UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU” BUCUREȘTI

ARHITECTURA URBANĂ ÎN TRANSILVANIA

ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

Doctorand:

arh. Daniela PUIA

Conducător științific:

prof. dr. arh. Nicolae LASCU

BUCUREȘTI

2019

2

CUPRINS

INTRODUCERE 4

ARGUMENT 4

ARIA DE ÎNSCRIERE ȘI DELIMITĂRILE STUDIULUI 5

DEMERSUL CERCETĂRII 7

STRUCTURA STUDIULUI 8

SURSELE ȘI STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII 9

CAPITOLUL I - CONTEXTUL GENERAL AL TRANSILVANIEI INTERBELICE 13

I.1. SCURTĂ ISTORIE A TRANSILVANIEI PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 13

I.2. ORAȘELE TRANSILVANIEI LA FINELE PERIOADEI DUALISTE ȘI ÎNCEPUTUL

PERIOADEI INTERBELICE 16

I.2.1 Aspecte generale 16

I.2.2. Aspecte urbanistice și edilitare 17

I.2.3. Arhitectura 20

I.2.4. Imaginea orașelor transilvănene la începutul perioadei interbelice. 27

I.3. ORAȘELE TRANSILVANIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ 29

I.3.1 Organizarea guvernării și administrației românești în Transilvania 29

I.3.2. Aspecte legislative (Reformele) 30

I.3.3. Organizarea administrativă 33

I.3.4. Statistica orașelor 36

I.3.5. Planuri de sistematizare și regulamente de construcții 37

I.3.6. Aspecte sociale 41

CONCLUZII 44

CAPITOLUL II - ARHITECTURA URBANĂ INTERBELICĂ ÎN TRANSILVANIA 45

II.1. LOCUINȚE 45

II.1.1. Locuințe individuale 48

II.1.2. Locuințe colective 59

II.1.3. Locuințe sociale 65

II.2. CLĂDIRI DE CULT 75

II.2.1. Biserici ortodoxe 75

II.2.2. Biserici greco-catolice 83

II.2.3. Biserici romano-catolice 86

II.2.4. Biserici unitariene 87

II.2.5. Temple israelite 89

II.3. ÎNVĂȚĂMÂNT 91

II.3.1. Școlile confesionale 93

II.3.1.1. Școli construite de biserica greco-catolică 93

II.3.1.2. Școli construite de biserica ortodoxă 95

II.3.1.3. Școli construite de biserica reformată 96

II.3.1.4. Școli construite de biserica evanghelică 97

II.3.1.5. Școli construite de biserica calvină 98

II.3.2. Școlile de stat 98

3

II.3.3. Universități și Academii 102

II.3.4. Cămine de ucenici 107

II.4. SĂNĂTATEA PUBLICĂ ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ 109

II.5. CASELE ASIGURĂRILOR SOCIALE 114

II.6. ADMINISTRAȚIA LOCALĂ 116

II.7. CAMERELE DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE 118

II.8. BANCA NAȚIONALĂ 120

II.9. SEDII ADMINISTRATIVE ALE SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ȘI INDUSTRIALE 122

II.10. TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII 125

II.10.1. Aviația 126

II.10.2. Telefonia 127

II.10.3. Radiodifuziunea 129

II.11. CULTURĂ ȘI LOISIR 131

CONCLUZII 138

CAPITOLUL III – ARHITECȚII 140

III.1. ORGANIZAȚIILE PROFESIONALE ȘI STATUTUL ARHITECȚILOR ÎN PERIOADA

INTERBELICĂ 140

III.1.1. Organizațiile profesionale 140

III.1.2. Corpul Arhitecților din servicii publice 141

III.1.3. Serviciile publice de arhitectură 143

III.1.4. Corpul Arhitecților 148

III.2. ARHITECȚII ȘI PROIECTELE REALIZATE ÎN ORAȘELE TRANSILVANIEI

INTERBELICE 155

III.2.1. Arhitecți din Transilvania 156

III.2.2. Arhitecți din afara Transilvaniei 159

CONCLUZII 162

CONCLUZII 163

MODERNIZARE, STAT NAȚIONAL ȘI PARTICULARITĂȚI REGIONALE

ÎN ARHITECTURA TRANSILVANIEI INTERBELICE

INDEX IMAGINI 175

BIBLIOGRAFIE 184

ANEXE 198

4

INTRODUCERE

ARGUMENT

Practica arhitecturii și urbanismului în prima jumătate a secolului al XX-lea se remarcă la nivel

european prin dinamism și inovație, o perioadă de provocări, căutări și experimente atât

funcționale și tehnologice cât și stilistice, care va remodela și completa conceptele secolului

anterior și va structura bazele teoriei și practicii secolului ce va urma.

În contextul perioadei, acest studiu își propune să cerceteze critic arhitectura urbană în

Transilvania anilor interbelici (1919-1940), ani caracterizați de schimbări majore în structura

social-administrativă și economică a regiunii, dar care s-au bucurat de o activitate intensă în

toate domeniile și implicit în cele ale arhitecturii și urbanismului. Obiectul cercetării îl

constituie practica arhitecturii în orașele Transilvaniei care cunosc în această perioadă o

extindere și o dezvoltare fără precedent.

Transilvania se definește ca un sistem social și cultural complex și coerent, peisajul cultural

transilvănean în forma sa actuală fiind rezultatul dezvoltării specifice a fiecărei comunități și a

fiecărei culturi în climatul unei conviețuiri strânse într-un context social, politic și economic

specific și însumând valori materiale și spirituale proprii fiecărei unități sociale și respectiv

identități sociale în parte. Schimbările politice, economice și culturale din ultimele două secole

au determinat schimbări sociale majore în Transilvania, suprapunându-se într-un timp relativ

scurt modificări ale structurii comunităților locale, suprimări, înlocuiri sau completări ale

valorilor culturale, sociale și politice, apariția și dezvoltarea a noi tipuri de activități și relații

economice. În același fel, localitățile urbane din Transilvania s-au dezvoltat într-un context

specific, strâns legat de comunitățile locale dar în același timp regional și, într-un final,

european. Ele păstrează în structura lor dovada materială a sistemului social și cultural complex

și a schimbărilor majore menționate anterior. Perioada interbelică este o parte în desfășurarea

istoriei Transilvaniei și dezvoltarea orașelor sale care se distinge prin caracteristici specifice,

înlocuind sistemul politic, administrativ și instituțional anterior, modificând ordinea socială

existentă și continuând procesul de modernizare în toate domeniile. Practica arhitecturii în

această perioadă reflectă toate aceste caracteristici specifice regiunii și oferă o imagine

complexă și integrată a istoriei locale.

În acest sens și în contextul regiunii studiate, identificarea și analiza arhitecturii interbelice

din orașele Transilvaniei sunt necesare pentru evaluarea practică corectă a patrimoniului

cultural existent astăzi și pentru formularea eficientă a procesului de conservare și

utilizarea optimă a componentei de patrimoniu. În aceasta constă oportunitatea studiului de

față și totodată scopul acestuia.

5

ARIA DE ÎNSCRIERE ȘI DELIMITĂRILE STUDIULUI

Aria studiului este delimitată la nivelul regiunii Transilvaniei (regiunea istorică) în sensul

restrâns al teritoriului aferent Principatului Transilvaniei, așa cum a făcut el parte din Imperiul

Habsburgic.1 Acesta cuprindea practic zona intracarpatică, protejată pe toate laturile de munți

iar în nord-vest de zona înaltă a dealurilor Sălajului. Delimitată distinct de Banat, Crișana și

Maramureș, regiunea Transilvaniei va intra alături de acestea în componența României Mari

după Unirea din 1918 și își va păstra statutul istoric de provincie sau regiune istorică.

Studiul analizează detaliat practica arhitecturii în perioada anilor interbelici 1919-1940, strict

delimitați de cele două mari conflagrații mondiale. Este abordată la nivel general și perioada

celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, pentru

înțelegerea contextului existent la finele Primului Război Mondial și începutul perioadei

interbelice. De asemenea, sunt menționate și proiecte realizate între anii 1940-1948 în contextul

în care ele au fost inițiate înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial sau fac parte din politici

și programe interbelice încă în desfășurare până la schimbarea regimului politic în 1948.

Cercetarea acoperă toate localitățile Transilvaniei care au avut statutul de oraș sau municipiu

în perioada dintre cele două războaie mondiale. Începând din 1 ianuarie 1919 când intra în

vigoare Decretul privind instituirea conducerii serviciilor publice în Transilvania,2 ulterior prin

noua Lege pentru Unificare Administrativă din 14 iunie 19253 care intra în vigoare la 1 ianuarie,

modificată în 1929 și 1938 de alte două legi de organizare administrativă, 35 de orașe din

Transilvania au avut statutul de oraș sau municipiu. Dintre acestea, 4 au fost retrogradate la

statutul de comună în aceeași perioadă. Cercetarea se desfășoară astfel în cele 31 de orașe care

au avut acest statut în toată perioada interbelică și care sunt prezentate în continuare (ele

corespund cu orașele menționate în Recensământul General al Populației din 29 decembrie

1930, pentru regiunea istorică a Transilvaniei).4

- 5 municipii (în același timp și reședințe de județ): Alba Iulia, Brașov, Cluj, Sibiu și

Târgu Mureș

- 10 orașe reședințe de județ: Bistrița, Blaj, Dej, Deva, Făgăraș, Miercurea-Ciuc, Odorhei,

Sfântu Gheorghe, Sighișoara și Turda

- 16 orașe: Aiud, Abrud, Gheorgheni, Gherla, Hațeg, Huedin, Hunedoara, Dumbrăveni

(Ibașfalău), Mediaș, Năsăud, Orăștie, Petroșani, Reghin, Sebeș, Târgu Secuiesc și

Târnăveni (Diciosânmartin)

Pe tot parcursul acestei lucrări, pentru localizarea clădirilor, în toate zonele și adresele

menționate și în toate planurile de situație realizate, sunt folosite organizarea administrativă

actuală (județe, municipii și orașe), hărțile actuale (România, Transilvania și orașele studiate),

precum și adresele poștale actuale.

1 Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, Eikon, Cluj-Napoca, 2013, pp. 5-8. 2 ***, Decretul privind instituirea conducerii serviciilor publice în Transilvania, nr. 3632 din 11 decembrie 1918; ***,

Enciclopedia României, vol. I, 1938, p. 201, 3 „Legea pentru unificare administrativă din 14 iunie 1925”, Monitorul Oficial, nr. 128, 1925. 4 Populația actuală a României. Cifrele preliminare ale recensământului general de la 29 decembrie 1930, Direcția

Recensământului General al Populației din Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, București, 1931.

6

1. Orașele studiate

2. Transilvania în 1938 cu limitele Provinciilor istorice („România, Hartă fizică, administrativă și politică,

1938”, Enciclopedia României 1938 , vol. I, p. 51, versiune digitală mai 2014, www.cimec.ro)

7

DEMERSUL CERCETĂRII

Studiul urmărește, prin documentare și analiză critică, formularea răspunsurilor la următoarele

întrebări:

1. Care este contextul general al perioadei interbelice în Transilvania? Care sunt principalele

aspecte care au determinat / influențat / condiționat practica arhitecturii în Transilvania în

perioada interbelică ?

2. Care a fost practica arhitecturii în Transilvania în perioada interbelică ? Cine, ce și cum a

construit ? sau Care sunt, în ce constau și ce a determinat practicile constructive în Transilvania

în perioada interbelică?

Pentru a putea răspunde acestor întrebări, cercetarea s-a concentrat într-o primă etapă pe

documentarea contextului general al perioadei interbelice și identificarea construcțiilor realizate

în orașele Transilvaniei interbelice. Contextul general interbelic a fost cercetat în aspectele sale

politice, administrative, legislative și sociale, detaliind informațiile statistice și urbanistice

referitoare la orașele regiunii. Identificarea construcțiilor realizate s-a concentrat pe

documentarea cât mai detaliată a informațiilor referitoare la cine și când le-a realizat, la

funcțiunea generală și programul specific și, nu în ultimul rând, la conceptul arhitectural și

limbajul stilistic. În același timp, pentru fiecare program arhitectural, a fost documentat și cadrul

legislativ și instituțional aferent la nivel regional și național.

O etapă importantă a cercetării a fost constituită de localizarea în teren a informațiilor obținute.

Cercetarea în teren s-a dovedit în această etapă foarte importantă pentru identificarea și

localizarea în orașe a construcțiilor perioadei și a proiectelor urbanistice majore, completând

decisiv informațiile obținute din bibliografia studiată. În același timp, cercetarea în teren a

facilitat înțelegerea abordării funcționale și stilistice dar și integrarea și evoluția zonei studiate.

O altă etapă importantă a cercetării a fost documentarea informațiilor referitoare la arhitecții

perioadei interbelice. Pe de o parte, cercetarea a identificat un număr important de arhitecți care

au realizat proiectele construcțiilor noi din orașele Transilvaniei interbelice. Pe de altă parte,

cercetarea documentelor organizațiilor profesionale (Societatea și Corpul Arhitecților) și a

periodicelor de specialitate a relevat un alt număr de arhitecți atestați și locul și domeniul lor de

activitate. Aceste informații au fost utile în primul rând pentru a determina proveniența

proiectelor și cadrul instituțional aferent, în special în cazul clădirilor destinate serviciilor

publice dar și a tipurilor de comenzi și relații între comanditarii și arhitecții perioadei.

Folosind toate sursele disponibile, cercetarea a urmărit obținerea de informații despre

următoarele aspecte ale fondului construit:

Contextul urban existent. Poziția în localitate și caracteristicile sitului. Arhitectul,

comanditarul, când este cazul beneficiarul/beneficiarii și relația dintre toți aceștia. Funcțiunea

clădirii, funcțiunea inițială și funcțiunile atribuite în timp. Programul arhitectural specific.

Conceptul arhitectural și limbajul stilistic. Realizarea proiectului, etapele de construcție.

8

Cadrul legislativ și instituțional la nivel regional și/sau național. Receptarea publică în timp a

obiectului de arhitectură.

Conștientizând faptul că aspectele menționate ale fondului construit vor putea fi identificate

parțial iar cantitatea și calitatea informațiilor vor diferi pentru obiectele de arhitectură

identificate, cercetarea nu și-a impus să fie exhaustivă, dar a urmărit sondarea a cât mai multe

aspecte diferite ale practicii constructive din perioada și aria de interes.

STRUCTURA STUDIULUI

Capitolul I

Prezintă contextul general al Transilvaniei interbelice, relevând principalele aspecte care au

determinat și condiționat practica arhitecturii.

Prima parte a capitolului este constituită de o scurtă istorie a regiunii care prezintă aspecte legate

de apartenența politico-statală, organizarea administrativ-teritorială, organizarea socială, etnică

și confesională a acesteia, începând din secolul al X-lea și până la Primul Război Mondial.

Scopul acestei introduceri este de a evidenția specificul și complexitatea peisajului social și

cultural local, modelat în timpul multor secole.

În a doua parte sunt prezentate aspectele care conturează imaginea orașelor din Transilvania în

momentul izbucnirii Primului Război Mondial. Modernizarea treptată a localităților urbane

începând din secolul al XIX-lea, a constat atât într-o dezvoltare a economiei și industriei locale

cât și o reorganizare a sistemului administrativ și instituțional. În acest context sunt detaliate

aspectele urbanistice, edilitare și practica arhitecturii din deceniile anterioare războiului care au

dezvoltat structura și imaginea vechilor orașe transilvănene.

A treia parte a acestui capitol cuprinde aspectele generale ale perioadei interbelice care au

influențat decisiv practica arhitecturii în regiunea studiată. Deznodământul Primului Război

Mondial și schimbarea apartenenței statale a Transilvaniei au determinat schimbări majore la

nivel administrativ și instituțional dar și social și cultural. Aspectele administrative și legislative

interbelice, direct legate de practica arhitecturii și urbanismului, sunt detaliate în contextul

impactului pe care l-au avut la nivel regional. În același timp, sunt prezentate și statisticile și

aspectele relevante referitoare la populație, în special cele sociale (etnice și confesionale) care

conferă caracterul specific orașelor regiunii.

Capitolul II

Este dedicat arhitecturii, construcțiilor realizate în orașele Transilvaniei în perioada interbelică

și în primii ani ce au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial.

Capitolul prezintă clădirile identificate și localizate în urma documentării. Primul criteriu al

prezentării îl constituie profilul funcțional al clădirilor. Astfel, ele sunt prezentate în categoriile

programelor generale de arhitectură: locuințele, clădirile de cult, clădirile de învățământ,

clădirile destinate serviciilor sanitare și asistenței sociale, clădirile asigurărilor sociale,

administrației locale, camerelor de comerț și industrie, băncii naționale, sediile administrative

9

ale societăților comerciale și industriale, clădirile destinate serviciilor de transport și

comunicații, respectiv aviației, telefoniei și radiodifuziunii și clădirile cu destinații culturale și

de loisir.

În cadrul fiecărui program general, în funcție de particularitățile specifice fiecăruia, este

prezentat cadrul legislativ și instituțional aferent și sunt identificate și detaliate tipologiile

arhitecturale specifice. Principalul scop al acestui capitol este de a prezenta ce s-a construit și

de a detalia de ce, de către cine, unde și cum s-a construit în orașele din Transilvania în perioada

interbelică.

Capitolul III

Prezintă arhitecții care au realizat proiecte în Transilvania în perioada interbelică.

Prima parte a capitolului detaliază statutul arhitecților în această perioadă, prezentând legislația

în vigoare, organizațiile profesionale și serviciile publice de arhitectură existente la nivelul

instituțiilor interbelice. În contextul în care toate aceste aspecte erau organizate la nivel național,

scopul capitolului este acela de a extrage și releva toate informațiile referitoare la arhitecții din

Transilvania, în măsura în care au făcut parte din aceste structuri.

A doua parte a capitolului prezintă arhitecții ale căror proiecte au fost identificate și localizate

în orașele din Transilvaniei interbelice. În primul rând, sunt prezentați arhitecții din orașele

regiunii, iar apoi arhitecții din alte orașe ale țării, în principal București și din alte țări europene.

De asemenea, sunt prezentați și arhitecții care lucrau în serviciile publice de arhitectură ale

instituțiilor publice naționale și care realizează sau colaborează la realizarea de proiecte în zona

și perioada studiată.

În final, concluziile lucrării evaluează informațiile obținute și prezentate pentru a contura o

imagine generală a arhitecturii interbelice transilvănene în context regional, național și, nu în

ultimul rând, modern.

SURSELE ȘI STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII

Pentru documentare au fost utilizate metode de investigare specifice incluzând studiul literaturii

de specialitate (arhitectură și urbanism) și conexe (istorie, geografie, sociologie etc.), cercetare

de arhivă și cercetare în teren. În continuare sunt prezentate separat sursele primare și cele

secundare, menționând pe scurt doar titlurile cele mai importante în contextul studiului de față,

referințele complete fiind incluse în lista bibliografică finală.

Sursele primare, constituite din publicații, documente și materiale din perioada anterioară

anului 1940 (1948) includ:

1. Publicații în domeniul arhitecturii, urbanismului dar și istorice.

Cele mai importante surse pentru înțelegerea contextului general istoric al perioadei și a

modului de organizare a statului și instituțiilor publice au fost constituite de enciclopediile

10

publicate în perioada 1920-1948 - Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928 (în

3 volume publicate în 1929) și Enciclopedia României (în 4 volume publicate între 1938-1943).

În domeniul arhitecturii și urbanismului, cele mai detaliate informații au fost oferite de

publicațiile periodice - Arhitectura (1920-1944), Urbanismul. Monitor al Uniunei Orașelor din

România (1923-1941) și Căminul (1928-1929) - cărora li se adaugă publicațiile din Biblioteca

Urbanistică - Locuința în România (1933) - sau publicațiile individuale precum cele realizate

de Cincinat Sfințescu - Edilitatea orașelor și satelor din România Mare (1921) sau Orașele

Transilvaniei și Bucovinei (din punct de vedere edilitar) (1922), Arz Alber - Planul de

sistematizare și de extensiune al municipiului Sibiu (1928), Grigore Ionescu - Rumanische

Bautatigkeit in Siebenburgen von 1919-1940 (1943).

Numeroase și diverse informații despre construcțiile noi realizate în perioada interbelică au fost

extrase din monografiile orașelor - Clujul 1919-1939 (Octavian Buzea, 1939), Sibiu (Al. Dima,

1940) – sau ale instituțiilor locale - Grădina Botanică din Cluj (Al. Borza, 1939), Anuarul

Orfelinatului Greco-Catolic Român din Blaj 1916-1936 (Iacob Popa, 1936). În același scop au

fost studiate și publicațiile periodice locale apărute în perioada interbelică precum Gazeta

Transilvaniei, Transilvania, Unirea, Curierul Creștin etc.

2. Acte normative și statistici

Actele normative au oferit detalii complexe referitoare la organizarea statală și la modul de

funcționare a instituțiilor publice. În același timp, ele oferă detalii privind organizarea profesiei

de arhitect. Toate actele normative au fost extrase din Monitorul Oficial (1921-1938). Acestora

li se adaugă informațiile oferite de recensămintele și statisticile generale ale perioadei - Anuarul

Statistic al României, Recensământul general al populației din 1930 – care completează

imaginea generală a orașelor și a societății interbelice, în special în aspectele sale sociale.

3. Documente aflate în arhive

Sursele arhivistice pun la dispoziție informații detaliate referitoare la noi construcții și parcelări

realizate în perioada interbelică dar și la proiectele de sistematizare a orașelor. Cercetarea de

față a folosit documente extrase din Arhivele Naționale Centrale – Fondurile Ministerului de

Interne și Ministerului Lucrărilor Publice – și din Serviciile Județene ale Arhivelor Naționale

din Cluj, Brașov, Bistrița și Hunedoara. În același timp, au fost studiate fondurile Arhivei

Uniunii Arhitecților din România pentru informații privind arhitecți precum George Cristinel,

Moll Elemér și Alfred Cernea.

4. Materiale iconografice

Imaginile (fotografii și cărți poștale ilustrate) aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a

României, Bibliotecii Naționale sau Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj au constituit

sursele iconografice cele mai importante oferind detalii despre arhitectura inițială a clădirilor

studiate și contextul urban existent în perioada interbelică.

Sursele secundare, constituite din publicații (cărți, articole în volume colective sau publicații

periodice și studii) apărute ulterior perioadei studiate și în special de dată recentă, includ:

5. Cărți și publicații periodice în domeniul arhitecturii, monografii și dicționare ale arhitecților

11

Dintre volumele recente care abordează tema arhitecturii moderne românești, incluzând și

proiecte realizate în Transilvania, se remarcă Art Deco sau modernismul bine temperat

(Mihaela Criticos, 2009) și Spațiul modernității românești 1906-1947 (Carmen Popescu, 2011),

dar au fost studiate și lucrări generale de istoria arhitecturii publicate anterior precum

Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor (Grigore Ionescu, 1981).

Cea mai bogată și detaliată monografie în contextul studiului de față a fost The Workshop of

Károly Kós. Essays and Archives (Anthony Gall, 2002) care completează publicațiile anterioare

dedicate arhitectului cu numeroase surse arhivistice și materiale documentare inedite. Au fost

studiate și monografiile arhitecților care au proiectat și executat lucrări în Transilvania, cum ar

fi Duiliu Marcu (1960), Horia Creangă (1980, 1992, 2012), George Matei Cantacuzino (2010,

2016), Haralamb Georgescu (2008), Cincinat Sfințescu (2015), Victor Ștefănescu (2018).

Dintre dicționarele recente dedicate arhitecților pot fi menționate Dicționarul Universal al

Arhitecților (Paul Constantin, 1986), Dicționarul arhitecților din Transilvania în perioada

Dualismului Austro-Ungar (1867-1918) (Attila Varga, 2016) cărora li se adaugă dicționarele

de personalități austriece (2011) și maghiare (2017), ambele având ediții online actualizate.

6. Monografii ale orașelor

Pentru majoritatea orașelor din Transilvania au fost realizate monografii recente, unele bogate

în informații detaliate bazate pe surse arhivistice precum cele pentru Deva (2015) sau județul

Hunedoara (2012), altele bogate în imagini precum cele pentru Alba-Iulia (2009, 2018) sau Blaj

(2005). Toate oferă o imagine cuprinzătoare a orașelor studiate, oferind un context nuanțat.

Monografiile dedicate integral arhitecturii sunt cele realizate pentru Târgu Mureș și Brașov -

Târgu-Mureș, istorie urbană în 4 volume (Ioan Eugen Man, 2010) și Brașov – Un secol de

arhitectura, 1885-1984 (Gruia Hilohi, 2010). Acestea, alături de cea menționată anterior pentru

Deva și de cercetarea realizată de Vlad Rusu pentru Cluj, au constituit unele dintre cele mai

importante surse pentru informațiile prezentate în această lucrare.

7. Studii istorice, de licență și doctorale recente

Cele mai recente studii doctorale în domeniul arhitecturii și urbanismului transilvănean

interbelic au fost Evoluția urbanistică a Clujului interbelic (Vlad Sebastian Rusu, București,

2013), Orașele Transilvaniei în perioada interbelică. Implicații urbanistice ale legislației de

împroprietărire (Diana Mihnea, București, 2015), Brașov - un studiu de urbanism și arhitectură

(Radu Sansebeș, Bucrești, 2013) și Georges Cristinel. Un arhitect care face tranziția

(Timișoara, 2019).

În domeniul istoriei artei au fost realizate cercetări recente, în special în domeniul arhitecturii

bisericilor - Arhitectura religioasă a românilor din Transilvania în perioada interbelică

(Raluca Jula, Cluj, 2010) și Programul arhitectural al Bisericii Române Unite cu Roma.

Episcopia de Gherla și Cluj-Gherla (1853-1947) (Ina Roșu Vădean, Cluj, 2018)

Studiilor doctorale sau de licență li se adaugă (în măsura în care pot fi accesate) și studii istorice

recente realizate pentru Planurile Urbanistice Generale ale orașelor din Transilvania – Sibiu

(2009) sau Reghin (2016) și studiile istorice realizate pentru imobile individuale – Palatul

Cultural din Blaj (2011).

12

După cum se remarcă în sursele principale menționate (și în lista bibliografică detaliată

prezentată la finalul lucrării), bibliografia dedicată arhitecturii interbelice în Transilvania este

diversă iar publicațiile și studiile recente demonstrează interesul crescând pe această temă. Se

evidențiază însă câteva observații. În primul rând, volumele recente care abordează tema

arhitecturii moderne românești prezintă un număr foarte mic de proiecte realizate în

Transilvania în raport cu cele din București, și aproape toate proiectele prezentate aparțin

arhitecților din capitală. În aceleași coordonate se încadrează și monografiile publicate care

sunt, de asemenea, dedicate aproape în totalitate arhitecților bucureșteni. La rândul lor,

cercetările aprofundate recente care abordează direct tema arhitecturii din Transilvania sunt

limitate la un oraș, un program arhitectural, un curent stilistic sau un arhitect. Nu în ultimul

rând însă, există o serie de surse disponibile în ultimii ani care au îmbogățit considerabil studiul

istoric al arhitecturii și urbanismului. Dintre acestea se remarcă, în primul rând, fondurile

disponibile spre cercetare la Arhivele Naționale Istorice Centrale și la filialele județene ale

acestora.

În acest context, cercetarea de față și-a propus documentarea arhitecturii urbane în toate

aspectele sale, din întreaga regiune a Transilvaniei pe parcursul perioadei interbelice. Demersul

cercetării a avut ca scop identificarea cât mai multor informații și aspecte referitoare la cine, ce

și cum a construit, prin identificarea și sondarea a cât mai multe surse documentare diverse.

Lucrarea își propune prezentarea informațiilor obținute și a rezultatelor cercetării în toate

aspectele menționate și conturarea unei imagini cuprinzătoare a arhitecturii orașelor interbelice

transilvănene.

163

CONCLUZII

Modernizare, Stat național și particularități regionale

în arhitectura Transilvaniei interbelice

Cercetarea și-a propus documentarea și analiza critică a arhitecturii urbane interbelice în

Transilvania. Investigarea construcțiilor realizate în cele 31 de orașe ale regiunii a fost făcută

în contextul general al perioadei interbelice, interogând în primul rând cine, ce și cum a

construit. Un prim rezultat al cercetării constă în identificarea și documentarea a 170 de

construcții și peste 60 dintre arhitecții care au realizat proiectele acestora (toate prezentate în

anexele II și III). Studierea în paralel a contextului general interbelic, în aspectele sale politice,

administrative, legislative, sociale și culturale și detalierea informațiilor statistice și urbanistice

referitoare la orașele regiunii au permis înțelegerea aprofundată a practicii arhitecturii în orașele

Transilvaniei interbelice. Lucrarea de față prezintă informațiile obținute despre contextul

general interbelic (capitolul I), clădirile construite (Capitolul II) și arhitecții proiectanți

(Capitolul III), urmărind nu inventarierea lor exhaustivă, ci relevarea cât mai multor aspecte

diferite ale practicii constructive din perioada și aria de interes și înțelegerea lor în contextul

larg al arhitecturii românești interbelice, cu aspectele ei naționale, regionale și particulare. În

continuare sunt evaluate informațiile obținute, în scopul conturării unei imagini generale a

arhitecturii interbelice transilvănene.

O imagine a regiunii Transilvaniei în preajma Primului Război Mondial relevă un peisaj

cultural complex și specific, conturat și dezvoltat pe parcursul mai multor secole și

împărtășit în parte cu alte regiuni din centrul și estul Europei. Acest peisaj cultural

specific a fost determinat și caracterizat de existența și permanenta conviețuire a

comunităților locale, foarte variate din punct de vedere etnic, confesional și chiar

profesional, cu o lungă istorie pe teritoriul Transilvaniei.477 Cele mai importante comunități

etnice erau cele ale românilor, maghiarilor și germanilor, lor adăugându-li-se, în special în

mediul urban, cele ale evreilor și armenilor, dar și ale rușilor, rutenilor, ucrainenilor sau

bulgarilor. În același timp, confesiunile împărtășite de comunitățile locale includeau culte

precum cel ortodox, greco-catolic, catolic (de rit latin, greco-rutean și armean), reformat

(calvin), evanghelic-luteran, unitarian, armeano-gregorian, mozaic (cu diferite rituri) și

mahomedan. Într-un final, acest peisaj cultural local este rezultatul dezvoltării comunităților

locale extrem de variate într-o permanentă conviețuire interetnică și interconfesională.

Deznodământul primului Război Mondial impune o reconfigurare statală și o retrasare a

granițelor în Europa Centrală și de Est care a implicat importante schimbări nu doar la nivelul

regimului politic ci mai ales la nivel social prin schimbarea raporturilor dintre comunitățile

locale. Pentru Transilvania, izbucnirea, desfășurarea și finalul Războiului, Hotărârea Marii

Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, recunoașterea internațională în cadrul

Conferinței de Pace de la Paris din 1919 și, ulterior, stabilirea noilor frontiere și structuri statale

au avut o însemnătate deosebită în conștiința comunităților locale prin schimbările profunde

generate: unirea cu România, apartenența la România Mare și pentru prima dată, stat național

477 Sorin Mitu, Identități moderne în Transilvania.

164

românesc, administrație românească, limbă oficială română și confesiune națională ortodoxă și

greco-catolică.

Unirea cu România a însemnat un lung și complex proces politic, juridic, economic, social și

cultural de integrare a regiunii Transilvaniei (alături de Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina

și Basarabia) în noul Stat. La nivel național, în contextul unui proces continuu de modernizare,

organizarea politică, structura socială, sistemul administrativ- teritorial, sistemul juridic, fiscal,

educațional și sanitar au fost practic reconstruite pentru a integra noile teritorii ale căror structuri

existente erau organizate după principii diferite în funcție de apartenențele statale anterioare (în

cazul Transilvaniei, la Imperiului Habsburgic / Austro-Ungar).478 Legislația cu cel mai mare

impact la nivel regional a inclus Reforma agrară din 1921, Constituția din 28 martie 1923 și

Legea pentru unificarea administrativă din 1925, care au impus principalele schimbări

menționate anterior.

Privită din această perspectivă generală istorică, perioada interbelică a fost un moment în istoria

regiunii care nu a anulat sau modificat baza complexei structuri și conviețuiri interetnice și

interconfesionale a comunităților locale dar a adus schimbări profunde de ordin politic,

administrativ-teritorial, juridic și economic și a modificat radical raporturile dintre aceste

comunități. Toate aceste aspecte se reflectă implicit în imaginea și evoluția orașelor și

arhitectura perioadei interbelice în orașele Transilvaniei.

O imagine a orașelor Transilvaniei în preajma Primului Război Mondial relevă

transformarea treptată a vechilor orașe medievale în contextul sistemului administrativ

și instituțional capitalist modern, al dezvoltării economiei și industriei locale și al noilor

tehnologii. Începând din secolul al XIX-lea, limita definită timp de secole de zidurile de apărare

dispare și orașele încep să se extindă cu noi zone de locuit, noi centre urbane și numeroase zone

industriale. Au fost trasate și realizate bulevarde moderne și parcuri publice și au fost construite

sistematic clădiri destinate instituțiilor moderne: primării, prefecturi, tribunale, teatre și palate

culturale care au format centre urbane noi, de cele mai multe ori în afara vechilor ziduri.479

Siluetele orașelor medievale, dominate de turlele bisericilor și catedralelor, s-au remodelat,

completându-se cu volumele monumentale ale acestor instituții moderne.

În perioada interbelică, toate orașele din Transilvania au cunoscut o creștere și o

dezvoltare complexă – o modernizare a sistemului administrativ și instituțional, o

dezvoltare economică, financiar-bancară, industrială și, nu în ultimul rând, educațională

și culturală.

Orașele își măresc în acești ani în primul rând numărul locuitorilor și suprafața, numărul

construcțiilor noi fiind, implicit, considerabil. Dacă o creștere a populației urbane a fost un

aspect general interbelic în Europa, în Transilvania aceasta a fost influențată și de schimbarea

statutului politico-administrativ al regiunii începând din 1919 și introducerea noii administrații

și legislații românești, ceea ce a condus într-un timp scurt la creșterea considerabilă a numărului

locuitorilor din orașe, în special prin atragerea populației românești din regiune sau din Vechiul

Regat. Odată cu creșterea populației urbane, se diversifică și structura socială a acesteia, un

478 Ion Agrigoroaiei, România interbelică. Unificare și evoluție economică. 479 Mihaela Agachi, Clujul modern. Aspecte urbanistice; Gheorghe Vais, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în

perioada dualistă (1867-1918).

165

exemplu fiind funcționarii publici, al căror număr crește mult în mediul urban transilvănean. În

acest context și pe baza unei legislații dedicate la nivel național și local, se dezvoltă un număr

considerabil de zone rezidențiale noi.

Modernizarea structurilor administrative și instituționale naționale și locale a dezvoltat și

îmbogățit numărul și calitatea serviciilor publice, crescând numărul, tipul și importanța

clădirilor publice din mediul urban. Sisteme precum cel administrativ, juridic, de învățământ

sau sanitar, înființate și organizate anterior, sunt unificate și reorganizate la nivel național, fiind

completate cu servicii specializate cum au fost de exemplu Casele asigurărilor sociale sau

Căminele de ucenici. Dezvoltarea noilor tehnologii s-a evidențiat în domeniul transporturilor și

comunicațiilor unde rețelelor de drumuri, căi ferate și poștă li se adaugă aviația civilă, telefonia

și radiodifuziunea. Viața orașelor includea toate activitățile culturale și de loisir specifice

perioadei, practicate de un număr permanent crescând de locuitori din toate categoriile sociale

și domeniile profesionale. Teatrelor, muzeelor, cazinourilor și numeroaselor societăți culturale

și edituri locale li se adaugă în perioada interbelică săli de spectacole multifuncționale spații

expoziționale și ștranduri. În acest sens, se evidențiază activitățile sportive, promovate în

sistemul de învățământ, în cel sanitar și ca activități de loisir, care primesc în mediul urban

numeroase și importante dotări specifice.

Privită astfel la nivel urban, perioada interbelică a fost momentul unei dezvoltări fără precedent

a orașelor Transilvaniei, atât printr-o creștere a populației și extindere a teritoriului cât și prin

modernizarea instituțiilor și serviciilor publice și a vieții urbane în ansamblu. Extinderea și

dezvoltarea orașelor în perioada interbelică s-au făcut continuând transformările moderne

inițiate în secolul anterior - respectiv noile centre urbane, zonele rezidențiale și zonele

industriale dezvoltate începând de la mijlocul secolului al XIX-lea – și au adăugat un

considerabil fond construit nou care se alătură fondului construit medieval și modern deja

existent.

O privire generală asupra noilor construcții realizate în orașele Transilvaniei în perioada

interbelică oferă o imagine complexă în care se remarcă programe de arhitectură,

concepte și limbaje stilistice multiple și diverse, comanditari și arhitecți din medii diferite

și, de multe ori, noi în spațiul transilvănean și aspecte particulare în ce privește prezența

și importanța clădirilor în spațiul urban și viața comunităților locale.

În ansamblu, construcțiile noi realizate aparțin din punct de vedere funcțional categoriilor

generale ale clădirilor de locuit și clădirilor publice, diferențiindu-se principalele programe de

arhitectură - locuințele, clădirile de cult, clădirile de învățământ, clădirile destinate serviciilor

sanitare și asistenței sociale, clădirile asigurărilor sociale, administrației locale, camerelor de

comerț și industrie, băncii naționale, sediile administrative ale societăților comerciale și

industriale, clădirile destinate serviciilor de transport și comunicații, respectiv aviației,

telefoniei și radiodifuziunii și clădirile cu destinații culturale și de loisir – și, în cadrul fiecărui

program, tipologii arhitecturale specifice (prezentate astfel în capitolul II al lucrării).

Din punct de vedere pur cantitativ, cea mai mare pondere în cadrul construcțiilor noi aparține

locuințelor, fapt determinat, după cum am menționat anterior, în primul rând de creșterea și

166

diversificarea populației urbane. Asigurarea locuințelor a fost una dintre problemele majore ale

perioadei, beneficiind de o legislație suport la nivel regional și național și de o integrare

permanentă în cadrul politicilor urbane locale. Se remarcă în acest sens legile precum Legea

pentru reforma agrară sau Legea din 18 octombrie 1921, pe baza cărora s-a realizat un număr

mare de parcelări și împroprietăriri pentru construcția de locuințe și care au determinat mărirea

suprafeței intravilane și legile precum Legea pentru încurajarea construcției de clădiri și Legea

pentru încurajarea construirii locuințelor menite să susțină investițiile în domeniul construcției

de locuințe, în special al locuințelor economice.480 Trebuie menționat însă faptul că aplicarea

prevederilor Reformei agrare în spațiul urban a fost prevăzută în legislație și s-a făcut doar

pentru și în zona Transilvaniei (cu Banat, Crișana și Maramureș), nu și în restul orașelor țării,

constituind una dintre particularitățile regionale în dezvoltarea orașelor locale.

Majoritatea covârșitoare a locuințelor construite au fost individuale, mai puține în zonele

centrale și foarte multe în cartiere noi care au extins considerabil suprafața orașelor. De la case

mici cu una sau două camere la vile cu până la 10 sau mai multe încăperi, au fost construite în

regim individual sau cuplat, pe parcele cu grădini, fiind în cea mai mare parte retrase de la

aliniament și de la limitele laterale. Imobilele cu apartamente, în majoritatea lor de raport,

devenite o necesitate și, în același timp, o investiție eficientă în orașele în plină expansiune, au

fost construite în principal în zonele centrale sau pe arterele mari ale orașelor. În general, ele

nu au depășit 4-5 niveluri și, în funcție de poziția în cadrul localității, erau proiectate cu parter

comercial sau etaje dedicate spațiilor de birouri.

Construirea de locuințe sociale a constituit o preocupare permanentă atât la nivel național prin

legislație și societăți specifice precum Casa Construcțiilor sau C. F. R., cât și la nivel local prin

activitatea constructivă permanentă în acest sens a societăților comerciale, industriale sau de

ajutorare precum I.A.R sau ASTRA în Brașov, Dermata sau O.N.C.S.A în Cluj . Ele au fost

amplasate periferic, pe terenuri la limita orașului, în special în zonele industriale. Tipologia lor

este foarte variată, de la locuințe individuale cuplate sau înșiruite la pavilioane cu apartamente,

dar întotdeauna beneficiind de grădini private sau comune. În principiu, tipologiile diferă în

raport cu tipul categoriilor de angajați cărora le sunt destinate, pentru muncitori realizându-se

locuințe de dimensiuni mai mici, cuplate, înșiruite sau în pavilioane cu mai multe apartamente,

iar pentru ingineri și personalul din conducere, vile individuale.

Dacă locuințele au fost construcțiile noi cu cea mai mare pondere cantitativă, construcțiile cu

cea mai mare reprezentabilitate și importanță simbolică la nivelul comunităților sociale (etnice

și confesionale) locale au fost clădirile de cult. Bisericile existau într-un număr mare în orașele

Transilvaniei și aparțineau celor 8 comunități religioase cu o lungă istorie în această regiune –

ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, reformată (Calvină), evanghelică, unitariană,

israelită și armeană. Prezența lor, vechimea, numărul, dimensiunea și stilul arhitectural sunt

dovada existenței și conviețuirii comunităților confesionale în orașele Transilvaniei timp de

secole. Perioada interbelică nu este o excepție în istoria lor, noi biserici fiind construite în acești

ani pentru toate cultele existente, atât în raport cu evoluția continuă a comunităților confesionale

cât și cu fondul construit deja existent.

480 Diana Mihnea, „Orașele Transilvaniei în perioada interbelică. Implicații urbanistice ale legislației de împroprietărire”; Ion

Agrigoroaiei, România interbelică. Unificare și evoluție economică.

167

Cea mai intensă activitate constructivă a desfășurat-o în perioada interbelică Biserica ortodoxă

care a ridicat 22 de biserici în 20 dintre orașele regiunii, într-un efort de a compensa lipsa

lăcașelor de cult ortodoxe în mediile urbane locale și a răspunde nevoilor unei comunități în

permanentă creștere, care câștigase un nou statut politic și social după Primul Război Mondial.

Noile biserici și-au asumat încă de la început rolul de a deveni prezențe urbane importante,

repere sociale și urbane. În acest sens, au fost urmărite deziderate precum o amplasare centrală

a clădirilor, monumentalitate și stil specific românesc. Principalele biserici ortodoxe au fost

realizate de arhitecți precum I. D. Berechet, I. D. Trajanescu, Constantin Iotzu, Victor

Ștefănescu și George Cristinel iar multe dintre proiecte au fost atribuite prin concurs.

Asemeni Bisericii ortodoxe, Biserica greco-catolică (unită) a construit lăcașe de cult în orașele

unde comunitățile confesionale erau noi sau în creștere, cum sunt Târgu-Mureș, Brașov, Deva,

Miercurea Ciuc și Cluj. Noile biserici au fost amplasate în zone centrale importante,

impunându-se prin poziție, dimensiune și nu în ultimul rând prin limbaj stilistic. Alte lăcașe noi

de cult construite în orașele Transilvaniei interbelice au aparținut comunităților romano-

catolice, unitariene sau israelite. Aceste comunități dețineau deja numeroase lăcașe de cult iar

cele construite în perioada interbelică au fost amplasate în principal în zone noi ale orașelor,

fiind destinate comunităților locale noi sau în creștere.

Comunitățile confesionale au avut întotdeauna o importanță majoră în cadrul sistemului social

din Transilvania iar rolul lor s-a reflectat timp de secole în tipurile de activități întreprinse și

construcțiile realizate. În acest ultim sens, alături de lăcașele de cult, se remarcă o categorie

specifică regiunii, cea a școlilor confesionale cu o tradiție de mai multe secole în majoritatea

orașelor. Ele acopereau, pentru fiecare dintre confesiuni, toate gradele de învățământ de la

grădinițe și școli primare la școli civile, normale, licee, seminarii teologice etc. Într-un fel,

numărul și tipul lor reflectau, asemeni clădirilor de cult, identitatea comunităților locale. Dintre

școlile confesionale noi construite în perioada interbelică se remarcă cele construite de biserica

greco-catolică în Blaj, unde proiectele de arhitectură au fost realizate de arhitecții Radu Culcer

și Victor Smigelschi, și de biserica calvină în Sfântu Gheorghe, construcții proiectate de

arhitectul Kós Károly.

Învățământul și sănătatea erau organizate în perioada interbelică în sisteme de stat cu o

distribuție uniformă la nivel național, în Transilvania funcționând școli cu diferite grade de

învățământ și spitale sau policlinici de stat în toate orașele interbelice. Școlile aveau o lungă

tradiție în Transilvania și, implicit, un fond construit aferent existent, dar sistemul sanitar era

mai nou și mai puțin dezvoltat, el extinzându-se și diversificându-se foarte mult în perioada

interbelică. Construcțiile noi din perioada interbelică în ambele domenii au fost realizate de sau

cu îndrumarea, sub supravegherea, cu avizul serviciilor tehnice de arhitectură organizate la

nivel central în cadrul ministerelor aferente. Așa au fost de exemplu liceele de stat din Alba

Iulia sau Mediaș sau spitalele de stat din Târgu Mureș sau Sfântu Gheorghe.

În contextul noului statut politic și social al regiunii după Primul Război Mondial și al

introducerii limbii române ca limbă oficială, în Transilvania se dezvoltă categoria particulară a

învățământului normal (pedagogic) în scopul pregătirii învățătorilor pentru toate școlile de stat

locale. Importante centre pentru învățământ normal au fost construite de exemplu în Blaj și

Năsăud. Un proiect particular important la nivelul vieții academice locale și foarte complex din

punctul de vedere al programelor arhitecturale aplicate, a fost cel al universităților din Cluj,

168

unde au fost construite numeroase clădiri noi atât pentru Universitatea „Regele Ferdinand I”,

cât și pentru Academiile de muzică, agronomie, comercială și de teologie ortodoxă și greco-

catolică. Pentru Academii au fost construite clădirile centrale dar Universitatea a construit o

serie de imobile și dotări particulare destinate de exemplu Muzeului botanic, Clinicilor

universitare sau Parcului sportiv. Toate noile clădiri și amenajări urmau programe și concepte

moderne fiind realizate de arhitecți precum George Cristinel, Duiliu Marcu, Florea Stănculescu

sau Moll Elemér. Un program nou al perioadei interbelice, promovat la nivel național, a fost

cel al căminelor de ucenici. Principalele cămine de stat au fost realizate de Ministerul Muncii

în Cluj, Brașov și Alba-Iulia iar altele au fost construite de Administrația C.F.R. la Cluj sau de

Camerele de Comerț la Cluj și Târgu-Mureș.

Alte sisteme organizate la nivel național, care aveau o rețea uniformă la nivelul localităților și

o distribuție în raport cu organizarea administrativă, erau administrația locală (primării și

prefecturi), Casele Asigurărilor Sociale, Camerele de Comerț și Industrie și Banca Națională.

Clădiri publice specifice cu funcțiuni administrative și de servicii pentru toate aceste instituții

existau în principalele orașe din Transilvania. Administrația locală sau Banca Națională au

folosit în perioada interbelică clădirile construite sistematic în deceniile anterioare Primului

Război Mondial și au realizat un număr mic de clădiri noi în perioada studiată, dar instituțiile

Casei Asigurărilor Sociale și Camerele de Comerț și Industrie construiesc sedii noi, moderne în

orașele regiunii. Imobilele noi ale Caselor Asigurărilor Sociale au fost realizate de Ministerul

Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale prin Serviciul Arhitecturii, în Transilvania fiind construite

clădiri noi la Petroșani, Dej, Sighișoara, Cluj și Brașov. Proiectele urmează o serie de tipologii

aplicate cu anumite modificări în mai multe orașe ale țării și se remarcă o evoluție stilistică a

acestora de la compoziții clasice cu elemente ale stilului național, la compoziții geometrice

bazate pe principii moderniste. Pe de altă parte, Camerele de Comerț și Industrie erau organizate

autonom în reședințele de județ, astfel că proiectele noilor construcții din Cluj, Brașov și Alba-

Iulia au fost realizate la nivel local, fiecare evidențiindu-se printr-o imagine proprie.

Odată cu dezvoltarea modernă a transporturilor și comunicațiilor, rețelelor deja existente de

drumuri, căi ferate și poștă li se adaugă aviația, telefonia și radiodifuziunea. Deși construite în

număr mic în orașele Transilvaniei, clădirile destinate acestor servicii au urmat programe

moderne specifice și se remarcă prin gradul lor de noutate. Aeroporturi au fost construite în

Cluj și Târgu Mureș, Centrale telefonice automate în Cluj, Brașov și Sibiu iar Stații radio la

Bod-Brașov. Proiectele de arhitectură au fost realizate la nivel național în cadrul serviciilor de

arhitectură ale instituțiilor aferente și aplicate similar în mai multe orașe ale țării.

Din perspectiva comanditarilor și arhitecților care au realizat construcțiile noi interbelice

în orașele din Transilvania se evidențiază categorii noi sau cu o importanță diferită în

această regiune. În primul rând, schimbarea apartenenței politico-statale a Transilvaniei după

Primul Război Mondial a transferat Statului român tot sistemul administrativ și instituțional

existent și, implicit, toate construcțiile existente. În acest sens, eforturile Statului român pe de

o parte de integrare a regiunii în noul stat iar pe de altă parte de modernizare a sistemului

instituțional interbelic se reflectă și în noile construcții realizate în această perioadă. Activitatea

constructivă aferentă Statului și instituțiilor centrale (ministerelor) a inclus în primul rând

clădirile destinate învățământului (școlile de stat - grădinițe, școli primare, gimnazii, licee) și

169

cele destinate sănătății publice și asistenței sociale (spitalele de stat). Administrației locale îi

revenea rolul de a iniția, construi și întreține aceste construcții noi, dar serviciilor de arhitectură

din cadrul instituțiilor centrale le revenea rolul de a realiza și/sau îndruma proiectele acestor

construcții. Din atribuțiile administrației locale făceau parte și gestionarea aspectelor edilitare

și urbanistice locale, proiectarea și executarea lucrărilor publice permanente locale (drumuri,

clădiri, instalații, amenajări etc.) și realizarea planurilor de sistematizare a localităților.

Activitatea în ansamblu a administrației locale a fost astfel decisivă în realizarea construcțiilor

publice dar și private noi la nivel local. Alte instituții organizate la nivel național care au realizat

construcții noi proiectate tot de serviciile proprii de arhitectură dar fără implicarea directă a

administrație locale au fost Ministerul Muncii, care a construit Casele Asigurărilor Sociale și

Căminele de ucenici, Banca Națională, Direcția Generală a Poștelor, Telegrafelor și

Telefoanelor (P.T.T.), Regia Autonomă a Căilor Ferate Române (C.F.R.) etc. Chiar dacă

numărul total propriu-zis al acestor construcții publice noi realizate de instituțiile centrale sau

locale ale Statului român în orașele transilvănene nu este mare în comparație cu fondul construit

existent sau cu numărul total al altor tipuri de construcții din aceeași perioadă, importanța lor

în cadrul orașelor constă în diversificarea și modernizarea serviciilor publice oferite cu un

impact mare la nivelul vieții urbane interbelice.

O altă categorie de comanditari a căror activitate constructivă se distinge în perioada interbelică

este cea a societăților comerciale, industriale sau de binefacere. În funcție de activitatea și

dezvoltarea societăților industriale, acestea au construit, alături de clădirile destinate producției,

și clădiri administrative, locuințe pentru angajați și numeroase alte dotări destinate angajaților

precum cămine de ucenici, cantine, spații destinate activităților culturale sau de loisir și dotări

sportive. Cel mai complex ansamblu industrial din punctul de vedere al tipurilor de construcții

realizate a fost cel al fabricii I.A.R. Brașov, iar societățile cu cel mai mare impact la nivelul

localităților prin numărul și tipul activităților și construcțiilor realizate au fost Societatea

Petroșani și Industria Sârmei din Câmpia Turzii. Alte societăți, ca de exemplu cele de asigurări,

construiesc alături de clădiri importante destinate sediilor lor administrative, cum a fost Palatul

Societății „Prima Ardeleană” din Sibiu, și alte clădiri precum imobile de raport. La rândul lor,

societățile de binefacere au construit clădiri ca Dispensarul „Principele Mircea” din Petroșani

sau locuințe ieftine pentru familii cu venituri mici (ansamblurile O.N.C.S.A din Cluj).

Comunitățile confesionale au constituit o categorie aparte de comanditari în orașele

Transilvaniei. Activitatea lor, ce s-a desfășurat timp de secole, a inclus numeroase aspecte ale

vieții publice și private locale, iar perioada interbelică nu a fost o excepție. Principalele clădiri

construite au fost cele de cult, în acest sens remarcându-se activitatea cantitativă a Bisericii

ortodoxe care a construit cele mai numeroase și importante biserici în orașele regiunii. Alături

de clădiri de cult, activitatea constructivă a comunităților confesionale a inclus, după cum am

menționat anterior clădiri destinate învățământului dar și orfelinate sau cămine de zi, cum au

fost cele construite de Biserica greco-catolică în Blaj și Cluj, case de cultură precum Casa de

cultură evreiască din Târgu-Mureș și chiar imobile de raport asemeni Casei de raport a Bisericii

Sf. Nicolae din Brașov.

Comanditarii privați (persoane particulare) au construit în special locuințe individuale, dar din

activitatea lor se remarcă unele programe noi în perioada interbelică cum sunt imobilele de

170

raport construite în Cluj, Brașov sau Sibiu dar și sanatoriile, relativ numeroase în orașele

regiunii, cum a fost Sanatoriul Dr. Bolintineanu din Sibiu.

Se remarcă astfel cum, pe de o parte, Statul român devine un comanditar nou, odată cu noua

apartenența administrativ-teritorială regiunii, iar Biserica ortodoxă un comanditar important

odată cu schimbarea statutului confesiunii. În același timp, crește și se diversifică activitatea

constructivă a comanditarilor precum societățile industriale dar și a comanditarilor privați prin

realizarea de noi tipuri de construcții în raport cu dezvoltarea modernă a tuturor serviciilor și

activităților urbane.

Proiectele construcțiilor noi au fost realizate, în cea mai mare parte, de sau în colaborare cu

profesioniști locali - arhitecți, ingineri, baumaeștri, maeștri constructori, zidari, cioplitori în

piatră sau dulgheri. Toate aceste profesii diferite se dezvoltaseră în perioada anterioară Primului

Război Mondial în sistemul legislativ și educațional al Imperiului Habsburgic și au constituit

într-un fel o particularitate, odată cu integrarea lor în perioada interbelică în sistemul aferent al

Statului român. În ce privește arhitecții, se remarcă faptul că, în cea mai mare parte și în limitele

informațiilor obținute până în acest moment, arhitecții locali urmaseră cursurile universităților

din zona central europeană - Budapesta, Viena, Berlin, Munchen, Dresda, Graz și Praga – fiind

educați și familiarizați cu un mediu cultural specific, iar majoritatea dintre aceștia au început

activitatea de proiectare după finele Primului Război Mondial. În același timp, un număr

important de arhitecți din București au realizat numeroase proiecte în orașele Transilvaniei, în

special pentru clădiri publice, de multe ori obținute prin concurs, dar și relevante construcții

private. O categorie aparte care se distinge în perioada interbelică este cea a arhitecților care

lucrau în serviciile tehnice/de arhitectură ale instituțiilor Statului. Aceștia au realizat majoritatea

construcțiilor publice de stat – școli sau spitale - sau ale instituțiilor publice specializate –

Casele Asigurărilor Sociale și Căminele de ucenici ale Ministerului Muncii sau Centralele

telefonice automate, stațiile radio sau aeroporturile.

Diversitatea elementelor de limbaj stilistic a clădirilor interbelice este mare, reflectând

complexitatea și dinamica întregii arhitecturi moderne. Orașele Transilvaniei păstrează în

structura și imaginea lor fragmente ale perioadelor istorice anterioare, silueta lor, de multe ori

de factură medievală, fiind o compoziție organică de elemente romanice, gotice, renascentiste

și baroce. Secolul al XIX-lea a adus, prin numeroasele clădiri ale instituțiilor publice moderne,

un eclectism conservator cu puternice accente istoriciste și formele noi ale artei 1900 și ale unui

stil național maghiar, bazat în principal pe elemente stilistice populare locale. Perioada

interbelică urmează, pe de o parte, pașii modernității și aduce elementele temperate sau radicale

ale avangardei moderniste, iar pe de altă parte, răspunde dezideratelor noului Stat și

promovează o arhitectură cu specific național, de data aceasta românesc. Acestor două limbaje

stilistice noi în orașele Transilvaniei li se adaugă o arhitectură locală foarte variată cu elemente

istoriciste de factură medievală sau barocă și o arhitectură particulară cu influențe din

arhitectura populară locală.

Clădirile realizate de instituțiile statului la nivel național și care au fost construite urmând

programe și proiecte aplicate în toate orașele țării variază din punctul de vedere al conceptului

și limbajului stilistic. Căminele de ucenici, școlile și spitalele de stat au fost programele care au

171

aplicat aproape integral compoziții și elemente decorative specifice stilului național dar

programe precum Casele Asigurărilor Sociale au evoluat în foarte scurt timp la formele

arhitecturii moderniste. În cazul Camerelor de Comerț și Industrie, a căror funcționare se baza

pe filiale județene autonome, imaginea clădirilor noi nu prezintă nici un element comun.

Camera de Comerț din Brașov este o clădire monumentală în stil național cu elemente

moldovenești, dar cea din Alba Iulia aplică principiile compoziționale și decorative moderne

Art Deco iar cea din Cluj un modernism sobru cu minime elemente decorative. Clădirile publice

care aplică integral principiile compoziționale moderniste sunt cele dedicate serviciilor noi

precum Centralele telefonice automate sau aerogările.

Clădirile de cult relevă, la rândul lor, o diversitate stilistică cu particularități specifice

comunităților confesionale care le-au construit. Stilul apreciat de biserica ortodoxă pentru noile

construcții a fost cel bizantin și neo-bizantin, cu elemente românești, preluate din arhitectura

veche a Munteniei și Moldovei. Bisericile construite în Transilvania variază însă și combină

mult tipologiile de plan sau elementele stilistice consacrate, experimentând compoziții

ingenioase cu elemente orientale și occidentale și cu liniile simple ale modernismului sau

înglobând elemente locale precum turnurile clopotniță. În spiritul comunităților locale, biserica

greco-catolică construiește lăcașuri de cult în stil bizantin cu elemente românești (cum a fost

biserica din Brașov, proiectată de arh. Victor Smigelschi) dar abordează și stilul occidental de

factură neoclasică (ca în cazul bisericii din Târgu Mureș, realizată de arh. Victor Vlad) sau linia

nouă modernistă (în cazul bisericilor din Miercurea Ciuc și Cluj). Bisericile romano-catolice,

unitariene și templele israelite, de dimensiuni relativ mici, au preluat elemente compoziționale

și stilistice din arhitectura lăcașelor de cult realizate anterior de fiecare confesiune. În cazul

bisericilor catolice și unitariene se remarcă o siluetă de factură medievală. Un caz aparte a fost

cel al bisericilor unitariene construite în Târgu Mureș și Brașov. În Târgu Mureș, biserica a

adoptat un limbaj stilistic neogotic, cu detalii elaborate precum frontoane și ancadramente, dar

și linii generale geometrizate, iar în Brașov un limbaj modernist considerat un manifest al

arhitectului brașovean Halász Kálmán. Ambele opțiuni au fost particulare în contextul perioadei

interbelice.

Cea mai mare diversitate stilistică se evidențiază implicit în cazul clădirilor de locuit. Ele au

adoptat limbajul modern mai repede și mai ușor decât clădirile publice, aplicându-l la locuințele

individuale și mai ales la imobilele de raport. În același timp, au păstrat și un eclectism variat,

cu elemente Art Deco, romantice sau pitorești, sau au răspuns ușor unor proiecte precum stilul

național.

Putem aprecia că, din punctul de vedere al limbajului arhitectural, primul care s-a impus în

perioada interbelică a fost stilul național, prezent foarte puțin sau deloc în orașele Transilvaniei

înainte de Primul Război Mondial. Biserica ortodoxă a fost cea care l-a aplicat numeroaselor

clădiri de cult construite în această perioadă, iar instituțiile publice centrale l-au aplicat, în

primul rând, școlilor și spitalelor noi construite. În orașele locale, stilul național a fost apreciat

în primii ani după Război pentru că reprezenta arhitectură românească, mai mult decât pentru

că reprezenta stilul promovat de noul Stat național. Acesta a fost aplicat în realizarea a relativ

numeroase clădiri publice construite local, cum au fost de exemplu școlile din Blaj (construite

de Biserica greco-catolică), primăria din Târgu Mureș și Hunedoara, căminul de ucenici din

Târgu Mureș, și școlile din Năsăud (construite de administrațiile locale) dar și numeroase

172

locuințe private. Odată cu finele anilor 1920, principiile compoziționale ale arhitecturii

moderniste încep să fie aplicate treptat în toate programele perioadei. Un prim exemplu a fost

vila dr. Petru Groza din Deva, realizată de Horia Creangă în 1927-1929. Ulterior, se remarcă

proiectele realizate de arhitecții George Cristinel, Victor Smigelschi sau Halasz Kalman.

Arhitectura modernistă s-a impus încă de la început în proiectele programelor noi precum

aerogările sau Centralele telefonice automate, dar și în proiectele administrației locale ca

Palatul Cultural din Blaj, ale instituțiilor locale, cum au fost toate clădirile noi ale Universității

din Cluj sau ale Bisericilor locale precum bisericile greco-catolice din Miercurea Ciuc și Cluj

sau biserica unitariană din Brașov.

Se poate observa astfel că, atât limbajul stilistic al modernismului, cât și cel al stilului național,

au fost aplicate pe parcursul perioadei interbelice la programe arhitecturale diverse, iar

preferințele în favoarea unuia sau a altuia nu a fost o decizie specifică unui tip general de

program (instituții publice, locuințe, culte etc.) sau unei categorii particulare de comanditari

(privați, societăți comerciale sau industriale, instituții publice etc.). Se remarcă o astfel de

preferință doar în cazul unor programe arhitecturale specifice, cum ar fi, de exemplu, căminele

de ucenici sau școlile și spitalele de stat pentru stilul național și imobilele de raport, centralele

telefonice sau aerogările pentru modernism.

Tot referitor la conceptele arhitecturale și limbajul stilistic abordat, se distinge activitatea unor

arhitecți din Transilvania precum Kós Károly și Moll Elemér sau Halasz Kalman. Primi doi

arhitecți cu o importantă activitate atât înainte de Război cât și pe parcursul perioadei

interbelice, au abordat concepte stilistice cu influențe din arhitectura populară și veche locală.

În același timp, Halasz Kalman, a cărui activitate s-a desfășurat în Brașov doar după Război, a

experimentat o linie stilistică modernistă radicală, aproape unică în mediul Transilvănean

interbelic.

Diversitatea programelor de arhitectură realizate, a comanditarilor și arhitecților

implicați și a conceptelor și limbajelor stilistice abordate conturează o imagine dinamică

a orașelor interbelice transilvănene într-un proces continuu de dezvoltare și modernizare

a vieții urbane în toate aspectele sale.

Dimensiunea (suprafața și numărul locuitorilor) și statutul administrativ-teritorial al localităților

fac o primă clasificare a acestora, relevând rolul lor la nivel regional. Din acest punct de vedere,

cu doar câteva excepții, localitățile urbane din Transilvania și-au păstrat raportul dintre ele

existent înainte de Război și s-au dezvoltat uniform pe tot parcursul perioadei interbelice. Orașe

mari, importante ale regiunii au fost și înainte de Război și în perioada interbelică Clujul,

Brașovul, Sibiul și Târgu Mureșul. Aceste orașe s-au dezvoltat în perioada interbelică în toate

domeniile, de la cel administrativ și instituțional la cel cultural și industrial, activitatea

constructivă fiind intensă, în special în Cluj și Brașov.

Prezența și importanța diferitelor programe de arhitectură și construcțiile noi realizate pentru

acestea constituie un alt criteriu care indică importanța regională a diferitelor orașe și raportul

dintre ele. Se remarcă în acest sens programe specifice orașelor mari dar și numeroase programe

existente în toate localitățile urbane. Noile clădiri publice administrative, financiare sau

destinate serviciilor publice specializate precum Casele Asigurărilor Sociale, telefoniei etc. au

fost construite în cele mai importante reședințe de județ, dezvoltând și diversificând serviciile

173

publice oferite și accentuând rolul lor la nivel regional. În același timp însă, clădirile destinate

școlilor sau spitalelor au fost construite sau amenajate în toate orașele regiunii, asigurând o

rețea uniformă la nivel regional, chiar dacă cele mai importante instituții în aceste domenii se

aflau în orașele mari. De asemenea, indiferent de dimensiunea localităților, viața urbană

includea numeroase activități culturale și de loisir și dotări specifice destinate acestora cum

erau, de exemplu, parcurile/grădinile publice și bulevardele, sălile de spectacole sau dotările

sportive. Un alt aspect particular care definea toate orașele Transilvaniei a fost prezența

numeroaselor comunități religioase a căror activitate constructivă în perioada interbelică a

inclus alături de clădiri de cult și școli confesionale proprii și diverse spații culturale, indicând

o dezvoltare a lor și o conviețuire interetnică complexă în toate localitățile urbane.

Un rol important în dezvoltarea orașelor locale l-a avut industria. Pe de o parte, orașele mari

precum Clujul și Brașovul s-au extins cu ample zone industriale care au devenit noi cartiere ale

orașului. Pe de altă parte, orașe mai mici precum Petroșaniul, Mediașul sau Târnăveniul (și

ulterior Câmpia Turzii) s-au dezvoltat în perioada interbelică bazându-se pe acest profil

industrial. Din punct de vedere urbanistic și arhitectural, aceste noi zone industriale au constituit

ansambluri complexe incluzând alături de clădirile destinate producției și un număr mare de

locuințe, cămine de ucenici, cantine, spații culturale și dotări precum cele sportive.

Multe dintre clădirile publice sau private construite în perioada interbelică s-au impus în mediul

urban și au devenit repere în cadrul orașelor, fie datorită importanței instituțiilor sau în general

a proprietarilor lor, fie datorită noutății limbajului în comparație cu fondul construit existent.

Unele reflectau statutul și personalitatea unor instituții și societăți locale, cum au fost Palatul

Camerei de Comerț și Industrie din Cluj sau Clădirea Societății „Prima Ardeleană” din Sibiu.

Altele reflectau personalitatea proprietarului cum a fost vila dr. Petru Groza din Deva. Din

punctul de vedere al limbajului arhitectural, stilurile care s-au impus au fost cel național și

modernismul. Noile catedrale și biserici ortodoxe construite în majoritatea orașelor regiunii au

impus un monumental stil bizantin cu elemente românești, iar noile licee din Blaj, Alba Iulia

sau Năsăud au adus elemente ale stilului național în compoziții clasice sobre. Modernismul s-a

impus treptat, dar a impresionat prin compozițiile geometrice cu accente verticale și elemente

Art Deco ale Colegiului academic din Cluj sau ale Școlii normale de băieți din Sibiu și volume

înalte acoperite cu terase precum Hotelul ARO din Brașov.

Privită în ansamblu, arhitectura interbelică din Transilvania răspunde prin programe și

soluții specifice tuturor cerințelor unor orașe în plină dezvoltare economică și tehnologică

și unei societăți într-un proces continuu de modernizare. În același timp, ea răspunde unui

context specific în care organizarea politico-statală și instituțională și organizarea socială

sunt profund schimbate. Noile construcții interbelice, atât în ansamblul lor cât și prin

reperele importante, extind și completează teritoriul orașelor și fondul construit existent

și îmbogățesc silueta vechilor orașe transilvănene cu linii noi, arhitectura interbelică

reflectând toate aspectele unei istorii locale, naționale și europene în desfășurare.

174

Cercetarea de față relevă o serie de aspecte ale practicii constructive interbelice din Transilvania

care nu au fost detaliate în limitele studiului desfășurat și ridică o serie de întrebări care se

remarcă în vederea unor cercetări ulterioare.

În primul rând, în cadrul surselor documentare investigate, fondurile arhivistice deținute de

Arhivele Naționale Istorice Centrale și filiale județene ale Arhivelor Naționale reprezintă o

sursă relativ nouă de informații numeroase, diverse și foarte detaliate referitoare atât la

construcțiile urbane interbelice cât și la aspectele urbanistice și legislative specifice ale

perioadei. O cercetare sistematică detaliată a documentelor existente în arhive este cantitativă

și de lungă durată, dar îmbogățește semnificativ studiul arhitecturii urbane interbelice. În același

timp, corelarea informațiilor existente în Arhivele Județene referitoare la construcțiile,

proiectele urbanistice sau activitatea instituțiilor și societăților locale cu cele existente în

Arhivele Naționale referitoare la activitatea instituțiilor centrale și a proiectelor și legislației

specifice domeniului studiat, este necesară pentru înțelegerea detaliată și în context a activității

constructive din orașele Transilvaniei între cele două Războaie Mondiale.

Un aspect important al arhitecturii și urbanismului din orașele Transilvaniei interbelice îl

constituie modernizarea și diversificarea proiectelor de interes public, atât a construcțiilor cu

funcțiuni publice cât și a proiectelor pentru sistematizarea orașelor, a căror inițiere, realizare și

implementare a revenit Statului prin instituțiile centrale sau administrațiile locale. Datorită

informațiilor relativ limitate în acest moment, se ridică mai multe întrebări referitoare la modul

și principiile de realizare a proiectelor, la tipul politicilor publice și modul lor, particular sau

nu, de aplicare în orașele Transilvaniei. În acest sens, o cercetare aprofundată implică un studiu

al fondurilor arhivistice locale și naționale menționate anterior, o investigare detaliată a

construcțiilor și amenajărilor realizate și o analiză a arhitecturii și proiectelor urbanistice locale

în raport cu cele din alte orașe ale țării.

Un alt aspect important al arhitecturii în orașele Transilvaniei este diversitatea elementelor de

limbaj stilistic al clădirilor interbelice, remarcându-se promovarea unei arhitecturi cu specific

național românesc și, în același timp, pătrunderea treptată a limbajului modernist. Dacă stilul

național răspundea dezideratelor noului Stat, modernismul se dezvolta într-un amplu context

cultural european. O cercetare detaliată a limbajelor stilistice interbelice în orașele Transilvaniei

ridică astfel mai multe întrebări legate, în primul rând, de specificul și identitatea culturală a

comunităților locale în contextul cultural național și european. O astfel de cercetare însă,

implică sondarea detaliată a mai multor aspecte, de la arhitecții și comanditarii proiectelor, la

particularitățile orașelor locale și la tendințele culturale ale perioadei, pentru o analiză relevantă

a arhitecturii locale în contextul arhitecturii românești și europene.

184

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI

***, Anuarul Statistic al României 1922, Tipografia Curții Regale, București, 1923.

***, Darea de seamă asupra activității Casei Centrale a asigurărilor sociale pe anii 1912-

1934, București, 1935.

***, Haralamb H. (Bubi) Georgescu: un arhitect român în Statele Unite, Editura Universitară

„Ion Mincu”, București, 2008.

***, Populația actuală a României. Cifrele preliminare ale recensământului general de la 29

decembrie 1930, Direcția Recensământului General al Populației din Ministerul Muncii,

Sănătății și Ocrotirilor Sociale, București, 1931.

***, Recensământul general al populației din 1930. Vol II. Neam, limbă maternă, religie,

București, 1938.

ADĂSCĂLIȚEI, FELICIA MARIANA, Deva, monografie, Emia, Deva, 2015.

AGACHI, MIHAELA, Clujul modern. Aspecte urbanistice, UT Press, Cluj-Napoca, 2009.

AGRIGOROAIEI, ION, România interbelică. Unificare și evoluție economică, Casa editorială

Demiurg, Iași, 2015.

ARZ, ALBERT, Planul de sistematizare și de extensiune al municipiului Sibiu, Editura

Municipiului Sibiu, 1928.

AVRAM, ALEXANDRU, Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Mediaș, Sibiu,

2006.

BARA, IOAN SEBASTIAN; TOMA, DENISA; LAZĂR, IOACHIM, Judeţul Hunedoara: monografie,

Emia, Deva, 2012.

BORZA, AL., Grădina Botanică din Cluj, ediție de Tipografia Națională S. A., Cluj, 1939.

BUZEA, OCTAVIAN, Clujul 1919-1939, Tipografia Ardealul, Cluj, 1939.

CALCAN, GHEORGHE, Unificarea administrativă a României întregite (1918-1925), Mega,

Cluj-Napoca, 2016.

CALOTĂ, IRINA, Dincolo de centru. Politici de locuire în București (1910-1944), Ozalid,

București, 2017.

CELAC, MARIANA; CARABELA, OCTAVIAN; MARCU-LAPADAT, MARIUS, București.Arhitectură.

Un ghid adnotat, Ordinul Arhitecților din România. București, București, 2016.

CONSTANTIN, PAUL, Dicționarul Universal al Arhitecților, Editura Științifică și

Enciclopedică, București, 1986.

185

CORNESCU, RADU, Arh. Victor Ștephănescu între Stilul Național și Modernism, Editura

Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2018.

CRITICOS, MIHAELA, Art Deco sau modernismul bine temperat, Simetria, București, 2009.

DIMA, AL., Sibiu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1940.

DOBREI, FLORIN, Bisericile ortodoxe hunedorene, Reșița, 2011.

DUCULESCU, MIRELA, George Matei Cantacuzino (1899-1960) Arhitectura ca temă a

gândirii, Simetria, București, 2010.

DUMITRAȘCU, ION, Fragmente de cotidian. Brașov 1919-1928, Phoenix, Brașov, 1999.

FLEȘER, GHEORGHE, Alba Iulia, orașul și monumentele sale în imagini de epocă, ALTIP,

Alba Iulia, 2009.

GALL, ANTHONY, The Workshop of Károly Kós. Essays and Archives, Mundus Magyar

Egyetemi Kiado, Budapest, 2002.

GERLE, JÁNOS; KOVACS, ATTILA; MAKOVECZ, IMRE, A Századforduló Magyar Építészete,

Szépirodalmű Könyvkiadó, Budapest, 1990.

GIDÓ, ATTILA, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Editura Institutului

pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2014.

GRUIA, HILOHI; ZAMFIR, ANCA MARIA, Brașov – Un secol de arhitectura, 1885-1984, Pro

Corona, Brașov, 2010.

IONESCU, GRIGORE, Rumanische Bautatigkeit in Siebenburgen von 1919-1940, Institut fur

Rumanishe Geschichte in Bukarest, București, 1943.

JULA, RALUCA, Arhitectura religioasă a românilor din Transilvania în perioada interbelică,

Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.

JULEAN, DAN IONUȚ; JULEAN, DANA, Catedralele Unirii la vest de Carpați, Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca, 2018.

FRAMPTON, KENNETH, Modern Architecture. A critical History, Thames and Hudson, London,

1982, pp. 20-28.

LASCU, NICOLAE, Banca Națională a României și arhitectura, Editura Enciclopedică,

București, 2006.

LAȚIU, IOAN, Monografie 1966/2016: 50 de ani de la înființarea Liceului Tehnologic

„Timotei Cipariu” Blaj, Editura Buna Vestire, Blaj, 2016.

LUPAȘ, IOAN, Istoria Unirii Românilor, Fundația Culturală Regală „Principele Carol”,

București, 1937.

MAN, IOAN EUGEN, Târgu-Mureș, istorie urbană. Din anul 1850 până la Primul Război

Mondial. II, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2009.

186

MAN, IOAN EUGEN, Târgu-Mureș, istorie urbană. Perioada interbelică. III, Editura Nico,

Târgu-Mureș, 2010.

MARCU, DUILIU, Arhitectură 1912-1960, Editura Tehnică, București, 1960.

MARIN, LAZĂR; RUSU, VLAD SEBASTIAN; NEAMȚU, UNDINA, Locuințe familiale din Cluj,

1920-1975. Arhitectură, urbanism, legislație, UT Press, Cluj-Napoca, 2017.

MARINACHE, OANA; BADEA-PĂUN, GABRIEL, Edmond Van Saanen-Algi, Editura Istoria Artei,

București, 2015.

MITU, SORIN, Identități moderne în Transilvania, Argonaut, Cluj-Napoca, 2016.

MOLDOVAN, HORIA, Dezvoltare urbană și arhitectură în Transilvania și Țara Românească.

Caiet Documentar, Editura Universitară „Ion Mincu”, București, 2012.

NOICA, NICOLAE ȘTEFAN, Lucrările publice în vremea Regelui Ferdinand, Vremea, București,

2014.

NOICA, NICOLAE ȘTEFAN, Banca Națională a României și personalitățile din istoria

construcțiilor, Mașina de scris, București, 2006.

PĂCURARIU, MIRCEA, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol III, Institutul Biblic de Misiune

al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.

PANAITESCU, ALEXANDRU, Scurt istoric al organizării profesionale a arhitecților din

România, Uniunea Arhitecților din România, București, 2016.

PATRULIUS, RADU, Horia Creangă. Omul și opera, Editura Tehnică, București, 1980.

PETĂRLECEAN, ALEXANDRU; MOLDOVAN, ION, Blajul, Editura Buna Vestire, Blaj, 2005.

POLENDA, RUDOLF; RUEGG, FRANCOIS; RUS, CĂLIN, Interculturalitate. Cercetări și

perspective românești, ediție de Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.

POP, IOAN-AUREL; BOLOVAN, IOAN, Istoria Transilvaniei, Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

POPA, ICOB, Anuarul Orfelinatului Greco-Catolic Român din Blaj 1916-1936, Tipografia

Seminarului Teologic Greco-Catolic, Blaj, 1936.

POPESCU, CARMEN (coordonator), Spațiul modernității românești 1906-1947: catalog expoziție

București 2010, Editura Fundației Arhitext Design, București, 2011.

PRAGER, EMIL, Betonul armat în România, Editura Te, București, 1979.

PUȘCARIU, SEXTIL, Brașovul de altădată, Dacia, Cluj-Napoca, 1977.

ROȘU VĂDEANU, INA, Programul arhitectural al Bisericii Române Unite cu Roma. Episcopia

de Gherla și Cluj-Gherla (1853-1947). Tendințe stilistice între Orient și Occident, Mega,

Cluj-Napoca, 2018

RUSU, VLAD SEBASTIAN, Evoluția urbanistică a Clujului interbelic, Editura Academia

Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015.

187

SFINȚESCU, CINCINAT, Edilitatea orașelor și satelor din România Mare, Tipografia Lupta,

București, 1921.

SFINȚESCU, CINCINAT, Orașele Transilvaniei și Bucovinei (din punct de vedere edilitar),

București, 1922.

SION, MILITZA, Horia Creangă: 1892-1943: crezul simplității, Simetria, București, 2012.

SZIGETHI, IOSIF, Monografia Clujului, Tipografia Victoria, Cluj, 1939.

TEODORESCU, SIDONIA; NICULAE, RALUCA; BÎRSAN, ANDREI; ȚELEA, VASILE, Dicționar al

arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI). Arhitecți (literele A-C), București,

2012.

TEODORESCU, SIDONIA; NICULAE, RALUCA; PETRESCU, GABRIELA; BÎRSAN, ANDREI; ȚELEA,

VASILE, Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI). Arhitecți

(literele D-H), București, 2014.

TEODOROVICI, DAN, George Matei Cantacuzino - Modernismul hibrid, Simetria, București,

2016.

TOMOZEI, CONSTANTIN, Monografie a municipiului Aiud, ALTIP, Alba Iulia, 2003.

UDREA, ANDREEA; CALOTĂ, IRINA; CONSTANTINESCU, ILINCA; POPESCU, TOADER, Cincinat

Sfințescu - începuturile urbanismului românesc, Editura Universitară „Ion Mincu”,

București, 2015.

VAIS, GHEORGHE, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918),

UT Press, Cluj-Napoca, 2009.

VAIS, GHEORGHE, Biblioteca Centrală Universitară Cluj 1906-1909, Editura Alma Mater,

Cluj-Napoca, 2006.

VAIS, GHEORGHE, Arhitectura Clinicilor Universitare din Cluj 1886-1903, UT Press, Cluj-

Napoca, 2007.

VARGA, ATTILA; RUS, GABRIELA, Dicționarul arhitecților din Transilvania în perioada

Dualismului Austro-Ungar (1867-1918), vol 1, Argonaut, Cluj-Napoca, 2016.

WIEBENSON, DORA; SISA, JOZSEF, The Architecture of Historic Hungary, MIT Press,

Cambridge, Massachusetts, 1998.

ZADOR, ANDREI, Personalități marcante ale evreimii clujene, Mega, Cluj-Napoca, 2017.

VOLUME COLECTIVE

***, Alba Iulia: memoria urbis, Mega, Cluj-Napoca, 2018.

***, Biserica Română Unită. 250 de ani de istorie, Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-

Napoca, 1998

188

***, Centenar Horia Creangă 1892-1992, Uniunea Arhitecților din România, București,

1992.

***, Confluențe arhitecturale, Ozalid, București, 2018

***, Enciclopedia României. Volumul I-IV. Statul, Asociația Științifică pentru Enciclopedia

României, 1938-1943, http://www.cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Biblioteca.html

***, Histrory of Transylvania, vol III, 1830-1919, Columbia University Press, New York, 2002

***, Locuința în România (Biblioteca Urbanistică nr. 15-16), Institutul Urbanistic al

României, București, 1933

***, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928. Vol. I-III, Cultura Națională,

București, 1929

BRANDES, DIETER; GRAJDIAN, VASILE; LUKACS, OLGA (editori), Scurtă istorie a Bisericilor și

comunităților religioase din Transilvania, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,

2008

SCURTU, IOAN (coordonator), Istoria Românilor. Volumul VIII. România Întregită, Editura

Enciclopedică, București, 2003

ARTICOLE ÎN PUBLICAȚII PERIODICE

***, „Anunț”, Unirea poporului, nr. 34, 1939, p. 4.

***, „Anunț”, Gazeta Transilvaniei, nr. 49, 1928, p. 3.

***, „Atelierele orfelinatului nostru”, Unirea, nr. 27, 1922, p. 2.

***, „Concursul Internatului din Năsăud”, Arhitectura, 1924, pp. 80-82.

***, „Dechidera anului școlar la Academia de Teologie”, Curierul creștin, nr. 24, 1934.

***, „Hotărârile Adunării Generale din 1938”, Transilvania, nr. 4, 1939, p. 201.

***, „Istoria fabricii de stove Wilhelm Tellmann din Brașov 1864-1951”, ANR-SJAN Braşov,

inv. 412.

***, „Încunoștiințare pentru locuitorii Blajului”, Unirea poporului, nr. 21, 1937.

***, „Louis S. Weeks”, The New York Times, 27 februarie 1971, p. 30.

***, „Monografia orașelor reședință”, Enciclopedia României. Volumul II. Țara Românească,

1938, pp. 523-699.

***, „Muzeul și Pinacoteca Institutului de Studii Clasice al Universității din Cluj”,

Arhitectura, nr. 8, 1937.

***, „Navigația Aeriană”, Enciclopedia României Volumul IV. Economia Națională.

189

Circulație, Distribuție Și Consum, 1943, pp. 128-136.

***, „Opera de creație și construcție românească în teritoriile pierdute”, Arhitectura, nr. 1,

1941, pp. 125-153.

***, „Organizarea Corpului Arhitecților”, Urbanismul. Monitor al Uniunei Orașelor din

România, nr. 11-12, 1932, pp. 483-487.

***, „Palatele clădite pe bază de societate cooperativă”, Gazeta antreprenorilor. Cluj, nr. 19,

1921, p. 2.

***, „Poștele în România”, Enciclopedia României Volumul IV. Economia Națională.

Circulație, Distribuție Și Consum, 1943, pp. 137-162.

*** „Primul Congres al Arhitecților din toată țara. Darea de seamă”, Arhitectura, nr. 2, 1916,

pp. 71-76. „Realizările Consiliului Dirigent. Manifest-raport publicat de Consiliul

Dirigent în 15 aprilie 1920”, în Unirea Ardealului, Tipografia Națională, Cluj, 1934.

***, „Proiect de lege. Dispozițiuni relative la titlul de arhitect și la titlul de conductor

desenator”, Arhitectura, nr. 1, 1906, pp. 15-16.

***, „Radiodifuziunea”, Enciclopedia României Volumul IV. Economia Națională. Circulație,

Distribuție Și Consum, 1943, pp. 163-170.

***, „Realizările românești în Transilvania de Nord”, Arhitectura, nr. 3-4, 1940, pp. 17-21.

***, „Respectarea drepturilor câștigate. Adresa dlui. Ioan Viciu, inspector general de

industrie.”, Gazeta antreprenorilor. Organ oficial al Sindicatului Industriașilor de

Construcție din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș., nr. 10, 1933.

***, „Se inaugurează Palatul Cultural”, Curierul creștin, nr. 20-21, 1936.

***, „Sfințirea capelei mitropolitane din Sibiu”, Viața ilustrată, nr. 11, 1935.

***, „Societatea Arhitecților Români. Adunarea Extra-ordinară”, Arhitectura, nr. 3-4, 1919,

p. 108.

***, „Societatea Arhitecților Români față de Legea de organizare a Corpului de Arhitecți din

Serviciile Publice”, Arhitectura, 1924, pp. 35-37.

***, „Vila Tataru”, Domus, nr. 136, 1939, pp. 36-41.

AGRIGOROAIEI, ION; SCURTU, IOAN, „Teritoriul, populația, starea de spirit”, Istoria Românilor.

Volumul VIII. România Întregită, 2003, pp. 31-74.

ARCADIAN, N., „Camerele profesionale”, în Enciclopedia României. Volumul I. Statul, 1938,

pp. 613-620.

BANEA, NECULAI; TOMESCU, TRAIAN, „Din istoria I.A.R. (Industria Aeronautică Română) -

Brașov”, Buletinul AGIR NR. 2/2015, pp. 118-127.

BÂRLEA, OCTAVIAN, „Biserica Română Unită între cele două războaie mondiale”, în Biserica

190

Română Unită. 250 de ani de istorie, Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1998,

pp. 85-134.

BOILĂ, ROMUL, „Consiliul Dirigent”, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-

1928. Vol. I, Cultura Națională, București, 1929.

BOLOVAN, IOAN, „Organizarea administrativă şi dinamica populaţiei Transilvaniei între

revoluţia de la 1848 şi primul război mondial”, Anuarul Institutului de Istorie „George

Bariţiu” din Cluj-Napoca, Seria Historia, vol. XXXVII, 1998, pp. 149-170.

BORZA, ALEXANDRU, „Dare de seamă despre activitatea Muzeului Botanic și a Grădinii

Botanice dela Universitatea din Cluj (1929-1934)”, Buletinul Grădinii Botanice și al

Muzeului Botanic dela Universitatea din Cluj, vol. XV, 1935.

CĂCIULĂ, OLIMP, „Cultele în România”, Enciclopedia României. Volumul I. Statul, 1938, pp.

417-442.

CIORTAN, STATIE, „Locuințe pentru funcționarii Ministerului de Finanțe”, în Locuința în

România (Biblioteca Urbanistică nr. 15-16), Institutul Urbanistic al României, 1933, pp.

109-119.

COLEGIUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA, Buletin Corpului 1934-1943, Bucuresti, 1934-1943.

COLAN, NICOLAE, „Academiile Teologice Ortodoxe”, în Transilvania, Banatul, Crișana,

Maramureșul 1918-1928. Vol. II, Cultura Națională, București, 1929, pp. 973-978.

CRISTINEL, GEORGE, „Școala normală ortodoxă română «Andrei Șaguna» Sibiu”, Arhitectura,

nr. 1, 1940.

CUNESCU, STAVRI, „Căminele de ucenici”, Boabe de grâu, nr. 1, 1931, pp. 21-28.

FAUR, AUGUSTIN, „Inaugurăm noua clădire a Liceului de fete”, Renașterea, nr. 47, 1946, pp.

1-2.

GUNDISCH, KONRAD, „Autonomie de stări și regionalitate în Ardealul medieval”, în

Transilvania și sașii ardeleni în istoriografie, Hora, Sibiu, 2001, pp. 33-53.

GYÉMÁNT, LADISLAU, „Evreii din Transilvania”, în Scurtă istorie a Bisericilor și comunităților

religioase din Transilvania, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008, pp. 223-264.

GYORKE, ZOLTAN, „Instituția prefecturii în perioada interbelică (1923-1938). Proiecții

legislative”, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, vol. 12, nr. 27, 2010, pp. 79-

96.

IONIȚĂ, MARIA; IONIȚĂ, ȘTEFAN, „Victor G. Stephănescu – Arhitectul Catedralei Încoronării

de la Alba Iulia”, Muzeul Național, vol. XI, 1999, pp. 161-168.

IVANOV, BOGDAN, „Istoria Bisericii Ortodoxe în Transilvania”, în Scurtă istorie a Bisericilor

și comunităților religioase din Transilvania, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,

2008, pp. 21-52.

IVAȘCU, ION I., „Noul Palat al Clinicilor Universitare din Cluj”, Arhitectura, nr. 4, 1939, pp.

29-31.

191

IVAȘCU, ION I., „Muzeul Institutului e Botanică al Universității din Cluj”, Arhitectura, nr. 8,

1937.

IVAȘCU, ION I., „Spitalul Epidemic și Izolare T.B.C. din Cluj.”, Arhitectura, nr. 8, 1937.

LASCU, NICOLAE, „Societatea Arhitecților Români și statutul arhitectului”, Arhitectura, nr. 3-

4, 2016, pp. 102-109, http://arhitectura-1906.ro/2016/12/societatea-arhitectilor-romani-

si-statutul-arhitectului/.

LUPU, MIRCEA, „O lucrare mai puțin cunoscută a arhitecților Creangă”, Arhitectura, nr. 2,

1974, pp. 60-61.

MANIU, IULIU, „Conferința ținută la Radio - București în 24 ianuarie 1934”, în Unirea

Ardealului, Tipografia Națională, Cluj, 1934.

MANUILA, SORIN; GEORGESCU, MITU, „Populația României”, Enciclopedia României. Volumul

I. Statul, 1938, pp. 133-160.

MIHOC, GH., „Asigurările Sociale în România”, Enciclopedia României. Volumul I. Statul,

1938, pp. 545-551.

MOGA, VALER, „Nașterea unei străzi”, în Alba Iulia. Memoria Urbis, Mega, Cluj-Napoca, 2018,

pp. 332-335.

MOGA, VALER, „Liceul «Mihai Viteazul»din Alba Iulia, apropae de Centenar (1919-2017)”, în

Alba Iulia. Memoria Urbis, Mega, Cluj-Napoca, 2018, pp. 309-313.

MOGA, VALER, „Istoria orașului prin restaurante și hoteluri”, în Alba Iulia. Memoria Urbis,

Mega, Cluj-Napoca, 2018, pp. 252-257.

MURĂȘANU, I. C., „Luna Târgu-Mureșului (reflexii postume). Căminul de ucenici «Avram

Iancu». Expoziția antirevizionistă.”, Progres și cultură, nr. 4, 1937, pp. 30-32.

NEGULESCU, PAUL, „Persoane juridice de drept public”, Enciclopedia României. Volumul I.

Statul, 1938, pp. 203-207.

OPARI, ȘTEFAN, „Construcții și realizări urbanistice ale ținutului Bucegi”, Arhitectura, nr. 3,

1939, pp. 5-29.

PETER, IULIAN, „Stabilimente publice și de utilitate publică”, Enciclopedia României. Volumul

I. Statul, 1938, pp. 311-313.

PETRESCU-GOPEȘ, „Catedrala din Sighișoara”, Arhitectura, 1937.

POP, SEPTIMIU, „Din istoricul învățămândului în județul Bistrița-Năsăud”, File de Istorie, nr.

1, 1971, pp. 209-237.

POPESCU-SPINENI, M.; PETER, IULIAN; GABREA, IOSIF I., „Organizația învățământului în

România”, Enciclopedia României. Volumul I. Statul, 1938, pp. 443-481.

POPESCU, TOADER; CALOTĂ, IRINA, „Planurile de sistematizare ale orașelor din România înainte

de al doilea Război Mondial”, în Confluențe arhitecturale, Ozalid, București, 2018, pp.

249-276.

192

PTEANCU, ADRIAN, „Învățământul particular și minoritar din Transilvania”, în Transilvania,

Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928. Vol. II, Cultura Națională, București, 1929,

pp. 1107-1128.

PUPEAZA, I; LEONTE, VIRGILIU; GHEORGHIU, C; MEZINCESCU, D, „Sănătatea Publică în

România”, Enciclopedia României. Volumul I. Statul, vol. I, 1938, pp. 490-518.

RĂDĂCINĂ, I., „Studiu pentru extinderea hotelului«Carpați» - Brașov”, Arhitectura, nr. 6,

1962.

RĂDULESCU, MIHAI SORIN, „Arhitectul Radu Dudescu – un episod semnifictiv din arhitectura

românească interbelică”, Restitutio, nr. 6, 2006, pp. 9-26.

RĂDULESCU, VASILE, „Istoricul și realizările arhitecturale în serviciile publice”, Arhitectura,

nr. 1, 1941, pp. 116-119.

SĂGEATĂ, RADU, „Evolutia organizarii administrativ-teritoriale a Romaniei in perioada

interbelica (1918-1940)”, Revista Geografică, nr. IX, 2002, pp. 158-166.

SFINȚESCU, CINCINAT, „Activitatea constructivă a orașelor noastre în ultimii ani”, Monitorul

Uniunei Orașelor din România, nr. 1, 1925, pp. 5-10.

SMIGELSCHI, MARIO, „Arhitectul Victor Smigelschi, personalitate plurivalentă 1901-1973”,

Arhitectura, nr. 5-6, 2016, pp. 148-159, http://arhitectura-1906.ro/2017/07/arhitectul-

victor-smigelschi-personalitate-plurivalenta-1901-1973/.

SMIGELSCHI, VICTOR, „Despre influența materialelor noui asupra formelor arhitecturale”,

Arhitectura, nr. 1, 1941, pp. 191-195.

SMIGELSCHI, VICTOR, „Vila ing. C. Bodea, Cluj”, Arhitectura, nr. 3-4, 1940, pp. 32-34.

STĂNCULESCU, FLOREA, „Academia de Înalte Studii Agronomice - Cluj”, Arhitectura, nr. 2,

1935, pp. 34-36.

STĂNCULESCU, FLOREA, „Un pavilion cu locuințe pentru lucrători”, Căminul, nr. 4, 1928, pp.

9-10.

STĂNCULESCU, FLOREA, „Serviciile de arhitectură ale statului”, Arhitectura, nr. 4, 1935, pp.

11-12.

STĂNESCU, C.; CONSTANTE, ELISABETA, „Asistența socială în România”, Enciclopedia

României. Volumul I. Statul, vol. I, 1938, pp. 519-533.

SZÁSZ, ZOLTÁN, „Economy and society in the era of capitalist transformation”, în Histrory of

Transylvania, vol III, 1830-1919, Columbia University Press, New York, 2002,

http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/342.html.

TRANCU-IAȘI, GR.; CONSTANTINESCU, D., „Legislația Muncii în România”, Enciclopedia

României. Volumul I. Statul, 1938, pp. 593-604.

193

ARTICOLE ONLINE

„Clădirea Prima Ardeleană, Sibiu, fisa minimală documentare, DoCoMoMo, 2003”,

https://www.docomomo.ro/cladiri_doc_4_cladirea-prima-ardeleana-sibiu-1933-

1935_pg_0.htm, data accesării 10 iunie 2019.

„Complex administrativ și Cazinou IAR, Brașov, fișă minimală de documentare,

DoCoMoMo, 2003”, https://www.docomomo.ro/cladiri_doc_21_complex-administrativ-

i-cazinou-iar-braov-1937-1938_pg_0.htm, data accesării 10 iunie 2019.

„Despre trecutul Liceului «Apaczai Csere Janos»”, http://ro.apaczai.ro/ro/, data accesării 10

august 2018.

„File din istoria Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului”, www.bru.ro/varia/file-din-istoria-

congregatiei-surorilor-maicii-domnului/, data accesării 3 iunie 2019.

„Imobilul din Bulevardul Magheru 52, Sibiu”,

https://www.patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/detail/310, data accesării 10 iunie 2019.

„Istoria BNR”, www.bnr.ro/Istoria-BNR-1052.aspx, data accesării 22 iulie 2019.

„Istoricul Aeroportului Internațional «Avram Iancu» din Cluj”, airportcluj.ro/despre-

aeroport/despre-noi/istoric, data accesării 21 mai 2019.

„Istoricul Aeroportului Internațional „Transilvania„ din Târgu Mureș”,

www.aeroportultransilvania.ro/despre-aeroport/istoric-aeroport.html, data accesării 21

mai 2018.

„Istoricul fabricii de autocamioane Roman din Brașov”, www.roman.ro, data accesării 21 mai

2018.

„Istoricul Liceului Tehnologic de Construcții și Arhitectură «Carol I» din Sibiu”,

www.grupcarol.ro/prezentare.html, data accesării 3 iunie 2019.

„Istoricul Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan””, www.hcc.ro/despre/istoric, data

accesării 3 iunie 2019.

„Istoricul Teatrului Dramatic «I. D. Sârbu», Petroșani”, https://tdids.ro/services-view/quality-

programs/, data accesării 7 februarie 2019.

„Istoricul Liceului Teoretic «Mihai Eminescu» din Cluj-Napoca”,

http://www.eminescucj.ro/pages/istoric.htm, data accesării 3 iunie 2019.

„Istoricul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca”, https://www.mitropolia-

clujului.ro/facultatea-de-teologie-ortodoxa/, data accesării 4 februarie 2019.

„Gio Ponti Archives”, http://www.gioponti.org/en/archives/work-detail/dd_32990_5948/villa-

tataru, data accesării 3 iunie 2019.

„Şcoala în Sibiu”, Patrimoniul istoric & arhitectural al Sibiului,

www.patrimoniu.sibiu.ro/istorie/scoala/42, data accesării 10 iunie 2019.

194

„Sportul în Sibiu: 1845-1945”, www.patrimoniu.sibiu.ro/istorie/detail/76, data accesării 29

iulie 2019

CHIPEREA, CARMEN, „Peste drum de Hidromecanica”, https://orasulmemorabil.com/peste-

drum-de-hidromecanica/, data accesării 23 iulie 2019

DIAMANTSTEIN, GHEORGHE, „Scurtă istorie a sinagogii ortodoxe din Tîrgu Mureș”,

http://izraelsarokms.ro/ro/istorie.php, data accesării 17 aprilie 2018.

GĂDĂLEAN, ELENA, „Alverna - locul de la Cluj al Sfântului Francisc”, Transilvania Reporter,

http://transilvaniareporter.ro/cluj/alverna-locul-de-la-cluj-al-sfantului-francisc/, data

accesării 1 august 2019.

LĂPĂDAT, DANIELA, „Istoricul Școlii Gimnaziale «George Popa» din Mediaș”,

http://www.scoalageorgepopa.eu/istoricul-scolii, data accesării 7 februarie 2019.

LUNGU, CORNEL, „O viaţă sub semnul artei - arhitectul Alfred Hugo Cernea (1883- 1968)”,

Tribuna, http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/o-viata-sub-semnul-artei-arhitectul-

alfred-hugo-cernea-1883-1968-22623.html, data accesării 20 aprilie 2017.

MANEA, NADIA; BÂCE, GRIGORE, „Înfiinţarea reţelei de sucursale şi agenţii a BNR în

Transilvania şi Banat. Agenţia(Sucursala) Cluj (1919-1946)”, Simpozionul de istorie

bancară Cristian Popişteanu. Ediţia a XVII-a, 29 aprilie 2009. „Din istoria Băncii

Naţionale - sucursale şi agenţii”, 2009, http://www.bnr.ro/Simpozionul-de-istorie-

bancara-Cristian-Popisteanu-3806.aspx, data accesării 1 august 2019.

POPESCU, MARA, „Kós Károly”, Arhitectura (online), http://arhitectura-1906.ro/2014/01/kos-

karoly/, data accesării 21 aprilie 2016.

Szabó, M. Attila, „Cronologia istorică a Mediașului”,

http://www.medgyes.ro/new/ro/cikk/node/1095, data accesării 7 februarie 2019.

STUDII

BÂRSAN, IOANA, Studiu istoric şi identificarea aspectelor de valoare culturală ca bază pentru

susţinerea reabilitării palatului cultural, Blaj, Extras din lucrarea de disertaţie

Reabilitarea Palatului Cultural, Blaj, Curs postuniversitar de specializare – Reabilitarea

Monumentelor Istorice, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, sesiunea: februarie,

2011, 2011. (studiu nepublicat)

COVĂSNIANU ADRIAN, Regiunile de dezvoltare în România europeană. Între deziderat politic

și realitate teritorială, Teză de doctorat, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”,

Facultatea de Geografie-Geologie, Iași, 2011. (studiu nepublicat)

IDICEANU-MATHE, DAN, Georges Cristinel. Un arhitect care face tranziția, Teză de doctorat,

Universitatea Politehnică Timișoara, 2019. (studiu nepublicat)

195

INSTITUTUL NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI, „Restauratori români: Arhitectul Ion. D.

Trajanescu (1875-1964)”, www.trajanescu.ro, data accesării 21 aprilie 2017.

KOVÁCS, ZSOLT; EMŐDI, TAMÁS, Studiu istoric şi Raport cercetări de parament, Casa de

locuit cu anexe, str. Constituţiei nr. 22, Sibiu, Cluj-Napoca, 2015. (studiu nepublicat)

MIHNEA, DIANA, Orașele Transilvaniei în perioada interbelică. Implicații urbanistice ale

legislației de împroprietărire, Teză de doctorat, Universitatea de Arhitectură și Urbanism

„Ion Mincu” București, 2015 (studiu nepublicat)

NACU, ANDREI, Organizarea administrativă a României în Perioada Interbelică şi în anii

celui de-Al Doilea Război Mondial, Lucrare de licență, Universitatea “Babeş-Bolyai” –

Facultatea de Geografie Cluj-Napoca, 2012 (studiu nepublicat)

RUS-CACOVEAN, IOANA, Studiu istoric de fundamentare pentru Planul Urbanistic General al

Municipiului Reghin, 2016. < https://madeinreghin.files.wordpress.com/2017/01/studiu-

istoric-pug-reghin.pdf> data accesării 22 iulie 2019

ARHIVE

Arhivele Naționale ale României

Arhivele Naționale Istorice Centrale

Arhivele Naționale - Serviciului Județean Bistrița-Năsăud

Arhivele Naționale - Serviciului Județean Brașov

Arhivele Naționale - Serviciului Județean Cluj

Arhivele Naționale - Serviciului Județean Hunedoara

Arhiva Uniunii Arhitecților din România

LEGISLAȚIE

„Legea pentru Organizarea Corpului Arhitecților din Servicii publice din 8 iulie 1921”,

Monitorul Oficial, nr. 75, 1921.

„Legea pentru încurajarea construcției de clădiri din 23 iulie 1921”, Monitorul Oficial, nr. 87,

1921.

„Legea pentru reformă agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș din 30 iulie

1921”, Monitorul Oficial, nr. 93, 1921.

„Legea din 18 octombrie 1921”, Monitorul Oficial, nr. 159, 1921.

„Legea pentru unificare administrativă din 14 iunie 1925”, Monitorul Oficial, nr. 128, 1925.

196

„Legea pentru încurajarea construirii de locuințe din 3 mai 1927”, Monitorul Oficial, nr. 95,

1927.

„Lege pentru Organizarea Ministerelor din 2 august 1929”, Monitorul Oficial, 1929, pp.

6114-6134.

„Legea pentru organizarea administrațiunii locale din 3 august 1929”, Monitorul Oficial, nr.

170, 1929.

„Legea Sanitară și de Ocrotire din 14 iulie 1930”, Monitorul Oficial, 1930, pp. 5338-5398.

„Legea pentru dezvoltarea și perfecționarea serviciului telefonic român”, Monitorul Oficial,

nr. 146, 1930.

„Legea pentru înființarea și organizarea Corpului Arhitecților din 12 mai 1932”, Monitorul

Oficial, nr. 108, 1932.

„Lege pentru organizarea Ministerului de Finanțe din 12 aprilie 1933”, Monitorul Oficial,

1933, pp. 2428-2446.

„Lege privitoare la organizarea Ministerului Justiției din 14 aprilie 1933”, Monitorul Oficial,

1933.

„Regulamentul de Aplicare al legii pentru organizarea Corpului Arhitecților din Serviciile

Publice din 2 noiembrie 1934”, Monitorul Oficial, nr. 253, 1934.

„Decret pentru organizarea Ministerului Internelor din 7 ianuarie 1936”, Monitorul Oficial,

1936.

„Legea Administrativă din 27 martie 1936”, Monitorul Oficial, nr. 73, 1936.

„Lege pentru organizarea Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor din 26 mai

1936”, Monitorul Oficial, 1936.

„Decret-Lege pentru organizarea Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale din 22

august 1936”, Monitorul Oficial, 1936.

„Decret pentru organizarea Ministerului Agriculturii și Domeniilor din 2 noiembrie 1936”,

Monitorul Oficial, 1936.

„Decret-Lege pentru Organizarea Ministerului Educației Naționale din 12 noiembrie 1936”,

Monitorul Oficial, 1936, pp. 9435-9451.

„Înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Aerului și Marinei din 14 noiembrie

1936”, Monitorul Oficial, 1936.

„Lege pentru organizarea Ministerului Cultelor și Artelor din 10 martie 1937”, Monitorul

Oficial, 1937.

„Legea de organizare a direcției generale a poștelor, telegrafelor și telefoanelor (P.T.T.) din

25 iunie 1938”, Monitorul Oficial, nr. 143, 1938.

197

BAZE DE DATE, ENCICLOPEDII ONLINE

Austrian Biographical Encyclopaedia 1815-1950 (online edition), Vienna,

<https://biographien.ac.at/oebl>

„Patrimoniul istoric & arhitectural al Sibiului”, http://patrimoniu.sibiu.ro/ro, data accesării 8

februarie 2018.

„ROMÁNIAI MAGYAR IRODALMI LEXIKON I.-IV. kötet (A-R)”,

<http://mek.oszk.hu/03600/03628/html/>, data accesării 20 aprilie 2017.

„Lista Lăcașurilor de cult din România”, http://www.jewish-romania.ro/patrimoniu.php.

COLECȚII IMAGINI ONLINE

Imago Romaniae, fototeca Muzeului Național de Istorie a României,

<http://imagoromaniae.ro/>

Biblioteca Digitala BCU Cluj, materiale iconografice, <http://dspace.bcucluj.ro>

Biblioteca Digitală Națională, Fotografii, <http://digitool.bibnat.ro>

Colecția Robin Molnar / Companiei Naționale a Huilei, Fotografii Vechi Petroșani,

<http://www.robintel.ro/poze-vechi-din-petrosani/>

https://www.flickr.com/photos/robintelro/albums/72157634337709260