SPRE REALIZAREA IDEII DE P A C E : vizita suveranilorbulgari in România

A N U L VIII N o 366

31 IANUARIE 1934

ALDTATBAilu stra tă

Cu un fast deosebit, în- tr ’o atmosferă de entu­ziasm general, s’a făcut săptămâna trecută, p rim i­rea Suveranilor bulgari.

In fo togra fiile noastre vedem :

Sus stânga: palatul de la Euxinograd.

Sus dreapta: Regele Bo- ris şi Regina Ioana la o nuntă ţărănească.

M ijloc stânga: Regina Ioana cu principesa Maria Luiza.

Sus: Regele Boris stând de vorbă cu sătenii, în ga­ra Comana, în timpul dru­mului dela Giurgiu la Bu­cureşti.

M ijloc: Regele Boris ca maşinist pe o locomotivă.

REALITATEAPE U N A N P E Ş A S E LU N I P E T R E I LUNI

R E D A C Ţ I A Ş l A D M I N I S T R A Ţ I ABucureşti Str. CONST. MILLE 5-7-9

mari, cu un supliment gratuit de 48 t e l e f o n 3 - 8 4 - 3 0pagini. Un e x e mp l a r 10 Lei Imprimată la foto -rotogravură in atelierele „¿\deverul“ S. A.

I t f i -___ P I — P a n __ 2

Sus de Ia stânga spre dreapta: Regele Carol II şi Regele Bo-

ris la sosirea în Gara de Nord.

Regina Ioana şi Regina Maria in Gara de Nord.

Principele Nicolae şi Regina Elisabeta.

Cortegiul Ia plecarea din Gara de Nord. In cele trei trăsuri a la Oaumont au luat loc Regele Ca­rol II, Regele Boris, Regina Ioa­na, Regina Maria, Regina Elisa­beta şi P rincipele N icolae.

M ijloc:

De la stânga spre dreapta . li n ii Muşanoff prim ministru şi ministru de externe al Bulgariei, FranasovicI ministrul comuni­caţiilor, Robef ministrul Bulga­riei la Bucureşti şi Vasile Stoica ministrul Rom âniei la Sofia.

D-nii Muşanoff şi G. Tătăresc«.

SUVERANII BULGARIEI L A S I N A I A

p : vvv-| ‘%

In fotografiile noastre:Maşinile in gara Sinaia

în aşteptarea invitaţilor.Regele Carol prezentând

Regelui Boris pe coman­dantul garnizoanei.

Reginele Ioana, Maria şi Klisabeta la concursurile sportive.

Unul dintre concurenţi.Regele Carol şi P rin c i­

pele N icolae urmărind con cursul.

Regele Boris, Regele Ca­rol, P rincipele N icolae in timpul concursurilor spor­tive.

Un fapt diversf

P UTINI oameni ar putea număra atâtea prieten ii sincere, en- tusiaste, lipsite (le invid ie, ca Johann Stolz din Fürsten-

w s lc ic « ** •ln ziua când s’a sărbătorit înaintarea lui ca „Führer” al tineri­

lor din SA. (Compania de asalt), toţi caţi l-au felicitat se bucurau cu adevărat de feric irea ce i se citia pe faţa şi doar e mult mai anevoie pentru sufletul omenesc să se bucure de feric irea ?jtuia> decât să compătimească nenorocirea semenului. Piatra de m cei care a prieteniei e tocmai împărtăşirea bucuriei. Insa Johann Stolz care la vârsta de 24 de ani isbutise să se rid ice atat de sus, pe scara ierarhiei hitleriste, era ün om care ştia sa raspandeasca simpatia in jurul său. înalt, cu pieptul larg, cu fruntea sus, parul şi ochi albaştri, vio i, avea în chipul lui un aer de apoştol. inspna încredere şi ataşament. Chiar cei mai in varsta decât dansul il iubiau şi-l ascultau. înţelegem uşor cum a putut sa ştranga «P ™ 3^ trei mii de oaiheni, pe cari să-i conducă in marş la Nürnberg, in 1933 când Hitler şi-a ţinut marea adunare a partidului sau.

Dealtminteri Johann a crescut ln

W * ? -Ä f Ä f e '« id?11: « V Ä S u S U N S b “ g.r s r ir r s a r . “ ä ş s s ? ä ä* ! S u descoperit ’ Ä S * Xazi să predea tribunalelor partidului peste 800 inşi vinovaţi ut

» « » * » >

y & t t ä ä ’ä ä ' ä ;h,n; ■Nu oricine îndrăzneşte să se ofere astfel unor cercetări Ştiin­

ţifice mai ales când ai un rol important in organizaţia s.ocia|?- Niciodată nu poţi şti ce surpriză rezervă toate aceste analize, de care oamenii au un respect profund şi care de se întampla să fit rât de uutin defavorabile, întunecă complet toate meritele şi toate cîîitătile Dar Johann nu era poltron. El s’a dovedit ca reprezen­tant tioic al rasei ariene. Nu numai sângele său, dar şi raporturile  u ir i îo r erau riguros identice cu cele fixate de ştiinţa, pentru deMrea Germanului pur. Şi ceeace e m ai interesant - o dovada -»tr&lucită că atunci când natura vrea sa copleşească pe cineva cu

darurile sale, o face deasupra oricăror >egi deşi părinţii lui -- arieni şi ei bineînţeles. — nu prezentau în mod Perfect toate tră­săturile germane, vlăstarul acesta feric it a prim it dela { iecar® d l" tre ei numai acele caractere care erau pure, aşa incat Johann fătisa o rasă mult mai curată decât tatal sau mama sa.

Pe baza cercetărilor din Fürstenwalde savanţii delà Berlin au făcut chiar un studiu special «1 acestui ca., când un t u p n ro e jt.

>> dela fiecare din părinţi numai caracterele pure. St.udiul a\ea sa alcătuiască baza unei noi teorii ştiinţifice.

*

Să existe oare în tr ’adevăr o lege a compensaţiei în viaţa noa­stră^ Toate satisfacţiile, toate plăcerile şi mulţumirile suntem oare obligaţi să le plătim, mai curând sau mai târziu, cu pagube, neno-

r° U Fainifia1, Stolz ducea un trai prea tihnit şi fericit. Bătrânul Georg îşi făcea lecţiile la liceu, pregătind pe cetăţenii de mame, doamna Emma Stolz îngrijia — cu ajutorul unei servitoare— dc ./osoodărie iar Johann — mândria fam ilie i — vem a din cand în când acasă, când treburile i-o îngăduiau, să aduca voie buna şi satisfacţie deplină celor doi bătrâni.

Ce bine ai fi fost dacă doamna Stolz renunţa de Crăciunul a- cesta la Deşte! Nimănui în fam ilie nu-i place peşte, numai ei. a cu mp ăra t î nain te d e Crăciun un crap, şi probabil că era stricat pentrucă doamna Stolz s’a îm bolnăvit, dupa ce l-a mâncat, de o intoxicaţie gravă. Doctorul Goetzen nici nu mai avea speranţe c ’o să scape cu viaţă. Au dus-o la spital cu o pentom ta acuta.

O operaţie la 52 ani, cât avea doamna Stolz nu e lucru uşor, iar Johann, care-şi iubia foarte mult mama, a suferit profund, în­grozit de ideea c ’ar putea-o pierde. j oî.>„p fi

Şi totuş soarta ar fi fost mai blanda cu fam ilia Stolz dac ar fi ucis pe mamă, decât să loviască — aşa cum a făcut — pe copil. Dai

Z ile în tregi doamna Stolz a fost între viaţă şi moarte. In cele din urmă doctorii au spus că-i salvată, dar că e absoluta nevoie sai se facă urgent o transfuzie de sânge.

Din nou avem prileju l să constatăm unirea şi dragostea car.e domnia în sânul fam ilie i Stolz: când au aflat aceasta, la orele d i­mineaţa, bătrânul Georg şi fiu l Johann n’au spus nici un cuvan . n ici unul n’a îndrăznit să-şi ofere sângele, fiindcă nu voiau sa p ro ­voace discuţii în faţa profesorului medic. Dar dupace tanarul şi-a condus pe tata la liceu, s’a înapoiat imediat la spital:

__ Domnule profesor, sunt tânăr, voin ic, cred ca pot da uşorlitrul de sânge necesar însănătoşirei mamei mele” .

- - „V e i trebui să rămâi două săptămâni, sa te odihneşti apoi i-a răspuns profesorul, care a acceptat ca un lucru de sine înţeles, ca un copil să-şi dea sângele celei care l-a născut.

Johann a trecut apoi cu profesorul R ichter în camera de con­sultaţie, s’a desbrăcat şi s’a lăsat cercetat: mai mult de forma, căci înfăţişarea tânărului era a unui om perfect sănătos. Un intern l-a luat din vâna braţului câţiva centim etri de sânge pentru analiza.

— Nu mă îndoesc că n’ai nici o boală de sânge, domnule Führer”',' i-a spus profesorul dar şi noi ca şi d-ta trebue să ik* facem datoria. Iată, domnul doctor Hellmuth va analiza imediat sângele şi la orele 4 după amiază, vom face transfuzia .

Şi Johann Stolz, cu mulţumirea datoriei îm plinite, a plecat de la spital, urmând să revie la orele 4.

Intre timp însă, la 12 şi jumătate, indata ce e leva au păiasiţ şcoala, Georg Stolz — care nu ştia nim ic despre hotar-rea fiului său — a venit să-şi vadă soţia: , _ .

__ Te vei face bine Emma a spus el cu hotanre femeii.care extrem de slăbită, de o paloare isbitoare, zăcea în pat făra vlagă, cu pleoapele închise, cu suflarea scurta şi deasa Profesorul R ichter spune că-{i trebue un litru de sânge şi te faci din nou sa- nătoasă. Eu tot am prea mult sânge, iţi vo i da eu acest utru„.

Femeea îi răspunse prin tr ’un zâmbet vag de mulţumire. N avea n ici puterea să-şi concentreze gândurile. Părea o candelă, pe ju­mătate umplută cu apă şi în care feştila îşi caută ultimele pete de ulei ce mai plutesc la suprafaţă. _ _

Cunoştea oare profesorul R ichter la această oră, rezultatul a nalizei făcute asupra sângelui lui Johann Stolz, sau l-a determinai sentimentul unei delicate discreţiuni să nu comunice n im ic bătrâ­nului despre demersul fiului? Nu putem şti. Fapt este ca profeso­rul R ichter a prim it cu amabilitate oferta lui Georg Stolz şi docto­rul Hellmuth a luat şi acestuia o probă de sânge.

Când tânărul Stolz a venit la orele 4 fara zece la spital, a fost poftit să aştepte în cabinetul profesorului. _

36€ _ R I - Pa«. 5

La orele 4 şi douăzeci — Johann aproape că pierduse orice răbdare -— profesorul deschise uşa:

— „Fe lic ită rile mele domnule Führer” . Mama dumitale e sal­vată. Soţul său i-a dat un litru şi jumătate de sânge” ...

■— ».Nu înţeleg domnule profesor, — răspunse cu oarecare mâ­nie în voce Johann — mi-aţi spus să vin la orele 4 pentru transfu­zie...”

— „Nu înţeleg n ici eu, scumpe tinere, — îl întrerupse pro fe­sorul Richter, — dar trebue să-ţi mărturisesc un lucru extraord i­nar, care poate că e o taină pentru dumneata până azi” . Şi după o pauză calculată, ca pentru un efect teatral:

— „N ’ai în vine n ic i un strop de sânge care să se potrivească cu al mamei sau al tatălui dumitale. E i nu pot fi decât părinţii du­mitale adoptivi. Probabil că nu ţi-au spus acest lucru până azi. Sângele domnului Stolz se potriveşte cu al soţiei sale, al dumitale nu se potriveşte n ici cu al pacientei, n ici cu al domnului director. Sângele dumitale nu poate sluji la transfuzie şi dumneata nu poţi f i copilul lor. E categoric!”

Johann Stolz a rămas atât de uluit de cele aflate, încât nici nu s’a mai interesat de starea mamei şi a tatălui său cari se aflau în spital. A plecat cu mintea frământată de gânduri.

Prin urmare asta era: iată pentruce trăsăturile sale sunt mai pure, rasa din care face parte mai nobilă: aceşti doi burghezi cum­secade nu sunt decât părinţii săi adoptivi! Ce taină ascunde oare naşterea sa? Cunosc amândoi părinţii săi secretul? îş i aminti de povestea unei englezoiace, care spre a îm plin i dorinţa arzătoare a soţului său, de a avea un fiu, a simulat o naştere, luând un copil dela azil. Va f i făcut mama lui la fe l? Nu ştie n ici ea al cui copil este de fapt?

Şi totuşi aceşti oameni i-au arătat o dragoste neţărmurită, mai mare decât ar putea-o arăta nişte părinţi adoptivi...

Mama lui Johann, când fiu l ei i-a lămurit întâmplarea cu a- naliza sângelui, la început n’a vo it să creadă în certitudinea rezul­tatelor găsite şi a înlăturat cu multă încăpăţânare concluziile pro­fesorului :

— „Ce-m i pasă m ie de analizele lor? Eu ştiu că eşti copilul tatălui tău, că te-am purtat în sânul meu, te-am născut în dureri, că eşti carne din carnea mea şi sânge din sângele meu...”

,\)c v înţelege mamă că sângele nu mi se potriveşte n ici cu al tău, şi n ici cil al tatei. Cu al lui ţi s’a putut face transfuzie, cu al meu nu. Voi doi aveţi altfel de sânge, al meu e altfel. Noi n ici nu ne înrudim de fel. Oricât ar fi de dureros acest adevăr, este însă evident. Dece nu vrei să-mi spui adevărat ce s’a’ntâmplat cu mine. Dece să rămân viaţa întreagă în tr ’o îndoială grozavă?

Biata femee plângea şi-şi frângea mâinile, nu ştia cum ar pu­tea să-şi încredinţeze copilul de sinceritatea spuselor sale.

.Ascultă, dragul meu Ilannschen, nu-ţi vorbeşte ţie mai mult decât toate cuvintele, decât toate analizele de sânge, dragostea pe care o avem pentru tine, eu şi tatăl tău? Am putea noi iubi în acest fe l un străin?”

)ar Johann nu putea fi convins. I i ceru mamei sale, să-i poves­tească toate amănuntele naşterii şi acest gând fu feric it, căci ceea- ce află putea însemna deslegarea enigmei.

In tr ’adevăr, în 1910, când urma să nască, doamna Stolz a fost internată de soţul ei la maternitatea din Charlottenburg. Chiar în după amiaza z ile i când Johann fusese adus pe lume, în pavilionul în care se afla lehuza isbucni un incendiu şi toate mamele au fost evacuate în grabă cu cop iii lor. Incendiul s’a stins uşor, dar bol­navele şi surorile au trecut prin clipe de spaimă.

— „Să ştii mamă', că eu am fost schimbat în zăpăceală. Ţi-au dat alt cop il! Cine a mai fost cu tine în acelaş pavilion?”

— „D ar e im posib il Hans, aş f i văzut, ar fi văzut cealaltă ma­mă, cum să nu observe o mamă că i se schimbă copilul? O mamă sim te! Dece vorbeşti prostii ca să mă amăreşti? N ic i nu-mi amin­tesc să mai f i fost cineva care să fi născut odată cu mine, acolo unde eram eu...”

Cine a semănat în om dorinţa bolnăvicioasă a certitudinei ? Dece nu s’a lăsat convins Johann Stolz de cuvintele mamei sale?

El a plecat la Berlin să găsească, la maternitatea unde se năs­cuse, un martor al întâm plărilor de atunci.

A găsit-o pe bătrâna soră Ana, o femee de aproape 60 ani. Dânsa ţinea foarte bine minte cum a isbucnit incendiul: s’a aprins dela o maşină de gaz un dulap în care era vată. Chiar ea a eva­cuat pe lehuze. De cop ii s’a ocupat sora Thereza, care de mult a trecut în lumea drepţilor.

Dar sora Ana şi-a am intit în urmă de un lucru care putea avea legătură cu bănuiala tânărului:

„Da, da, da, ţin bine minte asta: la câteva săptămâni după icendiu, a tot ven it la spital o femee, care susţinea să i s’a schim­

bat copilu l In tim pul lehuziei.„Copilu l meu — spunea ea — era curat ca un pahar, cel pe

care m i l-aţi dat are o pată neagră pe coapsă” .Am socotit-o nebună. De câteva ori a venit pe a ic i: credea că

poate şi cealaltă mamă care a luat copilu l ei l-a adus ca să-I schim­be. îm i amintesc de ea, fiindcă se plângea fiecăreia dintre noi. Ore întregi stătea pe aici. Poate că ea să fie mama dumitale adevărată. Dacă vrei putem să aflăm numele şi adresa e i” .

Pentru Johann nu mai încăpea n ici o îndoială că femeea aceea strină n’a fost nebună. Ea era mama lui. Copilul pe care-1 p ri­mise nu era al ei, era fiul lui Georg Stolz. Pata cea neagră depe coapsă o moştenise dela tatăl său: Georg Stolz avea şi dânsul pe şold o pată neagră.

,. Cismar ul Hermann Fuhrmann locueşte in tr ’un subsol imund tun Moabitt, un cartier sărac la marginea Berlinului. E un evreu imoatranit înainte de vreme de griji şi necazuri. Soţia lui, Ghisella,o teme puţintică şi sbârcită, păstrează încă urmele unei frumu- seţi remarcabile. A dăruit soţului ei cinci copii. D intre aceştia două fete sunt mariţate. Băiatul cel mare a plcc.it în Palestina anul tre­cut, iar ceilalţi doi băeţi mai m ici aşteaptă încuviinţarea consula­tului american, spre a pleca şi dânşii la o rudă de rang îndepăi- tat din Boston.

“ann Stolz a venit aci să-şi găsească părin ţii:— „Dumneata eşti Hermann Fuhrmann? — a Întrebat dânsul

cu glasul sugrumat de consternare.Bătrânul s’a în fricoşat: când tineri din trupele de asalt v iz i­

tează o casă de evrei, ei nu aduc decât nenorocire.— „H e il H itle r !” a spus evreul, cu glas tremurător. „Sunt un

om pacin ic care nu mă amestec niciodată în politică, şi stimez p i toţi domnii...”

Dar Johann Stolz nu-1 asculta. P riv ia mânios la bătrânul a- cesta care îi era tată. II ura mai mult decât pe toţi ceilalţi evrei, poate tocmai pentrucă raţiunea nu-i îngăduia să-i găsească vreo vină.

— „A i un băiat de 24 de ani?”. —• »»Da, domnule „Führer” , pe Isac, dar jur că n’a putut facc

n ici un rău; n ici nu-i aici, de trei luni a plecat în Palestina!”Ghisella, auzind discuţie pe ton mai înalt, în atelier, a venit

înspăimântată din odaia alăturată.„Aceasta-i mama mea — se gândia Johann — iar băiatul lui

Georg Stolz se află în Palestina!”Simţia că de va mai sta mult în această încăpere, cu aerul

greu, mânia care-1 cuprinde tot mai mult îl va împinge să făptuias- că o crim ă:

, — „J idov i a fu ris iţi!” îşi blestemă dânsul părinţii scrânşnind, şi ieşi, trântind cu sgomot uşa.

Umblând repede, mânia i s’a mai potolit. Ea a făcut loc unei desnădejdi cumplite: cum, el „F iibrer-u l” din Furstenwalde, „sută la s.iiă arian ' e fiul unor evrei? Toat~ credinţele lui se dărâmă toate aspiraţiile lui se spulberă!! Va fi batjocura cam arazilor şi obiectul de scandal al societăţilor sportive. N im eni nu vă mai sta de vorbă cu dânsul, îl va ocoli până şi cop iii.

*In ziua următoare, Johann Stolz fu găsit mort, în odaia lui de

hotel. Se spânzurase.Cum stătea atârnat de cuiul perdelii, la o mică distantă de

pământ, lip it de zid, drept în faţa uşii, cu vârfurile p ic ioarelor spre duşumea, cu braţele bălăbănind, cu bărbia în piept, limba mare roşie şi umflată in afară, cu ochii bulbucaţi, ieşiţi din orbite, p r i­vind parcă a batjocură în jos, spre toţi câţi intrau în cameră, pu­teai crede că e un „vasilache caraghios” , care-şi râde de toată lu­mea: de hitlerişti, de pro fesorii savanţi, de rassism, de el însuş şi de întreaga alcătuire socială.

nie. constantin

IVeputatia acestui pro­dus binefăcătoi al epi­dermei, este recunoscută şi apr ec i ată de toate femeile din înalta socie­tate. „La R e i n e c e s

Cr èmes " este un ade­vărat tonic a! tenului şi şi-a creat iaima. graţie

I - compoziţiei inegalabile,ô Sein « dei ( r e m e t î nce r ca ţ i încă astăzi

este una din cele mai reunite _ .creme de întrumuseţare. cu- aceasta n,,nunata cremă, no seu te până azi. Ea previne şi înlătură ridurile timpurii

(Ê&6W* ' B\ ,

J f PAR.K ÇV * * ] J V-.

/BujXHa adnuKatentor uxm Âktiit fim sul fhmumAâ,!

B E E R C O A F O R

M O Ş I L O R 5 3 TELEFO N 3 -0 0 -1 1

A REDUS DIN NOU TARIFUL MENŢIONÂND BACŞIŞUL SUPRIMAT

3#» — H I — Pag. 6

FOTOGRAFII

PE OCEANw m m m m m w sm m m m m m m a m m m m

PRIN CEAŢA

In fotografiile noastre vedem:Sus stânga:Cabina operatorului.Mijloc:Un vas fotografiat prin ceaţă la

intrarea portului Ncw-York.Jos:Camera de developat. Intr’un mi­

nut imaginea apare — după turna­rea unui lichid — într’o oglindă a- nume instalată.

Pe transatlanticul „Manhattan” s’a instalat cu prilejul ultimei lui treceri de la New-York la Ham- burg un aparat care va constitui o mare uşurare pentru navigaţie.

Cu ajutorul acestui aparat de fotografiat prin ceaţă, care lu­crează cu raze speciale, se poate fotografia pe orice vreme la o distanţă, de 60 mile. Placa se de­velopează şi se copiază în mai puţin de un minut în mod auto­mat astfel că se poate observa u- şor dacă este sau nu ceva în calea vasului.

Aparatul face ca transatlanti­cele să poată evita pe viitor acci­dentele. ___________

Mamelor, fiii atente! E A nu mai e copilă!F, ste primul din cele doua perioade cr’tice prin care trece femeia în viaţă. Totul depinde de mamă pentru ca sănătatea fiice: sale să nu se zdruncine, să nu se resimtă mai târziu. In această perioadă, când or­ganismul tinerei fete trece

o prefacere totală, ea

Pre(urile i Lei 50 —

are nevoie de mai multă ener­gie ca orxând! Ovomaltine este alimentul cel mai indicat, pentrucă:1) este o hrană complectă;2 ) este uşor -de digerat şi3 ) conţine substanţele din cari se al’mentează sistemul nervos şi creerul.

88 - 175 - 320-

Sărbătoarea Unirii

In ziua de 24 Ianuarie a avut loc la Palatul Regal recepţia anuală a purtătorilor ordinului Ferdinand I. In fotografia noastră luată la recepţia dela palat, vedem pe M. S. Regele şi A. S. R. P r in ­cipele Nicolae, A. S. Regina Elisabeta a Greciei, I. P. S. S. Patriar­hul M iron Cristea, dom nii Iorga, dr. Vaida-Voevod, mareşalul Pre- zan, G. G. Mironescu, Octavian Goga, dr. C. Anghelescu, V ictor An- tonescu, I. P. S. M itropolitu l N ic. Bălan, Gen. I. Bădescu, General Tom a Dumitrescu, J. Th. Florescu, Pan Halippa, E m il Haţiegan, Episcop lu liu Hossu, Ion Inculeţ, General Ion Ilcuş, Ilie. Lazăr, Dr. N. Lupu, Ion Lupaş, M. H. Mărdărescu, Sim ion Mândrescu, Valeriu Moldovan, Sextil Puşcariu, V ictor Onişor, Petrescu-Comnen, Gh. Po- povici, Dr. Voicu Niţescu, I. Nistor, Ion Moţa, General Gh. Rusescu, V. T ilea, N. Tabacovici, A. Vlad, Col. T . Şerb, Lt.-Col. Badu I. Stir- cea, Col. J. Popescu, M. C. Sipsom, dr. N. Zigrea, Tr. Vuia, Col. T r. Popa, D ori Popovic i, Dr. V. Poruţiu, P. Poruţiu, Gh. Murnu, dr. D. Ciugureanu, Gh. Crişan, dr. M. Comşa, dr. L . Ciugureanu, Ionel Comşa, Alexandru Borza, V ictor Branişte, dr. Eugen Bianu, Sever

Bocu, T iberiu Brediceanu, Protopop Ilie Câmpeanu, O nisifor Ghibu, V ictor Hotăranu, General V. Neziescu, Aurel Leucuţia, Traian Leucuţia, Gheorghe Moroianu, F lorian Nedrea, Lt.-Col. Munteanu, Em il Negruţiu, Gheorghe Pop, H. Cihosky, Fr. Longin. Hossu, dr. Ion Pop, D. Pom piliu, Anton Mocioni, Căluţiu Marţian, dr. G. Jele- r:»j, Sebastian Brânduşa, Preot Coriolan Buracu, V icto r Deleo, Em il Fagure, Ion Bianu, I. Buzdugan, I. Şchiopul, Adrian Oţoiu, V. Pop, Preot I. Popovici, V. Stoica, Preot Io s if I. Serafim , Căp. S idorovici, Chrisţi V ladim ir, I. Popa, I. Montani, Al. Lupeanu, T eo fil Iancu, Maior Luca, General Ştefănescu Amza, D. Bogos, Pantelimon Erhant, Preot D. Mânu, P. Sinadino, dr. Gh. Stoica, Preot Gh. Negoescu, Ducian Borcea, E lie Bufnea, I. C. Băleanu, Va- sile Niculescu, Th. Păcăteanu, Bosie Codreanu, D. Drăghiceanu, Ovidiu Grita, Sever Miclea, Aristotel Banciu, dr. A lvirescu, P. Boxin, D. Marmeliuc, I. Agârbiceanu, Andrei Dobosi, dr. I. Oanea, Simion Balea, I. Pop, A. Birtolan, Em il Colbazi, Anton Crihan, St. Toşan, R. Popescu, Şt. Boeriu, Ion Clopoţel, I. Fraşoreanu, Spiridon Botta.

La 24 Ianuarie s’a sări ătorit în Ci.pitală 75 de ani de la Unirea Principatelor.

In fo togra fiile noastre:D. N. Iorga vorbind la T inerim ea Română despre Unirea

Principatelor.D. prim-ministru G.- Tătărgscu şi o fiţe r ii superiori p ri­

m ind defilarea trupelor la biserica Domniţa Bălaşa,

Recepţia dela palat in onoarea membr lor Ordinului Ferd nand I.

In toată Japonia s’a aşteptat cu o vădită nerăbdare naşterea m oşten itoru lu i iranului.

In fo tog ra fiile noastre vedem :Buletinu l naşterii p rin ţu lu i m oştenitor, care este expus in pa­

latul d in T ok io rep o rte rilo r. . . . . . . , , .•G statue a lu i Budha care s’a constru it in faţa tem plulu i pei.

tr ii cinstirea naşterii m oşten itoru lu i.

Elevii de şcoală au venit în procesiune la palat fiin d p r im iţ i de împărăteasa Chikako Kimi ş £ de a lţi m em b rii ai fam ilie i im ­periale. . . . . .

Trei co p ii fe r ic iţ i care s'au născut în aceiaşi dim ineaţa cuHui Mikadoului.

— Câţi mai sunt astăzi şi cât au pierdut in anii din urmă —

Bancherul Insult

John Rockefeller ju io r Harry F. S in c la ir Louis R otscliild

C RIZĂ, sau sfârşitul capitalismului? Şi fenomenul acesta, ce anume în­râuriri a avut asupra capitalurilor particulare? Adică, în aceiaşi ordine de idei, cari sunt pierderile suferite in aceşti din urmă ani de către

marii bogătaşi ai omenirei? Căci, precum se ştie, n’au fost numai oamenii din clasele mijlocii şi lucrătorii cari au trecut prin momente de grea cum­pănă, ci şi milionarii.

In primul rând, va trebui să stabilim, In sensul adevărat, cine anume sunt milionari. Acei cari au un milion de capital, sau acei cu un milion de veni­turi? Dacă e vorba de primul caz, atunci ne aflăm în faţa unor persoane cu totul altfel decât bogate. Cine o’are, astări, un milion? Şi apoi, un milion de franci, de coroane, de mărci, de dolari sau de sterline? Se poate atribui acelaş titlu cui are un milion de franci şi tot astfel aceluia cu un milion de sterline, ceiace înseamnă o sumă de o sută de ori mai mare?

Făcută această premiză, să aruncăm o privire asupra cifrelor. Şi, putem s’o facem fără şovăire, ba chiar cu inima împăcată, deoarece... nu ne privesc pe noi. Aceste cifre, cari sunt documentate cu multă rigurozitate de un com- petinte in materie, ca Lewinsohn, ne arată că armata milionarilor, cârc părea interminabilă după război — şi ştiţi de ce — s’a micşorat în mod simţitor. In Anglia care, oricum, e ţara capitalistă unde n’au avut loc prea multe pră­buşiri, numărul acelor cari posedau un milion de sterline a coborât dela 60 î

Aga Khan cu logodnica lu i la Nissa.

la 540. Recentele şi foarte împovărătoarele impozite, vor aduce, cu siguranţă, noui scă­deri. Deocamdată, cel mai greu lovit se so­coteşte ducele de Westminster, căruia, până în prezent, i s’a redus cu două milioane şi jumătate de sterline capitalul său de 40 mi­lioane.

In America, se înţelege, au fost salturi spectaculoase, după cum spectaculoase sunt toate lucrurile ce se petrec acolo. Cei 43 de mii de posesori a câte un milion de dolari (pe cursul de astări 150.000.000 lei) cari existau în 1929, au scăzut anul trecut până la a fi numai nouăsprezece mii.

Mai impresionante sunt cifrele referitoare Ja arhimilionari, miliardari sau aproape, a-

Thomas Ba fa

dicâ la acei cari se mândresc cu mai mult de un mi­lion dolari, venit — iar nu capital. Aceştia, dupfl ta­blourile de impozite, erau în număr de 513 în anul 1919 şi au descrescut apoi treptat, pentru ca în 1930 să nu mai rămâie decât 149. La New-York, a fost numai o singură persoană care să declare că avea peste un milion de dolari venit: şi acesta era Ro­ckefeller. Ceia ce-i mai straniu este că în 1930 şi 1931 Morgan, marele Morgan, nici nu figura pe lista milionarilor. Suferise pierderi cari Intrecuse veni­turile sale, astfel că, în conformitate cu dispoziţiu nile legii, fusese scutit de plata oricăror dări, pe anii aceia.

Cât priveşte pe bogătaşii germani, e lesne de În­ţeles năpasta ce s’a abătut asupră-le. Ea n’a aşteptat criza ca să se manifeste. In 1913, erau în Germania

356 — RI — Pag. 10

Andrew Mellon

tigat? Ba da: chiar se vorbeşte despre câţiva bancheri <> landezo-internaţionali din Amsterdam ale căror p riv ir i sunt neîntrerupt aţintite asupra lumei în tregi: Konigs. Mannheimer, şi alţii. Dar cine se duce să răscoleasca m ascunzătorile tainice din Amsterdam? p O B

misterios care e una d iir c e le rn a i mari puteri po­litice şi financiare a Europei. Se ştie numai că a păgubit cu antrepriza cazinoului din Monte Carlo, dar cum omul acesta e amestecat in toate marile u zine de armament, engleze şi franceze, se poate spune că p ierderile lui n’au fost prea serioase, deoarece industria războiului nu cunoaşte criză... A cunos­cut-o pe aceia a petrolului, anglo-olandezul Deter- ding, ale cărei consecinţe au lăsat unele urme, dar nu în aşa măsură ca să-i zdruncine sănătatea, pe care ştie să şi-o îngrijească destul de bine.

Criza, a bătut până şi la uşa unuia din Rotschilzi. însă rudele din Londra ale acestuia l-au ajutat, îm- prumutându-i cei câţiva bani de care avea nevoe... c inci m ilioane de sterline!

Pare că şi Aga Khan, cunoscutul maharadjah eu­ropenizat a avut p ierderi sim ţitoare; dar atâta vreme cât caii lui cuceresc mai toate prem iile la Long- champ, Clichy, Auteuil, etc. omul poate să doarmă neturburat. Şi apoi, luna lui de m iere n ici nu s’a sfârşit...

Mai sigur dintre toţi este Nissamul din Haiderc bad şi credem că nu fără dreptate. P ierderile suni priv ite cu filo zo fie atunci când ai o sută de milioane sterline în p ietre preţioase şi un ven it de patru m i­lioane sterline din proprietăţi funciare.

Şi acum, o întrebare finală: Oare nimeni n’a câş-

H enry F ord

15.500 posesori a câte un m ilion de mărci şi chiar mai mult; in 1923, numărul lo r se redusese la 4000, in 1925 la mai puţin de trei m ii, ia r astăzi... e mai bine să nu mai vorbim .

Să lăsăm acum c ifre le şi să trecem la cazuri ind i­viduale ca să depunem câte o floare sau lacrimă pe amintirea atâtor persoane cari ani de-arândul au strălucit ca centru de atracţie şi culme a invid iei.

Puţine cuvinte despre acei cari s’au prăbuşit de-a- binelea, nu atât din pricina crizei, cât din faptul că speculaţiile lo r form idabile nu puteau să sfârşeasca într’altfel. Este recent cazul lui Kreuger, regele ch i­briturilor, care de la un venit de două m iliarde de coroane sudeze, trece la un debit de aproape^lŢO m i­lioane dolari, cum tot recente sunt şi isprăvile lui Insull, regele Chicago-ului, dispărut fără urme după ce lăsase datorii de peste 250 m ilioane de dolari, şi ale bancherului Loewenstein.

Să trecem mai bine la p ierderile m ilionarilor sau miliardarilor care deşi îndeletnicindu-se cu operaţii regulate, le-au suferit numai de pe urma influ­enţei pieţei generale, a devalorizării titlu rilor şi a mărfurilor. Cel dintâi, ni se înfăţişează în minte, re­gele automobilului. Averea lui Ford, care în 1928 se rid ica la 1200 m ilioane de dolari, adică peste 180 m iliarde de lei, e preţuită astăzi la mai puţin de a zecea parte, ceiace înseamnă v. e-o... cincispreze m iliarde. Mai norocos este Mellon — întreaga fam ilie Mellon - care deţine supremaţia în treprinderi­lor de aluminiu; averea lui de 200 m i­lioane de dolari s’a m icşorat numai cu jumătate. Un alt magnat al cauciucu­lui Reynolds, a avut p ierderi consi­derabile; totuş, e încă un arhim ilio- nar şi copilaşul lui, m icul John, in vârstă numai de un an şi jumătate, e de pe acum stăpân al unei aven de 5 milioane dolari. N ic i Clarence^ Ma- ckay, nu prea e atât de mare, m eat pierderile îl lasă ind iferen t şi se sim­te destul de fe r ic it că a luat în că­sătorie pe inimoasa cântăreaţă Anna

Putem să aruncăm o scurtă p riv ire şi în afară de am erica. A şti ce P,e "̂(ieri a suferit misteriosul grec Bazil Zaharoff, nu e lucru uşor, deoarece nimeni In lume n’a cunoscut vreodata reţeaua de afaceri a acestui bătrân

P IT IC II sunt oameni a căror desvoltare nu e desăvârşită ba, uneori, ch iar diform ă şi pot să fie albi, mongoli, negri ori de sânge amestecat. P igm eii, dim potrivă, sunt fiin ţe des-

voltate în chip regulat, locuind mai ales în regiunile păduroase dm dreapta fluviului Congo (A fr ica Centrală). Se cunosc r.u- mele celor mai importante triburi ale lo r : Bagelli, Bacongo, Ba- binga, Batna, Akka, Dqme.

Precum ştie toată lumea, sunt oameni m ici de statură. Dar, de­osebit de caracteristica aceasta, care-i apropie în aparenţă de p itic i, mai au şi pe acele proprii rasei negre: capul mare, păr lânos, frunte joasă, och ii negri, nasul aproape turtit şi nările larg deschise; braţele, în general sunt lungi, contrastând în chip izb itor cu p icioarele scurte şi subţiri; uneori au pântecele exa­gerat de voluminos, iar degetele p icioarelor sunt dăruite cu a- c&ajşi agilitate ca şi ale mâinilor.

Când le cade jos un obiect m ic şi uşor, nu se apleacă, aşa cum facem noi, spre a-1 ridica, ci î l apucă cu p icioru l ca să-l treacă apoi cu repeziciune mâini.

Pe la jumătatea secolului trecut, câţiva exploratori aduseră în Europa o veste senzaţională care puse în fierbere lumea învă­ţaţilor. Spuneau, anume, că au văzut pigm ei cu coadă! Şi era adevărat: numai că era vorba de o coadă falsă, purtată de către ind igen ii cei mai... eleganţi, ca un fe l de podoabă.

Ca toţi sălbaticii, p igm eii au auzul şi mirosul foarte fine. Ta ­lentul lo r de im itaţie este extraordinar.

Se povestesc următoarele despre un pigmeu care deveni ser­vitorul unui comercian din Londra. Se întâmpla ca adeseori, pe când stăpânul lipsea, să v ie prieteni sau clienţi cari întrebau de el. Dacă pigmeul, când se înapoia stăpânul, nu-şi amintea numele lor, ştia în schimb să im ite atât de bine contractarea feţii, glasul lor, gesturile precum şi felul de a umbla, încât co­merciantul, In nouă din zece cazuri, înţelegea despre cine era vorba.

P igm eii se pricep apoi să im ite şi glasul tuturor animalelor; să meargă kilom etri întregi pe ur­mele unui animal sau om, să se ascundă în aşa fel ca să-l deruteze şi pe cel mai isteţ poliţist. Pentru însuşirea aceasta, sunt foarte cău­taţi de către şefii triburilor război­nice care-i întrebuinţează ca spio­ni. Ba, până şi în superstiţiile tri burilor africane e răspândită con­vingerea că p igm eii au privileg iu l magic al... invizib ilităţii.

*P igm eii nu construesc sate. ci

locuesc în peşteri sau, când nu le găsesc, iid ică un fel de colibe. In­trarea, fie la peşteri, fie Ia colibe, o închid slujindu-se de p ieile ani­malelor.

Ca să frigă carnea, o taie în fe lii pe cari le înfăşoară în frunze mari şi umezite, le acoperă cu tenuşe şi, după aceia le pun pe jăratec.Din fructele de cocos îşi fa o r ic » oale, ca pahare întrebuinţează cor­nul de rinocer, ca linguri cojile de scoici, ia r ca furculiţe... degetele.

Nu cresc animale domestice. Ce ar face cu câin ii şi p isicile, dacă n'au casă? De vite, cum să se fo ­

Adevăruri des­pre o rasă care

se stinge

Două g ru p u ri de pigm ei.

losească, atâta vreme cât n’au idee de agricultură şi păstorit?

Ocupaţia lo r de căpetenie este vânatul: din el, p igm eii scot tot ce le este necesar pentru viaţă. In zo ­nele păduroase găsesc elefanţi, boi sălbateci, mistreţi, h ipopotam i; a- poi maimuţe de o rice calitate, cer­bi, gazele, tigri, rin oceri; nu lip ­sesc antilopele şi şacalii.

La vânătoarea de animale sălba­tece, ei evită totdeauna lupta corp la corp. Cocoţându-se prin copaci, ori altundeva bine adăpostiţi, pre­feră să împroaşte bestia cu săgeţi, otrăvite până ce o văd căzând fără puteri. Atunci, îşi părăsesc ascun­zişul, se apropie cu multă luare aminte şi o străpung cu armele. A- pol, cu repeziciune, î i smulg car­nea din jurul rănilor, fiindcă e o trăvită şi mănâncă restul, după ce au fript-o în felul arătat mai sus.

P igm eii, beau numai apă de i* vor. Când sunt nevoiţi să străbată regiuni lipsite de apă, îşi iau cu ei o provizie, conţinută în tr’un ou dr struţ.

Fam iliile pigmee sunt foarte nu­meroase şi patriarhale. Capul lor,

tatăl sau membrul cel mai vârs- nic, este rege, judecător, stăpân, preot, totul în fam ilie.

Copiilor nu li se dă un nur.ie propriu la naştere, ci numai a- tunci când sunt în stare să în­ţeleagă că e vorba despre ei

îndată ce se înzdrăvenesc, băeţii îl urmează pe părinte ca- re-i învaţă să vâneze şi î i lasă apoi să-şi procure singuri de mâncare.

Când un flăcău pigmeu vrea să se însoare şi a pus och ii pe fata ce i se pare vrednică de el, se duce la vraciu (în tr ’un trib de negri care se respectă, vra­ciul nu poate să lipsească!) şi i se dă un filtru... magic, cons­tând dintr’un praf pe care pre­tendentul îl aruncă prin sur­prindere, dar nu aşa ca să ră- mâie necunoscut, pe capul fe .e i alese.

Praful acesta, e atât de lip i­cios încât biata fată ca să-şi descurce părul, va f i nevoită (ce grozăvie!) să se spele câte­va zile de-arândul; pe de altă parte, mâncărimea supărătoare ce-o provoacă, o va îmbia, de voie — denevoe, să se gân­dească la pretendent şi să alea­gă: da sau nu.

Când ambele fam ilii sunt de acord căsătoria e hotărîtă.

Misionarii cari au avut prile j sa cunoască în toată amănunţi­mea obiceiurile p igm eilor, ara­tă că ei nu profesează credinţe cari au la baza lor cruzimea, că nu sunt canibali, nu ţin sclavi şi nici nu săvârşesc sacrific ii o- meneşti. Dimpotrivă, sunt >r ivi, fricoşi ca oile; minciuna, furtul, omuciderea, le sunt aproape ne­cunoscute. De aceia şi au o a- devărată groază de război şi se apără numai atunci când îşi dau seama că nu pot să fugă.

înaintea unui alb rămân cu­prinşi d^-o teamă care-i parali­zează. Dacă un alb î i priveşte, nu cutează să rid ice och ii asu- pră-i. Dar îndată ce acesta se întoarce cu faţa într’altă parte, îl măsoară din cap până în p i­cioare; iar dacă streinul se de­părtează, aproape că se silesc să-şi înlăture frica de până a- tunci şi pălăvrăgesc, dansează şi râd să se prăpădească.

Spre deosebire de alte popoa­re sălbatece, dîn A frica şi Ame­rica, îşi îngroapă in taină morţi lor, in aşa fel ca, afară de rude, nimeni să nu ştie unde se află mormântul defunctului. Deobi- ceiu, ca să facă aceasta, abat un curs mic de apă, in albia căruia sapă groapa adâncă, pe care, a- poi, o acopăr bine-bine şi în ur­mă redau curentului apei albia-i primitivă.

Tot aşa procedau şi Goţii. Când regele acestora, Alaric, muri, supuşii lui l-au îngropat călare, cu întreaga-i armură, intr’o groapă adâncă săpată în albia fluviului Busento, în Lu- cania.

Dacă mortul, fusese în viaţă virtuos şi stimat, după trecerea unui anumit timp, rudele î i taie craniul şi, zugrăvindu-1 cu cu­lori aprinse îl atârnă în peşteră sau colibă, ca amulet păzitor de rele.

De fapt, pigmeii au aşa zisul „cult al strămoşilor” . Cred că umbra mortului nu părăseşte familia şi că e pururea martoră Ia toate actele lor. Cred, de a- 1 semenea într’o fiinţă supremă, bună, atotputinte şi atotştiutoa­re, invizibilă. Ii oferă partea cea mai bună din vânat, în semn de mulţumire şi convingere că

orice lucru îi aparţine, că totul se datoreşte îndurării lui. In- nainte de a pune în gură ceva, aruncă o fărim ă peste umăr, în- napoi, ca prinos şi mulţumire d ivin ităţii.

De ce? Poate ca să mărturi­sească neputinţa lo r de a vedea fiin ţa supremă. U n .m ijloc naiv, curat copilăresc, ca să expri­

me ceia ce înţeleg ei prin in v i­zibil...

P igm eii sunt pândiţi de ace­laşi sfârşit pe care-1 vor avea şi P ie ile roşii din Am erica septen­trională. La fe l ca şi aceştia şi ei sunt sortiţi să dispară, cotro­p iţi de „c iv iliza ţia ” ■ialbilor şi, ceva mai mult, de agresivitatea triburilor indigene, veşnic în

războire, care-i răpun ori unde i-ar întâlni.

F ricoşi cum sunt, nu ştiu şi nu vo r şti să se facă preţuiţi, ia r peste câtva timp, vor p ieri de pe suprafaţa pământului. Des pre el, va rămâne numai am in­tirea!...

L. T.

încercaţi aceasta chiar astă-seară>

şi veţi arăta cu 10 ani mai tânărăMasaţi obrazul cu vârfurile dege­telor dela fiecare mână uşor de jos în sus, trăgând de- Yi /'t w VS^I la mijlocul bărbiei ' înspre tâmple.

Spre a obţine cele mai bune rezul­tate cu acest nou iei de masaj, să re­petaţi mişcările arătate de mai multe ori şi să nu Întrebuinţaţi la masaj decât crema Tokalon, aliment pentru piele, culoarea rose, celebra Cremă de Paris. Această cremă conţine acum “ Biocel“ , extras din animale tinere

Urmaţi în acelaşi mod dela nas în afară, trăgând în

sus peste pleoape înspre tâmple.

după formula specială prescrisă de Dr. Stejskal. profesor la Universitatea din Viena. In modul acesta, o piele îmbătrânită şi ofilită se poate repede întineri, sbârciturile dispar şi muşchii moleşiţi se Întăresc şi înviorează. în ­cercaţi chiar astăseară acest nou tra tament cu crema Tokalon, aliment pen-

Urmaţi tot în ace­laşi mod de la mijlocul frunţii, trăgând în cercuri de jos în sus şi dinăuntru în afară.

tru piele, culoarea rose, şi observaţi rezultatele.

De vânzare la toate farmaciile, dro­gheriile şi parfumeriile din ţară. Noi preţuri reduse: Crema Tokalon, cu­loarea albă, de la Lei 50.— , Crema Tokalon aliment, culoarea roză, de la Lei 60.— .

366 - £ • ! — Pag. 13

„ R c a l i t a t e a I l u s t r a t ă 4vă dă posibilitatea să vă analizaţi caracteru

T IP U L SENSIBIL T ip cu spiritualitate ar­

tistică. Craniul foarte bombat, trăsături fine şi delicate. Corp rotund.

O aluniţă poate f i pentru o femee un defect, iar pentru alta un ,»grain de beauté” . Părul alb poate f i pentru o femee o durere, dar pentru alta poate fi un punct de mândrie. Nu

există domeniu în care părerile să fie mai împărţite, decât în acel al frumuseţii...

Dar toate m iile de fem ei ca r i vizitează saloanele de frumuseţe sau se adresează experţilor ce deschid rubrici în d iferite reviste, pun în mod unanim trei întrebări. Aceste trei chestiuni sunt nu probleme ci mai curând impedimente ale frumuseţei.

Prima chestiune, e cea a părului de prisos. Astfel, multe fe­mei se găsesc să scrie, întrebând dacă nu cumva coald-cremu- rile nu fac să crească păr pe obraz. N U . Părul de prisos e la fe ­mei o trăsătură ce se accentuază cu maturitatea. Nu există însă nici o dovadă ştiinţifică, că aceste creme ar determn.a creşterea părului. Apariţia părului de prisos la o vârstă când întrebuinţaţi creme de obraz, este o simplă coincidenţă. Acest puf supărător pentru multe dintre dv. stă în mod m isterios în legătură cu glan­dele. Ele apar în genere la acele fem ei pe care activitatea glandu­lară le face obeze, şi e adesea o caracteristică ereditară.

Cea mai simplă şi mai drastică măsură ce se poate lua îm po­triva părului de prisos este să-l oxigenaţi. Faceţi un m ic amestec de două părţi perh idrol şi o parte amoniac şi adăugaţi o canti­tate mai mare de perhidrol, dacă vedeţi că amestecul vă arde p ie­lea. Preparaţi loţiunea aceasta în cantităţi foarte reduse, deoarece dacă stă mai multă vrem e îşi p ierde eficacitatea. Atingeţi uşor părul cu acest lich id , de două şi trei ori pe zi şi dacă urmaţi cu asiduitate tratamentul îl vedeţi cu vremea dispărând poate cu de­săvârşire.

Pentru câteva fire mai încăpăţânate, care rezistă oxigenării, cel mai simplu remediu este să le smulgeţi Pentru aceasta vă veţi lua o bună pensetă care să poată smulge firele, fără a irita prea mult pielea, deoarece, în caz contrar, stimulaţia sângelui n’ar face decât să hrănească celulele în care cresc, ptntru a nu 'ăsa în urmă pori mari şi atingeţi apoi p ielea cu un lich id antiseptic .'\au,astrin- ient pentru a preveni orice in fecţie.

0 a doua problemă pe care o pune frumuseţea, este o piele iritată, o piele cu coşuri. Atât băeţii cât şi fetele se necăjesc cu ele în cursul adolescenţei, ia r unele fem ei le au chiar toată viaţa. Ele apar cel mai adesea pe o piele grasă.

Pentru a obţine un rezultat permanent, coşurile trebuesc tra­tate nu numai extern prin cosmetice, dar şi intern. Un regim ali­mentar prea bogat în zahăr şi făinoase, care are drept rezultat fermentaţii intestinale, poate contribui în m;ire parte la produ­cerea acestei stări. Deci, în perioada când aveţi asemenea erupţii,

evitaţi dulciurile, marmeladele, patiseriile, stimulentele ca alcool, ceai, cafea şi mâncărurile picante. Consumaţi fructe multe şi le ­gume atât crude cât şi fierte. Beţi multe limonăzi, mai cu seamă zeamă de portocale. Aveţi grije ca stomacul să funcţioneze bine. beţi regulat 8— 10 pahare de apă pe zi şi cel puţin o jumătate di kilogram de lapte

Faceţi ziln ic exerc iţii fiz ice, pentru a vă tonifica întregul or ganism, deoarece pielea necesită stimulul purificator al unui sânge bogat şi bine prim enit. Luaţi ziln ic o bae caldă, cu abundente săpu- nări, frecându-vă energic corpul cu un burete aspru. Şedinţt scurte de raze ultra-violete sunt un excelent remediu pentru a ceste coşuri. Schimbaţi z iln ic prosopul şi tot z iln ic spălaţi puful de pudră sau întrebuinţaţi regulat în loc de puf, o bucată curată de vată.

Nu aplicaţi niciodată pudră peste un strat de fard aplicat mai de mult şi căutaţi să nu atingeţi faţa cu mâinile. Nu stoarceţi şi nu iritaţi acneele.

Nu uitaţi să vă spălaţi în fiecare seară înainte de culcare pe faţă, cu apă cât suportaţi de caldă, după care vă veţi clăti cu apă rece, evitând a întrebuinţa după ¿cea o cremă prea grasă. O lo- ţiune antiseptică, având în suspensie puţină pudră e foarte eficace, deoarece lasă un strat fin de pulbere albă pe piele, ascunzându-i im perfecţiile.

Pe o astfel de piele se va uza de fard cu moderaţie, evitându-se preparatele colorate în rose.

R idurile sunt a treia problemă şi poate cea mai importantă. Se poate face ceva îm potriva lor? In tr ’o oarecare măsură, ridurile v i le faceţi dv. singure. V ’aţi gândit vreodată la aceasta? Stări de sp irit negative ca autocompătimirea, dispreţul invidia, plictiseala sau ura, gravează pe figură, lin ii ce o sluţesc, înâsprindu-i conturu­rile. Obicinuiţi-vă să întâmpinaţi viaţa cu un curagios surâs.

Uscăciunea p ie lii este o cauză foarte frecventă a ridurilor. Dar asupra acestui punct am vorbit pe larg în tr ’un articol prece­dent. Bepetăm deci, pe scurt "ă un antidot relativ eficace sunt în acest caz, cremele grase. O slăbire bruscă determină şi eu riduri. Corpul acumulează depozite de grăsime sub pielea care e astfel întinsă. Dacă slăbiţi b rvţc această grăsime este întrebuinţată de organism şi cum pielea nu are timpul să se reajusuze după noul volum, capătă un aspect de l.\>sc. Mulţumiţi-vă deci a vă reduce vo­lumul în mod lent. In tr ’un a rttc 'l v iito r vom trata pe larg această problemă a slăbirei, semnalând >oile metode de care se uzează acum, în cele mai mari saloane de frumuseţe ale occidentului.

*

*>

Arb<

ÎNCEPE bineînţeles după miezul nopţii. Atunci când spectacolel“ ter­mină, când tramvaele şi taximetrele au dus lumea acasă; când stră­zile încep să fie pustii.

Nu se mai opreşte decât rar cineva să se uite în tr ’o vitrină ca, apoi, cu paşi grăbiţi, să se piardă după primul colţ. O forţă ocultă parcă suge pneu­m atic oam enii; o mână invizib ilă î i adună pe toţi în marea cutie de pluş a nopţii. In vitrine au rămas doar manechinele polisate cu aur, doar fe ­meile placide şi stilizate să poarte roch iile în galantarul de cristal. (J clipă se opresc să le adm ire celelalte manechine vii, — manechinele amorului mercenar. Un dute-vino până la două, trei dimineaţa, pe trotuarul, unde fiecare îşi are... vadul, nu încetează. Sunt spectrele străzii.

Erau prezente de pe la opt seara. Se confundau în cealaltă lame multă, nu se recunoşteau decât dac’ai fi stat să le observi bine, să le urmăreşti. Când fiecare s’a dus acasă, şi-a terminat promenada de siestă, — rămân ele. Ca în tr ’un ciur pe fundul căruia a rămas drojdia. Ca în tr ’un acvarium în care plutesc câteva stindente exemplare din fauna oraşului. Sunt perso- nagiile nocturne ale străzii. Sunt fice le detracate ale m etropolei. Cu faţa ascunsă în fard, cu p riv ir ile aprinse ca două becuri ininuscule în cap, se strecoară sub luminile aruncate de sus, ale fe linarelor înalte. Dar pe lângă sie nu trec decât, în tr ’o fugă fâşâită, automobilele. Ora târzie a devorat toţi cumpărătorii de sentimente.

Perspectivele mari ale bulevardelor, taie şi parcurg arhitectonice noap­tea. O alee de clădiri, de arbori, de becuri. Panglica de macadam a trotua­relor, tiveşte pe ambele m argini artera până la capăt. Pustiu şi ger. In adă­posturile S.T.B.-eului, din staţiile principale, a rămas doar un singur pie­ton, congelat parcă, să aştepte un tramvai ce trebuie să vie din secolul celă­lalt poate. O clipă scoate capul şi priveşte între paralelele şinelor până în

m ? > h

fund: nu se vede în perspectiva obscură un fa Şi ultimul tramvai apare ţinându-se cu o n

cablul electric. A stopat în staţie, uşa pneura câteva secunde şi a îngh iţit ultimul om de pe cat. Adăpostul luminat a rămas gol şi searbăd î apare nim ic. Câteva maşini nemişcate stau dup Tăcere şi, din când, în când, rezonanţă vidă. S pe tocul revolverului pândeşte fiece sgomot: să întârziatul care iese acum din ir ’o cârciumă, se împleticeşte de întuneric. Moriuăe şi vorbeşte lează şi are o enervare de nu ştie ce.

T e supără lum inile încâlcite ale reclam elor bulevardul Elisabeta. Multe, roşii, albastre, vei tivită în jurul unui ochiu. T itlu ri clip ite, ţev i f grafiând un nume, o săgeata, un im perativ con

Parcul imens şi solitar şi-a pus brocartele d

)piându-se ? (troleu l) de s’a deschis rard. A ple- pte. Nu mai : în monom, tul cu mâna nişte! Chiar le ziduri, se nr; gesticu-

oase de pe i o conjuc-v scente cali-

iţă pe fiece

îţîTn. Zăpada a rămas în tot cuprinsul Iui ca o imensă şi difuză lebădă glacială. Pc p»sia îngheţată au rămas monogramele in- dcsci.rabile ale patinoriîor. F iecare alee duce sifiur în tr ’o siberie aciuiată în bosche­te. i c banei vântul caută siluetele cbceate ale îndrăgostiţilor, Îm brăţişările lo r fier- m nfi, ca o mângâere încrcm enirei frigu ­roase. N ic i un om nu înv ie decorul i le id n ici ua divertism ent nu apare în broderiile’ de nea a viziunei hibernale. Totu l e ne­mişcat. totul e com prim at — şi nemişcarea

M P

Statuia la i M ihai Viteazul.

F iguri decora tive ale sta lm i Drătianu.

In fotografiile noastrt * * vedem căteoa aspecte

ale Bucureştiului, noap­tea, in tim pul ie rn ii.

ins.

şi tăcerea in statui. Statuile sunt cetăţenii oraşului noaptea. Sin­gure ele scrutează, de pe soclul lor, santinele de bronz, p ieţile unde sunt aşezate. _ _

In grădina Atheneului, pe bulevardul Academ iei, Brătianu, Pache.In tr ’un jilţ de piatră, îmbrăcat în redingota lui, cuminte şi etern,

aşteaptă cu simbolal prezenţei sale peste decenii.In picioare, cu un gest îm părţind încă înţelepciune, e înalt şi lu­

minat de un far special, o altă figură predomină.In pagin ile de metal ale cărţii ce o ţine în mâini, och ii lui au

rămas să culeagă încă multe veacuri şi să distribuie învăţătura ce­lebrul dascăl al românilor.

Pe calul său încordat în bronz, strâns în_ chingi, oprit în tr ’o m iş­care pe soclul lui, voivodu l cu sabia trasă e gata să coboare cele câteva trepte şi să înfrunte inamicul.

In jurul altui monument, toată ţara e strânsă să ceara conducă­torului ei s’o mai îndrumeze. Fem ei alegorice, soldaţi devotaţi, po- por, dorobanţi, cop ii. Ghirlanzile de lanţuri sunt simbolul eterneilegături între ei toţi şi cel de pe soclu.

Luminaţi de ciorch in ii de becuri uriaşe, apar cu atat mai suges­t iv i în neclintirea lo r şi a nopţii, care împrumută tuturor lucruri­lor din cuprinsul său, tăcerea şi imobilitatea sa. Totul e statuie, totul e fixat locului, învălu it de umbră.

Oraşul,.viu o z i întreagă, e im obil şi mut.Personagile 'lu i sunt toate acum de fontă, gips şi metaL l una şi

tăcerea care trece din clipă în clipă, ca un balot de vata neagra, din mână în mână.

Noaptea Oraşul statuilor. ^ T A N E y lc Ipf

PURGATIVUL p lâ c u ts ig u r

I?RAPID

PURGENIN TOATt FARWACH

BBOtHERU

¿TR.

366 — R I - Pag. 18

Gratisprimiţi CALAUZA ŞTIINŢELOR OCULTE, tratând Hipnotism, Spi­ritism, Telepatie F&chiriaru, M a­gie, ştiinţa da a deveni iubit, sti­mat, fericit. Arta de a reuşi în ori­ce afacere. Vindecarea viciilor, boa- Lelor şi ticurilor nervoase. Ştiinţa de a ceti Trecutul, Preaentul şi Viitorul oricui. Oricine poate câş­tiga 200—600 lei pe zi din practi­care, consultaţii, conferinţe. Adre­saţi-vă prin scrisoare la: PROFE­SORUL C. N ICO LAU Strada Ca- raiman, N a 8, Bucureşti, Sectorul Poştal II.

Tăiaţi ţ i păstraţi acest anunciu. nu se ştie când. vă poate f i de fo ­los.

DOAMNELORI Vopsitul păru­lui, în cele mai frumoase culori naturale, precum şi ondnlatinI,I permanente, execută ireproşabil Coaforul François, Str. Edgard Quinet, 7.

N O U ! N O U !O N D U L A Ţ I I N A T U R A L EA C A S Ă , F A R A C O A F O RFARA FIER, FARA PAPILOTTE» PIEPTENI, etc. SIMPLU. F R U ­MOS, FARA C H t L T U E L I . pentr.; orice fel de frizură, pentru păr lung sau scurt, face

orice D O A M N A c u :Agrafele ondulatoare „0 NOUL INE“B u c a t a l e i 2 5. Garnitura complectă (6 bucăţi) Lei 120Depozit „OPAC“ Str. Doamnei 7 beldiile Lliiduilel etaj) Bucureşti

NAGlAvA L B A^ " V

Cinci trucuri desvăluite*

P R IN TR E numeroasele experienţe practicate pe scenă de către iluzionişti mai mult ori mai puţin cunoscuţi şi celebri, purtând in deobşte titlul pompos de „p ro fe ­

sor” , sunt unele cari, nu numai pentru îndemânarea cu care suut executate c i şi pentru caracterul lor realistic şi im pre­sionant, stârnesc pe bună dreptate uim irea spectatorilor, convinşi uneori pe deplin că au văzut lucruri adevărate, ba chiar în fricoşătoare.

Să arătăm, prin urmare, câteva din aceste jocuri iscusite cari fac parte din „M agia albă” .

ARABU L PERFO RAT

Iată de exemplu, faimoasa experienţă a iluzionistului a- merican Horace Goldin, cunoscută sub denumirea de „A - rabnl perforat” .

Maestrul Goldin prezintă publicului un ind iv id palid şi bărbos, înfăşurat în tr ’o haină lungă, aproape biblică, obiş­nuită în portul arabilor din Palestina şi Egipt. P r iv ir ile spectatorilor se îndreaptă im ediat către subiect, care e gata pentru fioroasa experienţă şi care, cu chipul veşted, căută­tura stinsă şi fizionom ia suferindă, dă im presia unei per­soane osândită să îndure in fiecare seară o operaţie cu drept cuvânt oribilă.

F a ch iru l in tim p u l ex­perienţei.

Dar americanul nu dă timp spectatorilor să facă prea multe reflexiuni. Cu repeziciunea fulgerului el scoate un sfredel electric şi, după ce l-a arătat publicului, îi împlântă vârfu l de oţel în pântecele arabului. Prin liniştea coborâtă fără veste in sală se aude numai uruitul întărîtat al uneltei ce-şi face loc, adâncindu-se tot mai mult în carnea orientalului care, cu toate acestea, păstrează o indiferenţă resemnată. Şi iată că, — oroare! — capătul sfredelului iese, puţin câte puţin, lucitor şi răsucin- du-se mereu, din haina lungă a pacientului după ce-1 străpunsese.

Aşa dar, arabul a fost perforat d in tr’o parte în tr ’alta... Şi totuşi chipul lui, nepăsător şi palid, nu trădează, repetăm, n ici urmă de suferinţă. Atunci, Goldin îl întoarce pe arab cu spatele către public. Nu mai în ­cape n ici o îndoială. Corpul acestuia a fost găurit din faţă până în spate de către împunsătura grozavei unelte de oţel. Iluzionistul scoate apoi sfredelul. N ic i o urmă de sânge pe luciul sclip itor al metalului!

Publicul, însă, poate că nu s’a convins de autenticitatea acestei o- peraţii spăimântătoare. Şi iată-1 atunci pe american întinzând arabului un pahar plin cu apă. Nenorocitu l începe să bea, dar apa răzbate nu­mai decât prin deschizătura făcută adineauri în pântecele lui şi se scurge afară, umplând un nou pahar pe care „vră jitoru l” s’a grăbit să-l pue în dreptul spărturei.

Cu toată această dovadă uluitoare, iluzionistul vrea să ofere publi­cului însă o nouă demonstraţie despre existenţa orib ile i găuri ce-o prac­ticase el însuşi în carnea omului viu. De aceia, introduce mâna şi apoi afundă braţul întreg înlăuntrul corpului arabului. Mâna, iese în fioră­toare prin partea opusă a găurei! Cine se mai poate îndoi acum că a- rabul care, cu mâinile împreunate apare tot mai distrat şi resemnat, n’a fost sfredelit în chipul cel mai serios de către cilindrul de oţel?

Publicul, încremenit, aplaudă cu entuziasm în vrem e ce cortina cade. Dar, b ine’nţeles, există un truc. Care?

E simplu şi în acelaş timp complicat. Nu degeaba a fost îmbrăcat pacientul în costumul solemn şi în fiorat al arabilor din pustietate! Căci, la drept vorbind, vestmântul acesta are posibilitatea şi menirea să as­cundă sub el o mulţime de lucruri. In tr ’adevăr, are o armatură lucrată din carton, sârmă şi pânză scrobită, de form a unui corp omenesc, dar

mult mai voluminos decât corpul pacientului care tre- bue să fie, de regulă, foarte slab. In chipul acesta, între corpul adevărat şi cel fals ră­mâne disponibil un anumit spaţiu pentru aşezarea unui motoraş electric care acţio­nează vârful conic al unui al doilea sfredel aflat dt mai nainte în spatele orientalu­lui. Şi, fireşte, primul sfredel, adică acel de care s«* serveş­te iluzionistul, nu p itrunde în carne.

După ce a perforat prima îmbrăcăminte de pânză scro­bită, adică falsuî şi volum i­nosul corp al ar?i>ului, uneal­ta se opreşte îd peretele unei p lăci de meta! pe care me- dium-ul o poartă ca apărare, pe pieptul h i uscăţiv. Intre timp, capătu/ celui de al doi­lea şi foane scurt sfredel, concom itert cu primul, iese, răsucindu-ie, puţin câte pu­ţin prin .«patele pacientului...

Şi ana ce se scurge prin deschizătură?... va întreba ci- nev?

Ei. iată, ea provine din- tr ’un recipient de cauciuc, ascuns» care se deschide la simpia apăsare a braţului medi.urn-ului şi astfel varsă lich idul p rin tr ’un tub adap­tat acestui scop.

Dsr mâna care trece prin corpul arabului?

Foarte simplu. Pseudo-o- rientalul dispune de o a treia mână dc cauciuc colorat, care im ită la perfecţie pe celelalte două. In momentul oportun, arabul îşi retrage dreapta a- devărată lăsând să iasă afară din haină pe aceia falsă care vine să se împreune cu mâna lui stângă.

Apărat de armătura in­flex ib ilă care îm piedică pu-

blicul să-i vadă mişcările arabul care precum ara spus, e subţireiii foarte slab, face să iasă atunci din cavitatepe care o agită puţin, în vreme ce iluzionistul, aflat in spate, se Vireface că vâră însuşi braţul lui în corpul acestuia.

Fireşte, un asemenea truc, ca să reuşească pe deplin, cere o pregătire îndelungată şi minuţioasă, exerciţii repetate cu multa răbdare de sute de ori, deosebit de alte precautium cari cer, la rându-le, o armonie perfectă de mişcări între cei doi oameni în­ţeleşi să-i amăgească pe spectatori...

SECRETUL UEREIDELOR

Si iată un alt joc nu mai puţin impresionant.Pe o masă solidă., adusă pe scenă ţroneaiă In

cristal. O fată tânăra şi graUo^a. cu tnipiU aproape g ucecoşciug după care se ™ .p?e fundul bazi-apa înăuntru. Lichidul c » ş t e Şi, puţin câtenului, apoi începe sa se suie, uşo , [un(i i se urca pana lapuţin, acopera pieptul fetei c t t acestea, femeia

° ¡ S n -

- ¿ s Î r ’.ţ -a s ir t sus a s pt - ~S£s£îrs

rea Uereida. O c^ *8a„a agilă ,n partea opusă, preocupatvasului şi „profesorul caie s S sarcina să ascunda spec-( nevoie mare!) de groM va^pro^ , cosciugului în aşa

* ne ™ rcfleiului

apei care se urcă...

FEMEIA RETEZATĂ IN DOUĂ

Acum, o altă experienţă „sezaţională”, aceia a femeii retezată

^ t ă t “ S ă ^ r e T a S a S E M S T ţgraţioasă şi — bme nţe Ş braţele încrucişate pe piept, se su- un fel de saltea fl" a şlf’- ţt'" jată în două de ascuţişul unei roate de pune supliciului de a fi■*“ de asupra ei, afundându-se cu fie- care "clipă ‘ şi^'pătrunzându-i nemiloasă în carne, la jumatatea

' " ¿ . ţ i n secunda «c e * «u h - » - « «spectatorul nu ya avea nici ^ neîndurători, în pântecelevăr, dinţii .roatei colwara din ătătirea trupului ei apare ma.nenorocitei fapturi. astfel ca j , ^ lruc E , trebue causigura ca oricând... Cu toate acestea^ ^ ^ paclcnta Ş1tat in salteaua „preparata “®.a , } te despărţituri secrete,

‘S . H Î f S d - p S ^ V ^ S n 3 e 5 « S a ?ari „scund o - S e Dânză scrobită reproducând un corp omenesc.

arS rtu m efectul o p c^ iu n e i face asupra publicului o impresie

turburătoare.

FEMEIA PLUTITOARE IN AER

in aer. Dar aci, trucu , ;ţer atârnând, în poziţie orizontala,

5™r

rumnănindu-se cele două forte, prin atracţie, parghia de fei Cumpaninau se ceie 1> » rămâne la jumătatea aerului.

TTn m iiloc identic î l utilizează şi mandarinul chinez, care se joacă cu o sferă de metal, rămasă suspendată în chip misterios in aer, în tre palmele lui deschise. p ^

S T O M A C U L S Ă Uîl face să aibă vedenii

Nu: Acest om nu este nici alcoolic, nici nebun. Visurile sale urite cari il trezesc din somn sunt datorite pur şi simplu unei digestii grele. La o vârstă oarecare stomacul asimilează mai greu.

Răzuită fermentaţiuni, un exces de aciditate, cari sunt adeseaori cauza insomniei sau a nopţilor agitate, căci digestiile anormale au repercursiunea lor asupra sistemului nervos, deci asu­pra creerului.

O bună pre-oauţiune est» de a lua seajra, imediat după masă, mai ales dacă mâncaţi alimente grele, o jumă­

tate linguriţă de Magnesia Bisurata în puţină apă.

Excesul de aciditate va dispare, fer- mentalitatea, acrelile, senzaţiile de a- pâsare şi arsurile vor Înceta imediat.O digestie normală aduce un somn li­niştit, chiar dacă vă culcaţi numai de cât căii Magneisia Bisurata vă per­mite de a mânca bunătăţile ce vă plac fără să aveţi Irică de dureri. Trebue să aveţi Întotdeauna la dv. Magnesia Bisurata pentru a preveni sau de a linişti dtoerile de stomac ori-

] cari ar fi ele.

MAGNESIA BISURATALa toate farmaciile Si drogueriile, cn preţul Je Lei 75,- flaeonul mic. sau in forma ̂ mare economie Lei 110.—

PHOSPHATIN E FALIERES

FÂ IN A A L I M E N T A R Ă A T Â T D E C U N O SC U T Ă , C A R E DĂ COPILULUI, SUB FO R M A C E A M AI PLĂ C U T A /T O A T E PRÍNCÍPÜLE N U T R IT IV E Ş l V Í T A M Í N E L E N E C E S A R E

P E N T R U D E S Ă V Â R Ş Î T A LU ¡ D E S V O L T A R .E .

PHOSPHATI N E F A LI Ê R E 5 u ş u r e a z ă c r e ş t e r e aDÎNTILORŞi ÎNTĂRIREA OASELOR . D A F O R Ţ A SIs ă n ă t a t e . C o n v i n e s i a n e m i c i l o r , b ă t r a n i =

L O R Ş l C O N V A L E S C E N Ţ I L O R . .N u e x i s t ă d e c â t o Phosphat ino :

P H O S P H A T I N E F A L I Ê R E 5(Marca'depusă)Devànzarê ppetu tindem. ®j

-iţiţi „ M A G A Z IN U L U

366 — R l — Pag. 20

ALTULUn explorator a studiat, mai de a-

proape o turmă de elefanţi sălbatici indiani. T re i pui erau păziţi de mame şi câteva „dădace” , care-şi agitau ne­contenit trompele lor. Turma se gă- sia la o depărtare de peste 500 de km de centrele populate şi la vreo 150 de km. de cel mai apropiat sat locuit. Z ile întregi, animalele fură urmărite, pentru a fi aduse în tr ’un ţarc anume pregătit de multă vreme, unde urmau să fie prinse. Această îndeletnicire părea că merge strună. Numai 60 km. despărţeau pe vânători de ţelul lor. Când apăru deodată, în văzduh la o înălţime de 50 m. un balon aparţi­nând probabil unui post m ilitar de observaţie, care lăsă să cadă spre pă­mânt o funie lungă şi groasă, peste vârful pom ilor, în căutarea unui loc de aterizare. Semnale puternice, ca de groază, scoase de „comandantul tur­m ei” , avu ca efect să înspăimânte pe ceilalţi elefanţi. Cu trompele ridicate spre cer şi urechile îndepărtate de cap, ei priviau înmărmuriţi în sus, apoi, la vederea monstrului din văz­duh, fură cuprinşi de o panică teri­bilă. Se năpustiră în toate direcţiile, n im icind totul în cale, cu ţeştele lor puternice şi strivind sub picioarele grele, tot ce întâlniau.

Până şi blândele animale, care tran­sportau convoiul de vânători, fură şi ele cuprinse de spaimă, la această p r i­velişte, ceeace dădu loc la o adevă­rată prim ejdie.

Cu multă greutate, cătuşele de fie r ale conducătorilor indigeni şi „d is ­cursurile lin iştitoare” au putut astârn păra animalele înebunite de groază.

Din cei trei pui de elefanţi ai tur­mei, mamele şi îngrijitoarele lăsaseră doi în voia întâmplării.

Pe de altă parte s’a constatat că oridecâteori un glonţ se abate asupr: unui animal, omorându-1, prim ii care sunt scoşi şi alungaţi de către mame şi îngrijitoare din zona periculoasă, sunt puii de elefanţi.

N ici urşii de toate soiurile nu lasă vreodată, în urmă, pe puii lor, deşi şi acolo există cu siguranţă cazuri, în care iubirea maternă suferă o eclip sfi.

Maimuţele sunt extrem de ataşul, de copii lor, cu o dragoste pătimaşă, Avem chiar pilde de acţiuni eroii i

Dragostea care le leagă, pe anim ale este m ai sin.'eră de cât dragostea d intre oa .n jn i. Câteva cazuri interesante.

E STE aproape im posibil să surprindem în tr ’o formulă tipică viaţa afectivă a ani­

malelor. Chiar în cadrul d iferite­lor specii animale, caracterul şi manifestările sunt tot atât de fun­damental deosebite ca şi între oa­menii aparţinând unei aceleaşi fa­milii.

Animalul cunoaşte dragostea, dar nu şi ura. E drept că se’ntâmplă uneori ca animalele sălbatece, ca şi cele domestice, să nu se poată suferi unul pe altul. Dar josn ic ii— în felul cum obicinuesc oam enii— le sunt cu desăvârşire străine.

In ceeace priveşte iubirea ma­ternă la animale — şi în această privinţă înţelegem în primul rând pe animalele sălbatice în libertate, întrucât prin captivitate, animalul îşi pierde mult din particularităţi­le lui — manifestările ei sunt din cele mai bizare. Proverbialu l cu­raj al leoaicii, proslăvită în toate ocaziile, este în realitate o m inciu­nă. Acei, cari au observat cu aten­ţie leoaicele cu puii lor, au consta­tat că în 90 la sută din cazuri, în cazul unei prim ejd ii reale sau i- maginare, mamele o iau imediat la fugă, părăsind fără milă puii, lăsaţi în voia întâmplării.

Dacă se întâmpla totuş uneori ca puii de lei să fie apăraţi de o le­oaică, acest animal era mai totdea­una o femelă isterică, fără pui, ca­re lua asupră-şi lupta.

S'a observat deasemenea că fe ­mela elefantului, care la prima o- cazie îşi bătea puii cu trompa, pentru a-i goni din zona prim ejd i­oasă, uita totuş de ei, atunci când primejdia devenea ceva mai g ra ­vă.

Putem deduce de aci că nevroza spaimei există şi la animale.

P is ica păzindu-şi odrasla,

Un papagal şi o broască ţes­toasă în tête a tête.

'dinele in mijlocul porum beilor.

Peste două săptămâni dădu .naştere unei maimuţe m ici şi slabe. Mama părea că se pre­ocupă foarte puţin de copilul ei şi — pând fu silită să alăpteze copilul — îl sugrumă, într’o clipă când se simţi neobservată.

Desigur, maimuţa îşi dădea seama că puiul nu era in stare să trăiască. La animale, o ma­mă nu-şi ucide pruncul decât numai atunci când simte că noul născut nu e capabil să în ­treprindă, cu propriile lui puteri, lupta pentru existenţă. •

Vânătorul, examinând apoi pe puiul de mai­muţă mort, descoperi că avea och ii acoperiţi cu un văl cenuşiu, ia r şira spinării dela a treia coastă în sus, avea o uşoară încovoiart spre dreapta.

Această deformaţiune nu se datora unui ac­cident, întrucât lipsea orice urmă de felul a- cesta. Maimuţa ştia că puiul ei era orb şi co­coşat şi deaceea l-a ucis.

Care nu fu însă uimirea vânătorului când, o zi după această pruncucidere, văzu în braţele mamei ucigaşe o pisicuţă, în vârstă de câteva zile, care dormea liniştită.

Ce se’ntâmplase? Un paznic adusese mai­muţei acest pui de pisică, în locul copilului mort.

>1'o văd lă Jfipure şi... cocoşu l Irăesc în tr1 tandreţe.

isvorite din iubirea maternă a maimuţelor.Dar chiar şi în dragostea reciprocă între a-

nimalele adulte, s’au observat lucruri minuna­te. Acei, cari au trăit mai multă vreme la tro­p ice, ştiu că animalele din aceste ţinuturi sunt însufleţite de o puternică viaţă sentimentală.

Cele mai neînchipuite prieten ii Intre ani­male se încheagă în aceste ţinuturi sălbatece. O dragoste caldă, mergând uneori până la jert­fa de sine, se iveşte uneori în sânul unei ace­leaşi specii. Aceste sentimente se produc, chiar şi acolo, unde o vrăjmăşie născută Intre d iferite le specii, este învinsă.

V izitând cu o atenţie o grădină zoologică sau o menagerie, putem vedea adesea, cum o căţea hrăneşte puiul unor fiare sălbatece.

Dragostea m aim uţelor.

E drept, că aci lipseşte o adevărată iubire maternă, deşi căţeaua Sşi îndeplineşte cu abnegaţie datoria.

Un sentiment care nu este numai un instinct de desgust, ci a- proape o teamă de puii unei alte specii, nu lasă să apară adevăratadragoste. . .

Un naturalist s’a amuzat odată, să introducă în cuşca unei căţele, un pui de leopard, în m ijlocul puilor ei proprii. Fireşte, după ce avu grija în prealabil să-l tăvălească de mai multe ori pe acest in ­trus printre puii de câine, pentru ca să nimicească astfel orice ur­mă de m iros propriu.

Deşi mama adoptivă aşeză pe tânărul leopard la sânul ei, şi il în griji ca şi pe ceilalţi pui, totuş, niciodată nu s’a jucat cu el, aşa cum o făcea cu prop ii ei copii.

In schimb, dacă avea de hrănit pui de lup sau de vulpe, mama nu Ie mai acorda un tratament special, ci îi confunda cu propria sa descendenţă.

In ţara Capului, un vânător a prins nu de mult, un „pavian” u- nimal aparţinând unei specii de maimuţe, cu un cap asemănător cu al câinelui.

Femela urma să nască, din care pricină i s’a acordat o îngrijire deosebitS. —

366 - HI

Căinele in m ijlo cu l porum beilor.

Maimuţa care, numai cu greu. şi silită, îşi purta progenitura pro­prie în braţe, n’a părăsit n icio clipă pisicuţa, mergând chiar pân? în tr ’acolo, încât îi dădea să sugă la sânul ei.

După câteva săptămâni, mama adoptivă începu să instruiască pe copilul înfiat, asupra felului cum trebue să mănânce nucile şi alte fructe. Aceste nuci, pisicuţa nu le mânca decât numai atunci când maimuţa i le cojea. Se întâmplă însă un lucru foarte curior;. maimuţa nu voia să lase pe copilu l ei adoptiv să consume n ici câi­ne crudă, n ici fiartă.

Din această pricină, vânătorul se sili să ia pisica în fiecare^ zi din cuşcă pentru a o hrăni, ceeace dădea loc regulat la o luptă În ­dârjită. _

Cu timpul, maimuţa începu ea singură sa consume carne cruda. Numai cu ficatul nu se putea obicinui.

încă o 'ciudăţen ie, care merită a fi pomenită: mama şi copilul au rămas tot timpul împreună, Maimuţa trăîia liberă în curte şi urmărea pe pisică, ajunsă acum mare. Nu se putea însă deprinde cu n ic i un chip cu pribegiile nocturne ale acesteia.

Adesea i se’ntâmpla ca noaptea să se deştepte _ speriată, d ir somn, şi când vedea că pisica dispăruse, se ducea în căutarea ei.

Bătrâna mormăia şi „în ju ra” tot timpul. Dacă găsea pe dezer­toare, o smucea în curte, cu toate îm potriv irile „duduiei” şi o a- ducea deadreptul în lada, unde trebuia să doarmă.

Interesant este faptul, că niciodată pisica n’a sgâriat pe mai muţă, care o muştruluia. Lucrurile au mers astfel, până când^un cotoi zdravăn era cât p ’aci s’o facă pra f pe mama geloasă, pe când „soacra” urmărea pisica.

Şi totuş, maimuţa n’a putut îm piedica in evitab ilu lUluită, mama văzu, în tr ’o bună zi, cum pretinsul ei cop il dăd:i

naştere la patru pisici.Retrasă la' o oarecare distanţă, sta liniştită şi p riv ia cu ochii

fix i, pisicuţele nou născute.N iciodată însă bătrâna nu s’a Jucat cu „nepoţeii” ei. E drept că

Pag. 22

O colonie care m erită to a tă cdem iiu n ea!])v>

'í*w¿A'Ccttrş”*'

VTEUX-TEMPic

7In títr

VIEUX-tEMPS

hici nu le-a făcut vreun rău. îş i p riv ia cu tristeţe „ f iic a ” , pe când aceasta se juca poznaş cu puii ei. Maimuţa îşi păstrase dragostea numai pentru copilul adoptiv.

Când, după câteva săptămâni, puii p isicii au fost indepărtaţi, maimuţa manifestă o nespusă bucurie. Ea smuci pisica şi o atrase pătimaşă la pieptul ei. Cele două animale deveniră din nou prietene bune şi dormeau una lângă alta, strâns lipite.

Un alt explorator povesteşte că în colinele sudice din ţinutul Kilimantciaro a găsit un berbec sălbatec a cărui coadă scurtă o ţinea strâns în dinţi un zebu.

Acest din urmă animal fugea ca rătăcit, încoace şi încolo, alune­când în albia unui râu. Prins în. laţul unui vânător, s’a putut ob- serba că era orb şi că avea o rană uriaşă deacurmezişul orbitelor.

Imediat ce observă că tovarăşul său se găsea în apropiere, bbr- becul alergă spre el şi-i întoarse partea dinapoi a corpului.

Orbul adulmecă, behăi de câteva ori, se năpusti, pe spinarea conducătorului mirosindu-1 şi apucă imediat coada întinsă şi r i­gidă a tovarăşului.

Cum s’a în fir ipa t o asemenea prietenie, rămâne o enigmă. A- raândouă animalele erau de acelaş sex şi aparţineau la specii fun­damental deosebite.

Capătul cozii berbecului era complet fără păr şi ajunsese plă­pând şi subţire, ros de d in ţii animalului orb.

Cine ştie câţi ani a tărât în felul acesta berbecul, pe tovarăşul său. E o minune că ’n această cursă în galop, conducătorul nu a pierdut niciodată pe protejatul său şi că animalele n’au fost devo­rate de un leu sau un leopard.

Natura a aşternut om enirei un văl nepătruns, în faţa multor lu­cruri.

Cu toate cercetările, cunoaştem foarte puţin din tot ceeace p r i­veşte viaţa afectivă a animalelor.

Multe lucruri ne vor rămâne poate taine pe veci ferecate.Cercetările şi observaţiile anim alelor în captivitate ne dau o

icoană greşită a fire i lo r particulare, căci animalul prins, deşi şi el are o viaţă sentimentală, el nu şi-o manifestează în chip natural.

Afară, în aer liber, în codru, în câmpie, în junglă, în stepă, pre­tutindeni unde animalul se simte încă liber şi mai puţin apăsat de oameni, acolo şi numai acolo putem observa firea lui adevărata. Acolo poate învăţa omul multe, căci animalele sunt bune şi senti­mentul lor de dragoste e atât de puternic înrădăcinat, încât ne poate sluji ca pildă.

Concursurile „Realităţii Ilustrate“ la SlatinaLa Sini-'na au avui lo c la 23 Ianuarie concursurile sportive ale

H ealităţ'' Ilústra le", in fo tog ra fiile noastre vedem con cu ren ţii îna­inte şi du;>ă concurs, ( x ) D. A. Lecea corespondentu l nostru.

Iennis-Chik. campion iraţional de hockejfPrin v ictoriile înregistrate asupra Telefon-Clubuiui şi C. S. Ciuc

Tennis-Club a câştigat campionatul naţional do hockey.In fotografia noastră, echipa campiv.aua Tennis-Club.

i r

'** W€M^ d e Prof. LU C IE N R U D A U X

Î NCERCÂND a răspunde la chestiunea: „Ce va aduce sfâr­şitul lumei?” Am discutat în capitolul trecut îndepărtata eventualitate a unei c iocn iri cu o cometă.

E mai indicat însă, să examinăm pământul şi numeroasele forţe ce se exercită asupra acestui glob, afectându-i solul, sau atmos­fera şi activându-i viaţa. Aceasta a făcut pe mulţi savanţi sa com­pare planeta noastră cu un organism viu a cărui evoluţie merge către o inevitabilă moarte. ..

Această comparaţie ilustrează marele rol pe care forţele naturii îl joacă pe suprafaţa globului. Toate aceste fenomene care sunt strâns legate între ele, au de rezultat un lent proces de irosire ce duce către un „sfârşit al lum ii” — adică o epocă în care ome­nirea n'are să mai poată trăi pe suprafaţa acestei planete, raptu l că globul va deveni im propriu vieţii, nu im plică o distrugere a sa, dar înseamnă că va f i o lume moartă şi destinul său îşi va pierde din acel moment orice importantă pentru noi.

Dacă examinăm în mod inteligent, viaţa în trecut şi prezent pe acest pământ, ne putem imagina foarte bine sfârşitul.

Cum a luat fiinţă globul terestru? Aceasta este o chestiune care a determinat mai multe ipoteze — n ici una însă definitiva. Cert e că pământul are un trecut imens; geologii,_fiz ic ien ii şi chimişţu se străduesc necontenit să fixeze perioada când globul nostru şi-aînceput viaţa. ‘ _ . .

In genere, rezultatele acestor d iferite c e r c e tă r i le armomzeaza şi ne arată că m ateriile ce acoperă suprafaţa pământului au o ve­chime de două bilioane de ani. E o vârstă respectabilă şi din cele ce s ’au văzut până acum rezultă că trebue să considerăm calculele r uicte. Metodele întrebuinţate la determinarea acestor cifre, d i­feră mult unele de altele, având puncte de plecare cu totul deo­sebite, ca: formaţia straturilor geologice, cantitatea de sare a o- ceanelor, formaţia şi radioactivitatea anumitor m inerale. Toate a- ceste cercetări au dus cam la aceeaş cifră. .

La început pământul a fost fluid, şi doar treptat prin răcire a căpătat o coajă solidă. Această coajă este teatrul fenomenelor de evoluţie pe care le vom recapitula.

După formarea coajei solide, s’au iv it înegalitaţi de^ d iferite p r0‘ porţii, determinate de m işcările interioare ale pământului şi de

•oziunea naturtlă e m ^ a d â n c ă pe suprafeţele in pantă, râ- ss vaxUfrfreg iu n ile muntoase, unde torentele exer­

cită un maximum de forţă. Trebue să adaugăm că acţiunea lor de sfredelire este sporită de o considerabilă cantitate de sfărămătun de stâncă târâte de forţa fluidă, şi care dislocate şi sfaramate au la rândul lor acţiunea unor unelte de excavaţie. Dar aceasta ac-

Dacă în loc să fie inundată de ocean, suprafaţa pamân £ u * «■ usca, ar veni o vreme când oam enii s'ar întoarce la salbătecie şi

s'ar lupta cu fiarele pentru u ltim ile lo cu ri unde ar mar gasipuţină apa. *

Dacă urm ărim râurile subterane, observăm că apa descreşte pen- * trucă albia se înQUSL\,%A.*,u din ce în ce mai mult»

Dacă procesul de eroziune a păm ântului va continua ca în zile le de astăzi, uscatul va intra la un m om ent dat cu totu l sub ocean.

contracţiile datorite răcirii. In acelaş timp s’a produs o conden­sare care până atunci existase sub formă de vapori în atmosferă şi astfel a început o nesfârşită luptă.

1 D iferite le faze ale acestei lupte, d iferitele arme ce s’au între­buinţat şi rolurile ce s’au jucat în desvoltarea v ie ţii sunt de un interes pasionant.

Factorul principal în această evoluţie este apa. Ea are d iferite procedee dar nu toate au aceleaşi efecte. Cel mai activ dintre toate are un caracter mecanic; termenul, este foarte potrivit, deoarece apa curge pe suprafaţa pământului sub influenţa gravităţii^ şi roade sau sfredeleşte pământul aşa cum ar face-o nişte maşini g i­gantice. Dar aceste d iferite procese nu se produc în mod uniform.

Procesul prin care solul este săpat şi cărat, se numeşte ero­ziune. Proporţiile pe care le poate atinge acest proces, depind de natura pământului şi de repeziciunea cu care apa trece peste el. O apă care curge cu o viteză moderată, de zece cm. pe secunda, ia cu sine pământul dospit de umezeală, dar pentru a-şi săpa o albie în tr ’o rocă solidă, fâşia de apă trebue să aibă o viteză de patru m. pe secundă. Totul depinde de natura pământului şi de configu­ra ta sa.

366 — — Pag. 2i

ţiune îşi reduce efectele atunci când apa ajunge în şes, unde curge foarte lent. Eroziunea continuă însă să se producă prin forţa pe care apa o exercită atunci când îşi sporeşte volumul irausioiiuâu- du-se în ghiaţă. Cunoaşte toată lumea stricăciunile cauzate de în ­gheţ, după ţevile de apă care plesnesc atât de adesea iarna.

A treia acţiune mecanică a apei este cea exercitată de Ocean asupra ţărmurilor. Acest atac se produce fără întrerupere, cu ex­cepţia unor rare perioade de calm atm osferic când nu există vânt care să producă valuri. Natural, ca şi în cazul torentelor, eroziunea ţărmurilor este proporţională cu forţa cauzelor care o produc şi cu natura solului asupra cărora aceste cauze se exercită. Stâncile calcaroase se sfarmă mai repede decât cele cristaline.

Jr'rocesul de eroziune mai e sporit şi de nişte îm prejurări de na­tură generală. Rocile sunt toate străbătute de nenumărate crăpă­turi datorite frăm ântărilor crustei, cum sunt contracţiile, cufun­dările etc., sau locurilor rămase goale între straturile sedimen­tare. Astfel, se formează o reţea de crăpături unele verticale şi al­tele orizontale în care apa pătrunde şi caută datorită gravităţei să-şi croiască un drum pentru a se cufunda cât mai adânc.

Aceste forţe prim itive au format în sânul pământului încântă­toarele grote şi grandioasele caverne pe care le admirăm acum. întinderea unor astfel de form aţii poate fi imensă. Reţeaua sub­terană de caverne care e tot atât de minunată pentru ochiul sa­vantului ca şi pentru cel al turistului, demonstrează felul în care lucrează aceste forţe şi care în tr ’o zi pot avea consecinţe fatale pt'ntru viaţa pământului.

in ofensiva generală, profundă şi continuă pe care o duce îm ­potriva pământului, apa nu uzează numai de forţa-i mecanică, ea niiii e înarmată şi cu o forţă chimică, care transformă, sfarmă şi di.'iolvă rocile. Acest fenomen se numeşte coroziune. Deşi mai pu­ţin rapidă decât celelalte forţe, în efectele ei, coroziunea joacă totuş un ro l im portant şi contribue la ciudata înfăţişare a anumi­t e ’ regiuni unde rocile par sculptate.

icest conţinu uzaj prin eroziune şi coroziune se produce cu o încetineală ce scapă ochiului profan. Nu-1 vedem progresând cum ¿in vedea lucrul unei maşini ale cărei rezultate apar în câteva minute. Oamenii, de câ «d există ei, au crezut întotdeauna că tră­iesc într’un cadru invariab il compus din aceleaşi roci marine, din aceaşi munţi şi din aceleaşi văi străbătute de aceleaşi râuri.

Ei şi-au făcut această idee pentrucă viaţa omenească e scurtă în raport cu răstimpurile în care se produc marile transformări ah; pământului, cu excepţia unor accidente subite şi concentrate în ­tr’un singur punct. Dar acest proces de eroziune, oricât de lent ar fi, se continuă fără încetare, şi rezultatele sale totale vor f i co­losale la sfârşitul v ie ţii pământeşti. Astfel, s’au format văi adânci, tuneluri şi canoane, săpături în care apa se in filtrează circulând pe sub pământ, în vrem e ce munţii cu creştetele mereu mâncate şi săpaţi dealungul râpelor, şi-au pierdut o bună parte din înălţimea lor originală. După unele rămăşiţe, s’a calculat că cel mai vechiu lanţ muntos a dispărut cu desăvârşire.

Solul şi rocile dislocate, cum am văzut mai sus, sunt cărate de fluvii spre oceane. A lb iile adânci ale acestora din urmă, tind a se umple. P rin acest mecanism de depozitări succesive, s’au format sedimentele ce se descoperă în săpăturile geologice practicate în regiunile unor foste albii fluviale. Acestea din urmă aparţin p r i­melor epoci ale pământului. Astăzi le vedem în unele regiuni dis­puse în pantă, uneori ondulate iar alte ori situate la mari înăl­ţimi. Această aparentă anomalie se datoreşte m işcărilor de con­tracţie ale coajei pământeşti.

Pentru a analiza în amănunt toate aceste fenomene, am avea nevoe de un tratat de geologie. Rezumatul dat aci poate părea arid, dar e indispensabil dacă vrem să dăm o idee asupra carac­terului general al acestei imense activităţi depusă de forţele na- turei, şi care va avea în cele din urmă de rezultat sfârşitul pă­mântului, asta din punctul de vedere al omului şi al animalelor.

Apa p lo ilor atacă după cum am văzut suprafaţa continentelor carc pe de altă parte mai este măcinată şi de eroziunea marină.

S’au calculat proporţiile acestor generale măcinări şi c ifre le re­zultate merită tot interesul. S’a evaluat astfel că, râurile aruncă în oceane anual 7.000.000.000 de m. cubici de materie deslocuită de pe pământ. In acelaş timp, pământul p ierde vreo jumătate din această cantitate de materie, disolvată fiin d de d iferite acţiuni chimice. Şi pe lângă acestea, eroziunea marină ce se exercită pe 63 de m ii de m ile de coastă, face ca pământul s& piardă alte 2.000.000.000 de m. cubici anual. Dacă adunăm toate aceste cifre găsim că regulat în fiecare an, pământul p ierde din suprafaţa sa solidă o cantitate de materie de vreo 9.000.000.000 de m. cubici. Acesta este colosalul rezultat al unei activităţi ce scapă och ilor noştri.

Odată ce am acceptat aceste c ifre, putem calcula timpul în care partea solidă a pământului com plect nivelată, va dispare totul sub mare. Trebue să adăugăm că depunerea m ateriilor solide pe fun­dul oceanelor, va rid ica n ivelurile acestora, ceeace va avea de re­zultat grăbirea totalei inundaţii a uscatului. Pe scurt, evaluând inassa de pământ ce se rid ică actualmente deasupra nivelului ocea­nelor, găsim că dispariţia sa se va produce în vreo patru m ilioane de ani. Suprafaţa globului nostru nu va mai fi atunci decât un nesfârşit ocean. Aceste concluzii presupun însă că acţiunile la care ne-am referit vo r continua a se produce cu repeziciunea şi în măsura cu care se produc acum. Trebue deasemenea să presu­punem că nu va interven i nim ic care să m od ifice relaţiunile re­ciproce dintre continente şi oceane; cu un cuvânt, că toate ele­mentele se vor exercita in aceleaşi proporţii. Dar n im ic nu e mai puţin sigur decât aceasta.

In fond, m işcările crustei pământeşti introduc mari m odificări în toate aceste procese întârziându-le în tr ’unele locuri prin înăl­ţare şi grăbindu-le în tr ’altele. Trebue însă mai presus de toate să ţinem seamă de un factor de supremă importanţă.

Mulţi geologi sunt de părere că în genere, apa îşi reduce vo ­lumul pe suprafaţa pământului. Fenomenele geologice şi studiile referitoare la animalele cari au populat înainte vrem e suprafaţa pământului duc la concluzia că elementul lich id a fost cu mult mai abundent în prim ele epoci ale planetei noastre. Fapte ce in ­dică o progresivă ariditate în istoria pământului confirm ă această aserţiune. Vestigii de c iv iliza ţie ce se găsesc în regiuni acum cu fotul pustii, sunt o puternică dovadă a verid ită ţii celor de mai sus. Nordul A fr ic ii, actualmente mai mult un deşert, era o re­giune fertilă pe vremea im periului Roman, şi m ari în tinderi din Asia Centrală au avut un acelaş destin.

Această descreştere nu poate f i măsurată aşa cum e eroziunea, dar multe sunt faptele ce dovedesc că e considerabilă şi că si­tuaţia se va mai agrava încă. Astfel stând lucrurile, acţiuneU de măcinare a solului va suferi şi ea m odificări. Probabil că, cu re­ducerea volumului de apă va deveni şi ea mai restrânsă. Este deci rezonabil să ne întrebăm dacă nu cumva apa va dispare mai îna­inte de a se ajunge la o totală nivelare a solului. In acest caz pă­mântul n ’ar mai fi decât un imens deşert. D ispariţia continente­lor subt un ocean universal, sau formarea unui deşert tot univer­sal, sunt două form e alternative ale sfârşitului pe care-1 putem prezice lumii.

S Â A V E Ţ I D I N Ţ I M A I A L B I P R JT R ’ UN PROCEDEU

EXTRA-RAPID !Dinlr odaia K O L Y N O S dis­trase microbii şl germeniPeriaţi dinţii Dv. cu K O LYN O S . In 3 zile vor fi a l b i ţ i cu 3 n u a n ţ e ; K O LY N O S realizează ceeace nici o altă pastă de dinţi nu poate face. Su­primă petele galbene, şi „frlm^-ul, spu­megă în micile interstiţii, aseptizând cavităţi întregi ale gurei. K O L Y N O S dâ rezu lta te: dinţi albi şi sănătoşi, gingii roze. A d o p t a ţ i t e c h n i c a K O LY N O S — 1 centimetru pe peria uscată, de două ori pe zi. Cumpăraţi un tub de K O L Y N O S chiar azi.

366 — RI — Pag. 25

, i H H M

S Â N G E L Eaprovizionează toate organe!« cu sub­stanţe importance de întreţinere şi eli­mină cele fără vaioaie.Dacă muşchii se expun la o j cădere bruscă

şi puternică a temperaturei, atunc* func­ţiunea normală a sângelui este deranjată. Substanţe toxice şi sgure rămân in circu­laţia sanguină, dănd naştere la inf lamaţiam. Aceste boli sunt cunoscute ca dureri de

şale şi reumatism.Tabletele de Afpirin regulează circulaţia

sanguină, umple toate vasele bine cu

sânge şi elimină substanţele toxice din

organism. Tabletele de Asptria calmează

durerile sigur si repede.

ASPIRINve ritab il num ai

cu crucea B a y e r '

A IN <-UM E unica ins p , 8 I N *

PREGĂTEŞTE RĂZBOIUL!...— Şi nimeni nu-1 poate împiedica !... —

de F. A D E R C A

Tinere femei germane facănd exerciţii sportive, pentru a fi oricând pregătite pentru orice

eventualitate.

Dar materialul omenesc nu este suficient în tr ’un război modern, din potrivă, el poate deveni o p ie­dică a victorie i, cu- atât mai grea cu cât este mai mare. Sunt încă generali care, asemenea lui Napo­leon, cred că marile v ic to rii nu se pot câştiga decât cu armatele m ici. in orice caz — mare sau m ică — o armată modernă are ne- voe de un utilaj technic fără de

care e mai dinainte pierdută. Eroismul soldatului, p r i­ceperea marelui stat-major, sunt reduse la zero, dacă inamicul posedă o cât de mică superioritate technică. Locu l puştii — mânuite de soldat — a fost luat de bombă şi de gaze, aruncate de tunuri şi de avioane. Locul calului a fost luat de motor. Un m iiion de soldaţi care n’ar poseda decât armele individuale, pot fi dis­truşi de o singură escadrilă de avioane prevăzute cu bombe de atac masiv.

Din acest punct de v< Icre. Germania, ţară suprem in­dustrializată, stă în fruntea Europei. Unui soldat in care disciplina a devenit instinct, Germania l i pune la

O patrulă m ilitară de ski in rondul ,le noapte fn ^ cQp.. ^

vafă $ă cunoască m i­traliera.

A M arătat în numărul trecut al acestei reviste, după cifrele publicate de un ziar ca „L e Tem ps” , ale cărui relaţii cu au­torităţile farnceze îl pun In măsură să fie totdeauna precis

informat, că Germania nesocotind acel „petec de hârtie” care e Tratatul de la Versailles, se înarmează din nou. Trupele Reichs- wehrului, laolaltă cti rezervele, cu poliţia m ilitarizată şi cu bata­lioanele de asalt hitleriste — care au fost la început formaţiuni c i­v ile cu scop politic şi cari au fost trecute în sarcina Statului, din ziua ven irii la putere a naţional-socialiştilor — se rid ică la un to ­tal im presionant de 1.345.000 soldaţi înarmaţi... în timp de pace!

Armata franceză, în sarcina căreia cade păstrarea ordinei in Eu­ropa şi în tr ’un vast imperiu colonial, nu e cu mult mai mare.

Situaţia în 1934 este deci, din punct de vedere strict m ilitar, «proape la fel cu cea din 1914, anul izbucnirii războiului european.

TR U PE SECRETE

Dar Germania care n’a avut liciodată sp irit d iplom atic şi a lucrat cu o brutalitate devenită tradiţie, are în schimb un spi­rit de organizare demn de invi-' diat şi -— desigur — demn de o cauză mai bună.

Pe lângă trupele mai sus enu­

merate şi care deşi există prin violarea Tratatului de la Versaillef. au putut fi camuflate, Germania posedă trupe secrete. .

Pentru menţinerea şi educaţia lor, s*au creat aşa zisele „tabere de muncă” , de fapt tabere de concentrare în care tinerii germani se supun unei stricte discipline m ilitare — deşi fără uniforme - şi aplică aproape în totul regulamentul v ie ţii de cazarma. In 193. taberile de muncă erau facultative şi numărau in total vre-o lo.OUl de „adepţi” . Odată cu venirea la putere a lui H itler, brusc, numa- rul lor s’a rid icat la 286.000. Mai mult, din „facu ltative , ele devin ob liga torii — un adevărat serviciu m ilitar obligatoriu şi in curând va fi chemată, pentru instrucţie, clasa 1915 (cam o jumătate m i­lion de oam eni) în două reprize. Studenţii sunt de-asemenea ob li­gaţi a trăi ce l puţin 6 luni în „taberele de munca . ̂ ,

Cine ar mai putea crede. în faţa acestei realitaţi, ca serviciu l m i­litar n a devenit, sub H itler, ob li­gatoriu?

N ’au fost uitaţi n ici cei 1.300.000 de foşti combatanţi. E i alcătuesc a 3-a rezervă (după trupele de asalt şi taberele „de muncă” ) şi sunt daţi pe mâna foştilor o fiţeri, cari au alcătuit planuri amănunţite de m obilizare.

ARM AM ENT PE FAŢĂ

D e m ici copii, în clasele pri­mare, elevii sunt deprinşi cu sa­

lutul hitlerist.

dispoziţie in caz de război, uneitele cele mai perfecţionate, de distrugere. Să nu uităm că’n 1914— 1918 victoria Franţei, Anglie i şi Ita lie i era foarte nesigură şi armamentul acestor trei ţări a putut fi ţinut în echilibru de fa­bricile de război ale Germaniei, care aveau şi obligaţia de a înarma pe a- liaţii Turci şi Bulgari. Fără intrarea Statelor-Unite in război, situaţia m i­litară ar fi fost cu totul alta. Şi numai impresionaţi de accastă experienţă — fuseseră la marginea prăpastiei — Aliaţii au luat măsuri atât de drastice pentru dezarmarea Germaniei. Dân du-şi seama că inegalitatea de arma­ment nu va putea ţine la nesfârşit şi că pe terenul unui război technic. Germania va avea totdeauna şansele cele mai mari de a ieşi victorioasă, au creat Liga Naţiunilor pentru înlătura­rea războaelor dintre popoare şi au înscris în Tratatul de la Versailles, principiul dezarmării treptate.

Gând comisia dezarmării, în 1920, a lucrat în Germania, a găsit 5474 fabrici de material de război şi vre-o 39.000 de tunuri. Maşinile ca şi tunurile au fost distruse -— pentrucă se puteau distruge. Dar nu şi spiritul technic. El nu se poate sparge ca o ţeavă de tun şi n ic i preschimba ca o maşină de fabricat catarame in alta

In şcoli c o p ii i fac e x e rc iţ ii cu măşti de apărare îm potriva

gazelor.

de nasturi. Spiritul technic ger­man scăpa, de la început, posi­b ilităţii de distrugere sau mă­car de control.

•Oe i » Venirea lui H itler, Ger­mania se înarmează aproape fără să se mai ascundă. îna in ­tea lui H itler se lucra în această d irec {ie destul .de intensiv şi mai pe ascuns. Abia când a să­r it în aer un rezervoriu „ch i­m ic1' la Hamburg, Europa a a- fla t cu uim ire că acolo se fabri­cau gaze de război şi se făceau depozite uriaşe. H itler nu mai are nim ic de tăinuit.

Com isiile m ilitare de la Ber­lin au intrat în directă legătură cu fabric ile de armament, au făcut comenzi după tipuri de arme noui, au trim is o fiţe r i şi trupe de specialitate. Acţiunile tu tu ror societăţilor industriale de arme s’au urcat in ultimul an la o cifră care e cel puţin îndoitu l sumei de anul trecut.

Orice fabrică, chiar de bere, se poate schimba în fabrică de tunuri.

B erlin er K arlsruher Industrie Werke, a prim it comenzi de mu­n iţii de infanterie. Tot astfel fabrica Mauser.

Bayerische M otoren Werke, construeşte aruncătoare de mine şi a prim it comanda a 100 de motoare de câte 700 cai putere, pentru m ari avioane de bom­bardament.

I. G. Farben, prepară gaze de luptă.Rheinm eta ll, construeşte material de

artilerie, caşi D erendorf şi Sommerda.K ru p — ilustra, veterana fabrică a

m orţii!... — a prim it comenzi de tunuri de marină şi de forturi.

W estfalische Springstoff, a prim it co­menzi de material explozibil, ia r Zeiss şi Siemens, comenzi de proectoare, de apa­rate de transmisie şi tir.

Numărul m uncitorilor aleşi pe sprân­ceană şi angajaţi în fabricile mai sus nu­mite, se rid ică la câteva zeci de m ii. In ultimul an Germania a făcut în străină­tate cumpărături mari de fier, de m ine­reuri de cupru, şi m inereuri de manga- nez, în vrem e ce reducea exportul la m i­nimum. A făcut de-asemenea cumpără­turi importante de n ich e l — metal abso­lut necesar la construcţia p lăcilor de blindaj şi a obuzelor. Pe când tirajul zia­re lor scade şi cele mai multe dispar sub teroarea politică hitleristă, în Germania »unt aduse cantităţi fantastice de celu­loză, materialul prim al explozib ilelor.

La Tem pelhof din Ber­lin înaintea unei m ari dem onstraţii aviatice.

Un d ir ija b il uriaş al Germ aniei.

ARMA V IIT O R U L U I: A V IA Ţ IA

Când a început să se prevadă folosul aviaţiei în armată, popoa­rele au prescris întrebuinţarea acestei arme la bombardarea oraşe­lor deschise. De-atunci aviaţia a servit în primul rând la bombar­darea», oraşelor fără apărare şi la distrugerea populaţiei c ivile. N ’a- vem niciun m otiv să credem că’n v iito r va fi altfel.

Germania care fusese în stare sâ fabrice în 1918, cam 2500 de avioane pe lună, posedă acum 20 de uzine. Necesitatea aviaţiei co­merciale şi de sport e o pavăză destul de sigură îm potriva preve- derei Tratatului de la Versailles (dacă Germania mai are nevoe de astfel de pavăze !). Fabricile de automobile — citeşte de m otoare___ şi fabric ile de material de aviaţie, lucrează în acest moment înGermania, cu zel. Goering, ministrul Aerului, a creat o „societate sportivă” , Deutsche Luftsportverband care întreţine 20 de şcoli de piloţi... c iv ili. Educaţia e gratuită şi domnii p ilo ţi c iv ili poartă uni­forme.

S’ar putea spune: A liaţii nu-şi dau seama? I)e ce nu iau masu­rile de rigoare? De ce nu cer dezarmarea efectivă a Germaniei?... Şi orb ii cărora Dumnezeu le-a luat vederea, văd că Germania se înarmează cu grabă şi cu intenţia precisă de a provoca un nou război. A iia ţii sunt mai orbi ca orbii?...

A L IA Ţ II AJUTĂ PE H IT LE R !

A lia ţii nu sunt orbi, dar nu mai sunt aliaţi. Nu mai sunt de multj Din prim ii ani după încheerea păcii. Prin „bună înţelegere” (adică mulţumită neînţelegerii dintre foştii a lia ţi) Germania înainte încă de venirea lui Hitler, a obţinut: 1) Suprimarea controlului m ilitar;2) Suprimarea despăgubirilor de război; 3) Evacuarea înainte de termen a malului stâng al Rinului.

Şi ce mai urmează, după eludările Tratatului în puncte atât de importante?... Evident: Dreptul la înarmare sau cum strigă H itler naţiunii germane, „egalitate vde drepturi” . Germania discută cu Franţa o lărgire a dreptului de înarmare de la 100.000 la 300.000 de oameni şi cere autorizaţia pentru un sfert din armamentul greu pe care-1 posedă azi Franţa şi Mica Antantă. Franţa, cu o politeţă care seamănă cumplit a în frângere şi riscă să devie rid icolă comedie, discută „d irect cu Germania” aceste cereri şi... le refuză. Germania va face —- peste câteva luni — cereri ceva mai modeste şi Franţa— desigur — iar le va refuza, pe motivul că popoarele tind la desarmare, nii la „egalitate de înarm ări” .

Dar n ici H itler n ici Paul Roncour nu cred în aceste tratative. H itler ştie că Franţa ştie că Germania se înarmează şi Paul Boncour ştie că Germania ştie că Franţa ştie.

Adevărul e că nimeni nu poate îm piedeca Germania să se înar­meze iar, în starea de acum a po liticei internaţionale. Dacă din 1918 până azi, marile-puteri, dictatoarele păcii n’au găsit m ijloacele sau n’au putut să facă din Liga Naţiunilor un adevărat parlament supra- naţional, înzestrat cu forţă executivă, nu le mai stă în putere să o- prească prăbuşirea clauzelor m ilitare ale Tratatului. (Clauzele teri­toriale se apără densei înainte singure: cu arm ele). Nu e locul să eercetăm şi să arătăm d : ce A lia ţii de eri n’au rămas aliaţi...

Germania se înarmează. E un fapt. H itler va dezlănţui războiul în

ceasul în care Germania va fi destul de înarmată. E o profeţie si­gură, elementară. . . „ , ,

Toată mascarada diplom atică — tratative politicoase la Paris, la Berlin —— nu mai înşeală pe ultimul cetăţean francez sau german. E i ştiu că vor trebui să-şi mai dea sângele, ei sau cop iii lo r care sunt aproape de majorat. Poate că fcTştii A liaţi au ajuns aci, duşi de instinctele cele mai puternice ale v ieţii sociale... Poate ca nu pu­teau face, cu sistemul lor, nim ic pentru evitarea războiului, o^te. Dar atunci să aibă cel puţin curajul să recunoasca adevarul: N au lucrat la realizarea integrală a Tratatului de la VerSailles, au ajutat la venirea lui H itler, ajută (d irect sau ind irect) pe H itler sa se înar­meze „cu egalitate” — şi să dea foc lumii. F. ADERCA

F E P I T I - V Â IN G iR I J I T I V Â

re s p irâ n d en Y arta ţiu n ile a n tis e p tic e

PASTILELOR VAID/Vcare acţionează d irect prin inhalatiune asupra

C A ILO R R ES P IR A T O A R Erâceli.dureri de gat, broftţite.inpe.cte.sunt totdeauna energie eombatuîe prin energia lor antiseptic* volatila A v e ţ i t o t d e a u n a la în d e m â n a o c u t ie d e

PA1TB IE WA1PAFac-simil redus al cutie ide vân zare la toate farmaciile U D A *

trebue să vă masaţi radical obrazul şi mâinile cu C R E M A N IV E A sau U L E ­IU L N IV E A . Pielea devine în timpul iernei aspră şi crăpată, pierde elasticitatea şi posibilitatea de a se adaptatemperaturei variate. Crema N ivea sau U leiu l N ivea împiedică aceste neplăceri. Ele pătrund, prin masaj, adânc in ţesuturile pielei, pe care o protejează, îi dă vigoare şi o fac rezistentă, astfel că pielea îşi îndeplineşte

mai cu uşurinţă funcţiunile naturale.

C R E M A N I V E A : Lei I6 .0 0 — 72.oo

U L E IU L N I V E A : Lei j 5.oo — 85.oo

O UPTAMAHAFU RTU NĂ IN SU FLET

A FARĂ dinspre orizontul care părea atât de apropiat, sosiră atingând ireal ferestrele, p rim ii soli ai fluturilor de zăpadă. Din urmă îi ajunseră alţii şi apoi alţii, cu sbor din ce în ce

mai des. până ce întreg cuprinsul fu învăluit în tr ’o beţie de dans şi lumină.

■— Ce frumos!Am rostit cele doua cuvinte încet, abia şoptit, cu pleoapele

coborîte de uim ire. O frântură de fe r ic ire năvăli în făptura mea, scăldându-mi chipul în lumina nădejdii. Ce doriam oare, ce aştep­tam?.., Am simţit nevoia să-mi dau în grabă răspunsul, înălţând din umeri. Dar gestul săvârşit cu tot controlul judecăţii a lăsat în urmă o dâră de nelinişte. Ce ar fi — mi-am zis — dacă aşa deodată, ca- şicum ai stinge un chibrit, lumina care-mi călăuzeşte gândurile ar pieri şi m ’aş îneca în întunericul inconştienţei? Ce răcnet cumplit de spaimă aş scoate, în drumul spre hăurile de încâlceală şi semi- moarte? Şi tragica viziune plăsmuită de hoinăreala bolnavă a gân­durilor îm i flutură câteva clipe pe dinainte o stranie epavă ome­nească, chip palid cu ochii rătăciţi şi buzele crispate de coşmarul totalei absenţe. Ce caut aici în atmosfera în care flutură ca nişte aripi uriaşe nebunia? Ce vreau dela nişte biete făpturi, în tr ’o con­tinuă harţă cu judecata? Şi un dor adânc răscolitor m ’a cuprins deodată, de lumea din afară...

,.. In câmpie, în grădina cu pomi grei de chiciură, sau pe dru­murile largi, mergi ca în vis, cu umerii drepţi şi och ii aprinşi de lumină, sorbind aerul proaspăt, care-ţi face im presia c ’ar fi liche­fiat. Acolo, departe în oraş, m iile de globuri ca nişte fructe de aur s’au aprins. Bogăţia vitrinelor, â căpătat deodată farmec de po­veste. Valurile de mătase, în culori calde, au împrumutat ceva din sufletul şi netezimea trupului de femee. Ia r căminul îl găseşti lumi­nos, înveselitor, cu tovarăşi de suflet, cari îţi ies în întâmpinare cu surâsul pe buze. Ce splendidă şi generoasă e viaţa!

— Ha!... Ha!... Ha!... Ha!...Mi-am ascuns nervos, tâmplele în pumni, strângând ochii.Oh, cum poate cineva să râdă aşa răguşit, parcă ar ascuţi un

tăiş de brici pe o piatră ştirbită. Hohotul acesta a venit poate ca un răspuns la avântul meu de adm iraţie în faţa vieţii. Am p riv it peste paturi în fund, departe, la celălalt capăt al salonului. 0 femee cu un şal negru peste umeri se ridicase în p icioare şi ca depe o estradă îşi debita sinistrul râs, avalanşă de note roase, înăbuşite în răstim­puri de horcăeli. Cât a durat spectacolul grozavei audiţii? un m i­nut... două... trei... poate mai mult... Cu capul înfundat în pernă, scrâşnind din dinţi îm i înăbuşiam fio r ii spaimei, cari se împletiau ca nişte şerpi, luptând să se transforme în tr ’un ţipăt lung, sfrede­litor. Când s’a făcut tăcere m ’am ridicat, întorcându-mi instinctiv privirile spre capătul largei Încăperi, căutând femeiea cu umerii acoperiţi cu şal negru. Patul ei era acum gol.

— Unde e?... am întrebat-o pe in firm ieră.— Cine? Artista?...Am tresărit.— Care artistă? Cum o chiamă?— D-ra L... E aici de aproape un an şi tot în tr ’un râs şi în ­

tr’un cântec o duce, parc ’ar fi mereu pe scenă.—- Nu se poate, nu este ea... şi o făptură plină de viaţă, cu trup

mlădios şi glas lim pede ca de cristal îm i răsări din zăbranicul a- mintirii.

— Abia m ’am întors dela Pariş — mi-a spus ea. N ’am stat acolo de distracţii. Mi-am cultivat vocea. Cccd c ’am făcut progrese mari,

— Şi altceva cu ce te-ai mai întors?__ Rochii, roch ii multe... Să le vezi nu te mai saturi de ele.

Cele de scenă sunt vaporoase ca spuma. Când v ii la teatru?Am fost chiar în seara aceia.0 sală arhiplină cu un public care se înghesuia pana spre

rampă. Finalul fiecărei scene era marcat cu ropote vijelioase de aplauze. D-ra L... era punctul de atracţie. Când apărea p riv ir ile se aprindeau cuprinse de vraje.

— Sunt atât de fericită!... m i se destăinui ea! —- ca aproape mi-e teamă... Văd că până acum norocul se ţine strâns de jn ine.

Deschise och ii mari, în cari luciau două lumini copilăreşti. Apoi se aplecă şi-mi şopti la ureche.

— Ai auzit de A....— Cum nu, unul din Rotsch ilzii noştri.

— Este prietenul meu. Mă adoră!Acum e în sală. Asistă la fiecare spectacol, c ’o regularitate ma­

tematică. E atât de amuzant şi de bun ! îm i repetă jde nesfârşite ori că nu sunt numai un capriciu... Cred şi eu, o fată ca m ine se în ­tâlneşte uşor?

Vorbia repede, cu respiraţia întretăiată, vrând să spună in câteva cuvinte tot.

— Term in aici seria spectacolelor şi piecăm la Biarritz. Peste puţin timp poate n ici n’am să mai apar pe scenă, dacă lucrurile au să avanseze până unde visez eu.

întunericul de mormânt al trecutului înghiţise tot, _ca în tr ’o ra­clă. Mi-am dat seama de aceasta când in firm iera a adăugat:

■—• D-ra a jucat la teatrul C... Am văzut-o de atâtea ori când era bine. Azi n ici n ’o mai cunoşti. Aşa schimbă boala asta. Obrajii

rotunzi i s’au scofălcit, iar och ii aşa de frumoşi parcă n ici n’au fost....

— Cine a adus-o aici?...-— Fratele ei, un biet nenorocit şi el — băiat tânăr, c’o mârţă

paralizată. Din neam e încuibată boala. Aşa a fost şi cu bunicul Şi cu tatăl ei.

Rămăsesem sprijin ită de bara de fie r a patului, nemai putând ingăim a un cuvânt. Şi ce-aş f i putut spune în faţa unei v ie ţi plină de visuri, năruită atât de tragic. Ha! I la ! Ha!... am porn it şi eu în ­tr ’un uragan de râs, înlăuntrul fiin ţe i mele. Unde-i iubitul care-i mărturisia ca un obsedat că nu e un capriciu în viaţa lui. Cum a ştiut s’o uite, căci ce-a fost pentru el fata aceasta frumoasă, sinceră şi atât de veselă? O glumă uşoară, cu atât mai reuşită pentrucă diii ea a putut înmagazina cele mai splendide plăceri. Ce n’aş da să-l pot întâlni în tr ’unul din momentele de singurătate şi reculegere, să-i pot spune mustrător în şoaptă:

-— Multe salutări dela fiinţa a cărei imagine îţ i era în tr ’o vre­me atât de scumpă. Căci îm i închipui c ’ai auzit de locul trist în care se află. A intrat acolo ca în tr ’un mormânt şi pentru cei cari din întâmplare o descopăr, ce chinuitor spectacol de jale şi desa- măgire le oferă. Dar nu înţeleg dece am naivitatea să-ţi vorbesc despre ea, când clipele de dragoste sunt aidoma flo r ilo r a căroT prospeţime păleşte tot atât de uşor ca ele.

Nu-mi puteam găsi linişte. Trebuia s’o văd. Unde?... Exclus să pot intra în camera în care era izolată şi unde râsul ei se isbia neputincios de pereţii albi, fără să turbure pe nimeni. Umblam a- cum dela un capăt la altul al salonului cu braţele încrucişate şi chipul încruntat. Apariţia doctorului G... a fost o surpriză nespus de plăcută. I-am eşit în întâmpinare prinzându-i prietenos braţul.

— Sunt atât de mâhnită!— Ce s’a întâmplat? A i avut vreo neplăcere?... şi cu ochii o

căută pe in firm ieră să-i ceară lăm uriri.— Nu, nimic, am făcut însă o descoperire dureroasă. Şi ară­

tând patul gol pe care se ridicase cu hohotul ei atât de ciudat fata de care ani întregi am fost legată prin aceiaş meserie, i-am făcut rugămintea să-mi înlesniască s’o pot vedea. In culoarul strâmt pe care-1 parcurgeam a împins o uşe. Bolnava stătea întinsă în pat, cu och ii în vag. Criza se potolise. M ’am apropiat atingându-i obrajii cu o uşoară mângâere.

— Ce faci?Cuvintele mele s’au risip it fără răspuns.— Priveşte-mă bine drăguţa mea; nu-ţi aminteşti de chipul

meu? Poate că m ’am schimbat tot atât de mult ca şi tine. Viaţa nu cruţă... Ea s’a întors şi o lucire i-a străfulgerat o clipă în p riv ir i. Un zâmbet uşor i s’a în tipărit pe buze.

— Vorbeşte... te rog...Am fost silită să mă dau câţiva paşi înapoi, căci cuvintele por­

nite în sbor încâlcit tăiau parcă aerul. învârtejindu-se şuerător. Lumea subconştientului, im periul atât de temut îşi desfăcuse gra­niţele şi se revărsa în toată voia în torent ameţitor. Ce spunea9 N im ic nu puteam prinde, înţelege... Doctorul îşi astupase urechile; grăbind plecarea. Mă ţineam acum de el, agăţându-mă ca de un punct de salvare^, cu spaima că în clipa când are să se îndepărteze de mine n’am să mă simt tocmai bine.

BĂRBAŢI NEBUNI

Să nu se creadă că în spital nu există decât fem ei a căror m in­te s’a învăluit în zăbranicul întunericului. Am întâlnit acî bărbaţi a căror divagaţii ascultându-le, simţiai că în aceiaş timp te va sgudui un hohot de râs şi te vor pod id i lacrim ile.

JEAN DE BOURBON

Aţi întâlnit poate in peregrinările ziln ice vreun tânăr cu chipul şi och ii trişti, adânciţi în orbite, muiaţi totuş în tr ’un zâmbet cald. Aşa era bărbatul care a intrat pe uşe. Părul negru pieptănat cu în­grijire şi faţa proaspăt rasă, î i dădeau un aer distins. ■

— Ilustrul Jean de Bourbon... făcu recomandaţia doctorul.Apoi adresându-se lu i:

— Pe d-na n’o cunoşti?Tânărul îşi sprijin i podul palmei în bărbie şi mă p riv i atent.— Sunt M-me de Pompadour... i-am răspuns zâmbind.A fost o explozie de bună dispoziţie.— Ah, bonjour marchiză!...Te-am cunoscut în ziua aceia memorabilă, când ai fost pre­

zentată la Versaille reginei Franţei. Erai cu princesa de Conţi. Ţin m inte toată ceremonia. A i făcut o reverenţă la uşa regelui, o a doua In m ijlocul cam erii şi a treia alături de Ludovic XV, care roşind ţi-a şoptit câteva cuvinte afectuoase. A i trecut apoi în cabinetul M ăriei Leczinska. Eu te urmăriam admirând minunata rochie de brocart şi părul pudrat scânteind de diamante. Câtă invid ie ai stârnit atunci!

— Şi regina ce-a spus? — interven i doctorul.— Oh, era o persoană foarte cumsecade şi cu mult bun simţ.

Nu-i c itia i pe chip n ici mânie, n ici dispreţ, ci numai melancolie şi când această dibace comediană i-a făcut şi ei cele trei reverenţe,

366 — R I — Pag. 29

ca apoi să-şi scoată mănuşa m âinii drepte, pentru a lua să-i sărute poala rochiei, ce blând ş/-a retras regina jupa.

— Vasăzică deteşti pe marchiză?— Nu, şi-a plătit atât de greu fer ic irea ! Cine a însorit viaţa

neurastenicului Ludovic, cine-i risip ia tristeţea p rin tr ’un cântec, proasta dispoziţie p rin tr ’o anecdotă? Eu n’o pot asemui decât cu un acrobat, care suspendat în gol, cu muşchii întinşi, oasele dis­locate şi sudoarea pe tâmple, nu încetează totuş a zâmbi...

— Ştie să vorbească frumos băiatul ăsta!! rosti doctorul. Ce cunoştinţe mai ai ţu din istorie? Ia spune!...

__Din istorie?... Vedeţi cum vă bateţi joc de mine. Pe toţi no­b ilii depe glofl eu i-am cunoscut în carne şi oase. Am mâncat, am băut, am fost la vânătoare cu ei. Ce epoci de splendoare! Am rămas acum singurul Bourbon din cei veritabili, coborâtori din Robert de Clerinont, fiul lui Ludovic cel Sfânt. Pe toţi i-am cunoscut...

Caşicum şi-ar fi aruncat proaspăt och ii pe un dicţionar, tâ­nărul î i clasifică pe ramuri, colindând ţările în care aceasta fa­m ilie se înscăunase. . . .

— Strămoşii au fost regi, prinţi, conţi, dar dv., cu ce va ocu-

PaJlî_ Sunt doctor în chirurgie secretă nocturnă şi de optsprezece luni decând lucrez a ici in spital, n’am luat până acum nici un ban.

— A i să primeşti. .__ CândV S’au strâns până acum 103.000 lei. Vreau dreptul

meu‘_ U ite ce e dragă B... eu am dat petiţia pe care ai făcut-o d-lui profesor, dar se vede c ’a pierdut-o prin maşină, aşa c ’ai să scrii alta. Tu mai ai şi alte meserii, nu te bazezi numai pe chirurgia noc-turna. ,

__ Da, sunt inginer la motoarele de automobile, doctor îndrept, avocat legal, chimist cu şase clase de profesorat, farmacist, clasa I»

— Şi astea nu-ţi aduc nici un câştig?...Dacă nu pot pleca de a ic i! Spuneţi vă rog să mi se dea dru­

mul şi renunţ şi ia datorie.— Da, am să pun stăruinţă.__ Domnule doctor, d-ta care eşti un înobilat şi te cunosc ele

peste 60 de ani.— Dar ce vârstă ai?., l-am întrebat.__Autentici 122 ani îm plin iţi în Noembrie, dintre cari 35 şi

şase luni deficitari. Nu toţi cred că am atât — adăugă el zâmbind— dar eu sfârşesc repede cu ei, trimiţându-i în... iad.

Discuţia începea să alunece pe o pantă primejdioasa.— Cu toate că sunt nobil eu nu pot fi îm piedicat să nu-mi ies

din răbdări. _ . . . . .__ Acum n’ai n ici un m otiv sa fu suparat... î se adresa docto­

rul. Susţin că un Bourbon veritab il îşi păstrează în orice îm preju­rare calmul.

__ Să ştii că sunt şi că nu ai de-a face cu un excroc ca ataţia.Dela un capăt la altul al Franţei întâlneşti numai Bourboni. Acolo toţi se „burbonesc” .

— Astăzi eşti indispus. Du-te şi te linişteşte.Dar Jean de Bourbon nu voia să pună capăt conversaţiei.— Ce-i cu el? Cine este?— Fiul unui biet negustor, care a muncit ca un rob să-şi ţină

băiatul ta să studieze in Franţa, Din legăturile c ’o actriţă pariziană i-a rămas o frumoasă moştenire, căreia nu i-a dat n ici o atenţie şi iată-1 de şase ani stând aici. Acum a ajuns în faza de transformare a personalităţii. Nu-şi mai recunoaşte originea. Ii spui că eşti Hen- ric IV ; el te şi vede imediat întrupat în el şi-ţi înşiră evenimente precise, iar îmbinarea cuvintelor e adesea atât de minunată, că-1 asculţi cu atenţie, chiar cu plăcere. E distractiv, nu-i aşa?

O VICTIM Ă ELECTO RALĂ

Po litic ien ii noştri au specialitatea de a-şi creia un numeros stat maior armată de elită a întrunirilor, adesea singurul p ie­destal de rezistenţă şi sfidare. Spune d. Ixulescu câteva fraze sfo­răitoare şi, la un semn al celui mai isteţ, strigătele de ura şi să trăiască pornesc ca o furtună căreia nu-i mai poţi stăvili calea. Capetele sunt deobicei grele de vin, căci cum poţi altfel ţine entu­ziasmul de un aşa calibru? Şi finalul pentru cei cu construcţia mai şubredă... Balamucul. Acesta a fost cazul lui Ion D im itrie Băltăre- ţu, pe vrem uri casier al unei bănci populare din judeţul Ialomiţa. Hăuesc acum sălile spitalului, ca odinioară localurile de întrunire.

— Urra, trăiască d. general Mânu, să trăiască şi conu Mitiţâ şi d. dr. C...

Aşa şi-a făcut apariţia un bătrân mărunţel, guraliv din cale afară, în cap cu o tichie îm podobită cu o cruce neagră şi doi nas­turi albi.

— Ura, să trăiţi, aveţi ceva de ordonat?— Ce-i cu semnul dela pălărie Băltăreţule?— Ce să fie domnule doctor? E doliul după nevasta mea, care

n’a mai venit să mă vadă de doi ani. Aşa G’am îngropat-o să fiu mai sigur.

-— Dar nasturii?— Ura! Să tră iţi! Nasturii „reprezin tă” cele două partide să­

nătoase de altădată, liberal şi conservator. A cui e vina că acum sunt şaptezeci şi niciunul bun?

— Şi din ce partid ai făcut parte?—- Din cel liberal, să trăiţi.— Şi cum activai?-— „Semplu” de tot. Noi agenţii, cari, trebuiam să fim faţă la

toate întrunirile, murmuram doar atât: Urraaa.Răcnetul ieşit din pieptul fostului agent electoral a cutremu­

rat încăperea.— Mai domol, te rog...Băltăreţu isbucni în tr ’un râs, care-i făcea două gropiţe în o-

bra jii grăsulii.

— Hei, aşa-i politica boerule. Pentru cine n’o Cv*,.oaşte e lucru dc mirare... Să fi stat cu mine de vorbă altădată!

Acum sunt „desmontat” , decând am intrat pe mâna pedagogilor nebuni” . Z ic că fac şcoală cu mine şi cum î i mai duc eu de nas! Cu temenele turceşti le ies în cale, ca pe vremea tatălui meu, care a fost zapciu.

Băltăreţu începe să se învârtească în loc ca un titirez. In tr'o mână ţine un ciorap alb de lână” .

„Celălalt unde o fi?... parascoveniile lui?— Ce cauţi?— Perechea ăstuia, să trăiţi.E un chin pe capul meu să stau aici printre nebuni. Sunt nişte,

pezcvenchi printre ei, foşti tovarăşi cu Tomescu şi Zdrelea. Fură de potopesc. E i! capul face capul trage!! Aşa spune d. doctor: — Ţi-au dat m işeii să bei până te-au alcolizat. Mă rog care m işei? Sâ vorbească deschis dacă-i dă mâna. Eu n’am cunoscut n ici un mişel, tot boeri de viţă. Când îţi făgăduiau ceva era vorbă, nu fleac... Cu­coane, uite c ’aş avea nevoe de cutare şi cutare. Gata, s’a făcut Băl­tăreţule, că eşti harnic şi credincios.

Şi aşa era. Un cuvânt să-mi fi spus, sburam şi cei cari nu erau de-ai noştri îi curăţăm de pe teren... Aşa a fost odată că s’a încins o bătălie parcă se tăiase nu ştiu câţi porci. Ce po liţie ! Ce urlete prin gazete! Ce protesturi!! Era însă cine să ne susţină, nu ca as­tăzi. Acum lupţi şi când e la răsplată nu te mai cunoaşte...

Băltăreţu începu din nou să se învârtească în loc, scotocin du-se.

— Na, acum mi-am pierdut şi servieta cu actele. Spuneţi d-le doctor — începu el să scâncească — să nu se mai atingă nimeni de lucrurile melel Aveam documente în geantă. Cine ştie pe ce mâini a intrat. Sunt destui trădători a ici printre nebuni.

Cu un zâmbet larg de m irare scoase din buzunarele zdrenţuite nişte petice albe de hârtie.

— Uite că le-am găsit — declară el mulţumit — ce m ’aş fi făcut fără elel

— E i acum că eşti iar în posesia documentelor, du-te şi le pune bine. Ne-am înţeles?

Dar ca şi Jean de Bourbon, Băltăreţu nu voia să term ine aşa de uşor o conversaţie abia începută. Tocm ai atunci i se deslegase mai amarnic limba, cu o serie de sudalme întruchipează toiul unei bătălii pe viaţă şi pe moarte, în epocă de pline alegeri.

NAPO LEO N

Un bărbat slab cu pielea măslinie şi zâmbet tâmp, înaintă spre noi. Părea un notar sau învăţător din cine ştie ce sat îndepărtat. Când ajunse în faţa doctorului luă o poziţie militărească.

— îm părate — îl întrebă doctorul — spune cum eşti trecut din eroare în registrele noastre?

— N iţă Popescu.— Şi-ai venit să ceri să se facă urgent o rectificare?— Da şi cu tot dreptul, pentrucă m ’aţi făcut din cal măgar.^

Cu cine credeţi că vă treziţi dv.?O brajii omuleţului s’au aprins ca para. Pleoapele-i tremurau,

caşicum l-ar supăra lumina. ’— Proaşcă fac prin voi. Vă execut!!...— Majestate, temperează-ţi te rog zelul şi spune mai bine cum

te-ai născut. E o întâmplare care impresionează. Napoleon deveni deodată, blând, gânditor.

...Mâzgăliam coli întregi de hârtie din zori şi până’n seară — la Prefectura de judeţ- Petiţii şi tot petiţii, care ajunsese să mă în- năbuşe până’n gâi. Şi cum stăteam aşa la masă, cu tocul strâns in­tre degete, am văzut deodată cum marea de coli scrise s’a tras în- napoi. ca’n urma unui reflux. Şi deasupra capului am sim ţit ca o binecuvântare două arip i uriaşe. Era un vultur cu coroană pe cap şi hlamidă împărătească. Un avânt de v ite jie s’a trezit deodată în m ine:

Sunt Napoleon — am strigat cu tot entuziasmul fiin ţei mele. Daţi-mi sabia şi calul să pornesc la bătălie. Şi-am început să colind ca bătut de furtună ţările şi mările. Până în fundul Rusiei am ajuns cu soldaţii m ei dragi. Ce folos, acolo m ’a potopit îngheţul. Muriau ca muştele grenadirii cei v ite ji. Ce prăpăd pe sufletul meu Doamne. -

N iţă Popescu începu să plângă încetişor, cu m âin ile la ochi ca un copil. Lăsă apoi să se scurgă câteva clipe de tăcere, ca apo i1 să continue cu naivitate şi umilinţă: ■

— Eri a venit nevasta mea aici, să mă vadă. Aprigă femeie! 1 Gura-i mergea ca o meliţă. ca şi acasă... Cu câte nu mi-a împuiat capul, şi are un obiceiu urât, Im i vorbeşte tare în ureche. Eu a- tunci simt ca o lovitură de ciocan în ţeastă. i

— Bine, dar nu ţii minte, ai intrat aici văduv?...— Văduv, văduv, dar nevastă am... mătrurisi el plecând ple6a-

pele în jos, xuşinat.

OMUL CARE ŞI-A T Ă IA T MANA

In aceiaş clipă un bărbat de vreo treizeci de ani cu chipul ^ prins şi părul vâlvoi intră în birou, mişcând cu disperare braţele, O mână îi era retezată dela încheietură:

— C " faceţi cu m ine domnule doctor? — răcni el. M ’aţi adus aici ca să fiu ucis? Stăteam întins în pat, când am simţit deodată un juvăţ aruncat după gât. Uite-1...

Omul scoase d in tr’un buzunar o bucată de sfoară, fluturând-o prin aer.

— Când eram liber şi rătăciam hoinar pc câmpuri, atunci mi urmăria diavolul, pândindu-mi zilele. Dar nu şi-o fi vârât coada şi aici?...

Doctorul î i luă sfoara din mână, prefăcându-se că se uită la ea cu atenţie.

— P riv iţ i ce groasă e şi îm pletită în trei.— Isprava e a ta... spune cinstit... îl întrebă medicul, p riv ii)'*

du-1 în ochi.

366 — R I - Pag. 30

— Nu zău... se disculpă acesta.—■ Eşti un mare hoţoman... cu

mâna n’ai făcut tot aşa?... Ce-a fost atunci?

— Umblam ca năuc să scap de-un gând care mă îndemna mereu, ştiţi dv. ce să fac?... Când foamea şi frigu l au înce­put să mă chinuiască amarnic, am ajuns la un schit. Nu-mi dă­dea prin minte că tocmai acola şi-a făcut culcuş diavolul. Călu­gării m’au prim it bine, dân- du-mi hrană şi locuinţă, ca o r i­cărui drumeţ oropsit. Două săp­tămâni încheiate am rămas a- colo şi când am intrat în tr ’a treia m’au izgon it cu pietre, spunând că nu sunt în toate minţile. Şi aşa era. „Obiceiu l urât” se trezise mai amarnic în ­tre zidurile Domnului. Nu pu­team tăgădui, pentrucă slujitorii lui mă prinseseră chiar asupra faptului. Şi-am început din nou viaţa de câine fugar ziua şi noaptea tot prin păduri.

Odată pe la amiază am văzut cum o pisică neagră a ieşit din- tr’un tufiş şi m’a apucat de de­getul cel mic, vârându-şi dinţii în cl. Mi-am dat pe dată seama ?a-i cel necurat.

(Va urma)

MARGARETA NICOL/ U

Dacă tenul Dv. şi-a p i e r d u t frăgezi­

mea — a-l acoperi cu c o s m e t i c e tiu e de

nici un folosLuaţi dragatois W-S cari

r«9ener«azd platoa

Pielea ca şi majoritatea orga­nelor Dv., este supusă unei re- în o ir i continue celule noui iau locul celor obosite, celor u- zate. Când acest proces de re- inoire îţ i incetinează activitatea, pielea îşi p ierde frăgezimea, as­pectul ei tineresc.

W-5 este cel mai bun trata­ment al p ie le i pentrucă nu în ­cearcă să mascheze efectele de- zastroase ale o fil ir ii tenului, ci aţacă răul dela rădăcină. Un tra­tament cu W-5 ajută la activa­rea celulelor, redând pielei fră­gezimea naturală, frăgezim ea ti- nereţei, pe care nici un prepa­rat extern nu-1 poate reda.

Cereţi mai întâi o broşură gratuită şi o probă.

De vânzare la farm acii şi dro- guerii.

BON DE C O M A N D AVă rog să ne trim eteti iii mod

gratu it o broşură ştiin ţifică (d is­c re t) o cu tie conţinând GO buc. a lei 480 prin ramburs. O probă pen­tru lei tio in mărci poştale pentru porto.

Cele ce nn doriţi se va şterge. Numele Oraşul ţi judeţul

Comenzi din provincie livrează : SCH ATTU ER et Co. Căsuţa Poştala 44— CernăuţiHepr. Bucureşti V I__ ARTHUE W EISBERG — Schitul Ma.cilor 8. — Telefon 321—« .

Serbare şcolară la Miercurea Ciucului B A LRalul anual mascat şi nemas­

cat organizat de Asociaţia Func­ţionarilor de Rancă (A .F .R ), A- sociaţia Funcţionarilor din In ­dustrii, Petro l şi în treprinderile Anexe (A .F .I.P .I.A .), Asociaţia Funcţionarilor din Asigurări (A . F. A .) şi Asociaţia Farm aciştilor Salariaţi (A .F .S .) a filiate Fede­raţiei S indicatelor de Funcţio­nari Particulari din România cu sediul în R-dul Dom niţei No. 12, care va avea loc

SÂMRĂTĂ 3 FERRUARIE 1934va fi cel mai reuşit bal al sezo­nului.

Renum itu l Jazz Gross-Berin- dei, tombolă bogată prem ii pt. cele mai frumoase costume şi ¿•¿»rprize.

i-îevrle scoalei de cot->ii m ici de stat din M. Ciuc: 1) Alisa Ră- I ■ v iescu; 2) Cezara Popeseu; 3 ) Z in ica Popescu; 4) Rozalia V izcr;Ş .) Magda Lempert; 6) şi Argentina Vărgatu; dări au jucat piesa | ..Greerele şi Furnica” .

Costutnele au fost executate de doamna Maria N . Vărgatu des­toinica directoare a şcoslei sub îngrijirea căreia a fost cxccutată

1 şi piesa. _________________________________________________________ __

A A P Ă R U T :

„CUVÂNTUL LIBER“ No. 12

B Ă U T U R Ă Z I L N I C A A O M U LU I PR E V Ă Z Ă TO R este

jn»tc ombo

S’a dovedit, că totl acela, cari în­trebuinţează ziln ic ceaiul bazic MATE-OMBO, se simt mulţumiţi şl fer ic iţi. Şl starea Dvs. trupeascăÎl sufletească se va îndrepta uim i­ţi r, dacă vetl bea acest ceai supe­

rior orig ina l din Paraguay, Am e­rica de Sud. Luat la dejun şl elnă, P E LAN G A GUSTUL D ELICIOS, C E A IU L M A T E - O M B O CAL- M EAZA N E R V II şi E L IM IN A A- C ID U L UKIC, Activând asim ila­rea substanţelor in organism, acest ceaiu contribuie mult la sănătatea şl elasticitatea corpului omenesc. Se vinde în toate farm aciile şl

drogheriile „OM BO“ Reprezentanta Generală: Tim işoara IV . Str. Bonnaz No. 21.

Telefon 16-63Depozit: M. T. HERGES, Bucureşti

Str. Cobălceseu 5C

Ct«n

Cu următorul sumar:7' Claudia M illian : Nudismul. —

Marin Sim ionescu-R im niceanu : ; Administraţia de stat.— Demos-

tene Botez : Experţii. — Tudor Teodorescu-Branişte: România

' Românilor. — lu n iu s : Cu prile- ! jul unui articol despre Montaig-

ne. — /. Peltz : Un târg ca toate celelalte (nuvelă ). — D. 1. Su-

, chianu: Vândut jidanilor. —! Clarnet: Francis Carco (am in­

tiri). — Sanda M ovilă : Intoar- I cere (versuri). — /. /?. Şomuz :| Filistini transfiguraţi. — Ştefan I Tita: Romanţa oraşelor mari

(versuri).

CO M ENTARII. — A. Munte : Nu armistiţiu, ci solidaritate. — Const. Băleanu : Epoca în care trăim. — 24 Ianuarie. — Lord Rothermere fascist. — A murit Virubova, etc.

CRONICI. — Teatrul de M ir- cea Grigorescu. — Cărţile de L. Sebastian.

M IZERII. — Dreptul prim ei nopţi. — Mahalagismul în presă. — a treia forţă de guvernământ,

etc.DESENURI de Claudia Millian,

I. Anestin, Ross, V. Cherulescu, A. Mărculescu, etc.

12 PAG IN I MARI 5 LE I

« O « « * * ' *

é.

C»‘ V ' * ‘ *

366 — R I “ Pa9- 31

f u f u m

a n aă lapersoane se pot fo to g rafia de

Fotografia mărită şi re­produsă act, este una din cele 48 şi este aceia înca­drată în negru.

P R IV IŢ I acest „ trio ” sim patic, graţios şi am uzan! Şi Dv. vă puteţi fotografia în grup

şi costul a 48 de fotografii d iferite nu e decât 60 de lei.

E atâta expresivitate în fotogra­fiile P olyfoto ! In ele abundă tin e­reţea, veselia, voia bună. E de p ri­sos să insistăm asupra valorii lor artistice şi te ch n ice ; fotografiile de faţă exprim ă totul în mod mai e- locvent decât cuvintele.

Fotografiile în grup sunt ind i­cate mai ales pentru mame cu co­pii, bunice cu nepoţi, cop ii, p rie ­teni, prietene, colegi şi colege de şcoală. Acum, aceste fo tografii vă amuză, dar m ai târziu vor fi am in­tiri înduioşătoare.

U N A L T A V A N T A J

I M P O R T A N T L A

FOTOGRAFIILE POLYFOTOD eosebit că preţul acestor 48 de

fotografii d iferite este extrem de convenabil — 60 lei — m ai e un alt avantaj şi anum e: din cele 48 de fo tografii, puteţi alege pe acelea cari vă plac mai mult şi să le mă­riţi în orice m ărim e doriţi. Dar nu numai atât, partea interesantă este că puteţi m ări 3-6-12 sau orice număr de fotografii diferite şi pre­ţul este acelaş ca şi pentru un nu­măr corespunzător de m ăriri ale unei singure fo tografii. Un exem ­plu: fie că com andaţi 6 măriri după o singură fotografie sau 6 m ăriri după 6 fotografii d iferite, preţul este uniform i

p o ly f o t cP O R TR E TE DE A R TĂC a l e a V i c t o r i e i , 8 6(vis • ă - vis de P a l a t u l R e g a l )

Persoanele sau firm ele doritoare de a prelua brevetul Polyfoto în provincie , se vor adresa la adresa de m ai jos.