Anuî LXVIII Arad, 30 Aprilie 1944 Nr. 18

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a

A R A D , S T R . E M I N E S C U 18

A P A R E D U M I N E C A

R e d a c t o r : P r . I l a r i o n V . F e l e a

A B O N A M E N T E :

P e n t r u 1 a n 3 o o L e i ; 6 l u n i i 5 o L e i

Nr. 2050/1944.

A N D R E I , din mila lui Dun nezeu dreptcredinciosul Episcop al Eparhiei Aradului

t Ienopolei şi Hălmagiului.

Prea Cucernicilor şi Onoraţilor membri din cler şi mireni ai Adunării noastre Eparhiale, har şi milă dela Dumnezeu-Tatăl şi dela Domnul nostru Iisus Hristos, iar dela smerenia Noastră arhierească binecuvântare.

In temeiul art. 132 şi 134 din Statutul pentru organizarea Bisericii ortodoxe române, convocam Adunarea Eparhială a Aradului în sesiune ordinară pe ziua de

Duminecă, în 14 Maiu 1944 ora 9 dimineaţa, când se va oficia Sfânta Liturghie şi Chemarea Duhului Sfânt în Catedrala din Arad, după care va urma deschiderea Adunării Eparhiale, în sala festivă a Academiei Teologice.

Arad, în 26 Aprilie 1944. f Andrei

Episcopul Aradului.

^Consilierul eparhial

f MIHAI PĂCĂŢIANU S t e j a r u l v e n e r a b i l , c a r e t i m p d e 79 a n i a

sJat î n v â r t e j u l c e l o r m a i c r â n c e n e f u r t u n i , s 'a^ r o s t o g o l i t c u u n v u i e t c a r e n e - a c u t r e m u r a t p e t o ţ i .

C u m o a r t e a p r o t o p o p u l u i M i h a i P ă c ă ţ i a n u , d i s p a r e u n a d i n t r e c e l e m a i r e p r e z e n t a t i v e f i g u r i a l e B i s e r i c i i ş i v i e ţ i i n o a s t r e p u b l i c e , d e l a f r o n t i e r a d e V e s t a p a t r i e i .

N ă s c u t d i n s e v a f e r t i l ă a ţ ă r a n u l u i r o b u s t ş i c u m i n t e d i n B a n a t u l t i m i ş a n , c a r e a m a i d a t n e a m u l u i n o s t r u m u l ţ i o a m e n i g r e i ş i d e v a l o a r e , p ă r i n t e l e P ă c ă ţ i a n u a m o ş t e n i t , d i n p l i n , m i n u n a t e i » î n s u ş i r i a l e r a s e i n o a s t r e .

D e - o î n f ă ţ i ş a r e b l â n d ă , s e n i n ă , c u a p a r e n ţ ă de s f â n t , e l î n c h i d e a î n s u f l e t u l s ă u o p u t e r e d e v o i n ţ ă m a g i c ă , c e s e î m b i n a c u o b u n ă t a t e s u f l e t e a s c ă , p e c a r e , c e i - c e l - a u c u n o s c u t ş i a u ş t i u t s ă c i t e a s c ă î n o c h i i l u i l i m p e z i , a u s i m ţ i t - o ş i a u î n ţ e l e s - o .

P r e o t p r o f u n d e v l a v i o s , f u n c ţ i o n a r d e - o s â r g u i n ţ ă e x c e s i v ă , t a t ă i u b i t o r d e f a m i l i e p â n ă l a f a n a t i s m , r o m â n î n p i e p t u l c ă r u i a a c l o c o t i t d r a g o s t e a d e n e a m p â n ă l a m o a r t e , c a r a c t e r s o b r u , c i n s t e i m p e c a b i l ă , i a t ă c a l i t ă ţ i l e c a r i a u î m p o d o b i t p e r s o a n a v e n e r a b i l ă a p r o t o p o p u l u i P ă c ă ţ i a n u .

U n h u m o r s ă n ă t o s , s p e c i f i c r a s e i b ă n ă ţ e n e , d u b l a t d e c e a m a i c l a r ă l o g i c ă , 1-a p u t u t f a c e s ă t r e a c ă : c a l m , s e n i n ş i n e t u l b u r a t p r i n m u l t e c l i p e g r e l e , c e s u n t i n e r e n t l e g a t e d e o r i c e i n d i v i d . Cu a c e s t e î n s u ş i r i e m i n e n t e , e r a n a t u r a l c a p ă r i n t e l e P ă c ă ţ i a n u s ă u r c e c e l e m a i î n a l t e t r e p t e i e r a r h i c e î n B i s e r i c a n o a s t r ă c a : p r o t o p o p , c o n s i l i e r - r e f e r e n t , i c o n o m s t a v r o f o r , m e m b r u ş i d e p u t a t î n t o a t e c o r p o r a ţ i u n i l e n o a s t r e m a i î n a l t e b i s e r i c e ş t i . N u s c a u n u l ş i p o s t u l , p e c a r i l e - a d e ţ i n u t p ă r i n t e l e P ă c ă ţ i a n u , i - a u d a t d â n s u l u i p r e s t a n ţ a , p r e s t i g i u l ş i v e n e r a ţ i a , d e

c a r i s 'a b u c u r a t î n v i a ţ ă , c i m u n c a r o d n i c ă ş i c a l i t ă ţ i l e lu i e m i n e n t e a u a r u n c a t r a z e d e s t r ă l u c i r e a s u p r a o f i c i u l u i p e c a r e 1-a î n d e p l i n i t .

C â t ă c o m o a r ă d e b u n ă t a t e , c â t ă v o i n ţ ă a-p r i n s ă , c â t ă p r i c e p e r e , c â t ă t e n a c i t a t e ş i c â t e v i j e l i i a t r e b u i t s ă t r e a c ă p r i n s u f l e t u l a c e s t u i p r e o t v r e d n i c , c a s ă p o a t ă f a c e f a ţ ă a ş t e p t ă r i l o r l e g a t e d e p e r s o a n a s a ca : p r o t o p o p , c o n s i l i e r ş i c o n d u c ă t o r a l E p a r h i e i A r a d u l u i , î n d o u ă v a c a n ţ e d e E p i s c o p ? A c e a s t a o ş t i e g e n e r a ţ i a d e a c u m , o ş t i e t r e c u t u l ş i t o ţ i c e i c e a u c o l a b o r a t c u d â n s u l ş i l - a u a p r e c i a t .

A p o i f a z e l e d e e r o i c ă l u p t ă , c u r a j ş i î n -d r ă s n e a l ă , d e c a r i e a t â t d e b o g a t ă a c t i v i t a t e a c o m p l e x ă a c o n s i l i e r u l u i P ă c ă ţ i a n u . E s u f i c i e n t s ă m a r c ă m r o l u l c o v â r ş i t o r a v u t d e d â n s u l l a t r e c e r e a v i e ţ i i n o a s t r e b i s e r i c e ş t i d i n s t a t u l u n g a r î n a n g r e n a j u l ş i c a d r e l e B i s e r i c i i d i n R o m â n i a M a r e . C o n s i l i e r u l P ă c ă ţ i a n u a a v u t r o l u l g r e u ş i n o b i l c a , s e c o n d a t d e a l ţ i o a m e n i p r i c e p u ţ i d e l a E p i s c o p i e , s ă c u r ă ţ e a s c ă s u f l e t u l v i e ţ i i ş i a l a d m i n i s t r a ţ i e i n o a s t r e b i s e r i c e ş t i d e v e s t i g i i l e d i s o n a n t e a l e t r e c u t u l u i . Ş i p e l â n g ă t o a t e a c e s t e a , a a v u t r ă g a z s ă m a i s c r i e p r e d i c i t e m e i n i c e ş i s ă p u b l i c e a r t i c o l e j u d i c i o a s e î n r e v i s t a „ B i s e r i c a ş i Ş c o a l a " . A p o i s ă s t r ă b a t ă E p a r h i a A r a d u l u i î n l u n g ş i î â t , î n t o v ă r ă ş i n d î n d r u m u l a p o s t o l i e i pe c e i t r e i E p i s c o p i ( î g n a t i e P a p , G r i g o r i e C o m ş a ş i P. S. A n d r e i M a g i e r u ) l â n g ă c a r i a s e r v i t î n c a l i t a t e d e c o n s i l i e r .

D u p ă a c t u l u n i r e i d e l a A l b a - i u l i a , i s 'a p u s î n p e r s p e c t i v ă m i r a j u l u n o r a d e m e n i r i p o l i t i c e . I n s ă r e z o r t u r i l e m o r a l u l u i s ă u n u i - a u î n g ă d u i t ca , p e a c e a s t ă p l a t f o r m ă , s ă - ş i f a c ă r o s t p e a r e n a p o l i t i c ă a ţ ă r i i . S u f l e t u l s ă u d e p r e o t c u c e r n i c , l o g i c a s a c l a r ă , s ' a u c o m p l ă c u t î n t r ' o a d m o s f e r ă d e p u r ă s p i r i t u a l i t a t e d u h o v n i c e a s c ă . El a v r u t ş i a r ă m a s s e n t i n e l ă c r e d i n c i o a s ă l â n g ă s f â n t u l a l t a r , î n t o v ă r ă ş i a i d e i -l o r m a r i ş i s u b l i m e , d e o r d i n b i s e r i c e s c , c u l t u r a l ş i n a ţ i o n a l .

P r o t o p o p u l M i h a i P ă c ă ţ i a n u s 'a n ă s c u t l a 1865 î n C o m l o ş u l - B ă n ă ţ e a n , d i n p ă r i n ţ i p l u g a r i e v l a v i o ş i . D u p ă l u a r e a b a c a l a u r e a t u l u i ş i t e r m i n a r e a c u r s u r i l o r l a T e o l o g i a d i n A r a d , s 'a c ă s ă t o r i t î n a n u l 1890 ş i a p o i a f o s t s f i n ţ i t p r e o t p e n t r u c o m u n a s a n a t a l ă , u n d e a s e r v i t c a p r e o t - c a p e l a n ş i p a r o h p â n ă î n a n u l 1911, c â n d a f o s t a l e s , c o n f i r m a t ş i r i d i c a t l a d e m n i t a t e a d e p r o t o p o p a l p r o t o p o p i a t u l u i B a n a t - C o m l o ş . A c t i v i t a t e a s a , f e c u n d ă ş i p l i n ă d e s t r ă d u i n ţ e r o d n i c e , 1-a r i d i c a t v e r t i g i n o s î n t r e c e i d i n t â i p r o t o p o p i a i E p a r h i e i A r a d u l u i . I n a n u l 1917 E p i s c o p u l I. I. P a p 1-a a d u s l a A r a d , î n c a l i t a t e d e c o n s i l i e r - r e f e r e n t , î n f r u n t e a s e c ţ i e i b i s e r i

c e ş t i , u n d e a s e r v i t c u o r a r ă a b n e g a ţ i e ş i m u l t ă v r e d n i c i e p â n ă î n a n u l 1938, c â n d a t r e c u t l a p e n s i e . In c u r s u l a c t i v i t ă ţ i i s a l e d e c o n s i l i e r , M. S. Regwle F e r d i n a n d 1-a d e c o r a t c u „ R ă s p l a t a M u n c i i p e n t r u B i s e r i c ă CI. I." ş i „ C o r o a n a R o m â n i e i " î n g r a d d e c a v a l e r . Iar î n 1936, P r e a "Sf inţ ia Sa E p i s c o p u l A n d r e i l a r i d i c a t l a r a n g u l d e iconot»*. s* a v r o f o r .

P ă r i n t e l e P ă c ă ţ i a n u a t r e c u t l a v i a ţ a v e c i n i e i , V i n e r i 21 A p r i l i e a. c, d i m i n e a ţ a l a o r a 9, d u p ă o s u f e r i n ţ ă de c â t e v a z f le . P â n ă la o r a î n m o r m â n t ă r i i , p r e o ţ i i d e l a E p i s c o p i e ş i de l a C a t e d r a l ă a u r o s t i t r u g ă c i u n i la c ă p ă t â i u l r ă p o s a t u l u i . V i n e r i Ia o r a 12 s 'a p r e z e n t a t la c a t a f a l c u l p ă r i n t e l u i P ă c ă ţ i a n u P r e a S f i n ţ i a S a E p i s c o p u l A n d r e i , c u t o ţ i f u n c ţ i o n a r i i E p i s c o p i e i . A i c i P . S. S a a r o s t i t e c t e n i i şi r u g ă c i u n i p e n t r u o d i h n a s u f l e t u l u i c e l u i r ă p o s a t şi a m â n g â i a t f a m i l i a î n d u r e r a t ă .

S l u j b a î n m o r m â n t ă r i i c o n s i l i e r u l u i P ă c ă ţ i a n u s ' a f ă c u t D u m i n e c ă Ia o r a 3 d. m . î n C a t e d r a l a d i n A r a d , î n t r ' o a d m o s f e r ă d e p r o f u n d ă e v l a v i e . In a b s e n ţ a P. S. S a l e P ă r i n t e l u i E p i s c o p A n d r e i , p l e c a t la S i b i u , p r o h o d u l a f o s t s lu j i t d e p r o t o p o p u l c o n s i l i e r C i b i a n u , s e c o n d a t d e 10 p r e o ţ i . In c u v â n t a r e a - p a n e g - ' r i c , p ă r i n t e l e C i b f a n u a s c o s î n e v i d e n ţ ă m e r i t e l e r ă p o s a t u l u i p e t o a t e t e r e n e l e de p r o g r e s a l e B i s e r i c i i şi n e a m u l u i r o m â n e s c . A p o i î n t r e r e g r e t e u n a n i m e ş i j a l e a v ă d u v e i ş i u n i c e i s a l e f i i c e , r ă p o s a t u l a f o s t c o n d u s ş i d e p u s s p r e v e c i n i c ă o d i h n ă î n c i m i t i r u l „ E t e r n i t a t e a " d i n A r a d .

I n v r e m e a d i n u r m ă p ă r i n t e l e P ă c ă ţ i a n u , c u b ă t r â n e ţ e a l u i b i b l i c ă , î ţ i f ă c e a i m p r e s i a c ă s e s i m t e s t i g h e r i t î n t r e n o i . P ă r e a u n c ă l ă t o r î n t â r z i a t , a l c ă r u i s u f l e t s u s p i n a d u p ă a c e i a , c u c a r i a m u n c i t ş i a l u p t a t î m p r e u n ă . — A c u m d o r i n ţ a l u i s ' a î m p l i n i t , c ă c i î n m o m e n t u l c â n d ş i - a d a t s u f l e t u l î n m â i n i l e M â n t u i t o r u l u i , o c h i i s ă i a u î n t r e z ă r i t , î n î n ă l ţ i m e a C e r u l u i a l b a s t r u , f i g u r i l e v e n e r a b i l e a l e f o ş t i l o r s ă i E p i s c o p i : M e ţ i a n u , G o l d i ş , I. P a p , C i o r o g a r i u , C o m ş a , a p o i a l e m a r i l o r n o ş t r i t r i b u n i : G o g a , G o l d i ş , V e l i c i , U n g u r e a n u , Z igre , S u c i u , O n c u e t c , a l e p r o t o p o p i l o r : G u r b a n , M a g i e r , G e o r g e a , R o x ' n , M ă -n u î l â ş i V ă ţ i a n u , u r m a ţ i d e - o i m p u n ă t o a r e c u n u n ă d e p r e o ţ i . A c e ş t i a t o ţ i l - a u î n t â m p i n a t c u m a n i l e î n t i n s e ş i , î n t r e c â n t e c e d e s l a v ă , l - a u c o n d u s îna in tea ; ; J u d e c ă t o r u l u i s u p r e m , c a s ă - ş i p r i m e a s c ă c u n u n a d r e p t ă ţ i i , p e n t r u f a p t e l e r o d n i c e ş i p l i n e d e v r e d n i c i e , s ă v â r ş i t e a i c i p e p ă m â n t .

La d e s p ă r ţ i r e a d e f u n c t u l u i d e v i a ţ a v r e m e l n i c ă , c o l a b o r a t o r i i , c o n t i m p o r a n i i ş i p r e o -ţ i m e a d i n E p a r h i a A r a d u l u i , î n f r u n t e c u P r e a S f i n ţ i a S a E p i s c o p u l n o s t r u A n d r e i , i n g e n u a -

iSt. 18.' 30 Aprilie 1944

c h e m l â n g ă m o r m â n t u l s ă u ş i î i a d u c e m t r i b u tu l n o s t r u d e c i n s t e , i u b i r e ş i v e n e r a ţ i e , r u g â n d P r o v e d i n ţ a D i v i n ă , s ă a ş e z e s u f l e t u l s ă u b l â n d şi b u n î n c o r t u r i l e d r e p ţ i l o r , i a r B i s e r i c i i ş i n e a m u l u i r o m â n e s c s ă l e d ă r u i a s c ă m u l ţ i p r e o ţ i ş i b ă r b a ţ i , d u p ă c h i p u l ş i a s e m ă n a r e a p r o t o p o p u l u i M i h a i P ă c ă ţ i a n u .

Protopop S. S t a n a

S. O. S. Iniţialele din acest titlu de articol — în urma

unei convenţiuni dintre popoare — semnalează marile pericole de pe întinsele oceane şi mările înfuriate, pe valurile cărora se sbat în ultimele svârcoliri vapoarele naufragiate. Când undele aerului poartă aceste semne de strigăt desperat, sunt datoare toate forţele omeneşti să sară în ajutorul celor năpăstuiţi.

Tot aşa şi pe „marea sărată a acestei vieţi grele de purtat" se petrec năpaste, care cer să fie strigate cu semnalele desnădejdii: S. O. S.

Un glas de acesta — strigăt de alarmă — se desprinde din adresa Baroului avocaţial din Arad, trimis sfintei Episcopii în zilele trecute. Decanul instituţiunii semnalează situaţia îngrijorătoare despre numărul cauzelor de asistenţă judiciară privitoare la minori în cauze penale (înfracţii, furt, asasinate etc.) pe anii 1939—1943.

Ni se arată pe aceşti 5 ani următoarele cifre : 1939 . . . . . . 14 cauze 1940 . . . . . . 48 „ 1941 . . . . . . 55 „ 1942 229 „ 1943 241 „

Dacă în anul 1939 s'a reclamat asistenţa judiciară pe lângă 14 minori, cu un an în urmă numărul acestora s'a dublat, apoi s'a mai urcat, ca peste alţi doi ani să bată cifra de 229, iar în anul trecut să stea în faţa judecăţii 241 de tineri nevârstnicU acuzaţi de crime şi infracţiuni penale.

Nu se cere oare un strigăt de alarmă ?.. S. O. S.! căci este ameninţat tineretul neamului. Ce avem mai scump şi în ce ne punem nădejdea stă pe panta pră-pastiei. Dacă în curs de cinci ani s'a urcat numărul delicvenţilor minori dela 14 la 241. ce ne mai poate aştepta în viitor ? !

Trebuie să sărim în ajutorul celor cari se îneacă între valurile spumegânde şi necruţătoare ale pieririi!

Biserica este în rândul întâiu instituţie care însoţeşte sufletele dela actul sfântului Botez până la prohodul celor adormiţi în Domnul.

Slujitorii sfintei noastre Biserici, preoţii, sunt chemaţi să supravegheze educaţia tineretului din clipa când acesta şi-a scris numele în şirul credincioşilor prin sfintele taine ale botezului şi mirului.

P a g . 14?

Dacăjamil ia nu este capabilă să facă educaţia religioasă-morală, preotul ca întâiul factor al asistenţii sociale va semnala cazul şi copilul se va încredinţa unei instituţii care va completa lacuna familiară.

Azilele pentru copii preşcolari, căminele de,zi şi cantinele şcolare vor face educaţia morală a copiilor lăsaţi în vâltoarea străzii, vagabondând pe uliţi , şi maidane.

într'o măsură oarecare s'a căutat ca aceşti copii vagabonzi, — ai nimănui, — să fie adunaţi pe lângă instituţia Bisericii, adăpostiţi fiind în şcoala din Că-lugăreni, susţinută de Mănăstirea H. Bodrog.

Câţiva dintre elevii acestei scoale au fost scoşi chiar din Penitenciar şi s'au salvat pentru societate, devenind elemente de ordine şi muncă creatoare.

Rămâne însă problema copiilor needucaţi, una dintre preocupările de căpetenie a cateheţilor noştri. Câţi elevi din şcoala primară nu au învăţat semnul sf. Cruci dela preot, fără a-1 fi cunoscut la vatra familiară ?!

Din acest jndiciu se poate constata contribuţia familiei în formarea moralităţii viitorilor cetăţeni ai Patriei.

Biserica prin slujitorii săi îşi va face datoria. Sf. Episcopie a instituit în acest an pe misionarul copiilor tocmai pentru intensificarea vieţii religioase-morale la tineretul primar, extraşcolar şi premilitar.

Ora de Religie în viitor nu se va reduce numai la împărtăşirea şi înmagazinarea de cunoştinţe din materialul istoric-dogmatic, ci va trebui să îmbrăţişeze sufletul elevului, formându-i conduita morală prin disciplinarea voinţii şi nobilitarea sentimentelor.

Strigătul de alarmă a Baroului avocaţial trebuie să răsune până la catedra catehetică şi la amvonul liturgic al preoţim ei noastre, dar mai ales să fie captat în resonanţa inimei păstorilor de suflete, cari în viitor vor da acolo asistenţă duhovnicească copiilor în aşa măsură, ca aceştia să nu mai fie nevoiţi la asistenţa judiciară aici în faţa legii. — ct. —

Imn bisericii din sat Să ai în cinste toate bisericile. Dar mai ales bi

serica ta, a bărbăţiei şi a bătrâneţelor dacă eşti deja aci. l\u se poate să nu-i datorezi ceva. Să n'ai în

ea un loc în care te-ai simţit bine, un loc în care te-ai obişnuit să stai atât de mult, încât, parcă ţi-ar fi fost ruşine să ţi-l schimbi, parcă ai fi fost stânjenit dacă ai fi stat numai cu un pas sau doi mai la-o parte de locul tău favorit. Nu se poate să nu fi avut acolo, punctul tău cardinal, icoana ta preferată, la care te-i fi uitat mai mult decât la altele şi mai mult decât în altă parte, de sigur te-ai uitat. Mai târziu

BISERICA ŞI ŞCOALA

i-aî gustat dulceaţa învăţăturilor. Ca şi bătrân, te-ai sprijinit poate de uşorii şi zidurile ei.

Fiecare avem ceva zidit ca şi Manole în trupul ei. Acolo rămân nepictate, nesăpate, nescrise, dar parcă visate, chipul tatei, a bunicului sau a frăţiorului mai mare, care ne-a purtat ani dea-rândul, schimbaţi, tăcuţi, în şoaptă, în vârful degetelor, cu degetul pe buze în semn de tăcere, linişte şi respect, ne-a purtat în spre „locul" nostru de lângă strană sau din te miri unde, din Casa Tatălui cu atâtea „locaşuri."

Orice biserică învaţă, dar nici una ca a ta: Turnul aurit, de scânduri sau de stuh: o să

geată în spre zările în care urcă tămâia, rugăciunile şi gândurile bisericanilor. Un deget care arată numai în sus, care indică singura direcţie pe care o poţi urma fără teamă de rătăcire, incălcări şi poticniri.

Strana: tribuna de unde se dă tonul sfătoşeniei şi al bunei cuviinţe ţărăneşti; locul de unde e îngăduit să ameninţi cu degetul pe copiii cari, Doamne, până şi-aci nu sunt cuminţi şi stălnici.

Amvonul: munte sfânt, Sinai, Tabor de pe care la fiecare cuvântare se schimbă inima celui ce găieşte şi a celui ce ascultă.

Altarul: raiul în mic. Mulţi n'au mai întrat în el de copii. Ar mai vrea să între. Se cred însă nevrednici, greşelnici, ca şi strămoşii izgoniţi. Unii, aceia poate care n'au pus niciodată piciorul în vreun altar, îl cred prea frumos, mai frumos chiar decât cum e în realitate. O femeie bătrână, care ne-a cerut unele lămuriri în legătură cu altarul, a rămas desamăgită când i-am spus că pe dosul iconostasului nu sunt icoane frumoase ca şi în faţă, când i-am spus că în dos sunt bârne şi grinzi mai mult sau mai puţin vopsite. După păi:rea şi inima ei, acolo în lâuntru, trebuia să fie şi mai frumos decât în faţă!...

In biserică, până şi iluzia e cu tâlc. Biserică cu amintiri, cu învăţături, cu altar fru

mos, cu iconostas care ar trebui să fie împodobit pe amândouă feţele! Altar cu Heruvimi, cu Hristos, cu preoţi cari n'ar trebui să greşească niciodată!...

Biserică de sat, a satelor cu care ne-am înfrăţit, te iubim pentru tot ce ne-ai dat şi pentru tot ce-am lăsat în tine. P r . G h . P e r v a

Despre ce să predicăm? In Dumineca slăbănogului (7 Mai 1944) vom

vorbi despre: VEŞTMINTELE ARHIEREŞTI. Intre cele trei grade ale preoţiei se distinge în

chip deosebit, prin chemarea ei înaltă, treaptă episcopului. Urmaş direct al sî. Apostoli, episcopul reprezintă plinătatea tuturor darurilor lăsate de către Mântuitorul în biserica Lui, şi prin punerea mâinilor acestuia se rânduiesc toţi ceilalţi slujitori ai altarului. Sî. Simeon Tesalonicul, vorbind despre acest dar,

spune între altele că el „este Darul cel mai mare şi mai desăvârşit din câte Daruri avem, dela care ni se dă toată dăruirea şi aceasta este temelia, începătura, isvorul şi rădăcinaVbunei cinstiri, şi pe însăşi Hristos închipuieşte" ) .

Dat fiind acest dar deosebit al episcopului, Biserica a obişnuit, din cele mai vechi timpuri, ca şi vestmintele lui să se deosebească de cele ale preotului şi ale diaconului, atât prin bogăţia lor, cât şi prin podoaba şi frumseţea lor mai aleasă. Unele din aceste veştminte, ca de pildă: stiharul, epitrahilul, brâul şi mânecuţele sunt întocmai ca şi ale preotului. Pe lângă acestea însă episcopul mai îmbracă: sacosul, omofo-rul, epigonatul, mantia, mitra, crucea, engoipionul şi cârja, iar pentru binecuvântarea credincioşilor la sf. Liturghie se foloseşte de două sfeşnice cu lumânări, dicherul şi tricherul.

Sacosul este un vestmânt lucrat din materie preţioasă în forma stiharului, dar mai scurt decât acesta, pe care episcopul îl îmbracă la sf Liturghie şi la alte slujbe în locul îelonului preoţesc. La cele două laturi, începând de subsuori, el este desfăcut şi încheiat cu doisprezece clopoţei, şase de o parte şi şase de alta, cari închipuiesc glasul celor doisprezece Apostoli în predicarea Evangheliei lui Hristos. In timpurile vechi sacosul era vestmântul deosebitor al împăraţilor, pe care aceştia îl purtau numai la anumite serbări publice. Cu vremea însă, şi prin dărnicia lor, s'a introdus şi în biserică, pentru a se da şi mai multă podoabă slujbelor bisericeşti. L-au purtat la început numai patriarhii, apoi şi mitropoliţii, iar astăzi îl îmbracă toţi episcopii şi arhiereii. Sacosul are în cultul nostru divin aceeaş însemnare ca şi felonul, adică el închipuie hlamida cu care Mântuitorul a fost îmbrăcat în semn de batjocură în curtea lui Pilot şi ne aduce aminte de mântuitoarele patimi suferite pentru noi oamenii.

Omoforul este un vestmânt deosebitor al episcopului, pe care acesta îl poartă pe umeri, ca închipuire a oii celei rătăcite pe care aflând-o Mântuitorul şi luând-o pe umerii Săi, a adus-o din nou la Tatăl. Cu alte cuvinte, el este icaana omenirei căzute în păcat, pe care Mântuitorul, prin patima Sa de bună voie, a adus-o din nou în staulul Părintelui său ceresc. Când episcopul îl îmbracă el închipuie pe Mântuitorul Hristos, care părăsind mărirea cerească, a luat asupră-şi firea noastră şi „ca o oaie la junghiere .. şi ca un miel fără de glas" s'a adus pe Sine jertfă de răscumpărare pentru noi. Din acest motiv în anumite momente al sf. slujbe, când episcopul se înfăţişează în persoana lui ca simplu slujitor al lui Hristos, ca de pildă la cetirea sf. Evanghelii, el des-bracă omoforul şi-1 dă diaconului, „arătând - prin aceasta - că este rob Domnului, căci Domnul este ca şi cum ar fi acolea de faţă, de vreme ce grăieşte

J ) Op. eit. cap. 187 p. 141.

prin Evanghelie" ) . Fiind mărturia vredniciei arhiereşti, episcopul nu săvârşeşte fără omofor nici o slujbă bisericească.

Epigonatul este un vestmânt în formă pătrată, lucrat de obiceiu din materie preţioasă şi împodobit uneori la mijloc cu o icoană, pe care episcopul îl poartă atârnat de brâu la coapsa dreaptă. El însemnează sabia Duhului, adică puterea cuvântului dumne-zeesc cu care episcopul trebue să fie înarmat întotdeauna, pentru ca să poată birui toate atacurile celor rătăciţi dela dreapta credinţă, ca şi a celor cari prin viaţa lor se fac unelte ale celui rău. Deşi el este un vestmânt arhieresc, totuşi se dă adeseori în semn de distincţiune şi preoţilor, îndeosebi acelora „care cârmuesc bine" şi „se ostenesc cu cuvântul şi învăţătura", dupăcum spune sf. Apostol Pavel (I Tim. 5, 17).

Mantia este un vestmânt lung şi larg, fără mâneci, pe care episcopul îl poartă pe umeri ca o pelerină (manta), partea din spate târându-se pe jos

, ca şi prelungirea unei rochii oarecari. In timpurile vechi aceasta era un vestmânt pe care îl îmbrăCau numai împăraţii când se încoronau, sau când luau parte la anumite serbări mai mari. Cu învoirea acestora au purtat-o apoi, ca vestmânt bisericesc deosebit, patriarhii, iar mai târziu aceştia au îngăduit ca să o poarte şi mitropoliţii şi episcopii. Astăzi orice episcop o îmbracă oridecâteori săvârşeşte diferite slujbe bisericeşti, în afară de sf. Liturghie, ca de pildă: Te-Deum, cununii, înmormântări etc.

De obiceiu mantia se face din mătase de culoare purpurie sau violetă, cu foarte multe cute de-a-lungul şi având cusute pe ea, în faţă, patru plăci sau tăbliţe, frumos lucrate, dintre cari două în dreptul pieptului şi două joş, acestea fiind legate între ele printr'un lănţişor de aur. Cele din dreptul pieptului închipuiesc cele două table cu cele zece porunci, iar cele de jos închipuiesc Vechiul şi Noul Testament unite prin Domnul nostru lisus Hristos. De asemenea de-a-curmezişul mantiei sunt cusute mai multe rânduri de fir, numite râuri, cari toate la un loc însemnează râurile de apă vie, adică învăţăturile cari trebue să curgă necontenit din cele două table ale legii şi din cele două test. mente prin gura episcopului. In întregul ei mantia închipuieşte puterea şi plinătatea harului episcopesc, precum şi m Ita învăţătură pe care el trebue să o răspândiască neîncetat în sufletele credincioşilor săi.

Mitra este coroana pe care episcopul o poartă pe cap ca semn al înaltei sale demnităţi de lucrător şi săvârşitor al tainelor lui Dumnezeu. Este făcută după chipul coroanelor împărăteşti, din materie preţioasă cusută cu fir de aur şi împodobită cu mici iconiţe şi pietre scumpe şi închipuie cununa de spini pe care ostaşii au aşezat-o, în semn de batjocoră, pe capul dumnezeescului nostru Mântuitor..

) Sf. Simeon Tesalonicul: op. cit. p. 260.

In viaţa de toate zilele şi în deosebi în decursul sfintelor slujbe, pe pieptul episcopului atârnă ca două podoabe alese, crucea şi engolpionul. Cea dintâi este semnul mărturisirii credinţei neclintite în Hristos şi puterea Lui, precum şi al deosebitei veneraţiani pe care episcopul o are faţă de crucea şi patimile Domnului. Ea este totodată şi semnul văzut al spiritului de jertfă de care se conduce în viaţă cel ce o poartă pe pieptul Iui.

Engolpionul este o iconiţă mică, care înfăţişează pe Mântuitorul sau pe Fecioara Măria cu pruncul în braţe şi se poartă pe piept, atârnată de un lănţişor. In timpurile vechi el era o cutiuţă în care erau păstrate moaşte de ale sfinţilor sau o bucată din sfinţitul lemn al crucii Mântuitorului. Este semnul văzut că episcopul are pururea viu în inima sa pe Hristos şi se încrede întotdeauna în puterea de mijlocire a Maicii pe lângă Fiul ei.

Cârja sau toiagul arhieresc este semnul autorităţii pastorale a episcopului asupra turmei încredinţate lui. Se face de obiceiu din argint sau fildeş şi Ia vârf se termină cu două capete de şarpe, între cari, la mijloc, este un globuleţ cu o cruce deasupra lui Şarpele este semnul înţelepciunii cu care trebue să fie înzestrat episcopul pentru a-şi putea conduce turma la limanul mântuirii. Iar gîobuleţul cu crucea de pe dânsul aminteşte episcopului de datoria lui de a propovădui mereu Evanghelia la toată făptura.

Pentru binecuvântarea credincioşilor la sf. Liturghie episcopul se foloseşte de două sfeşnice di--cherul şi tricherul, primul cu două iar al doilea cu trei lumânări. Cel cu două lumânări închipuie cele două firi din persoana Mântuitorului, iar cel cu trei pe cele trei persoane din Prea Sfânta Treime. Ele mai învederează şi adevărul că episcopul este luminătorul şi propovăduitorul cel mai de seamă al Bisericii şi ca atare prin viaţa lui curată el trebue să fie o pildă vie înaintea credincioşilor săi. Din această pricină, diaconul când îi dă în mâini aceste două sfeşnice, zice în şoaptă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaint a oamenilor, ca văzând fapt.-le voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri" (Mt. 5, 16).

Când vorbim de toate aceste veştminte arhiereşti şi în deosebi de adevărul mântuitor pe care ele îl închipuiesc, desigur că ne întrebăm în gândul nostru : cum se împacă podoaba lor aleasă cu simplitatea lucrurilor din viaţa şi patimile Domnului pe cari ele ni le înfăţişează în cadrul cultului nostru divin? Nu cumva prin aceasta podoabă se impietează sau se coboară rostul dumnezeesc pe care l-au îndeplinit în patima de pe cruce a Fiului lui Dumnezeu ? Răspunsul la aceste întrebări nu poate fi decât negativ, căci dacă ne gândim la mântuitoarele patimi îndurate de Fiul lui Dumnezeu pentru noi, înţelegem că prin aceste patimi toate obiectele de tortură cu

cari el a fost chinuit, s'au prefăcut în tot atâtea semne de biruinţă şi mărire cerească. Aşa cum lemnul hulitor al crucii, prin stropirea cu sângele dum-nezeesc s'a făcut semn de mântuitoare biruinţă, tot astfel s'a întâmplat şi cu celelalte lucruri cu cari Mântuitorul a fost batjocorit şi chinuit de răutatea omenească pentru noi.

Iată de ce Biserica în buna ei grije de a împodobi cât mai mult cultul său divin, a dat o deosebită atenţie şi veştmintelor slujitorilor săi. A făcut-o aceasta şi din convingerea că prin formele acestui cult trebue să se exprime şi măreţia Aceluia ce tronează înconjurat de Heruvimi şi Serafimi, măreţie către care se îndreaptă şi sufletele noastre în decursul sfintelor slujbe ce se săvârşesc de aleşii lui.

T .

C ă r ţ i Mitropolit Irineu: MANAVA-DHARMA-

SASTRA, Cartea Legii lui Mana, ed. ll-a, Bucureşti, 1944, lei 400.

Studiile de istoria ieligiunilor sunt dintre cele mai interesante. Ele ne arată preocupările de tot-deuna ale oamenilor care au avut o credinţă proprie, privitor la Divinitate. In limba română avem puţine publicate până acum. înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Irineu al Moldovei, a scos de curând, ediţia a H-a din : „Manava-Dharma-Sastra, Cartea Legii lui Mânu". E o traducere a I. P. S. Sale ; o carte a unui înţelept anonim, care ar fi dat Indienilor religia ieşită in dinspiraţia zeului suprem Brahma.

Legea Iui Mânu cuprinde instituţiunile civile şi religioase ale Indiei. Citirea cărţii tradusă de Mitropolitul Irineu ne face să ne gândim la popoarele arice, din care fac pane şi Inzii. Arii primitivi a-veau familia organizată pe baza patriarhatului. Patria lor adevărată nu ştim unde a fost; sunt numai ipoteze cele ce ni-s'au expus de unii învăţaţi. Arii, la venirea altor neamuri în India, s'au organizat într'o societate închisă pentru streini, nepermiţând amestecul sângelui, între cuceritori şi cuceriţi. Cuceritorii, arya, se împărţiră ei înşişi în trei clase: preoţii (brahmani), războinici s'au nobili (kşatrica); agri-cultoră (vaisya), servitorii (suclria), care se transformară în caste, fără legături de căsătorie între ele. Cele mai vechi cărţi sfinte ale Indiei sunt Vedele, imnuri de mare frumuseţe şi formule de jertfe. Din ele cunoaştem religia veche, înainte de aşezarea lor în India, precum şi zeităţile lor, pe Indra (zeul fulgerului), Varuna (al apelor), Surya (al soarelui), numit mai târziu şi Vişnu etc. Alături de religia vtfehe a Inziilor, după aşezarea lor, preoţii au isbutit se dea o nouă religie naţiunei, menite ca să asigure Superioritatea brahmanilor asupra celorlalte clase şi să se

îngrădească în aşa fel, încât trecerea dintr'o clasă în cealaltă să fie cu neputinţă; — castele devin închise pentru viitor.

Brahmanismul este religia Indiei, care înseamnă adorarea lui Brahma. EI devine zeul principal, sau rugăciunea însăşi.

„Legea lui Mânu cuprinde principii de teologie, de metafizică şi cosmogonie, percepte de morală, de pedagogie, de economie rurală, de comerţ, e tc . ; reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilor conjugale şi către rude, prieteni şi streini; datoriile castelor principale şi secundare, unele faţă de altele..', legi agrare, penale, civile." etc. (Prefaţă).

I. P. S. S. Mitropolitul Irineu a tradus cartea legii lui Mânu, pentru importanţa ce o prezintă a-ceastă carte, unde este espusă viaţa religioasă şi morală a poporului indian în faza brahmanică a re-ligiunii sale, popor care, din punct de vedere religios, are o^experienţă veche şi excelează între toate popoarele vechi.

Şi ce este mai caracteristic) că din citirea vechilor obiceiuri casnice, sociale şi religioase ale vechilor ari, găsim asemănări izbitoare între credinţele, superstiţiile, obiceiurile şi datinile poporului român, din trecut şi astăzi, şi cele pe cari le ţin indienii de mii de ani dela strămoşii lor. Traducătorul cărţii lui Mânu se întreabă, dacă nu trebue să căutăm asemănările acestor vechi datini în Orient, de unde au venit odată cu aşezarea celor dintâi ari în Europa. Aşa de exemplu, acolo vom găsi obârşia felului cum se stabileau hotarele de strămoşii noştri, cum se depunea jurământul în procesele pentru pământ, cum se împărţeau izlazurile, importanţa ce românul o dă pomenilor pentru morţi, datele Ia care se fac pomenile şi unele obiceiuri dela ele, etc. A-ceste câteva lucruri nu interesează numai pe teologi, ci şi pe jurişti, istorici, economişti şi sociologi... La sfârşitul cărţii găsim un tablou alfabetic foarte util (pag. 295—300).

Traducerea ediţiei I-a a Legii lui Mânu a apărut în limba română între anii 1919—1918 ai primului război mondial; tipărirea ediţiei a II-a în anul al patrulea al celui de al doilea război mondial. „Azi India este un popor care poartă războiul sfânt al independenţei sale". De aceea, fiind un popor cu aspiraţii nouă, dornic de libertate, merită să fie cunoscut prin institut ile lui religioase, mai ales cele ale fazei brahmane.

I. P. S. Sa Mitropolitul Irineu ne dăruieşte o carte pe care deşi am citit-o în prima ediţie, ea ne invită să o recitim, meditând asupra problemelor atât de variate, cari se pun azi cu mai multă convingere pentru orice suflet dornic de cunoaşterea religiunilor. O recomandăm călduros tuturora.

Prof. C. Rudneanu

tfr, 18. 30 Aprilie 1944 BISERICA SI ŞCOALA Pag. 151

Informaţiuni • O ACŢIUNE ISTORICĂ. P. S S. Părintele

Episcop Andrei, împreună cu P. S. S Păr inte le Episcop Nicolae al Oradiei - sosit în Arad Vineri geara în 21 Aprilie c. - au călătorit Sâmbătă la Sibiu, unde au fost invitaţii I. P. S. S Mitropolitului Nicolae

La Dumineca Tomii au participat la deschiderea Adunării Arhiepiscopeşti, cu care prilej I. P. S. S. Mitropolitul Nicolae a făcut ? n numele Bise-ri ii o d e c l a r a ţ i e , în care a pre onizat c o a l i ţiile evanghelice pentru organizarea unei pă i durabile între popoare. Declaraţia aceasta solemnă, care exprimă glasul Bisericii ortodoxe, constitue un eveniment istoric şi începutul unei acţiuni de luptă în vederea organizării unei păci drepte între toate neamurile — mari şi mici - ale pământului . Când vom fi în posesiunea ei, o vom publica în întregime.

La dec'araţia aceasta au răspuns P. S S. Părintele Episcop Andrei al Aradului în numele episcopatului şi dl Dr Gh. Preda v. preşedintei*» „ Astrei" în numele mirenilor.

In ziua următoare, Luni, PP. SS. Ierarhi au luat parte 1» şedinţa Consiliului Mitropoli tan şi la şedinţa Sinodului Episcopesc a PP. SS. Ierarhi din Mitropolia Ardealului.

PP. SS. Episcopi Andrei şi Nicolae s'au întors la Arad, tot împreună, Marţi în 25 Aprilie c.

• NUMIRI. In şedinţa adm. bisericească a Ven. Consiliu Eparhial, ţinută Joi în 27 Aprilie sub preşedinţia P. S. S. Părintelui Episcop Andrei, a fost numit spiritual la Academia de Teologie din Arad I. P. Cuviosul Arhimandrit Benedict Ghiuş, fost ales Episcop la Bălţi.

Pentru Academia Teologică, 1. P. Cuvioşia Sa este o achiziţie excepţională, iar pentru Eparhia Aradului o forţă duhovnicească de care îşi leagă cele med bune speranţe.

Fii binevenit, I. P. Cuvioase Părinte Arhimandrit, şi binecuvântat în mijlocul nostru.

P. C. Prot. C. Mureşan, refugiat, a fost numit adm. parohial Ia Tipar şi Pr. Gh. Lipovan la Vânători, cu data de 1 Mai 1944.

• TRIBUNA ROMÂNĂ. Pe arena scrisului românesc apar multe şi diferite publicaţii, cu variate concepţii ideologice, mai mult sau mai puţin sănătoase.

După umila noastră părere, o bună carte, un bun ziar sau o bună revistă, trebue — în mod necesar — să îndeplinească acele condiţii, — fie ele literare, estetice, etice, de formă, sau de fond — care să satisfacă cerinţele tuturor funcţiunilor psihice. A-ceasta în general vorbind.

In special privind problema scrisului, e de dor:

şi totodată de recomandat ca scrisul nostru să urmeze traseul frumosului — nu al celui formalistic, — ci al celui mora l ; frumosul, care reabilitează, înnobilează şi reconstruieşte armonia sufletului nostru ; frumosul care te înnoeşte lăuntric cu o înnoire „duhovnicească" ; „frumosul, care făgădueşte fericire" adevărată, nevinovată, ideală - cum scria undeva Stend-hal. E adevărat că, pentru a scrie condus de asemenea principii, se cere- multă energie şi o trăire introspectivă.

Acest scris e necesar pentru hrana sufletului. îşi are şi sufletul hrana lui, ca — de altfel — şi trupul. Dar hrana sufletului, adevărata hrană, nu se află nici numai în articolele politice, nici numai în cele pur literare şi cu atât mai puţin în cele aventuroase, ci în cuvintele Celui ce a „venit să aducă lumii viaţă şi mai multă viaţă." In ele este depozitul de adevărată alimentaţie a sufletului nostru. Şi atunci de ce să fim atât de orbi şi neghiobi, încât să confundăm hrana trupului cu a sufletului ? Să dăm sufletului ce i se cuvine.

Şi acum să revin. Unul din meritele — şi cari îi fac cinste - pe

care le deţine „Tribuna Română" este şi acela că, urmează în drum mai aproape de adevăratele necesităţi ale sufletului nostru ; acela că urmează traseul moral, serios — anunţat mai sus — lucru care, de altfel se poate uşor evidenţia, — de către cei ce citesc şi de cei ce vor mai citi acest cotidian —

Uin articolele de fond ce apar sub semnătuia tânărului poet şi publicist, Lucian Emandi, şi care — în majoritatea lor — cuprind cuvântul Domnului.

Tinerii redactori ai acestui ziar, L. Emandi şi P. Pascu, urmează în scrisul lor o direcţie de purificare a moravurilor societăţii,; din tinereţea lor necoruptă de „viermele stricăciunii", înşiruie pe hârtie tot ceea ce un suflet înfierbântat de flacăra tinereţii şi de un dor idealistic, poate să dea pentru îndreptarea celor ce Ie citesc cuvântul.

Pentru o confirmare a celor câteva considerente, e destul să citiţi numărul de Sf. Paşti. Citindu-1, incontestabil îl putem aşeza între cele mai serioase reviste şi foi care s'au bucurat de mai multă experienţă.

Am citit cu bucurie acest bogat număr simţind o adevărată satisfacţie sufletească; satisfacţie ce se doreşte în toate sufletele cu prilejul praznicelor împărăteşti.

Articolele acestui număr poartă iscăliturile unui mare număr de distinşi colaboratori, în frunte cu P. S. Sa Părintele Episcop Dr. Andrei Magieru.

Semnează articole: Ilarion V. Felea, Gh. Perva, S. Stana, D. Tudor, Marin Sîetcu, C. Rudneanu, Alexandru Crişan, Caliope Ieremia, Ionel Neamtzu, Tulia Bogdan, Cezar Pruteanu, I. C. Popescu, Lucian Emandi, Gh. Sulea, Mircea Edeanu, Ilie Gh. Crişan ş. a.

Din toate aceste articole se poate inspira adevărata atmosferă duhovnicească, de îmbărbătare, de încredere în înviere., şi de reconstrucţie sufletească.

N'avem decât să aducem vii şi merituoase felicitări tânărului redactor activ, Lucian Emandi, pentru munca depusă la alcătuirea acestui număr şi pentru competenţa de care a dat dovadă în faţa cititorilor, în astfel de direcţii, şi să-i zicem: Tinere, cul-

yă-ţi talentul şi urmează-ţi vocaţia. Avram Petric

Pag. 152 BISERICA Şl .ŞCOALA Nr. 18. 30 Aprilie 1944

• NECROLOG. Zdrobite de durere, dar împăcate în voinţa Celui Prea înalt, Aurelia soţie şi Fulvia fiică, anunţă adormirea întru Domnul, după o scurtă şi grea suferinţă, împărtăşit cu Taina Sf. Cuminecături, a dragului lor soţ şi tată Mihaiu Păcăţian, iconom stavrofor, consilier eparhial al Eparhiei Aradului, decorat cu Răsplata Muncii pentru Biserică cl. I. şi cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer în vârstă de 79 ani, în al 54-a an de propovăduire a Credinţei şi al 54-a an de fericită căsătorie.

Rămăşiţele pământeşti ale dragului nostru defunct s'au aşezat spre veşnică odihnă Duminică, 23 Aprilie a. c. ora 3 după ritul Sf. Biserici ort. rom., în grădina mortuară a cimitirului „Eternitatea" din Arad dela Catedrala ort. rom. din Ioc. — Dormi în pace suflet bun şi cinstit. — Augusta Colarov-Ru-benescu, Moise Colarov, cumnaţi ; Lena şi Viohente Cristea iepoţi; Gheorghe Cristea strănepot.

Şcoala de Duminecă 19. P rogram pt. D u m . S l ă b ă n o g u l u i ( 7 M a i ) 1944-

1. Rugăciune: învierea"lui Hristos văzând... 2. Cântare comună: Hristos a înviat... 3—4. Cetirea Evangheliei: (Ioan 5, 1—15) şi

Apostolului (Fapt. Apost. 9, 32—42) zilei cu tâlcuire. 5. Cântare comună: Sculatu-s'a ca din somn

Domnul... (70. Cânt. rel. pg. 26). 6. Cetire din V. T.: A nu uita binefacerile lui

Dumnezeu. (A doua lege cap. 8). 7. Poveţe morale: Ferirea de cel trufaş şi pu

ternic. (Cartea înţel. lui Iisus Sirah c. 13). 8. Intercalaţii: Poesii rel. etc. 9. Cântare comună: Cu trupul adormind... (70.

Cânt. rel. pg. ¿1.) 10. Rugăciune: Rugăciunea 4. dela Vecernie.

, (A se vedea „Instrucţiunile" din Nr. 1 1943). A .

Nr. 1991/1944.

Comunicate Comunicăm mai jos în copie adresa Sfintei

Episcopii a Huşilor, prin care pune în vedere preoţilor din judeţul Vaslui, evacuaţi în judeţul Arad, a se reîntoarce la posturile lor, fără familii.

Cucernicii Preoţi se vor prezenta, înainte de plecare Preturilor Plasei pentru a lua Informaţii asupra modului de reîntoarcere.

Copie: „ Vă rugăm a pune în vedere tuturor preoţilor din judeţul Vaslui evacuaţi în oraşul şi judeţul Arad, că înalt Prea Sfinţitul Episcop Grigorie a Episcopiei Huşilor a dispus să se prezinte singuri fără familii la posturi stop.u

Arad, la 26 Aprilie 1944. f ANDREI Traían Cibian

Episcop. consilier, referent eparhial.

Nr. 1999/1944. P. C. Preoţi care au restanţa de 72 lei din exem

plarele primite spre colportarea colecţiei „Mărgărita

rele Lumii", li se va reţine această sumă la proxima plată a salarului.

Se face cunoscut că întreaga colecţie, una sută numere, din „Mărgăritarele Lumii" costă acum 1000 lei, cu plusul de 100 lei spese de ramburs.

Colecţia completă se poate comanda la adresa „Mărgăritarele Lumii" Bucureşti III Calea Victoriei Nr. 202.

Arad, din şedinţa Consiliului Eparhial, dela 20 Aprilie 1944.

f ANDREI Ic. Stavr. Caius Turicu Episcop. consilier, referent eparhial.

Nr. 2064 1944. Invităm pe toţi P. C. Părinţi protopopi şi preoţi,

care au în arhiva Consiliului Eparhial certificate şcolare în original, să le ridice în termen de 10 zile: C. Preoţi vor încunoştiinţa imediat pe protopopul trac-tual, arătând cauza la care au fost anexate actele originale (alegere la parohia şi anul, etc). P. C. Părinţi protopopi vor compune un tablou cu arătarea datelor de mai sus. Aceasta măsură s'a luat pentruca fiecare să-şi poată avea actele originale, greu de procurat, la sine pentru păstrare.

Tablourile preoţilor se vor înainta până la data de 10 Mai a. c. Consiliul Eparhial.

Nr. 2047 1944. Satisfăcând hotărârea Adunării Eparhiale nr. 44

din 1943, aducem mulţumiri C. Preoţi cari au suplinit pe învăţătorii plecaţi la datorie patriotică.

Dăm aci lista acelora care se învrednicesc de această cinstire:

Eugen Crăciun Vârfuri 2 ani şi 2 luni. Adam Micluţia Feniş 2 ani.

8 luni. Ilie Susan Troaş 1 an şi 8 luni. Adrian Mursa Bătuta 1 an şi 8 luni. Nicolae Devan Slatina 1 an şi 3 luni. Pavel Ghilea Vidra 1 an. Gheorghe Neagu Berindia 1 an. Ioan Giurgiu Buhani 1 an. Gheorghe Popovici Igneşti 1 an. Gheorghe Mărcuş Cuied 1 an. Lazar Don Hodiş 1 an. Mircea Muntean Canina 1 an. Darie Faur Joia Mare 1 an. Vasile Marcu Minead 1 an. Vasile Mihăilă Neagra 1 an. Ioan Tămaş Prăjeşti 1 an. Iulian Andriţoiu Văsoaia 1 an. Gheorghe Laza Olari 7 luni şi J /v Ioan Iancu Dieci 7 luni. m Aurel Jiva Rădeşti 7 luni. Ioan Costea Zimbru 6 luni. Adam Nicoară Ciungani 6 luni. Vasile Givu Peregul M. 6 luni. Ioan Popa Corbeşti 5 luni. Andrei Mitroi Musteşti 3 luni. Iliodor Astaluş Poiana 3 luni. Nicolae Stan Caporal AI. 3 luni. Victor Corpadea Roşia 3 luni. Arad, la 25 Aprilie 1944.

1 ANDREI lc. Stavr. Caius Turicu Ep's^op. c o n s i l i e r , ref . e p a r h i a ) .

T ipogra f ia D i e c e z a n ă A r a d , Inreg. Caia. i a d . şi Corn. Nr . 4246/193i. T i p ă r i t 28 IV 1944