ANUL I. 4 0 bani Numeral No. 23.

Abonamentul: pe trei luni i Ici. pc sease luni 8 lei.— Anunciitrilc: pe pagina 15 ţi H linia 50 b Scrisorile iipfîiitirnte si' refluii. Administraţia Strada Slirbey-Voda, ».

SftStAKUL : Castrini, poezii* — Cura do annlyzii critică : Il Logica Poesiel de ALA. Macedonski — Slmili Literare VI Adertimi fi Originalitatea in Literatură—Revista şciitilelor Istorice 1 Istoria pio-grcsuluì de H. l'Ioiescn — Serbările din llelgia, de Francise Nizet.

Castelul iu ruine s"; 'nalţă pe colină Limititele lui turnurî pe şanţuri sé înclină £i armaria veïcliie sculptată pe fronton S'a inegrit la venturi, iar picături ile apă Scăpând din nori într'una o şterge şi o sapă: Un leu a romas ancă şi coîful dc Baron !

Subt bolţile deşerte păiajenul îşî ţese Subţirea lut dantelă din fire lungt şi dese; Căminul de faienţă e rece.... — Pe pereţi Abia se ţin icî-colo, din cuie se nu cadă Portretele antice din timpî de cruciadă Uitându-se prin sală cu oîchiî lor semeţî !

Un biet vëfaf de curte biitrên ca vremea veïcliie, Legende curioase iţî spune la ureîchie: El a slujit strămoşii Baronilor de azî... El a vëzut Castelul in plina luî splendoare: Trăit in alte zile, l'a încălzit alt soare!... Rechitele de astă-zî p'atuncea erau brazî!

Dc-àr fi sc'l crezï, adesea càud luna priu fereastră îmbracă 'n aur zidul cu raza eî mâiea,strâ, Şi 'u bronz bate-orologîul de douc-şpre-zece-ori, Iu ultima bătaie a miezului de noapţeA.. Prin sălf, pe scarf, prin curte, s'aud confuze şoapte, Şi scutieri, în mână, ţin caï rînchïezatorï !

I s'fl,'n.têmplat asemeni, iu sàia de serbare, Se vadă subt cămine că arde focul mare, ' Şi nobilele chipuri, din cadre coborind, Se 'şî scuture dantela manşetelor, de praful Pe care l'a pus timpul şi l'a lăsat vëtaful, Se vie se se uite în ochiï luî pe rînd !

Ca se'i împace 'adată şcia se facă scuze Şi 'î mulţumeau stăpâuiî mişcând Încet din buze ; Apohl subt polecandrul diu mijloc s'aşezau, Şi înprejurul meseî ciocneau cupele goale ; Băiet iî ceî de casă le dau mereu ocoale Cu umbre de bucate din care nu mâncau !

Vëtaful spune multe, şi sunt doue portrete In care s'ascund doue ş'aceleaşî mari secrete... Când el ţi Ic arată îl vezî înduioşat, Iuti'unul, e un tener cu visătoare faţă, Frumos ca Poezia, subt blonda luî mustaţă, Şi Înfocat subt oïcbiu'ï a lene aplecat!

Ca Ivomcù el poartă mantaua consacrata, Din umeri, eăzend scurtă, pe talia'i bogată, Şi strêns lipit pe pulpe tricoul cenuşiu lî arcuieşce muşchii energicelor forme: AÏ crede că jugravul a vrut ca se '1 transforme Pe pânza fără suflet, diu anger, iu om viu !

Alături se arată pe fundul cadrei sale O l'eie ale cărei conture ideale Subt valuri de dantelă dispar ca subt uu nor, Şi dacă subt plcope, o rază amoroasă N'ar fi ca së se joace pe faţa'î vaporoasă, Aî crede-o nălucire, — uu vis amăgitor.

Legenda povesteşte că 'n nopţile mal sumbre Sé 'nsufleţesc pe pânză ş'acele doue umbre Şi chiar vetaful spune, că este cunoscut, Din sala cea tăcută, că 'n taină 'mbrăţişate, Strcbat prin coridoare şi ies pe iifurişate, In curte iicălecându-'ş! fugarul nevezut!

Născute 'n alte timpuri, nutrind altă iubire, Apar ca o schinteie şi trec ca o zîmbire, Şi când in zori de ziuă se reîntorc, — le vezi Mal palide ca luna că 'şl Iau în cadre locul ; Pe buze li se stinge şi zimbctul şi focul Şi i i reversât de soare legenda îi'o mal crezi!

Castelul are multe poveşti ce te minună Dar castelanul de-astă-zî le crede o minciună Çi când îl vëd strămoşii în catifea 'mbrăcaţî, linsese din înălţimea portretelor auguste, De redengota neagră cu mânece înguste A celui care VI zice nepot de Cruciaţi!

Iar timpul rare vecinie clădirile le sapă Apasă peste turnuri, le 'nclină şi le crapă Si iitinde pe creneluri, pe ziduri şi pe porţi Din muşchiul de paragini o ţesătură fină Subt care se ascunde trecutul în ruină Precum s'ascunde i i frunze locaşul celor morţi !

Al. A. Maccdonski.

Curs de Analiză Critică Î L . •

DBSPBE LOGICA POEZIEI

D e s i g u r că c i t i ndu - se aces t t i t lu, o r l - c ine , s ë va în t reba , dacă poez ia com p o a r t ă o log ică d e o s e b i t ă d e a proze i , şi v o m stabili d e aceea imed ia t , un lucru p e c a r e , că r tu ra r i i noştr i l , a r fi t rebui t d e mul t së ' l s t ab i l ească şi a n u m e că p roza se c o n d u c e d u p e o logică , şi poezia d u p ă a l t a . D in cursul a ce s t e ! scr ier i s e va pu tea vedea da r , cât d e m a r e l acună ex i s t a în a cea s t ă pr ivinţa în l i t e r a tu r a n o a s t r ă . Ne v o m sili s 'o facem s ë d i s p a r ă şi vom a junge a s t - f e l cu încetul , a face së se c o n v i n g ă chiar ce! d i a m e t r a l m e n t e opuş i cu

şcoala noastră, că este ridicol a së judeca valoarea unei poezii de cel d'ân-iüü sgârietor de hârtia. Pentru a s ë critica, şi prin critică înţelegem a së analyza, trcbuieşce ca mal înainte de orï-ce, së se aibă în vedere că poezia îşi are logica eï a parte.

Câţi din domnii noştri! critici şciu aceasta? Câţi au avut această re­gulă în vedere de câte ori au luat condeiul?... Rëposatul Laerţiu era un critic bun dar superficial ; d. Maiorescu, are uu gust poetic greoiü ; d. Häjdöü muşcă dar nu aprofundează, şi pêne şi chiar dintre a m i c i al noştri!, vedem pe unii sacrificêod ma! t icsea prea mult spiritului şi prea puţin fondului.

In asemenea condiţiunî, este natural a së vedea pe fie-care zi, luându-se condeiul criticei în mână pèni: chiar şi de ceï ma! nedibacl. Publicul immăr-murit subt un asemenea potop dc- cerneală începe së reclame. AT desme-tici e greu ; însë ca revistă literară această încercare cade' in sarcina noastră.

Logica dupe care së conduce poezia joacă in adevër într'o analiză criti­că cel mal important rol. Aplicaţi prozei, o asemene^ logică,—proza devine îndată nelogică. Aplicaţi poeziei logica dupe care së conduce proza, — poe­zia poate fi logică, dar n-i mal e poezia. Prin acest fapt ensuşl, aţ! omo-rît'o, şi din momentul ce într'o critică nu së face o asemenea deosebire, poezia cea ma! logică ca poezia, devine cea ma! nelogică, judecată din punctul de vedere al proze!.

S'a zis şi s'a crezut pè-ië acuma că a scrie poezie e greu şi că a scrie versur. e uşor. Aceasta premisă ni se pare falşă: Pentru a scrie versuri este tot atât de greu ca şi pentru a scrie poezia, de oare-ce atât versuri cât şi poezia së conduc dupe nişce anume reguli. Pen^u a scrie versuri trebuie ca cineva së fie deplin stăpân peste limbă şi së cunoască în mod amenunţit toată armonia sau toată nearmonia ce rezultă din întocmirea li-terilor în cuvinte şi din întreciocnirea acelor litere şi cuvinte între ele. Scara alfabetică considerată din acest punct de vedere constitue o adeve­rată scară muzicală şi Arta Versurilor nu este nici ma! mult nici mal puţin de cât Arta Muziceï. A scrie poezia, însemnează de asemenea a te conduce diîpë nişce anume reguli. Cu alte cuvinte, poezia este înlănţuirea ideilor, într'un mod mal înfrumuseţat de cât modul întrebuinţat spre acest scop în proză. Din aceasta, rezultă negreşit şi faptul că logica poeziei trebue së difere cu desëvêrsire de a prozei. O poezia este prozaică când modul de exprimare logică a ideilor nu diferă de acela al prozei. Atât criticii cât şi poeţii trebuie së ţiă socoteala de aceasta.

«Era o noapte nebună» a zis un tener dintre cunoscuţii mei în şirul une! bucăţi de versuri puţin nemerită, şi toţi, s'au grăbit a critica, nu ensăş! fondul şi forma acelei bucăţi de versuri, ci expreşiunea citată, in-

vectivând pe bietul autor în toate felurile.— Cum?... 0 noapte nebună] şi-au zis el. Dar poate së fie ceva maï absurd de cât aceasta ? Nebunia mat mare nicî nu s'a vëzut ' etc. etc.

La prima aparentă, sunt puţini, precum presupunem, carii së nu dea dreptate criticilor în contra autorului.

El bine, adevërul, cu toate aceste, este alt-fel, şi acel carii n'au nicî dreptate, nici simţ poetic sunt criticii.

Din punctul de vedere al log'cel aplicată prozei acel care n'ar avea dreptate e autorul;— din punctul de vedere ênsë ai logicei ce regisează poezia, tot ce autorul a scris ma poetic şi mal ales, este acel emistih. Fără a cugeta, şt prin instinct poa l e, s'a ridicat prin acea expresiune la înălţimea cutezătoarelor trăsături de măiestru.

Cine va tăgădui că a zice în Franţuzeşce: „(T était une folle mût"

Ar fi, un ce nepermis ? • Acel carii judecă cu uşurinţă, zîmbesc deja pentru că Ignoranţei trebuie

să 'i së puie în tot d'auna punctele pe t ! Hazul ce'l vot face, nu va fi ênsë de lungă durată, de oare-ce, am adunat atâtea arme convingătoare, în cât vor trebui se'şî plece fruntea dinaintea lor.

înainte de a întrebuinţa pe cele de căpetenia, fie-ne permis a ne în­treba de ce nu este logic, dupe dumnealor, a së zice: *Era o noapte ne­bună.»

Rëspunsul le va fi lesnicios. — Această expresiune, e absurdă, vor striga sbîrlindu-se, de oare-ce-

noaptea poate së fie întunecoasă sau luminoasă dar nebună, nu. Pentru a 'I sdrobi rëspunsul nostru este ênsë mult maï lesnicios de

cât al dumnealor, căci : Dupe cum, nu poate fi, «o noapte nebună,* tot aşa nu poate së fie

„o frunte inorata," „o inimă sângerândă,'' ,,.buze de flăcări," «ocM de pe­ruzele sau de azur," un per de aur," , o lună cu raze de argint,* inima fe­meii, „un cuib de amor şi de otravă* şi aşa mal încolo, pentru cuvêntul că fruntea poate se fle încreţită dar inorata nu şi inorat poate se fie numai cerul; buzele pot fi arzătoare, dar nu pot fi de flăcări ; ochii pot së albă culoarea peruzelelor sau a azurului dar nu pot fi deperuzele, nicî de azur ; inima femeii, nu poate fi un cuib de oare-ce nu este de cât un organ; şi tn fine luna, poate së aibă raze albe cuni è argintul, ăst nu raze de.argint.

Cu toate aceste, nimeni nu protestează, şi pe drept cuvent. Dacă cine­va ar voi së excludă din poezia, asemenea expresiunî, cu totul nelogice în proză, atuncea poezia ar deveni proză şi totul ar fi zis.

Aceasta este atât de adevërat, în cât s'au găsit genturî marî, carii, së

fi cutezat şi maï mult. Cum-că era o noapte, nebuna, nu e nimic. Cine nu 'şî aduce aminte de nopţile nebune ale frumoasei sale adolescenti?... Plâng şi pe aceï cariî le-au uitat şi pe a:eî carif nu le-au avut !

A fi poet însemnează a fi poet, şi logica poezieî este, dacă ne putem exprima astfel, nelogică într'un mod sublim.

Ca dovada în sprijinul afirmaţiunilor noastre, se deschidem pe Dante ; Eată ce găsim in diferite locurî ale poemef sale : Divina Comedia.

«Soarele care tace;» «un loc mut de lumină» o lumină răguşită'.» a-, ceste sunt proprii expresiunî ale nemuritorului poet şi ele revin adesea orî în versurile sale cu o cutezaăţă crescendă.

Mulţi vor zice în faţa acestora, că Dante formează o excepţiune. Ca së'f domirim, luăm pe Virgiliu şi găsim pe: „silentia lunae ; ,şipe' clarescunt soni-tus» cât şi pe multe altele tot atât de cutezătoare, şi, precum së exprimă un autor frances, un asemenea stil atât de nelcgic în aparenţa, nu este de cât o fericită preschimbare de cuvinte pe care simţurile o fac între ele. O-chiul, judecă despre sunet, zicând: « Un sunet strălucitor' şi gîtlejul, despre lumină, d'cend : o lumină răguşită.» Racine a dis de asemenea: «Voiö ve­dea drumurile parfumate» (Je verrats les chemins parfumés) şi este evident că la el, simţul vedere! a încălcat în acest vers asupra simţului odoratulul. Sunt experienţe medicale, care au dovedit că un om, orb din nascere, au­zind sunetul uneî trîmbiţe, strigă: «Aceste sunete sunt roşit? «In acel mo­ment, acel om vorbei limbagiul poeţilor, de oare-ce vedea prin urechiă. Sunetul era strălucitor pentru auzul söü precum este de strălucitoare culoarea roşia pentru ochii noştrif. (Va urma)

Al. A. Macedonski.

STUDII LITERARE vi

Adevèrul şi Originalitatea în Literatură

Adeverul şi realitatea nu sunt vorbe synonime, în literatură mal ales şi în arte, al căror domeniu este adevßrul nu realitatea.

Realitatea este co esista, ce cade sub simţurile noastre, ce ve­dem şi simţim, ce esista ast-fel precum '1 vedem şi'l simţim: are un caracter contigent şi trnsitoriu. Realitatea do nssï nu este cea de mâne. Kealitatea este individuală, locală, titnporară; adeverul,

din conlra, apare spiritului nostru, cu drept sau nu, (nu atingem aci cestiunea filosofică), ca dotat de un caracter absolut. Gândirile, actele unul nebun sunt reale : aplicată unor asemeni gândiri, nu are nici un înţeles vorba de adevër, căci va fi adevërat că un nebun vorbeşte, dar nu va zice nimic adevërat; va fi adevërat că un atare om a făcut cutare acţiune, dar această acţiune va putea së nu fie nici adeverată nicî falsă.

Adevërul implică conformitate cu natura generală a obiectului sau a idei. 0 acţiune este adeverată când este conformă legilor care duc pe ora, când este naturala consecinţă a caracterului o-muluï ce este sub imperiul simţimentelor ce 1 domină. O gândire este adeverată, numai când este conformă cu legile ge­nerale ale omului, ale caracterului seu, ale moralei, ale logicei.

. Adevërul este nevariabil, absolut, neprescriptibil, general, constant permaniute.

Adevërul şi frumosul sunt obiectul artei : realitatea nu trebue de cât së servească a lămuri şi a face së apară adevërul, care nu este tot-d'auna aparinte, pe caro realitatea '1 învălueşte şi adesea '1 năbuşeste. In unele epoce, unele orizonturi ale adevëruluï sunt acoperite de nori, şi atunci literatura pare mutilată : sunt epoce în care lipseşte simţimentul formei, altele în care nu vel găsi fru­museţea morală. Intr'un mod istoric, aceste transformări se esplica foarte bine, maî ales prin abus. Spre esemplu, literatorii de la în­ceputul secolului abusaseră de formă; forma pentru denşil era to­tul, iar gândul era nimic. Trebuea dar o reacţiune violentă, o revo-luţiune, pe care o făcu Victor Hugo. Vechia formă fu sdrobită: libertatea formei proclamată. De aci «veni abusurî adesea, şi de multe ori lipsa absolută de formă. Dar pe ruinele vechiului clasi­cism, începură a prinde rădăcini şi a se înălţa forme noul caro cu timpul vor ajunge la o perfecţiune absolută precum a fost în timpul lor formele cele vechi în manele unul Corneille, unul Eacine, unul Bossuet.

In general, în asemenea epoci de transiţiune şi mal ales în momentul revoluţiunel, realitatea predomină, căci realitatea vine atunci a introduce viaţa într'o literatură sleită şi lăngedă pr in

abusul fornieï: dar literatura se depărtează at unci adesea de ade-vor, mal ales în mâna autorilor care au talent, n'aü geniu. Lite­ratura în adevër, cum zice cu dreptate Aristotele, trebue so imi­te, nu së calqueze cea-ce este. Natura reală nu este alt ceva de cât punctul de plecare pentru formaţiunea idealului, adică al a-devëruluï care se formează numai în mintea geniurilor, dar care prin educaţiune se poate desvolta în orî-cine.

Dacă noi, indivizii rëraânem prea mult în realitate, dacă tă-em aripile gândului nostru, ne vëzênd nimic mal pre sus de rea-litate,au putem ajunge la ideal. Dar putem së ne înşelăm căzând şi în excesul opus, vrênd a a sbura prea iute spre Ideal şi ne ţinend socoteală de realitate. Atunci nu mal suntem adeveraţl, fiind că,nu maï ţinem în seamă realitatea, care este isvorul de unde svecneşte frumosul. Suntem atunci biza.I, chimerici: aegri somnia. Ast-fel Gérard de Nerval ne povesteşte toate bizareriile minte! sale bolnave.

Ori ce regulă suferă excepţiunî: excepţiunea la regula ce am pus sunt povestele fantastici, in care interesul şi frumosul con­stau tocmai în violarea realitate! : să notăm ônsë că marele merit în povestele fantastice constă tocmai în a pleca de la realitate şi a conduce pe nesimţite spiritul nostru în lumea ima­ginară, fantastică, fără ca să putem chiar marca momeniul în care spiritul nostru a părăsit tërêmul real pentru a se avênta în spa-ţiurile nefinite ale imaginaţiuneî.

Trebue dar ca un autor së studieze omul şi natura timpului sëu : nu prin eclectism sau generalisaţiune ne înălţăm către ideal. E destul ca ideia frumosului së se deştepte în noi; nu e necesitate de a vedea toate amănuntele : ast-fel pictorul nu copiază modelul sëu ci se inspiră de densul, şi portretele sale sunt mal adevërate de cât natura însă-şî.

O operă literară trebue së aibă data sa, së fie produsul t im­pului în care traeste autorul, dar trebue ôncë së fie. umană, së poată fi priimită orî unde sunt oameni, së încânte în tot timpul orî-ce om pe atât mal mult pe cât el o va esamina maï mult.

Mtnwtala este o dramă de tot indiană, dar înşi-ne noue n,e pare frumoasă.

Ea în adevör nu ne pare versimilă la primul aspect, dar Lo vrai priit qnrlqtiefois tl'êtro pas vraisemblable.

Pë cât o studiam maï de aproape, pe atât ne pare maï adeverată şi maï frumoasă. Secohirile cele mnï adevërate sunt acele în ope­rile căror găsim maï multe amănunte adevërate despre omenire, de cât despre omul pirticular. René, Werther şi Lara, otï care sö fie geniul autorilor lor, sunt maï mult isvorito din starea spi­ritelor de la începutul secoluluî nostru de cât adevărate înfr'un mod' general,: pe cât mergem, pe atât se micşorează interesul ce presintă lectorilor aceste personage de care o generaţiune întreagă s'a în e bu ni t. '

Teatrul e menit a fl absoluta represintaţiune a adevëruluï : nu poatp un aulor să aibă acţiuno asupra unuî auditoriu de cât punêndu-se în contact cu densul prin ideile sale cele maï universal priimite, cele maï umane. De vrea să reuşească un au­tor, trebue să se ferească de a urina spiritul sëu particular, ci să învăluiască în forma comună adevërul absolut. Ast-fél, prin fond, şi nu prin formă,, care este antică, este un modern poetul Racine. A. Dumas fiu nu retişesce din contra de cât violând reguléle dè prudenţă puse maï sus : d a r ò fericită îndrăsneală nu constitue o autoritate; publicul frances nu permite altor autori ceea ce nu suferă de la Dumas de cât cu greutate şi protestaţiunî zilnice.

A fi original este a nu avea model, este a vedea primul un adevër noü, sau o nouă faţă a adevëruluï. Un om face o remarcă . nouă; dacă o trage din propriul sëu fond, este original absolut; este original pentru patria sea numaï, dacă o împrumută uneî al­te ţerî. Jean Jacques şi Bernandin de Saint-Pierre ad fost origi­nali, inspirând timpului lor simţimentul şi amorul naturel. ,

0 literatură nu este niel-o-dată complectă: sunt curente de ideî şi simţimente. Potè un autor să fie original combàtênd toc-maî acest curent. Este mult maï greu de a fi original într'un se­col mare care cunoasce mal multe adevêrurï generale de cât ori­care altul. In asemenea epoeï este oine-va oiiginal prin formă sau chiar pria personalitate ca La Fontaine.

Nu trebue să caute a fi original un autor care trăesce într'un secol adevërat, căci n'ar putea fi original de cât încetând de a fi adevërat.

Nu trebue să abuse cine-va de originalitate, căci ar cădea atunci în spiritul de sistem, cel mal funest literaturel.

B. Florescn.

Revista Sciinţelor istorice I.

îfstoiriii pi'ogiressiiliiï

In aceste reviste ne propunem de a pune sub ochit publicului cestinai isto­rice, tratând când un subiect, câud altul, ca cititorul sii poată cu încetul fi pus în posiţiune de a şti toate cestiunele ce se desbat între învăţaţi.

Vom trata azi cestiunea împărţirii istoriei. Istoria se împarte în general în istoria antică, istoria evului de mijloc .şi istoria moderna. Nimic mul fals de cât această împărţire. Omenirea poate fi privită ca un singur om care tot înainteasă In verstă, fără a îmbătrâni. Am arătat altă dată în .Romania Liberă" că este azi demonstrat că omul a trecut prin acelca-.şî fuse morale în ţerl de tot diffe­rite, şi că aceste fuse constituesc treptele civilisaţiunel, la care ori ce neam, în conditimi! favorabile, are puterea virtuală de a ajunge cu timpul, dar la care un ajung toate, fiind întârziate de conditimi! mal puţin favorabile. Aceasta e de­monstrat dc Lubbock, a cărui carte am resiimat'o in şeapte articoli despre .Ori­ginile Civilisaţiunel.* Diferinţa s'imeî condiţiunilor în care traeste un neam ne es­plica pentru ce ele sunt tot dauna inegal puse pe scara civilisaţiunel, ast-fel ca ve­dem de o parte civilisaţiunea strălucind în ţerl ca Francia, Anglia, Italia, şi in-troducându-se abea în orientul Europei, pe când alte neamuri sunt cu totul îna­poiate, şi abea putem zice de dânsele că au eşit din starea de animalitate.

Eată o divisiune a isioriel care mi se pare mult mal logică. Dau Antritt divisiunea, reservându-ml a reveni în urmă pe fie care period.

Primul period, de selbăiicie sau al neamurilor negre. Al doilea period, de barbarie sau al neamului turco-fiuese. Al treilea period, de uemutabilitatc, sau al neamurilor cuşito. Al patrulea period, de progres ncconscieiit sau al neamurilor vechi aryane Al cincilea period, de progres semi-consciont, sau al neamurilor nco-aryane. Al şeaselea period, de progres conscient, sau al secuiului al XIX-lea. Primul period : D. de Quatrefages vrea să vaza iu popoareje turco-fuicse

(nltă daţii zise turnniaiio) (ypul primitiv nl omeniroî, şi în rasele negre numat o degenerescenţiă a neamurilor cu pielea gălbue. Nu ue putem uni cu această pă­rere. Descoperirile din Kgypt arată că multe nn.imurt semitice şi aryane, într'o antichitate foarte depărtata, a» imigrat în Africa nordică ; graţie contactului uneï civilisnţiunî superioare, ciliar negrit s'au modificat cu încetul. Typul negrului este negrul din Otiinea, şî pe cât ne depărtăm din arest centru, pe atât în general vedem negrul maï schimbat. Negrit un locucsc numat în Africa; Australia e locuită de o rusă neagră. Descoperirile moderne au jirobat că în antichitate existau negri In Amina.• Knliî, (iltonzit din India par a fi o parte din lanţul popoarelor negre, şi s'a pretins chiar ca nrgrî erau ace( Miao-t.seu, pe care Cbincsiî i-au găsit şi care »niese, encă în China. Unele din popoarele negre, ca liojesmaniî, abea ştiu a numera pene la done: l'apui, llolontoif par ebi.tr unor autori a fi de o forma­ţiune anterioară forinaţiunoî neamurilor negre.

Logica de tot neper foc tă, natura de copil • a negrilor, a Papuilor, a. Hoten-toţilor, Ca fri lor, Austi alianilor, etc, ne arată înfr'anşiî neamurile primitive. Azî o mare parte a e ;it din starea de sălbătccio pentru a intra în al doilea period, căcî, o rejietăm, nu sunt limite desvoltăreî neamurilor, dacă circumstanţele sunt favorabile, şi neamurile negre au fost numat întârziate. Mat toate an azt limbïde aglutinaţii', dar au avut la începută de sigur limbt monosilabice şi desemn în loc de scrisoare. Frica puterilor vetemătoare, neputinţa de a esplica fenome­nele jdtysice au dat naştere felijişmulut, adică crediuţil. că traeste şi are o pu­tere supra-omoncască peatra, arborele, soarele, etc. Et ascult de vrăjitori. Familia desvoltată produce tribul şi absolutismul iu forma sa cea mat pură. Armele sunt do jviatră àntéitl abea cioplită.

Pintre aceste triburï negre, unele de Ia început au progresat maî mult, al­tele maï puţin.

Unele typurî dintre Gallai amintesc typurilc popoarelor siberiane, precum u-nelc typurî din Siberia se asemuesc cu ricile-Roşiî din America. Doue maiî centrurî do formaţiune par să fi existat ; unul este Kuen-lun, din care aii eşit poporul , 0 sută de familliî" jic care-1 numim Chines, şi care a fost trunchiul popoare­lor Corcati, japoncs, şi iudo-chinese. Un alt centru a fost munţii Altai de unde au cşit popoarele turco-tinese.

Al doilea period. Extensiunea acestora caractérisa al doilea period. Eî aveau religiunea spiritelor: un progres se formase. Eî numaî credeau că traeste piatra, ci că este un spirit în piatră, în plantă, în arbore, în om. De aci cultul strămo­şilor, pe care este basata religiunea cbinesă. Neamurile sunt împărţite în triburi; absolutismul continue, dar maï paternei. China ajunge chiar la o civilisaţiune ne­complectă, sui generis. Neamurile aceste sunt caracterisate prin resboaele de cuce­riri şi printr'o cruzime imensă; celor maî multe le-a lipsit spiritul de organisaţiune, Kevërsate şi asupra Europei, In care inveţaţiî au dat numele de mongoloid nea-

niuluï care au lucuit'o în perioda de gheţuri, neamurile mongolice au dominat 1500 de ani dupe Justin asupra Asie! occidentale. Lor aparţineau popoarele metalur­gice al Chalibylor, al Moschianilor, al Tibarenianilor, vechi! Chaldeanit (Chardeï, Carduciï, Kurzi!) şi uii parte din populaţiunea primitivă a Babiloniei, Sumirif, care i-au dat scrisoarea cuneiforma, derivaţiuue dintr'uă scrisoare ideographică. Am zis că Americanii par sä se fi format în Siberia. Cu timpul el au dat naştere la civilisaţiunele necomplecte alle Mexicului şi aile Peruuluï.

Al treilea period. Cu timpul se formase in platoul Palmir un trunchiil o-menesc mult mal perfect : rasa cuşită sau semitică primitivă inlocue.şte pe celle-1-alte în India, Asia ocidentală, Africa. Principiul religiunel este că din reu ose binele, şi din binele rëulu; de aci zel buni şi zel rei; de aci ambele caractere alic religiunelor asiatice, cruzimea şi voluptate. Morala este străină religiunel ; o altă credinţă particulară Cuşiţilor este dogma identităţii de substanţă între oameni, na­tură, animale şi (leii. peil sunt în natură şi natura emană de la dênsiï. Pe a-ceastă doctrină se baseasă acea a transmigraţiunel sufletelor dupe moarte, a trecere! lor prin diferite corpuri de animale înainte de a se înălţa la rangul de spirit şi de a se perde în fine în Dumuedeiro.

De aci despreţul pentru cel sëïacï, cel nefericiţi, care sunt pi iviţi ca fiinţe ènea neajunse la starea celor de sus, sau căzute din această stare. De aci doc­trina castelor, şi religiunea condamnând o parte din popor a nu eşi prin căsătorie din casta sea. Diferinţa între o castă şi o clasă constă în interdicţiunea fie civilă, fie religioasă, de căsătorie între părţile diferite ale aeelul-aşî popor.

De aci acel caracter de nemutabilitate al societăţilor Asie! occidentale. Vră­jitorii barbari s'au schimbat îu preoţi, care s'au pus îu capul societăţii, au fundat theocraţia : Regele în Egypt c zeu, îu Assyria, vicariul zeilor. Absolutismul devine de origină divină. Ori ce progres in ştiinţă este dat ca descoperit de zel chiar de la început. Progresul fiind latent, este întârziat. Se perfecţionează scrisoarea ideografica care dă systemele sylabare, şi din care Pheuicianil trag alfabetul. Agri­cultura, civilisaţiunea materiala iau o mare desvoltare. Artele îşi au avêntul, şi dau clădiri imense. Fabulele erau la început singura literatură. Pe când Pheni-cianil prin comerciu deşteaptă Europa Israeliti! ajung la monoteism. Ideile şi ins-tituţiunele Cu.şite trec la Aryan! îu India, şi dau civilisaţia egyptiacă : Assyriani! şi Rabylonianit formeasă transiţiunea între acest period şi cel următor.

Al patrulea period. Trunchiul aryan, cel din urmă format, in Itoctriana, are de principiu în religiune lupta între bine şi rëu, fiind religiunea pantheistă ca toate cele precedente, dar acest pantheism e ina! înalt decât al trunehiurilor precedente. Din acest pantheism csbralimanismul indian, dualismul pers, polytheismul groeo-roman, zamolxismul thrac, druidisniul galic, lîuddhismul, reformă a brahmanisiuulul, este prima religiune basata pe morală. Neamul aryan mal perfect posedă o putere de progres nemăr­ginită. Pe când ramura paleo-aryană merge se desvolte civilisaţiunea indiană şi se rostim

cu Persit pe a Asie! occidentale, Grecit aduc lumeî idea de frumos şi de libertate, şi să­desc cu Socrate idea de dreptate. Et concep ideca de Stat Republică (fie aristocratică cu Dorianit, fie democratică cu Ionianfl), dar Statul lor se compune de un singur oraş : Et confundă Statul cu commuua. Una din aceste commune, latina Roma, supune lumea mediteraneană, şi realiscasă ideea justului în legile sale. Reapare atuhet forma assolutista, necesară pentru lăţirea civilisifiunit. Semitismul are in­durire In lumea romană prin culturile lut Mitlira, al Isidet, etc, apot dă cristia-

, nismul, ale cărui origine sunt semitice (mosaism) si indiane (budhism). Al cincilea period. Perioadele următoare fiind mat cunoscute, ne mărginim

la câteva indicatimi!. Acest period se poate împărţi în 4 sub perioade : . 1-a 395—987. Germanii disolvă Statul, pe când Arabii musulmani, cu doc­

trina lut Mohammed, fatalistă si cu un caracter de nemutabilitate ca tot ce a produs semitismul, sunt depositari! civilisaţiunct. Prima incercare de renaştere a lut Carol cel Mare, Se formeasă popoarele nco-latine.

2-lea 987—1453. Cruciadele infiltreasă civilisaţiunea in Europa, unde bnr-gesimea ajunge la forma de comună liberă în statul féodal. Clerul vrea se rein-viese theocra ia, în contra caret vor a lupta imperăţiî germant, şi Car- este sdrobita ântèitl de Filipp IV regele Francie!.

In acest timp se aşeză Europa orientală, în care ênse apar Turcit, pe când Arabil sunt goniţi din Spania.

3-lea 1453—1688. Desvoltarea şciinţelor şi a spiritelor (Renaşterea) şi des-voîtarea economică (descoperirile) suitt căuşele civilisaţiunct moderne.

Lupte religioase care rup cu dogmele trecutului şi politice care aduc stabi­lirea equilibrato! european. Anglia ajunge Ta libertate.

4-lea 1688—1789. Sub absolutismul care triumfa cu Ludovic XIV, liber­tatea e preparată de renaşterea filosofică. Pc când Europa orientală cade sub KuşI, America se organiseasă sub forma de Stat federativ republican.

Al şeaselea period. Europa luptă pentru equilibra în contra Iu! Napoleon I ; Republica unitară in Francia ; constituţionalismul in restul Europei. Europa păşeşte pc calea progresului prin teoria progresului, formarea Greciei, Serbiei, Românie!, Bul­gariei, prin unitatea Italiei şi a Germaniei, prin revoluţinnile din 1830 şi 1848, prin desvoltarea economică, comercială, industrială, şi mat ales ştiinţifică.

B. Florescu. 1

Serbările din Belgia. Primim de la D-l François Nizet următoarea scrisoare, în

care lectorii vor vedea eneo dată şi nobilele simţiminte prin care Belgian!! ştiu a-şî păstra independinţa, şi iubirea ce nutreso eï pen­tru Români.

Ixelles, II iulie 1880

D-le Director al Literatorului,

Va părea poate straniu ca eu să scriu într'o revistă curat literară lucruri care se arată că aparţin domeniului ziarelor cotidiane. Dar orï ce este mare, este literatură, este poesie, mat ales dacă tinde spre glorificarea unuî po. por liber şi poate servi a îmbărbăta lucrarea în toate ramurile activităţii ome­neşti, a Uitări fidelitatea către adeveratele priucipiurî ale libertăţii şi mândriei naţionale.

Permiteţî-mî dar de a convorbi câteva minute cu lectorii D-voastre, de marea serbare ce Belgia celebră în acest moment, şi de exposiţiutiea eï naţionale, splen­didă iradiare a einci-zecï de anï de neatêrnare şi de muncă.

In 1830 Belgia sdrobca, cum de cuiêiid a făcut .şi România, lanţurile cele grele ale sclavii. Natamele cele mici băteai! din palme, şi cela marl i ziceau: Fii li­beră, fiï mare prin unire. Atunci toţî Lielgiani i se îmbrăţişară, nu maî fură decât o inimă şi un satiet, şi şî alese drept rege un principe prudinte, un om onest, care nu vru a fi de cât cel d'ântéi şi cel maî bun dintre cetăţeni, care-şî puse toate silinţele în a întări edificiul nostru social, a păşi cu nepărtinire între puterni­cii noştri vecinï, a păstra armonia inuătuitrii, a dejuca intrigele din afară, iu fi­ne a respinge pericolele care puteau sa-ne ameninţe existinţa politică. Popor şi Rege se iubiră şi se susţinură cu lealitate; amêndoï tot aşa de buni patrioţi, şi ne-avoiul de cât o ţintă, salvarea, tăria şi gloria patriot, pe când Regele veg'aia, sen­tinela necoruptă, poporul lucra, studia, trafica, se îndeletnicea cu tot ce poate fa­ce corpul sănătos şi virtos, spiritul luminat şi solid, inima onestă si voinică : arte, sciinţe, litere, agricultură, industrie, .şi comerţ, toate puterile omului fură puse iu mişcare, spic a pregăti era de prosperitate de care se bucură acum mica noastră ţară. Moartea ne- a răpit o Regină iubită, un Rege venerat, dar soarta îmbucură­toare i-a tnlc-i'it priutr'o alta Regină ş'un uit Rege care seamănă cu predecesorii lor, şi căror d.uii tot atâta iubire şi vcncraţiunne, doue simţiminte care la un po­por mândru şi liber sunt nisce păzitori cu mult maî siguri al ord inel şi stabilităţii de cât ferul şi sila.

Păşind In această cale a unirli, a rectitudine! litorale, a unei energiï neşovâitoare, am făcut, ca popor, in viaţă, un drum de cinci-zecî de anî da pace, de libertate, do pro­gres. Ani repurtat o întreită victorie, asupra prejudecăriî omeneşti caro face pe cel mici

sclavi la cei mali, di unora totul, celor-l-altpr nimica ; asupra slăbiciune! omettesti caro fiordo ini nifi, si so lasă a fi strivita, în picioare când se vede lipsiţii de mijloace şi de puterT; asupra necesităţii ciliar can; condamnă ase tiri pe cel care n'are a-lipî spre a sbura sus, şi opreşte pe insect de a~4-I schimba firea, dc a-şî părăsi firul de iarbă, spre a-şî lua puternic avAntul spre ceniti;

Dupe, victorie famfaralc strălucite, imnurile Iriitmfuluî !.... Pindar trecea prin G-rccia celebrând In odele sale resunătoare popoarele şi re­

git pe care i încununase cu fot nemuritoare Jocurile isthmice şi Olympiace. Omer éternisa triumful fillade! eroice asupra voluptoasei Troadc. Virgil cântă oraşul luï Marte şi mărirea romană care pusese universul sub picioarlc sale.

Cântecul noslru de glorie, este jubileul nostru de cinei-zeeï de anï, este expo-siţiunca noastră naţională ! Strofele noastre vibratoare este scărtiirea uneltelor este sforatrea sonora a maşinelor erculeane, cu peptul de oţel, cu sufletul de foc şi dt! vapor, care se servesc de uimitoarea lor putere spre a da formă mate-reî şi a produce minuti! de artă si de bun train ; este alergătură sgomotoasă a locomotivelor pentru ca să nu mat fie spaţiu, sunt minorele de metal, cele carboni­fere, industriile, armele care ne înavuţesc şi care ne ar apăra la nevoe, postavuri­le, metusăriile, o mulţime de stofe minunate prin fineţa, trăinicia şi culorile lor ; învăţătura, typographia, gravura, pictura, sculptura, cărţile, hârtia, desemnul, pho-tografia, dantelele, bronzurile şi cristalurile, marmurele, oglinzele şi florile, distile­riile şi berăriile, hygicna, musica, agricultura care hrăneşte cu belşug omenirea, cu uneltele eî perfecţionate de inteligenţă, cu grănelc eî variate până la nefinit, cu trofeele sale de snopî mânoşî ; in fine toate comorile artistice pe cate ni le-au transmis secolurile trecute, mat serioase, maï întunecate, maï liniştite, şi care par, ca nişte batrènï fericitï, a suride şi a întinde mâna artelor moderne maï puţin grave, mat vioae şi mat schinteitoare : batrènï, tineri se află bine împreună şi se unesc pentru a proba în mod victorios vitalitatea poporuluî belgian în toate epocele.

Etă spectacolul ce oferă Exposiţiunea naţională, când o îmbrăţişezi dintr'o singură privire, câud o priveşti de sus. Dacă vrei se arunci o privire pe toată ţara lnsă-şî, al vedea drumuri de fer, telegrafe, căi, canalurî, care se încrucişez în toate părţile, ducând omul, materia şi ideea, assemenea cu arterele corpului în care curge un sânge pur şi cald, un val de viaţă ; oraşe poporate, adevërate stu-puri în care albina lucrează zuzuind -, sate pline de ţeranl vîrtoşl, înverziţi, înflo­riţi şi veseli ca raiul, câmpii rîzetoare ca grădini şi acoperite de un oceau de roade.

In mijlocul tutor acestor bunuri, cinci milioane de oameni sau maï bine dc fraţî, merg uniţi ca o armată bine organisată, avênd drept comandant pe Regele, drept disciplină legea, drept devisi pe stindard: Unirea e tăria, drept mobil al actelor lor, amorul patriei.

Mal presus de toate, Pacea şi Libertatea, aceste doue geniurfyutelare pe care iu veci lc-a implorat sărmana omenire, plutesc în firmamentul nostru, umbrindu-ne cu largile lor aripi materne,

Semant île l'or, des fleurs et des épis (semanêud aur flori şi spicurï), cum a zis sublimul cântăreţ al Francii, Béranger.

Etă epopea noastră, care nu costă nici o lacrimă, nici o picătură dc sânge; cată imnul nostru popular, care se addica arzëtor din suflete de cetăţeni, şi din toate realităţile vieţii, în care nu se aude nici un suspin, nici un strigăt discor­dant de durere, pe care nu o sperie urlămintele rësboiuluï, nici lâmentaţiunele uuul vecin care-şt plânge oraşele incendiate, câmpiile devastate, copil culcaţi pe câm­purile măcelului.

D'ar putea toate popoarele din lume se nu mal cânte de cât asemenea im­nuri, de imensă fraternitate ! fericirea ar invelili omenirea de' o deliţioasă atmos-pheră şi cerul ar fi gelos de pâment !

Acele naţiuni care au strimte hotare şi pe care rangul lor pare a le con­damna a gravita ca umile satelite împrejurul naţiunilor coloase şi a nu fi decât

' tristele instrumente ale ambiţiunilor neuimine ale acestora, aceste naţiuni, suflete mari în corpuri mici, de-ar putea în fine găsi repaosul in autonomie, şi stăpene pe ele înse-şt, se'şl îndeplinească ale lor destinurî, şi së arate şi ele că, pentru a fi avute şi glorioase, ele n'au nevoie de a face operă de prădare şi de devas-tatiune, că nu Ie trebue de cât onestitate si muncă în libertate.

Urez mai ales tinerel şi voinicii Românie, cu Dunărea el frumoasă, capabilă de a purta pe valurile sale toate comorile lumii, cu porturile sale pline de sgomol, cu oraşele sale inteliginte, cu pămentul sëu mănos care pentru a produce nu cere de cât grane şi raza soarelui, cu poporul seu atât de bun, atât de dulce, atât dc răbdător, atât de onest, şi care cu toate aceste, de atâtea orî, când un adversar neleal venea së-ï vateme drepturile şi prin presenta lui păta sanctuariul sacru al penatelor sale, a ştiut së arate pc câmpurile do bătae că el se scobeam din le­gionarii romani, şi că sângele leilor nu s'a rëcit in vinele lui, urez, zic, acestor frumoase Românii, pusă azi în numeral popoarelor independiute, respectată de marele puteri, aplaudată şi iubită de 'cele mici, se percurgă, ca soră-sea Belgia, o carieră lungă de prosperitate, şi se cânte iatr'o zi, ca şi Belgia, hosana a păcii, * desfăşurând intr'o vastă exposiţiune avuţiile şi artele sale sub ochii universului uimit !

Francise Mize t. Tr. de B. Florescu.

Un grajd Şi şopron cu odac,. do închiriat. Str. Colţii No. 5 5 .

Tvpographia Thoordor Michaiescii, strada Theatruluî No. ,H