiilor

vânătoreşti destinate hrănirii complementare a speciilor de interes vânătoresc şi

efectuării vânătorii;

b) distrugerea sau degradarea instalaţiilor vânătoreşti de orice fel ori a

culturilor pentru vânat;

c) vânătoarea practicată fără autorizaţie legală.


fondului cinegetic:

a) înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor agricole, dacă prin aceste lucrări se

tulbură liniştea vânatului în perioadele de înmulţire şi de creştere a progeniturii;

b) mutarea de către personal neautorizat a hranei destinate vânatului;

c) înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea

protecţiei faunei de interes cinegetic.


203


fondului cinegetic:

a) deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor din fauna de interes cinegetic;

b) deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau

filmării de-a lungul traseelor turistice şi căilor de comunicaţie.

c) comercializarea de către persoanele fizice a vânatului, a cârnii de vânat, a

diferentelor produse de vânat sau a trofeelor de vânat.

1337. Vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate constituie:

a) infracţiune;

b) contravenţie;

c) abatere disciplinară.


fondului cinegetic:

a) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

b) vânătoarea în parcurile naturale, în afara zonelor de conservare specială;

c) vânătoarea în zonele de linişte a vânatului.

1339. Accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcurile

naţionale, în rezervaţiile ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele cu

protecţie integrală din ariile naturale protejate din fondurile cinegetice

constituie:

a) infracţiune;

b) contravenţie;

c) fapta nu este sancţionată legal.

1340. Vânătoarea practicată în România, cu capcane autorizate, constituie:

a) infracţiune;

b) contravenţie;

c) activitate admisă de lege.

1341. Vânătoarea practicată în România cu păsări răpitoare, constituie:

a) infracţiune;

b) contravenţie;

c) activitate admisă de lege.

1342. Constatarea infracţiunilor de braconaj cinegetic se poate face, potrivit

Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, de către:

a) personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul persoanelor

juridice care administrează şi gestionează fonduri cinegetice şi de alt

personal de specialitate împuternicit în acest scop de conducătorul

Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) orice angajat al administratorului şi gestionarilor fondurilor cinegetice;

c) legea nu prevede decât categoriile de personal care poate constata infracţiuni.


204

1343. Constatarea contravenţiilor, se poate face, potrivit Legii vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic, de către:

a) a) personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul

persoanelor juridice care gestionează fonduri de vânătoare, de personalul

structurilor de administrare a ariilor naturale protejate şi de alt

personal de specialitate împuternicit în acest scop de conducătorul

Autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

b) de orice angajat al gestionarului fondului cinegetic şi al administraţiilor ariilor

naturale protejate;

c) legea nu prevede distinct categoriile de personal care pot constata contravenţii şi

pot aplica sancţiuni.

1344. Cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin

fapte ce constituie infracţiuni sau contravenţii la Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic, se stabileşte:

a) de către experţii tehnici extrajudiciari în vânătoare;

b) de către experţii tehnici judiciari în vânătoare;

c) potrivit valorilor înscrise în anexele 1 şi 2 la lege.

1345. Despăgubirile pentru pagubele aduse faunei cinegetice, prin fapte ce

constituie infracţiuni sau contravenţii, se încasează:

a) în exclusivitate de către gestionarii fondurilor de vânătoare;

b) de către gestionarii fondurilor de vânătoare, în cazul în care cotele de recoltă

sunt diminuate sau de către administrator, în cazul în care cotele de recoltă

nu sunt diminuate;

c) de administratorul fondului cinegetic naţional.

1346. Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor de vânătoare, pentru

daune aduse prin fapte ce constituie infracţiuni sau contravenţii şi afectează

cotele de recoltă, se distribuie după cum urmează:

a) 75% se virează la bugetul de stat şi 50% se achită agenţilor constatatori;

b) 50% se virează la bugetul de stat şi 25% se achită agenţilor constatatori;

c) 75% se reţine şi 25% se achită agenţilor constatatori.

1347. Nu sunt supuse prevederilor Legii vânătorii şi a protecţiei fondului

cinegetic:

a) animalele sălbatice de interes vânătoresc din crescătoriile de vânat autorizate

şi din complexurile de vânătoare;

b) animalele sălbatice din parcurile naturale;

c) animale sălbatice de interes vânătoresc din zonele de linişte.


205

1348. Regulamentele, instrucţiunile şi reglementările tehnice, concepute în

scopul administrării fondului cinegetic într-o concepţie unitară, sunt aprobate

de Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură cu avizul:

a) Autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului;

b) Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice;

c) Consiliului Naţional de Vânătoare.

1349. Reactualizarea împărţirii fondului cinegetic al României în fonduri

cinegetice se face, în termen de 4 ani, de către:

a) gestionarii fondurilor cinegetice;

b) administratorul fondurilor cinegetice;

c) Autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.

1350. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407, a intrat în

vigoare în anul:

a) 1996;

b) 2006;

c) 2008.


206

Capitolul XVIII

EVOLUŢIA DREPTULUI DE VÂNĂTOARE. LEGISLAŢIE

NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ ADIACENTĂ

1351. Din timpurile cele mai vechi până spre sfârşitul evului antic, perioada care

a inclus formarea statelor şi proprietăţii funciare, dreptul de vânătoare a

aparţinut:

a) oricui şi se putea exercita oriunde, oricând şi oricum;

b) conducătorilor de formaţiuni statale, inclusiv pe proprietăţile ce începeau să se

contureze;

c) formaţiunilor statale, care-şi delimitau propriile terenuri de vânătoare .

1352. În condiţiile dreptului roman, dreptul de vânătoare aparţinea:

a) proprietarului de teren, fiind un drept domenial;

b) suveranului, indiferent de natura proprietăţii;

c) fiecărui om liber, fiind un drept natural.

1353. În evul mediu, vânatul care până atunci a fost considerat „res nullius”, a

fost proclamat ca fiind al suveranului, chiar şi cel de pe proprietăţile

particulare, iar dreptul de vânătoare a devenit:

a) un drept natural;

b) un drept regalian;

c) un drept domenial.

1354. După Marea Revoluţie Franceză din 1789, odată cu abolirea privilegiilor

feudale, dreptul de vânătoare a devenit, în foarte multe ţări:

a) un drept natural;

b) un drept regalian sau fiscal

c) un drept domenial sau funciar.

1355. În evul contemporan, dreptul de vânătoare s-a diversificat, predominând

însă:

a) dreptul fiscal (regalian), care aparţine statului şi dreptul domenial restrictiv,

care aparţine doar proprietarilor de teren cu o anumită suprafaţă minimă;

b) dreptul domenial nelimitat, care aparţine proprietarului de teren indiferent de

întinderea proprietăţii acestuia;


207

c) drept natural.

1356. În evul contemporan, vânatul este considerat:

a) „res nullius”, adică al nimănui sau bun public, adică al statului;

b) bun al proprietarului de teren, pe care staţionează temporar vânatul;

c) bun al proprietarului de teren, care deţine o anumită suprafaţă minimă.

1357. Cea dintâi lege specială de vânătoare din România, datată 1891 şi

intitulată „Lege asupra poliţiei vânatului”, consfinţeşte:

a) dreptul natural al fiecărui cetăţean de a vâna oriunde, oricând şi oricum;

b) dreptul suveranului de a dispune de vânat, direct sau cedând concetăţenilor

dreptul de vânătoare la vânat mic;

c) dreptul proprietarilor de a exercita vânătoarea pe pământul ce le aparţinea.

1358. Cea de-a doua lege de vânătoare din România, datată 1906 şi intitulată tot

„Lege asupra poliţiei vânatului”, aduce unele inovaţii în domeniu, printre care:

a) înlocuirea dreptului domenial nelimitat cu un drept domenial restrictiv;

b) introducerea permisului de vânătoare şi instituirea paznicilor publici şi a celor

privaţi pentru paza vânatului;

c) revenirea la dreptul de vânătoare regalian.

1359. Dreptul la vânătoare în România, statuat pentru perioada interbelică prin

prevederile Legii pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii din

1923, aparţinea:

a) oricărui proprietar de teren;

b) proprietarilor care deţineau în proprietate minimum 100 ha de teren;

c) statului român.

1360. Legea pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii, din 1921

(1923), a avut la bază mai multe principii de noutate, printre care:

a) reconsiderarea vânatului ca fiind bun public;

b) revenirea la dreptul domenial nelimitat;

c) încredinţarea controlului aplicării legii celor interesaţi, adică vânătorilor, prin

legalizarea inspectorilor şi paznicilor onorifici.

1361. Dreptul la vânătoare, impus după cel de-al Doilea Război Mondial prin

prevederile „Legii pentru organizarea economiei vânatului” din 1947, a avut un

caracter:

a) domenial restrictiv, dreptul de vânătoare aparţinând proprietarilor cu mai mult de

100 ha de teren;

b) domenial nelimitat, dreptul de vânătoare aparţinând fiecărui proprietar de teren;

c) fiscal (regalian), dreptul de vânătoare aparţinând statului.


208

1362. Prin Legea 26/1976 privind economia vânatului şi vânătoarea au fost

accentuate unele principii favorabile gestionării durabile a vânatului, printre

care:

a) gospodărirea unitară a fondului cinegetic, prin măsuri similare şi obligatorii

de pază, ocrotire şi îngrijire responsabilă a speciilor de interes vânătoresc

din toate fondurile de vânătoare;

b) practicarea vânătorii cu caracter recreativ-sportiv, cu arma, arcul, ogari şi păsări

de pradă;

c) clarificarea metodelor şi mijloacelor de vânătoare, inclusiv a modalităţilor de

practicare a vânătorii cu capcane şi substanţe toxice.

1363. Prin prevederile Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.

103/1996 s-a impus, pentru prima dată:

a) un număr mediu de vânători pentru fiecare asociaţie de vânătoare;

b) o suprafaţă minimă pentru fiecare membru vânător şi anume: 150 ha în zona

de câmpie, 350 ha în zona de deal şi 400 ha în zona de munte;

c) un număr minim de vânători pentru fiecare asociaţie de vânătoare, cu fonduri în

zona de câmpie, de deal şi de munte.


103/1996 s-a impus, pentru prima dată:

a) un număr mediu de vânători pentru fiecare asociaţie vânătorească;

b) un număr minim pentru fiecare asociaţie vânătorească;

c) o suprafaţă minimă a fondurilor de vânătoare din zona de câmpie (5000 ha),

de deal (7500 ha) şi de munte (10.000 ha).


103/1996 au fost statuate următoarele:

a) vânatul, principala componentă a fondului cinegetic, a devenit proprietatea

deţinătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se găseşte temporar vânatul;

b) vânatul, principala componentă a fondului cinegetic, a rămas bun public,

ceea ce l-a scos de sub riscul capriciilor proprietarilor de teren agricol şi/sau

silvic;

c) dreptul de vânătoare s-a împărţit între stat şi proprietari, acestora din urmă

revenindu-le o cotă de 50% din tarifele de gestionare.

1366. Organizarea privată, la nivel naţional, a vânătorilor şi a asociaţiilor

acestora a fost recunoscută legal şi distinct, pentru prima dată, prin textul:

a) Legea pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătorii din 1923;

b) Legii privind economia vânatului şi vânătoarea nr. 26 din 1976;

c) Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.


209

1367. Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 este o lege cu caracter

general, care are la bază mai multe principii, printre care principiul:

a) exploatării eficiente a resurselor naturale;

b) utilizării durabile a resurselor naturale regenerabile;

c) asumării de către stat a riscurilor ecologice şi daunelor produse de către

utilizatorii de mediu.

1368. Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 este o lege cu caracter general,

care are la bază, printre altele, principiile:

a) precauţiei în luarea deciziilor;

b) prevenirii daunelor produse prin poluări;

c) compensării daunelor produse prin poluări de către stat.

1369. Codul silvic este o lege specială de reglementare a administrării

fondului forestier, care are unele prevederi adiacente vânătorii, cum este:

a) definirea vânatului, incorect, ca fiind produs nelemnos al pădurii;

b) interzicerea, fără nici o excepţie, a păşunatului în pădurile statului;

c) stabilirea răspunderii administrării unitare şi raţionale a fondului cinegetic în

sarcina R.N.P. Romsilva.

1370. Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta

Dunării (R.B.D.D.) este o lege specială de constituire, delimitare şi

reglementare a administrării acestei rezervaţii, care cuprinde mai multe

interdicţii importante pentru protecţia vânatului din această zonă, cum

sunt:

a) interdicţia totală a păşunatului în cuprinsul R.B.D.D.;

b) interdicţia incendierii stufului;

c) interdicţia folosirii, în agricultură şi silvicultură, a produselor chimice

neautorizate de administraţia R.B.D.D.

1371. Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

este o lege specială de constituire, delimitare şi reglementare a administrării

R.B.D.D, care cuprinde mai multe interdicţii importante pentru protecţia

vânatului din această zonă, cum sunt:

a) interdicţia vânării păsărilor şi mamiferelor fără autorizaţie, în zone interzise

şi în perioade de prohibiţie;

b) interdicţia totală a practicării vânătorii în zonele umede de interes internaţional,

delimitate ca „sit Ramsar”;

c) interdicţia recoltării stufului în scop comercial.


210

1372. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

– aprobată prin legea 462/2001 pentru aprobarea ordonanţei de Guvern

menţionate – cuprinde, în anexa 4, speciile de animale care necesită o protecţie

strictă, printre care:

a) hârciogul, ursul, lupul, vidra, nurca şi pisica sălbatică;

b) capra neagră, elanul, castorul şi marmota;

c) dihorul, hermelina, ferestraşul mic şi sitarul de mal.

1373. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

– aprobată prin Legea 462/2001 pentru aprobarea ordonanţei de Guvern

menţionate – cuprinde anexe referitoare la:

a) speciile de animale şi plante de interes comunitar care necesită protecţie

strictă;

b) speciile de animale şi plante de interes comunitar a căror prelevare din natură face

obiectul autorizării;

c) speciile de animale şi plante de interes comunitar care se pot preleva din natură

fără restricţii.

1374. Legea privind protecţia animalelor nr. 205/2004 este o lege specială care

defineşte, printre altele, actul de cruzime faţă de animale:

a) omorârea animalelor din perversitate, precum şi practicarea tirului pe

animale captive;

b) ţinerea animalelor captive în ţarcuri mici şi în densităţi ridicate;

c) capturarea animalelor sălbatice din liberate pentru a fi introduse în complexuri de

vânătoare.

1375. Legea privind protecţia animalelor – nr. 205/2004 – reglementează,

printre altele, următoarele:

a) folosirea animalelor în scop de agrement;

b) condiţiile folosirii animalelor la muncă;

c) condiţiile tăierii şi uciderii animalelor.

1376. Extincţia unor specii şi vulnerabilitatea altora, din cauza degradării

habitatelor naturale la nivel planetar, au impus măsuri generalizate de protecţie

a acestora, prin:

a) încheierea şi respectarea unor convenţii, acorduri şi protocoale

internaţionale, în acest sens;

b) impunerea de restricţii la nivel mondial în acest scop;

c) adoptarea de Directive mondiale referitoare la conservarea unor specii sălbatice şi

a habitatelor acestora.


211

1377. Extincţia unor specii şi vulnerabilitatea altora la nivel mondial se

datorează, în principal, următoare cauze:

a) vânării exagerate a speciilor respective;

b) degradării habitatelor şi supraexploatării lor sub presiunea „civilizaţiei”;

c) ocrotirii şi îngrijirii insuficiente a acestora.

1378. Se poate soluţiona problema speciilor vulnerabile (ameninţate) prin

simpla lor exploatare durabilă?

a) da;

b) nu, fără renunţarea totală la prelevarea de exemplare aparţinând acestor specii;

c) nu, fără reabilitarea şi conservarea habitatelor specifice.

1379. Activitatea de vânătoare este agreată de Comisia Europeană şi de Uniunea

Internaţională pentru Conservarea Naturii, ca activitate desfăşurată:

a) recreativ sportiv;

b) didactice şi de cercetare în domeniul faunei sălbatice;

c) pentru menţinerea echilibrului în natură şi de subzistenţă, în fiordurile

nordice şi Africa subsahariană.

1380. Sunt considerate înţelegeri în scopul armonizării efortului comun al

statelor partenere în vederea salvgardării speciilor ameninţate şi reabilitării

habitatelor specifice, fără a avea caracter de lege, următoarele:

a) convenţiile, acordurile şi protocoalele internaţionale în acest sens;

b) directivele europene care privesc aceste aspecte;

c) nu există astfel de înţelegeri la nivel internaţional.

1381. Au caracter de lege pentru armonizarea efortului comun al statelor

membre în vederea salvgardării speciilor ameninţate şi conservării sau

reabilitării habitatelor, următoarele:

a) convenţiile, acordurile şi protocoalele internaţionale în acest sens;

b) directivele europene care privesc aceste aspecte;

c) nu există astfel de legi europene, ci doar înţelegeri internaţionale la care ţările se

angajează.

1382. Neimplementarea directivelor europene, de către statele membre, se

sancţionează cu:

a) măsuri coercitive luate în comun de statele membre;

b) chemarea statului în faţa Curţii Europene de Justiţie, la cererea Comisiei

Europene, şi amendarea acestuia;

c) atenţionarea statului şi, ulterior, aplicarea graduală de măsuri coercitive.


212

1383. Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special

ca habitat al păsărilor sălbatice, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia de la

Ramsar – la care România a aderat în 1991 – obligă ţara noastră:

a) să delimiteze pe teritoriul său cel puţin o zonă umedă de importanţa

internaţională, denumită „sit Ramsar”;

b) să restructureze sever practicarea vânătorii, pescuitului şi altor activităţi

tradiţionale în sit-uri Ramsar;

c) să interzică practicarea vânătorii în sit-urile Ramsar.

1384. Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural –

la care România a aderat în 1990 – obligă ţara noastră:

a) să identifice şi să delimiteze zone din ţară care pot constitui sit-uri ale

patrimoniului natural universal;

b) să interzică practicarea vânătorii în zonele delimitate ca sit-uri ale patrimoniului

natural universal;

c) să restricţioneze sever practicarea activităţilor tradiţionale în zonele constituite ca

sit-uri ale patrimoniului naţional universal.

1385. Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi

faună pe cale de dispariţie, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia CITES –

la care România a aderat în 1994 – condiţionează operaţiunile de export, import

şi/sau reexport ale unor exemplare sau părţi din exemplarele care fac obiectul

convenţiei, de:

a) garantarea, de către Guvernul României, că operaţiunile se desfăşoară fără

prejudicierea ireversibilă a resursei naturale;

b) garantarea, de către autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia

mediului în România, că obiectul comerţului a fost dobândit în limita capacităţii

de regenerare;

c) acordul autorităţilor ştiinţifice din România, prin care se atestă faptul că

operaţiunile de export, import şi/sau reexport nu prejudiciază supravieţuirea

speciei care face obiectul comerţului internaţional.

1386. Speciile de interes vânătoresc din România, care se regăsesc înscrise în

anexele Convenţiei CITES, sunt:

a) ursul, lupul şi vidra, în anexa I privind speciile ameninţate cu dispariţia;

b) muflonul, în anexa II privind speciile vulnerabile, care deşi nu sunt ameninţate cu

dispariţia, ar putea fi în cazul în care comerţul cu astfel de specii nu ar fi supus

unor reglementări stricte;

c) capra neagră, în anexa III privind speciile supuse unor reglementări care au drept

scop restrângerea ori interzicerea comerţului.


213

1387. Convenţia privind conservarea speciilor migratore de animale sălbatice

denumită Convenţia de la Bonn – la care România a aderat în 1998 – a

determinat ţara noastră să interzică, vânătoarea la unele specii de păsări

sălbatice, cum sunt:

a) raţa arămie (Oxyura leucocephala) şi culicul cu cioc subţire (Numenius

tenuirostris), specii migratoare ameninţate;

b) prepeliţa (Couturnix couturnix), becaţina mică (Lymnocryptes minimus), specii

migratoare care au o stare de conservare nefavorabilă;

c) dropia (Otis tarda) şi cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix).

1388. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor, cunoscută

sub denumirea de Convenţia de la Berna – la care România a aderat în 1993 –

obligă ţara noastră să ia:

a) măsuri de interzicere a exploatării florei şi faunei sălbatice ce constituie hrană şi

adăpost pentru speciile ameninţate:

b) măsuri legislative şi administrative necesare transpunerii prevederilor

convenţiei în legislaţia naţională, referitoare la conservarea speciilor faunei

sălbatice şi a habitatelor ei naturale;

c) măsuri fundamentale ştiinţifice de protecţie eficientă a faunei amenajate.

1389. Conform anexelor Convenţiei de la Berna, în România sunt strict

protejare următoare specii de interes vânătoresc:

a) castorul, marmota, dihorul pătat, râsul şi veveriţa;

b) ursul, lupul, vidra, nurca, hârciogul şi pisica sălbatică;

c) porumbelul de scorbură, graurul, sitarul şi becaţinele (comună, dubla şi surda).

1390. Conform anexei 4 la Convenţia de la Berna, în România sunt interzise la

vânătoare şi la capturarea vânatului următoarele mijloace:

a) otrava, capcanele, laţurile, fileurile, explozibilii şi vehiculele în deplasare;

b) chemătorile, atrapele şi armele semiautomate cu două cartuşe în magazie;

c) armele cu tranchilizante.

1391. Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-

eurasiatice, cunoscut sub numele de Acordul de la Haga – la care România a

aderat în anul 2000 – impune României să ia măsuri:

a) de protecţie strictă a păsărilor de apă ameninţate sau vulnerabile şi de

utilizare durabilă a celorlalte păsări de apă migratoare;

b) de introducere deliberată de păsări de apă non-native;

c) de ocrotire şi îngrijire a păsărilor de apă ameninţate sau vulnerabile.


214

1392. Conform planului concret de acţiune al Acordului de la Haga, păsările

migratoare de apă care se întâlnesc temporar în România şi care au trebuit să

fie scoase din lista speciilor care se vânează sunt următoarele:

a) raţa fluierătoare, raţa pestriţă, raţa suliţar şi raţa cu cap castaniu;

b) raţa sunătoare, raţa cu ciuf, ferestraşul mare şi ferestraşul moţat;

c) gâsca de semănătură, gârliţa mare şi becaţina mică.

1393. Reţeaua ecologică transfrontalieră NATURA 2000 cuprinde:

a) arii de protecţie strictă şi integrală;

b) arii special de conservare;

c) arii de interes conservator special.

1394. Reţeaua ecologică transfrontalieră NATURA 2000 cuprinde:

a) arii de protecţie specială, delimitate în baza Directivei Păsări;

b) arii de protecţie strictă şi integrală;

c) arii de interes conservator special.

1395. Reţeaua ecologică internaţională EMERALD cuprinde:

a) arii de protecţie specială, delimitate în baza Directivei Păsări;

b) arii speciale de conservare, delimitate în baza Directivei Habitate;

c) arii de interes conservator special, delimitate în baza Convenţiei de la Berna.

1396. Directiva Consiliului nr. 79/409 CEE privind conservarea păsărilor

sălbatice, cunoscute sub denumirea de Directiva Păsări, reglementează:

a) regimul exploatării durabile a tuturor categoriilor de păsări sălbatice şi de

comercializare a acestora;

b) obligativitatea adoptării de măsuri de conservare şi reabilitare a habitatelor

păsărilor sălbatice din Europa;

c) obligativitatea interzicerii vânătorii pe parcursul întoarcerii tuturor păsărilor

migratoare de apă spre locurile de nidificare;

1397. Sunt considerate, conform anexei I la Directiva Păsări, specii ameninţate,

vulnerabile sau cu areale foarte restrânse, pentru care nu sunt admise uciderea

sau capturarea, afectarea cuiburilor şi ouălor, perturbarea liniştii în perioada

de reproducere, deţinerea în captivitate şi comercializarea, următoarele specii

de păsări din România:

a) bătăuşul şi cormoranul mare;

b) gâsca mare şi gârliţa mare;

c) fazanul, potârnichea şi raţa mare.


215

1398. Directiva Consiliului nr. 92/43 CEE referitoare la conservarea habitatelor

naturale, a florei şi a faunei sălbatice, cunoscută sub denumirea de Directiva

Habitate, urmăreşte:

a) interzicerea vânătorii în toate habitatele speciilor ameninţate;

b) asigurarea biodiversităţii prin conservarea habitatelor naturale, a faunei şi

florei şi luarea unor măsuri de reabilitare a habitatelor şi speciilor, în

condiţiile respectării exigenţelor economice, sociale şi culturale, precum şi a

particularităţilor regionale şi locale din statele membre;

c) înfiinţarea unei reţele ecologice coerente de arii în care activităţile tradiţionale să

fie sever restricţionate.

1399. Sunt considerate, conform anexei IV a Directivei Habitate, specii care

necesită o protecţie strictă în România:

a) ursul, lupul, pisica sălbatică, vidra şi nurca;

b) becaţina comună, ierunca şi eiderul;

c) şacalul, viezurele şi dihorul.

1400. Sunt considerate, conform anexei II a Directivei Habitate, specii de interes

comunitar care trăiesc în România şi necesită desemnarea de zone speciale de

conservare:

a) lupul, râsul şi pisica sălbatică;

b) ursul, vidra şi nurca;

c) castorul şi marmota.


216

Capitolul XIX

LEGISLAŢIA PRIVIND REGIMUL ARMELOR ŞI AL MUNIŢIILOR

1401. Ce sunt armele de vânătoare potrivit prevederilor Legii 295/2004?

a) arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile prin

forţa de expansiune a gazelor provenite din explozia unei încărcături;

b) arme de foc cu glonţ, cu alice sau mixte ori arcuri şi arbalete destinate practicării

vânătorii;

c) arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care folosesc

muniţie cu glonţ şi /sau cu alice, omologate sau recunoscute în condiţiile

prevăzute de lege.

1402. Prin muniţie de vânătoare potrivit prevederilor Legii 295/2004, se

înţelege:

a) cartuşele destinate armelor de foc;

b) ansamblul format din proiectil şi, după caz, încărcătura de azvârlire, capsă

de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură

funcţionarea şi realizarea scopului urmărit;

c) cartuşele şi săgeţile destinate armelor de foc şi, respectiv, arcurilor şi arbaletelor

utilizate la vânătoare.

1403. Ce sunt armele de colecţie potrivit prevederilor Legii 295/2004?

a) arme de foc devenite nefuncţionale, ca urmare a transformării lor de un armurier

autorizat;

b) arme destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele aflate sau nu în stare de

funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică,

ştiinţifică, documentară sau sentimentală deosebită;

c) arme letale produse înainte de 1877 sau reproduceri ale acestora, destinate a fi

păstrate în colecţii.

1404. Ce sunt armele de panoplie potrivit prevederilor Legii 295/2004?

a) arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transformării lor de către un

armurier autorizat;




c) arme letale produse înainte de 1877 sau reproduceri ale acestora, destinate a fi

păstrate în colecţii.


217

1405. Ce sunt armele vechi potrivit prevederilor Legii 295/2004?

a) arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transformării lor de către un

armurier autorizat;




c) arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora,

destinate să fie păstrate în colecţii.

1406. Dreptul de a deţine, a purta şi a folosi arme de vânătoare este dat, în

România, de:

a) cartea de identitate a armei;

b) certificatul de deţinător al armei;

c) permisul de armă.

1407. Controlul asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor de vânătoare este exercitat

de:

a) Ministerul Internelor şi Administraţiei;

b) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

c) Inspectoratul General al Poliţiei Române.

1408. Dreptul de a deţine armă de vânătoare se dobândeşte de la data:

a) emiterii autorizaţiei de procurare a primei arme;

b) procurării primei arme şi completării autorizaţiei de către armurier;

c) emiterii permisului de armă.

1409. Dreptul de port şi folosire a armelor de vânătoare se dobândeşte de la data:

a) emiterii autorizaţiei de procurare a primei arme;

b) procurării primei arme şi completării autorizaţiei de către armurier;

c) emiterii permisului de armă.

1410. Nu pot fi autorizate potrivit legii, să procure arme de vânătoare:

a) persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o

pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, pentru infracţiuni comise din

culpă;

b) persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o

pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, pentru infracţiuni comise

cu intenţie;

c) persoanele amendate penal.


218

1411. Autorizaţia de procurare a armelor de vânătoare nu se poate acorda

persoanelor care:

a) au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă

privativă de libertate mai mare de un an, pentru infracţiuni comise din culpă;

b) sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite din culpă,

pentru care legea prevede o pedeapsă al cărui maxim special este mai mare de 1

an;

c) au pierdut anterior arme letale, procurate în condiţiile legii, din motive

imputabile lor.

1412. Titularii de permise de armă sunt obligaţi, dacă au luat cunoştinţă despre

pierderea sau furtul armelor proprii, să anunţe cel mai apropiat organ de poliţie,

în termen de:

a) deîndată, dar nu mai târziu de 24 de ore;

b) în maximum 48 de ore;

c) în maximum 5 zile.

1413. Cererea de eliberare a autorizaţiilor pentru procurarea armelor de

vânătoare, se depune la:

a) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

b) Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la Inspectoratele

Judeţene de Poliţie, în funcţie de domiciliul solicitantului;

c) poliţia municipiului sau postul local de poliţie, în funcţie de domiciliul

solicitantului.

1414. Orice persoană care găseşte arme letale este obligată să le predea sau să

anunţe cel mai apropiat organ de poliţie, în termen de:

a) de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore;

b) în maximum 48 de ore;

c) în maximum 5 zile.

1415. Cererea de eliberare a autorizaţiei pentru procurarea armei de vânătoare se

soluţionează în termen de:

a) 30 zile;

b) 45 zile;

c) 90 zile.

1416. Autorizaţia de procurare a armelor de vânătoare are o valabilitate de:

a) 30 zile;

b) 45 zile;

c) 90 zile.


219

1417. Autorizaţia de procurare a armelor de vânătoare se poate prelungi, pe motive temeinice, cu:

a) 30 zile; b) 45 zile; c) 90 zile.

1418. Nu pot fi autorizate să poarte şi să deţină arme de vânătoare în România, persoanele care:

a) nu au efectuat stagiul militar; b) sunt doar rezidente în România; c) suferă de anumite afecţiuni, stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, care

ar putea pune în pericol propria viaţă sau a altora dacă ar deţine sau ar folosi arme de vânătoare.

1419. Permisul de armă conferă vânătorului titular dreptul: a) de a deţine şi de a purta arme de foc; b) de a practica vânătoarea cu armele înscrise în acesta; c) de a practica vânătoarea cu armele înscrise în acesta şi cu arme de acelaşi

calibru împrumutate de la deţinători legali.

1420. Persoana care a procurat, pe bază de autorizaţie, arme de vânătoare este obligată să se prezinte la organele de poliţie competente teritorial pentru eliberarea permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă pe care-l posedă, în termen de:

a) 48 ore de la procurare; b) 5 zile de la procurare; c) 10 zile de la procurare. 1421. Câte arme de vânătoare poate deţine legal un vânător? a) un număr nelimitat de arme; b) cel mult două arme de acelaşi calibru; c) câte o armă din fiecare calibru.

1422. Viza permiselor de armă se face, în perioada stabilită prin ordin al Inspectoratului General al Poliţiei Române, o dată la:

a) 2 ani; b) 3 ani; c) 5 ani.

1423. Titularul de „permis de armă” este obligat să anunţe organul competent teritorial de poliţie în cazul oricăror schimbări care necesită modificarea unor menţiuni în acesta, în termen de:

a) 48 ore; b) 5 zile; c) 10 zile.


220

1424. Armele de vânătoare pot fi transportate, de la domiciliul sau reşedinţa

vânătorului la locul unde urmează să se facă vânătoarea, în următoarele condiţii:

a) neînchise în toc, dar frânte ori cu închizătorul deschis, după caz;

b) ţinute în toc şi neîncărcate cu muniţie;

c) închise într-o cutie specială de armă, prinsă fix în port-bagajul maşinii.

1425. Deţinătorul legal al unei arme de vânătoare o poate împrumuta altui posesor

de permis de armă de vânătoare?

a) nu;

b) da;

c) da, dar numai unui posesor care are dreptul de a purta şi folosi o armă de

vânătoare de acelaşi calibru.

1426. Titularul dreptului de deţinere a armelor de colecţie, păstrate obligatoriu la

domiciliul sau reşedinţa înscrisă în documentul de identitate, poate fi autorizat la

cerere, de către organul de poliţie competent teritorial, să scoată armele din incinta

locului de păstrare, doar cu ocazia:

a) cu ocazia depunerii armelor la un armurier;

b) efectuării de trageri în poligoane autorizate;

c) cu ocazia participării la vânători organizate potrivit legii.

1427. Dreptul de a purta şi folosi arme de vânătoare se revocă dacă titularul

acestuia se află în una din următoarele situaţii:

a) şi-a pierdut calitatea de membru al unei asociaţii vânătoreşti legal

constituite, ce îşi desfăşoară activitatea potrivit legii;

b) este plecat pentru o anumită perioadă din ţară;

c) nu se prezintă, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă, în perioada

stabilită de Inspectoratul General al Poliţiei Române în acest scop.

1428. Dreptul de a purta şi folosi arme de vânătoare se revocă dacă titularul

acestuia se află în una din următoarele situaţii:

a) pleacă pentru o anumită perioadă din România;

b) pierde armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost sustrase în

împrejurări imputabile titularului;

c) nu se prezintă în termen, fără motive întemeiate, la viza permisului de armă.

1429. Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare se dispune,

de către organul care a acordat acest drept, în următoarele situaţii:

a) vânătorul este condamnat în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie,

pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare

de 1 an;

b) vânătorul transportă arma de vânătoare, până la locul de vânătoare, scoasă din toc

şi încărcată cu muniţie;

c) vânătorul trage cu arma de vânătoare în alte locuri decât în poligoane autorizate.


221

1430. Vânătorii, titulari ai dreptului de deţinere a unei arme de tir, o pot folosi:

a) în fondurile de vânătoare, la recoltarea speciilor de vânat mic dacă predă

autorizaţie în acest sens;

b) în fondurile de vânătoare, pentru combaterea câinilor şi pisicilor hoinare, precum

şi ciorilor grive şi coţofenelor;

c) exclusiv în poligoanele de tir special amenajate şi autorizate.

1431. Titularii permiselor de armă sunt obligaţi, conform legii, să păstreze armele

şi muniţia la domiciliu, în următoarele condiţii:

a) întregi, dar închise în dulapuri metalice sau din lemn de esenţă tare;

b) asigurate astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor

neautorizate;

c) întregi, dar în încăperi încuiate, în care are acces doar titularul permisului de

armă.

1432. Eventualul furt al permisului de armă se declară, la organul de poliţie în raza

de competenţă teritorială a căreia a fost constatat, în termen de:

a) de îndată, dar nu mai târziu de 24 ore;

b) 48 ore;

c) 5 zile.

1433. Vânătorii cu cetăţenie română şi domiciliul în România pot solicita organului

de poliţie care le-a acordat permisul de armă, în scopul de a călători pe teritoriul

statelor membre ale U.E cu armele înscrise în permis, următorul document:

a) certificat de deţinător;

b) paşaport european pentru arme de foc;

c) cărţile de identitate ale armelor cu care doreşte să călătorească.

1434. Anularea dreptului de port şi de folosire a armelor de vânătoare se dispune,

de către organul de poliţie care a acordat acest drept, în următoarele situaţii:

a) când se constată că vânătorul este învinuit sau inculpat în cazuri penale, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărui maxim special este mai mic de un an;

b) când se constată că vânătorul, la data acordării permisului de armă, nu

îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru portul şi folosirea armelor;

c) când se constată că vânătorul este învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte pentru care legea prevede o pedeapsă al cărui maxim special este mai mare de 1 an.

1435. Persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a cererii de autorizare

pentru procurarea armelor de vânătoare se pot adresa, în termen de 15 zile de la

comunicarea soluţiei:


222

a) Ministerului Administraţiei şi Internelor;

b) Parchetului militar;

c) Instanţei de judecată, potrivit Legii contenciosului administrativ.

1436. În cazul pierderii sau suspendării dreptului de deţinere a armelor de

vânătoare, deţinătorul legal al acestora este obligat să le depună la un armurier

autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, în termen de:

a) 5 zile;

b) 10 zile;

c) 30 zile.

1437. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face, potrivit Legii

privind regimul armelor şi al muniţiilor, de către:

a) poliţişti anume desemnaţi;

b) jandarmi;

c) procurori.

1438. În cazul revocării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor de

vânătoare, titularul dreptului pierdut se poate adresa:

a) Ministerului Afacerilor şi Internelor;

b) Parchetului militar;

c) Instanţei de judecată, potrivit Legii contenciosului administrativ.

1439. Rudele sau persoanele care au locuit împreună cu o persoană care a deţinut

legal arme de vânătoare şi a decedat, au obligaţia legală:

a) să depună armele şi muniţiile la organul competent teritorial de poliţie, în termen

de 15 zile de la data decesului;

b) să depună armele şi muniţiile la cel mai apropiat armurier, în termen de 15

zile de la data decesului;

c) să depună armele şi muniţiile în custodie, la asociaţia la care defunctul a fost

membru vânător, în termen de 15 zile de la data decesului.

1440. Titularul dreptului de a deţine, a purta şi a folosi arme de vânătoare poate

lăsa armele în gaj sau în alte forme de garanţie?

a) da, vânătorilor care deţin legal arme de acelaşi calibru;

b) da, armurierilor autorizaţi;

c) nu.

1441. Constituie infracţiune, potrivit Legii 295/2004, şi se pedepseşte cu închisoare

de la 1 la 5 ani:


223

a) ştergerea sau modificarea fără drept a marcajelor de pe armele de

vânătoare;

b) modificarea sistemului de ochire şi reglarea sistemului de dare a focului de către

armurier;

c) modificarea sistemului de ordine şi reglarea sistemului de dare a focului de către

posesor.

1442. Neîndeplinirea obligaţiei de a păstra armele de vânătoare astfel încât să nu

aibă acces la ele decât persoanele autorizate se sancţionează cu:

a) exclusiv amendă contravenţională;

b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor de

vânătoare pe o perioadă de 6 luni;

c) revocarea definitivă a dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare.

1443. Transportul armelor de vânătoare de la domiciliul sau reşedinţa vânătorului

la locul unde urmează să se desfăşoare vânătoarea altfel decât descărcate şi închise

în toc, se sancţionează cu:

a) exclusiv amendă contravenţională;

b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a

armelor pe o perioadă de 6 luni;

c) amendă contravenţională şi suspendarea definitivă a dreptului de port şi folosire a

armelor.

1444. Portul armelor de vânătoare, de la domiciliul sau reşedinţa vânătorului la

locul destinat vânătorii, sub influenţa băuturilor alcoolice sau în stare avansată de

oboseală se sancţionează cu:

a) exclusiv, cu amendă contravenţională;

b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a

armelor de vânătoare pentru o perioadă de 12 luni;

c) amendă contravenţională şi suspendarea definitivă a dreptului de port şi de

folosire a armelor de vânătoare.

1445. Pierderea muniţiei de vânătoare de către deţinătorul legal se sancţionează cu:


b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor pe

o perioadă de 6 luni;

c) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a

armelor de vânătoare pe o perioadă de 12 luni.

1446. Pierderea armelor de vânătoare constituie contravenţie şi se sancţionează cu:

a) amendă contravenţională şi revocarea definitivă a dreptului de port şi de

folosire a armelor;


224

b) amendă contravenţională şi retragerea temporară a dreptului de port şi folosire a

armelor;

c) exclusiv, cu amendă contravenţională.

1447. Vânătorul care găseşte o armă de vânătoare ori muniţie de vânătoare şi nu

anunţă sau nu le predă, de îndată ce este posibil dar nu mai târziu de 24 de ore,

celui mai apropiat organ de poliţie, comite o contravenţie sancţionată de lege cu:


b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de a deţine arme pe o perioadă

de 6 luni;

c) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de a deţine arme pe o perioadă

de 12 luni.

1448. Nedeclararea furtului, pierderii, deteriorării sau distrugerii permisului de

armă, în termen de 48 de ore de la constatare, constituie contravenţie şi se

sancţionează cu:

a) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor de

vânătoare pe o perioadă de 12 luni;

b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de a deţine arme de vânătoare

pe o perioadă de 6 luni;

c) exclusiv, cu amendă contravenţională.

1449. Neîndeplinirea obligaţiei de prezentare la poliţie în vederea solicitării

acordării permisului de armă, în termen de 10 zile de la data procurării armelor,

constituie contravenţie şi se sancţionează cu:


b) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor pe

o perioadă de 6 luni;

c) amendă contravenţională şi suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor pe

o perioadă de 12 luni.

1450. Neprezentarea la organul competent teritorial de poliţie pentru vizarea

permisului de armă, la data, în locurile, cu armele şi cu documentele stabilite de

Inspectoratul General al Poliţiei Române, constituie contravenţie şi se sancţionează

cu:

a) revocarea dreptului de deţinere a armelor de vânătoare;

b) suspendarea temporară a dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare;

c) exclusiv cu amendă contravenţională.


225

Capitolul XX

STATUTUL A.G.V.P.S. DIN ROMÂNIA

1451. A.G.V.P.S. din România este constituită din:

a) membri vânători şi membri pescari sportivi cu domiciliul sau rezidenţa în

România;

b) asociaţii de vânători şi/sau de pescari sportivi, constituite pe principiul liberei

asocieri şi afiliate la aceasta;

c) asociaţii de vânători şi/sau de pescari sportivi şi membri de onoare asociaţi în

cadrul A.G.V.P.S. din România.

1452. A.G.V.P.S. din România este afiliată la:

a) Consiliul Internaţional al Vânătorii şi al Protecţiei Vânatului;

b) Safari Club Internaţional;

c) Federaţia Europeană de Vânătoare.

1453. A.G.V.P.S. din România este afiliată la:

a) Federaţia Europeană de Vânătoare;

b) Safari Club Internaţional;

c) Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservare a Faunei Sălbatice din

Uniunea Europeană.

1454. Numărul organizaţiilor vânătoreşti care se pot afilia la A.G.V.P.S. din

România este:

a) nelimitat;

b) limitat la una în fiecare judeţ şi în fiecare sector al Municipiului Bucureşti;

c) nelimitat, dar condiţionat de un număr minim de membri, care trebuie să fie mai

mare decât norma de reprezentare pentru participare la Congres.

1455. Numărul membrilor vânători ai unei organizaţii vânătoreşti din România

este:

a) nelimitat;

b) limitat în funcţie de bonitatea fondurilor de vânătoare;

c) limitat în funcţie de suprafaţa fondurilor de vânătoare.

1456. Afilierea organizaţiilor vânătoreşti la A.G.V.P.S. din România se face:

a) în condiţiile prevederilor legii;

b) potrivit prevederilor propriului statut;

c) potrivit înţelegerilor intervenite la nivelul conducerilor celor două persoane

juridice.


226

1457. Organele de conducere ale A.G.V.P.S. din România sunt:

a) Adunarea generală şi Consiliului de Administraţie;

b) Conferinţa Naţională şi Consiliul Naţional;

c) Congresul şi Consiliul A.G.V.P.S.

1458. Congresul A.G.V.P.S. din România se compune din:

a) delegaţii aleşi, pentru o perioadă de 4 ani, în cadrul adunărilor generale ale

asociaţiilor afiliate;

b) delegaţi desemnaţi anual de către adunările generale ale organizaţiilor afiliate;

c) preşedinţii, vicepreşedinţii şi directorii organizaţiilor afiliate.

1459. Congresul A.G.V.P.S din România se convoacă în sesiune ordinară odată

la:

a) în fiecare an;

b) o dată la 4 ani;

c) o dată 5 ani.

1460. Consiliul A.G.V.P.S. din România se compune din:

a) câte un reprezentant ales în cadrul adunării generale a fiecărei asociaţii;

b) câte un delegat desemnat pentru fiecare judeţ, în adunările generale ale

asociaţiilor din judeţ;

c) preşedinte, 2 vicepreşedinţi, preşedinte executiv şi 17 membri, aleşi dintre

delegaţii cu o vechime mai mare de 15 ani într-o organizaţie afiliată,

desemnaţi pe grupe de judeţe.

1461. Consiliul A.G.V.P.S. din România se convoacă în şedinţe ordinare:

a) trimestrial;

b) semestrial;

c) o dată pe an.

1462. Organizaţiile afiliate la A.G.V.P.S. din România au, printre altele,

următoarele drepturi statutare:

a) să fie reprezentate de A.G.V.P.S. la nivel naţional şi în organismele

internaţionale de profil la care aceasta este afiliată.

b) să beneficieze, pentru membrii vânători înscrişi în evidenţele acestora, de

consiliere în domeniul cinegetic şi halieutic de activitate;

c) să primească de la A.G.V.P.S. subvenţii pentru desfăşurarea activităţii proprii.

1463. A.G.V.P.S. din România are, printre altele, următoarea atribuţie:

a) de acordare de sprijin şi asistenţă de specialitate membrilor asociaţiilor afiliate;

b) de armonizare a intereselor asociaţiilor afiliate şi de arbitrare a

neînţelegerilor dintre acestea;

c) de dispoziţie în scopul stingerii neînţelegerilor dintre asociaţiile afiliate.


227

1464. Organizaţiile afiliate pot fi excluse din cadrul A.G.V.P.S. din România

dacă:

a) membri acestora comit abateri grave şi repetate de la lege şi de la statut;

b) îşi modifică Statutul aşa încât acesta să devină în contradicţie cu Statutul

A.G.V.P.S.;

c) acordă transferul membrilor proprii la organizaţii neafiliate la A.G.V.P.S.

1465. Organizaţiile afiliate pot fi excluse din cadrul A.G.V.P.S. din România

dacă:

a) înscrie în evidenţă membri ai altor asociaţii afiliate, fără acordul prealabil al

acestora;

b) pierd dreptul de gestionar a tuturor fondurilor de vânătoare şi/sau de pescuit

sportiv pe o perioadă mai mare de 3 luni;

c) membrii proprii nu respectă Statutul A.G.V.P.S.

1466. Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România se consideră demisionaţi sau

îşi pierd această calitate dacă:

a) lipsesc nemotivat de la o şedinţă a Consiliului asociaţiei;

b) lipsesc nemotivat de la Adunarea generală a asociaţiei;

c) renunţă sau îşi pierd calitatea de membru al organizaţiilor afiliate la A.G.V.P.S.

din România.

1467. Organizaţiile afiliate la A.G.V.P.S. din România sunt constituite din:

a) totalitatea filialelor de vânători din structura sa;

b) totalitatea grupelor de vânători din structura sa;

c) totalitatea membrilor înscrişi în evidenţele sale, pe principiul liberei asocieri.

1468. Scopul asociaţiilor afiliate la A.G.V.P.S. îl constituie:

a) conservarea biodiversităţii şi protecţiei faunei de interes cinegetic, precum şi

a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vânătoare practicată în

mod durabil;

b) asigurarea condiţiilor de practicare liberă a vânătorii pentru membri săi;

c) protecţia strictă a faunei de interes cinegetic şi a mediului acesteia de viaţă.

1469. Printre obiectivele şi atribuţiile statutare ale organizaţiilor afiliate la

A.G.V.P.S. din România se numără:

a) reprezentarea intereselor membrilor acestora la nivel naţional şi internaţional;

b) pregătirea candidaţilor pentru dobândirea calităţii de membru vânător;

c) încheierea contractelor de muncă cu personal propriu.


228

1470. Printre obiectivele şi atribuţiile statutare ale organizaţiilor afiliate la

A.G.V.P.S. din România se numără:

a) organizarea campionatelor naţionale de pescuit sportiv, de tir vânătoresc şi de

chinologie vânătorească în România;

b) stimularea creşterii, dresării şi folosirii câinilor de vânătoare;

c) reprezentarea şi apărarea drepturilor şi intereselor celorlalte asociaţii afiliate la

nivel naţional.

1471. Calitatea de membru vânător al unei organizaţii afiliate se poate pierde:

a) prin plecarea temporară în străinătate, îmbolnăvire, imposibilitate de plată a

cotizaţiei etc.;

b) prin renunţare, radiere sau excludere;

c) prin transfer.

1472. Radierea unui membru vânător din evidenţele unei organizaţii afiliate la

A.G.V.P.S. din România se poate face:

a) în cazul în care vânătorul respectiv şi-a stabilit domiciliul în străinătate sau

şi-a pierdut cetăţenia română;

b) în cazul în care vânătorul respectiv a comis o faptă de braconaj;

c) în cazul în care vânătorul respectiv nu îşi achită cotizaţia pe mai mult de un

an.

1473. Radierea unui membru vânător - cetăţean străin - dintr-o organizaţii

afiliată la A.G.V.P.S. din România se face:

a) după expirarea perioadei de rezidenţă în România;

b) în cazul cetăţenilor străini, dacă nu practică vânătoarea cu respectarea

prevederilor legilor din România;

c) dacă este exclus, din orice motiv, din asociaţie.

1474. Renunţarea la calitatea de membru vânător al unei asociaţii afiliate la

A.G.V.P.S. din România se poate face:

a) prin neplata cotizaţiei de membru, fără nici un fel de alte formalităţi;

b) prin anunţarea telefonică a dorinţei de renunţare la calitatea de membru;

c) pe baza cererii scrise, cu depunerea carnetului de membru.

1475. Excluderea dintr-o asociaţie afiliată la A.G.V.P.S. din România se poate

pronunţa:

a) împotriva membrilor care au fost sancţionaţi cu excluderea din altă asociaţie

afiliată;

b) împotriva membrilor cărora li s-a suspendat temporar permisul de armă;

c) împotriva membrilor care se înscriu în evidenţele altor asociaţii afiliate, fără

acordul celor din care fac parte.


229

1476. Excluderea dintr-o asociaţie afiliată la A.G.V.P.S. din România se poate

pronunţa:

a) împotriva membrilor care nu desfăşoară activităţi în cadrul asociaţiilor din care

fac parte;

b) împotriva membrilor care nu-şi achită la termenele scadente cotizaţiile, fără

îndeplinirea altor formalităţi;

c) împotriva membrilor care refuză să se legitimeze la cererea personalului cu

atribuţii legale să constate contravenţii sau infracţiuni în domeniul cinegetic.

1477. Excluderea dintr-o organizaţie afiliată la A.G.V.P.S. din România se

pronunţă:

a) împotriva membrilor excluşi din cadrul oricărei alte organizaţii vânătoreşti din

România;

b) împotriva membrilor care au fost găsiţi în fondurile de vânătoare cu arme de

cal. 5,6 l.r.;

c) împotriva membrilor care cer radierea din asociaţie.

1478. Măsurile de radiere şi de excludere a membrilor asociaţiei se hotărăsc de:

a) conducerea executivă a asociaţiei;

b) consiliul asociaţiei;

c) adunarea generală a asociaţiei.

1479. În caz de excludere a membrilor din cadrul unei asociaţii afiliate la

A.G.V.P.S. din România, cotizaţiile plătite pe anul în curs:

a) se înapoiază integral foştilor membri;

b) se înapoiază foştilor membri, proporţional cu perioada rămasă din anul respectiv;

c) nu se restituie.

1480. Membrii unei organizaţii afiliate la A.G.V.P.S. din România au dreptul:

a) să practice vânătoarea în baza permisului de vânătoare şi a carnetului de membru

vizat la zi, fără îndeplinirea altor formalităţi;

b) să primească gratuit un abonament anual la revista „Vânătorul şi Pescarul

Român”;

c) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale organizaţiei din care fac

parte şi ale A.G.V.P.S. din România.


a) să beneficieze gratuit, potrivit legii, tradiţiei şi normelor stabilite în cadrul

organizaţiei, de vânatul sau o parte din vânatul dobândit ori de peştele prins;

b) să fie recompensaţi pentru participare la vânătoare;


230

c) să beneficieze de tratament egal cu cel din cadrul organizaţiei al cărui membru

este în toate organizaţiile afiliate la A.G.V.P.S. din România.


a) să fie recompensaţi motivat de îndeplinirea obligaţiilor statutare;

b) să participe la competiţiile sportive şi la alte activităţi de profil, organizate în

ţară şi în străinătate;

c) să-şi exprime deschis punctul de vedere, chiar împotriva intereselor organizaţiei

din care fac parte şi a A.G.V.P.S. din România.

1483. Membrii unei organizaţii afiliate la A.G.V.P.S. din România pot

beneficia, potrivit Statutului-cadru, de una din următoarele facilităţi:

a) reducerea cotizaţiei anuale cu 50% în cazul pensionarilor, indiferent de vârsta

pensionării;

b) reducerea cotizaţiei anuale cu 50% în cazul bărbaţilor de peste 65 de ani şi a

femeilor de peste 60 de ani;

c) reducerea cotizaţiei anuale cu 50% pentru organizatorii de grupă.

1484. Membrii consiliilor organizaţiilor afiliate la A.G.V.P.S. din România pot

beneficia, potrivit Statutului-cadru, de următoarele facilităţi:

a) reducerea cotizaţiei cu 50%;

b) scutirea de plata cotizaţiei;

c) reducerea cotizaţiei nu este reglementată în Statutul-cadru.

1485. Membrii organizaţiilor afiliate la A.G.V.P.S. din România au următoarele

obligaţii:

a) să-şi achite integral cotizaţia anuală până la 31 martie;

b) să nu comercializeze vânatul dobândit prin practicarea vânătorii;

c) să introducă în circuitul economic vânatul şi peştele care le prisoseşte.


obligaţii:

a) să semnaleze organizaţiei din care fac parte cazurile de braconaj despre care

au luat cunoştinţă;

b) să respecte şi să promoveze metodele de vânătoare şi de pescuit sportiv eficiente;

c) să se prezinte la asociaţie pentru testarea cunoştinţelor ori de câte ori sunt

convocaţi.


obligaţii statutare:

a) să cunoască şi să respecte prevederile legii şi ale statutului asociaţiei din care

face parte;

b) să comunice asociaţiei din care face parte eventuala suspendare sau retragere a

dreptului de a deţine şi a folosi arme de vânătoare;

c) să îşi perfecţioneze aptitudinile practice în domeniul cinegetic şi/sau al pescuitului

sportiv.


231

1488. Sancţiunea excluderii din asociaţie, hotărâtă de Consiliul asociaţiei,

rămâne definitivă în cazul infracţiunilor de braconaj, confirmate de organele de

cercetare penală sau de instanţele de judecată, după:

a) pronunţarea Consiliului asociaţiei;

b) pronunţarea Adunării generale a asociaţiei, la eventuala contestaţie depusă în

termen de 15 zile;

c) pronunţarea instanţelor de judecată la eventuala contestaţie depusă la acestea în

termen de 15 zile.

1489. Organele de conducere ale unei asociaţii vânătoreşti afiliate sunt:

a) Congresul şi Consiliul asociaţiei;

b) Adunarea generală şi Consiliul de Administraţie;

c) Adunarea generală şi Consiliul asociaţiei.

1490. Adunarea generală a organizaţiilor afiliate se convoacă în şedinţe

ordinare:

a) anual;

b) o dată la 4 ani, premergător Congresului A.G.V.P.S. din România;

c) o dată la 5 ani, în vederea alegerii organelor de conducere.

1491. Consiliile asociaţiilor afiliate se întrunesc în şedinţe:

a) anual şi ori de câte ori este necesar;

b) trimestrial sau ori de câte ori este necesar;

c) lunar şi ori de câte ori este necesar.

1492. Adunarea generală a asociaţiei este obligată să ia, printre altele, hotărâri

cu privire la:

a) contestaţiile membrilor excluşi din asociaţie, de către consiliile acestora;

b) nivelul cotizaţiilor şi al prestaţiilor membrilor pe anul în curs;

c) ratificarea sau, după caz, anularea hotărârilor Consiliului asociaţiei.

1493. Consiliul asociaţiei ia, printre altele, hotărâri statutare cu privire la:

a) convocarea adunării generale a asociaţiei;

b) bugetul anual de venituri şi cheltuieli al asociaţiei;

c) angajarea personalului asociaţiei, cu excepţia directorului, nivelul salarizării

personalului, precum şi premierea şi sancţionarea acestuia, după caz.

1494. Consiliul asociaţiei poate aproba:

a) programul activităţilor competiţionale şi corpul propriu de arbitri;

b) condiţiile de eliberare a carnetelor de muncă;

c) condiţiile de eliberare a permiselor de vânătoare.


232

1495. Comisiile cu caracter consultativ (juridică, economică, de competiţii

sportive, de promovare a imaginii asociaţiei, de pregătire a candidaţilor etc.)

funcţionează pe lângă:

a) Adunarea generală a asociaţiei;

b) Consiliul asociaţiei;

c) Conducerea executivă a asociaţiei.

1496. Preşedintele asociaţiei are următoarele atribuţii:

a) reprezintă asociaţia în relaţiile cu membrii acesteia, precum şi cu alte

persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

b) administrează patrimoniul asociaţiei şi angajează, prin semnătura sa, operaţiunile

patrimoniale;

c) încheie, modifică şi desface contractele de muncă ale angajaţilor asociaţiei.

1497. Directorul asociaţiei afiliate la A.G.V.P.S. are, printre altele, următoarele

atribuţii:

a) reprezintă asociaţia în relaţiile cu membrii acesteia, precum şi cu alte persoane

fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

b) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al asociaţiei;

c) administrează patrimoniul asociaţiei şi angajează, prin semnătura sa,

operaţiunile patrimoniale.

1498. Comitetele cluburilor şi filialelor din cadrul organizaţiilor afiliate au,

printre altele, următoarele atribuţii:

a) de sancţionare a membrilor, mai puţin cu excluderea din asociaţie;

b) de propunere a repartizării fondurilor de vânătoare şi de pescuit sportiv pe

grupe;

c) de angajare a secretarului de filială.

1499. Cotizaţiile de înscriere ale membrilor organizaţiilor afiliate la A.G.V.P.S.

din România se stabilesc:

a) anual, de către Consiliul asociaţiei şi se ratifică de Adunarea generală;

b) anual de Adunarea generală a asociaţiei;

c) anual, de la nivelul A.G.V.P.S. din România.

1500. În cazul în care funcţia de preşedinte al unei organizaţii afiliate la

A.G.V.P.S. din România devine vacantă, se va proceda după cum urmează:

a) Consiliul asociaţiei va desemna operativ unul dintre vicepreşedinţi pentru a-i

prelua atribuţiile;

b) se va convoca imediat Adunarea generală a asociaţiei pentru a alege un nou

preşedinte;

c) se va constitui un comitet de conducere temporară a activităţii, compus din

director şi cei doi vicepreşedinţi.


233

BIBLIOGRAFIE

1. Şelaru, N. Manualul pentru examenul de vânător,

Editura Cynegis Edit, Bucureşti, 2006;

2. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.

407/2006, publicată în M.O. Partea I, nr. 944 din 22/11/2006,

modificată şi completată prin Legea nr. 107/2007, prin Legea

nr. 215/2008, prin O.U.G. nr. 154/2008 şi prin O.U.G.

nr. 164/2008;

3. Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor nr. 295/2004,

publicată în M.O. Partea I nr. 583/30.VI.2004, modificată şi

completată;

4. Statutul A.G.V.P.S. din România/2005, care cuprinde şi

Statutul-cadru al organizaţiilor afiliate la A.G.V.P.S. din

România, publicat în M.O. Partea I nr. 750, din 18/08/2005.


234

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE 3

Cap. I Generalităţi, istoric, administrare şi gestionare fond cinegetic 7

Cap. II Ecologia şi etologia speciilor de interes vânătoresc 14

Cap. III Elemente de morfologia şi anatomia

speciilor de interes vânătoresc

26

Cap. IV Mamifere de interes vânătoresc în România şi în Europa 33

Cap. V Mamifere la care vânătoarea este interzisă 77

Cap. VI Păsări admise la vânătoare în România 91

Cap. VII Unele specii de păsări la care vânătoarea este interzisă 118

Cap. VIII Gestionarea vânatului 126

Cap. IX Metode şi reguli de organizare a vânătorii 141

Cap. X Arme şi muniţii de vânătoare 148

Cap. XI Câini de vânătoare 155

Cap. XII Echipament auxiliar de vânătoare 163

Cap. XIII Semnele rănirii şi căutării vânatului rănit 165

Cap. XIV Obiceiuri după focul de armă 170

Cap. XV Trofee şi expoziţii de vânătoare 175

Cap. XVI Etica vânătorească 179

Cap. XVII

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

modificată şi completată prin Legea nr. 197/2007, prin Legea nr.

215/2008, prin O.U.G nr. 154/2008 şi prin O.U.G nr. 164/2008

186

Cap. XVIII Evoluţia dreptului de vânătoare.

Legislaţie naţională şi internaţională adiacentă 203

Cap. XIX Legislaţia privind regimul armelor şi al muniţiilor 213

Cap. XX Statutul A.G.V.P.S. din România 222

Grila 230

Bibliografie 231


235

CUVÂNT ÎNAINTE

Examenul de vânător, tradiţional deja în marea majoritate a ţărilor din Europa şi

în multe ţări de pe alte continente, diferă totuşi de la un loc la altul, în funcţie de

interesul cetăţenilor pentru vânătoare, managementul vânatului, obiceiurile locale şi, mai

ales, în funcţie de sistemul de pregătire şi de promovare a candidaţilor.

În unele ţări, candidaţii se pregătesc în şcoli speciale de vânătoare, caz în

care examenul se susţine în faţa reprezentanţilor statului în domeniu iar

absolvenţii primesc o licenţă sau un permis de vânătoare. În altele pregătirea

candidaţilor cade în sarcina asociaţiilor vânătoreşti, caz în care acestea

organizează examinarea lor iar absolvenţii primesc un carnet de membru care

echivalează cu un permis de vânătoare. Sunt însă şi ţări, cele mai multe de altfel, în

care pregătirea candidaţilor şi instruirea în continuare a vânătorilor este lăsată în

responsabilitatea asociaţiilor vânătoreşti, interesate direct de calitatea viitorilor

sau propriilor membri, dar examinarea se face de o comisie mixtă pentru ca atât

asociaţiile vânătoreşti cât şi statul să aibă garanţia unei pregătiri temeinice în

materie.

Această grijă aparte pentru pregătirea şi promovarea viitorilor vânători se

justifică prin particularităţile activităţii cinegetice, care se desfăşoară cu arme de

foc şi incumbă responsabilităţi în legătură cu:

folosirea armelor de vânătoare, aşa încât să fie evitate pericolele de

accidente şi rănirea păgubitoare a vânatului;

cunoaşterea legii şi reglementărilor în materie, pentru a se evita comiterea

de contravenţii sau infracţiuni din culpă;

recunoaşterea speciilor de interes vânătoresc, singurele care pot fi, limitat

în timp şi spaţiu, vânate;

necesitatea ocrotirii şi îngrijirii vânatului, precum şi conştientizarea

necesităţii exploatării durabile a acestuia;

grija faţă de mediul de viaţă al vânatului şi al omului.

Aşadar, examenul de vânător a fost impus, în majoritatea ţărilor europene

şi în multe alte ţări din lume, pentru a obliga vânătorii să cunoască, mai înainte de

a putea dobândi şi folosi arme de vânătoare, unde, când şi cum să facă uz de

acestea, legal, etic şi fără riscuri pentru vânat, pentru ei, pentru camarazii lor şi

pentru ceilalţi membri ai societăţii.

În România, examenul de vânător are o vechime de peste 50 de ani. Mai

înainte de organizarea acestuia de către asociaţiile de vânători, pregătirea

candidaţilor cădea în responsabilitatea unor vânători cu experienţă, care-şi


236

promovau discipolii doar atunci când apreciau că aceştia şi-au însuşit un minimum

de cunoştinţe necesare şi nu-i puteau face de ruşine prin comportamentul lor

ulterior.

De pregătirea viitorilor vânători şi de examinarea acestora s-au preocupat

prin urmare, dar numai până în anul 1996, exclusiv vânătorii cu experienţă şi

asociaţiile vânătoreşti care urmau să-i accepte în propriile colectivităţi.

Din anul 1996, de pregătirea candidaţilor, care a fost legiferată la minimum

un an de stagiatură, s-au preocupat tot asociaţiile vânătoreşti, însă examinarea

acestora a fost trecută în responsabilitatea unei comisii mixte, formată din

reprezentanţi ai Autorităţii publice centrale în domeniul cinegetic (2), ai A.G.V.P.S.

din România (2) şi ai învăţământului superior de specialitate (1). Acum lucrurile s-

au simplificat, din comisia mixtă făcând parte doi reprezentanţi ai autorităţii

publice care răspunde de silvicultură şi doi reprezentanţi ai A.G.V.P.S. din

România.

În concluzie, pregătirea viitorilor vânători şi examenul de vânător au fost

organizate în România similar experienţei din multe ţări europene, în ultima

perioadă având la bază un manual special editat şi teste teoretice concepute în

acest scop.

De la intrarea României în U.E., i se impune însă o altă modalitate de

abordare a examenului de vânător, ca urmare a prevederilor Recomandării nr. R

(85)17 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre din Consiliul Europei, care

condiţionează, pe viitor, elaborarea permiselor de vânătoare de promovarea unui

examen similar în toate ţările Uniunii, examenele „trebuie să cuprindă o probă

teoretică şi una practică, ambele preorientate de sugestiile care figurează în anexa la

recomandare”.

Iată de ce a fost necesară restructurarea cunoştinţelor din vechiul „Manual

pentru examenul de vânător”, adăugarea unor subcapitole noi şi reformularea

textelor, aşa încât noul „Chestionar pentru evaluarea cunoştinţelor teoretice la

examenul de vânător” să fie adaptat întru-totul recomandării şi sugestiilor

organismului U.E. menţionat.

În acest scop au fost modificate vechile „Teste pentru examenul de

vânător” şi se impune a fi regândit modul de examinare, care pe lângă proba

teoretică trebuie să cuprinsă şi o probă practică privind: recunoaşterea speciilor de

vânat şi a urmelor acestora, mânuirea armelor de vânătoare, comportamentul cu

arma în teren, reflexele şi rezultatele tragerii în poligon etc.

A sosit deci momentul ca Recomandarea nr. R (85)17 a Consiliului Uniunii

Europene, adoptată încă din 23 septembrie 1985, să fie luată în consideraţie, mai


237

ales acum când se recunoaşte că vânatul nu are frontiere, iar vânătorii ţărilor U.E.

pot călători liberi, cu armele lor de vânătoare, în spaţiul comun, pe baza unui

permis de armă european.

Vânătorilor din U.E. li se facilitează astfel participarea la vânători în locuri

şi în ţări relativ departe de terenul lor obişnuit de vânătoare.

De aceea, cunoştinţele despre vânat şi despre vânătoare se impun a fi

extinse la nivelul U.E., fiind foarte importante de reţinut şi înţeles prevederile

reglementărilor internaţionale în domeniu. În ceea ce priveşte reglementările şi

obiceiurile locale, rămâne ca obligaţie pentru orice vânător străin de loc să se

documenteze în acest sens, în primul rând de la gazdele-organizatori locali de

vânătoare.

Se face astfel încă un pas spre o pregătire vânătorească responsabilă şi

similară în tot spaţiul U.E., fără a fi obligată însă vreo comunitate locală de

vânători să renunţe la tradiţia şi experienţa ei pozitivă în domeniul cinegetic.

În ediţia de faţă a lucrării intitulate „Chestionar pentru evaluarea

cunoştinţelor teoretice la examenul de vânător”, s-au avut în vedere toate cerinţele

şi aspectele antamate mai sus. Din acest motiv, lucrarea are şi va putea păstra

pentru un anumit timp un caracter de originalitate şi actualitate. Dar probabil nu

pentru foarte mult timp. Lucrurile în privinţa globalizării şi modernizării societăţii

omeneşti se precipită ca niciodată până acum şi afectează nedorit mediul natural

de viaţă al vânatului, oricât de mult ne-am dori, ca vânători, o altă evoluţie.

Această evoluţie ne va obliga cu certitudine la restricţii vânătoreşti din ce în

ce mai mari şi, implicit, la o schimbare esenţială a modului de abordare a

problematicii de specialitate, inclusiv în privinţa formării şi instruirii, în

continuare, a vânătorilor.

Probabil că, din acest motiv, va trebui să fie elaborat un singur „Manual

pentru examenul de vânător european” la nivelul U.E. Este singura modalitate

pragmatică de a asigura, în viitor, o pregătire cu adevărat similară în toate ţările

U.E.

Până atunci însă, lucrarea de faţă va asigura continuitatea unor preocupări

din ce în ce mai exigente în domeniul pregătirii şi instruirii vânătorilor.

Autorul

asociaţia generală a vânătorilor şi pescarilor …vânător din ţările membre, se eliberează...

Documents