Evoluţiile de pe scena politică internaţională privesc şi Republica Arme-nia. Care este cea care este şi nu cea rămasă conservată integral în inimile arme-nilor ce populează o altă umanitate armenească. Este vorba de milioanele de armeni răspîndiţi pe di-verse meridiane şi paralele ale lumii. Nu de azi, de ieri, ci de bune secole, dar cu suprademăsură după Geno-cidul din 1915 şi destrămarea Imperiului otoman. Toate raportările şi speculaţiile le-gate de diferite momente ale istoriei armenilor din secolul XX devin neoperaţionale dacă ne raportăm la situaţia complexă, şi nu foarte favorabilă, a Republicii Ar-menia de astăzi. Reprezintă armenii şi Republica Arme-nia identitatea armenilor de pretutindeni, aşa cum statul Israel o reprezintă pe cea a evreilor? E uşor de dat un răspuns afirmativ rapid. E greu de dat un răspuns ne-gativ. Oricît am ezita pentru a formula un răspund coer-ent şi apropiat de adevăr, vom avea o îndoială. Dar dacă nu este aşa sau altfel?Dar cum este?

Este foarte bine că există această entitate statală, oricît de mică şi supusă unor mari presiuni externe. Este foarte bine că Repu-blica Armenia îşi poate face simţită prezenţa pe plan internaţional şi sub tricolorul steag să exprime identitatea unei naţiuni. Dar nu e su-ficient. Pentru că milioanele de armeni trăitori în afara graniţelor Armeniei istorice au şi ei dreptul la identitate. Aici intervin diferenţele şi chestiunile speciale. Căci, diferitele comunităţi armene din diaspora, au experienţe diferite şi probleme curente şi actuale cu totul diferi-te. Nu intrăm în detalii, ele se cunosc bine şi au fost reperate nu de puţine ori pe agenda diferitelor dezbateri armene sau internaţionale. Căci temele interne ale unei naţiuni nu privesc doar pe ele însele în clipa de faţă, ci antrenează, vrînd nevrînd – aşa numitele umbrella problems – întreaga comu-nitate internaţională. Armenii din Armenia şi armenii de pe alte meleaguri, oricît de integraţi comunităţilor cărora le aparţin, nu au cum să fie atinse de aceste frămîntări ale lumii moderne. De aici şi diferitele strategii abor-date de diferitele comunităţi armeneşti, de aici şi strate-giile prin care statul armean – şi Biserica Armeană, ca factor coagulant şi solidari-zant – poate coordona în-tregul. Întregul numindu-se

naţiunea armeană. Aşa cum e ea, azi şi acum. Ce se poate face?Sunt două chestiuni diferi-te. Mai întîi cele ce privesc securitatea Republicii Arme-nia şi apărarea intereselor naţionale, mai presus de orice ezitări şi sacrificii. O-ricît de mică este Armenia de astăzi – cu forţa de sim-bol a Arţakh-lui cu tot – ea rămîne un punct de reper. Că ne plac nouă ruşii sau nu, că Lukaşenko, Preşedintele Bielorusiei, un exemplu de autocrat mereu citat ca ne-frecventabil de democraţiile occidentale şi care a vizitat Armenia şi e în bune relaţii cu autorităţile de la Erevan, ca şi mult hulitul lider iranian – care, totuşi, şi el, e în bune relaţii cu armenii din Arme-nia etc. – suntem obligaţi să percepem la nivel de Realpolitik interesele statu-lui armean. Ameninţările repetate ale Azebaidjan-ului nu sunt o joacă. Jocul la două capete propus de Ankara, care vrea să intre în UE – dar nu e dispusă să cedeze în a recunoaşte Genocidul din 1915, cu toate consecinţele ce decurg de aici, sunt probleme de viaţă şi de moarte. Faptul că dife-ritele comunităţi sau fundaţii sau organizaţii armeneşti din lume sprijină sub diverse forme statul Armenia este de toată lauda. Chestiunile spe-cifice intervin cînd este vorba de comunităţile armeneşti.

Armenia şi armenii. Între Karabagh şi Horovaţ

EDITORIALBedros HORASANGIAN

(continuare în pag.31)

4

AA

AR R

T

Oraşul Târgu Ocna a găzduit, la sfârşitul săptămânii (6-7 iulie), două evenimente de mare însemnătate pentru comuni-tatea armeană. Este vorba de-spre hramul Bisericii Armene Sfânta Maria din Târgu Ocna, unica biserică de rit armean din judeţ, şi lansarea cărţii ,,Arme-nia, o geografie sacră”, a isto-ricului Adrian Popovici.Slujba de hram a fost oficiată de către Episcopul Datev Hago-pian, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, şi de vicarul eparhial preot Ezsras Bogdan, originar din Târgu Ocna, în prezenţa a numeroşi credincioşi din Bucureşti, Bacău, Târgu Ocna, Focşani, Iaşi, Suceava şi Gherla.Manifestările religioase au fost prefaţate, sâmbătă seara, de lansarea volumului „Armenia, o geografie sacră”. Evenimen-tul a avut loc în Sala Mare a Primăriei, în prezenţa primaru-lui oraşului Târgu Ocna, Stefan Silochi, şi a editorului lucrării, Marius Marian Solea, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte.

Mihai DăNăILă

Sărbătoare armenească la Târgu Ocna

Duminică 7 iulie a fost şi ziua de naştere a PC Episcop Datev Hagopian. Cu acest prilej, la masa de hram, Surpazan a fost sarbătorit de comunitatea armeană şi invitaţii prezenţi la eveni-ment.

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

ACTUALITATE

Sâmbătă 6.07.a.c., la sediul Primăriei Târgu Ocna a avut loc lansarea cărţii „Armenia – o geografie sacră” (Ed. Zamca, Bucureşti, 2013) un volum de debut, semnat de istoricul Adrian Popovici.Cartea a fost lansată în con-textul evenimentelor culturale organizate, cu prilejul hramu-lui bisericii armene din Târgu Ocna, de Arhiepiscopia Bi-

sericii Armene din România şi Uniunea Armenilor din Româ-nia cu sprijinul autoritatilor lo-cale.Este o lucrare uşor de lectu-rat, printre altele imaginând dialoguri între personaje şi conţinând analogii între istoria românilor şi cea a armenilor. Ea se înscrie în sfera armenologiei, disciplină conturată în sec. XIX de G.G. Byron şi implicând, de fapt, aspecte variate de interdis-ciplinaritate.Au ţinut discursuri de prezen-tare a cărţii în Sala Mare a Primariei Târgu Ocna domnul viceprimar ing. Marcel David, vicarul eparhial preot Ezsras Bogdan, originar din Târgu Ocna, domnul Marius Marian Solea, consilier la Secretariatul

Adrian Popovici: „ARMENIA – o geografie sacră”.

de Stat pentru Culte, istoricul Adrian Popovici autorul car-tii – “Armenia – o geografie sacră”, in prezenta a numerosi armeni veniţi din Bucureşti, Bacău, Târgu Ocna, Focşani, Iaşi, Suceava, Gherla.

6

AA

AR R

T

Ministrul Economiei, Varu-jan Vosganian, a participat, marţi, împreună cu ministrul armean al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Gagik Beglar-ian, la deschiderea lucrărilor celei de-a IV-a sesiuni a Comisiei mixte interguverna-mentale româno-armene de colaborare economică, ce sa desfăşurat la Erevan, Armenia, în perioada 8-10 iulie.Totodată, ministrul Vosganian a participat la ceremonia semnării Protocolului de colaborare între Camerele de Comert si Industrie Bilaterale România-Armenia şi Armenia-România, document ce creeaza cadrul de acţiune pentru intensificarea relaţiilor economico-comerciale în cadrul acordurilor şi convenţiilor semnate anterior, identifica-rea unor noi forme de acţiuni comune în sfera comercială, subliniind, în acelaşi timp, importanţa realizării unor proi-ecte de anvergură. De aseme-nea, o importanţă deosebită va fi acordată participării mai frecvente a firmelor române şi armene la târgurile şi expoziţiile internaţionale or-ganizate la Bucureşti şi Erevan. În marja vizitei sale la Erevan, ministrul roman al Economiei a fost primit de preşedintele Armeniei, E.S. Serj Sargsyan, şi de primul ministru armean, E.S. Tigran Sarksian.

În cadrul discuţiilor cu oficialii armeni, ministrul Vosga-

nian a abordat subiecte vizând perspectivele şi intensificarea colaborării economice bilate-rale dintre România şi Armenia în domenii prioritare, cum ar fi: comerţ, industrie, IMM-uri, turism, dezvoltare regională şi administraţie publică, trans-porturi, agricultură, protecţia mediului, colaborarea între instituţiile financiar-bancare, protecţia drepturilor de proprie-tate intelectuală, colaborarea pe linia oficiilor naţionale ale registrului comerţului, colabo-rarea în domeniul cercetării ştiinţifice, colaborarea între

Întrevedere între preşedintele Armeniei, E.S. Serj Sargsyan, şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian

camerele de comerţ şi indus-trie.La întâlniri au participat am-basadorul României la Erevan, Crina Prunariu, şi ambasa-dorul Republicii Armenia la Bucureşti, Hamlet Gasparian.

Comunicat de presă

Ministerul Economiei

ACTUALITATE

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

Vara anului 2013 (pe 8-9 iulie) a avut parte de încă un eveni-ment important. A patra sesiune a Comisiei mixte interguver-namentale de colaborare co-mercial-economică şi tehnico-ştiintifică româno-armeană, ai cărei co-preşedinţii sunt minis-trul transportului şi comunicaţiei din Armenia, Gagik Beglar-ian şi ministrul economiei din România, Varujan Vosganian. La sesiunea de la Erevan au participat reprezentanţii depar-tamentelor armene şi române precum şi Ambasadorul Ex-traordinar şi Plenipotenţiar al României în Armenia, Crina. R. Prunariu şi Ambasadorul Armeniei în România, Hamlet Gasparian. La final Gagik Be-glarian şi Varujan Vosganian au semnat un protocol comun.

- Domnule Vosganian, care sunt prespectivele cooperării dintre România şi Armenia?

- Legăturile comerciale armeano-române, desigur, au o perspectivă de dezvoltare, pen-tru că în ultimii ani, în ciuda nivelului ridicat al relaţiilor po-litice dintre cele două ţări, cele comerciale şi de investiţii, din păcate, nu sunt la un nivel ridi-cat. De aceea, folosind legăturile tradiţionale celor două ţări, am decis să încurajăm România de a crea o Cameră cu scop comer-cial. Aşa că suntem mândri că astăzi am reuşit să semnăm un

contract de cooperare armeano-român cu Camera comercială.

- Care este scopul Comisiei Interguvernamentale de Coo-perare Bilaterală?

- Scopul constă în promovarea cooperării economice reciproc avantajoase între cele două guverne în domeniile trans-portului, industrie, energie, construcţii, telecomunicaţii, agricultură (exporturi reci-proce de seminţe şi materiale de sădit), alimentar, întreprin-deri mici şi mijlocii, turism, şi sfera religioasă.

- Cu alte cuvinte, încercaţi să activaţi aproape toate domeni-ile…

- Da, am semnat acorduri bi-laterale în diferite domenii, începând de la cultură până la economie, în timpul căreia am prezentat posibilităţile de investiţii armene.

- De ce anul 2013 a fost decisiv în această cooperare?

- Armenia de multă vreme era izolată, poate ori din cauza lip-sei rutelor aeriene sau maritime, ori din cauză că noi politicie-nii nu am putut găsi un limbaj

comun cu oamenii noştrii de afaceri de a coopera cu Arme-nia. Însă acum în prezenţa oa-menilor de afaceri am decis să consolidăm dialogul şi negoci-erile politice.

- “Mai bine mai târziu decît niciodată”. De unde trebuie să începeţi?

- Este necesar, în primul rând, să crească fluxul de produse armeneşti către România, de aceea ne-am hotărât să avem reprezentanţe permanente atât în România, cât şi în Arme-nia. România poată să facă investiţii în construcţii, energie, comunicaţii, domenii unde Ar-menia este puternică.

- În aceste proiecte de dez-voltare ce piedici sunt?

- Trebuie, în sfârşit, să creăm un drum direct între cele două ţări. Nu este normal ca pe ruta România-Armenia să se piardă 9-10 ore. Dacă trans-portul nu este direct, dezvolta-rea legăturilor economice va fi, de asemenea, dificilă. Sper ca această problemă majoră să fie rezolvată.

- Pe parcursul colaborării ce dificultăţi credeţi că pot apare?

- Nu cred că vor fi dificultăţi sau obstacole. Legăturile din-tre popoarele noastre sunt sin-cere şi tradiţionale, de prietenie foarte puternică.

Elena CIOBANyAN

Ruta aeriană directă România – Armenia va salva dezvoltarea economică dintre cele două ţări

8

AA

AR R

T

La iniţiativa primarului din Erevan, Taron Margaryan, 46 de elevi care au rezultate ex-celente în domeniile educaţiei, culturii şi sportului participă la tabăra studenţească Er-evan-Bucureşti. Înainte de a pleca spre Bucureşti tinerii au fost primiţi de oficialităţi, la primăria Erevan, unde li s-a urat excursie plăcută.În timpul taberei de şapte zile, elevii armeni vor participa la activităţi culturale şi sportive alături de tineri români.“Am ales copii supradotaţi care vorbesc excelent limba engleză şi pot reprezenta cu cinste cul-tura armeană, valorile noastre naţionale. Elevii de la Erevan vor participa la programe cul-turale şi se vor familiariza, la rîndul lor cu cultura română.”, a spus şeful Departamentului

de Educaţie din primăria

46 de tineri talentaţi de la Erevan au plecat spre Bucureşti

Erevan, Gayane Soghomon-yan.Elevii au luat cu ei suve-niruri simbolizînd Armenia şi Arţahul.Tabăra tinerilor de la Erevan este organizată în staţiunea Costineşti, la malul Mării Ne-gre.

Acordul de a organiza această tabăra a fost semnat cu ocazia vizitei la Erevan a primaru-lui general al Bucureştiului, Sorin Oprescu iar costurile sunt suportate de primăria Bucureşti, transportul fiind asigurat de partea armeană.

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

În Catedrala Armeană din Bucureşti a avut loc duminică 30 iunie înălţarea în rang preoţesc ,,DZARGHE PILON”, a părintelui vicar Ezras Bogdan prin hrisovul acordat de Sanc-titatea Sa Karekin II, Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor. Hrisovul şi felonul înflorit au fost înmînate de PS Episcop Datev Hagopian, Arhi-episcopul Bisericii Armene din România.

Înălţare în rang preoţesc a părintelui vicar Ezras Bogdan

Pentru al patrulea an consecu-tiv tineri armeni din România au participat la programul “Ari Tun” organizat de Minis-terul Diasporei din Armenia. Programul “Ari Tun” (Vino Acasă) este destinat tinerilor pana în 20 de ani care doresc sa viziteze şi să cunoasca Ţara Mamă. De asemeni au posi-bilitatea să se întâlnească cu

ARI TUN 2013tineri armeni din toată lumea şi să participe împreună la di-ferite programe cultural edu-cative.În acest an, în perioada 7-14 iulie au participat, din Româ-nia, la acest program: Cristian Deac (Gherla), Maria Patri-cia (Iaşi), Araksy Nazarian (Iaşi), Szabo Eniko (Gherla) şi Ştefana Donighian (Iaşi).

10

AA

AR R

T

Despre enigmatica figură a lui Manuc Bey şi despre

nu mai puţin fantasmagoricul său destin s-au scris mii de pagini, uneori s-a fabulat, alte-ori a fost chiar şi controversat. Fără îndoială că şi astăzi după două secole Manuc Bey încă fascinează şi va continua să rămână prea puţin cunoscut.Vă supunem atenţiei un volum nou apărut la editura noastră „Ararat”, care în sfârşit va „dezlega unele mistere”. Cartea intitulată „Istoria vieţii lui Manuc Bey Mirzaianţ” a fost scrisă de Mser Mserian şi tradusă din limba armeană de eruditul H. Dj. Siruni. În sine, manuscrisul lucrării lui Mserian are o poveste zbuciumată şi pe alocuri tainică aşijderea celui căruia i-a fost dedicat. Cert este că manuscrisul se păstrează la Medenataran şi până astăzi nu a mai fost publicat niciodată (cu excepţia primelor capitole ce au apărut în revista Paros Haia-stani din Moscova între 1879-1881, în vremuri incerte). Până şi autorul biografiei lui Manuc, Mserian are o poveste a sa la fel de ciudată şi trepidantă totodată. După moartea lui Manuc, Mse-rian este chemat din Smirna la Hânceşti pentru a se ocupa de educaţia copiilor Mirzaian. Nu ştim cum ajunsese Mserian la Smirna, dar cert este că el a fost o figură culturală proeminentă din moment ce a fost ales pen-tru această misiune. În 1841 după mulţi ani în care a rămas la Hînceşti, i-a venit probabil ideea (sau i-a fost comandat) de a scrie o biografie a lui Manuc. Deşi nu îl cunoscuse personal

pe Manuc Bey (lucrarea

a fost scrisă la 25 de ani de la moartea sa), Mserian a avut la dispoziţie întrea-ga arhivă a familiei Mirzaian. Arhiva astăzi a dispărut în condiţii neeluci-date (doar câteva documente mai pot fi găsite prin Re-publica Moldova, la Sankt Petersburg sau Erevan). Deci izvorul lui Mserian este cel mai im-portant provenind „ad urbe condita” şi direct de la sursa principală, familia lui Manuc. Sigur că lucrarea lui Mserian nu este completă şi sigur că pe alocuri nu este chiar obiectivă. De exemplu Mserian nici nu pomeneşte despre importantul rol al lui Asadur Avedian (cum-natul lui Manuc) care chiar i-a salvat viaţa la un moment dat, fiind omul de încredere şi un colaborator apropiat al lui Ma-nuc. Este de înţeles deoarece în 1841, când a fost scrisă biogra-fia, Asadur Avedian avea liti-gii în instanţă cu moştenitorii ceilalţi pentru averea familiei Mirzaian, iar Mserian ca „an-gajat” al familiei nu putea să scrie aşa cum ar fi trebuit. Tot ce mai ştim despre Mserian este că apoi a predat la Institutul Lazarian şi a fost înzestrat cu o decoraţie şi cu titlul de „Ma-gister” de către Ecimiadzin. Se pare că rămas un conservator profund şi s-a opus întreaga viaţă mişcărilor progresiste ale societăţii armeneşti. Însă opera

sa rămâne actuală şi astăzi.Biografia lui Manuc este scrisă în limba armeană clasică, pe alocuri romanţat, dar nu atât de laudativ pe cât ne-am fi aşteptat. Pentru un istoric, acest document este cu atât mai mult interesant deoarece pe lângă amănunte cotidiene ce ne fac să aprofundăm mai bine mentalităţile epocii sunt des-crise şi contexte ale evenimen-telor istorice ce ne dezvăluie implicarea şi rolul jucat de Manuc Bey. Fragmente întregi din corespondenţa cifrată ne sunt dezvăluite. Este uimitor codul secret folosit de Manuc (cod secret creat în colabo-rare cu Mitropolitul Ignatie şi pe care îl foloseau împreună în corespondenţa lor asiduă după ce Manuc fusese forţat să părăsească Bucureştiul). Astfel, în scrisori, Bancherul Polizachi este de fapt Boemia, Bancherul

ISTORIA LUI MANUC BEY MIRZAIANŢ – ŢESăTORUL DE DESTINE

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

Gheorghe, Germania, Arhi-mandritul este Contele de Ca-podistria sau Musiu Filipescu este … Napoleon Bonaparte, ori caleaşca care devine un vas de război, iar Episcopoşii sunt de fapt generalii ruşi.H. Dj. Siruni, în intuiţia sa şi pentru o mai exactă înţelegere a contextului istoric şi al figurii proeminente a lui Manuc, a con-siderat necesar să mai adauge şi altceva. Astfel în continuare putem citi fragmente dintr-o lucrare a lui Gheorg Ogullu-kian, un alt cărturar armean, martor ocular al evenimentelor din Constantinopol din 1807-1809, lucrare intitulată „istoria Djulusului” tradusă pentru pri-ma dată în limba română. Alte fragmente intorduse fac parte din lucrarea lui Galust Arabian „Istoria marelui vizir Bairak-tar Mustafa” scrise în armeana clasică şi traduse tot pentru prima dată de acelaşi neobosit erudit Siruni. În final cartea cuprinde fragmente din „car-netul” personal al lui Bogos Paul Sebastian, un om de încre-dere a lui Manuc Bey, precum şi al lui Constantin Vodă Ipsi-lanti. Bogos ca o „prelungire” a lui Manuc şi-a jucat un rol bine definit în semnarea Păcii de la Bucureşti în 1812 (servind în primul rând interesele lui Ma-nuc şi ale Rusiei, desigur).Aşadar istoria vieţii lui Manuc Bey Mirzaian este în primul rând o culegere de documente, apoi este chiar o istorie romanţată în sine şi nu în ultimul rând este o mărturie a unor vremuri demult apuse când la margine de Eu-ropa bărbaţi adevăraţi precum Manuc Bey, Mustafa Baraiktar ori Babic sau Asadur Avedian făureau istorie şi ţeseau des-tine.

Eduard ANTONIAN

Uniunea Armenilor din Româ-nia, Filiala Dumbrăveni a or-ganizat, în zilele de 12-13 iulie 2013, în oraşul Dumbrăveni, ZILELE ARMENE. Progra-mul a cuprins:12 iulie 2013 ora 17 expu-nerea cu tema Artişti armeni în artele vizuale susţinută de prof.univ.dr. Gheorghe Ang-hel de la Academia de Arte Bucureşti.12 iulie 2013 ora 19 Un con-cert de Muzică armeană tradiţională susţinută de Cos-min Bălean la duduc, Laura Roman la vioară, Dan Ro-man percuţie în Catedrala armeano-catolică Sfânta Eli-sabeta din Dumbrăveni. 13 iulie 2013 ora 11 conferinţa cu tema Rolul Dumbrăveniului (Elisabethopolis) în istoria

Transilvaniei şi a armenilor susţinută de academician Răzvan Teodorescu şi prof. univ.dr. Nicolae Bocţan de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj NapocaZilele Armene s-au încheiat pe 13 iulie 2013 ora 19 cu o Seară de aur –concert susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail în Catedrala armeano-catolică Sfânta Elisabeta din Dumbrăveni.Această acţiune nu putea fi realizată fără aportul deosebit al domnului Ion Călinescu, Preşedinte filiala Dumbrăveni a U.A.R. şi al Fundaţiei Armene Dumbrăveni care s-a ocupat ca acest eveniment să fie unul de înaltă ţinută.

ZILELE ARMENE LA DUMBRăVENI

12

AA

AR R

T

Romii şi armenii S-AU “LUPTAT” PE GRăTARE! Cine a ieşit ÎNVINGăTOR DIN DISPUTă?

Armenii lui Varujan Pambuc-cian au luat o “bătaie” serioasă duminică de la romii colegului său din Parlament Nicolae Păun, la concursul de făcut şi mâncat grătare, competiţie organizată în premieră în România de U-niunea Armenilor.Astfel, sub privirile primarului Piedone, care a fost şi arbitrul concursului, în Parcul Tine-retului din Capitală armenii i-au provocat pe romi la făcut grătare, fiecare etnie folosind propria reţetă tradiţională

A C U M 8 5 D E A N I

IULIE 1928

În lunga vară fierbinte a comunităţii noastre din anul de graţie 1928 situaţia nu era toc-mai liniştită. În revistă pe lângă mai multe articole de sinteză, două evenimente ne-au atras cu adevărat atenţia. Revista Ararat intrase în anul V al existenţei sale şi cu această ocazie directorul şi redactorul-şef Vartan Mestugean a publicat un editorial (perfect de actualitate şi astăzi) în care spune esenţialul a ceea ce a fost şi ieri, poate valabil şi astăzi: “În acest interval de timp, prin voinţă şi perseverenţă şi însufleţiţi de credinţa că facem o operă culturală de mare folos am apărut fără cea mai mică întrerupere, în-vingând dificulăţile ce ne eşeau în cale… De pe pragul noului an de apariţie păşim înainte plini de voieşie şi cu credinţă că ni se va oferi şi în viitor un sprijin şi mai mare pentru ca şi noi să fim în măsură de a da revistei noastre desvoltarea pe care o doresc toţi iubitorii de progres şi cultură.” La finalul editorialului, proba-bil mâhnit de dificultăţile prin care trecea, dar şi de mentalul colectiv al unor conaţionali de ai săi, Mestugean nu se sfieşte să-i critice: “Ba mai sunt şi unii cari deşi negustori pe piaţă nu-şi plătesc abonamentele. Noi nădăjduim că toţi aceştia vor reveni la sentimente mai bune după cum le dictează omenia şi onoarea.” Erau alte vremuri şi în ciuda situaţiei economice a mult lăudatei Românii interbelice, se pare că în comunitate banii nu veneau aşa uşor pe cât ne place să ne imaginăm vizavi de arme-nii din acele timpuri. Cel de al doilea eveniment (ha-lucinant ca rezultat, după părerea noastră) se referă la sosirea în capitală a Corului de la Gherla condus de Dr. Pr. Papp Gus-tav, care efectua un turneu cu

strângere de fonduri pentru res-taurarea Catedralei din Gherla. La Bucureşti au fost primiţi cu un entuziasm ce ne depăşeşte imaginaţia. La Gara de Nord i-a aşteptat Fanfara Societăţii Erivan ce i-a însoţit până în curtea bisericii cântând. Apoi au susţinut în dimineaţa celei de a doua zi un concert în Catedrala Armeană. A urmat seara un alt concert: “Majestuos, la Ateneul Român unde corul a repurtat un succes moral strălucitor.” Fos-tul ministru Gr. Trancu-Iaşi a oferit o recepţie la reşedinţa sa. Ziua următoare s-a organizat pe terenul sportiv “Homenat-men” un meci de fotbal. În ul-tima zi comunitatea armeană din Bucureşti a oferit un banchet în “splendida sală Elizeu” prezi-dat de către Gr. Trancu-Iaşi şi V. Mestugean. Urmează concluzia din Ararat: “Banchetul s-a ter-minat pe la 3 noaptea în mijlocul celei mai mari cordialităţi. Şi la sfârşit un gust amar. Păcat! Partea materială n-a corespuns succesului moral. Pe de o parte, cheltuielile prea mari, iar pe de alta, încasările anemice efectu-ate ce au produs un deficit de 150 mii lei. Astfel încât entuziastul Dr. Papp, care pornise la drum cu cântăreţii săi ca să ajute la restau-rarea bisericii oraşului său natal Gherla, s-a ales cu o dureroasă decepţie graţie indeferentizmului a celora care nu caută decât să se înavuţească şi să se îndoape, rămânând nepăsători faţă de orice pornire înălţătoare!”

Ne este greu să ne dăm sea-ma cine şi de ce a tras foloasele şi ponoasele din această întâmplare cu tâlc, nu-i aşa?… Vara în 1928 în comunitatea armeană…

Eduard ANTONIAN

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

pentru prepararea delicioasei mâncări.Masterchef a fost liderul romi-lor din România, Nicolae Păun, care le-a dat o lecţie de bucătărie romă, celor prezenţi, care, după cum ne-au spus or-ganizatorii, şi-au lins degetele după ce au mâncat din hălcile de carne preparate de acesta.Nici colegul său din Parla-ment, deputatul minorităţii armene Varujan Pambuccian nu s-a lăsat mai prejos, el uimind asistenţa cu un preparat specific etniei sale, mâncare care însă a luat doar locul doi.”Nu sunt eu mare bucătar, dar la grătare mă cam pricep. Pun un condiment special pe carne, care îi dă un gust aparte şi care face ca grătarul să nu fie niciodată sec, ci suculent. Vom organiza şi noi romii un astfel de concurs la care vom invita toate minorităţile naţionale plus reprezentanţi ai majoritarilor!”, ne-a spus Păun.Mai mult: Romii şi armenii S-AU ‘LUPTAT’ PE GRĂTARE! Cine a ieşit ÎNVINGĂTOR DIN DISPUTĂ? - Politica

Libertatea.ro

14

AA

AR R

T

Am descoperit aici şi acolo că unii ne numesc, pe noi cei care cerem recunoaşterea genocidu-lui armenilor, asirienilor şi gre-cilor, (aceste popoare creştine din ceea ce este astăzi Turcia) “turci drepţi”. Nu m-aş numi pe mine şi prietenii mei “drepţi”, deoarece pentru mine “drept” este cineva care protejează vic-timele şi îşi riscă viaţa în acest scop. În Turcia, a fost nevoie să treacă aproape o sută de ani până când noi, un grup mic de persoane, am realizat că facem cu toţii parte din aceste minciu-ni continue care ne înconjoară.Negarea nu înseamnă doar a nega ceea ce s-a întâmplat. Este o întreagă atmosferă pe care fie-care persoană o respiră, o face proprie şi se asigură că întregul ei organism se adaptează la ea şi funcţionează în consecinţă. Este un mod de viaţă, un mod de existenţă nu numai al per-soanelor, ci şi al societăţii ca fiinţă colectivă.Nu dau vina numai pe cei cîţiva din elita conducătoare. Răul nu aparţine doar celor cîţiva oa-meni aflaţi la putere; este ab-sorbit de masele care fac obiec-

tul acestei puteri. Altfel

spus, versiunea adevărului pro-prie conducătorului este literal-mente interiorizată de cel con-dus, întrucît este confortabil şi lipsit de pericole să ştii ceea ce fiecare trebuie să ştie şi să vezi ceea ce fiecare trebuie să vadă. Este vorba aici despre un in-stinct de supravieţuire.Până la mijlocul anilor ’90, gru-pul de oameni care este acum numit “turcii drepţi” a fost o parte din acel “rău” – negarea. Totuşi, ceea ce puţinii oameni (Yelda, prima persoana care s-a referit în public la extermina-rea armenilor folosind cuvântul “genocid”, pe un canal de te-leviziune în 1996 şi Nese Ozan care a condus lucrările pen-tru instituirea unui comitet în cadrul Asociaţiei pentru Drep-turile Omului din Turcia (IHD), filiala din Istanbul, pentru a în-registra abuzurile asupra drep-turilor minorităţilor) spuneau la acea vreme, într-un efort de a contesta istoria oficială, nu a reuşit să aibă nici un ecou

până la începutul anilor 2000 cînd a început procesul de a-derare la Uniunea Europeană şi “drepturile minorităţilor” au devenit un subiect delicat şi de actualitate, avînd în vedere că au fost distribuite fonduri UE pentru proiecte care se ocupă de “minorităţi”.Asasinarea lui Hrant Dink a in-tensificat procesul şi a dus la o creştere a numărului de ONG-uri şi iniţiative ale societăţii civile implicate în aşa numi-ta “chestiune armeană”. Au trebuit să treacă încă 10 ani ca iniţiativele “pro-armene” de masă să înceapă să folosească cuvîntul care începe cu “G”. Este un interval de 17 ani în-tre momentul în care Yelda a folosit în public cuvîntul geno-cid şi momentul în care Du-rDe („Spuneţi nu rasismului şi naţionalismului”) l-a utilizat pentru prima dată cu ocazia comemorării genocidului pe 24 aprile 2013 în Piaţa Tak-sim. Între timp Asociaţia pentru

Ayşe Günaysu : Suntem noi “Turci drepţi”? Ayşe Günaysu este au-tor, jurnalist şi militant pentru drepturilor omu-lui şi locuieşte la Istan-bul. De ani de zile ea a luptat pentru a face cunoscută veridicitatea genocidului armean publicului turc şi kurd.

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

COMENTARIUDrepturile Omului din Turcia a început să comemoreze public genocidul în 2005, fo-losind termenul „genocid”. Dar vocea asociaţiei nu a fost auzită deloc, ca şi cînd ar fi existat un consens tacit de ignorare a efor-turilor sale.Dar este important să învinovăţim anumite persoane pentru marginalizarea iniţială a Yeldei şi IHD-ului de proprii lor colegi şi lunga perioadă de tăcere care a urmat în grupul celor de stînga, precum şi în alte grupuri de disidenţi ? Di-namica culturală, psihologică, socială, etc. a mediului turc de negare post-genocid a fost cea care a guvernat acest proces – şi continuă să o facă.Mulţi se întreabă dacă acest grup mic de oameni este capabil să schimbe lucrurile în Turcia.Totul depinde de ceea ce înţelegem prin cuvîntul “schim-bare”. Dacă vorbim de o schim-bare în politica negaţionistă oficială a Turciei şi a mentalităţii poporului turc în general, nu. Aceste grupuri mici de oameni nu pot şi nu vor reuşi să aducă o schimbare, nici măcar pe ter-men lung. Dar, dacă ne referim la o schimbare în inimile şi minţile indivizilor, răspunsul este da. În fiecare zi acţiunile lor aduc o schimbare.Alţii se întreabă dacă aceşti oa-meni, aşa-numiţii “turci drepţi” nu sunt folosiţi de statul turc ca frunze de viţă pentru a acoperi ruşinea. Răspunsul este şi da şi nu. Nu, deoarece contestarea versiunii oficiale de negare a genocidului este un fenomen în sine, care a înflorit indepen-dent. În acelaşi timp da, pen-tru că ajută Turcia care are o nevoie disperată de a se prezen-ta comunităţii internaţionale ca o democraţie, nu numai în ceea ce priveşte reputaţia, dar

şi în ceea ce priveşte interesele economice şi financiare. Cu toate acestea, autorităţile turce nu pot să nu observe că aceasta (comunitatea internaţională) nu este atît de naivă încît să ierte Turcia doar pentru acţiunile şi declaraţiile unei mîini de oa-meni … una dintr-o mie din rîndul maselor copleşitoare care alcătuiesc societatea turcă, împreună cu guvernele suc-cesive, autocrate, anti-demo-cratice, naţionaliste care au condus Turcia din 1915 pînă în prezent.Aceasta este dialectica vieţii. Totul evoluează în ceva nou, şi într-o anumită perioadă de timp, acelaşi fenomen poate servi scopurile unor forţe opuse. Cu toate acestea, în ciuda acestei dialectici, cred că statul va fi victorios în fiecare etapă, atîta timp cît cea mai mare parte a poporului turc continuă să fie ceea ce este . Cred că nimic bun nu va ieşi din Turcia, avînd în vedere patrimoniul său istoric bazat pe genocid şi continuarea sa neîntreruptă de atunci, avînd în vedere că generaţii după

generaţii mentalitatea oame-nilor a fost mult timp formată şi modelată prin intermediul unui mecanism de negare bine organizat. O crimă care rămîne nepedepsită şi refuzul de a se pocăi va fi întotdeauna un ob-stacol în calea progresului so-cial şi a unui proces care con-duce la adevărata dreptate.Totuşi, eforturile indivizilor de a spune adevărul turcilor, kur-zilor, tuturor celorlalte popoare musulmane sunnite cu privire la ceea ce s-a întîmplat cu adevărat în 1915 şi în anii următori, au un sens. Eliberarea unei singure persoane de minciunile versiu-nii oficiale despre armeni şi alte popoare autohtone creştine din Asia Mică este o victorie îm-potriva negării la un nivel mi-crocosmic, pentru că fiecare individ este un potenţial agent de schimbare, indiferent cît de departe ar putea fi acea schim-bare.

http://denisdonikian.word-press.com

Traducere de Silvia TERZIAN

16

AA

AR R

T

- Domnule Dietzen, de ce “Hayastan All-Armenia Fund“ s-a hotărât recent să construiască o nou şosea ce leagă Armenia cu Nagorno-Karabakh?

Mai întâi discuţia noastră trebuie să înceapă de la elibe-rarea lui Ramil Safarov anul trecut. Există o legătură, pen-tru că una din principalele pro-bleme, în conflictul Karabakh-ului, este legată de securitatea armenilor din Nagorno-Karaba-kh. Din punctul de vedere al ar-menilor este foarte important ca securitatea lor să fie menţinută, iar acest lucru este legat de teri-toriile tampon ce formează un perimetru de securitate în jurul Republicii Nagorno-Karabakh. După eliberarea şi iertarea unui criminal dovedit (R. Safarov), care şi-a recunoscut fapta, A-zerbaidjanul a trimis în esenţă un semnal către partea armenească şi comunitatea internaţională,

că a ucide un armean este un fapt eroic. Cred că armenii l-au luat în serios, pentru că un astfel de comportament al A-zerbaidjanului este ingrijorător pentru orice armean. Acesta este unul din motivele pentru care armenii au decis să fie mai practici construind un al doilea drum în scopul de a contribui la susţinerea securităţii Karaba-khului.

- Ce schimbări pozitive va aduce acest proiect?

Noul drum va contribui la dez-voltarea economică în Kara-bakh, în special în regiunile Şahumian şi Martakert. Acesta va uşura transportul bunurilor în interiorul şi în afara Kara-bakh-ului, deoarece noul pro-iect va scurta timpul călătoriei, transferului dinspre Erevan spre

Un nou drum către Nagorno-Karabakh şi implicaţiile luiMark Dietzen ne vorbeşte despre noul proiect

Karabakh-ul construieşte o nouă şosea, spre Arme-nia, trecând prin Karvachiar(Kelbajar). Actualul drum Goris-Stepanakert nu este destul de convenabil, deoarece este destul de obositor. De aceea s-a hotărât să se construiască un nou drum, mai scurt decât actuala rută principală, prin Goris, de 150 ki-lometrii.Pentru mai multe informaţii am discutat cu directorul executiv al S.U.A. pentru Arţakh, analistul afacerilor internaţionale şi con-sultant, Mark Dietzen.

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

I N T E R V I UStepanakert de la 6 la aproape 3 ore. Să nu uităm, că acesta va fi o linie de aprovizionare alternativă în caz de un nou conflict.

- Poate fi o dezvoltare socială în urma acestui drum?

Dezvoltarea economică va aduce dezvoltare socială. As-pectele militare/securitate sunt de asemenea importante, de-oarece se referă la dezvoltarea socială. Pentru tinerii armeni care trăiesc în Nagorno-Kara-bakh întrebarea cheie este: cum îşi pot ajuta familiile şi să aibă o viaţă confortabilă în Karabakh? Valoarea adăugată de securitate a drumului Vardenis-Martakert va face ca Republica Nagorno-Karabakh să fie mai sigură pen-tru cetăţenii săi şi mai viabilă d.p.d.v. economic. Consolida-rea acestor nevoi fundamentale va avea, fără îndoială, un im-pact pozitiv asupra dezvoltării sociale.În afară de schimbările pozi-tive de securitate şi militare, economico-sociale, noua rută de transport va dezvolta de asemenea turismul. Turiştii vor putea ajunge în Karabakh, din Armenia, mult mai repede şi confortabil, deoarece, aşa cum am spus mai înainte, timpul de călătorie va fi redus la jumătate, iar transportul va fi mai ieftin.

- Cum va reacţiona Azerbai-djanul la acest proiect?

Ori de câte ori Azerbaidjanul aude de noi proiecte de transport ce implică Armenia şi Nagorno-Karabakh, protestează. Aşa că ne putem aştepta la un protest şi de această dată. Însă există deja un drum, de la Goris la Stepa-nakert, aşa că în cazul de faţă, noul drum, Vardenis-Martakert

nu cred că va suscita reacţii puternice aşa cum au fost, de exemplu, cele referitoare la aeroportul din Stepanakert.

- Noul proiect poate duce la război sau un conflict militar?

Nu cred că acest proiect va declanşa un conflict militar. Fondul “Hayastan” ia în con-siderare, cu siguranţă, costurile şi beneficiile acestui nou drum şi decizia luată reflectă încrede-rea în acest proiect. Este impor-tant pentru membrii diasporei armene să ştie că fondurile lor vor fi utilizate pentru proiecte viabile iar acest proiect este o dovadă în acest sens.

- Ce ţări, vor beneficia de acest proiect?

Acesta va fi benefic în primul rând pentru Karabakh şi Ar-menia, dar nu într-un mod semnificativ pentru alte ţări, ca să fiu mai sincer. Deşi paşii din ce în ce mai activi ai Ar-meniei şi Karabakhului, faţă de

viitorul lor, pot afecta marile puteri, în măsura în care aces-tea afectează deciziile politice referitoare la conflictul din Nagorno-Karabakh. Acestea includ ţările de Grupul Minsk, Franţa, Rusia şi Statele Unite ale Americii, precum şi alte pu-teri regionale, cum ar fi Iranul, Turcia şi Uniunea Europeană. Drumul Vardenis-Martakert este o iniţiativă simbolică a ar-menilor pentru a încuraja comu-nitatea internaţională să se uite la Nagorno-Karabakh într-un mod diferit.

- Cum arată “noua hartă” a Karabakh-ului?

Pe termen lung, zona de sud a Kaşatagh-ului este, de ase-menea, importantă d.p.d.v. al proximităţii sale cu Iranul. Pen-tru ţările fără acces la mare, graniţele internaţionale sunt la fel de valoroase ca portur-ile, astfel încât această regiune are un viitor pentru Republica Nagorno-Karabakh. Oame-nii din Caucaz ştiu că situaţia

18

AA

AR R

T

actuală, care implică Iranul, se va schimba în cele din urmă şi acest lucru va fi spre binele nu doar al oamenilor din Caucaz. Karabakhul îşi dă seama că, în viitor, mica frontieră, care o împarte cu Iranul, va deveni din ce în ce mai importantă. Deci, aceşti factori subliniază importanţa strategică a Kaşatagh-ului.Zona de sud a Kaşatagh-ului, extinzând tot drumul spre graniţa Iranului, este de ase-menea importantă din mai multe motive. Prevăd că, în cele din urmă, vom vedea chiar construcţia unui al treilea drum de la Kapan la Kovsakan. La fel ca drumul Vardenis-Mar-takert, la nord, actualul coridor Berdzor în centru, şi acest tra-seu de sud va avea beneficii de securitate militară, economică şi sociale.

- Acest al doilea drum poate aduce beneficii financiare?

Din punct de vedere al aface-rilor al doilea drum este con-venabil pentru Karabakh, dar nu putem vorbi de beneficii specifice. Cred că aceasta de-pinde de tipul de afacere. De exemplu, cei care sunt implicaţi în agricultură, minerit (de ex-emplu mina Drmbon), indus-triile mici şi turismul din Kara-bakh vor beneficia cu siguranţă de aceasta. Întreprinderile vor beneficia, de asemenea, având o cale mai scurtă şi mai ieftină de transport.

- Ce paşi înţelepţi ar trebui să facă Armenia referitor la politi-ca sa faţă de Azerbaidjan şi alte ţări, precum vecinii?

Armenia poate lua trei măsuri înţelepte în legătură cu Karaba-khul. În primul rând, ar trebui să continue să coopereze cu Grupul de la Minsk al OSCE pentru a găsi o soluţionare diplomatică a conflictului din

Nagorno-Karabakh, încă mai este timp să facă acest lucru. În al doilea rând, ar trebui să lucreze neobosit să reducă ten-siunea pe linia de demarcaţie dintre Nagorno-Karabakh şi Azerbaidjan. Şi în al treilea rând Armenia ar trebui să aibă un rol mai mare în favoarea Repu-blicii Nagorno-Karaba-kh-ului în Grupul de la Minsk prin includerea sa, ca o parte formală, la negocieri. Cu cât Azerbaidjanul devine mai agre-siv împotriva Armeniei şi Repu-blicii Nagorno-Karabakh, prin luări de cuvânt (ameninţările militare ale preşedintelui Ali-yev) acţiuni directe (eliberarea lui Ramil Safarov, înarmarea masivă şi încălcările continue de încetare a focului), cu atât zonele tampon ale Nagorno-Karabakh-ului devin necesităţi, tot mai mari, de securitate pen-tru armeni.

Elena Ciobanyan

P O L I T I C Ă

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

Armenia a ocupat 20% din teritoriul Azerbaidjanului şi a comis un genocid contra poporului azer. Este afirmaţia avocatului parlamentar din Republica Moldova Aure-lia Grigoriu, rostită în cadrul unei conferinţe europene pri-vind standardele asigurării supremaţiei legii, organizate de către Curtea Constituţională şi Ministerul de Externe al Ar-meniei, Curtea Europeană pen-tru Drepturile Omului şi Comi-sia de la Veneţia, la Erevan.“Agresiunea împotriva A-zerbaidjanului continuă de mai bine de 25 de ani. Armenia a încălcat graniţele Azerbai-djanului pe o lungime de 360 de kilometri, a preluat controlul a 198 de kilometri de frontieră azerbaidjan-iraniană şi a ocupat 20% din suprafaţa ţării”, a de-clarat Grigoriu.Declaraţiile au provocat o reacţie negativă, avocatul moldovean fiind acuzat că ar fi fost plătit de Baku pentru a susţine aceste afirmaţii. În acest sens, presa de la Erevan a di-fuzat mai multe dovezi care în opinia lor ar confirma faptul

că Aurelia Grigoriu ar fi fost recompensată de Azerbaidjan pentru ca să afirme la tribuna unei conferinţe internaţionale că Armenia a comis un geno-cid contra azerilor în localitatea Hodjali. Printre argumentele presei armene sunt poze de pe reţele sociale care arată că Au-relia Grigoriu a participat la recepţia din 28 mai, organizată de ambasada Azerbaidjanului de la Chişinău cu prilejul zilei naţionale, sau faptul că avoca-tul s-a aflat la mijlocul lunii iu-nie 2013 la Baku.“Este evident faptul că aceaste afirmaţii au fost comanadate de azeri. Am văzut o muţime de texte cu asemenea conţinut, deja îl ştim pe de rost”, a declarat deputatul Adunării Naţionale din Armenia David Arutiunian.Într-o postare pe o reţea de socializare, Aurelia Grigoriu reacţionează, spunând că ”eu doar am descris lucruri cunos-cute despre Karabah şi alte re-giuni. M-am referit la faptul că în cazul unor conflicte militare, prioritatea numărul unu a tu-turor ar trebui să fie protejarea drepturilor omului şi asigura-

rea securităţii populaţiei civile. Totodată am spus că reglemen-tarea conflictelor trebuie să se facă doar pe cale paşnică”

Platforma Naţională a Partene-riatului Estic a solicitat con-ducerii Parlamentului “să veri-fice dacă informaţiiile difuzate de mass-media din Armenia privind declaraţiile avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu la conferinţa din Erevan core-spund realităţii şi să ia atitudine faţă de acest incident”.“Potrivit presei din Armenia Aurelia Grigoriu ar fi făcut un şir de declaraţii de ordin poli-tic, dând calificări relaţiilor dintre Armenia şi Azerbaidjan, care au trezit mai multe discuţii controversate şi reactii dure din partea autorităţilor Armeniei, ceea ce ar putea afecta ima-ginea Republicii Moldova pe plan internaţional şi european”, se menţionează în adresarea Platformei Naţionale.

http://epresa.md

Un avocat parlamentar din Moldova a declarat că Armenia a comis un genocid contra poporului azer

20

AA

AR R

T

Istoria foarte veche a poporu-lui armean, organizarea statală timpurie şi rolul poli-

tic şi militar jucat de Armenia în antichitate şi în Evul Me-diu au determinat adoptarea mai multor stindarde pentru regatul armean, pentru armata armeană, pentru casele nobil-iare vasale regalităţii armene, pentru nacharari (case nobiliare armene independente) şi, nu în ultimul rând, pentru biserica creştină armeană. O cercetare foarte documentată a heraldicii armene se datorează lui Nubar Macsudian

care publică în anul 1941 un foarte interesant studiu despre steagurile armeneşti. (N. Mac-sudian, Steagurile armeneşti, ANI, 1941, Buc, pag. 208-210). Informaţiile studiului provin din surse directe, de la istorici armeni din perioad-ele din vechime în care erau folosite aceste steaguri. Între aceştia sunt citaţi Agatangelos (Aghatangelus), istoric impor-tant din secolul al V-lea, au-torul unei cunoscute „Cronici a lui Agatangelos” în care descrie stindardele regelui Tiridat, apoi Movses din Khoren, care a sc-

ris despre vulturul regal armean purtat de soldaţii armeni pe suliţe, Eghişe, istoricul care a descris în “Războiul Arme-nilor” steagurile de luptă de la Avarayr sau Faustus, care descrie stindardele de luptă sfinţite ale cavaleriei lui Vasag Mamikonian, în secolul al IV-lea. Informaţii mai provin şi de la preoţii armeni, dintre care Vardan Haţuni este cel care vorbeşte primul de steagurile religioase creştine, de culoare purpurie, purtate la ceremoniile religioase. Primele steaguri armene au

Steagul pictat al Armeniei de la Botoşani

un unicat de o valoare excepţională

I S T O R I E

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

fost cunoscutele stindarde di-nastice ale regatelor artaşid, arsacid, bagratid şi rubenian. Aceste stindarde ale regalităţii în perioada dinastiilor au avut ca simboluri vulturul, şi mai târziu leul. După anul 301 apar steagurile bisericii armene, nelipsite de la ceremonii, even-imente ale statului sau de la bătăliile armatelor armene. Ele au fost folosite până în secolul al XIV-lea, dar simbolurile de pe heraldici s-au păstrat şi mai târziu, multe regăsindu-se în heraldica actuală.După 1375 statul armean dis-pare şi simbolurile acestuia, steagul şi stema, vor rămâne apanajul unor familii princi-are armene şi, mai târziu, ale diasporei. După înfiinţarea statului armean în anul 1918, simbolurile stindardelor vechi, ale heraldicii acestora şi culo-rile purpuriu sau albastrul vor fi preluate în steagul şi stema Armeniei moderne şi în vari-antele cunoscute. Între acestea, deosebit de interesantă este varianta (unicat) a steagului cu heraldica pictată din secolul XIX, care se găseşte în patri-moniul comunităţii armene din Botoşani. Construcţia steagului şi stemei Armeniei

Până la recunoaşterea statului modern Armenia sunt cuno-scute, în afară de stindardele dinastice şi cele ale bisericii armene creştine, variantele de steaguri armene adoptate de grupuri din diaspora armeană. Exemple ale acestora sunt cel din anul 1885 (roşu, verde, alb) sau cele dinainte de secolul al XIX-lea cu dungi verticale, roşu, verde şi albastru. În anul 1915 steagul Administraţiei din vestul Armeniei avea culorile

alb, bleu şi roşu. Culorile actuale roşu-albas-tru-portocaliu au fost adoptate întâia oară în anul 1918, pen-tru steagul Republicii Democ-rate Armene. Drapelul armean a avut autor pentru heraldică pe un celebru arhitect, Alex-ander Tamanian, iar culorile au aparţinut artistului plastic Hagob Kojoyan. Drapelul a avut o existenţă efemeră, pen-tru că din anul 1922 Armenia a adoptat drapelul roşu al repu-blicilor sovietice. Steagul din 1918 s-a păstrat însă la ieşirea din fosta URSS, în anul 1991. Explicarea simbolurilor culo-rilor se găseşte în textul de lege armean din 27 decembrie 2008: roşu reprezintă platoul înalt al Armeniei, lupta continuă a ar-menilor pentru supravieţuire, menţinerea credinţei creştine, independenţa şi libertatea ţării; albastru reprezintă voinţa naţiei

armene de a trăi în toate ţările, sub acelaşi cer albastru; porto-caliul reprezintă geniul creator şi natura muncitoare a poporu-lui armean. Stema ocupă una din feţele steagului, hampa fi-ind în partea stângă (fig. 1).

Heraldica steagului armean – continuitate de-a lungul istoriei

Heraldica din anul 1918 este încărcată cu simboluri care marchează lunga şi zbuciuma-ta istorie a poporului armean, primul popor creştin din lume, care a locuit într-o zonă întinsă din Asia Mică, pe cursul supe-rior al fluviilor biblice Tigru şi Eufrat, şi pe teritoriul căruia se găseşte legendarul munte Ara-rat. Stema este dominată de cele două figuri simbolizând vultu-rul artaşid (în stânga) şi leul

Fig.1. Steagul Republicii Armenia cu stema.

22

AA

AR R

T

înaripat bagratid (în dreapta) care ţin protector scutul cu sim-bolurile din istoria Armeniei. Vulturul şi leul s-au aflat pe bla-zonul tuturor dinastiilor regale armene.Explicaţia simbolurilor de pe heraldica steagului ne trimite la cele patru perioade importante din istoria Armeniei, ale dinas-tiilor regale. Ele se regăsesc în casetele scutului central, poziţionate de la stânga-jos, până la dreapta-jos, în sensul acelor de ceasornic.(fig.2)În stânga-jos, pe font albastru, sunt preluate simboluri din steagul artaşid, din perioada anilor 189–2 î.e.n. Cei doi vul-turi, care se privesc faţă în faţă reprezintă întinderea uriaşă a regatului lui Tigran cel Mare, cel mai important suveran din dinastie (95-55 î.e.n.).Steagul artaşid era pe un fond purpuriu (fig. 3). Simbolurile primei dinastii re-gale au fost preluate în heral-dicile armene. Un exemplu este

cel al globului solar, prezent şi în stema steagului armean cu heraldica pictată de la Botoşani. Tigran cel Mare avea pe coroană acest glob.În dreapta-sus a scutului heral-dicii adoptată la anul 1918 sunt elementele preluate din steagul arsacid, din perioada anilor 52-415 e.n (fig. 4). El menţine vul-turul, simbolul măreţiei şi întin-derii regatului, era tot pe pânză purpurie, iar vulturii aveau la

mijloc globul solar.

Istoricul Movses din Khorn menţionează că în timpul rege-lui Vagharşak (117-140) soldaţii armeni purtau vulturul şi pe suliţe. Drapelele armene ar-sacide au fost găsite încrustate pe monedele lui Lucius Verus, atunci când acesta sărbătoreşte victoria după luptele cu parţii şi armenii, în anul 166. Isto-ricul Agathangelus (Agatange-los) aminteşte de purpura de pe stindard cu care se împodobea regele Tiridat. Regii armeni purtau şi cizmele roşii.Cea de-a doua dinastie regală armeană este importantă pentru faptul că în anul 301 regele Tiri-dat cel Mare (287-330) a adoptat creştinismul ca religie oficială în stat. Steagul arsacid este preluat şi de biserică. El a fost purtat de Grigore Iluminătorul, în sec. IV, la călătoria în Ce-sareea, la hirotonire, călătorie descrisă de istoricul Agathange-lus. Chiar după înfrângerea ar-sacizilor şi împărţirea Armeniei între romani şi sasanizi, Eghişe menţiona că seniorii armeni purtau steagul arsacid în bătălia de la Avarayr (451). Faustus menţionează faptul că Vasag Mamikonian avea stindardele cavaleriei (pe fond purpuriu)

Fig.2. Heraldica Republicii Armenia.

Fig. 3. Steagul artaşid, din anul 189 î.e.n.

I S T O R I E

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

sfinţite de catolicosul Nerses cel Mare, cel rămas în istorie şi pentru aşezămintele sociale: spitale, leprozerii, aziluri pen-tru săraci, şcoli mănăstireşti, hanuri, toate întreţinute de biserica creştină armeană. În perioada arsacidă apare şi cu-loarea albastră pe stindarde.În stânga-sus a scutului heral-dicii de la 1918, pe fond roşu, este steagul bagratid din perio-ada 862-1042 (fig.5). Dinastia bagratizilor l-a avut principal suveran pe Aşot cel Mare (862-890). Chiar dacă la început au adoptat drapelul purpuriu cu vulturii împletiţi în aur, simbol-istica ulterioară a stindardului bagratid are leul alături de cru-cea creştină. În timpul acestei dinastii ba-gratide capitala Armeniei era oraşul Ani „al celor 1001 de bi-serici creştine”, unul dintre cele mai importante centre culturale, sociale şi comerciale ale vremii. Vulturul bagratid în picioare, cu aripile întinse larg, este întâlnit şi astăzi pe ruinele bisericilor de aici. Tranziţia de la vultur la leu, la bagratizi o face „leul înaripat”, prezent mai târziu în heraldica din anul 1918.După bagratizi, în anul 1042, Armenia ajunge sub ocupaţie bizantină, fapt care determină una dintre marile migraţii

armene, cea din anul 1045, când vestigii arheologice exacte (o monedă mică de bronz, bătută de împăratul bizantin Roman al III-lea Argyros (1028-1035), găsită cu ocazia unor săpături în apropierea Teatrului Emi-nescu), le dovedesc prezenţa în Botoşani.Ce-a de-a patra casetă a scutu-lui, din dreapta-jos, are element simbolic leul din steagul rube-nid (fig.6). Dinastiile rubenizilor, mai apoi a hetumizilor şi cea a casei de Lusignan au condus Armenia între 1080-1375. În heraldica stindardului, simbolul regalităţii este copleşit de simbolul crucii, de mare dimensiune. Dealtfel,

în timpul cruciadelor, steagul naţional armean era drapelul cruciat, având brodat pe colţuri literele I.N.R.I. (după David In-vincibilul). Şi Vardan Cronica-rul relatează despre steagurile armene purtate în cruciade, care erau de fapt drapele bisericeşti, de culoare roşie, având desenată crucea creştină. Stat indepen-dent armean rămăsese Cilicia, iar conducătorul cel mai im-portant a fost Leon cel Mare (1186-1219). Ultimul rege, cel care a pierdut celebra bătălie de la Hattin, cu înfrângerea definitivă a creştinilor armeni, a fost Leon al VI-lea de Lusig-nan (1373-1375), mort la Paris, în anul 1393.

Fig. 4. Steagul arsacid, din anii 52-415.

Fig. 5 Steagul bagratid, din anii 862-1042.

Fig. 6. Leul rubenid cu coroană.

24

AA

AR R

T

După 1375 Armenia ajunge sub ocupaţie islamică, determinând în secolul care a urmat multe migraţii armene, cea din anii 1415-1418, aducând în Botoşani circa 3000 de armeni. Migrarea armenilor a fost continuată cu cea din anul 1457, după căderea Constantinopolului şi cu cea din anul 1484, după căderea Crimeei în mâinile turcilor.În sfârşit, heraldica Republicii Armenia are în mijloc reprezen-tate simbolurile naţiei armene: munţii Araratul Mare (5156 m) şi Araratul Mic (3914 m), arca lui Noe, cele două fluvii, Eu-fratul şi Tigrul (simbolistica ad-mite şi apele potopului biblic). Sabia care zdrobeşte lanţul (simboluri situate la baza ste-mei) reprezintă tăria naţiunii şi lupta pentru libertate. În partea dreaptă a sabiei se află un mănunchi de spice de grâu reprezentând firea harnică a poporului armean, iar în partea stângă se află pana, reprezentând moştenirea lui intelectuală şi culturală. Panglica reprezintă steagul tricolor al Armeniei.

Heraldica din 1918

Vulturul şi leul sunt în postură agresivă (fig.7), leul nefiind înaripat, iar heraldica pentru cele patru dinastii are altă rep-rezentare: dinastia artaşidă (pe fond roşu) are vulturii uniţi şi floarea apropiată ca realizare de un desen; leul bagratid (cu cruce) este pe fond albastru; la dinastia arsacidă vulturul bice-fal este pe fond roşu; în fine, la dinastia rubeniană, leul este tot pe fond albastru. Scutul din mijloc, cu muntele Ararat şi po-topul, nu mai are reprezentată şi corabia lui Noe. Sabia şi lanţul sunt şi ele desenate dif-erit, sabia fiind redată integral iar poziţia ei este orizontală.

Steagul Armeniei de la Botoşani

Deosebit de interesantă pentru cercetători este însă varianta steagului cu heraldică pictată care se găseşte în patrimo-niul comunităţii armene din Botoşani.Însăşi istoria acestui steag este remarcabilă. Nu se cunoaşte anul (totuşi anterior lui 1900) şi nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care steagul a ajuns la Botoşani. Este un steag pictat pe ambele feţe, maniera realizării fiind excepţională. Suportul (steagul propriu-zis) este din mătase, cel mai târziu din secolul al XIX-lea, lucru confirmat de specialişti. Pictura se păstrează destul de bine, dacă o raportăm la starea de degra-dare a steagului propriu-zis. Steagul armean cu heraldica pictată de la Botoşani figurează în toate inventarele comunităţii armene după anul 1911. Ţinând seamă de starea precară, steagul ar fi putut fi casat înainte de 1989. Dar faptul că multe

acoperăminte şi veşminte, multe chiar fără valoare sau inutilizabile, sunt inventariate şi se păstrează şi astăzi s-au da-torat faptului că adunările ge-nerale ale comunităţii armene din Botoşani nu aprobau de regulă nici o casare. În 2013 steagul este inventariat în pa-trimoniul comunităţii armene din Botoşani, cu numărul 396, având valoarea de inventar de 4 lei.Prin anul 1940 (an incert, totuşi) s-a încercat o reparaţie a steagului Armeniei, posibil de către un bărbat nu foarte îndemânatec, acesta folosind un ac supradimensionat pen-tru această operaţiune delicată, dar şi aţă groasă, cu totul necorespunzătoare. Credem că „restauratorul” a fost Cerchez Bogdanovici (1903-2004), cel care a fost custodele bunurilor parohiei timp de mai mult de jumătate de secol şi care a murit la 101 ani. Bărbatul l-a cusut în părţile în care era deteriorat pe porţiuni mari, cu singurul scop de a putea fi păstrat întreg.

Fig. 7. Stema Armeniei între 1918 –1922

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

După 1940 asupra steagului nu s-a mai făcut nici o intervenţie reparatorie.Viorica Popa, enoriaşă a bisericii Sfânta Maria şi preşedinte al comunităţii îşi aduce aminte că acest steag era aşezat în anii 50 lângă gardul care separă altarul. Acest lucru duce la concluzia că elemente simbolice pictate pe scut au şi o conotaţie religioasă. Tot Viorica Popa a fost cea care a intuit de la început valoarea acestui steag atât de deteriorat. Ea l-a păstrat în condiţii adec-vate, adunând fâşiile din steag şi înfăşurându-le într-o pânză de cearşaf, asigurându-i astfel un maximum de conservare posi-bil. Viorica Popa a organizat expoziţii cu acoperăminte din secolele XVIII-XX, care mai păstrau elemente tradiţionale armene. Dorea ca şi acest steag, excepţional pictat pe suport de mătase, (pictat identic pe am-bele părţi, picturile fiind supra-puse pe steagul transparent!) să fie expus în expoziţii, dar nu mai rămăseseră decât fâşii cu vopseaua groasă scorojită, care nu se puteau aşeza corect unele lângă altele.Pentru că restaurarea ar fi costat foarte mult, peste posibilităţile unei comunităţi restrânsă nu-meric, am propus o soluţie tehnică pentru protejarea acest obiect excepţional, în ideea păstrării şansei unei restaurări viitoare. Firma unui vechi prie-ten a realizat astfel o conservare de excepţie a steagului. Timp de mai multe luni, doi oameni, cu multă răbdare, au aşezat în fiecare zi mici fragmente între două placi de stiplex transpar-ent, fără a utiliza nici un material de adaos sau de legătură. Acest „calup mic” l-au aşezat în final între două plăci de sticlă, „calu-pul mare”, şi ansamblul a fost montat într-o „casetă-vitrină”

de lemn pe un suport vertical tot din lemn. A fost realizată astfel o vitrină expoziţională, în care steagul poate fi păstrat în siguranţă, fiind ferit de orice influenţă din exterior. Cheltu-ielile cu materialele folosite la această „conservare” au fost asigurate de Uniunea Arme-nilor din România. Amplasarea obiectului expo-ziţional s-a făcut, în această săptămână, în incinta bise-ricii armene Sfânta Maria din Botoşani, chiar în locul în care Viorica Popa îşi aminteşte că fusese locul lui în urmă cu aproape 70 de ani. Steagul este acum ferit de expunere directă la lumina solară (vezi foto pag. 20).Steagul pictat de la Botoşani are elemente care îl clasifică ca un adevărat obiect de artă unicat, apreciat de specialiştii care l-au văzut ca având o va-loare excepţională. Chiar dacă elementele de simbolistică sunt cele cunoscute în heraldica armeană, combinarea lor în acest adevărat tablou în ulei pe suport de mătase este unică.Scutul central este aşezat pe o pânză albastră. Dacă la steagul armean culorile sunt roşu, al-bastru şi portocaliu, la steagul de la Botoşani albastrul este „strâns” la mijloc pentru a fi utilizat ca suport pentru pictură. Acest model în care pânza nu este aşezată orizon-tal ci atârnată în jos, era întâl-nit la drapelul regilor bagratizi. Scutul este sprijinit de doi lei, care îl străjuiesc de ambele părţi stând în poziţie verticală, cu labele din spate pe prăjinile suliţelor. Aşa cum s-a văzut, leii

(care aici nu mai sunt înaripaţi ca la heraldica de mai târziu, din anul 1918) sunt nelipsiţi de pe stindardele ultimilor dinastii armene, dintre anii 862-1375.La steagul armean de la Botoşani simbolul regatului este puternic conturat. Acest lucru dovedeşte, fără îndoială, că acest stindard, regal, este mult mai vechi de anul 1918, când Tamanian şi Kojoyan realizează heraldica „republicană” (a Republicii De-mocrate Armene). Coroana este de mare dimensiune şi rămâne simbol principal pentru privitor. Coroana are aşezată deasupra, în mijloc, crucea creştină, iar la mijloc are desenate spicele încadrate între pene, simboluri descrise de noi şi la heraldica din 1918: regatul se baza pe munca harnică a cultivatorilor pământului şi proteja în acelaşi timp moştenirea intelectuală şi culturală a poporului armean. În partea de jos a coroanei sunt pictate pietrele preţioase, având o mărime neverosimil de mare şi subliniind bogăţia dinastiei armene.Scutul are în mijloc simbolurile naţionale, pictate în suprafaţa unui cerc. Sunt pictaţi aici cei doi munţi Araratul Mare şi Araratul Mic, cu pădurile verzi (care nu sunt prezente la Ko-joyan), arca biblicului Noe, într-o reprezentare naivă, cu o casă cu uşi şi ferestre aşezată pe o barcă plutitoare. Apa nu mai este pictată simbolic, cu două linii şerpuitoare, ca în viitoarea heraldică oficială, ci aşa cum o vede autorul în realitate. În spa-tele munţilor se văd grânele, de culoare galbenă, de pe roditorul platou armean.

I S T O R I E

26

AA

AR R

T

Artistul continuă în aceeaşi manieră originală. Armele cu care este „apărată” Armenia sunt arme medievale caracteris-tice perioadei 862-1375, dar şi mai vechi de aceasta: tolba de spate în care este păstrat arcul şi de cealaltă parte a coroanei, tolba cu săgeţi. Celelalte arme medievale sunt în două grupuri conţinând fiecare două suliţe şi o halebardă. Halebarda este o armă adoptată mai târziu, prin secolul XIV, soldaţii ar-meni (alături de ceilalţi soldaţi creştini) folosind-o în perioada cruciadelor, o vedem în tablou-rile celebrei bătălii de la Ha-ttin. Din mănunchiul de arme, suliţa este folosită de pictor ca hampă pentru faldurile de cu-loare albastră, „pânza” pe care este realizată întreaga pictură heraldică. Scutul are tot patru casete ca şi la stema creată şi adoptată mai târziu, cea din anul 1918. Dar în cazul steagului din biserica Sfânta Maria din Botoşani se poate avansa ipote-za reprezentărilor de simboluri laice şi simboluri religioase creştine. Această ipoteză în care în cele patru casete sunt reprezentaţi simbolic cei patru evanghelişti, susţine motivul pentru care, de-a lungul anilor, locul acestui steag încărcat de simboluri a fost în stânga al-tarului bisericii armene Sfânta Maria din Botoşani.Caseta din stânga-jos a heral-dicii steagului pictat are, pe fond portocaliu, leul din bla-zonul rubenid, cu coroana, iar în partea din dreapta-jos, în-cadrat de o pânză albă, poate fi chipul lui Guy de Lusignan, ultimul rege armean al Ciliciei. Sigur că leul dobândeşte acum o dublă semnificaţie, fiind şi simbolul, creştin, al evanghe-listului Marcu.

Caseta din stânga-sus a stegului armean păstrat în Botoşani are, pe fond de culoare roz, vultu-rul artaşid şi arsacid şi alături o biserică splendidă care poate fi catedrala din capitala legendară armeană Ani sau catedrala de la Ecimiadzin. Şi aici simbolistica creştină preluată de pictorul ne-cunoscut trimite la vulturul care este simbolul evanghelistului Ioan.Caseta din dreapta-sus, pe fond albastru, are pictată o pasăre fantastică în zbor, ducând în cioc steagul armean în culorile roşu-alb-portocaliu (culorile steagului pictat de la Botoşani) şi având în stânga soarele. La bagratizi vulturul avea în cioc o coroană sau o cruce. Aici imaginaţia pictorului excede rigoarea temei. Pasărea este o lebădă cu coada de balaur, sim-bol al zborului spre libertate dar şi al forţei supranaturale. În planul secund există o a doua pasăre în zbor, de data această o lebădă de culoare roşie, pe acelaşi fundal de cer albastru. Şi aici pictorul pare a merge mai departe cu analogia creştină, pasărea sugerând îngerul înari-pat care este simbolul evanghe-

listului Matei.Caseta din dreapta-jos reprezintă, pe fond roşu, luna şi stelele, în antiteză cu soarele din caseta de deasupra. În dreapta-jos este capul unui berbec, de-parte de simbolul evanghelis-tului Luca, care ar fi fost capul unui taur (înaripat).Steagul nu are culorile roşu-albastru-portocaliu, pentru că banda albastră de mijloc este „strânsă” în falduri, lăsând drept suport o bandă de culoare albă.Pictura şi compoziţia acestei steme aflată la Botoşani sunt unicate. Vechimea picturii he-raldicii de pe steag şi numele pictorului aflat în spatele aces-tei frumoase compoziţii sunt întrebări la care nu se ştiu deocamdată răspunsurile. O în-trebare rămâne şi cum a ajuns această adevărată capodoperă la Botoşani.

Florin Simion EGNER

Fig. 9. Heraldica steagului armean de la Botoşani (verso)

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

F I L M“Cinematografia joacă un rol foarte important în educaţia şi dezvoltarea unui individ. Prin acest festival tinerii din Arme-nia au început să se intereseze mai mult de cinematografie, iar misiunea Vivacell MTS faţă de “Caisa de aur” nu se limitează doar la semnificaţia cinematografică. Acest festival este foarte important în con-solidarea locului special al Ar-meniei pe harta culturală”, - a afirmat zâmbind Ralph Yiriki-an, directorul general al spon-

sorului Vivacell MTS.Festivalul internaţional de film de la Erevan „Golden Apri-cot/Caisa de aur” ajuns la a 10-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 7-14 iulie. Dar a sosit ziua de 7 iulie şi deschiderea festivalului de film “Caisa de aur” atât de aşteptată. Au fost invitaţi cineaşti de primă mînă, regizori, actori, critici de film renumiţi, cum ar fi Krzysztof Zanussi, Godfrey Reggio, Jos Stelling, diverşi oficiali, pre-cum şi campionul olimpic de şah, câştigătorul Cupei Mondi-ale, Levon Aronyan, fondatorul festivalului H. Khachatryan, reprezentantul sponsorului fes-tivalului VivaCell-MTS, Mi-nistrul Culturii, Hasmik Pogho-syan şi Primarul Erevanului, Taron Margarian.Ceremonia binecuvântării

caiselor festivalului a avut loc tot pe 7 iulie în biserica Surp Zoravor, iar la Piaţa Aznavour a avut loc dezvelirea “Stelei” Charles Aznavour, unde oame-nii aşteptau cu nerăbdare so-sirea marelui cântăreţ şi actor armean. De această dată Azna-vour a spus cu un zâmbet şiret: “M-au stimat, m-au admirat atât de mult, încât totul s-a schim-bat… în afară de înălţimea mea… “.Imediat după această ceremo-nie toţi participanţii s-au în-dreptat către Teatrul Naţional Academic de Operă şi Balet “Al. Spendiarian”, unde avut loc deschiderea oficială a fes-tivalului, în timpul căreia s-a prezentat un fragment din bal-etul “Spartacus”, deoarece în acest an s-au aniversat a 110 ani de la naşterea marelui compozi-tor, Aram Haciaturian. Minis-trul Culturii din Armenia, Has-mik Poghosian, a citit mesajul preşedintelui Armeniei, care spunea că acest festival de film este o modalitate prin care Ar-menia îşi poate păstra poziţia în cinematografia internaţională.

În încheierea spectacolului a fost interpretat cîntecul “Pentru tine, Armenia” al lui Aznavour urmat de vizionarea filmului regizorului François Truffaut, “Trageţi în pianist”(1960), unde rolul principal este interpretat de actorul Charles Aznavour.Pe parcursul festivalului au avut loc diferite programe ca de ex-emplu cel cu tema “Jurnalismul cinematografic fără frontiere”.Premiul cel mare “Caisa de aur” 2013 a fost acordat regizorului sârb, Srdan Golubovic pentru filmul “Circles”, Caisa de ar-gint au primit regizorul iranian, Majid Barzegar pentru filmul său “Parviz”, premiul special al juriului a revenit filmului “Un-deva în mijloc” (Turcia, Franţa, Germania, 2012) A fost o ediţie încărcată, plină de evenimente, publicul prezent pe parcursul celor şapte zile de festival fiind cu siguranţă mulţumit de producţiile ci-nematografice vizionate. Să ne vedem la a 11-a ediţie a deja tradiţionalului Festival “Gold-en Apricot” de la Erevan.

Elena CIOBANyAN ( Erevan)

10 ani cu “Golden Apricot”

28

AA

AR R

T

În data de 5 iulie s-a stins din viaţă, la New York prof. dr. Sil-via Burdea ( născută Matosian). După o activitate ca profesor universitar în România famil-ia Burdea s-a stabilit la New York unde Silvia a activat atît în cadrul comunităţii româneşti cît şi armene.A tradus din limba franceză în limba română, cu prioritate, romanele lui Herve Bazin, preşedintele Academiei “Gon-

court”, pe care l-am cu-

noscut personal în 1972 cînd a participat la Congresul Mondi-al al Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Franceză (Fe-deration Internationale des Pro-fesseurs de Francais) ce avu-sese loc la Grenoble. A urmat o corespondenţă stimulatoare de-spre romanele dînsului, pentru ca în anul 1981, cu ocazia altei vizite în Franţa, marele scriitor francez să-i acorde “dreptul de proprietate” pentru traducerea în limba română a tuturor ope-

S-a stins din viaţă prof. dr. SILVIA BURDEA

relor sale prezente şi viitoare.A colaborat strîns şi cu Edi-tura Ararat unde a publicat, în cali-tate de traducător volumele: Henri Verneuil –Mayrig; Aida Aznavour-Garvarentz – Frăţiorul; Charles Azna-vour – Timpul de odinioară; Calouste Sarkis Gulbenkian – Omul şi opera sa. A fost o activă şi neobosită luptătoare pentru cauza armenilor şi a susţinut permanent, activitatea culturală a Comunităţii Armene din România. Într-un interviu publicat în 2010 şi preluat de revista Ararat ea spunea :“Fără nicio îndoială, cea mai mare realizare a mea este fiul meu. El este lumina vieţii mele. Apoi este cariera mea universitară care mi-a adus multe satisfacţii profesionale şi sufleteşti. Suportul meu funda-mental este credinţa în Dumne-zeu care îţi dă putere, linişte sufletească, te ajută să fii bun şi generos cu cei din jur. Credinţa m-a ajutat şi mă ajută în drumul meu onest prin viaţă.”

Uniunea Armenilor din România transmite fami-liei Burdea, fiului Grigore şi nepotului Patrick sincere condoleanţe în aceste mo-mente de durere. Numele Silvia Burdea va rămâne veşnic înscris în cartea personalităţilor pe care această comunitate le-a dat şi care fac cinste nea-mului armenesc.

AA

AR R

T13 - 14 / 2013

IN MEMORIAMPrietena mea Silvia

Destinul a făcut să o cunosc pe Silvia Burdea la New York. Eram primul profesor de limba şi literatura română la Catedra „Nicolae Iorga” de la presti-gioasa universitate Columbia şi locuiam în clădirea Misiunii României la ONU. Ea fusese conferenţiar şi şef de Catedră la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, specialist în limba franceză, traducător de marcă din literatura franceză în română. Rămân de referinţă traducerile din Hervé Bazin, din Henri Vernneuil - “Mayrig” şi “Calul Vartan” -, “Frăţiorul” de Aida Aznavour Gurvarentz, sora lui Charles Aznavour, “Timpul de odinioară, Me-morii” de Charles Aznavour, Calouste Sarkis Gulbenkian: “Omul şi opera sa”.Într-o zi, am primit o invitaţie pentru o conferinţă la ONU, profesor dr. Silvia Burdea fi-ind cea care urma să prezinte personalitatea lui Constan-tin Brâncuşi. Am participat, fireşte, şi de atunci am rămas în legătură cu dânsa. Ne-am cuno-scut apoi încetul cu încetul mai bine şi sunt sigură acum de dra-gostea şi admiraţia ei totală faţă de mine, cum şi eu am admirat-o şi iubit-o total şi sincer.După ce m-am întors în ţară, de fiecare dată când reveneam, şederea mea la New York nu putea fi decât în casa Silviei. Nu concepea altfel şi aş fi mâhnit-o profund dacă alegeam să locui-esc altundeva. Mă primea ca pe o soră, dădea câte o petrecere în cinstea mea, îmi făcea mici plăceri culinare ... Ce să spun? Mă răsfăţa şi-şi arăta astfel dragostea faţă de mine. Silvia a fost un Om, era generoasă, cinstită şi avea peste măsură

cultul prieteniei. Ceea ce iubea însă mai presus de orice pe lume era fiul său, profesorul universitar Grigore Burdea, precum şi nepotul Gre-gory, amândoi dându-i toată viaţa motiv de mare mândrie pentru realizările lor deose-bite, dar şi pentru caracterul şi educaţia lor.Prin Silvia i-am cunoscut pe armeni, în general, dar şi câţiva din comunitatea armeană din New York. Am ajuns să cu-nosc istoria lor – istoria mare, dar şi istoriile mici –, am ajuns să-i admir pe aceşti oameni care erau şi armeni şi români deopotrivă şi, astfel, încetul cu încetul am ajuns să fiu întrebată dacă am şi eu origine armeană. Nu, spuneam, dar cu sufletul sunt jumătate armeancă.O dată cu dispariţia Silviei se duce o parte din lumea mea newyorkeză. Dar se duce mai

ales încă un reper de cinste, bunătate, altruism, capacitate de dăruire. A luptat cu viaţa, a avut multe cumpene de-a lun-gul timpului, dar a iubit viaţa şi A ÎNVINS! Dovada? Băiatul şi nepotul, proaspăt absolvent de liceu cu magna cum laude şi viitor student armean-român-american.Durerea lor e fără margini. Mă alătur în această durere, o plâng pe Silvia, dar ştiu că acolo, sus, la Dumnezeu – în care ea cre-dea cu toată fiinţa – Silvia ne priveşte cu aceeaşi dragoste pentru băiat şi nepot, dar şi pen-tru cei care i-au fost devotaţi prieteni.Dumnezeu să o odihnească şi să-i dea putere lui Grig să treacă peste această mare durere! El ştie că „Bombi” îl ocroteşte de acolo, de sus.

Mihaela ALBU

30

O acţiune de strîngere de semnături a fost iniţiată în Tur-cia pentru a opri distrugerea caselor armeneşti din provin-cia Muş. Site-ul turcesc imza-kampanyam.com a publicat o declaraţie în care se spune că în prezent în Turcia au loc abu-zuri vis a vis de popoarele vechi “problemele fiind lăsate să se degradeze după 1915”.“Armenii, grecii şi asirienii au fost supuşi unui masacru sis-tematic. Procesul, început după genocidul armean din 1915, este în prezent continuat printr-un genocide cultural şi economic”, se spune în declaraţie.

Iniţiatorii strîngerii de semnături au transmis mesajul lor Par-tidului Justiţie şi Progres din provincia Muş vorbind despre intenţia de a distruge casele is-torice armeneşti prin preluarea lor de către firma de construcţii TOKI. “Aceasta doreşte să obţină un profit maxim şi dis-trugerea memoriei colective” au mai spus organizatorii.În urma acestui demers se intenţionează obţinerea a peste 10.000 de semnături electronice şi, evident, stoparea acţiunilor de demolare a a caselor istorice armeneşti.

după armenews.com

Strîngere de semnături pentru conservarea caselor armeneşti din regiunea Muş

Este oficial. Internaţionalul armean Henrikh Mkhitaryan a semnat cu finalista UEFA Campion Ligue, Borussia Dort-mund pentru 4 ani. Suma de transfer, de la Şahtior Donetk, este în valoare de 25 mili-oane de euro. Această sumă de transfer egalează recordul pe care clubul german l-a plătit, în 2001, pentru internaţionalul brazilian Marcio Amoroso. Mkhitaryan a sosit la Dortmund unde a efectuat vizita medicală şi va fi prezentat în cadrul unei festivităţi oficiale.

Mkhitaryan a semnat cu Borussia Dortmund

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Vera RITI ( Cluj)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T13 - 14 / 2013

REDACŢIA ARARAT

Federaţia Star Music România în colaborare cu Ministerul Culturii au organizat un con-curs naţional interetnic numit ” Friends forever”. Evenimentul a avut loc în perioada 5-7 iulie în Aula Ministerului Culturii iar juriul a fost condus de doamna Irina Cajal Marin, istoric de artă şi subsecretar de stat al Ministerului Culturii. Uniunea Armenilor din România a par-ticipat cu doi reprezentanţi ai comunităţii şi ai ansamblului de dansuri “Vartavar”. Mcrtici

Concursul Naţional Interetnic ”Friends forever“

Baghdasarian a participat la secţiunea “foto/video” cu fo-tografii făcute în Armenia iar împreună cu sora lui, Ani Bagh-dasarian, au mai participat şi la secţiunea muzica/dans în care au interpretat melodia “Msho axchik” şi au dansat pe a c e a s t ă melodie. Pe data de 7 iulie cei doi au fost premiaţi ocupând locul doi în con-curs.

De aiurea în lume, sau mai aproape de noi, din Româ-nia. Suntem şi nu suntem solidari între noi. De Paşte şi de Crăciun sunt momente care coagulează energia, cîtă mai este, mai ales în comunităţile îmbătrînite, cum sunt şi cele din Româ-nia. Ne bucură faptul că familiile armeneşti care au venit după 1989 şi s-au sta-bilit în România au adus un suflu identitar care, de ce să nu recunoaştem, lipsea. Liderii comunităţii armene din România, Varujan 1 şi Varujan 2, ca şi noul păstor spiritual, PS Episcopul Datev încearcă să redea o nouă di-mensiune şi forţă comunităţii armene din România. Dar nu este de ajuns să facem baluri şi chermeze, să o ţinem doar în Horovaţ-Par-ties şi dansuri din buric cu davul zurna în urechi ca să simţim armeneşte. Diferite programe culturale derulate la Centrul Cultural Armean

au atras atenţia mai ales… românilor. Cum am fost im-plicat direct în cîteva dintre ele, pot vorbi în cunoştinţă de cauză. Sigur că numele şi personalitatea de excepţie a profesorului Aram Fren-kian sunt binecunoscute în mediul academic românesc, dar dezinteresul armenilor pentru evocarea acestuia mă uimeşte. Nu vreau să provoc o dezbatere sindicală de-spre ce interesează mai mult sau mai puţin pe armenii din România. O spun, am mai spus-o şi vizavi de românii în mijlocul cărora trăiesc de atîţia ani, că suntem ce sun-tem nu ce am vrea să fim. Punct. Din acest punct se poate orice. Ideea ar fi ca la Hacigadar, pe 15 august, de Sfânta Maria să spunem o rugăciune pentru cei care au fost strămoşii noştri şi pentru copiii noştri de care depinde viitorul nostru.Armenia şi armenii suntem noi. Simplu.

(continuare din pag.3)

Noi apariţii editoriale despre Armenia şi armeni