Interiorul adaposturilor temporare, indeosebi al stanelor, unde se mai pastreaza inca o schema arhaica de organizare, ofera o imagine asupra modului de aranjare a pieselor de mobilier in locuintele traditionale.

Unele din piese au fost fixate la inceput intre grinzile peretilor, in tavan sau pe podea, o solutie pitoreasca, mobilierul urmand forma materialului natural. Ca exemplu se pot cita scaunele realizate prin retezarea trunchiului unui arbore, bratele si picioarele din ramuri crescute arcuit.

Caracteristica mobilierului romanesc este data de simplitatea formelor si delicatetea decoratiilor, fiind evidenta si in acest caz preocuparea pentru impodobire. Piesele erau puse in valoare prin petele de culoare pe care le aduceau tesaturile de interior, intalnite in toate casele romanesti.

Mobilierul era confectionat in general din lemn, in partea de sud a tarii folosindu-se si piesele din lut batut (paturi, banci). De obicei, era decorat cu crestaturi, insa in Transilvania, unde se resimt influentele apusene, apare si mobilierul pictat. Motivele cele mai raspandite ale decorului pictat sunt inscriptiile si

motivele florale.

La mobilierul sculptat, caracteristic Munteniei si Moldovei (dar regasindu-se si in Crisana, Maramures si Tara Oasului) motivele sunt cele traditionale: linia dreapta, punctele, spirala, dintii, rozeta, crucea, bradul si rar siluetele omenesti.

Principalele piese ale mobilierului erau patul, masa, scaunele, lavitele, blidarele, coltarul, politele, culmea si lada de zestre.

Lavitele

Lavitele (banci lungi, fara spatar) simple, confectionate din scandura de stejar sau fag, sunt cele mai vechi piese de mobilier, fiind folosite in cea mai mare parte a Romaniei. Lipsite de cele mai multe ori de decoratii, lavitele se fixau in barnele peretilor. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ele sunt inlocuite mai intai in Transilvania si apoi si in restul tarii, cu banci lungi cu spatar (colorat uneori) sau lada dedesubt, destinate pastrarii hainelor si servind chiar la dormit.

Patul

In casele traditionale, locul cel mai important din punct de vedere decorativ era coltul in care era asezat patul (coltul opus vetrei), datorita tesaturilor grupate aici si nu neaparat mobilierului. In prelungirea patului, de-a lungul peretelui lateral, stau lavitele si mai tarziu bancile cu spatar.

Patul, ca mobilier cu forma speciala, apare destul de tarziu, in secolul al XVIII-lea si deriva in cele mai multe cazuri din lavita.

In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, in Transilvania, in casele cu o camera de locuit si camara (planul cel mai simplu), patul era situat in continuarea vetrei, in coltul opus fiind asezate in unghi doua lavite, cu o masa in fata.

In casele mai evoluate, cu doua camere si tinda, in odaia curata apare si al doilea pat, asezat in coltul cu lavitele. In fata paturilor (dispuse paralel de-a lungul peretilor) este cate o banca cu spatar, iar intre ele, langa peretele opus intrarii, se afla masa.

In Moldova paturile respecta aceeasi schema de organizare, insa sunt mai joase, iar bancile cu spatar lipsesc.

In sudul si vestul tarii bancile, acoperite cu postav, sunt dispuse in unghi pe doua sau trei din laturile incaperii si au functie de pat. Pe langa acestea, in Muntenia si Dobrogea se gasesc si paturile de pamant, a caror latime permite dormitul de-a curmezisul, cu picioarele spre soba.

Arhitectură rurală

Compartimentul "Arhitectură rurală" cuprinde edificiile arhitecturale construite în localităţile săteşti ale Republicii Moldova. Din punct de vedere tipologic aici intră obiectele cu valoare artistică şi etnografică printre care merită să fie menţionate: casele de locuit, anexele gospodăreşti (pivniţele, beciurile, cramele, curţile, porţile, hambarurile, sâsâiecile, fântânile) şi alte tipuri de obiecte din mediul rural. Întrucât cele mai importante centre de arhitectură rurală din Republica Moldova sunt adesea şi importante centre de artizanat şi meşteşugărit, în cadrul acestei categorii au fost incluse şi centrele de meşteşugărit şi de artizanat popular.

Arhitectura rurală pe teritoriul Republicii Moldova s-a dezvoltat timp de secole, apropriindu-şi cele mai valoroase tradiţii în construirea şi exploatarea edificiilor rurale cu o tipologie destul de variată.

Aspectul exterior al satelor basarabene stabilit pe parcursul secolelor oferă cea mai pitorească şi variată privelişte. Amplasate, de obicei, pe culmile dealurilor, pe povârnişuri, sau în văile râurilor, localităţile rurale lasă, la prima vedere, impresia unui aranjament haotic, care nu poate fi întotdeauna explicat şi definit din punct de vedere logic. Situaţia, însă, este de altă natură: fiecare sat şi-a găsit amplasamentul optim, localnicii luând în consideraţie atât relieful specific al pământului, cât şi reţeaua de drumuri, care asigură comunicarea cu alte localităţi apropiate sau mai îndepărtate.

Curtea ţărănească poate fi considerată drept un ansamblu integral de arhitectură populară. Poarta de lemn, alcătuită din două sau trei canaturi, fixate între două - trei coloane sau stâlpi, este acoperită cu ornamente geometrice crestate sau perforate ce accentuează elementele constructive şi care mai au adesea şi o valoarea arhaică apotropaică. Deasupra stâlpilor se înalţă un acoperiş îngust, ce protejează porţile. Dintre simbolurile ce decorează porţile pot fi citate: soarele, arborele vieţii, florile, elemente romboidale şi alte motive, adesea comune cu motivele utilizate în covoarele şi ţesăturile populare.

Casa este amplasată în adâncimea curţii. Alcătuită tradiţional din trei încăperi - tinda (intrarea), dormitorul, adesea comun cu bucătăria şi "casa mare" (camera pentru oaspeţi), locuinţa ţărănească tradiţională reprezintă un ansamblu integru, redus la strictul necesar, dar extrem de funcţional. În interior ambianţa casei ţărăneşti este împodobită cu covoare, păretare, lăicere. Exteriorul caselor este decorat cu ornamente pictate şi sculptate, unde decorul principal este distribuit pe frontoanele acoperişurilor şi pe faţadele principale ale edificiilor.

Unul din elementele primordiale ale faţadei casei ţărăneşti este prispa: un soclu nu prea înalt ieşit în exterior şi servind de suport pentru cei patru, şase sau opt stâlpi sau coloane ce sprijină acoperişul. Vara, datorită prispei, intrarea în casă este protejată de razele dogorâtoare ale soarelui, iar iarna de frigul de afară şi de zăpada abundentă.

Coloanele sau stâlpii prispei sunt bogat ornamentaţi, fiind încununaţi de capiteluri stilizate, ce au anumite afinităţi cu unele variante simplificate ale ordinului ionic.

Acoperişurile caselor mai vechi sunt de obicei în două ape având coamele decorate. Câmpurile frontoanelor sunt bogat ornamentate. De regulă, decorul subliniază elementele constructive ale arhitecturii, marcând o ritmică simetrică, armonioasă şi echilibrată. În majoritatea cazurilor elementele decorative sunt acoperite cu culori vii, sonore.

Cele mai originale ateliere de prelucrare a pietrei se află în satele Butuceni, Trebujeni, Ivancea, Brăneşti, Furceni, Cosăuţi, Sănătăuca şi Gordineşti.

Importante centre ale olăritului tradiţional se află la Hogineşti, Iurceni, Ţigăneşti, Cinişeuţi, Cioreşti.

Datorită mănăstirii de la Răciula, în această localitate s-a dezvoltat un important centru de artizanat popular, în special în domeniul ţesutului covoarelor şi a broderiilor tradiţionale.

O tipologie specifică au pivniţele şi alte anexe gospodăreşti din marile centre de pregătire şi de păstrare a vinurilor moldoveneşti, cum sunt centrele de la Mileştii Mici, Cricova, Corjeuţi ş.a.

Construcţia marilor complexe agroindustriale în Republica Moldova în anii 70-80 ai sec. XX a afectat profund aspectul arhitecturii rurale. Problemele edilitare au început să fie rezolvate după metode standarde, specifice mai mult mediului urban, decât celui rural, ceea ce a dus la deteriorarea aspectului armonios al satelor basarabene. Clădirile locative asamblate din blocuri de beton prin metoda industrială rapidă, deşi au rezolvat problema locativă, n-au reuşit, totuşi, să se integreze organic în peisajul specific rural moldovenesc.

Arhitectura populara romaneasca se caracterizeaza in primul rand prin ingeniozitate, prin diversitatea solutiilor gasite pentru diferite probleme, prin eleganta liniilor si echilibrul volumelor.

Gospodariile sunt construite diferit, in functie de clima, de ocupatie, dar si de starea social-economica a celor care le locuiau. De exemplu, in regiunile pastoral-agricole, apar gospodariile cu curte dubla, iar in cele cu sate imprastiate, unde

Arhitectură rurală

Compartimentul "Arhitectură rurală" cuprinde edificiile arhitecturale construite în localităţile săteşti ale Republicii Moldova. Din punct de vedere tipologic aici intră obiectele cu valoare artistică şi etnografică printre care merită să fie menţionate: casele de locuit, anexele gospodăreşti (pivniţele, beciurile, cramele, curţile, porţile, hambarurile, sâsâiecile, fântânile) şi alte tipuri de obiecte din mediul rural. Întrucât cele mai importante centre de arhitectură rurală din Republica Moldova sunt adesea şi importante centre de artizanat şi meşteşugărit, în cadrul acestei categorii au fost incluse şi centrele de meşteşugărit şi de artizanat popular.

Arhitectura rurală pe teritoriul Republicii Moldova s-a dezvoltat timp de secole, apropriindu-şi cele mai valoroase tradiţii în construirea şi exploatarea edificiilor rurale cu o tipologie destul de variată.

Aspectul exterior al satelor basarabene stabilit pe parcursul secolelor oferă cea mai pitorească şi variată privelişte. Amplasate, de obicei, pe culmile dealurilor, pe povârnişuri, sau în văile râurilor, localităţile rurale lasă, la prima vedere, impresia unui aranjament haotic, care nu poate fi întotdeauna explicat şi definit din punct de vedere logic. Situaţia, însă, este de altă natură: fiecare sat şi-a găsit amplasamentul optim, localnicii luând în consideraţie atât relieful specific al pământului, cât şi reţeaua de drumuri, care asigură comunicarea cu alte localităţi apropiate sau mai îndepărtate.

Curtea ţărănească poate fi considerată drept un ansamblu integral de arhitectură populară. Poarta de lemn, alcătuită din două sau trei canaturi, fixate între două - trei coloane sau stâlpi, este acoperită cu ornamente geometrice crestate sau perforate ce accentuează elementele constructive şi care mai au adesea şi o valoarea arhaică apotropaică. Deasupra stâlpilor se înalţă un acoperiş îngust, ce protejează porţile. Dintre simbolurile ce decorează porţile pot fi citate: soarele, arborele vieţii, florile, elemente romboidale şi alte motive, adesea comune cu motivele utilizate în covoarele şi ţesăturile populare.

Casa este amplasată în adâncimea curţii. Alcătuită tradiţional din trei încăperi - tinda (intrarea), dormitorul, adesea comun cu bucătăria şi "casa mare" (camera pentru oaspeţi), locuinţa ţărănească tradiţională reprezintă un ansamblu integru, redus la strictul necesar, dar extrem de funcţional. În interior ambianţa casei ţărăneşti este împodobită cu covoare, păretare, lăicere. Exteriorul caselor este decorat cu ornamente pictate şi sculptate, unde decorul principal este distribuit pe frontoanele acoperişurilor şi pe faţadele principale ale edificiilor.

Unul din elementele primordiale ale faţadei casei ţărăneşti este prispa: un soclu nu prea înalt ieşit în exterior şi servind de suport pentru cei patru, şase sau opt stâlpi sau coloane ce sprijină acoperişul. Vara, datorită prispei, intrarea în casă este protejată de razele dogorâtoare ale soarelui, iar iarna de frigul de afară şi de zăpada abundentă.

Coloanele sau stâlpii prispei sunt bogat ornamentaţi, fiind încununaţi de capiteluri stilizate, ce au anumite afinităţi cu unele variante simplificate ale ordinului ionic.

Acoperişurile caselor mai vechi sunt de obicei în două ape având coamele decorate. Câmpurile frontoanelor sunt bogat ornamentate. De regulă, decorul subliniază elementele constructive ale arhitecturii, marcând o ritmică simetrică, armonioasă şi echilibrată. În majoritatea cazurilor elementele decorative sunt acoperite cu culori vii, sonore.

Cele mai originale ateliere de prelucrare a pietrei se află în satele Butuceni, Trebujeni, Ivancea, Brăneşti, Furceni, Cosăuţi, Sănătăuca şi Gordineşti.

Importante centre ale olăritului tradiţional se află la Hogineşti, Iurceni, Ţigăneşti, Cinişeuţi, Cioreşti.

Datorită mănăstirii de la Răciula, în această localitate s-a dezvoltat un important centru de artizanat popular, în special în domeniul ţesutului covoarelor şi a broderiilor tradiţionale.

O tipologie specifică au pivniţele şi alte anexe gospodăreşti din marile centre de pregătire şi de păstrare a vinurilor moldoveneşti, cum sunt centrele de la Mileştii Mici, Cricova, Corjeuţi ş.a.

Construcţia marilor complexe agroindustriale în Republica Moldova în anii 70-80 ai sec. XX a afectat profund aspectul arhitecturii rurale. Problemele edilitare au început să fie rezolvate după metode standarde, specifice mai mult mediului urban, decât celui rural, ceea ce a dus la deteriorarea aspectului armonios al satelor basarabene. Clădirile locative asamblate din blocuri de beton prin metoda industrială rapidă, deşi au rezolvat problema locativă, n-au reuşit, totuşi, să se integreze organic în peisajul specific rural moldovenesc.

Arhitectura populara romaneasca se caracterizeaza in primul rand prin ingeniozitate, prin diversitatea solutiilor gasite pentru diferite probleme, prin eleganta liniilor si echilibrul volumelor.

Gospodariile sunt construite diferit, in functie de clima, de ocupatie, dar si de starea social-economica a celor care le locuiau. De exemplu, in regiunile pastoral-agricole, apar gospodariile cu curte dubla, iar in cele cu sate imprastiate, unde