V. C. B. Serbările Astrei A. A. Mureşianu: Documentele procesu­

lui Memorandului Carol M. Gollner : O deputaţiune română

la genera ul Pucnner Gh. Bariţ iu: D e s p r e începuturile

„carierii sale dramati­ce" şi despre primele reprezentaţii teatrale în româneşte la Blaj şi Braşov

Ax. B.: Scrisori vechi Dr. St. Stinghe: Deşteaptă-te Române,

In forma lui originală Th. Tartler-Ludu: Cronica comunei Prej-

mer (cont.) PARTEA LITERARĂ :

I. Focşeneanu: Turn singuratic D. Olariu: Cinstita cântare H. Petra-Petrescu: Ultima audienţă Ecat. Pitiş: Toamnă D. Olariu: Decor A. Petofi A.Banciu: Cântec patriotic H. Petra-Petrescu: Cu un dinte d3 mamut

în mână..,. S. Tamba : Din stânga şi din dreapta Ax. Banciu : Răsfoind ziarele şi re­

vistele noastre I. I. Ionică, Ax. B.: Dări de seamă Bibliogr., lista abon,, paginile adminstraţiei

Anul V. Noemvrie-Decemvrie 1933 No. 6

©BCU CLUJ

Ţ A R A B A R S E I APARE LA DOUĂ LUNI ODATĂ

SUB CONDUCEREA PROFESORULUI AX . BANCIU

Administraţia } Str. Mureşenilor No. 22,1 . Braşov

Abonamente şi achitări de abon. se pot face şi la d. D. Berbecar, corn., Str. Voevodul Mihai 7.

ABONAMENTUL PENTRU UN AN LEI 260 ACHITAT DECURSIV LEI 300 NUMĂRUL LEI 50

Pentru străinătate Lei 400'—

I N F O R M A Ţ I U N I

O coală 16 p. formatul revistei. 50 ex, Lei 320 , 100 ex. Lei 440 , 2 0 0 ex. Lei 5 4 0

8 pag. 50 ex. Lei 2 3 0 , 100 ex. Lei 2 7 0 , 2 0 0 ex. Lei 3 2 0

Pentru autori Manuscrisele primite la redacţie nu se

înapoiază. Autorii, ale căror articole urmează să

se publice, vor fi Incunoştiinţaţi despre aceasta.

Extrase din articolele publicate în revistă se pot face plâtlndu-se tipogra­fiei numai costul hârtiei şl trasului.

Revista noastră tipărindu-se într'un număr limitat de exemplare, nu putem trimite câte două exemplare din acelaşi nr. în contul unui abonament. Ni s'ar descompleta colecţiile de rezervă. De aceea, rugăm pe toţi abonaţii noştri ca, în interesul lor, să ne avizeze din vreme în caz că şi-au schimbat domiciliul sau n'au primit vre-un număr. Reclamaţiunile prea întârziate nu le putem lua în consideraţiune.

* Oricine reţine vre-un număr, se consideră abonat.

* Meseriaşilor şi negustorilor care vor abona revista, achitând anticipativ

costul abonamentului pe un an, dacă ni se cere, li se va anunţa gratuit adresa în corpul revistei, anul întreg.

* Cei care ne vor face 10 abonamente, plătite înainte, vor primi revista

gratuit un an. Admlnistraţiunea.

Lucrările şi revistele primite la redacţie vor fi amintite Ia „Bibliografia" acestei reviste.

Reproducerea, fără indicarea izvorului, este oprită.

©BCU CLUJ

ŢARA BÂRSEI APARE LA DOUĂ LUNI ODATĂ

Redacţia şi admin is t ra ţ ia : BRAŞOV, STR. MUREŞENILOR No. 22

Anul V. Noemvrie-Decemvrie 1933 No. 6.

Serbările Astrei Pentru a patra oară, în curs de trei sferturi de veac,

Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român vine, însetată de adevăr şi frumuseţe, să bea din apa vie a isvoarelor cari străjuesc Braşovul.

Şi pare că Providenţa a călăuzit paşii Astrei spre Braşov, de câte ori se iviau Ia orizont drumuri noi, tărâmuri necunoscute.

Din oraşul acesta, a pornit cea dintâi iniţiativă a luptei pentru stabilirea ortografiei limbii române, atunci când unitatea culturală era cea mai prielnică armă pentru dobândirea unităţii naţionale, supremul vis al Astrei.

Tot aici, conducătorii luminaţi de odinioară au hotărît în­fiinţarea şcoalei secundare de fete din Sibiu, preconizând o poli­tică şcolară în serviciul menţinerii conştiinţei naţionale.

Şi adunarea generală din anul acesta deschide perspectivele unei noi orientări.

Astăzi, când unitatea naţională este cea mai demnă chezăşie a promovării literaturii şi culturii poporului nostru, Astra, conşti­entă de misiunea ei regeneratoare, tinde la promovarea capitalului biologic al poporului românesc.

Profitând de datele şi rezultatele cele mai noi ale ştiinţei, preşedintele Astrei, d-nul luliu Moldovan, a expus în şedinţa de deschidere un vast program de activitate.

Comtjătând principiul materialist al clipei de faţă, d-nul Moldovan arată că maximul de acumulări de bunuri materiale> coincide întotdeauna cu începutul declinului biologic al unui po­por. Iar urmarea lui este reducerea natalităţii şi eliminarea selec-ţiunii naturale.

©BCU CLUJ

— 484 -

In luptele trecute pentru existenta etnică a poporului român, selecţiunea naturală a întărit fondul biologic propriu. Astfel Unirea ne-a găsit bogaţi în însuşiri şi potenţialităţi fireşti. Astăzi, ca un simptom al crizei, o contra-selecţiune a valorilor uşurează ascen­siuni nejustificate. Pentru remedierea acestui rău se cere un pro­gram de politică etnică. Această organizare să cuprindă toate vâr­stele, toate clasele sociale, să organizeze tineretul pentru a-i for­tifica trupul, pentru a-i înălţa sufletul, spre culmile conştiinţei ră­spunderii şi a jertfei naţionale.

Astfel grija pentru tineret, apoi grija pentru ţărănime, păstră­toarea tradiţiei şi a vigoarei nediferenţiate, chezăşia viitorului, să fie cel dintâi obiectiv al Astrei.

Să-1 ajutăm pe ţăran să-şi păstreze portul, cântecul şi dan­sul, tot ce este specific românesc, creiat de el.

Iar din comoara trecutului să întrebuinţăm faptele pilduitoare pentru formarea conştiinţei naţionale.

Conştienţi că suntem numai o verigă în şirul generaţiilor naţiei noastre, având obligaţiunea să jertfim totul pentru binele acestui neam, să fim hotărîţi de-a apăra pentru vecinicie ţara noastră românească.

Programul acesta de lucru a fost în asentimentul M. S. Regelui Carol al Il.-Jea, preşedintele de onoare al acestei adunări generale.

Cuvintele regale au adus un elogiu Astrei, care a înţeles că astăzi cultura trebue să cuprindă problemele culturale generale ale neamului. Convins de capitalul neuzat al neamului românesc, Ma-jestatea Sa şi-a exprimat neclintita încredere în viitorul acestui neam.

Conferinţele d-nilor Dr. Iuliu Haţieganu, Dr. Sabin Manuilă, Silviu Ţeposu şi discutarea proectului d-lui ministru D. Guşti pentru creiarea Senatului cultural, au ilustrat prin documentate expuneri preocupările cele mai actuale ale Astrei.

Discuţiile cari s'au desvoltat în jurul acestor probleme au fost vii şi bogate în sugestii.

Şi Braşovenii au înţeles importanţa clipei de faţă şi au dat cea mai frumoasă concretizare ideilor noi, cari se plămădesc şi-şi cer dreptul de viaţă.

©BCU CLUJ

— 485 —

Programul artistic a fost încadrat cu desăvârşire în tendinţele pe cari le urmăreşte Astra.

Un important cortegiu etnografic a realizat în mod alegoric viaţa rurală a poporului nostru, conservator în port şi datini, şi a demonstrat tuturor comoara nesecată de energie şi vitalitate, care aşteaptă să-şi desăvârşească evoluţia. Costumele din Schei reamin­teau pagini din trecutul românesc al Braşovului. Portul de dom­niţe al femeilor, ca o reminiscenţă a unei bune stări de odinioară, trezea din uitare o lume de basm, de vise...

Exerciţiile fizice, executate de tineretul înregimentat în orga­nizaţia Şoimilor, au fost impresionante. Intelectuali şi ţărani înfră­ţiţi în elanul tineresc erau în slujba aceluiaşi ideal de regenerare a poporului românesc.

Reprezentaţiile muzicale, executate cu multă artă, s'au inspirat tot din folklorul românesc. Şezătoarea d-lui T. Brediceanu, o bo­gată culegere de muzică poporală, opereta Crai-Nou de Ciprian Porumbescu, apoi compoziţiile de G. Dima, I. Mureşianu, C. Bobescu, demonstrează cu prisosinţă resursele bogate ale muzicei româneşti, care are încă nesfârşite posibilităţi de realizări artistice.

Expoziţia de „Mişcări naţionale la Românii ardeleni" a redat în mod simbolic întregul sbucium al neamului nostru pentru reali­zarea ideii naţionale.

Materialul expoziţiei a fost grupat în jurul celor mai impor­tante evenimente istorice. Un omagiu pios adus martirilor revolu­ţiei din 1784, alcătuiau stampele şi studiile despre Horia, Cloşca şi Crişan.

Mişcarea dela 1848, puternica năzuinţă spre mai bine a po­porului nostru, a fost redată sub toate aspectele sale prin manife­stele variate şi prin scrisori inedite de ale revoluţionarilor.

Epoca marelui Andrei Şaguna, înfiinţarea Asociaţiunii, pro­cesul Memorandului, luptele politice, presa în mişcarea naţională, au fost înfăţişizate printr'un bogat material documentar.

Cât sbucium, câte frământări dela dibuirile lui Carcalechi, până la nuwerii scrişi cu mâna, în pribegie, ai Gazetei Transil­vaniei !

Cât sânge, câţi martiri, dela ţăranii traşi pe roată, până la mucenicii măcelăriţi mişeleşte în clipa supremă!

©BCU CLUJ

— 486 —

O expoziţie a pictorilor braşoveni: P. Popa, Olga Branisce, V. Maximilian şi D. Teodorescu, a întregit programul artistic al serbărilor.

Fără îndoială, vor trece ani mulţi, până când paşii Astrei se vor îndrepta iarăşi spre Braşov. In mersul neobosit al vremii se vor ivi probleme noi, nebănuite, se vor găsi alte şi alte soluţii. Dar biruinţa lor, a celor cari vor veni, n'ar putea avea loc, fără reali­zările clipei de faţă. Astfel, năzuinţele de azi, formând legătura trecutului cu viitorul, vor dăinui vecinie în manifestările culturale ale neamului românesc.

V. C. B .

©BCU CLUJ

— 487 —

In sbuciumul plin de patimi al vieţii noastre politice de astăzi trebue să ne bucurăm de orice manifestaţie într'ade-văr superioară a sufletului românesc. O astfel de oază în mijlocul deşertului proaspetelor vanităţi ale conducătorilor de astăzi ai greu încercatului nostru neam este şi lucrarea solidă, serioasă şi instructivă a unuia dintre fruntaşii nobleţei intelectuale de azi a Transilvaniei, ieşită de curând de subt teascurile unei imprimerii clujene. Este întâia încercare a adunării într'un mănunchiu a do­cumentelor marelui proces al Memorandului, aşa precum ele au fost găsite în arhivele judiciare ale asupritorilor noştri de ieri.

Cu toată distanja de timp, destul de mare, care ne desparte de teatrul evenimentelor celebrei răfueli judecătoreşti dintre Români şi Unguri — la anul se vor împlini patru decenii dela proces — lite­ratura memorandistă n'a trecut încă peste dibuelile primelor înce­puturi, ameninţând de a rămânea şi mai departe o adevărată le­gendă, aşa precum ea a fost şi este pentru marea massă a pu­blicului românesc. Legendeld îşi pot avea, ce-i drept, şi ele rolul lor în stimularea activităţii patriotice a popoarelor, dar adevărul istoric e întotdeauna singurul care este capabil să lumineze mai bine, prin experienţele şi învăţămintele sale, calea viitorului lor. Căci dacă momentele înălţătoare din luptele poporujui nostru din epoca aşa numită a Memorandului nu ne insuflă decât mândrie şi curaj, lipsa de solidaritate şi de procedare unitară a conducă­torilor săi de atunci, care a paralizat într'o oarecare măsură efec­tele măreţei acţiuni şi a făcut ca rezultatele ei să fie mai mici decât aşteptările iniţiatorilor, nu ne pot servi decât ca o mare lec-ţiune şi mare admoniţiune pentru toate timpurile şi nu mai puţin pentru zilele de astăzi.

Nu despre aceasta este însă vorba în cartea care ne-a su­gerat rândurile de mai sus, ci numai şi numai despre decursul procedurei penale a Parchetului General Regal din Cluj şi a Tri­bunalului maghiar de acolo în neruşinata lor acţiune împotriva acelor membri români ai Comitetului Central Naţional Electoral din Sibiu, cari în şedinţa dela 26 Martie 1892 au hotărît pu­blicarea în mai multe limbi a Memorandului cuprinzând plan-

Documentele procesului Memorandului

©BCU CLUJ

— 488 —

gerile Românilor din Transilvania şi Ungaria cătră capul monar­hiei, cătră împăratul Austriei şi regele Ungariei Francisc Iosif I, împotriva nedreptăţilor îndurate din partea regimului unguresc mai cu seamă dela înfiinţarea dualismului, dela 1866 încoace, şi ră­spândirea lui în lumea politică europeană. Se ştie că în urma in­tervenţiilor politicilor maghiari, împăratul a refuzat să primească deputaţiunea. Românilor, iar Memorandul, predat şefului său de cabinet, a fost înapoiat nedesfăcut Comitetului Naţional din Sibiu.

Un distins magistrat român transilvănean, ascuns subt iniţialele I. P. P.1) — în care trebue -să recunoaştem pe unul dintre actualii preşedinţi ai Curţii de Apel din Cluj — pu­blică în traducere românească, făcută cu mare îngrijire şi într'o bună limbă juridică, o parte din documentele găsite de d-sa în dosarul faimosului proces, pe care „o întâmplare norocoasă a făcut să poată fi mântuit de pieire şi distrugere", condus de gân­dul curat şi de „credinţa că nu săvârşeşte prin aceasta un lucru inutil, mai ales în zilele noastre pline de murdăria patimilor poli­tice şi de egoism neruşinat, când este atâta nevoie de îndemnuri şi izvoare de înălţare sufletească şi naţională, când Ţara însetează după patrioţi luminaţi şi devotaţi până la jertfă", precum spune în introducere.

Fără nici o pretenţie de a face istorie, ci numai şi numai cu intenţia de a înlesni munca istoricului viitor al Memorandului, autorul scoate la iveală din noianul uitării peste trei sute de acte ale forurilor judecătoreşti maghiare, între cari cele mai multe cu totul necunoscute iar unele chiar de o importanţă deosebită pentru cunoaşterea spiritului inchizitorial şi a planului infernal şi bine pregătit care a prezidat întreaga acţiune.

Unele din acestea, precum este actul de acuză al parchetului general din Cluj împotriva membrilor Comitetului Naţional, din 21 Decemvrie 1892, şi altele le cunoaştem şi din ziarele ardelene ale epocei, d-1 I. P. P. ni le traduce însă din nou întrebuinţând ex­presiile juridice româneşti actuale. Cele mai multe însă sunt in­edite şi între acestea unele chiar de o extremă importanţă pentru

0 / . P. P.: Procesul Memorandului Românilor din Transilvania. Acte şi date. Voi I. Editura Buletinului Justiţiei. Cluj 1933. Un volum în 8» de 532 pagini. Preţul 200 lei.

©BCU CLUJ

— 489 —

cunoaşterea efectelor psihologice ale acestui proces asupra părţilor beligerante şi a incontestabilei înfrângeri morale a Ungurilor în de­cursul şi în urma lui. Cel mai însemnat este fără îndoială raportul secret cu care tribunalul din Cluj înaintează Curţii de Casaţiune din Budapesta recursurile în casaţie ale condamnaţilor în prima instanţă dela 25 Mai 1894, publicat subt nr. 144, la pag. 339—372. Care mărturie scrisă a vremii ne înfăţişează mai plastic marele etuziasm naţional, care a întovărăşit paşii lamurei intectualităţii ro­mânismului dintre Tisa şi Carpaţi — care s'a strâns între zidurile ri­gidei cetăţi de pe malurile Someşului ca să apere nu pe întâmplătorii membri ai ultimului Comitet Naţional, ales în adunarea dela Sibiu din 22 Ianuarie 1892 *) şi acuzaţi cu răspândirea Memorandului, ci drepturile şi demnitatea neamului românesc întreg, — decât urmă­toarele rânduri ale chiar unuia dintre judecătorii maghiari ai pro­cesului :

„In ziua premergătoare desbaterii, precum şi în ziua începerii ei o po­pulaţie adunată din diferitele regiuni ale ţării în oraşul Clujului, putându-se evalua ca număr la aproximativ 3000 persoane 2 ) , o populaţie compusă aproape exclusiv din Români, chiar în orele mai de dimineaţă în ziua desbaterii, îm-părţindu-se în grupuri mai mici şi mai mari, circulau agitate, începând dela localul tribunalului regesc situat în piaţa principală a oraşului, până la clă-

') Se ştie că solidaritatea dintre conducătorii Românilor din Ardeal şi Ungaria, inaugurată la 1881 prin înfiinţarea „Partidului Naţional unitar" al tuturor Românilor de subt coroana Sf. Ştefan, a suferit mai târziu grele lo­vituri. Tocmai în epoca pregătirii Memorandului se iviră între Românii d e aici, mai ales subt influenţa luptelor de partid din regatul României, două curente sau grupări politice, divergente nu atât din punct de vedere al fon­dului ci al formei şi al tacticei. Amândouă aceste grupări erau pentru pre­zentarea Memorandului, hotărîtă în principiu încă de conferinţa naţională din 1887, dar pe când unii considerau de necesară o pregătire minuţioasă anticipată a forurilor competente ale monarhiei şi o procedare puternică şi solidară a neamului „la timpul oportun", ceilalţi voiau prezentarea „fără amâ­nare", deşi tocmai atunci monarhul se pregătea pentru jubileul său de 25 de ani dela încoronarea sa ca rege al Ungariei. In conferinţa din Ianuarie 1892 a izbutit grupul din urmă, deşi din cei 200 de delegaţi nu votară pentru pre­zentarea imediată decât 78, contra fiind 56, ceilalţi retrăgându-se dela vot. (In comisia centrală a partidului fuseseră 19 contra şi 18 pentru). In urma aceasta comitetul cel nou se alese exclusiv din grupul cu majoritate relativă, deşi el nu cuprinse în sine decât numai 5 din membrii comitetului dela 1887, care hotărîse cel dintâi pregătirea Memorandului.

2 ) După informaţiile ziarelor româneşti numărul acestora se urca la 20.000.

©BCU CLUJ

— 490 —

direa Redoutei, situată de aici la o distanţă aproape de 500 de paşi, ce a servit ca local al desbaterilor — şi de aici mai departe spre vest la o depăr­tare invizibilă—ceeace părea a arăta că, precum s'a svonit înainte de desba-tere, poporul adunat voia să facă o demonstraţie în favoarea acuzaţilor".

„Este fapt că în ziua desbaterii, când acuzaţii şi apoi după câteva minute soţiile şi membrii familiilor lor, trecând în grupuri separate prin piaţa principală, au venit corporativ în sala de desbateri, poporul cu gura căscată de pe stradă adunându-se în jurul lor, cu vuet nemărginit şi cu strigăte de „să trăiască" a însoţit pe defilanţii, cari îi mulţumeau pentru această dis­tincţie şi când aceştia au întrat în clădirea ce servea ca local al desbaterilor, vuietul şi strigătele poporului adunat şi-au ajuns culmea".

„Este neîndoios că zgomotul de afară şi murmurul neobicinuit a avut influenţă deprimantă asupra membrilor Curţii cu juraţi, întruniţi între timp în sala desbaterii, tot asemenea şi asupra membrilor instanţei, văzând acest mare grad al agitaţiei şi temându-se că într 'adevăr zvonul răspândit înainte de desbatere se va putea realiza într'o dizordine cu caracter grav, eventual şi în bătăi...."

Raportul arată apoi cât de „turburător a influenţat asupra dispoziţiei juraţilor chemaţi să-şi îndeplinească greul lor oficiu"... „iregularităţile şi actele de nesupunere provocate necontenit în cursul procedurii, excepţiile în continuu ridicate contra capacităţii de a interpreta a interpretului" de cătră „marele număr al acuza­ţilor şi al apărătorilor".

Deja în ziua a doua a desbaterii — spune raportul — a fost nevoie „pentru restabilirea ordinei" de „concentrarea a 2 companii de husari şi 1600 soldaţi din infanteria de linie". Rezultatul a fost „scăderea agitaţiei".

Se ştie că unul dintre cele mai înălţătoare momente ale pro­cesului a fost atitudinea dârză şi intransigentă mai ales a apără­torilor cari, bazându-se şi pe dreptul uzului limbii materne garantat prin legea dela 1868, au refuzat să vorbească ungureşte şi au forţat tribunalul să aplice' mai mulţi interpreţi. „Excepţiile acuza­ţilor şi ale apărătorilor — continuă raportul — făcute în continuu contra interpretului, atacurile lor degenerând de multe ori până la asprime, au prilejuit să se poată conchide direct că scopul lor a fost ca prin atacurile lor să obosească pe interpret în funcţia sa, să-1 constrângă la retragere şi astfel să zădărnicească desbaterea"..

In lupta pentru limbă, tribunalul a suferit o adevărată înfrân­gere, căci el a fost forţat, împotriva dispoziţiei prealabile a mini-

©BCU CLUJ

— 491 —

sterului public să admită întrebuinţarea limbii româneşti de cătră apărătorii fără calificaţia de avocaţi şi de cătră acuzaţi. „Instanţa. — scrie raportul — văzând că iritaţiunea a atins un grad mai urcat, din partea sa încă a aderat la măsura preşedintelui, ca apă­rătorii acuzaţilor neavând calificaţia de advocat, întocmai ca şi acuzaţii, să poată întrebuinţa în cursul desbaterii propria lor limbă maternă".

Raportul mai spune că acuzaţii şi apărătorii lor „însoţeau hotărîrile judecătoreşti prin atitudini şi gesticulări diminuatoare, de multe ori necuviincioase şi ireverenţioase" şi că singurul lor scop nu părea a fi „expunerea serioasă a apărării ci ridicularizarea şi zădărnicirea tendenţioasă şi cu scop a procedurii". Această atitu­dine provocatoare „a răpit pe auditoriul număros al galeriei, com­pus în parte din femei române, la manifestaţiuni demonstrative de satisfacţie şi la strigăte de „să trăiască" ce se auzeau din când în când, ba într'un caz pe galeria de deasupra instanţei fe­meile au început demonstraţia prin semne, astfel că, pentru a evita eventualele demonstraţii mai mari, preşedintele conducător al de­sbaterii finale a interzis pe mai departe intrarea auditoriului pe galerie"....

Măsurile severe luate în şedinţă faţă de apărători şi amen­zile în bani acordate pe loc, raportul Ie menţionează astfel:

„S'a manifestat corporativ în continuu nerespect faţă de instanţă şi faţă de demnitatea desbaterii... zâmbete sarcastice, modulaţiuni şi tonuri ame­ninţătoare şi diminuatoare, ba chiar, uneori, a început să se manifeste ma* tare şi hohote de r â s ; animozităţile au început a se manifesta în măsură tot mai potenţată şi în strigătele de „să trăiască" ale auditorului de limbă româ­nească ce se găsea în sală, astfel încât disordinile şi ireverenţele acuzaţilor şi ale apărătorilor, ce puteau să degenereze încă şi mai grav, cât şi turbu-rările publicului ce ar fi putut să urmeze în cazul continuării dizordinilor, instanţa le-a văzut impiedicabile numai prin — sancţiune imediată şi exem­plară"....

Nu sunt acestea tot atâtea mărturisiri, venite chiar din partea ace­lora cari au înscenat şi condus acest monstruos proces, despre înfrângerea morală a Ungurilor, recunoscută atunci chiar şi de parlamentul şi de presa l o r ? ' ) Ne mai pomenitele terorizări,

»_ i) Ziarul independent budapestan „Hazânk" (Patria Noastră) scria în

numărul său din 13 Mai 1894: „Ori cât de greu ne cade, dar suntem con­strânşi a constata, corăspunzător adevărului, că la Cluj, în decursul de până acum al procesului (Memorandului — n. aut.) justiţia maghiară a suferit un hotărît dezastru faţă cu isteţimea politică şi juridică a acuzaţilor şi apără­torilor de naţionalitate română''.

©BCU CLUJ

- 492 —

amenzi şi ameninţări, întrebuinţate de reprezentanţii puterii de stat în acest proces, n'au fost decât dovada cea mai eclatantă a slă­biciunii şi neputinţei lor faţă de simţul de dreptate şi de voinţa ne­înfrântă de viaţă şi existenţă a Românilor. Foarte instructivă este î i această privinţă nota marginală făcută de un anonim maghiar pe actul publicat la nr. 115 (p. 236). Acest anonim dădea expre-siune convingerii sale sincere şi adevărate, caracterizând întreaga acţiune cu cuvintele: „Ura neputincioasă a puterii contra dreptăţii".

Număroasele documente nouă publicate în volumul d-lui I. P. P. nu sunt decât încă o dovadă despre frica cea mare pe care o aveau Ungurii, nu de poporul românesc ca totalitate, ci de con­ducătorii şi „agitatorii" săi şi despre credinţa lor deşartă că prin pedepsirea exemplară a acestui mănunchiu de „agitatori" ei vor paraliza întreaga mişcare naţională a Românilor.

încurajaţi şi de neînţelegerile ivite atunci în mijlocul condu­cătorilor neamului nostru,. stăpânii de atunci ai Ungariei nu pre­supuneau că acţiunea lor criminală nu-i va aduce numai în faţa câtorva „agitatori", ci va provoca un proces monstru între Ro­mâni şi Unguri.1)

Dacă în aceste acte nu găsim direct strigăte de desperare din partea Ungurilor, ele cuprind totuşi semnele decepţiei cauzate de înfrângerile morale suferite în proces. Nu o dovedesc aceasta înseşi pedepsele ne mai pomenit de severe date inculpaţilor pentru

J ) Tatăl autorului acestor rânduri scria, vorbind de originea proce­sului Memorandului, între a l te le : „Iniţiatorii şi arangeur-ii acestui proces tragic-comic au trebuit să se convingă iute şi degrabă despre adevărul zi­calei că socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala din târg. Ei au voit să degradeze procesul Memorandului la un simplu proces criminal, la un caz de vindictă faţă de câţiva „agitatori" cari, după ei, au „impertinenţa" de a pretinde dela coroană, sanarea relelor existente în numele poporului. Dar s'au înşelat amar în calculul lor, căci deja prima zi a procesului le-a dovedit clar şi limpede că acuzaţii şi apărătorii lor s'au înfăţişat înaintea Curţii cu juraţi nu pentru a apăra câteva persoane ameninţate cu temniţă, ci înainte de toate pentru a apăra cauza partidei naţionale române, cauza limbei şi a naţionalităţii române", — Vezi articolul „Abnormităţile procesului Memorandului" de Dr. Aurel Mureşianu, în „Gazeta Transilvaniei", nr. 93 din 1894.

©BCU CLUJ

— 493 —

simpla cauză a „publicării" şi „răspândirii" Memorandului, căci dreptul de plângere cătră capul statului, drept înscris în constituţie, nu i-1 puteau contesta. Nu o dovedeşte aceasta însuşi fundamentul slab pe care era bazată întreaga acuzaţiune? Căci pasagiile încri­minate, cuprinse chiar în primul denunţ penal îndreptat de par­chetul general din Cluj împotriva lui Eugen Brote, propsietarul ti­pografiei „Tribunei" din Sibiu, unde s'a tipărit Memorandul, con­ţineau afirmări şi pretenţii, cărora în aşa numita era constituţională a monarhiei austriace (1860 — 1865) dieta Transilvaniei le dăduse putere de lege.

Colecţia de documente nouă publicată de d-1 I. P. P. dove­deşte cu prisosinţă că parchetul general regal din Cluj n'a lucrat din iniţiativă proprie ci după indicaţiile superioare ale guvernan­ţilor şi după un plan bine stabilit şi că energia cu care proceda se datorea nu atât convingerii despre adevărata vinovăţie a incul­paţilor ci intenţiunii de a se răzbuna cu orice preţ asupra conducătorilor Românilor ardeleni, cari, mai ales prin activitatea lor publicistică, demascaseră în faţa streinătăţii politica criminală şi distrugătoare de rasă a conducătorilor maghiari.

Puţină importanţă avea în aceste împrejurări gradul de vi­novăţie al inculpaţilor. Violentă şi arbitrară din capul locului, ac­ţiunea n'a putut fi susţinută nici în proces decât cu teroare şi ca violenţă. „Gazeta Transilvaniei" dela 4/16 Mai 1894, afirmă deci un mare adevăr constatând că „în lipsa totală a substratului de drept al urmăririi, justiţia maghiară, la porunca guvernului, face încercări desperate de a ieşi din impas, înlocuind legalitatea cu violenţa şi cu liberul arbitru al judecătorilor".

E de regretat că în dosarele dela Cluj ale procesului nu s'a putut găsi nici o urmă a ordinelor şi instrucţiilor secrete ale gu­vernului maghiar de dinaintea şi din decursul marelui proces. Pro­babil că aceste instrucţii au fost date prin grai viu sau telegrame cifrate ce se nimiceau. De fapt în întreaga colecţie de documente publicate de d-1 I. P. P. nu găsim nici un singur act pornit dela ministerul «de justiţie sau dela guvernul din Pesta.

Cele mai multe din actele publicate se refer la intero­gatoriul şi urmărirea celor 25 membri ai Comitetului Naţional din 'Sibiu, cari şi-au luat cu toţii răspunderea pentru publicarea şi ră­spândirea Memorandului. Mai ales interogatoriile, unele foarte in-

©BCU CLUJ

— 494 —

teresante, conţin multe date importante privitoare la întreaga mi­şcare memorandistă şi servesc la lămurirea ei. Aşa de pildă găsim confirmarea faptului cunoscut, şi relatat de noi în diferite rânduri, că redactorul adevărat al textului Memorandului admis la confe­rinţa dela 1892 a fost avocatul Iuliu Coroianu, care-şi luase în­sărcinarea compunerii unui proiect de memorand încă în şedinţa dela 1887.1)

In depoziţia sa dela 29 Mai 1893 Iuliu Coroianu spune din. cuvânt în cuvânt:

„Mi s'a încredinţat redactarea Memorandului şi asta am şi făcut-o, l-am referat în şedinţele din 25 şi 26 Martie anul trecut (1892 — n. aut), şi acela după discuţii amănunţite în comitet a şi fost acceptat cu oare cari modificări" (v. nr. 56). Cu toate acestea s'a întâmplat ca chiar unii dintre eroii întemniţaţi ai Memorandului, intraţi abia în anul 1892 în Comitetul Naţional, să nu cunoască originea şi antecedenţele lui. Acesta a fost şi cazul regretatului Dimitrie Comşa, ultimul dintre întemniţaţi, care într'o conferinţă ţinută în Mai 1932, publicată şi în „Adevărul" din Bucureşti, afirma că „textul voluminos şi temeinic studiat al Memorandului a îndurat redactare şi întregire succesivă, datorite una şi alta celor mai aprigi şi înţelepţi luptători, ca Bărnuţ, Şaguna, Bariţ, Alexan­dru Mocioni, Babeş etc." Despre primii doi ştim că au murit cu decenii înainte de iniţiarea Memorandului, pe când cei din urmă au fost tocmai aceia cari susţinuseră cu mai multă însufleţire pro­iectul de Memorand al Iui Aurel Mureşianu, citit şi desbătut în una din şedinţele Comitetului Naţional din anul 1891.

! ) Cel dintâi care a pledat în public pentru adresarea unui mare Memo­rand cătră capul statului a fost Dr. Aurel Mureşianu, care analiză şi discută amănunţit chestia într'un ciclu de articole întitulat „Românii, tronul şi opinia publică", în Gazeta Transilvaniei din Ianuarie 1885. Tot el şi-a luat în con­ferinţa naţională din 1887 şi însărcinarea pregătirii unui proiect de Memorand, însărcinare primită atunci şi de Iuliu Coroianu. Grupul lui Aurel Mureşianu rămânând in 1892 în minoritate cu câteva voturi, conferinţa a adoptat ca bază proiectul Coroianu. Asupra primelor faze ale acţiunii memorandiste vezi arti-^ colul nostru Documente pentru istoria Memorandului, în revista „Transilvania", nr. 4—5 din 1929.

©BCU CLUJ

— 495 —

Desbaterea propriu zisă a procesului este redată subt nr. 117 (pag. 249—279) numai după procesul verbal sumar obicinuit. D-l I. P. P. ne comunică că între actele procesului se găsesc şi notele stenografice detailate. Regretăm însă că din causa extinderii lor prea mari d-sa a fost nevoit să ne promită publicarea lor pe „mai târziu". Acest rezumat nu este nici pe departe în măsură să ne înfăţişeze frumseţea şi măreţia luptei pe care Românii au pur­tat-o în acest proces nu numai pentru apărarea cauzei lor sfinte, dar şi pentru validitarea drepturilor fireşti ale limbii româneşti, aşa precum ea reese mai ales din rapoartele de atunci ale celor două cotidiane româneşti ale Transilvaniei.

Acest proces nu marchează decât un punct culminant în lungul şir al luptelor pentru libertate şi neatârnare ale Românilor din fosta Ungarie, căci precum scria şi Gazeta Transilvaniei dela 16/28 Aprilie 1894, „procesul dintre Români şi Unguri este foarte vechiu şi nici nu se începe nici nu se va sfârşi cu procesul Me­morandului".

In lipsa aproape totală a unor scrieri documentare asupra acestor vremuri de mare cumpănă în istoria românismului, apariţia unui volum întreg de documente, în mare parte inedite, despre procesul Memorandului, nu poate să fie decât bine venită. Ea va uşura munca istoricului care va fi menit să toarne în forme eterne bronzul virtuţilor şi a perseveranţei din trecut a celui mai greu încercat neam din aceste regiuni ale Europei.

Aurel A. Mureşianu

©BCU CLUJ

— 496 —

O deputaţiune română la generalul Puchner

de Carol G511ner

După adunarea dela 3/15 Maiu din Blaj, urmează, în toamna anului 1848, adunarea dela Orlat, Năsăud şi a treia adunare dela Blaj. începe adevărata mişcare sângeroasă. In 16 Septemvrie se aflau în Blaj vreo două mii de Români înarmaţi, unde sosiră, dela Sibiu, Simion Bărnuţiu, A. Treb. Laurian şi Papiu Ilarian. S'a hotărît aici organizarea unei gărzi naţionale şi după aceea s'au discutat şi s'au votat o mulţime de postulate, cuprinse în proto­colul adunării.1) Hotârîrile revoluţionare ale adunării dela Blaj au fost prezentate generalului Puchner de către o deputaţiune română, compusă din vreo 30 de membri.

In vara anului 1932 am găsit în Muzeul Brukenthal din Sibiu, în colecţia G. D. şi Fr. Teutsch, conceptul unei scrisori a generalului Puchner, relatând cu toate amănuntele primirea depu-taţiunei române şi convorbirea lui cu această deputaţiune.

Deputaţiunea îl informează pe generalul Puchner despre su­ferinţele Românilor în urma sistemului terorist al Ungurilor ră­sculaţi, menţionând măcelul dela Mihalţ şi din comuna Luna ca şi arestările preoţilor şi ale conducătorilor lor. Ţăranii ne mai având încredere în autorităţile civile, fac apel la autorităţile militare. Ge­neralul Puchner a pus în sfârşit deputaţiunii unele întrebări relativ la uniune şi la suferinţele lor din partea aristocraţilor. Impresionat de răspunsurile limpezi ale ţăranilor, gen. Puchner raportează toate aceste abuzuri guvernului transilvănean din Cluj şi baronului Nicolae Vay, cerând înlăturarea abuzurilor.

Iată conceptul scrisorilor:

' ) Cf. G. Bari ţ iu: Părţi alese din Istoria Transilvaniei, voi. II. p-247—249.

©BCU CLUJ

— 497 —

Praes. Nr. 1191 4. X. 1848. q

An / Das Wbliche k. Gubernial Praesidium. 2 ST. des k. Herrn Ministerial Commissăr Freiherr von Vay, Exzellenz, Hermannstadt 4. Oktober 1848.

fiir 1 und 2 Ich sene mich veranlasst

fur 1 dem lOblichen p[Ieno] t[itulo] fiir 2 Euer pleno titulo •fiir 1 und zwei zu eroffnen, dass kaum, als letzthin die jiingste Versammlung der Romanen in Blasendorf durch die umsichtige Einflussnabme fiir 1 Sr. Exzellenz des k. Herrn Ministerialsekretărs von Vay fiir 2 Euer fiir 1 und.'2 beigelegt und zur Ordnung gebracht worden war, mir die Meldung zugekommen sei, wie sich abermals grosse Haufen von Tausenden Romanen bewaffnen und nach Hermann­stadt zu ziehen beabsichtigen.

Nachdem jedoch diese Demonstration durch die entspre-chende Einwirkung des Herrn General Majors von Schurter beseitigt worden war, erschien am 3. Oktober 1. J. eine beilăufig aus 30 KOpfen bestehende Deputation nicht.militărisierter Wala-chen mit der dringenden Bitte bei mir, ihre Beschwerden und Petitionen im Namen der gesamten hierlăndigen walachischen Provinzial-Bev61kerung vortragen zu diirfen. .

Da dieselbe von meiner Erkrankung unterrichtet die Erkiă-rung ausdriickte, solange hier in Hermannstadt warten zu wollen, bis ich wieder genesen, so blieb mir wohl nichts anders iibrig, als diese Leute, um sie nicht unverrichteter Sache aus Hermann­stadt wieder abziehen zu lassen, ungeachtet meiner Krankheit im Bette zu empfangen. s

Der Inhalt ihrer Beschwerden und Bitten, die von den românischen Bauern selbst und mit ungeschminkten Worten vorgebracht wurden, besteht in der Kiirze in folgendem:

Die românischen Untertanen seien von ihren ungarischen Grundherrn und Ortsobrigkeiten ungerecht gepriigelt, eingesperrt und durch Verpfăndung ihres Viehes beraubt, es seien sogar einem Einzigen 8 Stiick Ochsen nach Enyed getrieben und dort geschlachtet worden.

Wahrend mah ihnen ungeheure Geldsummen und zwar einzelnen Dorfern zu 500, 1000 sogar 2000 fl. erpresst habe, seien ihre Volksmănner verfolgt, verhaftet, die Geistlichen be-

©BCU CLUJ

— 498 —

schimpft, misshandelt; — ja sogar wie jener von Baia totge-schlagen worden. Nicht minder wurde von Seiten der Ungarn ohne allens Grunde militărische Exekution auf ihre Dorfer ge-schickt und auf diese Weise ihre Leute tot geschossen, wie zu Mihălczfalva und Lona geschehen sei, — wo man insoderlich im letztern gegen die Protestation des Volkes das von Sr. Ma-jestăt nicht bestătigte Rekrutierungsgesetz mit bewaffneter Hand ausfiihren wollte; wăhrend das romănische Volk geme iiber den Befehl des Kaisers und Konigs Soldaten geben wolle.

Ebenso wurden von Seite der ungarischen BehOrden Steu-ern unter dem Prătext von Restanzen erpresst und eingetrieben, ohne dass eine wirkliche Forderung und der Termin hiezu vor-handen sei, indem die romanischen Untertanen gerne und be-reitwillig seien, wirkliche Steuerschulden zur rechten Zeit zu entrichten.

Zu gleicher Zeit wurde die Beschwerde hier vorgebracht, dass von diesen Behorden einverstăndlich mit den Grundherrn viele Untertanen zu Zsellern gemacht wurden, die es nicht sind, so wie es auch nach ihrer anderwărtigen Petition sehr gut wăhre, einstweilen alle Frohendienste bis zur Ernennung einer legalen Urbarialkommission einzustellen, da es zu schwer zu unterscheiden sei, indem diese Qualifikation von den Grundherrn nach Belieben bestimmt, und sind auch Anlass zu zahllosen Streitigkeiten ge-geben worden.

Seit der Union mit Ungarn sei alles Unheil erst recht iiber sie gekommen und die Tyrannei der ungarischen Herrschaften aufs HOchste gesteigert worden.

Wenn die wenigen Ungaren, die hier im Lande leben, schon jetz, wie sich diese romanischen Bauern wOrtlich aus-driickten, uns so tyrannisch behandeln, was wurden sie erst dann tun, wenn sie mit jenen von Ungarn, wo sie viei zahlrei-cher sind, vereinigt sein werden.

Da insonderlich diese letzten Angaben in mir die Besorg-nis hervorriefen, ob denn diese Ansichten nicht etwa bloss die Worte der Sprecher dieser Deputation seien, so befragte ich mehrere dem Bauernstand angehorigen gemeinen Mitglieder der Deputation einzeln iiber die Ursachen, warum sie denn eigent-Iich gegen die Union mit Ungarn gestimmt seien und erhielt von ihnen gleichfalls die gleichlautende Bestătigung obiger Mo­tive, mit dem weitern Vorbringen, dass von Seite der Komitats-und StuhlbehcSrde nicht mehr wie friiher einzelne Soldaten zur Einbringung der Steuern, spndern sogle ;ch immer ganze Kom-pagnien ohne alle Notwedigkeit zur grossten Bedriickung der

©BCU CLUJ

— 499 —

Untertanen in die Ortschaften entsendet werden; daher ihre Bitte in dieser Beziehung eben auch dahin gerichtet sei, wie friiher, auch fernehin nur immer wieder einzelne Mannsdiaften als Assistenz fiir das Steuergeschăft zu entsenden.

Indem diese Deputation iibereinstimmend sich auf diese Weise iiber die nicht mehr zu ertragende Missachtung, VerhOh-nung und auf die vielfachste Art erfahrene, ungerechte Bedriic-kung der nicht militărisierten romanischen Bevolkerung Sieben-biirgens beschwerte, brachte sie ferner die Bitte vor, damit ihr, weil sie keinen Schutz bei ibrer vorgesetzten Ziwilbehorde ge-gen solche Unbillen und Unterdruckungen finden kOnne, von Seiten des Militărs Schutz und Wiirdigung geleistet werde, in­dem sie unter gar keiner Bedingung etwas anders, als ehrliche, treue Untertanen Sr. Majestăt in allergnădigst zugestandener konstitutionellen Verfassung bleiben wollen. Indem ich auf diese Erklărungen nicht unterliess, sie hinsichtlich ihrer Beschwerden und Bitten moglichst zu beruhigen, und ihnen die Versicherung zu geben, dass ich nach allen Krăften besorgt sein werde die tunlichste Abhilfe gegen willkiirliche Bedriickungen und unge­rechte Vorgănge zu verschaffen, forderte ich die Deputation hin-gegen aber auch auf die eingreifendste Weise auf, im Namen ihrer Komitate mir das feierliche GelObnis zu geben, in ihrer bisherigen Ordnung und Verpflichtung unbeirrt auszuharren, kei-nerlei Gewalttat auszuiiben und fremdes Gut und Personen zu respektieren und solange sie keinen Bescheid auf ihre Bitten auch bekommen ruhig zu verbleiben, so wie auch ihren vorge-gesetzten Zivilautorităten und Komitatsbehbrden zu gehorchen, welches Gelobnis mir von denselben aufs Bereitwilligste und Vertrauenswurdigste auch geleistet wurde, worauf die ganze De­putation beruhigt und zufrieden sich entfernte und nach Hause verfiigte.

Da es mir auf diese Weise gelungen ist der romanischen BewOlkerung des Landes vermittelst dieser Deputation Beruhi-gung einzuflOssen und sie von gefăhrlichen und verderblichen Schritten abzuhalten, so verfehle ich nicht, fur 1 dem lobi. Gubernial Praesidium tiber diesen Vorfall (:die Mitteilung zu machen und das dringliche Ersuchen, beizufiigen zur Beseitigung weiterer Aufregungen und Hinhaltung verderbli-cher Entschliisse der romanischen Landbevolkerung, gesamte Ziviljurisdictionen mit aliem diesen bedenklichen, besondern Zei-tumstănden ^ntsprechenden Nachdrucke in vorsehender Gemăs-sigkeit anzuweisen, dermalen jede weitere Veranlassung zur Aufreizung und Bedriickung dieser Untertanen mit Sorgfalt und Gewissenhaftigkeit zu vermeiden, wohingegen aber auch das lobliche G[ubernial Praesidium] von mir aufgefordert wird, jeden

©BCU CLUJ

Fall, wo von den Roma-nen nicht Wort gehalten wird, gefălligst hieher bekannt zu geben ). jur 2 Euer Ex. hievon in Kenntnis zu setzen, sondern auch den k. Gubernial Praesidium iiber diesen Vorfall etc.

Scribatur ab expeditione Nr 1 Signo (:usque od signum:) Puchner F[eld]m[arschal]I[eu]t[nant].

Pentru cei cari nu ştiu nemţeşte, dăm acest raport şi în ro­mâneşte. Red.

1. On. Presidiu gubernial reg. 2. Excelenţei Sale Domnului Comisar Mini­

sterial Baron de Vay Sibiu, 4 Oct. 1848.

mi-a parvenit ştirea că mari cete de mii de Români se înarmează din nou cu intenţia de a porni spre Sibiu.

Dupăce totuşi această demonstraţie a fost zădărnicită prin in­fluenţa competentă a d-lui general von Sehurter, s'a prezentat la mine în 3 Oct. a. c. o deputaţiune a Românilor nemilitarizaţi, com­pusă aproximativ din 30 de inşi, cu rugarea urgentă de a li se per­mite să-lni expună jalbele şi petiţiunile lor în numele întregii popu­laţii româneşti a acestei provincii.

Deoarece deputaţiunea, informată despre îmbolnăvirea mea, şira exprimat hotărîrea de a aştepta aici în Sibiu până la însănă-toşarea mea, nu mi-a rămas alta de făcut decât de a-i primi pe aceşti oameni în pat, fără considerare la boala mea, pentru a nu-i-lăsa să plece din Sibiu cu chestia nerezolvată.

Cuprinsul jalbelor şi cererilor lor expuse de înşişi ţăranii ro­mâni cu vorbe neprefăcute este pe scurt următoarea :

Domnii de pământ maghiari şi autorităţile comunale ar fi bătut şi închis pe nedrept pe supuşii lor români şi i-ar fi jefuit de vitele lor, zălogindu-le. Numai unui singur (ţăran) i s'ar fi luat şi mânat la Aiud 8 boi, unde ar fi fost tăiaţi.

In timp ce s'ar fi stors dela ei sume uriaşe de bani, unor sate câte 500, 1000, şi chiar 2000 fi, oamenii lor ar fi urmăriţi, are­staţi, iar popii lor insultaţi şi maltrataţi; ba chiar ucişi ca cel dela Baia. Ungurii au trimis asupra satelor lor, fără nici-o cauză, exe­cuţii militare, omorînd în felul acesta oameni de-ai lor, precum sar fi întâmplat la Mihalţ şi la Luna. Cu deosebire în aceasta din ur­mă, au încercat să aplice cu putere armată legea de recrutare (a guvernului maghiar — n. trad.) nesancţionată de Maj. Sa, împo­triva protestelor poporului; câtă vreme poporul românesc vrea să dea de bună voe soldaţi la porunca Maj. Sale.

©BCU CLUJ

— 501 —

Tot astfel autorităţile ungureşti ar fi stors şi încasat şi dări, subt pretext de restanţe, fără a fi fost exigibile şi înainte de termen, supuşii români fiind totdeauna dispuşi şi gaia a-şi achita de bună voe şi la timpul său dările pe cari le datorează într 'adevăr.

In acelaşi timp s'a înaintat aici şi jalba că aceleaşi autorităţi ar fi făcut, în înţelegere cu domnii de pământ, pe mulţi dintre su­puşii lor, „jeleri", cu toate că nu sunt şi, conform şi unei alte pe­tiţii a lor, ar fi foarte bine dacă sar suspenda deocamdată toate serviciile iobâgeşti până la numirea unei comisii urbariale legale, deoarece această calificăfie este hotărîtă de către domnii de pă­mânt după plac şi astfel s'a dat prilej la nenumărate conflicte.

De când cu unirea cu Ungaria au venit toate nenorocirile pe capul lor, iar tirania domnilor maghiari a crescut până la cel mai înalt grad.

Dacă aceşti puţini Maghiari cari trăiesc în această ţară — precOm s'au exprimat din cuvânt în cuvânt aceşti ţărani români — ne tratează încă de acum atât de Hrăneşte, ce ar face ei când vor fi uniţi cu cei din Ungaria, cari sunt mult mai număroşi.

Dar pentruca aceste ultime afirmaţii mi-au deşteptat suspiciu­nea ca nu cumva aceste păreri să nu fie numai ale vorbitorilor acestei deputafiuni, am întrebat deosebit pe mai mulţi membri de rând ai acestei deputaţiuni, aparţinători clasei ţărăneşti, despre cau­zele pentru cari sunt împotriva uniunii cu Ungaria şi am aflat şi dela dânşii afirmarea aceloraşi motive, pe lângă expunerea mai largă că autorităţile judeţene şi de plasă nu mai trimit ca mai 'nainte în comune, pentru strângerea dărilor, numai soldaţi singuratici, ci tot­deauna companii întregi, fără nici o necesitate şi spre mai marea apăsare a supuşilor; de aceea ei se roagă şi în privinţa aceasta ca în viitor să nu se trimită ca asistenţă pentru incasarea impozitelor decât soldaţi singuratici, precum s'a obicinuit mai de mult.

Dupăce această deputaţiune s'a plâns astfel într'un glas de desconsiderarea, batjocurirea şi asuprirea multilaterală şi nedreaptă a populaţiunii româneşti nemilitarizate a Transilvaniei, s'a rugat ca, deoarece nu pot găsi la autorităţile lor civile scut împotriva unor astfel de volnicii şi asupriri, să li se asigure paza şi respectul din partea armatei, voind ei să rămână în tot cazul supuşi cinstiţi şi credincioşi ai Maj. Sale şi ai nouei constituţii preamilostiv acordate. Dupăce în urma acestor declaraţii n'am pregetat de a-i linişti cât se poate mai mult în privinţa jalbelor şi a cererilor lor, şi a-i asi­gura că mă voiu îngriji din toate puterile de a Ie procura cel mai mare ajutor'posibil împotriva asupririlor arbitrare şi a cazurilor de nedreptăţire, am cerut deputafiunii, în modul cel mai stăruitor, să-mi dea în numele comitatelor promisiunea lor solemnă, că vor perse­vera neclintiţi în ordinea şi îndatoririle lor de până acum, că nu vor comite nici un act de violenţă şi vor respecta averea şi persoana

©BCU CLUJ

străină şi că vor rămânea liniştiţi până ce nu vor primi răspuns la cererile lor şi că vor asculta şi de autorităţile civile şi de oficiile judeţene. Această promisiune solemnă mi-a şi fost dată de ei cu cea mai mare promptitudine şi încredere, întreaga deputăţie îndepărtân-du-se, după aceasta, spre casă, liniştită şi mulţumită.

Deoarece mi-a reuşit pe această cale să inspir, prin mijlocirea acestei deputaţiuni, populaţiei româneşti a ţării linişte şi să o opresc dela acte primejdioase şi stricăcioase, nu ezit:

pentru 1 De a încunoştiinţa onoratul prezidiu al guvernului despre această întâmplare şi a adauge urgenta-mi rugare. ca, pentru evitarea în viitor a unor nouă turburări şi hotărîri nefaste ale po­pulaţiei româneşti a ţării, să încunoştiinţaţi despre aceasta organele judecătoreşti ale întregei ţări şi să le ordonaţi cu energia corăspun-zătoare unor vremuri serioase, excepţionale, moderaţiune prevăzătoare şi evitarea cu grije şi conştienţiositate a oricărui nou prilej spre aţâţarea şi asuprirea acestor supuşi. De altă parte, onoratul Pre­zidiu al guvernului este invitat de mine să binevoiască a mă încu­noştiinţa aici despre orice caz în care Românii nu se vor ţinea de cuvânt.

pentru 2. De a încunoştiinţa pe Excelenţa Voastră dar şi pe regescul Prezidiu al guvernului despre acest caz etc.

Puchner, general de divizie.

©BCU CLUJ

— 503 —

Gh. Bariţiu despre începuturile „carierii sale dramatice" şi despre primele reprezentanţii teatrale în româ­

neşte la Blaj şi Braşov.

In legătură cu „activitatea dramatică" a lui Gh. Bariţiu — despre care a fost vorba în nr. 4 din a. c. al revistei — credem că nu sunt lipsite de interes informaţiile, azi destul de greu accesibile cititorilor noştri, pe care ni le dă însuşi Bariţiu, rela­tiv la debuturile sale de „actor" şi de „autor dramatic". Ele se găsesc în „Transilvania" din 1870 pp. 132—133 şi 142—144. Şi fiindcă nu le reproducem pentru filologi, le redăm cu orto­grafia de azi şi cu câteva îndreptări (ca: acordul predicatului cu subiectul, să pentru se — la conjunctiv — o pentru una etc), fără care cititorul de azi e uşor dispus a se lipsi de lectura lor.

A x . B.

In iarna anului 1825 — ne istoriseşte Bariţiu — pe când mă aflam învăţând la gimnaziul din Blaj, în refectoriul semina­rului s'a jucat de cătră junime Aulularia lui Plautus, dară pre­cum mai că se înţelege de sine, tot în limba lui Plautus ; destul însă că diletanţii cari s'au încumetat a ieşi pe scenă, au fost juni daco-român'i. Publicul consta din profesori, clerici şi stu­denţi. Cei cari pricepeau bine limba latină, râdeau şi aplaudau, fără' „fr.enesie* chiar şi fără „entusiasm", însă cu multă plăcere. Iară decoraţiunile ghiciţi cum erau. Acelea erau albe, făcute din pânză ţesută de manile Româncuţelor noastre. Iară scena, podul? Nu vă 'mai ştiu spune că eram prea mic, nu o vedeam, ci ve­deam numai capetele actorilor improvizaţi, apoi nici că mă tă­iase capul ca să întreb; presupun însă, că au fost câteva scân­duri puse pe vre-o trei-patru grinzi.

In toamna anului 1831 venirăm şepte inşi dela facultatea ^ filosofică din Cluj în seminariul din Blaj. Toţi şepte inşi apu­caserăm a merge de câte trei-patru ori la teatru în Cluj, însă numai pe ţuriş, mai ales toamna, cam pe la începutul cursurilor, pentrucă pe atunci mergerea la teatru era oprită studenţilor sub pedepse grele, cum carcere, note rele, etc. La vre-o trei din acei ^ şepte juni ne căşună ca să producem şi noi la lăsata secului de Crăciun ceva, ce ar semăna cu teatru. In anul dintâiu ne pro­duserăm, zău numai ştiu cu ce secătură mică compusă de mine, || însă numai în prezenţa profesorilor, seara la masă, îmbrăcaţi

©BCU CLUJ

— 504 —

iaca aşa, care cu ce aveam. Se vede că profesorii noştri vor fi aflat gust la bagatela noastră, căci în loc să ne înfrunte, dum-

ji nealor ne felicitară. Să vezi curagiu la noi. Acum ne băteam capul, că cum să ne producem la anul. Noi adecă credeam, că nu se poate mai curând, pentrucă numai odată în an este lăsata secului de Crăciun; apoi după un uz vechiu numai atunci era iertat junimei a face „câte o nebunie de carneval".

Intr'aceea urmă alegerea episcopului Ioan Lemeni, apoi ; instalaţiunea lui. Pentru acea ocaziune dn. Tim. Cipariu, pe j atunci profesor, compuse o eclogă prea frumoasă, pe care ama-; torii o pot citi, pentrucă s'a tipărit. Rolele acelei ecloge se îm-

părţiră între noi. Mai ştie D-zeu cum o vom fi executat, destul însă că numerosul public a rămas — cum să zic încântat.

In iarna anului 1832, pare-mi-se la Crăciun, cerurăm o sală dela ieromonahi, aşezarăm în ea un podişor, apoi ce mai ştiu eu ce fel de mecanism de trei cuie, decorarăm scena cu câ­teva — linceoale (lepedeie, cearşafuri), apoi reprezentarăm — iarăşi nu mai ştiu eu ce ca pământul, căci eu din tot ce am scris până la etatea de 25 ani, nu am păstrat nimic, pentrucă nu a meritat de loc.

Din acel an înainte ne căşună, se înţelege că nouă câtorva tineri, iară nu altora, ca să înfiinţăm, vezi Doamne, acolea în Blaj „un teatru cum se cade". Spre acest scop mânecarăm multă lume 'mpărăţie, cu epistole mai ales pe la protopopi şi cu liste

iacolea pe loc, şi adunarăm sumişoara, pare-mi-se de 414 fiorini valută de Vienâ. Această sumă nouă ni se păru pe atunci atât de colosală, încât pe mine mă şi trimiseră îndată la Sibiiu, pen­trucă să caut acolo un zugrav care să ne facă două culise (perdele) şi doară patru sufite. Am aflat pe bătrânul Neuhauser, al cărui fiu îmi fusese commiliton la facultatea filosofică; acela ne făcu pentru acea sumuşoară tot ce am cerut noi, ba încă ne mai ră­mase un rest de bănişori din cari se coperiră spesele pentru două călătorii şi alte spese până la înfiinţarea „teatrului din Blaj".

Ei, bine, „teatrul" este acum înfiinţat; însă ce era să se reprezente pe acea scenă, când noi junimea de atunci, nu di­spuneam de o singură piesă dramatică, necum originală, dară nici tradusă; însă care din noi ar fi fost în stare măcar numai de a traduce pe atunci cum se cade, o singură piesă din vre-o limbă europeană?

Din acea perplexitate ne-a scos mai întâiu dn. Cipariu, apoi şi repausatul Ioan Rusu, profesor de istoria generală şi au­torul Icoanei pământului. Acei doi bărbaţi ne traduseră câteva piese, pe care le-au ales din colecţiuni de drame uşurele, de-

\ stinate a se prezenta în cercuri familiare şi prelucrate aşa, încât

©BCU CLUJ

— 505 —

nici o rolă de femeie să nu obvină întrânsele; pentrucă în cazul contrar ar fi fost vai de noi. Aşa s'a şi întâmplat: s'au produs în vreo treî-patru ani în sărbătorile Crăciunului câte două mult trei piese, totdeauna în unul din muzeurile seminarului.

In Sept. al an. 1836 primind eu amicabila invitaţiune dela co­mercianţii din Braşov, pentruca să le ajut a înfiinţa o şcoală normală românească, deschizând apoi în 1838 aici şi cele două foi periodice româneşti, nu ştiu ce s'a mai ales din „teatrul no­stru dela Blaj", mi s'a spus însă că vreo doi ani îl mai folosiră unii tineri. îmi mai aduc aminte şi de nişte scrisori, în care nu mai ştiu cine denunţa pe clerici, că cei 'cari au succes în se-minariu după noi, îşi bat joc de acele decoraţiuni câştigate cu banii publicului nostru, şi că de va merge tot aşa, se va alege nimic din ele. Am cutezat a le scrie şi a-i ruga, ca să cruţe acele lucruri; ara primit însă dela vreo doi inşi un răspuns scris în termini aleşi atât de bine, încât aceia ar fi putut ocupa loc în orice pasquil, precum au ieşit şi în timpurile noastre la modă. Mai târziu am aflat, că în adevăr acele decoraţiuni zac aruncate într'un pod unde le-au ros şoarecii în toate părţile lor. Aşa dară întâiul embrione de teatru românesc transilvan deveni parte cuib, parte nutremânt şoarecilor, iară memoria lui fu păstrată câţi-va ani de acele boieroaice din ţinutul Blajului, precum era baro­neasa Sple"nyi dela Pănade şi altele, care invitate fiind şi dum­nealor la „olâh teâtrom", (că pe atunci nici un Ungur nu ştia ce este szinhăz, ci numai teâtrom), nu se putea mira destul au­zind că în limba valahă încă se poate juca teatru, şi că aceea înălţată pe scenă, sună mult mai frumos decât în gura curtenilor.

. . .Apoi ce e drept, când vei căuta bine, tinerimea de atunci nici că se sbuciuma în mod atât de naiv pentru înfiinţarea tea­trului, decât din singura ambiţiune, o să arate Românilor şi ne-Românilor, că limba românească încă este frumoasa, că ea încă are drept la viaţă şi la cultură, că ea (şi pe atunci) cu­tează să iasă în public, în auzul lumii, ce pretinde a fi culti­vată. Tinerimea din anii 1831 şi 1836 atâta pricepea, mai mult nu prea.

Pe când mă mutasem eu la Braşov, aici se afla o societate dramatică germană bunicică; iară în următorul an veni o socie­tate de orjere, tot germană, însă una din cele mai bune, din câte călcaseră vre-odată pe locurile acestea; căci adecă acea societate venia dela Bucureşti, unde în lipsă de una italiană, fusese ^chemată înadins dela' Viena; iară apoi societatea mai înaltă din Bucureşti ţinea tocma şi pe atunci mult la muzica vocală şi instrumentală'europeană. Până pe la a. 1848 limba ger­mană era foarte puţin cultivată în familiile româneşti din Braşov,

©BCU CLUJ

— 506 —

cu toate acestea la operă mergeau mai multe familii, pentrucă muzica este limbă universală, înţeleasă de toţi, câţi se bucură de auzul muzical. Intre acestea la Bucureşti începuse a se forma încă din a. 1834 o societate românească sub protecţiunea mai ales a repausatului patrician Ioan Câmpineanu, demn*de memo­ria posterităţii pentru frumoasele sale virtuţi cetăţene. Acea so­cietate se încerca în drame şi în vodevile; unii Braşoveni cari petreceau în Bucureşti, reîntorcându-se, Spuneau ca d'e un lucru de raritate mare că în capitala Munteniei este teatru românesc. Noi cu dn. Cipariu văzuserăm acolo vreo două piese reprezen­tate în a. 1836, ne şi luaserăm unele informaţiuni despre starea „Societăţii filarmonice" dela însuşi loan Câmpineanu, care ca şi alţi câţiva bărbaţi de ştiinţă, s'au altmintrea de renume, ne primise cu multă ospitalitate şi caritate. Din suma acestor îm­prejurări se născu ideia, ca tinerimea română din Braşov încă să se încerce a forma o societate de diletanţi de care Saşii aveau una. Insă care tinerime? Aici nu era nici liceu, nici se­minar, nici măcar gimnaziu românesc, pentruca să-ţi alegi ju-nişori, şi deştepţi şi adăpaţi în ştiinţe, ci erai constrâns a re­curge la tinerimea din clasa comercianţilor, care foarte arareori este în condiţiune de a se ocupa cu aş'a ceva Se mai reflectăm încă şi la prejudeţul, la superstiţiunea chiar, ce domnia pe atunci la noi ca şi pe aiurea şi mai domneşte în parte până în ziua de astăzi, asupra a tot ce se numeşte teatralist, actor, actriţă, adecă tocma întru înţelesul şi în spiritul, în care se lua în an­tica Romă republicană cuvântul Histrio, sau în Europa dinainte de 1790 cuvântul Comediant. Cu tinerimea de sexul bărbătesc ar fi mai mers oareşicum, iară cu cea de sexul femeiesc odată cu viaţa nu 1). In fine totuşi două familii de frunte se înduple­cară a ' lăsa pe fiicele lor, ambele de câte 11 ani, ca să joace nişte role de copilite. Dupăce se câştigă atâta, cei doi profe-

') Să ne mai mirăm de această jenă la noi când şi în ţări ca Franţa şi Anglia, a fost o vreme (a Ludovicilor în cea dintâiu, a lui Cromwel în cea din urmă) când actorii erau socotiţi între vagabonzi şi "Ţigani şi când popii din Paris nu voiră să îngroape pe d-şoara Adrienne Lecouvrier, fiindcă jucase pe s c e n ă ?

Cât de ruşinoasă era considerată această îndeletnicire şi în societatea înaltă din Moldova, ne-o dovedeşte cazul Milo.

Nic. Milo, marele vistiernic al Moldovei, unchiul talentatului artist Ma-teiu Milo, cumplit amărît de „necugetata faptă a nepotu-său (în 1847), care-i com­promise atât de mult numele de Milo, scoţându-1 pe scena de comedianţi", ca să-1 pedepsească pentru nesocotinţa sa, şi-a trimis servitorii la teatru cu ordinul de a-1 fluiera îndatăce ar îndrăsni să se mai arate pe scenă.

Ordinul a fost executat întocmai, dar cu rezultat contrar celui aşteptat de marele vistiernic, căci M. Milo, ieşind în faţa publicului, declară că de aici înainte va rămânea actor pe scena românească. Fluierăturile ce i-au fost adre­sate i-au dovedit că are calităţi de care până aci nu-şi dăduse seama. (Vezi tot acolo pp. 167—168).

©BCU CLUJ

— 507 —

soraşi de atunci păş'răm mai departe, adecă la colectă, cu scop de a ne câştiga cortine şi alte lucruri necesare. Adecă să ne în­ţelegem: pe atunci nu putea fi vorba, ca în aşa numitul teatru nemţesc de aici, să se dea reprezentaţiuni româneşti. In fine trei cortine şi trei părechi de sufite au fost gata în dec. 1838, însăl făcute pe credit de repausatul Schnell, docinte de pictură, până] când se vor aduna bănişori din vânzarea biletelor, pentruca dini colectă nu a ieşit mai nimic. Aşa în 7 Ian. (26 Dec.) 1839 s'aj reprezentat în Braşov prima piesă românească în sala ce se aflaf pe atunci în casele lui Langer (astăzi prefăcută şi adaptată alt-mintrea). Subiectul piesei nu-1 mai ţin minte, ştiu numai atâta, că era o piesă de salon, tradusă de mine, ce mai ştiu eu de unde, 1) iară rola principală a unui ostaş invalid, câre se afla în serviciul unui colonel, o avuse repausatul Andrei Mureşianu.\ Mica piesă plăcu atât de mult, încât dete familiilor materie de conversaţiune pe câteva luni înainte. Acea generaţiune mai vă­zuse unele piese reprezentate tot aici în Braşov între anii 1821-1823, adecă pe timpul fugei celei mari a Moldovo-Românilor, însă nu în limba românească, ci în cea elină; de aceea oamenii şi făceau comparaţiune între acel trecut şi acel prezent al lor. Acea plăcere însă fu însoţită şi de un incident foarte urâcios. Câţiva studenţi de altă naţionalitate se strecuraseră în sus, pe ga­lerie. La ieşirea publicului din sală unii din ei începură să strige: Zwiebeltheater! Blăschtheater! Tinerimea românească mân-dră de succesul său, iritată prin insultele ce auzise, începu să ' împartă la pumni şi ghiolduri, de unde se iscă bătaie de stradă, care fu mulcomită de bătrâni cu destulă greutate, pentruca în ziua de Sf. loan să reînceapă cu atâta favoare (sic!) încât se văzu necesitatea de a cere patrula ostăşească spre reînfrânarea ei, pentruca la săptămâna să se reînoiască şi a treia oară, când apoi autorităţile municipale în conţelegere cu rectorul colegiului evangelic luară măsuri serioase în tot respectul. Dela 1839 până la 1855 s'au mai format în Braşov de câteva ori societăţi de ^ diletanţi, până când tinerimea se încumetă a-şi încerca puterile sale şi cu vre-o două tragedii, precum „Regul'us", „Treizeci de i ani din viaţa unui jucător de cărţi" şi a.2). Intr'aceea se îndu-* plecă o mamă cu fetiţele sale a lua asupră-şi câteva role, cum şi 2 fetiţe din alte 2 familii, acestea însă numai pentru câte odată. Intre anii 1841—1844 diletanţii români câştigară un sucurs bu­nicel dela, o societate ungurească, care venise aici, pentruca în

') In Nr. trecut am zis, că n'am păstrat nimic din câte am scris până în etate de 25 ani. Uitasem versurelul Murăş, Murăş, apă lină etc. şi încă unul păstoresc.

'-) Vezi G. Bogdan-Duică: „Din istoria teatrului român în Braşov" tn „Ţara B4rsei", an I. p. 119 şi urm.

©BCU CLUJ

— 508 —

limba maghiară să nu poată face nici o treabă, încât se şi des­făcu. O cântăreaţă în vodevile şi doi bărbaţi cunoşteau binişor limba românească, încât anume în vodevile mergea de suferit'.

Mai însemnăm, că din an. 1841 înainte reprezentaţiunile T o m â n e ş t i se dau în sala cea mare dela „Soare", 1) mai apoi tocma în teatrul german din cetate, pentrucă acum începură a jse preface opiniunile oamenilor. Insă nu ţin minte, ca să se fi jucat în câte un an mai multe ca 2—3 piese, căci de ar fi fost mai multe publicul „ar fi obosit". Din momentul în care tinerica Thalia românească se văzu într'un edificiu, care-şi avea deco-raţiuni înzecit mai multe decât erau ale sale (care costaseră abia 400 fr. mon. conv.), prin urmare tot mai semăna a teatru, acele decoraţiuni româneşti încă ajunseră pe urma celor din Blaj, tot într'un pod, sus la capela românească din cetate, pen­trucă şi acestea să fie de culcuş şoarecilor şi cloţanilor din „ţara Bârsei". Pe la 1855 mei urma'lor nu se mai afla.

Acela care ar avea plăcere să culeagă şi mai multe date despre fragedele încercări ale Românilor din Braşov, de a pre­para terenul prin diletanţi, începând dela 1838 până în ziua de astăzi — căci iaca şi estimp se mai formă o societate de dile­tanţi, — adecă în curs de aproape treizeci şi doi de ani, nu are

'decât să foiască prin Gazeta Transilvaniei, mai ales pe la lunile Ian., Apr. şi Maiu, pe unde va afla mai multe urme de succese, şi mai măricele, şi mai mititele; un lucru însă nu va descoperi nicăiri la generaţiunea care se trece, că adecă să-şi fie deschis vre-odată graiul său vre-un om dotat cu stare materială consi­derabilă şi să fie zis: Voesc să las un sâmbure de fond şi^pen-tru înfiinţarea unui teatru românesc. Se vede că eu toate'incor-daţiunile unor oameni din generaţiunea ce merge apunând, cu tot zelul lor de a face, ca limba românească să răsune nu numai de pe amvon şi de pe tribună, ci şi de pe scenă, terenul pen­tru această plantă foarte delicată încă nu este preparat de ajuns, şi ne temem foarte că Thalia nu voeşte să-şi aleagă loc de re­şedinţă nicăiri, pe unde nu este sigură atât de protecţiunea vi­guroasă a Minervei şi de ajutorul diurn al surorilor sale muze,

f cât şi sigură de loviturile barbare ale despotismului, ca şi de insultele superstiţiunei şi ale prejudeţelor omeneşti, care în Thalia nu voesc a recunoaşte nicidecum simbolul artei, ci nu­mai pe reprezentanta plăcerilor brutale. Este prea adevărat, că adepţii şi adeptele dânsei adesea i-au compromis foarte greu renumele şi o au degradat până pe treptele infime ale. so­cietăţii omeneşti, o au aruncat din Olimp de-a dreptul în păr-

i) Unde e azi şcoala călugăriţelor r. catolice. In dosul poştei. (Ax. B.)

©BCU CLUJ

— 509 —

ţile ce!e mai scârnave ale cetăţilor mari, încât în acea stare de­gradată tocma şi amicii dânsei s'au jenat de apropierea ei. Tot asemenea este adevărat, că mai toate muzele se feresc de acea parte a omenimei, care se simte nefericită şi care spune la toată lumea că este nefericită. Muzele stau şi intră numai pe acolo, pe unde întâmpină feţe ilare, care sunt expresiunea îndestulării şi a oareşicărui grad 'de fericire pământească. La popoarele fe­recate în lanţuri, la indivizi muribunzi, ele nu caută ospitalitate şi nu o acceptează; nici am auzit vre-odată, ca ele să-şi fi oprit pasul lor în regiuni şi stepe domnite de barbarie, sau între fi­inţe omeneşti orbite de superstiţiuni seculare şi îmbrâncite întru întunecimea neştiinţei, pentrucă'cum atinserăm mai sus, ele fără ajutorul Minervei şi fără protecţiunea Vestei virgine, semănau prea mult orfanelor persecutate de soartea rea Tocma însă din cauzele aieptate aici, bărbaţii cari vor fi simţind în pieptul lor vocaţiunea de a prepara şi la noi locuinţă şi azil muzelor, şi anume Thalieî, sunt datori a medita foarte serios la condiţiunile, fătă a căror împlinire scopul sau nu se va ajunge de loc, sau foarte târziu şi în mod foarte imperfect.

Apariţiu'nea doamnei Fanni Tardini, a domnilor Milo şi Pascali dincoace de Carpaţi pe scena românească cu societăţile dumnealor dela an. 1863 încoace, adecă tocma decând a început să se auză aici limba românească şi de pe tribuna legislativă, rămâne ca să fie apreţiat^ de către vre-o altă peana mai jună, mai viguroasă, mai aprigă decât ar putea să mai fie a noastră vre-odată. Venirea acestor societăţi a făcut la noi un fel de epocă pe terenul artei, ceeace atât criticul, cât şi simplul recen-sente nu va putea pierde din vedere. Ele aflaseră terenul prepa­rat cevaşi. Până la ce măsură l-au preparat dânsele, şi pe ce treaptă va fi stând astăzi desvoltamentul gustului pentru artă, aceasta are să ne-o spună şi unul şi altul".

©BCU CLUJ

— 510 -

Scrisori vechi Comunicate de Ax. B.

Prea Onorate Domnule!

Preţuita-ţi epistolă din 5 Noem. a. c. prea iubiţilor părinţi trimisă avui norocire şi eu subscrisul a o ceti: din care înţăle-gând starea sănătăţii precum şi zelu cătră prea iubita-ţi Naţiune întreagă, iară osebit cătră Muntenii noştri, a cărora dreaptă cauză nu numai în timpul critic de resbel cu mirabile laudă prin arme ai apărat; aşa şi acuma pe calea Diplomaţiei neobosit osteneşti mpreună cu prea vrednicii noştri deputaţi. Atotputernicul Dmzeu

să binecuvinteze ostenelele Dniilor voastre cu bun sporiu, ca îna­intea Prea înălţatului Tron împărătesc să fie bine primite şi îm­plinite petiţiunile milioanelor de Români, pre cari îi reprezentaţi, şi cari după D-zeu nu au alte speranţe de a scăpa de croitele apăsări, decât prin mişlocirea voastră la In. Tron, pentru care osebit Muntenii se deosebiră în luptele şi suferinţele, care pentru susţinerea lui au făcut şi vor face dacă vor fi şi ei mângâiaţi.

Insă Muntenii noştri în present se află foarte nemulţămiţi, în privinţa pădurilor mai vârtos (care iaste una unişoara lor folosire), dela care acuma sunt preste aşteptarea lor conteniţi, — precum şi togma în băişag (care aduce mai multă dobândă în visteriâ Statului) trebue cu taxe să cumpărăm lemnul la băi, la şteampuri, la gaturi trebuincios. — Ba ni s'au spus de curând, de cătră ofi­ciali de pădure, că şi lemnul de foc şi spinii de gard trebue de acum să-i plătim cu taxe ş. a. Durere pentru fiii munţilor! unde hrana vieţii se cumpără dela ţară scump, se aduce cu cheltuială; apoi să cumpere şi lemnele neapărat trebuincioase pe bani? cari oarecând era slobode şi parte mare proprietatea lor.

Pela noi togma acuma se scriu feciorii la miliţie dela 20 până la 26 ani. — Comissariatu nu face excepţie nici pentru bă-ieşi, — în privinţa aceasta togma astăzi făcurăm petiţiune Ia C. R. Iudicium; resultatul nu-1 ştim; noi am arătat cu cuvântul şi la Cămăraş, că avem Privilegium ca băieşii să nu deie soldaţi. Ni s'au răspuns că timpul Privilegiilor au trecut şi că nu vom dobândi.

Se face vorbă că pe la Zalathna (pre unde conscrierea fecio­rilor mai întâiu s'au început) că zic oamenii că nu vor da feciori

©BCU CLUJ

la Saşi, — fără dacă I. Imperator nu va trimite prin Iancu scri­soare că soldaţii împăratului se adună, şi nu Saşilor sau Magia-rilor. Iaste însă adevărat sau nu faima aceasta, vom şti mai târziu.

Eu zic că ei greşesc dacă zic aşa. încât pentru mine, precum dela început, în dreapta cauza a

Naţiunii mele nepregetat m'am silit, precum în timpul critic de resbel, când In. Tron împărătesc şi naţiunea era amelinţate cu pericol, uitând că sunt părinte a 8 prunci nevârstnici (cu primeşdia vieţii!) îmbărbătând poporul mie încredinţat, în mai multe loviri înfruntaiu trufia Magiarilor, — care a mele ostenele (indescifrabil) se dederă uitării; ba în bătaia cu Hatvani a 2-a când cu.aripa stângă din mai multe sute stătătoare cu bun rezultat şi coragiu avuiu onoare a o comanda asemenea cu Boateani (sic!) Prefectul; eu în foaia Gazetii Nro 6 în raportul D-niei tale, aflu pre un Bo-ieru şi Rusu, pre cari nu cred că se va afla cineva să zică că i-au văzut comandând atuncia, — ba poate retraşi în tufe. — Apoi dacă dânşii (exemplu vulpii luând) ştiură înaintea leului a-şi în­suşi lor ostenelele mele; nu-mi pare rău, decât pentru Historie aş vrea să nu se vâre aşa ceva fals.1)

Apoi nici de ord pentrucă n'am dobândit nu mă turbur, ştiind că mulţi le-au meritat şi nu le-a căpătat şi 2) alţii. Apoi vedem că unii au dobândit asemenea „cu ciia cari au purtat greotatea zilii şi zăduhul". Dară eu nici am aşteptat cândva. Bucuria mea deplin va fi având norocire a dobândi dela Prea In. împărat uşurarea poporului de greotăţi şi punerea egalităţii în activitate şi pentru Naţiunea Română în toate drepturile cuvinite ei, precum s'au fă­găduit, care tare cred, că prin osteneala Dniilor voastre care fa­ceţi; pre rând toate dela Prea bunul nostru împărat şi părinte le vom dobândi. Pentru care şi noi, zioa şi noaptea, nu încetăm a ruga pre atotputernicul D-zeu să-i îndelunge viaţa sănătos, la mulţi ani, spre fericirea milioanelor sale.

Asemenea şi pentru toţi deputaţii noştri, cari pentru binele nostru şi-a fiilor noştri, nepregetat osteniţi; dela acel prea bun

0 Cu ortografia originalului: „Apoi dache densi (:Exemplu Vulpi luondu:) stiure înnainfea Leului, ashi insushi loru ostenelele mele; num pare reu, de chetu pentru Historie asu vrea casenuse vere asa cieva falsu".

2) nici.

©BCU CLUJ

— 512 —

Părinte ceresc cerem cu umilinţă darul şi puterea prea Sântului Duch, ca umbrind spre. voi toţi, să vă lumineze mintea şi înţelep­ciunea, ca să puteţi înlătura toate viclenele uneltiri şi piedeci, care contra s'ar opune la redobândirea drepturilor Naţiunei aceşti atât de mult de soarte nefavorate până acum, iar din contră apăsată din secuii. — Poftintu-vă (sic!) ca cât mai curând să vă puteţi sănătoşi întoarce cu bun resultat în patrie-vă, între prea iubita Naţiune Română, care cu mult dor vă aşteaptă spre a vă saluta şi îmbrăţişa. — Sânt

A Prea Onorat Dniei tale

'Cărpiniş 25 9bris 1850 umilit serv

(ss) Nicolae Fodorianu Paroch în Cărpiniş

de religia răsăriteană Adresa: Dela Parochul din Cărpiniş

Prea Onoratului Domn Avram Iancu

Vrednicului advocat şi patron al Muntenilor Români din Transilvania,

cu cuviincioasă onoare Viena

Mult Prea Onorate Domnule!

Se face umilita arătare dela obştia din Şugag, că sântem la un loc foarte rău, unde carul nu umblă, viţă de vie nu este, pă­mânt de sămânat de bucale nu avem, numai ce avem nişte rele fânaţe care au o posiciune deloasă şi costişe şi prin iânaţe numai ce sămănăm, puţină săcară, puţin orz şi ovăs, şi hotaru care am avut de păşune şi pădure l-au luat dela sat 3 Domni, adecă: Voasi, Barceanu şi Magistratu, dela care sub grea arândă le cum­părăm, şi nu ajunge cu atâta, ci le-au dat la străini, fără care lcr-curi noi neputând trăi, ne caută sub mare scumpete a le cu(m)păra, şi mai ţin şi străinii.

Pentru care căzând în jenunchi ne rugăm, că unde s'ar putea căpăta un Protocol, care ar arăta ocolul hotarului nostru a Şugagului.

©BCU CLUJ

Pre lângă care ai Prea Onoratei Domniei Tale căzând în jenunchi rămânem

Şugag 14/26 Ianuarie 1852.

umiliţi şerbitori Constantin Cretzu, jude Constandin Delorian ] Iuon Cernat I Georgie Gross > juraţi Mathey Cernat I Simion Ştefan j Dumitru Mihăiiă, Vorman

şi toţi ofţiaşii Adresa:

Mult Onoratului Domn Avram Iancu

cu plecată onoare la Vidra

iscăliţi prin

(ss) Petru Cernat

dascăl

7 6 8 - 1 8 5 1 .

Cătră Onoratul Advocat Avram Iancu!

In urmarea requisiţiunei Onoratului Advocat din 20 Octobre 851, se face oficioasă înştiinţare despre aceia, cumcă căruţa care măsariul Kovâts Iânos au fost răpit-o din curtea faurului de aici, unde era depusă — de au şi fost depărtată de aici în altă juris-dicţiune, la Buciumi, de unde numai după mai multe requisiţiuni cătră subcomisariul Zlagnei stăruite, s'au putut mişloci straportarea ei înapoi — acuma totuşi s'au adus iarăşi înapoi şi s'au pus iarăşi acolo la faur de unde au fost răpită. Baia de Abrud 28-a Ianuarii 1852.

Adresa: 768—1851 ( s s ) P e t r u Şuluţiu Dela Magistratul din Baia de Abrud j " d e primariu

Cătră (ss) Simeon Corcosiu (Corcheş?) Onoratul Advocat Avram Iancu notariu

Ex offo La Vidra

©BCU CLUJ

— 514 —

Domnul meu!

Despre cele scrise voi face cuviinţi(o)asele dispoziţiiini, ca mâne dimineaţă doi juraţi sau judele cu ei lângă sine să se afle la Abrud — iară eu dela drum (?) am venit acasă şi cu mare dor te voi îmbrăţişa în lăcaşul meu de voi avea de Domnia ta.

Şi până atunci cu plecăţiune remân

9-a lunii 1852 umilit serv (ss) Ios. Bistray

Adresa:

Mult Onoratului Domn

Avram Iancu

cu convenită reverinţă Câmpen i

Mult Onorate Domnule Iancu!

Primind epistola On. D-niei tale în privinţa lucrărilor comisiei ungare săcueşti, neavând pre cinte (sic!) trimite cu graba încăle-caiu şi cu capul merseiu la Abrud, de unde aceste înştiinţări pri-miiu în privinţa aceasta, adecă

1. Dela Abrud-sat, după arătarea judelui Bidiguţiu Alexandru şi D. Absolon, dela Abrud-sat n'au luoat bani Secuii nimica, n'au aristat pre nimenea, ba încă le-au plătit din banii de pe la Câm-pănari adunaţi, şi quartirul cătanelor.

2. Dela Buciumi, după arătarea lui Davad (David?) Pavel dela Poieni (pre care l-am întâlnit în Abrud) bani n'au luoat nici dela Buciumi, dar în târg au bătut Secuii pre Danciu Candinuţ. Unde au mai fost faţă şi David Nicolae Şasa Buciumilor, dar nu ştie pre acesta bătutu-l-au sau numai pre Candinuţ; dară zice că vin mâne dimineaţă 2- Buciumani cari vor arăta şi mai bine. — Apoi nu ştie să fie băgat în temniţă pe nimenea ş. a.

3. La Roşia am trimis scrisoare la Hogmanu Jurca Georgie ca să trimită astăzi la Câmpeni de toate, precum ai scris, •— dar până acuma n'au mai venit înştiinţare nimica; dar am auzit din Csana Sandor că Roşienii ar fi dat 700 Rf. cm. la Secui. Nu ştiu adevăratu-i până vor scrie ei.

©BCU CLUJ

— 515 —

4. Cărpinişul au dat 60 Rf. cm. gloabă la Secui, pre cum arată quitanţia fostului jude de atuncia. Apoi pre altul nu au ari-stat, numai pe mine subscrisul în 2 zile în curtea D. span Lazar, de unde abia cu 2 chizeşi am putut scăpa, cari chizeşi au fost 2 preoţi dela Albac, unul a popii cel roşu — nu le ştiu numelei dar fratele Patiţia ştie mai bine cumu-i cheamă.

De altele sunt On. D-niei tale obligat serv

Cărpiniş 16/28 Iulie 1852 (ss) Nicolae Fodor Paroh, Cărpiniş

Adresa: Mult Onoratului Domn

Avram Iancu Advocatului Naţional

cu onoare Urgent a Câmpeni

Pe verso, însemnarea: Sohodol 236 pe pită, vaci 223 28

In temniţă pe Sisoe Dumitru şi pe Kozmuţia Ion în 8 Septem.

Inclyt Ces. Regesc Comisariat!

Ordinaţiunea Ces. Regescului Comisariat din Câmpeni ddto 3 Ianuarii a. c. cu număru 2243 anului preferit 1851 semnată cu convenită 1) reverinţă v'o am primit 5-a Ianuarii a. c. şi din aceia cu mare jale citim cumcă Onorat C. R. Comisariatu de Cerc din Bălgrad nu are voie a respecta umilitu nostru Recurs la Sacra-tissima Maiestatea Sa suşternut; fără demandă în ordinaţiunea sa ddto 11 Xbris anului 1851 sub Nru 5475 emanată — care cu no, nici barem în copie nu s'au comunicat — cum că în preţu sărei pe sama loagărului din porunca celor mai mari spre apărarea Tronului coadunat întrebuinţatei să plătim până a 3-a zi 381 fi. 37 cr. argent, că casu in contrario, cu execuţie parte se va trage pomenita sumă de pre noi. — In contra acestii ordinaţiuni sărbă­toreşte protestăm, cum că pânăce va veni altissima decisiune dela Maiestatea Sa, unde pe cum bine este cunoscut Inclytului Ces.

!) cuvenită

©BCU CLUJ

— 516 —

Regescului Subcomisariat la timpu său ne-am suşternut umillimu nostru recurs, aceea ordinaţiune nici sub un pretest să nu se ieie în deplinire şi tot deodată cu plecăţiune dechiarăm că noi de voie bună nimic (nu) vom suşterne sub execuţie, după sărbătoreasca noastră protestaţiune şi cu plecăţiune facta dechiaraţiune dacă per­soanele noastre preoţeşti prin ceva silă se vor vătăma sau în Bo-numurile noastre cu puterea dela noi absportânde ne vom păgubi, aseminea act nici odată de legiuit nu-1 vom cunoaşte şi nimene în toată Monarhia îl va putea numi de execuţiune legală, fără îl va numi de o faptă despotică, care nici în seculu acest civilizat sub strălucitu Sceptru şi gloriosu Regimine a înaltei Casei Dom­nitoare Habsburgico-Austriacă, pentru aceea cu cuvenită plecăciune şi de jure poftim ca recursu nostru la Majestatea Sa suşternut să aibă în ante 1) C. R. Oficiolatelor subalterne cuviincios respect din următoare argumente:

a) Cum că oricui este iertat a-şi suşterne jealbele sale medio unui umilit Recurs la Tron Maiestăţii Sale, aceia nimene cu min­tea sănătoasă (nu) poate nega; aşa dară dacă aceia fieşte cui este iertat, nu putem cuprinde cu puţintică noastră minte, că când şi de unde au căpătat un officiolat subaltern, pă cum este şi Prea Onoratu Comissariat de Cerc din Bălgrad, putere a nu respecta aseminea recurs şi cum ar fi aceia drept ca pă temeiu unei po­litice dispoziţiuni, prin mult Onorata C. Reg. Direcţiune Finanţială ca pretendentă în propria cauză făcută, să se tragă de pre noi 381 fl. 37 cr. argent, neavând noi nici la un legiuit for judecată — şi apoi actu ala totuşi să se boteze de execuţie leg(i)uită — când.

b) bine este ştiut cumcă toate execuţiile sau pe temeiul unui leg(i)uit contract, sau pă temeiul unei legale sentenţe prin foru Justiţiei, iară nu prin prolăudata C. R. Direcţiune Finanţială „care de For Juridic nu o cunoaştem" pronunţate; trebue să se perage; şi togma pentru aceia la pertractaţiunea obiectului prezent nu aşa s'au întâmplat pă cum legile şi dreptatea dictează, am fost siliţi şi am îndrăsnit a suşterne umilitu nostru recurs la Sacratissima Ma­jestatea Sa, care recurs trebue să se respecteze şi prin Inclytu Ces. Reg. Comissariat de Cerc din Bălgrad, că dacă aceia nu aşa

i) înaintea

©BCU CLUJ

— 517 —

s'ar întâmpla, am fi siliţi a crede că s'au întors lumea de tot şi este mai mare ovu decât galina.

c) Cumcă execuţiile numai pă calea legii să pot perage şi tenta, aceia însuşi Ces. Reg. Comissariat în toate zilele cu fapta dovedeşte, că dacă mergem vro unu dintre privaţi cu leg(i)uit contract despre debit liquid emanat, cu plecaţiune ne rogăm ca . . . . . nostru debitore să se exeque până a ceti resoluţiunea ştim că suntem înviaţi*) la organisându Foru Justiţiei — dacă între noi privaţii nu se pot tenta şi perage execuţiuni şi nu putem banii noştri împrumut pă lângă bune şi legale contracte daţi, căpăta, nu este drept şi cu cale de pre noi să se exeque o sumă de 381 fl. 37 cr. argent afară de calea legii, numai în linea politică — nu e drept şi pentru aceia: că noi prin cuvânt împărătesc suntem asiguraţi cumcă toţi cetăţenii Monarhiei Austriace în ante legilor suntem egali; dacă suntem egali, pentru ce nu se îndreaptă şi prea onorata C. R. Direcţiune Finanţială, pă cum şi unu de noi, cu pretensiunea sa la organisându Foru Justiţiei, că după a noastră prudenţă naturală aşa ar aduce dreptatea cu sine — şi aşa credem că cu cuvântu împărătesc, care ar trebui să fie sânt, nimănui (nu-i) este iertat a se joca după plăcu lui şi a zice astăzi că îi Alb, şi mâne că îi Negru.

d) Şi pentru aceia trebue să aibă umilitu nostru la Maje-statea Sa suşternut recurs cuviinţios respect, pentrucă noi avem cea mai mare speranţă, cumcă înaltul Imperatore luând în consi-deraţiune fidelele noastre serviţiuri dela anul 1848 Octobre, până la anul 1849 August cu neclătită credinţă spre apărarea Tronului fără de a căpăta Lehnung şi calceamente^), cu mălaiu nostru în decurs de 10 luni făcute, se va milostivi din nemărginita sa milă a ne con-dona-j preţu sărei cu care în serviţiu Majestăţei Sale ne-am sărat mămăliga dusă din gura muierilor şi pruncilor noştri în loagăr, lăsând celedu3) casei luptându-se cu foamea — dacă pă cum avem speranţă ni se va ierta preţu sărei aceia, nu este nici o cauză su­ficientă pentru care togma acuma să se exeque cei 381 fl. 37 cr. argent, că prin iertarea banilor prolăudata ordinaţiune a Inclytului C. R. Comissariat de Cerc se nimiceşte — dacă „ce nu putem crede" nu se va ierta pomenita suma de bani, se poate tenta exe-

*) Trimişi, îndrumaţi î ) încălţăminte 2 ) dărui 5) servitorimea.

©BCU CLUJ

— 518 —

cuţiunea acuma determinată togma aşa de bine şi după venirea Altissimei Decisiuni, că prin aceea la Prea Onorata Direcţiune Fi-nanţială nici o scădere (nu) se face, fiindcă şi atuncia togma aşa va putea încasa banii, dacă o avea drept să-i capete, ca şi că i-ar încasa acuma. Apoi dacă noi cu cauzele noastre suntem siliţi a aştepta, nici un oficiu deprinzându-se cu ele, până la organisându Foru Justiţiei, să binevoiască a fi şi Prea Onorata Direcţiune Fi-nanţială cu puţintică paţienţă: că stă pă papyru tipărit, cumcă în antea legilor toţi suntem egali.

Din mai sus scrise argumente ne luăm îndrăsneala de nou cu plecăţiune a dechiara, cumcă până în obiectu acest va veni Altissima Determinaţiune dela Majestatea Sa, noi nimic din Bonu-murile noastre (nu) vom suşterne subt execuţie şi sărbătoreşte a protesta cumcă acele dela noi cu puterea să nu se eie că în cazul ala vom fi siliţi cu cel mai vivid colore a ne descrie amara noa­stră soarte mediu unui umilit recurs cătră Serenissimu Principe şi glorios Gubernatorele ţării suşternut, care scop să-1 putem ajunge cu plecăţiune ne vom roga să se îndure a ne da Inclytu Ces. Re­gesc Comissariat ordinaţiunea ddto Xbris 1851 sub Nru 5475 emanată în copie, pă cum şi passu spre a călători la Sibiu.

Aşteptând dreapfei cereri a noastre aseminea resoluţiune cu plecăţiune rămânem a

Inclytului Ces. R. Subcomissariat umiliţi servi

Nicula Popa loan Şi

Nicula Popa Petruţ, Preoţi Români din Albac*;

*) Data lipseşte. începutul cererii ne indică însă anul 1852.

©BCU CLUJ

— 519 —

Deşteaptă-te Române. . . . — în forma lui originală —

si

Din sânul maicii m e l e . . . . Cântec, a cărui melodie a servit la alcătuirea Imnului

nostru naţional învăţătorului si cântăreţului 3 i i i

G. UGENESCU Transcris, după psaltihie, pe note liniare de

Dr. Sierie Stinghe profesor.

Lămurire. Cu prilejul unor cercetări făcute la „Academia Română"

(Secţia manuscriselor), în legătură cu trecutul Românilor din Scheii-Braşovului, am dat peste un manuscris foarte preţios, rămas dela fostul cântăreţ a! Bis. Sf. Nicolae din Brasov-Schiei G. Ucenescu, care cuprinde 567 de cântări religioase şi lumeşti, între cari: unele compoziţii proprii, altele ale marelui profesor de muzică bise­ricească Anton Pann şi multe cântece populare.

Acest manuscris e înregistrat la Nr. 3497 şi poartă titlu : „Carte de cânturi, cu note de psaltihie, scrise de G. Ucenescu, student al domnului Anton Pann, la 1852".

Intre aceste frumoase cântări, se găseşte la pagina 266 şi Imnul nostru naţional „Deşteaptă-te Române", în forma lui ori­ginală, şi la pag. 191/2 cântarea „Din sânul maicii mele"..., a cărei melodie a fost împrumutată, aproape întocmai, pentru poe­zia bardului nostru naţional Andreiu Mureşanu. Această cântare e precedată de povestirea împrejurărilor care au prilejuit acest împrumut.

Am transcris aceste două cântări, pe note liniare şi le publicăm,, încredinţaţi că osteneala noastră poate folosi la sta­bilirea originei şi evoluării Imnului nostru naţional.

Braşov, 16 Octombre 1933. Dr. Sterie Stinghe

profesor.

©BCU CLUJ

— 520 —

Istoria cântecului pag. 189—191.

„Încă din anul 1844 subscrisul aflându-mă învăţător şi Cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile — care este comuna Bolgarsechiului de sus în Braşov.

Poetul Andrei Mureşianu ca rudenie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pen­tru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune Ia grădina parohului pentru o petrecere deseară cu mâncări şi băuturi în onoarea ceraşelor.

Am cântat multe cântece de probă; iar sosind la urmă­torul cânt „Din sânul Maicii mele" şi cântându-1 — a rămas poetul pe lângă această melodie — obligându-mă ca pe Dumi­neca viitoare să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii înv taţi Ia grădină ca să cânt după melodia aleasă poesia ce o va com­pune până atunci.

In Dumineca hotărâtă — iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români — şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ce­raşe înainte — îmi dete D. Andrei Murăşan poesia făcută: „Deş-teaptăte Române": îl probăm puţine rânduri, şi văzând că în tot melosul este o minune potrivit — l-am cântat cu vocea mea tinără şi puternică până la fine.

Mai repetându-1 odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănă­tate marelui poet.

Din ziua aceia cântul „Deşteaptă-te Române" s'au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar' eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-1 cânta bine şi regulat".

G. Ucenescu ss.

©BCU CLUJ

MoxLul Q JTcl. T. A le.gr o

•ŞJF

s ^ ^ ^ — ^ v - ^

Din sâ nul maî ciî me e Ie năs cu ut

în gri i j î ne ca a duri re tris tă mî-au fost

Tea a găn cu la a crămî m'am hră ni it cu

la a crămi m'am hră nit Ca a le mă ă r i i

O ^ V ^ ^ ^ ^ £

re e e pecii si gro as ni ce ta Ia a a zuri

de vâ ân tul re e lei soa a ar te

spre stânci am fost go ni it spre stâ ânci am fost go nit

*o TT

%m Din sâ-nul mai-cii me le năs-cut în griji ne-ca-zuri re tris-tă mi-au fost

lea-găn cu la-crămi m'am hră-iw cu la-crămi m'am hră-nit Ca

a-le mă- r i i re- pezi şi groaz-ni-ce~îa la- zuri de vân- tul re- lei

0. W » (fi soar- te spre stânci am fost go- n i t - " spre stânci am fost go- nit

/; A iei am adăogat deasupra chendimei un ipsiti. Vezi acelaş pasaj In: ,Des-leaptă-te române".

©BCU CLUJ

5 2 2 -

pag. 266. Cântul 146. Ariea împrumutată dela Cântul: „Din sânul maicii mele", vezi înapoi pag. 191. Cântul 102.

Mxrdul TTcL> . T. Alegra

Deş tep tă te ro â ne din som nul

ce el de moa ar te î n ca re tea dân

"ci i ră bar ba a r i i de ti ra anî bar ba a ri de

TT

t i rani q

dă ăm do ve ezi în Iu

Aa cum sau ni ic i o da tă să

u me că 'n as te

^ O ^ ^ ^ > O mâ ni mai cu ur ge un sân ge de ro

V n ma an un sâ ân ge de e ro man N. B. Studenţii numai, învăţaţi de mine tl cântă curat; mai departe 11

cântă stricat. O. U. Deşteaptă-te Române....

Deş-teap-tă-te ro-mâ-ne din som-nul cel de moarte în ca-re te-a-dân-

ci- ră barr ba - rii de ti-rani^ bar- ba- rii de ti rani. Â-

9 f e m m

cum sau nici o- tă să dăm do-vezi în lu- me că 'n

as-te mâni mai cur- ge un sân-ge de ro- rnlrT un sân-ge de ro-man.

1) Aici am îndreptat, ştergând chendima de deasupra ollgonului. Vezi acelaş pasaj in cântarea: „Din sânal maicii mele".

©BCU CLUJ

— 523 —

Cronica comunei Prejmer după un manuscript al pastorului Thomas Tartler

din Prejmer dela anul 1750, continuat de alţi pastori evangelici.

— însemnări şi note din acest manuscript.

Trad. de pr. Ioan Ludu, din Prejmer.

(Continuare.*)

Anul 1602. Radu Voevod la 22 Octomvrie arde Prejmerul şi Hărmanul şi-şi aşează (tabăra la Teliu.

In acelaşi an Ia 11 Septemvrie vine generalul împăratului german, George Basta, cu întreaga sa oaste în Ţara Bârsei şi se aşează cu tabăra lângă Prejmer.

In 16 Septemvrie pleacă în Muntenia şi ucide 4000 de du­şmani.

In 27 Septemvrie se reîntoarce Basta din Ţara Românească, în tabăra dela Prejmer.

In 8 Octomvrie pleacă Basta spre Alba Iulia (Weissenburg). Anul 1603, în 25 Iunie îşi aşează blestematul de George

Râcz, care prădase Sighişoara, tabăra sa la Prejmer. Anul 1605, în 19 Iulie tăbărise pe hotarul comunei Prejmer

Turcul Aii Paşa cu 12,000 oameni, Turci şi Tătari. Magistratul braşovean trimite doi domni din sfat, pe dl Mihail Weiss şi dl Gaspar Rosenauer aci la el, ca să-1 roage să nu lase a se prăda bietul Prejmer, atât de devastat; în urma aceasta el plecă la Sânpetru.

Anul 1610, în 29 Iunie îşi pune Radu Voevod tabăra sa pe câmpul Prejmerului, deoarece venise în ajutorul lui Bâthori.

In 8 Septemvrie pleacă acasă, dupăce oamenii săi au tuns îndeajuns Prejmerul.

Anul 1611, în 29 Iunie vine Gavril Bâthori la Prejmer şi îşi aşează aici tabăra şi-şi adună oastea sa; aci vine şi Andrei Nagy, căpitanul său, căruia Bâthori îi promisese Braşovul, dacă îl va putea cuceri şi care atacă cu înverşunare pe Braşoveni, dar trebui să se retragă cu ruşine, şi dupăce Bâthori a plecat de aici, pre­dând comanda taberei lui Andrei Nagy, cerând el dela Braşoveni o trăsură (hinto) cu şase cai frumoşi; Braşovenii îi împliniră ce­rerea, dar văzând haiducii aceasta, ei îl considerară pe Andrei Nagy ca pe un trădător şi îl părăsiră; curând după asta plecă şi Andrei Nagy.

Vezi nr. 6 din 1932.

©BCU CLUJ

— 524 —

In 9 Iulie soseşte un sol din Valea Timişului (Temiş) Ia Bâthori, în tabăra dela Prejmer, şi îi aduce ştirea că straja sau avangarda sa, ca la 3000 de oameni, a fost cu totul nimicită de duşman şi anume -de cătră Şerban Vodă, şi că numai el singur solul scăpase. Bâthori se sperie de această veste rea şi grăi cătră sol: „Dacă nu mi-ai spus adevărul, voiu pune să-ţi tragă pielea de viu". Solul răspunse: „Dacă îndecurs de un ceas nu te vei încredinţa, atunci pune să mă jupoaie de viu". La aceasta Bâthori puse să sune alarma şi plecă dela Prejmer la Sânpetru, de aci spre podul Ghimbavului, carăle le porni spre Bod, Radu sau Şer­ban Vodă îl ajunge cu 7 oşti în câmpul de mijloc, îşi pune oastea în ordine de bătae, la era 4 după amiazi ambii duşmani se aruncă unul asupra altuia şi se dă o bătae foarte sângeroasă. Voevodul bătu pe Bâthori şi rămase învingător. Bâthori pierdu mai mult de 10.000 de oameni, cari fură aruncaţi într'o groapă mare. Şi mi­şelul Gheorghe Râcz fu ucis în luptă, i s'a tăiat capul, care fu agăţat pe poarta străzii Vămii (Klosterthor).

Şi Andrei Nagy căzu în luptă, pe Baltazar Ordog şi Ioan Elek îi prinseră Valahii de vii şi îi tăiară în bucăţi înaintea porţii Castelului. Astfel trebuiră să primească cei cari devastaseră Prej-merul şi Ţara Bârsei, răsplata nedreptăţii lor şi să se înnece în sângele lor de tigru. Pe Ioan Imreffi, sfetnicul blestemat, care 1-a asmuţat pe Bâthori la multe tiranii, îl găsiră după multe zile la Sânpetru, când era aproape pe jumătate putrezit. D-1 Mihail Weiss, judele Braşovului, porunci să-1 îngroape într'o gropniţă. (Historia

_Jui Seeburger). " în Septemvrie cad aci pe neaşteptate Turcii şi Tătarii, din spre

Buzău, şi la 21 Septemvrie ard Prejmerul şi Săcelele, ducând cu ei în Crimea cam la 80 de oameni.

Anul 1612. Feldiorenii, Bodenii, Hărmănenii şi Prejmerenii căzură dela Braşov şi se predară lui Bâthori, deoarece nu se mai puteau susţinea în castelele lor din cauza frigului şi pentrucă nu mai aveau nutremânt.

în luna Februarie, scrie d-1 Fuchs, la această necredinţă i-a ispitit şi sedus numai vinul dulce nou, care se produsese în mare cantitate. Judele braşovean d-1 Mihail Weiss se manie tare pe aceste sate trădătoare. EI Ie trimise soli, ca să-i aducă la alte gânduri. Prejmerenii trimiseră d-lui jude o scrisoare şi căzură la învoială.

©BCU CLUJ

— 525 —

Scrisoarea glăsueşte cum urmează: „Cătră Domnia Sa, preamilostivul, înţeleptul Domn Jude al

Braşovului". „Marinimoşilor Domni şi Patroni". „Nu ne putem îndeajuns mira, cine şi-a vărsat asupra noastră

a bieţilor oameni nevinovaţi, marea disgraţie şi supărare a Mă­riilor Voastre, (N. F. W.=Nahmhaft, Fiirsichtige, Weisen), ceeace pre noi prea destul din inimă ne doare, ne chinueşte şi ne tor­turează, cu atât mai vârtos că noi trebue să spunem şi să mărtu­risim cu sincer adevăr înaintea viului Dumnezeu, căruia nimeni nu-i poate astupa sau acoperi ochii şi totdeodată şi înaintea Mă­riilor Voastre (N. F. W.), că noi nici odată nu am avut inimă falsă şi înşelătoare faţă de oraş şi faţă de Măriile Voastre (N. F. W.) ceeace bunul D-zeu să ferească şi şi pe mai departe să întoarcă dela noi şi că noi ţinem strâns şi tare până azi, ba cu ajutorul Iui D-seu voim să ţinem promisiunea pe care am făcut-o înainte de Crăciun Măriei Sale D-lui Iohann Drauth, adecă să rămânem cu trup şi suflet pe partea oraşului, până când măcar unul din noi va mai trăi sau se va mai putea mişca, mai ales că şi noi din îndurarea1 lui Dumnezeu mai avem atâta minte în cap, ca să putem recunoaşte că fără de oraşul, care este D-zeu şi coroana noastră, suntem numai ruşine şi nimic şi că mai ştim că e cu mult mai bine să luptăm cu bună conştiinţă cavalereşte, într'o cauză dreaptă pentru patrie, şi să murim pentru libertatea strămoşească, decât să fim veşnica batjocură a duşmanului, mai ales că nici noi nu voim să trăim şi să fim în veşnică tiranică robie (Robbay) şi slugărnicie, ceeace s'ar fi întâmplat negreşit, dacă oraşul, Domnul fie cu el, ar fi fost învins de tiran; — dar că noi până acum nu ne-am opus la porunca Măriilor Voastre tiranului şi mulţimei sale şi nu ne-am declarat de duşmani pe faţă, aceasta nu s'a întâmplat din dispreţ faţă de oraş, ca şi când ne-am fi rupt cu totului tot de Măriile Voastre şi că şi Matthi Iânos nu a fost prins la noi, nu a fost trădarea noastră de vină, cum ştie şi măr­turiseşte Sfânta Treime şi conştiinţa noastră proprie, ci aceasta provine aumai dela marile necazuri ale vremii. De-acum înainte însă Măriile Voastre trebue să afle în fapt şi în adevăr, că noi voim să ne ţinem promisiunile noastre, după slabele noastre puteri cu ajutorul lui Dumnezeu.

©BCU CLUJ

— 526 —

Iată noi rugăm pentru numele lui Dumnezeu, ca Măriile Voastre să lase la o parte supărarea şi părerea greşită. Poate va da Milostivul D-zeu prilej, ca nimicitorul ţării să poată să fie predat cu ajutorul Domnului de cătră oameni sărmani, fără vază, de vu în manile Măriilor Voastre, mai ales că noi ştim că el nu se, va încrede în nimeni. Pentru-ca însă Măriile Voastre să aibă în­credere în noi, noi rugăm pe Măriile Voastre dacă ar putea trimite din oraş 1 — 2 persoane, cari să ne poată observa şi în caz că ar sosi un prilej bun de răzbunare asupra duşmanului, de care ai noştri nu s'ar folosi îndestul, după slăbiciunea lui, atunci Mă­riile Voastre vor fi slobozi să ne răsplătească ca pe nişte trădători ai oraşului, după bunul plac şi voinţă. Pe trădătorii noştri însă cari ne-au pârît cu strâmbătate înaintea Măriilor Voastre, pedep-sească-i D-zeu şi în lumea aceasta şi în cealaltă şi să ni-i des­copere la vremea sa şi nouă. Dumnezeu să ne ajute, noi din parte-ne voim să ne facem datoria pentru cauza noastră.

Dar Măriile Voastre să afle că în 17 Martie au venit 500 de Săcui, buni ostaşi, din Ţara Românească, dintre cari unul ne-a spus în taină, că chiar în ceasul în care i-au cerut lui Vodă leafa, ei au întâlnit pe solii lui Bâthori, cari i-au adus (lui Vodă) daruri, şi i-au spus Voevodului din porunca lui Bâthori, ca să se pregă­tească, căci Radu Vodă şi Petraşcu vor năvăli peste scurtă vreme asupra lui. La ceeace el a răspuns: „Eu voiu îmbrăca alte haine şi voiu pleca de unde am venit, că nu vreau să mă cert cu ni­meni şi nu vreau să rup pacea pe care am încheiat-o cu Domnii braşoveni, şi pe lângă asta el a mai spus celor 500 de Săcui, să-şi caute slujbă mai bună, el n'are lipsă de ei, după care ei au venit la Bâthori. Că noi însă nu trimitem înăuntru în oraş, nici la porunca Măriilor Voastre, cele b persoane, se întâmplă din pri­cina marei primejdii, mai ales că Săcuii şi Haiducii primejduesc peste tot drumurile, aşa că ar fi împreunat cu mare primejdie.

In sfârşit, pentru numele lui Dumnezeu, rugăm pe Măriile Voastre, să ne descopere voinţa, noi voim să fim cu toate aface­rile drepte următorii Domniilor Voastre.

Cu aceasta Dumnezeu să vă ocrotească. Ex Prâsmâr die 17 Marti.

Iohannes Kentz cum tota comunitate conturbată".

©BCU CLUJ

— 527

Pr in „Ţara Bârsei" , re f racţ i i .

Turn singuratic Rămas, din vremi închise'n cronici grele, Turn genunchiat pe stânca despicată, Doar bufniţa spre şanţuri mai săgeată, Prin caria tr istă-a negrelor crenele.

Sub fulger, sau în noaptea înnecată De pulberea argintului din stele, Profilul tău, e spectrul unei schele De punte, peste veacuri aruncată,

Şi par'c'ascult sub arcul ei, din susuri Cum curge apa timpului pierdut In marea 'nsângeratelor apusuri,

Cum altădată, se-auzea pe-un scut Sau pe o za în zi strălucitoare, Cum scrie-o lance, vremea viitoare.

Ion Focşeneanu

©BCU CLUJ

— 528 —

Cinstita cântare

Suflete, sufletul meu, împărăţie încercată greu!,,,

Tulbure eşti ca o pădure ce se umple de ciute, Secat-au isvoarele nădejdii ta le; Cerbii se adapă din bălţi stătute.

In rugăciune-mi pari ca cu plop înalt, Te subţiezi în sus, fără umbră, Cu glesnele înlănţuite în bazalt.

Tare mâhnit, suflete, vieţuieşti! De îndoieli încolţind ca nişte holde, Pribeag în mine, cucerit, pătimeşti.

Unde sunt visurile care te-au purtat de subţiori Şi te-au învăţat să umbli singur Călăuzindu-ţi primii paşi, şovă i to r i?

Ca un fum ridicat în două picioare, Stăpânirile-ţi învecinate de cer S'au prăbuşit pe vechi ulicioare.

Toate 'nvierile 'nzadar au să fie. Arzi în mine, suflete, ca o cruce Pe care nu mai pot ceti ce scr ie. . .

Dumitru Olariu

oo

©BCU CLUJ

— 529 -

„Ultima audienţă" In seara aceea fusese foarte aprinsă şedinţa la care luaseră

parte toţi membrii guvernului. Pe sub arcadele vechi, ale caselor din secolul al XVIl-lea şi XVIII-lea, luminate slab, se adunase o mână de oameni şi urmărea umbrele miniştrilor, când se profilau în salonul luminat a giorno, la primul cat.

Opinia publică era surescitată, fiindcă era vorba de a tăia în carne vie, de a trebui să fii energic, ca să salvezi finanţele ţării. „Revoluţia", aşa-numita „revoluţie", fără de nici un strop de sânge, trecuse, dar bătea la uşă cu impetuositate întrebarea: cu valuta cum stăm? şi ministrul de finanţe — om resolut, care dăduse probe de energie şi în decursul războiului mondial — o reteză scurt: reduse la jumătate valoarea banului.

începură să mişune samsarii, desiluzionaţi de „lovitură"; cetăţeanul cel nou, ajuns peste noapte la independenţă, se simţi şi el desamăgit să i se înjumătăţească averea ca din senin, — murmura „opinia publică", dar n'avea ce face, trebui să se dea împăcată.

Şi — iată — prevestirile financiare ale omului cu o divi­naţie fenomenală, se adeveriră salvatoare: finanţele tării sale ajunseseră — fireşte relativ, cum totul este relativ pe lume —• Ia o stabilizare mai mare în concertul european, criza însă, criza de neînlăturat, îsi urma cursul si în tara ministrului de finanţe,

' J i i i 1

cu toate că trecuseră doi ani dela „lovitura" valutară. Erau conjuncturile, erau legăturile cu streinătatea, era de­

precierea generală a banului — geniul geniilor să fi fost şi nu le-ai fi putut înlătura — stări de lucruri, cari pentru o fiinţă simplistă şi naivă nu existau.

Aşa s'a întâmplat că în seara aceea, după şedinţa con­siliului de miniştri, să se desprindă din mijlocul curioşilor, de sub arcade, un tânăr de 18—20 ani, să ridice revolverul şi să nimerească pe ministrul de finanţe.

Ministrul căzu pe perna automobilului, grav rănit. Mulţi­mea năvăli spre făptaş, gata să-1 linşeze, dar el se dete prins, fără multă resistenţă, fiindcă se simţea „erou". Biet „erou", care — fanatizat de ideile bolşevice, cari planau în aier — nu cetise

©BCU CLUJ

— 530

(s'a adeverit, mai apoi, la judecată) nici chiar un rânduleţ din motivările ministrului asasinat, ca să cântărească puterea lor de argumentaţie!

Soartă oarbă, fatală, stupidă! . . . După o jumătate de oră dela atentat strigau vânzătorii

de ziare vestea, într'adevăr senzaţională: „Ministrul de finanţe asasinat mişeleşte" !

Cincizeci de procente din cei ce ascultau sau citeau ziarul se întrebară: „Cine va fi succesorul"?, parte pregătindu-se pentru cancanurile de după culise, parte devorând amănuntele senza­ţionale ale omorului. Treizeci la sută exclamară, din convingere: „Sărmanul om! E o victimă a datoriei"! Celelalte procente se întrebară: „Au ce va face ţara în criza asta grozavă?" Mulţi deteră din umeri: „Asa e viata! Azi tie, mâine mie" !

Moartea ministrului a fost anunţată însă înainte de vreme: el avea să mai trăiască încă trei săptămâni, dar ce săptămâni! Spectrul morţii intră în camera modestă, de anahoret, a mini­strului de finanţe — căci fusese un om al muncii si al cinstei

I 3

personificate cel de care se legase bruta! — şi moartea nu-i mai dete pace, jucându-se cum s'ar juca, fâră de milă, o pisică cu un şoricel, până să-l dea gata.

Dusese ministrul o viaţă simplă, lipsită de orice fard, trupesc, mobiliar sau sufletesc. Era duşmanul sporovăielilor inutile, al temenelelor bizantine, al peroraţiilor grandelocvente, lipsite de miez. Nu era căsătorit.

încă înainte de a se fi încetăţenit şi pe la noi, la unii, „weekend"-ul, o lua Sâmbăta pe la ţară, cu bernhardinul său iubit, cu Leo, şi colinda prin cătune; în tovărăşia câinelui, vor­bind adeseori cu ţăranii despre probleme mai grave decât îşi pot închipui sclivisiţii saloanelor, cari cred că în monoclul lor se găseşte piatra filozofală a lumii. Lunea apoi, se înfiinţa iarăşi în capitală, cu puteri împrospătate.

Mai era cineva cu care se înţelegea ministrul de finanţe de mulţi, mulţi ani: secretarul său. Oscilaţiile politicianiste nu-i putură despărţi pe cei doi câtuşi de puţin.

Secretarul era confidentul cel mai intim al ministrului. De ani de zile avea întreagă împuternicirea de a deschide core­spondenţa şefului său, chiar şi pe cea personală. Citise astfel

©BCU CLUJ

— 531 —

până în cele mai adânci taine ale resortului unui om dela cârmă şi — împreună cu patronul său — de multe ori avu prilejul să se scârbească până'n adâncul sufletului.

Doamne! Câtă prefăcătorie şi câte inconsecvenţe i-a fost dat să cunoască din scrisorile astea, adresate în diferite epoci şi sub diferite constelaţii politice. Una şi aceeaşi persoană se apropia cu tămâieri până'n slava ceriurilor, când era domnul ministru la cârmă, şi se preta la batjocura şi ameninţările cele mai jignitoare, când steaua politică îi era în apunere. Flux şi reflux — laude hiperbolice şi diatribe muşcătoare — perieturi de căţeluşi devotaţi şi isbituri de copită de măgar, când leul părea că e pe ducă — încât ţinuta aceasta în zig-zag a multora te silea să te gândeşti la grandoarea şi decadenţa omenească, să surâzi cu amărăciune, în surâs având acel: „Donec eris felix. . ." al poetului roman şi să te cuprindă greaţa de făptura omenească, o misantropie fără de margini. . .

Erau, nu-i vorbă, şi alţi scriitori de epistole, devotaţi şi neclintiţi în opinii, din convingere, dar aceştia erau aşa de puţini, încât i-ai fi putut număra pe degetele celor două mâni.

Ajunsese într'o vreme şi ministrul şi — indirect — secre­tarul său să se simtă într'un stadiu de saturaţie, atât în ce pri­veşte lauda, cât şi în ce priveşte defăimarea — şi planau pe deasupra, cu imperturbabilă seninătate.

Ministrul stetea acum de vorbă cu secretarul său. Bolnavul simţea că nu mai are mult de trăit, privea pe

fereastră la jocul de culori al florilor — roze sângerii, rodo­dendroni, crizanteme — şi al frunzelor unor castani:

— „Aş vrea — zise după o vreme — să-i mai am odată la mine pe camarazii mei dela guvern şi pe toţi şefii de pa r t id . . . Spune-Ie, că-i rog să mă vizi teze. . . Este ultima audienţă, pe care o acord înainte de a pleca şi eu spre o altă audienţă . . ."

— „Se va îndeplini"! — se grăbi să spună secretarul şi în minte i*se profila un tablou al viitorului apropiat — înmor­mântarea, cu toţi pe urma sicriului, şi prietin şi fost „duşman", cu capetele descoperite.

Par'că îi prinsese gândul ministrul, fiindcă îl privi drept în faţă şi surâse trist.

©BCU CLUJ

— 532 —

— „Mă gândesc, dragă, cum au să mă ridice în slavă, toţi, din toate partidele, când voiu fi pe catafalc. Fiecare are să-şi scociorească din memorie vreo scenă favorabilă şi au să-mi cânte ditirambi, ca, mai apoi, mai apoi să se lase . . . tăcerea. Acum pot să mă laude — dete el trist din cap — dupăce atâţia s'au dat înnapoi când puteau să mă ajute în planurile mele!"

— „Era spiritul de partid între noi!", se încumetă se^ cretarul.

— „Fireşte", — suspină bolnavul şi privi mai departe spre grădină, par'că şi-ar fi spus: bucură-te de clipa de faţă!

* *

. . . Şi toţi cei chemaţi veniră în jurul patului. Bolnavul îi vedea cum se apropie şi cum îşi înclină capetele, a salut.

Surâse trist când dete cu ochii de unul din oaspeţii săi şi faţa i se înnora pentru câteva momente . . . Vedea sala de şedinţe a Par lamentulu i . . . Se apropia de miezul nopţii şi şedinţa încă tot mai ţinea . . . O şedinţă foarte agitată . . . Un deputat tinerel vocifera, isbind vehement cu pumnul în pupitru, de i se rostogoli la picioare, cu mare sgomot, o carte de legi. Prilej binevenit pentru o floricică de stil: „Vedeţi, domnilor de­putaţi, cum se rostogoleşte cartea legii de aici, în faţa ochilor dvoastră, întocmai aşa e de caduc şi întreg eşafodajul domnului ministru de acolea . . ." şi tinerelul arăta spre banca ministerială, unde se afla el, el, ministrul de finanţe. Vorbirea îi era botezul de sânge parlamentar şi floreta trebuia să fie bine ascuţită, ca toreadorul să aibă o ieşire triumfală din arenă. Aplauzele opo­ziţiei, fireşte, curseră cu nemiluita.

A doua zi, spre seară, pleca la plimbare ministrul, să ia o gură de aier. Trecând pe lângă o casă, la parter, zări aplecat de-asupra unui manuscris pe un tânăr. Era deputatul opoziţionist. Şi nu i-a fost greu ministrului să întrebe, pe fereastră, pe tânărul său adversar: • ,

— „Ce faci, t inere?" —„Corectez vorbirea pentru „MonitorulOficial"—îi răspunde

acesta.

©BCU CLUJ

— 533 —

— „Bine! Ai fost nedrept, tinere, grozav de nedrept! Va veni o zi în care ai să regreţi. Şi totuşi, tinere, am remarcat marele dumnitale talent de orator!,Să trăieşti!" — încheie con­versaţia ministrul.

Faţa bolnavului se însenină: tânărul acesta i-a ajuns aderent devotat, care s'ar fi dus şi'n foc pentru el. Ii făcu semn cu de­getul arătător al dreptei că 1-a remarcat şi acum, iar fostul frondeur dete din cap, plin de respect.

— „Şi dumneata ai venit?" — întrebă bolnavul şi întinse mâna unui domn cu ochelari de aur, cu fata puhavă si ochii bulbucaţi. Cel agrăit se aplecă şi dete mâna, plin de reverenţă, celui de pe patul suferinţii. Erau „adversari" politici!

O, îşi aducea prea bine aminte domnul cu ochelari, cum 1-a numit odată, în plină şedinţă parlamentară, pe cel ce pleca acuma de pe lume: „Belsebut!" Obstrucţia era în totul ei şi „Belsebut" trebuia răsturnat cu orice preţ. Domnul cu ochelari era doară leader-ul opoziţiei şi — într'o noapte — a vorbit peste opt ceasuri încheiate, verzi şi uscate, rumegate şi neru­megate, numai ca să pună beţe'n roate guvernului. Ce invec­tive! Ce venin, împroşcat cu cea mai mare impertinenţă! — acum o recunoştea oratorul în sinea sa Ia căpătâiul celui, bolnav.

Şi ministrul se gândea la energiile pierdute, la kilogramele de maculatură parlamentară din „Monitorul Oficial", la între­barea dureroasă ce i-o pusese pe culoare, odată, celui ce sta acum aplecat spre dânsul:

— „Nu te gândeşti că fiecare vorbă necugetată de a noastră străbate mâine întreagă ţara şi înveninează opinia publică?"

— „Fiecare să-şi păzească pielea!" răspunse „adversarul" — întovărăşind fraza cu un rânjet diabolic.

— „Pielea,?" — zise el — „dar e vorba şi de pielea dum­nitale! Amândoi o să tragem scurta! De aceea: de ce să ne războim?"

— „Şi maţele în om se războiesc, de ce să nu ne războim şi no i?" -*- răspunse cinic „adversarul".

O, la orice întrebare, plină de bun-simţ, omul ăsta găsea o ripostă virulentă. Nu era el făcut să priceapă ce va să zică fair p/ov-ul parlamentar!

©BCU CLUJ

— 534 —

. . . Iată că se apropie şi ministrul cultelor. Ce om de omenie! Cu el n'a avut niciodată vreo controversă veninoasă, dimpotrivă, au trăit ca fraţii.

Amândoi îşi amintesc acum, aproape în aceeaşi clipă, prima lor întâlnire: Ministrul cultelor era pe atunci tânăr, deputat, şi îşi pregătise o peroraţie academică, pentru întâia întâlnire cu domnul ministru, căci de pe atunci era ministru bolnavul de astăzi. „Excelenţă!", se pregăti să-şi înceapă logos-ul deputatul, în frunte cu alţi trei de o vârstă, „Excelenţă! avem . . dar cel agrăit îi prinse dreapta, dusă oratoric în aier, şi-i spuse, cu bonomie şi blândeţe: „O, dragă dle deputat! Nu aşa solemn, nu aşa solemn! Ştiu ce vrei să-mi comunici. Vă invit pe toţi la mine, să discutăm pe îndelete, camaradereşte, doleanţele dumnea­voastră".

. . . „A! şi uite-1 şi pe „adversarul" dela alegerea de pre­şedinte de Cameră!", tresări bolnavul, privind la unul ce se apropia acum, tiptil şi emoţionat.

Fiecare din ei rememora două scene trăite: fostul deputat, când a fost prins în flagrant, în bufetul Camerei, cum ascunde în buzunarul pantalonilor un sandwich şi cum a fost luat în zeflemea, atunci, de muribundul de astăzi. De atunci i-a purtat Sâmbetele şi... da, bolnavul vede sala de şedinţe, urnele um-plându-se cu voturi... era vorba de alegerea sa de preşedinte al Camerei... Votul hoţului de sandwich a fost hotărîtor! Hoţul de atunci a votat contra lui, cu toate că erau dintr'acelaşi partid!. Camera pierduse pe câtăva vreme pe sfetnicul dorit de partid, din pricina unui sandwich... M. Sa Majoritatea!

— „Nu mai iai sanwich-uri din bufet?"—îi licări întreba­rea prin creier bolnavului, dar o abandonă — momentele nu erau pentru ironii şi mai erau pe lume, vai, atâţia, cari nu se mulţumeau numai cu câte un sandwich!...

>

De ce să se mai gândească acum şi la scene triste, câtă vreme viaţa este aşa de tristă şi mai are numai câteva clipe de trăit — iar foştii săi prietini şi „adversari" sunt adunaţi cu toţii lângă căpătâiul său!? De aceea sugrumă în faşă amintirea de odinioară împotriva unora din ei: „Ne trebue o aristocraţie a democraţiei! Cu urletele şi cu vociferările voastre fără de frâu

©BCU CLUJ

— 535 —

sunteţi democraţi sau demagogi de cea mai pessimă specie? Nu vă este ruşine obrazului?!".

Amintirea aceasta dispare pentru totdeauna. Persoanele şi scenele se succedau, ca la un skioptikon, la

care, închizând o lunetă, de se întunecă tot câmpul vederii, se deschide altă lunetă, alt ochiu, cu altă scenă şi alt personagiu.

Da, era el, „adversarul" său din zilele de „gală", când „galeria" trebuia să-şi albă spectacolul, el, cel care îl trata cu epitete disgraţioase, de trebuia câteodată să ai piele de rinocer, ca, pentru binele ţării, să le înduri toate; era el, care se plimba mai apoi cu corifeii partidului advers, pe culoare, braţ la braţ, de par'că invectivele ar fi fost un şpriţ răcoritor, iar dacă-1 în­trebai: „Bine, cum se poate să ai atâtea amiciţii cu cei defăimaţi în incintă cu epitete de: samsari murdari, hoţi, asasini!?" — îţi răspundea imperturbabil, râzându-ţi în nas : „Aşa-i viaţa parla­mentară, mon cher!"

Şi devalvatorul acesta de valori, un asasin al cuvintelor, sta să se tăvălească de râs, dacă-i spuneai că ţinuta sa nu e consecventă şi că este... respingător să-1 ştii că benchetueşte în strânsă prietinie cu adversarii, pe cari i-a boxat în preziua în parlament, câtă vreme cititorii, din ţara întreagă — fireşte cei neorientaţi — freamătă de revoltă, citind diatribele, acuzele, aduse duşmanilor politici, ba câte unii din cititori îşi varsă chiar sân­gele pentru „principiile" marelui matador al tribunei parla­mentare !...

Muribundul îi spusese odată, pe culoare: — „Voi vă ter­feliţi de par'că aţi fi duşmanii duşmanilor şi mai apoi vă îm­brăţişaţi fără nici o jenă de cele petrecute, câteva clipe mai nainte!"—„A la guerre comme â la guerre, şi'n parlament, ca 'n parlament!" — fu răspunsul.

— „Tu erai ?" — murmură muribundul, zărindu-şi nede­spărţitul prieten din tinereţe şi faţa i se însenină pentru o clipită.

„Da", — zise cel agrăit şi prinzând momentul, rosti, cu­prins de "emoţie, dar bărbăteşte, stăpânindu-se: „Am venit cu toţii, pentru-că toţi ţinem la tine. întreaga ţară e acum cu gân­dul la căpătâiul patului tău. Iţi mulţumeşte pentru sacrificiile aduse..." Emoţionat, nu mai putu urma.

©BCU CLUJ

— 536 —

Amândoi se aflau acum sub impresia unor scene trăite de mult. înainte cu 40 de ani înfundaseră... puşcăria, amândoi! De­licvenţi politici! Ceruseră de pe atunci drepturi pentru poporul lor şi stăpânitorii miopi de pe atunci crezuseră că un adevăr se poate înnăbuşi cu temniţa! Creeri luminaţi, creeri cari cugetă siliţi să stea la carantină, pentrucă nu vreau lanţuri!

Şi au zăcut în temniţă cu inima împăcată. Ceeace a urmat le-a dat dreptate!

Muribundul se vede în camera temniţei, cum se scoală, în halat, cum dă de mâncare unor vrăbii, pe fereastră, cum toarnă apă în ghiveciul unor roze — cari, singure, îi aduceau aminte acolo de grădini paradiziace şi libertăţi fără de margini, în înal- -tul cerurilor.

Şi era prisonier şi preşedintele consiliului de miniştri de acuma, care vorbise în numele tuturora, — erau soţi de suferinţă.

De atunci şi până acum, câte schimbări, Doamne, câte schimbări! Numai prietinia lor nu s'a clintit. Şi'n furtuni şi pe timp de soare, au fost una!

Şi cum se privesc în ochi şi se înţeleg, încă o scenă, ne­uitată, le vine în minte:

Ministrul preşedinte se vede plimbându-se prin culoarele Parlamentului şi îl găseşte pe ministrul de finanţe cu secretarul lui, discutând aprins.

— „Dragă! — spuse resolut cel ce-şi da acuma sufle­tul — am comis o gafă. Fără să vreau, pasul meu a fost neno­rocit. N'am brodit-o".

Şi şi-a spovedit „păcatul", ca unui prietin, cerându-i sfatul, colaborarea, ca răul să se corecteze. Iar el 1-a mângâiat şi i-a spus — îşi aminteşte prea bine:

— „Nici Napoleon n'a brodit-o întotdeauna. De aceea a şi mărturisit: Cine n'a greşit vreodată în viaţă, n'a îndrăsnit nimica!"

— „Aşa te vreau! — i-a spus muribundul. Dacă mi-ai fi „ad­versar" „politician", câte lovituri nedrepte mi-ai administra, ur-mărindu-mă până'n pânzele albe!"

Şi au râs amândoi, atunci, şi şi-au dat mâna, privindu-se în ochi, ca atunci, când erau tineri plini de idealuri şi depuneau juruinţa nefăţărită: „Să lucrăm spre binele public!".

©BCU CLUJ

— 537 —

. . . O, fericirea de a lucra într'un mediu prielnic emulaţiei nobile! O, satisfacţia sufletească de a găsi camarazi de luptă cari, toţi, vreau înaintarea şi îşi ştiu călca în picioare repul-siunile, ranchiunele personale. O, atmosfera lipsită de bădărănii de lovituri de măcelar îmbătat, de cinism mefistofelic!

In apropierea ministrului preşedinte de astăzi a domnit întotdeauna o astfel de atmosferă — de aceea, acum, când îşi strâng manile, par'că mai împrumută odaia ceva din atmosfera despestilenţiaiizată...

* * *

„Iubiţii mei!" — z :se muribundul şi toţi îşi ascuţiră urechile, să asculte fiecare cuvinţel rostit de cel ce-i părăsea. „Iubiţii mei! Eu nu mai am zile. Soarta..." — şi par'că Fatumul plana în clipele acelea deasupra odăii, cu ursitoarea care taie fără milă firul vieţii, — „Soarta a vrut aşa", zise el mai departe, stoic. „V'am chemat să vă strâng mâna. Vă mulţumesc şi pentru ajutorul dat şi pentru atacurile voastre. Atacurile mi-au fost îndemn, să nu deviez".

Bolnavul se ridică în aşternut. Fruntea sa bombată părea si mai bombată. O şuviţă rebelă se rătăcise în mijlocul frunţii. Ochii muribundului par'că ar fi voit să adune într'ânşii toată gingăşia, toată dragostea, de care a fost capabil vreodată stă­pânul lor.

— „In săptămânile ultime, de jale, când m'am simţit cu un picior în groapă şi acum, când intru cu totul în ea — am înţeles cât de mică e făptura omenească... M'am întrebat de ce atâta ură turbată între noi? Eu plec, dar voi rămâneţi. încercaţi să vă iubiţi! Greşurile vremelnice le corectaţi cu iubire de frate! Nu le sporiţi!".

Aici îşi plimbă privirea dela unul la altul, ca şi când ar ruga pe fiecare în parte: te implor, dă-mi şi tu cuvântul de onoare că ai să încerci să iubeşti!

„La căpătâiul mamei bolnave fiii nu se ceartă"! — ridică el glasul. „Mama voastră comună este patria". Ochii i se umezră. „Dacă mamei noastre nu-i merge bine, nici noi nu putem fi fericiţi. Călcaţi-vă pe inimă câteodată — daţi-vă manile — alt­fel..." Buzele i se contractară dispreţuitor.

©BCU CLUJ

— 538 —

Mai prinse o ideie şi o ridică, par'că ar îi fost potirul Sfântului Graal pe tabernacol. „Strigaţi şi altor ţări: e cultura, e viitorul Europei în joc! Ne-ar blestema generaţiile viitoare, de nu am căuta să ne împăcăm!...".

Părea un vizionar acum, un sol transcendental, un ambasador a tot ce este mare şi nobil şi sfânt. Unii plecară capul şi ochii le erau plini de lacrimi, lacrimi simţite, isvorîte din tainiţele inimii; alţii îşi mişcau maxilarele, luptându-se cu începutul unui hohot de plâns, dar se reţineau bărbăteşte; alţii îşi înfigeau un­ghiile degetelor în palme, să-i doară, căutând astfel o destindere a emoţiei lor. La unul, mai cinic şi mai sceptic, se zămisli ideia: „Frumos mai moare bătrânul! Par'că ar fi Socrate, bând cucută!"

Nimeni nu îndrăsni să rupă tăcerea solemnă, care se ră­spândi acum în odaia muribundului. Doar limba de ceasornic de pe noptieră de se mişca, — şi ceasornicul li se părea tuturora că săvârşeşte o lipsă de tact.

— „lubiţi-vă !" — se ruga muribundul. „Dacă vă iubiţi, înfloreşte patria. Strigaţi şi altor ţăr i : iubiţi-vă, altfel ne prăbu­şim cu toţii"!

Era un adevăr sfânt, dar un adevăr călcat în picioare şi batjocorit, un adevăr rostit de unul care nu mai avea ce ascunde în clipa când pleca de pe lumea asta, plină de noroi şi de baliverne...

Medicul se apropie de patul muribundului. Sforţările au fost prea mari pentru puterile ce i se micşorau încetul pe'n-cetul.

„Daţi-mi manile!", svâcni bolnavul şi — cu ultina sfor­ţare — se propti în cotul braţului stâng, ca să strângă cu dreapta (cât mai putea el strânge) şi să privească faţa (pe cât îl mai lăsa văzul), fiecăru'a din conducători. Apoi căzu, istovit, pe pernă şi invitaţii se retraseră tiptil...

* *

In anticamera modestă aşteptau gazetarii, cu stilourile şi blocurile în mână, ca să prindă cât mai multe amănunte dela „ultima audienţă", cum fu botezată această întrevedere şi din

©BCU CLUJ

— 539 —

partea lor. Unii din ei erau emoţionaţi aievea. Simţeau şi ei că pleacă unul din cei nobili, din cei rari.

Secretarul trebuia să le dea informaţiile trebuincioase. încă sub impresia scenei trăite, cu ochii înlăcrămaţi — şi nu-i era ruşine — zări pe un „gazetar" şi par'că prinse în căutătura lui un surâs muşcător, care voia să spună: „S'a dus şi ăsta!".

A, era „gazetarul", care îşi făcuse drept meserie să ridicu­lizeze şi zeflemisească orice ar fi întreprins ministrul său! Nu era zi lăsată de Dumnezeu să nu-1 „prelucre", să nu-i sdruncine autoritatea, cu înţepături maliţioase, cu „legende" sub caricaturi corosive. înger să fi fost cel ce îşi lua acum rămas-bun dela toţi şi omul ăsta l-ar fi prefăcut în diavol!

Secretarul strânse manile pumn. II cuprinse atâta scârbă încât îi veni, fără să vrea, o poftă nebună să sară Ia scrib şi să-1 înşface de gât, să-1 dea afară.

Lacrimi de crocodil din peana „ziaristului" ăstuia, care mâine îşi va alege o altă victimă?

Şi — stăpânit de dispreţul acesta — secretarul făcu doi paşi, spre „individ", îl fixă, ridică mâna şi şuieră respicat, ne-având voie să strige aici: „Ieşi! Ieşi! Ieşi!" — până ce ziaristul se retrase de-a 'ndăratele.

li fu ruşine secretarului de gestul său, dar n'a putut urma sfatului: „Iubiţi-vă" cu o astfel de „canalie", cum îi svâcnea acum epitetul în timpane. — Se răzimă de uşciorul uşii şi îşi şterse lacrimile...

* *

Erau acum trei în odaie: muribundul, secretarul şi medicul. Ba mai era încă cineva, mai valoros, câteodată, decât fiinţa omenească, era câinele bernhardin.iubitul câine, Leo, prietenul muri­bundului. Se aşezase pe covorul de dinaintea patului şi urmărea cu ochii scena, ca şi când ar pricepe şi el durerea despărţirii. Stăpânul său nu-1 mai. putea mângâia, nu-şi mai putea duce manile la jădăcina urechilor lui, cu lobulele uriaşe, — dar ochii tot şi-i mai putea trimite din când în când, să vorbească tovarăşului, cu care se înţelesese, de multe ori, mai bine decât cu oamenii...

©BCU CLUJ

— 540 —

„Ce-are să se aleagă de t ine?" — se întrebă bolnavul şi, ridicând mâna spre secretar, şopti: „Să îngrijeşti de el!"

Câinele bernhardin par'că pricepu. Se ridică de pe covor, înainta spre pat, se răzimă de marginea lui şi întinse laba dreaptă, ca atunci, când voia să împărtăşească stăpânului său: e bine, fii liniştit! -

Ochii aceia credincioşi, înţelegători, buni, blânzi, fără nici o prefăcătorie: o baie sufletească!...

A sosit în fine preotul cu împărtăşania din urmă, cu liniştea şi despovărarea de sdroaba vieţii...

După luarea ei, doar smocul de păr de mai sta rebel pe frunte, aducând aminte de lupte trecute şi... învinse...

Sibiiu, 15 Septemvrie 1933.

Horia Petra-Petrescu

©BCU CLUJ

— 541 —

Toamnă

Se tânguie vântul In plopii din drum Şi plopii acum Acoper pământul Cu frunze uscate, Se tânguie vântul Şi glasu-i străbate Ca vârfuri de suliţ In inimi pustii, In inimi uitate; Pătrunde 'n chilii, Se pierde pe uliţi Şi duce durere Pe unde-i tăcere Şi singurătate.

©BCU CLUJ

— 542 —

Decor Lumina e crudă ca sângele. Iată, Pescarii scot soarele 'n plasă din mare. O caldă cenuşe îngroapă îndată Câmpiile, astfel, de foc, solitare.

Miroase-a cucută şi-a rapiţă zorii, Ca fructele proaspete 'n scumpe vitrine; Sus, în văzduhuri, oftează cocorii Pe scripci monotone cu slabe suspine.

Ciudate privelişti, sub lună, învie. Pe osii un sunet uscat de aramă, Ce-l deapănă stins o căruţă târzie, Ca frunzele, toamna, pe crăngi, se destramă.

In mici, prăfuite cătune, departe, Salcâmii, lucind în crepuscul, îndură De sete — şi veşnic o pace de moarte Apasă pe toate, încet, fără ură.

Dumitru Olariu

©BCU CLUJ

— 534 —

Cântec patriotic de Al Petbfi

Patrie, al tău sunt: suflet, Inimă din mine!... Pe cine-aş putea iubi Dacă nu pe tine?

Templu e inima'n mine, Tu, altaru-i sfânt. Pentru tine orişicând Spulber templu'n vânt.

Şi-inima când mi s'o frânge, Ultima-mi suflare, Doamne, pentru ea-Ţi va cere Binecuvântare.

Dar eu n'o spun nimănui, Nu o strig în lume: Că 'n întreg cuprinsul ei Mai drag mi-e-al tău nume.

©BCU CLUJ

— 544 —

Paşii-ţi însoţesc în taină Vecinie credincios, Nu ca umbra călătorul Numa 'n timp frumos.

Şi precum sporeşte umbra Seara când coboară, Creşte jalea-mi când cresc norii Peste tine, Ţară.

Şi mă duc pe unde-ai tăi — Bând în a ta cinste — Cer o nouă strălucire Vieţii tale sfinte.

Şi-l deşert până în fund Vinul vechii-ocale; II deşert, deşi-i amar De lacrimi de jale.

In româneşte de

Ax. Banciu

©BCU CLUJ

— 545 -

Cu un dinte de mamut în mână... — Satiră cu lacră mi de sânge —

Vină, tu, dinte de mamut, rătăcitul pe noptieră — Te mângâi, în fantezia-mi reconstitui o chimeră Uriaşe, diluviană, de-acum zeci şi zeci de veacuri, De pe când stăpânu-ţi pus-a stăpânire 'n codri, 'n lacuri. Câte vietăţi ucis-ai fără de cruţare, milă, Diplodoci şi brontosauri şi strămoşii de gorilă! N'a avut Neanderthal-ul decât oameni cruzi şi goi In cavernele gheţoase! Superiori? Nu-i sântem noi!

O! de sigur! bumerang-ul sau pietroaiele-ascuţite Nu se-aseamână cu rangul „vesicantei lewisite"; N'a avut Neanderthal-ul să trimită nori de fum, Din avioane bombe laşe, ce prefac în praf şi 'n scrum Strălucite citadele de lumină, de cultură! Sântem superiori acuma în nestăpânita Ură, Chiar şi faţă de mamutul, care-şi cată de mâncare! Vrem să dărâmăm, neronic, tot ce ne-a ieşi 'n cărare, Căci porunca creştinească: „Ajutaţi! Nu sânteţi fraţi?" Am călcat-o în picioare, fii de Noie, desmăţaţi!. . .

Da, lozinca este dată: a tot ce poate să desbine! Frate, soră, clase, neamuri şi religii! Căci aşa-i frumos şi bine. Ce „concordia", ce: „resparvae crescunt"!mi-ai sporovăit Romane! Astea sânt principii sarbezi, cu-anchiloză, din romane! Iară noi, noi, preschimbat-am faţa lumii, cerem „viaţă" Şi ne 'ntremâncăm, sardonic, ploconindu-ne în faţă. Ce mi-a vrut, urcând, Romanul, mirmidonul Aventinul, Cu parabola-i cu trupul?! Improşcăm din greu veninul!...

*

Scribi imberbi, cu pufuşorul încă moale pe subt nas, Iţi înjură — surugiii! — Dumnezei, iconostas Şi — cu cât e mai greţoasă diatriba-dinamită — Cu atât mai rotunjoară e şi clandestina mită! Ţipă, par'c'ar fi copiii nespălaţi, la răspântie,

©BCU CLUJ

— 546 —

Vânzătorii de ziare, spun că fac... „gazetărie"! Dacă-i prinzi de urechiuşe şi le dai un dorgatoriu, Ei sunt de către pădure, nu cerşesc vre-un moratoriu A plătirii poruncite între oameni de-omenie. Râd, satanic — desmăţaţii! — de-o ideie ce sfâşie!

Dacă vrei — urechea-ascute şi ascultau parlamente Cum se 'mproaşcă, ca besmetici, cu riposte virulente, Deputaţi, trimişii ţării, taţii patriei în doliu Şi cum simt, în toiul luptei desfrânate, chiar orgoliu, Epitete deşănţate când aruncă — pentru suflet lewisită! Când pe banii ţării (biata!) scumpă-i fiece clipită. Matadori de-o zi, de-o lună, în scabroase interjecţii, „Monitoarele-Oficiale" nu deschideţi! Găsiţi lecţii Cum birjarii se insultă subt incinta sacrosanctă.... Fără de perdea, o arie doar' lipseşte — şi-o bacantă!... ...Ce folos de alte vorbe, cumpătate, răsgândite, Sfinte-apeluri pentru muncă, de-alţi oratori răspândite? Lumea-ascultă calomnia, 'ncreastă vorba cea mai joasă, Litere de-o şchioapă - anunţă vorbe, gaze - puturoasă: Dă-i la mir! aşa e nobil şi aşa-i cavalereşte! Şi Coranul şi Talmudul, Biblia - aşa porunceşte! Milă? faţă de-o fiinţă omenească, viermuleţ-efemeridă ? Milă cu orfani ce, mâine, în zadar au să deschidă Scrinul, n 'au să afle pâine,' nici măcar o fărmitură Şi — în dam — vor cere tatii, să le cumpere de gură, Tata a muşcat pământul, mama-i văduvă săracă! Glasul milii ? n 'are noimă! Da, ascunsă, tacă! Nietzsche, filozoful bolnav, spune: Mila o dispreţuiesc! O, ascultă-ţi filozoful favorit, neam omenesc!...

Saltimbanci se cocoţară cu un uriaş tupeu — Zeci de filozofi gustară drumul cu urcuş şi greu Al problemei încâlcite, nopţi întregi au priveghiat Până, în sfârşit, găsit-au gândului un resultat. Ce sânt nopţile de veghe,'ce e truda lor cea sfântă?! Saltimbancii, ce în creier doară pleavă de frământă —

©BCU CLUJ

— 547 —

Cu o mică 'ntorsătură, un cancan, o piruetă — Vreau să punan umbră munca dând cu tifla de grizetă — Iară plebea, ea aplaudă boxul intelectual; Biata plebe, nu pricepe joc pervers şi... criminal!

Nu vrei să ţii pas cu vremea şi să urli cu lupii 'n cor? Peste cap să îţi dai ochii, să rosteşti: „iubit popor!" Având gândul doar' la pungă, să se 'ntoarcă roata morii Şi să-ţi curgă la grăunţe, să ajungi în fruntea horii? Nu vrei să te plimbi agale în luxoase faetoane, Să 'ncasezi, în cârdăşie, de jetoane batalioane ? O, dar numa-aşa putea-va să se plimbe'n limuzină Madame X cu soţul Zero: de sporeşte ce desbină Şi milioane de mătănii să-mi îngenunchiaţi la denii, Vă rânjesc în faţă lubric, cartoforii, 'n rele genii! Iar „gazetele" tirajul uriaş vrând să-l sporească, Chiar şi dacă-ar trage scurta porodiţa omenească! Se va prăbuşi? prea bine! Literele de o şchioapă: „Lovitura"! — Chiar de vestea ne aduce într'o groapă!...

Pe o lume deşănţată, care nu cunoaşte mila, Va trona un Torquemada redivivus, din Sevila, Inchizitorul din Spania, ce-osândeşte la galeeră Chiar pe-un om ce 'n „Tatăl nostru" sclavie şi 'n „Credeu" mai speră! ... Ce-mi veniţi cu glasul milii de pe băncile de şcoală, Pedagogi?! Un Pestalozzi să vă facă! e răscoală! „Ifigenia" lui Goethe o 'nsemnaţi la loc de frunte Intre cărţi ce-s prohibite şi dispreţul să-l înfrunte! Azi epoca-i de „garsoane", forţe dictatoriale — Lor să le cântaţi osana, în timpane şi 'n chimvale!...

Tu să faci, tu conştiinţă, care-mi strigi: — „au fost destule Hecatombele de oameni, guri de tunuri nesătule!" Tu să taci, când încerca-va mintea iar să-ţi raţioneze: Protestează trupuri calde să le 'mbraci iar în proteze! Ce îmi vii cu amintirea din Paris, aud-dureroasă:

©BCU CLUJ

— 548 —

O biserică atinsă de o „Berthă" furioasă!? Pângărit altar de schije! Lumea vrea să curgă sânge! Peste noapte 'mbogăţiţii dănţuiesc, săracul plânge. Vrei să 'ntinzi spre ceriuri mâna, arătând Nimicnicia?! • Vrei să 'ntrebi tu conştiinţa: „ Omule, unde-i trufia ? In nemărginirea 'atinsă, far de ţărmuri, pretutindeni, Nu ai vrea să 'mparţi tu, darnic, ca stâlpări de la Armindeni, Semne pe la porţi: cu toţii sântem oameni, musculiţe de o zi? (Un Hristos de nou pe cruce înzecit s'ar răstigni!) Pentruce atunce chinuri luate din Apocalipsă? Pentruce voi hărăzit-aţi seamănului jaf şi lipsă ? Pentruce 'nălţaţi movile din mii trupuri viguroase, Prefăcându-le în tidve făr' de vlagă şi în oase?..."

*

Trece un pluton în grabă, 'n pas forţat, pe la fereşte — Cântă aria comandată: „Rămas bun, copii, neveste! Ţara, ea ne chiamă, mergem, să scăpăm pământ, moşie!" Nu ţi se ridică nodu 'n gât, gândind, şi ţie? Viaţa a atâtor biete creaturi e 'n joc, ei cântă, Dar în inimă dispreţul un stilet nu îţi împlântă: „ Cum grijiţi de viitorul ăstor oameni ? Vreţi orfani Şi mai mulţi? Vreţi alte dijme, „jurnalişti", politiciani? Jucători va banque cu viaţa a milioane de fiinţe, Voi, lipsiţii chiar de stropul unei creştineşti credinţe!...

*

Este undeva o şlehtă de-asasini făr' de pudoare, Iţi rânjesc când cauţi să mângâi şi când str/gi, strivit: „Mă doare!" Din durere chiar făcut-au ei o marfă de vânzare. O! Gheşeftul e 'nnainte, orice-ar fi: dobânda-i mare! Te târăşte şleahta'n morgă, sufletul de viu diseacă — N'au nimica sfânt pe lume ! Milă ? Nici un strop — o leacă! — Dar atunci un gând se naşte, ca Samson scutură capul Şi clădirea se prăvale şi se dau... de-a berbeleacul Şi samsarii, ahtiaţii după posturi temporale! Ne târăsc pe toţi, năvalnic, într'a „Plângerilor Vale",

©BCU CLUJ

— 549 —

Vom intra cu toţii 'n horă, buni şi răi şi mici şi mari, Marionete 'nvălmăşite, prefăcute 'n noi barbari, La porunca prea înnoită a lozincilor turbate: „N'aveţi milă! Ia, sfâşie! Jos cu dragostea de frate!"

*

Asta e ci-vi-li-za-fi-e? Asta-i cultul Europii? S'ar dori de nou pe cruce, Hrist, şi 'n fundul rece-al gropii, Poruncire-ar ca să tacă rugăciuni de la altare: Rugăciunea-apel la crimă-i blasfemia cea mai mare!...

*

....Vină tu. dinte de mamut, rătăcitul pe noptieră! Mi-a rămas un strop în suflet, care încă tot mai speră, Că în pragul prăbuşirii prevestite tuturora, Mintea cea mai de pe urmă rechema-va Aurora, Aurora ce împrăştie norii grei din jurul minţii, Aurora, dictatoarea: „Inima, şi nu cu dinţii! Inima, judecătoarea cea supremă 'ntre popoare! Altfel toată vlagă voastră, tot cuprinsu-vă vă moare! Dacă daţi de nou tributul idolului crud, lui Ares, Mâna-o văd ce scrie tristul Mene Tekel-Tekel Phares!"

*

Mila, mila cea hulită! Mila care leagă rana Chiar şi între ţări! Atuncea-abia de poţi cânta: osana Celui care pătimit-a şi sfârşitu-s'a pe cruce — (Lui, ce'n lupta sufletească fost-a cel mai mare duce!) Sau cruciada 'nflăcărată după-al Lui ceresc cuvânt Sau furtuna desfrânată, ladu - aievea pe pământ!... ...Te mângâi, dinte de mamut, până 'n degete mă 'nfior. Mâine ce ne-aduce ceasul: Auroră? negrul nor?...

Sibiu, Martie, 1928.

* Horia Petra-Petrescu

©BCU CLUJ

— 550

Din stânga şi din dreapta 53.

Conu Iancu Brezeanu îşi încheia la Braşov, în anul Domnu­lui 1920, un turneu artistic făcut prin Ardeal. Înainte de reprezentaţie (se dedea „Năpasta"), ne povestia impresiile cu care se 'ntorcea la Bucureşti. Cum însă vremea trecea repede, fără considerare la interesul cu care-1 ascultam cei vreo zece inşi strânşi în jurul Iui, la o masă dela „Gambrinus", a trebuit să ne grăbim spre teatru.

— Iozsi! — strigă prefectul poliţiei de atunci, avocatul N. Ioaneş.

— Ce vrei domnule? — conu Iancu către el. . • , — Să plătesc şi să mergem, altfel întârziem dela repre­

zentaţie. Conu Iancu, care nu era grăbit de Ioc, holbând ochii la el : — Fugi dom'le!... De 30 de ani, de când îmi cunosc şi eu

ţara, nu mi s'a dat să văd încă funcţionar de poliţie achitându-şi-consumaţia în restaurante...

54. Ştiţi că Horia — cel tras pe roată la Bălgrad — fusese pela

curtea împărătească din Viena, doar-doar va mai putea uşura, cu vorba bună, din cele poveri ale bietei naţii.

Se spune că în ziua când a fost primit de împărat, se ni­merise să fie de faţă şi un nemeş ungur.

— Spui că eşti din Ardeal? — îi aruncă nemeşul întrebarea lui Horia, înainte de a părăsi acesta Burgul.

— Din Ardeal, domnule, — răspunse Horia cuviincios. — Din ţara în care se mănâncă câini şi măgari? — Măria Ta ai fost vreodată prin Ardeal ? — întreabă Horia,

stăpânindu-şi sângele 'n clocot. — Fost. — Şi cum de-ai scăpat nemâncat? — Horia către Măria Sa,

ridicând sprâncenele a mirare. Nemeşul s'a făcut mai roşu ca paprica de Dobriţin, iar îm­

păratul, se spune că a râs cu lacrimi.

55. Trei burţi, ca trei abdomene de femei însărcinate cu gemeni

în a noua lună, se plimbau într'o zi prin Târgu Grâului din piaţa

©BCU CLUJ

— 551 —

Braşovului. Una era a unui cârnăţar, alta a unui birtaş şi a treia a unui bancher.

De dindărăt, rânjeau trei cefe cu şoriciul curmat de trei sârme nevăzute.

Din faţă, se apropie doi ţărani. Dupăce s'au petrecut cu pro­prietarii burţilor, unul rămâne cu ochii lipiţi de unturile cu lanţ de aur.

— Da hai odată, vecine! — strigă cel pornit înainte către cel rămas cu ochii la cefele bulbucate.

— Ai văzut? — întreabă acesta, arătând cu capul spre şteampurile care se depărtau.

— Văzut. — Ce bănet ai face cu ăştia să hie 'itel... — Ie mă!... — ălalalt, aşezându-i în gând în patru labe şi

cântărindu-i. — Nu m'aş da cu ei, măi vecine, pe toată ghiaburia lu Miric'al Saftii.

(Scena datează de dinainte de războiu, când 'iţele aveau alt preţ decât cel de azi).

56.

Era la un chef, într'o grădină, în mijlocul unor prieteni vechi. Vinul, luneca des pe gâtlejurile întărâtate. Prietenii, care cu pălăria pe ureche, care cu ea pe ceafă. Voia bună, la largul ei, ţâşnia din plin. Cine se descleştează bucuros dintr'o astfel de societate?... Dar trebuia să plece. Şi ca să nu se căiască la gară c'a plecat prea repede dela

masa rarei bune-dispoziţii, se repezi la telefon: — Halo, halo!... — Ha-ha... ha-ha-lo!... — Advocatul Niculiţă?. — E-e-el... — Dragă Niculiţă, tu care baţi atâta drumurile nu mi-ai

putea spune: la ce oră pleacă trenul spre Bucureşti? — Pă-pă-nă ţi-oiu spu-spu-ne io, o...00...000... plecat. Advocatul Niculiţă Şerbao-e^uxam bâlbâit.

S. Tamba

©BCU CLUJ

— 552 —

Răsfoind ziarele şi revistele noastre X.

Arătam altă dată că posibilităţile de înrâurire a felului * de a ne exprima şi de a ne ortografia haina gândurilor şi senti­mentelor — de a face „şcoală" în privinţa aceasta — atât po­sibilităţile scriitorilor de mâna 'ntâi cât şi ale Academiei cu mem­brii ei (care înşişi nu ţin seamă de regulele pe care le sta­bilesc pentru alţii) cu publicaţiile lor] prea puţine şi pentru un public prea restrâns, sunt mult mai reduse decât ale ziaristicei în contact zilnic cu o massă de cititori neasemănat mai impunătoare. De aceea insistam asupra necesităţii de a se urmări, şi sub acest raport, cu mai multă atenţie, scrisul ziariştilor. Căci aceştia prin contactul aproape permanent pe care-1 au cu cititorii, prin pasiunea pe care o pun în scrisul lor, prin încrederea şi autoritatea pe care le-o acordă atâţia cititori, ba chiar prin autoritatea pe care, pentru aţâţi ignoranţi în ale limbii, o împrumută cuvântului tiparul, introduc şi generalizează mai uşor decât alţii formele şi construc­ţiile de care se folosesc, — adeseori forme şi construcţii arbitrare, străine de firea limbii noastre. Şi cititorul — mai ales cel inca­pabil de a trece prin sita criticei ceeace i se etalează în coloanele gazetei — citindu-le şi azi şi mâne şi poimâne, ca să fie şi el „la curent" cu „progresele" limbii, le primeşte, ba şi le însuşeşte* şi el, făcându-se colportorul lor, fără să-şi dea seama de păcatul ce-1 săvârşeşte.

Aşa se face că azi, dacă nu vreai să te arate lumea cu de­getul — cum ar arăta după o femeie cu trenă, netunsă, nespoită, cu tocurile scâlciate — vei scrie: doui indivizi; argumente noui; trebuie să posede certificat de patru clase secundare; se cere ca deschiderea cursurilor sa fie amânată la 15 Sept; fabrica a redus plata către lucrători cu 20 ' / 0 ; d. R. avea demisia asupra sa; di­scuţia a purtat asupra datoriei externe etc. etc. Şi de ce aşa? — mă veţi întreba. Fiindcă aşa scrie „toată lumea". (Toată lumea sunt ziarele). Şi dacă „toată lumea" scrie aşa şi dacă tu ţii să fii „în rând cu lumea", vei scrie fireşte şi tu tot aşa.

Astfel, presa, dacă poate fi o nepreţuită şcoală pentru însu­şirea unei limbi corecte, poate fi şi o mare primejdie a falsificării firii ei prin intruşii străini cari, fără cunoaşterea suficientă a limbii

©BCU CLUJ

— 553 —

româneşti — învăţată de obiceiu din produsele rotativelor tipo­grafice nu din contactul cu creatorul şi păstrătorul acestui graiu — fac gazetărie românească, sau chiar prin Românii nepregătiţi în­deajuns ori incapabili de a se emancipa de sub influinţa vocabu­larului şi sintaxei vreunei limbi străine.

In articolul prezent ne vom opri asupra tendinţei — după cu­noştinţa noastră, nesemnalată încă de nimenea — de a reduce cele patru conjugări pe care le avem, la trei, prin trecerea verbe­lor de conj. a Il-a şi a IV-a la grupul celor de a IlI-a; iar la a Il-a, ca să nu i se piardă urma, frecându-se câteva dela a IlI-a.

Până acum grupul verbelor de conj. a Il-a n'avea decât un singur dezertor: pe a ţinea şi compusele sale (a deţinea, a men­ţinea, a susţinea, a reţinea, etc.) trecute în grupul celor de conj. a IlI-a: a ţine, a deţine, a menţine etc. Azi însă, în deosebi pe urma stăruinţelor gazetarilor, aproape toate fostele lui camarade l-au ur­mat : aşa a rămânea, aşa a prevedea, aşa a dispărea, a apărea, a

acea, a scădea etc. Iată şi dovezile: Vor rămâne (N. R. 17 Martie 1932 pg. 1 col. 7); ar mai rămâne de

făcut un triaj (N. R. 8 Iun. 1932 p . 1 col. 6); biserica nu poate rămâne ne-păsătoare (CI. 28 Ian. 1933 p . 5 c. 3 ; 18 Ian. 1933 p. 6. c. 2 ; 10 Mart. 1933 p. 6, col. 2, j o s ; 20 Sept. 1933. p . 6. c. 3). Acelaşi verb vezi î n : Un. 20 Iulie 1933 pg. 1. c. 2, s u s ; 21 Martie 1933 pg. 1 c. 5 ; Dr. N. 15 Ian. 1933 pg. 1, c. 1 jos) etc.

Va apare (CI. 7 Ian. 1933 pg. 2. c. 6; RSSR. nr 5-6 pg. 3. c. 2 ; Dş. 16 Iul. 1933, p . 4. c. 7); a apare (CI. 20 Sept. 1933 pg. 6. c. 2).

Ar dispare (CI. 7 Ian. 1933 pg. 2. c. 6), va dispare (CI. 19 Martie 1933 foii. p . 1. c. 1; Cv. 12 Aug. 1933 pg. 2, c. 2.

Se putea prevede (Ţ. N. 2. Iunie 1932 pg. 4, c. 6 ; CI. 1 Sept. 1932 pg-2, c 4 ; Dş. 16 Iulie 1933 pg. 4. c. 4), se va prevede un maximum de pensie (Un. 21 Martie 1933, pg. 1, c. 3); orice dispoziţiuni s'ar prevede prin diferite legi organice etc. (Legea gen. de pensiuni art. 94).

Vor zace (Cv. 10 Iulie 1930, p . 1, c. 5) Dorinţa de a place (Cv. 8 Martie 1932 p. 2. c. 5) Nu mi-ar place (CI. 6

Sept. 1932, p . 3. c. 0, jos). Ne-ar place să scrim: realizat (N. R. 17 Martie 1931, p. 1, c. 5) Transportul se va scade din rabatul etc. (CI. 11 Aug. i933 p. 6, c.

2, jos). Nu se vor scade tarifele vamale (N. R. 25 Aug. 1932, p . 1. c. 1.).

N. R..== Neamul Românesc, V. = Viilorul, Cr. = Curentul, Cv. = Cuvântul, CI. = Calendarul, Un. = Universul, Dr. N. = Drum Nou, Dş. = Deşteptarea, RSSR = Rev. Scriitoarelor şi Scriitorilor Români, Ţ. N. = Ţara Noastră., D. Z. F. = D. Z. Furnică: Din istoria comerţului la Români, Buc. 1908.

©BCU CLUJ

— 554 —

Va recade (Cr. 3 Oct. 1932, p . 8 c. 3). Formele încep a decade (CI. 21 Sep. 1933, p . 2. c. 4).

Ceeace se petrece în ţara noastră.... ar umple de întristare sufletul oricui (Un. 19 Apr. 1931, p. 1. c. 1 sus). Am putea umple pagini întregi cu... etc. (CI. 9 Iun. 1932 p. 3. c. 7). Nu am cu cine umple guvernul? (CI. 14 Iul. 1933, p . 1, c. 1).

Va tace (N. R. 28 Aug. p . 2, c. 4). Iudeii ne-ar pute râde sarcastic în faţă (O. nr. 5. 1933, p . 468, jos). ') Atragem atenţia patronilor acestor forme asupra celor câteva

verbe care au mai rămas în aşteptare, pe dinafară: va âve, ar dure, a şede.... (Să nu se confunde cu formele moldoveneşti, cu accentul pe ultima silabă: a ave, ar dure, a şede!) Pe când re­cepţia acestora?

Graiul familiar, cel al copiilor, graiurile provinciale compen­sează însă în parte pierderile prin câteva verbe sustrase grupului verbelor de a IH-a.

Aşa, de pildă, verbul de a 111-a a face e înlocuit cu a făcea. Faceţi un început de editură de stat... (scrie Cv. dela 1 Mai 1932, p .

1. c. 7 jos). Faceţi dovada că ţara vă chiamă (Cv., 5 Sept. 1932, p . 5, c. 5). Tot noi aici la Bucureşti facem reviste şi ziare mai bune (CI. 18 Martie 1933 p. 2, c. 5). A face naţiunea cât mai puternică (CI. 19 Martie 1933 foii. p . 1. c. 3) etc.

Soarta lui a face o are şi verbul a bâte. Nu ne batem pentru nimic cu mai mare pasiune, decât etc. (Cv. 23 Apr.

1932, p. 1, c. 2). Vor bătea la uşa ultimului kulak.... (CI. 20 Aug. 1932, p. 1, c. 6). La urmă toţi cei prezenţi se vor bătea (CI. 26 Oct. 1932, p . 1, c. 2). Batem recorduri universale (N. R. 31 Oct. 1932, p. 1. c. 2). A bătea talpa, rămâne o figură arhaică şi cazonă (Ordinea 23 Febr. 1929, p . 1, c 7). etc.

A deraiat şi duce. Formele ducem, duceţi, duceţi-vă sunt aproape curente. Se vor bucura deci şi „Bufanii" din comunele montane ale Banatului [după Enciclopedia Iui Diaconovich, pro­babil urmaşii celor 13000 Români emigraţi din Oltenia (1641 — 1646) din cauza birurilor insuportabile] al căror graiu se carac­terizează tocmai prin particularitatea unificării conj. II cu a III.

Şi cum exempla trahu-nt, insubordonarea, spiritul de inde­pendenţă a 'nceput să se manifeste şi în tabăra verbelor de conj. IV, trăgând cu ochiul spre cele de a III; forme pe care de altfel le găsim pe alocurea, dar nu le aveam în limba literară.

i ) Probabil, ne-ar pute (forma moldovenească). Dar ce te faci cu cei care n'o cunosc şi pun accentul pe prima silabă (ne-ar pute), după analogia celorlalte ?

©BCU CLUJ

— 555 —

Mă silesc a nu-1 desminte (F.F. 1932 nr. 1—2 p. 55). Ne-am încleştat aşa de tare, că nu ne poate nimeni desparte (Cr. 11 Iul. 1932, p . 4, c. 5). Soarele va răsare numai jumătate (Dim. 21 Aug. 1933, p . 1, c. ultimă).

lată şi câteva mostre de felul cum va trebui deci să vorbim în viitorul apropiat:

A şti tace e o mare calitate. E periculos a şede sau a zace pe loc umed. Ar rămâne aici, dacă ar ăve răbdare. M'ar dure, dacă l-aş vede nefericit. I-ar place, dacă i-ar cade 'n gură porumbi fripţi. Ar umple lumea , cu el, dacă ar pute. Duceţi-vă şi-1 bateţi până-1 faceţi chisăliţă! Ş. a. m. d.

Trecând la substantive (şi adjective), repetăm — sprijinindu-ne pe o nouă serie de dovezi — ce-am mai constatat odată: că fe-meninele cu pluralul în -i au devenit adevăraţi corbi albi. Toate se cer în uniforma celor cu pluralul în -e.

Exagerez ? Vă rog urmăriţi-mă! Concedierile (scrie d. Al. Kiriţescu în Cv. dela 28 Nov. 1930, p . 1, c. 3),

mâinele (aproape general); naturele (N. R. 11 Sep. 1932, p. 2. c. 1), maşinele (CI. 8 Aug. 1932, p. 1, c. 4 ) ; desbaterele la răspunsul la Mesaj a fost foarte necesare (Cv. 5 Sept. 1932, p . 5. c. 3); creşterea vitelor din cauza păşunelor stagnează (N. R. 2 Sep. 1932, foii. c. 3); pe primul plan al grijelor noastre (P. Ş. Cr. 30 Sept. 1928, p . 1, c. 5; turma grijelor (I.' Pillat: „Carnetul verde". Elegie în pădure); câteva figure (CI. 20 Sep. 1933,p. 1, c. 5); lunele Martie şi Aprilie (CI. 18 Aug. 1933, p . 1, c. 1); inerenta dezolare a recelor singurătăţi (Cr. 6 Iul. 1931 p. 1, c. 5); loviturele laşe(Cv. 23 Oct. 1931, p . 1, c. 7); puterele legilor (Cv. 16 Dec. 1931, p . 1. c. 7); neliniştele (CI. 27 Oct. 1932 p. 6, c. 5 ) ; pune stăpânire pe firele slabe (Cv. 9 Iun. 1932, p . 2, c. 4 sus ) ; comuniştii răspândesc minciune (CI. 6 Martie 1932, p . 8, c. 5); mulţi­mile pleacă frunţi (Cr. 6 Mai 1932, p. 1, c. 5 jos); nevoele timpului (Cv. 7 Iun. 1932, p . 3, c. 3); învăţarea pe de rost a ideelor (N. R. 6 Nov. 1932, p . 1, c. 3), marginele profesiunei (CI. 15 Ian. 1933, p. 2, c. 1); însuşirile limbelor moarte (N. Predescu: „Poeţi şi Artişti". Buc. 1900, pg. 423); cunoştinţa limbelor D. Z. F. pg 545); rămăşiţe de suvenire înduioşate din autorii moderni (Ibid-pg. 4); limbele nopţii (Cv. 17 Nov. 1930, p . 1. c. 5>. Ba avem şi pe creerele cari cugetă (Ibid); în marele ţări agricole (Carpaţii 17 Apr. 1932, p . 1, c. 1); dat fiind marele (lor) dificultăţi (Cv. 19 Sept. 1930 p. 4 c. 4 ; Cr. 2. Sept. 1928, p. 1, c. 1; Gaz. Tr. 12 Mai 1929, p . l , c. 4 ) ; toate ruşinele naţionale (Ord. 1 Febrî 1930, p . 4, c. 2); un registrator al vocelor (Cv. 21 Iul. 1927, p . 2, c. 2, P. Ş); pregătirele pentru Anschluss (V. 4 Aug. 1927, p . 5. Buletinul); înălţimele (V. 24 Aug. 1927, p . 1, c. 5); acţiunele (Cr. 14 Sept. 1928, p . 6, c. 2); fireştele sale necesităţi (Cv. 11 Iulie 1928, p . 1, c. 6 ) ; scânteele unei locomotive (Cv. 9 Mai 1929, p . 2, c. 5 ) ; luminele (Cr. 22 Apr. 1929, p. 8, c, 2) ; uşsle („Limba Română" nr. 5, 1 Ian. 1930, p . 184, c. 1 ; Cv. 13 Ian. 1930, p . 1, c, 4); bisericele (Cv. 16 lan. 1930, p. 4, c. 1) ; găurele

©BCU CLUJ

— 556 —

(Jun. Lit. 1929 nr. 9-12, p . 355); priveliştele vieţii (Cv. 12 Aug. 1930, p. 1,' foii. c. 3) omeneşti le inimi (Cv. 23 Iun. 1930, p . 1, c. 5); hârtiele mele (T. V. Ştefanelli: Amintiri despre Eminescu 1914. p . 7, sus); băcăniele, farmaciele, D. Z. Furnică: Ind. şi desvoltarea ei în Ţările Româneşti. Tip. Rom. 1926 p . 137); corăbiele (Ibid. pg. 20).

E o revenire la formele din trecut. Beserice (Gaz. Trans . 23 Apr. 1852, p . 1, c. 1); inimele; (Id. 23 Ian. p .

27, c. 2 ) ; ideele (Id. 7 Iunie, p. 1. c. 1); gu rde , l imbile (rev. „Transilvania" 1869, p . 99, c. 2); limbe (I. Eliade Rădulescu Bibi. portativă v. I. 1860, p . 151) etc. .

Ne întoarcem deci cu mortul dela groapă. Conform indicaţiilor de mai sus, vom spune şi scrie aşadar

pe viitor: Excursiunele descreţesc frunţile. Marele inimi sunt rare. Fragile s'au isprăvit, florale s'au veştejit. Trebuesc (mă rog!) cer­cetate originile averilor. De-acum toate operaţiunile ce privesc în­registrările plăţilor vor fi mai supraveghiate. In dificultăţele finan­ciare de azi, nădejdile multora sunt îndreptate spre ţările Apusu­lui. Băncile însă nu mai dau bani, iar oile şi vacele lapte. Şter-geţi-vă deci pe guri! 1 ) ,

Avis celor care nu vreau să rămână de căruţă! Exemplele abundă. Credem însă de prisos sporirea lor, fiind

ele zilnic la îndemâna cititorului atent. Recitindu-le, nu ştiu cum se face că amintirea mă duce cu 25 de ani în urmă, prin capi­tala ţării, într'un varieteu de vâră din str. Doamnei, unde o mar­ghioală cu ochii peste cap, cu gesturi teatrale şi cu resturile jal-nice ale unei voci miambălate, masacra, întinzând ca de-o cocă cleioasă, versurile fără moarte ale împăratului poeziei româneşti:

Se tot duc pe rând, pe rând, Zarea lumii 'ntunecând; Şi se duc ca clipele Scuturând arepele....

Ax. Banciu J) In schimb, se înmulţesc cele cu două terminaţiuni la plural,

tovarăşele substantivelor palme-pălmi, şcoale-şcoli, coale-coli, roate-roţi, greşale-greşeli, pietre-pietri, ferestre-ferestri etc. Azi citim şi de teribil/le sancţiuni; oper/le literare etc. (Vezi CI. 27 Iulie 1932, p. 1. c. ultimă; N. R. 2 Nov. 1932, p. 1) ; taben" adverse,.. . că­lugărit/ (Viaţa Rom. nr. 5-6. 1928, p. 330); rămăşiţi de drojdie romantică (Cr. 8 Aug. 1928 p. 1, c. 3 ) ; Prima Societate Română de Explosiv/ (Cr. 30 Martie 1931, pg. 4 ) ; paiaţf etc.

©BCU CLUJ

— 557 —

Dări de seamă Cărţi. Aspecte şi atitudini ideologice (Turnu-Sevefin, 1933

în 12° 172 pg.) este titlul cărţii, în care d. A. Dima, tânărul profesor de la Sibiu, şi-a strâns parte din articolele publicate de 5—6 ani prin diferitele reviste ale Ţării. Dacă o carte e în alcătuirea ei realizarea unui plan unitar, un mănunchiu de ar­ticole este una abia atunci când deosebitele însemnări ale orelor fixează etapele succesive ale unui gând în adâncirea aceluiaşi şir de fapte. Cu d. Dima noi suntem Ia o mijlocie. In primele două cap. — despre criza culturii româneşti şi despre diversele curente şi valori din lăuntrul ei: mişcarea ortodoxistă, tradiţio­nalismul lui Eminescu, gânduri despre lume şi viaţă la Pârvan, personalismul energetic al d-lui Motru — cercetarea şi discu-ţiunea intră în cuprinsul unei aceleiaşi tratări, unitatea acesteia feeşind din convergenţa aspectelor considerate. Cu cele două din urmă cap. — probleme literare şi estetice — autorul intră însă în alte domenii, cartea, în întregime, dobândind astfel ca­racterul uneia din acele azi atât de obicinuite „melange de critique", semnificative pentru felul fragmentar de a gândi şi de a se mişca al omului modern.

In 'prima jumătate a cărţii, d. Dima atinge dar problemele principale ale vieţii noastre culturale şi asupra acestei părţi ne vom opri îndeosebi. Cel mai larg din studiile ei — primul — îl consacră autorul discuţiunii crizei culturale româneşti. Această criză îi apare lui ca un caz particular al aceleia care cuprinde întreaga viaţă spirituală a Europei de azi. Cultura românească este cuprinsă în întregul, care e cultura europeană. Un studiu al crizei celei dintâiu trebuie să pornească de la examenul crizei celei din urmă, ca de la un element de deducţie. Astfel, cerce­tarea autorului va porni şi ea de la cercetarea aspectului general european al crizei moderne, pe care îl fixează în lipsa de valori directoare, în influenţa disolvantă a misticismului oriental şi în primatul economic. El va localiza apoi această criză în cuprinsul şi în împrejurările vieţii noastre naţionale, specificându-i trăsă­turile. Aşa autorul va recunoaşte la noi iarăşi aceeaşi confuziune de valori, apoi influenţa desagregantă a misticismului (Gândirea, Cuvântul, Calendarul etc.) şi însfârşit, precumpănirea economi­cului, toate în împrejurările agravante, de la noi, ale vechii de-sbinări dintre fondul autohton şi formele instituţionale streine şi astăzi insuficient naţionalizate, lată gândul d-lui Dima. In con­fruntarea faptelor însă, el este mai puţin clar decât în pura lui logică. Intr'adevăr toată această construire ierarhică se bazează pe o concepţiune formală a culturii europene, pe care d. D. a

©BCU CLUJ

— 558 —

împrumutat-o dela dl Motru. „Cultura europeană — spune aut. Personalismului energetic — este rezultanta ideală a diferitelor culturi naţionale, precum personalitatea unui popor este rezultanta ideală a diferitelor personalităţi individuale cuprinse în popor". O cercetare a faptelor ne arată cultura europeană născută, în afara unei asemenea obşteşti lucrări, din isvoarele unice ale vieţii spirituale greco-latine, fecundată de Logosul creştin şi păstrată până astăzi ceeace a fost, fie în nuanţa umanismului,fieîn aceea a raţionalismului cartesian. Cultura aceasta europeană ne-a întâlnit pe noi de foarte curând, şi cât de puţin intrăm noi în unitatea ei ne-o spun repetatele chemări şi exemple de bun europenism ale con­ducătorilor noştri politici. In asemenea împrejurări criza culturii europene este ceeace este, dar este foarte superfical şi a noastră, iar criza noastră este foarte mult a noastră şi f. puţin europeană. Ea cere deci să fie cercetată întâia în ea însăşi, şi apoi în repercusiunile crizei apusene, coordonatele ei fiind isto­ric cu totul altele decât ale acesteia din urmă. Iată de ce cre­dem că ceeace importă nu es'e „de a adapta problema crizei culturii Ia împrejurările româneşti" — cum spune d. Vianu în recomandarea studiului — ci de a cerceta fenomenul românesc în el însuşi, în încheeturile lui deficiente. Astfel pusă problema, se poate vedea că ea nu comportă două sau mai multe cercetări după cum priveşte „restrângerea crizei europene în mediul ro­mânesc" şi apoi „aspectul specific al acestei crize la noi", ci una singură, care să arate cum această restrângere nu este decât cea mai recentă manifestare a neîntreruptei abdicări a gândului naţional în faţa modelelor străine (greceşti, franţuzeşti, nemţeşti, ruseşti — ca în recentul şi misticul ortodoxism), cari acum se bat în conştiinţa noastră. Opoziţia dintre fond şi formă (idee de altfel de origine germană), la care se întoarce' şi dl. Dima nu exprimă decât o parte a desbinări', ce joacă în inima „civili­zaţiei" româneşti. Ea priveşte doar nepotrivirea aşezămintelor politice, culturale, juridice, etc. alcătuite — când sunt — după ultimele date ale ştiinţei apusene, cu împrejurările vieţii sociale dela noi, din nevoile căreia acelea ar fi trebuit să se ridice. Dar în afara acestei nepotriviri, la originea ei, stăruie şi mai adânc în sufletul românesc un desechilibru al gândului, rezultat dintr'o adevărată renunţare la fiinţa noastră morală şi intelectuală. De decenii şi decenii această renunţare ne face să ne trăim viaţa spirituală pe toate problemele'şi cu toate preocupările lumii, afară de cele ale noastre. In aceste împrejurări, mani-festându-ne streineşte (cu fericite excepţiuni cari erau mai mult decât sunt) e firesc să ajungem să ne însuşim nu numai idei streine ci şi cazuri de conştiinţă şi să trăim astfel „crizele" altora (toată de curând răsbătuta' problemă a generaţiilor). Dacă dar o

©BCU CLUJ

— 559

criză occidentală înseamnă la noi, ea înseamnă doar pe tărâmul superficial al ideilor şi al organizărilor deprinse, iar ridicarea din ea stă în constituirea viguroasă a unui gând autonom ro­mânesc, care să fecundeze şi să conducă toate domeniile activi­tăţii sociale. Aceasta este în fond ideea d-lui Dima. D-sa ne vor­beşte de necesitatea unei „naţionalizări" a acelora, noi am vorbi mai curând de aceea a unei formări a lor.

In continuare dl. Dima cercetează câteva din curentele şi valorile directoare în sensul cărora cultura românească ar avea să se naţionalizeze. Autorul discută, cu acest rost, problema mişcării ortodoxiste în formularea d-lui Crainic. Paginile de cri­tică ale d-lui Dima, care se îndoeşte, până la tăgăduire aproape, de ortodoxia structurală a poporului român, nu arareori sunt juste cu metoda afectivă a d-lui N. Crainic. Ceeace surprinde însă dealungul întregii acestei desbateri, este, că de ambele părţi conceptele în discuţiune nu sunt precizate. Ortodoxia rămâne continuu un termen. Analiza acestui termen însă era de două ori utilă: odată pentru putinţa stabilirii de apropieri cu forma de viaţă a poporului (aşa precum aceasta ar ieşi din o cercetare sociologică), în al doilea rând — deoarece problema culturală cuprinde discuţiunea nu numai a realului, ci şi a idealului, care îl prelungeşte — pentru valorificarea tipului de organizare su­perioară omenească pe care ortodoxismul ni-1 propune.

O valoare directoare pentru cultura noastră ne este arătată — capit. următor — în tradiţionalismul lui Eminescu. Concep-ţiunile politice şi sociale ale Poetului sunt înfăţişate şi ana­lizate în temeiurile lor obiective cu o remarcabilă pătrundere şi bogăţie de isvoare, în acest studiu, care cuprinde — începând — şi o excelentă situare culturală a personalităţii eminesciene. Dar dl. Dima a voit să ne dea în acelaşi timp şi o întemeiare subiectivă a doctrinei tradiţionaliste a lui Eminescu, făcând-o să isvorască din „înclinarea lui temperamentală". Această îndoită fundamentare este însă plină de contradicţii posibile. O doctrină bazată pe o înclinare lăuntrică este o simplă valorificare a rea­lităţii, între datele căreia ea selectează, iar sprijinul socotelilor obiective este pentru ea ilusoriu şi inutil. Din fericire această încercare de fundamentare temperamentală e departe de a fi concludentă.

Alte valori îndrumătoare culturale ne sunt arătate apoi în etica metafizică a lui Pârvan şi în personalismul energetic al d-lui Motru. In acesta din urmă dl Dima ar vrea să ne arate expresia cea mai curată a unei filosofii însfârşit româneşti. En-tusiasmul tineresc (articolul e din 1927) al autorului e' impre­sionant, dar de-opotrivă de impresionantă e şi transparenţa gân­durilor străine (germanice în speţă) în doctrina filosofului'român.

©BCU CLUJ

— 560 —

Cu ultimele două capitole dl Dima intră în literatură şi estetică. Găsim aci scurte însemnări asupra „sentimentului matern în lirica noastră", asupra „literaturii evadării din actual" (ro­manul istoric, biografiile romanţate etc.) pagini drepte asupra me­todei critice a d-lui Lovinescu etc. Capitolul de estetică cuprinde în sfârşit o cercetare a raportului dintre artă şi realitate în con­cepţiile osebite ale lui Gide şi Pirandello, şi o scurtă expunere a ideilor estetice ale italianului Mignosi.

Iată alcătuirea acestei lucrări, la capătul căreia suntem bu­curoşi să salutăm un spirit grijnic de lucrurile dela noi. Infor­maţia bogată şi diversă, care face cinste autorului, am fi vrut-o poate uneori mai strâns discutată şi în afara formulelor Şi opo-ziţiunilor prea neted construite.

Dar avem aci mai cu seamă cartea unei inteligenţe în­deosebi ordonatoare.

I. I.

G. B o g d a n - D u i c ă : Ioan Barac, studii. Ed. Academiei Ro­mâne 1933. Pg. 168. Lei 100.

Lucrarea, după cum ni se spune în prefaţă, a fost provo­cată de teza de licenţă, cu acelaşi subiect, a d-lui Ion Colan, publicată în Analele Academiei Române, devremece „I. Barac merită o cercetare mai completă", căci „dacă nu a fost un scriitor nemuritor, a fost, totuşi, un spirit mai bogat, decât apare din scrierea d-lui I. C* Şi numai studierea „cu mult amănunt comparativ" a literaţilor ardeleni va putea explica: „înceată înălţare a nivelului cultural în Ardeal; va putea lămuri puterile care l-au înălţat; deci şi toate împrejurările care pe acestea le-au făcut cu' putinţă. De aceea — se spune în aceeaşi pre­faţă — încerc acum şi despre Barac ce am încercat în biografia Iul G. Lazăr şi în a lui S. Bărnuţ".

Şi într'a'devăr, urmărirea amănuntului revelator, pasiunea pentru cercetările duse până la ultimele izvoare ce se pot ajunge, pare că în nici una dintre lucrările anterioare ale d-lui G. Bogdan-Duică nu sunt atât de manifeste ca în această lucrare. Schinteia unei note prizărită la sfârşitul cutărei pagini, a unei observaţii sau vorbe scăpate ori aruncate la 'ntâmplare, aprinde adeseori' lumini care lămuresc confuzii, restabilesc adevăruri, completează insuficienţe, identifică opere şi oameni cu preocupă­rile, cu mediul înrâuririlor, cu atmosfera în care au vieţuit, s'au format si lucrat aceşti oameni.

©BCU CLUJ

Iată un exemplu; Amănuntul (scos din necrologul lui I. Barac) — prea puţin băgat în seamă până acum — că „a absolvit toate clasele reformaţilor din Aiud şi legUe ţării în Cluj", prilejeşte autorului cercetări care-1 duc la următoarele concluzii :*

„Aceste scoale i-au format cultura care 1-a îndreptat ş i ' spre literatură", „Graţie obiectivitătii de atunci a şcolilor (cu tradiţia profesorilor străini, cu profesorii din ţară semănători de idei progresive) a putut să întrevadă ce-au fost strămoşii romani, a căror limbă Barac a studiat-o până Ia gradul de a încerca şi versuri latineşti". Aci pare să-i fi înmugurit şi primele îndemnuri. spre poezia cultă. Modul şcolăresc de a lucra, practicat în liceul din Aitid, — netraducân'd, ci numai extrăgând, prescurtând ope­rele de care se ocupau — a întemeiat şi modul de a lucra „felul literar al lui B." Tot aci, şi la Cluj, prin activitatea şcoalei li­terare naţionale maghiare, s'a îndreptat atenţia lui' B. spre limba populară şi spre poezia poporului (a tradus chiar pe piaristul A. Dugonics şi pe M. Fazekas, membri ai acestei scoale), dovedindu-se astfel, că popularul din el „fragmentul din fiinţa lui literară" „prin care a fost cineva" şi „pe care se razimă-şi-acum mult scăzuta faimă de care se mai bucură", se datoreşte unei influenţe ungureşti.

~La fel sunt urmărite şi influenţele literare şi etnice tran­scarpatine în atmosfera din Braşov, unde B. ajunsese dascăl, procurator (avocat) şi translator şi unde a putut să cunoască „Ţara" prin miile de refugiaţi transcarpatini, care, în primele decenii ale veacului trecut, inundaseră Braşovul şi Ţara Bârsei, unde a putut apoi să se emancipeze destul de repede de pu­ternica influenţă ungurească „de care total nu a putut scăpa însă niciodată".

Dl G. B. D. ne identifică din opera epică a Iui Barac 19 lucrări, iar din cea dramatică 8. (Cât priveşte poezia lirică : „nimic serios"). Şi toate sunt puse sub lupa minuţiosului istoric literar cu argumentaţia strânsă, cu dovada întotdeauna conco­mitentă cu afirmaţia,' aşa încât, urmărit, şir de şir, nu numai în ce ne dă, ci în toate ascunzişurile sale, Barac nu poate scăpa din cleştele încheierii: „Literat* fără originalitate, Barac nu se înalţă peste rostul de traducător mediocru al operelor ce în­tâmplător îi cad în mână . . . El rămâne tributarul limbii ungu­reşti şi limbii nemţeşti, prin care se strecoară până la el şi alte literaturi streine.

Cu ajutorul celor două limbi el reuşeşte a fi, totuşi, un" importator de motive literare în acel Braşov,'în care se opriau şi cărţile Apusului, nu numai „lipscănia" adusă de caravanele negustoreşti.

©BCU CLUJ

— 562 —

Ajutat astfel de Nemţi, Saşi şi Unguri, Barac a putut ti­pări o parte bună din acel import de „închipuiri poetice"; şi a fost, de sigur, o satisfacţie binevenită într'o lume literară foarte naivă şi foarte lâncedă. '

Desvoltarea limbii literare-româneşti Barac nu a ajutat-o cu nimic. Câteva versuri reuşite, câteva 'pagini de proză nu fac un scriitor din ce era un simplu tălmăcitor neglijent, fără simţ pentru estetica limbii româneşti, fără nici un ideal stilistic . . ' .

Dacă n'a putut fi un literat de valoare, a fost de sigur un om interesant în regiunea sa; şi va fi fost dintre cei căutaţi pentru meşteşugul de a şi spune ceeace scria; va îi fost un felinar prin întunerecul epocii sale, ce-o" descrie (şi el) ca foarte înapoiată".

Importanţa lucrării d-lui G..Bogdan-Duică o constitue, însă, nu distrugerea legendei despre poetul Barac, ci completarea icoanei culturale a Ardealului din anii 1800—1848, prea sără­căcios cunoscută până acum. încă un motiv de a-i fi recuno­scători autorului care, deşi conştient de „nerentabilitatea" astorfel de lucrări, a ţinut totuşi să ne-o dea, cu toată truda şi răbdarea pe care i le-a reclamat.

Ax.-B. *

Au mai sosit la redacţie:

D. Braharu: Secretarul de Stat Gh. Ioanovici şi Statutul organic al bis. ort. române din Ardeal. Cluj, 1933. Pg. 36. Bro­şura vrea să fie un răspuns domnilor E. Armeanca, I. Mateiu şi D. Stăniloae, care s'au ocupat de studiul d-lui Braharu: „Un colaborator al lui Şaguna, secr. de Stat Gh. Ioanovici de Dulău şi Valea Mare".

Raportul despre mersul comerţului şi Industriei din circum­scripţia Braşov al Camerei de Comerţ şi Industrie şi Darea de seamă asupra activităţii Camerei pe arîui 1932.

Anuarul liceului de fete „Regina Măria" din Cluj, pe anul şcolar 1931—1932, închinat d-lui N. Bogdan, dir. liceului între anii 1919—1932, la ieşirea sa la pensie, după o activitate şco­lară de 40 de ani, d'ntre cari 27 în serviciul Şcoalelor centrale române gr. or. din Braşov.

Pentru adevăr şi lumină. Darea de seamă despre munca din anul 1932—1933 a Despărţământului judeţului Sibiu, al Asociatiunii „Astra". Sibiu, 1933.'Pg. 133.

©BCU CLUJ

— 563 —

Biblioteca poporală a Asociaţiunii trimite proaspătă m e ­rinde sufletească cititorilor ei. Sunt 8 broşuri cu îndrumări sănă­toase, de folos şi individual şi naţional, cu'cunoştinţe privitoare Ia vremurile.de eroism şi de decădere a Republicei romane, a contri­buţiei Românilor la progresul civilizaţiei omenirii, cu pagini de senină distracţie în orele de răgaz,, cu sfaturi practice în do­meniul culturii pomilor, a bucătăriei, a îngrijirii care trebuie dată mamei şi copilului etc. Iată-le:

Nr. 190. Cultura pomilor, după clima, poziţia şi solul gra­dinei (de Ieronim Mârdan).

Nr. 191. Sfaturi şi reţete de mâncări (de Ana Victor Lazăr). . Nr. 192. Pentru temeiul ţării (de I. Agârbiceanu).

Nr. 193. Biografii romane (de A. W. Grube, Trad. de N. Petra-Petrescu).

Nr. 194. Dela fraţii noştri din Muntenia. Snoave, glume, ghicitori (culese de N. ' l . Dumitraşcu şi I. N. Popescu).

Nr. 195. îngrijirea mamei şi copilului mic (de Dr. Iosif Stoichiţia).

Nr. 196. Dascălul Ioniţă. Povestire din viaţă dela ţară (de 1. Pop-Reteganul).

Nr. 197. Să . luăm aminte! Sfaturi pentru ziua de astăzi {de Petre R. Petrescu).

Nr. 199. Odinioară şi acum... Amintiri din- copilărie de loan Pop Reteganul.

.Nr. 200. Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala. Comedie în 3 acte. Prelucrare după Holberg de Horia Petra-Petrescu.

Nr. 201. Poezii poporale şi chiuituri din Ţara Oltului, adu­nate de înv. Victor Popa.

Nr. 203. Lege nouă. Comedie într'un act, de Sebastian Stanca.

Broşurile sunt aproape pe degeaba: 5 lei exemplarul. Căr­turarii satelor, răspândindu-le, seamănă sămânţă bună.

* Psalmul 102, prelucrat şi ritmat pe glasul V. de Ştefan

Popescu, transcris pe note linia're de Dr. Sterie Stinghe. Se cântă înainte de intrarea în Liturghie; se poate însă

cânta şi la sfârşitul Liturghiei sau în alte prilejuri religioase. Un text poetic, vibrant de profundă evlavie, înveşmântat într'o melodie simplă dar ca te totuşi mişcă sufletul — înâlţându-1 şi întărind nădejdea şi încrederea în Stăpânul a toate, — păcat că nu e mai cunoscut şi mai răspândit. Noi îl recomandăm tuturor celor care. vreau ' să împodobească serviciul divin cu cântări ţinute în vechiul spirit ortodox.

©BCU CLUJ

— 564 —

De cuprinsul revistelor primite la redacţie nu vom

lua notă decât în măsura reciprocităţii.

Reviste. In Orientări nr. 8 (pe August) dl Const. Crişan, cu vede-

rile-i clare şi sănătoase, pe care i le verificăm număr de număr, ne vorbeşte despre muncă şi creaţie. Plecând dela premisa: omul este făcut să se bucure (să fie fericit) în viaţă, ajunge la con­cluzia că bucuria conştientă, superioară, adevărata bucurie — pe care n'o poate obiectiva în tine integral ceva exterior, fiindcă ea nu depinde, ca geneză, integral de lucruri exterioare, ci numai se foloseşte de ele, ca fiind o bogăţie spirituală, o stare interi­oară sufletească conştientă — nu ţi-o poate da decât creaţia. Fiincă creind, te creiezi, te realizezi. Şi cu cât ai creat ceva care te mulţumeşte mai deplin, cu atât bucuria e mai intensă mai fără pată, cu atât te ai creat mai deplin. Fără creaţie eşti numai o posibilitate, o ipoteză. Şi fiindcă nu vieţuim şi nu avem rost pe pământ decât atât cât am dat ceva în afară de noi, fericit este acela care-i pus într'o situaţie de a-şi dărui toate puterile sale într'o unică direcţie reclamată de vocaţia sa, care-i dă şi sensul moral vieţii, plata muncii, efortului creator.

„E o mare deosebire însă între meseriaşul intelectualităţii, funcţionarul unui serviciu de creaţie, şi între cel dotat pentru aceasta. Funcţionarul inteligenţii (preot,' învăţător, director etc.) se va antrena în slujbă şi o va executa, poate corect. Creatorul se va dărui total, cu toate puterile sale, chemării, va crea, tră­gând un pas mai departe pentru umanitate. Creşterea viitoarei lumi trebue să ţină seamă de aceste postulate ale vieţii şi, după arătările ştiinţelor pedagogice, să dea egalitate de selecţionare tuturor, ca numai cei chemaţi să birue. Numai popoarele de robi promovează mediocrul."

In fruntea paginilor rezervate poeziei, o frumoasă Patriar­hală de 1. I. Alexandrescu. Din paginile de proză, se ridică, promiţător, Dutzu H. Cerbu. Numărul îl încheie d. Paul Popescu cu 6 pagini de recensii, scrise nu numai cu pricepere ci si cu duh.

*

In Braşovul literar şi artistic nr. 10—11—12 (Aug.), dl I. Focşeneanu, după conturarea ideologiei d-lui O. Goga, făcută în nr-ul precedent, trece în articolul II. la cercetarea „esenţei gândirii abstracte" a d-lui Lucian Blaga, atrăgând atenţia gânditorilor noştri tineri de azi, îndrumători de mâine, că

©BCU CLUJ

— 565 —

„peste întretăierea atâtor idei (împrumutate), sterpe şi anarhice, se pot grupa câteva, ale noastre, cu corespondenţă în plan isto­ric şi filosofic şi cu o rezonanţă psichologică' a substratului etnic. Aceasta, mai ales acum când omenirea exasperată de un raţionalism degenerat şi de un umanitarism, care se dovedeşte cu fiecare zi că serveşte cauza unui singur popor, îşi caută dru­murile într'o concepţie de naţionalism, de nivelare' ordonată a vieţii, fără strivirea individului şi de împăcare a popoarelor pe baza unei armonii iraţionale: unitară, perfectă, absolută".

Dl Cincinat Pavelescu, dedică pagini calde, admirative, decedatei poete franceze Ana de Noailles, Brâncovencei care, deşi a aparţinut altora „ne-a iubit instinctiv" ţara şi limba şi „în multe împrejurări şi-a af rmat simpatia pentru poporul nostru latin şi pitoresc".

t o t d sa informează pe cititorii revistei asupra noului aca­demician francez, romancierul Francois Mauriac, şi asupra operei sale „care onorează ultimul aspect al lit. franceze moderne".

Dl N. Cantonieru publică un fragment din romanul „Omul cu in'ma în palmă". O schiţă de un comic hilariant, brodat în urzeala unui subiect la aparenţă tragic, ne dă d. Paul Constant, iar colaboratorul nostru, dl Al. Ceuşianu, cu multă îndemânare artistică ne individualizează în Conu Burzulache din „Gardul" : tragedia mută care se petrece în sufletul celor ce şi Ia bătrâneţe se îndărătnicesc să vadă în femeia cu sufletul înăcrit şi trupul boţit de greutatea anilor, încă tot imaginea fiinţei fără cusur, care le-a înflorit tinereţele cu fericitorul sentiment al unei iubiri ce stărue să rămână proaspătă, neatinsă de bruma decepţiilor prilejite de fostul „înger", spre care se polariza odinioară. Cro­nica, bogată, făcută cu un just discernământ, poartă semnăturile: Valeria Branisce-Căliman, C. Pavelescu, I. Focşeneanu, N. Can­tonieru, I. AI. Bran-Lemeny, P. I. Teodorescu, Aurel Marin.

*

Nr-ul ultim 7—9 (24 pg.) al revistei din Mihăileni Mol ­d o v a L i t e r a ră ne îndeamnă să ne îngăduim sfatul: de a în­locui numerele lunare, cu conţinut prea redus, cu nr-e duble, la câte două luni. Câştigă în felul acesta şi revista şi cititorul. Revista se va bticura' de altă apreciere, iar cititorul va avea ce citi.

Reţinem din acest nr. triplu justele observaţii ale d-lui M. Gr. Constantinescu la învinuirile aduse de un domn profesor ziarelor şi revistelor din provincie. S'ar fi putut sublinia puţintel mai groscior—şi poate şi cu amănunte — felul cum fac „operă culturală" şi „educaţie estetică" (vezi Arghezi etc.) marii literaţi

©BCU CLUJ

— 566 —

— cari fără onorar bine cântărit nu scapă o vorbuliţă la tipar — dela revistele bucureştene cele cu rădăcini prin fondurile mi­nisterelor, strânse.... — dar cine nu ştie cum sunt strânse? — câtă vreme măgarii de provinciali de-atâtea ori îşi întorc buzu­narele pe dos, ca să poată ţinea în viaţă câte-o „revistă provin­cială" cu rosturi pe care „centralii" le bagatelizează, fiindcă nu-i ajută capul să le înţeleagă.

Iscălim şi „Cuvinte"-le d-lui D. Gr. Constantinescu cu pleasna ironiei aplicată „literaţilor" „curentului nou", a poeţilor „cu două, trei sau patru clase de liceu" — dar cu de îndru­mători tupeu — despre care eşti prevestit cu luni, dacă nu cu ani înainte, de ce le clocoteşte sub pălărie, de „opera" „de mare anvergură" la care se opintesc, de data la care îşi va iţi „opera" nasul şi autorul poza în vitrinele librăriilor din toată ţara, de succesul chiar „formidabil" ce se prevede după cele transpirate dela intimii cate au avut fericirea să li se destăi-nuiască ceva din conţinut.

Ne bucurăm că se 'mputerniceşte mănunchiul mânuitorilor de condeiu care cutează să mai bobârnăcească pe aceşti recla­magii cu teşgheaua în uşile redacţiilor, ca şi pe epilepticii poe­ziei, cari pipăie cu gura, aud cu nasul, văd cu urechile şi mi­roase cu buricele degetelor,

N'am iscăli însă pagini ca : „După cum omul de ştiinţă se coboară până la cele mai microscopice fiinţe sau cum un adevărat metafizician e capabil de cele mai puternice emoţiuni, tot aşa şi autorul acestor versuri, care alege din mulţimea mo­tivelor de inspiraţie, o notă de originalitate, care printr'o con­ştiinţă artistică, filtrează din noianul tenebros, nuanţe clasice pe care le redă prin expresii, care denotă o senzibilitate şi o rea­lizare vrednică în poezie". Ş. a. m. d. până la pag. 69, inclusiv.

In fine, fiind vorba de „Moldova Literară", am dori-o mai bogată în partea literară.

*

Neobositul animator al cercetărilor privitoare la Oltenia, dl prof. C. D. Fortunescu, ne trimite nr-ul dublu 67—68 al rev. „Arhivele Olteniei", într'o extensiune de 147 pp., cu aceleaşi preţioase studii şi articole ca întotdeauna.

Dl M. Stăureanu în „Contribuţiunea Olteniei la răspândirea culturii clasice în Ţările Române", dupăce arată cauzele pentru cari a întârziat în Ţările Române cunoaşterea mai temeinică a lit. şi artei antice precum şi starea de decadenţă în care a ajuns la noi azi studiul limbilor clasice faţă de acum 4—5 decenii, trece în revistă sforţările de după războiu ale câtorva intelectuali de a trezi interes mai viu pentru antichitatea greco-romană, sub-

©BCU CLUJ

— 567 —

liniind meritele ce şi le-au câştigat în această direcţie întemeie­torii şi colaboratorii revistelor Orpheus, Favonius şi, mai în urmă, Revista Clasica, în care s'au contopit la 1929 primele două reviste.

Dl A. M. Pârvulescu ne evidenţiază rolul feţelor bisericeşti în revoluţiunea din Oltenia, dela 1848, în deosebi a preotului din Celei Radu Şapcă— membru în întâiul guvern provizor dela Islaz — cel care a binecuvântat primele steaguri revoluţionare şi a rostit cu prilejul depunerii jurământului pe Sf. Evanghelie şi pe noua Constituţie a rugăciunii în care se s p u n e a : . . . „Biruinţa şi libertatea sunt în manile Tale, Doamne; isbăveşte şi mânt'ue pe tot omul care sufere; ridică şi însufleţeşte pe acest popor care moare ca să facă să trăească apăsătorii săi; scapă-1 de abuzurile care se fac cu aşezămintele şi chiar cu virtuţile sale etc. . . "

Preotul cu crucea'n frunte, nemurit prin cântecul pop.:

Foaie verde, foaie lată, Să trăească popa Şapcă, C a scăpat ţara de clacă . . .

după înăbuşirea revoluţiei a fost ridicat din Celei, purtat pe drumuri, arestat la Văcăreşti, exilat la Constantinopol, apoi, împreună cu alţi revoluţionari, la Brusa în Asia mică, unde a stat cinci ani şi unde multe a trebuit să îndure, cum multe a trebuit să sufere şi la întoarcere spre patrie, în anul 1854, mai ales în Bulgaria, despre al cărui popor spunea parohienilor săi din Celei, după reînapoiere: „câte ţări am umblat, naţie rea ca Bulgarul n'am aflat". — Trupu-i trudit se odihneşte' la măn. Brâncoveni, unde ajunsese în urmă duhovnic.

Despre „ultimul vlăstar din puternicul trunchiu brânco-venesc, Qrigorie Brâncoveanu", cel mai însemnat dintre fiii lui Manolache Brâncoveanu, ne informează, cu date strânse cu multă osteneală, dl llie Chiriţă.

Boerul menit să ocupe înalte dregătorii în divanul ţării (a fost ban, vornic, vistier, spătar) ni se înfăţişează, îndeosebi în rolul de efor, cu toată râvna-i remarcabilă pentru asigurarea bunei funcţionări a şcoalelor din ţară şi pentru asigurarea mij­loacelor necesare ca elevii să se dedice numai studiului, care nu treUuie să fie stânjenit din pricini mărunte".

In calitate de „Vazâr al şcoalelor" intervine de mai multe ori, cu succes, pe lângă Domnitor, în interesul sporirii fondu­rilor acestora.

Se pare că nici mişparea lui Tudor Vladimirescu nu i-a fost nesimpatică, devremece, deşi avea sub conducerea sa oştirea din ţară, nu a luat nici o măsură spre a o împiedeca,, ci trecu

©BCU CLUJ

— 568 —

în Ardeal, Ia Braşov, unde făcu bisericii Sf. Treimi — azi gre­cească 1) — cunoscutul act de danie al moşiilor Sâmbăta de jos şi Poiana Mărului. Reîntors în Ţară, moare Ia 30 Apr. 1832 şi e înmormântat la Sf. Gheorghe Nou. Cuvântarea funebrală i-'a ţinut-o episcopul Ilarion al Argeşului, cu care se 'ntâlnise la Braşov, în pribegia din 1821.

Pr. T. Bălăşel continuă publicarea textelor bogomil ce găsite prin Oltenia. D. Tudor se ocupă, cu o pasiune care-1 onorează, de mărturiile arheologice din colonia Romula, privitoare la în­ceputurile credinţei creştine în Dacia Traiană.

Restul bogatului nr. cuprinde: diferite documente, informaţii relative la mişcarea culturală din Craiova, note, comunicări, recenzii.

G â n d Românesc, nr 3—4 (Iulie—August). Primele 8 pp. le ocupă articolul d-lui Tr. Herseni despre „Filosofia timpului pierdut", în care lămureşte, celor cărora le scapă din vedere, importanţa acestuia. „Timpul pierdut — îşi încheie dl H. arti­colul — însemnează o primejdie grea cu urmări iremediabile pentru existenţa umană, o adevărată primejdie ontologică. Timpul pierdut este o cale fără ocoluri înspre neant sau nefiinţă. Nimi­cirea omului nu vine numai cu moartea fizică, ci cu fiecare clipă pierdută fără sens; moartea îi stinge viaţa trupească, timpul pierdut, viaţa spiritului, de fapt amândouă nu sunt decât forme ale morţii. Pe linia timpului existenţa umană se sbate din răs­puteri între moarte şi viaţă. Aici nu' iese victorios decât cel care ştie să lupte".

Dl Victor Papilian ne dă nuvela într'adevăr fantastică „Trădare". Dl G. Bogdan-Duică publică o scrisoare din 1852 a lui Avram Iancu, adresată lui S. Bărnuţiu. Dl Emil Cioran anti­cipează, din volumul care-i va apărea încurând, două capitole: 1. Despre magie şi fatalitate. 2. Despre entuziasmul ca formă a iubirii, — cuprinse „Sub semnul ireparabilului". DI Val. Puşcariu ne poartă prin ascunzişurile gheţarului dela Scărişoara „minu­nea naturală cea mai de preţ a Munţilor Apuseni". Despre „Criza economică mondială si rezultatele conferinţei dela Londra" scrie dl V. Jinga; iar despre „Telegraful Român şi literatura de peste Carpaţi" d. D. Petruţiu. Cu versuri colaborează dnii E. Isac, R Brateş, M. Marc. Nrul ' variat şi îngrijit redactat îl încheie pricepute pagini de cronici şi conştiincioase informaţii despre mişcarea culturală.

i) Aici îi sunt înmormântaţi părinţii şi o soră, Elena — care ţinea pe un Cantacuzin — moartă la 18 Martie 1809, în vârstă de 22 ani.

©BCU CLUJ

— 569 —

La încheierea nr-ului de faţă, primim şi nr. 5 al Gândului Românesc cu următorul cuprins: I. Chinezu: Pe marginea adu­nării dela Braşov; Ov. Papadima: Literatura de ieri şi scriitorii de mâine (Gânduri cu prilejul unei istorii a Sămănătorului). Val. Puşcariu: Gheţarul dela Scărişoara (Urmare). Cronici de d-nii C. Bardoşi, Tr. Herseni, V. Vătăşianu şi Al. Dima. La sfârşit, câteva pagini despre mişcarea culturală semnate: I. Moga, 'A. Sacerdoţeanu, Roman ş. a. ^

*

Dela 1 Oct., învăţătorimea din ţinutul cel mai avizat la solicitudinea tuturor celor, care-şi zic Români, din ţinutul aşa zis „secuiesc", a înălţat — spre cinstea ei — tocmai în inima acestui fragment de pământ al ţării noastre, un nou steag de luptă şi de perseverare pe drumul ce duce nu numai spre cul­mile „progresului" şi ale „culturii", ci şi spre recucerirea celor care trebuie să fie, fiindcă au şi fost odată ai noştri.

Braţele par voinice, voinţele hotărîte. Dac'o fi şi sprijinul aşteptat tot atât de cald cum apar sufletele celor care au înălţat steagul, ne vom felicita cu toţii. De nu, — blăstemele, care 'cu siguranţă ne vor ajunge, le vom merita.

„ P r o g r e s şi cu l tu ră" e numele noului steag, al revistei Asociaţiei învăţătorilor români din judeţul Mureş, care — deşi am fi fost mai bucuroşi s'o vedem fără sabia damocleană a ofi­cialităţii de-asupra capului, întotdeauna un obstacol în calea exprimării nestânjenite a opiniilor — prin o samă din numele care semnează în primul nr., întremează, totuşi, speranţa că, în cazul izbucnirii conflictului, vor birui apărătorii Adevărului.

„Ea va fi amvonul dela care se va predica dreptatea". . . „Ea va fi altarul la care îmbrăţişaţi frăţeşte se vor cumi­

neca dascălii mureşeni cu sfânta împărtăşanie a celor cari sunt gata să se jertfească pentru a l ţ i i" . . . —. 'ne asigură inspectorul şcolar d. I. Puia. Aşa să şi fie'l

Revista apare lunar, cu excepţia lunilor Iulie şi August. Abon. anual pentru învăţători Lei 60.—, pentru alţii Lei 100.— Red. şi Adm. Tg.-Mureş,'Str. Cogălniceanu 3. Ax. B.

• Alte reviste sosite la redacţie: Societatea de Mâine nr. 7—9 '

(Iulie—Sept. 1933) Cluj, Str. Gelu 26. Director Ion Clopoţel. Abon. anual Lei 500—1500, „Transilvania" nr. 1—12 (lan.—Dec. 1933), Documente răzăşeşti nr. 7. Nov. 1933., Şcoala şi Familia de Mâine nr. 57 (Sept. 1933), Crainicul Cetăţii, Burdujeni, nr. 2—3 (Iulie—Aug. 1933), Macedonia, Buc. nr. 6 - 7 (Iulie—Aug.) şi 8—9 (Sept.—Oct. 1933), Neamul Românesc pentru popor nr.

©BCU CLUJ

— 570 —

17, 18, 19 şi 20 (Sept.—Oct.), Observatorul social-economic, Cluj, nr. 1 — 2 (Ian.—Iunie 1933), Poporul Românesc, Gara Chitila, nr. 13,14, 15, 16 (Sept.—Oct. 1933), România Pitorească, Bucureşti nr. 3. (Aug. 1933), Convorbiri Literare pe Iulie—August 1933, Arta şi Omul, Buc. III. B-dul Dacia No. 38, rev. lunară pt. răspândirea frumosului nr. 3 (Sept. 1933), Abon. L. 250.— Un exemplar Lei 2 5 — 22 pg. ilustrate, Boabe de Grâu nr. 7 (Iulie 1933), Re-acţiunea Literară nr. 1 (Iulie). Rev. bilunară de Mt, artă, critică şi informaţie culturală, Buc. I. Str. Carol 9. Director Gabriel Drăgan, abon. anual Lei 200.—, Pana Literară nr. 2—3 (Aug. 1933). Publicaţie lunară de critică, literatură şi polemică, Ră­dăuţi, Calea Regele Carol II. 37, abon. anual Lei 85.— Director 1. Creţianu, Parlamentul Românesc No. 124—126 (Oct. 1933), număr închinat problemelor şcoalei. Colaborează la el distinşi bărbaţi de scoală. Revista Scriitoarelor si Scriitorilor Români nr. 7—8 (Iul—Aug. 1933). .

*

Ziare : Telegraful Român, Sibiu, Ideea Naţională Buzău, Str. Ştefan

cel Mare 24. Director N. N. Manolescu.

©BCU CLUJ

— 571

SPRIJINITORI pe anul 1933. Dr. Ciura Vas., notar public, Sighişoara Lei 40.— Dr. Colbazi Emil, med. primar de spital, Braşov „ 240.— Dr. Curta Eugen, medic-colonel, Tg-Mureş „ 40.— Camera de Comerţi Industrie, Braşov „ 240'— Dr. Guiman Gh., prim-pretor, Miercurea-Ciuc „ 40.— f Gamber Lazăr, col. î. r., Orşova „ 40.— Ionică Ioan, ing. dir. de fabrică, Braşov „ 500.— Lapedatu I., dir. Banca Naţ., Bucureşti „ 240.— Peteu I., comerciant, Braşov „ 110.— Dr. med. Popa Ioan, fost primar, Sf. Gheorghe „ 100.— Şchiopul Iosif, ataşat de presă, Berna „ 100.— Dr. Stoian Aurel, medic, Bran „ 80.— Ing. Stoicovici Vincenţiu, Bucureşti „ 40.— Dr. Ţeposu Emil, prof. univ., Cluj „ 40.— Dr. Voicu C , primarul Munic. Braşov „ 80.— Zernoveanu Nic , dir. „Soc. de cărb. Petroşani" Buc. „ 500.— Ing. Ulescu Alexandru, Braşov „ 240 -—

Aducem mulţumiri sprijinitorilor de mai sus, apoi d-lui : Bertianu Vasile, Bucureşti, pentru 1 abonament nou. Astrei-Braşov, pentru clişeele reproduse in acest număr.

ABONAŢI I care şi-au mai achitat abonamentul

Până la 1 Ianuarie 1933. Mocsonyi Antoniu, maestrul vânătorilor regale, Bucureşti.

Academia de Comerţ, Cluj. D r Q l t e a n R o n l u l u s > a v o c a t ) S f . G h e o r g h e . Până la 1 Mal 1933. Popovici Afilon, Bucureşti.

Lt. col. Coliban Mihail, Tg. Mureş. Dr. Sâmpetreanu E., judecător cu titlu Sotiriu Mihail, prof. Bucureşti, de cons. de C. de Apel, Braşov.

Până la 1 Nov. 1933. P â n ă * a 1 Mart ie 1934. Mateeşcu N. C , prof. R.-Vâlcea. Beleuţă llie, prof. la Acad. teol., Sibiu. Păcuraru Brutus, secr. gen. la Cam. de p . . . . „ .

Ind. şi Corn. Arad. H a n a l a 1 M a l ™ S i -Până la 1 Ianuarie 1934. Bunescu Elena, Rucăr.

Bertianu Vas., dir. la fabr. Bragadiru, C i o r t e a M a r i n > i n S i n e r > M e d i a § -gucureşti . Direct, lic. „E. Gojdu", Oradea.

Dr. Brediceanu Tib., dir. Albina, Braşov Dr. Guiman Gh., prim-pretor, M.-Ciuc. C a s a e N a 1 f o r S ă n e F ă Ş a r a d U S t r i e ' B r 3 Ş 0 V ' Orghidan Aurel, comerciant, Braşov, c f n ^ m a ^ r a . ^ r a ^ v . ^ ' Popescu-Bogdan Măria, dir. şc, î. r. Direct, lic. „Gh. Coşbuc", Năsăud. Braşov. Dr. Garoiu C. I., medic, Bucureşti. P â n ă l a , I u l i e ,934, Dordea Nic. inginer, Cluj. Dr. Gociman A., prof. la Acad. corn. Cluj. Măzgăreanu Bujor, inginer, Braşov.

©BCU CLUJ

— 572 —

O rugăminte Apariţia punctuală, timp de patru ani, a rev. „ Ţara Bârsei —

îndrăsnim să spunem: singura revistă care a apărut, fără nici o reclamă, întotdeauna la termenul fixat, dacă nu chiar înainte — ca şi scrisorile de elogioasă apreciere, pe care le posedăm, ne dau curajul să adresăm abonaţilor noştri rugămintea de a ne face fie­care măcar un abonat nou.

Gândindu-ne nu numai la atâţia cărturari care n'au o revistă pe masa lor, dar şi la atâtea instituţii culturale cu biblioteci, — ne pare atât de \puţin lucru ce le cerem. Cei care ne vor da mâna de ajutor pe care le-o solicităm, vor avea mângâierea de a fi ajutat nu numai cu vorba, ci şi cu fapta o operă de interes obştesc, păstrân-du-i revistei nepreţuita independenţă morală, iar lor asigurându-şi dreptul la recunoştinţa tuturor celor care înţeleg rostul ei şi al unei munci dezinteresate.

Sunt în restanţă cu abonamentul

Dr. Mânu Emil, avocat, Bucureşti dela 1 V. 1930 — azi Primăria comunei Teliu (jud. Braşov) pe 3 ani Marcăs Alex., notar, Teliu dela 1 V. 1930 - 1 III 1933 Măzgăreanu Ion, funcţ. Braşov dela 1 V. 1930 - 1 I. 1933 Bercan Fabiu, magistrat, Tg. Mureş pe 2 t / 2 ani Boriceanu Al., fost primar, Teliu „ „ „ Bota Gh., profesor, Oradea „ „ „ Popa Şt., funcţ. Primăria Cluj „ „ „ Butu Ioan, Satulung (Str. Găvruş 1393) dela 1 V. 1930 — 1 IX 1932 Martinovici Cons t , prof. Acad. Agr., Cluj „ 1 III. 1931 — 1 VII 1933 Stroe Alex., secret, lic. Braşov „ I V . 1931 — 1 VII 1933 Cotta Solomon, prim-pretor', Gheorgheni „ 1 V. 1930 — 1 VII 1932 Crăciun V., Şimleul Silvaniei „ „ „ Crăcuţ Dumitru, Teliu „ „ „ Negoţ Iosif, primar, Int. Buzăului „ „ „ Sângeorzan Val., f. notar Int. Buzăului „ „ „ Comanescu Candin, proprietar, Alba-Iulia dela 1 V. 1931 — azi Maloş I., protopop, Reghin pe doi ani Dr. Truţa E., notar public, Reghin „ „ „ Dr. Popescu I., primar, Reghin „ „ „ Fătuleţ Andreiu, comerciant, Ploeşti „ „ „ Dr. Popoliţă N., docent, Cluj „ „ „ Grădinar Vas., petrolist, Ploeşti „ ,, „ Moarcăs Const., ing. silvic, Periş „ „ „ Dr. Potra Iulian, Bea Românească, Timişoara „ „ „ Muzeul Naţ. Săcuesc,- Sf. Gheorghe „ „ „ Bârsan Anastase, dir. de bancă, Bucureşti „ „ „ Dad Aurel, Ighiu „ ,, „ Direct. Şc. primare, Micfalău „ „ „

(Continuăm şi revenim)

©BCU CLUJ

— 573 —

Nu ne putem reţinea manifestarea bucuriei. de a constata că n'am rămas singuri pe calea pe care porniserăm, cam izolaţi — cine se expune bucuros la priviri încruntate? — dar singura cale care rămăsese nebătătorită (din prea multe şi nejustificate conside-raţiuni) de administraţiile revistelor, spre a-şi încasa dreptul lor — abonamentul — prin publicarea numelor celor care-şi fac urechea toacă. Mari nădejdi nu legăm nici de această procedare, bineştiind că cei care nu se ruşinează să primească ani de zile produsul muncii altora, fără nici o mustrare de cuget şi fără să se sinchisească de rugăminţile care li se adresează, nu vor roşi nici la vederea scumpului lor nume trecut în tabloul surdo-muţilor in­sensibili la atingeri înmănuşate. Vom avea însă satisfacţia că, în-şfăcând de guler pe aceşti „n'aude-nu vede", i-am ridicat în văzul lumii. Şi când vor înţelege toate revistele să procedeze la fel, vom fi făcut şi o operă de educaţie (numiţi-o cum voiţi!) care va înlesni drumul celor care ne vor urma.

Prea s'au înmulţit ponzanagiii literari, farsorii sprijinitori ai culturii! E vremea să-i cunoască şi opinia publică.

Nu-ţi crezi ochilor când citeşti numele atâtor granguri, pe care-i scot banii din casă — mulţi din ei cu aiurii de mecenaţi ai culturii! — care nu s'au sfiit să reţină ani de zile reviste pe care numai unul Dzeu ştie cu câte jertfe, de bani şi de suflet, le susţin cei câţiva idealişti grupaţi în jurul lor.

Cei care vreţi să vă edificaţi deplin asupra celor spuse mai sus, citiţi revistele: Făt-Frumos, Orientări, dar în deosebi nr. 67-68 din rev. craioveană Arhivele Olteniei!

Aşteptăm şi afişele celorlalte surate. Menajamente, pentru oamenii de bună credinţă; pentru cei de reacredinţă, jos mănuşile!

o o °oo°

Se mai confirmă primirea sumelor restante dela D-nii: *

Sămărghiţan Aurel, funcţ. la Primăria Braşov, (în întregime).

Dr. Cosma Tr. N, avocat Beiuş, (pe 1 an).

©BCU CLUJ

— 574 —

Banciu Axente: Despre N. Barbu 25 „ „ Scrisori vechi din anii 1849 -1852 (către

Avram Iancu ş. a.) 272, 351 „ „ Familia Porumbescu şi Braşovul . . . 400 „ „ Răsfoind ziarele şi revistele noastre (X) 552

Bogdan-Duwă Gh.: Nicolae Barbu 13 Brânzea Ioan: Intru pomenirea lui C. G. Porumbescu . 425 Ceuşianu Alexandru: Din trecutul meşteşugarilor . . . 143

„ „ Mijlocul de schimb 249 Comanescu Cornelia: Alte tablouri de pictorul Mişu Popp 65 Georgescu Ion: Gh. Bariţiu, autor dramatic 325 Gherghel I.: Poeţii germani în oglinda tălmăcirilor

„ româneşti 58, 150 Gollner Carol: Un articol in 1. germană al lui Aug. Treb.

Laurian 358 „ „ O deputaţiune română la Gener. Puchner 496

Ionică I. Ioan: O nuntă în hotarul brănean pe la 1850 33 Lacea Constantin: Din autobiografia lui Stan Blebea . . 26 Maxim G. Burdujanu: O piatră pentru adevăratul monu­

ment al lui Şt. O. Iosif . . . . 49, 207 Mureşianu A. A.: Iluzia „dacică" . 3, 99, 293, 391

„ Compania de comerţ levantin de odini­oară a Braşovului în lumina docum. pu­blicate de d. N. Iorga . 267, 345

„ „ Documentele procesului Memorandului . 487 Muslea Ion: însemnările preoţilor de la bis. de pe To­

cile (Braşov) 311 Orghidan N.: Regiunea Braşovului (Consideraţiuni asupra

reliefului) 416 Petrescu-Petra Horia: Turneele teatrale la noi . . . . 433 Pop S.—Petrovici E. O hartă a graiului 258 Pop Ştefan: Câteva date şi amintiri despre prof. N. Barbu 21 Puşcăria Sextil: Hărţile graiului 112 Roşea D. D.: Actualitatea lui Descartes 122, 236 Şchiopul Iosif: Istoria Transilvaniei în sec .XII şi XIII . 228 Stinghe St. Dr.: Deşteaptă-te Române, în forma lui originală 519 Tartler T.-Ludu I.: Cronica comunei Prejmer . . . . 523 Tulbure Gh.: Aspecte din politica şcolară . . . . . . 195

Literatură Poezii:

Bana Gh.: Iubirea mea dintâi 76 Ceuşianu Alex.: lsuse (276), Privesc 452

'„ „ Din Heine: Asra (365) Belzaţar 453 Focşeneanu Ion: Sonet 527-Muhteanu Const.: Inserare . . • 75

TABLA DE MATERII A ANULUI V (1933)

Studii, articole, documente

P a g i n a

©BCU CLUJ

— 575 —

P a g i n a Olariu D.: Natură moartă (160), Anotimp (279) Moarte . . . 279

„ „ Decor (542), Cinstita cântare 528 Petofi-Banciu: Cântec patriotic 543 Petrescu-Petra Horia: O creangă de liliac 455

„ „ ,, Cu un dinte de mamut în mână . . . 455 Pitiş Ecaterina: Sbor de porumbei (277) Floarea sufletului . . 278

Cântec din amurg (362) Castanii (363) Pastel . 443 „ „ Sonet (444), Toamnă 541

Popa I. Ion: 1918 75

Proză: Ceuşianu Alex.: Voluntarul 445 Cod'arcea Ersilia: File rupte din carnetul meu 69 Petrescu-Petra Horia: Ultima audienţă 529 Jamba S.: Din stânga şi din dreapta 77, 161, 280,

366, 357, 550

Diverse Banciu Ax: Ante festum. Cu prilejul ţinerii adunării gen., la

Braşov, a Asociaţiunii „Astra" 387 „ „ Spicuiri privitoare la prima expoziţiune românească 440

C. I.: Dela Astra-Braşov 186 C. B. V. Serbările Astrei 483 Gollner Carol: O precizare relativ la foaia volantă despre

Ana Ipătescu 439 Redacţia Ţârei Bârsei: La.jubileul poetului Cincinat Pavelescu 68

„ ' „ ,, Ciprian Porumbescu 291

Dări de seamă Benchea N.: Contribuţia Ardealului !a stenografia română de B.) 463 Braharu D.: Un colaborator al lui Şaguna, Gh. Ioanovici (de B.) 88 Bibi. pop. a Asociaţiunii (de B.) 569 Bogdan-Duică Gh.: loan Barac (de Ax. B.) 560 Brănduş Gh.: Curs de mecanică pt. şcolile sup. de arte şi me­

serii (de Ax. Creangă) 82 Buracu Coriolan: Documente relativ la regimentele din Banatul

Severinului (de B.) 178 Clopoţel Ion: Un program de culturalizarea satelor (de B.) . . . 373 Cotruş Aron: Printre oameni în mers de B.) 175 Dima'AL: Aspecte şi atitudini ideologice (de 1. Ionică) . . . 557 Ghibu O.: Basarabia şi statistica Universităţii din laşi (de B.) 285 Goethe: (traduceri în rom.) 1 voi. întocmit de O. W. Cisek şi Şt.

Neniţescu (de Gherghel I.) 171 Gologan N. Dr.: Camera de Comerţ şi de Industrie din Bra­

şov (de B) . . . . . . ". 89 Jinga Victor: România în faţa prefacerilor (de B.) 375 Lascarov-Moldovanu AL: Schitul cu plopi (de B.) . . . . . 372 Loghin Const: Societatea pt. cult. şi lit. rom. din Bucovina

(1862—1932) (de B.) 84 Monitorul Oficial: Număr jubilar (de B.) 376 Moranu-Leca: "Pe marginea cărţilor IV. Creangă (de B) . . . 178

,: „ Eminescu la.... Techirghiol (de B.) 372 Muşlea Ion: Anuarul Arhivei de Folklor v. 1. (de B.) . . . . 87

©BCU CLUJ

— 576 —

P a g i n a

Neş Teodor: Tâlcul notelor în licee (de B.) 284 ,, „ Anuarul liceului „E. Oojdu" din Oradea (de B) . 465

Niculescu-Varone O. T.: In Şcheii Braşovului. Junii şi costumul de sărbătoare al femeilor române (de B) 90

Pop Hossa-Longin Elena: Amintiri. 1880-1930 (de A. M.) . . 82 Popa Lisseana Gh: Secuii şi secuizarea Românilor (de B) . . 179 Predescu Lucian: Diaconul Coresi (de B) 374 Puşcariu Sextil: Influenţele culturale germane asupra poporului

românesc (de B) . 464 „ „ B. P. Haşdeu ca linguist (de B.) 466

Şchiopul Iosif: Contribuţiuni la istoria Transilvaniei în sec. XII şi XIII (de Prof. Ion Lupaş) 168

Stinghe St. Dr.-Popescu Şt: Psalmul 102 102 Tulbure Gh.: Ţara poveştilor (de B.) 177 Vialle L.: „Contribuţie la psihologia distracţiei" (de Graziella

Sotiriu) , . . . 460 Despre reviste:

Analele Brăilei (475), Arhivele Basarabiei (471), Arhivele Olteniei (92, 181, 473, 565), Arhiva Someşană (467) Boabe de Grân (92, 378), Braşovul Literar şi Artistic (91, 468, 563) Cele trei Crişuri (91), Convorbiri Literare (91, 474), Crainicul Cetăţii (476), Docu­mente Răzăşeşti (92), Făt-Frumos (472, 475), Gând Românesc (381, 471, 566), Junimea Literară (182, 469, 477), Macedonia (91, 184), Milcovia (472), Observatorul social-economic (472) O lume nouă (91), Orientări (380, 470, &i2), Progres şi Cultură (567), Răsai Soare (379), Rev. Inst. Social Banat Crişana (475), Moldova Literară (564), România Pitorească (469), ş. a. (toate de Ax. B.) Siebenbtirgische Vierteljahrsschrift (de A. M.) (93).

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. Reun iunea femeilor r o m â n e din Ş c h e i : fetele .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. Reun iunea femeilor r o m â n e din Ş c h e i : neveste le .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. Junii albi.

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. Braşov - Stupinî .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. B r a n u l : ze s t r ea mires i i .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. Branul.

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. R â ş n o v u l : i ndus t r i a casn ică .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Cortegiul etnografic. P o i a n a M ă r u l u i : i ndus t r i a casn ică .

©BCU CLUJ

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Expoziţia: Mişcări na ţ iona le la Români i a rde len i .

©BCU CLUJ

Dela serbările „Astrei" Braşov, 1933. Expoziţia: Mişcări na ţ iona l e la Români i a rde len i .

©BCU CLUJ