Argument

Tema abordată elucidează unele aspecte teoretice privind tehnica narativă în romanul

basarabean,anii ’60 .Și anume "Singur în fața dragostei" ,roman memorabil al scriitorului

basarabean Aureliu Busuioc , eroul Radu Negrescu este proiectat pe fundalul unui mediu sătesc

dominat de ignoranță , lîncezeală socială , frazeologie goală , prostie , ipocrizie.Perspectivă

observației acide , încercarea de a aborda problemele existențiale prin prisma ironiei sarcastice

permit scriitorului să surprindă spectaculul vieții în toată complexitatea lui .

Totul începe de la acel: „L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanță

unde l-am întâlnit, pentru că l-aș fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul nu are nicio

semnificație”.Așa apare la 1966, printre tovarășii Vania, Ion Soltâși, tanchiști și partizani, „un

bărbat sub 30 de ani, probabil înalt, de o frumusețe rară. Una dintre acele frumuseți pe lângă care

treci fără să le observi imediat, dar de care nu te poți rupe, odată observându-le.

Trăsături precise, viguroase și aproape clasice dădeau feței lui o expresivitate uluitoare (…) de o

frumusețe virilă”. Era firesc să-l cheme Radu. Radu Negrescu. Într-un roman de dragoste.

Era un nume complet anormal printre slavici, iurii ș.a.m.d. din viața reală de atunci. Radu

Negrescu făcea lucruri firești pentru oameni. Se îndrăgostea. Dar nu până în pânzele albe. Lucra.

Dar nu până la epuizare. Discuta. Dar nu se înflăcăra de viitorul luminos de mâine. Trăia ca un

om firesc. Într-o societate violată de politic și social.

„Un erou atipic, în primul rând ca limbaj, în al doilea- ca maniere. Seducător, inteligent, fără

iluzii donquijotești și – cum de s-a putut? – fără idealuri într-un timp când și vacile furajere

trăiau conform „mărețelor chemări”, constată criticul Eugen Lungu.

Probabil , doar un singur roman îl întrece în numărul de cititori din Basarabia pe "Singur în fața

dragostei".Și acel roman e semnat tot de Aureliu Busuioc . E "Unchiul din Paris" .

Teze dată va avea un singur capitol , unde voi încerca să demonstrez că romanul "Singur în fața

dragostei" este o monstră de narațiune inedită . Respectiv această temă va fi dezvăluită în patru

subcapitole . În primul subcapitol este descris romanul basarabean în anii ’60;În al doilea se

vorbește despre tehnica monologului care este prezentă în roman . Al treilea avem ca scop să

analizăm jurnalul ca tehnică narativă ,și anume jurnalul intim a Vioricăi Vrabie . Și ultimul

subcapitol voi vorbi despre dialog și funcțiile acestuia.

Introducere

Născut în "anul curbelor de sacrificiu ale guvernului Iorga" , cum spunea deseori poetul

însuși,Aureliu Busuioc pare arondat genetic simbolismului de început de veac . Un simbolism

furat mai ales de melos și de cantabilități ritmice:"Un pian la fereastra deschisă/Șoptea

sacadat,din Ravel,/Era o întindere ninsă,/Lumină în geamul acel,//Și casa era tot aceea,/Cu ochiul

a cuget deschis,/Și sunetul mic ca un greier,/Iar noaptea-o masă de scris"(Bolero).

Anul 1907 în familia lui Ion Busuioc,căpitan de mazili în comuna Onești , județul Orhei,cu

ascendență în familiile Bosi și Russo,și a Teodorei Boțan,casnică,se naște fiul Alexandru,viitor

învățător și profesor de științe naturale .

Tot în acest an în familia lui Ioan Zaporojanu,moșier,institutor în comuna Oxentea,județul Orhei,

și a Eugeniei Popescu,învățătoare,se naște fiica Olga,viitoare învățătoare.

1928 în familia lui Alexandru și a Olgăi Busuioc,în comuna Cobîlca(azi Codreanca),județul

Orhei,se naște la 26 octombrie fiul Aureliu,viitor literar.

1935-1939 urmează cursurile Școlii primare de aplicație de pe lîngă Școala Normală Eparhială

din Chișinău.

1939-1944 clasele 1-4 la Liceul "Alecu Russo" din Chișinău.

1944-1948 refugiat de război în Banat;termină Colegiul național bănățean "C.C.Loga" unde își ia

și bacalaureatul.

1948-1949 școala militară de ofițeri Transmisiuni din Sibiu,pe care , în timpul examenelor de

absolvire , o părăsește ca să se alăture familiei,obligată de autoritățile sovietice de ocupație să se

"repatrieze" .

1949 septembrie-1950,ianuarie lagărul sovietic de filtrare de la Sighet. (Tatăl scriitorului fusese

mobilizat în timpul războiului la Curtea marțială,corpul III teritorial Chișinău , fapt care interesa

în mod deosebit autoritățile sovietice.)

1950 depanator-radio la un atelier din Chișinău.Student la Institutul Pedagogic , facultatea de

filologie.Începe să tipărească poezii în diferite publicații.

1952-1954 redactor la Editura de Stat .

1955 apare prima plachetă de poezii umoristice Prafuri amare și prima carte pentru cei mici La

pădure.

1954-1957 colaborator la ziarul Moldova socialistă.

1957-1959 redactor-șef adjunct la revista satirică Chipăruș.

1958 scoate de sub tipar placheta Piatra de încercare.

1959-1960 redactor-șef la revista Scînteia leninistă și la ziarul Tînărul leninist.

1960-1962 redactor-șef la ziarul Tinerimea Moldovei.

1961 placheta Firicel de floare rară și cărticica pentru copii Aventurile lui Nătăfleață,ultima

tradusă în limba rusă și în numeroase alte limbi din fosta U.R.S.S.

1963 placheta de versuri Dor .

1964 volumul Poezii și placheta Stihi (în limba rusă).

1965 la congresul III al scriitorilor din R.S.S.M.,în deschiderea dezbaterilor,pledează pentru

revenirea limbii și ,implicit,a literaturii la statutul lor firesc,fapt care-i provoacă mai tîrziu

suficiente neplăceri.

1966 apare romanul Singur în fața dragostei .

1967-1968 placheta Versuri și cărțile pentru copii Cizmele cocostîrcului și Marele rățoi Max.

1969 debut în dramaturgie : piesa Radu Ștefan întîiul și ultimul,pusă în scenă la Teatrul

"Luceafărul" de Ion Ungureanu și intersiză de autorități după cîteva spectacole.

1970 apare la Moscova placheta Țvetnîe snî în traducerea lui Iu. Levitansky.

1971 Singur în fața dragostei apare,în traducere,la Riga,Moscova,Vilnius,Bratislava.La Riga

romanul este dramatizat ,spectacolul fiind jucat mai mulți ani pe scena națională.

Piesele "Și sub cerul acela..." și "Toate trei anotimpurile" văd lumina rampei la Teatrul

Național,la

"Luceafărul" din Chișinău,la Teatrul din Bălți.

1973 apare romanul Unchiul din Paris,peste un an este editat la Moscova,apoi în

Cehoslovacia,Germania (reeditat de trei ori) ,Bulgaria , și practic în toate capitalele republicii din

fosta U.R.S.S.

1974 pentru ultimul roman la Moscova i se decernează premiul N.Ostrovski.La Chișinău premiul

comsomolului îi este refuzat .

1977 la Editura Literatura Artistică apare volumul selectiv de versuri În alb și negru.

1977 este ales secretar al Uniunii Scriitorilor .

1978 scoate de sub tipar Noile aventurin ale lui Nătăfleață,traduse , ca și celelalte cărți pentru

copii , în franceză , engleză ,rusă , germană și spaniolă .

1980-1981 apar la Moscova romanele Unchiul din Paris și Singur în fața dragostei , la

Hudojestvennaia literatura , iar la Chișinău un volum de Scrieri alese .

1984 titlu de Maestru emerit al artei .

1985 apar , în traducerea rusească a lui Lev Berinski , Cîntece de răsărit și apus .

1986 sfîrșitul secretariatului de la Uniunea Scriitorilor .

1986 publică romanul Local ploi de scurtă durată .

1988 apare placheta de poezii vechi și noi , vesele și triste , Îmblinzirea mașinii de scris .

1990 la Teatrul "M. Eminescu" din Botoșani se dă în premieră pe țară Radu Ștefan.Aceeași

piesă se joacă la Cahul.

1992 placheta Plimbătorului de purici .

1993 culegerea de versuri Concert , pentru care în 1996 i se decernează Premiul Național .

1997 publică romanul Lătrînd la lună și În căutarea pierderii de timp , jurnal cubanez .În toți

acești ani mai scrie scenarii pentru filme , traduce din A.Griboedov , N.Gogol ,

O'Henry,S.Petöfy, A.Cehov, B.Johnson (Volpone) și W.Shakespeare (Richard al

treilea) .Susține rubrici scrise și vorbite în diferite publicații și la TV .

1998 apare volumul Pactizînd cu diavolul .

2001 Spune-mi Gioni.

2004 De-ale vînătorii.

2006 Hronicul găinarilor.

Arcadie Suceveanu scriitor și bun prieten cu Aureliu Busuioc afirmă următoarele :"în

mediile literare și artistice ale Chișinăul ui numele lui Aureliu Busuioc se asociază ,

ireductibil,cu imaginea scriitorului adevărat,a scriitorului scriitor,dublată instanteneu de cea a

ironistului inteligent și seducător , a cozeurului imbatabil,de o inepuizabilă vervă și inventivitate

umoristică.

Tradus în termeni cripto-metaforici , el ar mai putea avea și alte denotații:creator subtil,rafinat,ca

un mic cristal pus să conviețuiască printre bulgări rudimentari de rășină; om subțire și

delicat,dublat de o insolență de mizantrop;vorbă fără șnur și abil constructor de poante;replică

promptă,ghilotinatoare;limbă mefistofelică frecventînd simandicoase cine de taină;ochi

sagace,necruțător,în care diavolul își ține lunetele;spirit eclectic și contradictoriu ca o coloană

romană pictată bizar cu fresce bizantine...

Personajul , înalt de aproape doi metri ,cu chip mauresc,boem cu măsură în tinerețe,fermecător și

la senectute,un aristrocat fumînd pipă chiar și atunci cînd poartă blugi și adidași,e un neîntrecut

meșter la farse și cacealmale,risipitor de bancuri și cutume,dînd reprezentații de virtuozitate

ludică,definind succint și persiflînd memorabil,în formule sentențios-epigramatice,pe toți acei

care intră în și ies din raza privirii sale . Tipul nu poate fi decît un incomod.Vorba lui

contondentă împunge și zgîrie,butadele sale fac deliciul galeriei,"definițiile" sale se imprimă ca o

danga pe chipul cîte unui coleg sau pe cîte vreun op,devenind în scurt timp folclor scriitoresc-

iarbă diavolească crescînd vara și iarna pe la terase și pe la toate etajele Casei Scriitorilor.Oricît

de caustice însă ,ironiile lui Busuioc sunt aproape unanim acceptate atît de colegi,cît și de ștabii

zilei,ca pe niște bufoane "necesare",ce dau culoare vieții literare,ca pe niște supape de

defulare,bune să dezamorseze conflicte ori pur și simplu să înveselească banchete ,

recepții,"vînători regale".Or,miștoul său este mai întotdeauna inteligent și are gust de elită..."¹

Mihai Cimpoi spune următoarele : "proza și dramaturgia sunt ale unui poet,dat fiind deficitul de

substanță epică și construcție dramaturgică,recuperat încă de sentimentul dramaticității

vieții.Dotat cu inteligență și spirit de observație și umor , Busuioc reprezintă tipul rar de scriitor

"urban", care valorifică cu predilecție un material de viață rural."

Autorul și-a făcut o mică autobiografie ,unde povestește ce a simțit la conceperea unei poezii sau

a unui roman.Despre romanul "Singur în fața dragostei" spune următoarele:"romanul Singur în

fața dragostei m-a făcut să cred că vocația mea cea adevărată este exprimarea

obișnuită,firească,nesupusă regulilor versificației.Inițial romanul fusese conceput ca o parodie la

proza ce se publică de unii nechemați,o replică la "era rău într-un kolhoz (la o întreprindere,la o

școală etc...),dar a venit un președinte (un director,un responsabil etc...),neapărat comunist,care a

reparat lucrurile în cîteva zile ...Voi spune că am fost ,pe timpul sovietelor,membru de partid.A

fost o greșeală de tinerețe ,pentru care mă plătesc și azi cotizațiile sub formă de regrete tîrzii și

mustrări de conștiință.Dar istoria nu poate fi redactată...

După prăbușirea socialismului cu tot realismul lui socialist,ca o încercare de a răzbuna timpul

pierdut în încăierările cu cenzura și cei care o instalaseră mulți dintre colegii mei încearcă să se

regăsească.Alături de ei-și subsemnatul. Am reușit să public piesa Radu Ștefan-interzisă și

pentru tipar de către regimul trecut,și am mai scris și tipărit trei romane-Lătrînd la lună,Pactizînd

cu diavolul și Spune-mi Gioni .Nuștiu care-o fi valoarea lor estetică,dar știu că le-am scris cu

multă dragoste pentru mult pătimita mea Basarabie și pentru mult încercata noastră limbă

românească,limbă căreia mi-am permis încă pe vremuri să-i închin aceste rînduri :

Îi sunt și-i voi rămîne fiu,

Mi-e cîntecul ei casă.

Frumoasă-i limba care-o știu,

E tragic de frumoasă.²—

——————————————————————————————————————

¹Elena , Cebotari,Irina , Tutun , Aureliu Busuioc . Biobibliografie ,Editura Magna-Princeps ,Chișinău , 2010, p.20

²Elena , Cebotari , Irina , Tutun , Aureliu Busuioc . Biobibliografie , Editura Magna-Princeps,Chișinău,2010,p.33-34

Capitolul IRomanul Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc:o monstră

de narațiune inedită

Romanul "Singur în fața dragostei" se conformează cerinței de creare a unei lumi

imaginare prin analogie cu cea reală.Scriitorul vede lumea ca un spectacol în care își joacă rolul

fiecare după firea sa .Spre deosebire de unii prozatori care își camuflează prezența în operă

printr-un anumit nume , Aureliu Busuioc stă în spatele cortinei și lasă eroii să-și croiască singuri

drum în viață.Dar observăm punctul de vedere personal , care straluminează sensul cărții .

Detașarea lui A.Busuioc se înfăptuește datorită ironiei , el pornește de la ideea că un om poate fi

perfect instruit în toate ramurile de activitate , cu o moralitate și punctualitate integră,dar cu o

viață spirituală redusă .Își punev întrebarea dacă sînt înșiși învățătorii destușl de instruiți și

educați ca să-i lumineze pe alții , acest tablou îl schițează cu ironie Radu Negrescu în fața

Vioricăi Vrabie profesoară de franceză nou venită în școală.Partea profesională a lucrului îl

interesează pe autor ,dar nu se limitează numai la asta ,căutînd să pătrundă în mentalitatea

oamenilor și el constată că o mentalitate retrogradă poate înăbuși orice gind nobil,orice pornire a

inimii spre bine.Directorul retrograd nu observă energia tinerei învățătoare Viorica Vrabie , nu

ține seama de cultura ei , de avîntul tineresc.

Identificarea tipului de narator în roman condiţionează imediat, în conştiinţa cititorului, apariţia

unui punct de vedere orientativ.Cheia descifrarii este dată în primul capitol intitulată"În loc de

prolog", în acest capitol, este un Eu narant care relatează evenimente din viaţa sa de „scriitor”.

Astfel, naratorul povestește despre sine ,cum personajul –scriitor se întîlnește la restaurant cu un

alt personaj -Radu Negrescu este un intelectual, un profesor de fizică în satul Recea Veche, care

ajunge acolo numai din orgoliu şi voinţă personală. Totuşi el este un orăşean, în sensul că ia

parte activă la viaţa culturală a urbei şi aşteaptă „marele semnal” de a fi invitat la Academie.

Destăinuirea este făcută a doua zi, după ziua în care se întâlniseră la restaurant, în nişte condiţii

ce nu sunt prezentate decât sumar. „N-am stenografiat şi nici n-am înregistrat pe bandă de

magnetofon ce mi-a povestit, dar nădăjduiesc că n-am schimbat prea mult din cele auzite”

Întâlnim destul de des pe parcursul textului prin întrebuinţarea antitezei temporale atunci-acum:

„Apoi am prins să observ crescând pe faţa lui resemnarea. Resemnarea aceea ce ne cuprinde,

când am mizat totul pe o carte şi a jucat alta şi ne dăm seama de acest lucru abia când se împart

iar cărţile. Cât de uşor se puteau citi toate acestea pe faţa lui! Acum le reconstitui din fragmente,

se-nţelege! Dar cât aş fi dat să ştiu atunci că voi avea nevoie de fiece amănunt…” Astfel,Radu

povestește toate cele întîmplate , simțite și văzute totul la persoana întîi ,singular ,acest discurs

este preluat de către autor ,apoi reamintit iarăși de el în timpul procesului de scriere a romanului.

Succesul lui mare la cititori s-a datorat anume acestui prim narator-Radu Negrescu,chipul căruia

s-a impus atenției generale atît prin trăsăturile individuale de caracter ce dădeau la iveală o

personalitate cu adevărat revelatorie,cît și prin faptul că el prezintă un tip neobișnuit de erou.Iată

un raționament critic pentru acest roman."Aproape toți cititorii simpatizează mai mult eroi lipsiți

de îndoieli chinuitoare,de părți slabe de caracter.Mai puțin sînt simpatizați și urmați eroii

pozitivi, care bîjbîie insistent și migălos prin ungherele propriei lor psihologii , sînt ănzestrați

intenționat cu trăsături negative numai de aceea ca să fie așa cum sînt în viață,întîlniți în unele

opere literare , mai ales în ultimul timp "¹.

În recenzia "Impresii de la prima lectură ",criticul Mihail Dolgan observă că "eroii romanului

Singur în fața dragostei sunt cu totul de altă natură" decît eroii centrali din alte lucrări cu tema

intelectualității de la țară-"oamenii cu un scop definit ,care după terminarea studiilor pleacă

avîntați la țară pentru a-și consacra toată energia și cunoștințele muncii nobile de învățător..." , că

"Radu nu se va lua de piept cu nedreptatea"²,comportarea acestui acestui personaj fiind mult prea

diferită de ceea pe care ne-am obișnuit s-o legăm de noțiunea "erou pozitiv" . Analizînd chipul

eroului lui A.Busuioc , se observă asemenea trăsături de caracter care îi dădeau tot dreptul să-l

treacă pe acest personaj în categoria unui "erou negativ" , dar autorul nu s-a grăbit cu asemenea

concluzie , intuind complexitatea estetică a acestui erou ,care , cu toate neajunsurile sale ,

"izbutește să ne gîștige o anumită simpatie" .

¹Ion, Racul,Literatura și viața poporului,Editura Lumina , Chișinău,1973,p.151-152.

²Mihail, Dolgan , Marginale critice ,Editura:Cartea Moldovenească,Chișinău,1973 p.179-185.

Mihail Dolgan sesizează că chipul lui Radu Negrescu nu trece prin prisma conceptului

critic dominant , el îl numește "inconformism tipologic" , ce îi trezea nu numai simpatie , ci și o

anumită neîncredere . "Radu e un erou-excepție ,adică nu poate fi numit tipic"întrebîndu-se :"A

făcut oare bine A.Busuioc atunci cînd l-a situat pe Radu în centrul romanului ?"În recenzia

Vocația epică a poetului M.Cimpoi preciza că e vorba nu de o simplă deosebire caracteristică

dintre Radu și eroii centrali din lucrările anterioare cu aceeași temă,ci de opunerea

polemică ,parodistică dintre aceste chipuri diferite."Reflecțiile lui Radu Negrescu (...) reprezintă

o conștiință critică , ce formează un termen de contrast cu personajele

achilozate ,retrograde,obtuze,capabile doar de gesturi automate , făcute în virtutea unei inerții".¹

Revenind la romanul "Singur în fața dragostei " obsevăm autorul face portretul fizic al

eroului său chiar în prolog , subliniind discordanța cu ceea ce ne-am obișnuit să numim model ,

ca apoi discordanța sa cu modelul să fie concretizată în cadrul unei discuții literare dintre autor și

eroul,pe care îl scoate din sărite siropul pe care-l servește drept viață , el detașîndu-se ironic de

acei mulți oameni care cearcă să-și ducă viața ca în romane . Totodată suntem avertizați asupra

slăbiciunii eroului pentru afirmații paradoxale : "Ca să mă înțelegeți,ar trebui să mă

cunoașteți,remarcă el .Deși ,dacă e să mă cunoașteți , o să mă înțelegeți cu atît mai puțin!

Paradoxal ,nu? ".Cu alte cuvinte ,autorul ne avertizează să nu ne facem iluzii în privința

ușurinței de a pătrunde și cunoaște lumea internă (fără frumuseți și alte floricele) a unui om

predispus spre confesiuni ,căci "cînd încep confesiunile, oamenii pot fi cunoscuți doar din afară

". Distanțarea epică de eroul zugrăvit în genul povestirii la persoana întîi , cînd autorul nu-și

poate exprima direct poziția sa , este o problemă stilistică ce prezintă anumite dificultăți de

realizare și percepție. Această distanțare este cu atît mai necesară în cazul unui tînăr care vrea să

pară "un copil teribil" și "joacă puțin " .

——————————————————————————————————————

¹Mihai , Cimpoi, Disocieri , Editura: Cartea Moldovenescă , Chișinău , 1969 , p.119-128 .

O formă de disatanțare epică de lirismul confesional al lui Radu Negrescu sunt (alături de

jurnalul intim al Vioricăi , intercalat în povestirea eroului și situîndu-ne deseori într-un alt punct

de vedere) "pozele "(adică evidențierea "jocului" , a "frondei verbale") , "teoriile" sale sau

"exhibițiile mintale " (cum le numește însuși personajul ) , care , aducîndu-ne pînă la marginea

prăpăstioasă a absurdului , pun în gardă credulitatea noastră docilă de cititor , deprins de o

literatură ilustrativă să-l urmeze orbește pe erou . Căutînd explicația scepticismului lui Radu

Negrescu în caracterul și datele sale biografice , M.Dolgan găsea o asemenea comportare

"neverosimilă" și "într-o anumită măsură naivă"pentru un erou cu "universul intelectual al lui

Radu". "Nici educația oarecum deosebită, nici nefericirea în dragoste nu pot să-l facă pe un

orgolios să rămînă fără scop în viață sau , mai bine zis , să nu știe ce vrea",susține

criticul ,gîndindu-se înainte de toate "la respectarea adevărului psihologic ".Observăm cum eroul

joacă rolul bufonului din comediile de altădată ,care, sub masca voioșiei , a glumei și a

observației joculare , spune adevăruri supărătoare . Acesta este de fapt conținutul acestui

roman ,care vizează ironic multe neajunsuri în școală , în procesul de instruire și de educare ,în

viața spirituală a unor învățători .

Romanul "Singur în fața dragostei " dă o lovitură destul de serioasă unor scheme literare ,

rupte de realitate; romanul e interesant prin faptul că autorul nu-și face chipuri cioplite ,

zugrăvind pe ele virtuți idilice abstracte , pentru ca să bată în fața lor , ci privește real , mai

obiectiv la lucruri și la oameni . Arta de romancier a lui Busuioc e arta punerii în lumina

ridicolului , a paradoxului, prin alternanța situațiilor contrastante , prin însușirea unor paranteze

ușor persiflate , dar cu un caracter buf frapant ( "o să tacă jenate o clipă în fața lui Spînu...ca

după aceea să enunțe tabla înmulțirii și regula de trei simple"; "Cum aș fi vrut să fie arsă canalia

aceasta , Spînu , cum aș fi dansat pe cenușa lui , deși prostia și meschinarea pot imita întru totu

nobila pasăre Phoenix "). Luînd în ansamblu acest roman vedem că e o parabolă , ce sugerează

imposibilitatea realizării absolute a unor aspirații ,veleități în condiția umană a unui cotidian

mărunt , necurățat de rutină , inerție ,meschinărie , obtuzitate , elemente retrograde . Perspectiva

observației acide permite o creionare rapidă a fișelor caracterologice : creierul unui director de

școală "are două circumvoluțiuni".Încercarea de a pune problema societății contemporane e pe

alocuri timidă , dar prin prisma ironiei aspectele urîte sau chiar monstruoase apar oricum în

relief. Deodată îl obsevăm pe Radu Negrescu îmbrăcînd masca de Don Quijote al satului

basarabean , personajul se vindecă de romantism , lasă în pace morile de vînt , așteptînd "marele

semnal ";chemarea la aspiratură , la oraș . Este singura soluție salvatoare din acest mediu afectat

de idioțenie, mediocritate , rutină și optuzitate . Romanul utilizează procedeul "scrisorile celor

doi eroi îndrăgostiți , recurgînd la faceție , speculație metafizică spumoasă , gratuită ".

Acest roman este o expresie preponderent ironică , pînă la urmă nelipsită de gravitatea

necesară, a vieții unui colectiv de pedagogi în care pe neașteptate vine un profesor nou ,

inteligent , în măsură să introducă un minim de aer primenitor în activitatea școlii . Aureliu

Busuioc îl prezintă pe Radu Negrescu drept venit în sat numai pentru a-și satisface stagiul

obligator și așteaptă invitația la Academie (marele semnal) . Acesta e primul semn al parodiei .

Radu Negrescu nu-și propune o primenire a stării de lucruri din școală , el nu se dorește un

profesor minune , nici nu se gîndește să rămînă pedagog . "Singur în fața dragostei " e o replică

ironică la romanele în care conflictele erau atît de mult la suprafață , încît cititorul știe dinainte

orice deznodămînt posibil și nu se mai aștepta la nimic inedit nici în plan tematic , nici

artistic ."Nu vreau , zice Radu Negrescu , să par altcineva decît sunt , dar într-adevăr ,citesc puțin

, cum să-i zic...beletristică.Mă enervează uneori prea multa ei asemănare cu viața,ori alteori mă

scoate din sărite siropul pe care-l servesc drept viață ..." Pe întreg romanul observăm o narațiune

simplă , lineară , fluentă ; Povestea de dragoste care se înfiripă între eroii principali place

cititorului , romanul interesează mai mult prin diagrama sentimentală a acestei

apropieri .Narațiunea a putut cuceri prin intimismul temei iubirii , care se substituie temelor

oficiale ,impusă de propagandă , dar mai avem o temă nu mai puțin principală – condiția

intelectualului la țară . Ideea esențială a romanului e aceea a descoperirii de sine prin dragoste .

Cartea își rezervă un final deschis: nu se știe dacă Viorica vine sau nu la întîlnire cu Radu ,după

ce acesta s-a mutat la oraș . Interesant prin dezideologizare și deturnarea clișeelor politice ,

interesant prin soluția intimistă și opțiunea pentru viața personală în detrimentul soluției

colectiviste.Aureliu Busuioc a plăsmuit prin chipul de antierou de o complexitate tipologică și

caracterologică rar întîlnită,eșecul individualismului supus examenului dragostei ,înfățișată nu

doar ca un fenomen sentimental , ci într-un plan larg filozofico-moral,o confruntare inteligentă și

originală de opinii asupra unor principii fundamentale de comportare umană,confruntare ce ne

duce la gîndul despre necesitatea idealului în viața omului .Iată ce i-a asigurat romanului un mare

succes la tineretul din anii '60 și face din acest roman, credem ,o carte de mare folos și pentru

tinerii de azi .

1.Romanul basarabean în anii '60 (scurt istoric)

Le-a fost dat basarabenilor să creeze expresia terorii întregii istorii . De aici primele

caractere învederate ale literaturii basarabene postbelice consunătoare cu particularitățile ei

observate și în secolul al XIX-lea: conservatorismul funciar , subtextualismul , polemismul

esopic camuflat, ruralismul și "regionalismul " ei învederat care mai continuă vechiul pașoptism

sau sămănătorism , luate în sensul lor programatic al promovării ideii naționale și al punerii în

prim-plan al omului pămîntului , al omului naturii , al omului lui Dumnezeu .

"Ca să putem înțelege destinul culturii românești ,trebuie să ținem mereu seama de vitregia

Istoriei Romînilor ",spune Mircea Eliade . Raportată la destinul culturii basarabene , afirmația își

sporește justețea căci, teroarea ,vitregia istoriei a fost , în Basarabia,nu doar anti-culturală , ci și

anti-românească ,anti-națională în absolut.De aceea în liniile ei mari literatura română din

Basarabia a fost o literatură "rizomică" , închisă în sine , deși obligată să răspundă la

imperativele oficiale străine ființei ei ,o literatură a rezistenței și o literatură de

rezistență.Desigur,conformismele și mai cu seamă compromisurile au fost multe și

regretabile ,dar ele nu au afectat decît parțial talentele adevărate . Tema mamei, concepută ca un

principiu cosmic , ca o Magna Mater , ca un simbol al continuității,este o temă fundamentală a

literaturii basarabene. "Mioritismul rămîne o dimensiune esențială conțtiinței românești din

Basarabia cu tot complexul ei geopsihic de situare hic et nunc sub semnul unui fatum

universal,dar și sub semnul vetrelor securizante ce asigură continuitatea .Este firesc dar ca proza

basarabeană din anii 60,deși populată și de copii care cunosc experiența amară a războiului (Isai

din romanul Zbor frânt al lui Vladimir Beșleagă ),de eroi intelectualizați de felul învățătorului

Radu Negrescu din romanul Singur în fața dragostei a lui Aureliu Busuioc sau al interogativelor

"existențializați" din romanul Vămile al lui Serafim Saka , de intelectuali provinciali ,ariviști în

linia lui Păturică-Scatiu, adaptabili și inadaptabili în felul tandemului Serafim Ponoară-Anghel

Farfurel din romanul satiric Povestea cu cocoșul roșu al lui Vasile Vasilache ,să aibă ca personaj

central Păstorul ,înstrăinat nu doar de oi și meserie, ci de țară ,căci este deportat în Siberiile de

gheață.Acest păstor revine după un timp , moare în singurătate și pe mormîntul său crește o

miraculoasă iarbă mustoasă și deasă ,simbol al perpetuării neamului terorizat de istorie.Miracolul

re-mioritizării personajului central al literaturii basarabene corespunde ,în mare parte revitalizării

esteticului în ciuda unor împrejurări vitrege care l-au desconsiderat , l-au ostracizat și l-au

sancționat .Nu e vorba numai de o supraviețuire a esteticului doar prin cultural,etnic și etic , ci

prin păstrarea în atmosfera lirică sau epică generală a unui puternic suflu existențial-

baladesc,care a asigurat în operele reprezentative ale autorilor basarabeni ,o dramaticitate opusă

optimismului oficial necondiționat ,idilicului , "rozului",liniarului,într-un cuvînt schematicului".¹

Dintre seniorii actuali ai literaturii basarabene , Aureliu Busuioc e din aceeași generație

cu Ion Druță și Vasile Vasilache.Prin sămănătorism literatura română din Basarabia își deschide

posibilitatea să pășească și dincolo de cadrul curentului , să stabilească legături cu alte tendințe și

orientări .Analizînd curentul în discuție ,cercetătorul român Dumitru Micu ajungea la concluzia

că "...doctrina sămănătoristă a pornit de la o literatură care există ,și nu de un deceniu-două,ci de

mult mai înainte .Sămănătoriștii se voiau continuatorii acelei direcții literare , dominantă în cea

de-a doua jumătate a secolului trecut ,care se bizuia pe cronici ,pe folclor ,pe datini și căreia îi

dăduse impuls Dacia literară "².Resurecția curentului sămănătorist în literatura noastră de la

cumpăna anilor 60-70,cînd satul ,trecînd prin adînci schimbări ,își slăbea simțitor legătura cu

trecutul ,cu istoria ,cu datinile ancestrale ,cu rădăcinile arhetipale ,cu matricea spirituală,cînd,din

aceste motive,ea își îngusta în mod simțitor perspectivele ,a fost , fără îndoială ,un act

pozitiv.Aceasta pentru că nu tot ce dispărea era anacronic și nu tot ce apărea avea neapărat sorții

viitorului.Din milocul satului basarabean dispăreau tradiții de esență sămănătoristă fără de care

omul se simțea pustiit sufletește , și apăreau, în schimb, lăstari e etică "nouă",care ,deși susținuți

de ideologia timpului,erau resimțiți ca străini firii lui.Perioada anilor 60 constituie o etapă

interesantă și controversată în evoluția romanului din Moldova .Controversa,dar și

paradoxul,rezidă,pe de o parte,în necesitatea stringentă,dictată de timp,a sincronizării cu

literatura,cultura,spiritualitatea modernă,cu evoluția științelor,iar,pe de altă parte,în vivacitatea

principiilor dogmatice ale metodei realist-socialiste,susținute de critica sociologizantă.Cu alte

cuvinte,închistarea ideologică impusă individualității creatoare a avut o influență malefică asupra

libertății artistului și,implicit,asupra dezvoltării firești a literaturii.

——————————————————————————————————————————————

¹Mihai,Cimpoi,O istorie deschisă literaturii române din Basarabia,Editura:Arc,Chișinău,1996,p.16

²Dumitru, Micu ,Opera citată,p.84

Anii 50-60 se caracterizează printr-o criză a valorilor și a libertății individului în întreaga

lume.Simptomele acestei crize sunt detectate de filozofie,sociologie,antropologie

socială,etnologie și psihanaliză,lărgindu-se astfel sfera cunoașterii ființei umane.Dezangajarea

individului față de ansamblul social,retragerea lui în viața particulară,aprecierea muncii ca un act

de damnare,alienarea omului în societate,clișeele de gîndire,morala convențională-iată doar

cîteva din problemele pe care le abordează cu apetență literatura timpului.În societatea

sovietică,de rînd cu avîntul creator survenit după condamnarea cultului personalității lui Stalin,cu

descătușarea spirituală și morală,se manifestă,totodată ,și criza libertății individului,fapt ce a

influențat nemijlocit literatura.În același timp,asupra scriitorilor din fosta U.R.S.S. au avut o

anumită influență nu doar sociologia,filozofia,etnologia,psihologia analitică,ci și diferite opere

concretre ale autorilor moderni din literatura universală.

Scriitorii din Moldova,talentele veritabile au purces în scrierile lor atît de la o mentalitate

accentuat modernă,cît și de la conceptul tradițional al civilizației de tip agrar.Aspectul

tematic,psiho-social al bunului păstor rezultă din teama de absență a valorilor,relevă

conservatismul etnic ,întoarcerea spre axiologia populară.Pledoaria pentru specificul național ,ca

mijloc de apărare de haosul realităților social-politice,se manifestă prin accentuarea elementului

rustic (atmosferă,peisaj,limbajul personajelor ,gesturile,vestimentația lor etc.). Cele mai

frecvente simboluri artistice devin satul așezat pe deal,coliba,peștera,casafocul din vatră, de rînd

cu mănăstirea ,Isuus Hristos,femeia.Prin prisma vieții rustice prozatorul apreciază,de

fapt,întregul univers,în special citadinismul. Emblema modelului este țăranul ,păstorul-

păstrătorul tradiției,punctul de referință pentru controlarea spiritualității.El reprezintă tipul de

erou colectivist ,individul fiind conceput doar prin raportarea la colectivitate.O altă trăsătură a

modelului este conceputul mitic al țăranului ,simboiza dintre mit și realitate .În romanele

timpului a fost creat chiar și un mit al casei,identificat apoi cu mitul etniei și al rusticității și

amplificat de autorii epici pe parcursul istoriei literare.Un interes deosebit prezintă creația lui Ion

Druță ,ca, de altfel și cea a lui V.Vasilache sau V.Beșleagă.

Ceea ce l-a remarcat pe Vasile Vasilache în anturajul generației sale este modalitatea

narativă originală – cea folclorico-modernizată,abordarea problemelor etico-filozofice prin

prisma relației tradiție-modernitate,accentuarea carnavalescului vieții. Prin romanul Povestea cu

cocoșul roșu (1966),care a suscitat opinii contradictorii în critica literară,s-a discutat ,în

principiu,veridcitatea faptelor descrise în lucrare,semnificațiile etice ale aceestora,funcția

instructiv-educativă a romanului.Constituind o pledoarie pentru etic și estetic în viața omului,

romanul are la bază conflictul dintre tradiție ,valorile seculare,pe de o parte,și

contemporaneitatea,noile valori ale timpului,pe de altă parte;urîtul și frumosul.Originalitatea,

noutatea acestui text literar rezidă în faptul că autorul apelează la diverse madalități

moderniste,cum sunt parabola,livrescul,paradoxul,grotescul.Critica literară a relevat pe bună

dreptate similitudini cu literatura absurdului¹.Romanul se caracterizează și prin spirit

polemic,opunîndu-se astfel interpretării plate a relității din proza moldovenească

precedentă.Conflictul dintre util și plăcut ,urît și frumos ,tradiție și modernitate,observăm și în

romanul lui Ion Druță Povara bunătății noastre .Ambii autori evidențiază necesitatea stringentă a

îmbinării armonioase a arhaicului,tradiționalului cu noul.În același timp,Ion Druță constată cu

regret devalorizarea principiilor morale populare și pierderea entității naționale a

individului,însingurarea ,înstrăinarea lui.Vasile Vasilache însă prezintă devalorizarea morală ca

un fapt deja săvîrșit ,realizat, demonstrînd care este efectul social și etic al însingurării

individului,al negării tradiției.Omul care mai continuă să păstreze conceptul popular de bine și

frumos rămîne de unul singur ,este luat în derîdere de întreaga colectivitate.Diferă și modalitățile

artistice prin care se afirmă eticul în romanele acestor autori.La Ion Druță această afirmare se

face prin accentuarea modelului etno-etic ”bonus pastor”,la Vasile Vasilache –prin îmbinarea

elementelor miticul.

Moralitatea personajelor de roman din anii 60 se manifestă pregnant în atitudinea lor față

de putere,față de post.E un nonsens imaginea aceasta,o banalizare a aspirațiilor spre pace și

liniște,dar ea îl caracterizează foarte bine pe personaj,gusturile lui,ambițiile de a fi în pas cu

evoluția științei și tehnicii.Pe de altă parte, imaginea este și o aluzie ironică la realitățile sociale

și morale cînd una se afirmă și alta se realizează. Discursul narativ al romanului denotă o

simbioză dintre tradiționalism,în specialprin prezența modelului ”bonus pastor”,și modernism,

prin recurgerea la mitic,la inttertext,la paradox.Îmbinînd stilul oral cu elementul livresc,absurdul

cu ironia sau aluzia.

—————————————————————————————————————Anatol,Gavrilov,Reflecțiiasupra romanului.Studii critice.Editura:Literatura artistică,Chișinău,1984,p.13.

2.Tehnica monolugului

Adevărurile evidente ,comune îl scot din sărite pe Radu Negrescu, nu pentru faptul că el vrea să

învăluie totul într-o ceață metafizică prin reflecțiile sale speculative.De aici pasiunea

personajului pentru ”discuțiile polemice care dezmorțesc mințile căzute în lîncezeală”.Analizînd

textul observăm că este prezent frecvent monologul,unde eroul ”trăiește cu Marele Semnal în

inimă”.”Marele Semnal” este și el un ideal al eroului ,un vis al său de afirmare în știință,în

”teoria generală a cîmpului”,cu scopul de a pune o ”cărămidă la temelia acestui edificiu,o

cărămidă pe care va fi săpat numele meu!” Mărturisirile sincere , autocaracterizările negative ale

lui Negrescu pot fi înțelese just numa fiind încadrate în tradiția acestui tip de confesiune ca gen

literar.Eroul își atribuie acele defecte pe care,de obicei, contemporanii niciodată nu le acceptă ca

fiind ale lor,deoarece conștiința morală idealizatoare constituie un greu de trecut în calea

cunoașterii de sine.Autocaracterizarea negativă a eroului vorbește nu atît de mărimea viciilor lui

personale,cît de gradul de dezvoltare a conștiinței morale autocritice pe care o întruchipează.

”Mi se spune că sunt un individualist”,cugetă eroul,căutînd să se dumerească el însuși asupra

poziției sale, și pare că acceptă această caracteristică:”Sînt un individualist”.”Sînt un

individualist în măsura în care i-am lăsat și-i las pe un Spînu,Pintea sau Tamara să-și facă

mendrele cum le place,doar ca să-mi pot vedea de treabă în pace și liniște.” ”Dar aș fi un

neindividualist ,se întreabă totodată eroul, dacă aș accepta principiile lor,ori,mai bine zis , lipsa

lor de principii?” Într-adevăr,dacă Radu ar fi acceptat ”lipsa lor de principii”,el ar fi putut trece

în ochii lui Spînu,Pintea și Tamara drept un bun membru al colectivului lor ,dar tocmai atunci el

ar ar fi fost un individualist adevărat,care pune interesele sale individuale mai presus de orice

principii. ”...Dragostea?Fleacuri.Mofturi, așa cum e dragostea înțeleasă și explicată în manuale și

discuții.Am spus de Lida:e o lume în care m-am descoperit și care îmi aparține .A fost un pămînt

necunoscut pe care am debarcat și l-am colonizat cu tot ce e al meu . Apoi a urmat

deziluzia:lumea nu era descoperirea mea. Egoismul meu s-a răzvrătit.”În aceeași termeni

egocentrici el vorbește nu numai de fosta sa dragoste,ci și despre dragostea sa față de Viorica.”O

iubesc ,pentru că mă iubesc într-însa,și aș vrea s-o am alături cum ai mereu la îndemînă un stilou

sau o idee....Anume aceste mărturisiri ale lui Negrescu l-au făcut pe V.Coroban să afirme

că,”aflîndu-se de multe ori în intimitatea gîndurilor și sentimentelor propii,acest erou devine

egoist și meschin”.

Confesiunile lui Negrescu trecînd prin prisma acestui adevăr,urmărind cu atenție nu numai ceea

ce spune el despre sine,ci,mai ales,ceea ce caută să ascundă de la sine însuși.”Cu cît sîntem mai

cruzi cu noi înșine ,cu atît mai îngăduitori cu noi înșine sîntem.Cinismul nu îndreaptă,ci

înrăiește”.La început Radu o tratează cu un scepticism ironic,cu superioritatea omului cu

experiență (doi ani de practică!):Și eu l-am jucat pe Don Quijote la început.Apoi constată:Îmi

plăcea fata .Știa ce vrea și posibil că o invidiam pentru asta.Ca în cele din urmă să recunoască

identitatea idealurilor (”...vreau să ai dreptate tu,Viorico,și toți ceilalți care au dreptate...”)și să-și

dea seama că toată comportarea sa nu a fost decît o încercare inconștientă de ”dezertare din fața

aspirațiilor mele”.Acestea sunt etapele principale ale evoluției lui Radu Nerescu în roman,o

dezvăluire subtilă a luptei cu sine ce se dă în subconștientul eroului.Astfel, recapitulîndu-și

relațiile sale cu Lida ,fosta soție,Radu,sub influența noului sentiment de dragoste ce bate la

poarta sufletului său, se arată consternat de observația că ”ura amestecată cu teamă”,care l-a

chinuit doi ani de zile și de care a căutat mereu să se ascundă,a cedat locul unei indiferențe

absolute față de femeia nu demult iubită.”Mă durea ceva ,deși nu-mi recunoșteam nici mie acest

lucru,mă duream poate eu însumi,eu,cel de atunci.Cel care ar fi putut fi altul decît egoistul de

azi,cinicul”.Prin acest monolog recapitulează ceea ce a făcut ,duce o luptă contra eului său

adevărat. Iată un exemplu care ne sugerează lupta interioară a eroului,care înăbușă în sine orice

imbolduri sentimentale,arborînd aere de impasibilitate.”Vroiam s-o strig, să alerg din urma ei și

s-o ajung...Mă rezemai cu spatele de stejar și aprinsei o țigară.Flacăra chibritului îmi arse

degetul.Ce aveam să-i spun dac-ași fi strigat-o sau ași fi ajuns-o din urmă?Că mi-i dor de-un om?

Nu-mi era dor de nici un om.""Aș putea să mai trăiesc o mie de ani și să nu mă neliniștească de

loc faptul că n-am dat mîna cu încă două sau trei miliarde de oameni pe care nu-i cunosc pe

această planetă".Asemenea declarații ale eroului ,dacă le pătrundem dedesubtul lor

psihologic,devin tocmai o expresie paradoxală a sentimentelor și gîndurilor adevărate pe care el

le camuflează.

Radu se cramponează de poza individualistului nu din convingere,ci din teama de a se expune

pericolului unor noi dezamăgiri în dragoste , cinismul său trădînd o încercare disperată de a se

menține pe o poziție în care dragostea face fisuri tot mai mari:"Pentru prima dată mă trezisem

singur în mijlocul pustiului din mine și pentru întîia oară vedeam cît de întins e".

Jurnalul ca tehnică narativă

Jurnalul este o specie a genului autobiografic ce conține însemnări zilnice ale cuiva

despre anumite evenimente.Eugen Lovinescu într-un interviu din 1937,în Adevărul literar și

artistic definea jurnalul ca "o aruncătură de peniță, lavă izbucnită sub presiunea unei emoții,

impresii nemijlocite și pasionale." Eugen Simion clasifică jurnalul ca pe o confesiune , care

poate fi de trei tipuri : tipul oratoric ; tipul dramatic; tipul poetic sau problematic .Jurnalul este o

literatură a confesiunii,sinceritatea fiindu-i caracteristică. "Dacă am avea curajul să scriem o

carte cu viața noastră ,cu condiția să fim sinceri, am face o capodoperă", nota Baudelaire. Fără a

conștientiza, scrim orice eveniment personal undeva , într-un jurnal,acesta și este jurnalul intim.

În romanul Singur în fața dragostei de Aureliu Busuioc este prezent jurnalul intim al

Vioricăi Vrabie care scrie orice eveniment petrecut ,orice emoție, nemulțumire.Ea își exprimă

prin intermediul jurnalului puternice stări afective ,neliniștile și îndoielile interioare.Pentru autor

acest jurnal rămîne ca un document , o sursă cea mai sigură.Reprezintă o mărturie directă,

precisă a celor întîmplate cu Viorica.Mărturii din jurnal găsim în fiecare capitol al

romanului,aceste mărturii vin ca o concluzie ,la cele ce se întîmplă în Recea-Veche.Autorul prin

intermediul jurnalului ne demonstrează activitatea și viața acestor eroi prin ochii unei

femei.Chiar din prima zi petrecută în școala din satul Recea-Veche ,Viorica scrie în jurnal despre

întîlnirea la școală.Iată primele impresii în această școală:"Cînd am coborît din autobus,m-a luat

în primire imediat învățătoarea de lucru manual de aici, un fel de caraghioasă de vreo cincizeci

de ani (ea zice că are patruzeci neîmpliniți!Ah, femeile):"Te rog să-mi spui Otilia

Octavianovna"( era să pufnesc de rîs),"Școala de aici e o mizerie,o , liceul nostru de menaj!"

"Apoi prima zi de școală . Mă așteptam , ce e drept,la mai mult fast,e o sărbătoare totuși!A fost

numai o cuvîntare destul de ștearsă, a vorbit directorul."Să fiți cuminți, să nu spargeți geamurile ,

să fiți culturali și să învățați".Critica a urmărit două ipostaze de manifestare ale lui Radu

Negrescu: afișarea ostentativă a pozelor ("pozezi numai atunci cînd ai spectatori...",nota Viorica

în jurnalul său printre primele impresii contradictorii ce i le-a lăsat Radu).

Dacă Radu luptă cu sentimentul său de dragoste ,defăimînd însuși idealul de dragoste,

definind-o ca o manifestare a egoismului,Viorica pune în calea atracției sale crescînde față de

Negrescu tocmai idealul unei dragoste adevărate , care nu se reduce la sentimentul erotic, ci

presupune o unitate de principii de viață."Ai tot ce-ar putea constitui idealul unei gîsculițe ,ba

chiar și al unei femei serioase ,dar nu poți fi,n-ai să fii niciodată idealul meu!"-notează ea în

jurnalul său drept concluzie la părerile critice pe care le are despre comportarea lui Negrescu.

Treptat ,însă, caracteristicile negative cedează tot mai mult locul celor pozitive."Într-adevăr , are

ceva ce atrage.Îmi place..." , recunoaște ea, precizînd: "mie îmi place altfel " decît "unei

gîsculițe". Pînă la urmă ,relațiile intime ale eroilor ajung la punctul culminant, cînd ambii nu-și

mai pot ascunde dragostea lor:"...dacă n-ar fi Pablo și principiile mele cam demodate, m-aș fi

îndrăgostit de el",își spune Viorica, căutînd a se convinge că ea încă nu e îndrăgostită.("Păzea,

Viorico, să nu te îndrăgostești!"-își spuse ea,trădîndu-se că s-a și îndrăgostit).Prima condiție cade

după comportarea conformistă și ipocrită a lui Pablo (publicarea articolului în care dragostea

abia înmugurită în relațiile dintre Lucica Lungu și Ion Armașu a fost sacrificată de dragul

"auorității" directorului și corpului didactic al școlii din Recea-Veche).

Viorica, însă , l-a pătruns și înțeles pe Radu în pofida teribilismelor sale , înainte de a se fi înțeles

el însuși pe sine." Oamenii care nu iubesc nu sînt ca el (...)El se teme.Pentru mine se teme! Se

controlează, se analizează ca să nu facă,- pentru mine!-să nu facă un pas greșit!" Ea a văzut că

îndărătul individualismului teribilist a lui Radu se ascunde "teama de a-și revedea pozițiile și

principiile de viață", teama de a-și asuma din nou rolul lui Don Quijote. Ea a înțeles aceasta nu

atît cu rațiunea ,cît a intuit cu inima de femeie îndrăgostită,pe care iubirea o face puternică și

capabilă de orice sacrificiu."Dar îl iubesc oare pentru că e tare?(...) Îl iubesc pentru că e slab.Da ,

slab!Iar eu sînt femeie! Tare doar cînd e vorba să aperi slăbiciunea altuia...".Înțelegînd că

orgoliul de bărbat nu-i va permite lui Radu să accepte o asemenea dragoste ocrotitoare ,ce o

reeditează într-un fel pe cea a mătușii lui, Viorica adoptă o tactică pur feminină , lăsîndu-se

"cucerită",pentru a putea fi bărbatului iubit acel "punct de sprijin care-i lipsește , ca să poată

răsturna multe".Ea recurge la această tactică cu o totală dezinteresare,pentru a-i reda bărbatului

iubit încrederea în sine și capacitatea de a se afirma prin tot ce are mai bun în personalitatea sa .