UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE JURNALISM, COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICESpecializările: - JURNALISM

- COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

SINTEZĂ DE CURSTitular de curs: Conf. univ. dr. Theodor Damian

COMUNICARE NONVERBALĂanul II – semestrul II

Obiective

1. Însuşirea problematicii disciplinei, înţelegerea comunicarea nonverbală ca tip distinct de comunicare, discurs, raţionare, cunoaştere şi acţiune.

2. Cunoaşterea principalelor concepţii în determinarea comunicării nonverbale. Un loc aparte îl ocupă cercetările din epoca contemporană.

3. Iniţierea studenţilor în analiza critică a comunicării nonverbale.4. Deprinderea studenţilor de a evalua critic comunicarea nonverbală.5. Implicarea studenţilor în variate contexte ce necesită comunicarea nonverbală.6. Formarea priceperii de a utiliza eficient comunicarea nonverbală.

Tematică

1. Corpul – prezenţa interacţională a sinelui2. Dimensiunea morală a dialecticii identificării3. Continuitatea de gradaţii a stigmatizării4. Rolul ficţiunilor şi al simbolurilor în ordinea socială5. Constructele mediatice şi realitatea socială6. Fragmentarea interacţiunilor nonverbale în ecosistemul mediatic contemporan7. Provocări etice în cunoaşterea publică8. Observaţiile mediatizate în contextul formulării de judecăţi socializate9. Puterea diferenţială şi mijloacele de protecţie reciprocă10. Noile tehnologii ca mediator al spaţiului colectiv fragmentat de distanţă11. Filtrarea şi încorporarea conţinutului generat de utilizatori într-un cadru fixat de norme şi valori12. Impactul comunicării nonverbale asupra arhitectonicii ştirilor13. Negocierea – cea mai importantă categorie a analizei de receptare a mesajului mediatic14. Organizaţiile în reţea, instrumentele sociale şi comunităţile de practică

Problematică

1. Corpul – prezenţa interacţională a sinelui

Goffman observă că varietatea întâlnirilor ce alcătuiesc viaţa cotidiană în localizările anonime ale activităţii sociale sunt susţinute de neatenţia civilă (privirea aţintită cu ură pe care albii din sudul Statelor Unite o aruncau în trecut negrilor în locurile

1

publice evidenţiază o respingere a drepturilor populaţiei de culoare de a participa la unele forme de interacţiune cu populaţia albă). Trecerea de la neatenţia civilă la iniţierea unei întâlniri este încărcată de posibilităţi contradictorii pentru fiecare individ interesat. Indivizii urmăresc conştient anumite scopuri, vizând să-şi asume anumite identităţi sociale de succes. Actorul întrupat se raportează la alţii şi la spaţiul în care se produce interacţiunea. Corpul reprezintă prezenţa interacţională a sinelui, iar sinele întrupat are rezervaţii spaţiale ce pot fi respectate sau încălcate, graniţele sale extinzându-se în spaţiul social interacţional. Fie ca spectacol, fie ca dramă, fie ca joc, interacţiunea este cooperantă, organizată, ordonată şi guvernată de reguli, producându-se într-o lume a negocierii şi a tranzacţiei permisă şi creată de rutina interacţională (un univers în care regulile implicite şi explicite reprezintă resurse ale comportamentului). Din perspectiva individului şi în articularea instituţională a lumii sociale, împrejurările sociale specifice constituie cadre în interiorul cărora se organizează interacţiunea (indivizii experimentează viaţa ca pe o serie de platouri sau scene diferite). Deşi fiecare individ poate înţelege diferit aceste scene, cadrul împărtăşit creează coerenţă şi reciprocitate, iar astfel interacţiunea se produce. Ordinea interacţională este alcătuită din domeniul faţă-în-faţă al tranzacţiilor ce au loc între indivizii întrupaţi (individualul şi colectivul se realizează unul prin celălalt). Potrivit lui Goffman, indivizii îşi negociază identităţile în interiorul ordinii interacţionale. Activându-şi competenţele interacţionale în cadrul rutinei situaţionale, indivizii îşi prezintă imaginea de sine spre a fi acceptată de ceilalţi. Identitatea individuală apare din relaţia fixată între imaginea de sine şi imaginea publică.

2. Dimensiunea morală a dialecticii identificării

Artele gestionării impresiei încorporează, indică Goffman, competenţele interacţionale prin care se transmit altora anumite identităţi şi se vizează influenţarea percepţiei acestora (abilitatea, stilul dramatic, idealizarea, controlul expresiei, reprezentarea eronată şi mistificarea). Sinele devine sursa interpretării scenice, îndeajuns de desprinsă de context spre a fi capabilă să se delimiteze de acesta. Sinele-ca-personaj interpretat este o imagine, adesea credibilă, pe care individul, pe scenă şi în rol, izbuteşte să o inducă eficient altora, pe când interpretantul este un constructor de impresii afectat, implicat în sarcina de a pune în scenă un rol. Ca personaj, individul este un construct social, iar ca interpret el este o îngemănare între o fiinţă psiho-biologică şi un produs al raporturilor ce constituie punerea în scenă a rolurilor. Majoritatea oamenilor oferă altora sprijinul interacţional minimal de care au ei înşişi nevoie pentru ca propriile lor performări interacţionale să aibă succes. Dialectica identificării are o dimensiune morală ce se bazează pe reciprocitate. Când un individ proiectează o definiţie a unei situaţii şi astfel pretinde implicit sau explicit că este o persoană de un tip anume, el solicită simultan o atitudine morală din partea altora, determinându-i să-l preţuiască şi să-l trateze într-un mod în care persoane de felul său ar avea dreptul să se aştepte. El renunţă la orice pretenţie de a fi ceea ce nu pare a fi, abandonând şi tratamentul adecvat în raport cu aceşti indivizi. Identitatea poate fi deteriorată, iar identificarea poate fi orientată în favoarea momentului său extern (identificarea este o problemă de impunere şi rezistenţă, de revendicare şi contra-revendicare).

2

3. Continuitatea de gradaţii a stigmatizării

Goffman analizează modul în care indivizii gestionează diferenţele identitatea lor socială virtuală (cum apar aceştia în ochii altora în cursul interacţiunii) şi identitatea socială reală, pe care o analiză atentă ar demonstra că o au. Stigmatul este o fractură între virtual şi real, şi ruşinea care însoţeşte identificarea lui de către alţii. Stigmatizarea implică o continuitate de gradaţii, întrucât toţi avem aspecte neplăcute ale identităţii, iar capacitatea de a păstra controlul asupra informaţiilor ce le vizează, cine anume află despre ele şi în ce măsură, este o parte din repertoriul interacţional curent. Identitatea personală este o mixtură între unicitatea întrupată relativ coerentă şi fapte specific individuale, articulate ca o istorie personală. Identitatea socială şi cea personală reprezintă o parte a preocupării şi definiţiilor altor persoane faţă de individul a cărui identitate este analizată. Alţii ne adresează solicitări conform imaginii noastre publice. Evoluţia noastră socială este în mare măsură impusă de alţii, întrucât aceştia ne percep identitatea şi contribuie sistematic la formarea acesteia. De aici relevanţa momentului extern în dialectica identificării individuale.

4. Rolul ficţiunilor şi al simbolurilor în ordinea socială

Cea mai mare parte a ceea ce ştim din mediul în care trăim vine spre noi indirect, însă noi tratăm ca şi cum ar fi mediul înconjurător ceea ce noi credem că este o imagine reală. Ficţiunile şi simbolurile au valoare pentru ordinea socială existentă şi sunt relevante pentru comunicarea umană. Singurul sentiment pe care îl poate avea cineva despre un eveniment pe care nu l-a trăit este cel produs de imaginea sa mentală referitoare la evenimentul în cauză. Uneori răspundem la fel de puternic la ficţiuni ca şi la realităţi, sprijinind adesea crearea acestor ficţiuni. Noi reacţionăm la pseudo-mediul introdus între mediu şi noi, iar dacă aceste reacţii sunt acţiuni, ele sunt realizate în mediul real şi în pseudo-mediul ce le-a stimulat. Ceea ce numim adaptarea unui om la mediul său se produce prin intermediul ficţiunilor (reacţionăm la o reprezentare a unui mediu pe care ni-l fabricăm noi înşine, întrucât mediul real este prea mare, prea complex şi prea trecător pentru o experienţă directă). Pentru a acţiona asupra mediului, trebuie să-l refacem ca pe un model simplu înainte de a fi capabili să-l analizăm. Ceea ce facem nu se sprijină pe cunoştinţe precise sau directe, ci pe imaginea noastră despre lume (oferită adesea de o altă persoană). Modul în care ne imaginăm lumea fixează acţiunile noastre, fără a determina realizările sau rezultatele. Astfel, reprezentările pe care le avem în minte ne fac să tratăm eronat problemele cu care ne confruntăm în realitate. (Lippmann) O parte din cea mai importantă încadrare realizată de media se ocupă de a sugera cine este responsabil pentru o problemă şi cine poate ajuta la identificarea unei soluţii la problema în cauză. Majoritatea ştirilor de televiziune, axându-se pe anumite evenimente individuale dintr-un context, fac ca telespectatorii să considere că responsabilitatea pentru problemele sociale revine indivizilor mai curând decât societăţii în ansamblu. (Iyengar) Uniformitatea conţinutului în programele de televiziune apare din cauza producerii centralizate a acestor programe şi a motivaţiilor economice pentru identificarea de audienţe mari. Date fiind conexiunile între diferitele companii implicate în producerea şi distribuirea de materiale media şi întrucât majoritatea încearcă să atragă cea mai extinsă şi mai eterogenă audienţă, materialele celor mai populare programe furnizează mesaje consistente şi complementare, reproducând adesea ceea ce s-a dovedit a fi profitabil. (Gerbner)

3

5. Constructele mediatice şi realitatea socială

Ştirile sunt o construcţie socială a realităţii. Actul de a produce ştiri este actul de a construi realitatea, mai curând decât de a face o descriere a acesteia. Ştirile sunt un aliat al instituţiilor legitimate, iar acestea fixează şi starea de fapt. Profesionalismul ştirilor şi organizaţiile care le produc sunt relaţionate de apariţia capitalismului corporatist. Ştirile sunt o resursă socială a cărei construcţie limitează o înţelegere analitică a vieţii contemporane, legiferând starea de fapt prin practicile rutinate şi prin pretenţiile profesioniştilor din ştiri de a arbitra cunoaşterea şi a prezenta datele factuale. (Tuchman) Fiske şi Hartley observă că, în majoritatea dezbaterilor despre televiziune, audienţa este caracterizată fie ca spectator individual, fie ca milioanele de spectatori ce urmăresc un anumit program, însă audienţa nu se percepe pe sine astfel. Fiecare telespectator este conştient atât de individualitatea sa, cât şi de apartenenţa la un grup mai extins, însă în clipa în care privim la televizor cei mai mulţi facem parte dintr-o audienţă familială. Mesajul televizat devine idiosincratic în momentul decodificării de către telespectatori (fiecare audienţă familială îşi va negocia propria poziţie faţă de mesaj, modificându-i semnificaţia). Audienţa de masă este relativ liberă de limitările directe generate de mijlocul de comunicare, aflându-se într-un mediu familial în sens literal, iar fiecare telespectator sau grup familial poate răspunde mesajului televizat în termeni semnificativi pentru el. Televiziunea răspunde diviziunilor din cadrul societăţii în acelaşi mod în care societatea unifică aceste diviziuni în majoritatea scopurilor practice, fiind un agent important pentru acţiunea cotidiană a coexistenţei sciziunilor şi continuităţii. Modurile sale de prezentare sunt derivate atât din codurile dominante, cât şi din cele subordonate, iar tensiunea dintre variatele sectoare ale societăţii este pusă în scenă nu atât în conţinutul denotativ al mesajelor, cât în modul în care sunt înfăţişate aceste mesaje. Fiske şi Hartley notează că la sensurile mesajului televizat se ajunge prin procedeele discursului oral asociate imaginilor vizuale, şi nu prin structurile logicii formale. Aparentele inconsecvenţe sau scăpările logice nu sunt necesarmente erori în discursul televizat, ci aspecte ale unei logici de un tip diferit ce face parte dintr-un proces ce încearcă să genereze semnificaţii plauzibile şi satisfăcătoare. Telespectatorul individual, adesea sub influenţa mediului său familial, negociază un răspuns la mesajul oferit, testându-l în raport cu experienţa sa culturală globală. În pofida reacţiilor telespectatorilor, negocierea colectivă pare a se produce în avantajul secţiunii dominante în societate, ale cărei interpretări centrale din perspectivă socială au cea mai mare probabilitate de a fi reprezentate de mesajul televizat. Există diferenţe substanţiale între modurile de percepţie, care au îndeobşte un caracter de clasă şi care influenţează mijloacele de comunicare. În cadrul televiziunii, modurile orale de percepţie şi cele dominante, scrise, interacţionează într-un singur mijloc de comunicare la nivel de masă.

6. Fragmentarea interacţiunilor nonverbale în ecosistemul mediatic contemporan

Un bun jurnalist îşi poate găsi drumul pe terenul minat al angajamentului de obiectivitate, altfel propaganda va înlocui informaţia autentică. (Hadwin) Autonomia relativă a instituţiilor mass-media şi angajamentul de imparţialitate constituie condiţiile necesare pentru producerea semnificaţiilor ideologice dominante. Nu există vreo dovadă care să sugereze că toate grupurile sociale care reprezintă audienţa unui canal de informare în masă pentru un eveniment relatat vor accepta invariabil orientarea şi poziţia furnizate de acea relatare. (Connell) Nu trebuie să presupunem că

4

semnificaţiile ideologiei dominante oferite prin programele de televiziune au efecte imediate şi necesare asupra audienţei. Pentru anumite segmente ale audienţei, codurile şi semnificaţiile programului corespund mai mult sau mai puţin acelora pe care le-au deprins în urma variatelor contacte instituţionale, politice, culturale sau educaţionale, iar pentru acestea lecturile dominante codificate în programe vor părea adecvate. (Morley) Ziarele abundă în ştiri privitoare la acţiuni, situaţii şi atribute ale persoanelor de elită. Cei ce se bucură de prestigiu au un rol relevant în spectacolul producerii ştirilor, populând şi consacrând lumea ştirilor. Persoanele de elită creează ştiri întrucât puterea, statutul şi celebritatea reprezintă monopoluri ale vieţii instituţionale în societatea actuală. Ceea ce este considerat bun simţ în societatea noastră ne ajută să structurăm lumea în termeni simpli însă abundenţi în semnificaţii. Bunul simţ este disponibil spontan, recunoscut imediat şi împărtăşit unanim, aflându-se acolo dintotdeauna, sedimentat, sub formă de înţelepciune naturală. (Hall) Modelele specifice vorbirii şi uzanţele lingvistice ale clasei dominante sunt considerate corecte, în acord cu gramatica limbajului. Cele ale claselor subordonate sunt considerate incorecte, chiar ne-gramaticale, oricând diferă de primele şi chiar când acestea din urmă constituie norma statistică. Ceea ce reprezintă norma statistică poate fi transformată într-o problemă cu aparenţă factuală doar în virtutea capacităţii de legitimare a clasei dominante (Parkin).

7. Provocări etice în cunoaşterea publică

Deitz susţine că noile forme ale mass-media au un impact profund asupra formelor şi practicilor jurnalismului clasic. Produsele media tradiţionale trebuie să ţină cont de rolul pe care reţelele sociale, jurnalismul participativ şi blogging-ul îl joacă în spaţiul mediatic. Dezvoltarea reţelelor digitale reduce din presiunea exercitată de mass-media corporatiste. Mediul online oferă celor marginalizaţi şi creatorilor de ştiri independenţi posibilitatea de a se exprima. Media non-tradiţionale oferă mijloacele pentru comunicarea democratică celor care sunt în mod normal excluşi din producţia de conţinut mediatic. Uneltele şi principiile folosite de noile media pot fi diferite de cele întrebuinţate de media tradiţionale, iar graniţele dintre comunicaţiile locale şi comunităţile virtuale sunt estompate. Media sociale acoperă o gamă mai extinsă de subiecte şi se ocupă mai puţin de raportul învingător-învins. Toate platformele şi practicile media se arată interesate de natura cetăţeniei, a pluralismului şi a modului în care funcţionează şi interacţionează instituţiile. Fragmentarea jurnalismului într-o serie de părţi complementare şi care se suprapun aduce o contribuţie valoroasă la cunoaşterea publică. Varietatea formatelor media oferă producătorilor şi consumatorilor o abundenţă de provocări etice. Deitz subliniază că se vor produce necontenit schimbări structurale semnificative asupra modului în care informaţia circulă prin cultura noastră. Reţelele sociale şi perspectivele alternative ale jurnaliştilor participativi şi ale bloggerilor intră în competiţie cu modurile standard de transmitere a informaţiei şi de interpretare a evenimentelor (nu a existat vreodată o dezbatere publică mai intensă şi mai multe oportunităţi de exprimare). Ecosistemul mediatic ajută la crearea unor cetăţeni informaţi care sesizează diferenţele păstrându-şi simultan propriul punct de vedere. Accesul la media este o componentă vitală a procesului democratic. Conceptele de deschidere, participare şi colaborare determină modificări culturale. Ecosistemul mediatic contemporan vizează publicuri diverse şi fragmentate (comunicarea se poate produce din multiple perspective ale utilizatorului, în timp real sau întârziat, în reţele globale disponibile). Coyne crede că media digitale universale integrează evaluarea şi procesarea informaţiei în lumea ce ne înconjoară şi

5

a entităţilor cotidiene. Multe sisteme media omniprezente sunt în mod vădit media sociale, consacrate comunicării. Funcţiile comunicaţionale vizate de media universale facilitează practicile de partajare. Dezvoltarea de produse mediatice prin reţele sociale extinde modalităţile de diseminare, reglare şi monitorizare ale practicilor de partajare. Media digitale universale par a funcţiona ca media curente şi articulează operaţiuni de planificare sociabilă. Orarele media sunt acum multiple şi se suprapun.

8. Observaţiile mediatizate în contextul formulării de judecăţi socializate

Coleman şi Ross precizează că identificarea şi încadrarea publicului sunt activităţi centrale ale democraţiilor contemporane mediatizate (presa scrisă, televiziunea şi internetul construiesc şi reprezintă publicul). Activitatea concretă de mediere se produce în spaţii ce se află la intersecţia dintre media instituţionale şi publicul reprezentat. Caracterul public al internetului constituie un subiect de contestare la nivelul practicilor fundamentale şi al politicilor editoriale. Coleman şi Ross evidenţiază patru moduri în care publicul mediat îşi poate face simţită prezenţa şi poate avea avantaje – prin atragerea atenţiei, formarea unei judecăţi raţionale, generarea de opinie publică şi cultivarea eficacităţii civice. Medierea oferă şi descrie termenii participării sociale (majoritatea oamenilor au un bun temei să se plângă de modul în care persoane ca ei sunt prezentate la televizor). Masele au nevoie de confirmarea media. Atât media din fluxul principal, cât şi cele alternative sunt relaţionate într-o dispută neîntreruptă pentru a caracteriza publicul, care nu are o esenţă ontologică anterioară reprezentării mediate. Media alternative au creat zone de interacţiune autonomă în care publicurile se pot repezenta pe ele însele. Organizaţiile media internalizează şi instituţionalizează puterea comunicării de masă. Media contribuie semnificativ la formarea condiţiilor sociale, etice şi afective de receptare a mesajului. Termenii medierii nu se află la dispoziţia publicului. Conţinutul este produs pentru consum public dar este primit îndeobşte în spaţii private. Media trebuie să opereze fiind conştiente de potenţialul clivaj între obiectivele producţiei şi experienţa de consum. Media s-au bazat tradiţional pe un flux al comunicării de tipul de la mai puţini către mai mulţi. Interactivitatea media este adesea asociată cu comunicarea mediată de calculator, oferind publicului ocazia de a-şi face simţită prezenţa într-un context mediat. Media alternative reprezintă un set de practici fluide, complexe şi care se suprapun.

9. Puterea diferenţială şi mijloacele de protecţie reciprocă

Coleman şi Ross notează că media digitale constituie un spaţiu mediatic cu mai mult potenţial democratic. Producţiile media au început să se deplaseze din zonele profesioniste către un public dispersat. Media digitale permit indivizilor şi comunităţilor să-şi concentreze atenţia chiar asupra lor. Internetul a reconfigurat ecologia informării şi configurării publice, în timp ce media sunt reticente în a sugera că adevărurile sunt pe deplin cunoscute, că informaţiile ar fi complete sau că adevărurile ar fi absolute. Spaţiile comunicaţionale create de media digitale au şubrezit hegemonia normativă a mass-media (organizaţiile media sunt încorporate în structuri de putere), care trebuie să dea oamenilor posibilitatea de a lua poziţie cu privire la ceea ce observă, deplasându-se astfel strategiile editoriale spre ceea ce îşi doreşte publicul. Observaţiile mediatizate au valoare egală în contextul formulării de judecăţi socializate. Giddens susţine că mecanismele de deîncapsulare interacţionează cu contexte de acţiune reîncapsulate, ce pot acţiona fie în sprijinirea, fie în torpilarea

6

acestora. Angajamentele în absenţă sunt relaţionate ambiguu de cele care solicită interacţiunea faţă-în-faţă. Neatenţia manifestată este o demonstraţie monitorizată cu atenţie a înstrăinării politicoase. Pe măsură ce două persoane se apropie una de cealaltă, fiecare analizează rapid faţa celeilalte, întorcând privirea în timp ce trec una pe lângă cealaltă, privirea rapidă semnificând recunoaşterea celeilalte ca agent şi ca potenţială cunoştinţă. Susţinerea privirii celuilalt pentru o perioadă scurtă, iar apoi îndreptarea acesteia înainte în timp ce fiecare se deplasează pe lângă celălalt asociază o asemenea atitudine cu asigurarea implicită a absenţei intenţiei ostile. Menţinerea neatenţiei civice indică supoziţia încrederii existente în întâlnirile curente cu străinii în locuri publice. Absenţa încrederii elementare în intenţiile posibile ale altora îl face pe individ să evite susţinerea privirii, care ar putea determina un angajament potenţial ostil. Neatenţia civilă presupune folosirea feţei şi întrebuinţarea subtilă a atitudinii şi poziţionării trupului ce contribuie la transmiterea mesajului. Întâlnirile cu străini, cunoştinţe sau prieteni intimi implică practici generalizate relaţionate de susţinerea încrederii. Încrederea elementară pe care orice iniţiere a unei întâlniri o presupune este autorizată printr-o percepţie a demnităţii de încredere fixate sau prin menţinerea unor ritualuri formale. Întâlnirile cu străinii sau cunoştinţele presupun un echilibru între încredere, tact şi putere. Tactul şi ritualurile de politeţe sunt mijloace de protecţie reciprocă pe care străinii sau cunoştinţele le întrebuinţează înadins ca pe un contact social implicit. Puterea diferenţială poate influenţa normele tactului şi ale ritualurilor de politeţe.

10. Noile tehnologii ca mediator al spaţiului colectiv fragmentat de distanţă

Rodowick observă că media electronice au inaugurat un nou regim al semnelor. Noile media ne ajută să provocăm demersul ontologic ce separă artele timpului de cele ale spaţiului. Puterea comunicării mediate de calculator constă în posibilizarea unui dialog colectiv şi interactiv eliberat de constrângerile spaţiale. Noile media solicită o deconstrucţie a conceptelor de vizualitate şi discursivitate. Un spaţiu colectiv fragmentat de distanţă este configurat ca organic prin medierea tehnologiei. Dijk examinează câteva proprietăţi ale puterii sociale deţinute de media ce se bazează pe ştiri. Puterea media este în general simbolică şi persuasivă. Manipularea ca formă a punerii în practică a puterii media este de obicei evaluată în termeni negativi. Puterea este bazată îndeosebi pe acces special la resursele sociale valorizate. Grupurilor sociale li se poate atribui putere socială prin acces pasiv sau activ la variate forme de public. Oamenii obişnuiţi nu au o influenţă directă asupra conţinutului ştirilor. Media importante ce se bazează pe ştiri pot fi instituţii de putere şi dominare din partea elitei. Discursul public poate influenţa mintea multor persoane, iar textul ştirilor poate accentua sau minimaliza cauzele sau consecinţele evenimentelor. Înţelegerea ştirilor sau construirea unui model mental este o funcţie a cunoaşterii generale împărtăşite la nivel social. Controlul strategic asupra cunoaşterii este un element crucial în controlul înţelegerii discursului. Atitudinile de control, argumentează Dijk, pot fi rezultatul controlării discursurilor de comunicare în masă. Media ce se bazează pe ştiri legitimează în general dominarea de către elite şi nu pot funcţiona fără colaborarea cu elitele politice şi corporatiste.

7

11. Filtrarea şi încorporarea conţinutului generat de utilizatori într-un cadru fixat de norme şi valori

Profesioniştii media, indică Thurman, par să fi acceptat că blogging-ul poate juca un rol important în jurnalism. Contribuţiile din partea cititorilor pot ajuta jurnaliştii să identifice posibile ştiri şi să realizeze conţinut mediatic. Organizaţiile ce se bazează pe ştiri păstrează rolul tradiţional de filtrare a informaţiilor, tinzând să-şi extindă activităţile pe internet prin sprijinirea pe cultura jurnalistică existentă. Media consacrate au o identitate definită prin conţinut profesional. Organizaţiile ce se bazează pe ştiri facilitează participarea utilizatorilor prin filtrarea şi încorporarea conţinutului generat de aceştia într-un cadru fixat de norme şi valori. Dezvoltarea unor instrumente online simple şi ieftine de administrare a conţinutului facilitează o creştere rapidă a numărului şi popularităţii website-urilor independente. Persoanele care consumă ştiri în mod curent sunt tot mai interesate să realizeze conţinut. Blogul reprezintă forma cea mai cunoscută de invitare a cititorilor să iniţieze conversaţii online. Editorii website-urilor din fluxul principal ce se bazează pe ştiri recunosc meritele blogurilor independente. Accentul pe care blogurile îl pun pe personalitatea contributorilor a contribuit la adoptarea lor lentă de către website-urile din fluxul principal ce se bazează pe ştiri. Editorii independenţi au avut puţin succes cuantificabil financiar de pe urma iniţiativelor de generare a conţinutului de către utilizator, însă totodată website-urile din fluxul principal au început să găzduiască conţinut generat de utilizator. Internetul oferă media ce se bazează pe ştiri acces la un public internaţional, câtă vreme acestea au investit masiv în activităţi online. Realitatea comercială va determina cum vor reacţiona cititorii internaţionali la practica publicării de conţinut mediatic online.

12. Impactul comunicării nonverbale asupra arhitectonicii ştirilor

În interpretarea lui Brighton şi Foy, pericolul în a încerca să codificăm valorile ştirilor constă în a ajunge să prezentăm subiecte centrale ale naraţiunilor jurnalistice. Majoritatea subiectelor ştirilor sunt esenţialmente negative, întrucât ştirile negative vând ziarele şi atrag telespectatorii şi ascultătorii către emisiunile de ştiri (doar evenimentele ce-i influenţează afectiv pe aceştia vor constitui ştiri valide, între altele şi ceea ce este neobişnuit). Cu cât este mai relevant profilul unei persoane, unui loc sau unui eveniment, cu atât este mai probabil ca acesta să atragă interesul publicului. Momentul difuzării şi ritmul naraţiunilor au constituit şi ele un factor important în acest sens. Dezvoltarea unei culturi sistematice şi necontenite a difuzării ştirilor a modificat natura a ceea ce oamenii urmăresc din partea media. Tabloidele şi-au renegociat relaţia cu media electronice în modalităţi radicale. O analiză mai atentă a genurilor presei este de o importanţă covârşitoare cu privire la înţelegerea conţinutului. Ştirile de televiziune şi-au redefinit rolul ca răspuns la provocările internetului şi ale fluxului copleşitor de ştiri oferit de agenţiile de presă. Conştientizarea în creştere a ştirilor clasice ca program a rezultat într-o extindere a diviziunii stilistice între acestea şi cele din mediul online. Brighton şi Foy arată că jurnalismul participativ este o tendinţă ce influenţează ştirile din fluxul principal în ciclul naraţiunilor mediatice de ultimă oră. Valoarea ştirilor şi stilurile de difuzare din rutina ştirilor online tind să fie tot mai puţin diferite de cele clasice. Ştirile de televiziune au asimiliat cu dificultate reacţia publicului ca parte integrantă a produsului mediatic (rolul cetăţenilor este auxiliar sistemului de ştiri actual). O parte importantă a procesului profesional de obţinere a ştirilor este de a încadra

8

evenimentele în sistemul de valori. Potrivit modelului jurnalismului participativ, receptorii ştirilor selectează doar materialele cu relevanţă directă. Orice transfer de informaţii dinspre bloguri către entităţi media din fluxul principal este mediat prin canale tradiţionale. Valorile aplicate de autorii ştirilor se bazează pe factori ce includ adevăr, validitate, subiect şi orizont de aşteptare. Publicul joacă un rol activ în procesul de obţinere a ştirilor. Majoritatea ştirilor sunt administrate printr-un sistem jurnalistic care este esenţialmente onest.

13. Negocierea – cea mai importantă categorie a analizei de receptare a mesajului mediatic

Facilitatea accesului la evenimente influenţează mai pregnant producerea de ştiri decât semnificaţia evenimentului. Agenţiile de informaţii relatează evenimentele care se produc în locuri uşor accesibile, provin de la o sursă de încredere şi previzibilă, au un format predictibil şi sunt în acord cu modul în care jurnaliştii definesc valoarea ştirilor. Reporterii specializaţi consideră că este dificil să dezvăluie corupţia în serviciile sau breslele de care depind pentru surse. Valorile care formează selecţia de elemente de ştiri folosesc la fortificarea opţiunilor convenţionale şi a autorităţii recunoscute. (Seaton) Ziaristul de ştiri operează selecţia dintr-o serie de surse de informare acceptate convenţional ce conturează agenda ştirilor şi a căror producţie obişnuită de informaţie este înfăţişată ca un jurnal. Relatarea ştirilor este descriptivă, iar reporterii de ştiri sunt apreciaţi atunci când descriu corect, explicativ şi vibrant, indiferent de canalul de comunicare. Jurnalismul analitic urmăreşte să ia datele disponibile şi să le reconfigureze, ajutându-ne să ne interogăm cu privire la situaţia sau afirmaţia dată, sau să o percepem diferit. Ştirile tratează rapid informaţiile primite, acceptând ceea ce este definit, ca fiindu-le propriu, de către autoritate, ca evenimente adecvate spre a fi transformate în ştiri. Ziaristul de ştiri ia un eveniment şi organizează relatarea despre acesta într-un mod convenţional şi comprehensibil. Priceperea ziaristului de ştiri rezidă în capacitatea lui de a recrea formatul în funcţie de noul conţinut de ştiri. Jurnalismul reconstruieşte lumea astfel încât aceasta să se potrivească cu modul în care el prezintă ceea ce publicul său doreşte să afle, mai degrabă decât cu realitatea. Responsabilitatea socială se extinde de la funcţia de monitorizare la cea de identificare a adevărului. (de Burgh)

Ştirile reprezintă un discurs creat de un sistem general de semne şi aflat în relaţie cu o structură socială. Cei implicaţi în producerea ştirilor trebuie să-şi circumscrie activităţile într-o reţea socială complexă. Pentru înţelegerea ştirilor, trebuie urmăriţi doi determinanţi majori: limbajul (sistemul de semne) în care sunt codificate şi forţele sociale ce determină modul în care sunt produse şi interpretate mesajele lor. Există anumite caracteristici şi convenţii specifice, încorporate în discursul ştirilor, care se deosebesc de cele ale limbajului vorbit, iar combinarea acestora conferă ştirilor o semnificaţie. (Hartley) Negocierea este cea mai importantă categorie a analizei de receptare a mesajului mediatic întrucât acoperă cele mai frecvente practici între refuz (evitarea mijloacelor de informare) şi adeziunea plenară. Un grup social negociază receptarea pornind de la propria sa cultură cu memoria sa socială specifică, cunoştinţe stocate, aşteptări variate şi resurse simbolice. Indivizii operează tranzacţii între ceea ce văd pe ecran sau pe pagina imprimată şi ceea ce au ei înşişi, justificat de istoria lor personală sau de situaţia în care se află. (Bianchi şi Bourgeois). Analiza practicii de comunicare demonstrează că implicarea de ordin tehnic în procesul comunicării nu îndepărtează partea socialului în conţinutul acţiunii. Mediaţia obiectului tehnic conduce la o tehnicizare a acţiunii reperate în realizarea tuturor activităţilor curente cu

9

ajutorul tehnologiilor digitale. Raţionalitatea tehnicii structurează practica, aceasta adoptând valorile de performativitate a obiectului. (Jouët)

14. Organizaţiile în reţea, instrumentele sociale şi comunităţile de practică

Termenii, codurile şi convenţiile susţin structura de semnificaţii şi de valori construite pe baza materialului lingvistic brut folosit în context. Reproducem structuri şi relaţii sociale, iar identitatea personală este creată de noi înşine astfel încât să fie în acord cu aceste structuri şi relaţii (depunem un efort personal spre a ne construi poziţii subordonate, de dependenţă în societate). Ne creăm identitatea individuală cu ajutorul unor sisteme interrelaţionate pe care învăţăm să le întrebuinţăm, iar forţele sociale sau instituţiile sunt transmise în timp cu ajutorul reproducerii active a semnificaţiilor, valorilor şi rutinilor din discursurile şi obiceiurile noastre. Identitatea fiecăruia este întrucâtva rezultatul selecţiei şi implicării la care a fost expus sau pentru care a optat. Cunoaşterea limbajului obişnuit determină asimilarea unor valori şi a unei serii de răspunsuri selectate şi structurate privitor la ceea ce vedem în jur. Un sistem constituie o structură de elemente aflate în relaţii guvernate de reguli, iar spre a-l înţelege trebuie să identificăm variatele elemente şi să indicăm cum sunt acestea selectate şi combinate după reguli şi convenţii specifice sistemului. Fiecare persoană întrebuinţează o serie de discursuri distincte, corespunzătoare diferitelor relaţii şi activităţi sociale. Spre a face faţă situaţiilor cotidiene trebuie să le conştientizăm prin semnificaţiile pe care discursurile le-au consacrat ca rutini ale unei realităţi considerate de la sine înţelese. Relaţiile pe care le menţinem în sisteme ordonate există doar cât timp sunt menţinute active şi produse necontenit din diferenţele dintre elementele pe care le diferenţiază sistemul. Semnele nu pot fi înţelese prin referire la obiectele, noţiunile şi ideile pe care par a le reprezenta natural: structura unui semn, modul în care relaţionează cu alte semne şi îndeplineşte funcţia de a semnifica nu sunt determinate de referentul extern al semnului, ci de structura internă a sistemului şi ulterior de relaţia dintre sistem şi realitatea pe care o configurează. Conceptele reprezintă o parte a limbajului, îndeplinind funcţia de a diviza în categorii organizate continuum-ul natural şi perceput de impresii senzoriale. Semnele dobândesc capacitatea de a genera înţelesuri prin deosebirile care se fixează între ele. Ideea de valoare lingvistică sugerează că înţelesul aparent intrinsec al semnelor particulare este determinat de existenţa sau absenţa altor semne în cadrul aceluiaşi câmp conceptual. Valoarea semnelor e determinată de relaţia lor cu celelalte semne din sistem. Limbajul este un fapt social, iar semnificaţia este un produs al diferenţelor convenţionale. Substanţa aparent pozitivă a semnelor este realizată doar în mod negativ (prin absenţa sau prezenţa valorilor corelate). La conceptul şi imaginea sonoră ale semnului se adaugă un accent evaluativ. Semnele au un potenţial de semnificare (concretizat prin întrebuinţare) ce poate fi accentuat sau direcţionat către un anumit tip de semnificaţie ce depinde de contextul enunţării şi de vorbitor. Semnificaţia depinde de înţelegerea posibilităţilor de care dispun semnele în procesul de interacţiune socio-verbală. (Hartley)

Instrumentele sociale, explică Shirky, oferă o platformă pentru comunităţi de practică, care sunt inerent cooperative, constituind o provocare adresată societăţii moderne deşi sunt doar îmbunătăţiri aduse comportamentelor existente. Categoria consumatorului este acum mai degrabă un comportament temporar decât o identitate permanentă. Reţelele comunicaţionale sunt exemplare în a înregistra, căuta şi transmite informaţii (problema copierii şi distribuirii informaţiilor este în mare măsură rezolvată datorită reţelelor digitale). Organizaţiile în reţea sunt mai eficiente ca

10

urmare a unor instrumente comunicaţionale mai bune. Efectul cel mai semnificativ al noilor instrumente rezidă în posibilizarea unei relaţionări crescute între utilizatori. Mişcarea surselor deschise de informaţii constituie un ecosistem deoarece acestea se bazează pe modelul publici şi apoi filtrezi. Comunităţile ce se bazează pe surse deschise au mai multe dezbateri decât în producţia administrată. Instrumentele sociale au conferit grupurilor puterea de a se coaliza şi de a acţiona în arenele politice. Mai reliefează că media sociale au facilitat crearea de ordine în universul de cunoaştere ce este organic. Tehnologiile şi mişcările sociale pun presiune pe noţiunea de ordine şi pe capacitatea noastră de a crea ordine în universul cunoaşterii. Producţia în colaborare poate conferi valoare societăţii şi transforma modele anterioare de organizare a muncii. Modelul sistemelor ce facilitează cooperarea în realizarea entităţilor informaţionale comune permite utilizatorilor să stabilească interactiv semnificaţia obiectelor şi să creeze o ordine consensuală în universul cunoaşterii. Entităţile informaţionale comune au apărut în reţeaua socială online datorită spiritului antreprenorial. Paz Dennen afirmă că identităţile blogurilor sunt construcţii ce se dezvoltă de-a lungul timpului. Bloggerii articulează întâmplările din viaţa curentă în postări, reputaţia şi vizibilitatea fiind factori identitari importanţi. Construcţia identitară este o activitate necontenită în care se implică regulat bloggerii. Împărtăşirea de informaţii despre sine într-un forum online este un mod fundamental de a atrage cititorii şi de a participa în comunitate (membri individuali acoperă spaţii definite pe site-urile reţelelor sociale). Blogurile diferă de Facebook în termeni de aşteptări identitare. Blogosfera nu a devenit o grupare deschisă tuturor autorilor anonimi, chestiunile legate de identitate având un rol critic în reţelele online. O identitate de blog este o altă reprezentare, determinată de context, a unei persoane. Pseudonimitatea este o problemă importantă relaţionată de identitatea în comunitate. Bloggerii doresc în general să menţină o distincţie între sinele de blogging şi cel curent.

BIBLIOGRAFIE

a) Obligatorie:Chelcea, S., Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2008.Chelcea, S., Comunicarea nonverbală în spaţiul public, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004.

b) Facultativă:

Jenkins, R., Identitatea socială, Editura Univers, Bucureşti, 2000.Berger, P.L., Luckmann, Th., Construirea socială a realităţii, Editura Univers, Bucureşti, 1999.Lăzăroiu, G., Filosofia comunicării, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008.Searle, J.R., Realitatea ca proiect social, Editura Polirom, Iaşi.Trigg, R., Înţelegerea ştiinţei sociale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996.

11

ITEMI DE AUTOEVALUARE- Modele -

Capitolul 1

1. ... implica o continuitate de gradatii, intrucat toti avem aspecte neplacute ale identitatii, iar capacitatea de a pastra controlul asupra informatiilor ce le vizeaza, cine anume afla despre ele si în ce masura, este o parte din repertoriul interactional curent.

a. Analizab. Stigmatizareac. Imaginead. Biografia

2. Identitatea personala este o mixtura intre unicitatea intrupata relativ coerenta si fapte specific individuale, articulate ca o ... personala.

a. dramab. istoriec. analizad. imagine

3. Identitatea sociala si cea personala reprezinta o parte a preocuparii si definitiilor altor persoane fata de individul a carui ... este analizata.

a. biografieb. imaginec. identitated. situatie

4. Evolutia noastra … este in mare masura impusa de altii, întrucat acestia ne percep identitatea si contribuie sistematic la formarea acesteia.

a. politicab. socialac. atitudinalad. publica

5. Varietatea intalnirilor ce alcatuiesc viata cotidiana in localizarile ... ale activitatii sociale sunt sustinute de neatentia civila.

a. privateb. publicec. anonimed. variate

12

Capitolul 2

1. Trecerea de la neatentia civila la initierea unei intalniri este incarcata de posibilitati ... pentru fiecare individ interesat.

a. contradictoriib. nelimitatec. neasteptated. variate

2. Indivizii urmaresc constient anumite scopuri, vizand sa-si asume anumite identitati sociale de ....

a. scurta duratab. lunga duratac. relevanta minorad. succes

3. Actorul ... se raporteaza la altii si la spatiul in care se produce interactiunea.

a. romanb. europeanc. americand. intrupat

4. ... reprezinta prezenta interactionala a sinelui, iar sinele intrupat are rezervatii spatiale ce pot fi respectate sau incalcate, granitele sale extinzandu-se in spatiul social interactional.

a. inimab. corpulc. creieruld. sufletul

5. Fie ca spectacol, fie ca drama, fie ca joc, interactiunea este cooperanta, organizata, ordonată si guvernata de reguli, producandu-se intr-o lume a negocierii si a tranzactiei permisa si creata de rutina ... (un univers in care regulile implicite si explicite reprezinta resurse ale comportamentului).

a. actionalab. publicac. privatad. interactionala

13

Capitolul 3

1. Din perspectiva individului si in articularea institutionala a lumii sociale, imprejurarile sociale specifice constituie ... în interiorul carora se organizeaza interactiunea (indivizii experimenteaza viata ca pe o serie de platouri sau scene diferite).

a. conflicteb. intalniric. dramed. cadre

2. Pentru înţelegerea ştirilor, trebuie urmăriţi doi determinanţi majori: limbajul (sistemul de semne) în care sunt codificate şi forţele sociale ce determină modul în care sunt ... şi ... mesajele lor.

a. scriseb. produsec. interpretated. citite

3. Ordinea interactionala este alcătuita din domeniul fata-in-fata al tranzactiilor ce au loc intre indivizii ... (individualul si colectivul se realizeaza unul prin celalalt).

a. socialib. violentic. intrupatid. pasnici

4. Potrivit lui Goffman, indivizii isi negociaza identitatile in interiorul ordinii ....

a. interactionaleb. socialec. politiced. juridice

5. Activandu-si ... interactionale in cadrul rutinei situationale, indivizii isi prezinta imaginea de sine spre a fi acceptata de ceilalti.

a. competenteleb. abilitatilec. optiuniled. atitudinile

14

Capitolul 4

1. Identitatea ... apare din relatia fixata intre imaginea de sine si imaginea publica.

a. socialab. politicac. individualad. organizationala

2. Artele gestionarii ... incorporeaza competentele interactionale prin care se transmit altora anumite identitati si se vizeaza influentarea perceptiei acestora (abilitatea, stilul dramatic, idealizarea, controlul expresiei, reprezentarea eronată si mistificarea).

a. organizatiilorb. impresieic. fondurilor europened. riscurilor bancare

3. Sinele devine sursa interpretarii ..., indeajuns de desprinsa de context spre a fi capabilă sa se delimiteze de acesta.

a. monadiceb. muzicalec. sceniced. viselor

4. Sinele-ca-personaj interpretat este o ..., adesea credibila, pe care individul, pe scenă si in rol, izbuteste sa o induca eficient altora, pe cand interpretantul este un constructor de impresii afectat, implicat in sarcina de a pune în scenă un rol.

a. fictiuneb. reprezentarec. relationared. imagine

5. Ca personaj, individul este un construct ..., iar ca interpret el este o ingemanare intre o fiinta psiho-biologica si un produs al raporturilor ce constituie punerea in scena a rolurilor.

a. politicb. socialc. logicd. public

15

Capitolul 5

1. Majoritatea oamenilor ofera altora sprijinul interactional minimal de care au ei insisi nevoie pentru ca propriile lor performari ... sa aibă succes.

a. publiceb. privatec. interactionaled. analitice

2. Dialectica ... are o dimensiune morala ce se bazeaza pe reciprocitate.

a. hegelianab. existenteic. identificariid. imaginarului

3. Cand un individ proiecteaza o definitie a unei situatii si astfel pretinde implicit sau explicit ca este o persoana de un tip anume, el solicita simultan o atitudine ... din partea altora, determinandu-i sa-l pretuiasca si sa-l trateze intr-un mod in care persoane de felul sau ar avea dreptul să se astepte.

a. pozitivab. publicac. imoralad. morala

4. Identitatea poate fi deteriorata, iar identificarea poate fi orientata in favoarea momentului sau ... (identificarea este o problema de impunere si rezistenta, de revendicare si contra-revendicare).

a. internb. relevantc. externd. decisiv

5. Cea mai mare parte a ceea ce stim din mediul in care traim vine spre noi indirect, insa noi tratam ca si cum ar fi mediul inconjurator ceea ce noi credem ca este o imagine ....

a. eronatab. distorsionatac. fracturatad. reala

6. ... si ... au valoare pentru ordinea sociala existenta si sunt relevante pentru comunicarea umana.

a. fictiunileb. simbolurile

16

c. analizeled. introspectiile

Capitolul 6

1. Singurul sentiment pe care il poate avea cineva despre un eveniment pe care nu l-a trait este cel produs de imaginea sa ... referitoare la evenimentul in cauza.

a. mentalab. publicac. privatad. trunchiata

2. Uneori raspundem la fel de puternic la fictiuni ca si la ..., sprijinind adesea crearea acestor fictiuni.

a. acuzatiib. realitatic. minciunid. dezbateri publice

3. Noi reactionam la pseudo-mediul introdus între mediu si noi, iar dacă aceste reactii sunt actiuni, ele sunt realizate in mediul real si in pseudo-mediul ce le-a ....

a. trunchiatb. torpilatc. stimulatd. izolat

4. Ceea ce numim adaptarea unui om la mediul sau se produce prin intermediul ... (reactionam la o reprezentare a unui mediu pe care ni-l fabricam noi insine, intrucat mediul real este prea mare, prea complex si prea trecator pentru o experienta directa).

a. comunicariib. dezbaterilorc. analizeid. fictiunilor

5. Pentru a actiona asupra mediului, trebuie sa-l refacem ca pe un model ... inainte de a fi capabili sa-l analizam.

a. complexb. teoreticc. simplud. nuantat

17

Capitolul 7

1. Ceea ce facem nu se sprijina pe cunostinte ... sau ..., ci pe imaginea noastra despre lume (oferita adesea de o alta persoana).

a. relevanteb. minimec. precised. directe

2. Modul in care ne imaginam ... fixeaza actiunile noastre, fara a determina realizarile sau rezultatele.

a. mass-mediab. lumeac. viitoruld. dezvoltarea cunoasterii

3. Astfel, ... pe care le avem în minte ne fac sa tratam eronat problemele cu care ne confruntam in realitate. (Lippmann)

a. ideileb. teoriilec. reprezentariled. interesele

4. Giddens sustine ca mecanismele de ... interactioneaza cu contexte de acţiune reincapsulate, ce pot actiona fie in sprijinirea, fie in torpilarea acestora.

a. aparareb. decontarec. exploatared. deincapsulare

5. Angajamentele in absenta sunt relationate ... de cele care solicita interactiunea fata-in-fata.

a. ambiguub. exemplarc. atitudinald. transant

Capitolul 8

1. Neatentia manifestata este o demonstratie ... a instrainarii politicoase.

a. de fortab. neconvingatoarec. vizibilad. monitorizata cu atentie

18

2. Pe masura ce doua persoane se apropie una de cealalta, fiecare analizeaza rapid fata celeilalte, intorcand privirea in timp ce trec una pe langa cealalta, privirea rapida semnificand recunoasterea celeilalte ca ... si ca ....

a. individ socialb. potentiala cunostintac. agentd. persona non grata

3. Sustinerea privirii celuilalt pentru o perioadă scurta, iar apoi indreptarea acesteia inainte in timp ce fiecare se deplaseaza pe langa celalalt asociaza o asemenea atitudine cu asigurarea implicita a ... intentiei ostile.

a. prezenteib. insistenteic. consistenteid. absentei

4. Mentinerea neatentiei ... indica supozitia increderii existente în intalnirile curente cu strainii in locuri publice.

a. la volanb. medicalec. civiced. autoritatilor

5. Absenta increderii elementare in intentiile posibile ale altora il face pe individ sa evite sustinerea privirii, care ar putea determina un angajament potential ....

a. ostilb. destructivc. constructiv d. virulent

Capitolul 9

1. Neatentia civila presupune folosirea fetei si intrebuintarea subtila a ... si ... ce contribuie la transmiterea mesajului.

a. cunostintelorb. atitudiniic. intereselord. pozitionarii trupului

2. Intalnirile cu straini, cunostinte sau prieteni intimi implica practici generalizate relationate de sustinerea ....

a. politicab. publica

19

c. opiniilord. increderii

3. Increderea elementara pe care orice initiere a unei intalniri o presupune este autorizata printr-o perceptie a demnitatii de incredere fixate sau prin mentinerea unor ritualuri ....

a. informaleb. stravechic. formaled. locale

4. Intalnirile cu strainii sau cunostintele presupun un echilibru între ..., ... si ....

a. incredereb. tactc. putered. cunoasteree. echitate

5. ... si ... sunt mijloace de protectie reciproca pe care strainii sau cunostintele le întrebuinteaza inadins ca pe un contact social implicit.

a. tactulb. ritualurile de politetec. izolaread. dialogul

Capitolul 10

1. Puterea ... poate influenta normele tactului si ale ritualurilor de politete.

a. diferentialab. politicac. mecanica d. electrica

2. Stirile sunt o resursa sociala a carei constructie limiteaza o intelegere ... a vietii contemporane, legiferand starea de fapt prin practicile rutinate si prin pretentiile profesionistilor din stiri de a arbitra cunoasterea si a prezenta datele factuale. (Tuchman)

a. deplinab. constantac. analiticad. publica

20

3. ..., ... si ... sustin structura de semnificatii si de valori construite pe baza materialului lingvistic brut folosit în context.

a. termeniib. codurilec. credinteled. obiceiurilee. conventiile

4. Reproducem ... si ..., iar identitatea personala este creata de noi insine astfel incat sa fie in acord cu aceste structuri si relatii (depunem un efort personal spre a ne construi pozitii subordonate, de dependenta in societate).

a. cuvinteb. structuric. relatii socialed. interese

5. Ne cream identitatea individuala cu ajutorul unor sisteme interrelationate pe care invatam să le întrebuintam, iar fortele sociale sau institutiile sunt transmise in timp cu ajutorul reproducerii active a ..., ... si ... din discursurile si obiceiurile noastre.

a. semnificatiilorb. platitudinilorc. valorilord. idiosincrasiilore. rutinilor

Capitolul 11

1. Identitatea fiecaruia este intrucatva rezultatul ... si ... la care a fost expus sau pentru care a optat.

a. presiuniib. selectieic. situatieid. implicarii

2. Cunoasterea limbajului obisnuit determina asimilarea unor valori si a unei serii de raspunsuri ... si ... privitor la ceea ce vedem în jur.

a. previzibileb. selectatec. structurated. sistematice

21

3. Un sistem constituie o structura de elemente aflate in relatii guvernate de reguli, iar spre a-l intelege trebuie sa identificam variatele elemente si sa indicam cum sunt acestea selectate si combinate după ... si ... specifice sistemului.

a. criteriib. regulic. conventiid. notatii 4. Fiecare persoana intrebuinteaza o serie de discursuri distincte, corespunzatoare diferitelor ... si ....

a. relatiib. activitati socialec. momente ale zileid. stari

5. Spre a face fata situatiilor cotidiene trebuie să le constientizam prin semnificatiile pe care discursurile le-au consacrat ca ... ale unei realitati considerate de la sine intelese.

a. reprezentarib. elementec. nuanted. rutini

Capitolul 12

1. Relatiile pe care le mentinem în sisteme ordonate exista doar cat timp sunt mentinute active si produse necontenit din diferentele dintre elementele pe care le diferentiaza ....

a. sistemulb. realitateac. mass-mediad. calitatea interactiunilor

2. ... nu pot fi intelese prin referire la obiectele, notiunile si ideile pe care par a le reprezenta natural: structura unui semn, modul in care relationeaza cu alte semne si indeplineste functia de a semnifica nu sunt determinate de referentul extern al semnului, ci de structura interna a sistemului si ulterior de relatia dintre sistem si realitatea pe care o configureaza.

a. Semneleb. Reprezentarilec. Interactiuniled. Mesajele mediatice

22

3. Conceptele reprezinta o parte a limbajului, indeplinind functia de a diviza în categorii organizate continuum-ul natural si perceput de impresii ....

a. de calatorieb. de vacantac. din pelerinajed. senzoriale

4. ... dobandesc capacitatea de a genera intelesuri prin deosebirile care se fixeaza intre ele.

a. Semneleb. Reprezentarilec. Ideiled. Mesajele mediatice

5. Ideea de valoare ... sugereaza ca intelesul aparent intrinsec al semnelor particulare este determinat de existenta sau absenta altor semne in cadrul aceluiasi camp conceptual.

a. absolutab. lingvisticac. de piatad. contabila

Capitolul 13

1. ... semnelor e determinata de relatia lor cu celelalte semne din sistem.

a. Imagineab. Prezentac. Absentad. Valoarea

2. Limbajul este un fapt social, iar semnificatia este un produs al diferentelor ....

a. salarialeb. individualec. conventionaled. comportamentale

3. Substanta aparent pozitiva a ... este realizata doar în mod negativ (prin absenta sau prezenta valorilor corelate).

a. semnelorb. realitatiic. mesajelor mediaticed. cunaosterii

23

4. La ... si ... ale semnului se adauga un accent evaluativ.

a. rigoareab. conceptulc. structurad. imaginea sonora

5. Semnele au un potential de semnificare (concretizat prin intrebuintare) ce poate fi accentuat sau directionat catre un anumit tip de semnificatie ce depinde de ... si de ....

a. receptorb. contextul enuntariic. momentul enuntariid. vorbitor

Capitolul 14

1. Semnificatia depinde de intelegerea posibilitatilor de care dispun semnele in procesul de interactiune .... (Hartley)

a. socio-verbalab. medicamentoasac. educationalad. publica

2. Instrumentele ..., explica Shirky, ofera o platforma pentru comunitati de practica, care sunt inerent cooperative, constituind o provocare adresata societatii moderne desi sunt doar imbunatatiri aduse comportamentelor existente.

a. structuraleb. socialec. opticed. financiare

3. Categoria consumatorului este acum mai degraba un comportament ... decat o identitate permanenta.

a. antisocialb. compulsivc. asertivd. temporar

4. Retelele comunicationale sunt exemplare in a ..., ... si ... informatii (problema copierii si distribuirii informatiilor este in mare masura rezolvata datorita retelelor digitale).

a. trunchiab. inregistrac. cauta

24

d. ascundee. transmite

5. Organizatiile in retea sunt mai eficiente ca urmare a unor instrumente comunicationale ....

a. mai buneb. ineficientec. limitated. determinate

25