7/27/2019 Arhm. Sofronie de La Essex - Rugaciunea, Experienta Vietii V

1/3

Arhimandritul Sofronie de la Essex

Rugaciunea experienta vietii vesnice

Acolo, in Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, trebuie sa locuiascamintea noastra. Trebuie sa flamanzim si sa insetam pentru a intra in aceastaminunata imparatie. Atunci vom birui in noi insine pacatul refuzului iubiriiTatalui, iubire descoperita noua prin Fiul. (cf. In. 8, 24).

Adevarata contemplatie incepe in clipa in care devenim constienti de pacatuldin noi. (...) Faptul de simti pacatul in noi insine e un act spiritual, cuneputinta fara har, fara apropierea de noi a Luminii Dumnezeiesti.

Pacatul nu este incalcarea standardelor etice ale societatilor umane sau alevreunei prescriptii legale. Pacatul ne taie de Dumnezeul Iubirii, Care ni S-aaratat ca Lumina in Care nu este nici un intuneric (1In. 1, 5).

Faptul de a ne privi realitatea noastra jalnica este un dar ceresc, unul dintrecele mai mari cate exista.

Fara aceasta rapire preliminara a credintei, fara aceasta arzatoare iesire spreDumnezeul iubitor care ne insufla continuu, nu vom putea evita caderea subputernica apasare a lumii contemporane care nu cunoaste rugaciunea.

Credinta datatoare-de-viata consta intr-o incredere deplina, lipsita de intrebarisi indoieli in Hristos ca Dumnezeu.

In primejdia noastra actuala, cuvintele frumoase care nu ne angajeaza la nimicnu mai sunt suficiente. Cu toti avem nevoie astazi de o credinta ferma inbiruinta vesnica a lui Hristos ca si noi sa devenim de nebiruit duhovniceste.

In aceste zile este esential sa fim in stare sa ne protejam pe noi insine deinfluenta celor cu care venim in contact. Altfel, riscam sa ne pierdem atatcredinta, cat si rugaciunea. Lumea intreaga poate sa ne socoteasca nedemni deatentie, de incredere sau respect nu va insemna nimic daca Domnul ne

primeste.Rugaciunea poate indeplini toate lucrurile. Chiar daca suntem lipsiti de darurinaturale, oricare dintre noi poate dobandi si dobandeste prin rugaciune darurisuprafiresti.

Fericiti suntem noi, crestinii, caci Domnul a dorit atat de mult sa se uneascacu noi, incat viata Sa a devenit a noastra.

7/27/2019 Arhm. Sofronie de La Essex - Rugaciunea, Experienta Vietii V

2/3

(Multi) ignora insa adevarata esenta a crestinismului. Crestinismul implicasuferinta; dar prin suferinta patrundem in tainele fiintei. Suferinta face cuputinta intelegerea umanitatii si libertatii noastre.

Curajul (duhovnicesc) se naste dintr-o credinta statornica in Hristos-Dumnezeu.

Aruncarea noastra in necunoscut inseamna a avea incredere in Dumnezeu,parasirea nadejdii in mai-marii pamantului si hotararea de a pleca in cautareaunei vieti noi in care locul cel dintai sa-I fie dat lui Hristos.

Numai printr-o masura inca si mai coplesitoare a harului, aratata in iubirea devrajmasi, devine mintea noastra inrudita cu Dumnezeu.

Rugaciunea e ca o mana puternica ce se tine cu tarie de haina lui Dumnezeu, intot timpul si in tot locul: in zarva multimii, in clipele placute de odihna, inragazurile de singuratate.

Este vital sane salasluim in rugaciune spre a contracara influenta distructiva sipersistenta a lumii exterioare.

Avem doua alternative diametral opuse: fie sa-L respingem pe Dumnezeu ceea ce este insasi esenta pacatului fie sa ne facem fii ai lui Dumnezeu.Pentru ca suntem facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu, dorim in chip firescdesavarsirea dumnezeiasca care este in Tatal nostru. Si atunci cand Ii urmam,nu ne supunem dictaturii unei puteri exterioare, ci ascultam pur si simpluimboldul nostru de a ne asemana desavarsirii Lui.

Daca Dumnezeu ar interveni atunci cand omul inclina spre rau, ar insemna sa-llipseasca de posibilitatea auto-determinarii si sa-l distruga in acelasi timp. DarDumnezeu poate si mantuieste cu adevarat oameni si neamuri daca ele umblape calea pe care El le-o arata.

Batalia noastra este dusa in conditii extraordinar de inegale. Suntem legati demaini si de picioare. Nu indraznim sa lovim cu foc si sabie: singura noastraarma e iubirea, chiar si pentru vrajmasi.

Cel mai trecator reflex al inimii sau mintii noastre isi lasa urma asupra sumeitotale a vietii noastre. Sa presupunem ca o singura data in decursul existentei

mele am avut un impuls ticalos, de moment, spre crima. Pana cand nu voialunga aceasta idee din inima mea printr-un act de cainta, ea va ramane inmine ca o pata intunecata, cu neputinta de ascuns. (v. Lc. 12, 2)

7/27/2019 Arhm. Sofronie de La Essex - Rugaciunea, Experienta Vietii V

3/3

SCRISOAREA PRINTELUI SOFRONIE DE LA ESSEX

CTRE O DOAMN DIN CIPRU

Sunt cincizeci i apte de ani de cnd port rasa i, pe ct mi pare, nu amdorit a-mi neglija mntuirea, ci totdeauna cu mare team i lacrimi am rugatpe Dumnezeu s se milostiveasc de mine, s-mi ierte toate pcatele i s num lepede de la aternutul picioarelor Sale.

Am ncercat, cred, dup puterile mele, s nu nedreptesc nici o persoande pe Pmnt; mai mult chiar, s-mi dea Dumnezeu brbia de a sluji ct maimultor oameni cu putin, fr s atept de la ei nici o plat materialnic sauduhovniceasc, ci ateptnd doar de la Dumnezeu darul iertrii pcatelor mele.

i totui, n tot acest rstimp de mai mult de jumtate de veac, nu amcunoscut perioade de pace sau siguran, ci totdeauna am simit n jurul meu

ameninri ori cel puin stri potrivnice. n tot ceea ce ncerc s fac, chiar i ncel mai mic lucru, ntlnesc totdeauna piedici de netrecut. Aproape toateporile lumii acesteia sunt mereu nchise pentru mine. Am mbtrnit i nu am

neles sensul acestor ncercri.Adic: sunt ele semnul urgiei lui Dumnezeu fa de mine, pctosul, sau

altceva se ntmpl? De nenumrate ori am rugat pe Dumnezeu s-midescopere pentru ce merg lucrurile aa, iar Dumnezeu mi rspunde necontenitcu tcere.

De aici vei nelege c nu sunt n msur s v dau explicaii la dramaticancercare prin care trecei. Dar v avem totdeauna n rugciunile noastre, cudurere i dragoste.

Greu este nou s nvinovim pe Dumnezeu i s ne ndreptim pe noinine, dar iari, nu este uor s facem nici invers, ca prietenii lui Iov, caredoreau s se fac aprtorii dreptii lui Dumnezeu, uitnd de nfricoatelechinuri prin care a trecut Iov.

Astfel, tace Dumnezeu, tacem i noi.

Arhimandritul Sofronie, 1984.