Anul LXIV Arad, 24 Noernvrle 1940 Nr. 48

BISERICA şi ŞCOALA REVISTA O F I C I A L A A E P I S C O P I E I ARADULUI

Redacţia şt Administraţia: I A P A R E D U M I N E C A I A B O N A M E N T E : I

ARAD, STRADA EMINESCU 18 j Redactor: P r . I lar ion V. Felea Pentru 1 an 300 Lei; 6 luni 150 Lei I

Solidari la muncă şi uniţi în cugete T r ă i m în p l ină r e v o l u ţ i e l e g i o n a r ă . S e f a c

s c h i m b ă r i de o a m e n i ş i r ă s t u r n ă r i de c o n c e p ţ i i ; se î n t â m p l ă zguduir i ş i c u t r e m u r e nu n u m a i în pământ , ci ş i în i n i m i l e o a m e n i l o r .

: I c o a n a a c e s t o r v r e m u r i . r e v o l u ţ i o n a r e ne -o în fă ţ i şează p ro fe tu l I e r e m i a în c u v i n t e l e : T e . a m pus pes t e n e a m u r i ş i î m p ă r ă ţ i i s ă smulg i ş i s ă t a i ş i s ă d ă r â m i , ş i i a r s ă z ideş t i ş i s ă r ă s ă ­deşt i ( i , w ) . M e n i r e a p ro fe tu lu i e s t e r e v o l u ţ i o ­n a r ă : S ă smulgă b u r u e n i l e v i ţ i i l o r o t r ă v i t o a r e , s ă t a e c r e n g i l e u s c a t e de pe t r u n c h i u l a r b o ­relui ve rde , s ă d ă r â m e c a s e l e ne l eg iu i r i l o r ş i s ă z idească a l t e l e no i , c a s e l e d rep tă ţ i i , s ă r ă s ă ­dească f lo r i l e v i r t u ţ i l o r , p l a n t e f o l o s i t o a r e ş i pomi rod i to r i .

E u r o p a î n t r e a g ă e s t e în focul r ă z b o a i e l o r ş i a r evo lu ţ i i l o r . T o a t e n e a m u r i l e e u r o p e n e t r ă e s c în f r igur i le ş i d u r e r i l e n a ş t e r i i unui v e a c nóul

R o m â n i a e s t e a ş a p t e a ţ a r ă în E u r o p a c u ­pr insă în v o l b u r a p r e f a c e r i l o r r e v o l u ţ i o n a r e , î n t â i a a fost R u s i a , apoi au u r m a t T u r c i a , I t a l i a , G e r m a n i a , P o r t u g a l i a , S p a n i a ş i în s f â r ş i t R o m â n i a ,

O î n t o a r c e r e l a c a l e a d r eap t ă , de la c a r e ne-am a b ă t u t pe n e s i m ţ i t e , e r a n e c e s a r ă . R e v o . luţ ia a r e a c e s t s c o p : s ă s c h i m b e f o r m e l e de Viaţă (po l i t i că , e c o n o m i c ă , c u l t u r a l ă ) î n v e c h i t e , sau deadrep tu l n e d r e p t e ş i g r e ş i t e ş i s ă n e a-şeze pe l in ia des t inu lu i nos t ru , pe c a l e a s a l v ă r i i .

M i ş c a r e a l e g i o n a r ă e s t e o r evo lu ţ i e în de s ­f ă şu ra r e c a r e nu ne p o a t e l ă s a i nd i f e r en ţ i .

După m i ş c a r e a n a ţ i o n a l . c r e ş t i n ă , c a r e a murit deoda tă cu m a r e l e poet ş i patriot O c t a ­vian Goga, nu a v e m alta c a r e s ă m i l i t e z e pe l inia s p i r i t u a l i t ă ţ i i c r e ş t i n e . M i ş c a r e a l e g i o n a r ă , în t re t o a t e r e v o l u ţ i i l e lumi i , e s t e s i n g u r a cu c a ­r a c t e r c r e ş t i n , s i n g u r a care s e i n t e g r e a z ă î n doc t r ina m o r a l e i ş i m i s t i c e i B i s e r i c i i o r t o d o x e . Dacă ş i a c e a s t a s e c o m p r o m i t e , înseamnă c ă Românismul e i n c a p a b i l de o r e n a ş t e r e m o r a l ă Şi incapab i l s ă - ş i c n i v e r n i s e s c ă m o ş t e n i r e a p ă ­

r i n t e a s c ă . Leg iunea „ A r h a n g h e l u l M i h a i l " , a spus C.

Z'~Codreanu", e s t e e x p r e s i a p o l i t i c ă a O r t o d o x i e i .

In v e c i n ă t a t e a R u s i e i s o v i e t i c e ş i î n t r ' o v r e m e c â n d l a noi doi p r i m - m i n i s t r i d e c l a r a u c ă R o . m â n i a e s t e un s t a t a c o n î e s i o n a l , i a r r e l i g i a o a f a c e r e p a r t i c u l a r ă , Leg iunea a r i d i c a t s t e agu l lup te i p e n t r u O r t o d o x i e . B i s e r i c a c r e ş t i n ă , m o ­r a l a ş i m i s t i c a o r t o d o x ă f o r m e a z ă miezul , e s e n ţ a lup te i ş i a r e v o l u ţ i e i l e g i o n a r e . T o ţ i i n t e m e i e » t o r i i ş i m a r t i r i i Leg iun i i au fost o a m e n i r e l i ­g ioş i ş i de un c a r a c t e r p i ldu i to r .

Nu i n t r ă m în a m ă n u n t e în p r i v i n ţ a a c e a s t a , d a r s u b l i n i e m şi s t r i g ă m : I n t e l e c t u a l i t a t e a r o ­m â n ă nu s ă r ă m â n ă ind i fe ren tă , f a ţ ă de o m i ş c a r e a t â t a v r e m e m a r t i r i z a t ă sub och i i e i n e p ă s ă t o r i . A r ă m â n e i nd i f e r en ţ i î n s e a m n ă a n e f a c e de două o r i v inova ţ i , n u n u m a i f a ţ ă de m i ş c a r e c i f a ţ ă de î n s ă ş i f i i n ţ a S t a t u l u i ş i a n e a m u l u i n o s t r u . O d a t ă în t r e c u t ş i a d o u a o r ă a c u m . O p r ă b u ş i r e a m i ş c ă r i i e c h i v a l e a z ă c u p r ă b u ş i r e a S t a tu lu i , p e n t r u s a l v a r e a c ă r u i a e m i n e n t u l g e ­n e r a l I . A n t o n e s c u î m p r e u n ă cu s t a t u l s ă u m a ­j o r l up tă c u a t â t a e n e r g i e ş i cu a t â t a p a t r i o ­t i s m j e r t f e l n i c .

I n t e l e c t u a l i t a t e a r o m â n ă — ş i p r e o ţ i m e a — s ă l a s e l a o p a r t e z a v i s t i i l e ş i s ă î n ţ e l e a g ă m o m e n t e l e g r a v e p r in c a r e t r e c e m . A l t f e l b l e s ­t e m u l n e n o r o c i r i l o r v i i t o a r e e a l e v a s i m ţ i m à i in t â i ; e a v a i spăş i m a i î n t â i t o a t e g r e ş e l i l e d e a s t ăz i ş i din t r e c u t ş i sub p o v a r a p r o p r i i l o r ei p ă c a t e v a p ie r i .

T e d o a r e i n i m a c â n d f ac i c o n s t a t a r e a c ă m a i sun t ş i a s t ă z i o a m e n i c a r i î ş i pun m ă r u n ­t e l e a m b i ţ i i p e r s o n a l e m a i p r e s u s de i n t e r e s e l e s u p e r i o a r e a l e n e a m u l u i . D a r p â n ă când?.» .

P r e o ţ i şi i n t e l e c t u a l i r o m â n i ! F i ţ i s o l i d a r i ş i un i ţ i în c u g e t e . R o m â n i i , c a ş i s t r ă m o ş i i l o r ge to .dac i i , sun t n e b i r u i ţ i c â n d sun t so l i da r i . A u s u f e r i t î n f r ânge r i c â n d s ' au zav î s tu i t .

P e voi v ă n i m i c i r ă a u re i r ă u t a t e Ş i o a r b a neun i re . . . V r ă j m a ş i i omului sunt c a s n i c i i l u i , s p u n e

E v a n g h e l i a , P o r u n c a v r e m i i ş i s t r i gă tu l m o r ţ i l o r n e

c h i a m a s ă f im cu to ţ i una . Un D o m n ş i o e r e» d in ţ a ; un n e a m şi o s i m ţ i r e , un s ingur b l o c de g r a n i t cu to ţ i i . *

S o l i d a r i l a m u n c ă şi un i ţ i în cuge te !..,

Dor de raiu Conferinţă ţinută la 25 Nov* 1939.

Postul Crăciunului are, la sate, un deosebit farmec. Copiii, băieţi şi fete» încep să înveţe co­linzi. Le învaţă unii dela alţii, dela cei mai mari şi mai ales dela bătrâni. Aţi luat seama, că cele mai plăcute, sunt cele care vorbesc despre vreun dor, despre vreo durere.

Iată una din aceste colinzi: Adam dacă a greşit Domnul din raiu l=a gonii. Din raiul cel din Edem, Osândit cu greu blestem. Iar Adam daca văzuta Că'n greşală a căzut Şi din raiu atară'i dat) Isgonit $i lâpâdaf, A şezut jos intrun loc Plângând ca lacrâmi de foc. Cu jale la raiu privind Şi către dânsul grăind i ~» O, Raiale, loâaş sfânt}

(Mă vezi in ce jale sânt? ' , ' , , * l * t , Că de=acum nu voiu gusta Din sfântă dulceaţa ta l., \

0 altă colindă pune în tânguirea lui Adam aceste cuvinte:

Raiul e, grădină dulce\ Eu de=aici nu m aş mai dttâe De dulceaţa fa Cea dulce. De dulceafa pomilor, De mirosul florilor De cântul păsărilor Zumzetul albinelor.

Acest dor şi această durere pentru raiul pier» dut nu e numai dorul şi durerea lui Adem, ci a omenirii întregi. Sfânta Scriptură, atât de zgâr­cită în cuvinte pentru înfăţişarea bucuriilor şi a durerilor, nu vorbeşte despre durerea sau tângu­irea celor dintâi oameni pentru izgonirea din raiu. In adevăr, cele istorisite în Sfânta Scriptură as­cund dorul şi durerea sau tânguirea lui Adam în frică: „Şi au auzit umbletul Domnului Dumnezeu,... în adierea serii prin grădină şi s'au ascuns Adam şi femeia lui, de faţa Domnului Dumnezeu, prin­tre pomii grădinii. Şi a strigat Domnul Dumne­zeu pe Adam şi i-a zis: Unde eşti ? Atunci el a răspuns: Auzit-am paşii tăi în grădină şi m'am temut... şi m'am ascuns".

Dorul de raiu trecut din neam în neam şi din veac în veac, este o binefăcătoare durere, un dar dumnezeesc pentru neamul omenesc. Marii poeţi, cărora li s'a dat să cuprindă cu inima, ce

nu se poate pricepe cu mintea, au tălmăcit dorul de raiu în cuvinte ca acestea-: Când isgonit din cuibul veşniciei

întâiul om Trecea uimit şi'ngândurat prin codri ori prin câmpuri,

II chinuiau musfrându*! Lumina, zarea, norii — şi din orice floare

II săgeta c o amintire paradisul — Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă,

Odată însă, istovit de*albasfrul prea senin Al primăverii,

Cu sufle£ de copiii întâiul am Căzu cu fafa 'n pulberea pământului;

„Stăpâne, ia*mi vederea, Ori dacă*fi stan pufinfă, împăinjeneşfe»mi ochii

Cun giulgiu, Să nu mai văd

Nici flori, nici cer, nici zâmbetele Bvei şi nici norii. Căci vezi, — lumina lor mă doare" ,,.

Şi'afuncia Milostivul într'o clipă de'ndurare Ii defe lacrimile,

(Lucian Blaga: Lacrimile.) Această nostalgie chinuitoare a frământat pe

dei mai mari poeţi şi artişti ai lumii. Uneori pos* teritatea îşi dă cu greu seama, dacă poetul sau artistul a redat sentimentele sale numai, sau pe cele generale, ale neamului întregi îndoială însă nu mai încape. Popoarele au acest dor de raiu. Că nu toate popoarele ştiu sa-şi exprime acest dor» nu schimbă nimic din afirmaţiune. Ele au dorul dar nu au găsit cuvântul» care să tălmăcească a-cest dor.

Ne lămureşte pe deplin cazul lui Dante. Vom da câteva rânduri din „Infernul", apoi părerea unor tâlcuitori.

Pe când e omun miezul vieţii lui m aflam într'o pădure'nfunecafă, căci dreapta mea cărare mi=o pierdui,

(Infernul I, 1—3). şi iată.

Era nfr a zilei cea dintâi ivire, iar soarele ieşia cu aceleaşi stele ce=au fost cu el, când veşnica iubire a pus mişcarea prima n el şi'n ele; ş'astfel făceau să sper...

(37—41) In aceste câteva cuvinte Dante ne vorbeşte

despre rătăcirea sa morală, întâmplată în miezul vieţii. Dreapta cărare era pierdută.

Poemul lui începe în noaptea de Joi spre Vinerea mare, noaptea Patimilor lui Hristos Mân­tuitorul, când, după credinţa celor vechi, soarele ieşia în aceeaş constelaţie ca în ziua primă a crea-ţiunii; când veşnica iubire a pus mişcarea primă în soare şi în stele şi când aceeaş veşnică iubire

a dat pe Fiul său cel unul născut, ca tot cel ce crede într'însul să nu moară, ci să aibă vieaţa veşnică. Nădejdea lui Dante era că precum nea­mul omenesc şi lumea întreagă a fost creată din iubirea veşnică şi din aceeaş veşnică iubire a fost răscumpărat, tot aşa şi el ca reş i pierdu dreapta cărare, va fi mântuit şi va trece din infern spre paradis.

„Divina Comedie, precum spune un tâlcuitor italian, înfăţişează alegoric lupta lăuntrică purtată de el pentru a se mântui, pentru a învinge pati­mile şi a fi în stare să recunoască adevărul cel mai de seamă". întregul poem ar avea deci un caracter numai personal. Acelaş tâlcuitor însă mai spune: „Caracterul personal al operii nu împie­dică să-i fie universală ţinta e t ică : Dante, fără să răpească nimic personalităţii sale, întrupa în sine însuş întreaga omenire" (Brognoligo: Som-mario di Storia della Letteratura Italiana, citat după Ramiro Ortiz). Am dat acestea cu vorbele altora spre a arăta că e generală credinţa, că zbuciumul din sufletul mulţimii în poeţi şi în artişti a ajuns la culme, prin ei a fost articulat nearti­culatul, negrăitul dor de raiul pierdut.

Insuş faptul, că Dante pune începutul poe­mului său pe ziua Patimilor lui Iisus Hristos, do­vedeşte mai mult decât orice, că a întrupat în sine întreaga omenire cu toată rătăcirea prin în­tuneric, cu tot dorul de a se întoarce, cu toată nostalgia raiului.

Când spunem raiu, ne gândim întâi la gră­dina în care au fost puşi cei dintâi oameni pentru ca s'o lucreze şi s'o păzească, — apoi la raiul du­hovnicesc, care este rânduit pentru binecuvân­taţii Tatălui ceresc. Hristos Mântuitorul o nu­meşte împărăţia Tatălui, care este în. ceruri, îm­părăţia cerurilor. Tot Hristos Domnul a zis, că împărăţia cerurilor nu este aici, sau acolo, căci iată împărăţia cerurilor este în voi. I a r noi am putea adăoga: când împărăţia cerurilor nu e în noi, nici noi nu sun tem în ea şi nu putem JEi păr­taşii ei, cetăţenii raiului.

Omul însă nu e atât de stricat, ca în stră­fundul sufletului lui să nu fie măcar un slab suspin după împărăţia cerurilor. De aci şi porneşte dorul, din împărăţia lăuntrică, vorbeşte despre grădina raiului, însă înţelege împărăţia eeriurilor.

Să trecem Ia altă ordine de gânduri şi fapte. Sfânta Scriptură ne spune că în ziua căderii ce­lor dintâi oameni, Dumnezeu a zis: „Blestemat să fie pământul din pricina ta. Cu trudă să te bră-neşti d i n e \ ^ t Spini şi pălămidă să-ţi aducă..." Din «cea zi omul a năzuit să scoată rod din spini, să Prefacă buruienile în flori şi pământul blestemat

Prefacă în raiu. Apostolul Pavel scrie : „...Toată

făptura suspină laolaltă şi este până acum ca în dureri de naştere. Ş i nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, noi singuri suspinăm în noi înşine, aşteptând cu nerăbdare înfierea, ră scumpărarea..."

N'aţi văzut grădinarul, cum lucrează, alto-ieşte, încrucişează, ca să scoată tot mai frumoase flori, să aducă tot mai mult raiu pe pământ. Câte soiuri şi ce soiuri tot mai frumoase, tot mai no­bile scoate din pomi, din fructe. Putinţa de a da prin muncă, prin sudori, prin grije, tot mai multe şi tot mai frumoase flori şi fructe, pare fără margini. Scopul acestei înnobilări a fructelor şi florilor poate să fie numit şi altfel. Gândul nemij­locit, gândul de azi şi să zicem gândul conştient al grădinarului poate să fie orice alt gând. Gândul ascuns în subconştient însă este suspinul despre care vorbeşte apostolul, este suspinul de a reface raiul, e nostalgia raiului.

Plugarul an de an îşi lucrează pământul tot mai îngrijit. Agricultura raţională, urmărită dea-lungul câtorva zeci de ani numai, ne arată încor­darea de a produce tot mai mult şi tot mai bun, de a nimici spinii şi pălămida din holde şi de a întinde în locul lor o largă grădină a Edenului.

In această încordare au murit generaţii multe. Dar altele vin să urmeze. Cele apuse nu pentru ele au lucrat, ci pentru cele de acum şi cele de acum lucrează pentru cele viitoare şitoate laolaltă pentru veşnicie.

Industria, ajutată de ştiinţă, îndeosebi de ştiinţele fizice, tinde să dea neamului omenesc un tot mai mare randament şi confort. La începutul maşinilor se credea că ele vor da numai confort, că vor împuţina lucrul. In privinţa aceasta rea­mintim cunoscuta revoluţie în jurul maşinei de cusut. Croitorii şi croitoresele, de frica şi îngri­jorarea că nu vor mai avea de lucru, încercau să distrugă maşinile de cusut. De atunci maşinile de cusut s'au înmulţit cu miile şi milioanele şi tot mai mulţi muncitori găsesc de lucru lângă eîe. Cu fiecare nou fel de maşini lucrul nu se împuţinează c i tot mai mulţi muncitori sunt chemaţi la muncă şi alte şi alte posibilităţi de progres ni se dau. Invenţiile nu sunt întemeiate pe nişte legi fizice nouă, ci din legile vechi ale fizicei sunt tot mai multe descoperite, scoase din uitare sau, mai bine zis, găsite acolo unde au fost odată pierdute. In­venţiile sunt tot mai multe smulgeri de secrete din legile fizice. Confortul pe care vor aceste multe şi tot mai multe invenţii să-1 dea neamului omenesc, vrea să fie o apropiere de fericirea pier­dută, o refacere a raiului pierdut.

(Urmează.)

Educafia religioasă a tinere­tului în şcoală şi familie

F i e c a r e păr inte , f i eca re t a t ă şi mamă, depune toa tă s tăruinţa ca din copii i lor să iasă oameni mari , capabi l i să cucerească un loc de frunte în soc ie ta tea omenească.

D e obicei , toa tă gr i ja pă r in tească e îndrep­t a t ă spre vi i torul mater ia l al copii lor lor. Ş i numai cu excep ţ i a unor r a r e familii, păr inţ i i îşi dau seama, că singură bunăs ta rea materială , câş t iga tă pentru copii, nu e garanţ ie suf ic ientă pentru vii­torul lor bun şi sigur.

A c e ş t i părinţ i , paralel cu inst rucţ ia , dau co­piilor şi o educaţ ie de aşa fel, î ncâ t pornind în v ia ţa independentă, să devină membri folosi tori pentru socie ta te , i a r pentru B i s e r i c a noas t ră or­t o d o x ă fii iubi tor i şi devota ţ i până la j e r t fă .

Pen t rucă cine e c rescu t în spiritul de devo­tament faţă de credinţă şi B i s e r i c ă , acela f ă r ă îndoială v a fi cel mai capabi l pentru o slujbă cin­s t i tă , ch ia r j e r t f e ln ică pentru socie ta te şi S t a t . In acelaş timp un astfel de om poate aranja mai solid şi v ia ţa sa par t iculară .

F ă r ă îndoială, ca să câş t ig i un nume bun, c a r e la rândul său te va se rv i ca p ia t ra de te­melie pentru v ia ţa ta famil iară şi ca o sca ră pentru s ta rea socială , e necesar să păst rezi bunele învă­ţă tur i ce ni le dă S f . noas t ră B i s e r i c ă . Cu a tâ t mai mult, cu c â t v ia ţa zilelor noastre e aşa de compl ica tă , î ncâ t în calea deslegării fe r ic i te şi a ce lor mai elementare probleme de ex i s ten ţă , în­tâlneşt i adeseori piedici şi ch ia r ispite. D e a c e e a , c ine în t r ă în via ţă , e necesar să posedă în măsură suf ic ientă voin ţă tare , s tăruinţă şi ser iozi ta te pentru îndeplinirea da tor ie i sale şi hărn ic ie , să nu fie s fadnic , c i răbdur iu şi cu alte ca l i tă ţ i bune, c a r i nu sunt a l t ceva de c â t rezultatul educaţiei rel igioase, a l toi tă pe cele t re i însuşiri esenţ ia le : credinţa , nădejdea şi dragostea.

T r ă i m într 'un S t a t în ca re regulele credinţe i şi ale moral i tă ţ i i c reş t ine sunt obl igator i i şi ser­v e s c de bază pentru ins t rucţ ia şcolară . D e a c e e a educaţ ia rel igioasă este o propr ie ta te necontur-bab i lă în şcoală.

O a r e rezultă de a ic i ca păr inţ i i pot să se dispenseze de co labora rea lor la îndrumarea vieţ i i rel igioase a copiilor ? Des igur , nu.

Şcoa la în major i ta tea cazuri lor îmbogăţeş te t eo re t i c bagajul intelectual al copilului cu studiul religiunii . D a r religiunea c reş t ină o r todoxă nu este o ca r t e , c i însaş via ţa . A i c i nu e suficient să şt i regulele credinţei , moral i tă ţ i i şi a evlaviei , c i t rebue să fie t ră i te . E necesar , ca adevărul descoperi t despre Dumnezeu, lume şi om să de­

v ină o propr ie ta te nedespăr ţ i tă a sufletului, a concepţ ie i de via ţă , a carac teru lu i persoanei res­pec t ive . Ş i acest lucru sunt da tor i să-1 f acă mai na in te de toate , ta ta şi mama, dacă ei doresc cu adevă ra t binele copiilor lor.

Ce folos dacă şcolarul ştie bine rugăciunile, să rbă tor i le , poruncile, dar n ic ioda tă nu se roagă n ic i acasă , n ic i la b i se r ică şi în loc să a ibă f r i ca lui Dumnezeu, c reş te în neascultare, în rău ta te şi pe ascuns p rac t i că v i c i i ?

Şcoa la nu poate controla toate' aces tea şi totdeauna. D e aceea ea are nevoie de co laborarea părinţ i lor . I a r spre aces t scop cat ihetul t rebue să a ibă cu ei cel mai s t râns con tac t . Cu părere de rău cons ta tăm că aces t con t ac t nu e pretu­t indeni pus la punct şi adeseori din vina pă­rinţi lor.

E t r is t dar adevăra t , c ă păr inţ i i n ic i până as tăzi nu se lapădă de opinia despre „Rel ig ie" ca studiu semioficial , mai puţin periculos pentru cer t i f ica tu l şcolar al elevului, ignorând însemnă­ta tea educa t ivă colosală a religiei .

D e ş i v ia ţa ne oferă nenumărate exemple ne.-ga t ive , unde lipsa educaţ iei religioase şi-a spus cuvântul , totuş păr inţ i i foa r te r a r răspund la a-pelul catihetului de a in tensi f ica zelul lor în aceas tă operă s fân tă

I a t ă de ce cat ihetul aşa de des în tâmpină de-s in teresarea rece şi ch ia r duşmănie din par tea păr inţ i lor la s tăruinţa de ă îndemna pe elevi la c e r c e t a r e a punctuală a b i ser ic i i şi a p regă t i r i i lecţi i lor din religie.

Ş i dacă adăugăm la toa te aces te şi g reuta tea în general a împrejurăr i lor în ca re decurge lu­c r a r e a catihetului, a tunci înţelegem de ce mulţi cat iheţ i , după o î n c e r c a r e nereuşi tă de a î nv io ra lucrarea educat ivă , au dat din mâni şi s'au măr­ginit la îndeplinirea dator i i lor în mod oficial , mecanic .

D e s i g u r o astfel de at i tudine a catihetului fa ţă de dator ia lui cea s fântă , nu e co rec t ă . Nu putem să just i f icăm aceas tă descurajare a catihetului prin nimic. O r i c â t de grele sunt condiţi i le în ca re decurge munca catihetului, o r i câ t de s ingurat ic este în opera sa, el nu poate să se dispenseze de responsabi l i ta tea cea mare pentru sufletele „celor mic i" , încredin ţa te lui de Dumnezeu şi de socie­ta te , până când n'a exhaur ia t toa te posibil i tăţ i le de luminare, de educaţ ie rel igioasă şi de îmbi-ser ic i re .

P ică tur i le de apă lasă urme a d â n c i în pia t ră ; tot aşa energia şi perseverenţa catihetului sunt în s tare să f acă multe. Adeseor i at i tudinea pas ivă a păr inţ i lor în cauza educaţiei religioase p rov ine nu din rea voinţă, c i din neglijenţă şi lene.

D e c i , pentru a putea -trezi la păr in ţ i atitu-_

dine conştie fa tă de educaţ ia rel igioasă a copii­lor catihetul e necesar să folosească toate mijloa­cele posibile, c a : amvonul, conversaţ i i le part icu­lare, conferinţele m ix t e cu părinţ i i , măr tur is i rea , etc. şi rezultatele bune, desigur le vom vedea.

Da to r i a noas t ră e să sămănăm fă r ă înce ta re , cu credinţă nes t rămuta tă , în ogorul Domnului şi Dumnezeu va face , c r e ş t e r e a " . . „Pent ruca ai lui

Dumnezeu împreună lucră tor i suntem" ( I . Cor . 3 v. 6 - 9 ) . ,

S ă nu precupeţim munca, pent rucă t ineretul nostru şcolar este vi i toru} B i se r i c i i , al poporului şi al Statului nostru. ,

A . C.

La 1 Decemvrie „Cât este de bine şi cat este de

frumos să locuiască fraţii împre­ună. Că unde-i unire Domnul tr i ­mite .viaţă şi binecuvântări nesfâr­şite" (Ps. l52. 1 şi 3).

In 20 Noemvrie s'au împlinit 21 ani de când s'a ţi­nut la Arad „marele sfat al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania", care a hotărit data de 1 Decemvrie, pen­tru Adunarea dela Alba Iulia, când avea să se plinească şi unirea veşnică a Ardealului cu România veche. Acest sfat a adresat atunci, prin postul de radio din Praga, un manifest „către popoarele lumii", arătând voinţa fermă a Ro­mânilor, de a trăi într'un singur popor liber şi încheind astfel: „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania pro­testează împotriva revendicărilor maghiare asupra teritorului românesc, care dela descălecarea împăratului Traiari şi până astăzi a fost muncit cu braţele noastre şi îngrăşat cu sân­gele nostru.. Anunţând lumii această voinţă şi hotărîre a sa, Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania invoacă, pe seamă sa, sprijinul lumii civilizate şi geniul, libertăţii omeneşti, dsclarănd sărbătoreşte ca din ceasul acesta, ori­cum ar decide puterile lumii, este hotărî tă a pieri mai bine, decât a suferi mai departe sclavia şi a-târnarea".

Acesta a fost strigătul desrobirii, auzit de lumea în­treagă. Iar peste câteva zile unirea s'a şi înfăptuit pe veci, din voia liberă a tuturor Ardelenilor. S'a împlinit visul mi­lenar de libertate al unui popor ce-a trăit o robie de zece-ori mai lungă ca robia Babilonului, visul nostru înecat deatătea ori în sânge, dela Mihai Viteazul, ucis mişeleşte pe câmpia Turzii, dela Horia cel frânt pe roată şi până la mucenicii anonimi care au umplut câmpurile de luptă şi temniţele! Acest vis a devenit realitate, pentrucă a fost ftăit cu credinţă de toţi Românii. Şi în această realitate trăim şi astăzi, măcar că vitregia lumii a sfâşiat trupul Ardealului nostru, pentru o vreme.

Acum câteva luni, o parte din Ardeal a fost. data, pe nedrept iarăşi duşmanilor noştri milenari, S'a făcut cea mai niare nedreptate a istoriei. Dupăce la 1 Dec, 1918

s'a întronat dreptatea prin plebiscitul tuturor locuitorilor, acum s'a sfărâmat această dreptate, fără ca poporul să fie întrebat! Poporul trebuia întrebat, căci el sufere stăpânirea neomenoasă a maghiarului sălbatec. S'a întâmplat cu noi întocmai cum zice Proorocul: „Şi totuş' poporul acesta este un popor prădat şi jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peş­teri şi înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă şi nimeni nu-i scapă! Jefuiţi — şi nimeni nu zice: Dă înapoi I" (Isaia 42, 22). Suntem jefuiţi şi prădaţi pentrucă noi stă­pânim Ardealul acesta şi cu trecutul bimilenar dela Traian şi Decebal şi cu numărul covârşitor al poporului românesc băştinaş, şi nu- adus de vânturi, ca şi noii şi vremelnicii stăpâni de azil România, din 1918 nu e creaţia tratatului dela Trianon, cum se spune, ci e creaţia lui Traian împă­ratul, e creaţia pu'.erii de viaţă a poporului românesc, care trece în masse mari şi dincolo de graniţele noastre sfărâ­mate în Septemvrie.

Ni s'a făcut o mare nedreptate! Acesta e strigătul nostru în această îndoliată zi de 1 Decemvrie 1940. In faţa acestei nedreptăţi am rămas împietriţi, fără cea mai mică mişcare de apărare. Oare nu poporul nostru a de­clarat în proclamaţia din 1918 că „din ceasul acesta, ori­cum ar decide puterile lumii, este hotărît a pieri mai bine, decât a suferi mai departe sclavia" ? Noi cei de azi am risipit moştenirea scumpă a înaintaşilor şi am făcut parodie din nemuritorul vers al lui Mureşanu: „Murim mai bine'n luptă cu glorie deplină decât să fim sclavi iarăş în vechiu-ne pământ"..

Dar sus inimile! Dreptatea nu moare 1 Pentrucă o susţine Dumnezeu I Şi nici noi n'am uitat cu totul cât e de bine şi cât este de frumos să locuiască fraţii împreună. Graniţe trecătoare ne despart de fraţii noştri, dar noi tot uniţi să rămânem! Sufleteşte. Şi „unde-i unire Domnul tri­mite: viaţă şi binecuvântări nesfârşite". Amin.

Presviter B.

Tălmăciri şi parafraze Câne viu ori leu mort ?

O ! S ă r m a n i muritori , c redeţ i că sunteţi v i i ? O rază de soare în ochi , un s t rop de sânge cald în v i n e , e oare v ia ţa ?

C e faceţ i ? In urzeala zilelor muri toare ce fel de f loare aţ i ţ e su t? F i i n d c ă , o r i câ t de vi i aţ i fi , dacă nu puneţi suflet în v ia ţa voas t ră sunteţi morţi .

Ecles ias tul s c r i e : „ E mai de preţ un câne viu decâ t un leu mort" . V o i a să spună prin aceas ta , că c e a mai neînsemnată f i inţă v ie a re ceva ce n 'a re cea mai groaznică namilă moar tă . O sin­gură v o r b ă vie e mai de preţ decâ t c ă r ţ i în t reg i cu vo rbe deşarte .

Ş i totuş, î n to rc vo rba aceas ta a Eclesiastului . Pen t ru mine, leii morţ i sunt eroii , sfinţi i , toţ i ace ia c a r i în timpul vieţ i i lor au dat un s t r igă t de veşnic ie .

Un singur „leu" mort e mai viu şi mai de preţ decât o sută de vi i ca r i nu-s decâ t cân i prin micimea năzuinţelor lor şi pr in zgomotul ocă r î to r al graiului lor.

F loarea să f ie f loare, rândunica rândunică , s t ânca s t âncă , i a r omul om, şi nu vulpe, iepure ori pasă re r ă p i t o a r e !

N u te în t r eba prea mult c â t ai să t ră ieş t i . O zi, un ceas e deajuns ca să schimbi vremelni­cul în veşnic ie .

N u pr iv i n ic i la dreapta n ic i la s tânga, aşa cum nu pr iveş te glonţul. î n a i n t e a z ă !

*

Nu ce re nimănui învoi rea ca să t ră ieş t i . — Cu ce drept o spui aceas ta ? — Cu a dreptului pe care-1 are firul de i a rbă

să c rească , să înf lorească şi să se usuce.

Vocaţie. Nu mi-aş alege n ic iodată , numai dacă aş f i

silit, o slujbă c a r e m 'a r opri să ascult ceea ce şoptesc florile, izvoarele , ceeace spun pasări le şi clipitul s te le lor ; c a r e m'ar împiedeca să p r ivesc aces t furn icar minunat al lucruri lor însemnate şi neînsemnate, ca r i toate în t ră în minte cu câte-o mică dar folosi toare pradă .

In soare. Prea multe nimicuri ale c ivi l izaţ ie i fde azi ne

despart de idealul adevărului , a dreptă ţ i i şi-a bu­nătă ţ i i .

U n a d e v ă r a t desiş, c a r e sub cuvân t c ă ne adăposteş te şi ne fer iceş te , ne ascunde lumina. C â n d vom avea curajul să s t r igăm amăgi toare lor ispite ale unei vieţ i a t â t de compl icată şi de ne-, r od i toa re : „Du-te din soarele meu !" ?

Nu vă temeţi de cei c a r i . . . D e cei c a r i ucid trupul şi-i pun fel de fel

de lanţuri, i a r sufletului nu-i pot face nimic. D e cei c a r i se prea înalţă, prea c re sc . F i e ace ia oa­meni, idei, or i s isteme de învă ţ ă tu ră .

„Es t ist dafiir gesorgt dass die Băume n ich t in den Himmel wachsen" , a spus în t r 'o zi Goethe.

Sun t luate toa te măsurile să nu s t răpungă a rbo r i i cerul.

Increde-te n u m a i . . . In zilele când te 'nconjoară nori grei , bizue-te

pe mine ! Nu fi i descurajat ca o v ic t imă ! ' Fă-mi c ins tea de ai nădejde în mine şi în cea mai cru­

dă s t r âmtora re ! Aş teap tă să-ţi dau mai mult de­c â t înţelegi şi ai cerut .

D a c ă te mulţumeşti cu prea puţin, mă jig­neş t i ; te 'ndoieşt i de iubirea mea, nu-ţi mai păs­t rezi locul tău de fiu şi nu-mi mai dai locul meu de T a t ă .

Informafiuni # t P ro topopu l i c o n o m s t a v r o f o r IOAN

M O Ţ A de la O r ă ş t i e a m u r i t . Cu e l se s t i nge c e a m a i p o p u l a r ă ş i m a i r e p r e z e n t a t i v ă f i gu ră din r â n d u l c l e ru lu i a r d e l e a n . S ' a n ă s c u t în 1868 şi după s tud i i l e l i c e a l e f ă c u t e l a B r a d , B l a j ş i t e o . logia l a S ib iu , a fos t a l e s p reo t în O r ă ş t i e , unde l a 1897 a î n t e m e i a t f oa i a „ L i b e r t a t e a " .

M e r i t u l e x c e p ţ i o n a l a l p ă r i n t e l u i M o ţ a s t ă în o p e r a s a de g a z e t a r pe c a r e a d e s f ă ş u r a t . o î n a i n t e de r ă z b o i u p r i n r e n u m i t e l e s a l e foi p e n t r u popor : Libertatea, Foaia interesantă Tovărăşia ş i Plugarul luminat. Nic iun a l t b ă r b a t a l n e a m u l u i n o s t r u nu a t r ez i t a t â t e a s p e r a n ţ e în su f l e t e şi nu a dus a t â t e a lumin i în c a s e l e poporu lu i n o s ­t ru , c â t e a dus p ă r i n t e l e M o ţ a p r i n foi le lui pe c a r i le t i p ă r e a cu a t â t a p r i c e p e r e în t i pogra f i a p r o p r i e de la O r ă ş t i e ş i l e r ă s p â n d e a cu mi i l e p r in s a t e l e n o a s t r e din î n t r eg A r d e a l u l ş i B ă ­na tu l . P e n t r u m a r e l e ş i l u m i n a t u l s ă u p a t r i o t i s m ungur i i l -au î n t e m n i ţ a t , d a r nu l -au pu tu t r ă p u n e .

După războ iu l de î n t r e g i r e t e r i t o r i a l ă r o lu l s ă u în v i a ţ a n e a m u l u i n o s t r u a fos t pu ţ in lua t în c o n s i d e r a r e din p r i c i n a n a ţ i o n a l i s m u l u i s ău i n t r a s i g e n t . B a s ' a î n t â m p l a t s ă f ie t â r â t ş i p r in t e m n i ţ e , s p r e r u ş i n e a g u v e r n ă r i i de a tunc i , — c a m a i apoi s ă s t e a ş i cu V o d ă l a m a s ă .

B ă t â n e ţ e a lui a fos t g reu î n c e r c a t ă , p r in m o a r t e a de e r o u ş i m a r t i r a l c r e d i n ţ e i c r e ş t i n e , pe c a r e a s u f e r i t . o i l u m i n a t u l s ă u fiu Ione l pe c â m p u r i l e de lup tă de l a M a j a d a h o n d a S p a n i e i .

Chipul v e n e r a t u l u i p ă r i n t e M o ţ a , c a ş i a r e g r e t a t u l u i s ă u fiu, v a t r e c e în l egendă ş i m fi î n c u n u n a t c u g lo r i e .

In vec i p o m e n i r e a lui 1...

% D. G e n e r a l I . A n t o n e s c u , în că lă to r ia la la Roma, a v iz i ta t pe regele- împărat V i c t o r Ema-nuil, pe ducele B . Mussol in i şi pe papa Pius. Cu aces t prilej a acorda t ziarelor i tal iene un inter­v iew, în ca re a spus în t re altele, următoare le cu­vinte cu adânc răsunet nu numai în t re zidurile Romei , dar şi mai d e p a r t e :

„Am veni t primii în aces t colţ al Europe i acum 1800 ani şi drepturile noas t re nu le putem pierde n ic i peste un milion de ani. Am veni t primii şi vom pleca ultimii...

„Prima dată s'a întâmplat în is tor ia noas t ră c ă am ceda t f ă r ă luptă. N e a m luptat, în cursul

istoriei, cu turcii, cu ruşii, cu ungurii şi nimeni n ' a putut rămâne stăpân asupra noastră. Nu, căci suntem primii şi adevăraţii stăpâni ai pământului românesc".

„ Suntem unde am fost şi rămânem unde sun-«

tem— 0 P. C. S. D r . N ico lae Popovici t t , rectorul

Academiei Teologice din Arad, a fost numit de I. P, S. S. Părintele Mitropolit Dr . Nicolae Bălan membru în comisia mixtă dela Budapesta ca repre­zentant al Mitropoliei din Ardeal pentru a sus­ţine interesele Bisericii ortodoxe de pe teritorul cedat Ungariei.

Alegerea este bine făcută, P. C. Sa fiind cel mai competent pentru a susţine juridic şi canonic interesele Bisericii noastre în faţa comisiei dela Budapesta.

# S e r i a m e d i t a ţ i i l o r s ă p t ă m â n a l e , iniţiate la Arad acum patru ani de P. S. S. Părintele Epis­cop Andrei în postul Crăciunului, au reînceput J o i în 21 Nov. în sala festivă a internatului Die­cezan şi sunt ţinute de P. C. S. Părintele Dr . N. Popoviciu rectorul Academiei Teologice. Subiecte­le se referă Ia principiile fundamentale ale Creş­tinismului.

In prima meditaţie P. C. Sa a vorbit despre progres în raport cu ştiinţa şi credinţa. Nu e nimimic nou sub soare. Civizaţie a existat şi în vechime ca şi astăzi, uneori mult mai strălu­cită. Creştinismul nu are rolul să civilizeze lumea. Mântuitorul nu a venit să împace Conflictele şi să desfiinţeze inegalităţile dintre oameni. „împă­răţia mea nu este din lumea aceasta" a zis El, Unicul progres în creştinism stă în desăvârşirea şi apropierea sufletelor de Dumnezeu. Dacă am pierdut sufetul, lumea întreagă nu mai valorează nimic.

Ştiinţa începe prin credinţă şi sfârşeşte în mister. Temeiurile ei stau în axiome, care se cred şi în teori care se schimbă şi se răstoarnă unele pe altele. Ea nu este în stare să lămureascăă cele mai însemnate dintre problemele lumii şi ale vieţii. Enigmele universului: viaţa, forţa, mişcarea, con­ştiinţa, libertatea, gravitatea ş. a., după mărturi­sirile bărbaţilor de ştiinţă, sunt şi rămân cu ne­putinţă de explicat atât în privinţa originii, cât şi în privinţa scopului ce-1 urmăresc.

Toate ne arată urmele unei înţelepciuni care ne povăţueşte spre Dumnezeu.

Meditaţia interesantă şi clar expusă a pre­gătit sufletele pentru întoarcerea la Dumnezeu şi 'a valorile eterne ale religiei.

% L a A l b a - I u l i a s'a organizat pentru paro­hiile episcopiei Clujului rămase în România un Vicariat, condus de P. C. S. protopapul Al. Baba

din A.-Iulia, ajutat de PP. CC. protopopi 1. Pop şi R. Popa. Ii aparţin 3 protopopiate şi 202 parohii şi e recunoscut atât de Mitropolie, cât şi de Ministerul Cultelor.

9 Festival a r t i s t i c . In ziua de 16 Noemvrie, a avut loc, în sala Palatului Cultural, desfăşura­rea unui festival artistic dat de Soc. stud. teologi, în folosul „Ajutorului Legionar".

Programul bogat şi bine alcătuit a început într'o caldă şi entuziasmată atmosferă de simţire românească prin imnul, „Sfântă tinereţe legionară", după care a urmat conferinţa păr. prof. Dr . II. V . Felea, despre: „Revoluţia legionară", în care a expus pe scurt : istoria, ideologia creştină şi originalitatea ei.

Mist ica legionară este profundă ş i ortodoxă Conducătorii ei se rugau, posteau şi credeau pro­fund în Dumnezeu şi biruinţa neamului românesc prin Legiune.

Au plăcut mult corurile religioare: Cântec sfânt şi Gata vasie la Paraclisul Maicii'Domnului—* cântece armonizate de dl prof. C. Givuleseu.

Au impresionat poeziile religioase t Pe dealul Găpăţinei, de Donar Munteanu şi Ţara de Radu Gyr, recitate de studentul I. TriponesCu, precum şi poeziile patriotice. Cântec valah, de M» Rădu-lescu şi Horia de A. Gotraş recitate de stud. L Popa cu mult simţ.

Programul s'a încheiat prin cântecele t Veniţi Români, Cântec legionar, Ardealul tânăr legionar şi Ştefan Vodă.

Reţinem frumoasa ţinută a studenţilor, plini de simţire românească cum şi executarea desăvâr­şită a corurihor sub conducerea elegantă a dlui prof. C. Givuleseu. (cor.)

9 „ R e n a ş t e r e a " , foaia oficială a episcopiei ortodoxe a Clujului, reapare cu data de 17 Nov. c. la Alba-Ialia. Director este Pr. N. Vasiu.

Din numărul sosit la redacţie aflăm că pri­goanele împotriva bisericilor şi a preoţilor de pe teritoriul cedat continuă cu toată ura şi înverşu­narea din partea ungurilor. P. S. S. Părintele Episcop N. Colan, singurul episcop ortodox rămas la post în fruntea turmei, nici până astăzi nu este recunoscut de Statul ungar; ca urmare preo-ţimea ortodoxă, câtă a mai rămas, nu primeşte dela Statul ungar niciun salar, în vreme ce preo-ţimea unită primeşte şi P. S. S. Episcopul I. Hossu e recunoscut şi a depus jurământul. Unele şcoli româneşti au fost transformate în cazărmi şi ma­terialul didactic distrus. Furia asiatică a năvăli­torilor a mers atât de departe încât şi inscripţia I. N. R. I. de pe cruci a fost călcată de ei în picioare. Tot aşa sunt devastate şi bisericile, unele aprinse, altele dărâmate ca cele din Biborţeni şi

Racoşul de sus din Săcuime şi preoţi i goniţi şi urmări ţ i f ă r ă încetare . Comune în t regi sunt eva­cuate şi în locul lor sunt plasaţi unguri.

0 Şcoala Normală pregă t i toa re de conducă­toare de copii mici din Beiuş , printr 'un decre t semnat de dl general I . Antonescu, a fost trans­formată în şcoală confesională o r todoxă pentru pregă t i rea conducătoare lor de copii mici , ia r proprie ta tea şi inventarul ei au t recut în proprie­tatea episcopiei ort . rom. de Oradea—Beiuş .

© Dl I. Fleşcriu d i rec to r şcolar şi căpi tan în r eze rvă a fost numit inspector şcolar al jude­ţului Arad , în locul d-lui L . Igr işan pensionat.

Nr. 4782/1940.

Ordin-Circular Credincioşii sf. noastre biserici în dragostea lof

faţă de membrii familiei decedaţi, ţin a se înmormânta alăturea de ei P e n t r u acest scop îşi rezerva loc in ci­mitir pentru înmormântarea la un loc a tuturor m e m ­brilor familiei. Acest loc se îngrădeşte sau se marchează cu semne. In unele parohii aceste locuri se dau gratuit, in altele se răscumpără cu o taxă oarecare. Aceste lo­curi sunt considerate ca locuri de onoare. Sf. biserică prin aceasta practică acordă o distincţie fiilor ei. Este firesc deci ca această distincţie să se acorde numai ace­lor credincioşi, cari prin viaţa lor cinstesc şi practica învăţăturile sf. biserici şi în speciei ţin toate sfintele Taine. Consiliul eparhial, venindu i la cunoştinţă că în unele parohii concubinii şi cei numai cu contract civil se înmormântează in locurile de cinste, rezervate fami­liei de credincioşi, a hotărit: In viitor se interzice în-mormântarea celor cari trăiesc în concubinaj sau numai cu contract civil, in locurile de cinste rezervate familiei. Aceştia se vor înmormânta in locul ce urmează la rând cu cei­lalţi morţi. Tot la rând se vor înmormânta şi aceia cari calcă în mod vădit şi altă Taină a sf. biserici ca d. e. nu se mărturisesc şi refuză Taina sf. împărtăşanii. Acest ordin se va aduce la cunoştinţa Consiliului parohial in şedinţa proximă şi se va ceti in sf. biserică, pentru a lua cunoştinţă de el toţi credincioşii.

Arad, din şedinţa secţiei administrative bisericeşti a Consiliului epharhial, ţinută la 31 Octomvrie 1940 .

f Andrei Episcop. Traían Cibian

cons. ref. eparh'al

Asociaţia Clerului „Andrei Şaguna", secţia Arad.

Nr . 1 0 / 1 9 4 0 .

Convocare Adunarea generală a secţiei A r a d din Aso­

cia ţ ia Clerului „Andrei Şaguna" se va ţine cu b inecuvân ta rea P rea Sf in ţ ie i Sale Păr intelui Epis­cop, în ziua de M a r ţ i 2 6 Noemvrie 1 9 4 0 orele 9 a. m. în sala fes t ivă a Academie i Teologice din Arad .

O r d inea de z i : 1. Serv ic iu l chemăr i i Sfântului Duh în Ca­

tedrală ; 2. Desch ide rea adunăr i i ; 3. Res tau ra rea comitetului secţ iei şi a comisiei

de control a fondului de ajutor. 4. Confer in ţa preotului D r . I lar ion V . Felea

despre „Preotul în timpul şi împrejurăr i le de fa ţă" ; 5. Rapor tu l cas ierului ; 6. Rapor tu l secre taru lu i ; 7. Raportul comisiei de control al fondului

de ajutor, despre gestiunea fondului; 8. Confer in ţa preţului Andre i Chi r i lă despre

„Educaţ ia t ineretului prin ca tehizare" şi 9. Propuneri , ca r i vo r fi prezentate biroului

(pe adresa Preo t V i o r e l Mihu ţ iu A r a d str . Gojdu 2) în scr is , cu cel puţin două zile înainte de adunare/

Cucern ic i i P reo ţ i din E p a r h i a Aradului ca membri ai aces te i secţ i i sunt rugaţi cu insis tenţă a par t ic ipa în număr câ t mai mare.

Arad , la 4 Noembr ie 1940 . Preot Viorel Mihuţiu Preot Ilie Şeran

preşedinte. _________ sec re t a r .

Sfânta Episcopie ortodoxă română a Aradului

Nr . 4 8 7 3 / 1 9 4 0 .

Concurse S e publică concurs repeţ i t din oficiu cü ter­

men de 15 zile pentru îndeplinirea parohi i lo r : I. Neagra, protopopiatul Buteni . -

Venite: 1. Sesie parohială, 2 5 jug. . , v 2. Stolele şi birul legal, 3. Salarul dela S t a t . Parohia este de clasa doua.

I I . Susani, cu filiala Nădâ lbeş t i protopop. Buteni .

Veniie: 1. Sesie parohială de 4 6 jug. 2. In t ravi lanul parohial, 3. Bi ru l şi stolele legale, 4. Salarul dela S t a t . Pa roh ia este de clasa doua,

I I I . Igneşti, protopopiatul Buteni . Venite: 1. Ses ia parohială, 16 jug. 2. Casă parohială, 3 . Birul şi stolele legale, V fm 4. Salarul dela S t a t . Parohia este de clasa doua. Cerer i le de concurs însoţite de acte le nece­

sare se vor înainta Consiliului eparhial din Arad . Preoţ i i numiţi la vreuna din aces te parohii

vor plăti toate impozitele după beneficiul lor preoţesr , din al său. 11 •

Arad , din şedinţa Consiliului eparhial dela 15 Noemvr ie 1940 .

f A N D R E I T r a í a n C ib ian Episcop. consil ier re ferent eparhial.

D iecezana Arad .