Curs 2

I. ARTA I CIVILIZAŢIA GRECIEI ANTICEȘ

Civilizaţia Cretană (minoică)S-a dezvoltat în insula Creta începând cu sec. al XXVII-lea î.Hr. şi până în secolul al XIII-lea

î.Hr. când insula a fost cucerită de ahei împreună cu insulele din Marea Egee. Cucerirea a însemnat o uniformizare a culturii şi civilizaţiei greceşti printr-o sinteză în care sunt asimilate elemente ale civilizaţiilor minoice şi miceniene. Cele mai importante centre ale civilizaţiei cretane au fost Knossos, Phaistos, Hagia Triada, Gournia ş.a. Civilizaţia minoică s-a dezvoltat sub semnul libertăţii, cretanii fiind buni navigatori și nesimţindu-se ameninţaţi de invazii.

Fig. Palatul din Cnossos

Legenda regelui Minos, a minotaurului şi a firului Ariadnei au generat ideea labirintului, care a depăşit, în timp, ideea unui simplu motiv decorativ devenind structură simbolică, spaţială, organizatorică care a dăinuit de-a lungul mileniilor până în epoca modernă (Ex: labirintul de la Catedrala din Chartres, de la parcurile palatelor franceze ş.a.m.d.). Însuşi palatul minoic este un labirint generat de adiţionarea spaţiilor în jurul unui megaron iniţial, de neregularitatea terenului, de libertatea ocupării terenului care nu era limitat de ziduri de incintă. Exemple: Palatul din Knossos, care a existat între 2000 î.Chr. şi sec. XVII î.Chr., distrus de un cutremur catastrofal, descoperit şi reconstituit parţial de arheologul englez Arthur John Evans (1851 - 1941) în perioada 1900-1931, palatul de la Gurnia ş. a.

Tot ideea de libertate şi expresia bucuriei de a trăi marchează şi pictura şi sculptura cretană, dominate de imagini cu serbări, întreceri, femei elegant îmbrăcate şi pieptănate (Parizianca, Zeiţa cu şerpi, Principele cu flori de crin), culori vii. Pictura nu se mai bazează pe canon şi simbol ci pe observaţia naturii, motivele decorative inspirate din floră şi fauna subacvatică (delfinul, caracatiţa ş. a.) fiind cele mai frecvente, după cum o indică decoraţia palatelor, a ceramicii.

1

Curs 2

Fig. Zeiţa cu şerpi.

Fig. Principele cu flori de crin.

Fig. Întreceri sportive. Frescă din palatul din Knossos

2

Curs 2

Fig. Citadela de la Gournia.Citadelă cretană dezvoltată liber, prin permanentă alipire la exterior a noi celule de locuire, adaptate reliefului.

Fig. Cetatea de la Mycenae. Reconstituire grafică.Ziduri înalte, masive, ciclopice, trasează limite stricte dezvoltării nucleelor locuite despărțite de curtine și câmpuri

militare de manevră

3

Curs 2

Civilizaţia MicenianăCivilizaţia miceniană (cca 1600 î.C. – 1100 î.C.) este dezvoltată de o societate puternic

militarizată, aceea a aheilor, stabiliţi în Peloponessos (Mycenae, Tiryns, Argos …). Cucerirea Cretei de către ahei şi a celorlalte insule a generat asimilarea unor tehnici, modele artistice, mituri, obiceiuri ulterior integrate în structuri specifice civilizaţiei greceşti la a cărei uniformizare micenienii au contribuit. Arhitectura este fortificată, construcţiile fiind ridicate din blocuri de piatră uriaşe (zidărie ciclopică), aurul jefuit alimentează luxul decoraţiilor, inventarul funerar (Masca de aur a lui Agamemnon), specificul artelor decorative (vasele de aur de la Vaphio). Pictura se caracterizează prin rigoarea formei şi convenţionalismul culorilor, tematica e dominată de scene de luptă şi de vânătoare. Cetăţile sunt situate pe vârfuri de coline (Mycenae, Tiryns), au suprafaţa limitată de ziduri foarte groase de apărare, realizate din blocuri ciclopice (Poarta leilor din Mycenae).

Fig. Poarta Leilor.

Fig. Masca lui Agamemnon.

Fig. Vas de tip Vaphio

Mormintele miceniene tumulare au un sistem de construcţie special, din inele suprapuse de blocuri de piatră, care provoacă surparea întregii structuri în cazul extragerii unor pietre. Intrarea, cu dromos astupat cu nisip după închiderea mormântului, era construită (ca și la Poarta Leilor de la cetatea Mycenae) în sistem trilitic, deasupra ei fiind aşezată o lespede triunghiulară.

Conform credinţei lor, plăcile de aur puteau împiedica putrezirea corpului, motiv pentru care acopereau chipul cu măşti din foi subţiri de aur, prelucrate artistic pentru a reda trăsăturile defunctului.

4

Curs 2

ARTA GRECIEI ANTICECivilizaţia greacă s-a bazat pe oraşul-cetate, polis-ul grecesc, organizat pe principii

democratice: orice cetăţean liber avea drept de vot şi putea să participe la viaţa şi la conducerea cetăţii. Ea a fost o civilizaţie antropocentristă1, măsura şi scopul educaţiei fiind omul ideal, dezvoltat armonios şi din punct de vedere fizic şi intelectual (conform dictonului Mens sana in corpore sano), modelul fiind acela al sportivilor care evoluau în arene şi ilustrat prin statuile de for public realizate de artişti renumiţi în lumea greacă. Religia era politeist antropomorfă2.

Principalii zei ai grecilor erau cei 12 „locuitori” ai muntelui Olympus 3, fiecare având personalitate, calităţi şi defecte, precum şi un mod de viaţă şi manifestări imprevizibile – după modelul uman.

Principalele epoci ale civilizaţiei şi artei greceşti au fost cele cunoscute sub denumirile: Homerică (sec. XII-VIII î. Cr.), Arhaică (sec. VIII-VI î. Cr.), Clasică (sec. VI-323 î. Cr.), Elenistică (323-146 î. Cr.), după care Grecia a fost integrată Imperiului Roman.

Domeniile definitorii pentru arta greacă sunt arhitectura, sculptura şi ceramica.

Fig. Ordinele Greceşti

1. Stilobat2. Fusul coloanei2. a. Tambur doric2. b. Caneluri (şanţuri verticale de-a lungul fusului coloanei2. c. Baza coloanei3. Capitel3. a. Gorja (gâtul) coloanei3. b. Echina (formă de disc)3. c. Abacă (forma paralelipipedică)3. d. Volute4. Coloana5. Arhitrava6. Friza6. a. Metopa6. b. Triglife7. Cornişa8. Antablamentul

Coloana ordinului doric nu are bază, fri-za la ordinul ionic este continuă, capitelulionic are volute. Coloana ionică este mai suplă, cea dorică este mai robustă. La ordi-nul corintic antablamentul este mult mai complex, cu decorații ample la cornișă.

1 Etimologic, termenul provine din limba greacă indicând amplasarea omului în centrul universului, al tuturor preocupărilor.2 În acest caz, termenul antropomorf desemnează modelul uman, ca imagine dar şi ca trăsături morale, temperamentale, de caracter. În limbajul artistic se mai folosesc şi termenii zoomorf, pentru forme inspirate de lumea animală sau fitomorf, pentru cele din lumea vegetală ş.a.m.d.3 Zeus (zeul zeilor), Hera (sotia lui Zeus, protectoarea căsătoriei, căminului, femeilor măritate), Afrodita (zeița dragostei şi frumuseţii), Poseidon (zeul mărilor, al apelor), Apolo (zeul literaturii, artelor, având darul profeţiei, protectorul călătorilor, navigatorilor, in cele din urmă devenit şi zeu al luminii, Phoebus), Ares (zeul războiului, crud şi sângeros), Artemis (zeiţa vânătorii, insensibilă, răzbunătoare, crudă), Atena (zeiţa fecioară, a înţelepciunii „Pallas”, întruchipând forţă, înţelepciune şi prudenţă, protectoarea artelor frumoase, a meşteşugurilor, a literaturii şi a agriculturii, a oricărei acţiuni care presupunea ingeniozitate şi spirit de iniţiativă), Demeter (zeiţa agriculturii, a roadelor pământului), Dionisos (zeul vinului), Hefaistos (zeul focului, făurar, cu sălaşul pe muntele Etna), Hermes (mesagerul zeilor).

5

Curs 2

Arhitectura

Templul grec se caracterizează printr-o dispoziţie particulară a elementelor structurale, care pot fi în acelaşi timp şi elemente decorative, dispunere cunoscută sub numele de ordinul grecesc. Sunt cunoscute trei ordine care s-au succedat în apariţia lor dar care au avut şi evoluţii paralele: doric, ionic, corintic.

După de felul cum erau dispuse colonadele, planul templului grec poate fi: prostil (colonadă la intrare), amfiprostil (colonadă şi la intrare şi pe faţada opusă ei) şi peristil (sau peripter, având colonadă pe toate laturile). Tezaurul Atenienilor de la Delphi este un templu prostil, Templul Victoriei Neînaripate (Nike Apteros) de pe Acropola Atenei este un amfiprostil ionic, Partenomul este un peripter amfiprostil doric clasic.

Fig. Tezaurul Atenienilor. Templu prostil.

Fig. Templul Victoriei Neînaripate (Nike Apteros). Templu amfiprostil.

Temple dorice din perioada arhaică sunt în Italia de sud şi în Peloponessos: Templul lui Apollo din Corinth şi cele două temple de la Paestum, unul cunoscut sub numele de Bazilica şi altul dedicat lui Poseidon.

Cel mai important ansamblu de temple al Greciei clasice se află pe Acropola Atenei, organizat de Pericles, Ictinus şi Phidias, din el făcând parte Propileele (arhitect Mnesicles), Partenonul (arhitecţi Ictinus şi Kallikrates), Erehteionul şi Templul Nike Apteros (Victoria Neînaripată).

6

Curs 2

Fig. Templul zeiţei Atena Partenos, Partenonul, Acropola oraşului Atena. Templu peripter.

Fig. Acropola oraşului Atena. Reconstituire grafică.

Ansambluri la fel de importante pentru lumea greacă erau cele de la Olympia, dedicat lui Zeus, şi de la Delphi, aflat pe muntele Parnassus, dedicat lui Apollo. În fiecare din ele se desfăşurau mari serbări, la interval de patru ani de zile, în cadrul cărora se organizau şi importante întreceri sportive, respectiv serbările Panatenee (la Athína), jocurile olimpice (la baza Olymp-ului, în onoarea lui Zeus) şi cele pithice (la Delphi, în cinstea lui Apollo).

Ca fază târzie, „barocă”4 a stilului antichităţii greceşti, perioada elenistică se caracterizează şi în cazul arhitecturii prin rafinament al formelor, monumentalitate, tendinţă spre lux şi ornamentaţie excesivă, interferență între cultura clasică grecească și cea orientală. Centrele importante elenistice se deplasează din Grecia: Alexandria (Egipt), Antiochia (Siria), Pergamon (Asia Mică), insulele Rhodes, Delos ş. a.

4 În istoria şi teoria artei, este numită fază «   barocă   » a unui stil, etapa care urmează apogeului respectivului stil artistic. Faza barocă este caracterizată de tendinţa spre excesul ornamental si monumentalitate şi este considerată a fi începutul decăderii stilului, a pierderii caracteristicilor lui clasice şi a apariţiei tendinţelor de bază care vor defini stilul următor.

7

Curs 2

Este preferat ordinul corintic5, apar preocupări pentru urbanism şi se dezvoltă şi mai mult programele civile: teatre, palate, stadioane, muzee, biblioteci.

Arhitectul Hippodamus din Miletus6 generalizează un adevărat model urbanistic, cu străzi drepte şi largi, porticuri, magazine etajate, gruparea funcţiunilor urbane de interes public într-un nucleu central al oraşului ş. a. m. d. Aplică modelul la Miletus, Piraeus, el fiind preluat şi în lumea romană ca şi modelul grecesc de organizare al locuinţelor de lux cu: peristil, porticuri, fântâni, statui, picturi, mozaicuri, stucaturi, bolţi şi cupole.

Sculptura

În perioada clasică se produce o evoluţie conformă celor trei etape ale clasicismului grecesc, timpuriu, de apogeu (în epoca „de aur” a lui Pericles) şi târziu.

În clasicismul timpuriu se constată o primă diversificare a tematicii şi tehnicilor artistice. Moscophorul7, Tiranoctonii8 au teme simbolice. Conducătorul de cvadrigă9, este una din capodoperele artei bronzului.

Fig. Auriga/Conducătorul de cvadrigă.

Tânărul atlet, drept precum fusul unei coloane, strângând în pumni hățurile

celor patru cai ai atelajului de luptă care era folosit și la concursurile din

serbările pithice10, se concentrează pentru a fi la înălțimea ambițiilor si

speranțelor investite în el de concitadinii săi, pentru a obține victoria. Expresivitatea chipului,

detaliile de execuție (părul, genele care umbresc ochii, drapajul, picioarele…)

dovedesc perfecțiunea stăpânirii tehnicii artistice a turnării bronzului.

Fig. Policlet. Doriforul (Purtătorul de lance).

Polykleitos, Phidias şi Myron au reprezentat clasicismul de apogeu al statuarei greceşti, numit şi primul clasicism grecesc (sec. V î. Cr.). Polykleitos este autorul unei statui, Doriforul (Purtătorul de lance), care a ilustrat canonul reprezentării şi proporţionării

5 Ordinul corintic a apărut în perioada clasică târzie, fiind folosit prima dată la Monumentul lui Lisicrates. Are o incărcătură decorativă mult mai mare decat ordinele anterioare: cornise lare, cu denticuli, ove, capitel sculptural cu frunze decorative, reliefuri care se ridică pe baza coloanei.6 Hippodamos din Milet a trăit în sec. Al V-lea î.Chr. A fost urbanist, fizician, mathematician, meteorolog, filosof pitagorician. 7 Traducerea din limba greacă a termenului Moscofor, înseamnă Purtătorul de ofrandă8 Numele s-ar putea traduce „Cei care au omorât tiranul”, grupul statuar ilustrează un episod real, petrecut în anii 508-507 b.Hr., eroii numindu-se Harmodios şi Aristogeiton.9 Lucrarea mai este cunoscută şi cu numele Auriga.10 Întrecerile pithice erau integrate în serbările organizate la Delfi, pe muntele Parnas, în cinstea zeului Apolo, așa cum serbările olimpice se desfășurau la templul lui Zeus din localitatea Olimpia, pe muntele Olimp, iar serbările Panatenee se desfășurau pe Acropola orașului Atena în cinstea zeiței care patrona acest oraș.

8

Curs 2

corpului uman, ilustrat şi la lucrarea numită Diadumenul (un sportiv care îşi leagă părul cu panglica victoriei).

Conform acestui „canon”, înălţimea capului este cca. 1/7 din înălţimea totală a corpului. Din punct de vedere expresiv, silueta este robustă, exprimă forţă şi energie, personajele din operele lui Policlet fiind chiar sportivi. Musculatura le este evidenţiată şi de poziţia corpului, cu membrele reprezentate alternativ în stare de echilibru şi repaus, cu axa verticală a corpului în formă sinuoasă, spiralată, cu una din coapse puternic arcuită, poziţie cunoscută sub numele de contrapostă, îndelung reluată şi în statuara greacă şi în cele care au avut-o drept model sau sursă de inspiraţie.

Cele mai renumite lucrări ale lui Phidias au fost statuile lui Zeus şi ale zeiţei Athena realizate la dimensiuni impresionante, în tehnica chriselefantină11. Niciuna dintre ele nu s-a mai păstrat dar faima lor în lumea antică a depăşit timpul. Statuia uriaşă a lui Zeus din Olympia 12 era statuia din cel mai important templu dedicat celui mai important zeu din Olimp, munte aflat în apropierea acestui templu. Statuia uriaşă a Athenei Promachos se afla lângă Parthenon şi putea fi văzută de la foarte mari distanţe, pe platforma Acropolei, în Parthenon se afla statuia Athenei Parthenos 13. Singura care mai poate fi văzută din seria acestor statui, datorită copiilor târzii, este statuia Athenei Lemnia14.

Fig. Phidias. Lupta centaurilor cu lapiții. Metopă de la Parthenon. British Museum, Londra.

Fig. Phidias. Athena Lemnia.

11 Tehnica chriselefantină presupune realizarea unui nucleu al statuii din lemn, placat cu fildeş acolo unde este piele şi cu aur acolo unde sunt veşminte. 12 Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, alături de: Mausoleul din Halicarnas, piramida lui Keops, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Farul din Alexandria, Colosul din Rodos, Templul din Efes al zeitei Artemis.13 Atena Fecioara.14 Numele indică faptul că statuia a fost realizată prin contribuţia locuitorilor insulei Lemnos.

9

Curs 2

Fig. Phidias. Friza Panateneelor. Zei şi zeiţe asistând la serbări

Fig. Phidias. Friza Panateneelor. Fecioare purtătoare de ofrande.

Din opera lui Myron s-au mai păstrat tot sub forma unor copii romane doar Discobolul şi grupul statuar Athena şi Marsyas.

Fig. Myron. Athena şi Marsyas, Muzeul Lateran, Roma. Originalul datează cca. 450 î.Hr.

Demnitatea, echilibrul, stăpânirea de sine a zeiţei ilustrează spiritul apolinic din sculptura statuară clasică,

simbol al civilizaţiei romane în confruntare cu lumea barbară, cu instincte liber dezlănţuite a satirului

Marsyas, ilustrând spiritul dionisiac.

Fig. Myron. Discobolul (Aruncătorul de disc).

Originalul din bronz este cunoscut prin numeroase copii romane, multe din marmură. Statuia reprezintă momentul în care sportivul imprimă energie potenţială discului pe care urmează să îl lanseze. Lucrarea excelează prin armonie,

balans, ritm, proporţionare. Ca în toate statuile clasicismului antic grecesc, oricare ar fi concentrarea sau efortul fizic al

personajelor, figurile lor exprimă demnitate, încredere, stăpânire de sine, expresia este senină, rațiunea stăpânește

gesturile.În Clasicismul târziu (prima jumătate a

secolului al IV-lea), deja, sobrietatea şi spiritul 10

Curs 2

apolinic al creaţiilor anterioare sunt înlocuite de o forţă mult mai mare de expresie, dominată de graţie, eleganţă, de pasiune. Artiştii cei mai cunoscuţi au fost Scopas, Praxiteles şi Lysippos.

Fig. Scopas. Menada.

Fig. Lysippos. Portretul lui Alexandru cel Mare

Menada, creaţia lui Scopas, reprezentând probabil o preoteasă a zeului Bachus executând un dans ritual, prin poziţia capului împins în spate şi a torsului arcuit, prin agitaţia formelor (părul liber lăsat pe spate, în şuviţe multidirecţionate, veşmântul mulat pe trup, axele principale ale corpului răsucite pentru a sugera o spirală) şi prin patosul, exaltarea, senzualitatea ce le manifestă, exprimă spiritul dionisiac, şi este foarte departe de seninătatea şi echilibrul clasic. Aceeaşi pasiune şi tensiune expresivă caracterizează şi reliefurile realizate de Scopas pentru a împodobi Mausoleul de la Halicarnassus.Fig. Praxiteles. Hermes şi Bahus copil.

Fig. Praxiteles. Aphrodite din Knidos

Fig. Lisip. Apoximenos

11

Curs 2

Lysippos, singurul sculptor căruia Alexandru cel Mare i-a permis să îl portretizeze, a sculptat atleţi. Apoxymenos este un sportiv scuturându-şi nisipul de pe trup, vizibil marcat de oboseală, după evoluţia în arenă. Compoziția este dinamică, deschisă, diferită de formulele clasice.

Senzualitatea lucrărilor lui Praxiteles se exprimă prin graţia şi eleganţa personajelor. El sculptează tineri, fecioare, utilizând un canon diferit (cap/corp în raportul 1/8), dar fără a renunţa la contrapostă. Dintre lucrările lui cele mai cunoscute sunt: Hermes cu Bachus copil, Apollo Sauroctonul, Aphrodite din Knidos.

Fig. Laocoon, Muzeu VaticanFig. Pugilistul/Boxerul.

Sculptura din perioada elenistică aduce la un foarte înalt nivel tendinţele clasicismului târziu spre expresivitatea excesivă, graţie, senzua-litate, forţă, tensiune tragică (Laocoon, reliefu-rile Altarului din Pergamon), eroismul (Gladiatorul). Sunt abordate teme noi precum: copilăria (Copil cu gâsca), adolescenţa (Adolescent dormind), bă-trâneţea (Bătrâna beţivă), moartea (Gal murind), renunţându-se la regulile echilibrului, seninătăţii, armoniei

Fig. Gal Murind

12

Curs 2

Nudul feminin, rar tratat în clasicism, devine acum o temă frecventă (Venus din Siracusa, Venus din Cyrene, Venus din Milo). Sculptura pătrunde masiv în reşedinţele private, nu este destinată numai forului public şi templelor, şi devine mult mai realistă (Boxeurul), renunţându-se treptat la reprezentările idealizate ale clasicismului.

Fig. Venus din Milo

Fig. Victoria din

Samothraces

Ceramica greacă

Producţia de ceramică este deosebit de bogată începând din civilizaţia minoică şi cea miceniană. Ceramiştii au diversificat tipurile de vase, adaptându-le în formă, dimensiuni şi decor funcţiilor pe care le îndeplineau: ceramică funerară (ex: Lekythos, …), de cult, pentru banchete (ex.: crater, rithon…), pentru depozitarea alimentelor (amfore, …), ceramică de lux s. a. m. d. La împodobirea lor lucrau pictori faimoși, menționați documentar, dar din a căror operă nu mai pot fi văzute, de multe ori, decât scenele executate și semnate de pe vasele din ceramică.

Din ceramica minoică sunt reprezentative vasele tip Kamares (cca. 1800 î.Cr.) şi cele din minoicul târziu (sec. XV î.Cr.), împodobite cu motive marine (caracatiţe, peşti, cochilii).

În perioada homerică, secolele IX-VIII î.Cr., cunoscută sub numele de Perioada geometrică, se păstrează vasele tip Dipylon15, decorate cu bandouri orizontale de meandre, intercalate cu linii sau benzi negre, între care sunt şi frize figurative stilizate, geometrizate.

În perioada arhaică vasele sunt decorate cu figuri negre pe fond alb sau roşu-cărămiziu, ulterior decoraţia este realizată cu figuri albe sau roşii pe fond negru.

Varietatea şi eleganţa formelor, proporţionarea vaselor, decorul de o mare varietate tematică şi valoarea artistică a desenului şi compoziţiei, au adus meşteşugul artistic la valoarea unei arte de mare rafinament artistic.

15 Numele s-a dat după locul unde au fost descoperite, poarta oraşului Atena numită poarta Dypilon13

Curs 2

Fig. Vase cretane de Kamares, 1800-1700 î.Cr.

Fig. Tipuri funcţionale de vase greceşti

Amforă Crater Cupă

Hidrie Cantaros

Crater Lekythos. 440 î.Cr. Rithon

14

Curs 2

Sugestii pentru temele de referat Pictura cretană şi pictura miceniană. Studiu comparativ.Pictură şi societate în civilizaţiile: egipteană, minoică şi miceniană. (se vor studia relaţiile dintre artă,

religie şi modul de viaţă)Partenonul din Atena. (Se va insista asupra geometriei templului grecesc şi a valorii decoraţiei

realizate de Fidias la Partenon). Zeii Greciei antice de la mit la reprezentări artistice. (se vor alege maxim 3 din cei 12 zei principali, în

acest fel putându-se prezenta mai multe referate cu acest subiect. Tema este valabilă şi pentru cursurile referitoare la Renaştere, baroc, clasicism, neoclasicism).

Relaţia funcţiune-formă-decoraţie în ceramica greacă

Teste de autoevaluare1. Picturii cretane îi sunt specifice următoarele teme:

o Peisajele, elemente decorative fitomorfe și din fauna subacvaticăo Scene cu serbări, întreceri sportive, dansuri, elemente de peisajo Portretele

o Scenele de luptăo Scenele de geno Naturile moarteo Scenele de vânătoare

2. Caracterizați și exemplificați cu opere de artă, civilizația minoică:1. Caracteristici generale (localizare, încadrare cronologică, expresivitate…)…………………………..2. Opere de artă……………………………………………………………………………………………

3. Caracterizați și exemplificați cu opere de artă, civilizația miceniană:1. Caracteristici generale (localizare, încadrare cronologică, expresivitate…)…………………………..2. Opere de artă ………………………………………………………………………………………….

4. Printre centrele importante ale civilizaţiei miceniene se află:o Argoso Phaestoso Cnossoso Tirynto Miceneo Hagia Triadao Gurniao Vapheio

5. Picturii miceniene îi sunt specifice următoarele teme:o Peisajele, elemente decorative fitomorfe și din fauna subacvaticăo Portreteleo Scenele de luptă

o Scene cu serbări, întreceri sportive, dansuri, peisajeo Scenele de geno Naturile moarte

o Scenele de vânătoare6.Alegeţi numele unor zei principali ai grecilor:

o Hipocrate, o Cassandra,o Poseidon,o Eros,o Hades,o Apolo,

o Hermes,o Hefaistos,o Dionisos,o Clitemestra,o Atena,o Heracles,

o Afrodita,o Herodot,o Hera ,o Marsias,o Ariel,o Demeter.

7. Numiți minim 8 dintre cei 12 zei ai Greciei antice şi atribuţiile lor:

1……………………………………………………2……………………………………………….3……………………………………………………4………………………………………….........5……………………………………………………6……………………………………………….7……………………………………………………8……………………………………………….

8. Menționați unde și în cinstea căror zei se desfășurau serbările:Panatenee, zeul::……….....................se desfășurau la ..………………..pe dealul …………………….Olimpice, zeul:………........................se desfășurau la ………..………..pe muntele ………………….

15

Curs 2

Pithice, zeul:………............................se desfășurau la .………..……….pe muntele ………………….9. Ce se înţelege prin:

Labirint………………………………………………………………………………………………………………Antropocentrism………………………………………………………………………………………..……………Portic………………………………………………………………………………………………………………Antropomorf ………….…………………………………………………………………………………………...Zoomorf……………………………………………………………………………………………………………Fitomorf……………………………………………………………………………………………………………Politeism……………………………………………………………………………………………………………Echină………………………………………………………………………………………………………………Antablament…………………………………………………………………………………………………………Arhitravă……………………………………………………………………………………………………………Triglife...……………………………………………………………………………………………………………Spirit apolinic………………………………………………………………………………………………………..Kora…………………………………………………………………………………………………………………Contrapostă………………………………………………………………………………………………………….Hidrie………………………………………………………………………………………………………………

10.Evidenţiaţi trei diferenţe dintre ordinul doric şi cel ionic:11.Definiţi şi daţi câte un exemplu de templu:

a. prostil………………………………………………………………………………………………………….b. amfiprostil…………………………………………………………………………………………………….c. peristil/peripter…….………………………………………………………………………………………….

12.Menţionaţi patru temple din Grecia antică în afara acelora de pe Acropola Atenei:13.Menţionaţi patru temple/construcţii din Acropola Atenei:14.Ce se înţelege prin ”perioada elenistică” în istoria artei. Caracterizați arhitectura perioadei

elenistice:1. Definire……………………………………………………………………………………………….2. Caracteristici………………………………………………………………………………………….3. Localizare…………………………………………………………………………………………….

15.Menţionaţi în ce constă tehnica chriselefantină, unde, când şi de către cine a fost utilizată:16.Enumeraţi minim trei tipuri de decoraţii ale Partenonului realizate de Fidias:17.Menţionaţi minim patru sculpturi din perioada elenistică:18.Menţionaţi caracteristici generale ale sculpturii elenistice:19.Cine au fost, prin ce s-au remarcat şi în ce perioadă au activat:

Hippodamus din Milet………………………………………………………………………………...Calicrates……………………………………………………………………………………………...Lisip…………………………………………………………………………………………………...

20.Ce se înţelege prin ”perioada elenistică” în evoluția sculpturii antice. Caracterizați, cu exemple, sculptura în perioada elenistică:

1. Definire……………………………………………………………………………………………….2. Caracteristici………………………………………………………………………………………….3. Exemple…………………………………………………………………………………………….

21.Caracterizați opera lui Policlet1. Caracteristici generale (localizare, încadrare cronologică, expresivitate…)………………………….2. Exemple de lucrări……………………………………………………………………………………

22.Caracterizați opera lui Fidias1. Caracteristici generale (localizare, încadrare cronologică, expresivitate…)…………………………………2. Exemple de lucrări……………………………………………………………………………………………

23.Caracterizați opera lui Praxiteles1. Caracteristici generale (localizare, încadrare cronologică, expresivitate…)………………2. Exemple de lucrări……………………………………………………………………………………

24.Caracterizaţi arta ceramicii în Grecia antică:25.Menţionaţi autorul următoarelor opere de artă, perioada in care au fost realizate şi explicaţi

semnificaţia denumirilor lor:Apoximenos………………………………..……………………………………………………………………Diadumenul………………………………..……………………………………………………………………Discobolul…………………………………..…………………………………………………………………Doriforul……………………………………..…………………………………………………………………

16