Articulaţiile trunchiuluiArticulaţiile trunchiului sunt axate de articulaţiile coloanei vertebrale şi

ale sternului. Coloana vertebrală are articulaţii intervetebrale, articulaţii cu capul, cu coastele şi cu oasele coxale. Sternul se articulează cu coastele, iar acestea cu coloana toracală, formând toracele osos sau cuşca toracică.

Articulaţiile coloanei vertebraleVertebrele se articulează între ele prin articulaţii cu mobilitate redusă,

dar prin sumaţia mişcărilor posibile în acestea se realizează mişcările coloanei ca întreg.

Articulaţiile corpurilor vertebrale se fac prin intermediul discurilor intervertebrale şi prin ligamente. Articulaţiile arcurilor vertebrale sunt reprezentate de diartrozele dintre apofizele articulare şi legăturile realizate prin ligamente (sindesmoze).

Articulaţiile costovertebraleArticulaţiile costovertebrale leagă extremităţile vertebrale ale coastelor

de coloană, având un rol deosebit de important în mecanica respiratorie. Ele sunt alcătuite din două articulaţii: una între capul coastei şi corpurile vertebrale şi alta între tuberculul costal şi apofiza transversă.

Articulaţiile sternocostaleCoastele se leagă de stern prin cartilajele costale care, la rândul lor,

formează cu sternul articulaţiile sternocostale. Cartilajele coastelor a 7-a, a 9-a şi a 10-a se leagă între ele succesiv, formând rebordul costal.

Articulaţiile membrelor superioareArticulaţiile membrelor superioare se grupează în două categorii: unele

care fac legătura membrelor cu toracele şi altele care fac legătura între oasele extremităţii libere a membrelor superioare.

Oasele centurii scapulare se leagă de torace printr-o singură articulaţie osoasă – aceea dintre claviculă şi stern. Prin cealaltă extremitate, clavicula se leagă de scapulă, care se articulează la rândul ei cu toracele numai prin legături musculoaponevrotice.

Articulaţia sternoclaviculară are trei grade de libertate şi mişcările posibile în ea sunt de ridicare, coborâre, proiecţie înainte şi înapoi, iar prin combinarea lor rezultă mişcările de circumducţie.

Articulaţia acromioclaviculară nu are muşchi proprii care să acţioneze asupra sa, ci face mişcările de alunecare ca urmare a mişcărilor scapulei şi ale claviculei.

Scapula se leagă de torace prin muşchi şi de claviculă prin articulaţia acromioclaviculară, mişcările ei fiind solidare cu ale claviculei.

Articulaţiile extremităţii libere a membrelor superioareArticulaţia umărului sau articulaţia scapulohumerală se formează

între capul humeral şi cavitatea glenoidă a scapulei, completată pe margini

de un fibrocartilaj: labrum glenoidale. Ea este o articulaţie sferoidală. Funcţional, articulaţia umărului are trei grade de libertate.

Articulaţia cotului este o diartroză complexă, care face legătura între humerus şi oasele antebraţului, radius şi ulna. Anatomic, ea constituie o singură articulaţie; funcţional însă ea este alcătuită din trei articulaţii: humeroulnară, humeroradială şi radioulnară proximală.

Articulaţia mâinii este formată din articulaţia radiocarpiană şi articulaţia intercarpiană.

Articulaţiile degetelor sunt formate din articulaţiile metacarpofalangiene şi articulaţiile interfalangiene.

Articulaţiile membrelor inferioareLa membrele inferioare se deosebesc articulaţii ale centurii pelviene şi

articulaţii ale oaselor extremităţii libere a membrelor inferioare.Oasele centurii pelviene posedă articulaţii cu o mobilitate mult mai

redusă decât cea a centurii scapulare. Legătura lor cu trunchiul este fixă. La centura pelviană, cele două coxale se apropie mult de linia mediană, formând simfiza pubiană. Spaţiul posterior dintre cele două coxale este ocupat de osul sacru care formează articulaţia sacroiliacă, o legătură puternică între centura pelviană şi coloana vertebrală, prin care greutatea corpului se transmite bazinului şi membrelor inferioare. Prin articulaţia coxalelor, între ele cu sacrul, se formează bazinul sau pelvisul.

Simfiza pubiană este articulaţia dintre feţele articulare simfizare ale pubelui. Articulaţia sacroiliacă este articulaţia dintre feţele articulare auriculare ale sacrului şi osului iliac, unite între ele prin ligamentele sacroiliace interosoase.

Articulaţiile extremităţii libere a membrelor inferioareArticulaţia şoldului sau articulaţia coxofemurală este o artrodie

sferoidală (enartroză) formată din capul femurului articulat cu acetabulul coaxului, care, spre a-şi mări suprafaţa articulară, posedă un fibrocartilaj circular, denumit labrul acetabular. Articulaţia şoldului posedă trei grade de libertate (este o articulaţie sferoidală), mişcările posibile fiind: flexia şi extensia, abducţia şi adducţia, rotaţiile medială şi laterală şi circumducţia.

Articulaţia genunchiului este articulaţia dintre condilii femurali, patelă şi condilii tibiali. Incongruenţa dintre feţele articulare este completată de două meniscuri în forma literei „C”, unul medial şi altul lateral. Anterior, articulaţia este închisă de rotulă (articulaţia femuropatelară). Mişcările principale sunt de flexie-extensie şi în mică măsură de rotaţie şi înclinaţie laterală.

Articulaţia tibiofibulară este articulaţia dintre epifizele inferioare ale tibiei şi ale fibulei şi trohleea osului talus. Articulaţia este un ginglim şi are un singur grad de libertate, mişcările posibile fiind de flexie dorsală şi flexie plantară a piciorului.

Articulaţiile intertarsiene sau articulaţia subtalară consta din alte două articulaţii: talocalcaneonaviculară şi talocalcaneană. Mişcările posibile

sunt de pronaţie sau eversiune şi supinaţie. De asemenea, sunt posibile şi mişcări de adducţie şi abducţie ale piciorului.

Articulaţia mediotarsiană denumită şi articulaţia Chopart, este formată din articulaţia talonaviculară şi articulaţia calcaneocuboidiană.

Articulaţiile tarsometatarsiene, denumite şi articulaţia Lisfranc, se realizează între baza primelor metatarsiene şi cele trei cuneiforme şi între baza ultimelor două metatarsiene şi osul cuboid.

Articulaţiile metatarsofalangiene se fac între extremitatea anterioară a metatarsienelor şi baza primei falange.

Articulaţiile interfalangiene sunt articulaţiile dintre falangele degetelor, de tip trohleartoze.