1.Tipol o g ia dimensională a aşe z ărilor rura l e

Cea mai mică aş ezare rura l ă - o gospodărie sau fermă izolată, situaţie mai rară în Europa de Est dar extrem de comună în zonele de colonizare recentă, din Australia, partea central- vestică a Americii de Nord, ca şi în Europa oceanică;

Tre a pt a media n ă este aceea a cătunului, care nu trece de un număr de 15 gospodării dar în care pe lângă locuinţele sătenilor, pot să apară şi unele dotări elementare – şcoală, mic magazin universal, atelier de reparaţii ş.a. La acelaşi nivel dimensional se situează aşezările-reşedinţă ale marilor latifundii (haciendas din America hispanofonă sau fazendas, din Brazilia), formate din locuinţa proprietarului, locuinţele muncitorilor agricoli sau ale ţăranilor care lucrează în arendă, spaţii de depozitare a produselor şi seminţelor, hangarul-atelier pentru maşinile agricole, adăposturi pentru animale etc. Asemănătoare ca dimensiuni sunt sediile de ferme din agricultura etatizat-cooperatistă (din statele fostei U. R. S. S. ş.a.).

A trei a tre a p t ă este aceea a satului propriu-zis, care cuprinde peste 15 gospodării, fără să poată fi precizată o limită superioară, deoarece sunt foarte mari diferenţe de la un stat la altul iar în unele regiuni sunt prezente sate gigantice, cu peste 10 mii de locuitori – sudul Spaniei şi al Italiei, Câmpia Panonică din Ungaria, sudul Câmpiei Olteniei, Turcia, Africa, Asia de Sud-Est, Japonia etc. Cele mai numeroase sunt însă satele care au între 15 şi 150 de locuinţe sau între 75 şi 750 de locuitori, din acest punct de vedere satul mijlociu din România situându-se peste media mondială. În comparaţie cu cătunul, în satul propriu-zis creşte ponderea clădirilor cu o funcţionalitate neagricolă, atât productive cât şi de servicii. Se conturează chiar şi un început spontan de zonare funcţională internă, cu un mic nucleu neagricol central (cu sediul administraţiei, şcoala, câteva unităţi comercial-meşteşugăreşti, biserica sau moscheea etc.), o zonă înconjurătoare, destul de largă, cu rol rezidenţial-agricol şi, eventual, unele arii de producţie specializate, marginale (mari ferme de animale, ateliere de reparaţii ale utilajului agricol, sere etc.).

2. Tipologia morfologică (fizionomică ) a aşezărilor rurale

1.Aşezarea rurală dispersată (sau risipita)

- o arie destul de largă de etalare a unui număr variabil de locuinţe izolate, situate la distanţe de peste 50 m pana la cativa km distanta una de alta. Fiecare locuinţă reprezintă nucleul unei proprii celule agrare, în cadrul căreia modul de folosinţă agricolă a terenului este distribuit, de regulă, în mod aproximativ concentric (terenul arabil, de multe ori destul de limitat – în apropierea locuinţelor, apoi – fâneaţa, păşunea ş.a.). Uneori între gospodării rămân şi fragmente din vegetaţia naturală (pădure etc.).Prezenţa acestora determinată adesea de orientarea caracteristică a agriculturii, astfel de aşezări fiind de multe ori caracteristice pentru agricultura specializată în zootehnie, din regiuni puţin favorabile pentru culturile de câmp, cu soluri destul de puţin fertile de ex.,vestul Franţei şi al Marii Britanii, Peninsula Scandinavă, în unele arii montane (M.ţii Alpi, M.ţii Pădurea Neagră, partea centrală a Munţilor Apuseni, versantul sudic al M.ţilor Himalaya etc.).insa nu exclude însă nici prezenţa lor în unele regiuni în care se practică o agricultură intensivă, bazată pe cultura orezului, de ex. în câmpiile litorale din Japonia.Aşezarea dispersate sub forma sistemului fermelor distanţate una de alta caracteristică şi pentru regiunile de colonizare agricolă relativ recentă, din centrul S. U. A. (Podişul Preeriilor), din partea central- sudică a Canadei, din Argentina, Australia ş.a., unde terenul agricol, slab valorificat înaintea venirii europenilor, a fost parcelat în mod geometric,fiecare parcelă, de dimensiuni standard destul de mari, purtând câte o fermă.-dispersia rurală are un caracter secundar, fiind rezultatul unor reforme agrare care au divizat marile proprietăţi. O astfel de situaţie este întâlnită şi în unele regiuni din România (de ex., în nordul Câmpiei colinare a Jijiei).

Locuinţele izolate se pot transforma, prin divizarea proprietăţii ca urmare a moştenirilor, în grupuri de

locuinţe care evoluează spre cătune propriu-zise (de ex., în Munţii Apuseni, unde acestea poartă denumirea tipică de crânguri). variantă de dispersie rurală este proprie şi unor popoare din Oceania, Insulinda şi America de Sud, prezentându-se sub forma locuirii comune în casa mare, ce adăposteşte pe toţi membrii marii familii patriarhale, mare familie care poate depăşi cifra de 100 de membri.

Principala problema - lungimea excesiva a reţelei de drumuri dintre locuinţe, drumuri care adesea nu pot fi întreţinute într-un mod corespunzător.

2.Aşezarea rurală disociată (răsfirată)

- este constituit din locuinţe situate la distanţe mult mai mici decât sub 50 m, fără totuşi ca acestea să se juxtapună. Vatra aşezării rurale se conturează mai precis, iar cea mai mare parte din terenul agricol rămâne în moşia aşezării; o parte mai mică din acest teren agricol este cuprins, totuşi, şi în vatră, mai ales cel folosit pentru o serie de culturi care necesită o îngrijire mai atentă (mici parcele de vie, culturi legumicole sau horticole) şi pe care se practică o agricultură mai intensivă. - are o reţea mult mai bine constituită şi mai stabilă de uliţe, această reţea, ca şi dispunerea locuinţelor în vatră, manifestând adaptări variate şi ingenioase la relieful local şi la reţeaua hidrografică locală, mai ales că aşezările de acest tip sunt frecvent situate în regiuni cu un relief având un grad de fragmentare destul de avansat (de ex., Podişul Moldovei, nordul Depresiunii Transilvaniei ş.a.).

Aşezările rurale disociate cunosc numeroase variante şi poartă denumiri foarte diferite, date de şcoala antropogeografică germană, dintre care nu menţionăm decât două :

Satul nebulos ( Haufendorf ) , caracterizat printr-o reţea complicată de uliţe, cu o vagă tendinţă de orientare radiară. Uneori prezintă o densitate ceva mai mare a locuinţelor în apropierea intersecţiilor, evidenţiind un caracter polinuclear derivat din concreşterea unui anumit număr de cătune preexistente. Satul nebulos este cel mai răspândit dintre toate tipurile de sat din România (Podişul Moldovei, Subcarpaţi etc,) şi în vestul Ucrainei, Germania ş.a.Satul linear ( Reihendorf ) este dezvoltat unidirecţional, de regulă în lungul unei văi pe o parte sau pe ambele părţi ale văii, alteori în lungul grindurilor fluviale din delte (de ex., în Asia Musonică). În România este cât se poate de caracteristic pentru majoritatea văilor fluviale din Carpaţi, din Podişul piemontan Getic ş.a.

3.Aşezarea rurală concentrată ( adunată )

- locuinţele sunt, în cea mai mare parte, juxtapuse, prezentând spre uliţă un front continuu, fără spaţii libere, cu un aspect cvaziurban. Terenul agricol este dispus aproape exclusiv în moşia aşezării, în vatră rămânând doar fragmente insignifiante (câteva straturi de legume sau flori, câţiva pomi fructiferi).- tendinţei de valorificare optimă a disponibilului de teren agricol şi a menţinerii în folosinţă agricolă a porţiunilor celor mai productive din moşie – de ex., aşezările foarte compacte din oazele Africii de Nord.- este o consecinţă a folosirii tradiţionale a moşiei satului, într-un sistem comunitar, în maniera asolamentului bianual sau trienal, care impunea rotaţia anuală a modului de utilizare a celor două sau trei sole fiecare familie dispunând de cel puţin câte o parcelă în fiecare solă. De multe ori, astfel de sate, legate de asolamentul tradiţional, sunt sate de colonizare medievală, aşa cum au fost satele coloniştilor germani din estul Germaniei, vestul Poloniei sau sudul Depresiunii Transilvaniei (fostele sate săseşti). Concentrarea locuinţelor în vatră poate fi şi rezultatul necesităţilor de apărare – cazul satelor din situri defensive (dominante) ale Europei mediteraneene sau din M.ţii Atlas (satul de tip ksar, din Maroc).

Dintre variantele de sat concentrat, menţionăm doar patru :Satul concentrat cu un spaţiu neconstruit central , folosit ca păşune (green, în Marea Britanie) şi ca loc de piaţă, loc de dans, loc pentru biserică şi cimitir etc. În estul Germaniei sau în ţinutul Bistriţei, din nord-

estul Transilvaniei, acest spaţiu central are o formă lanceolată şi este cunoscut sub numele de Anger, satul de acest gen fiind numit Angerdorf.Satul-stradă, axat pe o arteră preferenţială de circulaţie, foarte frecvent în vestul Poloniei, Ungaria etc. În literatura germană poartă denumirea de Strassendorf.Satul concentrat cu o reţea rectangulară , nu excesiv de regulată, de uliţe, cunoscut din timpuri foarte îndepărtate în Asia Musonică (India, China).Satul labirintic, cu o reţea foarte complicată de uliţe, multe fără ieşire, specific ţărilor arabe sau de influenţă musulmană.

4.Aşezarea rurală circulară

- dispunerea locuinţelor şi a anexelor gospodăreşti pe un cerc, întrerupt din loc în loc pentru a permite accesul oamenilor şi al animalelor domestice, cerc care înconjoară un vast spaţiu circular central, destinat în principal animalelor domestice, care astfel sunt păzite de animalele de pradă, în timpul nopţii. Cel mai caracteristic sat circular este kraalul, prezent la o serie de popoare de păstori africani din savană, în special la hottentoţi ( În insulele Trobriand, din apropierea Noii Guinee, în jurul spaţiului din centru, se organizează două cercuri concentrice de construcţii – un cerc interior, format din hambarele şi un cerc exterior, format din locuinţe. La amerindienii bororo, din bazinul fluviului Paraguay, care nu practică decât foarte puţin cultura plantelor, cercul hambarelor lipseşte, avand numaiunul sau mai multe cercuri de locuinţe, apropiate una de alta. În Louisiana actuală au fost descoperite urme de sate preistorice din mileniul I î. Hr., în care locuinţele erau dispuse în şase şiruri octogonale concentrice.

3. Criterii de definire a așezărilor urbane

- functionalitatea orasului este cea mai importanta trasatura, deoarece se aplica pe intreg Globul.→ Fr. Ratzel, pune accentul pe rolul transporturilor în viaţa oraşului, în funcţie de poziţia

geografică favorabilă – „oraşul este o aglomerare durabilă de oameni şi locuinţe, care ocupă o suprafaţă apreciabilă şi care este situată la intersecţia marilor căi de comunicaţie”.- gradul de compactitate, cu construcţii dense şi durabilitatea, derivat din specificul activităţilor urbane.→ aplicat în practică în ţările cu o accentuată dispersie a habitatului, ca în Suedia, unde oraşele trebuie să aibă distanţe mai mici de 50 – 200 m între construcţii; pe această bază Klöpper a propus şi un prag inferior al densităţii locuitorilor, de 5 loc./ha pentru Franţa, de 10 loc./ha pentru Germania şi de 25 loc./ha pentru Marea Britanie.- dimensiunile umane ale aşezărilor este un criteriu destul de frecvent aplicat în practica statistică, destul de mecanic, cu un prag inferior din ce în ce mai coborât, în linii mari, pe măsură ce statul este mai evoluat şi dispersia habitatului este mai accentuată.- aspectul exterior şi dotărileaplicat în practică în India şi în Guatemala, în acest din urmă stat fiind considerate oraşe, localităţile care dispun de apă curentă.- originea, oraşul, formă de aşezare, la început foarte rară, a apărut pe o anumită treaptă de evoluţia a societăţii, odată cu diferenţierea socială, cu accentuarea diviziunii sociale a muncii (individualizarea meşteşugarilor şi a comercianţilor de agricultori) şi cu apariţia statului.

4. Tipuri de așezări cvaziurbane

- aşezări urbane care nu corespund decât parţial criteriilor de bază = oraşe incomplet constituite sau aşezări cvaziurbane;- au o specializare economică îngustă, mergând până la un profil unifuncţional;- se bazează frecvent pe valorificarea unor resurse natural locale epuizabile;- nu dispun de o pozţie nodală, care să le asigure o perspectivă urbană definitivă;

→mici aşezări miniere, metalurgice, de producere a mangalului, potasei şi sticlei, apărute încă dinainte de prima revoluţie industrială, de regulă în poziţii izolate (în munţii mici şi podişurile Germaniei centrale Harz, Siegerland, Munţii Pădurea Neagră, în centrul Suediei, munţii Patrulaterului Boem, la

poalele Munţilor Făgăraşului din România etc.), multe decăzute datorită epuizării zăcămintelor, ca şi a resurselor forestiere, sau a introducerii cărbunilor de pământ în metalurgie.→ aşezările cu industrie casnică, caracteristice pentru statele de veche industrializare din Europa central-vestică, în care odinioară funcţionau numeroase ateliere meşteşugăreşti-ţărăneşti ce produceau piese pentru uzinele de montaj.→ aşezări pioniere, de la limitele ecumenei (aşezări petroliere, cum sunt în Sahara sau pe litoralul Golfului Persic, aşezări create de deschiderea unor zăcăminte de gaze naturale, ca în nordul Câmpiei Siberiei de Vest, sau de minereu de fier, ca în pen. Labrador etc.); unele au devenit orase complet constituite, prin completarea gamei functionale (Australia de Vest), iar altele au decazut datorita inchiderii exploatarilor miniere.→aşezări formate din grupuri de barăci provizorii (compounds) ale muncitorilor mineri, autohtoni sau aduşi de la distanţă, uneori cu o populaţie considerabilă (de ex., aşezările –ghetou din apropierea minelor de aur din Witwatersrand - R. Africa de Sud, unde trăiesc muncitori proveniţi din Botswana, Mozambic, Lesotho, Angola ş.a.)→ colonii ale muncitorilor de pe lângă unităţile de industrializare a lemnului ( în pădurea boreală din Canada, în Siberia etc.)→aşezări specializate în anumite forme de transport (cele apărute la intersecţiile de autostrăzi, din S. U. A., formate din staţii de benzină, ateliere de reparaţii, moteluri şi magazine generale)→ aşezări balneo-climatice şi turistice- nu au evoluat din aşezări rurale preexistente (în plină creştere numerică, în regiunile litorale, în regiunile montane favorabile sporturilor de iarnă, de ex., pe litoralul Spaniei, în insulele Canare, în Maroc, litoralul Mării Egee sau în Alpii francezi, Elveţia, Munţii Stâncoşi, Munţii Adirondack etc)→ aşezări strategico-militare, în general de dimensiuni mici( în Arctica canadiană sau în nordul Groenlandei);→ aşezări cu funcţie de cult - mănăstiri şi complexe de mănăstiri, cum sunt cel de la M. Athos, cele din India, Japonia, din peninsula Sinai etc. sau locuri de pelerinaj, ca Lourdes.

5. Grupări teritoriale de răspândire a orașelor mari și foarte mari

Din totalul de 4017 oraşe mari şi foarte mari, 1 990 se află în Asia (fără partea asiatică a Federaţiei Ruse), 747 în Europa (aici intrând şi partea asiatică a Rusiei), 617 în America Latină, 394 în Africa, 300 în America anglofonă şi 29 în Australia-Oceania.După modul de dispunere, se disting trei mari grupări teritoriale de oraşe mari şi foarte mari : Asia Musonică, Europa şi estul Americii de Nord.a. Asia Musonica* cuprinde Asia de Sud-Est, Subcontinentul Indian, Peninsula Coreea ici si are cel mai mare numar de orase mari si foarte mari* s-au dezvoltat relativ recent ( inceputul sex al-XIX-lea)* la origine, cele mai multe orase erau porturi comerciale, in stransa legatura cu comertul international si porti de penetratie a intereselor capitalului strain, cu character colonial/neocolonial: Bangkok, Mumbai, Calcutta, Madras (astazi Chennai), Karachi, Ho Chi Minh, Jakarta, Surabaya, Manila.* este relativ redus numarul oraselor ridicate pe seama industriei (Kanpur, din India), in interiorul continentului orasele mari sunt mai rare, acestea fiind in general asezari cu o istorie mai bogata, vechi orase-resedinta: Seul, Delhi, Lahore si Hyderabad* in China, orasele mari s-au infiintat datorita functiei politico-administrativa, fiind fie actuale sau foste capitale ale statului: Beijing si Nanjing* bine dezvoltate sunt si cele mai importante orase ale provinciilor: Chongqing metropola Sichuanului, Wuhan, pe cursul lui Chang Jiang, astăzi puternic industrializat, Taipei, capitala Taiwanului* orase portuare, dezvoltate din anii dependentei semicoloniale sau colonial: Shanghai, Hong Kong – fosta colonie britanica, Guangzhou, odinioara denumit Canton, Dalian, in trecut controlat de Rusia, apoi de Japonia si de Uniunea Sovietica ,Tianjin si Qingdao, fosta concesiune germana

* in Japonia, procesul de urbanizare moderna a evoluat in stransa corelatie cu o puternica dezvoltare: aglomeratia Tokyo, nucleul politic si industrial al statului si cea mai mare concentrare urbana a Globului (34 mil. loc.), urmată de interurbatia Hanshin (16,7 mil. loc.) si de aglomerasia Nagoya (8 mil. loc.).

b. Europa* orasele mari sunt dispuse , intr-o fasie cuprinsa, in linii mari, intre paralele de 40 si 60° lat. N si majoritatea sunt metropole complexe, care imbina functia politica de capitala cu cea de mari centre industriale si de noduri portuare, maritime, fluviale sau fluvio-maritime* Londra, Paris,Moscova, Sankt Petersburg, Kiev, Berlin, interurbatia Atena-Pireu, Viena, Bruxelles, Lisabona, Stockholm, Copenhaga, Varsovia, Praga, Budapesta; marile capital interne sunt putine, cu o viata portuara slaba sau absenta: Roma, Madrid, Bucuresti* dezvoltarea puternica a metropolelor regionale, cu o structura federala : Milano, München, Salonic, Edinburgh.* Orasele industrial mari sunt grupate in principalele bazine carbonifere: Manchester, Birmingham si Leeds, in Marea Britanie sau orasele din bazinul Ruhr din Germania* Orase mari cu functie prioritar portuara: Barcelona, Hamburg, Glasgow, Marsilia, Genova, Rotterdam, Odessa, Istanbul.

c. Nord-estul S.U.A si sud-estul Canadei* la dezvoltarea celor mai multor orase au contribuit activitatile industriala si comerciala* orasele au valorificat pozitia pentru dezvoltarea transportului pe apa fie in lungul litoralului Oceanului Atlantic (New York , Philadelphia , Boston – principala poarta de intrare in America de Nord la inceputurile colonizarii britanice etc.), fie din bazinul fluviului Sf. Laurentiu si de pe tărmul Marilor Lacuri (Montreal , Chicago, Detroit-Windsor , Toronto )Cele mai multe orase s-au dezvoltat in lungul litoralului, in funcţie de penetratia colonizării europene în epoca modernă (Los Angeles şi San Francisco S. U. A., Buenos Aires., în Argentina, Rio de Janeiro în Brazilia, Sydney şi Melbourne, în Australia, Lagos, în Nigeria) precum şi în imediata apropiere a litoralului (Lima în Perù, Santiago de Chile, São Paulo în Brazilia ş.a.)Mai departe în interior, oraşele mari sunt mai rare, fiind situate fie in ariile-nucleu ale unor vechi civilizaţii autohtone (Teheran, în Iran, Ciudad de Mèxico, Cairo, în Egipt, Bagdad, în Irak), fie în aria înaltă a zonei intertropicale, cu condiţii climatice mai acceptabile pentru europeni (Bogotà în Columbia), fie în apropierea unor excepţionale resurse minerale (Johannesburg în Africa de Sud).

6. Pozitia oraselor (de intersectie, de contact, litorala)

Pozitie = localizarea oraselor in raport cu marile elemente natural, care faciliteaza desfasurarea functiilor de relatii ale orasului. Modificarile introduse de continuul progress tehnologic duc la o reconsiderare a valorii economice a modurilor de transport si la schimbari in ierarhia valorica a anumitor pozitii.

Pozitia de intersectie (rascruce)- Caracteristica pentru orasele continentale situate in unitati naturale omogene, unde directionarea

cailor de comunicatie este favorizata de orientarea retelei de vai si de distantele egale fata de limitele unitatilor fizico-geografice.

- Permite o iradiere a functiilor de relatii spre un numar mare de directii si un control politico-administrativ cat mai bun asupra teritoriului.

Subtipuri:a. Pozitia de convergenta: tipica pentru orasele situate in centrul depresiunilor sau bazinelor

hidrografice, delimitate de unitati inalte, in cadrul carora se pot deschide inseuari care favorizeaza traficul spre alte zone similare (ex.: Paris, Praga, Milano, Bagdad)

b. Pozitia de convergenta fluviala: asemanatoarea cu cea de mai sus, insa punctual urbigen estesituat in apropierea obarsiilor marilor coloane fluviale (ex.: Moscova)

Favorabilitatea pozitiei de convergenta naturala a fost consolidate prin trasarea unei retele de cai de comunicatie, cu un caracter aproape strict radiar, care au cautat sa asigure controlul capitalelor.

c. Pozitia de intersectie intramontana: dimensiuni mai mici ale unitatilor montane in care se contureaza punctele urbigene. Sunt utilizate obligatoriu anumite vai, pasuri, culoare fluviatile (ex.: Brasov)

d. Pozitia de etapa: doar unul din drumurile naturale care se intersecteaza in punctul urbigen se distinge ca importanta

Pozitia de contact- la intalnirea a doua sau mai multe unitati naturale, diferite ca structura si conditii fizico-

geografice, ce impune intalnirea unor populatii cu particularitati diferite.Orasele din pozitii de contact se insiruie in fasii urbigene, de ex.:Pitesti-Targoviste-Ploiesti-Buzau-Ramnicul Sarat-OdobestiTorino-Manza-Bergamo-Brescia-VeronaKiev-Oriol-Kazam-Ufa (la contactul intre padure si silvostepa)- alta varianta este aceea a unor orase situate la inceperea navigatiei pe fluvii/rauri (ex:

Strassburg, Bruxelles, Lille)

Pozitia litorala- se intalnesc doua medii diferite si complementare, mediul continental si cel maritimSubtipuri:

a. Pozitia litorala cu debuseu fluvial: - permite instaurarea relatiilor cu regiunile active din interior- Cele mai bune astfel de pozitii sunt oferite de fluviile care se varsa in estuare (ex: Londra, Buenos

Aires, Hamburg)- In delte, conditiile sunt mai putin favorabile, insa nu se exclude valorificarea portuara a pozitiilor

(ex: New Orleans, Rotterdam, Calcutta)b. Pozitia litorala fara debuseu fluvial:

- Distant fata de unele nuclee economice interne este mica (ex: Genova, Mumbai, Rio de Janeiro)c. Pozitia de intersectie a marilor cai maritime

- Valente comerciale si strategice (ex: Singapore, Istanbul, Copenhaga)

7. Situl orașelor (dominant, insular, de mică depresiune, de terasă inferioară)

Situl urban este definit in functie de elementele locale ale cadrului natural (elemente de mezo si microrelief, geologice, topoclimatice, hidrografice ) care au putut asigura apararea orasului, protectia impotriva inundatiilor, posibilitati de alimentare cu apa, teren propice pentru constructii.In functie de particularitatile specific ale cadrului natural local, intalnim urmatoarele tipuri de sit:

1. Situl de tip dominant (situl de altitudine sau de acropola)* a fost foarte raspandit la orasele aparute in Antichitate si Evul Mediu si in general, avea un rol defensiv* regiunile in care intalnim pana astazi situri dominante, sunt cele cu o veche civilizatie urbana ( aria circummediteraneana: Oriental Apropiat, Africa de Nord, Europa Sudica) unde pe inaltimi care faciliteaza apararea au aparut principalele orase ale Palestinei antice (Ierusalim) precum si cele ale civilizatiei grecesti sau romane* acest tip de sit este frecvent si in regiunile in care s-a mentinut pentru mult timp o puternica faramitare politica, de tip feudal, cu numeroase state sau orase aflate multi ani in conflict: India, Italia (la Siena sau la San Gimignano, in Toscana), centrul Germaniei (orase-cetati situate pe o serie de neckuri si cupole vulcanice, ex: Hessa).* Situl dominant cunoaste mai multe variante:

a. Situl de promontoriu:* de confluenta, in cazul adancirii puternice a unor vai confluente in substrat ( Segovia din Spania, Passau de la confluent Dunarii cu raurile Inn si Ilz)

* de peninsula: Istanbul, Lisabona, Alger, Constantab. Situl de istm:

* intre doua golfuri: Corint (Grecia)* intre doua lacuri: in nordul Europei ca la Schwerin, in Mecklenburg

c. Situl de meandra* Besançon in estul Frantei (intr-o meandra a raului Doubs)* Luxemburg intr-o meandra a raului Alzette, Berna, intr-o meandra a Aarului, Toleda pe Tag, Marburg pe Lahn, Shrewsbury in Anglia

2. Situl insular* Este utilizat in cazul oraselor portuare sau continentale, unde relieful este prea palt pentru a oferi conditii de aparare

a. In cazul oraselor portuare, s-au utilizat* insule maritime propriu-zise, de multe ori apropiate de litoral (Venetia – intr-un sit ales initial ca protective impotriva hunilor, a devenit defavorabil deoarece grupul de insulite pe care s-a construit orasul, folosind un numar mare de piloni de lemn ca fundatie in terenul mlastinos, a inregistrat o miscare de scufundare* orasele cu sit de insula maritime (Mumbai) sunt grav amenintate de tendinta de ridicare a nivelului oceanului

b. In cazul oraselor continentale* s-au pus in valoare ostroave fluviale care prezinta particularitatea de a facilita traversarea raului sau fluviului, deoarece ambele brate devin aici mai inguste decat artera fluviala propriu-zisa (Paris)* orase in astfel de situri sunt frecevnte in Campia Germano-Polona (Berlin – cu doua nuclee formate intr-un ostrov al raului Spree); Strassburg , Sankt Petersburg, Timisoara, Arad, Satu Mare

3. Situl de mica depresiune* profita de posibilitatea fortificarii inaltimilor inconjuratoare, pe langa fortificarea intravilanului* Praga – situate intr-o mica depresiune, sculptata de Vltava in sisturi paleozoice, inconjurata de inaltimile, cu versanti abrupti, Hradčany si Viŝegrad* situl Brasovului – intr-o depresiune-golf, cuprinsa intre inaltimile Tâmpa, Dealul Melcilor, Warte si Cetatuia.

4. Situl de terasa inferioara* asigura protectie intravilanului,cel putin dintr-o anumita directive, mai ales impotriva inundatiilor, pastrand in acelasi timp o anumita apropiere fata de rau sau fluviu* in Romania: Bucuresti, Braila, Craiova, Cluj,Sibiu, Tragul Mures, Iasi, Bacau* Zürich in Elvetia, cu nucleul istoric asezat pe o terasa a raului Limmat

8. Generația orașelor medievale (civilizația mediteraneană, arabă, America precolumbiană, metropolele comerciale, bastidele)

- intre secolele 5 – 19- nesiguranta politica si militara a obligat orasele sa dea o mare importanta fortificatiilor si siturilor defensive ( ex. Roma, Toulouse, Mainz)- in prima parte a Evului Mediu in Europa nordica si estica a continuat o extindere a fenomenului urban: crestinarea germanilor nordici a dus la infiintarea primelor orase scandinave ca Uppsala sau Vasteras datand din sec 12 fiind sedii de episcopii- cele mai vechi orase norvegiene sunt Trondheim, Bergen, Stavanger si Oslo- dezv comertului scandinav spre Constantinopol a permis in sec 7-9 aparitia primelor orase ale Rusiei -– Novgorod, Pskov, Kiev etc.- civilizatia araba – contributie destul de modesta la dezv fen urban aceasta a preluat adesea realizarile civilizatiilor mediterannene anterioare(Cairo), putine fiind orasele noi (Bagdad, Rabat, Kairouan)- America precolumbiana noi civilizatii au trecut pragul urban, in Evul Mediu in Pen Yucatan si in N Guatemalei s-a desfasurat ciclul civiliz maya cu orase cu caracter cultural-religios – un caz de civilizatie urbana avansata dar bazata pe agricultura primitiva .

- in Extremul Orient apar primele orase din Coreea, Cambodgea, Thailanda si Uniunea Myanmar.- orasul medieval din Asia si Africa de Nord au caracter eterogen al populatiei d.p.d.v. al structurii etnice si confesionale- orasul medieval a intrunit trei elemente componente sunt elementul feudal, elem ecleziastic si elem burghez:elementul feudal defensiv – cele mai multe orase europene si japoneze formandu-se in jurul castelului feudalului, al regelui sau imparatului, acesta preluand de multe ori situl centrului unui oras anticelem ecleziastic – rolul deosebit al bisericii in viata societatii, infiintarea unei manastiri sau episcopii insemnand construirea primului nucleu de urbanizare; se poate observa si la orasul medieval musulmanelem burghez- burghezia urbana a reusit in multe tari (germania) sa obtina pentru asezarile urbane respective statute de orase libere- primele noi metropole comerciale au fost orasele Venetia, Florenta, Genova, Pisa si Siena urmate de orase de la Marea Nordului si Oc. Atlantic, orasele mestesugaresti Gent si Brugge, Antwerpen, Hamburg, Copenhaga etc. In China – Beijing, Nanjing, Africa – Mogadiscio, Mombassa, America – civiliz inca, Ciudad de Mexico, Cuzco.- o politica sistematica de construire a unor noi orase denumite bastide cu scopul sprijinirii autoritatii regale, construite in sudul Frantei, sudul Spaniei-Castillon, Villareal si in Wales. Au trama stradala geometrica si puternic fortificate ce explica procesul rapid de crestere al Parisului.Cele mai imp. Orase Koln, Hamburg, Nurnberg si Frankfurt.- primele orase ale colonizarii europene au fost cele din America Latina construite de spanioli si portughezi dar si de francezi – Guadalajara, Monterrey, Cordoba, Lima, Buenos Aires, Rio de Janeiro. - organizarea orasului latino american cu plan de regula rectangular cu strazi inguste si o piata centrala rectangulara in general dominanta de o impresionanta catedrala sau biserica baroca.- au urmat orasele nord americane si australiene fondate de francezi, olandezi si de englezi cu plan rectangular rigid si monoton, lipsa ierarhizarii arterelor stradale, lipsa pietelor, etalarea de case-parter pe distante mari in periferie – Boston, San Francisco, Chicago, Los Angeles. Apar “mushroom towns” orasele ciuperci ca urmare a exploatarii bogatiilor de subsol uneori tot atat de repede decazute sau chiar disparute ( Virginia City)- Imperiul Rus – Odessa, Vladivostok, orasele rusesti au ramas foarte mult in urma fata de cele nord americane sub aspectul dotarilor edilitare.- lumea afro-asiatica – orasele coloniale s-au ridicar in primul rand in calitate de asezari portuare; Mumbai, Dakar, Kinshasa,Dar el Beida(fosta Casablanca).- formarea imp coloniale a insemnat un cadru economic pt metropolele europene, veniturile cele mai mari fiind canalizare spre porturile europene; Liverpool, Bordeaux, Nantes, Amsterdam, Antwerpen, Hamburg.- in a doua jum a sec 18 apare orasul industrial, primele aparute in bazinele carbonifere din Marea Britanie urmate de Germania, Polonia, Rusia, Am de nord, Japonia etc.Aceste orase dezv in sec 19 dat dezvolatarii retelei de cai ferate.- orase turistice, balneare si climatice – Cannes, Vichy

9. Generația orașelor contemporane (fenomenul garden city , green belt towns , unități de vecinătate, orașe - satelit, tehnopole)

-orasul contemporan este rezultatul puneri in practica a noi concepte urbanistice. Aceste concepte au incercat sa remedieze problemele create de dezvoltarea spontana a orasului industrial din secolul 19 -aceste noi teori au aparut in orase cu crestere haotica (UK, Germania, Franta) la inceputul secolului 20-s-a urmarit crearea unui ambient agreabil, crearea unei densitati umane acceptabile si creerea unor spati verzi, concept aparut in 1897 „oras cu gradini” garden city, apoi in 1904 termenul fiind inlocuit de „oras muncitoresc”-primele orase au fost langa Koln, Germania/oras muncitoresc langa Lyon/oras gradina langa Liverpool -green belt towns sunt orase ce au aparut in SUA in anii premergatori celui de al 2 lea Razboi Mondial, sub presedentia lui FD Roosevelt. Sunt aproximativ 100 de orase in care intra adjectivul „green” (Greenbelt, Greendale, Greenhill). Sunt orase mici, lipside de functionalitate, preponderent orase rezidentiale-tot in perioada interbelica a fost lansata ideea de oras structurat pe unitati de vecinatate (microraioane in terminologia in Europa de Est). Aceste orase aveau o populatie intre 1000-20.000 locuitori, autonomie a unitatilor structurale, scoli, magazine, dispensare. Acestea erau grupate in centru orasului pentru a servi toate

unitatile de vecinatate. Orasele urmareau o maximizare a activitatilor productive, asigurand conditi de crestere si rezerve de teren construibil-astfel de orase sunt prezente in zona european-asiatica, partea europeana (Donetk, Varsovia). Aceste orase sunt nereusite, monotone, construite din locuinte colective, prost intretinute.-politica urbanistica dusa de regimul fascist italian a sprijinit urbanizarea anumitor regiuni si franarea marilor orase industriale-cele mai reusite si numeroase in Europa de Vest sunt orasele britanice, concepute dupa ideea clasica a unitatilor de vecinatate. In aceste orase britanice se urmareste dizolvarea aglomeratiei si a oraselor mari. Aceste orase se grupeaza in Bazinul Londonez, au industrie nepoluata si activitate de cercetare de varf. Au integrat cladiri variate si au un numar mare de dotari recreative.-in Franta orasele noi sunt nereusite. Sunt orase satelit care nu au o autonomie functionala-in zona Orientului Apropiat au aparut orase cu functie industrial-portuara (Jubail)-tehnopolele – forma noua de asezare urbana situate in zone climatice bune, cu laboratoare de cercetare in domenii de varf (aeronautica) exemplu - Silicon Valley din California/Sophia-Antipolis de langa Nisa.-in perioada contemporana exista si orase-ciuperci (apar pt extragerea unor resurse de subsol), dar si dezvoltarea urbanismului subteran (centre comerciale-Montreal/circulatie-Londra)-urbanistii si geografii creaza orase noi sub forma unor elemente ale unei retele structurate, orase aflate in relatie de reciprocitate (regiunea Ruhr)

-cresterea populatiei, probleme de circulatie si criza acuta de spatiu genereaza proiecte de viitor. Aceste proiecte includ o densitate umana mare, rupta de natura. (oras zigurat-pe etaje, retragere succesiva pe inaltime/oras in forma de crater/oras in forma de ciuperca/oras vertical/oras pod-peste apa, oras pe apa/oras submarin )

10. Evoluția teritorială a orașelor (creșterea aglutinantă)

-dezvoltarea functionala a orasului duce la cresterea suprafetei, orasul primeste noi functii, iar functiile existente se dezvolta. Astfel, orasul are nevoie de forta de munca suplimentara (noi migratii sau cresterea sporului natural)-orasul creste si daca se mareste mobilitatea individuala sau exista dorinte de a trai intr-un oras mai mare, mai deschis, mai putin poluat-problema: crestere a orasului exagerata (exemplu: Los Angeles - aglomeratie urbana de marimea unei tari mici)-cresterea orasului limitata de factori naturali sau legislativi-evolutia teritoriala poate fi spontana sau dirijata

Cresterea Aglutinanta-este o crestere spontana-cel mai simplu tip de evolutie teritoriala – extindere treptata, continua si echilibrata spre exterior a constructiei urbane-caracteristica pt orasele mai vechi (din antichitate, evul mediu) in care locul de munca era langa casa, nu existau mijloace de transport-deplasari la distanta.-cresterea aglutinata consecinta a fortificatiilor. Daca orasul se marea, era nevoie de alta linie de fortificare. Orase la care a fost necesara constructia mai multor linii, dar si distrugerea celor vechi: Paris, Viena, Milano, Sibiu, Cluj. Pe locul liniilor vechi s-au construit bulevarde (Moscova) sau spatii verzi (Timisoara)-in cazul oraselor maritime sau fluviale (Braila), aceasta crestere s-a oprit la tarm/mal, iar orasul a devenit semicircular-New York sau Stockholm sunt orase putenice din punct de vedere economic. Cresterea populatiei a fost impresionanta. In acest caz, orasul s-a dezvolatat pe mai multe insule, dupa investitii impresionante pt construire de poduri si tuneluri, aratand ca se poate trece si peste obstacole majore de teren-alte obstacole majore: caile ferate construite timpuriu (Chicago) uneori se reunta la portiuni din calea ferata ca in cazul demolarii fortificatiilor.

11. Evoluția teritorială a orașelor (creșterea tentaculară)

-se mai numeste cresterea in stea, este o crestere spontana -se dosebeste de cea aglutinanta prin aparitia catorva directii preferentiale de crestere (pe principalele axe de transport sau in functie de relief si artere hidrografice)-caracteristic pentru orasul modern (dezvoltarea transportului public-viteza si capacitate din ce in ce mai mare) -recent, tentaculele urbane au avansat in lungul cailor ferate suburbane (trenuri de naveta cu frecventa mare) –Tokyo, Moscova-dup al II-lea Razboi Mondial, dezvoltarea in lungul autostrazilor-SUA, Germania, N Italia-in lumea a III-a, cresterea tentaculara=cartiere rezidentiale ale populatiei bogate sau populatiei europenilor care poseda mijloc de transport cu care circula la distanta. In schimb, populatia saraca se dezvolta in centru acestia neavand bani pentru transport.-crestere tentaculara in functie de relief si hidrografie caracteristica regiunilor cu conditii restrictive (versant abrupt sau instabil, zone inundabile) adica in zone montane (Piatra-Neamt, Vatra Dornei, Saint-Etienne)-in caz in care exista o singura axa preferentiala de transport, cresterea tentaculara este crestere liniara (oras Perm din Rusia) sau daca este o restrictivitate a cadrului natural (sit de meandra-Berna, Elvetia) sit de peninsula (Helsinki, Finlanda)

12. Suprastructurile spațiale urbane – conurbațiile

Conurbaţia reprezintă un ansamblu de oraşe care se dezvoltă independent, sunt aproape între ele şi au de rezolvat probleme comune (alimentarea cu apă,cu energie, amenajarea şi protecţia mediului înconjurător). Pentru a exista o conurbaţie trebuie îndeplinite două condiţii:- ca geneză ea rezultă prin juxtapunerea a două sau mai multe oraşe care până la un moment dat s-au dezvoltat independent ele rămânând distincte chiar dacă sunt înglobate într-un ansamblu- trebuie să existe o anumită densitate a oraşelor şi a populaţiei precum şi un număr mare de locuitoriOraşele mici chiar dacă sunt vecine nu pot constitui o conurbaţie deoarece ele nu au de rezolvat probleme comune.

Conurbaţiile apar şi se dezvoltă de obicei în legătură cu prezenţa unor importante zăcăminte ale subsolului (Ruhr, Donbas):

* Conurbatia bazinului Ruhr, cu peste 4,9 milioane de locuitori, formata din: Duisburg, Essen, Düsseldorf, Dortmund, Bochum, Mühlheim

* Conurbatia Donbassului, cu orasele Donețk, Makiivka, Horlivka* Conurbatia Sileziei superioare, cuprinzand Katowice, Bytom, Gliwice, Zabrze* Conurbatia Yorkshire, specializata atat in industria grea cat si in textile (industria lanii) cu Leeds,

Bradford, Halifax* Conurbatia Kitakyushu, formata din orasele industrial-portuare din nordul insulei Kyushu (Yawata,

Tobata, Kokura, Moji) dar are tendinta de a depasi stramtoarea Shimonoseki si de a cuprinde si orasul Shimonoseki, din Insula Honshu

* In Romania, fara sa existe vreo conurbatie propriu-zisa, se paote admite ca o conurbatie miniera in curs de formare, gruparea de orase din bazinul carbonifer petrosani, formata din Lupeni, Vȃlcan, uricani

13. Suprastructurile spațiale urbane –interurbațiile

Interurbatiile sunt formate din asezari urbane, care nu difera prea mult intre ele ca dimensiuni, dar sunt diferite si complementare ca profil functional (unele au o specializare industriala, altele in diferite domenii ale tertiarului).Cele mai frecvente sunt cele formate dintr-un oras mai vechi, cu functie commercial-administrativa si un oras mai nou,industrial, aflat in apropierea acestuia (ex. Interurbatia formata din Mannheim, oras administrative, de pe dreapta Rinului si Ludwigshafen, oras portuar-industrial,de pe stanga fluviului).

Alte conurbatii cu doua elemente componente: Marsilia-Aix en-Provence, in sudul Frantei si Edinburgh-Leith in Scotia.Cea mai complexa interurbatie europeana este Randstad Holland, formata din Haga (sediu al guvernului Olandei, oras administrative,cultural si touristic), Amsterdam (oras complex – commercial, industrial, portuar, bancar), Rotterdam (oras portuar-industrial) si o serie de alte orase mai mici, totalizand 3,5 mil. Locuitori.Cea mai mare interurbatie din Japonia este Hanshin cu 16,8 mil. Locuitori, cu trei componente principale: Kyoto (vechea capitala, astazi preponderant cu functii cultural-turistice), Osaka (oras industrial-comercial) si Kobe (oras portuar-industrial).

14. Suprastructurile spațiale urbane –megalopoliosurile

Megalopolisul,termen introdus de geograful Jean Gottman,reprezinta forma cea mai inalta de hipertrofie urbana, situandu-se deasupra celorlalte superorganisme urbane, cuprinzand si subordonandu-si o serie de conurbatii,interurbatii si aglomeratii, dar si orase propriu-zise, chiar si unele asezari rurale.Megalopolisurile au aspectul unor ansambluri de asezari orasenesti cu o desfasurarespatiala de ordinul sutelor de kilometri, dezvoltandu-se preferential pe anumite axe,favorizate din punctul de vedere al cailor de comunicatie (litorale, vai, linii de contact),care pot lasa intre ele spatii mai putin urbanizate, chiar cu fragmente de terenuriagricole sau de vegetatie naturala.

-Megalopolisul Boswash din S.U.A – cuprinde aglomeratiile Boston-New York-Philadelphia-Washington, are o lungime de peste 600 de km si s eintinde de la Boston la Washington, cu o populatie de peste 42 mil. Locuitori

-Coridorul Chicago-Pittsburgh cu aproape 30 mil. Locuitori, ce grupeaza aglomeratiile Chicago, Detroit-Windsor, Cleveland, Milwaukee si Pittsburgh

-Un megalopolis in curs de formare se afla in sudul Californiei: Los Angeles-San Diego, acesta avand tendinta de a cuprinde si unele localitati din nord-vestul Mexicului (Tijuana)

-Megalopolisul japonez Tokaido reprezinta la ora actuala cel mai populat megalopolis cu o dimensiune de peste 65 mil. Locuitori si cuprinde aglomeratiile: Tokyo (Kanto) si Nagoya, interurbatia Hanshin, conurbatia Kitakyushu precum si multe orase propriu-ziseFenomenul de hipertrofiere urbană şi de creare a structurilor megalopolitane s-a extins în perioada contemporană şi în statele emergente; mai vizibile sunt structurile suprapuse unor regiuni de veche şi densă populare, locuri unde expansiunea fără precedent a urbanului dislocă treptat spaţii predominantrurale cu o istorie multimilenară. În acest sens, menţionăm gruparea urbană din delta Râului Perlelor din sudul Chinei, care cuprinde mai multe aglomeraţii de talie mare:

-metropola mondială Hong-Kong – peste 7,5 milioane locuitori-metropola suduluiChinei, Guangzhou (Canton) – peste 14 milioane de locuitori, împreună cu vecinul

său Foshan, oraşe recente, dezvoltate în zonele libere din proximitatea S.A.R. Hong Kong şi S.A.R. Macao-Shenzhen –11 milioane de locuitori, respectiv, Zhuhai -1,5 milioane sau entitaţi urbane recent

redimensionate, precum Dongguang, Zhongshan, Huizhou, Jiangmen, având o populaţie cuprinsă între 1 şi 5 milioane de locuitori.Împreună cu spaţiile rurale în defensivă din proximitate, megalopolisul cantonez grupează peste 58 de milioane de locuitori, dar în creştere rapidă, rivalizând cu dorsala japoneză.

15. Structura internă a orașelor (nucleul comercial, CBD, zona administrativă)

Structurarea internă a oraşelor este, în primul rând, o structurare funcţională, prezenţa mai multor funcţii în cadrul aceleiaşi aşezări fiind una din trăsăturile cele mai caracteristice ale oraşelor. În oraşele cât de cât avansate, aceste funcţii ajung la situaţia în care cele mai multe dintre ele nu se mai pot desfăşura într-o manieră spaţială mixtată (aşa cum era în oraşele primitive, din antichitate, de exemplu, în cazul oraşelor sumeriene) ci fiecare funcţie tinde să se diferenţieze teritorial, să se individualizeze în spaţiu, creându-şi condiţii cât mai bune de activitate şi căutând să nu impieteze asupra bunei desfăşurări a celorlalte funcţii. Cu cât oraşul este mai evoluat, cu atât segregaţia functional teritorială este mai profundă şi mai bine definită.

Această zonare funcţională a intravilanului influenţează direct o serie de alte aspecte ale vieţii urbane : repartiţia populaţiei, direcţionarea transportul public de călători, distribuţia alimentării cu apă şi energie etc.Principalele zone funcţionale ale oraşelor sunt următoarele :

a.Nucleul comercial-meşteşugăresc. Acesta este, de regulă, cea mai veche şi cea mai stabilă componentă a oraşelor, bazându-se iniţial pe coexistenţa locuinţei cu locul de exercitare a comerţului sau a meseriei. A apărut odată cu primele oraşe din Antichitate şi a rămas până astăzi foarte caracteristic pentru marea majoritate a oraşelor mici şi mijlocii. Este o zonă cu poziţie centrală şi cu o densitate ridicată a clădirilor şi a populaţiei, axată, în mod obişnuit, pe arterele primordiale de circulaţie.În oraşele Orientului Apropiat, Asiei Centrale şi Africii de Nord nucleul comercial-meşteşugăresc este organizat sub formă de bazar (cuvânt iranian, cu sens de târg) sau souk (cuvânt arab) – un cartier central străbătut de o mulţime de străduţe înguste, adeseori acoperite, în care negustorii şi meşteşugarii nu rămân în timpul nopţii, când bazarul se închide. Alteori, în primul rând în Europa, nucleul comercial-meşteşugăresc cuprinde şi o serie de clădiri publice – primăria (mai ales în oraşele germane), catedrala, unele elemente culturale (teatre, cinematografe – de exemplu, în lungul bulevardului Elisabeta, la Bucureşti).Dezvoltarea mai rapidă a celorlalte zone urbane în perioadele modernă şi contemporană a făcut ca nucleul comercial-meşteşugăresc să deţină astăzi proporţii din ce în ce mai modeste din intravilan – de exemplu, în S.U.A., la oraşele mici şi mijlocii el acoperă 3 – 4,3 % din suprafaţa totală.În perioada contemporană accentuarea reducerii funcţiei de comerţ de detaliu a centrelor vechi ale oraşelor este subliniată de tendinţa de creştere a numărului supermagazinelor complexe (shopping centres), cu poziţie periferică sau situate la intersecţia autostrăzilor. Pentru a reduce acest declin, centrele vechi fac eforturi imense de modernizare, se specializează în produse destinate turiştilor sau în magazine de unicate, care nu se găsesc în supermagazine.

b. La oraşele mari, în special la cele cu peste 500 000 locuitori, din statele cu o economie liberală de piaţă, nucleul comercial-meşteşugăresc tinde să se transforme într-un mod esenţial, fiind înlocuit prin districtul central de afaceri (prescurtat C. B. D., iniţialele sintagmei englezeşti Central Business District), uneori denumit şi city, e la City of London – nucleul medieval al Londrei, unde această metamorfoză s-a produs cel mai timpuriu. Districtul central de afaceri este o zonă în care are loc înlocuirea comerţului de detaliu şi a meşteşugurilor prin comerţul de gros, funcţia bancară şi de asigurări, aici concentrându-se şi sediile societăţilor industriale, de transporturi ş.a.De regulă, districtul central de afaceri ocupă o poziţie mediană în intravilan, dar, uneori, creşterea extrem de puternică a dimensiunilor funcţiei terţiare superioare a marilor oraşe face ca districtul central de afaceri să fie obligat să depăşească limitele vechiului nucleu comercialmeşteşugăresc, trecând peste conturul fostelor fortificaţii medievale sau chiar axându-se pe unele bulevarde dezvoltate în locul acestor fortificaţii - de exemplu, la Viena (Ringul), la Frankfurt am Main, Köln sau Toulouse.

c. Zone administrative s-au conturat, de asemenea, în cazul oraşelor mai mari, cu o funcţie politico-administrativă remarcabilă (funcţia de capital de stat, de reşedinţă a unei unităţi teritoriale autonome etc.). În astfel de zone se grupează clădiri ministeriale, ambasade, sediile puterii legislative şi anexeleacestora, uneori şi instituţiile administraţiei locale, sedii ale organizaţiilor politice, instituţii judiciare, ba chiar şi elemente care, în mod obişnuit aparţin districtului central de afaceri (instituţii de credit şi asigurare etc.).Zone administrative bine conturate pot fi observate la Londra (cartierul Westminster), Moscova (Kremlinul – un adevărat oraş în sine, bine fortificat, în partea centrală a metropolei ruse), Bruxelles (partea de est a oraşului propriu-zis, în jurul palatului regal) ş.a. În timpul existenţei fostei R. D. Germane centrul istoric al Berlinului fiind distrus de bombardamentele aliate, s-a construit o nouă zonă politico-administrativă într-o suburbie din nordul aglomeraţiei – Pankow.

16. Modele ale formării și organizării spontane ale zonelor funcționale (modelul lui Burgess, H. Hoyt, Ch. Harris)

Pentru a încheia problema structurii funcţional-teritoriale a oraşelor, trebuie spus că unii cercetători occidentali, în primul rând din Statele Unite, au căutat să găsească unele legităţi (modele) ale formării şi organizării spontane a zonelor funcţionale. Aceste modele, cu tendinţe geometrice, pleacă, însă, de la idei complet deosebite şi de la generalizarea unor situaţii locale, nu totdeauna foarte specifice.

Primul model de acest gen a fost propus de E. W. Burgess (fig. 31), în lucrarea sa “Creşterea oraşelor”, din 1925, plecând de la analiza situaţiei caracteristice pentru oraşul Chicago; este un model care concepe zonele funcţionale structurate concentric, deşi nici la Chicago o astfel de structură nu este chiar atât de rigidă : În centru (1) s-ar dezvolta districtul central de afaceri; în jurul acestuia ar urma o arie de tranziţie (2), caracterizată prin mica industrie veche, parţial decăzută, din apropierea principalelor găriterminus, şi prin cartierele rezidenţiale de bună calitate, de odinioară, astăzi degradate şi populate de negri veniţi din sud şi de imigranţi de dată recentă (italieni, chinezi, evrei); al doilea semiinel (3) ar cuprinde industria mai modernă şi cartierele muncitoreşti ale forţei de muncă care lucrează în întreprinderile respective; a treia arie semicirculară (4) ar reprezenta aria rezidenţială burgheză. cu locuinţe ale claselor avute (vile) iar prin (5) ar fi reprezentată aria de dispersie periurbană, cu suburbii satelite, platform industriale moderne, din apropierea aeroporturilor ş.a.

Un alt model a fost propus de H. Hoyt (fig. 32), în anul 1939. Acesta este conceput pe baza unor sectoare radiare, dezvoltate prioritar în lungul principalelor axe de transport, în funcţie, în primul rând, de mobilitatea specifică a indivizilor şi a familiilor, consecinţă a diferenţelor de standard de viaţă.

În fine, geograful american Chauncy Harris, a susţinut un model puţin mai complicat (fig. 33), dar şi mai realist, cu mai multe nuclee comerciale în intravilan, ţinând seama de numeroasele abateri

17. Tipuri de planuri (planul dezordonat, radiar-concentric, rectangular, hexagonal, suplu)

Planul dezordonat (haotic) :- rezultatul unei evolutii spontane sau rezultatul valorificarii unui sit- intalnit la orasele cu vechime mare- se prezinta ca un labirint greu de descifrat, o retea de stradute sinuoase- caracteristice pt orasele pop musulmane din nordul Africii si Asia de sud-vest; s-a raspandit si in Spania

(Sevilla, Cordoba, Granada), Pen Balcanica (Istanbul, Skopje), Asia Mica, Iran, Crimeea, Asia centrala si nord vestul Indiei

- si orasele medievale europene aveau plan dezordonat – plan cu caracter defensiv, formate din stadute inguste cu traseu circular, marginite de case inalte si turnuri.

- Romania – Husi, Botosani, Campulung Moldovenesc- alte exemple Shanghai, Nanjing, Tokyo, Osaka etc.

Planul radiar-concentric :- o serie de axe radiare care pleaca din centru si sunt legate intre ele prin artere circulare- pot fi rezultatul unei dezvoltari spontane (mai putin riguros, avand mai mult caracterul unei tendinte,

intre arterele principale tema stradala haotica ex: Bucuresti), cat si cele unui urbanism sistematic- in cazul oraselor dezv pe malul fluviilor sau estuarelor planul radiar concentric se poate limita la

semicerc- primul oras construit in acest fel a fost Palma Nuova din N-E Italiei 1593 - alte exemple Amsterdam, Sankt Petersburg, Atena etc.- aspectuos pe harta dar criticii releva neplacerea realizarii unor cvartale si a unor cladiri cu unghiuri

ascutite uneori si o anumita repetitivitate obositoare in peisajul urban.Planul rectangular :

- plan sistematic, introdus datorita aventajelor sale – simplitate, usurinta administrarii urbane, a constructiei, usurinta orientarii etc.

- plan urban vechi, aparut prima data in civilizatia Indusului- in lumea mediteraneana: Napoli, Florenta, Bologna, Verona, Torino, Zaragoza, Barcelona, Viena, Koln.

Plan hexagonal :- efectul unor idei urbanistice recente, aplicate doar sporadic la unele cartiere- propune simplificarea problemei circulatiei in orase, in orice intersectie doar 3 directii- urbanistul Buchanan ca pe laturile cu trafic mai mare circulatia sa aibe loc in dublu sens iar pe laturile cu

trafic mai mic doar sensuri unicePlanul suplu :

- creatie a urbanistilor moderni care incearca sa imbine un numar cat mai mare de elemente geometrice intr-un mod ingenios pt a evita monotonia si a facilita traficul

- prima data aplicat la o suburbie a Parisului 1856-1863

- o reusita poate fi considerata Canberra – trei trame circulare suprapuse peste 3 inaltimi unite prin 3 axe care formeaza un mare triunghi ce inconjoara un lac central de acumulare

- planul Brasilia conturul unui avion- orasul palmieu Palm Jumeirah in largul emiratului Dubai