CMYK

www.eparhiaargesului.ro/argesulortodox

sãptãmânal teologic, bisericesc şi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului* Anul X * nr. 512 * 21 - 27 iulie 2011 * 8 pagini * preţ: 1,6 RON

Ascultaţi RADio TTRRiinniiTTAAss (95,3 FM)

Preafericitul PărintePatriarh Daniel

aniversează împlinireavârstei de 60 de ani

Iatã ce scrie Ioan Casian, Sfântul nostrudobrogean, despre iubirea lui Dumnezeu:„Când meditãm apoi la negrãita Saînţelepciune, la iubirea de oameni şi lanepãtrunsa Lui îndelungã rãbdare, carerabdã greşelile cele fãrã de numãr aleoamenilor, ne vine sã-L preamãrim din totsufletul. Şi când cugetãm la dragostea Sanemãrginitã faţã de noi, cã deşi noi n-amfãcut niciun bine, a primit sã se facã om!,Dumnezeu fiind, ca sã ne mântuiascã dinrãtãcire, ne ridicãm spre dorirea Lui. Însfârşit, când socotim cã El a biruit în noi pepotrivnicul nostru, diavolul, şi ne dãruieşteviaţã veşnicã numai pentru hotãrârea şiînclinarea noastrã spre bine, inima neîndeamnã sã I ne închinãm!” (Filocalia I,pp. 139–140).

În negura veacurilor, când totulpãrea sã se prãbuşeascã, a fost voialui Dumnezeu sã trimitã Luminãmare, care sã strãfulgere genuneade pãcat şi suferinţã! Luminalumii, Iisus Hristos Domnul,avea sã zguduie porţileîntunecate ale pãcatului, careţineau omenirea întru jalnicãpedeapsã. Am putea şi noi sãpreamãrim în imn de slavã peDumnezeu, aşa cum a fãcutPetru Damaschinul, care zice:„Ce vom da în schimbDomnului pentru toate câte ne-adat nouã? Pentru noi Dumnezeu avenit între oameni! Pentru firea ceastricatã Cuvântul trup S-a fãcut şi S-a sãlãşluit între noi. La ceinemulţumitori a venit Fãcãtorul de bine;la cei robiţi, Slobozitorul; la cei ce şedeauîntru întuneric Soarele Dreptãţii; pe Cruce,Cel fãrã patimã; în iad, Lumina; în moarte,Viaţa; Învierea pentru cei cãzuţi. Cãtre Elvom striga: Slavã Ţie, Dumnezeul nostru.”(Filocalia V, p. 86).

Cu o mare delicateţe dumnezeiesculSimion Noul Teolog ne vãdeşte gândirea luiatunci când zice: „Dar Dumnezeu purureavoieşte sã-şi descopere şi sã ne arate iubireaSa faţã de noi, ca şi noi, înţelegând şirespectând marea Sa bunãtate, sã voim sã-Liubim pe El!” (Filocalia VI, p. 142).

Deşi mãritul Apostol Pavel le scriafilipenilor acum douã mii de ani, scrisul sãusfânt este pururea actual, fãcându-nepoftirea de a lua aminte la viaţa noastrã dezi cu zi şi a ne conforma viaţa gândiriisfinte, precum citim: „Faceţi-mi bucuriadeplinã ca sã gândiţi la fel, având aceeaşiiubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare…Gândul acesta sã fie în voi care era şi înHristos Iisus. El, mãcar cã avea chipul luiDumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru deapucat sã fie deopotrivã cu Dumnezeu, ci S-a dezbrãcat pe Sine Însuşi, chip de robluând, fãcându-Se asemenea oamenilor. Laînfãţişare a fost gãsit ca un om. S-a smerit şiS-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, şi încã

moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înãlţat nespus de mult şi I-a dat Numele,care este mai presus de orice nume; pentruca în Numele lui Iisus, sã se plece oricegenunchi ale celor din ceruri, de pe pãmântşi de sub pãmânt, şi orice limbã sãmãrturiseascã spre slava lui DumnezeuTatãl, cã Iisus Hristos este Domnul!”(Filipeni 2, 2; 5–11).

Rãmâne pentru noi o mare mângâiere,acum şi de-a pururi, sã ştim cã Iisus Hristoseste Domnul Dumnezeu, venit aici, pepãmânt, pentru a ne da, pentru totdeauna,

asigurarea cã nus u n t e m

singuri şinu mai suntem în primejdia de a orbecãiîntru neştiinţã şi întru nevederea luiDumnezeu. Prin Întruparea Sa în Om, IisusHristos dezleagã „taina cea din veacascunsã şi de îngeri neştiutã” şi ne scoate penoi afarã din pãcat. El, Iisus, se faceasemenea nouã pentru a vieţui ca noi îngreul zilei! El, Omul durerilor, a venit nunumai sã se facã asemenea nouã, ci cu multmai mult, sã se dea preţ de rãscumpãrarepentru noi din robia neştiinţei şi a pãcatelor.

Aşadar, „Dumnezeu ne-a strãmutat înÎmpãrãţia Fiului iubirii Sale, întru Careavem rãscumpãrarea prin sângele Lui, adicãiertarea pãcatelor; acesta este chipul luiDumnezeu, celui nevãzut, mai întâi nãscutdecât toatã fãptura!” (Coloseni 1, 13–15).

Avem de douã mii de ani aici cu noiIcoana, sau Chipul lui Dumnezeu, pe IisusHristos, pe care milioane de oameni L-auvãzut în mii de icoane. Dar nu numai înicoane a fost vãzut, ci şi în toate AltareleBisericii, sub forma Euharisticã, adicãTrupul şi Sângele Lui cu care ne împãrtãşim

de atâta vreme!

De câte ori ne aşezãm la rugãciune,Iisus Domnul este alãturi de noi! De câte oricitim Sfânta Scripturã, citim scrisoarea deiubire trimisã de Dumnezeu nouã, tuturor!De câte ori ne spovedim şi ne împãrtãşim cuTrupul şi Sângele lui Iisus Hristos, nunumai cã-L vedem în chipul potrivit puteriinoastre de percepţie, ci, mai mult ca oricepe lumea aceasta, El, Iisus Domnul, îşi facedin fiinţa noastrã tron împãrãtesc!

Şi aşa cum bine citim în SfântaScripturã, cartea de cãpãtâi a omenirii,Dumnezeu a orânduit totul pentru a neasigura mântuirea şi bucuria veşnicã! „Cãciîn El, în Iisus, a binevoit Dumnezeu sãsãlãşluiascã toatã plinirea. Şi printr-Însultoate cu Sine sã le împace, fie cele de pe

pãmânt, fie cele din ceruri, fãcând paceprin El, prin sângele crucii Sale. Dar pe

voi, care oarecând eraţi înstrãinaţi şivrãjmaşi cu mintea voastrã cãtrelucrurile rele, de acum v-aîmpãcat!” (Coloseni 1, 19–21).

Într-o lume plinã decontradicţii şi curente filosofice,marele Apostol Pavel înotavitejeşte şi sfãtuia puternic şiîndemna fãrã obosealã pecontemporanii sãi, zicând: „Pe El(pe Iisus) noi Îl vestim, sfãtuind pe

orice om şi învãţând pe orice om,întru toatã înţelepciunea, ca sã

înfãţişãm pe tot omul, desãvârşit, înHristos Iisus! Spre aceasta mã şi

ostenesc şi mã lupt, potrivit lucrãrii Lui,care se sãvârşeşte în mine cu

putere!”(Coloseni 1, 28–29).

Aşa mãrturiseşte şi îndeamnã cuputere Sfântul Apostol Pavel peste veacurileîntunecate de necredinţã, pãcat şi urâciune!

Împotriva întregului puhoi de ruşine şidezmãţ, el ridicã Icoana, Chipul lui IisusHristos, pentru a salva lumea de laprãbuşire.

Va înţelege, în cele din urmã şi aceastãomenire bezmeticã, închinãtoare la toatepatimile: „Ca întru numele lui Iisus totgenunchiul sã se plece, al celor cereşti şi alcelor pãmânteşti şi al celor de desubt. Şi sãmãrturiseascã toatã limba cã Domn esteIisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu –Tatãl!” (Filipeni 1, 9–10).

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

IubIrea cea veşnIcĂ a luIDumnezeu pentru oamenI

În ziua de vineri 22 iulie 2011,Preafericitul Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, aniverseazăîmplinirea vârstei de 60 de ani.

Cu prilejul acestui moment aniversar, dela orele 8:00, Patriarhul României va sfinţipictura şi catapeteasma recent restauratedin paraclisul istoric cu hramurile „SfântulMare Mucenic Gheorghe, Sfântul ProorocDaniel şi Cuvioasa Parascheva” alReşedinţei Patriarhale.

La orele 11:00, în Catedrala Patriarhalăva fi oficiată slujba de Te Deum camulţumire adusă lui Dumnezeu pentrubinefacerile revărsate asupra PreafericiriiSale, Bisericii Ortodoxe Române şipoporului român.

De la orele 12:00, în Aula Magna„Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhieiva avea loc un moment aniversar dedicatîmplinirii a 60 de ani de către PatriarhulRomâniei, care va cuprinde lansarea unuiAlbum aniversar şi a unui Volum omagial,precum şi difuzarea unui film documentarrealizat de către postul de televiziuneTRINITAS TV al Patriarhiei Române.

Sunt aşteptaţi la eveniment cei caredoresc să îl felicite pe Preafericitul PărintePatriarh Daniel: membri ai SfântuluiSinod, reprezentanţi ai autorităţilorcentrale şi locale, personalităţi ale vieţiipublice româneşti, cler şi credincioşi.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 1

Argeşul Ortodox

2

colegiul de redacţieFONDATOR:

† Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop CAlINICal Argeşului şi Muscelului

Adresa: Strada Ţepeş Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com Sãptãmânal tipãrit de cotidianul ARGEŞUL

Editor:preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor Şef:pr. prof. cornel Dragoş

Redacţia:preot dr. Napoleon Dabu (secretar deredacţie),preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuţã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Paginã web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuş, pr. prof. Andrei Cãnuţã, pr. prof. Roberto-Cristian Vişan, RoxanaDragoş, Amalia Cornãţeanu, AmaliaConstantinescu, Iuliana Popa, Flavia Jinga.

Art designer: ing. Bogdan ciocîrlan ISSN: 1583›2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

În Arhiepiscopia Argeşului şiMuscelului, la Facultatea deTeologie Sfânta Muceniţă Filofteiadin Piteşti, în perioada 18 – 19 iulie,s-a desfăşurat examenul de licenţă.

Comisia examinatoare, formată dinprofesori de la catedra de teologie, afost prezidată de ÎnaltpreasfinţitulPărinte Calinic, Arhiepiscop alArgeşului şi Muscelului şi dePreasfinţitul Episcop VicarPatriarhal Varlaam Ploieşteanulcare a examinat studenţii veniţi la

Piteşti cu binecuvântare din parteaArhiepiscopiei Bucureştilor.

În final cei care au obţinut titlul delicenţiaţi în teologie au depusjurământul în cadrul unei slujbeoficiată de Înaltpreasfinţitul PărinteArhiepiscop Calinic şi PreasfinţitulVarlaam Ploieşteanul, în bisericaSfânta Vineri din municipiul Piteşti.

Cei prezenţi la acest moment festivau avut ocazia să asculte un cuvântde învăţătură rostit de Preasfinţitul

Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicarpatriarhal.

„Momentul acesta al depuneriijurământului este unul solemn, încare v-aţi angajat că ve-ţi păstraneschimbată, neînpuţinatăînvăţătura Bisericii predată deMântuitorul Sfinţilor Apostoli şi decătre aceştia, nouă, tuturorgeneraţiilor de creştini.

În prezent, aproape toţi tinerii dinţara noastră suferă de o oarecarecriză morală, imagine regăsită înrezultatele de la examenele debacalaureat şi de titularizare înînvăţământ. De aceea vă rog săconsideraţi cei patru ani petrecuţi laFacultatea de Teologie SfântaMuceniţă Filofteia din Piteşti doar oetapă de iniţiere în ceea ce priveşteştiinţa teologiei.

A-ţi depus jurământ astăzi că ve-ţipăstra învăţătura Bisericiineştirbită; pentru a vă împlini acestscop trebuie să o cunoaşteţi întregă.Să purtaţi cu demnitate titlul acestacare vi s-a conferit astăzi, delicenţiaţi a unei facultăţi de teologieaflată sub patronajul unei tineresfinte muceniţe care a murit pentruvalorile morale ale SfinteiEvanghelii. Dorim ca momentulacesta al depunerii jurământului săfie unul de inspiraţie al Duhului

Sfânt asupra dumneavoastră pentrua avea acestă putere de acumulamai departe învăţătura creştină şide a avea un comportament demn detitlul primit.”.

Studenţii de la Secţia Artă Sacrăau prezentat şi o probă practică, oparte fiind înscrişi pentrurestaurare icoană veche, lucrărilelor fiind prezentate în atelierele derestaurare ale ArhiepiscopieiArgeşului şi Muscelului din Piteştiîn faţa unei comisii prezidată dechiriarhul locului.

Cei înscrişi pentru restaurarefrescă au prezentat modul în care aurestaurat pictura în frescă dinbiserica parohiei Glâmboc, aflată încomuna Bascov, foarte aproape demunicipiul Piteşti.

La examenul de licenţă auparticipat studenţi de la secţiileTeologie Pastorală, TeologieAsistenţă Socială, TeologieDidactică, Artă Sacră, AsistenţăSocială şi Pedagogie Muzicală.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului

ExAMEn DE licEnţă lA FAculTATEA DETEologiE sFânTA MucEniţă FiloFTEiA

conform lui John Haught raportul existent întrereligie şi ştiinţă ar avea cel puţin patru formulări,care ar fi conflictul, contrastul, contactul şiconfirmarea.

Conflictul caută să arate că între ştiinţă şi religie nuse poate stabili comunicare, ele fiind ireconciliabile.Conform contrastului, cele două domeniii suntincompatibile şi între ele nu poate exista un conflictdecât atuci când sunt amestecate. Dacă este vorba deincompatibilitate, între cele două domenii ar trebuievidenţiate discuţiile.

Pe de altă parte, contactul presupune dialogul şicaută să demonstreze consonanţa posibilă între ştiinţăşi religie, şi, în fine, confirmarea caută să arate căreligia sprijină şi impulsionează demersul ştiinţific,

astfel încât între cele două sfere se poate realiza operfectă armonizare. Din păcate, de-a lungul istoriei,cel mai întâlnit a fost raportul axat pe conflict, cauzelefiind multiple şi plecând de la ignoranţă şi până lascientism, concepţie care consideră ştiinţa singura calede cunoaştere posibilă. O altă tendinţă ar fiscepticismul, care afirmă că ştiinţa poate falsifica (testa)afirmaţiile ei, pe când religia nu, şi de aici s-ar fi deduscă ştiinţa ar fi chiar inamicul religiei şi ar putea să odistrugă pe aceasta prin afirmaţiile ei corosive. Darştiinţa nu poate fi singura cale de acces spre adevăr, şiexistă şi în cadrul ei o formă de relativism, astfel căoamenii de ştiinţă religioşi au înţeles că există şi alte căide abordare a misterului universal. Scientismul este înacest sens o prejudecată periculoasă care blocheazăaccesul la adevărata cunoaştere, mai ales că ştiinţa nu-şi propune de fapt accesul spre adevărul metafizic, cidoar eliminarea progresivă a erorilor (vezi în acest

sens Karl Popper).

Cazul savantului Galileo nu a fost atât unul axat peidei ştiinţifice şi religioase aflate în conflict, cât unulbazat pe contestarea puterii sau un conflict axat peparadigme de tip helio şi geocentric. Pentru oameniilipsiţi de prejudecăţi şi cu un univers suficient de largnu există conflict între cele două sfere, ci doarprobleme legate de limbaj şi de definirea conceptelor,care pot fi clarificate cu ajutorul aparatului filosofic. Şiapoi, între religie şi ştiinţă nu au existat numaimomente de conflict, ci şi de confirmare reciprocă,astfel că se constată că ştiinţa şi religia provin dinacelaşi izvor şi sunt moduri de cunoaştere provenitedintr-o sursă comună.

Prof. Alexandru brIcHIuş

RRaappoorrttuull ddiinnttrreerraaţţiiuunnee şşii ccrreeddiinnţţãã (( IIII ))

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 2

Argeşul Ortodox

3

În iureşul timpului şi în vârtejul zilei apucăm săne mai gândim, din când în când, la viaţa omului şi,mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când,primind un telefon, aflăm că a mai trecut cinevaapropiat şi drag nouă dincolo, defapt unde?... Înadevărata viaţă!... Aşa s-a intâmplat şi în urmă cu unan, la 17 iulie anul 2010, la aflarea veştii trecerii lacele veşnice a Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoi –stareţul mănăstirii Slănic, judeţul Argeş, lavenerabila vârstă de 84 de ani – cel care a fost atâţiaani slujitorul altarului străbun şi al sfintelor slujbe,al cărţilor teologice, pastoral-spirituale şiduhovniceşti!...

Părintele Arhimandrit Teofil Bădoi s-anăscut la 11 septembrie anul 1925. A intrat înmonahism, ca frate de mănăstire, la 20 februarie1944 şi a fost tuns în monahism la 30 martie 1947.Tot în acelaşi an, la 14 iulie, a fost hirotonitierodiacon. În anul 1968 a fost hirotonit ieromonah,după ce a trecut prin şcoala suferinţei, a excluderiidin mănăstire, timp de şapte ani de zile, datoritădiabolicului decret nr. 410/1959. Până la sfârşitulvieţii sale pământeşti a vieţuit la mănăstirea Slănic –Argeş, unde, pe parcursul timpului, a crescut şiformat o aleasă şi frumoasă obşte monahală, dincare se remarcă în mod deosebit Mitropolitul Teofanal Moldovei şi Bucovinei, Episcopii Galaction alTeleormanului şi Varsanufie Prahoveanul de laArhiepiscopia Bucureştilor, sau PărinteleArhimandrit Nicodim Dimulescu de la mănăstireaCrasna – Prahova.

Apreciat fiind în mod deosebit, între mulţi alţii,de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist,Părintele Teofil a fost toată viaţa drept ca bradul (şila propriu şi la figurat), cu o voce şi o purtare demnăşi convingătoare, intrasingent dar totuşi cald şi câtse poate de uman în toate deciziile pe care le lua,mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şiduhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentruvârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ alumorului măsurat – aşa l-au cunoscut şi aşa îl vorpurta permanent în inimă pe Părintele Teofil toţi ceicare au trecut pragul mănăstirii Slănic – numită şi“Taborul Argeşului”. Fie din paginile revistelor“Lumea Credinţei”, “Lumea Monahilor”, “Lumina”ori a altor reviste bisericeşti, fie din emisiunile de laTrinitas TV sau din altele, fie direct din înălţimeaamvonului, prezenţa cuvântătoare a venerabiluluipărinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prinsinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăiredar mai ales printr-o neclintită voinţă în MântuitorulIisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul IisusHristos au fost două daruri, îndelung lucrate şicultivate de către Părintele Teofil.

Într-o altă ordine de idei, Părintele ArhimandritTeofil Bădoi a primt cu multă dragoste pe foartemulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pemulţi dintre studenţii teologi să se pregăteascăpentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe înanii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşitimp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstorreceptiv la noile probleme apărute în societate. Eraelegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preotdistins al cultului ortodox şi un om al culturiiînţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporuluiromân.

În dimineaţa înmormântării şi, mai cu seamă, lasfânta slujbă săvârşită în incinta vestitului lăcaşmonastic al Slănicului de Argeş, din ziua de 19 iulieanul 2010, a participat foarte multă lume care l-acunoscut şi la preţuit în mod deosebit pe părintelelor duhovnicesc Teofil Arhimandritul!... Au fostmulte coroane, multe flori, multe lacrimi pline de

recunoştinţă şi (de) nădejde, că părintele s-a mutatde la moarte la viaţă, acolo unde nu mai este nicisuferinţă, nici întristare nici suspin ci viaţă fără desfârşit!...

După ascultarea cu luare aminte a slujbeiprohodirii preoţilor (a monahilor şi ieromonahilor) –

săvârşită de către Mitropolitul Teofan Savu aMoldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopul CalinicArgatu al Argeşului şi Muscelului, Galaction Stângăal Alexandriei şi Teleormanului şi VarsanufiePrahoveanul de la Bucureşti – slujbă care conţine şicuprinde o atăt de bogată şi de profundă teologie auţinut să omagieze personalitatea celui plecat maimulţi slujitori al altarului, care au evocatpersonalitatea părintelui ca fiind unul ce a datdovadă de multă înţelepciune, răbdare şi pricepereîn diferitele momente ale vieţii care i-a fostpresărată cu multe ispite, piedici şi suferinţe,mărturisind că toate întâlnirile pe care le-au avut cupărintele au constituit momente de mare înălţareduhovnicească şi mângăiere sufletească, datorităsfaturilor bune, foarte competente şi pertinente, pecare le-a dat!... Cu acest prilej a transmis mesaj decondoleanţe (şi) P.F.P. Patriarh Daniel al României –pe care îl redăm, în cele ce urmează: „Cu multădurere în suflet am primit vestea trecerii la celeveşnice a părintelui arhimandrit Teofil Bădoiu, foststareţ al mănăstirii Slănic de Argeş între anii 1978-2010 şi cunoscut duhovnic al credincioşilor dinsatele aflate în vecinătatea acestei mănăstiri.Evlavia şi vrednicia arhimandritului Teofil Bădoiuau făcut ca în timpul stăreţiei sale mănăstirea Slănic

să devină un adevărat “Tabor al Argeşului” şi să fieînveşmântată în chip luminos atât prin lucrări dezidire duhovnicească a ucenicilor săi deveniţimonahi râvnitori, cât şi prin construirea unei bisericide piatră care se împodobeşte acum cu o frumoasăpictură, şi a două paraclise cu hramurile Schimbareala Faţă a Domnului şi Sfântul Ierarh Calinic de laCernica. Intrat în mănăstire în anul 1944, călugărittrei ani mai târziu, hirotonit ierodiacon în anul 1947şi ieromonah în anul 1968, arhimandritul TeofilBădoiu a continuat lucrarea spirituală a unui stareţvestit, cu vieţuire filocalică, protosinghelul VitimionNiţoiu, căruia i-a fost până la vârsta de 50 de aniucenic apropiat. Împreună au înfruntat încercărileanilor de dictatură comunistă, cu tot felul deîngrădiri şi presiuni, fiind obligat chiar săpărăsească pentru un timp mănăstirea, în urmaDecretului abuziv nr. 410 din anul 1959, locuindcinci ani în comuna Corbi din jud. Argeş, şi doi anica simplu paznic la mănăstirea Dintr-un lemn dinjud. Vâlcea. Împlinirile sale misionar-pastorale şiadministrativ-gospodăreşti de la mănăstirea Slănici-au luminat sufletul şi chipul, pregătindu-l pentruziua întâlnirii sale cu Mântuitorul Hristos, Păstorulcel Bun, Căruia i-a închinat întreaga viaţă.Arhimandritul Teofil Bădoiu lasă în urmă o obşte de25 de monahi, mulţi ucenici în diferite mănăstiri dinRomânia şi chiar la Sfântul Munte Athos, dar şinumeroşi ucenici pe care i-a îndrumat către Hristossau i-a ajutat cu fapta cea bună ca un părinte iubitor.Trecerea sa la cele veşnice, întâmplată cu puţin timpînainte de sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul şide praznicul Schimbării la Faţă – hramul mănăstiriiSlănic, are o semnificaţie aparte şi nădăjduim căDumnezeu l-a primit întru lumina slavei Sale pecare arhimandritul Teofil Bădoiu a căutat-o înpilduitoarea sa slujire. Rugăm pe Hristos DomnulCel Înviat din morţi să aşeze sufletul părinteluiarhimandrit Teofil Bădoiu în lumina PreasfinteiTreimi, împreună cu sfinţii săi slujitori”. Cu altecuvinte, aşadar, din acest mesaj a reieşit demnitateape care a avut-o părintele indiferent de vitregiile şide situaţiile cu care s-a confruntat fiindu-le, în acestsens preoţilor, călugărilor şi dascălilor mai tineri unadevărat exemplu de caracter şi onestitate şi, nu înultimul rând, de probitate morală!...

Cuvintele noastre însă, sunt puţine şineputincoase pentru a putea spune cât bine a făcutPărintele Teofil Bădoi, datorită ţinutei sale morale şipreoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, apreocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, adragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, aataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Bisericastrămoşească!...

Se cuvine aşadar, (şi) acum la împlinireaunui an de la naşterea în viaţa cea cerească şiveşnică a Preacuviosului Părinte Arhimandrit TeofilBădoi de la mănăstirea argeşeană Slănic, să-iaducem prinos de cinstire şi de recunoştinţărugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harulşi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, înlocaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată aSlavei Sale!

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Drd. Stelian goMBoş Consilierla Secretariatul de Stat pentru Culte

din cadrul Guvernului României

Spre pururea aducere aminte

Un an de la săvârşirea din această viaţă aPreacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Bădoi

de la Mănăstirea Slănic – Argeş

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 3

Argeşul Ortodox

4

ce este anafura?Anafura, nafură, anaforă (gr. aghios artos = pâine sfinţită, lat. nafora)- este

pâinea sfinţită, tăiată în formă de cubuleţe, ce se împarte credincioşilor, la sfârşitulsfintei liturghii, după ce s-au miruit. Este pusă pe anaforniţă (tavă sau un vas cupicior) aşezată pe o măsuţă, în dreapta preotului care miruieşte, şi fiecare credincios,trecând de la miruit, ia o bucăţică de anafura, pe care o mănâncă, cu condiţia să nu fimâncat nimic şi nici apă să nu fi înghiţit în ziua respectivă. Ea se mai numeşte şiantidor (antidoron = în loc de dar). Despre aceasta spune sfântul simeon alTesalonicului: „iară antidorul este pâine sfinţită, care se face din acea prosforă(prescură) din care se scoate agneţul, care se jertfeşte şi se face trupul Domnului.Antidorul se dă în locul darului celui mare al înfricoşatei cuminecături(Împărtăşanii), căci nu toţi credincioşii sunt vrednici a se împărtăşi... ci el, numindu-se după cuviinţă antidor, adică în loc de dar, căci darul lui Dumnezeu dă...” (Dr.Mitrofanovici V., liturgica Bisericii ortodoxe, cernăuţi, 1929, p. 601).

Unde şi cum se pregăteşte anafura?Despre pregătirea anaforei Liturghierul scrie: „Anafura se taie din prescura din care s-

a scos Sfântul Agneţ. Dacă sunt credincioşi mulţi şi nu ajunge numai o prescură, se poatetăia şi prescura a doua, din care s-a scos părticica întru cinstea şi pomenirea PreasfinteiNăscătoare de Dumnezeu. Drept aceea aceste două prescuri se cade să fie întregi şi maimari, iar nu numai peceţi, chibuzind astfel preotul ca să ajungă pentru anafura” (Liturghier,Bucureşti, ediţii: 1957, 1967, p. 143).

Anafura se taie la proscomidiar, după ce s-au pregătit Darurile, şi se aşează peanaforniţă. Ea se sfinţeşte în timpul când la strană se cântă Axionul; preotul ia vasul cuanafura şi îl atinge de Sfântul Disc şi de Sfântul Potir binecuvântând: „Binecuvântată esteanafura sfinţilor Tăi, Doamne, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”. (Liturghier,Bucureşti, ediţii: 1957, 1967, p. 142).

Simbolismul antidoruluiDeoarece se face sfinţirea ei în timpul Axionului (adică atunci când se face pomenirea

Sfintei Fecioare după sfinţirea Darurilor), împărţirea anafurei la sfârşitul Liturghieisimbolizează rămânerea Maicii Domnului încă multă vreme pe pământ, în mijlocul primeicomunităţi creştine, după înălţarea la ceruri a Fiului ei şi până la adormirea ei (LiturgicaSpecială, Bucureşti, ed. a II-a. 1985, p. 331)). Anafura este un „înlocuitor” al SfinteiÎmpărtăşanii (care vine ca un pogorământ pentru cei care nu s-au împărtăşit) şi de aceea, caşi Sfânta Împărtăşanie, se ia pe nemâncate (când se ia şi aghiasmă, se ia întâi aghiasma şiapoi se mănâncă anafura). Ea se dă credincioşilor ca simbol al comuniunii spirituale.Vechile Pravile şi Cărţi de învăţătură pentru preoţi impuneau pentru luarea anafurei aceeaşipregătire trupească şi sufletească la fel ca şi pentru Împărtăşanie. Tot anafura este şi pâineanumită „Paşte”, binecuvântată şi stropită cu vin, care se dă credincioşilor în DuminicaÎnvierii, după împărtăşanie (la slujba de noapte).

Binecuvântarea anafurei în manuscrise şi în codiciÎn manuscrise, în vechile ediţii tipărite ale Sfintei Liturghii sau la scriitorii sfinţi care

au tâlcuit Sfânta Liturghie sau au cercetat pe larg rânduiala ei, nu se întâlneşte niciomărturie că se dădea o binecuvântare specială anafurei, aşa cum o înţelegem astăzi, şi aşacum se practică de mulţi.

Codicii vorbesc doar despre împărţirea ei şi despre rugăciunea care o însoţeşte:

„Binecuvântarea Domnului peste voi toţi (sau peste tine)...”, dar rugăciunea aceasta nu esteîndreptată spre anafura, care se presupune că este deja sfinţită, ci spre credinciosul care oprimeşte.

Conform lui Nicolae Cabasilla şi Sfântului Simeon al Tesalonicului, binecuvântarea sedă anafurei prin rânduiala punerii înainte de la Proscomidie. Pâinea aducerii înainte dincare se va scoate agneţul „devine sfântă şi afierosită lui Dumnezeu şi sfinţită”, după NicolaeCabasilla (Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, 53, 4), se împărtăşeşte de sfinţire şi debinecuvântarea divină.

Sfântul Simeon explică mai mult: „Anafura este pâinea sfinţită, adusă la Proscomidie,din care s-a scos partea cea mai din mijloc, care s-a slujit şi a devenit Trupul lui Hristos...sfinţită este şi această pâine pecetluită cu suliţa, deasupra căreia s-au rostit sfintelecuvinte...şi se oferă ca dar dumnezeiesc prin cuvintele punerii înainte” (Dialoguri, cap.100).

Şi, în altă parte: „Anafura sfinţită este pâinea punerii înainte, din care s-a scos parteadin mijloc şi s-a adus spre slujire, apoi aceasta, pecetluită cu copia şi primind cuvintele

dumnezeieşti, în locul Darurilor, adică al Tainelor înfricoşătoare, se oferă celor care nu seîmpărtăşesc din ele” (Erminia 101). Adică, această ofrandă de pâine, în timpulProscomidiei, „Întru pomenirea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IisusHristos”, prin pecetluirea ei cu sfânta copie, prin „cuvintele sfinte” şi prin toată aceastărânduiala, primeşte binecuvântarea.

În vechime, rugăciunea punerii înainte, „Doamne, Dumnezeul nostru, pâinea ceacerească...”, prin care se cere ca Dumnezeu să binecuvânteze „această punere înainte” şi săo primească în jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri, se citea tuturor celor care aduceauartose, care, pentru acest motiv, se numeau „binecuvântări”. O altă binecuvântare specialăîn afară de aceasta, nu este prevăzută în practica noastră liturgică pentru pâinea anafurei.

„Înălţarea” anafurei şi ridicarea PanaghieiAstăzi, însă, este cunoscut faptul că preotul înalţă şi binecuvântează anafura, după

prefacerea Cinstitelor Daruri în timpul cântării închinate Maicii Domnului „Cuvine-se cuadevărat...”. Această practică tinde s-o oficializeze ultima ediţie a Liturghierului (1962)pag. 137, unde se consemnează: „Se obişnuieşte, la momentul acestei Jertfe înfricoşătoare,ca preotul să binecuvânteze anafura, înălţând-o înaintea Cinstitelor Daruri”. Înălţarea esteconsemnată direct de sfântul Simeon al Tesalonicului şi de un codice cunoscut (Atena 776,

sec. XVII), indirect de mulţi, însă binecuvântarea de niciunul.Ce însemnă această „înălţare”? După vechiul obicei ecleziastic, a cărui rânduială

respectivă din Ceaslov este pusă pe seama apostolilor, pâinea este „înălţată” spre cinstireaNăscătoarei de Dumnezeu, lucru care până astăzi se face de regulă la mănăstiri şi, în modspecial, la casele credincioşilor din unele locuri.

Evlavia specială pentru Maica Domnului a rânduit astfel lucrurile ca atunci când i sepomeneşte numele, după prefacerea Sfintelor Daruri la Sfânta Liturghie, poporul săintoneze cântări şi laude, cântându-i: „Vrednică eşti...” sau alte cântări mariale la careparticipau şi slujitorii care, după alte manuscrise, spuneau şi ei „Vrednică eşti...”,„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...”, „Neamurile toate te fericesc...”, „Bucură-te, îţi zicţie...”, „Cea plină de har...” etc.

Sfântul Simeon nu spune dacă se aduce pâine nouă sau dacă preotul folosea pâinea dejaexistentă la proscomidiar. Înălţarea Panaghiei este însoţită astăzi de stihurile „Mare estenumele Preasfintei Treimi”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă”,„Neamurile toate te fericim pe tine...” şi „Vrednică eşti...”.

Şi aceste patru cântări se găsesc în multe manuscrise în acest moment al dumnezeieştiiLiturghii, care, chiar dacă nu vorbesc despre „înălţare”, se pare că o „subînţeleg”. Primeletrei s-au păstrat până astăzi în practica liturgică, legate de binecuvântarea anafurei şi lavremea aceea a pomenirii Maicii Domnului.

De altfel, simbolismul trupului Fecioarei s-a răspândit datorită pâinii punerii înaintedin care se scosese Sfântul Agneţ, adică pâinii care se tăia şi se împărţea ca anafura. Aceastăpâine a fost pusă înaintea Sfintelor, aşa cum şi aceea a fost adusă la Templu la vârsta de treiani, din ea s-a scos Sfântul Agneţ, aşa cum din aceea S-a născut Hristos.

Aceasta ne învaţă limpede Istoria ecleziastică şi vederea mistică, pusă pe seamaSfântului Gherman al Constantinopolului: „Împărţirea binecuvântării şi a ofrandei estechipul trupului feciorelnic... Binecuvântarea duhovnicească şi cealaltă ofrandă a bunurilor,din împărţirea pâinii trupului Născătoarei de Dumnezeu se face, şi aşa se crede...”, precumşi „Înaintevederea” lui Teodor al Adidelor: „Ce altceva înseamnă cele rămase, decâtmodelul trupului fecioarei, această împărţire a binecuvântării şi ofrandei?”.

Acelaşi simbolism îl oferă mai târziu şi Teofil Cabanias (Tezaurul ortodoxiei, cap. 17).Deci, ce altceva mai firesc decât să se înalţe în acea vreme anafura, care deja eraconsiderată simbolul Născătoarei de Dumnezeu, într-o vreme în care tradiţia voia s-o înalţepe Maica Domnului?

ConcluziiPrin urmare, şi binecuvântarea anafurei de astăzi, din timpul cântării „Vrednică eşti...”,

nu este nimic altceva decât obiceiul de mai sus al înălţării Panaghiei, care s-a impus îngeneral, însă uşor modificat, din cauza interpretării greşite a lui.

Înălţarea în chipul crucii se săvârşeşte aşa cum se făcea şi la înălţarea Panaghiei.Interesant este faptul faptul că înălţarea aceasta a fost considerată binecuvântare, carepentru a fi deplină, este completată de anumiţi preoţi şi cu binecuvântarea cu mâna în chipulcrucii, în modul obişnuit.

Concluzia este că pâinea anafurei nu se binecuvântează nici în timpul împărţirii ei, nicila cântarea „Vrednică eşti...”, ci în timpul Punerii înainte, la Proscomidie prin înălţarea eicătre Dumnezeu, prin pecetluirea cu copia şi prin „cuvintele punerii înainte”. În timpulcântării „Vrednică eşti...”, se face înălţarea acesteia ca „pâine a Fecioarei”, conformsimbolismului (apud Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol. I, pag. 200-204).

Diacon Prof. gabriel FiRuţă

liturgică Binecuvântarea anafurei

"Oh, ce lucru însemnat este virtutea şi dispreţuirea lucrurilor lumeşti!Prin curse, cel virtuos câştigă, prin cei care-l pândesc, se încununează,prin cei care îi fac rău, străluceşte şi mai mult!... Tu însă, Olimpiada,trebuie să te bucuri şi să te veseleşti, pentru că ai atins culmea virtuţilor"(Fragmente din scrisorile XI şi XIII ale Sfântului Ioan Gură de Aur cătreCuvioasa Olimpiada).

În a doua jumătate a veacului al IV-lea, la Constantinopole, se năşteaOlimpiada. Părinţii fetei erau drept-credincioşi, tatăl ei fiind un sfetnic deseamă al Imperiului de Răsărit. Pe când era doar o copilă, părinţii aulogodit-o cu fiul unui alt dregător împărătesc. Nunta avea să aibă locatunci când fecioara avea să împlinească vârsta potrivită pentru a secăsători.

Însă omul propune, iar Dumnezeu dispune. Din nefericire, logodniculei moare, iar Olimpiada hotărăşte să-şi petreacă restul vieţii în castitate.La scurtă vreme, şi părinţii ei au trecut la Domnul, Olimpiada rămânândsingura moştenitoare a bunurilor materiale agonisite din belşug de cătretatăl ei. Dar evlavioasa fecioară, deja dobândise înţelepciunea de a nupune preţ pe bogăţiile vremelnice; gândindu-se la cei aflaţi în necazuri şiîn lipsuri, Olimpiada a început să-şi împartă averea bisericilor,mănăstirilor, vieţuitorilor în pustie, văduvelor şi orfanilor. Ea îşi petreceazilele în rugăciune şi în deplină înfrânare, înălţându-şi sufletul princercetarea sfintelor învăţături ale credinţei creştine.

Împăratul Teodosie cel Mare (379-395), având un nepot cu numeleElpidie, ar fi dorit să-l însoare cu frumoasa şi bogata Olimpiada. De la

început însă, drept-credincioasa fecioară s-a opus cu străşnicie propuneriişi insistenţei împăratului. Văzându-se astfel înfruntat, acesta a poruncit săi se confişte toată averea care-i mai rămăsese cuvioasei tinere.

Aşa a ajuns Olimpiada să trăiască în mare strâmtorare şi în nedreptate.Cu toate acestea, ea Îl lăuda neîncetat pe Dumnezeu şi era bucuroasă căacum se va apropia mai mult de Hristos, îndurând cu blândeţe aceastăsituaţie. Cuvioasa Olipiada a avut fericitul prilej de a-l cuoaşte pe SfântulIoan Gură de Aur care, ca un adevărat părinte duhovnicesc, i-a fost mentorşi îndrumător pe calea cea îngustă şi anevoioasă a mântuirii întru sfinţire.Iată un îndemn de încurajare pe care Sfântul Părinte îl adresa cuvioaseifecioare: "Astfel este firea durerii, pe cei care o rabdă cu blândeţe şibărbăţie îi arată mai presus de necazuri, mai înalţi decât săgeţilediavolului, deprinzându-i să dispreţuiască cursele... Deci să te bucuri şi săte veseleşti, să te desfeţi cu izbânzile tale duhovniceşti şi niciodată să nudeznădăjduieşti!" (Idem).

Pentru viaţa ei trăită în cuvioşie şi pentru ajutorul pe care îl dădeasemenilor ei, Olipiada a fost cinstită de către Patriarhul Nectarie, cubisericeasca slujbă a diaconiei, după canoanele din vremea aceea.Dovedindu-se atât de răbdătoare cu tot ceea ce îi oferea viaţa, Teodosie celMare, şi-a deschis inima în faţa acestui viu exemplu de sfinţenie, hotărândsă-i înapoieze cuvioasei fecioare averea pe care i-o răpise pe nedrept. Însămilostiva Olimpiada nu a păstrat-o pentru sine, ci a continuat să o împartătuturor celor din jurul ei aflaţi în suferinţă, considerând că avuţiile sunt aleDomnului, ea fiind o simplă chivernisitoare a acestora spre folosulaproapelui.

Sfinţenia vieţii sale şi mulţimea binefacerilor pe care le-a săvârşit autrezit invidia unor oameni lipsiţi de credinţa şi dragostea pentru Hristos.Aceştia, uneltind cu viclenie intrigi împotriva Olimpiadei, au reuşit să-lconvingă pe împărat să o trimită în surghiun în ţinutul Nicomidiei. Acolo,departe de casa părintească şi de locurile în care semănase atâteamilostenii, Cuvioasa Olimpiada s-a săvârşit din viaţa pământească în ceade-a 25 zi a lunii lui Cuptor.

Bucură-te, Cuvioasă Olimpiada, care ai trăit în desăvârşită curăţietrupească şi lui Hristos Mielul cel fără de prihană ai urmat!

Amalia coRnăţEAnu

Sinaxar

SS ff ââ nn ttaa cc uuvv ii oo aa ss ãã oo ll ii mm pp ii aaddaa(( †† 22 55 ii uu ll ii ee ))

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 4

Argeşul Ortodox

5

Vitamine duhovniceşti

DoborâŢi, Darnu nimiciŢi

Biograful lui Georg Friederick Händel relatează un moment deimportanţă crucială în viaţa acestuia: „Sănătatea şi averea erau mairuinate decât oricând. Partea dreaptă a corpului îi paralizase şicheltuise tot ce avea. Creditorii îl presau, ameninţându-l cuînchisoarea. Un scurt timp a fost tentat să renunţe la luptă- dar şi-arevenit şi a compus cea mai măreaţă dintre inspiratele sale lucrări,piesa „Messiah”. Corul „Aleluia” a fost scris de către un om aproapezdrobit şi apăsat de sărăcie.

Când ne loveşte o nenorocire, rareori suntem pregătiţi pentru ea.Ne tulbură faptul că nu suntem obişnuiţi să întâlnim asemeneagreutăţi. Dar dacă admitem că tot ce ni se întâmplă în viaţă este undar, atunci nu vom mai cere niciodată ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel. Dacă realizăm că Dumnezeu ştie totul, ne poartă degrijă şi ne iubeşte, că Hristos a cunoscut durerile noastre şi că ne-aîncredinţat că întru El le vom învinge, acest lucru ne va da putereade a merge mai departe, atunci când ni se întâmplă tot ce ar putea fimai rău în viaţă.

Nu depinde decât de noi să ne alăturăm celor mulţi care pot spunecu Sfântul Apostol Pavel în Epistola a II-a către Corinteni, cap. 4:„În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi, (...) doborâţi, dar nunimiciţi...”.

Lumea nu a fost făcută să fie un paradis, ci un loc unde sedesăvârşeşte sufletul către Paradis.

(după Anthony Coniaris)Selecţie realizată

de Pr. Prof. Cornel DRAgoş

mulţi dintre copiii şiadolescenţii zilelor noastrel-au descoperit peDumnezeu la şcoală, încadrul orelor de religie. ausimţit apoi durerea uneifamilii lipsite de Hristosîn opoziţie cu celepropovăduite de lacatedră. ni se pare firescca părinţii să se roagepentru copii, să-i aducă labiserică, să-i ţinăapăroape de Hristos prinSfintele taine, dar existăşi cazuri, nu puţine, încare copiii îi aduc pepărinţi la biserică. Încapitolul „Despre copii,părinţi şi durerile lor”maica Siluana vlad neoferă câteva răspunsuriduhovniceşti.

Am o întrebare, dacă îmieste îngăduit. Nu ştiu cum s-oconving pe mama să meargăla Spovedanie. Mama mea estecredincioasă, se roagăDomnului, merge la Biserică,dar nu se spovedeşte (nu credcă s-a spovedit vreodată). Amnenumărate discuţii cu ea,discuţii blânde şi amicale, dar eainsistă a nu se spovedi. Se parecă ruşinea (să-i spun aşa), saumai bine spus mândria, oopreşte de la aest lucru.

Vă rog ajutaţi-mă!

... În ceea ce priveşteSpovedania mamei tale, îţimărturisesc cu durere că sunttare neputincioasă. Te înţelegatât de bine, pentru că şi pemine mă doare mult că nu toţioamenii, şi nici măcar cei dragi

şi apropiaţi mie, nu pot, sau nuvor, să înţeleagă importanţaPocăinţei şi a SfinteiSpovedanii! Şi Domnul lerespectă această libertate! Şi Îlînţeleg şi nu am altceva de făcutdecât să învăţ de la El răbdareaşi să nu deznădăjduiesc. Deaceea mă rog pentru ei cu multănădejde. De altfel, acesta şi estecanonul unui călugăr: să seroage pentru toţi, şi pentru cei

care nu ştiu, nu pot sau nu vorsă se roage. Şi, slavă luiDumnezeu şi mulţumire curecunoştinţă că până acum, însituaţii mai grele, de necaz, deboală sau de pericol de moarte,ni s-au împlinit rugăciunile.

Cred că Domnul, Celîndelung răbdător, a „pândit”(cum ar spune Sfântul IsaacSirul) momentele deănmuiere a inimii omului lanecaz şi a „profitat” pentru a-lîmbrăţişa cu mila lui ceadumnezeiască.

Aşadar, fără să renunţidefinitiv s-o rogi pe mama tasă facă asta, încearcă să ai maimulte „discuţii” cu Domnuldecât cu dânsa. Domnul valucra în taină şi cu delicateţe şinu te va lăsa fără aceastăbucurie. Că ştie măicuţa, cănu este bucurie mai maredecât să-i vezi pe cei dragi înBucuria milostivirii luiDumnezeu.

Te îmbrăţişez cu drag şi cuîncredere în Domnul că aude

şi împlineşte rugăciunea ta defiu iubitor.

(Maica Siluana Vlad,Împreună dumiriri pe cale, Ed.Mitropoliei Olteniei, Craiova,2006, pag. 198-199).

Selecţie realizată de Roxana DraGoş

2011- Anul Omagial al Sfintei Cununii

cum sã o conving pe mamasã se spovedeascã?

Faptul că părintele nu credeîn libertatea artei şi a aşa-ziseisale lozinci „artă pentru artă”este un lucru care se explicăprin limitarea orizontuluiartistic, o limitare greşitînţeleasă ce transformă şideviază frumosul spre mizerie: „a limita arta la unul dinefectele ei, acela al şocului,pozitiv sau negativ, înseamnă ao amputa. Mi se pare căîntreaga modernitate semulţumeşte să rămână în sferaunui impresionism primar,produs mai degrabă de emoţiifreudiene decât de principiiestetice. / Succesul artiştilorcontemporani începe săsusţină tot mai mult teoria luiFreud asupra artei. Totul seînvârte în jurul complexelor detot felul, fără a mai pune marepreţ pe valoarea în sine a unuidemers artistic. Scriitorii,pictorii sau regizorii au devenitmai degrabă psihanalişti cuveleităţi manageriale decât„genii pustii” care trudeaupentru un public ideal, chiar şicu preţul de a nu fi înţeleşi în

timpul vieţii. / … / Ultimul val al arteicontemporane aduce cu sine, trebuie să ospunem, o grămadă de murdărie.Majoritatea poemelor, dar şi prozelor, suntun fel de reportaje de la gaura cheii, redatefără nici un fel de talent, încât citindu-le,dacă are cineva curiozitatea bădărană săle citească, ai impresia că ai nimerit încuşeta unor hamali obosiţi care-şipovestesc aventurile amoroase. Autorii,cu un teribilism sufocant, fac paradă deînjurături, de experienţe neomeneşti, careau menirea să-l impresioneze pe cititor.Această „cultură a înjurăturii” devine unfel de artă poetică a noii generaţii,regăsind-o aici şi aiurea. În Rusia a apărutrecent chiar şi un „Dicţionar alînjurăturilor ruseşti” semnat de unoarecare Alexei Pluţer (un nume tipic„rusesc”!), care ar trebui să devină un felde carte de căpătâi a tinerei generaţii. ÎnFranţa lucrurile nu stau deloc bine. Cinevapovestea cu multă seriozitate la RadioRomânia Cultural despre cercetărilefăcute asupra „culturii de stradă” dinFranţa, care nu reprezintă altceva decâtcântecele argotice ale tinerilor vagabonzişi drogaţi de pe străzile Parisului.”

Oare se va întâmpla şi cu literaturaceea ce s-a întâmplat cu muzica uşoară ?Ne va invada „cultura” de gang?

„literatura” de cartier ? Aceea scrisă pezidurile blocurilor şi pe zidurile toaletelorpublice ? „Această stare de lucruri – spunepărintele Savatie Baştovoi – a atras peogorul literaturii detaşamente de voluntaricare s-au aruncat să scrie cu nemiluita înnumele unei lumi noi lipsite de complexe.S-a umplut internetul de blog-uri aletinerilor poeţi care îşi relatează fărăînconjur prima lor beţie sau peripeţiiledin toaletă. Jalnică privelişte, mai ales căunii dintre ei sunt preluaţi în antologiicare vor să exprime starea literaturiicontemporane. Nu îşi dau seama aceştitineri că sunt, pur şi simplu, folosiţi, luaţila grămadă, pe post de berbece pentru asparge zidurile tari ale credinţei creştine.Cu siguranţă, riscul cel mai mare este catoţi să se creadă scriitori, artişti, regizori,cuprinşi de un orgoliu care îi împiedică săvadă realitatea. Înjuraţi, fraţii mei,scuipaţi, dar învăţaţi să faceţi şi altcevapentru că viaţa trece…” li se adresează, cuironie dureroasă, părintele SavatieBaştovoi. Viaţa trece şi trece degeaba, pelângă aceşti tineri, care îşi vândfrumuseţea pe mizerie şi veşnicia peosândă…

Drd. Amalia Elena conStantIneScu

DIN SCRIERIlE IEROMANHUlUI SAVATIE BAŞTOVOI (II)

manIFeSt pentru Salvarea FrumuSeŢII

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 5

Argeşul Ortodox

6

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un instrument juridic care scapătiparelor bine stabilite ale convenţiilor sau acordurilor internaţionale. Unul din aspectelespecifice, în acest sens, este lărgirea, în mod evoluţionar, pe cale de interpretare, asubiectelor şi materiilor care cad sub incidenţa prevederilor legale. În concret, statelesemnatare nu au prevăzut în 1950 dreptul la un mediu sănătos sau la nediscriminareatranssexualilor. Cu timpul însă judecătorii s-au văzut nevoiţi să răspundă unor necesităţisociale trecute cu vederea sau pur si simplu neanticipate de statele membre ale ConsiliuluiEuropei.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul homosexualilor, când Curtea a adoptat inițial opoziţie mai degrabă reţinută, dar pe care a nuanţat-o treptat, lăsând loc unei viitoareextinderi a drepturilor de care această minoritate sexuală beneficiază. Marja de apreciereeste instrumentul de interpretare cel mai des uzitat în astfel de cazuri, în care nu existăconsens la nivel european sau internaţional cu privire la probleme sensibile sau în carestatul deţine largi atribute ale suveranităţii. Aceeaşi tehnică este aplicată în cazurile vizândfamilia şi legăturile de rudenie, care implică un ansamblu de aspecte legale, morale şisociale.

În cel mai recent caz, Shalk & Kopf v. Austria (24 iunie 2010), Curtea Europeană aDrepturilor Omului a decis, cu 4 voturi la 3, că, în cadrul Convenţiei Europene, nu existăun drept la căsătorie sau parteneriat civil cu privire la cuplurile homosexuale. În fapt, cazula fost înaintat Curţii în 2004 de doi bărbaţi, Horst Michael Schalk şi Johann Franz Kopf,care au încercat să încheie un parteneriat civil, având efecte similare căsătoriei, susţinândtotodată că statutul mariajului modern poate să exludă procrearea sau educarea copiilor.Legislaţia şi instanţele austriece le-au refuzat însă această pretenţie, afirmând că ocăsătorie poate fi realizată doar între un bărbat şi o femeie şi că această celulă socială încăimplică naşterea şi educarea copiilor. Aceeași idee a fost susţinută şi de Camera CurţiiEuropene care, pe scurt, a negat existenţa unui drept la căsătorie al homosexualilor, încontextul Articolului 8 din Convenţia Europeană. În ciuda verdictului, raţionamentulCurţii a fost destul de şubred. Dincolo de voturile foarte strânse prin care s-a decis cazul(cu Președintele grec al Curții, judecătorul norvegian și luxemburghez votând pentrurecunoașterea parteneriatelor și căsătoriilor homosexuale), Curtea a decis că relațiile întrepersoane de același sex, indiferent dacă ele sunt recunoscute sau nu legal, constituie“familie”. Motivul principal pentru care judecătorii au ajuns la această concluzie a fostnumărul crescând al statelor europene care au început să recunoască relațiile șiparteneriatele homosexuale. În acest sens, Curtea a considerat că nu mai poate săasimileze aceste relații doar vieții private, așa cum a făcut în jurisprudența anterioară, cieste necesar să facă un pas suplimentar spre conceptul de viață de familie. Este importantde știut că, în general, Curtea asimilează vieții de familie atât relațiile consfințite princăsătorie, cât și concubinajul și, mai nou, legăturile homosexuale.

În momentul de faţă există 6 ţări ale Consiliului Europei (din 47) care permit căsătoriileîntre parteneri de acelaşi sex (Belgia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia).Numărul s-a dublat practic din 2005, când doar 3 state permiteau acest lucru. Proiecte delege privind căsătoriile homosexuale au fost deja depuse în Luxemburg, Slovenia şiurmează să fie propuse în Finlanda. O dată cu schimbarea regimurilor, se aşteaptă caacelaşi lucru să fie făcut şi în Franţa şi, posibil, Danemarca. În total, sunt 13 ţări membrecare cochetează cu o formă de legislaţie privind fie căsătoriile homosexuale, fieparteneriatele civile: Austria, Andorra, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania,Luxemburg, Marea Britanie, Islanda, Luxemburg, Slovenia, Ungaria. Deci, 19 ţări din 47ale Consiliului Europei merg în direcţia promovării acestui drept pentru cuplurilehomosexuale sau lesbiene.

Astfel, se naşte întrebarea ce se va întâmpla în momentul în care statele ConsiliuluiEuropei vor accepta masiv căsătoriile între partenerii de acelaşi sex. Atunci sfera marjeide apreciere acordate statelor se va restrânge, lăsând posibilitatea Curții să afirmenecesitatea recunoașterii pe scară largă a relațiilor homosexuale. Chiar dacă deciziileCurții sunt obligatorii doar între părțile în litigiu, se admite în doctrină că acestea au unefect persuasiv, de care depinde autoritatea direcțiilor pe care însăși Curtea le impune.Astfel, este greu de imaginat ca în cazul țărilor europene având condiții similare Curtea săofere, unor probleme asemănătoare, răspunsuri juridice contrare. De aceea, politica pașilormărunți pare a fi un mijloc extrem de eficient de a impune artificial noi obligații juridicestatelor semnatare.

Din păcate, nu există prea multe soluții la această problemă. O eventală retragere dinConsiliul Europei este greu de imaginat, chiar dacă vorbim de Grecia sau de Rusia. Oabordare mai realistă constă în reversul politicii Curții și anume un protest vizibil, hotărâtși pregnant la fiecare nouă direcție conturată. Rusia, de exemplu, refuză sistematic săacorde autorizații pentru marșurile gay, Grecia face meetinguri contra actelor cu cipuri,trimite Curții cereri de intervenție în cazurile cu implicații religioase ș.a.m.d. România nueste total străină de aceste mijloace: pr. Iustin Pârvu a strâns liste impresionante desemnături contra fenomenelor anti-creștine, ONG-urile ortodoxe au organizat campanii șiau avut inițiative lăudabile. Cu toate acestea, dacă nu vom intensifica eforturile și nu vomînchega o voce coerentă și puternică, Curtea de la Strasbourg va putea să afirme că și lanoi în țară, date fiind indiciile de laxitate morală, marja de apreciere are o sferă redusă șică măsurile spre care ne dirijează sunt cele dorite de populație. De aceea, să ne aducemaminte și să ne hrănim din curajul creștinilor primelor veacuri, păstrând și cuvintele pr.Alexander Schmemann: “...înțelesul cel mai important al crizei noastre actuale este calumea în care Biserica Ortodoxă trebuie să trăiască astăzi, fie ea în Est sau în Vest, nu estelumea ei, nici măcar o lume neutră, ci o lume care o provoacă prin însăși esența șiexistența ei, o lume care încearcă în mod conștient și inconștient să o reducă la valori,filozofii ale vieții și perspective profund diferite, dacă nu chiar total opuse viziunii sale șisimțirii lui Dumnezeu, a omului și a vieții” (Pr. Alexander Schmemann, Church, World,Mission, Crestwood, New York (1979) p. 9).

Alina RÃDucAnu

În cadrul AdunăriiInternaţionale de Pacede la Kingston,Jamaica, desfăşurateîn luna mai a acestuian, a apărut volumul înlimba engleză„Religion and PoliticalConflict: FromDialectics to Cross

Domain Charting”,semnat de teologulromân Marian Gh.Simion, informează„Ziarul Lumina”.Cartea propune o nouăa b o r d a r einterdisciplinară atemei din perspectivateologiei ortodoxe şi aştiinţelor politice.

Prima parte a cărţiiconţine actelesimpozionului dedicatraportului dintrereligie şi conflict,organizat de MisiuneaPermanentă aRomâniei la NaţiunileUnite şi includeconferinţa susţinută cuacest prilej de MarianSimion. De asemenea,ea cuprinde ointroducere aprofesorului DavidLittle de laUniversitatea Harvard,precum şi cuvântulintroductiv alambasadorului deatunci al României laONU, Mihnea Moţoc.

Partea a douareprezintă un amplucurs de 180 de paginiîn care profunzimeateologică şi teoria

politică a teologuluiMarian Gh. Simion seîntrepătrund. Aceastăparte este dedicatăproblemei violenţeicolective, autorulpropunând o nouăa b o r d a r einterdisciplinară atemei din perspectivacelor două domenii în

care este specializat:Teologia ortodoxă şiŞtiinţele politice.'Partea a doua este uncurs teoretic alviolenţei armate şi, încadrul ei, am prezentatcum acest fenomeneste studiat de ştiinţelepolitice şi de ştiinţelereligioase. Dupăaceasta am încercat săanalizez cum un grupdevine violent, iarapoi am realizat opunte de legătură întreştiinţele religioase şicele politice, în aşa felîncât un politician săînţeleagă care esterolul religiei şi, la fel,un lider spiritual săînţeleagă cum gândescpoliticienii şi cum iauo decizie. Desigur,pentru înţelegereaacestui lucru am datexemplu BisericaOrtodoxă, care ainclus şi BisericileVechi Orientale( n e c a l c e d o n i e n i i ) ,Biserica Coptă dinEgipt sau BisericaTewahedo OrtodoxăEtiopiană', ne-adeclarat autorul cărţii,Marian Gh. Simion.

Prefaţă semnată de

Patriarhul Ecumenic

Cartea estepublicată suba u s p i c i i l ep r e s t i g i o a s e iUniversităţi dinMontreal şi aleAcademiei Româno-Americane şi esteprefaţată de PatriarhulEcumenic Bartolomeu.Volumul conţine patrurecomandări ale unorp e r s o n a l i t ă ţ iimportante ale acestuidomeniu de cercetare,precum dr. ScottAppleby, de laUniversitatea NotreDame, dr. YoonYoung-kwan, de laSeoul NationalUniversity, fostministru al afacerilorexterne al RepubliciiCoreea, şi dr. MarcGopin, de laUniversitatea 'GeorgeMason', specializat înconflictele dinOrientul Mijlociu.Acesta a precizat că'Marian Simion a creato analiză magistrală araportului dintrereligie şi conflict', iardr. Scott Appleby aconsiderat cartea 'olucrare unde suntintegrate într-unlimbaj comun ştiinţelepolitice şi religioase'.

Lansarea oficială acărţii va avea loc întoamna acestui an, laInstitutul Teologic dinBoston. Directoradjunct la aceastăinstituţie, Marian Gh.Simion este membru alA c a d e m i e iAmer icano-Românede Artă şi Ştiinţe şipredă studii de moralăortodoxă în cadrulD e p a r t a m e n t u l u iteologic al colegiuluidin Boston. Estedoctor în teologieortodoxă şi ştiinţepolitice, iar cercetărilesale vizeazăs e c u r i t a t e ai n t e r n a ţ i o n a l ă ,teologia politică,f e n o m e n o l o g i areligioasă, doctrineleşi mentalităţilegrupurilor violente,mai ales alecolectivităţilor dinRăsărit şi OrientulMijlociu.

www. basilica. ro

OO nnoouuãã vvii zz iiuunneeaassuupprraa rroolluulluuii

RReell iiggiieeii îînn ccoonnff ll iiccttee

cEDo şi marja deapreciere în privinţa

dreptului la căsătorieal homosexuali lor

EVENIMENT EDITORIALPolitica

paşilor

mãrunţi

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 6

Argeşul Ortodox

7

Sfânta Scriptură în cartea Facerii 1,26-28 şi 2,18-24 prezintă raportul sacru al creăriiomului. La început, Dumnezeu i-a învestit pe Adam şi pe Eva cu stăpânire pesteîntregul pământ şi peste vieţuitoarele create. „Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om dupăchipul Nostru, după asemănarea Noastră; ca să stăpânească peştii mării, păsărilecerului, animalele domestice, toate vietăţile care se târăsc pe pământ şi tot pământul»"Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui; „a făcut bărbat şi femeie." Dumnezeu acreat bărbatul şi femeia astfel încât să trăiască în armonie unul cu altul şi cu El, să fiereprezentanţi ai Săi pe pământ. Urmau să aibă parte de toate lucrurile în mod egal:binecuvântări, supunere, stăpânire şi procreere.Lucifer a fost creat ca un heruvim ales. Dar în cele din urmă, mândria a pus stăpânire

pe inima lui şi a dorit să fie ca Dumnezeu. El şi-a spus: „Tu care ziceai în cugetul tău:„Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşezajilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu ... Sui-mă-voi deasupra norilorşi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi." (Isaia 14:13,14). El a convins o bună parte dintreîngeri că susţine o cauză dreaptă, şi astfel a început în cer un război, în care diavolulşi simpatizanţii săi au fost înfrânţi şi alungaţi. Atunci spiritul de răzbunare şi dorinţalui de a avea putere şi stăpânire s-au intensificat. După ce protopărinţii noştri, Adamşi Eva au mâncat din fructul oprit, diavolul a folosit diverse strategii pentru a distrugechipul divin din ei: frică, ruşine, acuzaţii. El lucrează şi astăzi pentru a distrugeomenirea; unele dintre metodele sale diabolice sunt violenţa domestică şi abuzul.

Violenţa domestică este comportamentul prin care un individ încearcă săstăpânească, să-şi exercite puterea asupra altei persoane, fără a ţine însă cont dedrepturile personale ale acesteia. Se manifestă sub forma abuzului fizic, verbal,emoţional, sexual, economic, religios. Scopul urmărit este acela dea intimida, teroriza, manipula, înspăimânta, umili, acuza sau răni pecineva. Violenţa domestică reprezintă o problemă serioasă la nivelmondial. Sunt încălcate drepturile fundamentale ale omului şiadeseori se ajunge la răniri serioase sau chiar la deces. Deşi violenţanu este limitată doar la femei, victimele cele mai frecvente suntfemeile.

La nivel global, diverse forţe sociale, economice, politice saureligioase acţionează asupra drepturilor femeilor pe multe căi.Uneori, violenţa include căsătoria forţată, căsătoria între minori,mutilarea genitală, crime de onoare, răpire, viol, sterilizare forţată.Unele forme de violenţă sunt induse de legi politice, aşa cum este,de exemplu, limitarea familiei la un singur copil, ceea ce duce lacreşterea numărului de avorturi, la cerere. Violenţa manifestată înfamilie împotriva femeilor este prezentă atât în ţările dezvoltate, câtşi în cele care sunt în curs de dezvoltare. Pentru o perioadăîndelungată de timp, a fost considerată ca fiind o problemă privată.Dar statisticile zugrăvesc o scenă teribilă a consecinţelor sociale şisanitare, ca urmare a violenţei împotriva femeilor.

Concluzia la nivel general este că cea mai bună cale pentrueliminarea acestor practici sunt campaniile educative, care săconştientizeze populaţia cu privire la consecinţele nefaste asuprasănătăţii victimelor. Există şi violenţă provocată de conflicte legatede moşteniri, de avere. Studiile arată că aceste conflicte conduc adeseori la ucidereafemeilor, chiar prin arderea în foc sau duc la sinucidere. Alte acte de violenţă seconcretizează în diverse comunităţi sociale, sub forma violurilor, abuzurilor sexualedin cadrul cuplurilor, hărţuirii sexuale, prostituţiei, traficului de persoane,pornografiei şi tratării necorespunzătoare a femeilor care merg să lucreze în alte ţări.

Multe femei sunt forţate să se prostitueze fie de către părinţii sau partenerii lor, soţisau concubini, fie din cauza situaţiei economice şi sociale precare în care se găsesc.Alteori, sunt atrase în curse de către persoane care le promit ca le vor oferi un loc demuncă sau un partener de viaţă într-o ţară străină. Astfel, se trezesc prinse în acestecapcane, în condiţii ilegale (le sunt reţinute paşapoartele), tratate ca sclave, abuzatefizic. Violenţa afectează femei de toate vârstele, din toate culturile, rasele,naţionalităţile şi clasele sociale. Violenţa este practicată în multe familii, inclusiv încele creştine. Nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei situaţii. Nu putem ignoraacest factor negativ care zdrobeşte inimile şi distruge viaţa. Suntem responsabilipentru surorile şi fraţii noştri de credinţă. Oare problema principală este reprezentatăde efectele devastatoare şi extinderea violenţei domestice pe o scară atât de largă? Nu!Violenţa domestică şi abuzul cu multele lui forme de manifestare sunt dovezi cădiavolul este permanent la lucru ca să distrugă ordinea, să priveze relaţiile umane dedragoste şi bucurie. Violenţa domestică reprezintă un păcat!

Diavolul determină bărbaţii şi femeile să se acuze, să aducă ruşine şi teamă uniiasupra altora, pentru a-i împiedica să se unească în luptă împotriva lui, adevăratulinamic al sufletelor. De aceea, să nu ne mai lăsăm ispitiţi să luptăm unii împotrivaaltora, bărbaţii împotriva femeilor, membrii laici ai bisericii împotriva liderilor,părinţii împotriva copiilor. Să luptăm împotriva vrăjmaşului sufletelor noastre.Dumnezeu ne-a încredinţat talanţi pe care să-i folosim pentru a-L onora pe El şi a-isluji pe semenii noştri. Este esenţial să cultivăm unitatea în relaţiile noastre şi să trăimastfel încât să fim modele demne de urmat pentru generaţiile următoare.Bărbaţii şi femeile au nevoie unii de alţii şi nimeni nu-L poate sluji pe Dumnezeu cu

adevărat, având o atitudine independentă de superioritate sau inferioritate faţă desemeni. Trebuie să lucrăm în echipă, să ne susţinem unii pe alţii. George Craig spunecă „parteneriatul nu este un principiu, ci o relaţie între două sau mai multe persoanecare aleg să lucreze împreună, asumându-şi riscuri şi responsabilităţi comune şibeneficiind de privilegii comune. Totul depinde de relaţia de parteneriat pe care oavem unii cu alţii şi fiecare în parte cu Dumnezeu".

Sfânta Scriptură ne spune în 1 Corinteni 12 că fiecare om a primit daruri spiritualepentru zidirea trupului Bisericii. Aceste daruri sunt oferite de către Duhul Sfânt, dupăvoia lui Dumnezeu, fără a face discriminare între bărbaţi şi femei. Sunt date pentruîntărirea Bisericii. Aceasta este cu adevărat binecuvântată atunci când rolul fiecăruicredincios este nu doar recunoscut, ci folosit şi dezvoltat. Când se va proceda astfel,relaţiile vor deveni din ce în ce mai strânse. Căsniciile vor fi durabile. Biserica şi

comunitatea socială în care trăim vor fi întărite. Vom promova un sistem de închinareşi de slujire care va stopa ciclul violenţei domestice şi a abuzului sexual. Am puteaavea parte, astfel, de un mediu în care să domnească dragostea, siguranţa şi bucuria dea trăi împreună.

Cum le-a tratat Iisus pe femeile abuzate în trecut?Mă întreb adeseori ce a experimentat femeia care a stat în prezenţa lui Iisus cu două

mii de ani în urmă? Ce a învăţat în urma relaţionării cu El ? Ce a văzut în ochii Luiatunci când a privit-o sau ce a simţit în vocea Lui când El i-a vorbit? Oare tonul vociiLui a eliberat-o de temerile care erau asociate cu sentimentele de vinovăţie, durere

sufletească, abuz, respingere şi suferinţă? Oare chinul ei indus de gândul că esteabandonată şi inaptă s-a topit atunci când Iisus Şi-a aşezat mâna pe umărul ei? S-abucurat de compasiune şi acceptare în prezenţa lui?

1. El Ie-a iertat. (Luca 7:37-48; Marcu 14:3-9). Într-o zi, Iisus a fost invitat la masăde către un fariseu. O femeie care trăise mult timp în păcat a auzit că Iisus este în casafariseului, s-a dus acolo cu un vas de alabastru ce conţinea un parfum scump. S-aprosternat la picioarele Lui, plângând. A şters lacrimile ce s-au prelins pe picioareleLui cu părul capului ei şi apoi a turnat pe ele parfumul. Ceilalţi oaspeţi au fostindignaţi, dar Iisus i-a spus: „Ai iubit mult... Iertate îţi sunt păcatele...Du-te în pace."

2. El nu Ie-a condamnat, ci Ie-a tratat cu milă. (Ioan 8:1-11) . Ce gânduri s-au perindat oare prin mintea lui Iisus şi ce fel de sentimente l-au inundat

inima atunci când o prostituată a fost târâtă înaintea Lui, o femeie care era subcontrolul bărbaţilor? Eră acuzată de adulter şi acuzatorii ei l-au cerut lui Iisus săpronunţe sentinţa. Era îngrozită. Un singur cuvânt din partea lui Iisus ar fi pututînsemna moartea ei. S-a făcut linişte, în timp ce Iisus S-a aplecat şi a început să scriepe nisip. Când a terminat de scris, a întrebat-o: „femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeninu te-a osândit?" „Nimeni, Doamne!" Atunci El i-a spus: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!"

3. El Ie-a dovedit dragostea, compasiunea şi tandreţea Sa (Ioan 4:6-26). Femeiasamariteancă provenea dintr-un popor care era dispreţuit de poporul iudeu. Cu atâtmai mult, faptul că era femeie o făcea să fie plasată pe o treaptă inferioară, în timpulacela. Când ea a venit la fântână în ziua aceea, Iisus a aşteptat cu răbdare momentulîn care să-i poată vorbi. Ştia că avusese mai mulţi bărbaţi şi cunoştea nevoia eiprofundă de dragoste şi ocrotire. Ştia şi strigătul inimii ei atunci când i-a spus cutandreţe: „Eu sunt Mesia!" El nu urmărea să o copleşească cu sentimente de vinovăţie.O întâmpinase pentru a-i dovedi dragostea şi bunătatea Sa, după ce ea experimentaseatât de multă durere şi respingere. El dorea să-i ofere viaţa veşnică.

4. El le-a vindecat, le-a întărit, le-a curăţit. (Marcu 5:25-34; Matei9:20-22). O altăfemeie a venit la Iisus, având o problemă gravă de sănătate. Ea avea o scurgere desânge de doisprezece ani. Cu siguranţă că fusese abandonată şi respinsă de familia ei.Fusese la mulţi doctori. Îşi cheltuise toate resursele pe care le avea. Într-o zi, însă s-aaşezat jos pe una din străzile din Galileea, aşteptând ca Iisus sa treacă pe acolo. Îndisperarea ei, s-a gândit: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voitămădui." S-a strecurat prin mulţime, cu credinţă, şi a reuşit. O singură atingere acurmat suferinţa ei de doisprezece ani. Apoi a urmat momentul în care Iisus a privit-o. Strălucirea din ochii Lui au făcut-o să înţeleagă că El îi cunoştea suferinţa, ştiafoarte bine care era povara ei. S-a bucurat împreună cu ea de vindecarea pe care oexperimentase, şi puterea Lui a fost făcută desăvârşită în slăbiciunea ei. Cu adevărat,Mântuitorul nostru Iisus Hristos Şi-a manifestat simpatia faţă de toţi oamenii, inclusivfaţă de femei. El a dezaprobat atitudinea celor din timpul Său, care le considerau pe

femei inferioare, fără valoare, folosite doar ca să muncească. Prin intermediul acestorrelatări de pe paginile Scripturii, putem înţelege că astăzi, ca şi atunci, Domnul nostruIisus Hristos preţuieşte femeia.

Cum putem înţelege astăzi dragostea şi preţuirea Lui? Domnul nostru Iisus Hristosne iartă, ne tratează cu dragoste şi tandreţe, ne vindecă, ne curăţeşte de păcat şi neoferă puterea biruinţei, nu ne condamnă, ci manifestă milă faţă de noi, reînnoieşteviaţa noastră, ne ridică din moartea spirituală, ne oferă posibilitatea să fim salvate.Calea spre mântuire este aceeaşi, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Fiecare poatefi iertat şi poate deveni un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu pentru veşnicie. (Romani8:16,17)

Dragostea pe care o manifestă faţă de noi este veşnică şi ne atrage în mod constantcătre El. „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa."(Ieremia 31,3). Violenţa domestică, cu multele ei forme de manifestare, reprezintăpăcat, o încălcare a Legii morale a lui Dumnezeu, o insultă la adresa caracterului luiDum¬nezeu. Aceasta se petrece în spatele uşilor închise, iar consecinţele pe care lesuportă sufletele zdrobite în urma rănirilor fizice, emoţionale, sexuale, duc adeseori lamoarte. Este modul în care diavolul încearcă să şteargă chipul divin din om. De aceeaeste un imperativ pentru noi, ca şi creştini, să facem tot ce putem, în mod individualsau împreună, pentru a pune capăt violenţei domestice şi abuzului. Să venim înajutorul victimelor, să-i conducem pe agresori către specialiştii care-i pot ajuta să-şischimbe comportamentul, să ne îngrijim de copii şi de buna funcţionare a relaţiilorfamiliale din Bisericile noastre.Mulţi oameni au întors spatele religiei, pentru că au observat ca cei care cred că Iisus

a venit pentru a-i elibera pe oameni din păcat (Luca 4:18) nu sunt gata să ofere şi eila rândul lor, o mână întinsă de ajutor femeilor, bărbaţilor şi copiilor care suferăcumplit din cauza violenţei domestice. Trebuie să continuăm lupta împotrivaviolenţei, pe căi private şi publice. Nu putem continua să negăm existenţa violenţei înfamiliile, bisericile şi comunităţile noastre sociale. Să vorbim şi să acţionăm ori decâte ori avem ocazia, pe cât mai multe căi. Relatarea ce urmează subliniază cât estede important faptul să avem curajul de a ne implica în această problemă: „Treceam peo străduţă întunecoasă, într-o seară târzie, când am auzit nişte ţipete înfundate ceveneau din spatele unor tufişuri din apropiere. Speriat, m-am oprit ca să înţeleg maibine ce se întâmplă şi am intrat în panică atunci când mi-am dat seama că era vorbaîntr-adevăr de o luptă: se auzea un mormăit gros, o încăierare frenetică şi hainesfâşiate. La câţiva metri de locul în care mă aflam, o femeie era atacată. Oare ar trebuisă mă implic? îmi era teamă pentru viaţa mea şi îmi părea rău că tocmai în seara aceeaalesesem un alt drum către casă. Oare nu voi contribui şi eu ta cifrele statistice? Nu arfi mai bine să alerg până la prima cabină telefonică şi să anunţ Poliţia? Cu toate că misa părut o veşnicie, toate aceste gânduri s-au perindat în mintea mea în câteva secundeşi deja strigătele femeii deveneau mai slabe. Am ştiut că trebuie să acţionez repede.Cum puteam să plec mai departe? Nu, nu puteam să întorc spatele cu indiferenţăacestei femei necunoscute, chiar dacă trebuia să-mi risc viaţa. Nu sunt un om foartecurajos şi nici atletic. Nu ştiu de unde am avut curajul moral şi puterea fizică- dar înmomentul în care m-am decis să intervin, am devenit un alt om. Am alergat într-acoloşi l-am tras pe agresor, încercând s-o eliberez pe femeie. Ne-am încăierat şi am căzutamândoi la pământ, unde ne-am luptat pentru câteva minute, până când agresorul, laun moment dat, a sărit în picioare şi a fugit. Gâfâind din greu, m-am târât însprefemeia care se ghemuise lângă un copac, gemând. Fiind întuneric, nu am pututdistinge figura ei, dar am văzut că era în stare de şoc, tremurând din toateîncheieturile. Nedorind să mai adaug ceva la spaima ei, i-am spus de la o oarecaredistanţă: «E în regulă. Bărbatul acela a fugit. Eşti în siguranţă acum.» După o pauzălungă, am auzit cuvintele ei înecate de emoţie şi uimire: «Tată, tu eşti?» Apoi, dinspatele copacului, s-a ridicat fiica mea cea mică, Katherine." (Greg O' Leary, în SmallMiracles. By Yitta Halberstam. Holbrook, MA, Adams Media, 1998.)

Atunci când decidem să ne riscăm viaţa pentru alţii, vom descoperi ce înseamnădragostea profunda; Dumnezeu doreşte să ne unim eforturile noastre pentru a punecapăt violenţei domestice şi abuzului, cu toate formele lui, să rupem cercul vicios alviolenţei. Dacă noi suntem gata şi dispuşi să colaborăm, El ne va oferi puterea, curajulşi înţelepciunea de care avem trebuinţă spre a trăi ca nişte creştini adevăraţi, care vorface din casele lor nişte colţuri de Rai. (Mable C.Dunbar, Iubită şi preţuită. Ziuaprevenirii abuzului, Bucureşti,2011, p. 10-18).

Dumnezeu să ne dea putere pentru a contracara violenţa şi abuzul; aducându-seaminte cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Să lucrăm şi să nerugăm pentru victimele abuzului şi pentru curajul de a lua apărarea femeilor care seconfruntă cu violenţă şi abuz. Vrăjmaşul sufletelor noastre, diavolul, nu doreşte ca ceicare suferă să fie alinaţi şi încurajaţi, însă Dumnezeu ne cheamă pe toţi la a face ceputem spre a-i mângâia şi susţine şi pe aceşti semeni ai noştri. El a încredinţat femeilordin Bisericile noastre o uriaşă responsabilitate pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, pentrua ajunge la inima celor întristaţi şi a-i preţui şi iubi pe cei care tânjesc dupăcompasiune. Dumnezeu să ne ajute !

Dr. Ioan-Gheorghe RoTARu

Un creştin va spuneNU! abuzului şi

violenţei domestice

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 7

Argeşul OrtodoxCMYK

ac tu a l i ta te a e p a r h i a l ăşedinţa Sinoduluimitropolitan al

mitropolieimunteniei şi

Dobrogei

După cum s-a mai prezentat, marţi, 12 iulie,Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a participat la sedinţade lucru a Sinodului Mitropolitan al MitropolieiMunteniei si Dobrogei desfăşurată la ResedinţaPatriarhală, sub preşedinţia Preafericitului PărintePatriarh Daniel.

Dintre temele care s-au aflat pe ordinea de zimenţionăm:

-Desemnarea reprezentanţilor Mitropoliei Muntenieisi Dobrogei în Consistoriul Superior Bisericesc;

-Analiza propunerilor eparhiilor din mitropoliepentru modificarea Regulamentului de organizare sifuncţionare a Casei de Ajutor Reciproc a clerului;

-Adoptarea unui modelul unitar de decizie pentrunumirea protopopului, stareţului, preotului paroh,preotului slujitor, diaconului si angajaţilor CentrelorEparhiale din Mitropolia Munteniei si Dobrogei;

- Propuneri de înfiinţări şi reînfiinţări de mânăstiri;-Alte probleme curente ale vieţii bisericeşti din

Mitropolia Munteniei si Dobrogei.În deschiderea şedinţei de lucru, Preafericitul Părinte

Patriarh Daniel a prezentat ordinea de zi:„Este necesară participarea fiecărei eparhii la

redactarea unui nou regulament al caselor de ajutorreciproc şi suntem bucuroşi că mai multe eparhii au

trimis amendamente, au făcut observaţii, care vor fitrimise la Comisia pentru Statut şi Regulament. Deasemenea, suntem bucuroşi că pe ordinea de zi se aflăînfiinţarea de noi mănăstiri care înseamnă încurajareatât pentru viaţa bisericească, cât şi pentru activitateamisionară a fiecărei eparhii. Însă, avem şi regretul că peordinea de zi se află unele cazuri de indisciplină aclerului care sunt de competenţa Consistoriuluimitropolitan şi a Sinodului mitropolitan”.

Patriarhul României a mulţumit cu acest prilejeparhiilor din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogeipentru sprijinul constant acordat Centrului de Presă

„BASIlICA”.„Multele activităţi ale Mitropoliei Munteniei şi

Dobrogei se văd şi în faptul că toate eparhiileacestei mitropolii susţin activitatea misionară aPatriarhiei, mai ales activitatea Centrului de PresăBasilica”, a spus Preafericirea Sa.

Mitropolia Munteniei şi Dobrogei are încomponenţă un număr de 10 eparhii:Arhiepiscopia Bucureştilor, ArhiepiscopiaTomisului, Arhiepiscopia Târgoviştei,Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului,Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, ArhiepiscopiaDunării de Jos, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor,Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, EpiscopiaGiurgiului şi Episcopia Tulcii.

rugã adusã luiDumnezeu prin

cântec de toacãÎn perioada 4-7 iulie 2011 a avut loc în oraşul

Victoria, judeţul Braşov, cea de a VII-a ediţie aFestivalului Internaţional de toacă şi clopote intitulat,,Cântecul care zideşte”, organizat de către preotulOctavian Smădu, parohul bisericii ,,Sfinţii ÎmpăraţiConstantin şi Elena”.

la festival au participat aproximativ 100 de copii din30 de judeţe ale ţării, dar şi din Serbia, Bulgaria şiUcraina. Minunaţii copii îmbrăcaţi în costume populares-au întrecut în a bate toaca de lemn.

Din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului auparticipat, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului PărinteArhiepiscop Calinic, trei copii din parohia Corbi, fraţii:Matei, David şi Ştefan Sturzeanu. Aceştia au transmistuturor celor prezenţi dragostea şi binecuvântareaArhipăstorului de la Argeş.

Festivalul a debutat cu slujba Vecerniei din seara zileide 4 iulie, după care fiecare preot însoţitor de grup aprezentat zona din care vine şi viaţa religioasă alocalnicilor. Ziua s-a încheiat, spre bucuria copiilor, cu

un foc de tabără.Marţi-5 iulie a avut loc parada portului popular, apoi,

cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte EpiscopAndrei Făgărăşanul, prezent în mijlocul copiilor, aînceput festivalul propriu-zis.

Copiii au bătut toaca de lemn cum au ştiut mai bine şiau fost răsplătiţi cu aplauze, diplome şi dulciuri. Auadmirat o frumoasă expoziţie de icoane pictate pe sticlăşi au interpretat vocal şi instrumental cântece popularedin zonele de provenienţă.

Miercuri-6 iulie participanţii la festival au vizitatcâteva mânăstiri din zona Ardealului unde s-au rugat şiau învăţat de la monahi noi metode de bătut toaca delemn.

Joi-7 iulie reprezentanţii Argeşului s-au întors acasăaducând cu ei premiile câştigate (premiul al III-lea-Ştefan şi menţiuni-David şi Matei), prieteniile legate cuceilalţi participanţi şi imboldul de a înălţa lui Dumnezeuslavă prin cântec de toacă.

un an de la moarteaduhovnicului teofil

bãdoiula 17 iulie se împlineşte un an de când Părintele

Arhimandrit Teofil Bădoiu, stareţul Mănăstirii Slănicdin judeţul Argeş, a trecut la cele veşnice.

Cunoscutul duhovnic s-a născut la 11 septembrie1925, a intrat în mănăstire la 20 februarie 1944 şi a fosttuns în monahism pe 30 martie 1947. În acelaşi an afost hirotonit ierodiacon, iar în 1968 ieromonah.

Din 1987 Părintele Arhimandrit Teofil Bădoiu a foststareţ al Mănăstirii argeşene Slănic. A trecut la Domnulla vârsta de 84 de ani.

biroul de presă al arhiepiscopiei argeşului şimuscelului

ZiuaRezistenţei

Anticomunistedin Banat

Ziua de 16 iulie este cunoscutãpentru românii din Banat ca Ziuarezistenţei anticomuniste. Eroiicãzuţi între anii 1949-1952, laPãdurea Verde de lângã Timişoara,au fost pomeniţi la monumentulridicat pe acest loc în memoria lor.Parastasul a fost oficiat de un soborde preoţi şi diaconi, în prezenţamembrilor Asociaþiei FoştilorDeţinuţi Politici din România -filiala Timiş şi a rudelor celor

trecuţi la Domnul.Monumentul de la

Pãdurea Verde,ridicat în memoriacelor 32 de românimorţi aici a fostsfinţit în anul 2000de cãtreÎ n a ltp r e a s f i n ţ i tu lPãrinte Nicolae,M i t r o p o l i t u lBanatului.

pãrIntele arSenIe papacIoc a trecut la DomnulParintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Manastirii Sfânta Maria - Techirghiol, Stavropighie Patriarhala, a trecut astazi, 19 iulie, la Domnul,

informeaza Radio TRINITAS.El s-a stins din viata în jurul orelor 10:00, în sânul obstii monahale careia i-a fost îndrumator timp de 35 de ani. Parintele suferea de mai mult timp de o serie

de probleme cardiace si renale, pentru care a si fost internat de mai multe ori în decursul acestui an la Spitalul Judetean de Urgenta Constanta.Mai multe detalii despre momentele mutarii sale la Domnul a oferit pentru Radio TRINITAS, administratorul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria”

Techirghiol, parintele arhimandrit Cleopa Nistor: „Dimineata parintele era foarte slabit, însa era lucid si comunica. În jurul orelor 10:00, a fost afectat de oinsuficienta respiratorie si cardiaca si rasuflând de trei ori, s-a stins din viata. Am chemat salvarea, însa când au ajuns au constat decesul. Parintele a trecut laDomnul linistit, cu seninatatea caracteristica. O sa îl îmbracam în hainele monahale si cele preotesti, iar înmormântarea am vrea sa o fixam pentru ziua de joisi sa fie înmormântat în curtea manastirii”.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanti duhovnici ai Ortodoxiei Românesti, s-a nascut în 1914. S-a calugarit de tânar, la ManastireaSihastria. A fost egumen la Manastirea Slatina, de unde a fost arestat si dus la Suceava. Dupa ani de detentie, în 1976 a ajuns la Manastirea Sfânta Maria -Techirghiol.

www.basilica.ro

512 b:213.qxd 21.07.2011 12:13 Page 8