Arhivele Naţionale ale României

Arhivele Naţionale ale României, se mai întalnesc adesea şi sub denumirea de Arhivele Statului, s-au înfiinţat la începutul secolului al XIX-lea, odată cu aplicarea programului de reforme care a stat la baza formării statului modern român. Primele sedii ale Arhivelor au fost stabilite în capitalele celor două ţări româneşti, Bucureşti (1831) şi laşi (1832). După primul război mondial şi după formarea statului naţional unitar român, au apărut noi sedii ale Arhivelor la Cluj în anul1920, la Cernăuţi în anul 1924 şi Chişinău în 1925, Arhivele Statului fiind organizate, până în 1950, în direcţii regionale, pe provincii istorice. În aprilie 1969 Arhivele Statului au fost organizate în filiale, cu sedii în fiecare capitală judeţeană şi municipiul Bucureşti. Arhivele Statului din Cluj (din 1996 Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale) s-au înfiinţat la 15 martie 1920 prin hotărârea nr. 3126 a Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Comisiunea pentru organizarea Arhivelor Statului în Transilvania, era formată din Alexandru Lapedatu , preşedinte, Sextil Puşcariu, loan Lupaş, Silviu Dragomir, loan Ursu, Constantin Daicoviciu, Albert Berger şi Iulian Marţian. Instituţia a devenit funcţională odată cu numirea de către Comisiune, la 1 octombrie 1922, a istoricului Ştefan Meteş, membru corespondent al Academiei Române, ca director însărcinat cu organizarea Arhivelor Statului în Ardeal.

Între 1920-1950 instituţia a funcţionat ca Direcţie Regională pentru Transilvania cu aria de competenţă în restrângere treptată, de la 22 judeţe iniţial, la 11 judeţe la sfârşitul perioadei de timp amintite. Instituţia a funcţionat la început în localul unei şcoli apoi, în 1937, în primul său local propriu pe strada Mareşal Foch. Între 1940-1945, Clujul fiind cedat Ungariei, instituţia a funcţionat în refugiu la Sibiu,împreunăcuUniversitatea. La adresa actuală din strada Mihail Kogălniceanu nr. 10, instituţia funcţionează din 1958. În momentul de faţă, alături de clădirea centrală, Arhivele Naţionale din Cluj deţin încă cinci depozite importante în Cluj-Napoca, Dej şi Turda. Arhivele Naţionale din Cluj sunt astăzi, prin mărimea şi valoarea documentelor deţinute, cea mai mare arhivă istorică a Transilvaniei şi a doua din ţară. De la circa 2000 metri-liniari de arhivă existenţi în 1940, instituţia a depăşit 9.000 m.l. în 1980, pentru a ajunge astăzi la 18.000 m.l. şi peste 1600 de fonduri şi colecţii. Pe lângă documente există şi o biblioteca documentară formată din peste 26.000 de volume. Documentele deţinute de Arhivele Naţionale din Cluj au fost create între secolele XIII (cel mai vechi document original datând din 1239) până în zilele noastre.

Documentele au aparţinut:- unor instituţii centrale ale Transilvaniei - institutii locale (primării)- comitate şi scaune (Cluj, Turda, Dăbâca, Someş, Satu Mare, Odorhei, Alba Superioară, Alba Inferioară), - unor oraşe importante (Cluj, Bistriţa. Satu Mare, Gherla, Baia Sprie)- marilor familii nobiliare din principat ( Bánffy, Teleki, Kemény, Macskási)- unor instituţii bisericeşti (Episcopia greco-catolică Cluj-Gherla)- justiţiei (Curtea de Apel Cluj, tribunale, judecătorii)- instituţiilor de învăţământ (Universitatea din Cluj, Liceul piarist, academii,- institute, licee, şcoli generale şi profesionale etc.)-unităţilor economice (bănci, întreprinderi etc), - marile sau micile colecţii de documente, - ale unor instituţii de cultură, ca Biblioteca Centrala din Blaj - ale unor iluştri cărturari precum Timotei Cipariu şi Kemény Joszef.o mare parte cuprinzând documente din epoca medievală până în secolul XX.

Pe temeiul acestui tezaur extraordinar, Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca au devenit un laborator vital pentru toate marile cercetări de istorie naţională românească. Putem afirma fără greş că nu există nici o lucrare istorică de anvergură privind această parte de ţară, care să nu folosească documente din depozitele noastre. Toate marile colecţii din ultimii 50 de ani (Documente privind istoria României, Documenta Romaniae Historiae , Urkundenbuch, Izvoarele răscoalei lui Horea, Mişcarea naţională din România, Izvoarele Revoluţiei de la 1848, Izvoarele anului 1918, Diplomatariul secuiesc ş.a.), fără a mai adăuga sintezele şi studiile de specialitate, utilizează numeroase documente din arhivele noastre. În acelaşi timp, între beneficiarii arhivelor, pot fi enumeraţi şi cei preocupaţi de istoria unor discipline culturale şi ştiinţifice, precum învăţământul, teatrul, medicina, muzica, sau mai recent, de cercetare monografică (instituţii economice, şcoli, aşezări) şi cea genealogică. Un interes crescut s-a înregistrat şi pentru istoria minorităţilor din Transilvania: maghiari, germani, armeni, evrei. Arhivele clujene au fost şi sunt cercetate în permanenţă şi de către istorici de peste hotare, cu deosebire din Ungaria şi Germania, dar şi din Austria, S lovacia, SUA, Franţa, Japonia.

Potrivit reprezentantei DJCAS, documentele medievale reprezinta mandria oricarei arhive de stat, fie prin vechimea lor, fie prin suportul pe care sunt redactate. Cele mai multe au fost scrise pe piele de animal, cu cerneala vegetala facuta de scrib, doar in cantitatea pe care o utiliza in ziua respectiva. Cerneala de foarte buna calitate a rezistat sute de ani, concurand cu documentele din secolele al XVII-lea sau al XVIII-lea, mult mai fragile. Compozitia chimica a cernelii nu se cunoaste exact, este insa cert ca substanta va mai rezista alte sute de ani, in conditiile unei bune conservari.

Pe plan international, exista mai multe metode de copiere a documentelor medievale. S-a inceput cu microfilmul. Desi mijloacele moderne - scanarea, digitalizarea - sunt mai usor de realizat, microfilmul pare sa aiba o viata mai lunga. Se spune ca microfilmul dureaza sute de ani, pe cand mijloacele moderne nu se stie exact cat vor rezista.